11.

Regimul juridic al actelor de drept derivat – Regulamentul şi Directiva

Regulamentele
Su nt pr i nc i p a l ul i z v or a l dr e pt ul ui de r i va t . Re gu l a m e nt e l e a u u n caracter general, forţă
obligatorie şi aplicabilitate directă. Ele devin în mod automat valide înordinea juridică a statelor
membre, fără a mai fi nevoie de măsuri speciale ca publicarea sauîncorporarea în dreptul naţional.
Rolul regulamentelor e de a stabili un drept uniform pentrutoată comunitatea.

Regulamentele deexecutare pot fi adoptate de către Consiliu sau de către Comisie, cu abilitarea dată
de acesta, şi ele sunt subordonate, din punct de vedere
al interpretării şi validităţii, regulamentului de baza faţă de care trebuie să fie conforme.
Regulamentele de executare par a fi veritabile acteadministrative cu caracter normativ.

Directivele
Sunt acte normative de drept comunitar care stabilesc obiective sau unrezultat de atins,
lăsând la îndemâna Statelor Membre alegerea mijloacelor şi formelor pe care le vor utiliza.
Directiva se întemeiază pe împărţirea sarcinilor, pe colaborarea dintre
autorităţilecomunitare şi cele naţionale. Se observă că directiva reprezintă o metodă de
legiferare cudouă etaje: la nivelul Uniunii se stabileşte modelul legislativ (obiectivul); în
a doua fază,statele membre sunt obligate să adapteze acest model la specificul dreptului
naţional, în termenul fixat.Directiva e mai flexibilă decât regulamentul, respectând particularităţile
naţionale.Ea vizează apropierea şi armonizarea legislaţiilor naţionale (în timp ce
regulamentul e uninstrument de uniformizare).Dispoziţiile unei directive nu înlocuiesc
automat normele naţionale, dar impunstatelor obligaţia de a adapta dreptul naţional la regulile
Uniunii.
Autorii directivelor: instituţiile politice – Consiliul, Parlamentul European, Comisia.
Di r e c t i ve l e p ot f i directive cadru şi di re c t i ve de e xe c u t are (administrative).Directivele
de executare sunt adoptate de Comisie şi pun în aplicare un regulament sau directivă cadru
adoptată de Consiliu.
Deciziile reprezintă acte cu forţă obligatorie (art. 189 din Tratatul C.E.E.) pentru ceicărora le sunt
destinate, ele neavând o influenţă generală. Decizia vizează, în mod deosebit,
aplicarea prevederilor tratatelor la situaţii particulare, ea fiind echivalent
ă a c t e l o r administrative individuale din dreptul intern. Decizia reprezintă un instrument
de excepţiecomunitar. Se face deseori distincţie în literatura de specialitate între deciziile
cu caracter comercial, referitoare la concurenţa, şi deciziile administrative, care sunt pur
de executare,fiind adoptate cu deosebire în contextul politicilor comunitare şi în materie
de numire şi promovare a funcţionarilor.