Sunteți pe pagina 1din 3

66 EXPERIMENT

ERORI ŞI INCERTITUDINI DE MĂSURARE


(UNELE RECOMANDĂRI PRIVIND INTERPOLAREA ŞI
EXTRAPOLAREA NUMERICĂ)

Conf. univ. dr. Igor EVTODIEV


UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Valoarea adevărată a unei mărimi fizice este o noţiune idealizată şi, în general, nu
poate fi determinată. Ceea ce se cunoaşte cu certitudine este valoarea măsurată a mărimii care,
natural, este afectată de erori. În scopuri practice valoarea adevărată este substituită cu o
valoare convenţional adevărată ce diferă neglijabil de cea adevărată.
Orice măsurare este însoţită de o incertitudine care, pe de o parte, este cauzată de
necunoaşterea valorii adevărate nedeterminabilă, iar pe de altă parte de eroarea absolută de
măsurare (diferenţa între valoarea măsurată şi valoarea adevărată), care este inevitabilă ca
urmare a imperfecţiunii mijloacelor şi metodelor de măsurat, a perturbaţiilor exterioare,
variaţiei condiţiilor de mediu şi schimbării stării obiectului supus măsurării, subiectivităţii
operatorului şi a altor surse de erori. Întrucât orice măsurare conţine o incertitudine, rezultatul
unei măsurări trebuie însoţit de indicarea incertitudinii de măsurare – un interval în care se
estimează, cu o anumită probabilitate, că se află valoarea adevărată a măsurandului, deoarece
în lipsa acestuia el poate fi necorespunzător scopului propus.
Estimarea erorilor şi incertitudinilor de măsurare se face pe baza unor procedee
derivate din teoria probabilităţilor, aplicate la prelucrarea rezultatelor experimentale însoţită
de calculule numerice uneori destul de voluminoase. La efectuarea acestor calcule este
necesar să fie respectate anumite reguli.
În acest scop, în lucrare sunt date calcule numerice care însoţesc măsurările, precum si
unele recomandări care au menirea să ajute experimentatorul să sesizeze orice abatere
semnificativă de la rezultatele aşteptate, pentru a evita greşelile de calcul sau eventualele
operaţii matematice greşite care duc la rezultate evident incorecte.
De regulă, calculele se execută după terminarea măsurărilor, însă în principiu pentru a
ne convinge de corectitudinea procesului de măsurare este bine să se facă unele calcule
intermediare în timpul experimentării.
Cel mai adesea, rezultatele măsurărilor, cât şi rezultatele calculelor se trec în tabele, în
care se vor indica simbolurile şi unităţile mărimilor fizice. Pe lângă prezentarea sub formă de
tabel, este utilă şi chiar necesară reprezentarea grafică a unor mărimi cum ar fi, de exemplu,
dependenţa dintre mărimea de ieşire şi mărimea de intrare în cazul unui traductor. În legătură
cu reprezentarea grafică, se va acorda o atenţie deosebită alegerii scării de valori pe abscisă şi
pe ordonată, pentru asigurarea rezoluţiei dorite (scara poate fi liniară, logaritmică, etc.).
Pentru exprimarea rezultatelor unei măsurări cu un anumit număr de cifre
semnificative, se va ţine seama de principalele reguli de rotunjire a rezultatelor numerice:
1. dacă numărul nu este urmat de o incertitudine indicată (sub forma ±U), ultima cifră
semnificativă este considerată certă;
2. dacă incertitudinea este indicată, ultima cifră a numărului trebuie să aibă acelaşi rang
ca şi rangul ultimei cifre a incertitudinii;
3. numărul care exprimă incertitudinea de măsurare se rotunjeşte la 1/50 ... 1/5 din
valoarea sa;
4. numărul care exprimă rezultatul măsurării se rotunjeşte astfel ca ultima sa cifră să fie
de acelaşi rang cu rangul ultimei cifre a incertitudinii.
În multe experimente sunt folosite instrumente de măsură cu rezoluţie insuficientă. În
acest caz, folosind interpolarea şi extrapolarea liniară, interpolarea şi extrapolarea prin

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 4, nr. 3-4, 2006


EXPERIMENT 67
polinoame de gradul I, II, III sau mai mare, putem determina cu mare precizie valorile
măsurandului.
Un exemplu de interpolare liniară este determinarea valorii rezistenţei măsurate cu o
punte de curent continuu, folosind indicatorul de nul al acesteia.
Un exemplu de extrapolare liniară este determinarea rezistenţei R0 a unui rezistor care
ar corespunde unui curent nul prin rezistor, ceea ce ar însemna o variaţie nulă a rezistenţei
datorită încălzirii rezistorului prin circuitul de măsurare.
Acest procedeu se aplică la măsurarea rezistenţei traductoarelor rezistive de
temperatură de mare precizie, cum ar fi termometrele cu platină.
Interpolarea şi extrapolarea cu polinoame de gradul I, II, III sau mai mare se
utilizează, de exemplu, la etaloanele de temperatură care au ca puncte de referinţă punctele
Scării internaţionale practice de temperatură.
Întrucât, în general, interpolarea şi extrapolarea se face fără a cunoaşte funcţia f între
variabilele x şi y, prin aproximarea ei cu o funcţie liniară, atunci când se cunosc două valori
particulare y1 şi y2 corespunzătoare valorilor x1 şi respectiv x2, putem obţine funcţia
aproximantă punând condiţia că ea trebuie să treacă prin punctele (x1 ,y1) şi (x2 ,y2). Din
graficul reprezentat în figură care este valabil atât pentru interpolarea liniară, cât şi pentru
extrapolarea liniară, obţinem:
y ⎧ PC P2 D
⎪tg α = P C = P1 D
y2 P2 ⎪⎪ 1

⎨ PC = y − y1 ; P2 D = y 2 − y1 ; ⇒
y P ⎪P C = x − x ; P1 D = x 2 − x1 ;
⎪ 1 1

⎩⎪
P1 C D
y1

x1 x x2 x
y 2 − y1
⇒ y= ⋅ ( x − x1 ) + y1 (1)
x 2 − x1

Exerciţiu
Cu ajutorul unui galvanometru conectat într-un circuit de curent continuu se determină
valorile rezistenţelor unui rezistor cu rezistenţă variabilă.
1. Care este rezistenţa rezistorului atunci când acul indicator al galvanometrului este
deviat la jumătate din scala acestuia, dacă atunci când comutatorul rezistorului este în
poziţia corespunzătoare rezistenţei minime R1=201,10 Ω indicatorul galvanometrului
deviază de la gradaţia zero cu 10% din scală, iar la rezistenţa maximă R2=205,50 Ω
deviaţia este de 80%?
2. Care va fi valoarea rezistenţei maxime a rezistorului ce corespunde unui curent nul
prin rezistor (ceea ce ar însemna o variaţie nulă a rezistenţei datorită încălzirii
rezistorului prin curentul de măsurare), dacă curentul care asigură sensibilitatea
necesară corespunde indicaţiilor galvanometrului în cazul deviaţiei cu 80%? Se
cunoaşte că la creşterea curentului până la 2 I rezistenţa se modifică cu 2% variind
proporţional cu puterea.

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 4, nr. 3-4, 2006


68 EXPERIMENT

Notă: a interpola înseamnă a determina o valoare a rezistenţei R ce corespunde unei valori a


intensităţii curentului I cuprinsă între I1 şi I2;
a extrapola înseamnă a determina o valoare a rezistenţei R care corespunde unei valori a
intensităţii curentului I din afara intervalului cuprins între I1 şi I2.

Notăm cu α numărul de diviziuni ale galvanometrului. Pentru comoditate, vom alege un


galvanometru având scara cu 100 diviziuni, astfel încât unui procent să îi corespundă o
diviziune.
Având în vedere rezoluţia instrumentală a aparatului de măsurat, folosim interpolarea
liniară. Deoarece se cere să se determine rezistenţa rezistorului atunci când acul
galvanometrului a deviat la 1 din scara acestuia, atribuim acestei poziţii valoarea α = 0 şi
2
atunci avem corespunzător α1 = -40 diviziuni pentru R1 = 203,1 Ω şi α2 = +30 diviziuni pentru
R2 = 204,5 Ω. Aplicând formula (1) de interpolare liniară, se obţine:
R − R1 204,5Ω − 203,1Ω
R= 2 ⋅ (α − α 1 ) + R1 = ⋅ (0 − (− 40 )) + 203,1Ω = 203,9Ω
α 2 − α1 30 − (− 40)
Pentru măsurarea rezistenţei rezistorului trebuie ca curentul să asigure sensibilitatea
necesară. Dat fiind că încălzirea rezistorului parcurs de curent este inevitabilă, rezistenţa R0
maximă a rezistorului ce corespunde unui curent nul nu poate fi măsurată direct. Deci, în acest
caz rezistenţa se determină în mod indirect. Valoarea maximă R = 204,50 Ω a rezistenţei când
deviaţia indicatorului este la 80% din scala instrumentului corespunde unui anumit curent I
prin rezistor. La creşterea curentului până la valoarea 2 I , valoarea rezistenţei se modifică
cu 2%, adică devine R+∆R, unde ∆R = 0,02R.
Întrucât se admite că rezistenţa variază proporţional cu puterea, deci proporţional cu
pătratul curentului, valoarea căutată R0 se poate obţine prin extrapolarea liniară în raport cu
pătratul curentului. Substituind în formula (1) y1=R, y2= R+∆R, x=0, x1=I2, x2=( 2 I )2 , se
obţine:
R=
(R + ∆R ) − R ⋅ (0 − I 2 ) + R = R − ∆R = R − 0,02 R = 0,98R = 0,98 ⋅ 204,50Ω = 200,41Ω
( 2I ) 2 − I 2
Rezultă că pentru a obţine valoarea R0, din valoarea măsurată R se scade variaţia ∆R
constatată la trecerea de la prima la a doua măsurare.

Prezentat la redacţie la 1 octombrie 2006.

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 4, nr. 3-4, 2006