Sunteți pe pagina 1din 905

EDITURA ARABELA

CARTE FORMAT ELECTRONIC

"PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR "

August, 2018
S.C. Arabela Smart Design S. R. L.

J03/2183/30.08.2017 2013;
CUI: 38158491

MOȘOAIA-BATRANI, judeţul ARGEŞ

Tel. : 0741.900.732
E-mail: edituraarabela@gmail.com

Carte în format electronic (on-line)

"PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR "

ISBN 978-606-94523-9-4

Editura Arabela
Editor: Georgian Dumitrescu

Autorii își asumă responsabilitatea pentru conținutul materialului publicat!

August, 2018
Determinism si interdependenta in triada societate - familie - nivel de educatie
in perpetuarea abandonului scolar

Prof. Abaza Mihaela Adriana


Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Brasov
Desi avem pretentia de a fi parte a asa-zisei „lumi civilizate”, in Romania secolului XXI se
inregistreaza o rata ridicata a abandonului scolar cu consecintele sale firesti legate de analfabetism,
ceea ce restrange considerabil posibilitatile de dezvoltare si de evolutie ale oamenilor si implicit ale
zonelor in care acestia traiesc
Paradoxal, cum, in acelasi ,,timp”, in era tehnologiei, doua lumi diferite - una dominata prin
excelenta de virtual, de acces facil la informatie, cealalta arhaica, limitata la cunoasterea empirica,
primitiva - coexista, despartite abisal de asigurarea accesului la educatie.
Putem vorbi, asadar, despre privilegiul cunoasterii si educatiei ? Cu certitudine, da. Si daca
rata abandonului scolar este net superioara in mediul rural comparativ cu mediul urban, putem vorbi
despre prapastia dintre cele doua lumi ca despre granita dintre lumina si umbra, dintre superior si
inferior, dintre cunoastere si ignoranta.
Cine si ce creeaza aceasta prapastie si ce putem face pentru a o umple sunt intrebarile la care
trebuie sa raspundem pentru a diminua acest fenomen si consecintele sale.
In primul rand, trebuie sa spunem ca, in mediul rural, fenomenul face parte din fenomenul de
,,zona dezavantajata”, dintr-un lant cauzal care are ca punct de plecare accesul nu numai la educatie, ci
si la multe din conditiile care formeaza ceea ce numim prin sintagma ,,viata decenta” sau ,,nivel de
trai” (infrastructura, electricitate, telecomunicatii...). In mediul urban, desi rata abandonului scolar este
considerabil mai redusa, este de remarcat faptul ca situatiile de abandon scolar nu sunt, totusi, un
fenomen izolat.
Asadar, nivelul de dezvoltare economica cu toate implicatiile pe care le presupune acesta – de la
conditii de trai mai apropiate, in unele zone, chiar de Evul Mediu, la necesitatea asigurarii nevoilor
zilnice prin si din gospodariile proprii ca urmare a absentei locurilor de munca, situatie care de multe
ori si in multe cazuri atrage cooptarea intregii familii, inclusiv a copiilor, in executarea sarcinilor
gospodaresti, la absenta scolilor si/sau a cailor de acces catre cele mai apropiate scoli, numarul redus
de cadre didactice calificate care tot datorita celor expuse mai sus evita sau functioneaza temporar pe
posturile din mediul rural, la accesul limitat la informatie datorita absentei infrastrucurii sau a
posibilitatilor financiare pana la mentalitatea invechita a adultilor asociata cu tendinta de a perpetua
modele de viata/de existenta proprii - stau la baza aparitiei si pepetuarii abandonului scolar. Si daca
spre finalul enumerarii ansamblului cauzal am intrat in zona sociala si educationala este pentru a
sublinia interdependenta dintre cele doua categorii si felul in care se potenteaza reciproc, fiind in
relatie direct proportionala, ceea ce insemna ca cele doua cresc si se maresc impreuna, tandemul social-
economic fiind universal recunoscut.
Din punctul nostru de vedere o aplecare reala si eficienta asupra problemelor zonelor rurale,
insotite de implementarea reala si eficienta unor proiecte de dezvoltare economica, sociala,
educationala, investitii reale si eficiente in zona rurala ar fi solutia pentru a face primii pasi spre a
diminua diferentele si pentru a incepe sa asiguram sanse egale tuturor indiferent de zona geografica. In
spatele tuturor acestor solutii sunt oameni si fonduri, cheia suuccesului insa este data de calitatea
umana a celor care gestioneaza fondurile si implementeaza proiectele pe axa dezvoltare rurala.
Daca in mediul rural problematica este data si de caracteristicile generale specifice ale zonelor
geografice, care creeaza fondul problemelor socio-economice si educationale ale familiilor din care
provin copiii aflati in situatii de abandon scolar, in mediul urban problematica se diversifica si se
nuanteaza, dar ramane tot in sfera socio-economica, etiologia fenomenului imbracand multiple fatete.
Cazuistica pentru fenomenul abandonului scolar este larga si putem aminti spre exemplificare cateva
categorii de familii din care provin copiii care abandoneaza scoala: familii cu dificultati financiare, in
care parintii sunt sau au ramas fara ocupatie, familii in care parintii sufera de alcoolism, familii in care
violenta domestica este ,,legea”, familii in care copiii sunt abuzati fizic, familii in care care copiii sunt
,,folositi” la munca sau pentru a atrage surse de venit prin cersetorie sau prin alte modalitati... In mediul

3
urban interventia institutiilor statului cu rol de asistenta sociala si de asigurare a drepturilor copilului se
resimte pozitiv, ceea ce se reflecta si in scaderea numarului de cazuri de abandon scolar, multi copii
fiind scosi din familiile de provenienta si integrati in regim de urgenta si in familii sau in centre de
plasament, care au obligativitatea si asigura si frecventarea scolii de catre copiii pe care ii au in grija.
Consideram ca indiferent de frecventa cu care se manifesta fenomenul abandonului scolar in
mediul urban sau rural, acesta este o realitate dureroasa pentru timpul istoric in care traim, este o
consecinta a nivelului socio-economic si de educatie din familiile de origine, prevenirea si rezolvarea
aparitiei acestor situatii necesitand interventii atat la nivel macroeconomic si social, la nivel
microeconomic si social, cat si la nivel individual, particular.
Apreciez ca este necesara o strategie nationala pentru combaterea acestui fernomen, axata pe
identificarea cat mai multor cazuri, pe anihilarea pe cat posibil a cauzelor care stau la baza acestora, de
la cele generale la cele particulare, si pe interventii prompte in echipe multidisciplinare in situatiile deja
identificate.

4
AGRESIVITATEA- cauză a abandonului școlar

Prof Adela Pal


Școala Gimnazială Nr 30, Timișoara
Trăim într-o cultură ce se impune, pentru a supravieţui, prin agresivitate (la teatru se vinde
argoul), ne vedem înconjuraţi de o civilizaţie agresatoare : totul se cere a fi cumpărat, reclamele
violentează simţurile, de la mare depărtare, se ard etape, nu se mai aşteaptă o anumită vârstă pentru
coacere, pentru asimilarea unor adevăruri, totul este comestibil dacă suntem în stare să digerăm, iar
inteligenţa noastră se valorizează după cât de bine ne adaptăm acestor atacuri cotidiene.
Nu este de mirare atunci că ai noştri copii ni se impun printr-o aceeaşi agresivitate ingerată din
viaţa intrauterină, împreună cu stresul mamei sau al familiei în general. Şi dacă le admitem dreptul de
a se enerva, considerându-l natural, ne mirăm, totuşi că sunt atât de vehemenţi în răzbunare fizică, ori
agresare verbală, de la o vârstă timpurie.
Agresivitatea presupune existenţa unui conflict.
Printre elevi, conflictul se manifestă ca: neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism,
ceartă, discuţie violentă, coliziune de idei sau de interese, disensiune, fricţiune, ba chiar competiţie.
Sursele conflictelor, dintre elevii clasei, deşi multiple, pot fi clasificate în:
a) Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane. Persoanele se deosebesc între ele, asta
face ca interrelaţionarea să fie mai interesantă, dar în acelaşi timp şi mai complicată, mai ales atunci
când unul dintre ele încearcă să epateze prin impunerea propriilor trăsături de personalitate, opinii,
atitudini, valori, nevoi, gusturi şi preferinţe. Tendinţa (sănătoasă îndeobşte, până la o limită)
egocentristă a interlocutorului îl determină să se instituie drept etalon al corectitudinii şi echităţii, deci
nu se va lăsa dominat de profilul propus, aspect generator al dezacordului – ca primă treaptă a
conflictului.
b) Nevoile ca trebuinţe necesare (trebuinţele fiziologice de: apă, hrană, adăpost, odihnă,
securitate; trebuinţele de integrare socială, trebuinţele de apreciere şi stimă; cele de cunoaştere; estetice;
de actualizare; de ridicare socială; de respectare a normelor), dar şi interesele ca manifestări ale
voinţei personale pot genera conflicte între copii.
c) Comunicarea defectuoasă dar şi cea cea absentă sunt iarăşi monştri conflictogeni.
Uneori, copiilor li se pare că au exprimat clar o opinie, sau cerinţă, că s-au făcut înţeleşi emiţând
mesajul personal, dar partenerul decriptează altfel şi îl vom vedea vexat, ca reacţie- răspuns.
d) Stima de sine ridicată – a unor copii - poate duce la dicuţii de explicare, clarificare a
obiectului neînţelegerii, pe când stima de sine scăzută- a altora - conduce la supărarea partenerului, cu
toate implicaţiile de agresiune manifestată către exterior, ori către sinele jignit, care mai primeşte o
pedeapsă pentru hotărâta şi din nou subliniata sa minus-valoare.
e) Valorile individului sunt legate tot de stima de sine, ele incumbând toate credinţele,
toate principiile care trebuie respectate în viaţă şi care, minimalizate, depreciate de celălalt, vor stârni
conflicte. Câteodată, jignirile se iscă din remarci care depreciază valoric deesenele, lucrările celuilalt.
Din păcate, emitentul criticii este chiar mândru că l-a rănit pe celălalt.
f) Nerespectarea normelor explicite sau implicite stârneşte turbulenţe interrelaţionale: de
ce îşi permite cutare să se acţioneze contra-regulilor? Oare se crede mai isteţ? Ori mai puternic? Mai
valoros?
g) Comportamentele neadecvate, printre care distingem: comportamente negative;
comportamente pozitive în sine dar atipice în socialul manifestat; comportamente pozitive, dar cu mesaj
negativat de partener (de neîncrederea lui, ori de o situaţie momentană nefavorabilă) şi comportamente
neadecvate situaţiei (ţinută, fapte necorespunzătoare unui eveniment – vezi fluieratul în clasă).
h) Agresivitatea este fie cauza, fie forma de manifestare, fie rezultatul conflictului.
Agresivitatea apare ca o formă conflictuală de relaţionare cu mediul, fie în plan concret-acţional, fie în
plan imaginar, fantasmatic. Marca sa este intenţia nocivă, ostilă, îndreptată asupra unei ţinte/persoane
învestite cu anume semnificaţie.
i) Competenţele sociale necesare convieţuirii capătă dimensiuni favorabile ori
defavorizante; ele sunt, după S. Moscovici: dispoziţia şi capacitatea de a acorda gratificaţii şi sprijin;

5
buna apreciere a expresivităţii în comunicarea nonverbală; bune abilităţi de comunicare verbală;
empatia; cooperarea; atenţia acordată celorlalţi; factorii cognitivi (înţelegerea naturii fiecărei situaţii şi
relaţii); rezolvarea problemelor psihosociale; prezentarea sinelui.
Copiii noştri nu admit restricţionările, sunt refractari la tot ce se interpune bunei împliniri a
voinţei lor. Ei trebuie învăţaţi să accepte uneori şi manifestarea contrariului a ceea ce ei şi-au pus în
gând. Și mai trebuie abilitați a se apăra de vorbele rele, jignitoare, ale colegilor, pentru a nu ajunge la
un comportament de pseudoîmbolnăvire ce-i reține acasă, evitând întâlnirea cu atacatorii, până la
abandon școlar deviat în ultim moment, cu ajutorul părinților, prin mutare la o altă școală, în speranța
că un alt anturaj va fi mai cald, mai ferit de micile mari răutăți.

BIBLIOGRAFIE:
1) Constandache Petrică, Sorina; Alexandrescu, Elvira; Petrovai, Domnica, Strategii de
prevenire a violenţei în şcoală. Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul şcolar,
Salvaţi Copiii România (f. Ed, f. Loc), 2009;
2) Stoica- Constantin, Ana, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare şi diminuarea
efectelor, Ed. Polirom, Iaşi, 2004;

6
Școala și familia
Dimensiunea formală a parteneriatului școală – familie

Prof. Aioanei Daneluța


CSEI Suceava
Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului școală – comunitate locală.
Pe de o parte familia este un factor de educație informală, pe de altă parte aceasta are obligații si
drepturi care decurg din statutul de elevi al copiilor ei în sistemul formal de educație.
Fenomene sociale care influențează evoluția familiei si parteneriatul școală – familie
Natalitatea este importantă pentru viața școlii pentru că influențeză fluxurile de elevi care intră în
școală, numărul acestora condiționând resursele necesare (spații, resurse umane, financiare etc.).Toate
țările civilizate se confruntă cu scăderea natalității. Acest lucru este acut resimțit si în România
ultimilor ani.
Divorțialitatea - divorțul părinților este o experiență traumatizantă în cele mai multe dintre cazuri
pentru copii iar efectele acestuia se resimt si în performanțele școlare, în comportamentul si atitudinile
copiilor. Efectele divorțului sunt resimțite de către copii care au tendința de a le exterioriza în acte de
violență, nesupunere, putere scăzută de concentrare la lecții, performanțe școlare scăzute, frecventarea
unor grupuri delincvente etc.
Migrația forței de muncă este un fenomen social care a luat amploare în România mai ales în
ultimii 15-20 ani. Considerăm că parteneriatul dintre școală si comunitate este absolut necesar în cazul
copiilor ai căror părinți au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de ambele părți, scoala ar
trebui să-si diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistență psihologică la nivelul întregii țări,
cadrele didactice ar trebui mai mult informate si motivate salarial pentru a se implica în activități
specifice de asistență socială. Pe de altă parte, autoritățile locale trebuie să facă eforturi pentru
optimizarea serviciilor de asistență socială si de colaborare cu școala.
Implicarea familiei în viața scolii. Implicarea familiei în parteneriatul școlii este condiționată de
gradul de interes al familiei față de scoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează
școala. Cu cât școala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai
mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniți de părinți, care au în familie atitudini proșcoală
adecvate obțin performanțe școlare ridicate si au un grad de aspirație ridicat față de nivelul de
școlarizare pe care doresc să-l atingă.
Există două teorii importante privind relația scoală-familie:
- teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut altora, fără a
gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea clienților, un cod de etică
profesională;
- teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câstig personal; se consideră
privilegii tradiționale ale profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat, o competiție restrânsa.
Din această perspectivă câstigurile profesorului din parteneriatul scoală – familie sunt: un statut
valorizator în ochii societății; cooperarea cu familia poate fi un test profesional si poate fi considerată
ca facând parte din datoria profesională a profesorului (părinții sunt clienți ai scolii); eficacitatea
învătământului poate fi ameliorată prin cooperarea între școală si familie; părinții sunt responsabili
legali de educația copiilor lor si pot avea exigente de a evalua rezultatele activității școlare.
Forme de organizare ale relației școală – familie : în ceea ce priveste relația dintre familie si
părinți cele mai frecvente forme de organizare a acestei relații sunt:
- sedințele cu părinții;
- discuții individuale între cadrele didactice si părinți;
- organizarea unor întâlniri cu părinții;
- implicarea părinților în manifestări culturale ale școlii si activități recreative;
- voluntariatul;
- asociațiile de părinți
Dimensiunea formală a parteneriatului școală – familie
Conform Regulamentului școlar - părinții au dreptul de a alege unitatea școlară.

7
La nivelul școlii, părinții sunt implicați în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinților / Asociația de părinți;
2. Consiliul clasei;
3. Comisia pentru evaluarea si asigurarea calității în școală;
4. Comitetul de părinți ai clasei.
Conform noii legi educației (publicată în MO Nr. 18/10.I.2011) relațiile dintre instituțiile școlare
și familiile elevilor îmbracă noi dimensiuni formale:
- în Art. 14 se stipulează că: Ministerul Educației Naționale proiectează, fundamentează și aplică
strategiile naționale în domeniul educației și prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale
părinților;
- părinții se pot implica si în alegerea disciplinelor din curriculum la decizia școlii. În art. 63 se
prevede: „consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și
pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Programele școlare pentru
disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul
unităților de învățământ” si prin consultarea structurii asociative a părinților;
- în Art. 79. familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor sunt recunoscute ca
beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar;
- conform legii, învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari iar toate deciziile majore
vor fi luate atât prin consultarea reprezentanților beneficairilor primari (Consiliul Național al Elevilor)
si prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a
structurilor asociative reprezentative ale părinților (art. 80);
- legea mai prevede si formalizarea relațiilor scoală părinți astfel: în art. 86 se prevede că
„Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a
preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise
drepturile și obligațiile reciproce ale părților.”
- în ce priveste componenta evaluare, se doreste realizarea unei mai bune transparențe față de
părinți. Un rol important îl are „portofoliul educațional al elevului” care este constituit din elemente
care atestă evoluția elevului în contexte educaționale diverse: formale, nonformale, informale.

Bibliografie selectivă:
1. *** Legea educației naționale, publicată în MO Nr. 18/10.I.2011
2. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – „Școală si comunitate. Ghid pentru profesori”, Colecția
educația 2000+, editura Humanitas Educațional, Bucuresti 2002
3. Iosifescu, Serban (coord.) - Management educațional pentru instituțiile de învățământ,
Bucuresti, ISE - MEC, 2001
4. Suport de curs ”Școala și comunitatea” :Formare de consilieri si asistenți suport pentru
implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar (Contract
POSDRU/1/1.1/S/8)

8
Caracterizarea relației de parteneriat școală – comunitate

Prof. Aioanei Răzvan-Vasile


CSEI Suceava
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineste ca o înțelegere legală în care partenerii
definesc împreună scopul general al parteneriatului. Parteneriatul autentic presupune, cel puțin în
teorie, colaborarea strânsă si combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneri.
- Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o
modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor manageriale,
fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluționarea lor să
devină fezabilă prin parteneriat.
- Parteneriatul poate fi o soluție pentru alocarea si folosirea resurselor locale la nivel comunitar,
pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare. Ideea de parteneriat
între școală si comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarității serviciilor sociale
oferite de către diversele organizații care activează în comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii si
cunostințe pe care părțile implicate trebuie să le cunoscă si să le folosească.
Parteneriatul implică adoptarea unui management bazat pe colaborare si schimbare, comunicare
si constientizarea diversității.
Într-o relație de parteneriat fiecare partener trebuie să-si definească asteptările, scopul si limitele.
În relația de parteneriat dintre școală si agenții comunitari cei implicați trebuie să definească si să
constientizeze:
- care sunt agenții comunitari implicați în relația de parteneriat;
- care sunt motivele parteneriatului;
- care sunt modificările vizate în situația actuală;
- ce probleme majore pot fi rezolvate prin parteneriat;
- care sunt rolurile specifice pe care fiecare partener.
Parteneriatul este bazat pe încredere, creează responsabilitate pentru parteneri și implicare
reciprocă. Parteneriatul trebuie să fie o modalitate mai eficientă de a obține rezultate bune, o schimbare
în bine.
Principiile care stau la baza parteneriatului scoală – comunitate, stipulate în noua lege a educației
sunt (Legea educației naționale, Art. 3):
Principiul echității — în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare;
Principiul calității — în baza căruia activitățile de învățământ se raportează la standarde
de referință și la bune practici naționale și internaționale;
Principiul relevanței — în baza căruia educația răspundenevoilor de dezvoltare personală și
social-economice;
Principiul eficienței — în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime,
prin gestionarea resurselor existente;
Principiul descentralizării — în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați
direct în proces;
Principiul răspunderii publice — în baza căruia unitățile și instituțiile de învățământ răspund
public de performanțele lor;
Principiul asigurării egalității de șanse;
Principiul transparenței — concretizat în asigurarea vizibilității totale a deciziei și a rezultatelor,
prin comunicarea periodică și adecvată a acestora;
Principiul incluziunii sociale;
Principiul centrării educației pe beneficiarii acesteia;
Principiul participării și responsabilității părinților;
Principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;
Principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct a sistemului
de învățământ.

9
Tendința deschiderii școlii către comunitate este evidentă în majoritatea țărilor occidentale. în
contextul în care, resursele acordate educației, sunt în descrestere, parteneriatul poate fi o formă prin
care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de atragere a resurselor către
scoală si de valorificare a resurselor scolii în beneficiul comunității.
- Identitatea școlii în relația de parteneriat
Școala are o misiune si roluri bine stabilite iar frontierea de deschidere a instituției școlare către
mediul său poate fi variabilă.
Școlile sunt organizații puternic ancorate în comunitate, statutul organizației scolare, funcțiile
sociale ale acesteia precum si competențele specifice ale resurselor umane implicate în sistemul
educațional fac din scoală promotorul parteneriatului comunitar.
- Școala si comunitatea trebuie să-si asume noi tipuri de relații, fără a renunța la
elementele de fond care le definesc identitatea.
Considerăm că scoala nu-si pierde identitatea într-o rețea de parteneriate, ci oferă servicii care să
răspundă unor părți a nevoilor beneficiarilor, se dezvoltă, devine o organizație care “învață”.
Parteneriatul scolii cu agenții comunitari poate funcționa în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp, informaționale
etc.) pentru binele comun;
- activități / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenților comunitari către școală;
- voluntariat si implicare în acțiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate, etc.

Bibliografie selectivă:
1. *** Legea educației naționale, publicată în MO Nr. 18/10.I.2011
2. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – „Scoală si comunitate. Ghid pentru profesori”, Colecția
educația 2000+, editura Humanitas Educațional, Bucuresti 2002
3. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iasi,
2005
4. Stăiculescu Camelia – „Managementul parteneriatului școală – comunitate” în Managementul
grupului educat, Editura ASE, Bucuresti, 2006
5. Suport de curs ”Școala și comunitatea” :Formare de consilieri si asistenți suport pentru
implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar (Contract
POSDRU/1/1.1/S/8)

10
COMUNICARE ŞI SOCIALIZARE ÎN ALTERNATIVA
STEP BY STEP

Ali Leila,
Școala Gimnazială nr. 24 ,,Ion Jalea” Constanța,
Alternativa Step by Step plasează elevul în centrul acţiunii educaţionale. Acest fapt impune, din
partea cadrului didactic, alegerea metodelor care potenţează învăţarea prin efort personal, a resurselor
materiale care stimulează creativitatea, precum şi a formelor de organizare a activităţii care îl ajută pe
copil să relaţioneze. Într-un cuvânt, educatorul adaptează strategiile de instruire a colectivului de elevi,
fiecărui copil în parte şi fiecărei situaţii de învăţare. În scopul dezvoltării la maxim a potenţialului
copiilor.
Din punctul de vedere al copiilor, activitatea în grupuri este foarte apreciată, asfel că, deși unele
sarcini necesită muncă independentă, ei solicită să lucreze în grup.
La întrebarea firească ,,De ce doriți să lucrați în grup și nu individual?”, copiii s-au grăbit să
răspundă: ,,Ne place mai mult să fim împreună.” ,,Lucrăm mai bine între prieteni.” ,,Obținem rezultate
mai bune când punem toate ideile și cunoștințele la un loc.” ,,Facem schimb de idei.” ,,Ne împrietenim
mai bine.” ,,Lucrăm mai bine și terminăm mai repede cerința.”
Sistemul instruirii după necesităţile elevului se bazează pe motivaţia intrinsecă, prin crearea unui
mediu educaţional care să stimuleze impulsul natural continuu de a învăţa. Pentru a-i stimula pe elevi
să relaţioneze şi să comunice eficient, am căutat să-i ajut să-şi descopere înclinaţiile, pasiunile,
interesele, să-şi creeze propria lor personalitate la activităţile desfăşurate în şcoală.
O modalitate eficientă de declanşare a motivaţiei intrinseci este studiul tematic. El presupune
explorarea unei idei interesante legate de mai multe domenii de cunoaştere, stimulează curiozitatea,
interesul pentru cunoaştere, creativitatea, obligând elevul să iniţieze şi să dezvolte relaţii de comunicare
şi de socializare.
Împreună cu ei am elaborat împreună un proiect bazat pe tema ce le-a stârnit curiozitatea, pe care
l-am dezvoltat şi îmbunătăţit împreună cu ei. S-a observat că au fost motivaţi numai în măsura în care
studiul tematc a găsit răspunsul la întrebările pe care copiii le-au pus.
Studiul tematic ,,Lumea fascinantă a animalelor marine”, având o factură experimentală, mi-a
oferit informaţii despre posibilităţile pe care noi, cadrele didactice le putem avea în dezvoltarea şi
ameliorarea abilităţilor de socializare şi comunicare ale elevilor.
Obiectivele pe care mi le-am propus au vizat cultivarea motivaţiilor pozitive, familiarizarea
copiilor cu domeniul cercetării ştiinţifice, exersarea competenţelor deja formate, dezvoltarea gândirii
critice, consolidarea spiritului de colaborare.
Etapele parcurse în planificarea acestui studiu au fost:
1) Alegerea temei
2) Culegerea informaţiilor
3) Adunarea şi selectarea materialelor
4) Planificarea şi proiectarea activităţilor
5) Desfăşurarea propriu-zisă a studiului tematic
6) Finalizarea şi evaluarea
Munca întregului colectiv s-a concretizat în realizarea unei reviste, precum şi a unei expoziţii de
desene reprezentând animalele marine. Am încurajat permanent elevii, apreciind efortul depus,
implicarea în proiect, activităţile în grup precum şi strategiile de comunicare alese de fiecare. În prima
variantă, grupul 1 a ales să comunice la şcoală, pe timpul pauzelor, grupul 2 a considerat benefic să
comunice prin intermediul messengerului, pe internet, grupul 3 a colaborat foarte bine întâlnindu-se la
unul din membrii acasa, o dată la două zile, iar grupul 4 a ales să comunice tot la şcoală, când timpul
le-a permis.
Evaluarea s-a realizat sub forma unui joc pentru fiecare domeniu. Acestea au vizat nu numai
identificarea modului în care elevii au asimilat cunoştinţe cantitativ şi calitativ ci şi implicaţiile pe care
le-a avut acest studiu tematic în identificarea modelelor de socializare şi comunicare.

11
Brainstormingul este una dintre cele mai răspândite metode de stimulare a creativităţii, al cărui
principiu este: ,,cantitatea generează calitate”. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile
şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. Prin folosirea acestei metode, am
încercat să provoc şi să solicit participarea activă a elevilor, să dezvolt capacitatea de a trăi anumite
situaţii, de a le analiza şi de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime. De asemenea,
am observat că, utilizând brainstormigul, am favorizat exprimarea personalităţii copiilor şi dezvoltarea
relaţiilor interpersonale.
Respectând etapele metodei, după ce am stabilit cu elevii studiul, i-am solicitat să exprime într-un
mod cât mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor care le vin în minte în
legătură cu ,,animale marine”. Le-am atras atenţia că trebuie să evite referirile critice, având libertate
totală de exprimare.
Reluând ideile emise, copii au găsit, la îndemnul meu, criterii de grupare a lor pe categorii-
simboluri, delimitând totodată subtemele proiectului şi domeniile de lucru corespunzătoare:
♦ muzeu - la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii - constucţii
♦,,coadă de peşte” - suntem scriitori - scriere
♦acvariu - specii - ştiinţe
♦ape curate - sa-i ocrotim - domeniul social
♦desene animate - desenăm şi colorăm - arte
♦banc de peşti - expresii numerice - matematică
♦fascinante - animalele marine în texte literare - citire
♦înotătoare neîntrecute - joc şi mişcare - educaţie fizică
♦pot colinda lumea întreagă - călătorii - ştiinţe/geografie
Copiii au propus activităţi specifice fiecărui domeniu, conform cu interesele şi aptitudinile lor.
Pe parcursul desfăşurării proiectului, ei s-au organizat singuri în cadrul grupului şi au găsit permanent
şi alte activităţi, surse de informare şi materiale de lucru. Dealtfel, faţă de schema iniţială, tema s-a
ramificat în funcţie de ideile de moment şi evenimentele curente. ( De exemplu, atunci când P.R. a adus
un dvd cu un reportaj despre balene, i-a determinat să caute noi surse de informare despre speciile de
balene).
Schimbările produse după o săptămână ar fi generat în mod obişnuit fie întreruperea
activităţilor, fie respingeri între membrii noilor grupuri. Având în vedere că elevii claselor Step by Step
beneficiază de un sistem de organizare pe grupe/centre care se schimbă de la o zi la alta, fie în funcţie
de preferinţe, fie în funcţie de criterii date de către învăţătoare, reorganizarea nu a produs mari
schimbări. În două cazuri, foştii lideri de grup au fost realeşi, motivându-se abilităţile lor de
comunicare şi socializare (,,ştie să ne împace, dacă ne cretăm” , ,,nu ţipă la noi”, ,,ne ascultă”, ,,nu este
zgârcit”). În celelalte două grupuri liderii au fost schimbaţi.
Finalizarea studiului tematic mi-a relevat aspectele formative pe care le are munca în echipă, la
un proiect comun. În fiecare elev există tendinţe pozitive, nespecifice, legate de trebuinţa de reuşită de
competenţă. Abordarea învăţării din perspectiva studiului tematic a creat o situaţie motivaţională de
natură să stimuleze şi să amplifice resursele de comunicare şi socializare, influenţând eficienţa
învăţării. Astfel, valenţa pozitivă a acestei experienţe de învăţare o constituie declanşarea mobilurilor
interne.

Bibliografie
1. AMADO,GILLE, GUITTET, ANDRÉ (2007) Psihologia comunicării în grupuri.
Editura Polirom: Iaşi
2. BURKE WALSH, K (1999) Predarea orientată după necesităţile copilului,
C.E.D.P. Step by Step, Iaşi
3. PÂNIŞOARĂ, ION-OVIDIU (2008) Comunicarea eficientă. Editura Polirom: Iaşi

12
Motivarea pentru învăţare-un argument forte pentru prevenirea abandonului
şcolar

Prof.Alistar Didi, Şcoala Gimnazială ”Mihai Drăgan”Bacău


Angajarea elevilor în instruirea/autoinstruiere este greu de realizat fără o bază motivaţională
adecvată. Natura motivaţiei, forţa ei dinamizatoare determină calitatea învăţării.
Motivaţia se doreşte a fi o tensiune interioară direcţionată spre realizarea unui scop acceptat
subiectiv; ea are funcţii de activizare, orientare, dirijare şi conducere a conduitei elevului în sensul
scopului pentru care s-a optat. Totodată, motivaţia asigură sens, coerenţă internă conduitei, mijloceşte
stabilirea şi realizarea unor scopuri conştiente cum ar fi reducerea absenteismului şi a abandonului
şcolar.
Sensibilizarea respectiv orientarea atenţiei, a interesului spre ceea ce urmează să fie învăţat joacă
un rol important. Ca verigă indispensabilă şi condiţie a învăţării, sensibilizarea presupune crearea
surprizei, a momentelor de disjuncţie între ineditul situaţiei prezentate şi aşteptările elevilor, luarea în
atenţie a factorilor care uşurează formarea percepţiei.
Ȋn plan psihologic, sensibilizarea are ca finalitate să pregătească actul perceptiv ca punct de start
în cunoaşterea realităţii de către elev. Un rol important îl are familiarizarea elevului cu ceea ce este de
învăţat prin efort propriu, oferindu-i-se materialul faptic, propunându-i-se anumite activităţi şi tehnici
mentale de lucru. Ȋn acest fel, numai prin implicarea lui directă putem să-l atragem în universul şcolar.
Crearea şi menţinerea unui climat de încredere, asigurarea unei atmosfere de lucru stimulatoare
pot înlătura tendinţa de-a abandona şcoala. Climatul afectiv pedagogic are ca fundament relaţiile
interindividuale: profesor-elev şi elev-elev, care pot fi stimulatoare sau dimpotrivă, frenatoare.
Sinceritatea, modestia, tactul în raporturile interpersonale, cultivarea adevărului şi pasiunea pentru
muncă uşurează, crearea unui climat cât mai încurajator şi plin de optimism în rândul elevilor.
Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei cognitive se impune ca o necesitate pentru a găsi
căile trecerii de la motivaţia extrinsecă la cea intrinsecă, pentru evitarea nemotivării şcolare, pentru
trecerea de la motivaţia nemijlocită a sarcinii la motivaţia socială a învăţării, pentru cristalizarea
intereselor profesionale de interrelaţie cu motivaţia cognitivă, intrinsecă şi cu aptitudinile şi
deprinderile, în corelaţie directă cu gradul cel mai mare de funcţionalitate.
Motivaţia şcolară este impulsionată de următoarele aspecte psihopedagogice:
-practica pedagogică dovedeşte că motivaţia extrinsecă şi motivaţia intrinsecă pot duce în final, la
creşterea randamentului şcolar şi o şansă reală de reducere a abandonului şcolar;
-evaluarea motivelor învăţării porneşte de la faptul că atunci când un profesor nu poate capta
interesul cu procedeele obişnuite de motivare extrinsecă, trebuie să detecteze şi să evalueze exact
structura şi funcţionalitatea sistemului motivaţional, pornind de la cultivarea emoţiilor şi sentimentelor
cognitive ale elevului respectiv, conjugându-le cu sarcinile didactice. Ȋn noua conjuctură, trebuie create
noi situaţii de predare –învăţare în cadrul cărora elevul să trăiască sentimentul succesului, care devine
factor motivaţional, iar accentul trebuie să cadă pe organizarea condiţiilor de învăţare, astfel încât
acesta să devină un factor hotărâtor de promovarea încrederii în sine iar succesul obţinut poate deveni o
sursă pentru motivarea învăţării şi cultivarea încrederii în sine, stimulându-l mereu să fie prezent
mereu la orele de curs şi de-ai dispărea tendinţa de-a abandona şcoala;
-dezvoltarea impulsului cognitiv, pe baza stimulării trebuinţei de activism şi a trebuinţei de
explorare, paralel cu stimularea şi dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive (curiozitatea,
mirarea, îndoiala, întrebarea, bucuria descoperii adevărului). Se trece deci de la curiozitatea perceptivă,
care este o simplă prelungire a reflexului înnăscut de orientare şi a trebuinţei de explorare spre
curiozitatea intrinsecă de a şti, de a cunoaşte, de a descoperi noul. Se impune ca în cadrul lecţiilor să se
apeleze la elementul ”surpriză”, la un element de noutate. Ȋn acest mod se captează atenţia elevului ca
să depăşească dorinţa de-a absenta de la ore şi să-i trezească interesul, clădindu-se preferinţele pentru o
anumită disciplină şcolară. Captarea atenţiei elevilor se leagă de motivaţia sarcinii, de motivaţia pe
termen scurt, în cadrul secvenţelor de instruire, iar dezvoltarea interesului de cunoaştere se leagă şi de
motivaţia socială, pe termen lung fiind expresia măiestriei pedagogice a profesorului;

13
-utilizarea competiţiei, a întrecerilor, ca situaţii didactice motivaţionale sumt modalităţi care au la
bază nevoia autoafirmării fiecărui elev, dar în mod special a celor care au o anumită tendinţă de-a lipsi
de la ore. Elevul poate fi determinat să intre în ”competiţie”cu propriile sale realizări din trecut, cu
anumite baremuri sau cu anumite taloane ideale „de perfecţiune”. Cercetările psihopedagogice
recomandă utilizarea inteligentă a competiţiei între grupele omogene ale clasei, deci antrenarea şi a
elevilor care au tendinţa de-a abandona şcoala, în condiţiile repartizării unor sarcini de învăţare a căror
natură este comună, dar diferă între ele prin numărul de cerinţe. Tot din practica şcolară s-a demonstrat
că sunt utile şi întrecerile în care sarcinile didactice prezentate sub forma unor teste de cunoştinţe lasă
libertatea alegerii de către elevi a unor itemi suplimentari, gradual mai dificili, mai complecşi, pe lângă
itemii obligatorii. Comentariile scrise de profesor pe lucrările elevilor de asemenea au un impact
pozitiv semnificativ asupra performanţelor ulterioare la teste. Totodată, s-a observat din practica
noastră şcolară că aceste remarci au un efect pozitiv şi asupra efortului ulterior al elevului, al atenţiei şi
atitudinii sale faţă de învăţare, căutând să-l atragem cât mai mult în sfera vieţii şcolare şi de-a preveni
abandonul şcolar.

Bibliografie
Cristea Sorin, Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998;
Ionescu Miron, Radu Ioan, Didactica modernă, ediţia a II a modernă revizuită, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2001;
Ionescu Miron, Chiş Vasile, Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992.

14
RASISMUL, FACTOR DETERMINANT ÎN ABANDONUL ŞCOLAR

Prof. Ana-Monica Cojocărescu


Colegiul „Mihai Eminescu”, Bacău
În fiecare an, peste 50.000 de copii români abandonează şcoala. Câţi dintre ei se reîntorc în
sistem? Prea puţini, iar numărul lor nu este inclus în nicio statistică oficială. Cei mai mulţi copii care
ajung să renunţe la şcoală sunt de la ţară şi vin din familii sărace, acolo nevoia de hrană e mai
importantă ca nevoia de ştiinţă.
Abandonul şcolar este prezent azi în 40% din unităţile de învăţământ din mediul rural, cele mai
multe cazuri fiind înregistrate în licee. În ceea ce priveşte absenteismul de la ore, acesta apare cel mai
des tot în învăţământul liceal. Paradoxal sau nu, Regiunea Bucureşti - Ilfov are cele mai slabe rezultate
privind prezenţa la ore, cu o medie anuală de absenţe de peste 32 de ore/elev. Aceste date reies din
studiul „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural", realizat de către Fundaţia World Vision
România, la iniţiativa şi cu finanţarea Fundaţiei Vodafone România. Cercetarea este reprezentativă la
nivel naţional şi a fost efectuată în perioada februarie - iulie 2017. Astfel, peste două treimi din unităţile
de învăţământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educaţional, cum ar fi
rezultate slabe la evaluarea naţională, risc de abandon şcolar, rate ridicate de absenteism şi repetenţie, şi
cu unul sau mai mulţi factori de risc socio-educaţionali, cum ar fi elevi proveniţi din familii
dezavantajate economic sau spaţii şi dotări materiale insuficiente. Studiul amintit mai arată că şapte din
zece unităţi de învăţământ din mediul rural au elevi care repetă clasa, iar Regiunea Centru – judeţele
Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – are cel mai mare procent de repetenţie. În ceea ce
priveşte provenienţa elevilor din familii dezavantajate economic, două treimi (62,6%) din unităţile de
învăţământ au elevi cu dosar de bursă socială, elevi instituţionalizaţi sau elevi în plasament.
România a cheltuit în ultimii zece ani sute de milioane de euro pentru a scădea rata abandonului
şcolar şi cu toate astea numărul copiilor care renunţă la şcoală este în creştere.
Pe lângă cele mai sus menţionate, o cauză importantă a abandonului şcolar încă de la clasele mici
o reprezintă rasismul, mai ales în cadrul învăţământului rural. Dacă în mediul urban există diferite
proiecte, care prind contur anual, pentru persoanele rrome, proiecte care îi încurajează să înceapă sau să
continue studiile, fiind susţinuţi financiar de către stat, în mediul rural, aceste proiecte există, de cele
mai multe ori pe hârtie doar. Iar programele aşa-numite a doua şansă aproape că lipsesc cu desăvârşire.
Se ştie că populaţia rromă a fost pentru multe secole o populaţie nomadă, care nu a pus prea mare preţ
pe desăvârşirea intelectuală, fapt care era şi greu realizabil, tocmai din cauza faptului că erau nomazi.
Acum, prinzând rădăcini în unele zone, populaţia rromă încearcă să se adapteze cerinţelor societăţii din
care fac parte. Din păcate, aşa cum proiectele destinate lor sunt doar pe hârtie, tot aşa lupta împotriva
rasismului a rămas, de cele mai multe ori, pe hârtie. Rasismul este încă o problem stringent cu care se
confruntă românii, indiferent de pregătire sau zona în care locuiesc. Să nu credem că rasismul ţine doar
de delimitarea de rasa neagră. Exista mai multe idei care pot duce la discriminare, deşi cea mai des
întâlnită este ideea diferenţelor dintre negrii şi albi. Rasismul poate duce la segregare rasială, mai precis
separarea şsi izolarea unor oameni de ceilalţi. Asta se întâmplă cu populaţia rromă, care, uneori, nu
reuşeşte să se integreze, din motive care ţine de propii reprezentanţi, iar alteori, de negativismul cu care
sunt priviţi şi primiţi de către reprezentanţii albi.
Un copil, la şcoală, poate fi exclus din anumite activităţi pentru că este de altă religie, culoare sau
de altă etnie. Principalele motive pentru care, în ziua de azi, a crescut discriminarea în rândul elevilor
sunt mai multe, dar cea mai des întâlnită situaţie este aceea când o persoană cu o dizabilitate este
exclusă din anumite activitati, nu-şi poate exprima liber opiniile sau este exclus din anumite cercuri de
prieteni.
În cazul unor prejudecăţi formate de către anumiţi elevi, cea mai bună soluţie este comunicarea.
Prin comunicare se poate stabili dacă afirmaţiile făcute cu privire la persoana respectivă sunt adevărate
sau sunt doar nişte prejudecăţi. În cazul în care acei oameni sunt de altă religie, etnie, naţionalitate sau
au vreun handicap, trebuie să li se acorde şansa de a se integra în comunitate.
Situaţia copiilor rromi este una critică, majoritatea aparţtinand unor familii extrem de sărace.
Mulţi dintre ei abandonează şcoala din cauza lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori

15
discriminaţi faţă de colegii lor: puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău
câteodată, agresaţi verbal de către copii sau profesori. Educarea adulţilor (cadrelor didactice) şi a
copiilor în spiritul toleranţei şi nediscriminării constituie o prioritate dacă dorim schimbarea
mentalităţilor.
Integrarea populaţiei rrome continuă la vârsta şcolii, o şcoală căreia îi revine ca misiune
promovarea printre profesorii şi elevii celorlalte naţionalităţi, valorile şi cultura elevilor etnici. Trebuie
încurajată dorinţa rromilor de integrare şi accentuat că integrarea nu înseamnă pierderea culturii
tradiţionale. Teama etniei rrome de diversitatea culturală ar trebui să fie înlocuită de interesul mutual şi
de deschiderea către schimbul de experienţe cu ceilalţi.
Înţelegerea mutuală va reduce riscul discriminării şi va contribui la crearea de condiţii mai bune
de învăţătură pentru copiii rromi. Condiţiile mai bune de învăţare vor stimula încrederea de sine a
elevilor şi vor contribui la reducerea abandonului şcolar – o problemă extrem de frecventă între rromi.
Din păcate, foarte mulţi elevi din ziua de azi nu pot accepta elevi diferiţi. Tocmai pentru că nu
suntem uniţi, această societate se destramă şi apare astfel în şcoli şi violenţa, fie ea verbală sau fizică.
Până când nu ne vom schimba comportamentul faţă de noi înşine, până când nu vom fi pregătiţi
să ne acceptăm cu propriile tradiţii şi obiceiuri, care ne definess şi ne dau culoare ca naţiuni, cu bune şi
rele, pentru că nu suntem perfecţi, nu ne vom putea accepta efectiv, nu ne vom putea adapta şi integra,
indifferent de câte eforturi se fac la nivel naţional sau internaţional, indifferent de câte legi sau proiecte
scriem.

16
Empatia ca trasatură a inteligenţei emoţionale- o cale de prevenire a
abandonului școlar

Prof. Anca Ioana Cristina , Școala Gimnazială nr.1 Cociuba Mare


MOTTO: “Omul cel mai fericit este acela care face fericiţi cât mai mulţi oameni” , Diderot

Inteligenţa emoţională a evoluat odată cu omenirea,necesitatea de adaptare, de a face faţă şi de a


colabora cu cei din jur, fiind cruciale pentru supravieţuirea primelor societăţi primitive. Termenul
“inteligenţă emotioanală” a fost formulat pentru prima data într-o teză de doctorat, in S.U.A , in 1985.
Wayne Leon Payne considera ca inteligenţa emotinală este o abilitate care implică o relaţionare
creativă cu stările de frică, teamă , durere şi dorinţă. Howard E. Book afirma că “inteligenţa emoţională
este la fel de veche ca şi timpul”.
In 1995, psihologul American Daniel Goleman a publicat o carte numită “Inteligenta
emoţională”, în care aduce in actualitate şi defineşte practic noţiunea de inteligenţă emoţională. Aceasta
presupune în primul rând conştientizarea de sine, autodisciplină şi empatie. Pentru a reuşi în viaţă,
spune Daniel Goleman, fiecare dintre noi trebuie să-şi dezvolte principalele dimensiuni ale inteligenţei
emoţionale: cunoaşterea propriilor emoţii,gestionarea emoţiilor, aptitudinea de a gestiona emoţiile în
mod productive, empatia- citirea emoţiilor celorlalţi, capacitatea de dirijare a relaţiilor interpersonale
Empatia este caracteristica despre care voi discuta in acest scurt referat. Empatia este capacitatea
de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Această teorie a cunoaşterii altuia, a empatiei, era
cunoscută mai ales sub aspectul ei estetic şi vine de la clasicismul german în frunte cu Herder, care se
extinde apoi si la romantismul german reprezentat de Novalis si Schlegel.
Volkelt si Lipps înteleg procesul de empatie ca o proiectare a stărilor noastre psihice asupra unui
obiect din afară. Am putea spune grosso modo ca noi nu gasim într-un obiect decât ceea ce pusesem noi
in el; noi reacţionăm la propriile noastre stări sufleteşti obiectivate, repetăm reflexul eului nostru
propriu.
S Marcus defineşte empatia ca” un fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor
celuilalt,dobândit prin transpunerea psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman,
permiţând înţelegerea modului in care celălalt interpretează lumea”. Empatia se construieşte pe
deschiderea spre sentimentele celorlalţi, pe abilitatea de a citi informaţiile provenite prin canale
nonverbale. Cuvintele pot exprima relativ puţin din sentimentele oamenilor, fapt pentru care empatia se
bazează pe capacitatea de a intui sentimentele , atribuind o maxima atenţie informaţiilor de tip non
verbal: tonul vocii, mimica, gesturile sau mişcările persoanei etc. Sentimentele noastre sunt probabil
cea mai mare sursă de unitate a tuturor membrilor speciei umane, ele sunt universale. În timp ce
convingerile noastre politice, religioase ,culturale ne-au desparţit de atâtea ori sentimentele de empatie,
compasiune, cooperare şi iertare au potenţialul de a ne uni ca specie. Adevărul în privinţa emoţiilor se
află mai mult în “cum” spune persoana decât în “ce” spune.
S . Marcus apreciază că empatia este realizată prin transpunerea imaginativ-ideativă în sistemul
de referinţă al altuia-respectiv preluarea modului de a gândi şi de realiza rolul social- şi transpunerea
emoţională, acţiune de activare a unei experienţe, de substituire în trăirile menţionate prin identificarea
afectivă a partenerului, preluarea stării lui de spirit.
Din păcate fenomenul de abandon școlar este din ce în ce mai actual în contextul unei societăți
din ce în ce mai globalizate și a unui sistem de învățământ din ce în ce mai subfinanțat, supus tuturor
presiunilor. Motivația elevilor pentru o învățare constantă și susținută este din ce în ce mai scăzută,
nivelul de dezvoltare financiară și intelectuală al familiei din care provin aceștia fiind de asemenea un
factor decisiv în apariția fenomenului de abandon școlar.
Fr . Baumgarten percepe empatia ca o interpretare afectivă lipsită de interes practic şi material.
Empatia este o inţelegere mai subiectivă, mai independentă de experienta, de gradul de inteligenţa si de
cultură. In empatie noi adoptam punctul de vedere al altuia, ne ajustam imediat şi nemijlocit la o stare a
altuia, identificându-ne cu ea. Obiectul sau conţinutul empatiei nu este numai afectiv, prin empatie
putem cunoaşte si gândurile cuiva. Astfel ,Baumgarten susţine că empatia este , deci, un proces ce
poate sesiza psihicul în întregimea lui, un proces de natură afectivă şi cu o functie apriorică.

17
Driesch considera că empatia are ca obiect eul intreg ; ea este de natura afectiva şi, fiind
privilegiul sentimentului moral ajutat de inteligenţă, are o valoare transcedentă.
Empatia ca dimensiune a inteligenţei emoţionale se manifestă în special sub forma unei trăsături
de personalitate. Rolul empatiei în cunoaşterea interpersonală este cel puţin la fel de important ca şi cel
al factorilor intelectuali şi se manifestă printr-un stil apreciativ. Persoanele cu un inalt nivel al empatiei
imbină experienţa afectivă , care este bogată şi nuanţată, cu flexibilitatea în planul cognitiv, prin
utilizarea şi aplicarea unor criterii apreciative diverse adaptate situatiei. Aceste persoane nu sunt
sclavele prejudecăţilor, nu au obiceiul atunci cand întâlnesc pe cineva să-l eticheteze după câţiva
indicatori percepuţi superficial.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind să acorde ajutor persoanelor care le
inconjoară, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social şi sunt in general
putin anxioase. Oamenii care dispun de acestă capacitate , de a fi sensibili cu alţi oameni şi de a-i
înţelege , nu numai că percep simţămintele şi nevoile altora, ci sunt dispuşi să facă efortul de a vedea
acţiunile, întâmplările şi situaţiile din alt punct de vedere şi să acţioneze în concordanţă cu acesta.
Indivizii care sunt insensibili la emoţiile interioare ale altora şi nu pot sau nu vor să ia în considerare
alte puncte de vedere decât ale lor pot genera probleme grupurilor sau echipelor din care fac parte.
Altruismul se referă la acţiunile de binefacere făcute în mod dezinteresat semenilor noştri. Unul dintre
factorii determinanţi ai comportamentelor altruiste îl constituie empatia, care influenţează altruismul
prin următoarele trei variabile :
-abilitatea de a discrima şi clasifica stările afective ale altora
-abilitatea de a evalua ipotetic modul de comportare şi perspectiva altei personae
-impresionabilitatea emoţională , mai exact capacitatea de a unifica, de a asocia propriile
sentimente altora.
Daniel Goleman afirmă în cartea sa “ Inteligenţa emoţională” că oamenii cu calitati empatice sunt
“lideri inascuţi, care pot exprima sentimente colective nerostite şi le pot articula astfel incât să îndrume
grupul social respectiv către ţelurile sale”. Un studio realizat pe un eşantion de peste 7000 de oameni in
America şi în alte 18 tari a arătat că a fi empatic presupune a avea o mai buna stăpânire a limbajului
emoţional, o popularite mai mare şi o mai bună putere de adaptare la cerinţele societăţii.
Puskin arată că “ avem simpatie pentru cei nenorociti dintr-un oarecare spirit de egoism, vedem
că de fapt nu suntem singurii nenorociţi “. A avea simpatie pentru fericirea altora presupune un suflet
cu adevărat nobil şi dezinteresat. De fapt, una dintre direcţiile antrenării inteligenţei emoţionale vizează
educarea acestei calităţi de a te bucura de fericirea şi succesele altora. Evaluarea capacităţii empatice ar
trebui să vizeze în mai mare masură atitudinile faţă de reuşitele, bucuriile celorlalţi şi gradul de
implicare emoţională , precum şi faţă de satisfacţiile pentru realizările semenilor noştri. In principiu
aşa ceva pare utopic , dar o minimă înţelepciune ne va dezvalui faptul că , trăind în mod sincer emoţiile
pozitive ale celorlalţi, vom reuşi să fim mai fericiţi , atât ca intensitate, cât şi ca durată în timp. Fiecare
dintre noi este responsabil de faptele şi acţiunile sale. Noi suntem cei care ne alegem gândurile şi
sentimentele, prin urmare numai noi suntem in masură să alegem să fim fericiţi cu noi inşine şi cu
ceilalţi. Totul depinde de fiecare dintre noi.
Tocmai de aceea, stă în puterea fiecăruia dintre noi să-i înțelegem pe elevii care ajung ăn situația
de abandon școlar și să-I consiliem și să ne arătăm sprijinul necondiționat.

BIBLIOGRAFIE :
Roco M. , Creativitate si inteligenta emotionala , Ed. Polirom, 2004
Pavelcu V. ,Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, E.d.p , 1982
Goleman D. , Inteligenta emotionala, Ed. Curtea Veche , 2001
Dinu Mihai, Fundamentele comunicãrii interpersonale, Bucuresti, Editura All, 2004

18
STUDIU DE SPECIALITATE:
Problematica prevenirii abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii

Prof. Andrei Doina


Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău
Abandonul școlar constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent
de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului școlar se stabilește ca raport între numărul elevilor
înscriși și numărul absolvenților.
Succesul oricărei intervenții în problematica abandonului școlar este condiționat de o abordare
holistă a acestuia, dar și a multitudinii de fenomene care intră în categoria elementelor ce predispun
pentru abandon (frecvența școlară redusă, eșecul școlar, subrealizarea școlară, dificultățile de integrare,
dificultățile de natură socială, emoțională, comportamentală etc).
Abandonul școlar are consecințe directe asupra amplitudinii inegalităților sociale manifestate la
nivelul unei țări. Astfel, cei care părăsesc școala timpuriu au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă
care să le asigure condiții decente de trai, cel mai adesea regăsindu-se printre persoanele care sunt în
șomaj de foarte mult timp. Starea materială a acestor persoane influențează succesul școlar al copiilor
lor, reproducând astfel inegalitățile sociale. Din acest punct de vedere, politicile educaționale trebuie să
reducă cât mai mult influența factorilor care nu depind în mod direct de cei aflați în sistemul de
educație. Un sistem de educație performant și incluziv ar fi unul în care factorii de genul educația
părinților, venitul familiei, localitatea de reședință, etnia elevului etc. ar avea influențe cât mai reduse
asupra abandonului și performanței școlare a elevilor.
Cauzele abandonului școlar sunt multiple, poate fi vorba fie de inadaptarea elevului la activitatea
de învățare, fie de inadaptarea școlii la factorii interni (psihologici) și/sau externi (socio-economici,
socio-culturali) ai copilului.
Copilul are nevoie de suport emoțional susținut, de siguranță și de apartenență la grup. Orice
dezechilibru al stării emoționale a copilului îl dezorientează și îl descurajează atunci când trebuie să
depună un efort semnificativ în ceea ce privește activitățile școlare. Un copil care resimte un disconfort
în plan fizic, psihic sau emoțional poate manifesta, la un moment dat, tendința de a abandona școala.
Plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate este un stresor semnificativ ce poate avea un
impact negativ asupra echilibrului emoțional al copilului determinându-l în mod indirect să abandoneze
școala.
Copilul care abandonează școala poate fi descris astfel:
• îi lipsește motivația școlară;
• are dificultăți de învățare;
• are o rată a absenteismului mare;
• are rezultate școlare slabe;
• are imagine de sine scăzută;
• este izolat față de colegi;
• îi lipsesc achizițiile în zona autocunoașterii;
• este incapabil să se adapteze la mediul școlar;
• are o lipsă reală a unui suport școlar;
• manifestă dezechilibru emoțional survenit în urma absenței părinților de acasă sau a lipsei unui
control parental;
• cerințe educaționale speciale;
• stare de sănătate precară;
• manifestă comportamente deviante (agresivitate fizică și verbală, tendința de vagabondaj,
vandalism, consum de tutun, alcool sau alte substanțe interzise);
• provine din medii sociale sărace;
• nefrecventarea școlii;
• lipsa unui model educațional din familie.

19
Pentru fiecare copil, părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”.
Adulții care îngrijesc copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun
bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate
contribui la reducerea ratei de abandon școlar prin:
• asigurarea unor condiții socio-economice cât mai bune (asigurarea hranei zilnice și a
pachețelului cu mâncare pentru școală, a îmbrăcămintei și încălțămintei, a condițiilor locative necesare
studiului, a materialelor educaționale necesare);
• asigurarea unei echilibru emoțional, a sentimentului de apartenență și sprijin necondiționat;
• crearea unui climat familial adecvat, asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării și învățării, cu
scopul de a pregăti copilul pentru existența independentă și viața de adult dându-i repere pe care să le
urmeze;
• schimbarea mentalității vizavi de acțiunile și nevoile sociale, de modalitatea de raportare la
mediul înconjurător al copilului;
• atitudine pozitivă a adulților din apropierea copilului față de educația acestuia;
• control parental direct și activ în viața copiilor;
• limitarea prestării unor activități lucrative în gospodărie sau în afara acesteia;
• control asupra activității copiilor în timpul liber;
• acordarea ajutorului la învățătură din partea părinților/tutorilor să fie cât mai mare;
• prezența părintelui/părinților în viața copilului.
Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică,
socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența
factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor
copiilor. Dintre factorii principali care ar putea duce la diminuarea sau reducerea abandonului școlar
amintim:
• să evite supraîncărcarea școlară;
• să diversifice și să facă mai atractive activitățile școlare;
• să organizeze activități extrașcolare menite să atragă elevii;
• să stabilească și aplice un program de recuperare a materiei școlare pentru elevii cu astfel de
probleme;
• să existe comunicare asertivă și eficientă cadru didactic-elev;
• să evite constituirea unei elite, ceilalți fiind marginalizați;
• oferta școlară să fie compatibilă cu trebuințele, interesele și aspirațiile elevilor;
• exigențele școlare să fie rezonabile;
• sistemul de evaluare să nu fie unul subiectiv, ci unul individualizat, adaptat nivelului real al
copilului, să nu devalorizeze imaginea copilului;
• să nu mai promoveze relații pedagogice bazate exclusiv pe autoritatea profesorilor;
• disciplina școlară să nu fie nici excesiv de permisivă, nici excesiv de rigidă;
• să evite practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• sistemul școlar să fie adecvat la cerințele sociale actuale;
• să existe o dotare materială adecvată în școală;
• programe de consiliere pentru părinți;
• colaborarea cu toate autoritățile comunității locale, inclusiv cu ONG-uri.
Concluzii
Prin cele menționate mai sus se arată că abandonul școlar este, în fapt, culminarea unui proces pe
parcursul căruia elevul, din diferite motive, se îndepărtează de școală și în cele din urmă o părăsește.
Copiii trebuie monitorizați încă de la începutul școlarizării, astfel încât să se poată prevedea și preveni
tendința de abandon școlar. Pentru prevenirea sau reducerea ratei abandonului școlar trebuie lucrat atât
cu elevul cât și cu familia și școala.

20
Studiu de specialitate: Strategies for Preventing School Dropouts

Prof. Andrei Elena


Colegiul Economic Buzău
Introduction
The costs associated with students dropping out of high school have been well documented.
School dropout leads to significant disadvantages both to the individual and to society as a whole.
Successful school completion is dependent on student engagement, and when you look at the school
history of high school dropouts, you can usually see a long process of gradual disengagement from
school and learning, occurring over many years and often beginning early in elementary school.
Research
Predictors of drop out
Poor academic achievement is the single strongest predictor of dropping out of school. In
addition, repeating a grade is also highly related to dropping out of school. Academic problems can
make a student feel like a failure and at odds with the school system. Other signs of disengagement
from school include: behavior problems, missing classes, incomplete assignments, insufficient credits,
suspensions for disruptive behavior, social isolation, lack of involvement in school social activities and
low expectations of graduation.
Prevention Strategies
We know the risk factors that contribute to student disengagement from school, therefore we can
promote strategies to enhance and maintain student engagement.
 Closely monitor students showing weaker academic performance.
 Rather than focus on failure provide concrete suggestions and support, such as remedial
help, schedules for catching up on missed assignments, after school tutoring, peer study/homework
groups, etc.
 Help students identify their learning goals and any possible barriers to achieving these
goals.
 Consult with your school psychology staff to determine whether the student might have an
underlying learning or mental health problem.
 Support realistic course selection, alternative school programs, etc., provide options for
students who have not been successful in meeting demands of a typical academic program.
 Use alternatives to out-of-school suspension, which is a strong predicator of dropping out.
 View behaviour problems as symptoms of disengagement that can be identified and
addressed.
 Provide opportunities for recognition and success including the academically low-achieving
student.
 Cultivate a school culture that values effort and improvement in all areas of school life, not
just academic.
 Facilitate and encourage participation of all students in various co-curricular activities that
build connections to school and foster positive peer relationships.
 Regularly discuss the importance of staying in school. Problem solve about indicators of
risk, e.g. assignment completion, attendance, etc.
 For at risk students, designate an adult advisor for weekly problem solving/support meetings
 Continuously communicate your belief in a student’s abilities to succeed in school.
Conclusion
Most students at risk for school dropout need remedial assistance in order to enjoy some measure
of success. Skill remediation programs, combined with linking students’ interests with learning, may
help to reduce the dropout rate and thus contribute to a more productive citizenry.

21
Bibliography
 Băsu, Mihaela, Nedelcu Teodorescu, Gabriela, Management educațional: Profilaxia
absenteismului și abandonului școlar, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca
 Burac, Gheorghe, Absenteismul și abandonul școlar în mediul rural, Editura Agata,
Botoșani, 2014
 MS DeSalvo, Catherine et al., Positive Alternatives to Suspension, Boys Town Press, 2016
 Urea, Ionela Roxana, Mediatorul școlar, Editura Universitară, București, 2015

22
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR

PROF.INV.PRIMAR ANGHEL SIMONA


CLEGIUL NATIONAL,,SPIRU HARET” TG JIU
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că,oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
imbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Buna comunicare dintre părinţi şi profesori este esenţialul succesului.Orice lecţie se predă la
nivelul clasei pentru a se asigura că toate conoştinţele au fost pe deplin înţelese. Elevii care au
dificultăţi de învăţare sunt antrenaţi,în mod deosebit, în repetarea ideilor principale, a unor
definiţii,generalizări,sunt ajutaţi în rezolvarea temelor independente care se dau în clasă. Alt aspect de
înlăturare a eşecului şcolar îl reprezintă crearea unor situaţii speciale de succes.O întrebare adresată la
timpul potrivit unui elev îl poate stimula să ţină pasul cu ceilalți şi să treacă din postura de receptor al
informaţiilor în cea de folosire a raţionamentului. Mijloacele de realizare a progresului constau în
controlul atent al temelor efectuate de elevi acasă,munca independenta bine aleasă pentru a consolida
cunoştinţele predate,activizarea elevilor pe tot parcursul lecţiei, respectarea particularităţilor de vârstă şi
individuale.
Profesorul reprezintă piesa de bază în acţiunea de asigurare a reuşitei şcolare. Pentru aceasta
trebuie să dispună nu numai de o bună pregătire de specialitate,dar şi de o competenţă psihopedagogică
în a stabili factorii şi metodele cele mai adecvate de redresare a abandonului şcolar.

23
Bibliografie:
1. Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie, Teoria instruirii şi evaluării, Editura Istru,
Galaţi, 2005;
2. Campbell, D.T., Stanley, J.C., Experimental and cvasi-experimental designs for research and
teaching,Chicago,Rand McNally&Co,1963,pp 171-246;
3. Cerghit, I., Etapele unei cercetări ştiinţifico-pedagogice, în revista de pedagogie nr.2/1989;
4. Cerghit, I., Metode de învăţământ,E.D.P., Bucureşti, 1980
5. Drăgan, L., Nicola, I., Cercetare psihopedagogică, Editura Tipomur, Tg.Mureş, 1993;
6. Dragu, A., Psihologie educațională, E.D.P., București, 2003;
7. Gavrilă, R., Norel, M., Recuperarea rămânerii în urmă la limba română, Educaţia 2000,
Bucureşti,2009;
8."Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

24
CAUZELE ABSENTEISMULUI ȘCOLAR ÎN MINORITĂȚILE RROME

Prof. Angheloiu Adrian


Școala Gimnazială Nr. 1 „George Uscătescu” Târgu-Cărbunești, jud. Gorj
Un raport din 2012 întocmit de un colectiv coordonat de Bogdan Voicu, la cererea UNICEF și
Centrul Educația 2000+, a identificat următorii factori care contribuie la părăsirea timpurie a școlii: la
nivelul elevului și al familiei: dificultăți materiale, modelul educațional oferit de părinți, modelul
educațional oferit de frați, dezorganizarea familiei;, implicarea în activități la limita legii, intrarea pe
piața muncii, la nivelul comunității: mariajul timpuriu, apariția unui copil, lipsa de securitate în zonă,
necontinuarea educației dincolo de 8 clase, ca normă comunitară, la nivelul școlii:, repetențiile repetate
și frecvente, integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi, calitatea relațiilor cu profesorii și cu
colegii.
Același studiu a infirmat drept cauză a abandonului școlar încrederea scăzută în educație din
partea familiei sau migrația circulatorie, deși s-a stabilit că au existat probleme importante de
reintegrare a copiilor de emigranți care se reîntorc la școală la vârste mai înaintate.
Într-un studiu longitudinal asupra abandonului școlar realizat în 2011 și 2013 pe o cohortă de
1.332 de elevi din care 81% s-au regăsit și în al doilea val al cercetării, autorii prezentului raport au
identificat, în urma trecerii în revistă a literaturii de specialitate din România, următoarele cauze ale
abandonului școlar: condițiile economice precare ale familiei din care provine elevul, structura familiei,
capitalul cultural al familiei, influența comunității, mediul școlar neprietenos.
Aceste cauze influențează în mod direct participarea școlară a elevilor și cresc riscul de abandon
școlar. Astfel, condiția precară a familiei din care provine elevul influențează capacitatea părinților de a
acoperi costurile ascunse ale educației – rechizite, contribuții la activități extracuriculare, hrană – dar
uneori chiar condițiile de maximă necesitate pentru studiul individual acasă – lipsa electricității, a
spațiului, a mesei individuale, etc., influențează de asemenea gradul de confort al elevului în raport cu
colegii săi, influențează gradul de sănătate al elevului și, prin urmare, absenteismul școlar.
Toți acești factori favorizează abandonul școlar și plasarea copilului pe piața muncii la o vârstă
cât mai scăzută.
Structura familiei are influență la rândul său asupra ratei abandonului școlar. Familiile cu mulți
copii sunt foarte adesea expuse sărăciei; relațiile fraternale fiind adesea menite să compenseze lipsa
părinților angrenați în activități productive care să asigure subzistența familiei. Această situație crește
riscul de abandon școlar.
Capitalul cultural al familiei reprezentat prin nivelul de educație a părinților, capacitatea acestora
de a-și ajuta copiii, valorizarea utilității educației și capacitatea redusă de ghidare a copilului în cadrul
unui sistem birocratic complex, influența modelului educațional al fraților, căsătoriile timpurii întâlnite
în unele comunități de rromi tradiționale sau cutuma de a părăsi sistemul educațional după completarea
educației gimnaziale, ca parte determinată de lipsa unităților școlare în localitatea de reședință,
influențează abandonul școlar dar și performanța școlară a copiilor.
Un alt factor care reprezintă un risc pentru abandonul școlar al elevilor este influența comunității
și a modului de relaționare școală-comunitate. Într-o comunitate în care abandonul școlar este mare,
elevii prezintă un risc de abandon mai mare. Rata abandonului mare nu este neapărat corelată cu
valorizarea educației de către comunitate, ea putând fi rezultatul altor factori. Insecuritatea în cadrul
școlii sau în drumul spre școală, modul în care școala facilitează participarea comunității în decizii,
distanța mare până la unitatea școlară și accesibilitatea școlii prin mijloace de transport sunt alte cauze
care influențează abandonul școlar.
Mediul școlar neprietenos este un factor important în privința abandonului. Acest aspect include
nu doar percepția elevilor asupra școlii, cadrelor didactice și a relațiilor cu ceilalți elevi, dar și factori
obiectivi cum ar fi segregarea în cadrul școlii, modul în care școala are și transpune în practica de zi cu
zi reguli privind rasismul, discriminarea și hărțuirea celor aflați în școală. Atitudinea școlii față de
comunitate și elevi, metodele de predare adecvate, rolul proactiv în asigurarea participării școlare a
elevilor și mecanismele de intervenție timpurie în cazuri de neparticipare școlară, conlucrarea cu

25
serviciile sociale sunt factori ce țin de mediul școlar, cu influență directă asupra participării și
abandonului școlar.
Consiliul European a recomandat statelor membre „să identifice principalii factori care conduc la
părăsirea timpurie a școlii și să monitorizeze caracteristicile acestui fenomen la nivel național, regional
și local ca o bază pentru elaborarea de politici precise și eficiente, fondate pe elemente concrete”, să
adopte strategii de combatere a abandonului școlar cu participarea efectivă a grupurilor cele mai expuse
riscului de părăsire a școlii, să ia în considerare multitudinea de părți interesate în acest proces și să
includă învățământul vocațional ca soluție la această problemă.
Se pune adesea problema relației dintre cercetare și nevoile actuale ale elevilor. Există o percepție
conform căreia există suficiente date și cunoaștere despre anumite fenomene cum sunt abandonul
școlar, iar resursele ar trebui direcționate spre combaterea cazurilor de abandon și nu spre cercetare.
Nevoia de a produce date este pusă astfel la îndoială, munca cercetătorilor fiind adesea subestimată.
Există însă oare o nevoie obiectivă de cunoaștere a fenomenului în profunzime? Nu s-ar obține
rezultate mai bune dacă resursele alocate cercetării ar fi direcționate către soluționarea cazurilor la nivel
local? Experiența de cercetare în acest domeniu, arată că reducerea abandonului școlar nu poate fi
realizată fără a avea informații clare asupra fenomenului, a modului în care anumite mecanisme de
excluziune funcționează practic pentru a putea face recomandări de politici publice care să fie bazate pe
un număr suficient de cazuri și a căror validitate să fie confirmată de intervențiile ulterioare.
Cunoașterea intuitivă sau superficială a unor fenomene pot conduce la intervenții defectuoase și
inadecvate, care să producă efecte contrare intențiilor care au stat la baza acelor intervenții. Un
exemplu în acest sens este opinia larg răspândită conform căreia copiii rromi abandonează școala în
principal din cauza sărăciei. Studiul realizat de Ivan și Rostaș între 2011 și 2013 arată însă că cel mai
puternic determinant al abandonului școlar și al performanței școlare nu este sărăcia ci percepția școlii
de către elev ca fiind un mediu neprietenos. Având această informație bazată pe un studiu longitudinal
cu un număr semnificativ de elevi, se pot propune măsuri care să privească schimbări la nivelul școlii
care să transforme mediul școlar într-unul incluziv, prietenos. Desigur, sărăcia rămâne unul dintre
determinanții importanți. Însă, sunt mai puțin costisitoare măsurile de transformare a mediului școlar
decât măsurile de combatere a sărăciei, distribuirea resurselor fiind un proces care ține de raționalitatea
raportului cost-beneficiu.

26
Prevenirea abandonului școlar – prioritate a școlii

Prof. Angheluță Cristina – Liliana


Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia
Limba și literatura română

Într-o țară în care se vorbește despre olimpici internaționali, în care părinții cer în mod insistent
performanță de la copiii lor, în care „competiție” este cuvântul de pe buzele tuturor, într-o astfel de țară
se constată de fapt că problemele reale sunt: subfinanțarea învățământului, analfabetismul funcțional,
dar mai ales abandonul școlar.
Statisticile nu arată deloc lucruri pozitive despre lupta noastră împotriva abandonului școlar,
situând România în fruntea țărilor Uniunii Europene în această problemă. „Tribuna învățământului”
subliniază faptul că o cincime din copiii români rămân doar cu opt clase, iar 75% dintre cei rromi nu
termină gimnaziul :„ Date la fel de sumbre a prezentat de curând Institutul Naţional de Statistică (chiar
de Ziua Internaţională a Copilului): aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la
studii (obligatorii, conform legii), cu 10%, se menţionează, mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai
mult faţă de media europeană. Aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase,
în vreme ce peste 75% dintre copiii rromi abandonează şcoala înainte de a împlini vârsta de 14 ani.
37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43% dintre copiii cu dizabilităţi nu sunt
înscrişi în nicio formă de învăţământ. Pentru toţi aceşti tineri care renunţă la studii viitorul este negru,
pentru că nu-i aşteaptă decât şomaj, sărăcie, marginalizare.”
Într-un studiu publicat în 2012 de UNICEF și realizat de Institutul de Științe ale Educației , numit
„Copiii care nu merg la școală (O analiză a participării la educaţie în învăţământul primar şi
gimnazial)”, se face o expunere și o analiză concretă, pornind de la datele existente privind
dimensiunea vizibilă a fenomenului abandonului, copii în afara sistemului de educație, dar și riscul de
abandon.
Toată lumea cunoaște aceste date, toate guvernele și instituțiile abilitate publică studii, creează
programe care se dovedesc a fi eșecuri. Programe precum cornul și laptele, transportul gratuit sau
rechizite pentru copiii din medii dezavantajate nu au dat randamentul scontat. Ridicarea unor școli sau
săli de sport în mediu rural s-a dovedit un fiasco, pentru că lipsa copiilor a dus la imposibilitatea
folosirii bazei materiale nou construite. In loc să atragem copiii la școală, s-a constat lipsa acestora din
cauza natalității scăzute în anumite zone sau, și mai grav, abandonul școlar din cauza situației materiale
precare: lipsa mâncării, a hainelor sau încălțămintei. Așa se creează un cerc vicios în care societatea
română este incapabilă în a găsi soluții concrete și imediate în diminuarea abandonului școlar timpuriu.
Diminuarea sărăciei și creșterea finanțării învățământului ar fi cele mai bune soluții, dar, cum
acest lucru, nu pare a fi posibil în următorii ani, atunci școala este cea care se poate implica direct în
prevenirea acestui fenomen, măcar parțial. Prin colaborarea cu diferite ONG-uri , destul de multe și
dornice în a ajuta, cu familia, cu instituțiile statului, școala poate deveni un factor important în viața
copiilor din medii predispuse la abandon școlar. Acestea pot veni în completarea programelor
guvernamentale ca „A doua șansă”. Se cunosc cazuri concrete ale unor programe mici, propuse de școli
care au dublat rata de reușită, prin obținerea de fonduri necesare procurării de rechizite, îmbrăcăminte
și încălțăminte (prin colaborare cu ONG-uri), a unor mese calde (colaborare cu serviciile de asistență
socială), dar și prin discuțiile directe cu familiile copiilor (prin învățători și diriginți), astfel încât
copilul să fie susținut și încurajat să vină la școală. Nu în ultimul rând se încearcă integrarea acestor
copii în clase, prin legarea unor prietenii, astfel încât copilul să simtă dorința de a revedea acel mediu
prielnic si liniștit, în care simte că poate învăța ceva, dar se poate și forma ca cetățean, ca prieten, dar
mai ales ca viitor părinte ce își va susține, la rândul său, copiii în urmarea studiilor și realizarea
visurilor.
Dacă fiecare școală s-ar implica direct, acolo unde este cazul, cu siguranță că actualii copii,
educați în spiritul studiului, ar fi viitorii adulți capabili să înțeleagă necesitatea educației și lupta
împotriva abandonului școlar.

27
Bibliografie:
1. http://www.tribunainvatamantului.ro/abandonul-scolar-un-fenomen-care-face-ravagii-in-
invatamantul-romanesc/
2. http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-web.pdf.pdf

28
Factori care favorizează abandonul şcolar

Prof. Aninoiu Mirela


Liceul Tehnologic Bîrseşti
Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învaţământ insuficient tratată
care are nevoie de acţiuni urgente. Este un fenomen larg răspândit care ar trebui să fie o prioritate
pentru toţi cei implicaţi în procesul de ecucaţie: politicieni, factori de decizie, părinţi, profesori şi elevi.
Printre factorii care favorizează abandonul şcolar se află:
• Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme în a
asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de muncă (fie pe câmp,
fie în gospodărie pentru a avea grijă de fraţii mai mici).
• Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie
provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi excepţii. Există însă destul
de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să îşi completeze educaţia “măcar până la
10 clase”, ca să aibă o calificare, astfel încât să nu ajungă ca părinţii, simpli zilieri, fără mari şanse de
reuşită în viaţă.
• Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi mai mari
ce au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să reproducă acest model.
• Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul, violenţa
în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
• Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier,
integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind prezente ca
factori demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada imediat următoare debutului
ciclului secundar superior.
• Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman,
de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de
venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O
soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune din ţările
vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi
aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de
baby-sitting pentru o seară.
• Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de
realitate. Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat
premergătoare abandonului şcolar. În acest sens ar putea fi util ca elevii care au renunţat deja prematur
la şcoală să intre în contact cu cei aflaţi în risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor
curentă despre şcoală.
• Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante de
reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari.
Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul în care elevii intră la vârste mai mari în sistemul de
învăţământ.
La nivelul comunităţii, cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar timpuriu
sunt:
• Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor care împiedică continuarea educaţiei, mai
ales în comunităţile rurale.
• Apariţia unui copil tinde să fie o caracteristică a unor comunităţi, mai degrabă decât un act
individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete găsesc de regulă
exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc.
• Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate, cadrele
didactice se tem să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare dintre acesţia contribuie la
creşterea riscurilor de abandon şcolar.

29
• Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită într-o
singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a evită continuarea
educaţiei la liceu, motivând adesea absenţa colegilor pentru a-şi continua studiile.
La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi
frecvente, de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu
profesorii şi cu colegii. La nivelul şcolii sunt foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar.
Cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în
permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica problemele acestora .

30
PROFESOR PSIHOPEDAGOG: ANTON ELENA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”CAROL I” CǍLǍRAŞI
ÎNV. SPECIAL INTEGRAT

Parteneriat incheiat intre Şcoala Gimnazială „Carol I” Călăraşi, invăţământ special


integrat şi Colegiul „Ştefan Bănulescu” Călăraşi

ARGUMENT

Lumea in care trăim este o lume in care toţi suntem asemănători dar in
acelaşi timp şi foarte diferiţi. Nevoia de impărtăşi experienţele, de a avea
mereu alături pe cineva ne determină să ne organizăm in grupuri şi să ne
acceptăm unii pe alţii, indiferent de dezvoltarea noastră fizică şi/sau cognitivă.
SCOPUL: Promovarea elevilor cu CES, materializată in susţinerea continuării studiilor in
invăţământul profesional şi susţinerea integrării elevilor cu CES in şcoala de masă.

OBIECTIVE URMĂRITE:
• să manifeste interes pentru însuşirea unor noţiuni ca: toleranţă, respect, întrajutorare;
• să realizeze importanta alegerii unei meserii in viitor;
• să efectueze diferite activităţi împreună (activităţi cultural-artistice);
• să valorifice relaţiile de prietenie stabilite;
• să manifeste interes pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite în diverse situaţii;
• să conştientizeze importanţei muncii în echipă, a respectării regulilor şi a disciplinării pozitive.

BENEFICIARI:
• elevii clasei a VIII-a B, inv. special integrat şi elevii claselor a IX-a şi a X-a, colegiu.

31
PERIOADA: decembrie 2016 - iunie 2017
RESURSE: proprii.
UMANE: - elevi, părinţi, profesori din invăţământul special, profesori din colegiu.
DE SPAŢIU: sala de clasă; colegiul „Ştefan Bănulescu”(Săli de clasă, laboratoare, cabinete).
ACŢIUNI:
 vizitarea spaţiului colegiului şi a sălilor şcolii profesionale (brutar-patiser şi ospătar)
 vizitarea şcolii de către elevii liceului şi pregătirea, in comun, a unui program de colinde.
 consiliere vocaţională pentru elevii din invăţământul special şi pentru părinţii acestora.
EVALUARE:
 aprecierea colaborării şi a comunicării dintre elevi;
 aprecierea implicării şi oferirea-primirea de feed-back.

MEDIATIZARE (MONITORIZARE):
• popularizarea proiectului la Avizierul şcolii;
• rapoarte de activitate – semestrial şi anual.

PROGRAMUL ACTIVITǍŢILOR

Nr. Denumirea activităţii Data Locul desfăşurării

„Colindăm cu bucurie!” 20 decembrie sala de clasă


1. 2016
2. „Ce alegere facem?” aprilie-mai sala de clasă
2017
3. „Învăţ să muncesc cu bucurie!” 12 iunie sălile de clasă şi
2017 laboratoarele
colegiului şi ale
şcolii profesionale

32
ABANDONUL ŞCOLAR CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE

Apostu Valentina - profesor


Colegiul Naţional „C. D. Loga”, Caransebeş
Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent
de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau
înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut
remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în
repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor
terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o
grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar
reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie
abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare
în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
- şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile
formale. Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din
asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei
infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul
la distanțe mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia,
în mediul rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei
hranei sau imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă
parte, încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
- climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar. Elevii au fost
încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia
asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi,
care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă
superficial de situaţia şcolară a copiilor.
- factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze

33
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
- factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
- anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
- psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
- socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
- psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
- juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.

Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

34
Prevenirea abandonului școlar

Prof. înv. prim. Ardelean Reghina Ramona


Școala Primară nr.2 Valea Cerului
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.
Cei care abandonează şcoala nu mai sunt ulterior reprimiţi în aceeaşi instituţie educativă şi nu
sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternativ. Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie”
proprie care presupune o analiză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a
situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat în această situaţie.
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor școlare ar fi bine să identificăm și să studiem câteva
cauze: școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie și lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți; lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămănând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau, muncind
ca zilieri la oameni mai avuți din sate.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți.
Tendința de a considera ca familiile din zonele defavorizate nu valorizează pozitiv importanța
educației este superficială.
Lipsa interesului pentru școală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților și prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile
formale.
Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Oricât de bine gândită şi de
fundamentată ştiinţific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiţionează prin
interacţiunea lor abandonul şcolar. Făcând analogia între abandonul şcolar şi predelincvenţă,
eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne şi/sau limite externe.
Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine.
El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca
şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen.
În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a
elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e
nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate
acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi
şcolare.
Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi
comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare
diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile
individuale de învăţare.
Un aspect important al activităţii de prevenirea abandonului şcolar îl reprezintă crearea unor
situaţii speciale de succes pentru dificultăţi şcolare, deoarece succesele şi recompensele dezvoltă
iniţiativele elevului şi sporesc încrederea acestuia în propriile posibilităţi.
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar.

35
Cauzele abandonului școlar

Liceul Tehnologic Răchitoasa


Profesor Asavei Ionela
Abandonul şcolar este ultima fază a insuccesului şcolar, acestui termen nefiindu-i necesară o
definiţie complexă. Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi,
care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi care nu vor reuşi să
se adapteze la mediul socio-profesional, la nivelul cerinţelor acestuia.Cauze care favorizează abandonul
şcolar la nivelul elevului şi al familiei:
Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme în a
asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de muncă (fie pe câmp,
fie în gospodărie pentru a avea grijă de fraţii mai mici).
Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie
provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi excepţii. Există însă destul
de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să îşi completeze educaţia “măcar până la
10 clase”, ca să aibă o calificare, astfel încât să nu ajungă ca părinţii, simpli zilieri, fără mari şanse de
reuşită în viaţă.
Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi mai mari ce
au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să reproducă acest model.
Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul, violenţa în
familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier, integrarea
în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind prezente ca factori
demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada imediat următoare debutului ciclului
secundar superior.
Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman, de
prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de
venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O
soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune din ţările
vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi
aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de
baby-sitting pentru o seară.
Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate.
Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare
abandonului şcolar. În acest sens ar putea fi util ca elevii care au renunţat deja prematur la şcoală să
intre în contact cu cei aflaţi în risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curentă despre
şcoală.
Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante de
reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari. Aceleaşi
probleme sunt regăsite şi în cazul în care elevii intră la vârste mai mari în sistemul de învăţământ.
La nivelul comunităţii, cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar timpuriu sunt:
Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor care împiedică continuarea educaţiei, mai ales în
comunităţile rurale.
Apariţia unui copil tinde să fie o caracteristică a unor comunităţi, mai degrabă decât un act
individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete găsesc de regulă
exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc.
Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate, cadrele
didactice se tem să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare dintre acesţia contribuie la
creşterea riscurilor de abandon şcolar.
Pentru a oferi soluţii în ceea ce priveşte abandonul şcolar, trebuie să-l recunoaştem din timp şi să
încercăm să-l combatem. În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală, pentru că apar primele

36
goluri în cunoştinţe şi complexul de inferioritate faţă de colegi. A doua fază se caracterizează prin
apariţia unor lipsuri grave în cunoştinţe şi incapacitatea de a rezolva independent sarcinile şcolare. Faza
a treia este caracterizată de corigenţe, iar profesorii încearcă unele măsuri, uneori fără să cunoască
adevăratele cauze. Elevul manifestă rezistenţă sau revoltă, face dezordine în clasă ori devine închis şi
neliniştit. Ultima fază este aceea în care rămâne repetent, unii fiind greu de recuperat, deoarece fug de
la şcoală, vagabondează, apoi abandonează şcoala.
Soluţii nu se pot oferi, dată fiind complexitatea cauzelor ce determină abandonul şcolar, dar se
pot încerca anumite metode: convorbiri individuale şi colective, întâlniri ale diriginţilor şi ale
profesorilor cu părinţii (vizita la domiciliu nu mai este de ceva vreme ,,recomandată”…), discuţii ale
elevilor cu cel vizat, şedinţe cu psihologul sau consilierul şcolar (desigur, dacă reuşim să găsim unul
sau dacă reuşim să convingem copilul să stea de vorbă cu el!).

BIBLIOGRAFIE:
Stoica, Marin - ,,Sinteze de pedagogie şi psihologie”, Editura Universitaria, Craiova,
1992;Nicola, Ioan - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992; http://www.unicef.ro/media/buletin-
informativ-nr-7/abandonul-scolar-timpuriu-cauze-si-posibilitati-de-prevenire/

37
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Profesor Atudorei Mihaela


O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.

38
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

39
Familia - factor decisiv în abandonul școlar

Prof. Avădănei Cristina – Daniela


Colegiul tehnic ”Danubiana” Roman
Schimbările socio-economice și politice au impus un ritm
de viață trepidant, care are și numeroase aspecte negative, printre
care se numără și “absența părinților” din procesul de educație
a copiilor. Majoritatea părinților nu mai au timp sau nu mai știu
să-și ajute copiii la rezolvarea sarcinilor școlare. Cadrele
didactice au semnalat în mod repetat această situație precum și
necesitatea elaborării de strategii și proiecte care să implice
familia ca partener educativ. Familia trebuie să înțeleagă
importanța rolului său în educația și viitorul copiilor, în
prevenirea abandonului școlar. Multe familii consideră școala
singura responsabilă de educația și viitorul copiilor. Dacă ceva
nu merge în dezvoltarea și educația copilului profesorii sunt
singurii responsabili pentru acest impas neplăcut. Este
recomandată menținerea vie și întărirea relației părinți –
școală. Performanța și eficiența procesului educativ depinde de
gradul și calitatea implicării tuturor factorilor în acest proces.
Comunicarea părinți – elevi – profesori joacă un rol
esențial ce poate hotărâ parcursul viitor al tinerilor. Implicarea
părinților în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă responsabilitate și în deplină
conștiință.. Lipsa dialogului părinte – copil este resimțită de către majoritatea cadrelor didactice.
Familia este locul unde copilul nu trebuie să se simtă un obiect, care dacă nu funcţionează, îl loveşti, îl repari,
îi schimbi o piesă sau cumperi pur şi simplu altul. Copilul are suflet. Este neapărat necesar ca un copil să fie în
stare să îşi discute problemele şi punctele de vedere în mod liber şi cu încrederea că părinţii îi vor asculta cu
atenţie nemulţumirile şi vor reacţiona în mod raţional. Cu greu se pot stabili relații bazate pe încredere și
respect în activitatea școlară dacă acest gen de relație nu este cultivată și în mediul familial așa cum se
întâmplă în majoritatea cazurilor. Iată ce gândesc despre relația părinte – copil două adolescente cu
rezultate foarte bune la școală:
“Eu și familia mea avem o relație bazată pe încredere și sinceritate. Eu îmi văd părinții ca pe
niște prieteni, în care mereu găsesc și voi găsi sprijin și îndrumare necondiționat. Tata, lucrând în
Italia, încearcă să țină mereu legătura cu noi prin intermediul telefonului, interesându-se de situația
noastră școlară. Mama este întotdeauna la curent cu ceea ce este legat de școală și cu alte lucruri
importante pentru noi. Se implică în toate activitățile noastre, uneori fiind chiar ea cea care vine cu
ideea. Aceasta ne susține în tot ceea ce vrem să facem, ne ajută, ne sfătuiește și ne arată unde greșim,
cu scopul de a ne corecta, așa cum, din punctul meu de vedere, trebuie să facă orice părinte.” (Laura –
clasa a IX a)
“Familia mea, are un rol foarte important în dezvoltarea mea, fiind cea care mă susține, mă
sfătuiește și mă ajută, atunci când este nevoie. Eu petrec foarte mult timp cu tatăl meu povestind
despre ce mi s-a întâmplat mie la școală și la cămin peste săptămână. Mama mea este prietena mea,
confidenta și complicea mea. Mă ajută, mă sprijină și îmi îndreaptă pașii doar pe drumul cel drept. Se
interesează de situația mea școlară în mod constant.” (Mădălina – clasa a IX a).
Solicitând același lucru și unor elevi de aceeași vârstă, dar cu rezultate școlare mai slabe și care
provin din familii monoparentale sau dezorganizate, aceștia nici măcar nu au reușit să-și exprime în
scris gândurile referitoare la această problemă, ceea ce denotă superficialitate sau neputință sau
neîncredere în forțele proprii.
Cercetările recente arată o tendinţă îngrijorătoare: tot mai mulţi copii sunt lăsaţi în grija
televizorului, internetului, bunicilor sau rudelor apropiate. Aşa se explică fenomenul de creştere a
cazurilor de tulburări emoţionale în rândul copiilor. Dar, mai mult decât atât, toate aceste tulburări de
comportament la care se adaugă, după etapa adolescenţei, promiscuitatea sexuală, dependenţa de jocuri

40
de noroc sau de substanţe, tulburările alimentare şi prostul management al stresului pot fi consecinţe ale
unor tulburări de personalitate necorectate ce se transformă în boli nervoase în viaţa de adult.
Când afecţiunea celor din jur lipseşte, nici copilul nu-şi dezvoltă simţul empatic. La adolescenţi,
lipsa părinţilor duce la o atitudine teribilistă sau chiar antisocială, ce constă în conflicte verbale şi în
violenţe fizice, dar şi în delincvenţă juvenilă şi în abandon şcolar.

Bibliografie:
Anton Moisin - Arta educarii copiilor în familie şi şcoală, E.D.P., 2008
Ioan Nicola - Tratat de pedagogie şcolară, Aramis, 2003
Richard W. De Haan - Fericirea nu este un accident, GBV, Bucureşti 1994.
Traian Cosma - Şedinţele cu părinţii în gimnaziu, Editura Polirom, Bucureşti 2001

41
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar

AVRAM MARIA CRISTINA


Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Pentru o bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala.
Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:

42
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

43
Identificarea elevilor şi a factorilor de risc privind abandonul şcolar

Babos Judit
Profesor psihopedagog special
Școala Ginmnazială Turóczi Mózes
Tg. Secuiesc, Jud. Covasna
Am abordat această temă deoarece abandonul şcolar a devenit în ultimii ani un subiect
controversat în România. Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după
schimbarea regimului s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Astăzi
România, din pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au
aderat recent la Uniunea Europeană
Rata abandonului este mult mai ridicată în învăţământul urban. Statisticile demonstrează că
şcolile din centrele oraşelor care îşi concentrează serios atenţia asupra menţinerii ordinii şi a disciplinei,
asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, au un
nivel sensibil mai scazut de nereuşite şi de abandonuri şcolare.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început.
Abandonul şcolar este rezultatul unei combinaţii de cauze interne şi externe, de factori interni şi
factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică
diferenţiat principiul dezvoltării. Eşecul şcolar este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o
anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe
consecinţe imediate dar şi de durată.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul
se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi
familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine: dificultăţi de
natură somatică, deficienţe intelectuale/cognitive, probleme de învăţare de ordin instrumental sau
dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;
Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţi.
Abandonul şcolar este, în fapt, culminarea unui proces pe parcursul căruia elevul, din diferite
motive, se îndepărtează de şcoală şi, în cele din urmă, o părăseşte. Am văzut deja că principalele cauze
pentru producerea acestui fenomen se referă la factori externi şcolii (în principal nivelul socio-
economic scăzut al familiei, sau provine din centre de plasament) sau la factori interni (lipsa de
adecvare a ofertei şcolii la nevoile şi interesele elevilor din grupul ţintă). De asemenea, am văzut că la
fel de importante şi cu impact asupra abandonului şcolar şi absenteismului sunt şi cerinţele
educaţionale speciale sau alte caracteristici individuale ale elevilor, precum lipsa interesului faţă de
şcoală sau dificultăţile de adaptare la mediul şcolar. Măsurile de intervenţie eficiente trebuie focalizate
pe acest complex de cauze şi trebuie adaptate / personalizate în funcţie de factorii de risc ce afectează
fiecare elev în parte.
Astfel, şcoala trebuie să încerce să suplinească lipsurile cu care vine elevul din familie şi
comunitate şi să elimine sau să minimalizeze efectele negative pe care o parte dintre aspectele legate de
contextul socializării le pot avea asupra şcolarizării copilului. În consecinţă, este pragmatic ca elevii să
fie monitorizaţi în ceea ce priveşte adaptarea încă de la începutul şcolarizării, astfel încât să se poată
prevedea şi preveni eşecul lor şcolar. Rolul şcolii este acela de a identifica din timp acei elevi care,
datorită unor anumite influenţe de factură economică, socială, culturală, medicală, riscă să ajungă la un
moment dat în situaţia de a abandona şcoala
Identificarea elevilor în situaţie de risc are rolul de a facilita realizarea unui profil al acestor elevi
şi de a dezvolta măsuri focalizate. Această activitate trebuie realizată la începutul fiecărui an şcolar cu
ajutorul cadrelor didactice din şcoală.

44
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Profesor înv. primar, BĂCIȘOR MARIA - CRISTINA


Școala Gimnazială PETRE N. POPESCU, Vînători, jud. Mureș
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a
planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de
situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de
criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc, cum ar fi cei comportamentali, sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.

45
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul școlar fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face cadrul didactic se referă la competenţele şi capacităţile
educaţionale ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

46
Prevenirea abandonului şcolar

Prof.Înv.primar, Badea Magnolia

Abandonul şcolar este considerat, pe bună dreptate, una dintre marile provocări ale politicii din
domeniul educaţiei. La nivelul Uniunii Europene, fenomenul afectează peste patru milioane de tineri cu
vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care au părăsit sistemul educaţional la nivelul primului ciclu al
învăţământului secundar şi nu urmează nicio formă de studii sau formare (conform definiţiei UE).
Mulţi dintre aceşti tineri fie nu îşi găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare şi, adesea,
instabile. Ei intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eşec, un nivel scăzut al stimei de
sine, stigmatizare şi excluziune socială şi vocaţională. Veniturile scăzute, dependenţa de subvenţiile
guvernamentale şi deteriorarea sănătăţii fizice şi mentale ca urmare a condiţiilor de viaţă precare, toate
acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă faţă de viaţă şi la o implicare
substanţial redusă în societate. Costurile ce decurg din această stare de fapt sunt dificil de cuantificat,
însă ele exercită o presiune uriaşă din punct de vedere socio-politic. Ca atare, abandonul şcolar nu
constituie doar una dintre cele mai mari provocări ale politicii din domeniul educaţiei, ci şi un subiect
politico-economic exploziv.
De obicei, pentru a ajunge într-o situaţie de abandon şcolar, un tânăr parcurgea (şi încă parcurge,
conform datele furnizate de profesori) următoarea traiectorie: elevul provine dintr-un mediu socio-
economic defavorizat, cu un nivel redus de educaţie, care nu îi poate oferi un sprijin adecvat. Eşecul
şcolar în stadii incipiente duce la o atitudine ostilă faţă de şcoală, fapt ce dă naştere unui absenteism
cronic. Printre factorii agravanţi se numără şi o situaţie extraşcolară din care lipsesc mijloacele de
control şi în care anturajul joacă un rol important. După o fază de absenteism nemotivat, consemnat şi
în documentele şcolare, elevul abandonează şcoala. Această descriere, care se axa cu precădere pe
individ, evidenţiază pregnant neajunsurile de la capitolul „profesionalizării” profesorilor. În mod
concret, ea ascunde eşecurile structurale şi absolvă, în mare parte, şcoala (ca instituţie) de orice
responsabilitate. Însă abandonul şcolar este, conform opiniei unanime actuale a cercetătorilor, un
fenomen înrădăcinat şi mult mai complex, cu cauze multiple.
Studiile pe termen lung arată că procesele prin care un copil începe să se distanţeze de instituţiile
de învăţământ apar adesea în grădiniţă, când copiii se confruntă cu respingerea socială ca urmare a
comportamentului lor, considerat „inadecvat” sau deranjant. În plus, elevii care abandonează şcoala au
adesea probleme cu anumiţi profesori sau nu beneficiază de înţelegere a condiţiilor personale. Studiile
noastre au evidenţiat un număr de comportamente diferite în rândul elevilor care abandonează şcoala
(conştient de poziţia socială, neadaptat, dezorientat, escapist, ambiţios, resemnare, constrângere) şi o
multitudine de cauze, în mare parte combinate. Şi totuşi, elevii care abandonează şcoala au unele
lucruri în comune: sentimentul de stigmatizare, relaţiile negative (cu cel puţin un profesor) şi
perceperea carnetului de note ca o manifestare de violenţă simbolică. Eforturile de a stabili relaţii bune
şi interacţiuni pozitive pot avea, în acest caz, un rol de tampon, contribuind la reducerea fricii de eşec,
stresului şi gândurilor de evadare, mai ales în cazurile în care elevul a obţinut rezultate slabe.
În acelaşi timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare

47
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.

48
STUDIU DE CAZ

Scoala Gimnaziala Nr.2 Titu Targ


Prof. Badea Roxana
Definirea problemei:
Eleva P.B., clasa a VIII-a (14 ani) are o motivaţie scăzută pentru şcoală, nu se integrează în
colectivul clasei, lipseşte zile întregi nemotivata de la şcoală.
Descrierea problemei:
Cunoştinţele şi deprinderile sunt de nivel mediocru, dar absenţele multe şi indiferenţa faţă de
toate obiectele de studiu fac ca eleva să aibă o situaţie proastă la învăţătură. Este dotata cu o memorie
bună şi este sănătoasa din punct de vedere medical.
Identificarea cauzelor care au determinat şi dezvoltat problemele identificate:
Maturizarea psihică este întârziată, eleva are greutăţi de adaptare atât la mediul şcolar, cât şi cel
familial. Prezintă dificultăţi de relaţionare deosebit de pronunţate, este puţin interesata de comunicare,
de cunoaşterea altor experienţe de viaţă. Rămâne refractara la mesaje educative de orice fel. Este
izolata de colectivul clasei.
Identificarea factorilor care menţin şi activează problemele în discuţie:
Eleva creşte într-o familie cu o situaţie materială corespunzătoare, părinţii sunt muncitori. Deşi
locuinţa este modestă, eleva are camera sa. Tatăl este dezinteresat de familie, în special de educaţia
copilului, de problemele şcolare ale acestuia, pe care le lasă în grija exclusivă a mamei. Sunt frecvente
certurile între soţi, multe dintre acestea consumându-se în faţa copiilor (mai are un frate mai mic).
Mama declară că eleva învaţă zilnic în medie trei ore. În timpul liber urmăreşte televizorul sau se
plimbă cu bicicleta împreună cu prietenii. Părinţii sunt dezinformaţi asupra preocupărilor grupului
stradal la care copilul aparţine.
Schiţarea planului de intervenţie cu insistarea asupra obiectivelor de atins pe termen lung
cât şi pe termen scurt:
Proiectul educativ preconizat de dirigintă este orientat spre descoperirea unor interese speciale
prin care eleva ar putea fi apropiata de şcoală, de învăţătură – acesta fiind un obiectiv pe termen lung.
Pe termen scurt solicit colegilor de clasă să o antreneze şi pe ea în diferite proiecte educaţionale din
care să obţină diferite diplome şi aprecieri. Tot pe termen scurt se impune activizarea părinţilor,
sporirea interesului lor pentru educaţia copiilor în acord cu obiectivele educative promovate de şcoală
Fixarea strategiilor, metodelor potrivite de intervenţie ţinând cont de obiectivele fixate:
Colegii de clasă o vor ajuta să-şi pregătească lecţiile acasă iar la şcoală vor comunica permanent
cu ea. Se va stimula şi comunicarea dintre copil şi tată, acesta fiind invitat la şcoală de către dirigintă.
În planul dezvoltării personalităţii se va acţiona pentru cultivarea trăsăturilor pozitive, îndeosebi a celor
ce ţin de sfera volitiv-motivaţională, prin valorificarea înclinaţiilor pentru activităţi practice şi
stimularea interesului pentru meserie.
Evaluarea intervenţiei:
Eleva P. B. a început să fie interesata de şcoală în primul rând prin faptul că nu a mai lipsit.
Colegii ei au reuşit să comunice cu ea şi chiar să-i câştige simpatia. Situaţia la învăţătura a început să se
îmbunătăţească. În ceea ce priveşte relaţia cu tatăl ei un rol important l-au avut mama şi diriginta care
au reuşit să-l convingă să-i acorde mai multă atenţie copilului său.

49
Prevenirea abandonului școlar

Prof. înv. preșcolar Bădeliță Ștefania-Rita


Școala Gimnazială Stroiești, Jud. Suceava
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari.
Pentru a identifica factorii care favorizează apariția unor situații de risc de abandon școlar,
cadrele didactice trebuie să lucreze în echipă și să folosească o planificare strategică pentru a preveni
abandonul școlar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială.
Delincvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care
legea tratează oamenii ca adulţi. În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut
cont de factorul, agresivitate, sau de cel de „frustrare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
În cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar putem urmări următoarele obiective:
o Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţământului guvernamental de zi;
o Implicarea familiei în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon şcolar;
o Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon sau risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective ar fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat.
În unele cazuri, părinţii încurajează copiii să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar. Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi Trecerea la democraţie a făcut ca elevii să părăsească tot mai mult băncile şcolii. Ei au
fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia
asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează
părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia
şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea
unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea
anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru
identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa
negativă a acestuia.
Un alt factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare este
sărăcia. Se spune că în mediul rural, abandonul şcolar creşte iarna în condițiile lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare. Şcoala a ajuns să fie abandonată pentru că, în ziua de azi, nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă
ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a
ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului
de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în

50
şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, educatoarea are de asemenea un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu educatoarea
fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală. Un alt element în combaterea
abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi
posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare
poate avea un loc, un rol şi o valoare. Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la
competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie identificat: cum este fiecare, ce ştie
fiecare, ce face fiecare, cum cooperează cu ceilalţi.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le creează o „unicitate pozitivă” – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
„Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia „negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar. Educaţia pentru toţi este
o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea
tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.

Bibliografie:
1. Horga, I., Jigău, M. (coord.), Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în
învăţământul de masă, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Reprezentanţa UNICEF în România,
Bucureşti, Ed. Vanemonde, 2010;
2. Jigău, M. (coord.), Program pilot de intervenţie prin sistemul zone prioritare de educaţie
ZEP, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Reprezentanţa UNICEF în România, Ed. Alpha MDN, Buzău,
2006.
3. Jigău, M., Balica, M., Fartuşnic, Horga, I., Starea Învăţământului din România. Raport,
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, 2007, 2008, 2009, 2010.

51
Studiu de specialitate:
STIMULAREA PROGRESULUI ŞCOLAR
UILIZÂND ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE

Prof. BĂDOI MARIA


Colegiul Tehnic „Alexe Marin”, Slatina, Judeţul Olt
Un învăţământ modern trebuie să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii,
personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: capacitate de comunicare şi cooperare, gândire critică,
creativitate, abilităţi de relaţionare şi muncă în echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, implicare şi
responsabilitate. Aceste cerinţe pot fi soluţionate prin utilizarea în activităţile de învăţare a strategiilor
activ-participative şi a metodelor interactive, care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale
imaginaţiei şi creativităţii. Meyers şi Jones definesc învăţarea activă (active learning) drept un mediu de
învăţare care “permite elevilor să discute, să asculte, să citească, să scrie şi să reflecteze asupra
propriilor modalităţi de cunoaştere prin intermediul exerciţiilor de rezolvare de probleme, prin
participări în cadrul micro-grupurilor informale, prin simulări şi studii de caz, prin jocuri de rol şi alte
activităţi, toate menite să-i solicite să aplice ceea ce învaţă.”
Specific acestor metode este faptul că pot stimula şi dezvolta învăţarea prin cooperare, lucrul în
perechi sau în grupe mici de elevi, facilitând astfel comunicarea, relaţionarea, colaborarea şi sprijinul
reciproc pentru rezolvarea unor probleme sau pentru explorarea unor teme noi, care duc la cunoaşterea
dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă.
Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor mici
de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-şi
îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membrii ai
grupului.
Obiectivele cercetării:
1.Evaluarea iniţială a elevilor la disciplina Chimie;
2.Selectarea şi experimentarea unor metode şi procedee moderne, interactive de grup, în
concordanţă cu specificul vârstei elevilor, cu profilul lor psihologic şi cu cerinţele noului curriculum;
3.Aplicarea în cadrul activităţilor instructiv-educative a unor metode interactive de stimulare a
progresului şcolar şi a comunicării elevilor;
4.Evaluarea finală a progresului şcolar şi a comunicării elevului, la terminarea experimentului
pedagogic realizat.
Ipotezele cercetării
Ipoteza generală: Utilizarea metodelor şi procedeelor didactice, care stimulează învăţarea prin
cooperare, ameliorează progresul în învăţare la elevii de clasa a IX-a.
Ipoteze specifice:
1.Utilizarea metodelor şi procedeelor didactice, care stimulează învăţarea prin cooperare,
ameliorează în ansamblu rezultatele obţinute de elevii din clasa experimentală la testele finale la
Chimie, în raport cu rezultatele obţinute de elevii de la clasa martor.
2.Utilizarea metodelor şi procedeelor didactice care stimulează învăţarea prin cooperare
ameliorează comunicarea în scris la elevii din clasa experimentală, la testele finale la Chimie, în raport
cu rezultatele obţinute de elevii din clasa martor.
Metodologia cercetarii
Pentru a îndeplini obiectivele propuse şi pentru a verifica ipotezele de cercetare am desfăşurat
întreaga activitate de cercetare cu două clase paralele: IX A şi IX B, formate din elevi care provin din
şcoli gimnaziale diferite şi din medii diferite (rural şi urban).
Rezultatele acţiunii educaţionale au fost înregistrate şi prelucrate pentru a demonstra eficienţa
utilizării metodelor de cooperare, iar prin metodologia adoptată s-a ajuns la descoperirea unor relaţii
cauzale.

52
Etapele desfăşurării cercetării
În procesul de învăţare a chimiei la clasele de liceu trebuie să se folosească metode care creează
posibilitatea elevului de a transforma cunoştinţele pasive în cunoştinţe active şi de a favoriza
descoperirea unor noi cunoştinţe cât şi aplicarea lor în activitatea practică.
Primele teste au fost cele de evaluare initiala, în consens cu remarca lui D. Ausubel: „Dacă aş
vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce contează cel mai mult în învăţare
sunt cunoştinţele pe care le posedă elevul la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce ştie şi instruiţi-l în
consecinţă”.
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip ameliorativ, dar şi metoda
observaţiei şi analiza produselor activităţii.
Cercetarea a cuprins trei etape:
A.Etapa iniţială care a avut un caracter constatativ.
B.Etapa intervenţiei ameliorative cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice şi a
personalităţii elevilor.
C.Etapa evaluării ce a avut un caracter comparativ, cu privire la rezultatele obţinute în urma
demersului experimental formativ.
A. Etapa iniţială, s-a desfăşurat la începutul anului şcolar, prin aplicarea probei de evaluare
iniţială, pentru a stabili nivelul de pregătire al elevilor. Astfel, am putut identifica competenţele de care
dispun elevii la disciplina Chimie.
În această etapă am aplicat ambelor clase de elevi o probă de evaluare scrisă, la disciplina
Chimie. În conceperea acestei probe am urmărit evaluarea cunoştinţelor elevilor la începutul anului
şcolar. Scopul a fost acela de a stabili punctul de plecare în desfaşurarea demersului experimental.
Având un caracter constatativ, testul de evaluare iniţială reflectă volumul şi calitatea
cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor elevilor, constituind un punct de pornire în demersul
formativ.
Proba de evaluare iniţială la Chimie a cuprins două părţi, cu 5 itemi, obiectivele urmărite,
descriptorii de performanţă şi matricea de specificaţie.
Variabilele cercetării:
a)Variabilele independente - metodele de stimulare a învăţării prin cooperare: descrise la punctul
B, Etapa formativă.
b)Variabilele dependente: 1) rezultatele finale ale elevilor la Chimie; 2) comunicarea în scris,
adică rezultatele la itemii din testul iniţial şi cel final de evaluare, care au impus construirea de
enunţuri.
B. Etapa formativă
La eşantionul experimental, pe tot parcursul acestei etape, am avut în vedere utilizarea metodelor
şi tehnicilor de stimulare a comunicării şi promovarea învăţării prin cooperare. La eşantionul de control
maniera de lucru a fost una obişnuită, bazată pe metode tradiţionale.
Am încercat ca fiecare metodă implementată să fie făcută transparentă, să i se prezinte esenţa,
valenţele, variantele şi denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea şi în alte situaţii,
atunci când experienţa de învăţare o cere, crearea unui mediu şcolar propice dezvoltării cooperării,
eliminarea factorilor care ar putea duce la blocarea creativităţii şi nu în ultimul rând, am căutat să
apreciez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis,
dialogat.
C. Etapa finală
Etapa experimentală a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, identică
pentru cele două clase: experimentală şi de control. În conceperea acestei probe am urmărit evaluarea
cunoştinţelor elevilor la sfârşitul anului şcolar şi construirea unor itemi echivalenţi cu cei din proba de
evaluare iniţială.
Concluzii
Aşa cum rezultă din partea practic-aplicativă a lucrării, abordarea interactivă şi interdisciplinară a
conţinuturilor învăţării este determinată de necesităţile sociale, psihologice şi pedagogice.
Societatea modernă pune în faţa individului sarcini de cooperare, de iniţiativă şi creaţie, de
asumare a răspunderii, care nu se pot forma fără un exerciţiu îndelung la vârsta la care se cristalizează
trăsăturile personalităţii elevului.

53
Analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute indică o tendinţă pozitivă de ameliorare a
rezultatelor şcolare ale elevilor, în favoarea clasei experimentale, care nu poate fi pusă exclusiv pe
seama dezvoltării psihice şi fizice a elevilor, fapt ce îmi permite să afirm că ipoteza propusă de mine
spre cercetare se confirmă.
Prin aplicarea sistematică a metodelor şi tehnicilor interactive în cadrul lecţiilor de Chimie am
sesizat ameliorări în dezvoltarea exprimării orale şi scrise a elevilor, în activizarea şi nuanţarea
vocabularului, s-a îmbunătăţit relaţia profesor-elev şi s-a transformat într-una modernă şi democratică,
elevii bucurându-se de libertate, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare şi ajutor reciproc.
A fost încurajată iniţiativa elevilor la lecţie, adresarea de întrebări, fiind înlăturată teama de a nu
greşi, iar pe parcurs elevii s-au familiarizat cu metodele şi denumirile lor, au înţeles eficienţa lor şi paşii
care trebuie urmaţi pentru realizarea acestora.
Folosind metodele şi tehnicile de stimulare a creativităţii, atât individual, frontal, cât şi pe grupe,
am constat următoarele:
•elevii îşi însuşesc mai uşor noile cunoştinţe;
•creşte încrederea că pot să decodifice şi să înţeleagă conţinuturile, atât pe cont propriu, cât şi în
grup;
•doresc să se implice în învăţare şi nu dau semne de oboseală pentru că se implică conştient, voit,
învăţând activ şi logic;
•elevii şi-au îmbogăţit şi nuanţat vocabularul, datorită unor metode precum: jocul didactic,
cvintetul, cadranele, ciorchinele;
•a fost valorificată inteligenţa lingvistică, exprimarea clară şi exactă;
•elevii au realizat un real progres în alcătuirea de enunţuri, scheme, texte, dialoguri, dând dovadă
de imaginaţie creatoare, originalitate, fluenţă, flexibilitate în exprimare.
Învăţarea prin cooperare reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri instrucţionale, astfel elevii
lucrând împreună îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi pe a celorlalţi colegi.
Printr-o astfel de organizare a situaţiilor de învatare, elevii depind într-un mod pozitiv unii de
alţii, iar aceasta interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup.
Alte elemente esenţiale în învăţarea prin cooperare sunt:
- responsabilitatea individuală,
- interacţiunea stimulatoare,
- deprinderi şi competenţe interpersonale,
- conştientizarea şi evaluarea modului în care funcţionează grupul de lucru.
Atunci când se realizează învăţarea prin cooperare în mod regulat, elevii, din „singuratici care
învaţă”, pot deveni „colegi care învaţă împreună”.
Raportându-ne la climatul micro-social din şcoală, metodele învăţării prin cooperare stârnesc
participarea conştientă şi activă a elevilor, iar aceasta presupune organizarea, în funcţie de obiectivele
operaţionale bine stabilite, în care copiii lucrează împreună, în mod convergent, pentru a atinge scopuri
comune. Astfel spus, ea constă în declanşarea şi menţinerea unor relaţii de cooperare şi competiţie între
membrii unui grup sau membrii mai multor grupe de copii în vederea rezolvării sarcinilor învăţării.
În procesul instructiv-educativ am alternat activitatea frontală cu cea individuală sau pe grupe,
pentru a permite progresul tuturor elevilor în ritmul propriu de învăţare. Rezultatele pe care le-au
obţinut elevii la probele de evaluare finale, mă determină să consider că obiectivul propus a fost
îndeplinit.
Datele şi concluziile cercetării întreprinse atestă posibilitaţile de reevaluare şi perfecţionare a
procesului instructiv-educativ prin abordarea metodelor interactive şi a învăţării prin cooperare a
tuturor componentelor acestuia.
Deşi este o ştiinţă exactă, experimentală, axată pe procedee algoritmice, chimia oferă suficient
spaţiu manifestării creativităţii. De aceea, profesorul este dator să suscite interesul elevului pentru acest
domeniu, să-l orienteze în aşa mod încât să vină din plăcere la ore.
În ultimii ani, principiul învăţării prin descoperire câştigă tot mai mult teren în procesul de
predare-învăţare. Elevii învaţă mai bine atunci când sunt implicaţi activ în demersurile de formare decât
atunci când pur şi simplu citesc sau ascultă pasiv profesorul.

54
Creativitatea este un proces care presupune valorificarea potenţialului individual în scopul
dezvoltării abilităţilor de generare a unor idei şi concepte originale şi utile, dar şi al soluţionării
diverselor probleme.

Bibliografie
1.Bocoş, M., Ciomoş, F. - Didactica chimiei pentru formarea curentă şi continuă, 2002, Ed.
Eurodidact, Cluj-Napoca.
2.Ciomoş, F., Bocoş, M. - Proiectarea şi evaluarea secvenţelor de instruire – aplicaţii la
disciplina chimie, 2001, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
3.Naumescu, A. - Metodica predării chimiei, 2001, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
4.Naumescu, A. - Noţiuni de metodica predării chimiei, 1997, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.
5.Oprea C. L. - Pedagogie. Alternative metodologice interactive, 2003, Editura Universităţii,
Bucureşti.
6.Dragomir, Mariana - Managementul activităţilor didactice, 2004, Editura Eurodidact, Cluj-
Napoca.

55
ABANDONUL ȘCOLAR-MODALITĂȚI DE REMEDIERE

prof.Balaj Mirela Gabriela


Școala Gimnazială Săuca-judeșul Satu Mare
„Cine nu învață la tinerețe, va plânge la bătrânețe." (proverb)

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării


şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
În ultimii ani, cifrele privitoare la abandonul școlar în cazul elevilor din România sunt din ce în
ce mai îngrijorătoare. Ultimele statistici arată că 1,5% dintre elevii din învățământul primar și
gimnazial renunță la școală, în timp ce 7,9% dintre persoanele înscrise în instituțiile postliceale
părăsesc sistemul de educație.
Aceste rezultate se traduc printr-o problemă extrem de gravă pentru învățământul românesc de
stat, cu consecințe serioase la nivelul întregii societăți. Cauzele sunt diverse, printre ele aflându-se
mediul familial precar, situația economică, dar și metodele învechite de predare, care nu stimulează și
nu motivează elevii să își finalizeze studiile.
Iată ce soluții trebuie să fie aplicate pentru a remedia situația!
1. Înțelegerea cauzelor principale.
Pentru a combate fenomenul este necesară, în primul rând, înțelegerea cauzelor. Pe lângă cele de
ordin social (situația economică, modelul oferit de părinți și dezorganizarea familiei, lipsa unui loc de
muncă) și de ordin psihologic (motivația scăzută, lipsa de interes, anxietatea, pasivitatea), cauzele
psihopedagogice joacă un rol extrem de important. Acestea din urmă pot fi transformate în oportunități
de dezvoltare și de îmbunătățire a sistemului actual de învățământ.
2. Implementarea unei metodologii centrate pe elev
Date fiind cauzele prezentate mai sus, este necesară aplicarea unei metodologii diferite față de
cea clasică, folosită în majoritatea școlilor. Cadrele didactice trebuie să se concentreze mai puțin pe
predarea propriu-zisă și mai mult pe stimularea inițiativei și participării elevilor.
Apelarea la stiluri diferite de învățare
Școlile tradiționale prezintă materia dintr-o perspectivă rigidă, axată pe citire și memorare a
informațiilor. Specialiștii în educație propun o metodă actuală, care implică folosirea diferitelor stiluri
de invățare, pentru a stimula și pentru a trezi interesul copiilor. De exemplu, metoda vizuală ar putea fi
pusă în aplicare cu ușurință, profesorul folosind o tablă magnetică pentru a expune lecțiile prin scheme,
desene, culori și grafice. Astfel, cei mici pot înțelege cu ușurință concepte complexe și abstracte, cu
ajutorul unei expuneri simple și interactive.
Încurajarea elevilor de a pune teoria în practică
Aceasta poate fi o metodă excelenta de a stimula interesul elevilor și de a-i face pe aceștia să
preia procesul de învățare în propriile mâini. De exemplu, instituțiile școlare pot investi în instrumente
muzicale, destinate orelor de muzică. În acest fel, tinerii vor avea o activitate concretă, interesantă și
plăcută, care îi va determina să studieze mai mult și să înțeleagă mai bine noțiunile teoretice.
Lecțiile interactive
În prezent, modul de desfășurare a unei ore implică adesea un monolog al profesorului, la care
elevul asistă, apoi își efectuează temele, pe baza cunoștințelor reținute în clasă. De cele mai multe ori,
acest proces face ca elevii să rămână pasivi și dezinteresați, făcând doar strictul necesar, pentru a obține
o notă satisfăcătoare.

56
În schimb, lecțiile pe bază de proiecte individuale sau de grup permit copiilor să vină cu propriile
idei și să prezinte informația într-un mod plăcut pentru ei. De exemplu, un flipchart , pe care elevii să
creeze prezentări originale, poate fi o soluție eficienta. Astfel, elevii pot alege singuri modul în care își
structurează datele, în acest mod învățând și implicându-se într-o măsură mult mai mare.
3. Încurajarea elevilor spre implicare
Elevii sunt deja obișnuiți cu metodele vechi de predare, astfel că ei asistă la ore cu pasivitate, fără
a lua în calcul posibilitatea de a interveni sau de a participa activ. Aceștia trebuie stimulați și invitați să
preia controlul asupra lecțiilor. Profesorii pot solicita exemple personale din partea copiilor, astfel
integrându-i în procesul de învățare și oferindu-le șansa de a se simți o parte importantă a orelor. De
asemenea, feedback-ul constructiv este un element obligatoriu, care le dă elevilor posibilitatea de a se
autoevalua, corecta și dezvolta armonios, fiind ambiționați să acumuleze cât mai multe informații și
abilități.
Acestea fiind spuse, problema acută a abandonului școlar în România ar putea fi diminuată
semnificativ, prin aplicarea metodelor actuale de învățare și prin plasarea accentului pe elev și pe
potențialul său.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

57
ABANDONUL ŞCOLAR

Educatoare: Bălan Aurelia


Grădinița de Copii cu PN Nr 1. Cosmești
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul scolar este o forma de manifestare a deviantei scolare alaturi de copiat, fuga de la
scoala, absenteismul scolar, vandalismul scolar, violenta in scoala. Devianta scolara include totalitatea
conduitelor care se abat de la normele si valorile ce reglementeaza rol-statusul de scolar, aceste norme
si valori sunt statuate in regulamentele scolare si in cele de ordine interioara.
Devianta scolara este un fenomen care i se prezinta fiecaruia intr-un mod diferit. Publicului larg i
se prezinta prin ceea ce are el spectaculos, senzational, dramatic sau tragic. Cazurile de violenta
extrema din scoli, care se soldeaza cu morti si raniti sunt un subiect amplu mediatizat. Filosofii si
politicienii vad in devianta scolara mai curand expresia declinului moral al societatii, in timp ce
economistii descopera aici sursa unor insemnate pierderi. (Neamtu, C; 2003, p.199).
Dupa unii autori abandonul scolar este privit ca o retragere constienta a elevului din sistemul
social scolar ca urmare a pierderii interesului sau motivatiei pentru invatare si a angajarii in activitati
exterioare invatarii sau ca urmare a lipsei de resurse economice pentru continuarea scolarizarii.(
Zamfir, E; Zamfir, C;1995, p.167).
Rata abandonului scolar se stabileste ca raport procentual intre numarul elevilor inscrisi si
numarul absolventilor.
Unul dintre cei mai importanti indicatori ai eficientei unui sistem de invatamant este rata
abandonului scolar. Aceasta releva puterea sistemului scolar de a cuprinde si mentine elevii in
interiorul sau, de a le asigura accesul si suportul pentru finalizarea cel putin a nivelului scolar
obligatoriu. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă
societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala
un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere
este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt ce
îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi
este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a

58
abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de
educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la abandonul şcolar consider că este o temă foarte mult abordată în mediul şcolar.
Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă să-i determine pe elevi să conştientizeze
importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România, abandonul şcolar reprezintă un motiv de
îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.

Bibliografie:
- Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
- Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

59
METODE DE PREVENIRE A ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. Bălan Lăcrimioara Dana


Liceul Tehnologic “Mihai Novac”
Localitatea Oravița, județul Caraș-Severin
Abandonul școlar reprezintă una dintre cele mai grave probleme ale societății contemporane. El
se datorează neadaptării la viața de elev, problemelor pe care elevii le au în familie dar și factorilor de
natură socio-umană. Fiind un fenomen tot mai des întâlnit în școala românească sunt necesare strategii
multiple și diversificate pentru a-i determina pe elevi să-și continue studiile.
Pentru a stopa părăsirea prematură a școlii profesorii și părinții elevilor cu risc de abandon trebuie
să conlucreze pentru binele copiilor. Dirigintele trebuie să cunoască motivele care duc la abandonarea
școlii, să discute cu elevii și cu familiile acestora și să încerce să găsească o soluție pentru problemele
lor.
Copiii cu un număr mare de absențe trebuie atrași înspre școală, făcuți să conștientizeze că
educația oferită de școală este șansa lor pentru o viață mai bună și drumul spre succes. Acești copii
trebuie implicați în cât mai multe activități extrașcolare interesante care să-i atragă și să-i facă să-și
valorifice talentele pentru că nu există copil netalentat ci doar talente nedescoperite.
Mulți copii, în special cei care provin din mediul rural sau din zonele sărace și defavorizate ajung
să nu mai frecventeze cursurile din cauza lipsei banilor, părinții lor nefiind capabile să le asigure
transportul sau rechizitele necesare continuării studiilor,
Pentru a le da o șansă acestor copii la educație comunitatea din care fac parte, împreună cu școala
și primăria ar trebui să organizeze acțiuni de voluntariat, tombole, concursuri, etc pentru a aduna banii
de care acei copii au nevoie pentru a merge în continuare la școală.
Fiecare copil trebuie să aibă drepturi egale indiferent de mediul din care provine și de situația
financiară a familiei din care face parte. Educația nu este un lux ci un drept și o necesitate. Este gratuită
și trebuie să fie accesibilă tuturor.
Colegii elevilor cu risc de abandon trebuie să îi sprijine și să-i ajute cu temele atunci când aceștia
lipsesc pentru a nu rămâne în urmă cu materia și pentru a-i face să se simtă parte importantă a unui
grup unit în care membrii colaborează și se sprijină reciproc.
Copiii trebuie atrași înspre școală prin exemple de bună practică. La orele de dirigenție pot fi
invitați membrii de vază ai societății care le pot povesti copiilor din experiența lor astfel încât să-i facă
să conștientizeze faptul că doar învățând și mergând la școală pot reuși în viață în tot ceea ce își propun.
Pe de altă parte, pe lângă figurile marcante ale zilelor noastre la orele de dirigenție pot fi invitate
și persoane care au ales să renunțe la școală după terminarea studiilor gimnaziale (cei mai mulți elevi
abandonează școala înainte de începerea liceului) pentru a le împărtăși elevilor din experiența lor de
viață și pentru a le vorbi despre dificultățile pe care le-au întâmpinat atunci când au dorit să-și găsească
un loc de muncă din cauza faptului că nu aveau nici măcar studii medii.
Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu ci unul cu multe obstacole care trebuie
depășite deoarece fiecare copil are dreptul la educație și merită un viitor mai bun care nu poate fi
dobândit decât prin frecventarea cursurilor și accesul la o educație de calitate.

60
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. înv. primar Bălan Nicoleta-Mariana


Școala Gimnazială Vulcana Pandele, Jud. Dâmbovița
Abandonul școlar se caracterizează prin părăsirea prematură a școlii înaintea obținerii unei
calificări sau înaintea încheierii actului de studii început.
Abandonul școlar poate fi considerat una dintre formele eșecului școlar, alături de marginalizarea
și excluderea socială și profesională, analfabetismul, reprezentând o problemă acută a sistemului de
învățământ românesc.
Eșecul școlar este o realitate complexă în școala contemporană, el fiind determinat de cauze
psihoindividuale, socio-familiale și pedagogice. Poate fi prevenit, diminuat sau înlăturat, dacă este
identificat pe baza studierii cauzelor, dacă se cunosc fazele acestui proces și se acționează în etape de
către toți factorii educaționali, folosindu-se metode adecvate.
Pe baza unor studii și cercetări s-a ajuns la concluzia că eșecul școlar este un proces ce se
desfășoară în patru faze (Kanopnicku J.):
• În prima fază elevul apare nemulțumit de școală pentru că nu înțelege lecțiile și nu poate
rezolva temele școlare. Ca urmare, apar primele goluri în cunoștințe, priceperi și deprinderi, precum, și
complexele de inferioritate, observând că ceilalți colegi reușesc mai bine decât el.
• Faza a doua se caracterizează prin apariția unor lipsuri grave în cunoștințe și incapacitatea
elevului de a rezolva independent sarcinile școlare.
• În faza a treia apar note nesatisfăcătoare urmate de corigențe. Profesorii încearcă unele măsuri
însă, de cele mai multe ori, fără să cunoască adevăratele cauze. Elevul manifestă uneori rezistență sau
revoltă, alteori face dezordine în clasă sau devine închis și neliniștit.
• Faza a patra este faza nepromovării clasei, ca urmare a eșecului încercărilor școlii sau familiei
de a înlătura insuccesul școlar al elevului. Sunt cazuri când, datorită unor deficiențe în metodele
folosite de școală sau familie, el poate merge pe o cale greșită, fiind greu de recuperat (fugă de la
școală, vagabondaj, refuzul de a învăța, abandonarea școlii).
Identificarea factorilor care condiționează rezultatele școlare permite stabilirea căilor prin care se
creează premisele succesului școlar, asigurându-se reușita școlară a elevilor. În concordanță cu
principiul enunțat, privind acțiunea factorilor externi, prin intermediul condițiilor interne, componentele
programului conceput în vederea obținerii succesului și înlăturării insuccesului vizează, preponderent,
sistemul factorilor externi și, în primul rând, a celor care privesc direct activitatea școlară.
Definirea strategiei de prevenire/combatere a insuccesului școlar implică și o altă determinare.
Eșecul școlar apare, cu excepția unor situații grave, de excepție, nu ca fenomen general, cuprinzând
grupuri mari de elevi (componenții unei școli sau ai unei clase), ci privește, de regulă, anumiți subiecți.
Prin urmare, este un fenomen școlar preponderent individual. În consecință, prevenirea și combaterea
eșecului presupune cunoașterea formei concrete de manifestare și a cauzelor specifice care l-au generat.
În anasamblul strategiei vizând îmbunătățirea rezultatelor școlare un mijloc de seamă îl constituie
și promovarea unei relații pedagogice cadru didactic-elevi, caracterizată prin încredere în forțele
elevilor, cooperare și stimulare a acestora. Valoarea acestei componente a învățării succesuale rezidă în
adevărul confirmat de experiența școlară că succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra
elevului, după cum insuccesul, mai ales atunci când este întărit insistent prin aprecierile cadrului
didactic, este descurajant. Prin urmare, succesul corelează pozitiv cu performanța școlară, cu satisfacția
în muncă și cu dorința de a învăța din ce în ce mai bine. În acest fel, din scop și rezultate al activității
școlare, el devine și mijloc de progres școlar.
Eșecul școlar este o formă severă a insuccesului școlar care se manifestă prin abandon și prin
repetenție.
Direcţii de acţiune în eliminarea factorilor care determină abandonul școlar:
Prevenirea – îmbunătățirea accesului egal la educaţie de înaltă calitate de la vârste fragede.
Trebuie introduse măsuri menite să garanteze participarea tuturor copiilor la orele de curs (suportul
lingvistic pentru copiii de imigranţi, de exemplu).

61
Intervenţia – îndrumări pentru elevi, strângerea legăturilor cu părinții, atunci când apar semne
cum ar fi absențele nemotivate și performanțele foarte slabe.
Compensarea elevilor care renunţă la scoală - ar trebui să li se ofere ulterior şansa de a obţine
calificările pe care nu le-au obţinut prima data. Şcolile de tip “A doua şansă” trebuie să ofere cursuri
pentru grupuri restrânse de elevi, precum și metode de predare mai personalizate și mai flexibile
comparativ cu şcolile obişnuite.
Printre acţiunile ce pot fi întreprinse pentru reducerea abandonului școlar se pot enumera:
integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie și menţinerea acestora în sistemul şcolar, creşterea
responsabilizării cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflaţi în abandon, monitorizarea stării
sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor și identificarea periodică a modificărilor în ceea ce
priveşte factorii de abandon şcolar.

BIBLIOGRAFIE:
1. I. Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu – „Didactica”, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1998.
2. Marin Stoica – „Pedagogie și pshiologie”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002.

62
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
Prof. Bălașa Flori
Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Craiova
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească
dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în
vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii,
pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon
şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi
abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.

63
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil. Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor."Unicitatea pozitivă" care în esenţă
arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care
condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ
preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum
evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât
din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare
siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului şcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

64
ABANDONUL ŞCOLAR –
cauze şi soluţii în reducerea dimensiunii lui în şcoala noastră

prof. înv. primar BĂLTĂREȚU CONSTANȚA CARMEN


ȘCOALA GIMNAZIALĂ SĂULEȘTI, SĂULEȘTI, GORJ
Abandonul şcolar este ultima fază a insuccesului şcolar, acestui termen nefiindu-i necesară
o definiţie complexă. Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor
elevi, care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi care nu
vor reuşi să se adapteze la mediul socio-profesional, la nivelul cerinţelor acestuia.
Cauzele generale ale abandonului şcolar sunt de trei tipuri:
- cauze psihoindividuale (anatomo-fiziologice şi psihice) – rar întâlnite în şcoala noastră;
- cauze pedagogice (relaţia profesor – elev, relaţiile dintre elevi, ritmul muncii şcolare,
atitudinea elevilor faţă de învăţătură şi muncă, lipsa de motivaţie a învăţăturii, orientarea şcolară
şi profesională defectuoasă, atmosfera nefavorabilă din şcoală şi societate faţă de învăţătură şi
faţă de muncă etc.);
- cauze socio-familiale (climatul cultural-educativ, familii dezorganizate, dezinteresul
părinţilor,conflicte familiale, atitudinea familiei faţă de şcoală, comportamentul prea liberal al
părinţilor, cerinţe ce depăşesc posibilităţile elevului).
Referindu-ne la cauzele pedagogice, în situaţia şcolii noastre, le putem elimina
pe cele care se referă la competenţa cadrelor didactice şi la atmosfera din şcoală, care este
favorabilă procesului de învăţământ şi dezvoltării armonioase a personalităţii elevilor, în
concordanţă cu nevoile şi cu posibilităţile fiecăruia. Personal, consider că vina aparţine în
exclusivitate contextului social în care ne aflăm. Atitudinea negativă a unor elevi faţă de
învăţătură şi muncă este urmare a lipsei motivaţiei, aceasta fiind cauzată de problemele familiei
care nu întrezăresc o rezolvare (lipsa unui loc de muncă, implicit a banilor, conflictele generate
de aceasta, atitudinea familiei faţă de şcoală etc.).
Motivaţia învăţării lipseşte şi în cazul elevilor cu părinţi care au absolvit cel puţin liceul,
dar nu reuşesc să se angajeze. Pentru aceste familii supravieţuirea este posibilă numai prin
activităţi ce presupun muncă fizică grea, efectuată de către toţi membrii familiei. Alocaţia oferită
de stat, condiţionată de frecventarea şcolii, este o glumă proastă, având în vedere că pot câştiga
mai mulţi bani dacă trimit copilul la muncă.
Un alt caz, probabil frecvent şi în şcoala noastră, este acela în care veniturile familiei sunt
substanţiale, dar nu sunt provenite din muncă cinstită (furturi, înşelăciuni etc.). Şi aici găsesc o
vină sistemului nostru, care nu reuşeşte să impună respectarea valorilor morale.
Pentru a oferi soluţii în ceea ce priveşte abandonul şcolar, trebuie să-l recunoaştem din
timp şi să încercăm să-l combatem.
În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală, pentru că apar primele goluri în cunoştinţe
şi complexul de inferioritate faţă de colegi. A doua fază se caracterizează prin apariţia unor
lipsuri grave în cunoştinţe şi incapacitatea de a rezolva independent sarcinile şcolare. Faza a treia
este caracterizată de corigenţe, iar profesorii încearcă unele măsuri, uneori fără să cunoască
adevăratele cauze. Elevul manifestă rezistenţă sau revoltă, face dezordine în clasă ori devine
închis şi neliniştit. Ultima fază este aceea în care rămâne repetent, unii fiind greu de recuperat,
deoarece fug de la şcoală, vagabondează, apoi abandonează şcoala.
Soluţii nu se pot oferi, dată fiind complexitatea cauzelor ce determină abandonul şcolar, dar
se pot încerca anumite metode: convorbiri individuale şi colective, întâlniri ale diriginţilor şi ale
profesorilor cu părinţii (vizita la domiciliu nu mai este de ceva vreme ,,recomandată”…), discuţii
ale elevilor cu cel vizat, şedinţe cu psihologul sau consilierul şcolar (desigur, dacă reuşim să
găsim unul sau dacă reuşim să convingem copilul să stea de vorbă cu el!).
În ceea ce priveşte reducerea abandonului în şcoala noastră, optimismul nu este cea mai
bună atitudine şi nici îngrijorarea. Să nu uităm că suntem cadre didactice, avem o anumită
demnitate, iar rolul nostru de a forma oameni nu este acceptat de toţi semenii noştri; uneori, nu ne
putem lupta cu morile de vânt, precum Don Quijote.

65
BIBLIOGRAFIE:
 Stoica, Marin - ,,Sinteze de pedagogie şi psihologie”, Editura Universitaria,
Craiova, 1992;
 Nicola, Ioan - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992;
 Dumitrescu, Ion; Andrei, Nicolae - ,,Activitatea educativă a dirigintelui”, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1975.

66
FAMILIA CA PRIM MEDIU EDUCOGEN

Prof. înv. preşcolar BĂNCĂNĂU FLORENTINA


COLEGIUL NAŢIONAL „MIRCEA ELIADE” REŞIŢA
Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituţie socială pentru numeroasele
funcţii pe care le îndeplineşte. Rolul ei în formarea copilului pentru viaţă este hotărâtor.
Copiii n-au fost niciodată adulţi. Dar, privindu-ne pe noi, doresc s-ajungă. Ne investesc cu calităţi
şi puteri şi nu renunţă la credinţa lor niciodată în cazul părinţilor care au reuşit să le fie aproape şi să
păstreze aura de eroi.
Adulţii au fost cu toţii, cândva, copii. Fiecare adult mai păstrează încă în sufletul, în memoria lui
afectivă nu atât ceea ce i s-a întâmplat sau cum a rezolvat nişte probleme, cât felul în care s-a simţit în
anumite situaţii şi cum a văzut lumea de la „înălţimea” vârstelor copilăriei.
Acest avantaj, de fi trecut pe acolo, se constituie într-o resursă accesibilă oricui; atunci când nu ai
timp sau informaţii la îndemână poţi apela cu sinceritate şi deschidere la copilul din tine. Pentru restul
există cărţi, teorii, metode, studii de caz şi specialişti.
Dezvoltarea personalităţii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali, şcolari,
comunitari. Factorii familiali sunt ca proximitate şi importanţă cei mai importanţi în dezvoltarea unei
personalităţi armonioase, în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.
Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective
intense este apt de a reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea
personalităţii, a imaginii sale de sine şi despre lume.
Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copilului, afectiv cea mai adecvată
trebuinţelor lui pentru că numai aceste relaţii afective şi sentimente de dragoste îl fac pe părinte să
înţeleagă şi să intuiască copilul şi starea lui de copilărie. În familie îşi poate satisface nevoile sale
primare, îşi poate manifesta frustrările inevitabile, temperate de dragostea părinţilor. În familie copilul
poate să-şi investească toate resursele emoţionale şi să înveţe să şi le controleze pentru că aici ar trebui
să fie în mod sigur un mediu mai ales afectiv – garanţie pentru o dezvoltare armonioasă.
Nimic din ceea ce făureşte omul in efemera sa existenta pe acest pământ nu se ridica atâta la
sublim , la creaţie la dăruire de sine, jertfa si îndeplinire, pe cat este creşterea, educarea si dezvoltarea
copiilor cea mai deplina si sensibila bucurie a vieţii.
Între factorii educaţiei familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece
în ordinea firească a lucrurilor educaţia începe din familie motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme
că „ in familie si pe genunchi mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume-omul de caracter”
În procesul educativ, părinţii trebuie să ţină seama de particularităţile de vârstă si individuale ale
copilului, de faptul că fiecare etapă de vârstă se caracterizează prin trăsături definitorii care o
diferenţiază pe cea precedenta de cea următoare. După naştere in viaţa copilului intervin transformări
atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Sub influenţa condiţiilor de viaţă ca şi a educaţiei el poate fi
dirijat în direcţia dorită, întrucât organismul are o mare putere de creştere şi dezvoltare fiind şi foarte
maleabil. Ca urmare, acţiunile educative exercitate de părinţi trebuie să fie raţionale şi continue, să se
bazeze pe faptul că dezvoltarea psihică a copilului se realizează în strânsa legătură cu dezvoltarea sa
fizică.
Procesul de dezvoltare nu trebuie înţeles ca o adăugire la ceea ce a fost la naştere, ci ca o
transformare calitativă ce se realizează pe măsură ce organismul copilului creşte. În funcţie de
caracteristicile anatomo-fiziologice , părinţii pot folosi metode şi procedee educative adecvate fiecărui
copil, ei pot contribui la dezvoltarea personalităţii acestuia. Până la vârsta de 3 ani părinţii constituie
primul exemplu, unicul model de viaţa, de comportare, cu ce mai mare influenţă asupra copilului.
A.S Makarenko a acordat o importanţă deosebită puterii exemplului pe care familia îl are în
educaţie. „ Bazele educaţiei se pun până la 5 ani - spunea el -ceea ce aţi făcut până la 5 ani reprezintă
90 % din întregul proces educativ; după aceea educaţia omului continuă, prelucrarea omului continuă,
dar în general, voi începeţi sa gustaţi roadele căci florile pe care le-aţi îngrijit au fost pana la 5 ani”.
Pe parcursul activităţii mele didactice am încercat să cunosc familiile copiilor condiţiile de viaţă,
regimul de activitate şi odihna raportul dintre părinţi, părinţi-copii precum si climatul familial în

67
general. Am încercat să conştientizez familiile de rolul şi importanţa care o au în formarea propriilor
copii. Copiii nu au nevoie numai de mâncare şi îmbrăcăminte, ci şi de afecţiune din partea noastră ca
părinţi. Trebuie sa le fim exemplu prin toata activităţile desfăşurate să fim înţelegători şi preocupaţi de
ei, de ceea ce fac. Am întâlnit copii a căror părinţi erau inconsecvenţi în exercitarea influenţelor
educative - uneori prea indulgenţi, alteori prea exigenţi, faţa de comportamentul copiilor – făcând să
apară manifestări violente ale acestora, legate mai ales de satisfacerea unor trebuinţe organice. Prin
frecventarea grădiniţei şi printr-o bună colaborare cu familia am reuşit sa înlăturăm aceste manifestări
negative.

68
Înlăturarea efectelor abandonului şcolarprin implementarea programului
,, A doua şansă”

Prof.Barbulescu Cosmin
Colegiul Agricol D.Petrescu
Caracal

Facilitarea accesului la educaţie face parte din obiectivele prioritare europene în domeniul
educaţiei, fiind în strânsă legătură cu principiul egalităţii de şanse şi cu cel al nondiscriminării.
Fiind în deplin acord cu obiectivele europene ce se subsumează acestor principii, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării a implementat programele PHARE 2001, 2003 şi programul multianual
PHARE 2004-2006 „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate” în toate judeţele.
S-a urmărit, de asemenea, îmbunătăţirea climatului din şcoli şi transformarea acestora în „şcoli
prietenoase”, deschise spre comunitate, care abordează procesul educaţional într-un mod dinamic şi
atractiv, în şcoli care, prin sprijinul pe care îl oferă copiilor, tinerilor din grupuri dezavantajate, se
constituie în factori de bază ai incluziunii sociale, contribuind la eliminarea prejudecăţilor legate de
apartenenţa la un anumit mediu socio-economic sau grup etnic.
Conceptul de Incluziune şcolară fundamentează toate aspectele proiectelor ,,Acces la educaţie
pentru grupuri dezavantajate”, prin care s-a urmărit crearea în şcoli a unor medii de învăţare
accesibile şi primitoare care să reflecte şi celebreze diversitatea etnică şi culturală, astfel încât fiecare
copil, tânar sau adult să aibă şansa de a se dezvolta la potenţial maxim.
Programul ,,A Doua Şansă” reprezintă o iniţiativă care vine în întâmpinarea unei probleme des
întâlnită în comunităţile defavorizate: existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta
legală de şcolarizare, fără însă a fi reuşit să participe complet sau deloc la propria lor educaţie, la
nivelul învăţământului obligatoriu.
În acest context, programul A Doua Şansă oferă posibilitatea continuării şi finalizării studiilor
obligatorii fără a fi necesară întreruperea activităţii profesionale sau familiale. În acest sens, disciplinele
de studiu sunt organizate pe module obligatorii şi opţionale bazate pe curriculum-ul specific
programului ,,A Doua Şansă.”
Conţinuturile lecţiilor sunt centrate pe interesele şi particularităţile de vârstă ale cursanţilor, au
aplicabilitate practică imediată, se folosesc exemple din viaţa de zi cu zi şi situaţii culese din realitate.
Modalităţile de lucru aduc în şcoala românească cele mai noi metode dezvoltate la nivel
internaţional în ceea ce priveşte educaţia adulţilor şi învăţarea activ-participativă. Cursanţii (în număr
de minim 8 – maxim 15 într-o clasă) sunt încurajaţi să comunice atât între ei, cât şi cu profesorii;
activităţile propuse urmăresc dezvoltarea personală, incluziunea socială, formarea pentru învăţarea pe
parcursul întregii vieţi, formarea şi dezvoltarea competenţelor-cheie care să-i confere tânărului /
adultului aceleaşi posibilităţi de evoluţie ulterioară ca şi absolventului de învăţământ obligatoriu.
„A Doua Şansă” pentru învăţământul primar se adresează tuturor persoanelor care au depăşit
cu cel puţin patru ani vârsta legală de şcolarizare şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. nu au participat deloc la educaţia formală - şcolară;
2. au fost înscrişi, dar au abandonat învăţământul primar - indiferent de momentul şi motivele
abandonului;
3. nu au absolvit, până la vârsta de 14 ani, învăţământul primar.
Bazat pe politica Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru asigurarea egalităţii şanselor şi
pentru respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, programul urmareşte:
• creşterea calităţii educaţiei în învăţământul preşcolar, în vederea stimulării înscrierii copiilor în
învăţământul obligatoriu;
• stimularea copiilor în vederea finalizării educaţiei de bază (prevenirea abandonului timpuriu);
• asigurarea celei de-a doua şanse în educaţie pentru persoanele care nu şi-au finalizat studiile în
învăţământul obligatoriu (corecţia abandonului).

69
Obiectivele programului :
1. Îmbunatatirea conditiilor de acces şi integrare specifică a copiilor din grupuri dezavantajate în
învatamântul obligatoriu – Componenta Şcoala incluzivă;
2.Corectarea abandonului şcolar, în vederea combaterii excluderii si marginalizarii, a celor
care nu au finalizat învatamântul obligatoriu – Componenta A doua şansa;
3Asigurarea managementului resurselor şi serviciilor de sprijin educaţional şi integrare specifică
în domeniul educaţiei incluzive – Componenta Educaţie Incluzivă;
4. Eliminarea, ca practică, a separarii elevilor pe criterii etnice sau de performanţă în
învaţamântul de masă. – Componenta Desegregare;
Rolul cadrelor didactice în cadrul programului:
• organizator al activitaţilor de învaţare;
• iniţiator al diferitelor activitaţi;
• susţine activitatea elevilor cu explicaţii, demonstraţii,
supervizarea activitaţilor practice;
• promotor al relaţiilor bune în cadrul grupului;
• se integreaza activitaţilor grupului atunci când este cazul;
• partener cu elevul , asumându-şi responsabilitaţi orientate catre scopuri şi obiective
educaţionale reciproce;
• mediator de conflicte;
Strategiile didactice respectă principiul centrării învăţării
pe individ şi conduc la dezvoltarea deprinderilor şi a competenţelor integratoare,
transferabile, utile individului atât în viaţa şcolară, cât şi în cea socio-profesională sau familială. Este
recomandată respectarea unor principii esenţiale pentru succesul dezvoltării competenţelor elevilor:
- respect pentru diversitatea opiniilor;
- încurajarea permanentă a elevilor;
- stimularea dinamicii de grup şi a implicării tuturor elevilor;
- creativitate în abordarea conţinuturilor şi în utilizarea metodelor;
- deschidere pentru nevoile diferite şi speciale ale elevilor;
- interes pentru dezvoltarea personală a elevilor;
- valorizarea parteneriatelor cu membrii societăţii civile;
Prin programul de alfabetizare , tinerii parinţi devin conştienţi de importanţa educaţiei în viaţa
copiilor lor, acordă timp şi se pot implica în activitatea de învaţare a elevilor, dau mai multă importanţă
şcolii, ceea ce va conduce la reducerea absenteismului şi în cele din urmă a abandonului şcolar .

Bibliografie:
Proiect Phare ,, Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate”
Programul ,, A doua şansă”
Dorina Kudor ,, Ghidul profesorului” , ,, Ghidul elevului”
Ministerul Educaţiei şi Cercetarii ,, Metodologia desfaşurarii programului
,, Adoua şansa”;

70
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

PROF. BARBULESCU MIHAELA CATALINA


GRADINITA STEAUA SECTOR 1

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O
bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării


şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa
identificăm şi să studiem câteva cauze:
·şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți.
·cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
·climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
·factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze

71
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
·factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
·anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui progrXCCam de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
·implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
·În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
· psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
· socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
· psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale,
comportamentale, emoționale, tendinte agresive;
· juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

72
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR

PROF. BARBULESCU PETRIA- STELUTA


SCOALA GIMNAZIALA ,,NICOLAE COCULESCU", SCORNICESTI
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav.Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Ce se poate face pentru prevenirea abandonului scolar?
Printre actiunile ce pot fi intreprinse pentru reducerea ratei de abandon in tara noastra: integrarea
elevilor cu risc de renuntare la educatie si mentinerea acestora in sistemul scolar, cresterea
responsabilizarii cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflati in abandon, monitorizarea starii
sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor si identificarea periodica a modificarilor in ceea ce
priveste factorii de abandon scolar.
Un alt lucru ce se poate face este cresterea atractivitatii scolii. Iata cateva din actiunile
propuse de expertii UNICEF:
• ativitati extrascolare desfasurate in scoala (actiuni de renovare/infrumusetare /curatire a scolii;
concursuri sportive; actiuni/concursuri de creatie artistica; competitii de joc pe computer; etc.)
desfasurate in scolile din comunitati cu risc ridicat de abandon, precum si in liceele care atrag elevi din
astfel de comunitati.
• organizarea de intreceri intre echipe de elevi constituite in functie de cartierul de provenienta
• toate aceste actiuni sau ansambluri de actiuni trebuie sa aiba un caracter periodic, pentru a
mentine continuu elementul de atractivitate al scolii si a se constitui intr-un factor de antrenare
constanta a atentiei elevilor in activitati legate de spatiul scolar.
• motivarea pozitiva a participarii poate fi data prin acordare de premii simbolice grupurilor de
elevi care sunt mai performante in astfel de actiuni.
• planificarea actiunilor cu pricina poate fi realizata cu participarea elevilor (dar nu doar a acelor
care NU prezinta risc de abandon) si a autoritatilor locale (acestea pot fi prezente in faze cheie ale
actiunilor, furnizand motivatii pozitive atat elevilor cat si cadrelor didactice).
• utilizarea resurselor scolii pentru atragerea elevilor prin activitati de timp liber.
Un alt lucru care se poate face este utilizarea experientiei celor ce au renuntat la scoala
pentru a preveni scaderea increderii in educatie.

73
• ar putea fi util ca elevi care au renuntat deja prematur la scoala sa intre in contact cu cei aflati in
risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curenta despre scoala, cum a decurs viata lor
post-scolara.
• fosti elevi ai scolii pot fi atrasi sa isi prezinte istoriile de viata in "mini-conferinte", in care
dialogheaza cu actualii elevi.
• implicarea proactiva a cadrelor didactice in combaterea abandonului scolar si renuntarii timpurii
la educatie
• stimularea administratiilor locale si a ONG-urilor de profil sa implice ca voluntari tinerii elevi
de clasa a VIII-a si de liceu proveniti din comunitati cu risc ridicat de abandon in programe de suport
pentru batrani si familii aflate in dificultate.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
• identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
• implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
• creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
• psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
• socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
• psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
• juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.

74
Fenomenul bullying în şcoală – prevenire şi/sau combatere

Prof. coordonator: Bârlea Maria


UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Colegiul Tehnic Anghel Saligny
Baia Mare
PREZENTAREA PROIECTULUI
Argument
Bullying înseamnă folosirea unei forțe superioare pentru a influența sau intimida pe cineva.
Este un comportament repetat și intenționat prin care agresorul își persecută, rănește, intimidează
victima verbal, relațional și/sau fizic. Comportamentul poate fi învățat în familie sau în alte medii și
este favorizat de diferențele sociale, de etnie, religie, gen, comportament, putere, caracteristici fizice
etc. Efectele asupra victimei sunt adesea devastatoare din punct de vedere emoțional și
comportamental.
În limba engleză se numeste bullying, dar în limba română - comportament ostil/de excludere și
de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de
cunoștințe sau de către colegii care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau
probleme de ordin medical/familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în
unele cazuri, în atacuri fizice.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:
 intenția să rănească pe cineva;
 aceeași persoană este rănită mereu;
 agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate
apăra singură.
Acest fenomen afectează copiii și adolescenții, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic și
social. De asemenea, fenomenul are efecte negative atât asupra victimei cât și asupra agresorului și a
celor ce asistă, spectatorii. Se creează un climat de frică și lipsă de respect pentru toți cei implicați.
Fenomenul bullying este întâlnit cel mai frecvent în mediul școlar. Elevii au nevoie să trăiască
într-un mediu în care se simt în siguranță și să învețe să rezolve situațiile dificile într-un mod corect.
Fenomenul bullying este asociat următoarelor forme:
 bullying fizic
 bullying verbal
 bullying emoţional
 bullying relaţional
 bullying online .
Printre efectele fenomenului bullying, s-au înregistrat: depresii și tulburări de comportament,
excludere şi dificultate în relaţionare, gânduri suicidare, frică şi anxietate, criză de identitate şi criză de
singurătate.
Victimele fenomenului bullying sunt în principal adolescenţi (fete 12 - 17 ani - 28.58%, băieţi 12
- 17 ani - 57.14%), dar şi preadolescenţi (fete 8 - 11 ani - 6.67%, băieţi 8 - 11 ani - 7.61%).
Având în vedere gravitatea consecințelor manifestării acestui fenomen în mediul școlar ne-am
propus, prin prezentul proiect, prevenirea și/sau corectarea efectelor fenomenului bullying la nivelul
Colegiul Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare prin utilizarea unor tehnici și metode specifice consilierii
școlare. Cu toții ne dorim școli în care relațiile de colaborare, colegialitate și prietenie primează. Este
necesar ca școala să rămână un mediu sigur unde copiii obțin cunoștințe și deprinderi esențiale și
dezvoltă relații definitorii pentru viitorul lor.
”Violența este ultimul refugiu al incompetenței” (Isaac Asimov)
Scopul proiectului: Reducerea fenomenului bullying în rândul populaţiei şcolare a Colegiul
Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare
Obiective specifice:
• Creșterea gradului de informare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice privind fenomenul
bullying în şcoală şi a modului corect de abordare a acestuia de către toţi partenerii educaţionali
• Identificarea elevilor implicaţi şi exersarea unor strategii comportamentale adecvate

75
• Crearea unei broşuri de informare pentru a lărgi accesul la informaţie de calitate
Durata proiectului: aprilie – iunie 2016
Descrierea activităţilor:
A1.
Titlul: Activitate de familiarizare cu specificul fenomenului bullying și de identificare a grupului
țintă
Perioada: 14.04 – 30.04.2016
Locul desfășurării: sala de clasă
Participanți: consilierul școlar, profesorii diriginți interesați, elevii
Partener: CJRAE Maramureș
Descrierea activității: Realizarea de către consilierul școlar a unui material sintetic și accesibil
nivelului de înțelegere al elevilor privind fenomenul bullying în școli și prezentarea acestuia la orele de
dirigenție elevilor de către diriginte/elev desemnat. Ulterior lecturii, profesorul diriginte va stabili
împreună cu elevii dacă participă la activități de exersare a unor modalități eficiente de comunicare
pentru prevenirea și/sau combaterea fenomenului, devenind grup țintă al proiectului. Se va anunța
consilierul școlar sau consilierul educativ.
A2.
Titlul: Exerciții de comunicare
Perioada: 7-31.04.2016
Locul desfășurării: sala de clasă
Participanți: consilierul școlar, consilierul educativ, reprezentanți partener, profesorii diriginți
interesați, elevii claselor din grupul țintă
Partener: CJRAE Maramureș
Descrierea activității: Organizarea a unei activități la clasă cu tema ”Exerciții de comunicare”. Se
va desfășura la fiecare clasă de către consilierul școlar/reprezentanți partener CJRAE Maramureș,
conform unei programări prealabile.
Titlul: Cuvinte care dor și rănesc!
Perioada: 4 – 22.04.2016
Locul desfășurării: sala festivă a Colegiul Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare
Participanți: consilierul școlar, consilierul educativ, reprezentanți ai partenerului CJRAE
Maramureș, profesorii diriginți interesați, elevii claselor din grupul țintă
Partener: CJRAE Maramureș
, raport final
Diseminarea proiectului: yahoogroup Colegiul Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare, email, face
to face, şedinţe de comisie metodică/consiliul profesoral, fotografii pe site/blog/facebook Colegiul
Tehic ”Anghel Saligny” Baia Mare
Rezultate aşteptate:
• Elevi, cadre didactice, părinţi informaţi privind manifestarea şi combaterea eficientă a bullying-
ului şcolar
• Elevi instrumentaţi privind modul corect de răspuns în situaţii de bullying (agresor, martor,
victimă)
• Dezvoltare personală a elevilor/profesională a cadrelor didactice implicate
• Broşură de informare realizată în format electronic
Impactul (asupra instituţiei, personalului şcolii, elevilor, părinţilor, comunităţii locale etc.):
• Recunoaşterea fenomenului şi combaterea acestuia în stadii incipiente, fără consecinţe pe
termen lung în dezvoltarea personalităţii elevilor
• Un mediu şcolar agreabil, dezirabil, stimulativ
Caracterul inovator: Informaţia prezentată/sarcinile de lucru/instrumentele de lucru
Continuitatea /sustenabilitatea proiectului:
• Derularea anuală a unui program de combatere a fenomenului bullying, valorificând experienţa
acumulată
• Broşura realizată va fi distribuită permanent pentru prevenire şi combatere/poate fi îmbunătăţită
cu exemple de bună practică.

76
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Prof.Înv. Primar Barna Mihaela Diana


Școala Gimnazială ,,Ion Breazu’’, Mihalţ
Trăim într-o lume în care siguranța este relativă, totul este într-o continuă mișcare, într-o continuă
schimbare, valorile sunt ignorate, principiile nu prea mai există și copiii sunt lipsiți de reper. Omul își
dorește să obțină multe într-un timp scurt și, dacă se poate, fără prea mult efort. Tot mai des ne
confruntăm cu această problemă a abandonului școlar deoarece, din păcate, unii copii sunt nevoiți să
stea departe de părinții lor sau să locuiască doar cu unul dintre părinți, celălalt fiind nevoit să plece în
străinătate pentru a întreține familia, ca să nu mai vorbim despre copiii care cresc alături de bunici, frați
mai mari sau alte rude.
În acest context social, școala are un rol fundamental în viața copilului pe care își pun amprenta:
frustrarea, neîmplinirea, neajunsurile vieții, problemele familiale etc. Copiii trebuie să simtă că există
un loc unde sunt primiți cu căldură, sunt apreciați, sunt sprijiniți, iubiți și ascultați. De asemenea, este
necesar ca ei să fie convinși că viața lor are valoare, să fie conștienți de potențialul și talentul lor nativ
și să înțeleagă că responsabilitatea de a le valorifica le aparține.
Copiii au nevoie de modele, însă dacă în familie nu le găsesc, este important să le fie oferite în
cadrul școlii prin puterea exemplului care îi determină să îndrăgească un profesor și să îl copieze.
Bineînțeles că le putem fi alături ajutându-i să se cunoască foarte bine și să își pună în valoare calitățile.
Atunci când discutăm despre o problemă atât de actuală și de delicată precum prevenirea
abandonului școlar, trebuie să avem în vedere o analiză SWOT pe care o putem realiza în vederea
depistării unor metode eficiente de prevenire a abandonului.
Dacă încercăm să cunoaștem și să analizăm punctele tari ale acestor copii cu risc de abandon
școlar, o să depistăm că fiecare are ceva bun și acel ceva poate fi valorificat la maxim cu condiția să
vrem să evidențiem ceea ce este pozitiv și să nu vedem doar aspectele negative.
Acești copii ne pot uimi cu talentul lor nativ în domeniul picturii, de exemplu sau pot avea
anumite abilități tehnice, de coordonare, forță fizică, răbdare, aptitudini interpersonale, pot fi atenți la
detalii sau pot fi foarte buni la sport, dans sau muzică.
În primul rând, datoria noastră de dascăli este aceea de a descoperi preferințele, gusturile și
dorințele lor, pentru ca mai apoi, să îi sfătuim și să îi ajutăm în dezvoltarea abilităților cu care
Dumnezeu i-a înzestrat pentru ca, în timp, aceste abilități să se transforme în aptitudini și competențe .
În demersul nostru o să sesizăm probabil și puncte slabe cum ar fi:
climatul familial defavorabil care poate îi împiedică de multe ori să învețe sau să își îndeplinească
cu succes sarcinile școlare;
situația financiară dificilă;
familii dezbinate;
familii care aparțin etniei rrome și care, după o anumită vârstă, nu le mai permit copiilor să vină
la școală pentru că îi căsătoresc foarte devreme.
repetenția, care pentru unii înseamnă retragerea din viața școlară.
După această analiză a punctelor tari și a celor slabe, se impune depistarea unor oportunități
oferite de educație, care ar avantaja subiecții în mare măsură. Rolul educației este acela de a oferi
societății oameni cu caractere frumoase și cu personalități bine conturate. Drept urmare, cadrul didactic
are datoria morală de a cunoaște copiii, de a-i ajuta să se cunoască și să se autoevalueze, de a-i sprijini
să devină ceea ce își doresc, conștienți fiind de ceea ce sunt în stare. Acești copii cu risc de abandon
școlar pot fi implicați în diverse proiecte școlare, în activități extracurriculare organizate cu diferite
ocazii. Le putem trasa sarcini pe care știm că ei le pot îndeplini datorită calităților lor și le oferim
încrederea de care au nevoie. Astfel, încurajați fiind, vor putea să izbândească, uneori chiar să ne
impresioneze și la final vor beneficia de laudele și recompensele noastre. În acest mod, puțin câte puțin,
vor ajunge să aibă încredere în ei și să descopere calea spre o viață mai bună.
O altă categorie cu risc de abandon școlar este aceea a copiilor care provin din familii cu o
situație financiară precară, care nu le permite deplasarea la școală cu mijloace de transport în comun
sau procurarea celor necesare cursurilor. În asemenea cazuri, se pot găsi soluții de genul campaniilor

77
sociale sau a activităților de voluntariat în care chiar subiecții în cauză pot fi implicați și la final ajutați.
Bursele sociale și rechizitele oferite la început de an școlar sunt și acestea binevenite.
Amenințările cu care ne-am putea confrunta în aceste cazuri și care ne-ar putea împiedica în a
duce la bun sfărșit acțiunea noastră de prevenire a abandonului ar fi:
 intrarea într-un anturaj defavorabil dezvoltării frumoase prin intermediul educației.
Pătrunderea în acest anturaj îi poate expune la consumul de droguri, stupefiante, alcool, tutun. Dar și în
acest caz putem încerca, sprijiniți de poliție, pshiholog, diverse asociații, să prevenim abandonul școlar.
 marginalizare, atitudine de respingere manifestată de colegi;
 încăpățânarea familiilor de a întrerupe procesul de educație al copilului din diverse
motive;
 o maladie care împiedică subiectul să își desfășoare activitatea în cadrul școlii.
Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu, uneori e chiar anevoios, cu numeroase
obstacole care trebuie surmontate, dar copiii noștri merită toate aceste eforturi pentru a le oferi șansa de
a clădi un viitor mai bun.

BIBLIOGRAFIE:
2. Barna, A., Antohe, G., Curs de pedagogie,Introducere în pedagogie,teoria educaţiei şi
teoria curriculum-ului, Editura Sinteze, 2005;
3. Dragu, A., Psihologie educațională, E.D.P., București, 2003;
3. Mardar N.,Strategii de prevenire și înlăturare a eșecului școlar în înv.primar, Galați, 2011;
4. Neamțu, C., Devianța școlară, Editura Polirom, Iași, 2003;

78
Prevenirea abandonului școlar

profesor învățământ primar, BARTA ENIKŐ-MÁRIA


Școala Gimnazială ”MOLNAR JOZSIAS”,
Târgu Secuiesc, jud. Covasna
Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după schimbarea
regimului s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Astăzi România, din
pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au aderat recent la
Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul şcolar, relateazã AGERPRES.
Abandonul şcolar este, în fapt, culminarea unui proces pe parcursul căruia elevul, din diferite
motive, se îndepărtează de şcoală şi, în cele din urmă, o părăseşte. Am văzut deja că principalele cauze
pentru producerea acestui fenomen se referă la factori externi şcolii (în principal nivelul socio-
economic scăzut al familiei) sau la factori interni (lipsa de adecvare a ofertei şcolii la nevoile şi
interesele elevilor din grupul ţintă). De asemenea, la fel de importante şi cu impact asupra abandonului
şcolar şi absenteismului sunt şi cerinţele educaţionale speciale sau alte caracteristici individuale ale
elevilor, precum lipsa interesului faţă de şcoală sau dificultăţile de adaptare la mediul şcolar.
Cine sunt aceşti copii care constituie principalul factor de risc pentru educaţie?
Populaţia rromă, cel mai sever afectată de fenomenul de sărăcie, este în mod direct expusă
riscului absenteismului şi abandonului. De asemenea, copiii care au cerinţe educaţionale speciale (CES)
sau cei care provin din familii dezorganizate reprezintă alte categorii şcolare vulnerabile importante.
Identificarea elevilor în situaţie de risc are rolul de a facilita realizarea unui profil al acestor elevi
şi de a dezvolta măsuri focalizate. Această activitate trebuie realizată la începutul fiecărui an şcolar cu
ajutorul cadrelor didactice din şcoală (învăţători / profesori diriginţi).
Măsurile de intervenţie eficiente trebuie focalizate pe acest complex de cauze şi trebuie adaptate /
personalizate în funcţie de factorii de risc ce afectează fiecare elev în parte. Astfel, şcoala trebuie să
încerce să suplinească – prin oferta sa (educaţională şi de sprijin în învăţare şi incluziune) – lipsurile cu
care vine elevul din familie şi comunitate şi să elimine sau să minimalizeze efectele negative pe care o
parte dintre aspectele legate de contextul socializării le pot avea asupra şcolarizării copilului. În
consecinţă, este pragmatic ca elevii să fie monitorizaţi în ceea ce priveşte adaptarea încă de la începutul
şcolarizării, astfel încât să se poată prevedea şi preveni eşecul lor şcolar. Rolul şcolii este acela de a
identifica din timp acei elevi care, datorită unor anumite influenţe de factură economică, socială,
culturală, medicală, riscă să ajungă la un moment dat în situaţia de a abandona şcoala.
Prin intermediul unor instrumente /resurse, şcoala va putea proiecta activităţi mai specifice legate
de procesul de informare şi formare a actorilor din sistemul de educaţie cu privire la dezvoltarea de
strategii eficiente de prevenire şi combatere a fenomenelor de abandon şi absenteism, orientate de date
credibile, verificabile şi comparabile.
Setul de măsuri cuprinde, printre altele, monitorizarea permanentă a absențelor, identificarea
cauzelor care îi determină pe copii să lipsească de la cursuri, implicarea și comunicarea permanentă cu
părinții, cadrele didactice și asociațiile ce se ocupă de copiii cu dificultăți materiale, precum și
diseminarea bunelor practici privind prevenirea abandonului.
Pentru a putea lua măsurile optime de prevenire a absenteismului, care este de altfel primul pas
spre abandonul şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care pot genera în rândul elevilor acest
fenomen:
- cauze care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă
de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de
sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o
alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor)
- cauze care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent,
neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate
- cauze care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor-elev): presiunea grupului,
supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea
subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca fiind nedrepte,

79
frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională a şcolii;
formă de apărare –împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la
elevii din clasele terminale foarte importantă este şi variabila vârstă.
În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen în şcoală activităţile desfăşurate vor urmări
motivarea elevilor în vederea reducerii abandonului şcolar, prin sporirea creativităţii şi prin
dezvoltarea competenţelor de comunicare, lingvistice, matematice, informatice, muzicale, artistice etc.
Un elev implicat în propria educaţie va fi un elev motivat să îşi finalizeze studiile, de aceea, situaţiile
de învăţare trebuie să fie legate de aspectele reale ale vieţii.
Așadar, profesorul are menirea să promoveze învăţarea eficientă, adică o învăţare activă,
participativă şi creativă. De aceea trebuie să încercăm să-i implicăm activ, atât pe elevi, cât şi pe
părinţii acestora, în diverse activităţi educative.

80
Educaţia – funcţia vitală pentru reducerea abandonului şcolar

Bejenaru Constantin – profesor


Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni

Educaţia este percepută ca o funcţie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin
care societatea îşi perpetuează existenţa. Astfel şcoala este un “factor cheie “ al dezvoltării. De la
şcoală se aşteaptă astăzi totul : să îi ajute pe tineri să conştientizeze şi să îşi asume responsabilitatea
pentru a se implica în orientarea destinului colectivităţilor către viitorul dorit. Din acest punct de
vedere orice problemă cu care se confruntă acest sistem trebuie analizată, dezbătuta şi nu în ultimul
rând căutate soluţii pentru o eventuală ameliorare. Aici se înscriu şi problemele de risc de abandon
şcolar şi problemele comportamentale.
Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii anului de studii început.
În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului şcolar - abandonul şcolar, excluderea socială
şi profesională, analfabetismul. De multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu
recurgerea la droguri, cu viaţa de familie dezorganizată.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi, unde copiii sunt folosiţi
ca sursă de venit sau văzuţi ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să identificăm şi să studiem câteva
cauze:
Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităţilor de
succes socio-profesional pentru absolvenţi. Lipsiţi de motivaţie, mulţi dintre elevii claselor gimnaziale
renunţă în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii. Sărăcia
comunităţilor limitează posibilităţile părinţilor de a oferi copiilor resursele necesare educaţiei. Lipsa
interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale
părinţilor şi prin lipsa de cultură a comunităţii.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcoli din asemenea
zone, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor dar, şi asigurarea hranei.
Cultura de origine a elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul
şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu scoala. Pentru o
mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat
în sistemul de educaţie, fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, trăiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Îmbunătăţirea accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi
combaterea marginalizării şi excluderii sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume băuturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.

81
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
De aceea se impun o serie de măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.

82
Relaţia familie - şcoală, cauză a abandonului şcolar

Bejenaru Manuela – Simona – profesor înv. primar


Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de
risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul social ş.a.d.m., care-l pot acuza.
Trebuie avut în vederea identificarea factorilor care ar favoriza apariţia unor situaţii de risc la
nivelul şcolii, pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de
abandon şcolar şi nu în ultimul rând realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul
încălcărilor şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la
violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Factorii psihologici - În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont
de factorul, agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abandonul şcolar.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar. Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor.
De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea unor
responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea anomaliilor
comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru identificarea
anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a
acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza „lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare”.
E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte, încălzirea vremii, crearea
condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la muncă,
abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.

83
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului primar, cadrul didactic are de asemenea un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor. Comunicarea copilului cu învăţătoarea fiind extrem de importantă,
comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la şcoală fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare. Evaluarea pe care o poate face
învăţătoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil .
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le creează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă
arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care
condamnă la inhibare, la izolare.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

Bibliografie:
∼ Cucoş, C., Pedagogie generala, Editura „Polirom”, Iasi, 1998.
∼ Dumitriu C., „Metodologia cercetării psihopedagogice”, Bacău, 2002.
∼ Ionescu, M.; Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
∼ Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

84
Prevenirea abandonului școlar în mediul rural

Prof. Belcotă-Cernescu Cornelia Anișca


GPN Cornereva
Învățământul din mediul rural constituie o problemă ce se concretizează în rezultatele școlare
scăzute, rata de cuprindere școlară sau rata de promovabiliate a diferitelor cicluri școlare mult mai mică
decât pentru învățământul urban, participarea scăzută a adolescenților din mediul rural la nivelurile
superioare de învățământ.
Numărul copiilor care abandonează școala crește de la an la an. Pe durata unui ciclu școlar de opt
ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de
Științe ale Educației.
Fenomenul se înregistrează în special la sate și în comunitate de rromi, unde copiii sunt folosiți ca
sursă de venit sau văzuți ca indivizi cu responsabilități în gospodărie. Situația a început să se
înrăutățească din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de atunci a continuat să urce.
Ministerul Educției și Cercetării spune că aceasta rată ”nu este o rată foarte mare, ci doar mare.
Înainte de 1990, rata a fost de 7%, chiar și 12%”, comparând-o cu cea de 1,7% din anul școlar
precedent.
În ceea ce privește riscul de a abandona școala obligatorie, aceasta sporește foarte mult penru
urmatoarele categorii de copii: cei cu handicap fizic sau psihic, dintre care 40% nu sunt nici măcar
înscriși într-o formă de învățământ, rromii, al căror risc de abandon ese de 6-7 ori mai mare decât cel al
celorlalți copii, și copiii din familiile defavorizate. O creștere semnificativă a riscului de abandon este
determiată și de următoarele situații: familie săracă, rezidență în mediul rural, lipsa mamei în
gospodărie, părinți cu nivel de instrucție redus, părinți tineri, părinți agicultori sau lucrători pe cont
propriu, gospodărie numeroasă. Pe baza celor scrise anterior, se poate ientifica un model de școlaritate
specific ruralului: copiii cu vârsta mai mare din mediul rural abandonează școala pentru a ajuta în
gospodăria specializată în agriculură, astfel, și cotribuie la creșterea condițiilor prin care se reduc
riscurile de abandon pentru frații lor mai mici.
Abandonul școlar apare îndeosebi în familiile dezorgaizate, cu condiții materiale precare și nivel
de trai scăzut, unde lipsa interesului pentru școală atât din partea părinților, cat și a copiilor,
nesupravegherea lor de către părinți, fie prin lipsa de autoritate a acestora, fie prin plecarea lor la munca
în strănăitate sunt tot atâția factori covârșitori ce sporesc amploarea fenomenului abandonului școlar. O
alta parte a copiilor abandonează școala pentru că provin din familii cu părinți alcoolici, divorțați sau
decedați, situații în care aceștia nu mai pot să constituie un model educativ pozitiv. Această situație se
găsește în mediul rural, unde copiii trebuie să munceasă pământurile, sunt folosiți pe post de ciobani
sau trimiși la munca în ale județe.

85
MIJLOACE DE PREVENIRE A ABANDONULUI SCOLAR

PROF.PT INV.PRIMAR,BELIVACA ELENA


O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.

Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat , fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau

86
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.

87
SPUNEM NU ABANDONULUI SCOLAR, ACUM!

Prof. Măndescu Domnica, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Constanța


Prof. Benchea Nicoleta, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Constanța
Unul din factorii care influenţează decisiv calitatea serviciilor educaţionale este numărul de elevi
şcolarizaţi, și corelat cu acesta numărul de elevi care termină fiecare ciclu de studiu. Un număr foarte
mare de elevi care abandonează studiilesunt cei care provin din familii sărace, cu un nivel minim al
veniturilor, asociat de cele mai multe ori cu lipsa unui loc de muncă şi cu un nivel redus de educaţie.
Lipsa resurselor familiei și nu în ultimul rând educația din familie afectează în moduri variate
participarea şi parcursul şcolar normal al unui copil, de la lipsa hainelor şi încălţămintei adecvate la
atragerea copilului în muncă în gospodărie sau în afară acesteia. Populaţia rromă, cel mai sever afectată
de fenomenul de sărăcie, este în mod direct expusă riscului absenteismului şi abandonului. De
asemenea, copiii care au cerinţe educaţionale speciale (CES) sau cei care provin din familii
dezorganizate reprezintă alte categorii şcolare vulnerabile importante.
Școlile dar nu în ultimul rând comunitatea au datoria de a identifica elevii cărora li se asociază un
număr mai mare sau mai mic de factori de risc, de a monitoriza strict prezenţa şi rezultatele în funcţie
de nivelul de risc estimat şi de a dezvoltă / aplică măsuri care să sprijine aceste categorii de elevi s-au
dovedit a fi deciziile corecte pe termen lung. Un rol important îl constituiecazurile în care s-a reuşit şi o
legătură mai strânsă cu familiile acestor elevi, cât şi cu alte instituţii (inclusiv non-guvernamentale)
care pot acordă asistenţă. Totodată, şcolile care au tratat nediferenţiat populaţia şcolară şi care nu au
urmărit în mod sistematic acest grup ţintă reuşesc într-o măsură mai redusă să prevină, în cazul acestor
elevi, eşecul şcolar şi renunţarea la educaţie.
Activitatea de prevenire este o activitate care ar trebui să preocupe permanent întreagă societate
de la autoritățile locale, la famile, rude, colegi, bisercica….deoarece nu suntem o entitate care trăiește
singură iar de bunăstarea noastră depinde și bunăstarea celorlalți.
Acest lucru începe cu identificarea elevului(persoanei) astfel:
-identificarea principalelor dificultăţi cu care se confruntă elevul şi familia să, dificultăţi care pot
impieta asupra evoluţiei sale şcolare;
- pe baza celor identificate mai sus să saprijine dezvoltarea acestora folosind modalităţi
personalizate de intervenţie educaţională cu dublu caracter: recuperatorie şi preventivă.
Această activitate trebuie realizată la începutul fiecărui an şcolar cu ajutorul cadrelor didactice
din şcoală (învăţători / profesori diriginţi) pe baza unor fișe cu sprijinul psihologului școlar.
Această fișa are un rol important acela de a permite o inventariere a informaţiilor despre fiecare
caz în parte, astfel încât să putem identifica împreună acele elemente specifice elevilor din şcoala care
se află în situaţie de risc de abandon. Pe baza informaţiilor înregistrate se vor realiza strategii,
programe, activităţi specifice la nivelul şcolii care să prevină apariţia factorilor de risc sau să diminueze
acţiunea acestor factori care duc la apariţia abandonului şcolar.

BIBLIOGRAFIE:
1. Albu, G. Grijile și îngrijorările profesorului. Pitești: Editura Paralela 45, 2013.
2. Cosmovici A., Iacob L. (coord.) Psihologie școlară. Iași: Editura Polirom, 1999.
3. Moșin, O., Scheau, I., Opriș, D. Educaţia din perspectiva valorilor. Cluj-Napoca: Editura
Eikon, 2014
4. Stan, E. Pedagogie postmodernă. Iași: Institutul European, 2004.

88
CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE A ABANDONULUI ŞCOLAR

Învățător, Benghea Maria Janeta


Școala Gimnazială Nr.1 Văleni

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O
bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
 şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile
formale.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul
rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
 cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din

89
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
 factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
 factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
 anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

90
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.

Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

91
ABANDONUL ŞCOLAR, CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE

Invățător, BENGHEA PATRICIA,


Școala Gimnazială Nr. 1, Sat Văleni, județul Vaslui
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O
bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent
de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau
înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut
remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în
repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor
terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o
grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar
reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie
abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare
în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze: şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa
oportunităților de succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii
claselor gimnaziale renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile
proprii sau chiar muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile
formale.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul
rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,

92
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
*climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
*factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final, abandon
şcolar.
*factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
*anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
*identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
*implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
*creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
*psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
*socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
*psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
*juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

93
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
La noi, în România, abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta ,şcoala
trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

94
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

PROF. BENȚE CAMELIA


G.P.P. NR. 1 MARGHITA

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar românesc este
abandonul şcolar. Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Elevii tind tot mai mult să părăsească băncile
şcolii, încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia
asigurării unui loc de muncă. Emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care, fie că-şi
urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate, care se ocupă superficial de
situaţia şcolară a copiilor.
Se are în vedere reinserţia şcolară a celor în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în
cadrul colectivelor şcolare din care fac parte, depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în
relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi
luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor de sub influenţa negativă a acestuia.
Principalele cauze ale abandonului şcolar sunt: economice (copii cu părinți plecați în străinătate),
socioculturale sau religioase (populație de etnie romă), psihologice (părinți foști beneficiari ai spitalelor
de psihiatrie) și pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar este incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, are rezultatele şcolare sub medie, nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, manifestă ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare,
provine dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial, cu probleme economice serioase și nu
este implicat în nicio activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Mulţi dintre tineri fie nu îşi găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare şi adesea,
instabile. Ei intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eşec, un nivel scăzut al stimei de
sine, stigmatizare şi excluziune socială şi vocaţională. Veniturile scăzute, dependenţa de subvenţiile
guvernamentale şi deteriorarea sănătăţii fizice şi mentale ca urmare a condiţiilor de viaţă precare, toate
acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă faţă de viaţă şi la o implicare
substanţial redusă în societate. Costurile ce decurg din această stare de fapt sunt dificil de cuantificat,
însă ele exercită o presiune uriaşă din punct de vedere socio-politic.
Studiile pe termen lung arată că procesele prin care un copil începe să se distanţeze de instituţiile
de învăţământ apar adesea în grădiniţă, când copiii se confruntă cu respingerea socială ca urmare a
comportamentului lor, considerat „inadecvat” sau deranjant. În plus, elevii care abandonează şcoala au
adesea probleme cu anumiţi profesori sau nu beneficiază de înţelegere a condiţiilor personale. Studiile
au evidenţiat un număr de comportamente diferite în rândul elevilor care abandonează şcoala (conştient
de poziţia socială, neadaptat, dezorientat, escapist, ambiţios, resemnare, constrângere) şi o multitudine
de cauze, în mare parte combinate. Şi totuşi, elevii care abandonează şcoala au unele lucruri în comun:
sentimentul de stigmatizare, relaţiile negative (cu cel puţin cu un profesor) şi perceperea carnetului de
note ca o manifestare de violenţă simbolică. Eforturile de a stabili relaţii bune şi interacţiuni pozitive
pot avea, în acest caz, un rol de tampon, contribuind la reducerea fricii de eşec, stresului şi gândurilor
de evadare, mai ales în cazurile în care elevul a obţinut rezultate slabe.
Studiile efectuate în cazul programelor de prevenţie şi intervenţie care s-au bucurat de succes
subliniază importanţa profesionalizării şi, mai presus de toate, a înfiinţării „comunităţilor
profesioniste”. Aceste echipe interdisciplinare şi inter-instituţionale abordează provocările pedagogice
pe perioade mari de timp şi încearcă să propună soluţii la problemele cu care se confruntă în şcolile din
comunitate. Noţiunea de „profesionalizare” este adesea asociată exclusiv cu ideea de cunoştinţe
didactice şi de specialitate. Cu toate acestea, studiile arată că abilităţile sociale, combinate cu eforturile
de a construi relaţii pozitive cu elevii, joacă un rol esenţial în procesul educativ. În acest context, este
important să existe un climat şcolar pozitiv, precum şi un mediu protejat (de la parcurgerea în siguranţă
a drumului de acasă la şcoală la evitarea violenţei fizice şi a hărţuirii). Alienarea şi lipsa de identificare

95
pot apărea foarte uşor, mai ales în şcolile mari (unde anonimatul este o problemă). Relaţiile şi orele
trebuie concepute astfel încât să reducă teama de eşec şi să elimine fanteziile escapiste. Educaţia profită
foarte rar de abilităţile pe care elevii le-au dobândit în viaţa cotidiană, ceea ce are ca rezultat strategii de
predare orientate pe deficienţe, în detrimentul resurselor. Conform unei concepţii greşite, dar larg
răspândite, o astfel de abordare ar duce la micşorarea standardului şcolar al elevilor. Şi totuşi, studiile
arată că situaţia stă tocmai invers: standardele înalte, combinate cu un sprijin intens, cresc
performanţele şcolare şi nivelul de reuşită la examene.
În acelaşi timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.

Bibliografie:
1. Voicu, Bogdan (coord), “Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire”,
Bucureşti: UNICEF şi Centrul Educaţia 2000 +, 2010.
2. Moisin, Anton, “Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
3. Neamţu, Cristina, “Devianţa şcolară”, Iaşi, Ed. Polirom, 2003.

96
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

PROF. BENȚE IOANA-CORINA


COLEGIUL NAȚIONAL ,,OCTAVIAN GOGA” MARGHITA
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Abandonul şcolar
reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie
abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare
în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat. Sărăcia
este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare.
Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale".
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.

97
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat
în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale,
prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie
ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare;
o Ce ştie fiecare;
o Ce face fiecare;
o Cum cooperează cu ceilalţi.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

Bibliografie:
1. Voicu, Bogdan (coord), “Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire”,
Bucureşti: UNICEF şi Centrul Educaţia 2000 +, 2010.
2. Moisin, Anton, “Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
3. Neamţu, Cristina, “Devianţa şcolară”, Iaşi, Ed. Polirom, 2003.

98
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. BICIOIU ANA


Liceul Tehnologic ,,Mihai Viteazul”
Abandonul școlar este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă
învățământul românesc, mai ales în rândul copiilor de etnie romă, din sânul familiilor sărace sau
din mediul rural ori cei cu dizabilități fizice. Rata abandonului școlar se află într-o creștere
alarmantă, începând cu anul 2010, când la nivel global 61 de milioane de copii de vârsta
învățământului primar și 71 de milioane de copii de gimnaziu au părăsit școala, potrivit unui
raport realizat de UNICEF.
Una dintre principalele cauze ale abandonului școlar este săracia. Multe dintre familiile fără
posibilități financiare renunță să își mai trimită copiii la școală deoarece nu îi mai pot întreține,
preferând să îi integreze pe aceștia în activitățile domestice, din gospodărie. O altă cauză frecventă a
abandonului școlar sunt problemele din sânul familiei, precum divorțurile sau agresivitatea părinților,
din cadrul familiilor dezorganizate.
De asemenea, mulți dintre copii renunță la școală deoarece, din lipsa unei atente îngrijiri din
partea părinților, se văd puși în situația de a rămâne repetenți, întrucât nu reușesc să facă față volumului
de materie.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului școlar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului si trecerea la democrație s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile școlii. Ei
au fost încurajați și de atitudinea părinților pentru care “cartea nu mai reprezintă o prioritate”, nici
garanția asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forței de munca îi afecteaza tot mai tare pe
elevi, care fie că-și urmează părinții, fie sunt lăsați unor rude sau cunostințe apropiate care se ocupă
doar superficial de situația școlară a copiilor.
Printre acțiunile ce pot fi întreprinse pentru reducerea ratei de abandon în țara noastră: integrarea
elevilor cu risc de renunțare la educație și menținerea acestora în sistemul școlar, creșterea
responsabilizării cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflați în abandon, monitorizarea stării
sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor și identificarea periodică a modificărilor în ceea ce
privește factorii de abandon școlar.
Un alt lucru ce se poate face este creșterea atractivității școlii. Iată câteva din acțiunile propuse de
experții UNICEF:
• Ativități extrașcolare desfășurate în școală (acțiuni de renovare/înfrumusețare /curățire a școlii;
concursuri sportive; acțiuni/concursuri de creație artistică; competiții de joc pe computer; etc.)
desfășurate în școlile din comunități cu risc ridicat de abandon, precum și în liceele care atrag elevi din
astfel de comunități.
• organizarea de întreceri între echipe de elevi constituite în funcție de cartierul de proveniență.
• toate aceste acțiuni sau ansambluri de acțiuni trebuie să aibă un caracter periodic, pentru a
menține continuu elementul de atractivitate al școlii și a se constitui într-un factor de antrenare
constantă a atenției elevilor în activități legate de spațiul școlar.
• motivarea pozitivă a participării poate fi dată prin acordare de premii simbolice grupurilor de
elevi care sunt mai performante în astfel de acțiuni.
• planificarea acțiunilor cu pricina poate fi realizată cu participarea elevilor (dar nu doar a acelor
care NU prezintă risc de abandon) și a autorităților locale (acestea pot fi prezente în faze cheie ale
acțiunilor, furnizând motivații pozitive atât elevilor cât și cadrelor didactice).
• utilizarea resurselor școlii pentru atragerea elevilor prin activități de timp liber.
Un alt lucru care se poate face este utilizarea experienței celor ce au renunțat la școală pentru a
preveni scăderea încrederii în educație.
• ar putea fi util ca elevii care au renunțat deja prematur la școală să intre în contact cu cei aflați
în risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curentă despre școală, cum a decurs viața lor
post-școlară.
• Foști elevi ai școlii pot fi atrași să își prezinte istoriile de viață în "mini-conferințe", în care
dialoghează cu actualii elevi.

99
• implicarea proactivă a cadrelor didactice în combaterea abandonului școlar și renunțării timpurii
la educație
• stimularea administrațiilor locale și a ONG-urilor de profil să implice ca voluntari tinerii elevi
de clasa a VIII-a și de liceu proveniți din comunități cu risc ridicat de abandon în programe de suport
pentru bătrâni și familii aflate în nevoie.

100
Abandonul școlar – o realitate dureroasă!

COLEGIUL TEHNIC „MIHAIL STURDZA”, IAȘI


PROFESOR: BIDA CRISTINA MARIA
Societatea actuală se bazează pe o evoluție alertă grație forței de muncă specializate, care
presupune un efort financiar consistent din partea oricărei țări. Necesitatea școlii este o realitate, pentru
că un loc de muncă bine plătit depinde tocmai de această specializare, care favorizează ulterior
dezvoltarea fără precedent a sistemului privat. Să ne gândim doar la domeniul IT care a cunoscut o
efervescență fără precedent, iar specialiștii în informatică sunt produsul multor ani de specializare prin
școală, la care se adaugă, evident, aptitudinile celor care activează în acest domeniu foarte râvnit,
întrucât rata șomajului este aici inexistentă. Probabil că se va produce la un moment dat o inflație pe
piața muncii și în acest domeniu de activitate, dar, deocamdată, înghite sute de mii de specialiști.
Școala are un rol esențial în acest sens. Prin urmare, a avea școală înseamnă a avea acces la astfel de
domenii tentante, care îți oferă satisfacții pe toate planurile, inclusiv pe cel financiar, foarte important,
de altfel. Din acest motiv, școala are un rol esențial, pentru că pregătește specialiștii, îi inițiază în
tainele existenței ulterioare, pentru ca impactul social să nu fie așa de dureros, ci să se producă pe baza
unei pregătiri serioase care să favorizeze integrarea totală.
Abandonul școlar este, așadar, o problemă în societatea contemporană, pentru că acei elevi care
renunță la școală, în special din motive financiare, nu vor mai avea șansa să se adapteze în acest sens și
vor fi nevoiți să trăiască la limita subzistenței și să accepte servicii prost plătite pentru cei necalificați,
munca brută de care toți ceilalți fug. Un copil care nu merge la școală are șanse foarte mici să se
integreze pe piața muncii, iar problemele familiei sunt nesemnificative în raport cu destinul său de tarat.
Totul se rezumă la bani, la problemele financiare ale familiilor din zonele defavorizate, dar eu personal,
cred că ele ar putea fi rezolvate, mai ales că statul român investește în acest sens prin burse, precum
„Bani de liceu” sau bursa garantată pentru elevii de la școala profesională, pentru ca aceștia să aleagă
școala, să se formeze într-un anumit domeniu de activitate, pentru a privi viața cu mai multă siguranță.
Totuși, de multe ori ne declarăm neputincioși în fața deciziilor unor familii care preferă să își țină copiii
acasă, pentru a-i folosi la muncile câmpului, fără a se gândi la viitorul lor. Rata crescută a abandonului
școlar în România este o problemă a întregii societăți, școala având nevoie de sprijin din partea
factorilor de decizie și chiar a societății civile ,pentru a lupta împotriva unui fenomen care se extinde
treptat și sigur, în special în regiunea de nord – est, cel mai puțin dezvoltată economic. Investitorii nu se
apropie de această regiune, iar agricultura rămâne singura șansă de a rezista a familiilor sărace, dar
copiii devin victime ale acestei situații, ei fiind folosiți drept „brațe gratis de muncă”, pentru a asigura
traiul zilnic al celor dragi. Nimeni nu se gândește că acești copii ar putea merge la școală și ar avea
șansa la o viață mult mai ușoară, cu un serviciu bine plătit, mai ales că agricultura individuală nu este
un succes economic, îndeosebi în situația în care constituirea fermelor agricole ucide micul producător,
incapabil să își vândă produsele pe piață. Din acest motiv, toți ar trebui să ne gândim la fenomenul
abandonului școlar ca la o problemă majoră care încetinește dezvoltarea economică. Poate că ONG-
urile și asociațiile de profil ar trebui să își asume, împreună cu școala și societatea civilă, stoparea
acestui fenomen prin ajutorarea financiară a familiilor sărace. De multe ori, copiii vor să își continue
școala, dar părinții, neavând posibilități financiare, le distrug visele și îi fac să rămână în universul
natal, furându-le șansa unei dezvoltări în spiritul societății moderne. Cred că fundațiile, asociațiile și
alte ONG-uri ar putea căuta o modalitate pentru a susține financiar copiii din mediul rural sau chiar
urban pentru a-și termina studiile la adevăratul lor potențial. Banii rămân mereu problema spinoasă a
societății actuale, dar cred că s-ar putea rezolva și această problemă prin bunăvoința tuturor. De
exemplu, înființarea învățământului dual este soluția care ar putea diminua rata abandonului școlar și
ar putea să readucă toți copiii pe băncile școlii, pentru a deveni oameni mari și importanți sub ochii
îngăduitori ai profesorilor care așteaptă în fiecare toamnă să vadă ochii curioși ai boboceilor, iar la final
de an așteaptă cu nostalgie să mai dea drumul în lume încă unei promoții, ce va demonstra că școala
este o necesitate, nu un lux. Totul trebuie gândit în așa fel pentru ca niciun copil din această țară să nu
rămână fără școală, dar, evident că optimismul meu pălește în fața realității. Așa cum observăm, în
sistemele educaționale occidentale, cu rezultate foarte bune, precum Finlanda, copiii sunt obligatoriu

101
înscriși la școală, iar programele sunt adaptate o dată la zece ani, în funcție de interesele societății și de
viziunea despre lume și viață a educabililor. Interesantă este această filosofie a școlii, în care nu elevii
se adaptează sistemului, ci sistemul se mulează perfect pe interesele lor. Abandonul școlar este un
concept inexistent în aceste societăți civilizate, al căror nivel superior de trai depinde de educația
primită de tânăra generație, pregătită cu adevărat să facă față societății, în care este nevoită să se
integreze pentru a se dezvolta.
Așadar, abandonul școlar este o adevărată dramă pentru orice societate care se crede civilizată și
doritoare de dezvoltare la nivel micro - sau macrosocial, întrucât tinerii sunt speranța fiecărei țări,
întrucât ei trebuie să mențină trendul ascendent al evoluției atât în plan economic, cât și spiritual,
pentru ca lumea în care trăim să reziste cu succes trecerii timpului și tuturor provocărilor la care este
supusă. Metode sunt numeroase, dar rata crescută a abandonului școlar este un semn de alarmă pentru
orice stat din această lume, fenomenul fiind legat, în primul rând, de problemele financiare, apoi de
felul în care este construit sistemul educațional. Poate că ar fi momentul să resetăm un sistem care pare
a nu mai găsi soluții, fără a arunca vina spre o categorie socială, întrucât toți suntem direct răspunzători
de rezultatele slabe ale sistemului și, în același timp, suportăm consecințele actelor noastre necugetate.
Poate că ar trebui să renunțăm la căutarea vinovaților și să căutăm soluții care să aibă rezultate. În
ultima vreme am observat tendința de a asculta orbește doleanțele elevilor, fără a oferi tuturor părților
implicate în sistem să se manifeste corect. Poate că, dacă am gândi ca o echipă am descoperi soluțiile
miraculoase care ar aduce toți copiii la școală, unde vor descoperi o lume nouă, care să îi atragă și să-i
pregătească pentru ceea ce va urma. Poate că numai lăsând orgoliile și atitudinea mult prea tolerantă și
adesea irațională la o parte vom reuși să schimbăm fundamentele unui sistem din care eu sunt mândră
că fac parte, deși îi recunosc rateurile. De exemplu, am putea anula măsurile cu valențe punitive
îndreptate asupra elevilor și am putea obliga familia să își facă datoria. Oare cazul Bodnar din Suedia s-
ar fi putut întâmpla în România? Nu cred. Nici măcar în cazul părinților care distrug viața propriilor
copii, autoritățile nu intervin. Poate că ar fi bine să ne gândim la acest caz ca o realitate ce s-ar putea
întâmpla și la noi, mai ales pentru cei care au doar nume de părinți, pentru că nu fac decât să țină
proprii copii departe de școală și de lume. Abandonul școlar nu este doar o problemă a școlii, ci a
întregii societăți, iar profesorul nu are pârghiile necesare pentru a stopa fenomenul, prin urmare are
nevoie de sprijinul factorilor de decizie pentru a reuși să aducă la școală toți copiii acestui neam, pentru
a le oferi șansa la un viitor de calitate în spiritul evoluției sociale.

Bibliografie:
• Carmen Crețu, Conținuturile procesului de învățământ, componentă a curriculum-ului, în
volumul Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1998.
• Constantin Cucoș, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 2002.
• Constantin Cucoș, Educație, iubire, desăvârșire, Ed. Polirom, București, 2008.
• Alois Gherguț, Managementul general și strategic în educație, Ed. Polirom, Iași, 2007.
• Ioan Jinga, Educația și viața cotidiană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

102
TEMA: PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR
“ALEGE SĂ FII EDUCAT!”

bibl. BLAGA ADRIANA-NICOLETA


ŞCOALA GIMNAZIALĂ” MIHAI DRĂGAN “,BACĂU

Cei şapte ani de acasă sunt paşaportul nostrum în viaţă, o educaţie adevărată, reală se
fundamentează în familie, apoi, ea se continuă în grădiniţă şi în şcoală.
În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului şi, apoi, prin cea a cuvântului. O
intervenţie benefică a dascălului prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiiii, poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar. prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor de
risc (individuali, familiali, şcolari). Dintre multiplele probleme care frământă astăzi şcoala şi pe
slujitorii ei, rămânerea în urmă la învăţătură a elevilor, prevenirea şi combaterea ei se menţin
neîntrerupt în actualitate şi suscită un interes deosebit, atât în rândurile cercetătorilor cât şi în ale
practicienilor, profesori şi învăţători.
Rămânerea în urmă la învăţătură este deci o formă a insuccesului şcolar, care se manifestă fie
printr-o piedere a ritmului de muncă, printr-o întârziere, în raport cu alţii, în acţiunea de însuşire a
cunoştinţelor şi de îndeplinire a obligaţiilor şcolare, fie printr-o realizare a acestora sub nivelul
cerinţelor şcolii.
Acest proces al insuccesului şcolar cunoaşte diferite evoluţii, uneori se recuperează, şi atunci nu
duce la eşec şcolar, alteori se agravează, şi în acest caz duce în final, de cele mai multe ori, la insucces
şcolar (corigenţă sau repetenţie). De aici nu mai e decât un pas spre abandonul şcolar pentru copilul
nesupravegheat de familie sau de şcoală, pentru copilul fără o direcţie în educaţie.
Pentru prevenirea şi pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar, trebuie să
urmărim dezvoltarea competenţelor dascălilor de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice
în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor situaţii de risc la nivelul şcolii.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sau factorii care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială, ar fi:
*Factorii psihologici, în evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont
de factorul agresivitate sau de cel de frustrare, de instabilitate afectivă sau comportamentală.
*Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abandonul şcolar.
Delicvenţa juvenilă se referă la violarea normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care
legea tratează oamenii ca adulţi. Reuşita în folosirea diverselor mijloace de a preveni şi a corecta
abaterile de conduită ale copiilor este condiţionată de participarea conştientă şi activă atât a
colectivităţii (familial, şcolare) în care sunt încadraţi copiii cu abateri de comportament, cât şi a
fiecăruia din aceşti copii în parte. Contribuţia colectivului, în acest sens, poate fi exprimată fie prin
mărirea răspunderii şi a solidarităţii colective, educarea în spiritual colaborării în familie, în şcoală, fie
prin accentuarea rolului controlului comportamentului indidual în grup, rezolvarea conflictelor în
interiorul grupului, atenuarea competiţiei individuale exagerate.
Un obiectiv major al şcolii, în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
-identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon, în vederea menţinerii acestor elevi în
sistemul învăţământ de zi.
-implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de practicare a
unor îndeletniciri, copii care îşi urmează părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale.
Cauzele principale de abandon şcolar sunt cele economice, socio-culturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, cu repetate sancţiuni în şcoală.
Elevii care prezintă un risc înalt de abandon şcolar, sunt incapabili să se adapteze şi să
funcţioneze adecvat în cadrul clasei tradiţionale , cu rezultate şcolare sub medie, nu-şi satbileşte

103
obiective profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi şcoală, nu se implică în nicio
activitate organizată de şcoală.
Încă de la cea mai fragedă vârstă, educatoarea, învăţătoarea , orice profesor are un rol decisiv în
formarea conceptului despre şcoală a copilului preşcolar şi viitor şcolar. Comunicarea verbală şi cea
non-verbală au un rol extreme de important, un alt element în combaterea abandonului şcolar este
participarea copiilor la programul educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul format la grădiniţă sau la şcoală,
fiecare are un loc, un rol şi o valoare.
Lăsaţi copiii să zboare , pentru că sigur îşi vor găsi locul lor. Este îndemnul dascălului care simte
şi vede în orice copil un suflet ce trebuie modelat, educat, încurajat şi pregătit pentru viaţă. Evaluarea
pe care o poate face şcoala se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil, să
descopere cum este fiecare elev.
Împreună putem să îi ajutăm să aibă acces la terapii şi la suportul asociaţiilor şi fundaţiilor care
oferă servicii sociale copiilor defavorizaţi.
Un cuvânt frumos valorează cât un răsărit de soare, o privire prietenoasă înveseleşte inima.
Viaţa nu devine mai frumoasă din întâmplare… devine mai frumoasă prin schimbare !
Tot viaţa dovedeşte că o educaţie bună şi sănătoasă cât şi capacitatea de a te comporta cu oamenii
asigură jumătate din succes. Se ştie că întreaga noastră atitudine, reacţiile în comportarea cu cei care ne
înconjoară şi venim în contact, mimica, zâmbetul, într-un cuvânt, modul nostru de a fi, de a vorbi, de a
răspunde la cele mai elementare cerinţe toate dovedesc ce fel de oameni suntem!

104
Programul “A doua şansă”- posibilă linie de acţiune în prevenirea
abandonului şcolar

Prof. Cristina Blebea


Colegiul Ştefan Bănulescu Călăraşi
Programul școlar „A Doua Șansă” se adresează tuturor copiilor, tinerilor și adulților care doresc
să se reintegreze în sistemul educațional de învățământ, pentru completarea și finalizarea educației de
bază din învățământul obligatoriu, precum și pentru obținerea unei calificări profesionale într-un
anumit domeniu.
Programul se desfășoară la nivel național și este structurat pe două niveluri:
Primar (pentru finalizarea învățământului primar – cl. I-IV);
o Durata de școlarizare: între 1-4 ani (în funcție de nivelul clasei absolvite la momentul
înscrierii în program);
o Cuprinde materiile prevăzute în curriculum-ul pentru nivelul primar, specific
programului „A Doua Șansă”;
o Organizat pe module (în funcție de nevoile cursanților, în timpul săptămânii, dimineața
sau după-amiaza);
o Secundar inferior (pentru finalizarea învățământului gimnazial – cl. V-VIII și a ciclului
inferior a liceului – cl. IX-X).
o Durata de școlarizare: între 3-4 ani (în funcție de nivelul clasei absolvite la momentul
înscrierii în program);
o Cuprinde materiile prevăzute în curriculum-ul pentru nivelul secundar inferior, specific
programului „A Doua Șansă”;
o Organizat pe module (în funcție de nevoile cursanților, în timpul săptămânii, dimineața
sau după-amiaza);
o În anii II-IV, cursanții înscriși urmează un modul de pregătire profesională, la finalul
căruia pot obține un certificat de pregătire profesională (nivel I);
Fiecare persoană care finalizează programul „A Doua Șansă” va obține un certificat de absolvire
a învățământului obligatoriu de 10 clase și portofoliul tematic personal. În baza acestui certificat,
absolvenții vor putea să-și continue studiile la nivel liceal sau într-o școală profesională.
Creşterea flexibilităţii programelor “A doua şansă” – din punct de vedere a grupurilor de
vârstă . Deşi se adresează tuturor celor care au abandonat şcoala, programul “A doua şansă” este
frecventat de tineri de peste 20 de ani. Aceste programe ar trebui să aibă clase speciale pe grupă de
vârstă (12 – 16 ani) pentru care este dificil să se integreze în grupe cu tineri care au peste 20 de ani.
Creşterea flexibilităţii programelor “A doua şansă” – din punct de vedere al curriculei.
Când elevii repetă un an de mai multe ori deoarece nu au trecut clasa la două sau trei materii (de regulă
aceleaşi) ar trebui luate în cosiderare notele de trecere de la celelalte materii. De asemenea,
competenţele profesionale dobândite de cei care abandonează şcoala ar trebui recunoscute oficial.

Bibliografie : https://www.edu.ro/a%20doua%20sansa

105
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

prof. inv. primar : Bledea Ioana Macuta


Liceul Tehnologic Ocna Șugatag, Maramureș
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită
este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o
sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
·şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.

106
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

107
Abandonul școlar – cauze și modalități de prevenire

Prof. Ligia Bleortu


Scoala Gimnaziala Ion Creanga Suceava
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Abandonul şcolar reprezintă
o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare trebuie sa identificăm in primul rand
factorii care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii la nivelul şcolii.
• şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând în gospodăriile proprii. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației.. Lipsa
interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale
părinților şi prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone,
prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să
asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de
şcoala
• cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
• climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
• factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, absenteism,
repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi relaționare,
competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția fenomenului de
abandon şcolar.
• anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

108
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să lipseasca de la şcoală.
In cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar trebuie urmarite cateva obiective
principale.
• identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
• implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
• creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
Măsurile de prevenire a abandonului şcolar sunt de mai multe tipuri
• psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
• socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
• psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
• juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.. Trebuie plecat de la premisa că
fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui
copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor..
Aşadar, copilul care este integrat într-un sistem de învăţământ trebuie urmărit cu mare atenţie
cum evoluează cum se menţine în sistemul educativ, prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în
prevenirea abandonului şcolar.Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare
cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea familiei ca ea să devină o realitate din care
fiecare să înveţe şi să se dezvolte .

Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
Cucos, Constantin (2009), Psihopegagie pentru examene de definitivare si grade didactice,
Editura Polirom, Iasi

109
ROLUL LOGOPEDULUI ÎN PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Profesor logoped CRISTINA BLEOȚIU


CJRAE Prahova
Pentru mine, ca logoped, fiecare început de an școlar reprezintă o provocare. În vederea
organizării activității în cabinetul logopedic sunt necesare o serie de demersuri. Am putea să spunem că
sunt aceleași, că este de fapt o rutină pe care o respectăm anual. Realitatea însă este cu totul diferită,
raportându-ne la specificitățile fiecărei perioade care se schimbă de fiecare dată.
Începând de la condițiile socio-economice și politice, legislative, continuând cu structura
populației școlare, cu particularitățile individuale al persoanelor cu care suntem nevoiți să intrăm în
contact și cu diversitatea problematicii deficiențelor întâlnite la copiii/elevii pe care îi avem în unitățile
de învățământ. Acestea ar fi câteva din aspectele deloc de neglijat pe care le avem de înfruntat la
fiecare început de an școlar și care determină o abordare diferențiată și necesită, din partea mea ca
persoană, o mare capacitate de adaptare dar și o permanentă actualizare a informațiilor de care am
nevoie pentru a putea face față provocărilor.
Am constatat, în ultimii ani, că problematica dificultăților cu care se confruntă copiii din școli și
grădinițe s-a diversificat considerabil. Am întâlnit foarte multe cazuri de copii cu dificultăți de adaptare
la medii noi. Trecerea de la un nivel de învățământ la altul produce în unele cazuri traume majore
create de gestionarea defectuoasă a situațiilor de către cadrele didactice, părinți.
Dinamica structurii populației ne pune în fața unor provocări legate de modalitățile de intervenție
atunci când avem de a face cu copiii proveniți din mediu bilingv. Întâlnim copii din părinți de altă
naționalitate – turcă, siriană – și copii proveniți din familii mixte – tată român, mamă vietnameză sau
filipineză. Acești copii prezintă întârzieri în dezvoltarea limbajului din cauza specificității limbii native
a părinților. Cu ei trebuie parcurs un program de terapie specific care să conțină și aspecte de semantică
pe lângă cele de dezvoltare a vocabularului.
În activitățile specifice pe care le desfășurăm nu putem să nu ținem seama de aceste aspecte astfel
încât obiectivele, strategiile și mijloacele folosite să faciliteze activitatea de identificare și evaluare a
copiilor cu tulburări de vorbire și de organizarea a activității de terapie logopedică.
Așa numita activitate de depistare are ca principal obiectiv identificarea copiilor aflați în situație
de risc, referindu-ne aici la eșecul/abandonul școlar sau la alte situații care pot apărea ca urmare a
tulburării de limbaj cum ar fi tulburările emoționale, tulburările de adaptare care sunt din ce în ce mai
frecvente. Identificarea precoce a tulburărulor de vorbire, a întârzierilor apărute în dezvoltarea
vocabularului și a comunicării, insuficienta dezvoltare a psihomotricității și integrarea în programul de
terapie logopedică vine în sprijinul copiilor și previne eșecul școlar.
Tulburarea de vorbire, dacă nu este corectată la timp duce la apariția tulburărilor de învățare.
Pronunțarea defectuoasă duce la scrierea incorectă a cuvintelor(scrie cum pronunță), apar confuziile,
înlocuirile sau omiterea literelor îngreunând procesul de însușire a scris-cititului.
Logopedul, pe lângă intervenția specifică asupra corectării vorbirii și a comunicării copilului are
sarcina de a consilia și iniția familia acestuia în vederea continuării exercițiilor necesare consolidării și
automatizării pronunției corecte.
Familia este cea care trebuie să ofere copilului sentimentul de securitate, sentimentul că este iubit
și dorit, să adopte un comportament tolerant care să elimine stările conflictuale. El trebuie să fie
antrenat în activități care îi fac plăcere, să fie motivat și stimulat să desfășoare activități noi, pornind
de la lucrurile cunoscute, să fie sprijinit să capete încredere în forțele proprii.
Orice copil, are nevoi, așteptări și, uneori nevoile sunt mai mari când acesta se află în dificultate
și fiecare individ este unic, are ritmul său de dezvoltare și nu trebuie comparat cu ceilalți ci doar
stimulat să se dezvolte și să progreseze.
Este important să se înțeleagă că nu se pot obține rezultate decât prin implicarea tuturor factorilor
educaționali – familie, cadre didactice, specialiști(logoped, psiholog/consilier școlar) – în munca de
recuperare.

110
Este necesară crearea unui cadru motivațional care să stimuleze cunoașterea, atașamentul față de
școală, o atitudine corectă față de muncă și față de sarcinile școlare și care să contribuie la formarea lui
ca viitor cetățean conștient de valorile pe care le aduce școala în viața fiecărui om.

111
Cauzele abandonului școlar

Prof. înv. primar Boioc Lavinia


Școala Gimnazială Broșteni, Aninoasa
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană.
Acesta constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care
s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Pentru reducerea abandonurilor trebuie să identificăm cauzele care favorizează abandonul școlar:
a) școlile din zonele defavorizate caracterizate de sărăcie şi lipsa oportunităților de succes socio-
profesional pentru absolvenți ;
b) mediul socio-cultural de proveniență al elevilor, atitudinea familiei în raport cu şcoala ;
c) climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
d) factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar :
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul de învățământ ;
- implicarea familiei în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar ;
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt
ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi
este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a
abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de
educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o problemă de interes major a societății noastre. Depinde de fiecare
cadru didactic în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care
fiecare să înveţe şi să se dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.

112
Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

113
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar

Prof. Bojan Elena Claudia


Scoala Gimnaziala Nicolae Titulescu
Caracal, Olt
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită
este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o
sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala
. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

114
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze
importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

115
DESPRE ABANDONUL ȘCOLAR ȘI PREVENIREA LUI

PROF. BOLBOȘESCU CORINA


COLEGIUL NAȚIONAL „MIRCEA ELIADE” REȘIȚA
MOTTO:
„Ceea ce ne dorim să vedem este copilul în căutarea cunoașterii și nu cunoașterea în
urmărirrea copilului” George Bernard Shaw

Abandonul școlar este o formă de manifestare a devianței școlare alături de copiat, fuga de la
școală, absenteismul școlar, vandalismul, violența în școală. Devianța școlară include totalitatea
conduitelor care se abat de la normele și valorile ce reglementează rol-statusul de școlar. Aceste norme
și valori sunt statuate în regulamentele școlare și în regulamentele de ordine interioară.

Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea


contemporană. Școala a ajuns să fie abandonată, pentru că în ziua de azi nu contează prea mult
în ierarhii și nu este percepută ca valoare în sine, motiv pentru care tot mai mulți elevii nu mai
consideră şcoala un viitor.

De multe ori abandonul se asociază cu delincvența juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu


viața de familie dezorganizată sau cu plecarea unuia sau a ambilor părinți, la muncă în
străinătate. Conform statisticilor, 6 milioane de tineri renunță anual la studii (ceea ce înseamnă
aproximativ 14% din numărul total de elevi). Pentru aceștia, viitorul este sumbru: marginalizare,
sărăcie sau șomaj.

Școala trebuie să încerce să suplinească prin oferta sa educaţională şi de sprijin în învăţare


şi incluziune, lipsurile cu care vine elevul din familie şi comunitate şi să încerce să elimine sau să
minimalizeze efectele negative pe care o parte dintre aspectele legate de contextul socializării le
pot avea asupra şcolarizării copilului.
În ultimii ani, problematica abandonului şcolar a devenit un subiect uzual de analiză şi dezbatere.
Țara noastră se numără printre cele trei state europene în care a crescut abandonul şcolar în 2016, faţă
de nivelul din anul 2006. România merge astfel împotriva curentului şi rămâne în topul abandonului
şcolar la nivel european, deşi în majoritatea ţărilor membre, ponderea tinerilor care-şi abandonează
studiile e în continuă scădere.
Iată câteva acțiuni ce pot fi intreprinse pentru reducerea ratei de abandon în țara noastră:
- Integrarea elevilor cu risc de renunțare la educație și menținerea acestora în sistemul școlar
- Creșterea responsabilizării cadrelor didactice prin:
• monitorizarea şi consilierea permanentă a elevilor cu risc de abandon ridicat;
• păstrarea legăturii permanente cu familiile elevilor cu risc de abandon şcolar;
• semnalarea cazurilor echipei manageriale a şcolii şi consilierului școlar;
• activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală cel puţin o dată pe lună;
• utilizarea la orele de consiliere a experienţei celor ce au renunţat la şcoală pentru a preveni
scăderea încrederii în educaţie;
• implicarea tinerilor cu risc de abandon în acţiuni comunitare.
- Reintegrarea elevilor deja aflați în abandon
- Monitorizarea stării sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor
- Identificarea periodică a modificărilor în ceea ce privește factorii de abandon școlar.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare şi percepere este diferit,
dar în grupul de la școală, fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să
îndrăgească mediul şcolar.

116
Evaluarea pe care o poate face caderul didactic se referă la competenţele şi capacităţile
educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi
că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie, fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

Bibliografie
1. Moisin, Anton, Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
2. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
3. Băban, A., Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca, 2001

117
Prevenirea Abandonului Școlar

Bredurean Maria-Gabriella – institutor socio-psiho-pedagogie


Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă, o
interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat în
această situaţie. Astfel, o parte din cei care au abandonat şcoala provin: din familii dezorganizate cu
domiciliul instabil; din familii dezinteresate de şcoală sau care au în concepţia lor de a-şi lăsa copiii să
urmeze doar 4 clase: din familii cu situaţie financiară precară şi nu au posibilitatea susţinerii costurilor
şcolare; din familii rezultate din părinţi divorţaţi, caz în care copiii au părăsit domiciliul, pleacă la fraţi
mai mari, apoi pleacă din localitate, stau în concubinaj sau se căsătoresc; din familii monoparentale –
prin divorţ, separare sau prin deces; tată sau mamă alcoolici; navetă grea –copiii care nu au rezistat
fizic navetei au abandonat şcoala.
Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar.
Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele
mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte
instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen.
În acest sens este necesara elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a
elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar,pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e
nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate
acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi
şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi
comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare
diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile
individuale de învăţare.
Un alt aspect important al activităţii de înlăturare a abandonului şcolar îl reprezintă crearea unor
situaţii speciale de succes pentru cei cu dificultăţi şcolare, deoarece succesele şi recompensele dezvoltă
iniţiativele elevului şi sporesc încrederea acestuia în propriile posibilităţi.
Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la
reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture
unde este posibil cauzele abandonului şcolar. De aceea este nevoie ca să existe preocupări reale pentru
prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile. Astfel,
prevenirea abandonului şcolar,ar putea fi îmbunătăţit prin: existenţa unor programe guvernamentale
care să vizeze prevenirea abandonului şcolar(a noi, există preocupări în acest sens, dar este nevoie ca
aceste programe să fie mereu îmbunătăţite, să se ţină cont de toţi factorii care pot determina abandonul
şcolar şi în consecinţă programele să conţină măsuri concrete de limitarea acţiunii factorilor de risc);
existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea
fenomenului de abandon şcolar; acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi
combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar;
Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Oricât de bine gândită şi de
fundamentată ştiinţific ar fi, limitele ei apar datorită multitudinii de fenomene care condiţionează prin
interacţiunea lor abandonul şcolar. Făcând analogia între abandonul şcolar şi predelincvenţă,
eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne şi/sau limite externe.
Dintre limitele externe putem enumera: abandonul şcolar a existat şi există în orice tip de
societate, deci el nu poate fi eliminate; eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul şcolar
este practic imposibilă. Măsurile de prevenire nu-şi pot propune decât intervenţii asupra factorilor
responsabili de abandonul şcolar în vederea limitării acţiunii lor nocive; deseori măsurile preventive nu
sunt bine coordonate şi ele nu-şi ating scopul. Limitele interne se referă la: scăderea eficacităţii
acţiunilor preventive, datorită neimplicării în acţiunea preventivă a tuturor forţelor sociale interesate;
nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită caracteristicilor de
personalitate; prevenţia nu poate depăşi anumite concepţii şi comportamente pe care societatea le

118
construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale; activităţile preventive fac apel la
diverse tehnici, dar nu toate din cele utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce
le face greu aplicabile.
Evaluările calitative a persoanelor aflate în situaţia de abandon şcolar presupun parcurgerea
următorilor paşi: diagnoza situaţiei - trebuie să fie corectă şi atent plasată în contextul factorilor
determinanţi care au făcut posibilă evoluţia/ starea lucrurilor; depăşirea laturii sensibile, emoţionale,
atunci când situaţia este pe cale să influenţe negativ procesul de educaţie dirijată şi controlată;
examinarea să se bazeze pe rezultate, pe date concrete şi nu pe reprezentări sau imagini culese / oferite
de medii ostile, nefavorabile, rău voitoare sau subiective; complementaritatea acţiunii agenţilor
evaluatori interni şi externi ai situaţiilor existente ca obiective ale analizei; identificarea şi promovarea
tipurilor de proiecte / programe educative care urmăresc prevenirea şi combaterea abandonului şcolar;
evidenţierea progreselor în claritatea, coerenţa, relevanţa şi economicitatea obiectivelor orientate spre
prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii,
de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura
succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinând unei astfel de familii este
stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale
intrafamiliale. Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure
copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă.
Abandonul şcolar ţine, în primul rând, de abandonarea şcolii în contextul mentalităţii, acţiunilor
şi nevoilor sociale. Şcoala a ajuns sa fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu
contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Drept urmare, "reţeta succesului", "exemplele de
succes" ori alte sinonime din această categorie par a constitui apanajul unor neduşi la şcoală sau, în
orice caz, la şcoala calificării pentru reuşita dobândită.
Pe trepte inferioare ale vârstei şi parvenirii, se bucură de mare trecere mediatică, bănească,
admirativă cei care şi-au legat performanţele de abandonarea şcolii, văzută drept opţiune binevenită în
atingerea succesului. Folclorul foarte nou a impus prosteşte vorbe de felul "ai carte, n-ai parte" şi
"tocilarii", ca semn depreciativ al celor care încă sunt convinşi că e bine să scrii şi să citeşti ca lumea

Bibliografie
1. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord)(1999), Psihologie şcolară, Iaşi, Ed. Polirom;
2. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed.
Aramis;
3. Nicola, I., (2000), Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Ed. Aramis.

119
Abandonul şcolar în rândul adolescenţilor cu părinţi plecaţi la muncă în
străinătate

Profesor, Briciu Andreia – Elena


Şcoala Gimnazială „V.I.Popa”, Bârlad
Truda românilor plecaţi la muncă în străinătate pentru slujbe mai bune, bani mai mulţi şi un trai
decent pentru familia lor, îi pune în situaţia de a-şi lăsa acasă copiii, pradă singurătăţii şi anxietăţii.
Plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate reprezintă un eveniment de viaţă ce
presupune schimbări în familie, mai mult sau mai puţin previzibile sau controlabile, de către toţi
membrii acesteia.
Schimbarea produsă în viaţa copilului ai cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate, trebuie înţeleasă
şi din perspectiva etapelor dezvoltării psihologice şi sociale a lui în raport cu ciclurile vieţii şi anume în
mod specific cu crizele de dezvoltare. După cum se ştie, adolescenţa este o perioadă în dezvoltarea
organismului uman, care urmează pubertăţii şi precede starea de adult. Este cuprinsă, în general, între
14 şi 18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ şi se caracterizează prin
dezvoltare fizică şi neuropsihică. Din punct de vedere psihopedagogic, vârsta adolescenţei este
considerată a fi „vârsta de aur”, „vârsta marilor elanuri”, „vârsta integrării sociale”, dar şi „vârsta
laboratorului personalităţii” care duce la cunoaştere de sine, autodescoperire şi
autovalorizare.
Plecarea părinţilor unui adolescent care are o multitudine de activităţi curente,
poate produce acestuia trăiri intens psihotraumatizante şi o perioadă de viaţă stresantă
deoarece presupune eforturi din partea lui pentru a se adapta la schimbările din viaţa sa,
la noua situaţie (obişnuinţa cu persoana în îngrijirea căreia se află şi cu familia acesteia,
gospodărirea de unul singur etc.). Rezolvarea deficitară a crizelor personale de dezvoltare
psiho-socială specifice fiecărui stadiu, vor constitui surse de anxietate la vârsta adultă.
Modul în care adolescentul percepe şi trăieşte sentimentul abandonului ca schimbare de viaţă este
influenţat de mai mulţi factori care trebuie luaţi în considerare în procesul de evaluare şi asistenţă
psihologică a lui:
• factori familiali – funcţionalitatea familiei înainte şi după plecarea părintelui/părinţilor
(raporturile dintre membrii familiei, schimburile afective şi tipul de ataşament existent între membrii
familiei, dinamica statusurilor şi a rolurilor din cadrul familiei etc.);
• factori ce ţin de adolescent – vârsta şi caracteristicile psihologice ale tânărului (nivelul de
dezvoltare psiho-socială, vulnerabilitatea acestuia etc.);
• factori de mediu – reţeaua de suport social a familiei şi a copilului.
În cazul copiilor abandonaţi există riscul unor forme de neglijare precum:
• neglijare alimentară (privarea de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente esenţiale
creşterii, mese neregulate etc.);
• neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine
murdare);
• neglijarea igienei (lipsa igienei corporale);
• neglijare medicală (absenţa îngrijirilor necesare);
• neglijarea locuinţei (locuinţă prost întreţinută, neîncălzită);
• neglijarea educaţiei (lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de viaţă independentă, lipsa de
urmărire şi supraveghere ca şcolar).
Pe fondul acestor forme de neglijare, tinerii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate pot dezvolta
următoarele manifestări psihocomportamentale:
• Deteriorarea conduitei şcolare (scăderea performanţelor şcolare, absenteism, risc de abandon
şcolar, conflicte cu profesorii şi colegii) pe fondul lipsei autorităţii părinţilor şi ca o consecinţă a lipsei
de aspiraţii pe termen lung;
• Sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, anxietate, stări depresive toate ca urmare a
dorului de părinţi, a nevoii de afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor;

120
• Atitudine de indiferenţă, încăpăţânare care poate merge uneori până la comportament
agresiv ca rezultat al frustrării şi al nevoii de atenţie. În momentele dificile cu care se confruntă
adolescentul interpretează absenţa părinţilor ca o manifestare a indiferenţei acestora faţă de el şi de
nevoile lui ;
• Tulburări de atenţie (scăderea capacităţii de concentrare pentru realizarea sarcinilor şi
„evadarea din realitate”). Gândurilor tinerilor sunt concentrate spre părinţii plecaţi, situaţia lor,
momentele când vor comunica cu ei, când vor primi pachete etc.;
• Absenţa aspiraţiilor pe termen lung (nu se pot proiecta în viitor) sau prezenţa unor aspiraţii
nerealiste determinate de distorsiuni cognitive de genul:„Ca să ai bani nu trebuie să înveţi.”, „Când voi
fi mai mare o să plec şi eu să muncesc în străinătate şi pentru asta nu trebuie să ai carte.” etc. Apariţia
sau dezvoltarea acestei atitudini negative faţă de educaţie este favorizată în special de modelele oferite
de acei părinţi care deşi absolvenţi de studii superioare, în străinătate efectuează munci necalificate.
Tinerii află aşadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poţi câştiga considerabil mai mult
decât dacă munceşti în ţară şi în domeniul în care ai calificare;
• Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere faţă de alţi tineri care nu au la fel de mulţi bani
sau aceeaşi vestimentaţie sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere în relaţie
cu egalii lor ai căror părinţi sunt prezenţi la evenimentele importante din viaţa lor (serbări şcolare,
şedinţe cu părinţii, aniversări, sărbători etc.);
• Lipsă de motivaţie, stări de apatie (indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în jur), oboseală
(lipsă de energie, de voinţă pentru a depune eforturi cognitive la şcoală) fie pe fondul tristeţii şi al
stărilor depresive, fie determinate de supraîncărcarea cu sarcini specifice adulţilor;
• Comportamente (pre)delicvente prin aderarea acestora la grupuri dubioase, comportament
agresiv, abuz de substanţe, implicarea în comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de
jocuri etc.);
• Conduite sinucigaşe. S-au înregistrat cazuri de suicid în rândul tinerilor a căror părinţi se află
la muncă în străinătate. Sinuciderea la copii şi adolescenţi impresionează în mod deosebit prin
fragilitatea motivaţiei şi lipsa conştiinţei ireversibilităţii gestului. Alţi factori determinanţi ai suicidului
la adolescenţi sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de eşec şcolar, imposibilitatea de adaptare la
un ritm nou şi dificil de viaţă etc.
Există o serie de riscuri la care adolescenţii singuri acasă sunt expuşi:
• Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de adult (gătit, menaj, spălatul
hainelor, plata facturilor lunare etc.), îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici.
• Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, prostituţie.
• Debut precoce al vieţii sexuale: adolescenţii vor căuta afecţiunea şi aprecierea de care au
nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi în relaţiile intime. Lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa
sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la fugă de acasă, relaţii
intime, comportamente cu risc crescut pentru contactarea unor infecţii cu transmitere sexuală.
Un plan de consiliere pentru adolescenţii cu părinţi plecaţi la lucru în străinătate presupune:
• identificarea problemelor prezente ale tânărului şi a semnificaţiilor psihologice ale acestora;
• modul în care problemele copilului sunt legate de dezvoltarea sa, de istoricul său familial şi
social;
• structura de personalitate şi caracteristicile tânărului din punct de vedere al dezvoltării
cognitive, morale şi sociale;
• modalitatea de raportare a tânărului la plecarea părinţilor/ părintelui.
Rezultate aşteptate:
- îmbunătăţirea emoţiilor şi a capacităţii de înţelegere;
- îmbunătăţirea capacităţilor socio-cognitive;
- un mai bun autocontrol;
- capacităţi sporite de adaptare.
Obiectivul principal al intervenţiei psihologice în cazul adolescenţilor rămaşi singuri acasă este
ca aceştia să fie capabili să traverseze perioada de absenţă a părinţilor şi să regăsească sentimentul de
securitate din relaţia copil - părinte. O relaţie apropiată între părinţii plecaţi şi adolescenţii rămaşi acasă,
bazată pe încredere şi sinceritate îi ajută pe tineri să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare
implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social.

121
DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE - PREMISĂ A
ÎMBUNĂTĂŢIRII REZULTATELOR ŞCOLARE A ELEVILOR

Profesor psihopedagog : BRIE CAMELIA


Şcoala Gimnazială Specială-C.R.D.E.I.I.
Cluj-Napoca

Dacă altădată forţa fizică şi însuşirile corporale erau temeiul puterii individuale, în lumea de
astăzi, inteligenţa şi creativitatea sunt cele care fac diferenţa dintre oameni, în funcţie de care se urcă în
ierarhia socială sau se ocupă poziţi periferice. Aceasta face ca inteligenţa să fie caracteristica cel mai
intens cercetată în acest secol.
Inteligenţa desemnează posibilităţile de organizare şi exprimare a structurilor cognitive relevate
din performanţe, în practică definindu-se în funcţie de domeniile în care este angajată. Pentru
activitatea de învăţare, „inteligenţa şcolară” este termenul ce denotă gradul de adaptare la activităţile de
tip şcolar. Natura şi calitatea inteligenţei „stadiul” dezvoltării ei sunt regăsite în performanţele şcolare.
Performanţa şcolară se instituie ca factor şi motiv de dezvoltare, reorganizare-restructurare a
inteligenţei, cu amplu răsunet asupra întregii personalităţi.
Gândim şi decidem deseori prioritar pe baza emoţiilor. Capacitatea de a recunoaşte şi de a face
faţă emoţiilor, duce la performanţe mai mari la şcoală, în muncă şi în relaţiile interumane. Adevarata
măsură a inteligenţei, spune D. Goleman, este dată de IE a individului. Aceasta se traduce prin
stăpânire de sine şi prin capacitatea de „a citi” sentimentele altora cât şi pe cele proprii, cercetătorii
demonstrând că elevii care au un sistem emoţional bine stabilit la vârsta scolara, au rezultate mult mai
bune la diverse examinări de admitere la facultate sau în viaţă, şi spun că dezvoltarea IE la elevi trebuie
să înceapă cât de timpuriu. Alături de familie, şcoala este un loc în care se pot rezolva deficienţele
competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor. Sarcina şcolii este de a forma şi modela inteligenţa
elevilor, punându-se accentul şi pe contextul afectiv şi motivaţional al invăţării. John Mc Leish (1973)
afirmă că activitatea de învăţare implică o latură cognitivă, de gândire, şi una afectiva de implicare
sentimentală. Aceasta înseamnă că subiectul invăţării, adică elevul, este implicat în proces sub doua
aspecte, cel interactiv şi cel interpersonal. El consideră relaţia interpersonală ca fiind esenţială în
trasformarea procesului de invăţare dintr-o activitate instrumentală, bazată pe achiziţii de conţinuturi,
într-o activitate dominantă de participare activă şi voluntară a subiectului la propria sa instruire, adica
intr-o activitate interpersonală, activitate care va avea ca rezultat dezvoltarea IE a elevilor.
Aptitudinile, capacităţile, deprinderile, priceperile, cunoştinţele, talentul, intră în sfera
instrumentelor de care dispune cineva, persoană sau naţiune, ele fiind cele care fundamentează eficienţa
practica a activităţii umane, ca viteză, calitate, procedeu utilizat, stil de acţiune etc.
A.Cosmovici definea aptitudinile ca: "însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică
diferenţele constante între oameni în privinţa posibilităţii de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi
deprinderi".
Există diferite tipologii ale aptitudinilor. După natura proceselor psihice implicate în aptitudini,
deosebim: aptitudini senzoriale (acuitate vizuală, auditivă, olfactivă), aptitudini psiho-motorii
(dexteritate manuală), aptitudini intelectuale (inteligenţa). După orientare (grad de specializare),
deosebim: aptitudini generale (inteligenţa) şi aptitudini speciale (aptitudini profesionale: muzicale,
sportive, tehnice). Aptitudinea care a provocat cel mai mare interes din partea psihologilor este
inteligenţa.
Inteligenţa este prezentă în toate manifestările omului, fie pentru a-l ajuta să se acomodeze
condiţiilor materiale, fie pentru a modifica aceste condiţii conform nevoilor sale. Nu există aptitudini şi,
în general nici o acţiune umană efectuată cu un anumit scop, la care inteligenţa să nu fie prezentă. Cu
cât prezenţa acesteia este mai mare, cu atât reuşita este mai deplină.
În sens foarte larg inteligenţa este un ansamblu de funcţii prin care organismul se adaptează la
mediu, prin achiziţii şi reelaborări originale ale conduitelor, în sens restrîns ea este sinonimă cu
rezolvarea problemelor, conform regulilor degajate prin formularizările logicii.

122
Din numeroasele definiţii formulate se disting totuşi ca note comune şi definitorii pentru
inteligenţă: caracterul complex, caracterul de orientare, caracterul operatoriu - trăsături pe temeiul
cărora inteligenţa se relevă a fi aptitudinea intelectuală generală a individului uman de a sistematiza şi
apoi utiliza achiziţiile anterioare în situaţii problematice noi, modificând în mod necesar semnificaţia
funcţională a elementelor cunoaşterii, în scopul realizării unui echilibru optimal la situaţiile noi şi
mereu variabile ale mediului (Oprescu, V., 1991, p.32).
Inteligenţa poate fi considerată ca o aptitudine foarte complexă în care sunt implicate numeroase
procese psihice (gândire, memorie, atenţie etc.) care, la nivelul lor, sub aspectul efectului, al funcţiei
împlinite, pot fi considerate de asemenea aptitudini.
Există mai multe tipuri de inteligenţă. D. O. Hebb a evidenţiat inteligenţa de tip A (ereditară) şi
de tip B (determinată de condiţiile reale ale dezvoltării). R. B. Cattel vorbeşte despre două forme
distincte de inteligenţă: inteligenţa fluidă şi inteligenţa cristalizată. Inteligenţa fluidă, pusă pe seama
caracteristicilor morfo-funcţionale ale creierului, este înnăscută, se dezvoltă pe măsură ce se
maturizează SNC, atinge apogeul la vârsta tinereţii (17-35 ani), după care marchează o fază de declin
discret până spre vârsta de 40 ani şi mai accentuată după aceea. Ea constă din capacitatea de a stabili
relaţii între conţinuturi informaţionale de natură diversă, de a se adapta şi de a restructura schemele
operatorii mentale în funcţie de cerinţele situaţiei. Caracteristica sa principală este extrema flexibilitate,
plasticitate şi adaptabilitate (se poate "mula" pe orice fel de conţinut cognitiv). Manifestările ei cele mai
evidente sunt viteza de înţelegere şi capacitatea de învăţare. Inteligenţa cristalizate este învăţată şi este
rezultatul formării de structuri operatorii prin educaţie. Dezvoltarea ei progresivă depinde de natura şi
complexitatea solicitărilor intelectuale de-a lungul anilor. Spre deosebire de inteligenţa fluidă, declinul
ei este târziu şi discret. Principala caracteristică a inteligenţei cristalizate este specializarea. Ea este cu
atât mai eficientă cu cât acumulează mai mulţi algoritmi de rezolvare a unor probleme diverse.
În fiecare dintre noi există un amestec de IQ şi inteligenţă emoţională la anumite niveluri. Orice
om are o inteligenţă cognitivă şi una emoţională, dar dintre cele două, inteligenţa emoţională adaugă
mult mai multe calităţi care ne determină să fim cu adevărat oameni. Formarea armonioasă a
personalităţii presupune o educaţie intelectuală, estetică, fizică, tehnologică, profesională, moral civică
şi religioasă. Cea care ocupă un loc central în formarea integrală a personalităţii omului contemporan
este educaţia intelectuală. Obiectivele educaţiei intelectuale se realizează prin procesul de învăţământ,
activităţile didactice din afara clasei, prin mass-media etc..
Succesul în activitatea de învăţare este condiţionat pe de o parte de inteligenţă, dar de multe ori
nu aceasta este factorul cel mai important, de aceea este necesar să fie cunoscute toate cauzele care
determină reuşita sau nereuşita şcolară. Succesul şcolar poate fi considerat, pe de o parte, o expresie a
concordanţei între capacităţile, interesele elevului, iar pe de altă parte exigenţele şcolare, formulate şi
prezentate elevului prin diverse metode instructiv-educative. Astfel, eşecul la învăţătură poate fi cauzat
de o mulţime de factori fizici, intelectuali, afectivi, caracteriali etc., pe de o parte, şi familiali, sociali,
pedagogici, pe de altă parte. Se consideră că eşecul la învăţătură provine din dizarmonia dintre factori
sau din absenţa unora dintre ei.
Reuşita şcolară se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu cerinţele programelor
şcolare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoştinţe), afectiv-motivaţionale şi socio-morale (atitudini,
trăsături de voinţă şi de caracter). Reuşita şcolară trebuie analizată din perspectiva obţinerii de către
elevi a unui randament şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi
realizarea ca personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia
decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.
Eşecul şcolar poate fi generat de cauze psihoindividuale: anatomo-fiziologice (deficienţe
fizice, tulburări endocrine ), psihice ( nevroze, de eşec, hiperemotivitate, apatie, astenie, tulburări
afective şi de comportament, surmenaj intelectual etc.); cauze socio-familiale: climatul cultural
educativ, familiile dezorganizate, dezinteresul părinţilor sau cerinţe prea mari din partea familiei ce
depăşesc posibilităţile elevului, condiţiile de muncă, de supraveghere şi îndrumare, conflictele
familiale, atitudinea familiei faţă de şcoală, comportamentul dur sau prea liber al părinţilor; cauze
pedagogice: metode ineficiente de predare-învăţare, lipsa de îndrumare a elevilor, deficienţe privind
controlul şi evaluarea randamentului şcolar, relaţia profesor-elev, relaţiile dintre elevi, ritmul muncii
şcolare, atitudinea elevilor faţă de învăţare, lipsa de motivaţie a învăţării, orientarea şcolară şi
profesională defectuoasă, ineficienţa metodelor de învăţare etc.

123
Elevul se adaptează la fiecare situaţie şcolară cu întreaga lui personalitate, iar succesul/insuccesul
şcolar este dependent de interacţiunea mai multor factori (factorii biologici, factorii psihologici, factorii
pedagogici, factorii socioculturali, factorii stresanţi de natură fizică).
Inteligenţa reprezintă unul din principalele niveluri comportamentale adaptative servindu-se de
procesele psihice, mai ales de cele cognitive. Cel mai important instrument al inteligenţei este gândirea,
inteligenţa realizându-se mai ales prin operaţii care dau posibilitatea elevului să descopere relaţii noi, să
desprindă esenţialul din obiecte şi fenomene, să îmbine noile informaţii cu cele achiziţionate anterior.
În cursul dezvoltării sale, inteligenţa poate lua forme diferite: practică, verbală, artistică, şcolară ş.a..
Inteligenţa şcolară este factorul intelectual al reuşitei şcolare. Inteligenţa şcolară nu este singurul factor
determinant al reşitei şcolare, eficienţa ei fiind conditionată de gradul de organizare a întregii
personalitaţi. Pentru a evalua inteligenţa şcolară trebuie cunoscute barierele externe şi interne ale
elevului, tensiunile acestuia, gradul de mobilizare a efortului voluntar etc. Rezultatele şcolare sunt
influenţate atât de factorii interni nonintelectuali cât şi de cei externi, inteligenţa şcolară nereflectându-
se în mod fidel în reuşita şcolară. Alături de motivaţie şi alte aspecte ale personalităţii, reuşita şcolară
este determinată şi de aptitudinea şcolară (spirit de observaţie, organizare perceptiv-motorie, atenţie,
memorie, imaginaţie, gândire etc.).
Succesul la învăţătură este dependent nu numai de nivelul dezvoltării intelectuale ci, într-o
însemnată măsură, şi de natura trăsăturilor de personalitate ale elevilor, ceea ce impune necesitatea
cunoaşterii şi a influenţării pozitive a acestor trăsături” (Chircev, A., 1987, p.183).
Factorii intelectuali nu explică decât parţial rezultatele şcolare, ceea ce denotă că, la o bună parte
din elevi, reuşita şcolară slabă se datoreşte în primul rând unor factori nonintelectuali, cum ar fi
motivaţia slabă, instabilitatea emoţională accentuată, atitudinea negativă, autoreglarea deficitară etc.
sau alte împrejurări nefavorabile de ordin psiho-social (familial sau pedagogic) (Kulcsar, T., 1978, p.4).
Fl. Ştefănescu-Goangă, Al. Roşca şi S. Cupcea au arătat că între instabilitatea emotivă şi
stabilitatea normală nu există decât o deosebire de grad. Un instabilemotiv prezintă, comparativ cu
persoanele echilibrate, o capacitate mai redusă de adaptare la mediu. Cu cât instabilitatea emotivă este
mai pronunţată şi cu cât cerinţele mediului sunt mai complexe, mai nuanţate, mai pretenţioase, cu atât
adaptabilitatea poate fi mai scăzută.
Elevul instabil, caracterizat uneori şi prin discontinuitate şi agitaţie psihomotorie, îşi desfăşoară
activitatea cu mari intermitenţe şi greu se poate concentra asupra ei. Fluctuaţiile supărătoare ale atenţiei
se consideră a fi simptomul major al instabilităţii.Aceste trăsături sunt manifestările unei fragilităţi,
iritabilităţi a sistemului nervos central. El este mereu în căutare de senzaţii noi, inedite” (Kulcsar, T.,
1978, p.65).
Familia, şcoala, profesorii pot contribui la formarea unor aspiraţii, a unui „eu ideal”
superior.Modelul profesorilor poate fi un exemplu demn de urmat. Într-un mediu stabil, în care copilul
se simte iubit, în care el găseşte modele optimiste de comportament care-i asigură speranţa reuşitei, el
va avea curajul înaintării, al angajării eului în situaţiile şcolare sau extraşcolare chiar şi dificile.Dacă
mediul este neechilibrat şi frustrant, neliniştit şi supraprotector, elevul îşi pierde încrederea în reuşită şi
se apără împotriva decepţiilor prin reducerea nivelului de aspiraţie.
Ca orice formă de activitate şi activitatea şcolară poate provoca oboseala, aceasta manifestându-
se prin scăderea capacităţii de muncă, nervozitate, hiperexcitabilitate, agitaţie sau apatie, depresiune
ş.a..Oboseala elevului se manifestă nu atât în nivelul rezultatelor sale şcolare, cât în amplitudinea
oscilaţiilor acestora. Elevii se comportă diferit în condiţii identice de solicitare şcolară. M. Roşca arăta
că ritmul de apariţie a oboselii diferă şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea
afectivă a lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, în funcţie de oşcilaţiile ritmice
ale excitabilităţii scoarţei cerebrale, de regimul de odihnă etc.
Atitudinea caracterizată cel puţin printr-un grad minim de autoevaluare pozitivă - formativă pe
baza sentimentului de încredere în sine şi de competenţă – este premisa echilibrului psihic, a
„normalităţii” psihice (Kulcsar,T., 1978, p.71).

124
BIBLIOGRAFIE
BOCOŞ, MUŞATA, 2002, Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj
ELIAS, J., M., 2000, Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti
GOLEMAN, D., 2001, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti
HOLBAN, I., ( coordonator ), 1987, Cunoaşterea elevului – o sinteză a metodelor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
KULCSAR, T., 1978, Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
MARCUS, S., DAVID, S., PREDESCU, A., 1987, Empatie şi relaţia profesor elev, Editura
Academiei, Bucureşti
MAURICE, J., ELIAS, 2003, Stimularea inteligenţei emoţionale a adoleşcenţilor, Editura Curtea
Veche, Bucureşti
PIAGET, J., 1973, Naşterea inteligenţei la copil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

125
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar

BUCUȚĂ FLORINELA-RAMONA
Scoala Gimnazială Grigore Tabacaru” Hemeiuș, Bacău
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită
este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o
sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala
. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

126
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.
Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să
conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

127
PLAN DE INTERVENȚIE PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI
ȘCOLAR

Prof. logoped : BUDELECAN ELENA


CJRAE HD- ȘC. GIMNAZ. NR. 3 LUPENI
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor şi
abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abandonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.Una dintre cele mai grave probleme
cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.

128
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru
că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea
de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de
învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să
însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Cauzele
principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase, psihologice şi
pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care
prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul
clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce
experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are
valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună
prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în
sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în
sistemul educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,
educatorilor cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

129
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

PROF. ÎNV. PRIMAR, BUDESCU ANA GEANINA


ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 22 GALAŢI
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen care-l pot
acuza. Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească
dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în
vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii,
pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon
şcolar.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale". De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
îmbrăcămintei necesare”. Pe de altă parte, încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a
unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. De aceea, o campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar
trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se găseşte. Abandonul
şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea
sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri
profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală. Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare. Evaluarea se referă la competenţele
şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil .
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie

130
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

131
ASPECTE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR ÎN CADRUL ȘCOLILOR
PROFESIONALE

Prof. Budurean Corina


Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea

Părăsirea sistemului educativ de către elevi constituie una dintre gravele probleme ale societății
actuale, acest fenomen întâlnindu-se în rândul liceelor tehnice mai ales la clasele de școală
profesională și la elevii care nu au motivația de a învăța sau care nu au resurse financiare pentru a
parcurge traseul educațional obligatoriu. Tinerii care doresc să obțină calificarea la care au aspirat nu
abandonează școala decât dacă au o situație precară în familie ori intră într-un anturaj dubios care le
răstoarnă sistemul de valori.
Pentru a identifica elevii aflați în risc de abandon școlar, precum și cauzele acestui fenomen, am
realizat un chestionar ce face trimitere la principalele probleme pe care le au elevii ce urmează școala
profesională. Chestionarul cuprinde următoarele întrebări:
1. De ce ai ales școala profesională ca formă de învățământ pe care s-o urmezi?
2. Cine te-a îndrumat către această formă de învățământ?
3. De ce dorești să înveți o meserie?
4. Care este programul tău zilnic?
5. Cu ce mijloc de transport mergi la școală?
6. În ce măsură orarul mijloacelor de transport se potrivește orarului de la școală?
7. Care sunt preocupările tale zilnice?
8. Cât timp aloci învățării și rezolvării temelor?
9. În ce măsură îți ajuți părinții în gospodărie?
10. Care este atmosfera din clasa ta?
11. Cu ce probleme te confrunți la școală?
12. Cum te-ai adaptat la cerințele unității de învățământ și ale profesorilor?
13. Ai conflicte cu ceilalți colegi?
Din răspunsurile date de elevi la chestionarul realizat, am constatat că, de cele mai multe ori,
adolescenții aleg școala profesională, deoarece vor să obțină calificarea pentru o meserie căutată, bine
plătită și care să le asigure un loc de muncă stabil. De obicei, sunt influențați de familie în alegerea
școlii sau a formei de învățământ pe care vor s-o urmeze, dar în unele situații, ei sunt determinați să
meargă la școala profesională de notele mici obținute la Evaluarea Națională care nu le permit
admiterea la liceu. Această formă de învățământ este preferată de elevii proveniți din mediul rural, dar
cei care abandonează sistemul educativ provin și din mediul urban.
Analizând situația elevilor de la școala profesională, am observat că unii dintre ei au tendința de a
părăsi școala încă de la începutul anului școlar, iar alții își pierd interesul pentru actul educativ pe
parcursul acestuia, când își dau seama că aspirațiile lor de viitor nu corespund realității. În primul rând,
elevii sunt atrași de învățământul profesional dual, deoarece consideră că bursa profesională este
acordată indiferent de rezultatele lor școlare, de prezență sau de participarea la orele de practică.
Bursele constituie pentru ei un miraj la care visează fără a fi conștienți că acestea implică și anumite
condiții de acordare a lor, deși sunt informați în legătură cu acest aspect încă de la începutul anului
școlar. Sistarea acordării burselor profesionale din cauza numărului de absențe (la zece absențe
nemotivate bursa este suspendată pentru o lună, de exemplu) sau a notelor scăzute la purtare ori a
absentării de la orele de practică este una dintre cauzele pentru care elevii încetează să mai vină la
școală.
În plus, presiunile de ordin economic, atitudinea părinților față de educație, față de pregătirea
profesională, îi determină pe unii elevi să-și găsească un loc de muncă pentru a suplini resursele
financiare deficitare ale familiei. Mulți dintre ei, mai ales cei din mediul rural, abandonează școala
pentru a munci, deoarece părinții au venituri insuficiente pentru a-i întreține. Alții își ajută părinții în
gospodărie pentru a asigura resurse suplimentare pentru familie, mai ales în cele în care există un
număr mare de copii. Deși abonamentele pentru mijloacele de transport sunt decontate de către stat, iar

132
manualele sunt gratuite, elevii mai au nevoie de bani pentru a-și cumpăra haine, rechizite școlare, hrană
și părinții fac eforturi deosebite pentru a acoperi aceste cheltuieli.
Cei care parcurg distanțe mari din satele în care locuiesc până la școală se mai confruntă și cu
lipsa mijloacelor de transport sau cu neconcordanța dintre orarul acestora și cel al instituției școlare în
care învață. Astfel, unii elevi nu au mijloace de transport decât la ore matinale și trebuie să se trezească
foarte devreme pentru a ajunge la școală. La sfârșitul programului școlar trebuie să străbată uneori
distanțe mari în oraș pentru a ajunge la stațiile din care pot lua autobuzul către casă sau să aștepte
minute ori chiar ore până la plecarea acestora către satele din care provin. Toate acestea duc la scăderea
randamentului școlar, la diminuarea timpului alocat temelor și studiului și, în cele din urmă, la lipsa
progresului școlar. De asemenea, este vizibilă diminuarea interesului pentru materiile de cultură
generală și orientarea atenției către materiile de specialitate care le asigură o bună pregătire
profesională, astfel încât să poată obține un loc de muncă în care să fie apreciați.
Familia are un rol decisiv în evoluția școlară a tinerilor. În timp ce unii părinți sunt conștienți că
obținerea unei calificări profesionale constituie o cale de a schimba condiția socială a copiilor, alții nu
consideră educația prioritară și îi încurajează să lipsească de la școală pentru a-i ajuta la muncile din
gospodărie sau la creșterea fraților mai mici. În unele situații, prezența la școală poate asigura familiei
ajutoare sociale pe care le pot primi doar dacă frecventează cursurile. De aceea, profesorii și, în special,
diriginții au un rol important în consilierea elevilor, dar și a părinților în acest sens. Ei trebuie să discute
cu părinții și să le explice care sunt avantajele absolvirii unei școli profesionale, precum și cele ale
continuării demersului educativ. La polul opus sunt părinții care și-ar dori absolvirea unei forme de
învățământ de către copiii lor, dar se lovesc de refuzul acestora de a frecventa cursurile. Motivele sunt
diverse: dezinteresul pentru învățătură, anturajul nepotrivit, imposibilitatea de a se conforma cerințelor
programei școlare, exigența unor profesori, conflictele cu ceilalți colegi, bucuria de a scăpa de sub
tutela familiei, teama de eșec școlar, consumul de stupefiante. Dintre acestea o pondere mai mare o au
lipsa interesului pentru învățătură, deoarece în clasele gimnaziale au fost obișnuiți cu o exigență scăzută
în ceea ce privește acumularea de cunoștințe și intrarea într-un anturaj în care se manifestă foarte
puternic tendința de a imita comportamente nepotrivite.
Rolul cadrelor didactice este de a identifica din timp tendința elevilor de a abandona școala, de a
păstra în permanență legătura cu părinții acestora și de a monitoriza situațiile conflictuale din clasă ce îi
pot determina să absenteze. De asemenea, pot colabora cu diferite asociații, fundații sau ONG-uri
pentru a-i ajuta pe cei care provin din familii defavorizate. Consilierea elevilor de către psihologul
școlii poate constitui o modalitate de a înțelege problemele pe care le au tinerii și de a obține o asistență
specializată pentru rezolvarea acestora. O bună relaționare cu firmele la care elevii fac practică și care
le pot asigura un loc de muncă imediat ce termină școala poate reprezenta un impuls de a termina
studiile și de a se angaja conform specializării primite. Prin urmare, strânsa legătură între familie,
școală și comunitate poate duce la prevenirea și la eliminarea abandonului școlar, fenomen ce tinde să
ia amploare în societatea actuală.

133
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Prof. Inv. Prescolar Buhusi Lucica


Gradinita cu P.N. Telejna, judetul Vaslui
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a
planificării strategice în vederea identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de
situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de
criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.

134
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o
realitate din care fiecare să înveţe şi să se dezvolte.

Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

135
Absenteismul si abandonul scolar

Prof.Bujorean Maria Ramona


Scoala Gimnaziala “Sorin Leia”Tomesti
Abandonul şcolar reprezintă o conduită de evaziune definitivă, care constă în încetarea
frecventării şcolii şi părăsirea sistemul instructiv-educativ. Această conduită este precedată de cea de
absenteism.
Datorită faptului că o dată pierdută legatura cu şcoala elevului îi este din ce în ce mai greu să
revină la îndatoririle avute înainte, prevenţia abandonului şcolar trebuie să funcţioneze de la primele
semne. Astfel trebuie să se ia măsuri de la primele absenţe repetate – discuţii în particular cu elevul şi
apoi cu parinţii acestuia, în încercarea de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor. Această
“consiliere” se poate efectua şi în ora de dirigenţie sau în alte momente care ar permite dialogul liber,
neîngrădit profesor – elev.
O parte dintre devierile comportamentale manifestate în mediul şcolar, printre care se numără şi
absenteismul şi abandonul şcolar, se află în legătură cu greşelile de educaţie ale cadrelor didactice şi cu
stabilirea relaţiilor incorecte între elevi. Ele pot fi prevenite printr-o organizare corectă a vieţii şi a
raporturilor intraşcolare, deoarece un bun climat şcolar influenţează totdeauna pozitiv sfera emoţională
a stării psihice a elevului. Educarea conştiinţei şi a conduitei morale nu e posibilă fără încredere, relaţii
principiale, disciplină bună şi evitarea oricăror traume psihice. Activitatea de prevenţie a
absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de igiena activităţii intelectuale, dar, în egală
măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare.
Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii, întarzie
maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează deficienţe în reglarea
manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială. Părerea profesorului cântăreşte adesea greu,
dar important este ca elevul să fie convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât
schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia. Organizarea în şcoală a unui regim de
activitate disciplinată prin supraveghere şi control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor,
a dezordinii, precum şi prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a
colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o mare importanţa
în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar. O altă soluţie ar putea fi şi crearea unor clase
de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit, mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea
seama în final de necesitatea continuării studiilor.
Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine
permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri
drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru
formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii. Vizita
dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog mai liber, unei relaţii mai
apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă. Sporirea numărului de activităţi comune şcoală –
familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că
ambele instituţii – atât şcoala, cât şi familia – actionează doar în interesul său. Multe studii au ajuns la
concluzia că diminuarea abandonului şcolar se poate face prin îmbunătăţirea parteneriatului şcoală –
familie. În unele şcoli se recurge chiar la asigurarea mijlocului de transport necesar elevului pentru a
ajunge la şcoală.
Prevenţia devianţei în mediul şcolar, determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului
în procesul instructiv-educativ, de defecte in organizarea regimului de zi, de conflicte relaţionale, de
reacţii afective, este perfect posibilă cu ajutorul unui consilier şcolar bine pregătit.

Bibliografie:
Management educational:Profilaxia absenteismului si abandonului scolar,
Ecou Transilvan,autori:Mihaela Basu,Gabriela Nedelcu Teodorescu;
Didactic.ro

136
CAUZE ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE A ABANDONUL ŞCOLAR

Prof. Burci Adriana


Școala Gimnazială Nr.17 ,,Ion Minulescu” Constanța
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Efectele abandonului școlar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează școala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare trebuie să identificăm şi să studiem cauzele
acestora.
Școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala.
Cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul socio-cultural de proveniență al
elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau eşecul şcolar şi profesional al
elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala. Există şi cazuri în care părinţii
încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale
de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct de vedere social şi
comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente,
toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea surselor de posibile
tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un factor important în
prevenirea abandonurilor.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

137
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Printre măsurile de prevenire a abandonului școlar pot fi amintite:
·cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale
pozitive;
·depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale, emoționale,
tendinte agresive;
·creşterea gradului de influențare socială prin popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în
general.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

138
Conștientizarea abandonul școlar

Prof. Burdulea Ioana Minodora


Școala Gimnazială nr.1 George Uscătescu, Tg-Cărbunești
Multă vreme, problema abandonului şcolar a fost tratată eminamente în termeni psihologici, fiind
atribuită deficienţelor individuale. Acum, această perspectivă este considerată perimată pentru că
ignoră potenţialele deficienţe în asigurarea unor condiţii de bază şi responsabilitatea instituţională a
şcolii. Între timp, cercetătorii au ajuns la un consens, şi anume că abandonul şcolar este un fenomen
mult mai complex, iar fiecare caz are un istoric aparte, ale cărui rădăcini se regăsesc de cele mai multe
ori în perioada grădiniţei. Abandonul şcolar este considerat, pe bună dreptate, una dintre marile
provocări ale politicii din domeniul educaţiei.
La nivelul Uniunii Europene, fenomenul afectează peste patru milioane de tineri cu vârste
cuprinse între 18 şi 24 de ani, care au părăsit sistemul educaţional la nivelul primului ciclu al
învăţământului secundar şi nu urmează nicio formă de studii sau formare (conform definiţiei UE).
Mulţi dintre aceşti tineri fie nu îşi găsesc de lucru, fie au locuri de muncă de joasă calificare şi, adesea,
instabile. Ei intră rapid într-o spirală descendentă, caracterizată de eşec, un nivel scăzut al stimei de
sine, stigmatizare şi excluziune socială şi vocaţională. Veniturile scăzute, dependenţa de subvenţiile
guvernamentale şi deteriorarea sănătăţii fizice şi mentale ca urmare a condiţiilor de viaţă precare, toate
acestea conduc adesea la retragere socială, la o atitudine fatalistă faţă de viaţă şi la o implicare
substanţial redusă în societate. Costurile ce decurg din această stare de fapt sunt dificil de cuantificat,
însă ele exercită o presiune uriaşă din punct de vedere socio-politic. Ca atare, abandonul şcolar nu
constituie doar una dintre cele mai mari provocări ale politicii din domeniul educaţiei, ci şi un subiect
politico-economic exploziv. De obicei, pentru a ajunge într-o situaţie de abandon şcolar, un tânăr
parcurgea următoarea traiectorie: elevul provine dintr-un mediu socio-economic defavorizat, cu un
nivel redus de educaţie, care nu îi poate oferi un sprijin adecvat. Eşecul şcolar în stadii incipiente duce
la o atitudine ostilă faţă de şcoală, fapt ce dă naştere unui absenteism cronic. Printre factorii agravanţi
se numără şi o situaţie extraşcolară din care lipsesc mijloacele de control şi în care anturajul joacă un
rol important. După o fază de absenteism nemotivat, consemnat şi în documentele şcolare, elevul
abandonează şcoala. Această descriere, care se axa cu precădere pe individ, evidenţiază pregnant
neajunsurile de la capitolul „profesionalizării” profesorilor. În mod concret, ea ascunde eşecurile
structurale şi absolvă, în mare parte, şcoala (ca instituţie) de orice responsabilitate. Însă abandonul
şcolar este, conform opiniei unanime actuale a cercetătorilor, un fenomen înrădăcinat şi mult mai
complex, cu cauze multiple.
Studiile pe termen lung arată că procesele prin care un copil începe să se distanţeze de instituţiile
de învăţământ apar adesea în grădiniţă, când copiii se confruntă cu respingerea socială ca urmare a
comportamentului lor, considerat „inadecvat” sau deranjant. În plus, elevii care abandonează şcoala au
adesea probleme cu anumiţi profesori sau nu beneficiază de înţelegere a condiţiilor personale. Studiile
noastre au evidenţiat un număr de comportamente diferite în rândul elevilor care abandonează şcoala
(conştient de poziţia socială, neadaptat, dezorientat, escapist, ambiţios, resemnare, constrângere) şi o
multitudine de cauze, în mare parte combinate. Şi totuşi, elevii care abandonează şcoala au unele
lucruri în comune: sentimentul de stigmatizare, relaţiile negative (cu cel puţin un profesor) şi
perceperea carnetului de note ca o manifestare de violenţă simbolică. Eforturile de a stabili relaţii bune
şi interacţiuni pozitive pot avea, în acest caz, un rol de tampon, contribuind la reducerea fricii de eşec,
stresului şi gândurilor de evadare, mai ales în cazurile în care elevul a obţinut rezultate slabe. Studiile
efectuate în cazul programelor de prevenţie şi intervenţie care s-au bucurat de succes subliniază
importanţa profesionalizării (profesorilor şi directorilor) şi, mai presus de toate, a înfiinţării
„comunităţilor profesioniste”. Aceste echipe interdisciplinare şi inter-instituţionale abordează
provocările pedagogice pe perioade mari de timp şi încearcă să propună soluţii la problemele cu care se
confruntă în şcolile din comunitate. Noţiunea de „profesionalizare” este adesea asociată exclusiv cu
ideea de cunoştinţe didactice şi de specialitate. Cu toate acestea, studiile arată că abilităţile sociale,
combinate cu eforturile de a construi relaţii pozitive cu elevii, joacă un rol esenţial în procesul educativ.
În acest context, este important să existe un climat şcolar pozitiv, precum şi un mediu protejat (de la

139
parcurgerea în siguranţă a drumului de acasă la şcoală la evitarea violenţei fizice şi a hărţuirii).
Alienarea şi lipsa de identificare pot apărea foarte uşor, mai ales în şcolile mari (unde anonimatul este o
problemă). Relaţiile şi orele trebuie concepute astfel încât să reducă teama de eşec şi să elimine
fanteziile escapiste. Educaţia profită foarte rar de abilităţile pe care elevii le-au dobândit în viaţa
cotidiană, ceea ce are ca rezultat strategii de predare orientate pe deficienţe, în detrimentul resurselor.
Conform unei concepţii greşite, dar larg răspândite, o astfel de abordare ar duce la micşorarea
standardului şcolar al elevilor. Şi totuşi, studiile arată că situaţia stă tocmai invers: standardele înalte,
combinate cu timp, măsurile de prevenţie şi intervenţie ar trebui să abordeze întotdeauna întregul
ansamblu al activităţilor desfăşurate în şcoală. Aici putem opera o distincţie între trei sfere:
intraşcolară, extraşcolară şi sistemică. Cele mai bune rezultate se obţin cu programele care vizează
toate cele trei sfere. Un bun exemplu, în acest sens, ar fi un program care combină noi tipuri de predare
şi tutoriat (intraşcolar), activităţi şi parteneriate extraşcolare (programe de muncă, activităţi recreative,
mentorat etc.) şi schimbări ale sistemului (programe şcolare noi, cooperare între şcoli etc.). Programele
de prevenţie moderne, bazate pe dovezi, se axează pe oportunităţile din cadrul instituţional al şcolii.
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.

140
ABANDONUL ŞCOLAR- O PROBLEMĂ SOCIALǍ GRAVĂ

Prof. Burlacu Călinoiu Ruxandra


Liceul Tehnologic, sat Gheaba, comuna Măneciu, Prahova

Abandonul şcolar poate fi definit ca fiind conduit de evaziune definitivă, încetarea frecventării
şcolii sau părăsirea sistemului educative, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale
completă. De asemenea, indiferent de nivelul la care s-a ajuns se consider abandon şcolar neîncheierea
unui ciclu de studio început.
De cele mai multe ori abandonul este precedat de un alt fenomen la fel de grav, deoarece este
mult mai răspândit: absenteismul. Împreună ele reprezintă problem sociale, cunoscute, care nu sunt de
dată recent, dar care au luat amploare în ultima perioadă. Din punct de vedere economic, abandonul
şcolar poate fi considerat un indicator al eficienței sistemului şcolar.
Institutul de Științe ale Educației a constatat conform studiilor că pe durata unui ciclu şcolar de 8
ani din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 abandonează şcoala. Situația a cunoscut o
înrăutățire în anul 2001 când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de atunci a continuat să urce.
În urma unei discuții purtate cu elevii de liceu de la Liceul Tehnologic Măneciu a reieşit că există
mai multe cause ale abandonului şcolar. Ele sunt expresia unei duble situații de inadaptare: “
inadaptarea elevului la activitatea de învățare realizată în mediul colar, dar şi extraşcolar” pe de o parte
şi “ inadaptarea şcolii la factorii interni ( biologici, psihologici) şi externi ( socio-economici, socio-
culturali)”, pe de altă parte.
Abandonul şcolar este o poblemă social care implică mai mulți factori: societatea, elevul, familia,
şcoala. Reducerea ratei abandonului şcolar este o chestiune care nu poate fi rezolvată decât prin
stabilități economice, sociale şi personale. Fiecare factor trebuie să-şi assume responsabilități clare şi să
contribuie la diminuarea acestui fenomen.

Bibliografie:
Universitatea “ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi- abandonul şcolar
Poede, George, Politici sociale, abordare politologică, editura TipoMoldova, Iaşi, 2002.

141
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Autor: prof. înv. primar Buşescu Larisa Andreea


Şcoala Gimnazială Slănic Aninoasa, Argeş
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi.
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană;
şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e
percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
De obicei, pentru a ajunge într-o situaţie de abandon şcolar, un tânăr parcurgea (şi încă parcurge,
conform datele furnizate de profesori) următoarea traiectorie: elevul provine dintr-un mediu socio-
economic defavorizat, cu un nivel redus de educaţie, care nu îi poate oferi un sprijin adecvat. Eşecul
şcolar în stadii incipiente duce la o atitudine ostilă faţă de şcoală, fapt ce dă naştere unui absenteism
cronic. Printre factorii agravanţi se numără şi o situaţie extraşcolară din care lipsesc mijloacele de
control şi în care anturajul joacă un rol important. După o fază de absenteism nemotivat, consemnat şi
în documentele şcolare, elevul abandonează şcoala. Această descriere, care se axa cu precădere pe
individ, evidenţiază pregnant neajunsurile de la capitolul „profesionalizării” profesorilor. În mod
concret, ea ascunde eşecurile structurale şi absolvă, în mare parte, şcoala (ca instituţie) de orice
responsabilitate. Însă abandonul şcolar este, conform opiniei unanime actuale a cercetătorilor, un
fenomen înrădăcinat şi mult mai complex, cu cauze multiple.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
-creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
-psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
- socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinţe agresive;
-juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influenţare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la

142
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Estimativ, jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeţi. Îmbunătăţirea
accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluderii
sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)
https://www.schooleducationgateway.eu/ro/

143
Modalități de prevenire a abandonului şcolar

Prof. înv. primar Călian Daniela, Şcoala Gimnazială Iernut, Județul Mureş
Abandonul şcolar este o problemă cu care se confruntă învățământul românesc. Abandonul şcolar
constă în decizia de a întrerupe frecventarea cursurilor înainte de finalizarea unei trepte de învățământ
sau înainte de obținerea unei diplome. Cadrelor didactice le revine sarcina de a integra elevii cu risc de
renunțare la educație şi de a reintegra elevii deja aflați în situația de abandon şcolar în scopul menținerii
acestora în sistemul de învățământ.
Primul pas în prevenirea abandonului şcolar constă în identificarea factorilor de risc care ar putea
fi de natură individuală, familială sau şcolară. Dintre factorii de natură individuală menționez: starea
de sănătate precară, cerințele educaționale speciale, motivația redusă pentru activitățile şcolare,
absenteismul ridicat, dificultățile de învățare. Factorii familiali care ar putea conduce spre abandon
şcolar sunt veniturile mici ale familiei, situația materială precară, nivelul redus de educație al
părinților, analfabetismul părinților, familie dezorganizată, familie monoparentală, familie
reorganizată, copil în grija bunicilor sau în grija rudelor, situație de şomaj al părinților, situație de
abandon în cazul fraților mai mari, copil instituționalizat, lipsa de condiții minime de studiu, prestarea
unor activități lucrative în gospodărie etc. Factorii şcolari care ar influența apariția abandonului şcolar
sunt nefrecventarea grădiniței, rezultate şcolare slabe, situație de corigență, de repetenție în anii
anteriori, participare scăzută la activități extraşcolare, comportament deviant, lipsă de comunicare,
inadaptare şcolară etc. Următorul pas după identificarea factorilor de risc este luarea de măsuri
necesare pentru a preîntâmpina abandonul şcolar. O măsură importantă este implicarea familiei şi
menținerea unei legături strânse cu aceasta. De asemenea este foarte importantă implicarea elevilor în
activitățile şcolare şi extraşcolare, integrarea acestora în colectivul clasei, formarea unei motivații
intrinseci pentru învățare şi conştientizarea rolului învățării în ceea ce priveşte viața de zi cu zi, găsirea
unor metode care să minimizeze influența factorilor care conduc spre apariția abandonului şcolar.
Sunt elevi care întâmpină dificultăți de învățare în special în privința achizițiilor fundamentale,
motiv care îi descurajează şi îi determină să renunțe la şcoală. Pentru evitarea acestei situații este
important să se identifice cauzele dificultăților de învățare precum şi măsurile de recuperare şi
ameliorare. Printre cauzele acestor dificultăți se află nefrecventarea învățământului preşcolar, situația
materială precară, analfabetismul parental, bilingvismul, capacitatea de învățare a elevului, dorința
redusă pentru efort a elevului, lipsa motivației pentru învățare.
În continuare aş dori să mă refer la unele măsuri care se pot lua în prima subetapă şcolară, etapa
achizițiilor fundamentale – citit şi scris, în scopul preîntâmpinării abandonului şcolar în această
perioadă. În primul rând m-aş referi la stabilirea unor activități preventive cum ar fi: cunoaşterea
elevilor şi a universului acestora, stabilirea unei legături cu familia pentru a cunoaşte trecutul elevilor, a
condițiilor familiale, a comportamentului lor în afara şcolii, a modului de implicare a familiei în
activitatea de instruire şi de educare. Un rol important îl are selectarea unor activități suport care să
precede un program de recuperare. Acestea se pot realiza prin activitatea curentă la clasă, prin
observarea sistematică şi cu atenție a evoluției elevilor pentru a-i putea identifica pe cei care prezintă
rămâneri în urmă la învățătură, prin folosirea frecvent a metodei fonetică analitico-sintetică şi a unor
metode activ – participative care să țină cont de evoluția elevilor, prin selectarea unor materiale
auxiliare atractive şi adaptate vârstei, prin încurajarea exprimării orale şi scrise, prin crearea unor
situații motivante pentru lectură, prin identificarea acelor erori care pot fi indici ai neînțelegerii sau ai
insuficientei fixări, prin conceperea unor situații sau explicații care să mobilizeze mai bine posibilitățile
elevului prin caracterul lor motivant, prin crearea unui context familial, prin crearea de situații care să-i
ajute pe elevi să depăşească dificultățile. Un alt tip de activități suport sunt activitățile diferențiate pe
grupe care presupun organizarea învățării pe grupe relativ omogene, elevii cu dificultăți de învățare pot
constitui grupă sau grupe diferite față de care să se manifeste o atenție specială şi activitățile
diferențiate individuale prin care elevii sunt asistați individual. În aceste condiții se poate identifica în
fiecare caz ce anume constituie un obstacol (soliditatea cunoştințelor achiziționate, dificultățile de
învățare, capacitățile intelectuale etc). Un rol deosebit de important îl au activitățile de recuperare şi

144
ameliorare, activități diferențiate şi independente de cele propuse pentru ceilalți elevi, care să vizeze
componenta deficitară.

Bibliografie:
1. Ciprian Fartuşnic, Otilia Apostu, Magda Balica, Bogdan Florian, Irina Horga, Mihaela Jigău,
Lucian Voinea - Ghid de lucru pentru prevenirea şi combaterea abandonului şcolar / Luminița
Costache, UNICEF.- Bucureşti: Vanemonde, 2012
2.. abriela Iaurum - Eşecul nu este o fatalitate!, Revista Învățământul primar Nr.1, Editura
Discipol, 2000

145
CAUZE ALE COMPORTAMENTULUI PERTURBATOR AL ELEVULUI

Bibliotecar Călin Maria


Școala Gimnazială Anton Pann, Rm. Vâlcea
1. ANTIPATIE ÎN RAPORT CU ȘCOALA
Pentru unii elevi școala devine irelevanta. Dascălul trebuie să fie un model, să stabilească o
atmosferă pozitivă, să implice elevii în mod activ, să le cultive încrederea și să-i facă să înțeleagă că
merită să învețe. Dascălul trebuie să utilizeze ideile elevilor, să le trezească curiozitatea, să utilizeze
competiția și să reducă anxietatea.
2. NEVOIA DE RECUNOAȘTERE SOCIALĂ
3. IZOLAREA SOCIALĂ
Izolarea socială nu este specifică unei anumite categorii de vârstă. Când vorbim de izolare
socială, vorbim atât despre bătrâni, cât și despre tineri.
Copiii care nu pot desluşi sau exprima bine emoţiile se simt permanent frustraţi, izolaţi social. De
aceea, orice copil ar trebui să primească lecţii şi reguli nescrise de armonie socială. Aceste lecţii de
exprimare emoţională se învaţă de la cei din jur. Lecţiile emoţionale din copilărie pot avea un impact
profund asupra temperamentului, fie amplificând, fie temperând o predispoziţie înnăscută. Pentru
copilul timid, ceea ce e foarte important este felul în care e tratat de părinţii şi profesorii săi, cum învaţă
să-şi depăşească timiditatea înnăscută. Un profesor bun are acea capacitate și cunoaște modalitatea de a
găsi calea spre sufletul copilului, de a-l ajuta să aibă încredere în forţele sale, de a-l încuraja chiar şi
pentru micile progrese, de a-l implica gradat în efortul învăţării, stimulând tocmai capacitatea de
cooperare, lăsând departe tot ceea ce ține de spiritul competitiv și izolațional impus adesea pentru a fi
performant.
Avand în vedere posibilele repercursiuni ale izolării sociale este foarte important sprijinul unui
specialist, ale unui psihoterapeut, ale unui om cu experiență de viață, ale unui om cu har, deoarece nu
se exclude aportul credinței din această complicată ecuație.
4. COMPORTAMENTUL IMPULSIV
5. AGRESIVITATEA UMANĂ ÎNNĂSCUTĂ
Copiii cu un comportament agresiv sunt, în general, respinși de cei de aceeași vârstă cu ei, se
integrează cu dificultate în grupuri și au rezultate școlare scăzute. De cele mai multe ori, ei își găsesc
susținerea printre copii cu manifestări asemănătoare sau în grupuri în care agresivitatea este acceptată și
valorizată, intrând, astfel, într-un cerc vicios din care cu greu mai pot ieși.
Comportamentul agresiv are în timp efecte negative și duce la deficiențe în modalitățile de
rezolvare a unor situații conflictuale. Copilul agresiv devine un adolescent și apoi un adult agresiv,
incapabil să construiască relații durabile și să se integreze în societate.
Comportamentul agresiv al viitorului adult poate fi ameliorat sau anihilat dacă părinții urmăresc
cu atenție, de foarte devreme, comportamentul copiilor lor și le oferă alternative eficiente atât pentru
consumarea energiei specifice, cât și pentru rezolvarea situațiilor frustrante. Agresivitatea nu trebuie
înabușită, ci transformată în echilibru interior:
- Este important să stabilim reguli clare de comportament, pe care copilul să le cunoască,
împreună cu consecințele încălcării lor.
- Să identificăm cauzele agresivității și să evităm motivele de criză. La copiii mici, atenția poate
fi distrasă relativ ușor, prin arătarea unei jucării preferate, atragerea într-un joc nou sau prin luare în
brațe și mângâierea lui. La copiii mai mari dă rezultate bune intervenția fermă, dar calmă a adultului,
împreună cu oferirea unor alternative atragătoare (dar să nu reprezinte, de fapt, mituirea copilului!).
- Să învățăm și să exersăm împreună cu copilul modalități civilizate de obținere a lucrurilor
dorite.
- Să lăudăm și să încurajăm jocurile de cooperare cu alțti copii și toate situațiile în care copilul se
comportă calm, politicos și generos.
- Să evităm etichetările, de genul “copil rău”, “copil neascultător”, “copil nepoliticos”. Este o
greșeală foarte mare să punem semnul egal între personalitatea unui copil (adică, ceea ce este el) și
comportamentul său (cea ce face copilul).

146
Consilierea psihologică și psihoterapia poate fi de un real folos, deoarece în cadrul acesteia
părinții învață cum să faciliteze copilului un comportament nou, mai puțin agresiv, iar copilul este
abordat ca și individualitate. Copilul învață, prin modalități specifice vârstei (mai ales prin terapia prin
joc) să își transforme impulsurile agresive în acțiuni controlate și să înțeleagă impactul negativ pe care
îl are asupra celorlalți).
6. MODUL DE MANIFESTARE A DASCĂLULUI
În rezolvarea problemelor de comportament, dascălul poate folosi mai multe tehnici :
contactul din priviri; contactul prin intermediul gesturilor; deplasarea către elevul neastâmpărat;
alte mijloace nonverbale; invitația la răspuns.
Dascălul nu trebuie să rețină la școală elevul, să-l izoleze, să anuleze participarea sa la activități
dorite, să interzică să părăsească banca, să facă curat în sala de clasă, să primească activități
suplimentare.

147
Factorii abandonului şcolar

Prof. Călina Iulia Lavinia


Abandonul şcolar în ţara noastră este într-o creştere îngrijorătoare, în timp ce la nivelul întregii
Uniuni Europene, tendinţa generală este de scădere. La nivel rural, rata de părăsire timpurie a şcolii este
mult mai ridicată decât la nivel urban, iar categoriile sociale ţintă sunt rromii şi populaţia defavorizată
social.
Conform Institutului Naţional de Statistică aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au
renunţat la studii (obligatorii, conform legii), cu 10%, se menţionează, mai mult decât acum doi ani şi
cu 7% mai mult faţă de media europeană. Aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel
mult opt clase, în vreme ce peste 75% dintre copiii rromi abandonează şcoala înainte de a împlini vârsta
de 14 ani. 37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, iar 43% dintre copiii cu dizabilităţi nu
sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ. Pentru toţi aceşti tineri care renunţă la studii viitorul este
negru, pentru că nu-i aşteaptă decât şomaj, sărăcie, marginalizare.
Factorii individuali și socio-economici duc la abandonul școlar sau neșcolarizare și sunt aproape
aceiași, indiferent de regiune, țară, La noi în școală abandonul școlar este o problemă la care căutăm
soluții permanent. Școala se găsește la periferia orașului, într-un cartier locuit predominat de rromi și,
în general, de familii cu venituri mici și foarte mici. Pe parcursul anilor am ajuns la concluzia că
există anumiți factori ce determină abandonul școlar. Mai concret, categoria de factori individuali cu
cea mai mare frecvenţă ce determină neincluderea într-un sistem de educație sunt:
• motivaţia redusă pentru activităţile şcolare,
• absenteismul ridicat,
• dificultăţile de învăţare determină evoluţia şcolară a elevilor, putând genera riscul de abandon,
• dificultăţile de adaptare la cultura şcolară.
Primul factor de factură socio-economică care duce la creșterea abandonului sunt veniturile la
limita subzistenţei ale familiilor elevilor.
Un alt factor din aceeași categorie care generează riscul de abandon este cel al lipsei condiţiilor
minimale de studiu acasă, el întrunind peste un sfert dintre cazuri. Apoi, atitudinea negativă a
membrilor familiei determinată de cultura și tradiția specifică etniei îi determină pe aceștia să renunțe la
educație.
Este clar că trebuie găsite soluții reale de scăderea a absenteismului și, implicit, a abandomului
școlar. O bună soluție aplicată la noi în școală este colaborarea cu organizații nonguvernamentale și
implementarea de proiecte cu fnanțare europeană care să le asigure copiilor cu risc de abandon școlar o
masă caldă, condiții de efectuare a temelor, de participare la diverse activități educative, după orele
de curs.
O altă soluţie ce este demult aplicată la noi în şcoală este învăţământul ,,A doua şansă”. Această
formă de învăţământ este, mai nou, susţinută de o serie de proiecte cu finanţare europeană ce sprijină
elevii unei astfel de forme de învăţământ atât prin cursuri de vară, ce le asigură o pregătire de bază
necesară integrării facile în şcoală, precum şi prin sume de bani deloc de neglijat.

Bibliografie
http://www.tribunainvatamantului.ro/abandonul-scolar-un-fenomen-care-face-ravagii-in-
invatamantul-romanesc/- articol realizat de Angela Gheorghiu (30.05.2018)
http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copiii-care-nu-merg-la-scoala-pt-web.pdf.pdf-,, Copiii
care nu merg șa școală”, analiză realizată de UNICEF, București, 2012

148
ABANDONUL ŞCOLAR

Profesor- CALU DIANA MARIA


ȘCOALA GIMNAZIALĂ DEVESEL
Educația începe în familie încă din primii ani de viață . A fi părinte înseamnă să ai cunoștințe ,
deprinderi și capacitatea de a relaționa , trebuie să ai valori la care să aderi și față de care să-ți reglezi
conduita, orientând-o într-o direcție predominant pozitivă , pentru integrarea în societate . În actualele
condiții sociale , mulți părinți nu sunt vigilenți în ceea ce privește educarea copiilor către standarde
normale și sociale , copilul creându-și o proprie personalitate care poate fi detașată de adevăratele
valori morale . Din cauze diverse elevul se poate detașa în așa mare măsură , că poate ajunge la
abandon școlar.
Abandonul şcolar este ultima fază a insuccesului şcolar, acestui termen nefiindu-i necesară o
definiţie complexă. Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi,
care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi care nu vor reuşi să
se adapteze la mediul socio-profesional, la nivelul cerinţelor acestuia.
Eu cred că vina aparţine în exclusivitate contextului social în care ne aflăm. Atitudinea negativă a
unor elevi faţă de învăţătură şi muncă este urmare a lipsei motivaţiei, aceasta fiind cauzată de
problemele familiei care nu întrezăresc o rezolvare (lipsa unui loc de muncă, implicit a banilor,
conflictele generate de aceasta, atitudinea familiei faţă de şcoală etc.).
Motivaţia învăţării lipseşte şi în cazul elevilor cu părinţi care au absolvit cel puţin liceul, dar nu
reuşesc să se angajeze. Pentru aceste familii supravieţuirea este posibilă numai prin activităţi ce
presupun muncă fizică grea, efectuată de către toţi membrii familiei. Alocaţia oferită de stat,
condiţionată de frecventarea şcolii, este o glumă proastă, având în vedere că pot câştiga mai mulţi bani
dacă trimit copilul la muncă.
Un alt caz este acela în care veniturile familiei sunt substanţiale, dar nu sunt provenite din muncă
cinstită (furturi, înşelăciuni etc.). Şi aici găsesc o vină sistemului nostru, care nu reuşeşte să impună
respectarea valorilor morale.
Pentru a oferi soluţii în ceea ce priveşte abandonul şcolar, trebuie să-l recunoaştem din timp şi să
încercăm să-l combatem.
În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală, pentru că apar primele goluri în cunoştinţe şi
complexul de inferioritate faţă de colegi. A doua fază se caracterizează prin apariţia unor lipsuri grave
în cunoştinţe şi incapacitatea de a rezolva independent sarcinile şcolare. Faza a treia este caracterizată
de corigenţe, iar profesorii încearcă unele măsuri, uneori fără să cunoască adevăratele cauze. Elevul
manifestă rezistenţă sau revoltă, face dezordine în clasă ori devine închis şi neliniştit. Ultima fază este
aceea în care rămâne repetent, unii fiind greu de recuperat, deoarece fug de la şcoală, vagabondează,
apoi abandonează şcoala.
Nu se pot oferi soluții , dată fiind complexitatea cauzelor ce determină abandonul şcolar, dar se
pot încerca anumite metode: convorbiri individuale şi colective, întâlniri ale diriginţilor şi ale
profesorilor cu părinţii (vizita la domiciliu nu mai este de ceva vreme ,,recomandată”…), discuţii ale
elevilor cu cel vizat, şedinţe cu psihologul sau consilierul şcolar (desigur, dacă reuşim să găsim unul
sau dacă reuşim să convingem copilul să stea de vorbă cu el!).
Optimismul nu este cea mai bună atitudine şi nici îngrijorarea . Să nu uităm că suntem cadre
didactice, avem o anumită demnitate, iar rolul nostru de a forma oameni nu este acceptat de toţi semenii
noştri .
BIBLIOGRAFIE:
 Stoica, Marin - ,,Sinteze de pedagogie şi psihologie”, Editura Universitaria, Craiova,
1992;
 Nicola, Ioan - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992;
 Dumitrescu, Ion; Andrei, Nicolae - ,,Activitatea educativă a dirigintelui”, Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 1975.
 https://www.didactic.ro/materiale-didactice/

149
PROIECT EDUCAŢIONAL
PENTRU REDUCEREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Prof. Căpriţă Paraschiva


Colegiul Economic Buzău
„Lecţii de dans modern şi dans popular”
(activitate desfăşurată în data de 20.03.2018, în cadrul proiectului
de partenariat educaţional „Cântăm, dansăm, împreună ne distrăm”,
încheiat cu Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău
şi Palatului Copiilor Buzău)

REZULTATE OBŢINUTE
la Concursul Naţional de Dans „Împreună pentru viitor”
Dans modern – locul I la faza Dans tradiţional – locul I la faza
judeţeană şi locul III la faza regională judeţeană şi locul II la faza regională

150
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Profesor psihopedagog: Căpușan Mihaela Ramona


Școala Gimnazială Specială C.R.D.E.I.I. Cluj-Napoca

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.

151
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru
absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în
şcoală.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie
diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.

Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

152
Prevenirea abandonului școlar-metode

Prof. înv. primar Caraconcea Cristina Elena


Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Giurgiu
Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu, uneori e chiar anevoios, cu numeroase
obstacole care trebuie surmontate, iar copiii noștri merită toate aceste eforturi pentru a le oferi șansa de
a clădi un viitor mai bun.
Nu mai este un secret că România este țara cu cei mai mulți elevi din Uniunea Europeană care
abandonează școala. Practic, doi elevi din zece renunță la școală.
Abandonul școlar in Romania este o problemă care încă nu are o rezolvare finală și este cauzat de
multe consecințe: lipsa părinților, șomajul, excluziunea socială, sărăcia etc.
În cadrul școlii, situațiile de abandon pot fi determinate de repetențiile frecvente, de integrarea
insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relațiilor cu profesorii și cu colegii. La nivelul
școlii sunt foarte puține acțiuni care să prevină abandonul școlar. Cadrele didactice pot avea un rol
important în prevenirea abandonului școlar timpuriu, deoarece sunt în permanent contact cu elevii, pot
identifica și diagnostica problemele acestora și pot atrage atenția autorităților sau organizațiilor non-
guvernamentale competente pentru a interveni la nevoie. Divorțul, alcoolul, violenta în familie sunt
semne ce preced adesea decizia de abandon al copiilor care ajung pe strada sau sunt duși în centre de
plasament. Fără prezența părințiilor care să ofere siguranța de care au nevoie copii, aceștia sunt într-o
stare continuă de supraviețuire, iar școala nu mai este o prioritate. Multe dintre familiile de etnie romă
sunt de obicei familii numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme în a asigura
îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor și resimt în masă nevoia de forță de muncă (fie pe câmp, fie în
gospodărie pentru a avea grijă de frații mai mici).
La nivelul școlii noastre s-au adoptat mai multe măsuri, printre care: sprijinirea familiilor cu o
situație materială precară pentru a-și susține copiii să meargă la școală; implementarea de activități
educative de creștere a atractivității școlii și a gradului de implicare școlară a elevilor; implicarea
elevilor a căror părinți sunt plecați în străinătate într-un program de consiliere psihologică în vederea
ameliorării problemelor de dezvoltare psihoemoțională cu care se confruntă; implicarea activă a
părinților în viață școlară prin participarea la diverse ore de curs, la diferite activități extrașcolare,
comune cu elevii si cadrele didactice etc.
În țară se desfășoară numeroase programe, în vederea combaterii abandonului. În cadrul acestora,
părinții beneficiază de consiliere și servicii sociale, juridice și sprijin material, în funcție de nevoile
identificate. Acțiuni de informare și conștientizare cu privire la dreptul copilului la educație se
desfășoară în școli, iar specialiștii din instituțiile partenere se implică în grupuri de lucru având ca scop
întărirea rețelelor interinstituționale locale care oferă servicii complementare și de calitate copiilor și
familiilor.

153
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR

Prof. Caragata Gherghina, L.P.S. Braila


Absenteismul este o problemă socială caracterizată prin conduită evazionistă, cronică,
care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară.
Fuga de la ore este o problemă predominant emoţională (conduită de tip evazionist, o formă de
evadare fizică şi psihologică din situaţia percepută ca traumatizantă).
Absenteismul poate fi o formă de manifestare a devianţei şcolare (semnal tardiv al
existenţei unor probleme).
Poate semnala şi reducerea ataşamentului şi a integrării, identificare scăzută cu obiectivele şi
aspiraţiile grupului de elevi.
Pentru prevenirea abandonului scolar se pot desfasura diverse activitati ce pot avea ca scop:
conştientizarea elevilor cu privire la importanţa, complexitatea şi funcţiile şcolii şi la implicaţiile
absenteismului şi ale abandonului şcolar. Formarea unui comportament responsabil ca elev într–o
instituţie şcolară.
prevenirea şi intervenţia primară în cazul absenteismului şcolar.
Profesorul trebuie sa se implice pentru:
1. identificarea cauzelor absenteismului scolar;
2. dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevilor faţă de şcoală;
3. conştientizarea de catre elevi a urmărilor negative ale absenteismului şcolar;
4.identificarea valorilor, resurselor importante furnizate de şcoală;
5. reducerea absenţelor şcolare pe termen lung;
6. identificarea surselor de stres şcolar;
7. dezvoltarea stimei de sine a elevilor, construirea unei imagini de sine pozitivă prin
autocunoaştere si dezvoltare personală;
8. creşterea motivaţiei şcolare prin clarificarea scopurilor de lungă durata.
În scopul prevenirii şi combaterii abandonului scolar în şcoala noastră s-au luat următoarele
măsuri:
- dirigintele şi profesorii clasei monitorizeaza elevii care absentează frecvent de la disciplina lor
sau de la clasă;
- săptămânal dirigintele clasei motiveaza în baza dovezilor absenţele elevilor, din clasele pe care
le coordonează, conform cu ROFUI ;
- adeverinţele medicale sunt vizate de medicul şcolar şi înregistrate la secretariatul şcolii, doar
dacă nu au depăşit 5 zile de la revenirea elevului la şcoală;
- in cazul în care părintele solicită telefonic dirigintelui învoirea elevului, părintele va trimite
dirigintelui cererea de învoire, care va fi adusă la cunoştinţa directorului şi contrasemnată de acesta;
- in situaţii speciale, care presupun părăsirea incintei şcolii de către elev acesta va putea părăsi
liceul cu bilet de voie semnat de diriginte şi avizat de director;
- dirigintele care constată numărul mare de absenţe ale unor elevi în urma consultării săptămânale
a caietului de monitorizare al absenţelor ia legătura cu elevul pentru a identifica motivul absenţelor şi
de asemenea cu familia sau tutorii legali ai elevilor;
- până în data de 5 a lunii în curs diriginţii claselor completeaza fişa de monitorizare lunară a
absenţelor elevilor şi o depun la secretariatul sau direcţiunea şcolii;
- se va afişa lunar situaţia absenţelor pe clase in sala profesorală;
- lunar Consiliul Profesoral şi Consiliul de Administraţie este informat asupra situaţiei absenţelor
şi măsurilor luate de diriginţi şi consiliile profesorilor claselor;
Diriginţii pot solicita sprijinul psihologului şcolar în alegerea programului, activităţilor de
intervenţie privind prevenirea abvandonului scolar.
Alte activitati ce pot fi desfasurate pentru prevenirea abandonului scolar :
Aplicarea chestionarului pentru evaluarea riscului de abandon şcolar
Activităţi de creştere a stimei elevilor şi de comunicare interpersonală
Administrarea chestionarului pentru părinţi; Fişa părinţilor

154
Activităţi prin care să argumen-teze importanţa motivaţiei pt. învăţare şi educaţie;
Antrenarea colegilor de clasă: unul sau mai mulţi colegi ai copilului se oferă să-l ajute la
disciplinele respective;
Antrenarea comunităţii de părinţi – pentru a ajuta familia în dificultate;
Efectuarea unei anchete sociale dacă situaţia socio-economică a familiei este precară şi/sau sunt
suspiciuni de neglijare sau abuz asupra copilului (primărie);
Intervenţia unui psiholog;
Consilierea şi orientarea profesională a părinţilor (consilierul şcolar);
Implicarea unor organisme private (ONG-uri, sponsori,etc) din comunitate (exemple de
activităţi);
Implicarea în activităţi curriculare sau extracurriculare (vocaţionale sau de voluntariat).

Bibliografie:
Rudică, T., (1981), Familia în faţa conduitelor greşita ale copilului, Bucureşti, EDP;
Salade, D., (1995), Educaţie şi personalitate, Cluj - Napoca, Casa cărţii de ştiinţă;
Stolz, G. (2000), Eşec şcolar – Risc de eşec şcolar, Bucureşti, Ed. Victor

155
MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU ÎNVĂȚĂTURA

PROF. CARPOV TEODORA


SCOALA GIMNAZIALĂ ”GRIGORE ANTIA”

Pentru cadrele didactice, un elev motivat este în primul rând, cel care ascultă cu interes ceea ce li
se predă și care depun efort în a răspunde tuturor sarcinilor de învățătură. În context școlar, motivația
nu este alt ceva decât procesul care conduce, ghidează și menține un anumit comportament dezirabil
statutului de elev: participarea la ore, implicarea în activitățile de învățare din clasă și de acasă,
rezolvarea cu succes a sarcinilor.
De multe ori copiii sau elevii noștri “ par de nerecunoscut”, traversând perioade de mai scurte sau
mai lungi în care interesul pentru învățare suferă o schimbare dramatică. Părinții devin îngrijorati sau
chiar furioși. Cauzele care conduc la o astfel de situație sunt foarte variate și țin nu numai de copilul
însuși, familie sau școală ci și de societate.
Pentru a preveni abandonul școlar și a combate lipsa de motivație a elevilor este nevoi să găsim
modalitatăți de a înlătura factorii ce duc la acesta ca: plecarea părinților în străinătate, atitudinea față de
școala a părinților, modelul parental negativ, stresul cauzat de problemele și conflictele din familie,
lipsa de supraveghere și control a elevilor sau lipsa de afectiune.
Aproape fiecare din noi a simțit în viață cum un gest aparent nesemnificativ, un simplu semn sau
un zâmbet încurajator ne-au “dat aripi “. Încrederea în potențialul elevului, sprijinul constant și apelul
la strategiile de învățare pot schimba dramatic modul de raportare al elevului față de școală și
învățătură. Orice ființă umană are o motivație pentru toate acțiunile sale iar dacă această motivație este
căutată și valorificată pentru a schimba destinul copilului pe care îl ghidăm la începutul vieții, fiind un
efort care merită făcut.
Atunci când un elev nu este motivat de școală, părinții acumulează de regulă frustările asociate cu
performanțele școlare nesatisfăcătoare . Realitatea este că părinții sunt un factor cheie în motivarea
copilului și pot să contribuie semnificativ în planul îmbunătățirii performanțelor sale școlare. Pentru a
construi motivația copilului pentru cariera școlară și ceea ce învață, deopotrivă intrinsecă și extrinsecă,
este important să existe o cât mai bună colaborare între părinți și școală și membrii comunității (
inclusiv grupul de prieteni)
Relația cu școala trebuie să fie un proces bazat pe respect mutual și colaborare activă a ambelor
părți, orientat spre urmărirea obiectivelor educaționale în interesul elevului.

156
ABANDONUL ŞCOLAR

Prof. Cernătescu Norica


Şcoala Gimnazială Morăreşti
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandoneazăşcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți. Lipsa interesului pentru şcoală se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile
personale ale părinților şi prin lipsa de cultură a comunității.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul
rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandonşcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.

157
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar.Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie..

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

158
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. Chelu Narcisa


Abandonul școlar se caracterizează prin părăsirea prematură a școlii înaintea obținerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studiu început.
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali și şcolari.
Educația este percepută ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituție prin
care societatea își perpetuează existența. Astfel, școala este un “factor cheie “ al dezvoltării. În zilele
noastre, de la școală se așteaptă totul: să îi ajute pe tineri să cunoască trecutul și să înțeleagă prezentul,
să îi ajute să conștientizeze și să își asume responsabilitatea pentru a se implica în orientarea destinului
colectivităților către un viitor dorit. Din acest punct de vedere orice problemă cu care se confruntă acest
sistem de învățământ trebuie analizată, dezbătută și trebuie căutate soluții pentru o eventuală
ameliorare. Pe aceasta linie se înscriu și problemele de risc de abandon școlar și problemele
comportamentale.
Cauzele principale ale abandonului școlar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice și pedagogice.
Elevii care abandonează școala sunt cei care, în general, s-au făcut remarcați prin absenteism și
alte dificultăți de comportament, pentru care au fost sancționați în repetate rânduri la școală.
Majoritatea elevilor care prezintă un risc înalt de abandon școlar, sunt incapabili să se adapteze și
să funcționeze adecvat în contextul clasei tradiționale iar rezultatele școlare sunt sub medie - aceștia nu-
și stabilesc obiective profesionale, prezintă absenteism, ostilitate față de adulți și cadrele didactice,
provine dintr-o familie ce experimentează un stres existențial cu probleme economice serioase.
La vârsta preșcolarității, cadrul didactic are un rol decisiv în formarea conceptului despre școală a
copiilor. Comunicarea copilului cu cadrul didactic – educatoarea la această vârstă, fiind extrem de
importantă, comunicarea verbală și cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului școlar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forța și posibilitățile sale. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, dar în
grupuri mari sau mici, fiecare elev poate avea un rol, un loc și o valoare.
Evaluarea pe care o face cadrul didactic, trebuie să se refere la competențele și capacitățile
educaționale ale fiecărui copil. Prin această evaluare, el trebuie să identifice: ce face fiecare, cum este
fiecare, ce știe fiecare, cum cooperează cu ceilalți.
În urma acestei evaluări, trebuie plecat de la premisa că fiecare elev are valoare și este unic în
felul său și că fiecare copil poate învăța, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului școlar, trebuie cunoscute aptitudinile și nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educație fie el de religie sau etnie diferită față de restul copiilor.
De asemenea, este menționată aprecierea potrivit căreia, în mediul rural, abandonul școlar crește
iarna, în condițiile lipsei de subsistență și din cauza lipsei hranei sau a îmbrăcămintei necesare. Pe de
altă parte, încălzirea vremii și crearea condițiilor naturale de practicare a unor îndeletniri, îi fac pe unii
copii să-și urmeze părinții la muncă, abandonând școala. Școala a ajuns să fie abandonată în ziua de
azi, pentru că, nu contează în ierarhii și nu este percepută ca valoare în sine.
Educația pentru toți, este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea și implicarea tuturor, ca ea să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se
dezvolte.
Referințe:
Revista învățământului preșcolar – Ministerul Educației și Cercetării – Institutul de Științe ale
Educației – București 2006

159
„Principală cauză a abandonului școlar”

Profesor învășământ preșcolar Cherecheș Doina


Școala Gimnazială Mărișelu
Județul Bistrița- Năsăud
Educația este un domeniu în care nu putem vorbi nici de vacanțe, nici de concediu, ea este și
trebuie să rămână centrul preocupărilor de dezvoltare și reformare a sistemelor educaționale, a
finalităților acestora și a societății însăși.
Pregătirea copiilor și a tinerilor pentru viață înseamnă educarea lor în armonie cu principiile,
normele și idealurile poporului român.
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, iar apoi ea se continuă în grădiniță și
apoi în școală.
Școala are un rol important în formarea personalității copilului, ea îi formează priceperi,
deprinderi, obișnuințe. Mergând la școală copilul își însușește cunoștințe, norme , reguli care îl ajută să
socializeze, să-și dezvolte spiritul de competiție, îl ajută să își formeze caracterul, să se intergeze în
societate, contribuind la formarea unei culturi de bază, precum și la alegerea unui drum în viață. Ea
pregătește individul pentru a se adapta normelor și regulilor societății actuale.
Din păcate în zilele noastre constatăm că tot mai multe persoane tind să micșoreze rolul
important pe care îl are școala în viața unei persoane.
Cu toate că în societatea românească școala este gratuită observăm în fieacre an cu tristețe, că un
număr tot mai mare de copii renunță la școală din diferite motive.
Unul dintre aceste motive este atitudinea negativă față de învățătură, care se observă tot mai des
atât la unii elevi, cât și la părinții acestora.
Aceasta se manifestă prin indiferența față de notele slabe, pasivitatea, absenteismul de la ore,
indisciplina din timpul lecțiilor etc. În acest caz elevii sunt predispuși eșecului școlar.
Cauzele acestei atituni negative față de școală care duc apoi la abandonul școlar se datorează în
primul rând familiei din care provine elevul.
În aceste familii interesul copilului nu este prioritar, familia nu este preocupată ca acesta să
urmeze cursurile unei școli, fiindu-le indiferent daca el merge la școală , dacă are cele necesare,sau
dacă își face temele. În aceste cazuri copilul vine la școală cu temele nepregătite, cu lipsuri mari în
rechizite,cu o ținută dezordonată, este indisciplinat și obține rezultate slabe. Din această cauză el nu se
încadrează în colectivul clasei datorită in mare măsură și comportamentului său inadecvat, iar copiii îl
marginalizează. Fiind marginalizat el se consideră nedreptățit și atunci refuză să mai vină la școală.
Alteori copilul nefiind deprins în familie să muncască și să învingă greutățiile întâlnind primele
dificultăți la școală se descurajează și apare delăsarea. Apar tot mai multe lacune în cunoștințele
elevului ceea ce duce la insuccesul școlar, implicit abandonul școlar.
Uneori părinții tind să exagereze îndeplinirea dorințelor copilui scutind-ul pe acesta de orice
obligație de muncă, în cadrul familiei copilul ajungând la concluzia ca lui i se cuvine tot, că nu are nici
un fel de obligație, inclusiv aceea de a învăța, el devenind capricios.
Alteori familia transferă asupra școlii întreaga răsundere pentru neîmplinirile copilului, în loc să
se preocupe ea de acest lucru.
Atitudinea copilului față de școală și învățătură este rezultatul influențelor educative exercitate de
familie și școală asupra lui, de aceea, școala trebuie să aibă o coolaborare cât mai bună cu familia
implicând părinții în numeroase activități desfășurate în școală.
Aceasta coolaborare fructuasă între școală și părinți, are ca rezultat reducerea eșecului elevilor,
trezirea interesului acestora pentru actul de învățare și impllicit obținerea de reuțite școlare, ceea ce
duce la scăderea abandonului școlar.

160
CAUZE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENIRE A ABANDONULI ȘCOLAR

Prof. Chețu Carmen


Colegiul Tehnic de Transporturi Auto
Drobeta Turnu Severin
Mehedinți
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze.
Școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale.
Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoală.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Rolul educatorului este nu numai de a-i informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să
conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.

161
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la școală fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatorul se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Studiile de specialitate au arătat că situaţia concretă în care se dezvoltă copilul, cu alte cuvinte
situaţia familiei în care creşte copilul şi tot ceea ce derivă din această situaţie, reprezintă principala
cauză a abandonului şcolar

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

162
ABANDONUL ȘCOLAR – CAUZE ȘI MODALITĂȚI DE PREVENIRE

Chiorbeja Alina Cătălina


Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”
Poiana Teiului, Neamț
Abandonul școlar constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ înaintea
obținerii unei calificări, pregătiri profesionale sau înaintea încetării actului de studii început. Elevii care
abandonează școala sunt cei care s-au făcut remarcați pentru absenteism și alte dificultăți de
comportament, pentru care au fost sancționați în repetate rânduri în școală.
Abandonul școlar este o problemă cu care se confruntă societatea contemporană. Efectele
abandonului școlar demonstrează că acest tip de conduită este destul de grav.
Pentru a reduce numărul abandonurilor școlare trebuie încercată identificarea și studierea câtorva
cauze:
• școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie, și lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu. Ei rămân să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau muncesc ca
zilieri la oamenii mai avuți. Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile
părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori exploatarea
copiilor de către părinți. Lipsa interesului pentru școală se explică prin presiunile de ordin economic,
prin dezamăgirile personale ale părinților și prin lipsa de cultură a comunității din care fac parte. Aceste
cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre școlile din aceste zone, prin
asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor, dar și asigurarea hranei pentru elevii
care au domiciliul la distanțe mari de școală.
• cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniu educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una din cele mai importante variabile în reușita sau eșecul
școlar al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu școala. Există situații când
părinții încurajează încălcarea normelor valorilor școlare prin atitudinea lor față de școală. Elevii sunt
încurajați și de atitudinea părinților pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanția
asigurării unui loc de muncă. Mai mult decât atât, emigrarea forței de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi. Unii dintre ei își urmează părinții, iar alții sunt lăsați în grija unor rude, care se ocupă superficial
de situația școlară a copiilor.
• factorii de natură socială și economică sunt alte cauze care conduc la îndepărtarea elevilor de
mediul educațional.
• factorii de natură educațională au și ei un rol important în apariția fenomenului de abandon
școlar.
• anturajul de proastă calitate reprezintă un factor negativ în viața elevului și din cauza căruia
elevul abandonează școala
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;

163
 psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. "Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia "negative", aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie. Abandonul şcolar reprezintă un
motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu membrii familiei.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

164
Prevenirea abandonului școlar

Școala Gimnazială Jirov,Corcova,jud. Mehedinți


Prof.înv. primar:Domnica Chirculescu
În mediul rural abandonul școlar este des intalnit.Numărul copiilor care abandonează școala
crește de la an la an.Deși s-au depus eforturi ,abandonnul este în ascensiune,pentru că din ce în ce mai
mulți părinți pleacă la muncă în străinătate în Franța,Belgia, Germania, Spania,Anglia și Grecia și își
iau copiii cu ei chiar și de la vârsta de un an . În majoritatea cazurilor părinții își aduc copiii înapoi în
clasa I,la insistențele noastre a cadrelor didactice ,lăsându.i în grija bunicilor,mătușilor,vecinilor,chiar si
străbunicilor.
Dacă majoritatea copiilor sunt adusi înapoi în clasa I, ei abandoneaza școala cel târziu în clasa a
IX-a când părinții îi ia definitiv în străinătate.
O altă creștere semnificativă a riscului de abandon este determinată și de următoarele situații:
familie săracă,lipsa mamei în gospodărie ,parinți cu nivel de instrucție redus,parinți tineri,parinți
agricultori,familie numeroasă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală
Noi cadrele didactice trebuie să discutăm cu familiile respective ,să-i facem să înteleagă
importanța educației în viața copilului ,să înțeleagă că dacă copilul învață azi ,mâine va fi un om
educat,un om pregătit ,un om care se va respecta pe el însuși,dar și pe ei ca părinți,un om care va avea
multe oportunități în viitor .Putem să-i implicăm și în diferite proiecte cu ajutor financiar pentru
copii,materiale de lucru,să beneficieze de excursii ,să li se ofere chiar și părinților posibilitatea de a
urma cursuri de calificare gratuite în speranța găsirii unui loc de muncă ,astfel ridicându-se nivelul de
trai .nemaifiind nevoiți să plece în străinătate sau să-si oprească copiii de la școală luându-i cu ei la
munca câmpului.
Prin actvitățile noastre de la clasă noi dascălii trebuie să-i ajutăm pe acești copii ca pe langă scris
,citit și socotit să-i facem să-si dorească să-și însușească cât mai multe cunoștințe .Nu este ușor ,pentru
că acești copii sunt foarte afectați de situație ,iar noi suntem singurii care contribuim la educația
lor,trebuie să-i cunoaștem si sa descoperim toate problemele pe care le au si să-i ajutăm sa le
depășească.În cele mai multe cazuri chiar și pe parinți îi consiliem și-i ajutăm să-și depășească
anumite probleme care îi afectează și pe ei și pe copiii lor.
Relația strânsă dintre familie,elev și școala este foarte importantă în prevenirea și
combaterea abandonului școlar.

165
EDUCAȚIA E ȘANSA TA
PROIECT EDUCAŢIONAL EXTRACURRICULAR

Prof.înv.primar Chirilă Georgeta Mirela, Șc.G. Nr.1 Abram, jud. Bihor


ARGUMENT:
Una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă învăţământul din ţara noastră este
abandonul şcolar, fenomen care generează efecte negative la nivel de individ şi asupra întregii societăţi.
Motivaţia abandonului şcolar, potrivit cercetărilor statistice în domeniu, o reprezintă, cel mai frecvent,
situaţia economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinţilor în străinătate şi lipsa
locurilor de muncă atractive pentru tineri” În anul 2013/2014, rata abandonului şcolar în învăţământul
primar şi gimnazial a fost de 1,5% (1,3% în învăţământul primar şi 1,9% în învăţământul gimnazial).De
aceea se impune implementarea unui plan de măsuri care să prevină ,să reducă rata abandonului şcolar.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Activităţile ce vor fi desfăşurate în cadrul acestui proiect vor urmări motivarea elevilor în vederea
reducerii abandonului şcolar, prin sporirea creativităţii şi prin dezvoltarea competenţelor de
comunicare, lingvistice, matematice, informatice, muzicale, artistice etc. Un elev implicat în propria
educaţie va fi un elev motivat să îşi finalizeze studiile, de aceea, situaţiile de învăţare trebuie să fie
legate de aspectele reale ale vieţii.
Profesorul are menirea să promoveze învăţarea eficientă, adică o învăţare activă, participativă şi
creativă. De aceea şi noi încercăm, prin acest proiect, să-i implică activ, atât pe elevi, cât şi pe părinţii
acestora, în diverse activităţi educative.
SCOPUL PROIECTULUI:
• Conştientizarea elevilor cu privire la importanţa, complexitatea şi funcţiile şcolii şi la
implicaţiile absenteismului şi ale abandonului şcolar. Formarea unui comportament responsabil ca elev
într–o instituţie şcolară.
• Prevenirea şi intervenţia primară în cazul absenteismului şcolar.
OBIECTIVE GENERALE:
1. Identificarea principalelor motive ale absenteismului şcolar;
2. Dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevilor faţă de şcoală;
3. Elevii să conştientizeze urmările negative ale absenteismului şcolar;
4. Elevii să fie capabili să identifice valorile, resursele importante furnizate de şcoală;
5. Reducerea absenţelor şcolare pe termen lung;
6. Identificarea surselor de stres şcolar;
7. Dezvoltarea stimei de sine a elevilor, construirea unei imagini de sine pozitivă prin
autocunoaştere si dezvoltare personală;
8. Creşterea motivaţiei şcolare prin clarificarea scopurilor de lungă durată.
METODE/TEHNICI DE LUCRU:
-Întâlniri, dialog, dezbateri, expuneri,atelier de lucru,activități distractive
GRUP ŢINTĂ:
-elevii claselor V-VIII ;
-părinţii.
BENEFICIARI:
- direcţi: elevi, părinţii, cadre didactice, agenţi poliţie.
- indirecţi: grup familial, societatea.
LOCAŢIA: Sala de clasă şi alte spaţii impuse de programul acţiunilor.
DURATA: pe parcursul anului şcolar
RESURSELE PROIECTULUI:
- Resurse umane: elevi, părinţi.

166
- Resurse materiale: materiale necesare desfăşurării unor ateliere de creaţie,produse alimentare,
fotografii, aparat foto şi video, lucrări realizate de copii.
- Resurse financiare: resurse proprii
REZULTATELE AŞTEPTATE:
În urma derulării proiectului dorim să constatăm că elevii cu risc de abandon şcolar frecventează
şcoala .
În urma derulării proiectului se va îmbunătăţi relaţia de parteneriat şcoală-familie .
Reducerea absenţelor nemotivate şi a abandonului şcolar;
Promovarea unei atitudini responsabile ca elev într-o instituţie şi a unei atitudini pozitive faţă de
şcoală;
Prevenirea absenteismului.
ECHIPA DE REALIZARE:
-Responsabil-director –prof.Hossu Sorin
-Iniţiator proiect-prof.Chirilă Georgeta
- Colaborator –prof. Socaciu Laura
- dirigintii calselor V-VIII
TEHNICI DE MONITORIZARE:
Album foto
Procese verbale
EVALUAREA PROIECTULUI:
Portofoliul proiectului
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
Nr.crt. Activitatea Modalitate de Termen Responsabil
realizare

1. Cine şi de ce -Identificarea elevilor Permanent Prof.Chirilă


absen-tează? cu absenţe multe; Georgeta
-Înştiinţarea părinţilor Diriginți
cu privire la nr. de
absenţe al copiilor;
-Monitorizarea strictă a
absenţelor elevilor;
-Identificarea elevilor
cu risc de abandon.
2. Să ne cunoaştem mai -Chestionare aplicate Nov Prof.Chirilă
bine. copiilor pt evaluarea Georgeta
riscului de abandon. Diriginți
3. -Cum mă văd eu,cum -Constituirea pozitivă a Ian Prof.Chirilă
mă văd ceilalți. imaginii de sine Georgeta
4. -Ne suntem de ajutor! -Suport educaţional în Periodic Prof.Chirilă
vederea pregătirii Georgeta
temelor pentru a doua Diriginți
zi, inclusiv servicii de
recuperare a întârzie-
rilor educaționale;
5. -Minte sănătoasă în -atelier de gastrono-mie Martie Prof.Chirilă
corp sănătos Georgeta
6. -Să oferim bucurie -colectare şi Aprilie Prof.Chirilă
celor care au nevoie! oferire de cadouri Georgeta
colegilor ne-voiaşi
7. - Împreună ne e bine -jocuri distractive în aer Iunie Prof.Chirilă
liber Georgeta

167
ABANDONUL ȘCOLAR-CAUZE ȘI MĂSURI DE PREVENIRE

prof.Chiș Bogdan Gheorghe


Școala Gimnazială Săuca, județul Satu Mare
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor școlare ar fi bine să identificăm și să studiem câteva
cauze:
Școlile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie și lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau, muncind
ca zilieri la oameni mai avuți din sate.
Sărăcia comunităților din zonele defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației. Această stare provoacă deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către
părinți. Tendința de a considera că familiile din zonele defavorizate nu valorizează pozitiv importanța
educației este superficială. Lipsa interesului pentru școală se explică prin presiunile de ordin economic,
prin dezamăgirile personale ale părinților și prin lipsa de cultură a comunității care poate fi susceptibilă
față de instituțiile formale.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre școli din asemenea
zone,prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care
să asigure transportul elevilor dar, și asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari
de școală.
Cultura de origine a elevilor - cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reușita sau
eșecul școlar și profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu școala.
Cunoașterea acestora atitudini și identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în
raport cu carierea școlară a tinerilor constituie un factor important în prevenirea abandonurilor.
Climatul familial - are un rol hotărâtor în cauzele de abandon școlar. Astfel,dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului , climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferența sau
dimpotrivă, tiranică a acestora, iată alte câteva aspecte care conduc spre abandonul școlar.
Factorii de natură socială și economică - cum ar fi: crize politice, economice, sociale și morale,
prăbușirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori - iată alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepartarea lor de mediul educațional și în final - abandon
școlar.
Factorii de natură educațională – în subordonare față de normele și regulile școlare,chiul,
absenteism, repetenție, motivații și interese slabe în raport cu școala, greșelile dascălilor (de atitudine și
relaționare, competența profesională, autoritate morală) – au și ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon școlar.
Anturajul - de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie – dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială,dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate - iată alte cauze pentru care elevul abandonează școala.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului școlar:
- psiho-pedagogice și psiho-sociologice (urmăresc cultivarea unor relații interpersonal adecvate
pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive);
- socio-profesionale - ele decurg din măsurile psiho-pedagogice și psihosociale,urmărind
prevenirea riscurilor de abandon;
- psihiatrice (depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale,comportamentale,
emoționale, tendințe agresive);
- juridico-sociale - aceste măsuri permit creșterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor și prin propaganda juridică, în general.

168
ABANDONUL ŞCOLAR O PROBLEMĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
ROMÂNESC

Prof. înv. preşcolar : Chisa Anca Georgeta


Abandonul şcolar este o formă de manifestare a devianţei şcolare alături de copiat, fuga de la
şcoală, absenteismul şcolar, vandalismul şcolar, violenţa în şcoală. Devianţa şcolară include totalitatea
conduitelor care se abat de la normele şi valorile ce reglementează rol-statusul de şcolar, aceste norme
şi valori sunt incluse în regulamentele şcolare şi în cele de ordine interioară.
După unii autori abandonul şcolar este privit ca o retragere conştientă a elevului din sistemul
social şcolar ca urmare a pierderii interesului sau motivaţiei pentru învăţare şi a angajării în activităţi
exterioare învăţării sau ca urmare a lipsei de resurse economice pentru continuarea şcolarizării.
Fenomenul de abandon scolar nu poate fi estimat cantitativ cu precizie deoarece sunt mai multe
cauze din care apare acest fenomen al abandonului şcolar : lipsa părinţilor din viaţa copiilor aceştia
fiind plecaţi în străinătate,provenienţa din familii de romi sau familii dezorganizate,copii fără un părinte
sau un tutore legal, lipsa motivaţiei pentru învăţătură sau copii din familii cu situaţii financiare critice.
Potrivit celor mai recente date prezentate de Eurostat, în momentul de faţă suntem pe locul trei în
Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a şcolii. Conform aceluiaşi organism european, 18,9% dintre
tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani renunţă la studii. La nivelul Uniunii
Europene, suntem depăşiţi doar de Spania, cu un procent al abandonului şcolar de 20,3%, şi de Malta,
cu 20,1%.
Foarte îngrijorător este că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la nivelul
întregii Uniuni Europene, tendinţa generală, inclusiv în Bulgaria, este de scădere. La fel de grav este
faptul că un procent important din aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea
studiilor.
Aceste rezultate se traduc printr-o problemă extrem de gravă pentru învăţământul românesc de
stat, cu consecinţe serioase la nivelul întregii societăţi. Cauzele sunt diverse, printre ele aflându-se
mediul familial precar, situaţia economică, dar şi metodele învechite de predare, care nu stimulează şi
nu motivează elevii să îşi finalizeze studiile.
Pentru a combate fenomenul abandonului şcolar este necesară, în primul rând, înţelegerea
cauzelor. Pe lângaă cele de ordin social (situaţia economică, modelul oferit de părinţi şi dezorganizarea
familiei, lipsa unui loc de muncă) şi de ordin psihologic (motivaţia scăzută, lipsa de interes, anxietatea,
pasivitatea), cauzele psihopedagogice joacă un rol extrem de important. Acestea din urmă pot fi
transformate în oportunităţi de dezvoltare şi de îmbunătăţire a sistemului actual de învăţământ.
Cadrele didactice trebuie să folosească şi să aplice metodologii diferite faţă de cea clasică, pentru
a stimula iniţiativa şi participarea elevilor. De exemplu:
Apelarea la stiluri diferite de învăţare
Şcolile tradiţionale prezintă materia dintr-o perspectivă rigidă, axată pe citire şi memorare a
informaţiilor. Specialiştii în educaţie propun o metodă actuală, care implică folosirea diferitelor stiluri
de învăţare, pentru a stimula şi pentru a trezi interesul copiilor. De exemplu, metoda vizuală ar putea fi
pusă în aplicare cu usurinţă, profesorul folosind o tablă magnetică pentru a expune lecţiile prin scheme,
desene, culori şi grafice. Astfel, cei mici pot înţelege cu uşurinţă concepte complexe şi abstracte, cu
ajutorul unei expuneri simple şi interactive.
Încurajarea elevilor de a pune teoria în practic
Aceasta poate fi o metodă excelentă de a stimula interesul elevilor şi de a-i face pe aceştia să
preia procesul de învăţare în propriile mâini. De exemplu, instituţiile şcolare pot investi în instrumente
muzicale, destinate orelor de muzică. În acest fel, tinerii vor avea o activitate concretă, interesantă şi
plăcută, care îi va determina să studieze mai mult şi să înţeleagă mai bine noţiunile teoretice.
Lecţiile interactive
În prezent, modul de desfăşurare a unei ore implică adesea un monolog al profesorului, la care
elevul asistă, apoi îşi efectuează temele, pe baza cunoştinţelor reţinute în clasă. De cele mai multe ori,
acest proces face ca elevii să rămână pasivi şi dezinteresaţi, făcând doar strictul necesar, pentru a obţine
o notă satisfăcătoare.

169
În schimb, lecţiile pe baza de proiecte individuale sau de grup permit copiilor să vină cu propriile
idei şi să prezinte informaţia într-un mod plăcut pentru ei. De exemplu, un flipchart de la
Absolutoffice.ro, pe care elevii să creeze prezentări originale, poate fi o soluţie eficientă. Astfel, elevii
pot alege singuri modul în care îşi structurează datele, în acest mod învăţând şi implicându-se într-o
măsură mult mai mare.
Elevii sunt deja obisnuiţi cu metodele vechi de predare, astfel că ei asistă la ore cu pasivitate, fără
a lua în calcul posibilitatea de a interveni sau de a participa activ. Aceştia trebuie stimulati şi invitaţi să
preia controlul asupra lecţiilor. Profesorii pot solicita exemple personale din partea copiilor, astfel
integrându-i în procesul de învăţare şi oferindu-le şansa de a se simţi o parte importanta a orelor. De
asemenea, feedback-ul constructiv este un element obligatoriu, care le dă elevilor posibilitatea de a se
autoevalua, corecta şi dezvolta armonios, fiind ambiţionaţi să acumuleze cât mai multe informaţii şi
abilităţi.
Un lucru ce se poate face este cresterea atractivităţii şcolii. Iată cateva din acţiunile propuse de
experţii UNICEF:
- activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală (acţiuni de renovare/infrumuseţare /curăţire a şcolii;
concursuri sportive; acţiuni/concursuri de creaţie artistică; competiţii de joc pe computer; etc.)
desfăşurate în şcolile din comunităţi cu risc ridicat de abandon, precum şi în liceele care atrag elevi din
astfel de comunităţi.
- organizarea de intreceri intre echipe de elevi constituite in functie de cartierul de provenienta
- toate aceste actiuni sau ansambluri de actiuni trebuie sa aiba un caracter periodic, pentru a
mentine continuu elementul de atractivitate al scolii si a se constitui intr-un factor de antrenare
constanta a atentiei elevilor in activitati legate de spatiul scolar.
- motivarea pozitiva a participarii poate fi data prin acordare de premii simbolice grupurilor de
elevi care sunt mai performante in astfel de actiuni.
- planificarea actiunilor cu pricina poate fi realizata cu participarea elevilor (dar nu doar a acelor
care NU prezinta risc de abandon) si a autoritatilor locale (acestea pot fi prezente in faze cheie ale
actiunilor, furnizand motivatii pozitive atat elevilor cat si cadrelor didactice).
- utilizarea resurselor scolii pentru atragerea elevilor prin activitati de timp liber.
În ţara noastră există programe menite să apropie de şcoală tinerii cu risc ridicat de abandon
şcolar. Bune intenţii există şi la nivel de inspectorate şcolare şi de unităţi de învăţământ şi de diverse
ong-uri şi organizaţii. Numai cu bune intenţii aplicate pe ici, pe colo nu se poate face însă nimic. Vom
asista în continuare neputincioşi cum din ce în ce mai mulţi tineri părăsesc şcoala. E nevoie de bani,
finanţarea fiind esenţială pentru punerea în aplicare a unor politici coerente în acest sens. E nevoie de
bani şi pentru rezolvarea gravei probleme a sărăciei extreme existente în multe zone din ţară, e nevoie
de eliminarea analfabetismului, pentru ca oamenii să înţeleagă cât de importantă este educaţia în
societatea contemporană. Dar pentru asta avem nevoie de bani. Iar banii lipsesc şi vor lipsi în
continuare, aşa cum se preconizează, atâta timp cât politica românească va exclude din preocupările ei
educaţia acestui popor.

170
Prevenirea abandonului scolar

CHITOIU MIRELA CRISTINA


O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Sărăcia este un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare.
Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective

171
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari. Comunicarea copilului cu
educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

172
FERESTRE ALE ȘANSEI DE REUŞITĂ ŞCOLARĂ

prof.inv.primar CHIVU LAURA CLAUDIA


ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 CEFA
O educație adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniță și școală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenție a cadrului didactic prin însuși procesul educativ pe care-l desfășoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului școlar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Potrivit unora dintre cele mai interesante descoperiri în domeniul neurobiologiei, creierul uman
are perioade prielnice pentru dobândirea aptitudinilor și cunoștințelor, supranumite de către specialiști
adevărate ”ferestre ale șansei”. Acestea reprezintă limite de timp favorabil pentru ceea ce învățăm. De
exemplu, se consideră că, la un copil, perioada de învățare pentru matematică și logică este de la
naștere până la vârsta de 4 ani; pentru limbă – de la naștere până la 10 ani; pentru muzică – de la 3 la 9
ani. Dacă aceste ferestre sunt închise, copilul nu va mai avea niciodată șansa tot așa de bună de a-și
dezvolta aptitudinile respective.
”Experiențele timpurii” sunt așa de puternice, încât ele pot schimba complet felul în care o
persoană se formează. Elevii asimilează mai ușor și rețin un timp mai îndelungat cunoștințele dacă au o
motivație temeinică a învățării și au o condiție fizică și psihică adecvate. Construirea de modele
complexe, inspirate din lumea reală, asigură o învățare mai eficientă decât memorarea unor reguli.
Activitățile practice oferă elevilor un model mintal multisenzorial și multidimensional, care este mai
ușor de reținut și de restabilit.
Când intră în clasa pregătitoare, copiii sunt foarte diferiți. În timp ce unii au un bagaj relativ
bogat în noțiuni, motive concrete ale învățării și conduitei, trăsături de personalitate pozitive ca:
sinceritate, hărnicie, receptivitate față de cerințele adulților, alții au un orizont cultural limitat, nu
înțeleg importanța învățăturii, se sustrag exigențelor educatorilor. Marea majoritate a elevilor evoluează
bine. Elevilor care nu obțin rezultatele necesare – care se încadrează mai greu în ritmul general al clasei
și nu se bucură de prestigiu în fața colegilor, cărora li se formează mai anevoios reprezentări morale și
deprinderi comportamentale corespunzătoare – este necesar să li se acorde o atenție deosebită, să li se
asigure la timp asistența pedagogică trebuitoare. În caz contrar, la astfel de elevi poate să apară
indiferența sau chiar o atitudine negativă față de activitatea la lecții, față de învățătură, colegi, învățător,
profesori, față de școală în general.
Astfel de elevi, în general, provin din familii cu un nivel socio-cultural scăzut, cu un climat socio-
afectiv neprielnic. Urmările directe sau indirecte ale unor astfel de condiții sunt o rămânere în urmă în
dezvoltarea intelectuală și afectivă a acestor copii, comparativ cu cei de aceeași vârstă, care se bucură
de condiții optime de dezvoltare în familie.
Etica pedagogică le cere tuturor învățătorilor să acorde unor astfel de elevi o atenție deosebită,
rabdare și tact, pentru a le cultiva încrederea în sine și în cei din jur -educatori, colegi - și a le stimula
interesul pentru cunoaștere, pentru a le forma o atitudine pozitivă față de învățătură și formării dorinței
de autoapreciere.
Un element în combaterea abandonului școlar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forța și posibilitățile sale. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare și percepere este diferit, dar în grupul școlar fiecare poate avea un loc, un statut, un rol
și o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul școlar. Trebuie plecat de la premisa că fiecare
copil are valoare și este unic și că fiecare copil poate învăța, indiferent de nevoile lui sociale.
Incapacitatea de apreciere și autoapreciere adecvată este un fenomen cu implicații negative
asupra dezvoltării personalității elevului.
Cunoașterea individualității elevului și tratarea diferențiată constituie premisa prevenirii eșecului
școlar, a abandonului școlar și devierilor de comportament – în ciclul primar - și totodată garanția unor
satisfacții deosebite în munca învățătorului. Un rol decisiv în formarea conceptului despre școală îl are
și educatoare. Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire la școală, ci și de a-i face să
conștientizeze importanța pe care o deține școala în viața unei persoane.

173
Educația pentru toți este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea și implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se
dezvolte și să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie. Cadrele didactice încearcă să-i
determine pe elevi să conștientizeze importanța școlii. La noi, în România, eșecul și abandonul școlar
reprezintă un motiv de îngrijorare și pentru aceasta școala trebuie să aibă o relație foarte strânsă cu
membrii familiei.

Bibliografie:
Anton Moisin, 2007, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală, Editura
Didactică și Pedagogică, București

174
Prevenirea abandonului şcolar

Prof. Cilibia Valentina


Școala Gimnazială Prunișor/ Mehedinți
Abandonul reprezinta conduita de evaziune definitiva ce consta in incetarea frecventarii scolii,
parasirea sistemului educativ inaintea obtinerii unei calificari sau pregatiri profesionale complete sau
inaintea incheierii ciclului de studii inceput. Din punct de vedere legal se specifica faptul ca
frecventarea obligatorie a scolii inceteaza la sfarsitul clasei a X- a. Atunci cand statul controleaza
frecventarea scolii abandonurile inaintea termenului legal al scolaritatii obligatoriisunt relativ rare, fiind
adesea deghizate in absenteism intens.
Educatia este perceputa ca o functie vitala a societatii, iar scoala drept principala institutie prin
care societatea isi perpetueaza existenta.. Astfel scoala este un “factor cheie “ al dezvoltarii. De la
scoala se asteapta astazi totul : sa ii ajute pe tineri sa cunoasca trecutul si sa inteleaga prezentul, sa ii
ajute sa constientizeze si sa isi asume responsabilitatea pentru a se implica in orientarea destinului
colectivitatilor catre un viitor dorit. Din acest punct de vedere orice problema cu care se confrunta acest
sistem de invatamant trebuie analizata, dezbatuta si trebuie cautate solutii pentru o eventuala
ameliorare. Pe aceasta linie se inscriu si problemele de risc de abandon scolar si problemele
comportamentale.
Abandonul scolar se caracterizeaza prin parasirea prematura a scolii inaintea obtinerii unei
calificari sau pregatiri profesionale complete sau inaintea incheierii actului de studii inceput.
În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului scolar abandonul şcolar, excluderea socială şi
profesională, analfabetismul.
Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. De multe
ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viaţa de familie
dezorganizată.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi,unde copiii sunt folosiţi
ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor scolare ar fi bine sa identificam si sa studiem cateva
cauze:
 Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, saracie si lipsa
oportunitatilor de succes socio-profesional pentru absolventi. Lipsiti de motivatie, multi dintre elevii
claselor gimnaziale renunta in primii ani de studiu, ramanand sa dea o mana de ajutor in gospodariile
proprii sau, muncind ca zilieri la oameni mai avuti din sate.
Saracia comunitatilor din zonele defavorizate limiteaza posibilitatile parintilor de a oferi copiilor
resursele necesare educatiei. Aceasta stare provoaca deseori, exploatarea copiilor prin munca de catre
parinti. Tendinta de a considera ca familiile din zonele defavorizate nu valorizeaza pozitiv importanta
educatiei este superficiala. Lipsa interesului pentru scoala se explica prin presiunile de ordin economic,
prin dezamagirile personale ale parintilor si prin lipsa de cultura a comunitatii care poate fi susceptibila
fata de institutiile formale.
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre scoli din asemenea
zone, prin stabilirea unor legaturi cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care sa asigure transportul elevilor dar, si asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distante
mari de scoala.
 Cultura de origine a elevilor – cercetarile din domeniul educational au relevat faptul ca
mediul socio-cultural de provenienta al elevilor este una dintre cele mai importante variabile in reusita
sau esecul scolar si profesional al elevului. Este foarte importanta atitudinea familiei in raport cu
scoala. Cunoasterea acestora atitudini si identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje
manifestate in raport cu carierea scolara a tinerilor constituie un factor important in prevenirea
abandonurilor.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

175
Una dintre marile probleme cu care se confruntă mediile politice, şi socio-economice din
România o reprezintă educaţia copiilor rromi.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi – învaţă în
clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, agresaţi verbal de către
copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu handicap sau, pur şi simplu, pe
străzi şi în canale. Estimativ, jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeţi. Îmbunătăţirea
accesului şi participării la educaţie are ca scop prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluderii
sociale prin îmbunătăţirea ratei de participare la educaţie.
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009

176
PREVENIREA ABANDONULUI SCOLAR

COLEGIUL „ANDRONIC MOTRESCU” RADAUTI – JUD. SUCEAVA


PROF. ING. CIOATǍ ANGELICA
Şcoala are un rol important pentru viitorul tinerilor şi implicit pentru viitorul societăţii. Ea are în
acelaşi timp un rol formator, de educare, un rol integrator şi de socializare. Ca orice instituţie şi şcoala
prezintă o serie de dificultăţi, abandonul şcolar fiind una dintre acestea. Abandonul şcolar are
consecinţe negative atât asupra tânărului care abandonează cât şi asupra societăţii.
Succesul, ca şi opusul său, insuccesul, depind de numeroşi factori :
- factori social-obiectivi
- factori ce ţin de structura individului(factori interni).
Succesul scolar
Factori social-obiectivi
1. Mediul social-cultural - creează oportunităţi ale realizării umane prin şcoală.
2. Mediul familial - pregăteşte şi intreţine spiritul de respect pentru şcoală, pregateste şi întretine
efortul de invăţare.
3. Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiraţii prosociale, proşcolare - influenţează aspiratiile
şcolare şi profesionale.
Factori interni
1. Starea generală de sanatate - condiţionează biologic reuşita în invăţare.
2.Capacităţile intelectuale (perceptive, de memorie, gândire şi imaginaţie) şi
abilitatile(deprinderi, aptitudini) - determină in cea mai mare măsură înalta performanţă şcolară.
Insuccesul scolar
-se reflectă in randamentul deficitar al invăţării, sub nivelul cerinţelor şi obiectivelor şi, uneori
sub nivelul propriilor capacităţi.
- se manifestă sub două aspecte:
• rămânerea în urmă la învăţătură sau retardul şcolar,
• eşecul şcolar sub două forme: abandon şi repetenţie.
Insuccesul şcolar poate fi prevenit :
-prin organizarea procesului de invăţământ pe criterii ştiinţifice, psihologice şi pedagogice,
- prin distribuirea corectă a elevilor pe clase,
- asigurarea cu manuale şi rechizite,
- activitatea didactică propriu-zisă sa ofere suportul angajării elevilor in efortul invăţării,
- diferenţierea şi individualizarea invăţării, asigurandu-se şanse de reuşită (succes) tuturor
elevilor,
- evaluarea rezultatelor invăţării trebuie se facă sistematic, cu maximum de obiectivitate,
- solicitările şcolare să fie echilibrate (sa se prevină suprasolicitarea şi subsolicitarea),
-colaborarea sistematică şi cu tact cu familia prin convorbiri şi lectorate pentru părinţi previne
atitudinile de rezistenţă faţa de obligaţiile şcolare.
Educaţia reprezintă, pentru orice societate, un domeniu cheie pentru dezvoltarea durabilă și
competitivă a acesteia. Investițiile în capitalul uman, într-un sistem educativ performant, echitabil sunt
vitale pentru dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere. Din această perspectivă, prioritatea
acordată formării inițiale și continue a resursei umane este esențială pentru finalizarea unei forme de
învățământ și pentru inserția absolvenților pe piața muncii.

177
Rolul scolii in prevenirea si diminuarea fenomenului abandonului scolar

As. soc. Ciobanu Florin


Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Brasov
Scoala este prima chemata si considerata ca prima instanta in sesizarea situatiilor de abandon
scolar, in luarea primelor masuri pentru prevenirea acestor situatii, cat si pentru reducerea ponderii cu
care acestea se manifesta.
Desi fenomenul de abandon scolar apare si se manifesta pe fondul unor probleme de natura socio-
economica si educationala a familiilor de provenienta, principalul rol in combaterea acestui fenomen
este de cele mai multe ori lasat in grija institutiilor de invatamant, fara ca ceilalti factori, care au
autoritatea sa intervina pentru eradicarea cauzelor care au generat abandonul scolar, sa intreprinde
demersuri in vederea diminuarii acestora si a numarului de astfel de situatii.
Pe de o parte, trebuie sa facem distinctia intre fenomenul de abandon scolar si cazul de abandon
scolar atat atunci cand se au in vedere cauzele, cat si atunci cand vorbim despre efectele acestora. In
ceea ce priveste cauzele si efectele fenomenului de abandon scolar, identificarea acestora, stabilirea,
elaborarea si aplicarea strategiilor si planurilor de actiune pe termen lung si scurt este o problema de
sistem, o problema macro, care trebuie cuprinsa intr-un plan de actiune national cu evaluari si
reevaluari periodice, in vederea reasezarii directiilor de actiune pe noi si noi coordonate in raport de
rezulatetele inregistrate. Vorbind despre cazurile de abandon scolar existente deja, cu care se confrunta
institutiile de invatamant, si care prezinta nuante asupra cauzelor generatoare, interventia trebuie
particularizata, in sensul plierii modalitatilor de interventie si a masurilor de aplicat pe specificul si
nevoile particulare.
Asadar, in general nu se actioneaza aupra cauzelor ce declanseaza fenomenul, ci asupra efectului.
Scoala, prin misiunea si locul detinut in societate, nu detine sursele si instrumentele necesare pentru a
elimina cauzele ce stau la baza acestui fenomen, ci doar pentru a sesiza producerea acestuia, pentru a
identifica cauzele si pentru a lua anumite masuri care sa impiedice perpetuarea acestuia. Or, atata
vreme cat cauzele persista si se intervine doar asupra efectului si singular, adica doar la nivelul unor
cazuri particulare si nu si asupra fenomenului in ansamblul sau, acesta va continua sa se produca la
aceleasi cote. Cu alte cuvinte, asemenea actiuni vor conduce la o rezolvare temporara, provizorie a
situatiei de abandon scolar, cu posibilitate ridicata de revenire in timp.
Pentru a sustine cele afirmate mai sus, voi prezenta unul din multele cazuri de abandon scolar
intalnite si care a fost rezolvat cu succes prin interventia prompta si ferma a scolii, care a declansat,
mobilizat si a participat la derularea unor demersuri si actiuni profesioniste pentru rezovarea situatiei de
abandon scolar a elevei X.
Eleva X, in varsta de 12 ani, provine din mediul rural (un sat izolat cu cateva zeci de locuitori, cu
populatie imbatranita) si dintr-o familie numeroasa, cu 7 copii. Tatal este decedat. Mama, singura dupa
decesul sotului, fara ocupatie, ramane in satul de bastina si o solicita pe eleva X in gospodarie si in
cresterea celorlalti copii, mai mici ca varsta.. Eleva este inscrisa la scoala din localitatea vecina, la o
distanta de aproximativ opt kilometri de satul de origine, acesta nedispunand de institutie de
invatamant. Distanta de scoala, precum si rolul pe care il indeplineste in familie alaturi de mama, prin
preluarea unor sarcini ale acesteia, au condus, in timp, la parasirea scolii. Profesorii cunosc situatia si
procedeaza la rezolvarea acesteia gradual: sesizeaza familia, in speta mama, se deplaseaza la domiciliu,
desfasoara sedinte de informare si de consiliere a mamei la domiciliu, identifica cauzele si prezinta
consecintele actiunilor sale mamei, cat si solutii posibile, fara succes. Mama este deschisa, nu ascunde
situatia si nu refuza vizitele la domiciliu, pare a intelege cum va fi afectat in timp traseul fiicei, dar
neavand solutii si resurse, aceasta etapa ramane fara rasunet in privinta frecventarii scolii de catre fiica
sa. Intr-o etapa urmatoare, scoala sesizeaza serviciul de asistenta sociala din cadrul primariei de
domiciliu, pentru a oferi sprijin in gasirea unor solutii adecvate in cazul dat. Impreuna, in urma a
numeroase discutii cu mama, includ familia intr-un program provizoriu de asistenta sociala, prin care
familia este mutata in comuna de apartenenta, intr-un spatiu locativ al primariei, mama angajata ca si
muncitoare la brutaria din comuna, ca urmare a prezentarii cazului in sedinta de Consiliu local a
primariei. Familia se recalibreaza si eleva X revine la scoala si finalizeaza opt clase. In prezent, aceasta

178
este eleva la un liceu de nivel mediu in cel mai apropiat oras de comuna, face naveta si continua sa isi
ajute mama in gospodarie. Se rezolva si problema locuintei, prin dobandirea cu drept de mostenire a
casei bunicilor paterni.
Acesta este un caz fericit, in care interventia prompta a institutiilor abilitate, cat si concursul de
imprejurari favorabile au facut posibila reintegrarea scolara a unui copil provenit dintr-o familie cu
probleme sociale.
Revenind, apreciem ca atunci cand exista implicare, bunavointa, daruire fata de meserie si fata
de ceilalti se pot gasi solutii viabile, ceea ce insa nu acopera problemele de sistem si nu reduc
amploarea fenomenului in mediile defavorizate. Cu alte cuvinte, ,,cu o floare nu se face primavara”, dar
reprezinta un prim pas si un exemplu. Sa fim oameni printre oameni si sa schimbam impreuna lucrurile
in mai bine ori de cate ori putem, sa facem tot ceea ce sta in puterile noastre pentru a aduce zambete pe
chipurile semenilor nostri!

179
Cauze și modalități de prevenire a abandonului şcolar

Ed. Cioboată Lucreţia


Şcoala Gimnazială Morăreşti
Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un
viitor.Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon
este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge
acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost
nevoit să depună anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită
este considerat deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea
profesională indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară
exercitării rolului de părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o
calificare, cei care abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o
sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala
. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

180
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

181
Despre abandonul școlar

Profesor pentru învățământul primar,


Ciocani-Maria Luisa
Liceul Pedagogic Carmen Sylva Timișoara
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
școlar, din ce în ce mai des întâlnit în România în anii actuali.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc așa cum sunt cei comportamentali vizează ansamblul încălcărilor şi abaterilor
tinerilor de la normele de convieţuire socială: psihologici, sociali, economici, culturali etc.
Potențiale obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora în
sistemul învăţămîntului guvernamental de zi; implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi
socială a elevului cu risc de abandon şcolar; creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în
soluţionarea situaţiilor de abandon sau risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Sunt, din păcate şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin
atitudinea lor faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca
fiind mai grave din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul,
abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul etc.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
De regulă, elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi
alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Elevul care prezintă un risc înalt de abandon, şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze
adecvat în contextul clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie, nu-şi stabileşte obiective
profesionale, prezintă absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine
dintr-o familie ce experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat
în nici-o activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în
grupul de la școală fiecare poate avea un loc, un rol şi o valoare. Trebuie plecat de la premisa că fiecare
elev are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, elevul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul

182
educativ făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi
a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei–Bucureşti,2006

183
,, ABSENTEISMUL ŞCOLAR - EFECTE ASUPRA CALITĂŢII ŞI
PERFORMANŢEI ŞCOLARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL ŞI
TEHNIC”

prof. CIOCHINĂ-IONESCU MARIANA


COLEGIUL TEHNIC METALURGIC SLATINA
Învăţământul preuniversitar tehnic este cel care generează specialiştii care vor conduce într-un
viitor apropiat societatea şi economia românească integrată în Uniunea Europeană.
O importanţă majoră o are în această privinţă componenta educaţională, nu numai sub aspectul
calităţii prestaţiei ci în însăşi integrarea nevoii de calitate în cultura naţională. Mentalitatea individului
trebuie să asimileze convingerea că nu poate să existe bunăstare fără o muncă responsabilă şi de
calitate.
Pentru a putea face faţă cererii de servicii educaţionale, instituţiile de învăţămant trebuie să aibă o
viziune clară asupra viitorului şi să anticipeze schimbările ce pot surveni fie pe piaţa educaţiei fie pe
piaţa muncii, păstrând permanent legătura cu partenerii.
Calitatea educaţiei în şcoala românească vizează finalităţi ancorate în context european
deschizând drumul către oportunităţile oferite de societatea europeană a cunoaşterii. Elevii şi profesorii
trebuie să constientizeze necesitatea studiilor corespunzătoare care să poată fi folosite eficient în
întreaga Europă.
Plecând de la premisa că educaţia de calitate presupune îmbunătăţirea continuă a performanţelor
şi având în vedere ritmul schimbărilor sociale instituţiile de învăţământ trebuie să aibă ca obiectiv
dezvoltarea continuă a resursei umane. Astfel, pe viitor, în învăţământul preuniversitar
competitivitatea şi excelenţa trebuie să fie echilibrate cu coeziunea socială şi cu libertatea de acces, iar
prin acţiuni unite, învăţământul poate duce la îmbunătăţirea vieţii.
Şcoala este un factor cu o influenţă extrem de importantă în desăvârşirea educaţiei. Pentru a
sprijini şi îndruma elevii, este nevoie în primul rând de sprijinul familiei care este primul mediu
educaţional al copilului şi de socializare al acestuia. Familia are rol determinant în evoluţia
personalităţii copilului şi în integrarea sa în şcoală si societate.
Absenteismul scolar reprezinta un tip de conduita evazionista stabila, permanenta a elevului
(fuga de la scoala) ce reflecta o atitudine lipsita de respect, interes, motivatie si incredere in educatia
scolara.
Prevenirea absenteismului scolar însumează totalitatea măsurilor, metodelor şi mijloacelor ce
trebuie luate cu scopul întârzierii sau suprimarii posibilitatii de apariţie a fenomenului absenteismului
scolar.
Combaterea absenteismului scolar însumează totalitatea măsurilor, metodelor şi mijloacelor ce
trebuie luate cu scopul reducerii/ stoparii fenomenului absenteismului scolar existent.
CAUZE ALE ABSENTEISMULUI
• Mutaţiile din societate şi din familia contemporană (problemele economice, problemele de
relaţionare între părinţi şi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social şi
emoţional redus, supraîncărcarea profesională a părinţilor sau munca în străinătate etc.) determină mai
multe probleme emoţionale la copii decât în trecut.
• La acestea se adaugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor forme de
dependenţă, metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară, disfuncţiile în evaluare şi
notare, frica de examene etc. constituindu-se în adevăraţi stresori pentru elevi care, din păcate, uneori
evită confruntarea cu ,,problema” prin fuga de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul
devine o problemă socială, un semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă
atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară.
Din păcate, absenteismul este în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa
excesivă pot doar contribui la cronicizarea fenomenului.
Complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane, sarcinile tot mai
dificile cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional, fac necesară dezvoltarea unui parteneriat

184
intre toţi factorii cu rol educativ. Lipsa unui parteneriat şcoală-familie-elev-comunitate poate avea
efecte negative asupra dezvoltării elevilor. Calitatea procesului instructiv-educativ depinde de gradul
în care toţi factorii educaţionali colaborează şi comunică.

• În prezent se constată tot mai des disfuncţii la nivelul relaţiei şcoală – familie.
Familia contemporană este caracterizată de o multitudine de probleme, care de multe ori o pun
în imposibilitatea de a le rezolva singură. Pentru rezolvarea situaţiilor şi problemelor, familia are tot
mai mult nevoie de sprijin si susţinere în indeplinirea rolului sau educativ.
Şcoala şi comunitatea la un loc pot oferi sprijin familiei în educarea şi formarea socială şi
profesională a elevilor. Acest lucru se poate realiza prin recunoaşterea importanţei familiei şi atragerea
ei în procesul didactic cu toate resursele educative ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le
foloseşte activ.
Dacă familia este mediul de dezvoltarea primelor vârste ale copilului, vârste pe care cercetările le
dovedesc fundamentale dezvoltării personalităţii, devine clar că aceasta trebuie sprijinită, şi nu
înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi pe parcursul vârstelor şcolare, familia rămâne mediul afectiv
cel mai viabil de securitateşi stimulare.
Şcoala este instituţia care îşi propune planificat şi organizat să sprijine dezvoltarea elevului prin
procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ.
Cele mai importante relaţii sunt:
• relaţiile dintre profesor şi elev;
• relaţiile dintre elevi;
• relaţiile dintre profesori şi consilierii psihologi care sprijină şcoala;
• relaţiile dintre profesori şi părinţi;
Toate aceste relaţii presupun lucrul în echipă pentru a lua decizii şi a întreprinde acţiuni în
favoarea copilului.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă. Ea implică cele
două instituţii sociale să exprime schimburi de opinii şi discuţii, iar atunci când este vorba de decizii,
fiecare să-şi păstreze identitatea şi aportul specific.
Numeroase cercetări pun în evidenţă preocuparea părinţilor pentru viitorul economic al copiilor
lor, pentru plasarea acestora în câmpul muncii pe o poziţie convenabilă din punctul de vedere al
stabilităţii şi nivelului veniturilor ori a condiţiilor de muncă.
Majoritatea părinţilor, inclusiv cei aparţinând claselor sociale defavorizate, se dovedesc a fi
departe de a accepta ideea lipsei lor de competenţă şi de a ceda integral prerogativele lor educative
şcolii. Părinţii pot fi parteneri în educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Ei
pot da informaţii preţioase despre problemele, crizele de creştere, dorinţele, aşteptările, neîncrederile,
pasiunile elevilor.
Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:
- evoluţia natalităţii;
- divorţul părinţilor;
- migraţia forţei de muncă;
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei faţă de
şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă o
valoare pentru familie, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii
care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini bune faţă de şcoală obţin performanţe şcolare
ridicate şi au aspiraţii. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul
de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de rezultatele evaluărilor finale - examene de capacitate,
competenţe profesionale , bacalaureat, faţă de aprecierile cadrelor didactice etc.
Pentru realizarea parteneriatului cu părinţii este esenţial ca :
părinţii să fie priviţi ca participanţi activi, care pot aduce o contribuţie reală şi valoroasă
la educarea copiilor lor;
părinţii săia parte la adoptarea deciziilor privitoare la copii;
să fie recunoscute şi apreciate informaţiile date de părinţi referitoare la copiii lor;

185
să fie valorificate informaţiile şi să se utilizeze în completarea informaţiilor
profesionale;
responsabilitatea să fie împărţită între părinţi şi profesori.
Relaţia dintre părinţi şi profesori implică ieşirea din frontierele şcolii implicând cât mai activ
comunitatea locală în care trăim şi anume: agenţii economici în care elevii se formează profesional,
poliţia, biserica ţi alte instituţii cu rol important în dezvoltarea personalităţii şi formării profesionale.
În prezent , dimensiunile acestei relaţii sunt mai cuprinzătoare datorită adoptării conceptului de
parteneriat care cuprinde nu numai noţiunile de colaborare şi comunicare ci şi o anumită abordare
pozitivă şi democratică a relaţiilor educative.

Referinţe bibliografie:
1. Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004
2. Agabrian, Mircea, Scoala, familia, comunitatea, Institutul European, Iasi, 2006.
3. Baban, Adriana, „Consiliere educationala”, Editura Psinet, Cluj-Napoca, 2003.
4. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan, Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura
Polirom, Iaşi, 2001
5. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000.
6. S. Ciurea, N. Dragulanescu Managementul calităţii totale, Editura Economică,
Bucureşti1995;
7. Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
8. Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

186
Abandonul scolar

Înv,Ciocoiu Lavinia-Ionela
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități.Apoi , neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii
acestora în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de
abandon şcolar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în
sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor,

187
cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în
prevenirea abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei

188
PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR –
O PRIORITATE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC

Prof.Cȋrciumaru Georgeta
Scoala Gimnaziala Gogosu
Jud.Mehedinti

Mutaṭiile din societate ṣi din familia contemporanǎ (problemele economice, problemele de


relaṭionare ȋntre pǎrinṭi ṣi copii, timp redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social ṣi
emoṭional redus, supraȋncǎrcarea profesionalǎ a pǎrinṭilor sau munca ȋn strǎinǎtate etc) determinǎ mai
multe probleme emoṭionale la copii decȃt ȋn trecut.
La acestea se adaugǎ presiunea grupului, riscul consumului de droguri ṣi a altor forme de
dependenṭǎ, metodele educative slabe, inconstante, supraȋncǎrcarea ṣcolarǎ, disfuncṭiile ȋn evaluare ṣi
notare, frica de examene etc. constituindu-se ȋn adevǎraṭi stresori pentru elevi, care din pǎcate, uneori
evitǎ confruntarea cu ”problema” prin fuga de la ore. Vǎzut din aceastǎ perspectivǎ, absenteismul
devine o problemă socială, un semn tardiv al existenṭei unor probleme, o conduitǎ, care reflectă
atitudinea structuratǎ a lipsei de interes, motivaṭie, ȋncredere ȋn educaṭia ṣcolarǎ.
Din păcate, absenteismul este în creștere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa
excesivă pot doar contribui la cronicizarea fenomenului. Există mai multe forme de absenteism :
- absenteism selectiv (fuga de la școală este frecventă la o singură disciplină sau doar la câteva
discipline);
- absenteism generalizat (fuga de la școalăeste frecventă și generalizată, prefigurează abandonul
școlar);
- cautarea singurătății (reacție la tensiunea puternică intra- sau interpersonal);
- dorința de a fi cu partenerul (la adolescenți);
- dorința de apartenență la grup (”ritualuri de inițiere”);
- atitudine defensivă față de autoritatea unui system;
- semnificațiile psihosociale ale fugii de la școală: funcția de separare/individualizare ( mai ales la
adolescenți);
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să studiem
câteva cauze:
- Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.
- Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
- Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
- Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:

189
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se desfăşoară pe o
perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
- psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
- socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
- psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
- juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grup fiecare poate avea un loc, un statut, un rol şi o
valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face cadru didactic
se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la premisa că
fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui
copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

190
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Ciuca Claudiu-Corneliu
Profesor de educatie fizica si sport
Liceul Tehnologic Nr.1 Ludus, jud. Mures
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.Sărăcia
este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă şi învăţare.
Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii,
nu e percepută ca valoare în sine. Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia
şcolară, în valorile dobândite, ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o
campanie serioasă de combatere a abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a
şcolii din abandonarea în care se găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre si depinde de fiecare dascal în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

191
Abandonul şcolar în România
Prof. Psih. Ciui- Onea Diana
Acest articol tratează o singură dimensiune a eşecului şcolar, respectiv abandonul școlar – care
reprezintă cea mai gravă formă a eșecului școlar. Acesta este privit ca un fenomen de încetare a
frecventării școlii, părăsirea timpurie a sistemului educațional, indiferent de nivelul la care s-a ajuns,
înaintea obținerii unei calificări recunoscute printr-o diplomă de absolvire, respectiv înaintea finalizării
prevăzute pentru ciclul școlar început. Desigur această definiție trebuie interpretată numai din
perspectiva nivelului de învățământ preuniversitar. Potrivit legii educației nr. 1/2011, în România
învățământul obligatoriu se încheie după clasa a X-a și din acest punct de vedere abandonul școlar
înseamnă părăsirea băncii de școală înaintea terminării clasei a X-a.
Din multitudinea factorilor etiologici, literatura foarte vastă a eșecului școlar enumeră cel mai
frecvent cauzele economice, socio-culturale, psihologice și pedagogice (Blândul 2009, p305).
Pe lângă problemele legate de definiția eșecului și abandonului școlar putem identifica și o
problemă epistemologică, deoarece studiile din domeniu ne arată o diversitate la fel de mare și în ceea
ce privește metodele de cercetare aplicate pentru surprinderea factorilor de risc. Cel mai des,
cercetătorii se bazează pe datele statistice furnizate de instituțiile de învățământ. Acești cercetători,
rămânând la nivelul prelucrării acestor date statistice, pot foarte greu identifica factorii care stau în
spatele acestor fenomene. Cunoscând din interior sistemul preuniversitar și metoda de colectare a
datelor și întocmirea acestor statistici am ajuns la aceleași concluzie ca autorii studiului coordonat de
Jigău Maria și Fartușnic Ciprian (2011), conform cărora „ar trebui să elaborăm un indicator statistic
privind riscul de abandon școlar, dar pentru realizarea acestui indicator în prima instanță ar trebui să
armonizăm instrumentele de colectare a datelor privind abandonul şcolar, în special a chestionarelor
statistice INS, a datelor solicitate de MECTS şi a datelor solicitate la finalul catalogului şcolar (Jigău,
Fartușnic, 2011, p50).
O analiză eficientă în studierea abandonului școlar o constituie analiza de cohorte. „Această
metodă urmărește compararea numărului elevilor care finalizează clasa a IV-a/clasa a VIII-a, într-un
anumit an şcolar, cu numărul elevilor care erau înscriși la început de ciclu în clasa I/clasa a V-a, în
urmă cu 4 ani” (Jigău, Fartușnic, 2011, p5). Analiza pe cohortă este o cale alternativă de evaluare a
pierderilor şcolare, în special a abandonului şcolar, deoarece metoda folosită în mod curent pentru
calcularea abandonului (cunoscută ca metoda intrare-ieșire), urmărește numai abandonul înregistrat pe
parcursul unui an școlar. Acest tip de cercetare, chiar dacă nu poate fi aplicată pe un eșantion
reprezentativ, ne oferă o imagine relevantă despre distorsiunile care apar în înregistrarea situației
școlare a elevilor în ceea ce privește pierderile școlare (ex. abandon, repetenție), cât și asupra
inconsecvențelor procedurilor şi reglementărilor în vigoare privind înregistrarea situațiilor de abandon
şcolar şi a altor categorii de pierderi școlare. O problemă în aplicarea metodelor de cercetare care
studiază eșecul sau abandonul școlar o constituie mobilitatea elevilor, deoarece sunt multe cazuri când
un elev este înscris la școală la începutul semestrului, pentru ca clasa să nu fie desființată, sau pentru a
asigura o finanțare în plus la bugetului școlii. Sunt multe cazuri când părinții schimbând domiciliul își
înscriu (sau nu) copilul într-o altă școală.
Rose și Bowen (2005), pe baza literaturii de specialitate consideră că „prezența a cinci situații
produce situație de risc în procesul educaţional din Statele Unite: sărăcia (măsurată printr-o variabilă
ce măsoară dacă elevul primește masă gratuită sau la preț redus), statut de ne-angajat pe piața muncii
la adultul din gospodărie, rasa (alta decât alb), familii cu un singur adult sau familii cu numeroși copii
(respondentul mai are frați și surori). Aceste variabile nu pot fi aplicate direct în contextul românesc,
dar chiar şi „traducerea şi adaptarea lor” este complicată. Lipsa unor cercetări în spaţiul românesc și
a unor concluzii clare care să stabilească cine face parte din populația școlară cu risc în România, ne-
a făcut să eliminăm acest tip de analiză” (apud. Hărăguș et al. 2012, 29).
Bibliografie:
Blândul, V.C. (2009). Eșecul școlar - premisă a părăsirii timpurii a școlii, IN. Roth M.
Jigău, M. – Fartușnic, C. (coord.) (2011). Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar folosind metodologia
analizei pe cohortă, http://nou2.ise.ro/wp-content/uploads/2012/08/Studiu-abandon-c
ohorte.pdf (august, 2013).
Hărăguș, P. – T . Roth, M. – Mezei, E. (2012). Fidelitatea și validitatea profilului succesului școlar în România. (manuscris)

192
ROLUL ACTIVITĂȚILOR SPORTIVE ÎN PREVENIREA ABANDONULUI
ŞCOLAR

Profesor, Ciupe Augustin-Avram


Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, jud. Bihor

Abandonul şcolar este o formă de manifestare a devianţei şcolare, constând în retragerea


conştientă a elevului din sistemul şcolar ca urmare a pierderii interesului, a motivaţiei pentru învăţare,
sau ca urmare a lipsei resurselor economice pentru continuarea şcolarizării. Resursa umană reprezintă
principala bogăţie a oricărei naţiuni şi dezvoltarea ei, prin prevenirea abandonului şcolar, trebuie
abordată ca o prioritate de către toţfactorii educaționali, fiind cea mai durabilă investiţie în vederea
asigurării evoluţiei.
În prevenirea abandonului şcolar un rol important îl reprezintă implicarea proactivă a cadrelor
didactice, în vederea identificării elevilor cărora li se pot asocia un număr mai mare sau mai mic de
factori de risc şi în monitorizarea strictă a prezenţei şi a rezultatelor în funcţie de nivelul de risc estimat.
Având ca fundament date credibile, verificabile şi comparabile, instituţia de învăţământ va putea
elabora un plan de acţiuni bazat pe strategii eficiente de prevenire a abandonului şcolar. Prevenirea
abandonului şcolar trebuie privită ca o responsabilitate a tuturor factorilor implicaţi în procesul de
educaţie. În acest sens, o soluţie în prevenirea abandonului şcolar ar putea fi dezvoltarea unor
parteneriate semnificative şi funcţionale între şcoală – familie – societate, care să conducă la
îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi implicit să faciliteze integrarea socială şi profesională a elevilor
proveniţi din medii dezavantajate.
Ca soluţii viabile de prevenire a abandoului şcolar menționăm rolul diferitelor activităţi care să
aibă drept finalitate creşterea motivaţiei de a învăţa, a stimei de sine şi a sentimentului de apartenenţă la
grup. În acest sens, ar trebui desfăşurate activităţi educative curriculare şi extracurriculare prin care să
fie valorificat potenţialul individual al fiecărui elev aflat în situaţie de risc.
Activitățile extracuriculare îndeplinesc următoarele funcții: formativă, educativă, recreativă și de
integrare socială. Unul dintre obiectivele activităților extracurriculare îl reprezintă reducerea
fenomenelor antisociale, a abandonului și absenteismului școlar. Cele mai cunoscute și atractive forme
de activitate sportiv-recreative, organizate cu o frecvență mare în școli, sunt: campionatul școlii sau
liceului, competițiile organizate conform calendarului „Gimnaziadei ”și „Olimpiadei Naționale a
Sportului școlar”, competițiile organizate de Agenția Națională pentru Sport, competițiile cu caracter
tradițional, cupele organizate de agenți economici, crosurile organizate la nivel local, activitățile
necompetiționale organizate de Asociația Sportivă școlară, activitățile cu caracter turistic-recreativ și
activitățile independente a elevilor. După cum se deduce, unele activități se organizeaă în școală iar
altele în afara ei.Astfel, prin participarea la concursuri și competiţii sportive, campionate școlare,
drumeții, excursii, tabere, întâlniri cu membri ai comunităţii, care să reprezinte modele demne de
urmat, elevii vor dobândi încredere în propriile forţe, se vor simţi mândri că aparţin unui grup şi, cu
siguranţă, îşi vor găsi şi dezvolta motivaţia de a învăţa.
Bineînțeles că pentru a a preveni abandonul şcolar este necesară o concentrare a eforturilor şi
realizarea unei mai bune pregătiri a tuturor actorilor implicaţi în procesul de educaţie, pregătire care să-
i ajute să facă faţă acestei probleme urgente şi prioritare a sistemului de învăţământ. Sunt necesare
desfăşurarea unor programe/cursuri de formare, a unor ateliere de lucru la care să participe atât cadre
didactice, cât şi părinţi şi reprezentanţi ai comunităţii, care să prezinte şi chiar să aplice exemple de
bună practică în vederea eliminării inegalităţilor din domeniul educaţional şi garantarea egalităţii de
şanse pentru elevii proveniţi din medii dezavantajate, realizarea unui demers educaţional bazat pe

193
echitate şi garantarea accesului la un nivel minim de competenţe şi cunoştinţe care să asigure
fundamentul unei incluziuni sociale reale şi, bineînţeles, promovarea educaţiei incluzive.
În concluzie, abandonul şcolar este o problemă socială care se află sub incidenţa unor factori de
natură individuală, familială şi socială, în prevenirea căruia trebuie lucrat cu elevul, dar şi cu familia, cu
cadrele didactice şi cu reprezentanţii comunităţii spre a găsi cele mai eficiente strategii, metode,
mijloace necesare asigurării unei baze educative care va avea efecte atât pe termen scurt, mediu, cât şi
lung.

Bibliografie:
1.. ONCU, Ș., Psihologia influenței sociale. Iași: Polirom, (2002);
2. MONTESSORI, Maria, Descoperirea copilului, Editura didactică și pedagogică, București,
1977;
3. TUDOR,Virgil și CIOLCĂ Corina – Didactica educației fizice (activități extrașcolare), Editura
discobolul, București, 2010;
4.VRĂSMAȘ, ECATERINA (COORD.), Sa învățăm cu plăcere, Ed. Arlequin, București, 2011;
5.. tps://stayatschool.pixel-online.org/info/.. ;
6. www.unicef.ro

194
Prevenirea abandonului şcolar

Profesor: Clavac Maria-Cristina


Școala Gimnazială Lăcusteni

Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea


contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. . Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat
deosebit de grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională
indispensabilă integrării socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de
părinte şi celui de cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care
abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți
sociale şi de pierderi, care depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoală.
Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din punct
de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul,
conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi identificarea
surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor constituie un
factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru
care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
Factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
Anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

195
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre.

Bibliografie
 Băban, A. (2001) Consiliere educaţională, Ed. Psinet, Cluj – Napoca
 Cosmovici, A., Iacob, L. (1998) Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi

196
L’ABANDON SCOLAIRE : CAUSES, CONSEQUENCES, PREVENTION
Prof. français langue étrangère, Alina Laura Clinciu, Collège National
d’Informatique « Gr. Moisil » Braşov
L’abandon scolaire est un problème sans frontières qui affecte plusieurs sociétés et communautés
dans le monde entier. Une meilleure compréhension des causes et des conséquences de ce phénomène
peut nous aider à produire des idées et des solutions potentielles. Quelles sont les principales causes
d’abandon scolaire ? Et quels en sont les effets?
Plusieurs causes peuvent provoquer le décrochage scolaire. On retrouve des facteurs d’ordre
personnel, scolaire, socio-économique et familial.
En premier lieu, la démotivation semble un facteur considérablement important lorsque le jeune
prend la décision de quitter les bancs de l’école. Lorsque l’étudiant fait face à des échecs scolaires
répétés, il croit que la seule solution à envisager est d’aller sur le marché du travail. De plus, la faible
estime de soi, les difficultés interpersonnelles, l’abus de drogues et d’alcools peuvent être tous des
motifs de l’abandon des études.
En deuxième lieu, la plupart des jeunes qui décrochent estiment que l’école est une perte de
temps. Ils sont souvent absents de leurs cours, ont de mauvais résultats scolaires, ils n’écoutent que
rarement en classe. D’ailleurs, l’éloignement des collèges par rapport aux lieux d’habitation des
élèves, le manque d’établissements scolaires dans le milieu rural, le manque du transport scolaire, de
structures d’accueil et d’hébergement, la relation avec les enseignants sont tous des causes importantes
de l’abandon scolaire.
En troisième lieu, la pauvreté semble être un facteur déclencheur dans le processus du décrochage
scolaire. Ceux qui sont issus de milieu pauvre décrochent plus facilement, sont plus facilement
démotivés et ils réussissent moins bien.
En dernier lieu, la famille joue, elle aussi, un rôle important dans ce processus. Si le jeune vit des
problèmes familiaux ou que ses parents l’encouragent à abandonner l’école, il est plus à risque
d’abandonner. De plus, pour les milieux sociaux assez favorisés, il n’y a pas de réussite sans l’école,
tendis que pour les familles ouvrières ou assez défavorisées, l’importance revient non à l’éducation
mais au travail.
Le premier effet de l’abandon scolaire est l’analphabétisme des jeunes et de toute la population.
Une conséquence directe de l’analphabétisme est le problème du chômage. L’abandon scolaire et le
chômage gaspillent les ressources publiques des Etats et mènent à une augmentation du taux de crime.
La connaissance des causes et des conséquences de ce phénomène est nécessaire mais
insuffisante pour extirper le mal. Il faut des actions efficaces et concordantes de tous les participants à
l'acte éducatif à savoir Etat, société civile, enseignants et familles pour mettre une fin de ce problème.

197
PREVENIREA ABANDONULUI ŞCOLAR

Prof. Înv. Preşcolar, Coca Georgeta


Colegiu Naţional “Mircea Eliade” Reşiţa
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului. Tot ceea
ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele moralizatoare.
O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii
poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar prin intervenţia acestuia la nivelul factorilor
de risc – individuali, familiali, şcolari a celor determinaţi de mediul cu potenţial delictogen ş.a.d.m.,
care-l pot acuza.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi în ultimă instanţă pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Factorii de risc cum ar fi cei comportamentali sunt factori care reprezintă ansamblul încălcărilor
şi abaterilor tinerilor de la normele de convieţuire socială. Delincvenţa juvenilă se referă la violarea
normelor legale de către cei care sunt sub vârsta la care legea tratează oamenii ca adulţi.
• Factorii psihologici.
În evaluarea diferitelor manifestări delictuale ale tinerilor trebuie ţinut cont de factorul,
agresivitate, sau de cel de "frustare", de instabilitatea afectivă sau comportamentală.
• Factorii sociali şi alţi factori care pot provoca abanonul şcolar.
Ca obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar ar putea fi:
- Identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi.
- Implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu risc de abandon
şcolar.
- Creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon sau
risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi împlinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui preogram de prevenţie bine organizat.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor
faţă de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave
din punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă învăţământul şcolar este abandonul
şcolar.
Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea
regimului şi trecerea la democraţie s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii .
Ei au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici
garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe
elevi, care fie că-şi urmează părinţii fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se
ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor. De asemenea se are în vedere reinserţia şcolară a celor
în cauză prin încredinţarea unor responsabilităţi în cadrul colectivelor şcolare din care fac parte,
depistarea şi corectarea anomaliilor comportamentale în relaţia copil-părinte, intensificarea colaborării
şcoală-familie, pentru identificarea anturajului elevilor şi luarea măsurilor adecvate pentru scoaterea lor
de sub influenţa negativă a acestuia.
Sărăcia este de asemenea un factor de abandon şcolar care se reflectă la toate nivelurile de vârstă
şi învăţare. Astfel, se afirmă că "cel mai mare abandon se înregistrează în cadrul şcolilor de ucenici sau
profesionale" . De fapt cei care abandonează şcoala profesională sau clasele de ucenici (unele clase) o
fac pentru că, oricum, ei sunt oameni "certaţi" cu şcoala.

198
De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural,
abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
ămbrăcămintei necesare’’ . E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala. Şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru
că, în ziua de azi, nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine.
Nu se vorbeşte de asemenea de încrederea populaţiei în instituţia şcolară, în valorile dobândite,
ierarhizate prin cantitatea de învăţătură înglobată în ele. De aceea, o campanie serioasă de combatere a
abandonului şcolar trebuie să însemne, la urma urmei, o extragere a şcolii din abandonarea în care se
găseşte.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.
Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt cele economice, socioculturale sau religioase,
psihologice şi pedagogice.
Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte
dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Elevul care
prezintă un risc înalt de abandon şcolar-incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în contextul
clasei tradiţionale, rezultatele şcolare sub medie – nu-şi stabileşte obiective profesionale, prezintă
absenteism, ostilitate faţă de adulţi şi reprezentanţii autorităţii şcolare, provine dintr-o familie ce
experimentează un stres existenţial cu probleme economice serioase, nu este implicat în nici-o
activitate organizată de şcoală, nonformală sau formală.
În cadrul învăţământului preprimar, cadrul didactic – educatoarea are de asemenea un rol decisiv
în formarea conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari şi viitori şcolari.
Comunicarea copilului cu educatoarea fiind extrem de importantă, comunicarea verbală şi cea
non-verbală.
Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale.
Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un
loc, un rol şi o valoare.
Evaluarea pe care o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale
ale fiecărui copil . Aceasta trebuie să identifice:
o Cum este fiecare
o Ce ştie fiecare
o Ce face fiecare
o Cum cooperează cu ceilalţi
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.
În cazul etniei rrome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a
existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată prin
opacitatea segregaţionismului. Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de
descendenţi ai poporului lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o "unicitate pozitivă" – adică
aceea care ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor.
"Unicitatea pozitivă" care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune aceleia "negative",
aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este
integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar,
trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţin în sistemul educativ făcându-l cât mai
eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, educatorilor cât şi a comunităţii din care
provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte.

199
Bibliografie:
"Revista învăţământului preşcolar" - Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei – Bucureşti 2006

200
ABANDONUL ȘCOLAR
ACTIVITĂȚI DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎN CAZUL
ABSENTEISMULUI

PROF. CODOȘ MARIA BIBIANA


ȘCOALA GIMNAZIALĂ CAIUS IACOB ARAD

Problema abandonului şcolar a fost tratată în termeni psihologici, fiind atribuită


deficienţelor individuale. Acum, această perspectivă este considerată perimată pentru că ignoră
potenţialele deficienţe în asigurarea unor condiţii de bază (cum ar fi lipsa de sprijin în etapele
timpurii) şi responsabilitatea instituţională a şcolii. Între timp, cercetătorii au ajuns la un
consens, şi anume că abandonul şcolar este un fenomen mult mai complex, iar fiecare caz are un
istoric aparte, a cărui rădăcini se regăsesc de cele mai multe ori în perioada grădiniţei.
Abandonul şcolar este considerat, pe bună dreptate, una dintre marile provocări ale politicii din
domeniul educaţiei. La nivelul Uniunii Europene, fenomenul afectează peste patru milioane de tineri cu
vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, care au părăsit sistemul educaţional la nivelul primului ciclu al
învăţământului secundar şi nu urmează nicio formă de studii sau formare (conform definiţiei UE).
Prevenirea abandonului școlar este un proces anevoios, plin de obstacole, însă copiii pe care îi
educăm merită aceste eforturi. Dacă încercăm să cunoaștem și să analizăm calitățile și potențialul
acestor copii cu risc de abandon școlar, o să vedem că fiecare are ceva bun și acel ceva poate fi
valorificat, cu condiția să vrem să evidențiem ceea ce este pozitiv și să nu vedem doar aspectele
negative. Acești copii ne pot uimi cu talentul lor nativ în domeniul picturii, de exemplu sau pot avea
anumite abilități tehnice, de coordonare, forță fizică, răbdare, aptitudini interpersonale, pot fi atenți la
detalii sau pot fi foarte buni la sport, dans sau muzică. Datoria noastră de dascăli este aceea de a
descoperi preferințele, gusturile și dorințele lor, pentru ca mai apoi, să îi sfătuim și să îi ajutăm în
dezvoltarea abilităților cu care Dumnezeu i-a înzestrat pentru ca, în timp, aceste abilități să se
transforme în aptitudini și competențe.
În demersul nostru, o să sesizăm probabil și puncte slabe cum ar fi:
 climatul familial defavorabil care poate îi împiedică de multe ori să învețe sau să își
îndeplinească cu succes sarcinile școlare;
 situația financiară dificilă;
 familii dezbinate;
 familii care aparțin etniei rrome și care, după o anumită vârstă, nu le mai permit copiilor să vină
la școală pentru că îi căsătoresc foarte devreme.
 repetenția, care pentru unii înseamnă retragerea din viața școlară.
Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu, uneori e chiar anevoios, cu numeroase
obstacole care trebuie surmontate, dar copiii noștri merită toate aceste eforturi pentru a le oferi șansa de
a clădi un viitor mai bun.
ACTIVITĂȚI DE PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎN CAZUL ABSENTEISMULUI –
• Monitorizarea săptămânală a absențelor elevilor pe fița tip de monitorizare și prezentarea lunară
a situației absențelor către conducerea școlii
• Aplicarea chestionarelor pentru elevi/părinți în clasele unde absenteismul este ridicat
• Solicitarea sprijinului psihologului școlar în alegerea programului/ activităților de intervenție-
prevenție și aplicarea la clasele de elevi cu un absenteism ridicat
• Centralizarea răspunsurilor la chestionare și identificarea principalelor cauze care au contribuit
la situația de fapt ( număr mare de absențe nemotivate)
• Schițarea unui plan de intervenție țintit pentru rezolvarea situației (identificarea de către
diriginte a unor măsuri amelioratorii)
• Discutarea în particular a incidentului/situației cu elevul, căutarea împreună a unor soluții
pentru evitarea repetării incidentului, eventual, consilierea psihologică individuală/ a familiei (în
funcție de cauză)

201
• Cooperarea dirigintelui cu părinții; supravegherea discretă a prezenței elevului la școală,
legatura permanentă cu dirigintele
• Dacă plecarea de la școală este determinată de atitudinea unui profesor, dirigintele poate media
rezolvarea situației conflictuale profesor-elev
• Notarea riguroasă a absențelor la fiecare oră de curs
• Respectarea regulamentului școlar și a ROI pentru elevi
• Metode de predare-învățare atractive
• Diversificarea și atractivitatea activităților extracurriculare
• Colaborarea cu autoritățile comunității locale (poliția, jandarmeria, alte asociații și ONG-uri)
• Monitorizarea și consilierea permanentă a elevilor cu risc de abandon ridicat
• Păstrarea legăturii permanente cu familiile elevilor cu risc de abandon școlar
• Semnalarea cazurilor conducerii școlii și consilierului psihopedagogic
Având în vedere că procesul de distanţare de şcoală se produce de-a lungul unei perioade mai
lungi, măsurile se dovedesc cu atât mai eficiente cu cât sunt implementate mai devreme în sistemul de
învăţământ (prin programe înalt calitative de educaţie şi îngrijire a preşcolarilor). Aceste măsuri îi
scutesc pe mulţi tineri de stigmatul de a fi catalogat drept perdant sau de a fi ostracizat de la o vârstă
fragedă.

202
FIȘĂ DE ACTIVITATE
ÎN CADRUL PROIECTULUI EDUCAȚIONAL
„ECOGRĂDINIȚA” PENTRU PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Prof. înv. preșc. Marcu Codruța-Alina


G.P.P. ”Piticot” Cîmpeni, jud. Alba

GRUPA: ALBINUȚELOR
MIJLOC DE REALIZARE:
 activitate practică
SCOP: stimularea interesului preșcolarilor pentru cunoaşterea, îngrijirea şi ocrotirea pădurii în
vederea formării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să înțeleagă importanța pădurii în viața animalelor sălbatice;
O2 – să înţeleagă efectele negative ale defrișării pădurilor în viața animalelor sălbatice;
O3 – să manifeste sentimente de grijă faţă de protejarea pădurii împotriva celor care o distrug;
O4 – să lipească brazi pentru a realiza o pădure (casă pentru animalele sălbatice).

RESURSE:
a) umane:
b) 16 preșcolari de la G.P.P. „Piticot” Cîmpeni - grupa albinuțelor (mare) educatoare:
Toader Simona, Marcu Codruța-Alina
c) materiale: planşe reprezentând o pădure defrișată cu animale triste, imagini cu animale
vesele, brazi din hârtie colorată, lipici, foarfecă, etc..
LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de grupă
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII: Activitatea s-a va desfășura pe grupe mici de lucru.
Utilizând planşele cu o pădure defrișată și animale supărate va avea loc o discuție despre copii cu
privire la rolul pe care îl are pădurea în viața animalelor sălbatice. Copiii vor identifica motivele pentru
care animalele sunt supărate (nu mai au casă pentru că pădurea a fost defrișată) și au căutat soluții
pentru a le ajuta pe animale să aibă din nou casă. Vor fi înlăturați „buștenii” și apoi copiii vor reface
pădurea prin decuparea și lipirea brazilor din hârtie verde. Se vor adresa copiilor întrebări despre modul
în care au realizat pădurea și vor stabili care echipă a „plantat” mai mulți brazi prin lipire. În urma
discuţiilor avute cu copii, aceştia vor înlocui animalele triste cu unele bucuroase pentru că au şi ele
casă.

REZULTATE: copiii au înțeles rolul pe care îl are pădurea în viața animalelor și cât este de
important să protejăm pădurea.

203
Acomodarea copiilor mici la gradiniță

Prof. Cojocariu Carmen


Școala Gimnazială ,,Jean Bart,, Suceava

Indiferent ce vârstă au copiii în momentul intrării în grădiniță,sarcina principală a educatoarei


este aceea de a cunoaște psihologia adaptării acestora și de a-i ajuta să depășească emoțiile contactului
cu grădinița și cu colegii.
Educatoarea devine pentru copilul care începe să frecventeze grădiniţa, persoana cea mai
importantă, un substitut al mamei. Ataşamentul şi dependenţa faţă de cei din famile, noutatea mediului
grădiniţei, prezenţa unor persoane străine (educatoare, ceilalţi preşcolari), îi măresc copilului teama de
necunoscut şi teama de a a fi abandonat.
Adulţii trebuie să îşi gestioneze cu foarte mare grijă reacţiile proprii la emoţiile copilului, dar
înainte de toate să se asigure că prin modul în care au gândit şi pus în practică etapa de acomodare nu
provoacă copilului o suferinţă prea mare, o traumă care odată ce a avut loc îşi lasă amprenta si va avea
efecte negative pe termen lung, ducând la regresii în dezvoltare şi fragilităţi emotive care înainte nu
existau.Neadaptarea se manifestă prin refuzul dramatic al copilului de a se despărţi de persoana care l-a
adus la grădiniţă şi atitudinea ostilă, violentă, faţă de ceilalţi copii şi educatoare.
Copilul este foarte racordat, „legat” nonverbal la părinte. Limbajul nonverbal este prima formă de
limbaj pe care copilul o are în relație cu părintele și, astfel, este cea mai înrădăcinată în el. Chiar dacă la
nivel verbal părintele îi transmite copilului că este bine pentru el să meargă la grădiniță, dacă
expresivitatea lui, gesturile și acțiunile sale îi arătă copilului că are îngrijorări cu privire la grădiniță,
copilul va simți că nu va fi în siguranță și că este abandonat.
Frica de abandon este firească. Suntem ființe sociale și avem nevoie de alte persoane pentru a ne
garanta siguranța fizică și suportul emoțional, ne temem că vom rămâne singuri și vulnerabili.
Sentimentul de abandon poate fi simțit chiar și atunci când suntem în proximitate fizică de celălalt, dar
distanțați sau respinși emoțional. Pentru copil, sentimentul de abandon este în strânsă legătură cu relația
primară de atașament. Dacă atașamentul nu este securizant pentru copil, orice absență a figurii de
atașament, orice indisponibilitate emoțională și orice fel de dezaprobare poate să dea naștere temerii de
abandon.
Mai târziu, acest tip de atașament corelează și cu o valorizare a sinelui scăzută și, astfel, teama de
abandon devine și mai puternică. Această teamă se poate manifesta atât în cazul adultului, cât și în
cazul copilului. Odată instalată teamă de abandon, ea se poate intensifica pe măsură ce sunt cumulate
experiențe negative, iar efectele sale se răsfrâng asupra vieții pe toate planurile.
Comportamentul afectuos al educatoarei faţă de copil, atenţia acordată fiecărui preşcolar nou
venit, atitudinea amabilă şi binevoitoare îl ajută pe acesta să se despartă mai uşor de însoţitor, să
suporte lipsa mamei, să asimileze normele şi regulile de convieţuire socială, să se acomodeze cu
mediul grădiniţei, cu tot ceea ce implică acesta şi să se integreze cu succes în colectivul grupei din care
face parte.

Bibliografie:
-Badea Elena „Caracterizarea dinamică a copilului şi a adolescentului”,
EdituraTehnică,Bucureşti,1997
-Schiopu U., Piscoi V., „ Psihologie generală şi a copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1989

204
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPIILOR ,
CONDIŢIE A REUŞITEI ŞCOLARE

Prof. Coman Mărioara


Școala Gimnazială,
Vișeu de Jos, Maramureș

Familia exercită o influenţă deosebit de importantă asupra copiilor. O mare parte despre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le
datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din
punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic, emoţional etc. Ca prim factor educativ, familia oferă
copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor,
obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi
gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în
procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute
copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se
efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de
note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să
ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri
încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de-
acasă”.Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6 ore, de restul timpului fiind
responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece
şi unii şi alţii doresc dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.
Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită
situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile
dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este
factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la
viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în
formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de
cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane
pregătite în mod special pentru acest lucru. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj
de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.
Ziua în care copiii merg la şcoală constituie pentru părinţi momentul în care ei trec de la statutul
de primi educatori, familia fiind prima şcoală a copiilor, la cel de parteneri ai şcolii. Aceasta nu
înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care
părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor
în familie, dar odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă
în cadrul ei.
Atunci când cele două medii educaţionale, şcoala şi familia, se completează şi se susţin, ele pot
asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială.
Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al
familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunătăţire a
performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar
sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.
Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are
şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi
factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind
să o completeze pe a celuilalt.
Mediul şcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional:

205
- introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială;
- oferă copilului un cadru social, bazat pe anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
- creează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;
- îl familiarizează pe copil cu microgrupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener ;
- îl obişnuieşte pe copil cu programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de
existenţă;
- stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei.
Şcoala și familia urmăresc acelaşi scop educativ, formarea tinerilor pentru a deveni personalităţi
multilateral dezvoltate care să poatã face faţă dinamicii sociale, schimbărilor profunde şi alese din
societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de acţiune, concordaţa dintre
mijloacele specifice de influenţare folosite în aceste două instituţii sociale. În cadrul acestei colaborări,
rolul conducător îl are şcoala. Şcoala este interesată să colaboreze cu familia, să-şi facă din ea un aliat,
pentru ca acţiunea ei educativă să fie mai profundă şi de durată. Colaborarea şcolii cu familia este
necesară şi în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui,
pentru cunoaşterea lui multilaterală.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu
aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii
trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea
nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă
din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să
conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor.
Colaborarea dintre şcoalã şi familie se poate realiza sub mai multe forme. Una dintre aceste
forme este vizitarea familiei de cãtre cadrele didactice.Vizita la domiciliul elevilor poate da rezultate
bune pentru realizarea obiectivelor comune urmãrite de cãtre şcoalã şi familie. Înainte de a vizita
familia unui elev, cadrul didactic trebuie să se pregătească în acest sens. El îşi va fixa problemele pe
care le va discuta cu părinţii, va da şi va cere părinţilor informaţii.
În cadrul convorbirii pe care o va purta cu părinţii, profesorul, învţătorul, trebuie sã dovedească
mult calm. E necesar să găsească argumente potrivite şi temeinice şi să-i convingă pe părinţi de
utilitatea lor, dar să nu renunţe la obiectivitate şi sinceritate în abordarea problemelor. Consultarea
catalogului, informaţiile cerute de la profesorii clasei şi propriile informaţii îl vor ajuta pe diriginte sau
învăţător, să ofere un tablou clar asupra situaţiei elevului.
În discuţiile avute cu părinţii e bine să fie prezentate mai întâi aspectele pozitive din activitate,
succesele elevului sau schimbările lãăudabile din comportamentul acestuia. Vor fi menţionate apoi
obiectele de învăţământ la care elevul întâmpină greutăţi, ce greşeli se observă în activitatea sa la clasă
sau ce abateri disciplinare manifestă. Se va discuta cauza acestor neajunsuri și împreună cu familia, se
vor găsi măsurile necesare pentru îndreptarea elevului.
Consultaţiile cu părinţii elevilor îşi vor atinge scopul dacă familia devine un colaborator activ şi
conştient al şcolii, dacã se ajunge la stabilirea unui sistem unitar de măsuri pentru îndrumarea elevului,
dacă părinţii sunt convinşi si hotărâţi să urmeze sfaturile cadrelor didactice.
Spre a-i ajuta eficient pe copii, părinţii trebuie să se informeze despre rezultatele muncii şi despre
comportarea lor în şcoală. Părinţii trebuie să ţină permanent legătura cu şcoala, dar mai ales atunci când
apar primele calificative slabe sau se observă modificări în comportamentul copilului. Măsurile de
îndreptare luate din timp, când carenţele sunt mici, dau rezultate bune.
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi integrarea în
viaţa socială, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care
fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită.
Bibliografie :
Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a,
şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997
Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992
Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974
Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992
*** - „ Tribuna învăţământului”, 2000.

206
Abandonul şcolar
Prof. Comșa Maria-Florina
Școala Gimnazială ”Ion Breazu”, Mihalț

În România, educaţia reprezintă un drept garantat de Constituţie pentru toţi copiii şi tinerii,
indiferent de originea socială sau etnică, de sex sau apartenenţă religioasă. Aceasta reprezintă
dimensiunea formală a egalităţii accesului la educaţie.
Abandonul școlar reprezintă un indicator ce semnalizează existența unor dificultăți la nivelul
sistemului școlar și al societății. Astfel, cu cât indicele de abandon este mai ridicat, cu atât sistemul
școlar se dovedește ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivel național numărul abandonurilor este mare și
în continuă creștere, aceasta reflectă sărăcia ce caracterizează societatea, precum și indiferența față de
problemele elevilor și a familiilor acestora.
Există tendința de a blama fie școala, fie familia.
În România ”efectele distructive sociale și umane ale tranziției” (Zamfir, C., 1993) apar ca surse
potențiale de tensiune, conflicte sociale, precum și crize social-morale care afectează în special
populația școlară, extrem de vulnerabilă și puternic influențată de climatul social. Sunt autori care
găsesc vinovat sistemul educativ de apariția acestui fenomen, arătând că abandonul școlar marchează
eșecul adaptării reciproce a elevului la cerințele vieții școlare, dar mai ales a școlii la trebuințele
individuale de învățare ale elevului.
Cert este că, indiferent de cauze, abandonul școlar a căpătat proporții îngrijorătoare în ultimii 10
ani, această ”noutate” a școlii contemporane înregistrând o creștere progresivă.
Abandonul școlar nu este ”favorizat” de o singură cauză, putând fi explicat doar printr-un
complex cauzal ce cuprinde cauze principale și cauze secundare.
Abandonul şcolar reprezintă o conduită de evaziune definitivă, care constă în încetarea
frecventării şcolii şi părăsirea sistemul instructiv-educativ. Această conduită este precedată de cea de
absenteism.
Datorită faptului că o dată pierdută legatura cu şcoala elevului îi este din ce în ce mai greu să
revină la îndatoririle avute înainte, prevenţia abandonului şcolar trebuie să funcţioneze de la primele
semne. Astfel trebuie să se ia măsuri de la primele absenţe repetate – discuţii în particular cu elevul şi
apoi cu părinţii acestuia, în încercarea de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor. Această
“consiliere” se poate efectua şi în ora de dirigenţie sau în alte momente care ar permite dialogul liber,
neîngrădit profesor – elev.
O parte dintre devierile comportamentale manifestate în mediul şcolar, printre care se numără şi
absenteismul şi abandonul şcolar, se află în legătură cu greşelile de educaţie ale cadrelor didactice şi cu
stabilirea relaţiilor incorecte între elevi. Ele pot fi prevenite printr-o organizare corectă a vieţii şi a
raporturilor intraşcolare, deoarece un bun climat şcolar influenţează totdeauna pozitiv sfera emoţională
a stării psihice a elevului. Educarea conştiinţei şi a conduitei morale nu e posibilă fără încredere, relaţii
principiale, disciplină bună şi evitarea oricăror traume psihice. Activitatea de prevenţie a
absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de igiena activităţii intelectuale, dar, în egală
măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare.
Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii, întârzie
maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează deficienţe în reglarea
manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială. Părerea profesorului cântăreşte adesea greu,
dar important este ca elevul să fie convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât
schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia. Organizarea în şcoală a unui regim de
activitate disciplinată prin supraveghere şi control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor,
a dezordinii, precum şi prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a
colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o mare importanţă
în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar. O altă soluţie ar putea fi şi crearea unor clase

207
de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit, mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea
seama în final de necesitatea continuării studiilor.
Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine
permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri
drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru
formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii. Vizita
dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog mai liber, unei relaţii mai
apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă. Sporirea numărului de activităţi comune şcoală –
familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că
ambele instituţii – atât şcoala, cât şi familia – acționează doar în interesul său. Multe studii au ajuns la
concluzia că diminuarea abandonului şcolar se poate face prin îmbunătăţirea parteneriatului şcoală –
familie. În unele şcoli se recurge chiar la asigurarea mijlocului de transport necesar elevului pentru a
ajunge la şcoală.
Prevenţia devianţei în mediul şcolar, determinată de: insuficienta pregătire anterioară a elevului
în procesul instructiv-educativ, de defecte în organizarea regimului de zi, de conflicte relaţionale, de
reacţii afective, este perfect posibilă cu ajutorul unui consilier şcolar bine pregătit.
Abandonul școlar este, deci, zidul ce pune brutal capăt șansei unei cariere profitabile și a unui
important ”update” în viața copiilor. Noi, profesorii, suntem bila ce poate dărâma acel zid, să dăm
copiilor forța necesară să se ridice și să își continue drumul în educație și în viață.

https://www.didactic.ro
Miroiu, A., Învăţământul românesc azi, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
Jigău, M. & Fartuşnic, C. (coord.). Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar
folosind metodologia analizei pe cohortă. Bucureşti: Editura Alpha MDN, 2012;
Stolz, G. (2000), Eşec şcolar – Risc de eşec şcolar, Bucureşti, Ed. Victor;
Dumitrana, M., (1991), Eşecul şcolar şi cauzele sale – determinanţi ai ideii unei noi pedagogii, în
Tribuna învăţământului nr. 5

208
Teorii şi paradigme ale abandonului şcolar

Prof.psihopedagog Constantin Malancă Veronica,


CJRAE Buzău
Abandonul şcolar este o formă de manifestare a devianţei şcolare alături de absenteismul şcolar,
violenţa şcolară, vandalismul şcolar. Devianţa şcolară include totalitatea conduitelor care se abat de la
normele şi valorile ce reglementează rolul statusului şcolar, aceste norme şi valori sunt statuate în
regulamentele şcolare dar şi în cele de ordine interioară.
Cristina Neamţu defineşte abandonul şcolar ca fiind conduita de evaziune definitivă ce constă în
încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Cei
care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi
într-un program de şcolarizare alternativ. (Neamţu, C, 2003)
Unul dintre cei mai importanţi indicatori ai eficienţei unui sistem de învăţămant este rata
abandonului şcolar. Aceasta relevă puterea sistemului şcolar de a cuprinde şi menţine elevii în
interiorul său, de a le asigura accesul şi suportul pentru finalizarea cel puţin a nive-lului şcolar
obligatoriu.
* Teorii și paradigme ale abandonului școlar
#Perspectiva ecologică
Urie Bronfenbrenner pornind de la teoria sistemelor a elaborat un model ecologic al dezvol-tării
umane. Conform acestui model elevul este plasat în centrul unui ecosistem structurat în patru niveluri.
Aceste sisteme se influențează reciproc. Dacă microsistemul familial nu func-ționează normal acest
lucru va afecta și situația școlară a copilului.
#Teoria individualismului metodologic
Bourdon explică eșecul școlar referindu-se la subculturile de clasă socială în care părinții și elevii
din mediile defavorizate subestimează avantajele școlarizării. El este de părere că con-textul social
modelează criteriile alegerii, cand explica eșecul școlar autorul face apel la me-canismele concurenței
de piață.
#Behaviorismul
Această teorie pune accent asupra necesității studiului comportamentului indivizilor și un accent
mai scăzut pe sentimentele oamenilor. Susținătorii acestei teorii subliniază rolul fac-torilor de mediu și
al învățării în determinarea comportamentelor prin condiționare. Ideea că profesorii pot întări schemele
de comportament deviant ale elevilor este dificil de acceptat de către profesori, care preferă să blameze
deviantul, familia sau alți factori. Literatura de spe-cialitate contemporană consemnează două
perspective explicative ale abandonului școlar. Prima este concepția școlii dominante care plasează
întreaga responsabilitate a abandonului școlar asupra elevilor, care plasează întreaga responsabilitate
asupra elevilor. Această abordare consideră abandonul școlar un act individual cu o semnificație
individuală, sem-naland unele deficiențe de ordin educațional și cultural ale societății primare. S-a
observat că odată luată decizia de a părăsi școala, elevii renunță foarte greu la ea, bazele emoționale ale
dorinței de a renunța fiind susținute de problemele relațiilor elevului cu familia și alte persoa-ne
semnificative din viața sa: colegi, prieteni, profesori.
#Repere statistice ale abandonului școlar
Comisia Europeană și-a propus , potrivit strategiei de la Lisabona, ca în anul 2010, 90 % dintre
elevi să nu mai abandoneze școala timpuriu și 85 % dintre tineri să absolve liceul. Pentru Romania
statisticile cu privire la abandonul școlar sunt îngrijorătoare. Cele mai importante domenii de interes
legate de înscrierea în sistemul de învățămant și rata aban-donului școlar apar în randurile populației
rrome. Frecventarea sistemului de învățamant este redusă: se estimează ca frecvența în randul
populației rroma este de 4 ori mai mic decat me-dia națională. Ratele de abandon școlar este mare:
12%-20% dintre copiii rromi abandonează şcoala în timpul învăţamantului primar şi gimnazial.
Copiii, în special fetele, sunt cei mai afectaţi de abandon şcolar şi analfabetism. Numărul mai
mare al fetelor care abandonează şcoala din populaţia rromă se poate explica prin faptul că fetele au un
statut diferit de al băieţilor în comunitatea rromă, astfel ele se căsătoresc de tinere sau - şi răman
însărcinate fiind obligate să abandoneze şcoala.

209
#Prevederile legislative privind abandonul şcolar
Legislaţia adoptată de Romania în ceea ce priveşte asigurarea acesului la educaţie concordă cu
documentele internaţionale la care ţara noastră a aderat. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului
recunoaşte dreptul copilului la educaţie pe baza egalităţii de şansă. Se mai precizea-ză necesitatea luării
de măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului
şcolar. Aplicarea măsurilor de disciplină şcolară trebuie să fie într-un mod compatibil cu demnitatea sa
ca fiinţă umană. Legea învăţamantului nr.84/1995 modificată și completată de Legea 268 / 2003
precizează în art .2 că în Romania învățamantul reprezintă prioritate națională. La art.6 se precizează că
învățămantul obligatoriu este de 10 clase. Frecventarea obligatorie a învățamantului de 10 clase , forma
de zi încetează la varsta de 18 ani. Datorită creșterii ratei de abandon școlar, Planul Național Anti-
Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale în Romania, a elaborat pentru implementare un Program de
prevenire și combatere a abandonului școlar.
#Etiologia abandonului școlar
În ceea ce privește factorii de risc pentru reușita școlară și cauzele eșecului școlar cu multiplele
sale forme de manifestare, includ abandon școlar și nescolarizarea, există diferite modele explicative
care plasează pe un loc central individul, școala sau familia considerate individual sau în interacțiune.
De exemplu, în sfera factorilor determinanți al abandonului școlar, un loc important îl deține
inadaptarea școlară a elevului. Domeniul acestor tulburări este larg, cuprinzand modificări
comportamentale mai puțin grave sub raport juridic: min-ciuna, inconsecvența comportamentală,
violența verbală, fumatul ostentativ, copiatul la ore, bruscarea colegilor și abateri grave de la morală și
legislație penală. Inadaptabilitatea școlară are un efect imediat asupra personalității elevului. Se poate
observa că există o semnificativă corelație între imaginea de stimă a elevului și reușita școlară, dat fiind
faptul că modul în care se comportă elevii în școală depinde în mare măsură de modul în care se percep
pe ei înșiși.
Activitățile lor, grupul din care fac parte, notele, formează cadrul social în care se formează
imaginea de sine. Aprecierea făcută de către profesori se interiorizează, devenind autoapre-ciere.
Relaționarea, afirmarea, investirea în învățare și inadaptarea la cerințele școlii sunt factori care pun în
lumină imaginea de sine a elevilor și succesul școlar. Riscurile unei stime de sine scăzută sunt multiple
probleme emoționale.
Motivația deficitară pentru învățare, din partea elevului duce la abandon școlar. Incapacitatea
elevului de a rezolva satisfăcător conflictul dintre dotare și plăcere este primejdios prin repre-zentările
pe care le poate avea asupra conturării viitoarei personalități.

Bibliografie:
*Cristina Neamțu (1999). Devianța școlară, Editura Polirom, București

210
Combaterea abandonului școlar – sfaturi

Prof.Constantin Sorina
Gradinita „CASTEL”
Cauzele abandonului școlar sunt multiple, poate fi vorba fie de inadaptarea elevului la activitatea
de învățare, fie de inadaptarea școlii la factorii interni (psihologici) și/sau externi (scocioeconomici,
socioculturali) ai copilului.
Copilul are nevoie de suport emoțional susținut, de siguranță și de apartenență la grup. Orice
dezechilibru al stării emoționale a copilului îl dezorientează și îl descurajează atunci când trebuie să
depună un efort semnificativ în ceea ce privește activitățile școlare. Un copil care resimte un disconfort
în plan fizic, psihic sau emoțional poate manifesta, la un moment dat, tendința de a abandona școala.
Plecarea părintelui/părinților la muncă în străinătate este un stresor semnificativ ce poate avea un
impact negativ asupra echilibrului emoțional al copilului determinându-l în mod indirect să abandoneze
școala.
Copilul care abandonează școala poate fi descris astfel:
• îi lipsește motivația școlară;
• are dificultăți de învățare;
• are o rată a absenteismului mare;
• are rezultate școlare slabe;
• are imagine de sine scăzută;
• este izolat față de colegi;
• îi lipsesc achizițiile în zona autocunoașterii;
• este incapabil să se adapteze la mediul școlar;
• are o lipsă reală a unui suport școlar;
• manifestă dezechilibru emoțional survenit în urma absenței părinților de acasă sau a lipsei unui
control parental;
• cerințe educaționale speciale;
• stare de sănătate precară;
• manifestă comportamente deviante (agresivitate fizică și verbală, tendința de vagabondaj,
vandalism, consum de tutun, alcool sau alte substanțe interzise);
• provine din medii sociale sărace;
• nefrecventarea gradiniței;
• lipsa unui model educațional din familie.
Pentru fiecare copil, părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”.
Adulții care îngrijesc copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun
bazele de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate
contribui la reducerea ratei de abandon școlar prin:
• asigurarea unor condiţii socio-economice cât mai bune (asigurarea hranei zilnice şi a
pacheţelului cu mâncare pentru şcoală, a îmbrăcămintei şi încălţămintei, a condiţiilor locative necesare
studiului, a materialelor educaționale necesare);
• asigurarea unei echilibru emoțional, a sentimentului de apartenență și sprijin necondiționat;
• crearea unui climat familial adecvat, asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării şi învăţării, cu
scopul de a pregăti copilul pentru existenţa independentă și viața de adult dându-i repere pe care să le
urmeze;
• schimbarea mentalității vis-a-vis de acţiunile şi nevoile sociale, de modalitatea de raportare la
mediul înconjurător al copilului;
• atitudine pozitivă a adulților din apropierea copilului față de educația acestuia;
• control parental direct și activ în viața copiilor;
• limitarea prestării unor activități lucrative în gospodarie sau în afara acesteia;
• control asupra activităţii copiilor în timpul liber;
• acordarea ajutorului la învăţătură din partea părinţilor/tutorilor să fie cât mai mare;
• prezența părintelui/părinților în viața copilului.

211
Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică,
socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze școala. Școala nu poate influența
factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale tuturor
copiilor. Dintre factorii principali care ar putea duce la diminuarea sau reducerea abandonului școlar
amintim:
• să evite supraîncarcarea școlară;
• să diversifice și să facă mai atractive activitățile școlare;
• să organizeze activități extrașcolare menite să atragă elevii;
• să stabilească și aplice un program de recuperare a materiei școlare pentru elevii cu astfel de
probleme;
• să existe comunicare asertivă și eficientă cadru didactic-elev;
• să evite constituirea unei elite, ceilalți fiind marginalizați;
• oferta școlară să fie compatibilă cu trebuințele, interesele și aspirațiile elevilor;
• sistemul de evaluare să nu fie unul subiectiv, ci unul individualizat, adaptat nivelului real al
copilului, să nu devalorizeze imaginea copilului;
• disciplina școlară să nu fie nici excesiv de permisivă, nici excesiv de rigidă;
• să evite practicile educative percepute de elevi ca fiind nedrepte, frustrante;
• sisemul școlar să fie adecvat la cerințele sociale actuale;
• să existe o dotare materială adecvată în școală;
• programe de consiliere pentru părinți;
Prin cele menționate mai sus se arată că abandonul școlar este, în fapt, culminarea unui
proces pe parcursul căruia elevul, din diferite motive, se îndepărtează de școală și în cele din urmă o
părăsește. Copiii trebuie monitorizați încă de la începutul școlarizării, astfel încât să se poată prevedea
și preveni tendința de abandon școlar. Pentru prevenirea sau reducerea ratei abandonului şcolar trebuie
lucrat atât cu elevul cât şi cu familia şi școala.

Bibliografie
1. Creţu, E., (1999), Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti,
Ed. Aramis;
2. Cristea, C.G.,(2003) Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti
3. Drăgan, I., Nicola, I., (1993) Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur
4. Gal, D., (2002), Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia;
5. Grosu, N, (1999), Tratat de sociologie. Abordare teoretică, Bucureşti, Editura Expert.
6. Ionescu, M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Cluj-Napoca, Ed. Dacia;
7. Jinga, I., Negreţ, I., (1994), Învăţarea eficientă,Bucureşti,EDP;
8. Neacşu, I., (1990), Instruire şi învăţare, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică
9. Neamţu, C., (2003), Aspecte ale asistenţei sociale în şcoală, “Tratat de Asistenţă
Socială”, Iaşi, Ed. Polirom

212
Prevenirea abandonului şcolar se face de la grădinită
Educ. Corcodel Maria, Grăd. Negrea, com. Schela, jud. Galaţi

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O
bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.

În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, un rol decisiv în formarea conceptului despre
şcoală a copiilor preşcolari – viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i informa cu privire
la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în viața unui individ.

Un alt element în combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul
educativ, fiecare după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul
lor de adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea un loc, un statut,
un rol şi o valoare, fapt ce îi determină să îndrăgească mediul şcolar. Evaluarea pe care o poate face
educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil. Trebuie plecat de la
premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate învăţa, indiferent de nevoile lui
sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a


existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată. Copiilor
le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului lor, răspândit prin
numeroase teritorii, le crează o „unicitate pozitivă” – adică aceea care ascunde comoara trăsăturilor
caracteristice unui popor. „Unicitatea pozitivă” care în esenţă arată demnitatea neamului lor, se opune
aceleia „negative”, aceea care a fost impusă mediatizării care condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar,
copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial, liceal,
profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în sistemul
educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problema gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.

Bibliografie:
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

213
EDUCAȚIA - O NEVOIE A EPOCII NOASTRE

Prof.Corina Szabo
Grădinița PP.Nr.14,Timișoara
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală
prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului.O bună
intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar,care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întâi, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numărul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm să identificăm şi să
studiem câteva cauze:
- şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective.Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale.
- cultura de origine a elevilor-cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o
prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează
tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe
apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor.
- climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
- factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
- factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi

214
relaționare,competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția fenomenului
de abandon şcolar.
- anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilărie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume băuturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţământului guvernamental de zi;
·implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
·psiho- pedagogice şi psiho- sociologice care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
·socio- profesionale- ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
·psihiatrice- depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
·juridico- sociale- aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari-viitori şcolari.Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține școala în
viața unui individ.
Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ preprimar, primar, gimnazial,
liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum evoluează cum se menţine în
sistemul educativ, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii oportune atât din partea părinţilor, cadrelor
didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul pentru o mai mare siguranţă în prevenirea
abandonului şcolar – o problemă gravă în România.
Educaţia pentru toţi este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare cadru didactic în parte, de
responsabilitatea şi implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să înveţe şi să se
dezvolte şi să nu uităm că educația depinde foarte mult de familie.

Bibliografie:
Clerget, Stephane, (2008), Criza adolescenţei, Editura Trei, Bucureşti
Moisin, Anton, (2007), Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Tatu, Cornelia, Suport de curs: Consiliere şcolară (2009)

215
Abandonul școlar și măsurile pentru prevenirea lui
Prof. Cosma Lavinia Georgiana
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi


şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O
bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate
constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Pentru o mai bună intervenţie se propune realizarea unui program care să urmărească dezvoltarea
competenţelor cadrelor didactice de lucru în echipă şi de folosire a planificării strategice în vederea
identificării factorilor care ar favoriza apariţia unor astfel de situaţii de risc la nivelul şcolii, pentru
prevenirea şi, în ultimă instanţă, pentru rezolvarea unor situaţii de criză cu efect de abandon şcolar.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
 şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din satele respective. Sărăcia comunităților din zonele
defavorizate limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației. Această
stare provoacă deseori exploatarea copiilor prin muncă de către părinți. Lipsa interesului pentru şcoală
se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părinților şi prin lipsa de
cultură a comunității care poate fi susceptibilă față de instituțiile formale. Aceste cauze ar putea fi
eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea zone, prin stabilirea unor
legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul
elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe mari de şcoala. De
asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul rural, abandonul
şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau imbrăcămintei
necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte, încălzirea vremii,
crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi urmeze părinţii la
muncă, abandonând şcoala.
 cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
Există şi cazuri în care părinţii încurajează să încalce normele valorilor şcolare prin atitudinea lor faţă
de şcoală. Ca forme principale de manifestare a deviaţiei şcolare putem aminti ca fiind mai grave din
punct de vedere social şi comportamental: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar,
vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul. Cunoaşterea acestor atitudini şi
identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate în raport cu cariera şcolară a tinerilor
constituie un factor important în prevenirea abandonurilor. Elevii au fost încurajaţi şi de atitudinea
părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate, nici garanţia asigurării unui loc de muncă.
Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii,

216
fie sunt lăsaţi în grija unor rude sau cunoştinţe apropiate care se ocupă superficial de situaţia şcolară a
copiilor.
 climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
 factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
 factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cuşcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
 anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
 identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
 implicarea sistemului familial în reabilitarea şcolară şi socială a elevului;
 creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
 În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
 psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
 socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
 psihiatrice – depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
 juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.

217
De ce să nu abandonez școala ?

Prof. Cosor Mihaela-Liceul tehnologic ,, Gheorghe Duca ,, Constanța


Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării
şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei
calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care
abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de
comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât
mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea
a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună
anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea
contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în
ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.
Efectele abandonului şcolar demonstrează că acest tip de conduită este considerat deosebit de
grav. Mai întai, cei care abandonează şcoala nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării
socio-economice, nici formația morală şi civică necesară exercitării rolului de părinte şi celui de
cetățean al unei comunități. În al doilea rând, neavând o calificare, cei care abandonează şcoala sunt
viitorii şomeri şi reprezintă, pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăți sociale şi de pierderi, care
depăşesc investiția cerută de formarea inițială.
Pentru a putea reduce numarul abandonurilor şcolare ar fi bine să încercăm sa identificăm şi să
studiem câteva cauze:
·şcolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, sărăcie şi lipsa oportunităților de
succes socio-profesional pentru absolvenți. Lipsiți de motivație, mulți dintre elevii claselor gimnaziale
renunță în primii ani de studiu, rămânând să dea o mână de ajutor în gospodăriile proprii sau chiar
muncind ca zilieri la oamenii mai avuți din sate. .Sărăcia comunităților din zonele defavorizate
limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor resursele necesare educației..
Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcolile din asemenea
zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri
care să asigure transportul elevilor, dar şi asigurarea hranei pentru elevi care au domiciliul la distanțe
mari de şcoala. De asemenea, este menţionată aprecierea (fară vreo susţinere) potrivit căreia, în mediul
rural, abandonul şcolar creşte iarna, ,,în condiţiile lipsei de subsistenţă’’ şi din cauza ,,lipsei hranei sau
imbrăcămintei necesare’’. E o simplă părere fără cunoaşterea generală a realităţii. Pe de altă parte,
încălzirea vremii, crearea condiţiilor naturale de practicare a unor îndeletniciri îi fac pe copii să-şi
urmeze părinţii la muncă, abandonând şcoala.
·cultura de origine a elevilor – cercetările din domeniul educațional au relevat faptul că mediul
socio-cultural de proveniență al elevilor este una dintre cele mai importante variabile în reuşita sau
eşecul şcolar şi profesional al elevului. Este foarte importantă atitudinea familiei în raport cu şcoala.
·climatul familial are un rol hotărâtor în cauzele de abandon şcolar. Astfel, dezorganizarea vieții
de familie, consecință a divorțului, climatul familial conflictual şi imoral, excesiv de permisiv,
divergența metodelor educative şi lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau,
dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte câteva aspecte care conduc spre abandonul şcolar.
·factori de natură socială şi economică cum ar fi: crize politice, economice, sociale şi morale,
prăbuşirea sistemului de protecție socială, confuzia sau absența unor norme sau valori sunt alte cauze
care conduc la dezorientarea elevilor, îndepărtarea lor de mediul educațional şi, în final,
abandon şcolar.
·factorii de natură educatională: insubordonare față de normele şi regulile şcolare, chiul,
absenteism, repetenție, motivații şi interese slabe în raport cu şcoala, greşelile dascălilor (de atitudine şi
relaționare, competența profesională, autoritate morală) au şi ei un rol important în apariția
fenomenului de abandon şcolar.
·anturajul de proastă calitate debusolează elevii cu un psihic labil datorat unor carențe din
copilîrie; dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, dorința de a capta obiecte, haine
sau mâncare prin căi ocolite, necurate reprezintă cauze pentru care elevul abandonează şcoala.

218
Anturajul reprezintă un factor negativ în viața elevului; el poate să-l determine pe elev să fumeze, să
consume bauturi alcoolice, să consume droguri, să fure sau chiar să chiulească de la şcoală.
Principalele obiective în cadrul unui program de prevenire a abandonului şcolar:
·identificarea elevilor aflaţi în abandon sau risc de abandon şcolar în vederea menţinerii acestora
în sistemul învăţămîntului guvernamental de zi;
·creşterea gradului de implicare a comunităţii locale în soluţionarea situaţiilor de abandon şcolar
sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon şcolar.
În măsura în care aceste obiective vor fi îndeplinite, abandonul şcolar nu va mai reprezenta un
pericol imediat de abandon, fiind urmărite în cadrul unui program de prevenţie bine organizat, ce se
desfăşoară pe o perioadă foarte îndelungată.
Se impun măsuri de prevenire a abandonului şcolar:
·psiho-pedagogice şi psiho-sociologice – care urmăresc cultivarea unor relații interpersonale
adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive;
·socio-profesionale – ele decurg din măsurile psiho-pedagogice şi psiho-sociale;
· psihiatrice - depistarea precoce a minorilor cu diferite probleme caracteriale, comportamentale,
emoționale, tendinte agresive;
·juridico-sociale – aceste măsuri permit creşterea gradului de influențare socială prin
popularizarea legilor şi prin propaganda juridică, în general.
În cadrul învăţământului preşcolar educatoarea are, de asemenea, un rol decisiv în formarea
conceptului despre şcoală a copiilor preşcolari - viitori şcolari. Rolul acesteia este nu numai de a-i
informa cu privire la şcoală, ci şi de a-i face să conştientizeze importanța pe care o deține scoala în
viața unui individ.
Privitor la această temă, Abandonul şcolar – cauze şi modalități de prevenire, consider că este o
temă foarte mult abordată în mediul şcolar. Cadrele didactice împreună cu consilierul şcolar încearcă
să-i determine pe elevi să conştientizeze importanța şcolii, a terminării unui liceu. La noi, în România,
abandonul şcolar reprezintă un motiv de îngrijorare şi pentru aceasta şcoala trebuie să aibă o relație
foarte strânsă cu membrii familiei.

219
MANAGEMENTUL CLASEI - REGULILE ŞI ÎNSEMNǍTATEA LOR

Prof. înv. primar Costea Maria


Școala Gimnazială Anton Pann, Rm. Vâlcea
“Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem
cu copiii. » GHANDI

Copilul creşte prin intermediul unor relaţii interpersonale în interiorulcărora el deprinde


atitudini de sociabilitate ( ataşament şi respingere ) faţă de cei din anturajul său. Este o activitate
complexă în care emoţiile, imitaţia,agresiunile, identificările iar mai târziu comparaţiile între
persoane joacă unrol multiplu. Aceste relaţii se dezvoltă într-un sistem de instituţii -
familie,şcoală, societate – ce sunt la rândul lor independente şi inevitabil contradictorii.
Socializarea poat