Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
August, 2018
S.C. Arabela Smart Design S. R. L.
J03/2183/30.08.2017 2013;
CUI: 38158491
Tel. : 0741.900.732
E-mail: edituraarabela@gmail.com
ISBN 978-606-94523-9-4
Editura Arabela
Editor: Georgian Dumitrescu
August, 2018
Determinism si interdependenta in triada societate - familie - nivel de educatie
in perpetuarea abandonului scolar
3
urban interventia institutiilor statului cu rol de asistenta sociala si de asigurare a drepturilor copilului se
resimte pozitiv, ceea ce se reflecta si in scaderea numarului de cazuri de abandon scolar, multi copii
fiind scosi din familiile de provenienta si integrati in regim de urgenta si in familii sau in centre de
plasament, care au obligativitatea si asigura si frecventarea scolii de catre copiii pe care ii au in grija.
Consideram ca indiferent de frecventa cu care se manifesta fenomenul abandonului scolar in
mediul urban sau rural, acesta este o realitate dureroasa pentru timpul istoric in care traim, este o
consecinta a nivelului socio-economic si de educatie din familiile de origine, prevenirea si rezolvarea
aparitiei acestor situatii necesitand interventii atat la nivel macroeconomic si social, la nivel
microeconomic si social, cat si la nivel individual, particular.
Apreciez ca este necesara o strategie nationala pentru combaterea acestui fernomen, axata pe
identificarea cat mai multor cazuri, pe anihilarea pe cat posibil a cauzelor care stau la baza acestora, de
la cele generale la cele particulare, si pe interventii prompte in echipe multidisciplinare in situatiile deja
identificate.
4
AGRESIVITATEA- cauză a abandonului școlar
5
buna apreciere a expresivităţii în comunicarea nonverbală; bune abilităţi de comunicare verbală;
empatia; cooperarea; atenţia acordată celorlalţi; factorii cognitivi (înţelegerea naturii fiecărei situaţii şi
relaţii); rezolvarea problemelor psihosociale; prezentarea sinelui.
Copiii noştri nu admit restricţionările, sunt refractari la tot ce se interpune bunei împliniri a
voinţei lor. Ei trebuie învăţaţi să accepte uneori şi manifestarea contrariului a ceea ce ei şi-au pus în
gând. Și mai trebuie abilitați a se apăra de vorbele rele, jignitoare, ale colegilor, pentru a nu ajunge la
un comportament de pseudoîmbolnăvire ce-i reține acasă, evitând întâlnirea cu atacatorii, până la
abandon școlar deviat în ultim moment, cu ajutorul părinților, prin mutare la o altă școală, în speranța
că un alt anturaj va fi mai cald, mai ferit de micile mari răutăți.
BIBLIOGRAFIE:
1) Constandache Petrică, Sorina; Alexandrescu, Elvira; Petrovai, Domnica, Strategii de
prevenire a violenţei în şcoală. Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul şcolar,
Salvaţi Copiii România (f. Ed, f. Loc), 2009;
2) Stoica- Constantin, Ana, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare şi diminuarea
efectelor, Ed. Polirom, Iaşi, 2004;
6
Școala și familia
Dimensiunea formală a parteneriatului școală – familie
7
La nivelul școlii, părinții sunt implicați în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinților / Asociația de părinți;
2. Consiliul clasei;
3. Comisia pentru evaluarea si asigurarea calității în școală;
4. Comitetul de părinți ai clasei.
Conform noii legi educației (publicată în MO Nr. 18/10.I.2011) relațiile dintre instituțiile școlare
și familiile elevilor îmbracă noi dimensiuni formale:
- în Art. 14 se stipulează că: Ministerul Educației Naționale proiectează, fundamentează și aplică
strategiile naționale în domeniul educației și prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale
părinților;
- părinții se pot implica si în alegerea disciplinelor din curriculum la decizia școlii. În art. 63 se
prevede: „consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și
pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Programele școlare pentru
disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul
unităților de învățământ” si prin consultarea structurii asociative a părinților;
- în Art. 79. familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor sunt recunoscute ca
beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar;
- conform legii, învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari iar toate deciziile majore
vor fi luate atât prin consultarea reprezentanților beneficairilor primari (Consiliul Național al Elevilor)
si prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a
structurilor asociative reprezentative ale părinților (art. 80);
- legea mai prevede si formalizarea relațiilor scoală părinți astfel: în art. 86 se prevede că
„Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a
preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise
drepturile și obligațiile reciproce ale părților.”
- în ce priveste componenta evaluare, se doreste realizarea unei mai bune transparențe față de
părinți. Un rol important îl are „portofoliul educațional al elevului” care este constituit din elemente
care atestă evoluția elevului în contexte educaționale diverse: formale, nonformale, informale.
Bibliografie selectivă:
1. *** Legea educației naționale, publicată în MO Nr. 18/10.I.2011
2. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – „Școală si comunitate. Ghid pentru profesori”, Colecția
educația 2000+, editura Humanitas Educațional, Bucuresti 2002
3. Iosifescu, Serban (coord.) - Management educațional pentru instituțiile de învățământ,
Bucuresti, ISE - MEC, 2001
4. Suport de curs ”Școala și comunitatea” :Formare de consilieri si asistenți suport pentru
implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar (Contract
POSDRU/1/1.1/S/8)
8
Caracterizarea relației de parteneriat școală – comunitate
9
Tendința deschiderii școlii către comunitate este evidentă în majoritatea țărilor occidentale. în
contextul în care, resursele acordate educației, sunt în descrestere, parteneriatul poate fi o formă prin
care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de atragere a resurselor către
scoală si de valorificare a resurselor scolii în beneficiul comunității.
- Identitatea școlii în relația de parteneriat
Școala are o misiune si roluri bine stabilite iar frontierea de deschidere a instituției școlare către
mediul său poate fi variabilă.
Școlile sunt organizații puternic ancorate în comunitate, statutul organizației scolare, funcțiile
sociale ale acesteia precum si competențele specifice ale resurselor umane implicate în sistemul
educațional fac din scoală promotorul parteneriatului comunitar.
- Școala si comunitatea trebuie să-si asume noi tipuri de relații, fără a renunța la
elementele de fond care le definesc identitatea.
Considerăm că scoala nu-si pierde identitatea într-o rețea de parteneriate, ci oferă servicii care să
răspundă unor părți a nevoilor beneficiarilor, se dezvoltă, devine o organizație care “învață”.
Parteneriatul scolii cu agenții comunitari poate funcționa în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp, informaționale
etc.) pentru binele comun;
- activități / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenților comunitari către școală;
- voluntariat si implicare în acțiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate, etc.
Bibliografie selectivă:
1. *** Legea educației naționale, publicată în MO Nr. 18/10.I.2011
2. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – „Scoală si comunitate. Ghid pentru profesori”, Colecția
educația 2000+, editura Humanitas Educațional, Bucuresti 2002
3. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iasi,
2005
4. Stăiculescu Camelia – „Managementul parteneriatului școală – comunitate” în Managementul
grupului educat, Editura ASE, Bucuresti, 2006
5. Suport de curs ”Școala și comunitatea” :Formare de consilieri si asistenți suport pentru
implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar (Contract
POSDRU/1/1.1/S/8)
10
COMUNICARE ŞI SOCIALIZARE ÎN ALTERNATIVA
STEP BY STEP
Ali Leila,
Școala Gimnazială nr. 24 ,,Ion Jalea” Constanța,
Alternativa Step by Step plasează elevul în centrul acţiunii educaţionale. Acest fapt impune, din
partea cadrului didactic, alegerea metodelor care potenţează învăţarea prin efort personal, a resurselor
materiale care stimulează creativitatea, precum şi a formelor de organizare a activităţii care îl ajută pe
copil să relaţioneze. Într-un cuvânt, educatorul adaptează strategiile de instruire a colectivului de elevi,
fiecărui copil în parte şi fiecărei situaţii de învăţare. În scopul dezvoltării la maxim a potenţialului
copiilor.
Din punctul de vedere al copiilor, activitatea în grupuri este foarte apreciată, asfel că, deși unele
sarcini necesită muncă independentă, ei solicită să lucreze în grup.
La întrebarea firească ,,De ce doriți să lucrați în grup și nu individual?”, copiii s-au grăbit să
răspundă: ,,Ne place mai mult să fim împreună.” ,,Lucrăm mai bine între prieteni.” ,,Obținem rezultate
mai bune când punem toate ideile și cunoștințele la un loc.” ,,Facem schimb de idei.” ,,Ne împrietenim
mai bine.” ,,Lucrăm mai bine și terminăm mai repede cerința.”
Sistemul instruirii după necesităţile elevului se bazează pe motivaţia intrinsecă, prin crearea unui
mediu educaţional care să stimuleze impulsul natural continuu de a învăţa. Pentru a-i stimula pe elevi
să relaţioneze şi să comunice eficient, am căutat să-i ajut să-şi descopere înclinaţiile, pasiunile,
interesele, să-şi creeze propria lor personalitate la activităţile desfăşurate în şcoală.
O modalitate eficientă de declanşare a motivaţiei intrinseci este studiul tematic. El presupune
explorarea unei idei interesante legate de mai multe domenii de cunoaştere, stimulează curiozitatea,
interesul pentru cunoaştere, creativitatea, obligând elevul să iniţieze şi să dezvolte relaţii de comunicare
şi de socializare.
Împreună cu ei am elaborat împreună un proiect bazat pe tema ce le-a stârnit curiozitatea, pe care
l-am dezvoltat şi îmbunătăţit împreună cu ei. S-a observat că au fost motivaţi numai în măsura în care
studiul tematc a găsit răspunsul la întrebările pe care copiii le-au pus.
Studiul tematic ,,Lumea fascinantă a animalelor marine”, având o factură experimentală, mi-a
oferit informaţii despre posibilităţile pe care noi, cadrele didactice le putem avea în dezvoltarea şi
ameliorarea abilităţilor de socializare şi comunicare ale elevilor.
Obiectivele pe care mi le-am propus au vizat cultivarea motivaţiilor pozitive, familiarizarea
copiilor cu domeniul cercetării ştiinţifice, exersarea competenţelor deja formate, dezvoltarea gândirii
critice, consolidarea spiritului de colaborare.
Etapele parcurse în planificarea acestui studiu au fost:
1) Alegerea temei
2) Culegerea informaţiilor
3) Adunarea şi selectarea materialelor
4) Planificarea şi proiectarea activităţilor
5) Desfăşurarea propriu-zisă a studiului tematic
6) Finalizarea şi evaluarea
Munca întregului colectiv s-a concretizat în realizarea unei reviste, precum şi a unei expoziţii de
desene reprezentând animalele marine. Am încurajat permanent elevii, apreciind efortul depus,
implicarea în proiect, activităţile în grup precum şi strategiile de comunicare alese de fiecare. În prima
variantă, grupul 1 a ales să comunice la şcoală, pe timpul pauzelor, grupul 2 a considerat benefic să
comunice prin intermediul messengerului, pe internet, grupul 3 a colaborat foarte bine întâlnindu-se la
unul din membrii acasa, o dată la două zile, iar grupul 4 a ales să comunice tot la şcoală, când timpul
le-a permis.
Evaluarea s-a realizat sub forma unui joc pentru fiecare domeniu. Acestea au vizat nu numai
identificarea modului în care elevii au asimilat cunoştinţe cantitativ şi calitativ ci şi implicaţiile pe care
le-a avut acest studiu tematic în identificarea modelelor de socializare şi comunicare.
11
Brainstormingul este una dintre cele mai răspândite metode de stimulare a creativităţii, al cărui
principiu este: ,,cantitatea generează calitate”. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile
şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode, am
încercat să provoc şi să solicit participarea activă a elevilor, să dezvolt capacitatea de a trăi anumite
situaţii, de a le analiza şi de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime. De asemenea,
am observat că, utilizând brainstormigul, am favorizat exprimarea personalităţii copiilor şi dezvoltarea
relaţiilor interpersonale.
Respectând etapele metodei, după ce am stabilit cu elevii studiul, i-am solicitat să exprime într-un
mod cât mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor care le vin în minte în
legătură cu ,,animale marine”. Le-am atras atenţia că trebuie să evite referirile critice, având libertate
totală de exprimare.
Reluând ideile emise, copii au găsit, la îndemnul meu, criterii de grupare a lor pe categorii-
simboluri, delimitând totodată subtemele proiectului şi domeniile de lucru corespunzătoare:
♦ muzeu - la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii - constucţii
♦,,coadă de peşte” - suntem scriitori - scriere
♦acvariu - specii - ştiinţe
♦ape curate - sa-i ocrotim - domeniul social
♦desene animate - desenăm şi colorăm - arte
♦banc de peşti - expresii numerice - matematică
♦fascinante - animalele marine în texte literare - citire
♦înotătoare neîntrecute - joc şi mişcare - educaţie fizică
♦pot colinda lumea întreagă - călătorii - ştiinţe/geografie
Copiii au propus activităţi specifice fiecărui domeniu, conform cu interesele şi aptitudinile lor.
Pe parcursul desfăşurării proiectului, ei s-au organizat singuri în cadrul grupului şi au găsit permanent
şi alte activităţi, surse de informare şi materiale de lucru. Dealtfel, faţă de schema iniţială, tema s-a
ramificat în funcţie de ideile de moment şi evenimentele curente. ( De exemplu, atunci când P.R. a adus
un dvd cu un reportaj despre balene, i-a determinat să caute noi surse de informare despre speciile de
balene).
Schimbările produse după o săptămână ar fi generat în mod obişnuit fie întreruperea
activităţilor, fie respingeri între membrii noilor grupuri. Având în vedere că elevii claselor Step by Step
beneficiază de un sistem de organizare pe grupe/centre care se schimbă de la o zi la alta, fie în funcţie
de preferinţe, fie în funcţie de criterii date de către învăţătoare, reorganizarea nu a produs mari
schimbări. În două cazuri, foştii lideri de grup au fost realeşi, motivându-se abilităţile lor de
comunicare şi socializare (,,ştie să ne împace, dacă ne cretăm” , ,,nu ţipă la noi”, ,,ne ascultă”, ,,nu este
zgârcit”). În celelalte două grupuri liderii au fost schimbaţi.
Finalizarea studiului tematic mi-a relevat aspectele formative pe care le are munca în echipă, la
un proiect comun. În fiecare elev există tendinţe pozitive, nespecifice, legate de trebuinţa de reuşită de
competenţă. Abordarea învăţării din perspectiva studiului tematic a creat o situaţie motivaţională de
natură să stimuleze şi să amplifice resursele de comunicare şi socializare, influenţând eficienţa
învăţării. Astfel, valenţa pozitivă a acestei experienţe de învăţare o constituie declanşarea mobilurilor
interne.
Bibliografie
1. AMADO,GILLE, GUITTET, ANDRÉ (2007) Psihologia comunicării în grupuri.
Editura Polirom: Iaşi
2. BURKE WALSH, K (1999) Predarea orientată după necesităţile copilului,
C.E.D.P. Step by Step, Iaşi
3. PÂNIŞOARĂ, ION-OVIDIU (2008) Comunicarea eficientă. Editura Polirom: Iaşi
12
Motivarea pentru învăţare-un argument forte pentru prevenirea abandonului
şcolar
13
-utilizarea competiţiei, a întrecerilor, ca situaţii didactice motivaţionale sumt modalităţi care au la
bază nevoia autoafirmării fiecărui elev, dar în mod special a celor care au o anumită tendinţă de-a lipsi
de la ore. Elevul poate fi determinat să intre în ”competiţie”cu propriile sale realizări din trecut, cu
anumite baremuri sau cu anumite taloane ideale „de perfecţiune”. Cercetările psihopedagogice
recomandă utilizarea inteligentă a competiţiei între grupele omogene ale clasei, deci antrenarea şi a
elevilor care au tendinţa de-a abandona şcoala, în condiţiile repartizării unor sarcini de învăţare a căror
natură este comună, dar diferă între ele prin numărul de cerinţe. Tot din practica şcolară s-a demonstrat
că sunt utile şi întrecerile în care sarcinile didactice prezentate sub forma unor teste de cunoştinţe lasă
libertatea alegerii de către elevi a unor itemi suplimentari, gradual mai dificili, mai complecşi, pe lângă
itemii obligatorii. Comentariile scrise de profesor pe lucrările elevilor de asemenea au un impact
pozitiv semnificativ asupra performanţelor ulterioare la teste. Totodată, s-a observat din practica
noastră şcolară că aceste remarci au un efect pozitiv şi asupra efortului ulterior al elevului, al atenţiei şi
atitudinii sale faţă de învăţare, căutând să-l atragem cât mai mult în sfera vieţii şcolare şi de-a preveni
abandonul şcolar.
Bibliografie
Cristea Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998;
Ionescu Miron, Radu Ioan, Didactica modernă, ediţia a II a modernă revizuită, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2001;
Ionescu Miron, Chiş Vasile, Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.
14
RASISMUL, FACTOR DETERMINANT ÎN ABANDONUL ŞCOLAR
15
discriminaţi faţă de colegii lor: puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău
câteodată, agresaţi verbal de către copii sau profesori. Educarea adulţilor (cadrelor didactice) şi a
copiilor în spiritul toleranţei şi nediscriminării constituie o prioritate dacă dorim schimbarea
mentalităţilor.
Integrarea populaţiei rrome continuă la vârsta şcolii, o şcoală căreia îi revine ca misiune
promovarea printre profesorii şi elevii celorlalte naţionalităţi, valorile şi cultura elevilor etnici. Trebuie
încurajată dorinţa rromilor de integrare şi accentuat că integrarea nu înseamnă pierderea culturii
tradiţionale. Teama etniei rrome de diversitatea culturală ar trebui să fie înlocuită de interesul mutual şi
de deschiderea către schimbul de experienţe cu ceilalţi.
Înţelegerea mutuală va reduce riscul discriminării şi va contribui la crearea de condiţii mai bune
de învăţătură pentru copiii rromi. Condiţiile mai bune de învăţare vor stimula încrederea de sine a
elevilor şi vor contribui la reducerea abandonului şcolar – o problemă extrem de frecventă între rromi.
Din păcate, foarte mulţi elevi din ziua de azi nu pot accepta elevi diferiţi. Tocmai pentru că nu
suntem uniţi, această societate se destramă şi apare astfel în şcoli şi violenţa, fie ea verbală sau fizică.
Până când nu ne vom schimba comportamentul faţă de noi înşine, până când nu vom fi pregătiţi
să ne acceptăm cu propriile tradiţii şi obiceiuri, care ne definess şi ne dau culoare ca naţiuni, cu bune şi
rele, pentru că nu suntem perfecţi, nu ne vom putea accepta efectiv, nu ne vom putea adapta şi integra,
indifferent de câte eforturi se fac la nivel naţional sau internaţional, indifferent de câte legi sau proiecte
scriem.
16
Empatia ca trasatură a inteligenţei emoţionale- o cale de prevenire a
abandonului școlar
17
Driesch considera că empatia are ca obiect eul intreg ; ea este de natura afectiva şi, fiind
privilegiul sentimentului moral ajutat de inteligenţă, are o valoare transcedentă.
Empatia ca dimensiune a inteligenţei emoţionale se manifestă în special sub forma unei trăsături
de personalitate. Rolul empatiei în cunoaşterea interpersonală este cel puţin la fel de important ca şi cel
al factorilor intelectuali şi se manifestă printr-un stil apreciativ. Persoanele cu un inalt nivel al empatiei
imbină experienţa afectivă , care este bogată şi nuanţată, cu flexibilitatea în planul cognitiv, prin
utilizarea şi aplicarea unor criterii apreciative diverse adaptate situatiei. Aceste persoane nu sunt
sclavele prejudecăţilor, nu au obiceiul atunci cand întâlnesc pe cineva să-l eticheteze după câţiva
indicatori percepuţi superficial.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind să acorde ajutor persoanelor care le
inconjoară, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social şi sunt in general
putin anxioase. Oamenii care dispun de acestă capacitate , de a fi sensibili cu alţi oameni şi de a-i
înţelege , nu numai că percep simţămintele şi nevoile altora, ci sunt dispuşi să facă efortul de a vedea
acţiunile, întâmplările şi situaţiile din alt punct de vedere şi să acţioneze în concordanţă cu acesta.
Indivizii care sunt insensibili la emoţiile interioare ale altora şi nu pot sau nu vor să ia în considerare
alte puncte de vedere decât ale lor pot genera probleme grupurilor sau echipelor din care fac parte.
Altruismul se referă la acţiunile de binefacere făcute în mod dezinteresat semenilor noştri. Unul dintre
factorii determinanţi ai comportamentelor altruiste îl constituie empatia, care influenţează altruismul
prin următoarele trei variabile :
-abilitatea de a discrima şi clasifica stările afective ale altora
-abilitatea de a evalua ipotetic modul de comportare şi perspectiva altei personae
-impresionabilitatea emoţională , mai exact capacitatea de a unifica, de a asocia propriile
sentimente altora.
Daniel Goleman afirmă în cartea sa “ Inteligenţa emoţională” că oamenii cu calitati empatice sunt
“lideri inascuţi, care pot exprima sentimente colective nerostite şi le pot articula astfel incât să îndrume
grupul social respectiv către ţelurile sale”. Un studio realizat pe un eşantion de peste 7000 de oameni in
America şi în alte 18 tari a arătat că a fi empatic presupune a avea o mai buna stăpânire a limbajului
emoţional, o popularite mai mare şi o mai bună putere de adaptare la cerinţele societăţii.
Puskin arată că “ avem simpatie pentru cei nenorociti dintr-un oarecare spirit de egoism, vedem
că de fapt nu suntem singurii nenorociţi “. A avea simpatie pentru fericirea altora presupune un suflet
cu adevărat nobil şi dezinteresat. De fapt, una dintre direcţiile antrenării inteligenţei emoţionale vizează
educarea acestei calităţi de a te bucura de fericirea şi succesele altora. Evaluarea capacităţii empatice ar
trebui să vizeze în mai mare masură atitudinile faţă de reuşitele, bucuriile celorlalţi şi gradul de
implicare emoţională , precum şi faţă de satisfacţiile pentru realizările semenilor noştri. In principiu
aşa ceva pare utopic , dar o minimă înţelepciune ne va dezvalui faptul că , trăind în mod sincer emoţiile
pozitive ale celorlalţi, vom reuşi să fim mai fericiţi , atât ca intensitate, cât şi ca durată în timp. Fiecare
dintre noi este responsabil de faptele şi acţiunile sale. Noi suntem cei care ne alegem gândurile şi
sentimentele, prin urmare numai noi suntem in masură să alegem să fim fericiţi cu noi inşine şi cu
ceilalţi. Totul depinde de fiecare dintre noi.
Tocmai de aceea, stă în puterea fiecăruia dintre noi să-i înțelegem pe elevii care ajung ăn situația
de abandon școlar și să-I consiliem și să ne arătăm sprijinul necondiționat.
BIBLIOGRAFIE :
Roco M. , Creativitate si inteligenta emotionala , Ed. Polirom, 2004
Pavelcu V. ,Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, E.d.p , 1982
Goleman D. , Inteligenta emotionala, Ed. Curtea Veche , 2001
Dinu Mihai, Fundamentele comunicãrii interpersonale, Bucuresti, Editura All, 2004
18
STUDIU DE SPECIALITATE:
Problematica prevenirii abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii
19
Pentru fiecare copil, părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”.
Adulții care îngrijesc copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun
bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate
contribui la reducerea ratei de abandon școlar prin:
• asigurarea unor condiții socio-economice cât mai bune (asigurarea hranei zilnice și a
pachețelului cu mâncare pentru școală, a îmbrăcămintei și încălțămintei, a condițiilor locative necesare
studiului, a materialelor educaționale necesare);
• asigurarea unei echilibru emoțional, a sentimentului de apartenență și sprijin necondiționat;
• crearea unui climat familial adecvat, asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării și învățării, cu
scopul de a pregăti copilul pentru existența independentă și viața de adult dându-i repere pe care să le
urmeze;
• schimbarea mentalității vizavi de acțiunile și nevoile sociale, de modalitatea de raportare la
mediul înconjurător al copilului;
• atitudine pozitivă a adulților din apropierea copilului față de educația acestuia;
• control parental direct și activ în viața copiilor;
• limitarea prestării unor activități lucrative în gospodărie sau în afara acesteia;
• control asupra activității copiilor în timpul liber;
• acordarea ajutorului la învățătură din partea părinților/tutorilor să fie cât mai mare;
• prezența părintelui/părinților în viața copilului.
Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică,
socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența
factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor
copiilor. Dintre factorii principali care ar putea duce la diminuarea sau reducerea abandonului școlar
amintim:
• să evite supraîncărcarea școlară;
• să diversifice și să facă mai atractive activitățile școlare;
• să organizeze activități extrașcolare menite să atragă elevii;
• să stabilească și aplice un program de recuperare a materiei școlare pentru elevii cu astfel de
probleme;
• să existe comunicare asertivă și eficientă cadru didactic-elev;
• să evite constituirea unei elite, ceilalți fiind marginalizați;
• oferta școlară să fie compatibilă cu trebuințele, interesele și aspirațiile elevilor;
• exigențele școlare să fie rezonabile;
• sistemul de evaluare să nu fie unul subiectiv, ci unul individualizat, adaptat nivelului real al
copilului, să nu devalorizeze imaginea copilului;
• să nu mai promoveze relații pedagogice bazate exclusiv pe autoritatea profesorilor;
• disciplina școlară să nu fie nici excesiv de permisivă, nici excesiv de rigidă;
• să evite practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• sistemul școlar să fie adecvat la cerințele sociale actuale;
• să existe o dotare materială adecvată în școală;
• programe de consiliere pentru părinți;
• colaborarea cu toate autoritățile comunității locale, inclusiv cu ONG-uri.
Concluzii
Prin cele menționate mai sus se arată că abandonul școlar este, în fapt, culminarea unui proces pe
parcursul căruia elevul, din diferite motive, se îndepărtează de școală și în cele din urmă o părăsește.
Copiii trebuie monitorizați încă de la începutul școlarizării, astfel încât să se poată prevedea și preveni
tendința de abandon școlar. Pentru prevenirea sau reducerea ratei abandonului școlar trebuie lucrat atât
cu elevul cât și cu familia și școala.
20
Studiu de specialitate: Strategies for Preventing School Dropouts
21
Bibliography
Băsu, Mihaela, Nedelcu Teodorescu, Gabriela, Management educațional: Profilaxia
absenteismului și abandonului școlar, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca
Burac, Gheorghe, Absenteismul și abandonul școlar în mediul rural, Editura Agata,
Botoșani, 2014
MS DeSalvo, Catherine et al., Positive Alternatives to Suspension, Boys Town Press, 2016
Urea, Ionela Roxana, Mediatorul școlar, Editura Universitară, București, 2015
22
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR
23
Bibliografie:
1. Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie, Teoria instruirii şi evaluării, Editura Istru,
Galaţi, 2005;
2. Campbell, D.T., Stanley, J.C., Experimental and cvasi-experimental designs for research and
teaching,Chicago,Rand McNally&Co,1963,pp 171-246;
3. Cerghit, I., Etapele unei cercetări ştiinţifico-pedagogice, în revista de pedagogie nr.2/1989;
4. Cerghit, I., Metode de învăţământ,E.D.P., Bucureşti, 1980
5. Drăgan, L., Nicola, I., Cercetare psihopedagogică, Editura Tipomur, Tg.Mureş, 1993;
6. Dragu, A., Psihologie educațională, E.D.P., București, 2003;
7. Gavrilă, R., Norel, M., Recuperarea rămânerii în urmă la limba română, Educaţia 2000,
Bucureşti,2009;
8."Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
24
CAUZELE ABSENTEISMULUI ȘCOLAR ÎN MINORITĂȚILE RROME
25
serviciile sociale sunt factori ce țin de mediul școlar, cu influență directă asupra participării și
abandonului școlar.
Consiliul European a recomandat statelor membre „să identifice principalii factori care conduc la
părăsirea timpurie a școlii și să monitorizeze caracteristicile acestui fenomen la nivel național, regional
și local ca o bază pentru elaborarea de politici precise și eficiente, fondate pe elemente concrete”, să
adopte strategii de combatere a abandonului școlar cu participarea efectivă a grupurilor cele mai expuse
riscului de părăsire a școlii, să ia în considerare multitudinea de părți interesate în acest proces și să
includă învățământul vocațional ca soluție la această problemă.
Se pune adesea problema relației dintre cercetare și nevoile actuale ale elevilor. Există o percepție
conform căreia există suficiente date și cunoaștere despre anumite fenomene cum sunt abandonul
școlar, iar resursele ar trebui direcționate spre combaterea cazurilor de abandon și nu spre cercetare.
Nevoia de a produce date este pusă astfel la îndoială, munca cercetătorilor fiind adesea subestimată.
Există însă oare o nevoie obiectivă de cunoaștere a fenomenului în profunzime? Nu s-ar obține
rezultate mai bune dacă resursele alocate cercetării ar fi direcționate către soluționarea cazurilor la nivel
local? Experiența de cercetare în acest domeniu, arată că reducerea abandonului școlar nu poate fi
realizată fără a avea informații clare asupra fenomenului, a modului în care anumite mecanisme de
excluziune funcționează practic pentru a putea face recomandări de politici publice care să fie bazate pe
un număr suficient de cazuri și a căror validitate să fie confirmată de intervențiile ulterioare.
Cunoașterea intuitivă sau superficială a unor fenomene pot conduce la intervenții defectuoase și
inadecvate, care să producă efecte contrare intențiilor care au stat la baza acelor intervenții. Un
exemplu în acest sens este opinia larg răspândită conform căreia copiii rromi abandonează școala în
principal din cauza sărăciei. Studiul realizat de Ivan și Rostaș între 2011 și 2013 arată însă că cel mai
puternic determinant al abandonului școlar și al performanței școlare nu este sărăcia ci percepția școlii
de către elev ca fiind un mediu neprietenos. Având această informație bazată pe un studiu longitudinal
cu un număr semnificativ de elevi, se pot propune măsuri care să privească schimbări la nivelul școlii
care să transforme mediul școlar într-unul incluziv, prietenos. Desigur, sărăcia rămâne unul dintre
determinanții importanți. Însă, sunt mai puțin costisitoare măsurile de transformare a mediului școlar
decât măsurile de combatere a sărăciei, distribuirea resurselor fiind un proces care ține de raționalitatea
raportului cost-beneficiu.
26
Prevenirea abandonului școlar – prioritate a școlii
Într-o țară în care se vorbește despre olimpici internaționali, în care părinții cer în mod insistent
performanță de la copiii lor, în care „competiție” este cuvântul de pe buzele tuturor, într-o astfel de țară
se constată de fapt că problemele reale sunt: subfinanțarea învățământului, analfabetismul funcțional,
dar mai ales abandonul școlar.
Statisticile nu arată deloc lucruri pozitive despre lupta noastră împotriva abandonului școlar,
situând România în fruntea țărilor Uniunii Europene în această problemă. „Tribuna învățământului”
subliniază faptul că o cincime din copiii români rămân doar cu opt clase, iar 75% dintre cei rromi nu
termină gimnaziul :„ Date la fel de sumbre a prezentat de curând Institutul Naţional de Statistică (chiar
de Ziua Internaţională a Copilului): aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la
studii (obligatorii, conform legii), cu 10%, se menţionează, mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai
mult faţă de media europeană. Aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase,
în vreme ce peste 75% dintre copiii rromi abandonează şcoala înainte de a împlini vârsta de 14 ani.
37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43% dintre copiii cu dizabilităţi nu sunt
înscrişi în nicio formă de învăţământ. Pentru toţi aceşti tineri care renunţă la studii viitorul este negru,
pentru că nu-i aşteaptă decât şomaj, sărăcie, marginalizare.”
Într-un studiu publicat în 2012 de UNICEF și realizat de Institutul de Științe ale Educației , numit
„Copiii care nu merg la școală (O analiză a participării la educaţie în învăţământul primar şi
gimnazial)”, se face o expunere și o analiză concretă, pornind de la datele existente privind
dimensiunea vizibilă a fenomenului abandonului, copii în afara sistemului de educație, dar și riscul de
abandon.
Toată lumea cunoaște aceste date, toate guvernele și instituțiile abilitate publică studii, creează
programe care se dovedesc a fi eșecuri. Programe precum cornul și laptele, transportul gratuit sau
rechizite pentru copiii din medii dezavantajate nu au dat randamentul scontat. Ridicarea unor școli sau
săli de sport în mediu rural s-a dovedit un fiasco, pentru că lipsa copiilor a dus la imposibilitatea
folosirii bazei materiale nou construite. In loc să atragem copiii la școală, s-a constat lipsa acestora din
cauza natalității scăzute în anumite zone sau, și mai grav, abandonul școlar din cauza situației materiale
precare: lipsa mâncării, a hainelor sau încălțămintei. Așa se creează un cerc vicios în care societatea
română este incapabilă în a găsi soluții concrete și imediate în diminuarea abandonului școlar timpuriu.
Diminuarea sărăciei și creșterea finanțării învățământului ar fi cele mai bune soluții, dar, cum
acest lucru, nu pare a fi posibil în următorii ani, atunci școala este cea care se poate implica direct în
prevenirea acestui fenomen, măcar parțial. Prin colaborarea cu diferite ONG-uri , destul de multe și
dornice în a ajuta, cu familia, cu instituțiile statului, școala poate deveni un factor important în viața
copiilor din medii predispuse la abandon școlar. Acestea pot veni în completarea programelor
guvernamentale ca „A doua șansă”. Se cunosc cazuri concrete ale unor programe mici, propuse de școli
care au dublat rata de reușită, prin obținerea de fonduri necesare procurării de rechizite, îmbrăcăminte
și încălțăminte (prin colaborare cu ONG-uri), a unor mese calde (colaborare cu serviciile de asistență
socială), dar și prin discuțiile directe cu familiile copiilor (prin învățători și diriginți), astfel încât
copilul să fie susținut și încurajat să vină la școală. Nu în ultimul rând se încearcă integrarea acestor
copii în clase, prin legarea unor prietenii, astfel încât copilul să simtă dorința de a revedea acel mediu
prielnic si liniștit, în care simte că poate învăța ceva, dar se poate și forma ca cetățean, ca prieten, dar
mai ales ca viitor părinte ce își va susține, la rândul său, copiii în urmarea studiilor și realizarea
visurilor.
Dacă fiecare școală s-ar implica direct, acolo unde este cazul, cu siguranță că actualii copii,
educați în spiritul studiului, ar fi viitorii adulți capabili să înțeleagă necesitatea educației și lupta
împotriva abandonului școlar.
27
Bibliografie:
1. http://www.tribunainvatamantului.ro/abandonul-scolar-un-fenomen-care-face-ravagii-in-
invatamantul-romanesc/
2. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-web.pdf.pdf
28
Factori care favorizează abandonul şcolar
29
• Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită într-o
singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a evită continuarea
educaţiei la liceu, motivând adesea absenţa colegilor pentru a-şi continua studiile.
La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi
frecvente, de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu
profesorii şi cu colegii. La nivelul şcolii sunt foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar.
Cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în
permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica problemele acestora .
30
PROFESOR PSIHOPEDAGOG: ANTON ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”CAROL I” CǍLǍRAŞI
ÎNV. SPECIAL INTEGRAT
ARGUMENT
Lumea in care trăim este o lume in care toţi suntem asemănători dar in
acelaşi timp şi foarte diferiţi. Nevoia de impărtăşi experienţele, de a avea
mereu alături pe cineva ne determină să ne organizăm in grupuri şi să ne
acceptăm unii pe alţii, indiferent de dezvoltarea noastră fizică şi/sau cognitivă.
SCOPUL: Promovarea elevilor cu CES, materializată in susţinerea continuării studiilor in
invăţământul profesional şi susţinerea integrării elevilor cu CES in şcoala de masă.
OBIECTIVE URMĂRITE:
• să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare;
• să realizeze importanta alegerii unei meserii in viitor;
• să efectueze diferite activităţi împreună (activităţi cultural-artistice);
• să valorifice relaţiile de prietenie stabilite;
• să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii;
• să conştientizeze importanţei muncii în echipă, a respectării regulilor şi a disciplinării pozitive.
BENEFICIARI:
• elevii clasei a VIII-a B, inv. special integrat şi elevii claselor a IX-a şi a X-a, colegiu.
31
PERIOADA: decembrie 2016 - iunie 2017
RESURSE: proprii.
UMANE: - elevi, părinţi, profesori din invăţământul special, profesori din colegiu.
DE SPAŢIU: sala de clasă; colegiul „Ştefan Bănulescu”(Săli de clasă, laboratoare, cabinete).
ACŢIUNI:
vizitarea spaţiului colegiului şi a sălilor şcolii profesionale (brutar-patiser şi ospătar)
vizitarea şcolii de către elevii liceului şi pregătirea, in comun, a unui program de colinde.
consiliere vocaţională pentru elevii din invăţământul special şi pentru părinţii acestora.
EVALUARE:
aprecierea colaborării şi a comunicării dintre elevi;
aprecierea implicării şi oferirea-primirea de feed-back.
MEDIATIZARE (MONITORIZARE):
• popularizarea proiectului la Avizierul şcolii;
• rapoarte de activitate – semestrial şi anual.
PROGRAMUL ACTIVITǍŢILOR
32
ABANDONUL ŞCOLAR CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE
33
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
- factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
- anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
- psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
- socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
- psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
- juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
34
Prevenirea abandonului școlar
35
Cauzele abandonului școlar
36
goluri în cunoştinţe şi complexul de inferioritate faţă de colegi. A doua fază se caracterizează prin
apariţia unor lipsuri grave în cunoştinţe şi incapacitatea de a rezolva independent sarcinile şcolare. Faza
a treia este caracterizată de corigenţe, iar profesorii încearcă unele măsuri, uneori fără să cunoască
adevăratele cauze. Elevul manifestă rezistenţă sau revoltă, face dezordine în clasă ori devine închis şi
neliniştit. Ultima fază este aceea în care rămâne repetent, unii fiind greu de recuperat, deoarece fug de
la şcoală, vagabondează, apoi abandonează şcoala.
Soluţii nu se pot oferi, dată fiind complexitatea cauzelor ce determină abandonul şcolar, dar se
pot încerca anumite metode: convorbiri individuale şi colective, întâlniri ale diriginţilor şi ale
profesorilor cu părinţii (vizita la domiciliu nu mai este de ceva vreme ,,recomandată”…), discuţii ale
elevilor cu cel vizat, şedinţe cu psihologul sau consilierul şcolar (desigur, dacă reuşim să găsim unul
sau dacă reuşim să convingem copilul să stea de vorbă cu el!).
BIBLIOGRAFIE:
Stoica, Marin - ,,Sinteze de pedagogie şi psihologie”, Editura Universitaria, Craiova,
1992;Nicola, Ioan - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992; http://www.unicef.ro/media/buletin-
informativ-nr-7/abandonul-scolar-timpuriu-cauze-si-posibilitati-de-prevenire/
37
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
38
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
39
Familia - factor decisiv în abandonul școlar
40
de noroc sau de substanţe, tulburările alimentare şi prostul management al stresului pot fi consecinţe ale
unor tulburări de personalitate necorectate ce se transformă în boli nervoase în viaţa de adult.
Când afecţiunea celor din jur lipseşte, nici copilul nu-şi dezvoltă simţul empatic. La adolescenţi,
lipsa părinţilor duce la o atitudine teribilistă sau chiar antisocială, ce constă în conflicte verbale şi în
violenţe fizice, dar şi în delincvenţă juvenilă şi în abandon şcolar.
Bibliografie:
Anton Moisin - Arta educarii copiilor în familie şi şcoală, E.D.P., 2008
Ioan Nicola - Tratat de pedagogie şcolară, Aramis, 2003
Richard W. De Haan - Fericirea nu este un accident, GBV, Bucureşti 1994.
Traian Cosma - Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Editura Polirom, Bucureşti 2001
41
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar
42
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
43
Identificarea elevilor şi a factorilor de risc privind abandonul şcolar
Babos Judit
Profesor psihopedagog special
Școala Ginmnazială Turóczi Mózes
Tg. Secuiesc, Jud. Covasna
Am abordat această temă deoarece abandonul şcolar a devenit în ultimii ani un subiect
controversat în România. Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după
schimbarea regimului s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Astăzi
România, din pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au
aderat recent la Uniunea Europeană
Rata abandonului este mult mai ridicată în învăţământul urban. Statisticile demonstrează că
şcolile din centrele oraşelor care îşi concentrează serios atenţia asupra menţinerii ordinii şi a disciplinei,
asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, au un
nivel sensibil mai scazut de nereuşite şi de abandonuri şcolare.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.
Abandonul şcolar este rezultatul unei combinaţii de cauze interne şi externe, de factori interni şi
factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică
diferenţiat principiul dezvoltării. Eşecul şcolar este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o
anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe
consecinţe imediate dar şi de durată.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul
se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi
familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine: dificultăţi de
natură somatică, deficienţe intelectuale/cognitive, probleme de învăţare de ordin instrumental sau
dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;
Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţi.
Abandonul şcolar este, în fapt, culminarea unui proces pe parcursul căruia elevul, din diferite
motive, se îndepărtează de şcoală şi, în cele din urmă, o părăseşte. Am văzut deja că principalele cauze
pentru producerea acestui fenomen se referă la factori externi şcolii (în principal nivelul socio-
economic scăzut al familiei, sau provine din centre de plasament) sau la factori interni (lipsa de
adecvare a ofertei şcolii la nevoile şi interesele elevilor din grupul ţintă). De asemenea, am văzut că la
fel de importante şi cu impact asupra abandonului şcolar şi absenteismului sunt şi cerinţele
educaţionale speciale sau alte caracteristici individuale ale elevilor, precum lipsa interesului faţă de
şcoală sau dificultăţile de adaptare la mediul şcolar. Măsurile de intervenţie eficiente trebuie focalizate
pe acest complex de cauze şi trebuie adaptate / personalizate în funcţie de factorii de risc ce afectează
fiecare elev în parte.
Astfel, şcoala trebuie să încerce să suplinească lipsurile cu care vine elevul din familie şi
comunitate şi să elimine sau să minimalizeze efectele negative pe care o parte dintre aspectele legate de
contextul socializării le pot avea asupra şcolarizării copilului. În consecinţă, este pragmatic ca elevii să
fie monitorizaţi în ceea ce priveşte adaptarea încă de la începutul şcolarizării, astfel încât să se poată
prevedea şi preveni eşecul lor şcolar. Rolul şcolii este acela de a identifica din timp acei elevi care,
datorită unor anumite influenţe de factură economică, socială, culturală, medicală, riscă să ajungă la un
moment dat în situaţia de a abandona şcoala
Identificarea elevilor în situaţie de risc are rolul de a facilita realizarea unui profil al acestor elevi
şi de a dezvolta măsuri focalizate. Această activitate trebuie realizată la începutul fiecărui an şcolar cu
ajutorul cadrelor didactice din şcoală.
44
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
45
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul școlar fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face cadrul didactic se referă la competenţele şi capacităţile
educaţionale ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
46
Prevenirea abandonului şcolar
Abandonul şcolar este considerat, pe bună dreptate, una dintre marile provocări ale politicii din
domeniul educaţiei. La nivelul Uniunii Europene, fenomenul afectează peste patru milioane de tineri cu
vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care au părăsit sistemul educaţional la nivelul primului ciclu al
învăţământului secundar şi nu urmează nicio formă de studii sau formare (conform definiţiei UE).
Mulţi dintre aceşti tineri fie nu îşi găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare şi, adesea,
instabile. Ei intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eşec, un nivel scăzut al stimei de
sine, stigmatizare şi excluziune socială şi vocaţională. Veniturile scăzute, dependenţa de subvenţiile
guvernamentale şi deteriorarea sănătăţii fizice şi mentale ca urmare a condiţiilor de viaţă precare, toate
acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă faţă de viaţă şi la o implicare
substanţial redusă în societate. Costurile ce decurg din această stare de fapt sunt dificil de cuantificat,
însă ele exercită o presiune uriaşă din punct de vedere socio-politic. Ca atare, abandonul şcolar nu
constituie doar una dintre cele mai mari provocări ale politicii din domeniul educaţiei, ci şi un subiect
politico-economic exploziv.
De obicei, pentru a ajunge într-o situaţie de abandon şcolar, un tânăr parcurgea (şi încă parcurge,
conform datele furnizate de profesori) următoarea traiectorie: elevul provine dintr-un mediu socio-
economic defavorizat, cu un nivel redus de educaţie, care nu îi poate oferi un sprijin adecvat. Eşecul
şcolar în stadii incipiente duce la o atitudine ostilă faţă de şcoală, fapt ce dă naştere unui absenteism
cronic. Printre factorii agravanţi se numără şi o situaţie extraşcolară din care lipsesc mijloacele de
control şi în care anturajul joacă un rol important. După o fază de absenteism nemotivat, consemnat şi
în documentele şcolare, elevul abandonează şcoala. Această descriere, care se axa cu precădere pe
individ, evidenţiază pregnant neajunsurile de la capitolul „profesionalizării” profesorilor. În mod
concret, ea ascunde eşecurile structurale şi absolvă, în mare parte, şcoala (ca instituţie) de orice
responsabilitate. Însă abandonul şcolar este, conform opiniei unanime actuale a cercetătorilor, un
fenomen înrădăcinat şi mult mai complex, cu cauze multiple.
Studiile pe termen lung arată că procesele prin care un copil începe să se distanţeze de instituţiile
de învăţământ apar adesea în grădiniţă, când copiii se confruntă cu respingerea socială ca urmare a
comportamentului lor, considerat „inadecvat” sau deranjant. În plus, elevii care abandonează şcoala au
adesea probleme cu anumiţi profesori sau nu beneficiază de înţelegere a condiţiilor personale. Studiile
noastre au evidenţiat un număr de comportamente diferite în rândul elevilor care abandonează şcoala
(conştient de poziţia socială, neadaptat, dezorientat, escapist, ambiţios, resemnare, constrângere) şi o
multitudine de cauze, în mare parte combinate. Şi totuşi, elevii care abandonează şcoala au unele
lucruri în comune: sentimentul de stigmatizare, relaţiile negative (cu cel puţin un profesor) şi
perceperea carnetului de note ca o manifestare de violenţă simbolică. Eforturile de a stabili relaţii bune
şi interacţiuni pozitive pot avea, în acest caz, un rol de tampon, contribuind la reducerea fricii de eşec,
stresului şi gândurilor de evadare, mai ales în cazurile în care elevul a obţinut rezultate slabe.
În acelaşi timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare
47
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.
48
STUDIU DE CAZ
49
Prevenirea abandonului școlar
50
şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, educatoarea are de asemenea un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu educatoarea
fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală. Un alt element în combaterea
abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi
posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare
poate avea un loc, un rol şi o valoare. Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la
competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie identificat: cum este fiecare, ce ştie
fiecare, ce face fiecare, cum cooperează cu ceilalţi.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le creează o „unicitate pozitivă” – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
„Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia „negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar. Educaţia pentru toţi este
o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea
tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.
Bibliografie:
1. Horga, I., Jigău, M. (coord.), Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în
învăţământul de masă, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Reprezentanţa UNICEF în România,
Bucureşti, Ed. Vanemonde, 2010;
2. Jigău, M. (coord.), Program pilot de intervenţie prin sistemul zone prioritare de educaţie
ZEP, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Reprezentanţa UNICEF în România, Ed. Alpha MDN, Buzău,
2006.
3. Jigău, M., Balica, M., Fartuşnic, Horga, I., Starea Învăţământului din România. Raport,
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, 2007, 2008, 2009, 2010.
51
Studiu de specialitate:
STIMULAREA PROGRESULUI ŞCOLAR
UILIZÂND ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE
52
Etapele desfăşurării cercetării
În procesul de învăţare a chimiei la clasele de liceu trebuie să se folosească metode care creează
posibilitatea elevului de a transforma cunoştinţele pasive în cunoştinţe active şi de a favoriza
descoperirea unor noi cunoştinţe cât şi aplicarea lor în activitatea practică.
Primele teste au fost cele de evaluare initiala, în consens cu remarca lui D. Ausubel: „Dacă aş
vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce contează cel mai mult în învăţare
sunt cunoştinţele pe care le posedă elevul la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce ştie şi instruiţi-l în
consecinţă”.
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip ameliorativ, dar şi metoda
observaţiei şi analiza produselor activităţii.
Cercetarea a cuprins trei etape:
A.Etapa iniţială care a avut un caracter constatativ.
B.Etapa intervenţiei ameliorative cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice şi a
personalităţii elevilor.
C.Etapa evaluării ce a avut un caracter comparativ, cu privire la rezultatele obţinute în urma
demersului experimental formativ.
A. Etapa iniţială, s-a desfăşurat la începutul anului şcolar, prin aplicarea probei de evaluare
iniţială, pentru a stabili nivelul de pregătire al elevilor. Astfel, am putut identifica competenţele de care
dispun elevii la disciplina Chimie.
În această etapă am aplicat ambelor clase de elevi o probă de evaluare scrisă, la disciplina
Chimie. În conceperea acestei probe am urmărit evaluarea cunoştinţelor elevilor la începutul anului
şcolar. Scopul a fost acela de a stabili punctul de plecare în desfaşurarea demersului experimental.
Având un caracter constatativ, testul de evaluare iniţială reflectă volumul şi calitatea
cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor elevilor, constituind un punct de pornire în demersul
formativ.
Proba de evaluare iniţială la Chimie a cuprins două părţi, cu 5 itemi, obiectivele urmărite,
descriptorii de performanţă şi matricea de specificaţie.
Variabilele cercetării:
a)Variabilele independente - metodele de stimulare a învăţării prin cooperare: descrise la punctul
B, Etapa formativă.
b)Variabilele dependente: 1) rezultatele finale ale elevilor la Chimie; 2) comunicarea în scris,
adică rezultatele la itemii din testul iniţial şi cel final de evaluare, care au impus construirea de
enunţuri.
B. Etapa formativă
La eşantionul experimental, pe tot parcursul acestei etape, am avut în vedere utilizarea metodelor
şi tehnicilor de stimulare a comunicării şi promovarea învăţării prin cooperare. La eşantionul de control
maniera de lucru a fost una obişnuită, bazată pe metode tradiţionale.
Am încercat ca fiecare metodă implementată să fie făcută transparentă, să i se prezinte esenţa,
valenţele, variantele şi denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea şi în alte situaţii,
atunci când experienţa de învăţare o cere, crearea unui mediu şcolar propice dezvoltării cooperării,
eliminarea factorilor care ar putea duce la blocarea creativităţii şi nu în ultimul rând, am căutat să
apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis,
dialogat.
C. Etapa finală
Etapa experimentală a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, identică
pentru cele două clase: experimentală şi de control. În conceperea acestei probe am urmărit evaluarea
cunoştinţelor elevilor la sfârşitul anului şcolar şi construirea unor itemi echivalenţi cu cei din proba de
evaluare iniţială.
Concluzii
Aşa cum rezultă din partea practic-aplicativă a lucrării, abordarea interactivă şi interdisciplinară a
conţinuturilor învăţării este determinată de necesităţile sociale, psihologice şi pedagogice.
Societatea modernă pune în faţa individului sarcini de cooperare, de iniţiativă şi creaţie, de
asumare a răspunderii, care nu se pot forma fără un exerciţiu îndelung la vârsta la care se cristalizează
trăsăturile personalităţii elevului.
53
Analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute indică o tendinţă pozitivă de ameliorare a
rezultatelor şcolare ale elevilor, în favoarea clasei experimentale, care nu poate fi pusă exclusiv pe
seama dezvoltării psihice şi fizice a elevilor, fapt ce îmi permite să afirm că ipoteza propusă de mine
spre cercetare se confirmă.
Prin aplicarea sistematică a metodelor şi tehnicilor interactive în cadrul lecţiilor de Chimie am
sesizat ameliorări în dezvoltarea exprimării orale şi scrise a elevilor, în activizarea şi nuanţarea
vocabularului, s-a îmbunătăţit relaţia profesor-elev şi s-a transformat într-una modernă şi democratică,
elevii bucurându-se de libertate, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare şi ajutor reciproc.
A fost încurajată iniţiativa elevilor la lecţie, adresarea de întrebări, fiind înlăturată teama de a nu
greşi, iar pe parcurs elevii s-au familiarizat cu metodele şi denumirile lor, au înţeles eficienţa lor şi paşii
care trebuie urmaţi pentru realizarea acestora.
Folosind metodele şi tehnicile de stimulare a creativităţii, atât individual, frontal, cât şi pe grupe,
am constat următoarele:
•elevii îşi însuşesc mai uşor noile cunoştinţe;
•creşte încrederea că pot să decodifice şi să înţeleagă conţinuturile, atât pe cont propriu, cât şi în
grup;
•doresc să se implice în învăţare şi nu dau semne de oboseală pentru că se implică conştient, voit,
învăţând activ şi logic;
•elevii şi-au îmbogăţit şi nuanţat vocabularul, datorită unor metode precum: jocul didactic,
cvintetul, cadranele, ciorchinele;
•a fost valorificată inteligenţa lingvistică, exprimarea clară şi exactă;
•elevii au realizat un real progres în alcătuirea de enunţuri, scheme, texte, dialoguri, dând dovadă
de imaginaţie creatoare, originalitate, fluenţă, flexibilitate în exprimare.
Învăţarea prin cooperare reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri instrucţionale, astfel elevii
lucrând împreună îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi pe a celorlalţi colegi.
Printr-o astfel de organizare a situaţiilor de învatare, elevii depind într-un mod pozitiv unii de
alţii, iar aceasta interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup.
Alte elemente esenţiale în învăţarea prin cooperare sunt:
- responsabilitatea individuală,
- interacţiunea stimulatoare,
- deprinderi şi competenţe interpersonale,
- conştientizarea şi evaluarea modului în care funcţionează grupul de lucru.
Atunci când se realizează învăţarea prin cooperare în mod regulat, elevii, din „singuratici care
învaţă”, pot deveni „colegi care învaţă împreună”.
Raportându-ne la climatul micro-social din şcoală, metodele învăţării prin cooperare stârnesc
participarea conştientă şi activă a elevilor, iar aceasta presupune organizarea, în funcţie de obiectivele
operaţionale bine stabilite, în care copiii lucrează împreună, în mod convergent, pentru a atinge scopuri
comune. Astfel spus, ea constă în declanşarea şi menţinerea unor relaţii de cooperare şi competiţie între
membrii unui grup sau membrii mai multor grupe de copii în vederea rezolvării sarcinilor învăţării.
În procesul instructiv-educativ am alternat activitatea frontală cu cea individuală sau pe grupe,
pentru a permite progresul tuturor elevilor în ritmul propriu de învăţare. Rezultatele pe care le-au
obţinut elevii la probele de evaluare finale, mă determină să consider că obiectivul propus a fost
îndeplinit.
Datele şi concluziile cercetării întreprinse atestă posibilitaţile de reevaluare şi perfecţionare a
procesului instructiv-educativ prin abordarea metodelor interactive şi a învăţării prin cooperare a
tuturor componentelor acestuia.
Deşi este o ştiinţă exactă, experimentală, axată pe procedee algoritmice, chimia oferă suficient
spaţiu manifestării creativităţii. De aceea, profesorul este dator să suscite interesul elevului pentru acest
domeniu, să-l orienteze în aşa mod încât să vină din plăcere la ore.
În ultimii ani, principiul învăţării prin descoperire câştigă tot mai mult teren în procesul de
predare-învăţare. Elevii învaţă mai bine atunci când sunt implicaţi activ în demersurile de formare decât
atunci când pur şi simplu citesc sau ascultă pasiv profesorul.
54
Creativitatea este un proces care presupune valorificarea potenţialului individual în scopul
dezvoltării abilităţilor de generare a unor idei şi concepte originale şi utile, dar şi al soluţionării
diverselor probleme.
Bibliografie
1.Bocoş, M., Ciomoş, F. - Didactica chimiei pentru formarea curentă şi continuă, 2002, Ed.
Eurodidact, Cluj-Napoca.
2.Ciomoş, F., Bocoş, M. - Proiectarea şi evaluarea secvenţelor de instruire – aplicaţii la
disciplina chimie, 2001, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
3.Naumescu, A. - Metodica predării chimiei, 2001, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
4.Naumescu, A. - Noţiuni de metodica predării chimiei, 1997, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.
5.Oprea C. L. - Pedagogie. Alternative metodologice interactive, 2003, Editura Universităţii,
Bucureşti.
6.Dragomir, Mariana - Managementul activităţilor didactice, 2004, Editura Eurodidact, Cluj-
Napoca.
55
ABANDONUL ȘCOLAR-MODALITĂȚI DE REMEDIERE
56
În schimb, lecțiile pe bază de proiecte individuale sau de grup permit copiilor să vină cu propriile
idei și să prezinte informația într-un mod plăcut pentru ei. De exemplu, un flipchart , pe care elevii să
creeze prezentări originale, poate fi o soluție eficienta. Astfel, elevii pot alege singuri modul în care își
structurează datele, în acest mod învățând și implicându-se într-o măsură mult mai mare.
3. Încurajarea elevilor spre implicare
Elevii sunt deja obișnuiți cu metodele vechi de predare, astfel că ei asistă la ore cu pasivitate, fără
a lua în calcul posibilitatea de a interveni sau de a participa activ. Aceștia trebuie stimulați și invitați să
preia controlul asupra lecțiilor. Profesorii pot solicita exemple personale din partea copiilor, astfel
integrându-i în procesul de învățare și oferindu-le șansa de a se simți o parte importantă a orelor. De
asemenea, feedback-ul constructiv este un element obligatoriu, care le dă elevilor posibilitatea de a se
autoevalua, corecta și dezvolta armonios, fiind ambiționați să acumuleze cât mai multe informații și
abilități.
Acestea fiind spuse, problema acută a abandonului școlar în România ar putea fi diminuată
semnificativ, prin aplicarea metodelor actuale de învățare și prin plasarea accentului pe elev și pe
potențialul său.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
57
ABANDONUL ŞCOLAR
58
abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de
educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la abandonul şcolar consider că este o temă foarte mult abordată în mediul şcolar.
Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă să-i determine pe elevi să conştientizeze
importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România, abandonul şcolar reprezintă un motiv de
îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.
Bibliografie:
- Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
- Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
59
METODE DE PREVENIRE A ABANDONULUI ȘCOLAR
60
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
61
Intervenţia – îndrumări pentru elevi, strângerea legăturilor cu părinții, atunci când apar semne
cum ar fi absențele nemotivate și performanțele foarte slabe.
Compensarea elevilor care renunţă la scoală - ar trebui să li se ofere ulterior şansa de a obţine
calificările pe care nu le-au obţinut prima data. Şcolile de tip “A doua şansă” trebuie să ofere cursuri
pentru grupuri restrânse de elevi, precum și metode de predare mai personalizate și mai flexibile
comparativ cu şcolile obişnuite.
Printre acţiunile ce pot fi întreprinse pentru reducerea abandonului școlar se pot enumera:
integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie și menţinerea acestora în sistemul şcolar, creşterea
responsabilizării cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflaţi în abandon, monitorizarea stării
sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor și identificarea periodică a modificărilor în ceea ce
priveşte factorii de abandon şcolar.
BIBLIOGRAFIE:
1. I. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu – „Didactica”, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1998.
2. Marin Stoica – „Pedagogie și pshiologie”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.
62
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
Prof. Bălașa Flori
Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească
dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în
vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii,
pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon
şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi
abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
63
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil. Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor."Unicitatea pozitivă" care în esenţă
arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care
condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ
preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum
evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât
din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare
siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului şcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
64
ABANDONUL ŞCOLAR –
cauze şi soluţii în reducerea dimensiunii lui în şcoala noastră
65
BIBLIOGRAFIE:
Stoica, Marin - ,,Sinteze de pedagogie şi psihologie”, Editura Universitaria,
Craiova, 1992;
Nicola, Ioan - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992;
Dumitrescu, Ion; Andrei, Nicolae - ,,Activitatea educativă a dirigintelui”, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1975.
66
FAMILIA CA PRIM MEDIU EDUCOGEN
67
general. Am încercat să conştientizez familiile de rolul şi importanţa care o au în formarea propriilor
copii. Copiii nu au nevoie numai de mâncare şi îmbrăcăminte, ci şi de afecţiune din partea noastră ca
părinţi. Trebuie sa le fim exemplu prin toata activităţile desfăşurate să fim înţelegători şi preocupaţi de
ei, de ceea ce fac. Am întâlnit copii a căror părinţi erau inconsecvenţi în exercitarea influenţelor
educative - uneori prea indulgenţi, alteori prea exigenţi, faţa de comportamentul copiilor – făcând să
apară manifestări violente ale acestora, legate mai ales de satisfacerea unor trebuinţe organice. Prin
frecventarea grădiniţei şi printr-o bună colaborare cu familia am reuşit sa înlăturăm aceste manifestări
negative.
68
Înlăturarea efectelor abandonului şcolarprin implementarea programului
,, A doua şansă”
Prof.Barbulescu Cosmin
Colegiul Agricol D.Petrescu
Caracal
Facilitarea accesului la educaţie face parte din obiectivele prioritare europene în domeniul
educaţiei, fiind în strânsă legătură cu principiul egalităţii de şanse şi cu cel al nondiscriminării.
Fiind în deplin acord cu obiectivele europene ce se subsumează acestor principii, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării a implementat programele PHARE 2001, 2003 şi programul multianual
PHARE 2004-2006 „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate” în toate judeţele.
S-a urmărit, de asemenea, îmbunătăţirea climatului din şcoli şi transformarea acestora în „şcoli
prietenoase”, deschise spre comunitate, care abordează procesul educaţional într-un mod dinamic şi
atractiv, în şcoli care, prin sprijinul pe care îl oferă copiilor, tinerilor din grupuri dezavantajate, se
constituie în factori de bază ai incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăţilor legate de
apartenenţa la un anumit mediu socio-economic sau grup etnic.
Conceptul de Incluziune şcolară fundamentează toate aspectele proiectelor ,,Acces la educaţie
pentru grupuri dezavantajate”, prin care s-a urmărit crearea în şcoli a unor medii de învăţare
accesibile şi primitoare care să reflecte şi celebreze diversitatea etnică şi culturală, astfel încât fiecare
copil, tânar sau adult să aibă şansa de a se dezvolta la potenţial maxim.
Programul ,,A Doua Şansă” reprezintă o iniţiativă care vine în întâmpinarea unei probleme des
întâlnită în comunităţile defavorizate: existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta
legală de şcolarizare, fără însă a fi reuşit să participe complet sau deloc la propria lor educaţie, la
nivelul învăţământului obligatoriu.
În acest context, programul A Doua Şansă oferă posibilitatea continuării şi finalizării studiilor
obligatorii fără a fi necesară întreruperea activităţii profesionale sau familiale. În acest sens, disciplinele
de studiu sunt organizate pe module obligatorii şi opţionale bazate pe curriculum-ul specific
programului ,,A Doua Şansă.”
Conţinuturile lecţiilor sunt centrate pe interesele şi particularităţile de vârstă ale cursanţilor, au
aplicabilitate practică imediată, se folosesc exemple din viaţa de zi cu zi şi situaţii culese din realitate.
Modalităţile de lucru aduc în şcoala românească cele mai noi metode dezvoltate la nivel
internaţional în ceea ce priveşte educaţia adulţilor şi învăţarea activ-participativă. Cursanţii (în număr
de minim 8 – maxim 15 într-o clasă) sunt încurajaţi să comunice atât între ei, cât şi cu profesorii;
activităţile propuse urmăresc dezvoltarea personală, incluziunea socială, formarea pentru învăţarea pe
parcursul întregii vieţi, formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie care să-i confere tânărului /
adultului aceleaşi posibilităţi de evoluţie ulterioară ca şi absolventului de învăţământ obligatoriu.
„A Doua Şansă” pentru învăţământul primar se adresează tuturor persoanelor care au depăşit
cu cel puţin patru ani vârsta legală de şcolarizare şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. nu au participat deloc la educaţia formală - şcolară;
2. au fost înscrişi, dar au abandonat învăţământul primar - indiferent de momentul şi motivele
abandonului;
3. nu au absolvit, până la vârsta de 14 ani, învăţământul primar.
Bazat pe politica Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru asigurarea egalităţii şanselor şi
pentru respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, programul urmareşte:
• creşterea calităţii educaţiei în învăţământul preşcolar, în vederea stimulării înscrierii copiilor în
învăţământul obligatoriu;
• stimularea copiilor în vederea finalizării educaţiei de bază (prevenirea abandonului timpuriu);
• asigurarea celei de-a doua şanse în educaţie pentru persoanele care nu şi-au finalizat studiile în
învăţământul obligatoriu (corecţia abandonului).
69
Obiectivele programului :
1. Îmbunatatirea conditiilor de acces şi integrare specifică a copiilor din grupuri dezavantajate în
învatamântul obligatoriu – Componenta Şcoala incluzivă;
2.Corectarea abandonului şcolar, în vederea combaterii excluderii si marginalizarii, a celor
care nu au finalizat învatamântul obligatoriu – Componenta A doua şansa;
3Asigurarea managementului resurselor şi serviciilor de sprijin educaţional şi integrare specifică
în domeniul educaţiei incluzive – Componenta Educaţie Incluzivă;
4. Eliminarea, ca practică, a separarii elevilor pe criterii etnice sau de performanţă în
învaţamântul de masă. – Componenta Desegregare;
Rolul cadrelor didactice în cadrul programului:
• organizator al activitaţilor de învaţare;
• iniţiator al diferitelor activitaţi;
• susţine activitatea elevilor cu explicaţii, demonstraţii,
supervizarea activitaţilor practice;
• promotor al relaţiilor bune în cadrul grupului;
• se integreaza activitaţilor grupului atunci când este cazul;
• partener cu elevul , asumându-şi responsabilitaţi orientate catre scopuri şi obiective
educaţionale reciproce;
• mediator de conflicte;
Strategiile didactice respectă principiul centrării învăţării
pe individ şi conduc la dezvoltarea deprinderilor şi a competenţelor integratoare,
transferabile, utile individului atât în viaţa şcolară, cât şi în cea socio-profesională sau familială. Este
recomandată respectarea unor principii esenţiale pentru succesul dezvoltării competenţelor elevilor:
- respect pentru diversitatea opiniilor;
- încurajarea permanentă a elevilor;
- stimularea dinamicii de grup şi a implicării tuturor elevilor;
- creativitate în abordarea conţinuturilor şi în utilizarea metodelor;
- deschidere pentru nevoile diferite şi speciale ale elevilor;
- interes pentru dezvoltarea personală a elevilor;
- valorizarea parteneriatelor cu membrii societăţii civile;
Prin programul de alfabetizare , tinerii parinţi devin conştienţi de importanţa educaţiei în viaţa
copiilor lor, acordă timp şi se pot implica în activitatea de învaţare a elevilor, dau mai multă importanţă
şcolii, ceea ce va conduce la reducerea absenteismului şi în cele din urmă a abandonului şcolar .
Bibliografie:
Proiect Phare ,, Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate”
Programul ,, A doua şansă”
Dorina Kudor ,, Ghidul profesorului” , ,, Ghidul elevului”
Ministerul Educaţiei şi Cercetarii ,, Metodologia desfaşurarii programului
,, Adoua şansa”;
70
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
71
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
·factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
·anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui progrXCCam de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
·implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
·În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
· psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
· socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
· psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale,
comportamentale, emoționale, tendinte agresive;
· juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
72
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR
73
• ar putea fi util ca elevi care au renuntat deja prematur la scoala sa intre in contact cu cei aflati in
risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curenta despre scoala, cum a decurs viata lor
post-scolara.
• fosti elevi ai scolii pot fi atrasi sa isi prezinte istoriile de viata in "mini-conferinte", in care
dialogheaza cu actualii elevi.
• implicarea proactiva a cadrelor didactice in combaterea abandonului scolar si renuntarii timpurii
la educatie
• stimularea administratiilor locale si a ONG-urilor de profil sa implice ca voluntari tinerii elevi
de clasa a VIII-a si de liceu proveniti din comunitati cu risc ridicat de abandon in programe de suport
pentru batrani si familii aflate in dificultate.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
• identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
• implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
• creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
• psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
• socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
• psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
• juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
74
Fenomenul bullying în şcoală – prevenire şi/sau combatere
75
• Crearea unei broşuri de informare pentru a lărgi accesul la informaţie de calitate
Durata proiectului: aprilie – iunie 2016
Descrierea activităţilor:
A1.
Titlul: Activitate de familiarizare cu specificul fenomenului bullying și de identificare a grupului
țintă
Perioada: 14.04 – 30.04.2016
Locul desfășurării: sala de clasă
Participanți: consilierul școlar, profesorii diriginți interesați, elevii
Partener: CJRAE Maramureș
Descrierea activității: Realizarea de către consilierul școlar a unui material sintetic și accesibil
nivelului de înțelegere al elevilor privind fenomenul bullying în școli și prezentarea acestuia la orele de
dirigenție elevilor de către diriginte/elev desemnat. Ulterior lecturii, profesorul diriginte va stabili
împreună cu elevii dacă participă la activități de exersare a unor modalități eficiente de comunicare
pentru prevenirea și/sau combaterea fenomenului, devenind grup țintă al proiectului. Se va anunța
consilierul școlar sau consilierul educativ.
A2.
Titlul: Exerciții de comunicare
Perioada: 7-31.04.2016
Locul desfășurării: sala de clasă
Participanți: consilierul școlar, consilierul educativ, reprezentanți partener, profesorii diriginți
interesați, elevii claselor din grupul țintă
Partener: CJRAE Maramureș
Descrierea activității: Organizarea a unei activități la clasă cu tema ”Exerciții de comunicare”. Se
va desfășura la fiecare clasă de către consilierul școlar/reprezentanți partener CJRAE Maramureș,
conform unei programări prealabile.
Titlul: Cuvinte care dor și rănesc!
Perioada: 4 – 22.04.2016
Locul desfășurării: sala festivă a Colegiul Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare
Participanți: consilierul școlar, consilierul educativ, reprezentanți ai partenerului CJRAE
Maramureș, profesorii diriginți interesați, elevii claselor din grupul țintă
Partener: CJRAE Maramureș
, raport final
Diseminarea proiectului: yahoogroup Colegiul Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare, email, face
to face, şedinţe de comisie metodică/consiliul profesoral, fotografii pe site/blog/facebook Colegiul
Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare
Rezultate aşteptate:
• Elevi, cadre didactice, părinţi informaţi privind manifestarea şi combaterea eficientă a bullying-
ului şcolar
• Elevi instrumentaţi privind modul corect de răspuns în situaţii de bullying (agresor, martor,
victimă)
• Dezvoltare personală a elevilor/profesională a cadrelor didactice implicate
• Broşură de informare realizată în format electronic
Impactul (asupra instituţiei, personalului şcolii, elevilor, părinţilor, comunităţii locale etc.):
• Recunoaşterea fenomenului şi combaterea acestuia în stadii incipiente, fără consecinţe pe
termen lung în dezvoltarea personalităţii elevilor
• Un mediu şcolar agreabil, dezirabil, stimulativ
Caracterul inovator: Informaţia prezentată/sarcinile de lucru/instrumentele de lucru
Continuitatea /sustenabilitatea proiectului:
• Derularea anuală a unui program de combatere a fenomenului bullying, valorificând experienţa
acumulată
• Broşura realizată va fi distribuită permanent pentru prevenire şi combatere/poate fi îmbunătăţită
cu exemple de bună practică.
76
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
77
sociale sau a activităților de voluntariat în care chiar subiecții în cauză pot fi implicați și la final ajutați.
Bursele sociale și rechizitele oferite la început de an școlar sunt și acestea binevenite.
Amenințările cu care ne-am putea confrunta în aceste cazuri și care ne-ar putea împiedica în a
duce la bun sfărșit acțiunea noastră de prevenire a abandonului ar fi:
intrarea într-un anturaj defavorabil dezvoltării frumoase prin intermediul educației.
Pătrunderea în acest anturaj îi poate expune la consumul de droguri, stupefiante, alcool, tutun. Dar și în
acest caz putem încerca, sprijiniți de poliție, pshiholog, diverse asociații, să prevenim abandonul școlar.
marginalizare, atitudine de respingere manifestată de colegi;
încăpățânarea familiilor de a întrerupe procesul de educație al copilului din diverse
motive;
o maladie care împiedică subiectul să își desfășoare activitatea în cadrul școlii.
Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu, uneori e chiar anevoios, cu numeroase
obstacole care trebuie surmontate, dar copiii noștri merită toate aceste eforturi pentru a le oferi șansa de
a clădi un viitor mai bun.
BIBLIOGRAFIE:
2. Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie,Introducere în pedagogie,teoria educaţiei şi
teoria curriculum-ului, Editura Sinteze, 2005;
3. Dragu, A., Psihologie educațională, E.D.P., București, 2003;
3. Mardar N.,Strategii de prevenire și înlăturare a eșecului școlar în înv.primar, Galați, 2011;
4. Neamțu, C., Devianța școlară, Editura Polirom, Iași, 2003;
78
Prevenirea abandonului școlar
79
frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii;
formă de apărare –împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la
elevii din clasele terminale foarte importantă este şi variabila vârstă.
În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen în şcoală activităţile desfăşurate vor urmări
motivarea elevilor în vederea reducerii abandonului şcolar, prin sporirea creativităţii şi prin
dezvoltarea competenţelor de comunicare, lingvistice, matematice, informatice, muzicale, artistice etc.
Un elev implicat în propria educaţie va fi un elev motivat să îşi finalizeze studiile, de aceea, situaţiile
de învăţare trebuie să fie legate de aspectele reale ale vieţii.
Așadar, profesorul are menirea să promoveze învăţarea eficientă, adică o învăţare activă,
participativă şi creativă. De aceea trebuie să încercăm să-i implicăm activ, atât pe elevi, cât şi pe
părinţii acestora, în diverse activităţi educative.
80
Educaţia – funcţia vitală pentru reducerea abandonului şcolar
Educaţia este percepută ca o funcţie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin
care societatea îşi perpetuează existenţa. Astfel şcoala este un “factor cheie “ al dezvoltării. De la
şcoală se aşteaptă astăzi totul : să îi ajute pe tineri să conştientizeze şi să îşi asume responsabilitatea
pentru a se implica în orientarea destinului colectivităţilor către viitorul dorit. Din acest punct de
vedere orice problemă cu care se confruntă acest sistem trebuie analizată, dezbătuta şi nu în ultimul
rând căutate soluţii pentru o eventuală ameliorare. Aici se înscriu şi problemele de risc de abandon
şcolar şi problemele comportamentale.
Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii anului de studii început.
În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului şcolar - abandonul şcolar, excluderea socială
şi profesională, analfabetismul. De multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu
recurgerea la droguri, cu viaţa de familie dezorganizată.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi, unde copiii sunt folosiţi
ca sursă de venit sau văzuţi ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să identificăm şi să studiem câteva
cauze:
Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităţilor de
succes socio-profesional pentru absolvenţi. Lipsiţi de motivaţie, mulţi dintre elevii claselor gimnaziale
renunţă în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii. Sărăcia
comunităţilor limitează posibilităţile părinţilor de a oferi copiilor resursele necesare educaţiei. Lipsa
interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale
părinţilor şi prin lipsa de cultură a comunităţii.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcoli din asemenea
zone, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor dar, şi asigurarea hranei.
Cultura de origine a elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul
şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu scoala. Pentru o
mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat
în sistemul de educaţie, fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, trăiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Îmbunătăţirea accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi
combaterea marginalizării şi excluderii sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume băuturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
81
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
De aceea se impun o serie de măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
82
Relaţia familie - şcoală, cauză a abandonului şcolar
83
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului primar, cadrul didactic are de asemenea un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor. Comunicarea copilului cu învăţătoarea fiind extrem de importantă,
comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la şcoală fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare. Evaluarea pe care o poate face
învăţătoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil .
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le creează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă
arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care
condamnă la inhibare, la izolare.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
∼ Cucoş, C., Pedagogie generala, Editura „Polirom”, Iasi, 1998.
∼ Dumitriu C., „Metodologia cercetării psihopedagogice”, Bacău, 2002.
∼ Ionescu, M.; Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
∼ Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
84
Prevenirea abandonului școlar în mediul rural
85
MIJLOACE DE PREVENIRE A ABANDONULUI SCOLAR
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat , fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
86
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
87
SPUNEM NU ABANDONULUI SCOLAR, ACUM!
BIBLIOGRAFIE:
1. Albu, G. Grijile și îngrijorările profesorului. Pitești: Editura Paralela 45, 2013.
2. Cosmovici A., Iacob L. (coord.) Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom, 1999.
3. Moșin, O., Scheau, I., Opriș, D. Educaţia din perspectiva valorilor. Cluj-Napoca: Editura
Eikon, 2014
4. Stan, E. Pedagogie postmodernă. Iași: Institutul European, 2004.
88
CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE A ABANDONULUI ŞCOLAR
89
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
90
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.
Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
91
ABANDONUL ŞCOLAR, CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE
92
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
*climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
*factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final, abandon
şcolar.
*factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
*anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
*identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
*implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
*creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
*psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
*socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
*psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
*juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
93
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
La noi, în România, abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta ,şcoala
trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
94
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar românesc este
abandonul şcolar. Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Elevii tind tot mai mult să părăsească băncile
şcolii, încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia
asigurării unui loc de muncă. Emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care, fie că-şi
urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate, care se ocupă superficial de
situaţia şcolară a copiilor.
Se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în
cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în
relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi
luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a acestuia.
Principalele cauze ale abandonului şcolar sunt: economice (copii cu părinți plecați în străinătate),
socioculturale sau religioase (populație de etnie romă), psihologice (părinți foști beneficiari ai spitalelor
de psihiatrie) și pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar este incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, are rezultatele şcolare sub medie, nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, manifestă ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare,
provine dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial, cu probleme economice serioase și nu
este implicat în nicio activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Mulţi dintre tineri fie nu îşi găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare şi adesea,
instabile. Ei intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eşec, un nivel scăzut al stimei de
sine, stigmatizare şi excluziune socială şi vocaţională. Veniturile scăzute, dependenţa de subvenţiile
guvernamentale şi deteriorarea sănătăţii fizice şi mentale ca urmare a condiţiilor de viaţă precare, toate
acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă faţă de viaţă şi la o implicare
substanţial redusă în societate. Costurile ce decurg din această stare de fapt sunt dificil de cuantificat,
însă ele exercită o presiune uriaşă din punct de vedere socio-politic.
Studiile pe termen lung arată că procesele prin care un copil începe să se distanţeze de instituţiile
de învăţământ apar adesea în grădiniţă, când copiii se confruntă cu respingerea socială ca urmare a
comportamentului lor, considerat „inadecvat” sau deranjant. În plus, elevii care abandonează şcoala au
adesea probleme cu anumiţi profesori sau nu beneficiază de înţelegere a condiţiilor personale. Studiile
au evidenţiat un număr de comportamente diferite în rândul elevilor care abandonează şcoala (conştient
de poziţia socială, neadaptat, dezorientat, escapist, ambiţios, resemnare, constrângere) şi o multitudine
de cauze, în mare parte combinate. Şi totuşi, elevii care abandonează şcoala au unele lucruri în comun:
sentimentul de stigmatizare, relaţiile negative (cu cel puţin cu un profesor) şi perceperea carnetului de
note ca o manifestare de violenţă simbolică. Eforturile de a stabili relaţii bune şi interacţiuni pozitive
pot avea, în acest caz, un rol de tampon, contribuind la reducerea fricii de eşec, stresului şi gândurilor
de evadare, mai ales în cazurile în care elevul a obţinut rezultate slabe.
Studiile efectuate în cazul programelor de prevenţie şi intervenţie care s-au bucurat de succes
subliniază importanţa profesionalizării şi, mai presus de toate, a înfiinţării „comunităţilor
profesioniste”. Aceste echipe interdisciplinare şi inter-instituţionale abordează provocările pedagogice
pe perioade mari de timp şi încearcă să propună soluţii la problemele cu care se confruntă în şcolile din
comunitate. Noţiunea de „profesionalizare” este adesea asociată exclusiv cu ideea de cunoştinţe
didactice şi de specialitate. Cu toate acestea, studiile arată că abilităţile sociale, combinate cu eforturile
de a construi relaţii pozitive cu elevii, joacă un rol esenţial în procesul educativ. În acest context, este
important să existe un climat şcolar pozitiv, precum şi un mediu protejat (de la parcurgerea în siguranţă
a drumului de acasă la şcoală la evitarea violenţei fizice şi a hărţuirii). Alienarea şi lipsa de identificare
95
pot apărea foarte uşor, mai ales în şcolile mari (unde anonimatul este o problemă). Relaţiile şi orele
trebuie concepute astfel încât să reducă teama de eşec şi să elimine fanteziile escapiste. Educaţia profită
foarte rar de abilităţile pe care elevii le-au dobândit în viaţa cotidiană, ceea ce are ca rezultat strategii de
predare orientate pe deficienţe, în detrimentul resurselor. Conform unei concepţii greşite, dar larg
răspândite, o astfel de abordare ar duce la micşorarea standardului şcolar al elevilor. Şi totuşi, studiile
arată că situaţia stă tocmai invers: standardele înalte, combinate cu un sprijin intens, cresc
performanţele şcolare şi nivelul de reuşită la examene.
În acelaşi timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.
Bibliografie:
1. Voicu, Bogdan (coord), “Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire”,
Bucureşti: UNICEF şi Centrul Educaţia 2000 +, 2010.
2. Moisin, Anton, “Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
3. Neamţu, Cristina, “Devianţa şcolară”, Iaşi, Ed. Polirom, 2003.
96
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
97
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat
în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale,
prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie
ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare;
o Ce ştie fiecare;
o Ce face fiecare;
o Cum cooperează cu ceilalţi.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
1. Voicu, Bogdan (coord), “Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire”,
Bucureşti: UNICEF şi Centrul Educaţia 2000 +, 2010.
2. Moisin, Anton, “Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
3. Neamţu, Cristina, “Devianţa şcolară”, Iaşi, Ed. Polirom, 2003.
98
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
99
• implicarea proactivă a cadrelor didactice în combaterea abandonului școlar și renunțării timpurii
la educație
• stimularea administrațiilor locale și a ONG-urilor de profil să implice ca voluntari tinerii elevi
de clasa a VIII-a și de liceu proveniți din comunități cu risc ridicat de abandon în programe de suport
pentru bătrâni și familii aflate în nevoie.
100
Abandonul școlar – o realitate dureroasă!
101
înscriși la școală, iar programele sunt adaptate o dată la zece ani, în funcție de interesele societății și de
viziunea despre lume și viață a educabililor. Interesantă este această filosofie a școlii, în care nu elevii
se adaptează sistemului, ci sistemul se mulează perfect pe interesele lor. Abandonul școlar este un
concept inexistent în aceste societăți civilizate, al căror nivel superior de trai depinde de educația
primită de tânăra generație, pregătită cu adevărat să facă față societății, în care este nevoită să se
integreze pentru a se dezvolta.
Așadar, abandonul școlar este o adevărată dramă pentru orice societate care se crede civilizată și
doritoare de dezvoltare la nivel micro - sau macrosocial, întrucât tinerii sunt speranța fiecărei țări,
întrucât ei trebuie să mențină trendul ascendent al evoluției atât în plan economic, cât și spiritual,
pentru ca lumea în care trăim să reziste cu succes trecerii timpului și tuturor provocărilor la care este
supusă. Metode sunt numeroase, dar rata crescută a abandonului școlar este un semn de alarmă pentru
orice stat din această lume, fenomenul fiind legat, în primul rând, de problemele financiare, apoi de
felul în care este construit sistemul educațional. Poate că ar fi momentul să resetăm un sistem care pare
a nu mai găsi soluții, fără a arunca vina spre o categorie socială, întrucât toți suntem direct răspunzători
de rezultatele slabe ale sistemului și, în același timp, suportăm consecințele actelor noastre necugetate.
Poate că ar trebui să renunțăm la căutarea vinovaților și să căutăm soluții care să aibă rezultate. În
ultima vreme am observat tendința de a asculta orbește doleanțele elevilor, fără a oferi tuturor părților
implicate în sistem să se manifeste corect. Poate că, dacă am gândi ca o echipă am descoperi soluțiile
miraculoase care ar aduce toți copiii la școală, unde vor descoperi o lume nouă, care să îi atragă și să-i
pregătească pentru ceea ce va urma. Poate că numai lăsând orgoliile și atitudinea mult prea tolerantă și
adesea irațională la o parte vom reuși să schimbăm fundamentele unui sistem din care eu sunt mândră
că fac parte, deși îi recunosc rateurile. De exemplu, am putea anula măsurile cu valențe punitive
îndreptate asupra elevilor și am putea obliga familia să își facă datoria. Oare cazul Bodnar din Suedia s-
ar fi putut întâmpla în România? Nu cred. Nici măcar în cazul părinților care distrug viața propriilor
copii, autoritățile nu intervin. Poate că ar fi bine să ne gândim la acest caz ca o realitate ce s-ar putea
întâmpla și la noi, mai ales pentru cei care au doar nume de părinți, pentru că nu fac decât să țină
proprii copii departe de școală și de lume. Abandonul școlar nu este doar o problemă a școlii, ci a
întregii societăți, iar profesorul nu are pârghiile necesare pentru a stopa fenomenul, prin urmare are
nevoie de sprijinul factorilor de decizie pentru a reuși să aducă la școală toți copiii acestui neam, pentru
a le oferi șansa la un viitor de calitate în spiritul evoluției sociale.
Bibliografie:
• Carmen Crețu, Conținuturile procesului de învățământ, componentă a curriculum-ului, în
volumul Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1998.
• Constantin Cucoș, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 2002.
• Constantin Cucoș, Educație, iubire, desăvârșire, Ed. Polirom, București, 2008.
• Alois Gherguț, Managementul general și strategic în educație, Ed. Polirom, Iași, 2007.
• Ioan Jinga, Educația și viața cotidiană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.
102
TEMA: PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
“ALEGE SĂ FII EDUCAT!”
Cei şapte ani de acasă sunt paşaportul nostrum în viaţă, o educaţie adevărată, reală se
fundamentează în familie, apoi, ea se continuă în grădiniţă şi în şcoală.
În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului şi, apoi, prin cea a cuvântului. O
intervenţie benefică a dascălului prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiiii, poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar. prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de
risc (individuali, familiali, şcolari). Dintre multiplele probleme care frământă astăzi şcoala şi pe
slujitorii ei, rămânerea în urmă la învăţătură a elevilor, prevenirea şi combaterea ei se menţin
neîntrerupt în actualitate şi suscită un interes deosebit, atât în rândurile cercetătorilor cât şi în ale
practicienilor, profesori şi învăţători.
Rămânerea în urmă la învăţătură este deci o formă a insuccesului şcolar, care se manifestă fie
printr-o piedere a ritmului de muncă, printr-o întârziere, în raport cu alţii, în acţiunea de însuşire a
cunoştinţelor şi de îndeplinire a obligaţiilor şcolare, fie printr-o realizare a acestora sub nivelul
cerinţelor şcolii.
Acest proces al insuccesului şcolar cunoaşte diferite evoluţii, uneori se recuperează, şi atunci nu
duce la eşec şcolar, alteori se agravează, şi în acest caz duce în final, de cele mai multe ori, la insucces
şcolar (corigenţă sau repetenţie). De aici nu mai e decât un pas spre abandonul şcolar pentru copilul
nesupravegheat de familie sau de şcoală, pentru copilul fără o direcţie în educaţie.
Pentru prevenirea şi pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar, trebuie să
urmărim dezvoltarea competenţelor dascălilor de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice
în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor situaţii de risc la nivelul şcolii.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sau factorii care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială, ar fi:
*Factorii psihologici, în evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont
de factorul agresivitate sau de cel de frustrare, de instabilitate afectivă sau comportamentală.
*Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abandonul şcolar.
Delicvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care
legea tratează oamenii ca adulţi. Reuşita în folosirea diverselor mijloace de a preveni şi a corecta
abaterile de conduită ale copiilor este condiţionată de participarea conştientă şi activă atât a
colectivităţii (familial, şcolare) în care sunt încadraţi copiii cu abateri de comportament, cât şi a
fiecăruia din aceşti copii în parte. Contribuţia colectivului, în acest sens, poate fi exprimată fie prin
mărirea răspunderii şi a solidarităţii colective, educarea în spiritual colaborării în familie, în şcoală, fie
prin accentuarea rolului controlului comportamentului indidual în grup, rezolvarea conflictelor în
interiorul grupului, atenuarea competiţiei individuale exagerate.
Un obiectiv major al şcolii, în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
-identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon, în vederea menţinerii acestor elevi în
sistemul învăţământ de zi.
-implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de practicare a
unor îndeletniciri, copii care îşi urmează părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale.
Cauzele principale de abandon şcolar sunt cele economice, socio-culturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, cu repetate sancţiuni în şcoală.
Elevii care prezintă un risc înalt de abandon şcolar, sunt incapabili să se adapteze şi să
funcţioneze adecvat în cadrul clasei tradiţionale , cu rezultate şcolare sub medie, nu-şi satbileşte
103
obiective profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi şcoală, nu se implică în nicio
activitate organizată de şcoală.
Încă de la cea mai fragedă vârstă, educatoarea, învăţătoarea , orice profesor are un rol decisiv în
formarea conceptului despre şcoală a copilului preşcolar şi viitor şcolar. Comunicarea verbală şi cea
non-verbală au un rol extreme de important, un alt element în combaterea abandonului şcolar este
participarea copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul format la grădiniţă sau la şcoală,
fiecare are un loc, un rol şi o valoare.
Lăsaţi copiii să zboare , pentru că sigur îşi vor găsi locul lor. Este îndemnul dascălului care simte
şi vede în orice copil un suflet ce trebuie modelat, educat, încurajat şi pregătit pentru viaţă. Evaluarea
pe care o poate face şcoala se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil, să
descopere cum este fiecare elev.
Împreună putem să îi ajutăm să aibă acces la terapii şi la suportul asociaţiilor şi fundaţiilor care
oferă servicii sociale copiilor defavorizaţi.
Un cuvânt frumos valorează cât un răsărit de soare, o privire prietenoasă înveseleşte inima.
Viaţa nu devine mai frumoasă din întâmplare… devine mai frumoasă prin schimbare !
Tot viaţa dovedeşte că o educaţie bună şi sănătoasă cât şi capacitatea de a te comporta cu oamenii
asigură jumătate din succes. Se ştie că întreaga noastră atitudine, reacţiile în comportarea cu cei care ne
înconjoară şi venim în contact, mimica, zâmbetul, într-un cuvânt, modul nostru de a fi, de a vorbi, de a
răspunde la cele mai elementare cerinţe toate dovedesc ce fel de oameni suntem!
104
Programul “A doua şansă”- posibilă linie de acţiune în prevenirea
abandonului şcolar
Bibliografie : https://www.edu.ro/a%20doua%20sansa
105
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
106
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
107
Abandonul școlar – cauze și modalități de prevenire
108
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să lipseasca de la şcoală.
In cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar trebuie urmarite cateva obiective
principale.
• identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
• implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
• creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
Măsurile de prevenire a abandonului şcolar sunt de mai multe tipuri
• psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
• socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
• psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
• juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.. Trebuie plecat de la premisa că
fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui
copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor..
Aşadar, copilul care este integrat într-un sistem de învăţământ trebuie urmărit cu mare atenţie
cum evoluează cum se menţine în sistemul educativ, prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în
prevenirea abandonului şcolar.Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare
cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea familiei ca ea să devină o realitate din care
fiecare să înveţe şi să se dezvolte .
Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
Cucos, Constantin (2009), Psihopegagie pentru examene de definitivare si grade didactice,
Editura Polirom, Iasi
109
ROLUL LOGOPEDULUI ÎN PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
110
Este necesară crearea unui cadru motivațional care să stimuleze cunoașterea, atașamentul față de
școală, o atitudine corectă față de muncă și față de sarcinile școlare și care să contribuie la formarea lui
ca viitor cetățean conștient de valorile pe care le aduce școala în viața fiecărui om.
111
Cauzele abandonului școlar
112
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
113
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar
114
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze
importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
115
DESPRE ABANDONUL ȘCOLAR ȘI PREVENIREA LUI
Abandonul școlar este o formă de manifestare a devianței școlare alături de copiat, fuga de la
școală, absenteismul școlar, vandalismul, violența în școală. Devianța școlară include totalitatea
conduitelor care se abat de la normele și valorile ce reglementează rol-statusul de școlar. Aceste norme
și valori sunt statuate în regulamentele școlare și în regulamentele de ordine interioară.
116
Evaluarea pe care o poate face caderul didactic se referă la competenţele şi capacităţile
educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi
că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie, fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Bibliografie
1. Moisin, Anton, Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
2. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
3. Băban, A., Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca, 2001
117
Prevenirea Abandonului Școlar
118
construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale; activităţile preventive fac apel la
diverse tehnici, dar nu toate din cele utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce
le face greu aplicabile.
Evaluările calitative a persoanelor aflate în situaţia de abandon şcolar presupun parcurgerea
următorilor paşi: diagnoza situaţiei - trebuie să fie corectă şi atent plasată în contextul factorilor
determinanţi care au făcut posibilă evoluţia/ starea lucrurilor; depăşirea laturii sensibile, emoţionale,
atunci când situaţia este pe cale să influenţe negativ procesul de educaţie dirijată şi controlată;
examinarea să se bazeze pe rezultate, pe date concrete şi nu pe reprezentări sau imagini culese / oferite
de medii ostile, nefavorabile, rău voitoare sau subiective; complementaritatea acţiunii agenţilor
evaluatori interni şi externi ai situaţiilor existente ca obiective ale analizei; identificarea şi promovarea
tipurilor de proiecte / programe educative care urmăresc prevenirea şi combaterea abandonului şcolar;
evidenţierea progreselor în claritatea, coerenţa, relevanţa şi economicitatea obiectivelor orientate spre
prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii,
de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura
succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este
stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale
intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure
copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă.
Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii în contextul mentalităţii, acţiunilor
şi nevoilor sociale. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de
succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduşi la şcoală sau, în
orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească,
admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune binevenită în
atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi
"tocilarii", ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea
Bibliografie
1. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord)(1999), Psihologie şcolară, Iaşi, Ed. Polirom;
2. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed.
Aramis;
3. Nicola, I., (2000), Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Ed. Aramis.
119
Abandonul şcolar în rândul adolescenţilor cu părinţi plecaţi la muncă în
străinătate
120
• Atitudine de indiferenţă, încăpăţânare care poate merge uneori până la comportament
agresiv ca rezultat al frustrării şi al nevoii de atenţie. În momentele dificile cu care se confruntă
adolescentul interpretează absenţa părinţilor ca o manifestare a indiferenţei acestora faţă de el şi de
nevoile lui ;
• Tulburări de atenţie (scăderea capacităţii de concentrare pentru realizarea sarcinilor şi
„evadarea din realitate”). Gândurilor tinerilor sunt concentrate spre părinţii plecaţi, situaţia lor,
momentele când vor comunica cu ei, când vor primi pachete etc.;
• Absenţa aspiraţiilor pe termen lung (nu se pot proiecta în viitor) sau prezenţa unor aspiraţii
nerealiste determinate de distorsiuni cognitive de genul:„Ca să ai bani nu trebuie să înveţi.”, „Când voi
fi mai mare o să plec şi eu să muncesc în străinătate şi pentru asta nu trebuie să ai carte.” etc. Apariţia
sau dezvoltarea acestei atitudini negative faţă de educaţie este favorizată în special de modelele oferite
de acei părinţi care deşi absolvenţi de studii superioare, în străinătate efectuează munci necalificate.
Tinerii află aşadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poţi câştiga considerabil mai mult
decât dacă munceşti în ţară şi în domeniul în care ai calificare;
• Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere faţă de alţi tineri care nu au la fel de mulţi bani
sau aceeaşi vestimentaţie sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere în relaţie
cu egalii lor ai căror părinţi sunt prezenţi la evenimentele importante din viaţa lor (serbări şcolare,
şedinţe cu părinţii, aniversări, sărbători etc.);
• Lipsă de motivaţie, stări de apatie (indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în jur), oboseală
(lipsă de energie, de voinţă pentru a depune eforturi cognitive la şcoală) fie pe fondul tristeţii şi al
stărilor depresive, fie determinate de supraîncărcarea cu sarcini specifice adulţilor;
• Comportamente (pre)delicvente prin aderarea acestora la grupuri dubioase, comportament
agresiv, abuz de substanţe, implicarea în comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de
jocuri etc.);
• Conduite sinucigaşe. S-au înregistrat cazuri de suicid în rândul tinerilor a căror părinţi se află
la muncă în străinătate. Sinuciderea la copii şi adolescenţi impresionează în mod deosebit prin
fragilitatea motivaţiei şi lipsa conştiinţei ireversibilităţii gestului. Alţi factori determinanţi ai suicidului
la adolescenţi sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de eşec şcolar, imposibilitatea de adaptare la
un ritm nou şi dificil de viaţă etc.
Există o serie de riscuri la care adolescenţii singuri acasă sunt expuşi:
• Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de adult (gătit, menaj, spălatul
hainelor, plata facturilor lunare etc.), îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici.
• Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, prostituţie.
• Debut precoce al vieţii sexuale: adolescenţii vor căuta afecţiunea şi aprecierea de care au
nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi în relaţiile intime. Lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa
sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la fugă de acasă, relaţii
intime, comportamente cu risc crescut pentru contactarea unor infecţii cu transmitere sexuală.
Un plan de consiliere pentru adolescenţii cu părinţi plecaţi la lucru în străinătate presupune:
• identificarea problemelor prezente ale tânărului şi a semnificaţiilor psihologice ale acestora;
• modul în care problemele copilului sunt legate de dezvoltarea sa, de istoricul său familial şi
social;
• structura de personalitate şi caracteristicile tânărului din punct de vedere al dezvoltării
cognitive, morale şi sociale;
• modalitatea de raportare a tânărului la plecarea părinţilor/ părintelui.
Rezultate aşteptate:
- îmbunătăţirea emoţiilor şi a capacităţii de înţelegere;
- îmbunătăţirea capacităţilor socio-cognitive;
- un mai bun autocontrol;
- capacităţi sporite de adaptare.
Obiectivul principal al intervenţiei psihologice în cazul adolescenţilor rămaşi singuri acasă este
ca aceştia să fie capabili să traverseze perioada de absenţă a părinţilor şi să regăsească sentimentul de
securitate din relaţia copil - părinte. O relaţie apropiată între părinţii plecaţi şi adolescenţii rămaşi acasă,
bazată pe încredere şi sinceritate îi ajută pe tineri să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare
implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social.
121
DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE - PREMISĂ A
ÎMBUNĂTĂŢIRII REZULTATELOR ŞCOLARE A ELEVILOR
Dacă altădată forţa fizică şi însuşirile corporale erau temeiul puterii individuale, în lumea de
astăzi, inteligenţa şi creativitatea sunt cele care fac diferenţa dintre oameni, în funcţie de care se urcă în
ierarhia socială sau se ocupă poziţi periferice. Aceasta face ca inteligenţa să fie caracteristica cel mai
intens cercetată în acest secol.
Inteligenţa desemnează posibilităţile de organizare şi exprimare a structurilor cognitive relevate
din performanţe, în practică definindu-se în funcţie de domeniile în care este angajată. Pentru
activitatea de învăţare, „inteligenţa şcolară” este termenul ce denotă gradul de adaptare la activităţile de
tip şcolar. Natura şi calitatea inteligenţei „stadiul” dezvoltării ei sunt regăsite în performanţele şcolare.
Performanţa şcolară se instituie ca factor şi motiv de dezvoltare, reorganizare-restructurare a
inteligenţei, cu amplu răsunet asupra întregii personalităţi.
Gândim şi decidem deseori prioritar pe baza emoţiilor. Capacitatea de a recunoaşte şi de a face
faţă emoţiilor, duce la performanţe mai mari la şcoală, în muncă şi în relaţiile interumane. Adevarata
măsură a inteligenţei, spune D. Goleman, este dată de IE a individului. Aceasta se traduce prin
stăpânire de sine şi prin capacitatea de „a citi” sentimentele altora cât şi pe cele proprii, cercetătorii
demonstrând că elevii care au un sistem emoţional bine stabilit la vârsta scolara, au rezultate mult mai
bune la diverse examinări de admitere la facultate sau în viaţă, şi spun că dezvoltarea IE la elevi trebuie
să înceapă cât de timpuriu. Alături de familie, şcoala este un loc în care se pot rezolva deficienţele
competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor. Sarcina şcolii este de a forma şi modela inteligenţa
elevilor, punându-se accentul şi pe contextul afectiv şi motivaţional al invăţării. John Mc Leish (1973)
afirmă că activitatea de învăţare implică o latură cognitivă, de gândire, şi una afectiva de implicare
sentimentală. Aceasta înseamnă că subiectul invăţării, adică elevul, este implicat în proces sub doua
aspecte, cel interactiv şi cel interpersonal. El consideră relaţia interpersonală ca fiind esenţială în
trasformarea procesului de invăţare dintr-o activitate instrumentală, bazată pe achiziţii de conţinuturi,
într-o activitate dominantă de participare activă şi voluntară a subiectului la propria sa instruire, adica
intr-o activitate interpersonală, activitate care va avea ca rezultat dezvoltarea IE a elevilor.
Aptitudinile, capacităţile, deprinderile, priceperile, cunoştinţele, talentul, intră în sfera
instrumentelor de care dispune cineva, persoană sau naţiune, ele fiind cele care fundamentează eficienţa
practica a activităţii umane, ca viteză, calitate, procedeu utilizat, stil de acţiune etc.
A.Cosmovici definea aptitudinile ca: "însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică
diferenţele constante între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi".
Există diferite tipologii ale aptitudinilor. După natura proceselor psihice implicate în aptitudini,
deosebim: aptitudini senzoriale (acuitate vizuală, auditivă, olfactivă), aptitudini psiho-motorii
(dexteritate manuală), aptitudini intelectuale (inteligenţa). După orientare (grad de specializare),
deosebim: aptitudini generale (inteligenţa) şi aptitudini speciale (aptitudini profesionale: muzicale,
sportive, tehnice). Aptitudinea care a provocat cel mai mare interes din partea psihologilor este
inteligenţa.
Inteligenţa este prezentă în toate manifestările omului, fie pentru a-l ajuta să se acomodeze
condiţiilor materiale, fie pentru a modifica aceste condiţii conform nevoilor sale. Nu există aptitudini şi,
în general nici o acţiune umană efectuată cu un anumit scop, la care inteligenţa să nu fie prezentă. Cu
cât prezenţa acesteia este mai mare, cu atât reuşita este mai deplină.
În sens foarte larg inteligenţa este un ansamblu de funcţii prin care organismul se adaptează la
mediu, prin achiziţii şi reelaborări originale ale conduitelor, în sens restrîns ea este sinonimă cu
rezolvarea problemelor, conform regulilor degajate prin formularizările logicii.
122
Din numeroasele definiţii formulate se disting totuşi ca note comune şi definitorii pentru
inteligenţă: caracterul complex, caracterul de orientare, caracterul operatoriu - trăsături pe temeiul
cărora inteligenţa se relevă a fi aptitudinea intelectuală generală a individului uman de a sistematiza şi
apoi utiliza achiziţiile anterioare în situaţii problematice noi, modificând în mod necesar semnificaţia
funcţională a elementelor cunoaşterii, în scopul realizării unui echilibru optimal la situaţiile noi şi
mereu variabile ale mediului (Oprescu, V., 1991, p.32).
Inteligenţa poate fi considerată ca o aptitudine foarte complexă în care sunt implicate numeroase
procese psihice (gândire, memorie, atenţie etc.) care, la nivelul lor, sub aspectul efectului, al funcţiei
împlinite, pot fi considerate de asemenea aptitudini.
Există mai multe tipuri de inteligenţă. D. O. Hebb a evidenţiat inteligenţa de tip A (ereditară) şi
de tip B (determinată de condiţiile reale ale dezvoltării). R. B. Cattel vorbeşte despre două forme
distincte de inteligenţă: inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată. Inteligenţa fluidă, pusă pe seama
caracteristicilor morfo-funcţionale ale creierului, este înnăscută, se dezvoltă pe măsură ce se
maturizează SNC, atinge apogeul la vârsta tinereţii (17-35 ani), după care marchează o fază de declin
discret până spre vârsta de 40 ani şi mai accentuată după aceea. Ea constă din capacitatea de a stabili
relaţii între conţinuturi informaţionale de natură diversă, de a se adapta şi de a restructura schemele
operatorii mentale în funcţie de cerinţele situaţiei. Caracteristica sa principală este extrema flexibilitate,
plasticitate şi adaptabilitate (se poate "mula" pe orice fel de conţinut cognitiv). Manifestările ei cele mai
evidente sunt viteza de înţelegere şi capacitatea de învăţare. Inteligenţa cristalizate este învăţată şi este
rezultatul formării de structuri operatorii prin educaţie. Dezvoltarea ei progresivă depinde de natura şi
complexitatea solicitărilor intelectuale de-a lungul anilor. Spre deosebire de inteligenţa fluidă, declinul
ei este târziu şi discret. Principala caracteristică a inteligenţei cristalizate este specializarea. Ea este cu
atât mai eficientă cu cât acumulează mai mulţi algoritmi de rezolvare a unor probleme diverse.
În fiecare dintre noi există un amestec de IQ şi inteligenţă emoţională la anumite niveluri. Orice
om are o inteligenţă cognitivă şi una emoţională, dar dintre cele două, inteligenţa emoţională adaugă
mult mai multe calităţi care ne determină să fim cu adevărat oameni. Formarea armonioasă a
personalităţii presupune o educaţie intelectuală, estetică, fizică, tehnologică, profesională, moral civică
şi religioasă. Cea care ocupă un loc central în formarea integrală a personalităţii omului contemporan
este educaţia intelectuală. Obiectivele educaţiei intelectuale se realizează prin procesul de învăţământ,
activităţile didactice din afara clasei, prin mass-media etc..
Succesul în activitatea de învăţare este condiţionat pe de o parte de inteligenţă, dar de multe ori
nu aceasta este factorul cel mai important, de aceea este necesar să fie cunoscute toate cauzele care
determină reuşita sau nereuşita şcolară. Succesul şcolar poate fi considerat, pe de o parte, o expresie a
concordanţei între capacităţile, interesele elevului, iar pe de altă parte exigenţele şcolare, formulate şi
prezentate elevului prin diverse metode instructiv-educative. Astfel, eşecul la învăţătură poate fi cauzat
de o mulţime de factori fizici, intelectuali, afectivi, caracteriali etc., pe de o parte, şi familiali, sociali,
pedagogici, pe de altă parte. Se consideră că eşecul la învăţătură provine din dizarmonia dintre factori
sau din absenţa unora dintre ei.
Reuşita şcolară se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu cerinţele programelor
şcolare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoştinţe), afectiv-motivaţionale şi socio-morale (atitudini,
trăsături de voinţă şi de caracter). Reuşita şcolară trebuie analizată din perspectiva obţinerii de către
elevi a unui randament şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi
realizarea ca personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia
decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.
Eşecul şcolar poate fi generat de cauze psihoindividuale: anatomo-fiziologice (deficienţe
fizice, tulburări endocrine ), psihice ( nevroze, de eşec, hiperemotivitate, apatie, astenie, tulburări
afective şi de comportament, surmenaj intelectual etc.); cauze socio-familiale: climatul cultural
educativ, familiile dezorganizate, dezinteresul părinţilor sau cerinţe prea mari din partea familiei ce
depăşesc posibilităţile elevului, condiţiile de muncă, de supraveghere şi îndrumare, conflictele
familiale, atitudinea familiei faţă de şcoală, comportamentul dur sau prea liber al părinţilor; cauze
pedagogice: metode ineficiente de predare-învăţare, lipsa de îndrumare a elevilor, deficienţe privind
controlul şi evaluarea randamentului şcolar, relaţia profesor-elev, relaţiile dintre elevi, ritmul muncii
şcolare, atitudinea elevilor faţă de învăţare, lipsa de motivaţie a învăţării, orientarea şcolară şi
profesională defectuoasă, ineficienţa metodelor de învăţare etc.
123
Elevul se adaptează la fiecare situaţie şcolară cu întreaga lui personalitate, iar succesul/insuccesul
şcolar este dependent de interacţiunea mai multor factori (factorii biologici, factorii psihologici, factorii
pedagogici, factorii socioculturali, factorii stresanţi de natură fizică).
Inteligenţa reprezintă unul din principalele niveluri comportamentale adaptative servindu-se de
procesele psihice, mai ales de cele cognitive. Cel mai important instrument al inteligenţei este gândirea,
inteligenţa realizându-se mai ales prin operaţii care dau posibilitatea elevului să descopere relaţii noi, să
desprindă esenţialul din obiecte şi fenomene, să îmbine noile informaţii cu cele achiziţionate anterior.
În cursul dezvoltării sale, inteligenţa poate lua forme diferite: practică, verbală, artistică, şcolară ş.a..
Inteligenţa şcolară este factorul intelectual al reuşitei şcolare. Inteligenţa şcolară nu este singurul factor
determinant al reşitei şcolare, eficienţa ei fiind conditionată de gradul de organizare a întregii
personalitaţi. Pentru a evalua inteligenţa şcolară trebuie cunoscute barierele externe şi interne ale
elevului, tensiunile acestuia, gradul de mobilizare a efortului voluntar etc. Rezultatele şcolare sunt
influenţate atât de factorii interni nonintelectuali cât şi de cei externi, inteligenţa şcolară nereflectându-
se în mod fidel în reuşita şcolară. Alături de motivaţie şi alte aspecte ale personalităţii, reuşita şcolară
este determinată şi de aptitudinea şcolară (spirit de observaţie, organizare perceptiv-motorie, atenţie,
memorie, imaginaţie, gândire etc.).
Succesul la învăţătură este dependent nu numai de nivelul dezvoltării intelectuale ci, într-o
însemnată măsură, şi de natura trăsăturilor de personalitate ale elevilor, ceea ce impune necesitatea
cunoaşterii şi a influenţării pozitive a acestor trăsături” (Chircev, A., 1987, p.183).
Factorii intelectuali nu explică decât parţial rezultatele şcolare, ceea ce denotă că, la o bună parte
din elevi, reuşita şcolară slabă se datoreşte în primul rând unor factori nonintelectuali, cum ar fi
motivaţia slabă, instabilitatea emoţională accentuată, atitudinea negativă, autoreglarea deficitară etc.
sau alte împrejurări nefavorabile de ordin psiho-social (familial sau pedagogic) (Kulcsar, T., 1978, p.4).
Fl. Ştefănescu-Goangă, Al. Roşca şi S. Cupcea au arătat că între instabilitatea emotivă şi
stabilitatea normală nu există decât o deosebire de grad. Un instabilemotiv prezintă, comparativ cu
persoanele echilibrate, o capacitate mai redusă de adaptare la mediu. Cu cât instabilitatea emotivă este
mai pronunţată şi cu cât cerinţele mediului sunt mai complexe, mai nuanţate, mai pretenţioase, cu atât
adaptabilitatea poate fi mai scăzută.
Elevul instabil, caracterizat uneori şi prin discontinuitate şi agitaţie psihomotorie, îşi desfăşoară
activitatea cu mari intermitenţe şi greu se poate concentra asupra ei. Fluctuaţiile supărătoare ale atenţiei
se consideră a fi simptomul major al instabilităţii.Aceste trăsături sunt manifestările unei fragilităţi,
iritabilităţi a sistemului nervos central. El este mereu în căutare de senzaţii noi, inedite” (Kulcsar, T.,
1978, p.65).
Familia, şcoala, profesorii pot contribui la formarea unor aspiraţii, a unui „eu ideal”
superior.Modelul profesorilor poate fi un exemplu demn de urmat. Într-un mediu stabil, în care copilul
se simte iubit, în care el găseşte modele optimiste de comportament care-i asigură speranţa reuşitei, el
va avea curajul înaintării, al angajării eului în situaţiile şcolare sau extraşcolare chiar şi dificile.Dacă
mediul este neechilibrat şi frustrant, neliniştit şi supraprotector, elevul îşi pierde încrederea în reuşită şi
se apără împotriva decepţiilor prin reducerea nivelului de aspiraţie.
Ca orice formă de activitate şi activitatea şcolară poate provoca oboseala, aceasta manifestându-
se prin scăderea capacităţii de muncă, nervozitate, hiperexcitabilitate, agitaţie sau apatie, depresiune
ş.a..Oboseala elevului se manifestă nu atât în nivelul rezultatelor sale şcolare, cât în amplitudinea
oscilaţiilor acestora. Elevii se comportă diferit în condiţii identice de solicitare şcolară. M. Roşca arăta
că ritmul de apariţie a oboselii diferă şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea
afectivă a lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oşcilaţiile ritmice
ale excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.
Atitudinea caracterizată cel puţin printr-un grad minim de autoevaluare pozitivă - formativă pe
baza sentimentului de încredere în sine şi de competenţă – este premisa echilibrului psihic, a
„normalităţii” psihice (Kulcsar,T., 1978, p.71).
124
BIBLIOGRAFIE
BOCOŞ, MUŞATA, 2002, Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj
ELIAS, J., M., 2000, Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti
GOLEMAN, D., 2001, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti
HOLBAN, I., ( coordonator ), 1987, Cunoaşterea elevului – o sinteză a metodelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
KULCSAR, T., 1978, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
MARCUS, S., DAVID, S., PREDESCU, A., 1987, Empatie şi relaţia profesor elev, Editura
Academiei, Bucureşti
MAURICE, J., ELIAS, 2003, Stimularea inteligenţei emoţionale a adoleşcenţilor, Editura Curtea
Veche, Bucureşti
PIAGET, J., 1973, Naşterea inteligenţei la copil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
125
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar
BUCUȚĂ FLORINELA-RAMONA
Scoala Gimnazială Grigore Tabacaru” Hemeiuș, Bacău
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită
este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o
sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala
. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
126
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să
conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
127
PLAN DE INTERVENȚIE PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI
ȘCOLAR
128
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru
că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea
de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de
învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să
însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Cauzele
principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi
pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care
prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul
clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce
experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are
valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună
prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în
sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
129
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
130
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
131
ASPECTE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN CADRUL ȘCOLILOR
PROFESIONALE
Părăsirea sistemului educativ de către elevi constituie una dintre gravele probleme ale societății
actuale, acest fenomen întâlnindu-se în rândul liceelor tehnice mai ales la clasele de școală
profesională și la elevii care nu au motivația de a învăța sau care nu au resurse financiare pentru a
parcurge traseul educațional obligatoriu. Tinerii care doresc să obțină calificarea la care au aspirat nu
abandonează școala decât dacă au o situație precară în familie ori intră într-un anturaj dubios care le
răstoarnă sistemul de valori.
Pentru a identifica elevii aflați în risc de abandon școlar, precum și cauzele acestui fenomen, am
realizat un chestionar ce face trimitere la principalele probleme pe care le au elevii ce urmează școala
profesională. Chestionarul cuprinde următoarele întrebări:
1. De ce ai ales școala profesională ca formă de învățământ pe care s-o urmezi?
2. Cine te-a îndrumat către această formă de învățământ?
3. De ce dorești să înveți o meserie?
4. Care este programul tău zilnic?
5. Cu ce mijloc de transport mergi la școală?
6. În ce măsură orarul mijloacelor de transport se potrivește orarului de la școală?
7. Care sunt preocupările tale zilnice?
8. Cât timp aloci învățării și rezolvării temelor?
9. În ce măsură îți ajuți părinții în gospodărie?
10. Care este atmosfera din clasa ta?
11. Cu ce probleme te confrunți la școală?
12. Cum te-ai adaptat la cerințele unității de învățământ și ale profesorilor?
13. Ai conflicte cu ceilalți colegi?
Din răspunsurile date de elevi la chestionarul realizat, am constatat că, de cele mai multe ori,
adolescenții aleg școala profesională, deoarece vor să obțină calificarea pentru o meserie căutată, bine
plătită și care să le asigure un loc de muncă stabil. De obicei, sunt influențați de familie în alegerea
școlii sau a formei de învățământ pe care vor s-o urmeze, dar în unele situații, ei sunt determinați să
meargă la școala profesională de notele mici obținute la Evaluarea Națională care nu le permit
admiterea la liceu. Această formă de învățământ este preferată de elevii proveniți din mediul rural, dar
cei care abandonează sistemul educativ provin și din mediul urban.
Analizând situația elevilor de la școala profesională, am observat că unii dintre ei au tendința de a
părăsi școala încă de la începutul anului școlar, iar alții își pierd interesul pentru actul educativ pe
parcursul acestuia, când își dau seama că aspirațiile lor de viitor nu corespund realității. În primul rând,
elevii sunt atrași de învățământul profesional dual, deoarece consideră că bursa profesională este
acordată indiferent de rezultatele lor școlare, de prezență sau de participarea la orele de practică.
Bursele constituie pentru ei un miraj la care visează fără a fi conștienți că acestea implică și anumite
condiții de acordare a lor, deși sunt informați în legătură cu acest aspect încă de la începutul anului
școlar. Sistarea acordării burselor profesionale din cauza numărului de absențe (la zece absențe
nemotivate bursa este suspendată pentru o lună, de exemplu) sau a notelor scăzute la purtare ori a
absentării de la orele de practică este una dintre cauzele pentru care elevii încetează să mai vină la
școală.
În plus, presiunile de ordin economic, atitudinea părinților față de educație, față de pregătirea
profesională, îi determină pe unii elevi să-și găsească un loc de muncă pentru a suplini resursele
financiare deficitare ale familiei. Mulți dintre ei, mai ales cei din mediul rural, abandonează școala
pentru a munci, deoarece părinții au venituri insuficiente pentru a-i întreține. Alții își ajută părinții în
gospodărie pentru a asigura resurse suplimentare pentru familie, mai ales în cele în care există un
număr mare de copii. Deși abonamentele pentru mijloacele de transport sunt decontate de către stat, iar
132
manualele sunt gratuite, elevii mai au nevoie de bani pentru a-și cumpăra haine, rechizite școlare, hrană
și părinții fac eforturi deosebite pentru a acoperi aceste cheltuieli.
Cei care parcurg distanțe mari din satele în care locuiesc până la școală se mai confruntă și cu
lipsa mijloacelor de transport sau cu neconcordanța dintre orarul acestora și cel al instituției școlare în
care învață. Astfel, unii elevi nu au mijloace de transport decât la ore matinale și trebuie să se trezească
foarte devreme pentru a ajunge la școală. La sfârșitul programului școlar trebuie să străbată uneori
distanțe mari în oraș pentru a ajunge la stațiile din care pot lua autobuzul către casă sau să aștepte
minute ori chiar ore până la plecarea acestora către satele din care provin. Toate acestea duc la scăderea
randamentului școlar, la diminuarea timpului alocat temelor și studiului și, în cele din urmă, la lipsa
progresului școlar. De asemenea, este vizibilă diminuarea interesului pentru materiile de cultură
generală și orientarea atenției către materiile de specialitate care le asigură o bună pregătire
profesională, astfel încât să poată obține un loc de muncă în care să fie apreciați.
Familia are un rol decisiv în evoluția școlară a tinerilor. În timp ce unii părinți sunt conștienți că
obținerea unei calificări profesionale constituie o cale de a schimba condiția socială a copiilor, alții nu
consideră educația prioritară și îi încurajează să lipsească de la școală pentru a-i ajuta la muncile din
gospodărie sau la creșterea fraților mai mici. În unele situații, prezența la școală poate asigura familiei
ajutoare sociale pe care le pot primi doar dacă frecventează cursurile. De aceea, profesorii și, în special,
diriginții au un rol important în consilierea elevilor, dar și a părinților în acest sens. Ei trebuie să discute
cu părinții și să le explice care sunt avantajele absolvirii unei școli profesionale, precum și cele ale
continuării demersului educativ. La polul opus sunt părinții care și-ar dori absolvirea unei forme de
învățământ de către copiii lor, dar se lovesc de refuzul acestora de a frecventa cursurile. Motivele sunt
diverse: dezinteresul pentru învățătură, anturajul nepotrivit, imposibilitatea de a se conforma cerințelor
programei școlare, exigența unor profesori, conflictele cu ceilalți colegi, bucuria de a scăpa de sub
tutela familiei, teama de eșec școlar, consumul de stupefiante. Dintre acestea o pondere mai mare o au
lipsa interesului pentru învățătură, deoarece în clasele gimnaziale au fost obișnuiți cu o exigență scăzută
în ceea ce privește acumularea de cunoștințe și intrarea într-un anturaj în care se manifestă foarte
puternic tendința de a imita comportamente nepotrivite.
Rolul cadrelor didactice este de a identifica din timp tendința elevilor de a abandona școala, de a
păstra în permanență legătura cu părinții acestora și de a monitoriza situațiile conflictuale din clasă ce îi
pot determina să absenteze. De asemenea, pot colabora cu diferite asociații, fundații sau ONG-uri
pentru a-i ajuta pe cei care provin din familii defavorizate. Consilierea elevilor de către psihologul
școlii poate constitui o modalitate de a înțelege problemele pe care le au tinerii și de a obține o asistență
specializată pentru rezolvarea acestora. O bună relaționare cu firmele la care elevii fac practică și care
le pot asigura un loc de muncă imediat ce termină școala poate reprezenta un impuls de a termina
studiile și de a se angaja conform specializării primite. Prin urmare, strânsa legătură între familie,
școală și comunitate poate duce la prevenirea și la eliminarea abandonului școlar, fenomen ce tinde să
ia amploare în societatea actuală.
133
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
134
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o
realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
135
Absenteismul si abandonul scolar
Bibliografie:
Management educational:Profilaxia absenteismului si abandonului scolar,
Ecou Transilvan,autori:Mihaela Basu,Gabriela Nedelcu Teodorescu;
Didactic.ro
136
CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE A ABANDONUL ŞCOLAR
137
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Printre măsurile de prevenire a abandonului școlar pot fi amintite:
·cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale
pozitive;
·depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale,
tendinte agresive;
·creşterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în
general.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
138
Conștientizarea abandonul școlar
139
parcurgerea în siguranţă a drumului de acasă la şcoală la evitarea violenţei fizice şi a hărţuirii).
Alienarea şi lipsa de identificare pot apărea foarte uşor, mai ales în şcolile mari (unde anonimatul este o
problemă). Relaţiile şi orele trebuie concepute astfel încât să reducă teama de eşec şi să elimine
fanteziile escapiste. Educaţia profită foarte rar de abilităţile pe care elevii le-au dobândit în viaţa
cotidiană, ceea ce are ca rezultat strategii de predare orientate pe deficienţe, în detrimentul resurselor.
Conform unei concepţii greşite, dar larg răspândite, o astfel de abordare ar duce la micşorarea
standardului şcolar al elevilor. Şi totuşi, studiile arată că situaţia stă tocmai invers: standardele înalte,
combinate cu timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.
140
ABANDONUL ŞCOLAR- O PROBLEMĂ SOCIALǍ GRAVĂ
Abandonul şcolar poate fi definit ca fiind conduit de evaziune definitivă, încetarea frecventării
şcolii sau părăsirea sistemului educative, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale
completă. De asemenea, indiferent de nivelul la care s-a ajuns se consider abandon şcolar neîncheierea
unui ciclu de studio început.
De cele mai multe ori abandonul este precedat de un alt fenomen la fel de grav, deoarece este
mult mai răspândit: absenteismul. Împreună ele reprezintă problem sociale, cunoscute, care nu sunt de
dată recent, dar care au luat amploare în ultima perioadă. Din punct de vedere economic, abandonul
şcolar poate fi considerat un indicator al eficienței sistemului şcolar.
Institutul de Științe ale Educației a constatat conform studiilor că pe durata unui ciclu şcolar de 8
ani din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 abandonează şcoala. Situația a cunoscut o
înrăutățire în anul 2001 când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de atunci a continuat să urce.
În urma unei discuții purtate cu elevii de liceu de la Liceul Tehnologic Măneciu a reieşit că există
mai multe cause ale abandonului şcolar. Ele sunt expresia unei duble situații de inadaptare: “
inadaptarea elevului la activitatea de învățare realizată în mediul colar, dar şi extraşcolar” pe de o parte
şi “ inadaptarea şcolii la factorii interni ( biologici, psihologici) şi externi ( socio-economici, socio-
culturali)”, pe de altă parte.
Abandonul şcolar este o poblemă social care implică mai mulți factori: societatea, elevul, familia,
şcoala. Reducerea ratei abandonului şcolar este o chestiune care nu poate fi rezolvată decât prin
stabilități economice, sociale şi personale. Fiecare factor trebuie să-şi assume responsabilități clare şi să
contribuie la diminuarea acestui fenomen.
Bibliografie:
Universitatea “ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi- abandonul şcolar
Poede, George, Politici sociale, abordare politologică, editura TipoMoldova, Iaşi, 2002.
141
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
142
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Estimativ, jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeţi. Îmbunătăţirea
accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluderii
sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
https://www.schooleducationgateway.eu/ro/
143
Modalități de prevenire a abandonului şcolar
Prof. înv. primar Călian Daniela, Şcoala Gimnazială Iernut, Județul Mureş
Abandonul şcolar este o problemă cu care se confruntă învățământul românesc. Abandonul şcolar
constă în decizia de a întrerupe frecventarea cursurilor înainte de finalizarea unei trepte de învățământ
sau înainte de obținerea unei diplome. Cadrelor didactice le revine sarcina de a integra elevii cu risc de
renunțare la educație şi de a reintegra elevii deja aflați în situația de abandon şcolar în scopul menținerii
acestora în sistemul de învățământ.
Primul pas în prevenirea abandonului şcolar constă în identificarea factorilor de risc care ar putea
fi de natură individuală, familială sau şcolară. Dintre factorii de natură individuală menționez: starea
de sănătate precară, cerințele educaționale speciale, motivația redusă pentru activitățile şcolare,
absenteismul ridicat, dificultățile de învățare. Factorii familiali care ar putea conduce spre abandon
şcolar sunt veniturile mici ale familiei, situația materială precară, nivelul redus de educație al
părinților, analfabetismul părinților, familie dezorganizată, familie monoparentală, familie
reorganizată, copil în grija bunicilor sau în grija rudelor, situație de şomaj al părinților, situație de
abandon în cazul fraților mai mari, copil instituționalizat, lipsa de condiții minime de studiu, prestarea
unor activități lucrative în gospodărie etc. Factorii şcolari care ar influența apariția abandonului şcolar
sunt nefrecventarea grădiniței, rezultate şcolare slabe, situație de corigență, de repetenție în anii
anteriori, participare scăzută la activități extraşcolare, comportament deviant, lipsă de comunicare,
inadaptare şcolară etc. Următorul pas după identificarea factorilor de risc este luarea de măsuri
necesare pentru a preîntâmpina abandonul şcolar. O măsură importantă este implicarea familiei şi
menținerea unei legături strânse cu aceasta. De asemenea este foarte importantă implicarea elevilor în
activitățile şcolare şi extraşcolare, integrarea acestora în colectivul clasei, formarea unei motivații
intrinseci pentru învățare şi conştientizarea rolului învățării în ceea ce priveşte viața de zi cu zi, găsirea
unor metode care să minimizeze influența factorilor care conduc spre apariția abandonului şcolar.
Sunt elevi care întâmpină dificultăți de învățare în special în privința achizițiilor fundamentale,
motiv care îi descurajează şi îi determină să renunțe la şcoală. Pentru evitarea acestei situații este
important să se identifice cauzele dificultăților de învățare precum şi măsurile de recuperare şi
ameliorare. Printre cauzele acestor dificultăți se află nefrecventarea învățământului preşcolar, situația
materială precară, analfabetismul parental, bilingvismul, capacitatea de învățare a elevului, dorința
redusă pentru efort a elevului, lipsa motivației pentru învățare.
În continuare aş dori să mă refer la unele măsuri care se pot lua în prima subetapă şcolară, etapa
achizițiilor fundamentale – citit şi scris, în scopul preîntâmpinării abandonului şcolar în această
perioadă. În primul rând m-aş referi la stabilirea unor activități preventive cum ar fi: cunoaşterea
elevilor şi a universului acestora, stabilirea unei legături cu familia pentru a cunoaşte trecutul elevilor, a
condițiilor familiale, a comportamentului lor în afara şcolii, a modului de implicare a familiei în
activitatea de instruire şi de educare. Un rol important îl are selectarea unor activități suport care să
precede un program de recuperare. Acestea se pot realiza prin activitatea curentă la clasă, prin
observarea sistematică şi cu atenție a evoluției elevilor pentru a-i putea identifica pe cei care prezintă
rămâneri în urmă la învățătură, prin folosirea frecvent a metodei fonetică analitico-sintetică şi a unor
metode activ – participative care să țină cont de evoluția elevilor, prin selectarea unor materiale
auxiliare atractive şi adaptate vârstei, prin încurajarea exprimării orale şi scrise, prin crearea unor
situații motivante pentru lectură, prin identificarea acelor erori care pot fi indici ai neînțelegerii sau ai
insuficientei fixări, prin conceperea unor situații sau explicații care să mobilizeze mai bine posibilitățile
elevului prin caracterul lor motivant, prin crearea unui context familial, prin crearea de situații care să-i
ajute pe elevi să depăşească dificultățile. Un alt tip de activități suport sunt activitățile diferențiate pe
grupe care presupun organizarea învățării pe grupe relativ omogene, elevii cu dificultăți de învățare pot
constitui grupă sau grupe diferite față de care să se manifeste o atenție specială şi activitățile
diferențiate individuale prin care elevii sunt asistați individual. În aceste condiții se poate identifica în
fiecare caz ce anume constituie un obstacol (soliditatea cunoştințelor achiziționate, dificultățile de
învățare, capacitățile intelectuale etc). Un rol deosebit de important îl au activitățile de recuperare şi
144
ameliorare, activități diferențiate şi independente de cele propuse pentru ceilalți elevi, care să vizeze
componenta deficitară.
Bibliografie:
1. Ciprian Fartuşnic, Otilia Apostu, Magda Balica, Bogdan Florian, Irina Horga, Mihaela Jigău,
Lucian Voinea - Ghid de lucru pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar / Luminița
Costache, UNICEF.- Bucureşti: Vanemonde, 2012
2.. abriela Iaurum - Eşecul nu este o fatalitate!, Revista Învățământul primar Nr.1, Editura
Discipol, 2000
145
CAUZE ALE COMPORTAMENTULUI PERTURBATOR AL ELEVULUI
146
Consilierea psihologică și psihoterapia poate fi de un real folos, deoarece în cadrul acesteia
părinții învață cum să faciliteze copilului un comportament nou, mai puțin agresiv, iar copilul este
abordat ca și individualitate. Copilul învață, prin modalități specifice vârstei (mai ales prin terapia prin
joc) să își transforme impulsurile agresive în acțiuni controlate și să înțeleagă impactul negativ pe care
îl are asupra celorlalți).
6. MODUL DE MANIFESTARE A DASCĂLULUI
În rezolvarea problemelor de comportament, dascălul poate folosi mai multe tehnici :
contactul din priviri; contactul prin intermediul gesturilor; deplasarea către elevul neastâmpărat;
alte mijloace nonverbale; invitația la răspuns.
Dascălul nu trebuie să rețină la școală elevul, să-l izoleze, să anuleze participarea sa la activități
dorite, să interzică să părăsească banca, să facă curat în sala de clasă, să primească activități
suplimentare.
147
Factorii abandonului şcolar
Bibliografie
http://www.tribunainvatamantului.ro/abandonul-scolar-un-fenomen-care-face-ravagii-in-
invatamantul-romanesc/- articol realizat de Angela Gheorghiu (30.05.2018)
http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-web.pdf.pdf-,, Copiii
care nu merg șa școală”, analiză realizată de UNICEF, București, 2012
148
ABANDONUL ŞCOLAR
149
PROIECT EDUCAŢIONAL
PENTRU REDUCEREA ABANDONULUI ŞCOLAR
REZULTATE OBŢINUTE
la Concursul Naţional de Dans „Împreună pentru viitor”
Dans modern – locul I la faza Dans tradiţional – locul I la faza
judeţeană şi locul III la faza regională judeţeană şi locul II la faza regională
150
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
151
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
152
Prevenirea abandonului școlar-metode
153
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR
154
Activităţi prin care să argumen-teze importanţa motivaţiei pt. învăţare şi educaţie;
Antrenarea colegilor de clasă: unul sau mai mulţi colegi ai copilului se oferă să-l ajute la
disciplinele respective;
Antrenarea comunităţii de părinţi – pentru a ajuta familia în dificultate;
Efectuarea unei anchete sociale dacă situaţia socio-economică a familiei este precară şi/sau sunt
suspiciuni de neglijare sau abuz asupra copilului (primărie);
Intervenţia unui psiholog;
Consilierea şi orientarea profesională a părinţilor (consilierul şcolar);
Implicarea unor organisme private (ONG-uri, sponsori,etc) din comunitate (exemple de
activităţi);
Implicarea în activităţi curriculare sau extracurriculare (vocaţionale sau de voluntariat).
Bibliografie:
Rudică, T., (1981), Familia în faţa conduitelor greşita ale copilului, Bucureşti, EDP;
Salade, D., (1995), Educaţie şi personalitate, Cluj - Napoca, Casa cărţii de ştiinţă;
Stolz, G. (2000), Eşec şcolar – Risc de eşec şcolar, Bucureşti, Ed. Victor
155
MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU ÎNVĂȚĂTURA
Pentru cadrele didactice, un elev motivat este în primul rând, cel care ascultă cu interes ceea ce li
se predă și care depun efort în a răspunde tuturor sarcinilor de învățătură. În context școlar, motivația
nu este alt ceva decât procesul care conduce, ghidează și menține un anumit comportament dezirabil
statutului de elev: participarea la ore, implicarea în activitățile de învățare din clasă și de acasă,
rezolvarea cu succes a sarcinilor.
De multe ori copiii sau elevii noștri “ par de nerecunoscut”, traversând perioade de mai scurte sau
mai lungi în care interesul pentru învățare suferă o schimbare dramatică. Părinții devin îngrijorati sau
chiar furioși. Cauzele care conduc la o astfel de situație sunt foarte variate și țin nu numai de copilul
însuși, familie sau școală ci și de societate.
Pentru a preveni abandonul școlar și a combate lipsa de motivație a elevilor este nevoi să găsim
modalitatăți de a înlătura factorii ce duc la acesta ca: plecarea părinților în străinătate, atitudinea față de
școala a părinților, modelul parental negativ, stresul cauzat de problemele și conflictele din familie,
lipsa de supraveghere și control a elevilor sau lipsa de afectiune.
Aproape fiecare din noi a simțit în viață cum un gest aparent nesemnificativ, un simplu semn sau
un zâmbet încurajator ne-au “dat aripi “. Încrederea în potențialul elevului, sprijinul constant și apelul
la strategiile de învățare pot schimba dramatic modul de raportare al elevului față de școală și
învățătură. Orice ființă umană are o motivație pentru toate acțiunile sale iar dacă această motivație este
căutată și valorificată pentru a schimba destinul copilului pe care îl ghidăm la începutul vieții, fiind un
efort care merită făcut.
Atunci când un elev nu este motivat de școală, părinții acumulează de regulă frustările asociate cu
performanțele școlare nesatisfăcătoare . Realitatea este că părinții sunt un factor cheie în motivarea
copilului și pot să contribuie semnificativ în planul îmbunătățirii performanțelor sale școlare. Pentru a
construi motivația copilului pentru cariera școlară și ceea ce învață, deopotrivă intrinsecă și extrinsecă,
este important să existe o cât mai bună colaborare între părinți și școală și membrii comunității (
inclusiv grupul de prieteni)
Relația cu școala trebuie să fie un proces bazat pe respect mutual și colaborare activă a ambelor
părți, orientat spre urmărirea obiectivelor educaționale în interesul elevului.
156
ABANDONUL ŞCOLAR
157
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie..
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
158
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
159
„Principală cauză a abandonului școlar”
160
CAUZE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENIRE A ABANDONULI ȘCOLAR
161
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la școală fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatorul se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Studiile de specialitate au arătat că situaţia concretă în care se dezvoltă copilul, cu alte cuvinte
situaţia familiei în care creşte copilul şi tot ceea ce derivă din această situaţie, reprezintă principala
cauză a abandonului şcolar
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
162
ABANDONUL ȘCOLAR – CAUZE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENIRE
163
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie. Abandonul şcolar reprezintă un
motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
164
Prevenirea abandonului școlar
165
EDUCAȚIA E ȘANSA TA
PROIECT EDUCAŢIONAL EXTRACURRICULAR
166
- Resurse materiale: materiale necesare desfăşurării unor ateliere de creaţie,produse alimentare,
fotografii, aparat foto şi video, lucrări realizate de copii.
- Resurse financiare: resurse proprii
REZULTATELE AŞTEPTATE:
În urma derulării proiectului dorim să constatăm că elevii cu risc de abandon şcolar frecventează
şcoala .
În urma derulării proiectului se va îmbunătăţi relaţia de parteneriat şcoală-familie .
Reducerea absenţelor nemotivate şi a abandonului şcolar;
Promovarea unei atitudini responsabile ca elev într-o instituţie şi a unei atitudini pozitive faţă de
şcoală;
Prevenirea absenteismului.
ECHIPA DE REALIZARE:
-Responsabil-director –prof.Hossu Sorin
-Iniţiator proiect-prof.Chirilă Georgeta
- Colaborator –prof. Socaciu Laura
- dirigintii calselor V-VIII
TEHNICI DE MONITORIZARE:
Album foto
Procese verbale
EVALUAREA PROIECTULUI:
Portofoliul proiectului
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
Nr.crt. Activitatea Modalitate de Termen Responsabil
realizare
167
ABANDONUL ȘCOLAR-CAUZE ȘI MĂSURI DE PREVENIRE
168
ABANDONUL ŞCOLAR O PROBLEMĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
ROMÂNESC
169
În schimb, lecţiile pe baza de proiecte individuale sau de grup permit copiilor să vină cu propriile
idei şi să prezinte informaţia într-un mod plăcut pentru ei. De exemplu, un flipchart de la
Absolutoffice.ro, pe care elevii să creeze prezentări originale, poate fi o soluţie eficientă. Astfel, elevii
pot alege singuri modul în care îşi structurează datele, în acest mod învăţând şi implicându-se într-o
măsură mult mai mare.
Elevii sunt deja obisnuiţi cu metodele vechi de predare, astfel că ei asistă la ore cu pasivitate, fără
a lua în calcul posibilitatea de a interveni sau de a participa activ. Aceştia trebuie stimulati şi invitaţi să
preia controlul asupra lecţiilor. Profesorii pot solicita exemple personale din partea copiilor, astfel
integrându-i în procesul de învăţare şi oferindu-le şansa de a se simţi o parte importanta a orelor. De
asemenea, feedback-ul constructiv este un element obligatoriu, care le dă elevilor posibilitatea de a se
autoevalua, corecta şi dezvolta armonios, fiind ambiţionaţi să acumuleze cât mai multe informaţii şi
abilităţi.
Un lucru ce se poate face este cresterea atractivităţii şcolii. Iată cateva din acţiunile propuse de
experţii UNICEF:
- activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală (acţiuni de renovare/infrumuseţare /curăţire a şcolii;
concursuri sportive; acţiuni/concursuri de creaţie artistică; competiţii de joc pe computer; etc.)
desfăşurate în şcolile din comunităţi cu risc ridicat de abandon, precum şi în liceele care atrag elevi din
astfel de comunităţi.
- organizarea de intreceri intre echipe de elevi constituite in functie de cartierul de provenienta
- toate aceste actiuni sau ansambluri de actiuni trebuie sa aiba un caracter periodic, pentru a
mentine continuu elementul de atractivitate al scolii si a se constitui intr-un factor de antrenare
constanta a atentiei elevilor in activitati legate de spatiul scolar.
- motivarea pozitiva a participarii poate fi data prin acordare de premii simbolice grupurilor de
elevi care sunt mai performante in astfel de actiuni.
- planificarea actiunilor cu pricina poate fi realizata cu participarea elevilor (dar nu doar a acelor
care NU prezinta risc de abandon) si a autoritatilor locale (acestea pot fi prezente in faze cheie ale
actiunilor, furnizand motivatii pozitive atat elevilor cat si cadrelor didactice).
- utilizarea resurselor scolii pentru atragerea elevilor prin activitati de timp liber.
În ţara noastră există programe menite să apropie de şcoală tinerii cu risc ridicat de abandon
şcolar. Bune intenţii există şi la nivel de inspectorate şcolare şi de unităţi de învăţământ şi de diverse
ong-uri şi organizaţii. Numai cu bune intenţii aplicate pe ici, pe colo nu se poate face însă nimic. Vom
asista în continuare neputincioşi cum din ce în ce mai mulţi tineri părăsesc şcoala. E nevoie de bani,
finanţarea fiind esenţială pentru punerea în aplicare a unor politici coerente în acest sens. E nevoie de
bani şi pentru rezolvarea gravei probleme a sărăciei extreme existente în multe zone din ţară, e nevoie
de eliminarea analfabetismului, pentru ca oamenii să înţeleagă cât de importantă este educaţia în
societatea contemporană. Dar pentru asta avem nevoie de bani. Iar banii lipsesc şi vor lipsi în
continuare, aşa cum se preconizează, atâta timp cât politica românească va exclude din preocupările ei
educaţia acestui popor.
170
Prevenirea abandonului scolar
171
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
172
FERESTRE ALE ȘANSEI DE REUŞITĂ ŞCOLARĂ
173
Educația pentru toți este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea și implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se
dezvolte și să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie. Cadrele didactice încearcă să-i
determine pe elevi să conștientizeze importanța școlii. La noi, în România, eșecul și abandonul școlar
reprezintă un motiv de îngrijorare și pentru aceasta școala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu
membrii familiei.
Bibliografie:
Anton Moisin, 2007, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală, Editura
Didactică și Pedagogică, București
174
Prevenirea abandonului şcolar
175
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Estimativ, jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeţi. Îmbunătăţirea
accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluderii
sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009
176
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR
177
Rolul scolii in prevenirea si diminuarea fenomenului abandonului scolar
178
este eleva la un liceu de nivel mediu in cel mai apropiat oras de comuna, face naveta si continua sa isi
ajute mama in gospodarie. Se rezolva si problema locuintei, prin dobandirea cu drept de mostenire a
casei bunicilor paterni.
Acesta este un caz fericit, in care interventia prompta a institutiilor abilitate, cat si concursul de
imprejurari favorabile au facut posibila reintegrarea scolara a unui copil provenit dintr-o familie cu
probleme sociale.
Revenind, apreciem ca atunci cand exista implicare, bunavointa, daruire fata de meserie si fata
de ceilalti se pot gasi solutii viabile, ceea ce insa nu acopera problemele de sistem si nu reduc
amploarea fenomenului in mediile defavorizate. Cu alte cuvinte, ,,cu o floare nu se face primavara”, dar
reprezinta un prim pas si un exemplu. Sa fim oameni printre oameni si sa schimbam impreuna lucrurile
in mai bine ori de cate ori putem, sa facem tot ceea ce sta in puterile noastre pentru a aduce zambete pe
chipurile semenilor nostri!
179
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar
180
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
181
Despre abandonul școlar
182
educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi
a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei–Bucureşti,2006
183
,, ABSENTEISMUL ŞCOLAR - EFECTE ASUPRA CALITĂŢII ŞI
PERFORMANŢEI ŞCOLARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL ŞI
TEHNIC”
184
intre toţi factorii cu rol educativ. Lipsa unui parteneriat şcoală-familie-elev-comunitate poate avea
efecte negative asupra dezvoltării elevilor. Calitatea procesului instructiv-educativ depinde de gradul
în care toţi factorii educaţionali colaborează şi comunică.
• În prezent se constată tot mai des disfuncţii la nivelul relaţiei şcoală – familie.
Familia contemporană este caracterizată de o multitudine de probleme, care de multe ori o pun
în imposibilitatea de a le rezolva singură. Pentru rezolvarea situaţiilor şi problemelor, familia are tot
mai mult nevoie de sprijin si susţinere în indeplinirea rolului sau educativ.
Şcoala şi comunitatea la un loc pot oferi sprijin familiei în educarea şi formarea socială şi
profesională a elevilor. Acest lucru se poate realiza prin recunoaşterea importanţei familiei şi atragerea
ei în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le
foloseşte activ.
Dacă familia este mediul de dezvoltarea primelor vârste ale copilului, vârste pe care cercetările le
dovedesc fundamentale dezvoltării personalităţii, devine clar că aceasta trebuie sprijinită, şi nu
înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare, familia rămâne mediul afectiv
cel mai viabil de securitateşi stimulare.
Şcoala este instituţia care îşi propune planificat şi organizat să sprijine dezvoltarea elevului prin
procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ.
Cele mai importante relaţii sunt:
• relaţiile dintre profesor şi elev;
• relaţiile dintre elevi;
• relaţiile dintre profesori şi consilierii psihologi care sprijină şcoala;
• relaţiile dintre profesori şi părinţi;
Toate aceste relaţii presupun lucrul în echipă pentru a lua decizii şi a întreprinde acţiuni în
favoarea copilului.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă. Ea implică cele
două instituţii sociale să exprime schimburi de opinii şi discuţii, iar atunci când este vorba de decizii,
fiecare să-şi păstreze identitatea şi aportul specific.
Numeroase cercetări pun în evidenţă preocuparea părinţilor pentru viitorul economic al copiilor
lor, pentru plasarea acestora în câmpul muncii pe o poziţie convenabilă din punctul de vedere al
stabilităţii şi nivelului veniturilor ori a condiţiilor de muncă.
Majoritatea părinţilor, inclusiv cei aparţinând claselor sociale defavorizate, se dovedesc a fi
departe de a accepta ideea lipsei lor de competenţă şi de a ceda integral prerogativele lor educative
şcolii. Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Ei
pot da informaţii preţioase despre problemele, crizele de creştere, dorinţele, aşteptările, neîncrederile,
pasiunile elevilor.
Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:
- evoluţia natalităţii;
- divorţul părinţilor;
- migraţia forţei de muncă;
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei faţă de
şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă o
valoare pentru familie, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii
care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini bune faţă de şcoală obţin performanţe şcolare
ridicate şi au aspiraţii. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul
de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de rezultatele evaluărilor finale - examene de capacitate,
competenţe profesionale , bacalaureat, faţă de aprecierile cadrelor didactice etc.
Pentru realizarea parteneriatului cu părinţii este esenţial ca :
părinţii să fie priviţi ca participanţi activi, care pot aduce o contribuţie reală şi valoroasă
la educarea copiilor lor;
părinţii săia parte la adoptarea deciziilor privitoare la copii;
să fie recunoscute şi apreciate informaţiile date de părinţi referitoare la copiii lor;
185
să fie valorificate informaţiile şi să se utilizeze în completarea informaţiilor
profesionale;
responsabilitatea să fie împărţită între părinţi şi profesori.
Relaţia dintre părinţi şi profesori implică ieşirea din frontierele şcolii implicând cât mai activ
comunitatea locală în care trăim şi anume: agenţii economici în care elevii se formează profesional,
poliţia, biserica ţi alte instituţii cu rol important în dezvoltarea personalităţii şi formării profesionale.
În prezent , dimensiunile acestei relaţii sunt mai cuprinzătoare datorită adoptării conceptului de
parteneriat care cuprinde nu numai noţiunile de colaborare şi comunicare ci şi o anumită abordare
pozitivă şi democratică a relaţiilor educative.
Referinţe bibliografie:
1. Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
2. Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006.
3. Baban, Adriana, „Consiliere educationala”, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003.
4. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura
Polirom, Iaşi, 2001
5. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000.
6. S. Ciurea, N. Dragulanescu Managementul calităţii totale, Editura Economică,
Bucureşti1995;
7. Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
8. Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
186
Abandonul scolar
Înv,Ciocoiu Lavinia-Ionela
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități.Apoi , neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în
sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
187
cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în
prevenirea abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei
188
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR –
O PRIORITATE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC
Prof.Cȋrciumaru Georgeta
Scoala Gimnaziala Gogosu
Jud.Mehedinti
189
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o
perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
- psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
- socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
- psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
- juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grup fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o
valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face cadru didactic
se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că
fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui
copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
190
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
Ciuca Claudiu-Corneliu
Profesor de educatie fizica si sport
Liceul Tehnologic Nr.1 Ludus, jud. Mures
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.Sărăcia
este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare.
Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre si depinde de fiecare dascal în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
191
Abandonul şcolar în România
Prof. Psih. Ciui- Onea Diana
Acest articol tratează o singură dimensiune a eşecului şcolar, respectiv abandonul școlar – care
reprezintă cea mai gravă formă a eșecului școlar. Acesta este privit ca un fenomen de încetare a
frecventării școlii, părăsirea timpurie a sistemului educațional, indiferent de nivelul la care s-a ajuns,
înaintea obținerii unei calificări recunoscute printr-o diplomă de absolvire, respectiv înaintea finalizării
prevăzute pentru ciclul școlar început. Desigur această definiție trebuie interpretată numai din
perspectiva nivelului de învățământ preuniversitar. Potrivit legii educației nr. 1/2011, în România
învățământul obligatoriu se încheie după clasa a X-a și din acest punct de vedere abandonul școlar
înseamnă părăsirea băncii de școală înaintea terminării clasei a X-a.
Din multitudinea factorilor etiologici, literatura foarte vastă a eșecului școlar enumeră cel mai
frecvent cauzele economice, socio-culturale, psihologice și pedagogice (Blândul 2009, p305).
Pe lângă problemele legate de definiția eșecului și abandonului școlar putem identifica și o
problemă epistemologică, deoarece studiile din domeniu ne arată o diversitate la fel de mare și în ceea
ce privește metodele de cercetare aplicate pentru surprinderea factorilor de risc. Cel mai des,
cercetătorii se bazează pe datele statistice furnizate de instituțiile de învățământ. Acești cercetători,
rămânând la nivelul prelucrării acestor date statistice, pot foarte greu identifica factorii care stau în
spatele acestor fenomene. Cunoscând din interior sistemul preuniversitar și metoda de colectare a
datelor și întocmirea acestor statistici am ajuns la aceleași concluzie ca autorii studiului coordonat de
Jigău Maria și Fartușnic Ciprian (2011), conform cărora „ar trebui să elaborăm un indicator statistic
privind riscul de abandon școlar, dar pentru realizarea acestui indicator în prima instanță ar trebui să
armonizăm instrumentele de colectare a datelor privind abandonul şcolar, în special a chestionarelor
statistice INS, a datelor solicitate de MECTS şi a datelor solicitate la finalul catalogului şcolar (Jigău,
Fartușnic, 2011, p50).
O analiză eficientă în studierea abandonului școlar o constituie analiza de cohorte. „Această
metodă urmărește compararea numărului elevilor care finalizează clasa a IV-a/clasa a VIII-a, într-un
anumit an şcolar, cu numărul elevilor care erau înscriși la început de ciclu în clasa I/clasa a V-a, în
urmă cu 4 ani” (Jigău, Fartușnic, 2011, p5). Analiza pe cohortă este o cale alternativă de evaluare a
pierderilor şcolare, în special a abandonului şcolar, deoarece metoda folosită în mod curent pentru
calcularea abandonului (cunoscută ca metoda intrare-ieșire), urmărește numai abandonul înregistrat pe
parcursul unui an școlar. Acest tip de cercetare, chiar dacă nu poate fi aplicată pe un eșantion
reprezentativ, ne oferă o imagine relevantă despre distorsiunile care apar în înregistrarea situației
școlare a elevilor în ceea ce privește pierderile școlare (ex. abandon, repetenție), cât și asupra
inconsecvențelor procedurilor şi reglementărilor în vigoare privind înregistrarea situațiilor de abandon
şcolar şi a altor categorii de pierderi școlare. O problemă în aplicarea metodelor de cercetare care
studiază eșecul sau abandonul școlar o constituie mobilitatea elevilor, deoarece sunt multe cazuri când
un elev este înscris la școală la începutul semestrului, pentru ca clasa să nu fie desființată, sau pentru a
asigura o finanțare în plus la bugetului școlii. Sunt multe cazuri când părinții schimbând domiciliul își
înscriu (sau nu) copilul într-o altă școală.
Rose și Bowen (2005), pe baza literaturii de specialitate consideră că „prezența a cinci situații
produce situație de risc în procesul educaţional din Statele Unite: sărăcia (măsurată printr-o variabilă
ce măsoară dacă elevul primește masă gratuită sau la preț redus), statut de ne-angajat pe piața muncii
la adultul din gospodărie, rasa (alta decât alb), familii cu un singur adult sau familii cu numeroși copii
(respondentul mai are frați și surori). Aceste variabile nu pot fi aplicate direct în contextul românesc,
dar chiar şi „traducerea şi adaptarea lor” este complicată. Lipsa unor cercetări în spaţiul românesc și
a unor concluzii clare care să stabilească cine face parte din populația școlară cu risc în România, ne-
a făcut să eliminăm acest tip de analiză” (apud. Hărăguș et al. 2012, 29).
Bibliografie:
Blândul, V.C. (2009). Eșecul școlar - premisă a părăsirii timpurii a școlii, IN. Roth M.
Jigău, M. – Fartușnic, C. (coord.) (2011). Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar folosind metodologia
analizei pe cohortă, http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2012/08/Studiu-abandon-c
ohorte.pdf (august, 2013).
Hărăguș, P. – T . Roth, M. – Mezei, E. (2012). Fidelitatea și validitatea profilului succesului școlar în România. (manuscris)
192
ROLUL ACTIVITĂȚILOR SPORTIVE ÎN PREVENIREA ABANDONULUI
ŞCOLAR
193
echitate şi garantarea accesului la un nivel minim de competenţe şi cunoştinţe care să asigure
fundamentul unei incluziuni sociale reale şi, bineînţeles, promovarea educaţiei incluzive.
În concluzie, abandonul şcolar este o problemă socială care se află sub incidenţa unor factori de
natură individuală, familială şi socială, în prevenirea căruia trebuie lucrat cu elevul, dar şi cu familia, cu
cadrele didactice şi cu reprezentanţii comunităţii spre a găsi cele mai eficiente strategii, metode,
mijloace necesare asigurării unei baze educative care va avea efecte atât pe termen scurt, mediu, cât şi
lung.
Bibliografie:
1.. ONCU, Ș., Psihologia influenței sociale. Iași: Polirom, (2002);
2. MONTESSORI, Maria, Descoperirea copilului, Editura didactică și pedagogică, București,
1977;
3. TUDOR,Virgil și CIOLCĂ Corina – Didactica educației fizice (activități extrașcolare), Editura
discobolul, București, 2010;
4.VRĂSMAȘ, ECATERINA (COORD.), Sa învățăm cu plăcere, Ed. Arlequin, București, 2011;
5.. tps://stayatschool.pixel-online.org/info/.. ;
6. www.unicef.ro
194
Prevenirea abandonului şcolar
195
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
196
L’ABANDON SCOLAIRE : CAUSES, CONSEQUENCES, PREVENTION
Prof. français langue étrangère, Alina Laura Clinciu, Collège National
d’Informatique « Gr. Moisil » Braşov
L’abandon scolaire est un problème sans frontières qui affecte plusieurs sociétés et communautés
dans le monde entier. Une meilleure compréhension des causes et des conséquences de ce phénomène
peut nous aider à produire des idées et des solutions potentielles. Quelles sont les principales causes
d’abandon scolaire ? Et quels en sont les effets?
Plusieurs causes peuvent provoquer le décrochage scolaire. On retrouve des facteurs d’ordre
personnel, scolaire, socio-économique et familial.
En premier lieu, la démotivation semble un facteur considérablement important lorsque le jeune
prend la décision de quitter les bancs de l’école. Lorsque l’étudiant fait face à des échecs scolaires
répétés, il croit que la seule solution à envisager est d’aller sur le marché du travail. De plus, la faible
estime de soi, les difficultés interpersonnelles, l’abus de drogues et d’alcools peuvent être tous des
motifs de l’abandon des études.
En deuxième lieu, la plupart des jeunes qui décrochent estiment que l’école est une perte de
temps. Ils sont souvent absents de leurs cours, ont de mauvais résultats scolaires, ils n’écoutent que
rarement en classe. D’ailleurs, l’éloignement des collèges par rapport aux lieux d’habitation des
élèves, le manque d’établissements scolaires dans le milieu rural, le manque du transport scolaire, de
structures d’accueil et d’hébergement, la relation avec les enseignants sont tous des causes importantes
de l’abandon scolaire.
En troisième lieu, la pauvreté semble être un facteur déclencheur dans le processus du décrochage
scolaire. Ceux qui sont issus de milieu pauvre décrochent plus facilement, sont plus facilement
démotivés et ils réussissent moins bien.
En dernier lieu, la famille joue, elle aussi, un rôle important dans ce processus. Si le jeune vit des
problèmes familiaux ou que ses parents l’encouragent à abandonner l’école, il est plus à risque
d’abandonner. De plus, pour les milieux sociaux assez favorisés, il n’y a pas de réussite sans l’école,
tendis que pour les familles ouvrières ou assez défavorisées, l’importance revient non à l’éducation
mais au travail.
Le premier effet de l’abandon scolaire est l’analphabétisme des jeunes et de toute la population.
Une conséquence directe de l’analphabétisme est le problème du chômage. L’abandon scolaire et le
chômage gaspillent les ressources publiques des Etats et mènent à une augmentation du taux de crime.
La connaissance des causes et des conséquences de ce phénomène est nécessaire mais
insuffisante pour extirper le mal. Il faut des actions efficaces et concordantes de tous les participants à
l'acte éducatif à savoir Etat, société civile, enseignants et familles pour mettre une fin de ce problème.
197
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
198
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala. Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru
că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care
prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul
clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce
experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari.
Comunicarea copilului cu educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea
non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
199
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006
200
ABANDONUL ȘCOLAR
ACTIVITĂȚI DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎN CAZUL
ABSENTEISMULUI
201
• Cooperarea dirigintelui cu părinții; supravegherea discretă a prezenței elevului la școală,
legatura permanentă cu dirigintele
• Dacă plecarea de la școală este determinată de atitudinea unui profesor, dirigintele poate media
rezolvarea situației conflictuale profesor-elev
• Notarea riguroasă a absențelor la fiecare oră de curs
• Respectarea regulamentului școlar și a ROI pentru elevi
• Metode de predare-învățare atractive
• Diversificarea și atractivitatea activităților extracurriculare
• Colaborarea cu autoritățile comunității locale (poliția, jandarmeria, alte asociații și ONG-uri)
• Monitorizarea și consilierea permanentă a elevilor cu risc de abandon ridicat
• Păstrarea legăturii permanente cu familiile elevilor cu risc de abandon școlar
• Semnalarea cazurilor conducerii școlii și consilierului psihopedagogic
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.
202
FIȘĂ DE ACTIVITATE
ÎN CADRUL PROIECTULUI EDUCAȚIONAL
„ECOGRĂDINIȚA” PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
GRUPA: ALBINUȚELOR
MIJLOC DE REALIZARE:
activitate practică
SCOP: stimularea interesului preșcolarilor pentru cunoaşterea, îngrijirea şi ocrotirea pădurii în
vederea formării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să înțeleagă importanța pădurii în viața animalelor sălbatice;
O2 – să înţeleagă efectele negative ale defrișării pădurilor în viața animalelor sălbatice;
O3 – să manifeste sentimente de grijă faţă de protejarea pădurii împotriva celor care o distrug;
O4 – să lipească brazi pentru a realiza o pădure (casă pentru animalele sălbatice).
RESURSE:
a) umane:
b) 16 preșcolari de la G.P.P. „Piticot” Cîmpeni - grupa albinuțelor (mare) educatoare:
Toader Simona, Marcu Codruța-Alina
c) materiale: planşe reprezentând o pădure defrișată cu animale triste, imagini cu animale
vesele, brazi din hârtie colorată, lipici, foarfecă, etc..
LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de grupă
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII: Activitatea s-a va desfășura pe grupe mici de lucru.
Utilizând planşele cu o pădure defrișată și animale supărate va avea loc o discuție despre copii cu
privire la rolul pe care îl are pădurea în viața animalelor sălbatice. Copiii vor identifica motivele pentru
care animalele sunt supărate (nu mai au casă pentru că pădurea a fost defrișată) și au căutat soluții
pentru a le ajuta pe animale să aibă din nou casă. Vor fi înlăturați „buștenii” și apoi copiii vor reface
pădurea prin decuparea și lipirea brazilor din hârtie verde. Se vor adresa copiilor întrebări despre modul
în care au realizat pădurea și vor stabili care echipă a „plantat” mai mulți brazi prin lipire. În urma
discuţiilor avute cu copii, aceştia vor înlocui animalele triste cu unele bucuroase pentru că au şi ele
casă.
REZULTATE: copiii au înțeles rolul pe care îl are pădurea în viața animalelor și cât este de
important să protejăm pădurea.
203
Acomodarea copiilor mici la gradiniță
Bibliografie:
-Badea Elena „Caracterizarea dinamică a copilului şi a adolescentului”,
EdituraTehnică,Bucureşti,1997
-Schiopu U., Piscoi V., „ Psihologie generală şi a copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1989
204
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPIILOR ,
CONDIŢIE A REUŞITEI ŞCOLARE
Familia exercită o influenţă deosebit de importantă asupra copiilor. O mare parte despre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le
datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din
punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic, emoţional etc. Ca prim factor educativ, familia oferă
copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor,
obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi
gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în
procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute
copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se
efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de
note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să
ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri
încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de-
acasă”.Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6 ore, de restul timpului fiind
responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece
şi unii şi alţii doresc dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.
Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită
situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile
dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este
factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la
viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în
formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de
cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane
pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj
de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.
Ziua în care copiii merg la şcoală constituie pentru părinţi momentul în care ei trec de la statutul
de primi educatori, familia fiind prima şcoală a copiilor, la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu
înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care
părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor
în familie, dar odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă
în cadrul ei.
Atunci când cele două medii educaţionale, şcoala şi familia, se completează şi se susţin, ele pot
asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială.
Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al
familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunătăţire a
performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar
sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.
Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are
şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi
factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind
să o completeze pe a celuilalt.
Mediul şcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional:
205
- introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială;
- oferă copilului un cadru social, bazat pe anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
- creează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;
- îl familiarizează pe copil cu microgrupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener ;
- îl obişnuieşte pe copil cu programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de
existenţă;
- stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei.
Şcoala și familia urmăresc acelaşi scop educativ, formarea tinerilor pentru a deveni personalităţi
multilateral dezvoltate care să poatã face faţă dinamicii sociale, schimbărilor profunde şi alese din
societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acţiune, concordaţa dintre
mijloacele specifice de influenţare folosite în aceste două instituţii sociale. În cadrul acestei colaborări,
rolul conducător îl are şcoala. Şcoala este interesată să colaboreze cu familia, să-şi facă din ea un aliat,
pentru ca acţiunea ei educativă să fie mai profundă şi de durată. Colaborarea şcolii cu familia este
necesară şi în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui,
pentru cunoaşterea lui multilaterală.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu
aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii
trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea
nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă
din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să
conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor.
Colaborarea dintre şcoalã şi familie se poate realiza sub mai multe forme. Una dintre aceste
forme este vizitarea familiei de cãtre cadrele didactice.Vizita la domiciliul elevilor poate da rezultate
bune pentru realizarea obiectivelor comune urmãrite de cãtre şcoalã şi familie. Înainte de a vizita
familia unui elev, cadrul didactic trebuie să se pregătească în acest sens. El îşi va fixa problemele pe
care le va discuta cu părinţii, va da şi va cere părinţilor informaţii.
În cadrul convorbirii pe care o va purta cu părinţii, profesorul, învţătorul, trebuie sã dovedească
mult calm. E necesar să găsească argumente potrivite şi temeinice şi să-i convingă pe părinţi de
utilitatea lor, dar să nu renunţe la obiectivitate şi sinceritate în abordarea problemelor. Consultarea
catalogului, informaţiile cerute de la profesorii clasei şi propriile informaţii îl vor ajuta pe diriginte sau
învăţător, să ofere un tablou clar asupra situaţiei elevului.
În discuţiile avute cu părinţii e bine să fie prezentate mai întâi aspectele pozitive din activitate,
succesele elevului sau schimbările lãăudabile din comportamentul acestuia. Vor fi menţionate apoi
obiectele de învăţământ la care elevul întâmpină greutăţi, ce greşeli se observă în activitatea sa la clasă
sau ce abateri disciplinare manifestă. Se va discuta cauza acestor neajunsuri și împreună cu familia, se
vor găsi măsurile necesare pentru îndreptarea elevului.
Consultaţiile cu părinţii elevilor îşi vor atinge scopul dacă familia devine un colaborator activ şi
conştient al şcolii, dacã se ajunge la stabilirea unui sistem unitar de măsuri pentru îndrumarea elevului,
dacă părinţii sunt convinşi si hotărâţi să urmeze sfaturile cadrelor didactice.
Spre a-i ajuta eficient pe copii, părinţii trebuie să se informeze despre rezultatele muncii şi despre
comportarea lor în şcoală. Părinţii trebuie să ţină permanent legătura cu şcoala, dar mai ales atunci când
apar primele calificative slabe sau se observă modificări în comportamentul copilului. Măsurile de
îndreptare luate din timp, când carenţele sunt mici, dau rezultate bune.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi integrarea în
viaţa socială, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care
fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.
Bibliografie :
Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a,
şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997
Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992
Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974
Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992
*** - „ Tribuna învăţământului”, 2000.
206
Abandonul şcolar
Prof. Comșa Maria-Florina
Școala Gimnazială ”Ion Breazu”, Mihalț
În România, educaţia reprezintă un drept garantat de Constituţie pentru toţi copiii şi tinerii,
indiferent de originea socială sau etnică, de sex sau apartenenţă religioasă. Aceasta reprezintă
dimensiunea formală a egalităţii accesului la educaţie.
Abandonul școlar reprezintă un indicator ce semnalizează existența unor dificultăți la nivelul
sistemului școlar și al societății. Astfel, cu cât indicele de abandon este mai ridicat, cu atât sistemul
școlar se dovedește ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivel național numărul abandonurilor este mare și
în continuă creștere, aceasta reflectă sărăcia ce caracterizează societatea, precum și indiferența față de
problemele elevilor și a familiilor acestora.
Există tendința de a blama fie școala, fie familia.
În România ”efectele distructive sociale și umane ale tranziției” (Zamfir, C., 1993) apar ca surse
potențiale de tensiune, conflicte sociale, precum și crize social-morale care afectează în special
populația școlară, extrem de vulnerabilă și puternic influențată de climatul social. Sunt autori care
găsesc vinovat sistemul educativ de apariția acestui fenomen, arătând că abandonul școlar marchează
eșecul adaptării reciproce a elevului la cerințele vieții școlare, dar mai ales a școlii la trebuințele
individuale de învățare ale elevului.
Cert este că, indiferent de cauze, abandonul școlar a căpătat proporții îngrijorătoare în ultimii 10
ani, această ”noutate” a școlii contemporane înregistrând o creștere progresivă.
Abandonul școlar nu este ”favorizat” de o singură cauză, putând fi explicat doar printr-un
complex cauzal ce cuprinde cauze principale și cauze secundare.
Abandonul şcolar reprezintă o conduită de evaziune definitivă, care constă în încetarea
frecventării şcolii şi părăsirea sistemul instructiv-educativ. Această conduită este precedată de cea de
absenteism.
Datorită faptului că o dată pierdută legatura cu şcoala elevului îi este din ce în ce mai greu să
revină la îndatoririle avute înainte, prevenţia abandonului şcolar trebuie să funcţioneze de la primele
semne. Astfel trebuie să se ia măsuri de la primele absenţe repetate – discuţii în particular cu elevul şi
apoi cu părinţii acestuia, în încercarea de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor. Această
“consiliere” se poate efectua şi în ora de dirigenţie sau în alte momente care ar permite dialogul liber,
neîngrădit profesor – elev.
O parte dintre devierile comportamentale manifestate în mediul şcolar, printre care se numără şi
absenteismul şi abandonul şcolar, se află în legătură cu greşelile de educaţie ale cadrelor didactice şi cu
stabilirea relaţiilor incorecte între elevi. Ele pot fi prevenite printr-o organizare corectă a vieţii şi a
raporturilor intraşcolare, deoarece un bun climat şcolar influenţează totdeauna pozitiv sfera emoţională
a stării psihice a elevului. Educarea conştiinţei şi a conduitei morale nu e posibilă fără încredere, relaţii
principiale, disciplină bună şi evitarea oricăror traume psihice. Activitatea de prevenţie a
absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de igiena activităţii intelectuale, dar, în egală
măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare.
Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii, întârzie
maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează deficienţe în reglarea
manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială. Părerea profesorului cântăreşte adesea greu,
dar important este ca elevul să fie convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât
schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia. Organizarea în şcoală a unui regim de
activitate disciplinată prin supraveghere şi control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor,
a dezordinii, precum şi prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a
colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o mare importanţă
în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar. O altă soluţie ar putea fi şi crearea unor clase
207
de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit, mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea
seama în final de necesitatea continuării studiilor.
Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine
permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri
drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru
formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii. Vizita
dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog mai liber, unei relaţii mai
apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă. Sporirea numărului de activităţi comune şcoală –
familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că
ambele instituţii – atât şcoala, cât şi familia – acționează doar în interesul său. Multe studii au ajuns la
concluzia că diminuarea abandonului şcolar se poate face prin îmbunătăţirea parteneriatului şcoală –
familie. În unele şcoli se recurge chiar la asigurarea mijlocului de transport necesar elevului pentru a
ajunge la şcoală.
Prevenţia devianţei în mediul şcolar, determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului
în procesul instructiv-educativ, de defecte în organizarea regimului de zi, de conflicte relaţionale, de
reacţii afective, este perfect posibilă cu ajutorul unui consilier şcolar bine pregătit.
Abandonul școlar este, deci, zidul ce pune brutal capăt șansei unei cariere profitabile și a unui
important ”update” în viața copiilor. Noi, profesorii, suntem bila ce poate dărâma acel zid, să dăm
copiilor forța necesară să se ridice și să își continue drumul în educație și în viață.
https://www.didactic.ro
Miroiu, A., Învăţământul românesc azi, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
Jigău, M. & Fartuşnic, C. (coord.). Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar
folosind metodologia analizei pe cohortă. Bucureşti: Editura Alpha MDN, 2012;
Stolz, G. (2000), Eşec şcolar – Risc de eşec şcolar, Bucureşti, Ed. Victor;
Dumitrana, M., (1991), Eşecul şcolar şi cauzele sale – determinanţi ai ideii unei noi pedagogii, în
Tribuna învăţământului nr. 5
208
Teorii şi paradigme ale abandonului şcolar
209
#Prevederile legislative privind abandonul şcolar
Legislaţia adoptată de Romania în ceea ce priveşte asigurarea acesului la educaţie concordă cu
documentele internaţionale la care ţara noastră a aderat. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului
recunoaşte dreptul copilului la educaţie pe baza egalităţii de şansă. Se mai precizea-ză necesitatea luării
de măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului
şcolar. Aplicarea măsurilor de disciplină şcolară trebuie să fie într-un mod compatibil cu demnitatea sa
ca fiinţă umană. Legea învăţamantului nr.84/1995 modificată și completată de Legea 268 / 2003
precizează în art .2 că în Romania învățamantul reprezintă prioritate națională. La art.6 se precizează că
învățămantul obligatoriu este de 10 clase. Frecventarea obligatorie a învățamantului de 10 clase , forma
de zi încetează la varsta de 18 ani. Datorită creșterii ratei de abandon școlar, Planul Național Anti-
Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale în Romania, a elaborat pentru implementare un Program de
prevenire și combatere a abandonului școlar.
#Etiologia abandonului școlar
În ceea ce privește factorii de risc pentru reușita școlară și cauzele eșecului școlar cu multiplele
sale forme de manifestare, includ abandon școlar și nescolarizarea, există diferite modele explicative
care plasează pe un loc central individul, școala sau familia considerate individual sau în interacțiune.
De exemplu, în sfera factorilor determinanți al abandonului școlar, un loc important îl deține
inadaptarea școlară a elevului. Domeniul acestor tulburări este larg, cuprinzand modificări
comportamentale mai puțin grave sub raport juridic: min-ciuna, inconsecvența comportamentală,
violența verbală, fumatul ostentativ, copiatul la ore, bruscarea colegilor și abateri grave de la morală și
legislație penală. Inadaptabilitatea școlară are un efect imediat asupra personalității elevului. Se poate
observa că există o semnificativă corelație între imaginea de stimă a elevului și reușita școlară, dat fiind
faptul că modul în care se comportă elevii în școală depinde în mare măsură de modul în care se percep
pe ei înșiși.
Activitățile lor, grupul din care fac parte, notele, formează cadrul social în care se formează
imaginea de sine. Aprecierea făcută de către profesori se interiorizează, devenind autoapre-ciere.
Relaționarea, afirmarea, investirea în învățare și inadaptarea la cerințele școlii sunt factori care pun în
lumină imaginea de sine a elevilor și succesul școlar. Riscurile unei stime de sine scăzută sunt multiple
probleme emoționale.
Motivația deficitară pentru învățare, din partea elevului duce la abandon școlar. Incapacitatea
elevului de a rezolva satisfăcător conflictul dintre dotare și plăcere este primejdios prin repre-zentările
pe care le poate avea asupra conturării viitoarei personalități.
Bibliografie:
*Cristina Neamțu (1999). Devianța școlară, Editura Polirom, București
210
Combaterea abandonului școlar – sfaturi
Prof.Constantin Sorina
Gradinita „CASTEL”
Cauzele abandonului școlar sunt multiple, poate fi vorba fie de inadaptarea elevului la activitatea
de învățare, fie de inadaptarea școlii la factorii interni (psihologici) și/sau externi (scocioeconomici,
socioculturali) ai copilului.
Copilul are nevoie de suport emoțional susținut, de siguranță și de apartenență la grup. Orice
dezechilibru al stării emoționale a copilului îl dezorientează și îl descurajează atunci când trebuie să
depună un efort semnificativ în ceea ce privește activitățile școlare. Un copil care resimte un disconfort
în plan fizic, psihic sau emoțional poate manifesta, la un moment dat, tendința de a abandona școala.
Plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate este un stresor semnificativ ce poate avea un
impact negativ asupra echilibrului emoțional al copilului determinându-l în mod indirect să abandoneze
școala.
Copilul care abandonează școala poate fi descris astfel:
• îi lipsește motivația școlară;
• are dificultăți de învățare;
• are o rată a absenteismului mare;
• are rezultate școlare slabe;
• are imagine de sine scăzută;
• este izolat față de colegi;
• îi lipsesc achizițiile în zona autocunoașterii;
• este incapabil să se adapteze la mediul școlar;
• are o lipsă reală a unui suport școlar;
• manifestă dezechilibru emoțional survenit în urma absenței părinților de acasă sau a lipsei unui
control parental;
• cerințe educaționale speciale;
• stare de sănătate precară;
• manifestă comportamente deviante (agresivitate fizică și verbală, tendința de vagabondaj,
vandalism, consum de tutun, alcool sau alte substanțe interzise);
• provine din medii sociale sărace;
• nefrecventarea gradiniței;
• lipsa unui model educațional din familie.
Pentru fiecare copil, părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”.
Adulții care îngrijesc copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun
bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate
contribui la reducerea ratei de abandon școlar prin:
• asigurarea unor condiţii socio-economice cât mai bune (asigurarea hranei zilnice şi a
pacheţelului cu mâncare pentru şcoală, a îmbrăcămintei şi încălţămintei, a condiţiilor locative necesare
studiului, a materialelor educaționale necesare);
• asigurarea unei echilibru emoțional, a sentimentului de apartenență și sprijin necondiționat;
• crearea unui climat familial adecvat, asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării şi învăţării, cu
scopul de a pregăti copilul pentru existenţa independentă și viața de adult dându-i repere pe care să le
urmeze;
• schimbarea mentalității vis-a-vis de acţiunile şi nevoile sociale, de modalitatea de raportare la
mediul înconjurător al copilului;
• atitudine pozitivă a adulților din apropierea copilului față de educația acestuia;
• control parental direct și activ în viața copiilor;
• limitarea prestării unor activități lucrative în gospodarie sau în afara acesteia;
• control asupra activităţii copiilor în timpul liber;
• acordarea ajutorului la învăţătură din partea părinţilor/tutorilor să fie cât mai mare;
• prezența părintelui/părinților în viața copilului.
211
Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică,
socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența
factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor
copiilor. Dintre factorii principali care ar putea duce la diminuarea sau reducerea abandonului școlar
amintim:
• să evite supraîncarcarea școlară;
• să diversifice și să facă mai atractive activitățile școlare;
• să organizeze activități extrașcolare menite să atragă elevii;
• să stabilească și aplice un program de recuperare a materiei școlare pentru elevii cu astfel de
probleme;
• să existe comunicare asertivă și eficientă cadru didactic-elev;
• să evite constituirea unei elite, ceilalți fiind marginalizați;
• oferta școlară să fie compatibilă cu trebuințele, interesele și aspirațiile elevilor;
• sistemul de evaluare să nu fie unul subiectiv, ci unul individualizat, adaptat nivelului real al
copilului, să nu devalorizeze imaginea copilului;
• disciplina școlară să nu fie nici excesiv de permisivă, nici excesiv de rigidă;
• să evite practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• sisemul școlar să fie adecvat la cerințele sociale actuale;
• să existe o dotare materială adecvată în școală;
• programe de consiliere pentru părinți;
Prin cele menționate mai sus se arată că abandonul școlar este, în fapt, culminarea unui
proces pe parcursul căruia elevul, din diferite motive, se îndepărtează de școală și în cele din urmă o
părăsește. Copiii trebuie monitorizați încă de la începutul școlarizării, astfel încât să se poată prevedea
și preveni tendința de abandon școlar. Pentru prevenirea sau reducerea ratei abandonului şcolar trebuie
lucrat atât cu elevul cât şi cu familia şi școala.
Bibliografie
1. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti,
Ed. Aramis;
2. Cristea, C.G.,(2003) Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti
3. Drăgan, I., Nicola, I., (1993) Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur
4. Gal, D., (2002), Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia;
5. Grosu, N, (1999), Tratat de sociologie. Abordare teoretică, Bucureşti, Editura Expert.
6. Ionescu, M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Cluj-Napoca, Ed. Dacia;
7. Jinga, I., Negreţ, I., (1994), Învăţarea eficientă,Bucureşti,EDP;
8. Neacşu, I., (1990), Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică
9. Neamţu, C., (2003), Aspecte ale asistenţei sociale în şcoală, “Tratat de Asistenţă
Socială”, Iaşi, Ed. Polirom
212
Prevenirea abandonului şcolar se face de la grădinită
Educ. Corcodel Maria, Grăd. Negrea, com. Schela, jud. Galaţi
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, un rol decisiv în formarea conceptului despre
şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire
la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
213
EDUCAȚIA - O NEVOIE A EPOCII NOASTRE
Prof.Corina Szabo
Grădinița PP.Nr.14,Timișoara
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului.O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar,care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm să identificăm şi să
studiem câteva cauze:
- şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale.
- cultura de origine a elevilor-cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o
prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează
tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe
apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor.
- climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
- factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
- factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
214
relaționare,competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția fenomenului
de abandon şcolar.
- anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume băuturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţământului guvernamental de zi;
·implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
·psiho- pedagogice şi psiho- sociologice care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
·socio- profesionale- ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
·psihiatrice- depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
·juridico- sociale- aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari-viitori şcolari.Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține școala în
viața unui individ.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în
sistemul educativ, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problemă gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
215
Abandonul școlar și măsurile pentru prevenirea lui
Prof. Cosma Lavinia Georgiana
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău
216
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
217
De ce să nu abandonez școala ?
218
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
·psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
·socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
· psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
·juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.
219
MANAGEMENTUL CLASEI - REGULILE ŞI ÎNSEMNǍTATEA LOR
220
Regulile care guvernează situaţia „normală ” dintr-o sală de clasă trebuie să satisfacă
urmatoarele criterii: relevanţa, proprietatea de a fi semnificative, pozitivitatea. Pentru a fi relevante,
regulile trebuie să evite extremele: să nu fie nici atât de generale încât să nu se potrivească nici
unei situaţii reale, dar nici atât de specifice încât fiecare lecţie să reclame alte reguli. Relevanţa
presupune o anumită ierarhie a regulilor, prezenţa unei compatibilitati între acestea, precum şi o
relativă flexibilitate în interiorul ierarhiei respective.
Bibliografie :
*Claude Abric, Jean – Psihologia comunicării , Editura Polirom, 2002 ;
*Nicola, Ioan - 2003, Tratat de pedagogie şcolară , Aramis, Bucureşti ;
221
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
222
Prevenirea abandonului şcolar
223
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.
Bibliografie
Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi
224
Abandonul şcolar – problema învăţământului românesc
225
Programele de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional
al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.
226
ROLUL GRĂDINIŢEI ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A COPILULUI
227
zilnic surprize şi bucurii, în care se simte liber, îşi găseşte parteneri de joacă, îşi satisface setea de
cunoaştere. Aici printre cei la fel cu el îşi va identifica mai real şi mai clar locul său în familie, în
grădiniţă, în grupa din care face parte şi îşi va câştiga autonomia în activităţile zilnice. Relaţiile care se
încheagă în grădiniţă îl ajută să dobândească încredere în sine, deoarece aici găseşte ,,o lume pe măsura
lui ,,.Acest efect este cu atât mai mare cu cât în mediul familial comportamentul lui este prea strâns
controlat. Învăţând să se descurce din ce în ce mai bine, cucereşte propria autonomie şi se eliberează de
anxietatea depărtării de familie.
În măsura în care sprijinim cu consecvenţă dobândirea acestor capacităţi, contribuim semnificativ
la formarea unei personalităţi care va avea pentru viitor mari disponibilităţi adaptative.
Faptul că în grădiniţă copilul are posibilitatea să se compare cu altul şi să-şi dea mai bine seama
de ceea ce poate şi, să aibă curajul de a se angaja în competiţii, reprezintă o altă latură a maturizării sale
sociale. Ceea ce nu trebuie să uităm este pregătirea adecvată pentru astfel de momente. Organizarea
prematură a unei competiţii ar putea însemna un eşec trăit acut de copil şi blocând pentru multă vreme
dorinţa de a mai participa. Prin urmare nu avem dreptul, nici măcar în acţiuni elementare să le
subminăm încrederea în sine, să inhibăm dorinţa de a se manifesta activ, cu încrederea că vor reuşi.
Ceea ce pentru un părinte poate părea secundar, neglijabil, pentru copil poate fi cheia importantă a
stimulării şi dezvoltării eului său.
Un alt factor deosebit de important pentru socializarea copilului este echilibrul, care trebuie să
caracterizeze activităţile obligatorii, între libertatea de manifestare şi necesitatea subordonării la regulă.
În aceste condiţii copilul realizează mai bine diferenţa între ceea ce poate face singur şi ceea ce poate
face împreună cu educatoarea şi astfel este mai temeinic motivat să colaboreze cu ea.Libertatea lui nu
este îngrădită şi relaţionarea cu grupul nu este impusă.
Vârsta preşcolară este acea etapă de viaţă în care libertatea trebuie pe deplin trăită pentru ca
viitorul adult să se simtă liber şi să fie capabil să uzeze de ea, cu discernământ.
BIBLIOGRAFIE:
-Şchiopu, U., Verza, E., PSIHOLOGIA VÂRSTELOR , E.D.P., Bucureşti, 1981;
-Vincent, R., CUNOAŞTEREA COPILULUI , E.D.P., Bucureşti, 1972;
-M.Ed.C, PROGRAMA ACIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIŢĂ,
Editura V&I, Bucureşti, 2005.
228
Comunicarea interculturală – modalitate de atenuare a conflictelor și de
prevenire a abandonului școlar
229
o tradiţie şi desemnează realitatea unei experienţe concrete a vieţii. Transmiterea acestui sens elevilor
este un exerciţiu dificil, interdisciplinar, ce imprimă acţiunii educative o dimensiune predominant
culturală, cultura fiind un fapt viu, o realitate ce devine sub influenţa unor determinări identificabile,
obiective şi subiective.
Şcoala trebuie să-şi propună să realizeze un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor
culturale pe care le posedă elevii. Integrarea presupune nu numai o aducere a elevilor la cultura clasei,
şcolii, comunităţii, cât şi o integrare a experienţei culturale a celui ce vine în experienţa comună a clasei
în care elevul respectiv se va insera. Clasa trebuie să se remodeleze în consens cu noul venit, simultan
cu adaptarea acestuia la specificul grupului şcolar. Atunci când se ştie că va veni cineva nou în clasă,
educatorul ar putea pregăti elevii în legătură cu ambientul cultural al acestuia (din ce regiune vine, care
sunt trăsăturile limbii, religiei, culturii lui etc). Iată câteva atitudini care pot facilita o bună primire:
- noul venit trebuie să simtă că a fost aşteptat;
- e necesară o atitudine de curtoazie, prin vorbe şi fapte, a „gazdelor”, în vederea unei integrări
optime în noul colectiv;
- educatorul va crea momente de comunicare între elevi, astfel încât aceştia să împărtăşească
sentimente şi experienţe; munca în echipe este o strategie demnă de a fi reţinută;
- elevul nou venit are nevoie să fie recunoscut; ca atare, el va primi sarcini didactice ca şi ceilalţi
elevi;
- noul elev va fi introdus progresiv în normele regulamentului de funcţionare internă a şcolii sau a
clasei.
Problema comunicării interculturale în învăţământ conduce în mod firesc la soluţionarea unor
probleme cum ar fi:
• modul în care percepe educatorul diferenţa culturală;
• cum îşi adaptează stilul comunicativ la profilul cultural al elevului;
• care sunt pericolele folosirii unor stereotipuri de categorisire a alterităţii în educaţie;
• ce posibilităţi are educatorul de a înţelege şi a valorifica potenţialurile culturale diferite ale
elevilor;
• care este aportul cadrului didactic, elevilor, părinţilor la dezamorsarea unor neînţelegeri
interculturale etc.
Educaţia este purtătoare prin ea însăşi a unui etos spiritual. Ea nu numai că facilitează individului
accesul la zestrea culturală, dar se converteşte în instanţă culturală sui-generis. Educaţia este
producătoare de cultură (şi nu numai reproductică). Acest lucru îi conferă şcolii o responsabilitate: îi
revine sarcina de a selecta între o perspectivă segregaţionistă sau asimilaţionistă, care construiesc
închiderile şi imperialismele culturale de mâine, sau o perspectivă a partajului şi schimbului, care
stimulează diversificarea intereselor culturale, curiozitatea, creativitatea, deschiderea şi împărtăşirea.
Şcoala este un loc al omogenizării sociale, unificând cunoştinţele şi raliindu-le la valori generale. Când
intră în ea purtători ai diversităţii, aceştia sunt îndemnaţi prin toate mijloacele să se racordeze la
standardele statornice, dar să şi difuzeze sau să propună valori proprii.
Abordarea interculturală în educaţie constituie o nouă manieră de concepere şi implementare a
curriculumurilor şcolare şi o nouă atitudine raţională între educatori, elevi, părinţi. Perspectiva
interculturală deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor. Poziţionarea
interculturală nu se reduce la o prezentare cumulativă a unor cunoştinţe despre valorile altora, ci
înseamnă cultivarea unor atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate. Această
atitudine se naşte printr-o permanentă comunicare cu alţii şi printr-o decentrare atentă şi optimă faţă de
propriile norme culturale. Nu trebuie idealizată această întâlnire. Sunt multe situaţii în care aceste
contacte pot genera tensiuni, situaţii problematice. Dacă şcoala nu-şi va adapta opţiunile integrative,
exploatând numai valorile macro-colectivităţii şi ignorând valorile individului care se inserează în
clasă, atunci se practică un asimilaţionism mascat, păgubitor pentru ambele instanţe.
Bibliografie:
Cucoş, Constantin, 2000, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Iaşi, Editura Polirom
Boncu, Ştefan, 2002, Psihologia influenţei sociale, Iaşi, Editura Erota
230
Asociația Actus Dramaticus
Școala Gimn. „Al. Ioan Cuza” Tg.Mureş
Nr.............. Nr..............
Coordonatori/Realizatori
Sergiu Adrian Marocico actor Teatrul Național
Fekete Orsolya- medic pediatru
Cristina Iușan – conferențiar UAT
Anda Rusu -profesor Liceul de artă-coregraf
Prof. inv.primar Maria Covrig
MOTTO:
“Educație flexibilă și plurivalentă.,,
1. Perioada derularii proiectului: septembrie 2014 - iunie 2019
2. Grupul țintă:
- Elevii clasei clasei pregătitoare C ,de la Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” Tg-Mureș
3. Argument:
„Teatrul, teatrul-joc, în vremurile moderne este şi trebuie să devină un mijloc de cunoaştere, de
autocunoaştere, de comunicare şi de dezvoltare a capacităţilor creative ale copiilor.
Toate situațiile în care este pus copilul în interacțiunea și comunicarea cu cei din jur contribuie la
acumularea de modele și noi experiențe , îmbogățindu-i universul propriu.
Prin intermediul acestor activități ne propunem să dezvoltăm abilitățile de autocontrol a copiilor.
Dorim să schimbăm lumea, să deschidem oportunităţi pentru maginaţia copiilor, pentru
creativitate şi talent, dar să nu uităm că jocul, teatrul sunt cele mai frumoase îndeletniciri ale copiilor,
cât şi ale adulţilor.
4. Obiectivele proiectului:
• Creșterea nivelului de focalizare a atenției;
• Creșterea nivelului de percepție spațială;
• Dezvoltarea abilităților de înțelegere și exprimare verbală ;
• Identificarea trăirilor emoționale a celor din jur ;
• Dezvoltarea abilității de acceptare a respectului față de individ;
• Dezvoltarea abilităților de a exprima emoțiile și de autocontrol a racțiilor de impulsivitate;
• Dezvoltarea personalităţii copiilor prin stimularea abilităţilor de exprimare prin artă teatrală
şi de dans
• Oferirea de soluţii alternative la violenţă şi de soluţionare a conflictelor;
• Oferirea de alternative la patrecerea timpului liber;
• Dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la un grup;
• Implicarea activă a copiilor în activităţile creative şi sportive desfăşurate ;
5. Structura proiectului:
- Pregatirea elevilor în vederea exprimarii acceptului de participare;
- Desfășurarea propriu-zisă a proiectului pe fiecare an școlar cu activități în functie de vârstă
- Prezentarea unei activități , care finalizează un an școlar , părinților
- Concluzii pe marginea proiectului.
6. Resurse umane:
231
- Cadrele specializate , coordonatoare ale proiectului;
- Elevii Școlii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” Tg-Mureș
7. Resurse materiale:
- Sala de clasă, material necesare realizării proiectelor propuse, table interactivă pentru
asigurarea fondului muzical și vizionarea unor scene , dramatizări, cartonașe cu culori, cărți de povești.
8. Elevii participanți:
- Elevii clasei a III-a C
9. Activitățile proiectului:
Toate activitățile vor avea principală modalitate de atingere a obiectivelor jocul .Prin joc vor
acumula experiențe ,noțiuni și instrumente de comunicare cu rol în dezvoltarea ulterioară.
An școlar 2014-2015
• Omogenizarea grupului, familiarizare, stabilirea regulilor
• Cunoașterea grupului
• 1 EGAL CU 1
• Toți suntem diferiti, uneori suntem mândri că suntem diferiți și ne place s-o arătăm.
Alteori preferăm să ascundem acest lucru pentru că ne temem de respingere sau pentru că vrem sa
fim ca ceilalți.
• SUBIECTE DE DISCUTAT
-identitatea personală
-calitatile ființei umane
-toti suntem diferiți, dar suntem egali
SCOPURI
-să-i cunoastem și să-i acceptăm pe toți din grup
-să arătăm că suntem diferiți -să arătam că suntem egali
-să reflectăm asupra felului în care ne formăm identitatea
• Coordonarea atitudinilor prin mers, stopare, accelerare
• Exerciții de ascultare
• Stabilirea culorilor pentru reacții la diferite comenzi
• Jocuri de focalizare a atenției
• Dezvoltarea imaginației – păpușa de pe deget (crearea unui text oral scurt )
• Mișcare în spațiu și ritm impus
• Vizionarea spectacolelor interactive cu tematica anotimpurilor
• Creșterea capacității de relaționare /cooperare
• Recunoașterea unor atitudini agresive și transformarea lor în atitudini pozitive
• Orientarea spațio- temporal
• Continuă desenul pentru a obține personajul preferat.
• Coordonarea prin mișcare : esti uriaș, ești pitic, bătrân,cari o valiză,trist, vesel.
An școlar 2015-2016
• Aplicarea cunoștințelor muzicale în interpretarea unor povești create de ei ex.de recitare
,memorare selectivă ;
• Jocuri de rol,jocuri de creaţie ;
• Jocuri cu mişcări scenice ;
• Dans modern –formarea trupei ,,Happy girls,,
• Povestea alfabetului - fiecare elev va avea o literă despre care va scrie , va desena , va căuta să
o interpreteze
• Cartea alfabetului – realizare și prezentare
• Daruri pentru toate mamele din lume – proiect interșcolar care se va realiza cu elevii clasei I
din Colegiul Național ,,Unirea,, în cadrul căruia fiecare clasă va realiza un lanț mare de macaroane
colorate la orele de desen care va fi așezat în jurul ceasului cu flori din centrul orașului.
232
• Aleea de flori – toți elevii vor decupa flori de diferite forme și culori din care se formează o alee
pe care mamele se vor îndrepta spre Biblioteca județeană unde vor asista la un spectacol de dans oferit
de cele două clase și vor admira surprizele pregătite de copii- cărți despre mama, felicitări
• Dramatizarea fabulei în vederea participării la concursul de recitări
• Participarea la o excursie organizată la Sovata – pentru a admira natura și a verifica modul de
comportare în modul de comportare în relațiile de grup
• Realizarea filmului excursiei și a expoziției de desene
• Întâlnirea cu Tiri Biri în lumea literelor – prezentarea cărții alfabetului
An școlar 2016-2017
• 1 EGAL CU 1
• Toți suntem diferiti, uneori suntem mândri că suntem diferiți și ne place s-o arătăm.
Alteori preferăm să ascundem acest lucru pentru că ne temem de respingere sau pentru că vrem sa
fim ca ceilalți.
• SUBIECTE DE DISCUTAT
-identitatea personală
-calitatile ființei umane
-toti suntem diferiți, dar suntem egali
SCOPURI
-să-i cunoastem și să-i acceptăm pe toți din grup
-să arătăm că suntem diferiți -să arătam că suntem egali
-să reflectăm asupra felului în care ne formăm identitatea
• - Audierea unor înregistrări (poezii, texte narative, piese de teatru) în lectura interpretarea
unor actori sau a autorilor.
• Vizionarea de spectacole, proiecţii, etc
• Vizitarea şi cunoaşterea unei instituţii specializate
• Întâlniri cu actori,( autori de piese pentru copii)
• Confecţionarea recuzitei/- crearea şi cofecţionarea decorurilor/- adaptarea costumelor
• Dramaturgie creatoare
- jocuri de rol, jocuri de creaţie
- improvizaţie, mimică, pantomimă
- monologuri/dialoguri pornind de la o temă(personaj) dată
- concursuri
• Ce știu eu să fac cel mai bine ? –întâlnire între copii și părinți
An școlar 2017-2018
• “ Poți să vezi ceea ce văd și eu?Pot sa văd ceea ce vezi tu? ”
Fiecare are o imaginație diferită – deci ce ar fi să-ți privești propria încapere de întâlniri.
Participanții își aleg o modalitate proprie de a se arata sau a se face cunoscuti celorlalti Cum te-ai simțit
că ai avut posibilitatea de a alege un obiect ce ți s-a parut interesant, fără sa fii restricționat de la nimic
?
Cum i-ai ajutat pe ceilalți sa vada exact ceea ce vezi și tu ?
Ce te-a surprins?
• Pregătirea spectacolului ,, Steluțe și lacrimi,,/ confecționare decoruri/ înțelegerea noțiunii de
repetiție și a noțiunii de personaj.
• Pregătirea unor scenete create de echipe /alegerea temei/ distribuirea rolurilor/ crearea
storybordului/ decoruri/repetiții
• LIMITA 20
Limita 20 este o activitate care ajută participanții să exploreze discriminarea și excluderea. E
distractiv de jucat, dar cere o pregatire bună. 3 echipe trec prin runde diferite a jocului competitiv.
• SUBIECTE DE DISCUTAT
-inegalitatea șanselor în viată, putere, discriminare și excludere
-solidaritate, competitie, injustiție
233
-relația majoritate-minoritate
SCOPURI
-expresivitatea injustiției și a discriminarii
-descoperirea și toleranta
-reflectarea asupra excluderii, relația majoritate-minoritate, handicapuri sociale și
competiție.
• Realizarea momentelor artistice
- lectura pe roluri, analiza personajelor
- repetiţii “de text”, “de mişcare”
- punerea în scenă a momentelor artistice
• Elemente de regie tehnică
- montarea decorurilor
- stabilirea fondului muzical
An școlar 2018-2019
Suflețelul învață de Mircea Sîntimbreanu
Fascinaţia scenei-„Păcălici la şcoală!N.Labiş
Elemente de regie tehnică
• Confecţionarea recuzitei/Jocuri de rol,jocuri de creaţie ;/Improviz.,mimică,pantomimă ;
• Monologuri,dialoguri pornind de la o temă/personaj ;
• Ex. de interpretare a diferitelor tipuri de caractere ;
• Lectura pe roluri,analiza caracterizarea personajelor ;
• Repetiţii, »cu text,cu mişcare »;
• Stabilirea fondului muzical ;
• Crearea şi confecţionarea decorurilor-discuţii,desene,realizare;
adaptarea costumelor pt. Scenetele alese;
• Implicarea părinţilor în activităţi practice de realiz. a costumelor pentru. fiecare eveniment
artistic;
• Realizarea afişului teatral;
• Organizarea unei expoziţii cu materialele realizate elevi în cadrul acestui proiect
• Prezentarea desfășurării proiectului PPT
10. Evaluarea proiectului:
- Exprimarea concluziilor si a impresiilor de catre toți participanții la proiect
- Realizarea unor pliante cu desfășurarea proiectului
- Expoziție cu lucrările copiilor cuprinși în proiect.
- Realizarea unei reviste cu creațiile clasei
234
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
235
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006.
236
NECESITATEA EDUCAŢIEI MORALE ÎN PREVENIREA
ABANDONULUI ȘCOLAR
237
adevăr”, „Prietenie, toleranţă, bună înţelegere”, „Să-i ajutăm pe bătrâni şi pe cei cu nevoi speciale”;
“Drepturile copilului”, “Patria noastră”, “Oraşul meu”, “Stema, drapelul şi imnul ţării”, “Sărbători
naţionale”, “Evenimente tradiţionale, culturale, istorice şi religioase”; Educaţia sanitară – “Locuinţa
mea”, “Reguli de igienă personală”, “Obiecte de igienă personală”, “Bolile şi prevenirea lor”, “Ce şi
cum mâncăm”, “Mişcarea şi sportul “, “Primul ajutor”; Educaţia rutieră – “Cum circulăm”, “Reguli de
circulaţie ale pietonului”, “Locul de joacă al copilului”; Educaţia pentru prevenirea muncii şi a vieţii –
“Focul, apa, curentul electric”, “Accidentele şi prevenirea lor”; Educaţia ecologică – “Să ocrotim
natura”, “Lumea în care trăim”, “Să salvăm Pământul”, “Îngrijirea plantelor şi animalelor”, “Pericolele
care ameninţă natura”.
Pentru realizarea activităţii de educaţie pentru societate se poate folosi o paletă largă de mijloace
de realizare cum ar fi: povestiri, convorbiri, memorizări, jocuri didactice, activităţi muzicale, activităţi
aplicative şi gospodăreşti, plimbări, vizite, excursii, jocuri distractive, dezbaterea de caz, concursuri pe
diferite teme, vizionări de filme didactice, etc.
Activitatea de educaţie pentru societate utilizează o gamă largă de metode şi procedee didactice
pentru însuşirea de către copii a diverselor conţinuturi: explicaţia, conversaţia, problematizarea,
povestirea, exerciţiul, jocul de rol, dramatizare, etc.
Mijloacele didactice selectate adecvat contribuie şi ele la realizarea obiectivelor şi conţinuturilor
educaţiei pentru societate. Materialul didactic diversificat (planşe, imagini, jetoane, desene, siluete,
machete, etc.) şi mijloacele audio - video (filme didactice, poveşti, povestiri, diapozitive, cântece, etc.)
utilizate în funcţie de vârsta copiilor, situaţia concretă de învăţare, obiectivele stabilite, conţinuturile
propuse spre însuşire duc la realizarea eficientă a activităţii de educaţie pentru societate şi implicit
contribuie la formarea morală a copiilor.
Toate aceste activităţi desfăşurate în cadrul educaţiei pentru societate sunt bogate în mesaje
educative, generând comportamente civice şi morale, religioase, ecologice, rutiere, sanitare, punând
copiii în situaţia trăirii unei emoţii autentice, învăţându-i cum să fie. Prin complicitatea şi importanţa
lor pentru dezvoltarea şi formarea personalităţii copiilor, activităţile de educaţie pentru societate trebuie
să fie o permanentă a grădiniţei ca principal factor educaţional, contribuind de asemenea la prevenirea
abandonului școlar.
Bibliografie:
M.Ed.C., (2005), Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţă, ed. A II-a, Ed. V&I
Integral, Bucureşti.
Cerghit, I., (! 976), Metode în învăţământ, E.D.P., Bucureşti.
Ispas, Iulica; Vlăduianu, Iulia, Educaţia pentru societate în grădiniţă, în Rev. „Învăţământul
preşcolar doljean”, nr.3-4/1997, Ed. Radical, Craiova.
238
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR
239
• eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul şcolar este practic imposibilă. Măsurile de
prevenire nu-şi pot propune decât intervenţii asupra factorilor responsabili de abandonul şcolar în
vederea limitării acţiunii lor nocive;
• deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate şi ele nu-şi ating scopul.
Limitele interne se referă la:
• scăderea eficacităţii acţiunilor preventive, datorită neimplicării în acţiunea preventivă a tuturor
forţelor sociale interesate;
• nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită caracteristicilor de
personalitate;
• prevenţia nu poate depăşi anumite concepţii şi comportamente pe care societatea le construieşte
prin promovarea anumitor valori şi practici sociale;
• activităţile preventive fac apel la diverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt pertinente.
Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.
Evaluările calitative a persoanelor aflate în situaţia de abandon şcolar presupun parcurgerea
următorilor paşi:
• Diagnoza situaţiei - trebuie să fie corectă şi atent plasată în contextul factorilor determinanţi
care au făcut posibilă evoluţia/ starea lucrurilor;
• Depăşirea laturii sensibile, emoţionale, atunci când situaţia este pe cale să influenţe negativ
procesul de educaţie dirijată şi controlată;
• Examinarea să se bazeze pe rezultate, pe date concrete şi nu pe reprezentări sau imagini culese /
oferite de medii ostile, nefavorabile, rău voitoare sau subiective;
• Complementaritatea acţiunii agenţilor evaluatori interni şi externi ai situaţiilor existente ca
obiective ale analizei;
• Identificarea şi promovarea tipurilor de proiecte / programe educative care urmăresc prevenirea
şi combaterea abandonului şcolar;
• Evidenţierea progreselor în claritatea, coerenţa, relevanţa şi economicitatea obiectivelor
orientate spre prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord)(1999), Psihologie şcolară, Iaşi, Ed. Polirom;
2. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Aramis;
3. Cristea, C.G.,(2003) Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti
4. Drăgan, I., Nicola, I., (1993) Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur
5. Gal, D., (2002), Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia;
6. Grosu, N, (1999), Tratat de sociologie. Abordare teoretică, Bucureşti, Editura Expert.
7. Iluţ, P., (1997), Abordarea calitativă a socio-umanului, Iaşi, Editura Polirom.
8. Ionescu, I. I., (1997), Sociologia Şcolii, Iaşi, Ed. Polirom
9. Ionescu, M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Cluj-Napoca, Ed. Dacia.
240
VIITORUL SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII
-perspective epistemologice asupra abandonului școlar -
1
Apud. Ministerul Educaţiei din Québec
2
Cristina Neamţu, Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p.199.
3
apud Elisabeta Stanciulescu, Sociologia educației familiale, vol. I, Ed. Polirom, 2002, p.22.
241
C. Behaviorismul
Aceasta teorie pune accent asupra necesitatii studiului comportamentului indivizilor si un accent
mai scazut pe sentimentele oamenilor. Sustinatorii acestei teorii subliniaza rolul factorilor de mediu si
al invatarii in determinarea comportamentelor. Initiatorii behaviorismului au demonstrat posibilitatea
modificarii comportamentului prin conditionare si deconditionare, asociere, recompense si pedeapsa,
imitare si preluare de modele.
În explicarea devianței scolare behaviorismul avanseaza drept concept-cheie notiunea de
“intarire”; orice comportament, inclusiv indezirabil, se produce pentru că este intarit. Ideea ca
profesorii pot intari schemele de comportament deviant ale elevilor este dificil de acceptat de catre
profesori, care prefera sa blameze deviantul, familia sau alti factori. Si, totusi, profesorii recunosc ca
petrec mult timp incercand sa corecteze problemele de comportament si, relativ putin timp
concentrandu-se pe comportamentele bune ale elevilor. Atentia acordata faptelor indezirabile poate fi
un mod de intarire. 4
Participarea la educaţie este, în egală măsură, un drept şi o obligaţie a copiilor. Discuţia asupra
participării la educaţie este cu atât mai actuală cu cât ea este particularizată la nivelul învăţământului
obligatoriu, în cadrul căruia ar trebui să se regăsească totalitatea copiilor care au vârsta oficială de
școlarizare.
BIBLIOGRAFIE
1. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2003.
2. Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educației familiale, vol. I, Ed. Polirom, 2002.
4
Apud Cristina Neamţu, Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p.199.
242
MODALITĂȚI DE PREVENIRE A ABANDONULUI ȘCOLAR
Cristea Cristina-Nicoleta
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început. Din
punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel
încât, dacă indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv este ineficient.
Ca forma extremă de neparticipare şcolară, abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă a
sistemului de educaţie în România. România este una din ţările membre ale Uniunii Europene (UE)
fruntaşe în privinţa ratei abandonului şcolar. Abandonul şcolar are consecinţe nefaste asupra şomajului,
creşterii economice şi a bunăstării societăţii în general. Unul din indicatorii măsuraţi la nivel european
privind abandonul şcolar este cel care suprinde rata părăsirii timpurii a şcolii. Conform datelor raportate
către Eurostat de România în 2014, rata părăsirii timpurii a şcolii în ţara noastră a fost de 18,1 procente.
Acest fapt îndepărtează România de ţinta asumată în Strategia 2020 de a atinge o rată a părăsirii
timpurii a şcolii de sub 10 procente până în 2020 ca parte procesului de dezvoltare sustenabilă.
În general, cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie
educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternativa. Rata abandonului şcolar se
stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. Părăsirea
timpurie a şcolii este influenţată de factori educativi, de situaţii individuale şi de condiţii socio-
economice. Este mai curând un proces decât un eveniment izolat. Este vorba de un proces care începe
adesea în cursul educaţiei primare, cu primele eşecuri şcolare şi cu o distanţare crescândă faţă de
şcoală. Tranziţiile între şcoli şi între diferite niveluri de educaţie sunt în special dificile pentru elevii
ameninţaţi de riscul de părăsire timpurie a şcolii.
Modalităţi de prevenire:
Pentru reducerea fenomenului de părăsire prematură a sistemului de învăţământ, rolul şcolii, al
părinţilor şi al autorităţilor locale este unul foarte mare, de aceea dezvoltarea unui parteneriat activ între
cei trei actori sociali reprezintă una dintre măsurile utilizate cu succes în cazul câtorva comunităţi rurale
analizate.
Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la diverse activităţi de
informare-formare pe teme variate (de exemplu relaţia şcoală-familie, şcoală comunitate; rolul familiei
în asigurarea succesului şcolar al copilului), este oportună demersului de estompare a abandonului
şcolar
Implicarea factorilor de decizie, autorităţile locale, servicii sociale, ONG-urile, firme, în
acţiunea de prevenire şi combatere a abandonului şcolar. Acţiunile pot viza: informarea comunităţii cu
privire la starea de fapt; atragerea atenţiei asupra gravităţii şi consecinţelor în plan socio-econimic la
nivelul judeţului, dat fiind faptul că abandonul datorat sărăciei generează la rândul său sărăcie;
pregatirea şcolară şi profesională deficitară creează premise pentru rata ridicată a şomajului şi a
situaţiei financiare precare; cei care abandonează şcoala nu vor avea formaţia morală şi civică necesară
rolului de părinte şi a celui de cetăţean al comunităţii.
Desfăşurarea de activităţi extraşcolare (acţiuni de renovare / înfrumuseţare / curăţire a şcolii,
concursuri sportive, acţiuni /concursuri de creaţie artistică, competiţii de joc). Obiectivele acestei linii
de acţiune sunt: „creşterea sentimentelor de apartenenţă la spaţiul şcolar, creşterea atractivităţi şcolii,
scăderea probabilităţii de renunţare la educaţie; creşterea comunicării dintre profesori şi elevi; creşterea
sentimentelor de responsabilitate a profesorilor faţă de destinul elevilor lor”.
Constituirea unor asociaţii a părinţilor cu copii aflaţi în situaţia de risc / sau abandon şcolar care
să vizeze :
- consiliere privind cariera;
- învăţarea unor strategii de găsire a unui loc de muncă;
- tehnici de rezolvare a situaţiilor de criză;
- strategii de monitorizare şi gestionare a traseului educaţional al elevului;
Organizarea de seminarii educaţionale în scopul informării parintilor cu privire la variantele
optime de şcolarizare pentru elevi.
243
BIBLIOGRAFIE:
Bernstein, Basil. (1978). Studii de sociologie a educaţiei. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică. Bogdan Voicu (coord), Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire,
Bucureşti: UNICEF şi Centrul Educaţia 2000 +, 2010.
Jigău M., (coord.) (2008), Învăţământul obligatoriu de 10 ani. Condiţii de implementare,
rezultate şi măsuri corective Alpha MDN, Bucureşti.
Voicu, B., (coord.) (2010), Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire,
Vanemonde, Bucureşti.
244
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar
Cucoș Maria
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat
deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională
indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de
părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care
abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți
sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
• Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
• Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi
copiilor resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de
către părinți.
• Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile
formale
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala
Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental:
• fuga de la şcoală
• absenteismul
• abandonul şcolar
• vandalismul
• conduitele violente
• toxicomania
• copiatul şi suicidul
Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate
în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii
au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
245
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi