Sunteți pe pagina 1din 50

CONTRIBUTII PRIVIND PROCESELE DE LUCRU ALE ECHIPAMENTELOR DIN

TREAPTA MECANICA

Raport 1: Studiul soluţiilor constructive ale echipamentelor folosite în treapta


mecanică de epurare a apelor uzate
Raport 2: Stadiul actual al cercetărilor teoretice şi experimentale privind epurarea apei
uzate prin procedee mecanice uzate
Raport 3: Aspecte şi contribuţii teoretice privind procesele mecanice de epurare a
apelor uzate
Raport 4: Cercetări experimentale privind procesele de lucru ale echipamentelor din
treapta mecanică
Raport 5: Prelucrarea şi interpretarea datelor experimentale şi testarea modelelor
matematice propuse
CUPRINS
1.INTRODUCERE .................................................................................................................... 3
2.POLUAREA SI DEPOLUAREA APELOR .......................................................................... 5
2.1. Poluarea apei ................................................................................................................... 5
2.2.Epurarea apelor .............................................................................................................. 12
2.2.1Metode de epurare a apelor uzate ............................................................................. 13
2.3. Statii de epurare a apelor uzate. Clasificarea statiilor de epurare ................................. 15
3.ECHIPAMENTE UTILIZATE PENTRU SITAREA APELOR UZATE............................ 21
3.1 Instalaţii de sitare a apei uzate........................................................................................ 21
3.1.1 Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip grătar ............... 21
3.1.2 Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip site ................... 25
3.2 Grătare ............................................................................................................................ 28
3.2.1 Grătare cu curăţire manuală ..................................................................................... 30
3.2.2 Grătar curb cu curăţire mecanică ............................................................................. 31
3.2.3 Grătarul plan cu curăţire mecanică în amonte ......................................................... 32
3.2.4 Grătar plan cu curăţire mecanizată cu cupă ............................................................. 33
3.2.5. Grătar plan cu curăţire mecanică din aval .............................................................. 34
3.2.6 Grătarul Rotamat tip Ro1 ........................................................................................ 35
3.2.7 Grătarul fin cu tambur rotund Ro2 ......................................................................... 37
3.3 Dezintegratoare mecanice .............................................................................................. 41
3.4 Echipamente pentru separarea şi colectarea materiilor grase sub formă de peliculă
formată la suprafaţa apelor ................................................................................................... 42
3.4.1 Aspecte teoretice privitoare la separarea prin flotaţie a suspensiilor din apele uzate
.......................................................................................................................................... 42
3.4.2 Separatoarele de grăsimi cu aer insuflat .................................................................. 45
3.4.3. Separatoarele de grăsimi cu aer dizolvat ................................................................ 46
4.CONCLUZII ......................................................................................................................... 49
5.BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................... 49
1.INTRODUCERE

Una din cele mai amri provocari ale secolului 21 constă în asigurarea accesului
fiecarui cetăţean al Planetei la un mediu nepoluat, durabil care, conform comisiei ONU,
înseamnă “o dezvoltare care satisface necistatile prezentului , fara a compromite capacitatile
viitoarelor generatii sa isi satisfaca propriile necesitati”. Conform datelor prezentate de
Ministerul Mediului, aderaarea Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, si de
asemenea, semnarea a peste 20 acorduri/ conventii internationale, in domeniul apelor
international au condus la oligativitatea implementarii directivelor europene privind noua
stagier si politica in domeniul gospodaririi apelor .
Calitatea apelor din Romania este urmarita conform structurii si principiilor
metodologice ale Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din Roamania ( S.M.I.A.R. ),
restructurat in conformitate cu cerintele Directivelor Europene. Sistemul National de
Monitorizare al Apelor cuprinde doua tipuri de monitoring, conform cerintelor prevazute in
Legea 310/2004 de modificare si completare al legii apelor 107/1996 care a preluat
prevederile Directivei Cadru 60/2000/CEE in domeniul apei si celorlate Directive UE. Astfel
se realizeaza un monitoring de supraveghere avand rolul de a evalua starea tuturor corpurilor
de apa din cadrul bazinelor hidrografice si un monitoring operational ( integrat
Monitoringului de supraveghere) pentru corpurile de apa ce au riscul sa nu indeplineasca
obiectivele de protectie a apelor .
Prima directiva europeana ce asigura dezvoltarea durabila, Directiva 91/271/CEE are
ca obiectiv protectia mediului de efectele negative ale evacuarilor de ape uzate orasenesti si
de ape uzate din anumite sectoare industriale ( in principal, din prelucrarea si fabricarea
produselor din industria alimentara) . Romania ca membru al UE, trebuie sa asigure ca apele
uzate din provenienta de la aglomerarile umane sunt colectate si epurate inainte de evacuare,
conform standardelor si termenelor limita specifice, asumandu-si definitia data apei in
directiva mai sus mentionata: ”Apa nu este un produs comercial ca orcare altul, ci o
mostenire care trebuie pastrata, protejata si tratata ca atare “
Umanitatea are nevoie de apa, pentru a satisface nevoile proprii de consum din cel
putin 3 puncte de vedere: consum ca atare ( tinand cont ca necesarul zilnic de apa pe persoana
este de circa 2-2.5l ) ; cultivarea plantelor folosita ca resursa nutritiva; cresterea animalelor
folosita ca resursa nutritive ( care necesita apa pentru consum si pentru cultivarea plantelor
utilizate drept furaj ) .
Consumul mondial de apa este , conform www.climate.org, acordat in proportie de
cca doua treimi agriculturii, urmata de alimentarea cu apa a asezarilor umane , cu circa 17% .
Asadar in jur de 85% din cantitatea de apa consumata la nivel mondial trebuie sa aiba calitate
buna si foarte buna, fapt ce indica importanta unei epurari de calitate. In acelasi timp este
necesar a se observa cantitatea ridicata de apa provenita din aglomerarile urbane, constand
din influenti contaminate cu substanta organica, improprii unei folosinte agricole. Lipsa
epurarii duce la acumularea in timp a substantei organice in apele de suprafata, contribuind la
modificarea compozitiei si la pierderea calitatii surselor de apa potabila sau agricola.
Un factor determinant pentru calitatea apelor uzate il constituie epurarea apelor uzate,
care in prezent, in mod practic, este singurul mijloc de combatere a poluarii apelor. In marea
majoritatea cazurilor, procedeele de epurare sunt tributare unei anumite limitari, cu toate ca
eforturile pentru perfectionarea lor si aparitia unor metode de mai mare eficienta au insemnat
o revenire la actualele conditii de rapida crestere a gradului de poluare a apelor.
Procesul de epurare consta in departarea din apele uzate a substantelor poluante in
scopul protectiei calitatii apelor si in general a mediului inconjurator. Epuarea constituie unul
din aspectele poluarii apelor . Stabilirea comportarii diferitelor substante care polueaza apele
de suprafata, precum si efectele lor asupra organismelor vii fac obiectul epurarii apelor .
Epurarea apelor se efectueaza in constructii si instalatii grupate intr-o anumita
succesiune tehnologica din cadrul unei statii de epurare. Marimea statiei de epurare va
depinde de cantitatea si calitatea apelor uzate si ale receptorului si de conditiile tehnice de
calitate care trebuie sa le indeplineasca amestecul dintre apa uzata si a receptorului din aval
de punctual de deversare a apelor uzate, astfel incat folosintele din aval sa nu fie afectate.
Metodele si schemele tehnologice de epurare difera dupa provenienta apelor uzate, respective
dupa calitatea lor care exprima concentratia lor din diferite substante poluante.
Statiile de epurare se realizeaza cu costuri de investitie mari si cheltuieli de exploatare
ridicate din care, numai partial , pot fi recuperate. Din acest motiv, inca de la faza de
proiectare si mai tarziu in timpul exploatarii, se impun studii tehnico economice aprofundate
in vederea gasirii solutiilor care sa contribuie la reducerea diferitelor costuri. In acest scop, se
are in vedere aplicarea unor masuri preliminare de prevenire a poluarii apelor , respectiv
usurarea epurarii apelor.
2.POLUAREA SI DEPOLUAREA APELOR

2.1. Poluarea apei

Poluarea apei reprezinta orice alterare fizica, chimica, biologica sau bacteriologica a
apelor peste o limita admisibila, inclusive depasirea nivelului natural de radioactivitate
produsa direct sau indirect de activitati umane, care o fac improprie pentru o folosire
normala, in scopurile in care aceasta folosire era posibila inainte de a interveni alterarea. [13]
Poluarea apelor se datoreaza in cea mai mare parte dezvoltarii industriale, cresterea populatiei
urbane si legat de aceasta situatie de deversarea in rauri si lacuri a apelor uzate mai mult sau
mai putin epurate.
Poluarea si poluantii care afecteaza cursurile de apa pot fi clasificati dupa natura lor, dupa
forma sub care se gasesc si dupa caracterul surselor de poluare.

1. Din punct de vedere al naturii sale, poluarea poate fi:


- Poluarea naturală
Sursele de poluare naturală: caracter permanent sau caracter accidental;

Surse naturale de poluare cu caracter permanent:


- sărurile minerale solubile - spălarea rocilor de către apele de suprafaţă sau freatice;
- particule solide - eroziunea solului (aluviuni);
- substanţe organice în descompunere-descompunerea vegetaţiei acvatice submerse/emerse;

Surse de poluare naturală cu caracter accidental:


- particulele de substanţe ce pătrund în apă ca urmare:
- fenomene geologice: erupţii vulcanice, cutremure;
- fenomene meteorologice: uragane, inundaţii, furtuni de praf;
- fenomene complexe: alunecările de teren.
Poluarea artificială (antropică): introducerea în apele naturale a unor substanţe poluante
în mod direct sau prin deversarea apelor uzate menajere, industriale, agricole sau provenite
din alte activităţi umane.Principalele surse de poluare antropică a apelor:
- apele reziduale comunale(ape menajere): din locuinţe, spălătorii, ape pluviale urbane;
caracteristici: cantităţi mari de SO, detergenţi, săruri minerale, conţinut microbian ridicat,
potenţial epidemiologic crescut;
- apele uzate industriale: din combinate chimice, siderurgice, fabrici de celuloză şi hârtie;
caracteristici: cantităţi mari de substanţe minerale dizolvate sau în suspensie şi sunt în
general toxice;
- apele reziduale agricole: din sectoarele agrozootehnice, irigaţii, apele pluviale şi freatice
drenate de pe terenurile agricole; caracteristici: conţin un număr mare de germeni
microbieni, îngrăşăminte, pesticide, amendamente, aluviuni;
- surse de poluare neorganizate: reziduurile menajere din localităţile necanalizate,
depozitele de gunoaie din albia majoră a râurilor, scurgeri accidentale de produse
petroliere de la sonde, conducte de transport, rezervoare, bataluri de sondă.

După natura agenţilor poluanţi se pot distinge trei categorii de poluare a mediului acvatic:
poluare biologică, poluare chimică şi poluare fizică.
Poluarea fizica- Rezulta din evacuarea in apa a particulelor solide, insolubile, antrenabile
in apa, a caldurii reziduale si deseurilor radioactive.Particulele solide (considerate inerte din
punct de vedere chimic si biologic) provin din eroziunea solurilor, astfel incat cantitati mari
de material pamantos ( 20-30 de tone anual) sunt primite de apa;
Poluarea chimica – Apare ca urmare a evacuarii in cursurile de apa a unor reziduuri
industriale ce contin substante chimice ( derivati ai hidrocarburilor, sulfuri si azoturi ,
compusi organici de sinteza, fluoruri, metale grele), a scurgerilor ingrasamintelor chimice si a
pesticidelor in urma precipitatiilor, dar si a detergentilor materiilor organice fermentabile
provenite din apele uzate urbane.
In functie de natura activitatiilor umane riverane bazinelor hidrografice, in apele acestora
se gasesc saruri ale unor metale ( cupru , plumb , zinc magneziu , cadmiu) , fluoruri, acizi si
baze, si fosfati ( ingrasaminte chimice), detergenti hidrocarburi petrol substante farmaceutice
sau pesticide ( ierbicide fungicide insecticide precum DDT) , daunatoare omului si animalelor
si a caror actiune persista in timp .
Poluarea biologica- Este specifica apelor urbane uzate, apelor provenite din industria
alimentara, a hartiei , apelor rezultate din unitatile zootehnice care pot constitui focare de
infectie din cauza bacteriilor, virusurilor si materiilor organice fermentabile si putrescibile pe
care le contin . In aceste ape sunt prezente microorganisme si macroorganisme ( bacterii
patogene, virusuri, protozoare, viermi, paraziti ) care pot avea o actiune directa asupra
sanatatii omului sau a animalelor . Dezvoltarea masiva a unor specii de alge da cursului de
apa un aspect si un miros neplacut, producand neajunsuri instalatiilor de alimentare cu apa
sau lucrarilor hidrotehnice.

2. Dupa forma in care se gasesc, poluantii pot fi:


-dejectii de animale si umane
-dejectii si reziduri industriale- mai ales din industria alimentara industria chimica si
industria miniera
-reziduuri vegetale agricole sau forestiere
-ingrasaminte chimice si pesticide provenite din activitatile agricole
-sedimente rezultate din eroziunea solului
-materiale radioactive rezultate din urma unor accidente nucleare
-caldura reziduala rezultata din necesitatile aglomerarilor urmane si a unor industrii

3. Dupa caracterul lor, sursele de poluare pot fi:


- Surse de poluare organizate – cu o localizare bine precizata, care se pot clasifica dupa
provenienta in ape menajere si orasenesti , evacuate din retelele de canalizare urbane si in ape
reziduale industriale
- Surse de poluare difuze – situate pe zone intinse cu poluanti adusi in cursurile de apa fie
prin actiunea precipitatiilor asupra unor terenuri poluate si in urma activitatilor agricole sau
pe care s-au depozitat reziduuri, fie prin depunerea directa a poluantilor atmosferici.
Sursele de poluare pot fi cu caracter continuu (canalizari urbane) sau sezonier ( in urma
precipitatiilor) [2]

Caracteristicile generale ale apelor uzate


Deoarece apa este un solvent universal, este de asteptat ca majoritatea deseurilor
reziduale solide si gazoase sa fie transportate de catre acestea, generand ape uzate menajere si
industriale, care se mai numesc si efluenti.
Caracteristicile si compozitia apelor uzate determina in cea mai mare masura structura si
dimensiunile unei statii de epurare. Acestea se stabilest prin analize de laborator , prin care se
determina cantitatea si starea materiilor de orice fel din apa ( mai ales a materiilor specifice
apelor uzate) si care stabilesc prezenta si natura microorganismelor din apele uzate.

A. Caracteristici fizice

Turbiditatea apelor uzate şi a emisarilor indică numai în linii mari conţinutul de


materii în suspensie ale acestora, deoarece nu există un raport bine definit între turbiditate şi
conţinutul în suspensii. Turbiditatea se măsoară în grade pe scara silicei şi se determină, în
principal, pentru apa emisarilor şi numai uneori, pentru apele uzate. Apele uzate orăşeneşti
au, în general, o turbiditate cuprinsă între 400 - 500 grade în scara silicei.

Culoarea apelor uzate proaspete este cenuşiu deschis; prin fermentarea materiilor
organice din apă, culoarea apelor uzate devine mai închisă. Pătrunderea în reteaua de
canalizare a unor ape industriale puternic uzate colorate, conduce la schimbarea totală a
culorii apelor uzate.

Mirosul apelor uzate proaspete este aproape inexistent. Apele în curs de fermentare au
miros, mai mult sau mai puţin pronunţat, de ouă clocite, în funcţie de stadiul de fermentare în
care se găsesc. Cantităţi importante de ape uzate industriale pot produce mirosuri neplăcute.

Temperatura apelor uzate orăşeneşti este, de obicei, cu 2 - 3 °C mai ridicată decât cea
a apelor de alimentare. Unele ape uzate industriale, precum şi apele subterane, pot influenţa,
într-un sens sau altul, temperatura apelor uzate, care constituie un factor hotărâtor în epuarea
apelor uzate. Coagularea substanţelor în suspensie, procesele biologice, etc. Sunt influenţate
în mod deosebit de temperatură.

B. Caracteristici chimice

Materiile solide totale reprezintă suma dintre materiile solide în suspensie şi materiile
solide dizolvate.
În tabelul 1.1 sunt date, comparativ, valori privind materiile în suspensie, valabile
pentru un oraş german şi pentru un cartier din municipiul Bucureşti.
Studiind cele două cazuri, se constată că, în general, valorile sunt comparabile, cu
deosebirea că, pentru cartierul din municiupiul Bucureşti, substanţele minerale sunt în
cantitate mai mare decât cele organice, deşi, în general, aşa cum se precizează în literatura de
specialiatate, situaţia este inversă. Această inversare a valorilor se datorează industriei, care
evacuează cantităţi masive de substanţe minerale şi demonstrează, încă o dată, influenţa
apelor uzate asupra compoziţiei apelor uzate orăşeneşti.

Tabelul 1.1

Caracteristicile substanţelor solide din apele uzate

Substanţe solide
Substanţe CBO5
[mgf/dm3 ] / [gf/loc şi zi]

Minerale Organice Total [mgf/dm3] /


[gf/loc, zi]

Materii solide în suspensie:

Separabile prin decantare A


130/20 270/40 400/60 130/19

B
20/10 30/10 50/20 55/20

A
70/10 130/20 200/30 80/12
Neseparabile prin decantare
B
40/15 40/15 80/30 40/15

A
330/50 330/50 660/100 150/23
Materii solide dizolvate
B 80/30
280/100 90/35 370/135

A
530/80 730/110 1260/190 360/54
Total
B
340/125 160/60 500/185 175/65
A- oraş german, canalizat în sistem divizor, ape uzate în special menajere, consum
specific al apei de alimentare 150 dm3/loc şi zi.

B- Cartier industrializat din Bucureşti, canalizat în sistem unitar, consum specific al


apei de alimentare 350 – 400 dm3/loc şi zi.

Consumul specific de apă pe cap de locuitor influenţează, în mare măsură, compoziţia


apelor uzate; cu cât consumul de apă este mai mare, cu atât apa uzată este mai diluată şi
invers, deoarece cantităţile de materii, sub orice formă, evacute cu apele uzate, sunt în general
de acelaşi ordin de mărime.
Ţinând seama că în timpul ploii apele amestecate ( ape uzate şi ape de ploaie) sunt
aproape tot la fel de murdare ca şi apele uzate din timp uscat, valorile din tabelul 1.1, linia A,
se recomandă a fi mărite cu 15 – 20 % , pentru a se ţine seama de suspensiile aduse de ploaie,
provenite de pe străzi, curţi sau antrenate din canale etc. În funcţie de cantitatea şi calitatea
lor, apele subterane care pătrund în reţeaua de canalizare influenţează caracteristicile apelor
uzate.
Materiile solide în suspensie, separabile prin decantare, sunt de o deosebită importanţă
în dimensionarea decantoarelor şi a bazinelor de fermentare a nămolurilor. Materiile solide
organice dizolvate constituie impurificarea organică şi, pe baza ei, se dimensionează treapta
de epurare biologică, din staţiile de epurare.
Oxigenul dizolvat (O2 ) se găseşte în cantităţi mici în apele uzate, dar numai când sunt
proaspete şi după epurarea biologică, în funcţie de gradul de poluare, apele de suprafaţă
conţin cantităţi mai mari sau mai mici de oxigen. La saturare şi la diferite temperaturi,
cantităţile de oxigen conţinute în apa curată sunt date în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Cantităţile de oxigen în apă, la saturare, în funcţie de temperatura apei

Temperatura [0C] 0 5 10 12 14 16 18

O2 în apă [mgf/dm3] 14,23 12,80 11,13 10,83 10,37 9,95 9,33

Temperatura [0C] 20 22 24 26 28 30

O2 în apă [mgf/dm3] 9,17 8,83 8,53 8,22 7,92 7, 63

Dacă o apă conţine cantităţile de oxigen din tabelul 1.2, aceasta se consideră saturată;
peste aceste valori, apa este suprasaturată, iar sub aceste valori, subsaturată.
În general, o apă curată, neimpurificată, conţine o cantitate de oxigen care corespunde
saturării ei; suprasaturarea apare foarte rar, când este în prezenţa unor cantităţi mari de plante
care consumă bioxidul de carbon şi elimină oxigenul etc.; subsaturarea apare când apa este
impurificată.
Deficitul de oxigen este cantitatea de oxigen care lipseşte unei ape care atinge
valoarea de saturare.
Pentru a putea stabili gradul de impurificare al unei ape de suprafaţă, are o mare
importanţă cunoaşterea conţinutului de oxigen al acesteia.
Consumul biochimic de oxigen (CBO) al apelor uzate reprezintă cantitatea de oxigen
consumată pentru descompunerea biochimică în condiţii aerobe, a materiilor solide organice
totale, la temperatura standard – 200C , respectiv 5 zile; în acest caz, valoarea respectivă se
notează CBO5 - consumul biochimic de oxigen la 5 zile.
Consumul biochimic de oxigen reprezintă gradul de impurificare al apelor uzate sau
de suprafaţă; cu cât valoarea acestuia este mai mare, cu atât apa este mai murdară.
Descompunerea biochimică a apelor uzate, respectiv consumul biochimic de oxigen,
se produce în două faze:
Faza primară (a carbonului), în care oxigenul se consumă pentru ..... substanţelor
organice, care începe imediat şi are, pentru apele uzate m.. durată de circa 20 de zile, la
temperatura de 20 0C. În urma descompunerii materiilor organice – în al căror conţinut intră
carbon, ayot şi fosfor – se formează, în principal, bioxidul de carbon (CO2), care rămâne sub
formă de gaz în soluţie sau se degajă;
Faza secundară (a azotului), în care oxigenul se consumă mai ales pentru
transformarea amoniacului în nitriţi (NO‾ 2) şi apoi, în nitraţi (NO‾3); începe după
aproximativ 10 zile şi dureză 100 sau chiar mai multe zile; Transformarea constituie
”procesul de nutrificare a materiilor organice”.
Toate aceste transformări se realizează în conformitate cu legea stabilită de Wilhelmy,
încă înainte de anul 1900: viteza consumului de oxigen de către o materie în transformare -
notată cu K1 - este, în orice moment, proporţională cu cantitatea de materie în transformare,
încă neintrată în reacţie.
Consumul biochimic de oxigen (CCO) măsoară conţinutul de carbon din toate
categoriile de materie organică, prin stabilirea oxigenului consumat de bicarbonatul de
potasiu în soluţie acidă.
Azotul total este alcătiut din amoniac liber, azot organic, nitriţi şi nitraţi. Azotul
organic şi amoniacul liber sunt luaţi ca indicatori ai substanţelor organice azotoase, prezente
în apa uzată, iar amoniacul albuminoidal ca indicator al azotului organic , care se poate
descompune. Amoniacul liber este rezultatul descompunerii bacteriene a substanţelor
organice.
Cantităţi de amoniac liber mai mari de 0,2 mgf/dm3 indică existenţa unei impurificări
a apei uzate analizate.
Apele uzate proaspete au un conţinut ridicat de azot organic şi unul scăzut de amoniac
liber, iar apele mai puţin proaspete conţin aceste substanţe în proporţii inverse – conţinut mai
mare de amoniac şi mai scăzut de azot organic.
Nitraţii reprezintă cea mai stabilă formă a materiilor organice azotoase şi, în general,
prezenţa lor indică o apă stabilă din punct de vedere al transformării. În apa uzată proaspătă,
nitriţii şi nitraţii sunt în concentraţii mai mici (sub 1/1 mil.).
Sulfurile sunt rezultatul descompunerii substanţelor organice sau anorganice şi provin,
de cele mai multe ori, din apele uzate industriale.
Clorurile pot proveni din diferite surse (de exemplu urină); de aceea, cantităţi de 8 –
15 g clorură de sodiu, cât elimină un om pe zi, nu pot constitui indici de impurificare.
Acizii volatili indică progresul fermentării anaerobe a substanţelor organice. Din
aceşti acizi, prin fermentare, iau naştere bioxidul de carbon şi metanul. În cazul unei bune
fermentări, pentru apele uzate menajere, acizii volatili, exprimaţi în acid acetic, trebuie să fie
în jur de 500 mgf/dm3 (peste 300 mgf/dm3 şi sub 2.000 mgf/dm3).
Gazele cel mai des întâlnite la epurarea apelor sunt hidrogenul sulfurat, bioxiduln de
carbon şi metanul. Hidrogenul sulfurat indică o apă uzată ţinută un timp mai îndelungat în
condiţii anaerobe. Metanul şi bioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe. În
amestec cu aerul, în proporţie de 1:5 – 1:15, metanul este exploziv.
Concentraţia de ioni de hidrogen (pH) este un indicator al mersului epurării; de el
depinde activitatea microorganismelor, precipitările chimice etc. Valoarea pH-ului trebuie să
fie în jur de 7.
Potenţialul de oxidoreducere (potenţialul Redox, rH) furnizează informaţii asupra
puterii de oxidare, sau de reducere, a apei sau nămolului, în scara Redox; notaţia rH exrimă
inversul logaritmului presiunii de oxigen. Scara de măsură a potenţialului Redox are ca valori
extreme 0 şi 42. Valorile sub 15 caracterizează faza de oxidare (fermentare) anaerobă, iar
valorile peste 25, faza de oxidare aerobă.
Putrescibilitatea este o caracteristică a apelor uzate care indică posibilitatea ca o apă
să se descompună mai repede sau mai încet.
Stabilitatea este inversul putrescibilităţii. Stabilitatea relativă este exprimată (în
procente) de raportul dintre oxigenul disponibil în proba de analizat (sub formă dizolvată, sau
sub formă de nitriţi şi nitraţi) şi cererea de oxigen pentru satisfacerea fazei primare de
consum a oxigenului. Ca determinare, stabilitatea relativă este folosită foarte rar, deoarece
unele substanţe coloidale dizolvate în apă, precipită culoarea (dată de albastru de metilen), iar
pe de altă parte, valorile stabilităţii relative sunt nesigure, ele variind în funcţie de natura apei
uzate.

C. Caracteristici biologice

În majoritatea cazurilor, diferitele organisme care se întâlnesc în apele uzate au


dimensiuni foarte mici. Cele mai mici sunt virusurile şi phagii, urmate de bacterii.
Organismele mai mari sunt reprezentate de ciuperci, alge, protozoare, rotiferi, larve de
insecte, viermi, melci etc.
În scopul determinării concentraţiei diferitelor tipuri de bacterii din apă, pentru a se
putea aprecia gradul de impurificare a apei şi pericolul de infectare, anlizele bacteriologice se
fac de obicei în paralel cu cele chimice.
Absenţa bacteriilor dintr-o apă poate fi un indiciu clar al prezenţei unor substanţe
toxice.
Totalitatea organismelor din apă constituie aşa-numitul plancton, iar cele de pe patul
râului, bentosul.
În ultimul timp, în privinţa organismelor din emisar, îşi gaseşte o aplicare din ce în ce
mai mare în sistemul saprobiilor, care cuprinde speciile de organisme caracteristice apelor
impurificate cu substanţe organice.
Speciile de animale şi vegetale din sistemul saprobiilor sunt grupate în următoarele
patru categorii:
- specii polisaprobe, caracteristice apelor cu impurificare organică puternică(în
număr foarte mic);
- specii α-mezosaprobii, caracteristice apelor cu impurităţi organice (în număr mic);
- specii β-mezosaprobii, caracteristice apelor cu impurificare organică mică (în
număr mai mare decât cele din categoria α-mezosaprobii);
- specii oligosaprobii, caracteristice apelor curate, neimpurificate (în număr mare).
[3]

2.2.Epurarea apelor
Epurarea apelor uzate este un proces complex de reţinere şi/sau neutralizare prin diferite
mijloace a substanţelor poluante aflate în apele uzate sub formă de suspensii, în stare
coloidală sau în stare dizolvată, în scopul reintroducerii acestora în circuitul hidrologic, prin
deversare în emisari, fără ca prin aceasta să se aducă prejudicii atât florei şi faunei acvatice
cât şi omului [4].
În urma procesului de epurare a apelor uzate rezultă două produse:
- apa epurată, în diferite grade de epurare, care se deversează în receptor, sau poate fi
valorificată la irigaţii sau în alte scopuri;
- substanţele poluante extrase, care poartă denumirea generică de nămoluri.
În cadrul procesului tehnologic de epurare, metodele şi procedeele de extragere a
substanţelor poluante din apele uzate sunt de natură mecanică, biologică şi chimică. Alegerea
unei anumite structuri de flux tehnologic este determinată atât de caracteristicile apelor uzate
prelucrate cât şi de gradul de epurare care se urmăreşte să fie atins, determinat din raţiuni atât
ecologice, dar şi economice.
Pe parcursul procesului tehnologic de epurare, poluanţii extraşi din apele supuse
procesului sunt concentrate în nămoluri foarte nocive, care dacă sunt evacuate ca atare,
constituie un pericol deosebit pentru mediul înconjurător, compromiţând menirea instalaţiei
de depoluare prin nerealizarea integrală a scopului său principal, acela de protejare a
mediului. Procesul tehnologic de prelucrare a nămolurilor în scopul neutralizării potenţialului
deosebit de poluant al acestora, deţine o pondere importantă în procesul tehnologic general al
staţiilor de epurare (costuri de investiţii şi exploatare mari, comparabile, dacă nu superioare
celor pentru epurarea apelor uzate), şi trebuie să fie subordonat cerinţelor de evacuare finală
sau valorificare a nămolurilor.
Procesul tehnologic general al staţiilor de epurare a apelor uzate cuprinde deci două
mari grupe succesive de operaţii şi anume:
- reţinerea şi/sau neutralizarea încărcării poluante din apele uzate, rezultând nămoluri;
- prelucrarea nămolurilor în scopul valorificării sau evacuării acestora în siguranţă în mediul
înconjurător, fără pericol de contaminarea acestuia.
De menţionat că din punct de vedere al activităţii de protecţie a calităţii apelor [5],
într-o primă etapă s-a crezut că protecţia calităţii apelor ar putea fi rezolvată numai prin
epurarea apelor uzate şi s-au depus eforturi pentru conectarea cât mai rapidă a producătorilor
de ape uzate la staţii de epurare. În prezent s-a constatat că oricât de evoluate ar fi procedeele
de epurare, acestea prezintă limitări, cu toate că eforturile depuse pentru perfecţionarea
acestora, care pe plan mondial sunt deosebit de intense. De aceea se admite, că nu există
premise absolut sigure conform cărora s-ar ajunge la o stare satisfăcătoare a calităţii apelor
numai prin intermediul epurării apelor uzate, ci se impun şi o serie de măsuri aplicate atât la
nivelul surselor de producere a apelor uzate cât şi la nivelul cursurilor de apă receptoare în
care sunt deversaţi efluenţii staţiilor de epurare, care, împreună cu folosirea unor procedee
moderne de epurare deosebit de eficiente, să constituie un sistem optimizat de protecţie a
calităţii apelor.
Dintre măsurile care pot fi aplicate surselor de apă poluată se pot menţiona:
- introducerea şi utilizarea în unităţile economice a unor tehnologii de producţie, cu consum
redus de apă sau total neconsumatoare, puţin poluante sau total nepoluante;
- recircularea apelor uzate evacuate, care este un procedeu care poate diminua semnificativ
debitele de apă uzată deversate în receptori, degrevându-i astfel;
- folosirea la irigaţii a unor categorii de ape uzate, direct sau după un tratament adecvat.
Dintre măsurile care pot fi aplicate cursurilor de apă receptoare se pot menţiona:
- aerarea intensă a râurilor sau lacurilor poluate folosind aeratoare speciale, prin aceasta
asigurându-se o oxigenare suplimentară, rezultând o reducere, uneori spectaculoasă, a
gradului de poluare cu materii organice;
- destratificarea termică a apelor stătătoare, care constă în înlocuirea apei de la adâncime, care
prin stagnare îşi înrăutăţeşte uneori considerabil calitatea, cu apă de bună calitate de la
suprafaţă;
- creşterea debitelor minime ale cursurile de apă receptoare ale apelor uzate, prin intermediul
unor lucrări hidrotehnice (acumulări sau derivaţii), prin care să se reducă semnificativ gradul
de diluţie al apelor uzate în apele receptoare, fapt cu o contribuţie deosebită în calitatea
amestecului;
- crearea pe cursurile de apă receptoare ale apelor uzate a condiţiilor de autoepurare, proces
care dirijat corespunzător poate crea un minim de condiţii care duc la îmbunătăţirea naturală a
calităţii apelor de suprafaţă.

2.2.1Metode de epurare a apelor uzate

La baza functionarii statiilor de epurare a apelor uzate stu procesele de epurare mecanice
chimice biologice si procese combinate.
In procesul de epurare a apelor se utilizeaza urmatoarele categorii de metode de epurare
- Metode mecanice
- Metode chimice
- Metode biologice
La alegerea metodei de epurare a apelor uzate, a instalatiilor aferente , se urmareste :
- Respectarea reglementarilor in vigoare
- Respectarea normelor de protective a mediului
- Respectarea factorilor specifici
- Extinderea centrului populat
- Extinderea statiei
- Protectia malului raului
- Relieful terenului
- Directia vanturilor dominante
- Natura solului, nivelul apelor subterane
- Culturile agricole existente in vecinatate
- Sursele de energie electrica si pentru apa potabila

Metode mecanice:

In ceea ce priveste procesele de natura mecanica, ele sunt dintre cele mai importante,
domeniul de aplicare fiind cel de sedimentare a substantelor aflate in suspensie in apele uzate
si constituie prima etapa in procesul de epurare a apelor uzate menajere. Din aceasta
categorie de instalatii mecanice de epurare amintim:
- Gratare pentru retinerea particulelor mari
- Deznisipatoarele pentru retinerea nisipului
- Separatoarele de ulei
- Decantoarele pentru retinerea particulelor fine aflate in suspensie

Dintre cele mai frecvent utilizate metode mecanice utilizate în epurarea apelor uzate se pot
enumera:
- sitarea apei în scopul separării împurităţilor grosiere din apele supuse procesului de
epurare;
- sedimentarea sau decantarea în scopul separării suspensiilor solide decantabile din
apele supuse procesului de epurare sau îngroşării nămolurilor;
- flotarea în scopul separării împurităţilor uşoare cu structură ramificată sau a
impurităţilor coloidale hidrofobe din apele supuse procesului de epurare;
- filtrarea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau dezhidratării
nămolurilor;
- centrifugarea în scopul dezhidratării nămolurilor;
- evaporarea şi infiltrarea în scopul dezhidratării nămolurilor
- procedee termice în scopul condiţionării, pasteurizării, uscării şi incinerării
nămolurilor;
- iradierea cu raze UV în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare
apelor;

Metode chimice:

Procesele de natura chimica se aplica in cazul in care in apele uzate sunt cantitati mari
de substante fine in suspensie, substante coloidale, sau chiar dizolvate si care prin procedeele
mecanice clasice sunt foarte greu de separat. In acest caz, dupa procedeele mecanice clasice
se trece la etapa chimica cand sunt introduse o serie de substante care sa favorizeze
acumularea substantelor coloidale in flocoane mari, sau care reactioneaza cu substantele
aflate in apa si dau compusi care sunt mai usor de separate. Tot ca proces chimic mentionam
si etapa de dezinfectare a apei in finalul procesului de epurare , cu ajutorul substantelor
chimice.
Dintre cele mai frecvent utilizate metode chimice utilizate în epurarea a apelor uzate se
pot enumera:
- neutralizarea în scopul corectării pH-ului apelor supuse procesului de epurare;
- coagularea -flocularea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau
îngroşării nămolurilor;
- schimbul ionic în scopul demineralizării sau a îndepărtării unor compuşi chimici din
apele supuse procesului de epurare;
- oxidarea chimică în scopul îndepărtării unor substanţe organice biorezistente sau a
unor substanţe minerale nedorite din apele supuse procesului de epurare sau dezhidratării
nămolurilor;
- clorinarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
- ozonizarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul condiţionării chimice a nămolurilor;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul recuperării de metale sau substanţe toxice din
nămoluri.

Metode biologice:

Principalele metode biologice utilizate în epurarea a apelor uzate sunt:


- fermentarea aerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor
(preponderent pentru epurarea biologică a apei);
- fermentarea anaerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor
(preponderent pentru stabilizărea nămolurilor). [5]

2.3. Statii de epurare a apelor uzate. Clasificarea statiilor de epurare

Instalaţiile în care se realizează procesul de epurare a apelor uzate poartă denumirea generică
staţii de epurare a apelor uzate.Staţiile de epurare a apelor uzate se pot clasifica după mai multe
criterii şi anume: după destinaţie, după structură, după calitatea efluentului evacuat, după
configuraţia fluxului tehnologic, după natura procedeelor de epurare utilizate şi după modul de
distribuţie a obiectelor tehnologice componente.
După destinaţie staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare generale (denumite şi urbane sau orăşeneşti), care sunt plasate la
capătul (ieşirea) sistemelor centralizate de canalizarea a localităţilor, şi care realizează epurarea
apelor uzate care sunt captate şi transportate prin acestea; de regulă, apele din sistemele
centralizate de canalizare pot fi compuse din diferite categorii de ape uzate, în proporţii
variabile şi anume: ape uzate menajere şi sociale, ape uzate industriale şi agrozootehnice, ape
meteorice, ape de drenaj, etc.; efluenţii rezultaţi din staţiile de epurare generale sunt deversate
în receptori naturali, de regulă, ape de suprafaţă, după ce sunt aduşi la un grad de epurare
admisibil, corespunzător evacuării acestora în siguranţă, corespunzător condiţiilor stipulate în
Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA 001/1997;
- staţii de epurare locale, care sunt aferente unei unităţi economice, industrială sau
agrozootehnică şi care prelucrează apele uzate rezultate din procesul tehnologic al acesteia,
având caracteristici specifice; staţiile de epurare locale au de regulă următoarele roluri: reţin din
apele uzate substanţe valoroase în scopul reutilizării în cadru procesului tehniologic; reţin
substanţe toxice (periculoase pentru mediu) în scopul neutralizării acestora; aduc apele
prelucrate la grade de epurare admisibile pentru evacuarea acestora în siguranţă; uniformizează
debiteler de apă uzată şi efluenţii; efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în sistemele centralizate de
canalizarea a localităţilor, caz în care acest tip de staţii de epurare locale poartă denumirea de
staţii de preepurare apelor uzate, caz în care calitatea efluentului trebuie să corespundă
condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de
canalizare ale localităţilor NTPA 002/1997, sau efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în receptori
naturali, caz în care acest tip de staţii de epurare locale poartă denumirea de staţii de epurare
specializate a apelor uzate, caz în care calitatea efluentului trebuie să corespundă condiţiilor
stipulate în Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA
001/1997.
După structură staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în: staţii de epurare într-o
singură treaptă, staţii de epurare în două trepte şi staţii de epurare în trei trepte. [6]

INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
(SITĂ)
Reţineri COMPACTOR

umede Apă rezultată din


dezhidratare Reţineri dezhidratate

DEZNISIPATOR Nisip proaspăt


şi compactate
INSTALAŢIE DE SPĂLARE A
NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat

SEPARATOR DE
GRĂSIMI

Grăsimi separate

DECANTOR
PRIMAR Gaz de fermentaţie
Nămol proaspăt

INSTALAŢIE DE FERMENTARE
ANAEROBĂ

Nămol stabilizat
A NĂMOLULUI

PLATFORMĂ PENTRU
USCAREA NĂMOLULUI

Ape drenate
Nămol dezhidratat
EFLUENT
Fig. 1.1 Schema unei staţii de epurare mecanică (într-o singură treaptă)[6]
Staţiile de epurare într-o singură treaptă sunt de regulă staţii de epurare în care se
prelucrează ape uzate având un conţinut redus de poluanţi organici, adică ape uzate cu încărcare
preponderent minerală (mai ales suspensii solide), în mare majoritate obiectele tehnologice ale
acestor staţii bazându-şi procesele tehnologice pe principii mecanice şi din această cauză
această categorie de staţii purtând de regulă denumirea staţii de epurare mecanice. Schema
fluxului tehnologic al unei staţii de epurare mecanice este prezentată în figura 1.1. De
menţionat că acest tip de staţii de epurare reţin din apele uzate prelucrate 40 – 60% din
suspensiile solide, 10 – 20% din încărcarea cu nutrienţi (azot şi fosfor) şi reduc cu 20 – 40%
încărcarea cu CBO5 (materie organică).
Staţiile de epurare în două trepte sunt staţii mai complexe care se regulă utilizează
două categorii de procedee distincte pentru realizarea procesului tehnologic de epurare a
apelor uzate. În această categorie de staţii de epurare pot fi încadrate staţiile de epurare
mecano-chimice şi staţiile de epurare mecano biologice.
Staţiile de epurare mecano-chimice sunt staţii de epurare formate din două trepte, o
treaptă mecanică, de regulă similară cu cea prezentată în cazul staţiilor de epurare mecanică,
şi o treaptă chimică, de regulă de coagulare –floculare pentru eliminarea coloizilor, dar şi
pentru alte tratamente chimice aplicate apelor tratate cum ar fi: neutralizare, schimb ionic,
oxidare chimică, dezinfecţie, etc. În figura 1.2 este prezentat un exemplu structură de staţie de
epurare mecano - chimică a apelor uzate, cu treaptă chimică de coagulare – floculare, care
reduce încărcările cu suspensii solide şi coloizi, cu eficienţe de 60 – 85%. [6]
INFLUENT

TREAPTA

MECANICĂ

BAZIN DE STAŢIE DE DOZARE ŞI

AMESTEC ŞI REACŢIE PREPARARE A REACTIVILOR


EFLUENT
EMISAR

Fig. 1.2 Schema unei staţii de epurare mecanico-chimică, cu treaptă chimică


de coagulare – floculare [6]

Staţiile de epurare mecano biologicesunt staţii de epurare formate tot două trepte, o
treaptă mecanică şi o treaptă biologică, această categorie de staţii de epurare constituindu-se
în structura clasică a staţiilor generale de epurare a apelor uzate urbane, cu o foarte largă
răspândire în practică. În figura 1.3 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-
biologice, la care treapta biologică este dotată cu bazine de aerare cu nămol activ (varianta de
staţii cel mai răspândită în lume), iar în figura 1.4 este prezentată schema structurii unei staţii
mecano-biologice, la care treapta biologică este dotată cu biofiltre.
Se remarcă faptul că în marea majoritate a cazurilor , în cadrul staţiilor de epurare
mecano-biologice sunt utilizate şi instalaţii chimice şi anume:
- instalaţii de coagulare-floculare care sunt plasate de regulă în treapta mecanică, în
amontele decantorului primar;
- instalaţii de dezinfectare chimică (clori nare sau ozoniozare) care sunt plasate la
finalul fluxului tehnologic, tratând efluentul staţiei de epurare înainte de evacuarea acestuia în
emisar.De menţionat că în ultima perioadă tratamentul de dezinfecţie a efluentului staţiilor de
epurare a apelor uzate se face tot mai frecvent prin iradiere cu radiaţii ultraviolete UV, care
este un procedeu fizic.
Staţiile de epurare în trei trepte sunt cel mai frecvent staţii de epurare formate dintr-o
structură mecano-biologică clasică la care se adaugă o treaptă terţiară de epurarea avansată.
În prezent, în lume, performanţele staţiilor mecano-biologice clasice nu mai sunt suficiente şi
de aceea acestea sunt completate cu o treaptă distinctă, terţiară, care de regulă asigură prin
diferite metode şi procedee de epurare (artificiale sau naturale) atât eliminarea avansată din
apele uzate a suspensiilor solide şi a materiilor organice, cât şi eliminarea nutrienţilor,
substanţelor greu biodegradabile şi substanţelor toxice din apele uzate, realizându-se grade
superioare, cu valori înalte, de epurare ale acestora.

INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
(SITĂ)
Reţineri COMPACTOR

umede Apă rezultată din


dezhidratare Reţineri dezhidratate

DEZNISIPATOR Nisip proaspăt


şi compactate
INSTALAŢIE DE SPĂLARE A
NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat
PRELUCRAREA
SEPARATOR DE
GRĂSIMI NĂMOLURILOR
CENTRALĂ
Grăsimi separate
Coagulanţi TERMICĂ
BAZIN DE AMESTEC CU Gaz de
COAGULANŢI fermentar
METANTANKe
CAMERA DE REACŢIE Gaz de
(FLOCULARE) fermentar
INSTALAŢIEeDE
DECANTOR EPURARE MECANICĂ FERMENTARE A
PRIMAR NĂMOLULUI
Nămol primar A APEI
Nămol
EPURARE (METANTANCURI)
Nămol
CAMERĂ DE îngroşat INSTALAŢIE DE
fermentat
BIOLOGICĂ ÎNGROSĂTOR CONDIŢIONARE A
AMESTEC ŞI
BAZIN DE AERARE CU DE NĂMOL NĂMOLULUI
● DISTRIBUŢIE A
NĂMOL ACTIV
A APEI Nămol FERMENTAT
NĂMOLULUI Nămol
amestecat
DECANTOR condiţionat
Nămol INSTALAŢIE DE
SECUNDAR
DEZHIDRATARE A
secundar NĂMOLULUI
Nămol secundar
în exces Apă drenată
recirculat
Fig. 1.3 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată
cu bazine de aerare cu nămol activ [6]

Astfel după calitatea efluentului evacuat, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică
în:
- staţii de epurare clasice, în care se obţine o calitate satisfăcătoare a efluentului evacuat,
cu valori ale gradului de epurare de 60 - 80%;
- staţii cu epurare avansată, în care se obţine o calitate superioară a efluentului evacuat,
cu valori ale gradului de epurare de 95 – 99,9%.
De asemenea după configuraţia fluxului tehnologic, staţiile de epurare a apelor uzate se
clasifică în:
- staţii de epurare cu flux tehnologic convenţional;
- staţii de epurare cu flux tehnologic neconvenţional.
INFLUENT

INSTALAŢIE DE
Reţineri tocate SITARE
GRĂTAR

DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
(SITĂ)
Reţineri COMPACTOR

umede Apă rezultată din


dezhidratare Reţineri dezhidratate

DEZNISIPATOR Nisip proaspăt


şi compactate

INSTALAŢIE DE SPĂLARE A
Nisip spălat
NISIPULUI

JGHEABURI DENisip dezhidratat


Apă drenată
DRENAJ

SEPARATOR DE
GRĂSIMI
Grăsimi separate

DECANTOR
PRIMAR
Nămol EPURARE MECANICĂ

primar A APEI

EPURARE

BIOLOGICĂ Recirculare
PRELUCRAREA
A APEI apă NĂMOLURILOR
CAMERĂ DE Nămol PLATFORMĂ DE
BIOFILTRU AMESTEC ŞI amesteca DEZHIDRATARE A
● DISTRIBUŢIE A t NĂMOLULUI
NĂMOLULUI
DECANTOR
SECUNDAR Nămol
Fig. 1.4 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată cu
biofiltre [6]

După natura procedeelor de epurare utilizate staţiile de epurare a apelor uzate se


clasifică în:
- staţii de epurare intensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc
numai în condiţii artificiale;
- staţii de epurare extensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc
numai în condiţii naturale;
- staţii de epurare mixte, la care unele procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au
loc în condiţii artificiale, iar celelalte procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în
condiţii naturale.

După modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente, staţiile de epurare a


apelor uzate se clasifică în:

- staţii de epurare cu structură dispersată, la care obiectele tehnologice sunt distincte şi


independente şi ocupă diferite poziţii pe suprafaţă arondată staţiei de epurare, situaţie întâlnită
în cazul staţiilor de epurare urbane de medie şi mare capacitate;
- staţii de epurare compacte, la care obiectele tehnologice sunt dispuse într-o structură
unitară de tip monobloc, situaţie întâlnită mai ales în cazul staţiilor de epurare de mică
capacitate care deservesc consumatori individuali (de exemplu, locuinţe independente sau
grupuri mici de locuinţe). [6]
3.ECHIPAMENTE UTILIZATE PENTRU SITAREA APELOR UZATE

3.1 Instalaţii de sitare a apei uzate

În partea anterioară a treptei mecanice (adică la intrarea în treapta mecanică) a staţiilor


de epurare a apelor uzate sunt prevăzute echipamente pentru extragerea din apele uzate şi
reţinerea impurităţilor grosiere denumite generic instalaţii de sitare. Prin impurităţi grosiere
se înţeleg corpuri sau impirităţi cum ar fi: crengi, frunze, hârtii, materiale textile, materiale
plastice, materiale metalice, alte gunoaie care sunt transportate de apele uzate plutind la
suprafaţă sau în interiorul curentului. În mod uzual se consideră că impurităţile (suspensiile)
grosiere reprezintă cca. 3 – 5% din totalul impurităţilor transportate de apele uzate.
Îndepărtarea impurităţilor grosiere din curentul de apă uzată supus epurării este, aşa cum a
fost arătat anterior o măsură de protecţie absolut necesară pentru asigurarea bunei funcţionări
a tuturor obiectelor tehnologice componente ale staţiilor de epurare.

Pe lângă reţinerea suspensiilor grosiere, o instalaţie de sitare trebuie să mai asigure şi


condiţionarea şi evacuarea reţinerilor sub o formă cât mai adecvată din punct de vedere al
protecţiei mediului.

Organele principale de lucru ale instalaţiilor de sitare sunt suprafeţele active de


reţinere a impurităţior (care în general dau chiar denumirea instalaţiei de sitare). Suprafeţele
active de reţinere tipice ale instalaţiilor de sitare sunt suprafeţele active de tip grătar (formate
din reţele de bare paralele şi echidistante, la care spaţiile de trecere ale apei uzate sunt sub
formă de fante) şi suprafeţe active de tip sită (formate din împletituri de sârmă, ţesături textile
sau table perforate, având spaţiile de trecere ale apei uzate sub formă de ochiuri) pe care, la
trecerea curentului de apă uzată brută, se realizează separarea şi reţinerea suspensiilor
grosiere din fluxul de apă uzată. Pentru ca procesul de reţinere şi separare a impurităţilor să
se desfăşoare corespunzător este necesar ca permanent în timpul funcţionării suprafeţele
active să fie păstrate curate (neînfundate) prin îndepărtarea continuă sau secvenţială a
impurităţilor reţinute. De menţionat că pentru sitarea apelor uzate menajere se utilizează cel
mai frecvent suprafeţele active de separare de tip grătar, dar există şi unele cazuri de instalaţii
de sitare care au suprafeţele active de separare de tip sită.

3.1.1 Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip grătar


Suprafeţele active de separare de tip grătar ale instalaţiilor de sitare se pot clasifica
după mai multe criterii şi anume: după valoarea dimensiunii fantelor suprafeţei active a
grătarelor, după valoarea unghiului de înclinare faţă de orizontală a suprafeţei active de
reţinere a grătarelor, după modul de curăţare a suprafeţei active a grătarelor şi după forma şi
mişcările suprafeţei active şi organelor de curăţare.

După valoarea dimensiunii fantelor suprafeţei active a grătarelor, suprafeţe active de


separare de tip grătar se clasifică în:

- grătare rare, cu valori uzuale ale fantelor între 40 - 150 mm;

- grătare desecu valori uzuale ochiurilor între 0,5 - 20 mm.

De menţionat că în cadrul instalaţiilor de sitare grătarele rare au preponderent rol de


reţinere şi extragere a impurităţilor foarte mari din fluxul de apă uzată în scopul protejării
bunei funţionări a grătarelor dese care de regulă asigură reţinerea şi extragerea marii
majorităţi a impurităţilor grosiere din apa uzată. În figura 3.1 este prezentată schema de
principiu al unei instalaţii de sitare prevăzută atât cu grătare rare 1 cât şi cu grătare dese 2.

Fig. 3.1 Schema de principiu al unei instalaţii de sitare prevăzută cu grătare rare şi cu grătare
dese

După valoarea unghiului de înclinare faţă de orizontală a suprafeţei active de reţinere


a grătarelor, se întâlnesc următoarele situaţii:

- unghiul α între 30 - 45° - în cazul grătarelor dese cu curăţare manuală;

- unghiul α între 45 - 75° - în cazul grătarelor rare cu curăţare manuală;

- unghiul α între 45 - 90° - în cazul grătarelor cu curăţare mecanică.


Fig.3.2 Înclinarea faţă de orizontală a suprafeţelor active de reţinere a grătarelor

De menţionat că la trecerea fluxului de apă uzată prin suprafaţa activă de reţinere a


grătarului (care se constituie într-o rezistenţă hidraulică) apare o piedere de sarcină hg [m col
apă] (în figura 3.2 se poate identifica pierderea de sarcină ca fiind diferenţa dintre nivelul
fluxului de apă uzată din amontele respectiv avalul suprafeţei active a grătarului)

În legătură cu figura 3.2, mai trebuie menţionat că în principiu în staţiile de epurare a


apelor uzate toate obiectele tehnologice constituente trebuie să fie prevăzute în cantitate
dublă (un anumit număr de obiecte active şi tot atâtea de rezervă) şi că toate obiectele
tehnologice succesive să poată fi conectate între ele şi să poată fi izolate prin intermediul
unor stavile (batardouri) în scopul efectuării unor intervenţii fără oprirea fluxului de apă uzată
supusă tratamentului (în figură se observă că instalaţia de sitare este prevăzută cu două
grătare, unul activ şi unul de rezervă şi că fiecare grătar poate fi izolat prin intermediul
stavilelor sau batardourilor amonte 1 şi a stavilelor sau batardourilor aval 2).

După modul de curăţare a suprafeţei active a grătarelor acestea se pot clasifica în:

- grătare cu curăţare manuală;

- grătare cu curăţare mecanică.

De menţionat că, curăţarea mecanică a suprafeţei active de separare a grătarelor, pe


lângă faptul că asigură condiţii corespunzătoare de curgere a fluxului de apă uzată prin
instalaţiile de sitare, evită formarea de depozite de gunoaie cu mirosuri neplăcute.

Mai mult, prin asigurarea unei curăţări mecanice a suprafeţelor active de separare a
grătarelor se creează posibilitatea automatizării procesului de lucru al instalaţiilor de sitare,
mecanismele de sitare având o funcţionare intermitentă comandată de valoarea pierderii de
sarcină pe grătar, prin aceasta realizându-se economie de forţă umană de muncă.
În figura 3.3 este prezentată schema de principiu a unui grătar cu curăţare mecanică,
suprafaţa activă 1 a grătarului fiind raclată de un sistem de greble (piepteni) care agăţă şi
antrenează impurităţile reţinute către un jgheab de evacuare 3.

Fig.3.3 Schema de principiu a unui grătar cu curăţare mecanică

După forma suprafeţei active a grătarelor acestea se pot clasifica în:

- grătare plane cu suprafaţa activă netedă;

- grătare curbe cu suprafaţa activă netedă;

- grătare cilindrice cu suprafaţa activă netedă;

- grătare plane cu suprafaţa activă profilată;

- grătare cilindrice cu suprafaţa activă profilată.

După mişcările suprafeţei active şi organelor de curăţare, grătarele se pot clasifica în:.

- grătare cu suprafaţa activă fixă;

- grătare cu suprafaţa activă mobilă;

- grătare cu organe de curăţare a suprafeţei active fixe;

- grătare cu organe de curăţare a suprafeţei active mobile.

De menţionat că în general grătarele cu suprafaţa activă plană sunt de regulă fixe, fiind
prevăzute cu organe de curăţare mobile care raclează suprafaţa activă efectuând mişcări de
translaţie sau mişcări de rotaţie, în timp ce grătarele cu suprafaţa activă profilată sunt de
regulă mobile, efectuând mişcări de traslaţie, rotaţie sau secvenţiale, fiind dotate de regulă cu
organe de curăţare fixe, care desprind impurităţile reţinute pe suprafaţa activă a grătarului şi o
dirijează spre jgeaburile de evacuare.

3.1.2 Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip site


Instalaţiile de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip site sunt mult mai
rar întâlnite în practica epurării apelor uzate. În continuare vor fi prezentate totuşi câteva
cazuri particulare de instalaţii de sitare care au fost dezvoltate în scopul utilizării la epurarea
unor anumite categorii de ape uzate şi anume: instalaţia cu sită conică rotativă, instalaţia cu
sită vibratoare şi instalaţia cu site de tip Coandă.

Instalaţia cu sită conică rotativă este constituită (vezi figura 2.6) din toba cilindrică 5,
prevăzută cu suprafaţă filtrantă din pânză, care este acţionată în mişcare de rotaţie de către
motorul electric 8, transmisia cu curele 7 şi cuplajul 6. Înfluentul 1, constituit dintr-o
suspensie bifazică este proiectat prin pompare în interiorul tamburului conic, faza lichidă
trecând prin pânza filtrantă a tamburului fiind colectată şi evacuată prin jgheabul de evacuare
2, în timp de impurităţile solide care rămân pe suprafaţa interioară a pânzei filtrante a
tamburului sunt evacuate în jgheabul de colectare 3. De menţionat că o astfel de instalaţie se
pretează la epurarea provenite de la abatoare . [6]

Fig 3.4 Schema de principiu a sitei conice rotative

Avantaje:

- Procesarea materialelor uscate, umede, grase, lipicioase și sensibile la căldură


- Granularea uscată și umedă după malaxoare cu forfecare ridicată și uscătoare cu pat
fluidizat
- Procesare în linie cu sisteme pneumatice și mecanice de transport
- Distanța liberă între sita rotorului și con
Instalaţia cu sită vibratoare este constituită (vezi figura 3.5) dintr-un tambur cilindric
vertical în interiorul căruia se găseşte suprafaţa de separare 5 de tip treţea cu ochiuri, care este
antrenat în mişcare oscilatorie circulară prin intermediul mecanismului cu excentric 4.

Influentul 1 (suspensie apoasă) este proiectat pe suprafaţa de separare, faza lichidă


trecând prin reţeaua de ochiuri şi fiind evacuată prin jgheabul 2, în timp de particulele solide
reţinute pe suprafaţa de separare sunt îndepăratte prin jgheabul 3 datorită vibraţiilor.

Fig 3.5 Schema de principiu a sitei vibratoare

Avantajele sitei vibratoare:

- Structură rezistentă,forță puternică


- Eficiență de ecranare înaltă
- Operațiune de instalare ușoară
- Utilizat pe scară largă în instalații de nisip artificiale și piatră de concasare
- Straturile sitei variază de la 2 la 4 8 mm

BREVET - Sită vibrantă pentru ecranarea fină a lichidelor – US Grant Patent May 30,
1972 ( Vezi anexa 3)
Fig.3.6. Vedere schematică plană a sitei cu părți separate

Abstract:

O sită vibrantă este prevazută pentru cernere cu țesături cu deschideri de 60 pana la


100 de ochiuri . Un mecanism vibrant rotativ care produce o curbură minimă de 5-16 cm este
amplasat deasupra pânzei de sitare și în fața centrului longitudinal al cutiei de cernere pentru
a obține o accelerare ridicată și o mișcare eliptică inegală la capetele cutiei.
Suprafața de ecranare are o primă secțiune orizontală și o a doua secțiune înclinată
în jos la 5° pentru a obține o deshidratare maximă pe prima secțiune și o retenție maximă pe a
doua secțiune. Barele de reglare a debitului sunt incluse în fanta de alimentare.

Descriere:

Prezenta invenție se referă la îmbunătățiri noi și utile în cazul sitelor vibrante cu


punți plate și în special in cazul sitelor adecvate pentru curățarea fină a apei produsăde
forarea puțurilor de petrol.

Instalaţia cu site de tip Coandă


Fig.3.7 Schema de principiu a sitei de tip Coandă

Instalaţia cu site de tip Coandă (vezi figura 2.8) care sunt compuse din mai multe
panouriformate din bare orizontale cu profil special care formează interspaţii cu dimensiuni
în gama 0,125 - 2,5 mm, dispuse la înclinaţii diferite faţă de orizontală, din ce în ce mai mici
pe cadrul 1. Principiul pe care se bazează funcţionare sitei este efectul de alipire a unui jet de
lichid la profilul de-alungul căruia se face curgere denumit efect Coandă, după numele
savantului care l-a descoperit. Influentul de suspensie apoasă de particule solide, care este
introdus prin pompare în instalaţie prin conducta 2 astfel încât la intrarea la partea superioară
a panourilor să aibă o viteză de 1,2-1,4 m/s, va curge de-a lungul panourilor, căpătând
acceleraţie din cauza înclinării acestora. Apa se separă de particulele solide prin alipirea la
profilul barelor panourilor, particulele solide continuându-şi curgerea de-alungul panourilor.
Pe panoul inferior materiile solide îşi încetinesc cursul datorită micşorării înclinaţiei faţă de
orizontală şi se scurg prin jgheabul de evacuare 5. Apa separată prin fantele panourilor este
evacuată din instalaţie sub forma efluentului clarificat 4.

3.2 Grătare

Grătarele se utilizează şi ca mijloace de protecţie pentru părţile mobile ale


echipamentelor mecanice, cum ar fi rotoare de turbopompe, sertare de robinete, site, precum
şi pentru vieţuitoarele care cad în apă şi pot fi omorâte.

Grătarele sunt plasate la intrarea apei în staţia de epurare. Pentru că exista riscul
obturării accidentale a grătarelor de către depuneri, se procedează de regulă la realizarea unui
by-pass în paralel cu grătarul, pentru ca în caz de obturare, apa să poată ocoli grătarul şi să
trecă în staţia de epurare.
Fig.3.8 Principiul de realizarea a unui by-pass în paralel cu un grătar clasic

Din motive tehnice grătarele nu pot avea o lăţime mare deoarece sunt mai greu de
construit şi mai ales de întreţinut, ca urmare în cazul unor debite mari de apă uzată, se
recomandă realizarea mai multor grătare plasate în paralel. Acest sistem de construcţii
permite repararea unui grătar în timp ce celălalt grătar funcţionează.

Fig.3.9 Sistem cu două grătare ce funcţionează în paralel şi un by-pass

Grătarele sunt formate din bare paralele, echidistante prinse rigid pe suporţi
transversali, astfel încât să lase între ele spaţii libere denumite lumină. Lumina grătarelor se
alege funcţie de caracteristicile apelor uzate, respectiv a dimensiunilor corpurilor plutitoare şi
a celor aflate în suspensie.Lumina grătarului (l), se alege astfel : L = 30 – 100 mm pentru
grătare rare; L = 10 – 25 mm pentru grătare medii ; L = 3 –10 mm pentru grătare dese;
Menţinerea corpurilor lipite pe grătar şi evitarea antrenării lor printre barele acestuia
se realizează printr-o viteză reală de trecere a apei prin grătar superioară valorii de 0,8[m/s].
De regulă, viteza medie de trecere între barele grătarului se alege în gama 0,8 -1[m/sec]
valoare care se pot majora la debite maxime până la 1,2 – 1,4[m/s].
Este de remarcat că o mişcare hidraulică lentă nu asigură reţinerea pe bare a
materialelor şi că adoptarea vitezelor mici se face numai la prizele de apă la care captarea se
realizează prin grătare dispuse paralel cu sensul curgerii apei, astfel ca pentru a fi captată, apa
face un unghi de 90°. În acest caz, viteza care se adoptă în faţa grătarului este de 0,075 –
0,1[m/s], astfel încât să se evite antrenarea murdăriilor şi a debitelor solide, acestea
continuându-şi curgerea în aval datorită vitezei apei de suprafaţă. De asemenea, viteza mică
de captare permite peştilor să se îndepărteze de grătar. Pentru staţiile de epurare la care
reţinerile sunt în cantităţi mari, circa 4-10[dm3/locuitor şi an], se prevăd grătare cu curăţire
mecanică. Excepţie fac staţiile de epurare mici la care curăţirea poate fi efectuata manual,
precum şi staţiile mijlocii la care grătarele rare sunt dispuse ca protecţie în amonte de
grătarele medii sau dese prevăzute cu curăţire mecanică. Reţinerile de pe grătare sunt tratate
astăzi ca reziduuri (gunoi).

3.2.1 Grătare cu curăţire manuală


Grătarele cu curăţire manuală sunt de tip plan dispuse faţă de orizontală, înclinat la
60-75°, pentru a putea fi uşor curăţite manual cu ajutorul unei greble. Curăţirea manuală se
face de pe o pasarelă care, în multe cazuri, se află la nivelul terenului.

Fig. 3.10 Grătar plan cu curăţire manuală

1 – umplutură din beton; 2 – bară; 3 – traversă; 4 – pasarelă


Întrucât deasupra nivelului apei din colectoarele de canalizare, în care se
adunăreţinerile de pe grătare, se află gaze, mai grele decât aerul şi lipsite de oxigen, e
absolutnecesar ca lucrătorul aflat pe pasarelă, în poziţie de curăţire, (aplecat) să aibă
capuldeasupra nivelului terenului. Adâncimea maximă admisă între pasarelă şi partea
inferioarăa grătarului este de 3 m.

3.2.2 Grătar curb cu curăţire mecanică


Grătarul curb cu curăţire mecanică, se utilizează doar pentru adâncimi mici de canal.
Barele grătarului sunt dispuse în secţiunea planului vertical după un arc de cerc de cca. 90°.
Curăţirea se efectuează cu una, două greble montate la extremitatea unor braţe ce se rotesc în
jurul unui arbore orizontal, dispus perpendicular pe direcţia de curgere a apei.

Pentru evacuarea reţinerilor colectate de greblă, se adoptă mai multe soluţii:

- una are curăţitorul articulat la cadru şi prevăzut cu amortizoare pneumatice, gen


pompa de umflat cauciucuri, care elimină şocul la căderea curăţitorului după descărcarea
greblei.

- alta cu contragreutăţi la capătul unor braţe scurte prinse solidar de curăţitor, ceea ce
permite pendularea şi amortizarea căderii.

Ultima soluţie are curăţitorul fixat de braţele greblei şi comandat de o greutate printr-
un mecanism similar celui bielă manivelă; poziţia în spaţiu a braţului greblei, pe de o parte, şi
tendinţa greutăţii să coboare sub punctul de articulaţie al pârghiei, pe de alta, conduc la
mişcarea de curăţire.
Fig. 3.11 Grătar curb cu curăţire mecanică

1- cadru; 2-grătar; 3-greblă; 4-curăţitor greblă; 5-mecanism antrenare

Descărcarea depunerilor se face, în general printr-un plan înclinat oscilant pe o bandă


transportoare dispusă transversal pe canal. Depunerile de pe grătar sunt îndepărtate de obicei
o dată pe zi, însă în perioadele cu debite mai mari (pe timp de ploaie) când se recomandă
supravegherea continuă şi îndepărtarea lor mai des. De pe grătarele mai dese, depunerile sunt
îndepărtate de 2-5 ori pe zi. Dacă depunerile sunt îndepărtate mecanic, mecanismul trebuie să
intre în funcţiune des, chiar continuu, pentru a nu se produce înfundări consistente, care ar
putea duce la blocare.

3.2.3 Grătarul plan cu curăţire mecanică în amonte


Grătarul plan cu curăţire mecanică în amonte este destinat canalelor de mare adâncime şi face
parte din categoria grătarelor cu curăţire periodică. Grătarul este înclinat faţă de orizontală cu
75 – 80 grade pentru a uşura curăţirea lui. În principiu grebla de curăţire este acţionată prin
intermediul a unui lanţ (sau pentru greblele de mari dimensiuni două lanţuri ), ce se înfăşoară
pe un tambur. Grebla funcţionează periodic, la coborâre ea este îndepărtată de grătar cu
ajutorul ghidajelor, urmând ca la ridicare ea să stea apăsată pe grătar. În poziţia ridicată a
greblei de curăţire, acţionează o lamă de curăţire a greblei, care îndepărtează depunerile şi le
descarcă într-un container sau pe o bandă transportoare.
Fig. 3.12 Grătar curb cu curăţire mecanică, pentru lăţimi de 0,3 –1,6 m

1- cadru metalic, 2-grătar curb, 3-greblă mecanică, 4-curăţător greblă, 5- jgheab depunere
materiale, 6- motor de antrenare; 7-bandă transportoare

3.2.4 Grătar plan cu curăţire mecanizată cu cupă

Grătarul plan cu curăţire mecanizată cu cupă se utilizează în cazurile când apele uzate
conţin cantităţi mici de materiale plutitoare sau de mari dimensiuni şi deci depunerile de
materiale sunt în cantităţi mici şi în cazul în care canalul de aducţiune a apei uzate are o
adâncime mare.

Grătarul este înclinat faţă de orizontală la 75 – 80 grade, pentru a asigura ca


depunerile să fie împinse în sus de apă, pe de o parte şi pentru a uşura îndepărtarea
depunerilor de către greblă. Ca mijloc de îndepărtare a depunerilor de pe grătar instalaţia
dispune de o greblă acţionată prin cablu şi ghidată cu ajutorul a două perechi de role. La
coborâre, grebla este îndepărtată de barele grătarului de către ghidaje, iar la urcare este
apăsată de către ghidaje pe greblă. Cupa plasată la partea superioară curăţă grebla reţinând
depunerile, apoi cupa prin basculare este golită într-un tomberon sau cărucior, acţionarea
troliului putînd fi mecanică sau manuală.
Fig.3.13 Grătar cu curăţire mecanică cu cupă

1-grătar; 2-construcţie metalică; 3- sistem de rulare a instalaţiei; 4-troliu de acţionare a cupei;


5- ghidaj de deplasarea cupei pe grilaj, la urcare; 6- ghidaj de deplasare a cupei la coborâre;
7- container pentru colectarea şi transportul particulelor

3.2.5. Grătar plan cu curăţire mecanică din aval

Grătarul plan cu curăţire mecanică din avalse încadrează în generaţia mai nouă de
grătareşi se utilizează pentru debite mari ale apelor uzate.

Sunt construcţii verticale. În partea din faţă dispune de un tip de transportor cu


racleţi prevăzuţi cu o serie de greble cu dinţi lungi care trec prin lumina întregului grătar
grătarului,colectând astfel în mod continuu toate depunerile. Instalaţia este o construcţie
compactă şi asigura o bună colectare şi separare a depunerilor.[5]
Fig. 3.14 Grătar plan cu curăţire continuă cu bandă cu racleţi prevăzuţi cu greble

1- barele grătarului; 2 - barele greblelor; 3-transportorul cu racleţi; 4- extractor al depunerilor


colectate; 5- plan înclinat colector

În figura 3.14 se prezintă un tip de sistem de grătar care face parte din categoria grătarelor cu
curăţire continuu, întrucât transportorul ce conţine greblele formează un circuit închis, în
sensul că prin faţa grătarului deplasarea este ascendentă, iar prin spatele grătarului
descendentă. Particulele colectare sunt transferate pe o bandă transportoare şi evacuate astfel
din zona grătarului.

3.2.6 Grătarul Rotamat tip Ro1


Fig. 2.15 Grătarul Rotamat tip Ro 1

Linia ROTAMAT a fost inventată de Huber în 1983. De atunci, Huber a instalat


peste 5.000 de site ROTAMAT. O caracteristică comună pentru toate mașinile ROTAMAT
este aceea că îndepărtarea ipurităților, spălarea acestora, transportul și compactarea sunt
realizate cu o singură unitate.
Partea principală a acestui grătareste grebla rotativă, care curăță cutia greblei. Nu
este necesară folosirea apei pentru spălare sau a periei pentru curățarea tamburului de
impurităti. [7]

Fig. 3.16 Schema sitei fine Fig. 3.17 Sita Huber Romatat ( Wisconsis)
Tabel 3.1. Avantajele si dezavantajele grătarului Rotamat 1

Avantaje Dezavantaje
Spălător site/ compactor integrat Ratăde captare a proiecțiilor redusă
Autocurățare, nu este necesară apa pentru Limitate la adâncimea canalului de aproximativ 3 m
spălare
Întreținere redusă - lagăr inferior complet Nivel admisibil al apei scăzutîn canal datorită formei
închis cilindrului, astfel este necesar un canal mai larg
Eficiență energetică - Un singur motor

Este posibilă pivotarea (până la anumite


dimensiuni)
Operație foarte robustă și fiabilă, control
simplu
Este posibilă instalarea în exterior, cu pachet
de protecție împotriva înghețului
Disponibil design închis

3.2.7 Grătarul fin cu tambur rotund Ro2

Fig 3.18 Grătarul fin cu tambur rotund Ro2

Unul dintre cele mai versatile și bine finisate grătare fine utilizate pe plan mondial,
grătarul cu tambur rotativ fin este disponibil cu sârmă inghimpată, placă perforată sau sârmă
țesută cu plasă. [7]
Fig. 3.19Instalație Danemarca Fig. 3.20 Instalație Alaska ( protecție îngheț)

Tabel 3.2. Avantajele si dezavantajele grătarului fin cu tambur rotund Ro2

Avantaje Dezavantaje
Rată înaltă de captare a impurităților, în Limitatela adâncimea canalului de aproximativ 3 m
special pentru ecranul cu plăci perforate
Nici un transfer deimpurități Nivel admisibil al apei scăzutîn canal datorită formei
cilindrului, astfel este necesar un canal mai larg
Spălător site/ compactor integrat
Potrivit pentru pietrișul greu și încărcăturile
de pietriș
Întreținere redusă - lagăr inferior complet
închis
Eficiență energetică - Un singur motor
Este posibilă pivotarea (până la anumite
dimensiuni)
Operație foarte robustă și fiabilă, control
simplu
Este posibilă instalarea în exterior, cu
pachet de protecție împotriva înghețului
Max. diametrul tamburului este de 10ft
(3m), care este bun pentru aproximativ 40
MGD (1/4 "spațiere de sârmă)
Spațiul între bare disponibil este de la ¼ "
la 1/100"
Poate fi instalat în rezervoare
BREVET- Grătar cu actiune reciproca – US Grant Patent 2 Iunie 1992 (vezi anexa 1)

Abstract:

Un grătar folosit pentru dimensionarea așchiilor de lemn ce include o multitudine de


bare paralele sprijinite la capetele lor respectiv într-un asa mod și conduse în așa fel încât
fiecare bara se mișcă atât longitudinal cât și vertical. Sunt incluse două seturi alternative de
bare, unul fiind setat la 180 ° în poziție față de celălalt set. Viteza și mișcarea barelor sunt de
așa natură încât așchiile de lemn sunt înclinate până la o orientare verticală și sunt alimentate
cu un astfel de impuls încât așchii se rup în contact cu barele și întâlnesc o fantă între barele
adiacente pe dimensiunea grosimii lor.

Descriere:

Această invenție se referă, în general, la arta de dimensionare a particulelor, cum ar fi


pentru așchii de lemn, și mai specific se referă la un aparat de dimensionare a particulelor pe
gratar care include cel puțin două seturi de bare mobile, în care barele din fiecare set se mișcă
la unison.

Fig.3.21 Vedere schematică a unui aparat de dimensionare a particulelor care încorporează


principiile prezentei invenții.
BREVET - Grătar cu greble rotative - US Patent 24 March 1998 ( Vezi anexa 2)

Abstract:

Pentru tratarea preliminară a apei reziduale se utilizează un sistem ecranat mecanic.


Un ecran este format dintr-o multitudine de bare paralele reciproc. Barele sunt orientate în
mod substanțial transversal față de direcția de curgere a lichidului și formează spații de
ecranare cu o lățime dată între acestea. Ansamblul de greble include două lanțuri fără sfârșit
care se deplasează pe roți dințate dispuse lateral de ecran și o greblă atașată care se extinde
între lanțuri. Grebla este orientată perpendicular pe ecran și călătorește cu lanțurile pentru a
curăța în mod repetat ecranul.. Barele de ecran verticale au o secțiune transversală
trapezoidală, astfel încât partea frontală îndreptată împotriva curgerii apei reziduale să fie
aproximativ de două ori mai largă decât partea posterioară

Descriere

Invenția se referă la un gratar pentru ecranarea deșeurilor solide dintr-un lichid care
curge, cum ar fi apa reziduală, cu un ansamblu de greble care strânge deșeurile solide de pe
ecran și asigură curățarea către un aparat care elimina deșeurile solide. Invenția este deosebit
de aplicabilă în tratamentul mecanic, adică în clarificarea preliminară a apelor reziduale.

Fig. 3.22 Vedere schematică laterală a ansamblului grătarului conform invenției


3.3 Dezintegratoare mecanice

În anumite cazuri în staţiile de epurare sunt prevăzute cu echipamente de mărunţire a


suspensiilor grosiere reţinute care poartă denumirea de dezintegratoare mecanice.

Dezintegratoarele mecanice pot lucra în agregat cu instalaţiile de sitare, în acest caz


materialul separat pe suprafaţa activă de reţinere a instalaţiei de sitare este antrenat prin
transport hidraulic către dezintegratorul mecanic unde este tocat la dimensiuni de 0,15 - 3
mm după care tot prin transport hidraulic materialul tocat este dirijat în amontele instalaţiilor
de sitare pe care le parcurg urmând a fi reţinut şi eliminat în alte obiecte tehnologice
ulterioare instalaţiei de sitare.

Astfel, în figura 3.23 este prezentat un dezintgrator mecanic cu ax vertical. Acesta este
compus dintr-un sistem cilindric de bare statice de fărâmiţare (de forma unei colivii), în
interiorul căruia este plasat un tambur cilindric rotativ 3, prevăzut cu lame sau muchii
tăietoare, acţionat prin intermediul motoreductorului 1. Reţinerile brute aduse prin transport
hidraulic, întră in dezintegrator prin suprafaţa laterală a sistemului de bare statice şi intră în
zona de acţiune a tamburului rotativ unde sunt tocate, după care sunt evacuate axial tot prin
transport hidraulic.[8]

Fig.3.23 Schema de principiu a dezintgratorului mecanic cu ax vertical

Există şi dezintegratoare mecanice cu ax orizontal, cu construcţie asemănătoare cu cea


a pompelor axiale, la care paletele rotorului sunt prevăzute cu muchii tăietoare ranforsate şi
care la evacuare sunt prevăzute cu grătare cu fante de anumite dimensiuni, astfel încât
suspensiile grosiere din apa uzată ce străbate dezintegratorul cu dimensiune mai mare decât
cea a fantelor sunt oprite şi mărunţite de paletele rotorului.Sunt şi cazuri de instalaţii cu
dezintegratoare mecanice care înlocuiesc în totalitate instalaţiile de sitare. Acestea sunt
prevăzute cu suprafeţe active de sitare care dirijează impurităţile reţinute către organele de
tocare, care le dezintegrează, apoi materialul mărunţit este colectat şi evacuat.

3.4 Echipamente pentru separarea şi colectarea materiilor grase sub formă de peliculă
formată la suprafaţa apelor

Rezidurile petroliere, materiile grase, etc. aflate sub formă de peliculă la suprafaţa
apei trebuie să fie colectate, în vederea refolosirii şi în vederea protejării mediului ambiant.
Echipamentele mecanice utilizate în acest scop se bazează pe proprietatea de adeziune
diferenţiată a apei şi materiilor sub formă de peliculă la suprafaţa organelor de separare.

Fig.3.24 Schema de principiu a separatorul cu discuri

Principial un echipament de colectare a materiilor sub formă de peliculă la suprafaţa


apei este constituit dintr-un număr de organe de colectare prin adeziune (de tip disc, tambur
sau bandă continuă) care sunt imersate în apa pe care este formată pelicula. În figura 2.21 este
prezentată schema de principiu a unui separator cu disc care este compus din mecanismul de
antrenare 1 a discului în mişcare de rotaţie, discul 2, răzuitorul 3 şi jgheabul de colectare 4.
Debitul de materie plutitoare colectată prin adeziune depinde de proprietăţile materialului
colectat (vâscozitate, densitate, tensiune superficilă), de geometria organelor de colectare
(diametru, grosime), de numărul de organe active de colectare, de unghiul de contact a
organelor de colectare cu apa pe care se formează pelicula, de grosimea peliculei, etc. De
menţionat că astfel de echipamente cu baterii de discuri sunt utiliazate pentru îndepărtarea
peliculelor de petrol de pe apă (maree negre) şi recuperează petrolul cu un conţinut rezidual
de apă de maxim 3%. [9]

3.4.1 Aspecte teoretice privitoare la separarea prin flotaţie a suspensiilor din apele uzate
Flotaţia este procesul de separare a unuia sau mai multor componenţi dintr-o
suspensie apoasă prin ataşarea acestora la un flux de bule de gaz (în majoritatea cazurilor,
aer) care parcurge suspensia şi apoi se acumulează, împreună cu componenţii extraşi, sub
formă de spumă la suprafaţa lichidului.
O analiză a procesului de flotaţie relevă că principalele fenomene elementare din care
este constituit sunt următoarele:

- generarea bulelor de gaz şi deplasarea acestora prin faza lichidă;

- formarea agregatelor bule-particule (coliziunea şi adeziunea particulelor la bulele de


gaz);

- ridicarea agregatelor bule-particule către suprafaţa lichidului;

- formarea spumei trifazice (gaz-solid-lichid) la suprafaţa lichidului.

Probabilitatea globală instantanee P de producere a flotaţiei este în funcţie de


probabilităţile fenomenelor elementare componente conform relaţiei:

P = P c · Pa · Pr · Ps (3.1)

în care: Pc - probabilitatea coliziunii dintre bule de gaz şi particule (suspensii);

Pa - probabilitatea adeziunii particulelor la bule;

Pr - probabilitatea de menţinere a adeziunii bule-particule şi de ridicare a


agregatelor către suprafaţa lichidului;

Ps - probabilitatea stabilităţii agregatelor bule-particule în stratul de spumă de la


suprafaţa lichidului.

Analizând relaţia 3.1 se remarcă faptul că primul şi ultimul dintre factori sunt de
natură strict mecanică, în timp ce factorii al doilea şi al treilea depind de un număr mare de
parametrii cum ar fi: natura particulelor, natura gazului, proprietăţile superficiale, reactivii
folosiţi, etc.

Coliziunea bulă-particulă în procesul de flotaţie este de fapt o apropiere a bulelor de


particule, sub acţiunea unor forţe hidrodinamice şi gravitaţionale, care implică şi forţe de
frecare şi de rezistenţă statică, la distanţe de ordinul 100 nm, la care forţele de interacţiune
dintre bule şi particule devin operaţionale. Astfel interacţiunile dintre bule şi particule pot fi
de două tipuri şi anume: impactul - carcterizat de faptul că suprafaţa bulei de gaz este
puternic deformată, respectiv alunecarea pe suprafaţă - carcterizat de faptul că suprafaţa
bulei suferă doar o mică deformaţie numai în punctul de contact cu particula.

Fenomenul de adeziune în formarea agregatelor bule-particule are loc numai în cazul


coliziunii dintre bulele de gaz şi particule, adică numai după ruperea stratului de lichid
intercalat între bule şi particule. Adeziunea bulelor la particule depinde de:

- probabilitatea ciocnirii bulelor cu particulele (se menţionează că în cazul generării de


microbule direct în suspensie, este necesar ca acestea să se formeze chiar pe suprafeţele
particulelor);
- probabilitatea ca energia cinetică a bulelor şi particulelor în suspensie să fie suficient
de mare astfel încât la ciocnirea lor să fie eliminat stratul de apă dintre acestea;

- probabilitatea ca energia superficială a particulelor în suspensie să fie suficient de


mare astfel să aibă loc adeziunea dintre bule şi particule.

Se menţionează că după afinitatea dintre particule şi lichidul suspensiei (de regulă


apă), particulele pot fi de două feluri: hidrofobe sau hidrofile. Procesul de flotaţie se produce
la interacţiunile dintre particule hidrofobe cu bulele gaz, de asemenea hidrofobe, deoarece
numai în aceste cazuri se produce contactul direct prin ruperea barierei de lichid şi apare
fixarea bulelor pe particule. Interacţiunile dintre particulele hidrofile cu bulele de gaz nu
conduc de regulă la fixări.

Formarea agregatelor bule-particule se poate produce în mai multe feluri, şi anume:

- adeziunea bulelor de gaz pe suprafaţa particulelor;

- generarea unor bule de gaz în interiorul unor structuri floculoase în formare;

- absorbţia unor bule de gaz în interiorul unor structuri floculoase în formare;

Se menţionează că pentru a menţine bulele de gaz formate în timpul procesului de


flotaţie este necesar ca în suspensia supusă procesului să fie introduşi agenţi tensoiactvi
(denumiţi spumanţi) care micşorează tensiunea superficială prin tendinţa de acumulare la
interfaţă gaz-lichid, îmbrăcând bulele cu un înveliş extrem de subţire care le conferă o
elasticitate necesară stabilităţii.

Ridicarea agregatelor bule-particule către suprafaţa lichiduluidepinde de


probabilitatea de repartizare a bulelor pe suprafeţele particulelor astfel încât agregatele astfel
formate să aibă o densitate mai mică decât cea a apei.

Concentrarea agregatelor bule-particule în spuma de la suprafaţa lichidului depinde de


probabilitatea ca adeziunea dintre bule şi particule să se menţină atâta timp cât acestea se
găsesc în echipamentul de flotaţie.

În practica flotaţiei, dispersia bulelor de gaz în suspensia supusă procesului se realizează prin
următoarele metode:

- dispersia bulelor de aer prin agitarea mecanică a lichidului supus procesului;

- insuflarea gazului (aerului) printr-un mediu poros în lichidul supus procesului;

- degajarea bulelor de gaz (aer) în lichidul supus procesului sub acţiunea unei
suprasaturări cu gaz (aer) prin comprimare urmată de o destindere bruscă la presiune normală
sau sub acţiunea vacuumului;

- degajare de oxigen şi hidrogen sub formă de bule prin electroliză.

Principalele procedee de flotaţie clasificate după modul de generare a bulelor de gaz sunt:
- flotaţia cu aer dispersat;

- flotaţia cu aer dizolvat;

- electro-flotaţia;

- electrocoagularea-flotaţia.

3.4.2 Separatoarele de grăsimi cu aer insuflat


Separatoarele de grăsimi sunt obiecte tehnologice ale staţiilor de epurare a apelor
uzate în care sunt separate prin flotaţie materiile grase floculate sau emulsionate din apa
supusă tratamentului.

Tipurile de separatoare de grăsimi cel mai frecvent întâlnite în staţiile de epurare a


apelor uzate pot fi clasificate după modul de generare a bulelor de gaz în: separatoare de
grăsimi cu aer insuflat şi separatoare de grăsimi cu aer dizolvat.

Separatoarele de grăsimi cu aer insuflat sunt instalaţiile de separarea materiilor grase


din apele uzate utilizate în staţiile de epurare mecano-biologice clasice. În figura 2.20 este
prezentat un separator de grăsimi cu insuflare de aer la joasă presiune (0,5 - 0,7 atm).

Funcţionarea acestui tip de separator de grăsimi este următoarea: fluxurile de apă


uzată supusă procesului pătrund în instalaţie prin orificiile de intrare al camerelor amonte în
partea inferioară a zonei centrale (active) a compartimentelor separatorului de grăsimi, în care
se insuflă aer sub formă de bule fine prin difuzoare cu placi poroase plasate pe radierul
acestora . Sub acţiunea fluxului de bule insuflate are loc flotaţia materiilor floculate grase
care sunt antrenate către suprafaţa curentului de apă uzată.

Din cauză că în zona centrală activă a compartimentelor are loc o curgere turbulentă
datorită fluxului de bule de aer insuflate, agregatele bule-particule formate care se îndreaptă
căte suprafaţă trec prin grătarele de liniştire ale pereţilor laterali ai zonei centrale active
(ecranele longitudinale), în zonele laterale pasive, unde se formează peliculele de spumă
trifazică la suprafaţa curentului de lichid.

Peliculele de spumă de la suprafaţa lichidului din zonele laterale pasive ale


compartimentelor sunt eliminate fie prin dirijarea acestora cu lame fixate pe poduri rulante
către jgheaburi de coletare flotante de unde suntevacuate, fie prin deversare peste pereţii
latelari ai compartimentelor, în canalele laterale de evacuare a spumei, prin ridicarea nivelului
curentului de apă ce parcurge separatorul de grăsimi prin închiderea temporară a
batardourilor (stavilelor) aval (notate cu S2 în secţiunea longitudinală).

După parcurgerea completă a compartimentelor separatorului de grăsimi curentele de


apă uzată epurate de materiile grase părăsesc instalaţia prin orificiile de evacuare ale
camerelor aval ale compartimentelor.
3.4.3. Separatoarele de grăsimi cu aer dizolvat

Fig. 3.25Separator de grăsimi cu insuflare de aer la joasă presiune (0,5 - 0,7 atm)

Separatoarele de grăsimi cu aer dizolvat sunt instalaţii moderne şi eficiente de separare a


materiilor grase din apele uzate care funcţionează pe principiul flotaţiei cu aer dizolvat, care
în ultima perioadă sunt tot mai răspândite şi există o tendinţă evidentă că se vor impune din
ce în ce mai mult în practică.

Flotaţia cu aer dizolvat (notată pe scurt DAF) este un tratament care se aplică apelor
uzate (sau altor categorii de ape) în scopul eliminării suspensiilor solide greu separabile sau
neseparabile în mod natural prin decantare, cum ar fi de exemplu grăsimile, uleiurile sau alte
tipuri de impurităţi cu densitatea comparabilă sau mai mică decât a apei şi cu structură
floculoasă sau emulsionate.

Prin procedeul DAF, procesul de separare a acestor categorii de impurităţi din apa
brută supusă tratamentului (vezi schema de principiu din din figura 2.23), are loc într-un
bazin în care se introduce un amestec de apă şi aer dizolvat, preparat într-o celulă de
presurizare prin injectarea de aer comprimat într-un curent de apă curată (în majoritatea
cazurilor curentul de apă se obţine prin recircularea unei părţi din efluentul instalaţiei). În
momentul în care amestecul de apă şi aer dizolvat ajunge în masa de apă brută din bazinul de
flotaţie, aflată în condiţii de presiune normale (adică sub acţiunea presiunii atmosferice),
aerul dizolvat se degajă sub formă de bule fine care se ridică la suprafaţa.

Dacă în timpul deplasării lor, bulele de aer interacţionează şi aderă la impurităţi din
categoriile menţionate, se formează agregate bule – particule, care datorită densităţii mai
micii decât a apei, se deplasează de asemenea câtre suprafaţa apei unde formează un strat
spumă.

Stratul de spumă este îndepărtat de la suprafaţa apei prin diferite procedee. De


menţionat că la amestecul influentului cu apa presurizată, procesul de formare a bulelor de
aer are o turbulenţă relativ redusă care crează în bazinul de flotaţie bune condiţii şi pentru
depunerea suspensiilor decantabile şi ca urmare, frecvent bazinele DAF sunt prevăzute cu
sisteme de antrenare şi evacuare a nămolului decantat.

Fig. 3.26 Schema de principiu a unui separator de grăsimi cu aer dizolvat (DAF)

i.Influent r.recirculare e.Efluent

1. Bazin de flotaţie-decantare 2.Cămin de evacuare 3.Pompă de recirculare 4.Capsulă de


presurizare 5. Valvă de destindere 6.Compresor

O altă variantă mai rar întâlnită a flotaţiei cu aer dizolvat este flotaţia sub vid care
constă în saturarea cu aer a apei uzate brute supusă tratamentului într-o cameră de aerare şi
apoi introducerea acesteia într-o incintă cu presiune inferioară celei atmosferice.

La scăderea presiunii în interiorul instalaţiei, o parte din aerul dizolvat în apa uzată
aerată se degajă sub formă de bule fine care asigură flotaţia materialului floculos în
suspensie. Spre deosebire de flotaţia cu insuflare de aer, în acest caz turbulenţa este foarte
mică favorizând formarea şi menţinerea agregatelor floculoase. De asemenea condiţiile de
lucru din instalaţie favorizează şi decantarea suspensiilor grele, şi în acest scop bazinul
instalaţiei este prevăzul şi cu un sistem de racloare de radier pentru evacuarea materialului
decantat.

Avantajul principal al procedeului este acela că bulele de aer se redizolvă în curentul


de apa care părăseşte instalaţia, la creşterea presiunii, şi prin aceasta nu mai este stânjenită
decantarea ulterioară. [10]

Fig. 3.27 Instalaţie de tratare a apei supusă tratamentului cu coagulanţi-floculanţi

a.Schema generală ainstalaţiei b.Sectiune prin camera de vid

1.Admisia apei 2.Compartiment de admisie 3.Compartiment de aerare 4. Compartiment de


evacuare a bulelor mari5.Cameră de vid 6.Evacuarea apei 7. Conductă de evacuare a apei
8.Conductă cu închidere hidraulică de evacuare a nămolului flotat 9. Conductă cu închidere
hidraulică de evacuare a nămolului decantat 10 Admisie apă 11.Aspiraţie aer. 12.Sistem de
racloare pentru nămolul flotat 13. Sistem de racloare pentru nămolul decantat14.Perete
semiscufundat
4.CONCLUZII

Prima Directiva European ace asigura dezvoltarea durabila , Directiva 91/2071/CEE


are ca domeniu de activitate protectia mediului de efectele negative ale evacuarilor de ape
uzate orasenesti si de ape uzate din anumite sectoare industrial ( in principal , din prelucrarea
si fabricarea produselor din industria alimentara). Romania, ca membru UE trebuie sa asigure
ca apele uzate provenite de la aglomerarile umane sunt colectate si epurate inainte de
evacuare, conform standardelor si termenelor limita specific, asumandu-si definitia data apei
in directive mai sus mentionata : “ apa nu este un produs commercial ca oricare altul , ci o
mostenire care trebuie pastrata protejata ca atare “

La nivelul Romaniei, o problema o reprezinta lipsa unei retele de canalizare in


anumite regiuni si ineficienta sistemului de epurare. Astfel specialistii Administratiei
Nationale Apele Roamane , (ANAR) au constatat ca apa folosita de 90% dintre romanii de la
sat si de 50% dintre oraseni nu ajunge in niciun sistem de canalizare. Efectul de poluare al
apelor uzate neepurate sau insufficient epurate asupra apelor de suprafata se manifesta in
principal prin continutul de materii in suspensie, de materie organice, in saruri nutritive,
amoniu si in microorganisme patogene.

Caracteristicile si compozitia apelor uzate determina in cea mai mare masura structura
si dimensiunile unei statii de epurare. Acestea se stabilesc prin analiza de laborator, prin care
se determina cantitatea si starea materiilor de orice fel din apa ( mai ales a materiilor specific
apelor epurate ) si care stabilesc prezenta si natura microorganimelor din apele uzate.

Prin prelevarea de probe din diferite puncte a statiilor de epurare se poate stabili
eficienta procesului de epurare al statiilor. Alegerea uneia sau alteia dintre metodele sau
procedeele de epurare se face in general in fucntie de compozitia si caracteristicile apelor
uzate, precum si de cerintele gradului de epurare la evacuarea in emisar. Astfel apele uzate cu
incarcatura preponderant anorganica se trateaza mai ales cu metode fizico-chimice, cele cu
incarcatura preponderant organic se trateaza prin metode fizico-chimice si biologice.

Pentru separarea fazelor solide din fluxul lichid se folosesc diverse operatii. In multe
dintre operatiile de separare fenomenul care sta la baza realizarii operatiei este sitarea.O buna
operatie de sitare tinde sa obtina un flux cat mai lipsit de faza solida intr-un timp cat mai scurt
si cu costuri minime.

5.BIBLIOGRAFIE

1-Templeton M.R.,Butler D. An introduction to wastewatertreatment. Bookboon.com


2- https://www.scribd.com/doc/ 105247824/Poluarea-apelor
3- https://www.scribd.com/doc/133576439/Caracteristicile-Apelor-Uzate
4.Florea Julieta, Robescu D. – Hidrodinamica instalaţiilor de transport hidropneumatic şi de
depoluare a apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
5.Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate -
Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
6. Prof. Safta Victor-Viorel. - . Notite curs procedee speciale de epurare a apelor uzate
Universitatea Politehnica din Bucuresti
7.Huber Technology, Inc. - Screening Considerations – A Guide to Selection
8. Negulescu M. – Epurarea apelor uzate orasenesti, Editura tehnica, Bucuresti 1987
9. Maruta Al. Chirac. V. – Probleme actuale ale apei, Editura Ceres, Bucuresti 1981
10. Florea Julieta, RobescuD.–Hidrodinamica instalaţiilor de transport hidropneumatic şi de
depoluare a apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982