Curs 13

Aparatul director(turbina Francis) trebuie construit în aşa fel încât să asigure pierderi
hidraulice minime, manevrare uşoară, fără frecări mari sau uzură pronunţată. Scopurile
aparatului director sunt următoarele: conduce apa spre periferia rotorului cu o viteză potrivită
ca mărime şi direcţie, pentru orice valoare a debitului; realizează alimentarea rotorului cu
orice debit de la o valoare maximă oarecare până la oprirea accesului apei. Dintre toate
sistemele imaginate, cel care face faţă în cele mai bune condiţii, fiind folosit la toate
construcţiile moderne de turbine Francis şi Kaplan, este alcătuit din două suprafeţe plane
inelare, între care sunt aşezate la distanţe egale, paletele mobile în jurul unei axe proprii.
Deplasarea simultană a paletelor este asigurată de către un inel de reglare şi o serie de pârghii
articulate, figura 1. Mişcarea este transmisă sistemului de reglare de către unul sau două
servomotoare, puse în funcţiune de instalaţia automată de reglare. După cum se poate observa
din figura 1., mecanismul nu are mişcare silită. Funcţionarea este posibilă datorită faptului că
paleta de roteşte cu un unghi mai mic de 90 0. În timpul exploatării există posibilitatea ca între
paletele directoare să se înţepenească un corp solid (cuprins în curent). În această situaţie,
dacă servomotorul va comanda închiderea paletelor, două dintre ele se vor deplasa numai
până în poziţia în care le permite corpului rigid, fără a asigura închiderea admisiei debitului
către rotor.

Figura 1 Figura 2

Pentru prevenirea avariei unui organ important în situaţia menţionată, fie biela 1, fie manivela
2, figura 2, se execută cu un element de rupere, uşor de înlocuit. Acest element va ceda la o
forţă cu 2030% mai mare decât cea obişnuită, dând paletelor în cauză posibilitatea de a
rămâne nemişcate în timp ce toate celelalte se rotesc spre închidere.
Proiectarea aparatului director trebuie să prevadă deschiderea cu un unghi mai mare decât cel
corespunzător debitului normal, în general astfel încât să poată fi absorbit debitul
Qmax1,25.Qnormal. Randamentul directorului depinde de profilul hidrodinamic al paletelor, iar
grosimea profilului lor trebuie astfel aleasă încât să reziste la presiunea apei în poziţia complet
închisă.
Camera de aducere ghidează fluidul către stator şi aparatul director. Ea poate fi
cameră deschisă sau închisă. Camerele deschise sunt rar utilizate la centralele de mică
importanţă şi de putere mică, având căderea între 2 şi 6 metri. Camerele de aducere închise se
execută actualmente în formă de spirală. Calculul hidraulic al camerei spirale se face
asemănător cu cel utilizat la dimensionarea carcasei pompelor.
Viteza fluidului în prima secţiune a camerei spirale se poate calcula după caz cu relaţiile:
v  0,2  2  g  H - pentru camere confecţionate din fontă sau oţel;
v  0,15  2  g  H - pentru camere betonate căptuşite cu tablă; (1)
v  0,13  0,14  2  g  H - pentru camere din beton.

1
 Tubul de aspiraţie conduce fluidul de la ieşirea din rotor la canalul de fugă. Rolul lui
este de a permite montarea rotorului deasupra nivelului din canalul de fugă şi de a recupera o
parte însemnată din energia cinetică a curentului de la ieşirea din rotor.
Tuburile de aspiraţie simple au forma unui trunchi de con cu baza mare imersată în
canalul de fugă. În ultimul timp, tubul de aspiraţie este construit curb, cu secţiunea de la
intrare circulară şi cu cea de la ieşire de forma unui dreptunghi cu colţurile rotunjite, figura 3.
Părţile componente ale tubului de aspiraţie sunt: difuzorul conic a, cotul b şi difuzorul
orizontal c. Pentru ca pierderile de sarcină să fie minime în aceste tuburi curbate se
recomandă ca transformările energiei cinetice să aibă loc cu precădere în prima parte a
aspiratorului. În acest caz viteza ce trece prin cotul b este mică şi se înregistrează pierderi
reduse.
Pentru a avea un randament bun al turbinelor Francis, Rune Alesting recomandă
respectarea relaţiei:
h
D  2.6  2.8 .
  ( optim )
(2)
În privinţa materialelor utilizate la construcţia aspiratoarelor pentru H<200 m, în afara
conului care este din tole de oţel carbon gros de 10-20 mm, restul este din beton; rigiditatea se
asigură prin nervuri circulare şi longitudinale; tot aspiratorul se betonează.

La căderile care au H>200 m,

conul aspiratorului nu se
betonează ci are o construcţie
demontabilă pentru a permite
scoaterea rotorului printr-o nişă
fără demontarea generatorului
electric.
Constructiv aspiratorul poate
avea şi alte forme şi anume poate
fi de tip melcat sau clopot. O
proiectare ne judicioasă a
aspiratorului duce la pierderi
hidraulice care pot uneori depăşi
chiar pierderile din rotor.
Figura 3
Turbina Bulb

În zonele de şes amenajările hidroenergetice dispun de debite foarte mari şi căderi

extrem de reduse; de ordinul a câţiva metri. La înălţimi atât de mici dispunerea turbinelor
clasice Kaplan cu axă verticală este foarte costisitoare şi ridică numeroase dificultăţi
constructive. În vederea eliminării acestor deficienţe s-a modificat rotorul turbinei cu axă
orizontală, renunţându-se la camera spirală, la cotul tubului de aspiraţie şi adaptând soluţia
constructivă a aparatului director la condiţiile concrete de montaj. Pentru ca pierderile de
sarcină să fie minime, în aceste tuburi curbate se recomandă ca transformarea energiei cinetice
să aibă loc cu precădere în prima parte a aspiratorului. În acest caz viteza curentului ce trece
prin cotul (b) este mică şi înregistrează pierderi reduse.
În figura 4, este prezentată secţiunea unei centrale hidroelectrice echipată cu o turbină
tip Bulb, alcătuită din următoarele părţile componente principale: 1. clădirea centralei, 2.

2
capsula metalică (bulb) în care este montat generatorul electric,3. rotorul turbinei,4. statorul
turbinei, 5. puţ de acces profilat hidrodinamic, 6. conducta hidraulică, 7. galerii de drenaj.

Clădirea centralei 1 este încorporată în barajul care realizează concentrarea căderii.

Generatorul electric poziţia 2 este închis într-o capsulă metalică numită bulb. În aval de
generator este montat rotorul turbinei 3. Reazemul principal al capsulei îl constituie statorul
4, realizat din virole conice, coaxiale, unite între ele prin 1014 palete statorice. De cele mai
multe ori, în amonte de generatorul electric, se instalează 46 tiranţi care centrează bulbul faţă
de axa statorului, fără a împiedica deplasările axiale. În vederea controlării interiorului
bulbului în timpul exploatării, se realizează un puţ vertical de acces, profilat hidrodinamic 5.
Prin acest puţ sunt realizate conexiunile electrice (cablajele de forţă şi comandă) şi cele
hidraulice (conductele de ulei). Conducta hidraulică 6 asigură trecerea apei prin baraj, fiind
metalică de obicei în zona centrală, iar extremităţile fiind din beton.

Figura 4
Deasupra părţii metalice în beton se lasă un gol necesar trecerii pieselor în vederea
demontării în timpul reparaţiilor. În cazul defectării aparatului director, (montat în dreptul
rotorului, dar nefigurat pe desen) care este organul care de reglaj, sau pentru punerea la uscat
în vederea întreţinerilor curente, conducta hidraulică 6 are prevăzute atât în aval cât şi amonte
două nişe. În nişe pot fi introduse vane plane (cu galeţi) prevăzute cu garnituri de etanşare.
Vanele se deplasează în plan vertical pe şine metalice special montate. Pentru a colecta şi
înlătura apa care se infiltrează în fundaţia centralei sunt prevăzute galeriile de drenaj 7.

GENERATOARE HIDRAULICE VOLUMICE

Parametrii generatoarelor hidraulice volumice
Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească generatoarele hidraulice
volumice (pompele volumice) sunt: gabarit minim, greutate redusă, presiune de refulare mare
(p500 daN/cm2), poluare sonoră redusă  75 dB., preţ de cost redus şi fiabilitate mare.
Întâlnim la aceste maşini scheme constructive extrem de variate. Analiza diverselor tipuri de
pompe se face ţinând seama de parametrii fundamentali. Vom expune câţiva dintre ei:
1) Presiunea maximă - reprezintă cea mai mare presiune la care pompa funcţionează
corect. La aceste pompe debitul şi presiunea sunt mărimi independente, adică oricât de mare
ar fi presiunea la conducta de refulare, pompa va debita acelaşi volum de lichid. În cazul în
care puterea hidraulică a jetului refulat depăşeşte capacitatea motorului de antrenare, acesta
se avariază. Totodată, dacă presiunea în pompă sau reţea creează eforturi specifice mai mari
decât rezistenţa admisibilă a materialelor organelor din care este construită, acestea se pot
rupe. S-a constatat experimetal că pompele volumice se utilizează la presiuni cu 2530% mai

3
mici decât presiunea maximă admisibilă.
2) Înălţimea de aspiraţie reprezintă distanţa pe verticală dintre suprafaţa liberă a
rezervorului de aspiraţie şi axul pompei.
3) Debitul şi cilindreea
Debitul este volumul de fluid pe care îl furnizează pompa în unitatea de timp.
Cilindreea reprezintă volumul refulat de pompă într-un ciclu. Întrucât majoritatea
pompelor sunt antrenate prin mişcări de rotaţie, cilindreea reprezintă volumul refulat în timpul
unei rotaţii.
Legătura dintre debit şi cilindree este dată de relaţia:
n 
QT  q  q , (3)
60 2
unde: Q T - debitul teoretic [m3/s]; q - cilindreea [m3]; n - turaţia [rot/min];  - viteza
unghiulară [m/s].
Debitul Q T este dat de relaţia (3) în ipoteza pierderilor volumice nule. Debitul
efectiv furnizat de pompă pe conducta de refulare, Q, este mai mic decât Q T deoarece:
- o parte din lichid se întoarce prin jocuri din zona de refulare în zona de aspiraţie;
- pe conducta de aspiraţie, datorită unui debit insuficient, precum şi datorită
întârzierilor la închiderea şi deschiderea supapelor, întâlnim o umplere incompletă;
- în zona de aspiraţie întâlnim uneori un amestec aer-lichid.
Debitul pierdut, datorită cauzelor menţionate mai sus este dat de relaţia:
Qp Q T - Q. (4)
Randamentul volumic va fi:
Q Qp Q
v   1 
QT QT  . (5)
q
2
Sunt soluţii constructive de pompe care permit funcţionarea acestora cu debite
variabile la turaţie de antrenare constantă; acest lucru se realizează prin modificarea cilindreei
în timpul funcţionării (cazul pompelor Bruninghaus sau a celor cu pistonaşe radiale).
4) Puterea teoretică absorbită de pompă este dată de produsul:

PT  p  Q T  p  q  , (6)
2
unde: p - diferenţa de presiune la care lucrează pompa.
5) Momentul teoretic la axul pompei.
Relaţia de legătura dintre moment şi putere este:
PT  M T   , (7)
unde: PT - este puterea teoretică.
Ţinând cont de relaţiile (6) şi (7) obţinem expresia momentului teoretic:
1
M T  p  q  . (8)
2
6) Randamentul mecanic, global al pompei:
La arborele pompei întâlnim însă puterea efectivă P care este mai mare decât PT
întrucât trebuie învinse pierderile date de: frecarea în lagăre, frecarea lichidului cu piesele în
mişcare ale pompei, frecarea lichidului cu părţile fixe ale pompei. Raportul între puterea
teoretică şi cea efectivă reprezintă randamentul mecanic m, dat de relaţia:
p  q
PT M T   (9)
m    2 ,
P M M
iar randamentul global al pompei are expresia:

4
 p  Q p  Q
  , (10)
P M 
Pu=p Q - puterea hidraulică utilă (puterea cedată fluidului);
P - puterea consumată la arborele pompei.

Curbe caracteristice

Examinarea funcţionării pompelor volumice la regimuri diferite de regimul nominal se

face cu ajutorul curbelor caracteristice. La aceste pompe, teoretic, debitul nu depinde de
înălţimea de pompare după cum rezultă şi din relaţia (3). Deci o reprezentare grafică a
debitului în planul H-Q este materializată de o dreaptă paralelă cu axa ordonatelor conform
figurii 5.
În figura 6 este reprezentată variaţia randamentului global şi a puterii absorbite în
funcţie de înălţimea de pompare pentru turaţie constantă, totodată, este reprezentată funcţia
Qf(H). Se observă că randamentul rămâne constant şi ridicat pentru o gamă mare de înălţimi
de pompare, valoarea lui scăzând pentru valori mici ale lui H, adică la mersul în gol din cauza
ponderii randamentului mecanic, precum şi la valori mari ale lui H, când se înrăutăţeşte
randamentul volumic. Puterea absorbită creşte proporţional cu înălţimea de pompare.

H n1 < n0 < n2 Q n=ct

p
 =f(H)

Q=f(H)
P=f(H)

0 H
0 Q1 Q0 Q2 Q

Figura 5 Figura 6

La o analiză mai atentă se observă că debitul efectiv livrat se micşorează odată cu creşterea
presiunii de funcţionare. Acest lucru se explică prin aceea că deşi dimensiunile jocurilor
rămân constante, viteza de trecere a debitului pierdut dinspre refulare spre aspiraţie variază cu
rădăcina pătrată a diferenţei de presiune, ceea ce duce în final la o variaţie de acelaşi fel a
debitului pierdut. La turaţii mai mari debitul dat de pompă este mai mare.
O proprietate extrem de importantă a pompelor volumice este aceea că ele, indiferent
de valoarea înălţimii de pompare, dau un debit constant. Acest lucru este deosebit de
important întrucât vâcozitatea fluidului se modifică mult datorită variaţiei temperaturii de
lucru. Determinarea calităţilor cavitaţionale ale pompei se face cu ajutorul diagramei de
variaţie a debitului în funcţie de înălţimea de aspiraţie la turaţie constantă şi înălţime de
pompare constantă, figura 7.
Randamentul volumic conform figurii 8, rămâne aproape constant la o gamă mare de
turaţii în timp ce debitul şi puterea absorbită cresc odată cu mărirea turaţiei. La abateri mari
faţă de turaţia nominală, randamentul volumic scade.
Comportarea unei pompe volumice date într-o anumită reţea se determină prin
intersectarea caracteristicii pompei A cu caracteristica reţelei R, figura 9.

5
Q
n=ct.
H=ct.

0 HS
n

Figura 7 Figura 8 Figura 9

Dacă însă cele două pompe A şi B funcţionează în paralel, atunci caracteristica A+B se
obţine prin însumarea debitelor celor două pompe pentru fiecare valoare a lui H. Punctul de
funcţionare a pompelor montate în serie este punctul 3, iar între debite avem inegalitatea:
Q3<Q1+Q2. (11)
Se observă că la montajul în paralel debitul dat de cele două pompe legate în paralel
este superior faţă de fiecare din debitele furnizate individual.

3.2. Pompe cu piston

Principial funcţionarea acestor pompe constă în realizarea variaţiei de volum prin

mişcarea unui piston într-un cilindru. După comanda mişcării pistonului aceste pompe se
clasifică în: pompe cu piston clasice; pompe cu pistoane radiale; pompe cu pistoane axiale.
Actualmente, grupa pompelor cu piston clasice are o aplicare limitată. Grupele 2 şi 3
sunt foarte răspândite în sistemele de comandă şi acţionări întrucât se adaptează uşor la soluţia
cilindree variabilă.

Pompa cu piston clasică

În figura 10 este reprezentată principial o

pompă cu piton acţionată prin intermediul
unui sistem bielă-manivelă. Se observă că
pistonul în deplasarea lui de la PMI către PME
creează o depresiune care închide supapa de
refulare r şi o deschide pe cea de admisie a.
Întrucât asupra nivelului liber a apei din
bazinul de aspiraţie acţionează presiunea
atmosferică, cilindrul pompei se umple cu
lichid. În acest timp, pe conducta de refulare
nu se livrează lichid. Când mişcarea
pistonului este de la PME la PMI se închide
supapa a, se deschide r, expulzând fluidul din
cilindru.
Figura 10
Cilindreea pompei este dată de relaţia:

6
   D2
q s , (12)
4
unde: D - diametrul pistonului; s - cursa pistonului.
Debitul mediu teoretic este:
n   D2  s  n
QT  q   . (13)
60 4  60
Ţinând cont de (3.11), debitul mediu efectiv are expresia:
Q   v  Q T. (14)
La pompele precis executate v0,930,96. Când randamentul v<0,92 se consideră
că pompa are scăpări inadmisibile datorită uzurii excesive.
Debitul instantaneu al pompei este proporţional cu viteza de deplasare a pistonului
după cum urmează:
  D2
Q v. (15)
4
unde: v este viteza de deplasare a pistonului.
Se ştie că viteza v este derivata spaţiului parcurs de cilindru în raport cu timpul. Pentru
a determina spaţiul parcurs x se aplică teorema cosinusului în triunghiul oarecare OBC şi se
obţine succesiv:
l2x2+r2 - 2.r.x.cos(-)  x2+2.r.x.cos +(r2 - l2)0. (16)
Efectuând calculele se obţine:
r2
x   r  cos   l  1   sin 2  . (17)
2
l
Pentru a raţionaliza ultima expresie se dezvoltă în serie radicalul, considerându-l
asemănător cu expresia 1  x . Întrucât r/l < 1, dezvoltarea se poate limita la primii doi
termeni ai seriei fără a avea erori importante. Efectuând dezvoltarea avem:
 1 r2  r2
x   r  cos   l   1   2  sin 2  sau x  l  r  cos    sin 2 . (18)
 2 l  2l
Viteza pistonului se obţine derivând spaţiul dat de relaţia (18) în raport cu timpul după cum
urmează:
dx d r 2 d
v  r  sin     sin 2  . (19)
dt dt 2  l dt
Se face notaţia:
d
 , (20)
dt
Se introduce (20) în (19) şi ţinând cont de (15) se obţine expresia debitului instantaneu
Q:
  D2  r 
Q  r     sin    sin 2 . (21)
4  2l 
Întrucât pentru o pompă dată diametrul pistonului, raza manivelei şi viteza unghiulară
sunt constante, putem scrie debitul instantaneu sub forma:
 r 
Q  k   sin  m  sin 2  k  Q  . (22)
 2l 
Deoarece raportul r/l este mic, (1/5 la pompele clasice şi 1/15 la cele cu pistoane
radiale) Q/ se abate foarte puţin de la sinusoidă după cum reiese din figura 11.
La cursa de refulare 0, curba de variaţie a debitului instantaneu este aproximativ
sinusoidală în timp ce la cursa de aspiraţie     2  debitul este nul. Această funcţionare
care prezintă pulsaţii mari ale debitului în timpul unui ciclu de lucru este dăunătoare atât

7
pentru instalaţia în care debitează o astfel de pompă cât şi pentru ea însăşi. Pentru atenuarea
pulsaţiilor de debit se aplică următoarele măsuri:
Q’
sin φ
- amplasarea unui
acumulator hidraulic pe
Q’
conducta de refulare sau de
aspiraţie sau pe ambele;
- cuplarea pe aceeaşi
Zona de conductă a n pompe a căror
aspiratie ciclu de funcţionare este
e decalat cu 2/n;
 - combinarea celor două
metode expuse mai sus.
sin 2φ  2 3

Figura 11
În privinţa hidrofoarelor urmează câteva elemente şi recomandări esenţiale necesare la
proiectarea şi amplasarea lor:
* dacă pompa este prevăzută cu un hidrofor, acesta, de regulă, este montat pe refulare;
* amplasarea acumulatorului are drept scop schimbarea vectorului viteză;
Aplatizarea pulsaţiilor debitului prin montarea mai multor pompe pe aceeaşi conductă se
aplică prin natura construcţiei la pompele cu pistoane radiale sau la cele cu pistoane axiale.
Această metodă s-a aplicat şi la pompele cu piston clasice, obţinând construcţiile cu dublă
acţiune sau pompele duplex sau chiar pompele triplex.
În figura 12 este reprezentată schematic o pompă duplex, iar în figura 13 este
prezentată variaţia debitului refulat în funcţie de unghiul parcurs în timpul unui ciclu de
funcţionare.

Qe Q  ( D 2  d 2 ) r Q '
Q 4

r1 r2

d
D

a1 Qi a2

0  2 3 
Figura 12 Figura 13

Se observă că debitul refulat, corespunzător situaţiei în care pistonul se deplasează

spre stânga este puţin mai mare decât cel în care pistonul se deplasează spre dreapta. Acest
lucru se datorează faptului că volumul geometric ocupat de lichidul aspirat este diferit în cele
două situaţii. Concret, volumul aspirat în camera dreaptă este mai mic datorită secţiunii
inelare cauzate de existenţa tijei pistonului.