Conspect etica profeșionala EFROS

NATURA ȘI ESENȚA ETICII PROFESIONALE. DefiniȚii. Problematica eticii

1. Etica - știință filosofică, concepte

2. Etica profesională – definiție, conținut
3. EVOLUȚIA ETICII AFACERILOR
4. Principiile și funcțiile de bază ale eticii în afaceri
5. Mituri în etica în afaceri

1 ETICA - ȘTIINȚĂ FILOSOFICĂ, CONCEPTE

Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav, caracter). Pornind de
la cuvîntul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă
specifică de calităţi umane, numite de el virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă nişte caracteristici
ale caracterului şi temperamentului omului, care mai sunt numite şi calităţi spirituale.
Virtuţile se clașifică în:
-afecte ale corpului (frica)
-afecte ale minţii (memoria)
-afecte ale caracterului (dărnicia, curajul, cumpătarea).

Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în limba latină,
Cicero marele filozof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis (morav, obicei, caracter).
Cicero scria despre filozofia morală înţelegînd prin ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care
Aristotel o numea etică.
În istoria filozofiei au fost întreprinse un şir de tentative de a scoate la iveală distincţiile
dintre noţiunile de morală şi moralitate deoarece în accepţia iniţială termenii etică, morală şi
moralitate , erau utilizaţi ca șinonime.
Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni şi tratează morala ca fiind felul
în care sunt percepute acţiunile de către individ, manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar
moralitatea felul în care se manifestă în realitate faptele omului. În tradiţia culturală şi
lingvistică prin moralitate se subînţeleg principiile fundamentale de comportare umană, iar prin
morală-formele de comportare obişnuită. Astfel poruncile lui Dumnezeu, ţin de moralitate, iar
poveţile unui părinte, pedagog etc., ţin de morală.
În majoritatea limbilor contemporane aceste trei cuvinte se utilizează ca șinonime şi se
înlocuiesc reciproc.
Pentru oamenii ce nu sunt preocupaţi de filozofie, cuvîntul etică sugerează un ansamblu de
standarde în raport cu care un grup sau o comunitate umană decide să-şi regleze
comportamentul, pentru a deosebi ce este bine sau acceptabil în urmărirea scopurilor lor de ceea
ce nu este astfel. Se vorbeşte în acest sens de o etică a afacerilor, de o etică medicală, de o etică
juridică, e.t.c.

Etica reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morale,

precizând ce este bun şi ce este rău în datoriile şi obligaţiunile morale corespunzătoare unei
anumite societăţi.
Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului,
comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.
În etică se poate de evidenţiat două feluri de probleme: primul se referă la modul, cum
trebuie să se comporte omul şi al doilea, reprezintă întrebarea teoretică referitor la apariţia şi
esenţa moralei.
Utilizarea diferitor temeni – „etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu este întâmplătoare.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria
şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică
este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-
moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimologia termenului morală.1

În literatură, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite în relaţiile sociale,

iar cele morale – în evaluarea internă (lăuntrică) a personalităţii. Dar în ambele cazuri este vorba
despre bine şi rău, corect şi incorect, adevărat şi greşit.2
În societatea modernă, etica s-a extins în aproape toate domeniile „acaparând” şi
businessul.
Etica, conform dicţionarului este “ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale,
cu legile lor de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială”.3
La noi, termenul de „etică’’ are semnificaţii diferite:
1. În primul rând, etica se referă la aşa-numitele moravuri, custume şi obiceiuri tradiţionale
specifice diferitelor culturi.
2. În al doilea rând, prin termenul „etică” se înţelege ansamblul de valori şi norme care
definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi
vrednică de respect, a căror încălcare este vrednică de dispreţ. Astfel etica promovează anumite
valori, precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia, altruismul etc.
În opinia noastră etica desemnează acea parte a filosofiei care studiază fundamentele
moralei, respectiv, ansamblul de reguli, de credinţe şi de valori care funcţionează ca norme
într-o societate.
Toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea
„Ce este binele”?
Etica este o ştiinţă atît filozofică cît și ştiinţifică, deoarece în cadrul ei sunt elucidate două
grupe de probleme:
1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei,
2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi
norme să se conducă în viaţă.
În etică se elucidează astfel de domenii precum:
1. -axiologia etică, - aceasta studiază problemele binelui şi a răului.
2. deontologia etică, - aceasta studiază problemele datoriei
3. fenomenologia etică, - aceasta studiază morala unei societaţi sub aspect sociologic şi
istoric .

În cadrul societăţii sunt stabilite standarde sau norme morale. Acestea sunt enunţuri cu
caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu facă un individ conştient, astfel
încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau comunitate.
Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:
1. un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce e bine să faci sau să fii,
2. un element imperativ, care se concretizează în expreșia trebuie să faci sau trebuie să fii.
După unii autori {BÂTLAN 1997} normele morale pot fi clasificate astfel:
1. Norme etice generale sau universale. - sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au
durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu: cinstea,
demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.
2. Norme etice particulare. - se adresează unor comunităţi umane determinate, au o anumită
variaţie în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. Exemplu: normele vieţii

1
Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3.
2
Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело»,1996.
3 xxx
Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308.
de familie şi mai ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se
fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.
3. Norme etice speciale. - se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii
speciale. O parte din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în
fapt în norme imorale. Exemplu: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul
manierelor elegante.
Aşadar normele morale sunt nişte norme sociale ce reglează comportamentul omului în
societate, relaţiile omului faţă de semenii săi şi faţă de sine.
Respectarea lor este asigurată de forţa opiniei publice, de convingerile interioare ale
personalităţii cu privire la bine şi rău, echitate şi inechitate, virtute şi viciu, e.t.c.
Prin principiile morale înţelegem un sine de norme de conduită, o modalitate de
coordonare a normelor morale dintre oameni.

În etică se disting principii:

1. fundamentale
2 particulare.
Distingem trei principii fundamentale:
1) principiul renunţării –repr. renunţarea la ordinea reală şi la cea normativ- valorică a
colectivităţii. Este specifică mai multor tipuri istorice de morală: moralei budiste, moralei
creştine, moralei stoice.
2) principiul individualismului- este un principiu al raţiunii de afirmare a
individului împotriva celorlalţi şi împotriva colectivităţii;
3) principiul colectivismului- este principiul oricărei morale şi moralităţi, deoarece omul
este o fiinţă socială, el trăieşte în colectiv şi în diverse forme de colectivitate şi de
comunitate umană.

Sstabilitatea într-o colectivitate nu sunt posibile fără respectarea de către toţi a unui minim
de cerinţe morale ale vieţii în comun şi fără funcţionarea opiniei de grup, care asigură integrarea
indivizilor în viaţa colectivă şi corectarea comportamentelor inadecvate.
În literatura de specialitate întîlnim următoarele funcţii ale eticii:
1. Funcţia cognitivă -este funcţia principală, în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza
adecvat decît cu condiţia realizării ei. Această funcţie s-a materializat de-a lungul timpurilor şi se
poate realiza pe trepte succeșive:
-treapta descriptivă - ne oferă un început de sineatizare a datelor vieţii morale. Ea se
realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi dezvoltării
caracterelor. În tipologie sunt descrise succeșiv tipuri de atitudini morale, vicii şi virtuţi morale,
sau calităţi şi defecte morale.
-treapta analitico-șintetică- presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale
diferitor fenomene morale (conştiinţa, manifestarea, aprecierea, valorile, relaţiile, etc) adică toate
componentele care au o semnificaţie morală specifică.
-treapta explicativă- presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor generatori ai
moralei: factori ce explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală,
progresul moral şi perspectivele acestui progres.
2. Funcţia normativă - aceasta nu constă în crearea de norme, deoarece normele
morale nu pot fi decretate precum normele juridice de către legiuitor, ele se cristalizează în viaţa
reală a colectivităţilor. Dacă este vorba de elaborare a unor coduri morale, această elaborare
constă doar într-o explicare şi sineatizare a unor norme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei
morale.
3. Funcţia persuasivă- este o funcţie de convingere. Funcţia în cauză se realizează,
prin realizarea primelor două funcţii, cea cognitivă şi cea normativă. Persuasiunea este prezentă
în sfera concretă a vieţii morale, deoarece opinia publică recurge spontan la toate procedeele
indicate, încît discursul etic este o expresie teoretizantă a opiniei publice, iar autorul discursului
un reprezentant sau un mandatar al ei.
4. Funcţia educativă- ea a fost dezvăluită încă din antichitate de către Platon şi Aristotel.
Pentru ei cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul şi
practicarea lui. După Aristotel moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte, cunoaşterea
binelui şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.
Mișiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un
ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să
aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are
utilitate deoarece aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa,
în mod real la un comportament real.
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe
ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind.

2. Etica profesională – definiție, conținut

Noţiunea de etică profesională este utilizată de cele mai multe ori pentru desemnarea
unui cod moral al unor oameni ce aparţin unei profesii anumite. Spre exemplu „Jurămîntul lui
Hippocrate"; „Codul onoarei judecătorului"; „Codul etic al notarului" etc.
Etica profesională este determinată de particularităţile specifice ale unor profesii, de
interesele corporative, de cultura profesională etc. Oamenii ce îndeplinesc funcţii profesionale
șimilare sau identice îşi elaborează tradiţii specifice şi se asociază în baza unor principii de
solidaritate profesională în stare să păstreze reputaţia grupului profeșional dat.
Etica profesională este compusă din diverse norme de conduită şi de anumite coduri
deontologice. Termenul de „normă" are ca șinonime „model", „standard", „regulă", „lege".
Norma de reglementare se caracterizează prin faptul că:
1) este emisă de cineva, îşi are sursa în voinţa unei autorităţi normative;
2) se adresează unor agenţi numiţi subiecţii normei; pentru a-şi face cunoscută voinţa de
către subiect, autoritatea promulgă norme, iar pentru a-şi face efectivă voinţa, autoritatea
adaugă o sancţiune sau o ameninţare cu pedeapsa.
Norma se poate impune în societate ca obicei care poate să influienţeze conduita
oamenilor, exercitînd o adevărată preșiune normativă prin măsurile luate de o colectivitate faţă
de membrii care nu se conformează obiceiurilor.
În cadrul fiecărei profesii există probleme specifice de morală, dar etica profesională are
importanţă, în primul rînd, pentru profesiile obiectul cărora este omul. Astfel distingem etica
pedagogului, etica medicului, etica judecătorului etc.

Etica pedagogică îl obligă pe pedagog să respecte personalitatea elevului şi să manifeste

faţă de acesta o exigenţă respectivă; să menţină propria reputaţie şi reputaţia colegilor săi; să se
îngrijească de credibilitatea morală a societăţii faţă de învăţător.
Etica medicinală cere să fie întreprins totul pentru a ocroti şi salva viaţa pacientului
indiferent de dificultăţi; să fie păstrat principiul confidenţialităţii a tot ceea ce pacientul îi spune
medicului în cabinetul de consultaţii; în nici un caz medicul nu trebuie să contribuie la moartea
pacientului etc.
Etica ofiţerului îl obligă să slujească neprecupetit Patria, să dea dovadă de perșistenţă şi
curaj, să aibă grijă de subalternii săi, să păstreze cu sfinţenie onoarea de ofiţer.
 Etica juridică este determinată de specificul activităţii profesionale a juristului, de
particularităţile lui morale şi de situația socială. Particularităţile activităţii profesionale ale
lucrătorilor din domeniul ocrotirii normelor de drept afectează drepturile şi interesele oamenilor,
astfel acestea cer caracteristici aparte din punct de vedere al influienţei lor asupra conţinutului
moral al acestei activităţi. Marea temă a libertăţii instanţelor de drept, mai ales a celor
judecătoreşti, de anchetă este în societatea modernă şi contemporană o problemă cardinală-ce
înseamnă libertatea individuală, independenţa de „puterea banului", de partide şi alte organizaţii,
libertatea de opinie. Totodată, libertatea instanţelor de drept nu poate fi în afară de
responsabilitate, de codurile morale specifice exponenţilor acestei profesii.
Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor componenţi ai societăţii
comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii
şi consumatorii pe de altă parte.
Etica managementului este o formă a eticii aplicate şi reprezintă un ansamblu de norme
cărora trebuie să li se subordoneze acţiunile şi deciziile cadrelor de conducere din organizaţii,
norme care pot să fie sau nu sancţionate din punct de vedere juridic şi care sunt impuse prin forţa
conştiinţei colective, a opiniei publice.
Ca principii generale de conduită sau coduri etice, etica este aplicată în managementul
resurselor umane, în managementul situațiilor de criză, în comunicarea de marketing în toate
formele ei: branding, relaţii publice, publicitate. Etica profesională impune stabilirea unor reguli
interne în fiecare profesiune, care pot lua forma “bunelor practici”, “codurilor etice” sau
“codurilor deontologice”.
Etica bancară presupune un șir de reguli şi norme de conduită destinate personalului
bancar atât vizavi de colectivul de muncă cât şi faţă de clienţi.
Deci, etica profesională reprezintă, în primul rînd, nişte coduri morale specifice ale
exponenţilor unei profesii anumite.

În orice profesie sunt identificaţi maeştri.

Măiestria profesională se întemeiază pe o profundă înţelegere a psihologiei colectivului,
pe priceperea de a aplica adecvat şi în spirit creator procedeele de lucru şi metodice, pe
capacitatea de a analiza rezultatele aplicării lor şi de a în-trevedea etapele desfăşurării procesului
de lucru, ca şi eficienţa acestui proces, ţinând seama de particularităţile de vârstă şi cele
individuale ale persoanelor cu care lucrează.
În acest sens, profesiilor le sunt necesare coduri etice . Profesioniştii unui domeniu care îşi
exercită rolul în mod responsabil, cât mai aproape de aceste cerinţe, dobândesc un statut
recunoscut. Aceasta este proba că ei dau dovadă de ceea ce este considerat drept profesionalism.
Profesionalismul este conșiderat o ideologie pentru cei care lucrează în acelaşi domeniu.
Problema centrală a relaţiei dintre client şi profesionist este cea a alocării responsabilităţii şi
autorităţii. La modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. În acest contract, în principiu,
alocarea se conduce de următoarele supoziţii:
1)clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;
2)cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;
3)responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului

3. EVOLUȚIA ETICII AFACERILOR

Etica afacerilor este o disciplină nouă care oferă un teren deosebit de fertil pentru dezbateri publice,
forumuri, articole, dizertaţii etc.

La prima vedere, este uşor de înţeles că etica în afaceri este un domeniu care urmăreşte să
clarifice problemele de natură morală ce se ridică în mod curent în activitatea agenţilor
economici dintr-o societate. În continuare, un plus de precizie ne va ajuta să înţelegem mai bine
ce este etica în afaceri.
R.T. De George defineşte etica în afaceri drept perspectiva etică, fie implicită în
comportament, fie enunţată explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri. De
George situează etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri a ceea ce declară şi face efectiv
un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.
P.V Lewis defineşte etica în afaceri drept acel set de principii sau argumente care ar trebui
să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau coletiv. Aşadar, după Lewis, etica în
afaceri îşi delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică
agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, sugerează că etica în afaceri se referă la
străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri
în acest al doilea sens-cel conturat în definiţia lui Lewis-, de obicei în ideea că acestea ar trebui
să devină etica afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali.
Laura Nash, o autoare americană, spune că etica în afaceri este studiul modului în care
normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale.
Putem observa cu uşurinţă că etica în afaceri este o expresie compusă. Business ethics
este o teorie etică aplicată, în care conceptele şi metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate
în abordarea problemelor morale specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina,
justiţia sau afacerile.
Etica în afaceri reprezintă totalitatea normelor de conduită în afaceri, care permit
aprecierea din punct de vedere al criteriilor morale şi sociale a ceea ce este bine şi ce este rău
în relaţiile dintre angajaţi, dintre indivizi şi firmă, dintre organizaţii şi parteneri de afaceri,
dintre organizaţie şi societate, în scopul stabilirii unor raporturi folositoare între oameni.

Deci, Etica afacerilor, studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele
manageriale, conduita corectă în afaceri.
A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil. Aceasta deoarece
standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în funcţie de
sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se fundamentează.
Prin urmare, etica în afaceri este o disciplină situată la graniţa dintre filosofia moralei şi
management. Ea propune un set de instrumente de decizie utile în stabilirea strategiei companiei,
în rezolvarea conflictelor dintre grupurile care interacţionează într-o afacere: angajaţi şi
angajatori, manageri şi acţionari, companie şi societatea locală, companiei şi parteneri etc. Ca
principii generale de conduită sau coduri etice, etica este aplicată în managementul resurselor
umane, în managementul situaţiilor de criză, în negociere, în comunicarea de marketing în toate
formele ei: branding, relaţii publice, publicitate.

Etica în afaceri reprezintă în opinia unor autori , capacitatea persoanei de a răspunde în

mod corespunzător la presiunile competiţionale şi la pretenţile altora, în cadrul participării
zilnice la activitatea desfăşurată de societatea comercială căreia îi aparţine ca angajat, atât în
interiorul societăţii comerciale cât şi în exteriorul acesteia.
Alţi autori numesc etica afacerilor o etică economică şi o definesc ca o formă
particulară a eticii aplicate, un ansamblu de reguli şi norme morale care vizează conduita
comercianţilor în activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv.
Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel echilibru care ar trebui găsit
între performanţele economice şi cele sociale ale societăţii comerciale.
Etica afacerilor, în concepţia autorilor români, nu se reduce la o sumă de reţete, tehnici,
probleme şi prescripţii, ci constă într-o atitudine – sprijinită pe un set de valori – într-o anume
manieră de a privi dincolo de problemele profesionale, de rezultatele financiare. Etica afacerilor
nu este etica aplicată afacerilor, ci însuşi fundamentul afacerilor.
Etica afacerilor este determinată de faptul că viaţa economică este un subsine social. În
evaluarea acestui subsine social trebuie folosite şi criterii extraeconomice, unul dintre acestea
fiind criteriul etic.
Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă:
 1. macroeconomică
2. microeconomică.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sine economic;
comportamentul imoral poate distorșiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.
Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu încrederea. Etica este
necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii,
angajaţilor.
Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă
în relaţiile de afaceri. Dacă etica este necesară pentru a câştiga încrederea, atunci etica este
importantă în lumea afacerilor. Încrederea presupune în fapt micşorarea riscului asumat.
Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi indivizi, societăţi comerciale, grupuri etc.,
va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic.
Încrederea şi bunele relaţii ale unei societăţii comerciale au în vedere:
Încrederea în relaţiile cu furnizorii: furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte
importanţi, direct afectaţi de deciziile societăţii comerciale, de comportamentul acesteia. În
special dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte
importantă. Aceasta se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte şi prin
minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă în timp, a
schimbului, iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl
tratează pe celălalt aşa cum ar vrea el să fie tratat.
Încrederea în relaţiile cu consumatorii: un vânzător câştigă încrederea clientului său
atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut. Clienţii aşteaptă de
la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum şi informaţii reale, pertinente.
Încrederea în relaţiile cu angajaţii: încrederea trebuie acordată atât managerilor, cât
şi subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare
a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile
de muncă etc.

4. Principiile și funcțiile de bază ale eticii în afaceri

Etica presupune existenta unui system de valori, norme, reguli și principii morale, de
intrumente și metode pt cunoaterea și aplicarea acestora, bazandu-se pe amplificarea judecatii
morale, pe activitatea constiintei morale.
Evidenteăm în continuare diferentele conceptuale dintre valori, principii și reguli:
 Valorile sunt de ordinal binelui și indică atributele existentei umane
 Principiile dau marile orientari de viata și actiune
 Regulile integreaza deciziile și determina actiunile.
Pricipiile morale sunt idei esentiale,generale și abstarcte determinate de orinatrea
individului in lumea valorilor morale.
Unii autori consideră că etica se construieşte pe baza următoarelor principii:

1. Principiul egalităţii în faţa normelor;- Morala nu este făcută pentru eroi şi sfinţi, nici pentru
genii, ci pentru oamenii obişnuiţi. Aceasta nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se
supună normelor morale, ci subliniază doar faptul că morala este regula, nu excepţia. Când vorbim
despre egalitatea între oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică, ci la
egalitatea lor în faţa principiilor şi normelor morale, la egalitatea în faţa legii, tot aşa cum, din punct de
vedere religios ne referim la faptul că, în faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali.
2. Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor). - Într-o societate deschisă, oamenii
pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o problemă morală şi să acţioneze în consecinţă. De exemplu, dacă
o persoană este neinteresată să acţioneze pentru binele public, moral ar fi să nu se implice în politică sau
în administraţie publică.
Normele şi principiile etice sunt diferite şi percepute diferit în culturi diferite; ele apar sau
dispar în contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate acestea, există norme morale care
trebuie să se supună principiului universalităţii, să fie aplicabile oricui, oriunde şi oricînd. Ele au
caracter absolut şi obiectiv, nu depind de credinţe, sentimente şi obiceiuri particulare.
Promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi a
subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii
organizaţii4 și se constituie din:
a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţii firmei
Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de folosire, avertismente
asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator, etc.
b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de angajaţi
Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă, deşi sunt fiinţe umane, cu scopuri în sine. Cele mai
dezumanizante tratamente se aplică mai ales în zonele în care există o piaţă a forţei de muncă caracterizată
de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă).
Etica în relaţiile dintre angajat şi firmă impune introducerea şi utilizarea unor categorii de
principii şi norme.
Drepturile angajaţilor şi reglementari în privinţa loialităţii faţă de companie sunt extrem de importante.
Tratarea angajaţilor ca pe o piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul că şi ei tratează
compania ca pe o staţie de tranziţie, o simplă sursă de salariu şi beneficii. Loialitatea faţă de companie se
conturează prin obligaţiile reciproce, prin atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt
contractuale şi legale, dar ele nu ajung decât pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o componentă etică: O
slujbă nu e niciodată doar o slujbă.5 Există mereu o dimensiune morală: mândria faţă de propriile produse,
spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea companiei, ataşamentul faţă de colegi etc.
Uneori există conflicte de valori între valorile companiei şi cele personale. În acest caz, unii angajaţi
trag semnale de alarmă, îşi critică public propria companie.
c) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de acţionari.
Un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă,
confidenţialitate, etc.
d) Comunicarea onestă şi tratamentul corect,faţă de comunitate
Protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii
culturale.
Necesitatea eticii în afaceri nu trebuie demonstrată; dacă acceptăm faptul că viaţa
economică este o componentă a societăţii noastre, fără de care nu am putea exista, şi că nu putem
trăi în haos, fără anumite reguli şi principii morale, atunci se înţelege că un sistem economic nu
poate dura, nu poate aduce prosperitatea oamenilor dacă nu se bazează pe o practică a eticii.
Această practică poate fi sugerată prin următoarele principii ale eticii în afaceri 21: Exemple
de principii practice ale eticii în afaceri:

1. Respectarea confidenţialităţii informaţiilor:

 de către salariat faţă de întreprindere
 de către furnizor faţă de clienţi
 de către negociator faţă de exterior etc.
2. Sensibilitate faţă de conflictele de interese:
4
Mathis R., Panaite Nica,Operă citată, p.273.
5
Bowie, Norman, Business Ethics, Englewood Cliffs, NJ, Prentice Hall, 1982.
După Thomas W. Dunfee, profesor de Etica afacerilor, Wartin School, Univ. Pennsylvania
Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, op.cit, p.98
  detectarea lor şi, dacă este posibil, evitarea lor
 transparenţă
 apelarea la arbitri neutri pentru rezolvarea lor
3. Respect faţă de regulile de drept:
 chiar dacă este vorba de legi considerate necorespunzătoare, de către oamenii de afaceri
din afară
 pot fi exceptate unele situaţii extreme
4. Constiinţă profesională; profesionalism:
 exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi prudenţă
 cultivarea competenţei profesionale
 limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa profesională
5. Loialitate şi bună credinţă:
 a nu înşela
 a-şi ţine cuvântul;
 a fi echitabil
6. Simţul responsabilităţii:
 a avea în vedere consecinţele practice ale deciziilor
 asumarea propriei responsabilităţi
7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi:
 libertate în comportament, de opinie
 evitarea discriminărilor de orice fel
8. Respectarea fiinţei umane:
 a nu aduce prejudicii intenţionate celorlalţi
 a respecta personalitatea umană, cu necesităţile şi exprimările sale

Exemple de principii universale:

 Onestitate – exprim adevărul în cuvintele şi în comportamentul meu, sunt sincer; nu
doar exprim adevărul, dar sunt şi corect.
 Grijă – nevoile şi sentimentele altora sunt importante pentru mine, iar acţiunile mele
reflectă acest lucru.
 Respect – ştiu că fiecare persoană este valoroasă şi că trebuie tratată ca atare.
 Corectitudine – cred în egalitate şi justiţie şi acţionez pentru a mă asigura că toţi
oamenii sunt trataţi cu demnitate.
 Responsabilitate – ştiu ce nu ar trebui să fac, ce am de făcut şi ce ar trebui să fac; îmi
onorez angajamentele.
 Solicitudine – încerc să îi ajut pe ceilalţi şi îmi pasă de nevoile lor.
 Excelenţă – fac tot ce pot, cât mai bine; acţionez pe măsura potenţialului meu deplin.
 Curaj – fac ceea ce trebuie, chiar dacă este greu sau incomod.
 Integritate – îmi exprim convingerile şi valorile.
 Leadership – sunt dispus să ies în faţă şi să mă constitui ca un bun exemplu.
Este recunoscut de întreaga umanitate că în conţinutul lor, cele 10 Porunci biblice sunt tot
atâtea legi etice universal valabile şi verificabile. Din această perspectivă s-a instituţionalizat
practica generală conform căreia oamenii care încalcă preceptele etice absolute trebuie să fie
pregătiţi să suporte consecinţele, indiferent dacă aceste precepte au fost evidenţiate şi
sistematizate în coduri etice sau sisteme legale sau acţionează în mod spontan, prin tradiţiile
culturale ale colectivităţii umane.
Sistemele etice absolutiste promovează întotdeauna principii democratice : bine, libertate,
echitate.
 În realitate nu există o graniţă distinctă între aceste abordări, ele realizându-se împreună şi
fiind strâns legate, dar în practică fiecare se sprijină pe principiile ce le caracterizează.

-5- Mituri în etica în afaceri

Mediul afacerilor se dezvoltă în societăţile urbanizate şi specializate. O economie rurală şi

manufacturieră nu este propice unei astfel de dezvoltări.
Adepţii pieţei libere care se autoreglează şi asupra căreia intervenţia exterioară trebuie să fie cât mai
redusă trebuie totuşi să ţină seama de o evidenţă. Chiar dacă firmele sunt libere să-şi maximizeze profitul,
întregul lor succes depinde de cererea consumatorului, mai pe larg, de pretenţiile consumatorului şi de
puterea lui de cumpărare. Pretenţiile consumatorului (în genere, ale beneficiarilor) au şi componente etice
de care firmele de afaceri trebuie să ţină cont, dacă vor să reziste.
Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt destul de obişnuite: datorie, utilitate.
Afacerile sunt un mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără scrupule fiindcă
este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi lăcomia sau avariţia, trec drept motivaţii cum nu se poate mai
frecvente pentru intrarea în lumea afacerilor.
Aceasta nu înseamnă că nu a existat o tendinţă permanentă ca afacerile să fie guvernate de valori şi
norme morale, oricât ar părea de paradoxal, având în vedere tipul de motivaţii pomenite mai sus.
În afara "viciilor" de care sunt ghidaţi oamenii de afaceri, argumentele tipice împotriva asocierii
morală-afaceri, sunt în principal, următoarele mituri despre lumea afacerilor (vezi Solomon R.,
1996):
a) Mitul profitului şi limitele sale
Prejudecata cea mai importantă este aceea potrivit căreia cei care intră în această ocupaţie urmăresc
doar goana după îmbogăţire prin profit. Cele mai semnificative astfel de critici au venit din partea stângii
marxiste. Profitul este socotit un furt din munca celor care îl produc.
Oamenii de afaceri invocă mai rar valorile celorlalte ocupaţii. Politicienii se socotesc purtătorii
binelui public, funcţionarii publici se socotesc apărătorii interesului public, medicii se consideră în slujba
sănătăţii pacienţilor, avocaţii se socotesc apărători ai dreptăţii, poliţiştii ai ordinii publice, profesorii ai
cunoaşterii, adevărului şi educaţiei. La modul ideal, toţi au dreptate. La modul real, în practica fiecărei
profesii intervin motivaţii neortodoxe, neconforme cu valorile proclamate. Toţi lucrează şi pentru salariu,
cei mai mulţi îşi urmăresc puterea, influenţa, prestigiul şi succesul financiar, caută să profite de pe urma
avantajelor profesiei sau ocupaţiei. Nu există o puritate motivaţională în nici unul dintre cazuri (vezi şi
Solomon, 1993, p. 356).
În ultimă instanţă, acţionarii şi managerii continuă să spună că urmăresc prin excelenţă profitul şi
insistă mai puţin pe faptul că oferă bunuri şi servicii pentru clienţi, că angajează forţă de muncă, faptul că
adesea profitul este redistribuit şi reinvestit, că recompensează angajaţii, managerii şi pe unii investitori.
Managerii firmelor şi companiilor afirmă o valoare mijloc, respectiv profitul. La o analiză mai atentă,
avem de-a face şi cu alte valori care pot să fie scopuri: statutul de învingător, succesul, utilitatea,
afirmarea. O altă motivaţie utilizată de către manageri este formulată în termeni de datorie şi obligaţie. atât
faţă de acţionari, cât şi faţă de clienţi.
Problema profitului a rămas esenţial legată de deţinătorii de acţiuni (stockholders). Ei trec drept
încarnarea inumanului homo economicus (Solomon, 1993, p. 357). Este însă greu de presupus că
proprietarii de acţiuni sunt pur şi simplu oameni lacomi de profit. Ei intră într-o relaţie de datorie faţă de
firmă, sunt mândrii de felul în care merge, au o anumită responsabilitate civică şi un tip de devotament
faţă de propria investiţie şi faţă de semnificaţia ei pentru comunitate.
b) Darwinismul şi limitele sale
Din exterior lumea afacerilor pare o junglă, este lumea lui "care pe care", o lume în care "câinii se
mănâncă între ei". Ca şi în politică, se vorbeşte despre oamenii de afaceri că sunt veroşi, sunt lipsiţi de
scrupule, calcă peste cadavre. În acelaşi timp, afacerile nu sunt posibile fără cooperare, grijă reciproc
împărtăşită, încredere reciprocă, adeseori fără parteneriat şi fair-play. Aceste valori care ghidează
comportamente se aplică între firme, între aceste, clienţi şi acţionari, între manageri şi acţionari.
Competiţia este vitală în funcţionarea oricărei economii capitaliste. Dar această competiţie nu
trebuie să aibă în mod necesar aspecte de junglă, să aibă forma unui război pentru profit, să fie nemiloasă
(vezi Solomon, 1996).
c) Atomismul individualist
O sursă clasică a neputinţei asocierii între etică şi afaceri o reprezintă, ceea ce se cheamă atomismul
individualist. Originea acestei idei se află în teoriile contractualiste clasice. Societatea însăşi şi cu atât mai
mult economia, erau văzute ca fiind generate de contracte între indivizi izolaţi, "atomi singulari". Într-o
astfel de perspectivă aplicată lumii actuale este ignorată dimensiunea comunităţii. În firme sunt implicate
adesea familii, grupuri de acţionari, corporaţii inclusiv multi-naţionale. În etapa actuală, procesul
dominant este cel de globalizare. El implică un amestec de culturi organizaţionale, transferuri de valori.
Izolarea nu mai este posibilă. Atomismul individualist este un model teoretic depăşit.

Crezul companiei Johnson & Johnson

 Considerăm că suntem responsabili în primul rând faţă de doctori, asistente, pacienţi, mame şi faţă de toţi cei
care ne folosesc produsele şi serviciile.
 Pentru a le satisface nevoile, tot ceea ce facem trebuie să fie de înaltă calitate.
 Trebuie permanent să ne străduim să reducem costurile pentru a păstra nişte preţuri rezonabile.
 Comenzile clienţilor trebuie satisfăcute prompt şi corect.
 Furnizorii şi distribuitorii noştri trebuie să aibă ocazia de a obţine un profit bun.
 Suntem responsabili faţă de salariaţii noştri, bărbaţii şi femeile care lucrează cu noi în întreaga lume.
 Toţi oamenii trebuie trataţi ca nişte fiinţe unice.
 Trebuie să le respectăm demnitatea şi să le recunoaştem meritele.
 Salariaţii trebuie să aibă un sentiment de siguranţă în munca pe care o fac.
 Compensaţia trebuie să fie corectă şi adecvată, iar condiţiile de la locul de muncă să fie caracterizate prin
curăţenie, ordine şi siguranţă.
 Salariaţii trebuie să fie liberi să vină cu sugestii şi cu plângeri.
 Trebuie să existe şanse egale de angajare, perfecţionare şi promovare a celor calificaţi.
 Trebuie să asigurăm un management competent, al cărui acţiuni să fie juste şi etice.
 Suntem responsabili faţă de comunităţile în care trăim şi muncim, precum şi faţă de comunitatea globală.
 Trebuie să fim cetăţeni buni – să sprijinim munca bună şi acţiunile de caritate, şi să plătim impozite corecte.
 Trebuie să încurajăm progresele civice, precum şi existenţa unor condiţii de sănătate şi de educaţie mai bune.
 Trebuie să păstrăm în bune condiţii proprietatea pe care avem privilegiul să o folosim, să protejăm mediul şi
resursele naturale.
 Responsabilitatea noastră finală se manifestă faţă de acţionari.
 Firma trebuie să obţină un profit solid.
 Trebuie să experimentăm noi idei.
 Trebuie să întreprindem activităţi de cercetare, să dezvoltăm programe inovatoare şi să plătim pentru greşeli.
 Trebuie să achiziţionăm noi echipamente, să înfiinţăm noi facilităţi şi să lansăm noi produse.
 Trebuie să ne creăm rezerve pentru timpurile mai puţin prielnice.
 Dacă vom opera conform acestor principii, acţionarii vor trebuie să obţină un câştig bun.
Sursa: Nica C. Panainte “Managementul firmei”,”Condor”, Chişinău, 1994, p.99.