Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului a Republicii Moldova

Institutul de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale

Facultatea de
Catedra

Teză de licenţă:

Strategii şi tehnici de
manipulare în Relaţiile
Internaţionale

A efectuat:
studenta an. V
Grupa

Conducător ştiinţific:

1
Chişinău 2006

2
 Cuprins:

Introducere
........................................................................................................................
3

Capitolul I Conceptul de manipulare

........................................................................................................................
7
§ 1.1 Natura comunicaţională a manipulării
........................................................................................................................
7

§ 1.2 Definiţii ale comunicării – abordări sociologice, psihologice, politice,

religioase
................................................................................................................................
12

Capitolul II Manipularea în Relaţiile Internaţionale

........................................................................................................................
22
§ 1.1 Manipularea în negocieri
........................................................................................................................
22

§ 1.2 Manipularea în cadrul Relaţiilor Internaţionale

........................................................................................................................
29

Capitolul III Manipularea în cadrul unui stat

........................................................................................................................
38
§ 1.1 Manipularea în campania electorală (cazul Republicii Moldova)
........................................................................................................................
38

§ 1.2 Manipularea prin mass-media

........................................................................................................................
47

3
Concluzii
........................................................................................................................
55

Bibliografie
........................................................................................................................
59

4
 Introducere

Actualitatea investigaţiei: Democratizarea societăţii moderne şi extinderea

spaţiului public presupun dezvoltarea în continuare şi perfecţionarea proceselor
comunicaţionale, prin intermediul cărora puterea dramaturgizează şi scena-rizează
influenţa sa asupra societăţii.
Societatea contemporană, axată pe valorizarea potenţialului creativ al omului,
revendică punerea pe rol a „acţiunii comunicative" care, după cum a
argumentat teoretic Jurgen Habermas, substituie în societatea informaţională
acţiunea tehnocratică. Domeniile de acţiune formal organizate, economia şi
politica, pe de o parte, şi, pe de alta - sectoarele de acţiune structurate prin
comunicare care sunt sfera privată şi spaţiul public, se află în raporturi de
schimb. Acestea pot fi stabilite pe căi „tehnice", instrumentale, de ordin
tehnocratic.
La etapa actuală, mediatizarea a devenit, pentru actorii politici, într-un fel sau
altul, parte integrantă a acţiunii lor, dar ei urmează să se conforme nu numai
rigorilor mediatizării, dar şi constituirii spaţiului public şi democratic. Astfel,
studierea comunicării la genera şi a comunicării politice în special devine un
domeniu important al investigaţiei politologice, analiza fiind orientată spre toate
cele trei elemente componente ale procesului de comunicare: emiţător, receptor şi,
îndeosebi mass media, care este considerată veriga principală a comunicării.
Aspectul comunicării se afirmă, deci, în calitate de liant social care conferă
ţesutului societal nu doar trăinicie, ci şi vivacitate, iar părţilor lui constitutive
instituţionalizate şi cetăţenilor - conştiinţa rostului lor în societate. în
consecinţă, remarcă sociologul german, puterea administrativă e înlocuită prin
cea comunicativă.
În acest spectru de idei sfera internaţională, la fel ca şi sfera naţional-socială se
afirmă ca a fi un areal de confruntare între statele dezvoltate şi în curs de
dezvoltare. Este clar că actualitatea temei reiese din faptul că supremaţia pe arena
internaţională poate fi dusă nu numai cu ajutorul armelor ci şi prin utilizarea

5
mijloacelor manipulaţionale, care asigură o realizare intrinsecă a intereslor pe
arena internaţională.
Gradul de cercetare a temei: Tematica de faţă a preocupat în egală măsură
diverşi specialişti din domeniule atît a sociologiei, psihologiei ştiinţelor politice cît
şi a relaţiilor internaţionale, care au încercat să definească nivelul şi stratificare
procedeelor care servesc interesele, realizarea cărora este văzută numai prin
intermediul manipulării.
În domeniul ştiinţelor politice s-au distins aşa cercetători ca - Wolton
Dominique, Denton, R.E., Woodward G.C, McNair B. Sub aspectul impunerii
acestor păreri trebuie să spunem că manipularea este cauza intenţiilor realizării
intereselor politice de către puterea politică. După părerea acestor cercetători fiecare
putere politică îşi educă cetăţenii în spiritul propriului ei sistem de valori, al
propriilor legi şi regulamente. Nu există guvernare care să nu tindă să-şi menţină
legitimitatea, autoritatea şi influenţa dorită cit mai mult timp posibil, utilizînd în
acest scop diverse metode, cea mai magnifică din ele fiind manipularea
politică sub toate aspectele sale de manifestare, aplicată în diferite forme şi prin
diferite mijloace.
În domeniul sociologiei sau distins aşa cercetători precum - Morcellini Fatelli,
Sociologul român – Ion Drăgan, cercetătorul din Republica Moldova –
Constantin Marin. Aspiraţiile acestot doctrinologi rezidă în faptul de a
demonstra că manipularea este pusă în scopul de a influenţa societatea civilă
sub orice scop. Acest proces este un avînt necontenits, precum şi stoparea sa,
adică a manipulării ar putea aduce la lumină un şir de adevăruri care ar isca
panică şi o neîncredere şi mai mare pentru masele largi.
În domeniul Relaţiilor Internaţionale, îşi impun părerea aşa cercetători ca –
Mircea Maliţa, Eric Hosbawn, Tudor Frunzeti, Stanley Hoffman etc.
Scopul şi sarcinile investigaţiei: Prin aceasztă lucrarea ne-am propus să
realizăm următoarele obiective, după cum urmează:
 Prezentarea conceptului de manipulare;

6
 Analiza perspectivelor comunicaţionale ale manipulării, în esenţa
mijloacelor prin care ele sunt promovate;
 Analiza generală a conceptului de manipulare;
 Prezentarea aspectelor sociologice, psihologice, politice de definire a
conceptului de comunicare, din perspectiva acestor puncte de vedere;
 Analiza generală a cadrul comunicaţional al comunicării în cadrul unui
stat;
 Prezentarea spaţiilor de bază în cadrul cărora este realizată manipăularea
în stat;
 Prezentarea conceptului de negocieri, precum şi plasarea sa sub aspectul
unei inevitabile manipulări prin intermediul lor în Relaţiile Internaţionale;
 Prezentarea aspectului practic de realizarea a tehnicilor de manipulare în
Relaţiile Internaţionale.
Metodele investigative utilizate: Finisarea studiului rspectiv a fost posibil prin
utilizarea următoarelor tehnici investigative:
Metoda sistemică – care aservit drept bază de diferenţiere a conceptului de
comunicare şi manipulare din perspectivele – politic, socilogic, internaţional.
Referindu-ne în continuare la tehnicile de cercetare, menţionăm în primul rînd
analiza şi sinteza informaţiei. Din metodele de studiu utilizate remarcăm analiza
comparativă – în compartimentele unde vor fi prezentate informaţiile privind
activitatea de manipulare în cadrul campaniilor electorale.
Din cauza insuficienţei aprecierilor şi analizei în sursele de acces public va fi
utilizată interogarea experţilor.
Originalitatea ştiinţifică a lucrării: Originalitatea acestei lucrări constă în
faptul că nu există lucrări care ar intruni în sine un nivel atît de diversificat al
conceptului de manipulare şi comunicare.
În această situaţie teza de licenţă este una dintre primele încercări de a aborda
domeniul comunicării naţionale şi internaţionale, inclusiv ale Republicii Moldova
din perspectiva rolului elementului manipulării.

7
 Lucrarea tinde să ofere o privire critică, evidenţsiind probleme, dar şi înaintînd
unele propuneri. Conţinutul tezei poate fi folosit la elaborarea cursului de prelegeri
privind comunicare naţională şi internaţională cu o strictă referire la cazul
Republicii Moldova.
Structura şi volumul lucrării: Structura tezei de licenţă este efectuată în
conformitate cu normele impuse în întocmirea unei lucrări ştiinţifice. Lucrarea de
licenţă ’’Strategii şi tehnici de manipulare în Relaţiile Internaţionale’’, conţine o
introducere, la fel şi ea structurată, subiectul lucrării propriu zis, concluziile - atît la
conţinutul subiectului cît şi la actualitatea temei propusă spre cercetare cît şi lista
bibliografică a surselor cercetate care au servit drept bază teoretică pentru
întocmirea lucrării.
Lucrarea de faţă este alcătuită din trei capitole, după cum urmează:
Primul capitol - Conceptul de manipulare, care primează ideea
dezvăluirii esenţei conceptului de comunicare propus, prin dezbinarea în mai multe
părţi şi a abordării din perspective: sociologică, politică, psihologică, cibernetică
etc.
În paragraful doi este prezentat conceptul de manipulare, care în măsura sa este
sun scop în sine al comunicării, şi este utilizat în cadrul intereselor emiţătorului de
a influenţa receptorul.
Capitolul doi – care se întitulează Manipularea în cadrul unui stat,
vizeză cele mai generale asecte şi mijloace de manipulare de către puterea politică
a cetăţenilor – campania electorală şi mijloacele de informare în masă, care şi ele
la rîndul său sunt manipulate în scopul de a manipula.
Capitolul trei – Manipularea în Relaţiile Internaţionale
reglementează ideea conceptului şi fenomenului manipulării în relaţiile
internaţionale şi interstatale.

8
Capitolul I Conceptul de manipulare
§ 1.1 Natura comunicaţională a manipulării

Fiecare sistem este concentrat asupra producerilor unor efecte care ar aranja
definirea atît a scopurilor cît şi mijloacelor. Prin intermediul comunicării, ca formă
de informare şi mediatizare, intervine manipularea sub aspect comunicaţional,
ceea ce reprezintă încă o formă de impunere a viziunilor şi a unui mod de viaţă
total diferit.
Conform uneia dintre cele mai răspîndite şi mai acceptabile definiţii, prin
manipulare se subînţeleg un gen de influenţă psihologică şi socială, care urmăreşte
determinarea unui actor politic (persoană, grup, colectivitate, mulţime) să
acţioneze într-un mod compatibil cu interesele celui care a iniţiat influenţa şi
utilizează tehnici ce distorsionează intenţionat adevărul, sau prezintă dorinţele
drept realitate.1
În ediţiile enciclopedice din fostele ţări socialiste manipularea politică era, de
regulă, definită ca sistem de procedee de influenţă asupra maselor în scopul
implementării valorilor şi modului burghez de viaţă, conformismului şi
psihologiei consumatoriste. Deci, manipularea, care în fond se echivalează cu
maşinaţia şi şiretlicul, era calificată ca fenomen specific societăţii capitaliste şi
nici într-un caz celei socialiste.
În termenii psihologiei sociale, putem vorbi de manipulare când o anume
situaţie este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul
manipulaţilor în sensul dorit de manipulator.
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), termenul manipulator,
echivalent cu manipulant, semnifică o "Persoană care mânuieşte comenzile unor
maşini, aparate, mecanisme, sisteme tehnice etc". Manipulare, respectiv a
manipula semnifică "a mânui, a manevra" .

1
Karl W. Deutsch, Wie Konflikte zwischen Staaten entstehen (Cum apar conflictele intre state), in lucrarea „Friedens
und Konfliktforschung“ („Cercetare asupra pacii si razboiului“), editata de Peter Imbusch si Ralf Zoll, Opladen, 1996,
pp. 417-442

9
 Ca procedeu de promovare a unor idei şi valori, de formare a unor atitudini şi
comportamente manipularea politică este inalienabilă, într-o măsură mai mare sau
mai mică, tuturor forţelor şi regimurilor politice din toate spaţiile sociale.2
Aceasta însă nu înseamnă că orice acţiuni întreprinse de subiecţii politici de
toate nivelurile sunt acte manipulatorii. Nici într-o societate nu se exclud intenţiile şi
tentantivele oneste ale diriguitorilor de a gestiona lucrurile în baza unor
modalităţi corecte. însă o acţiune politică iniţial corect concepută poate să soldeze
cu rezultate negative, iar actorii politici pot recurge la manipulări pentru a-şi
ascunde eşecul şi a-şi salva imaginea.
Deci, conceptul de manipulare politică exprimă o relaţie specifică dintre cei care
conduc şi cei care sunt conduşi, menită să justifice un anumit mod de utilizare a
puterii, sau să asigure sprijinul puterii de către cetăţeni, electorat, mase.
Astfel manipularea este acţiunea celui care comunică mesajul 3 de a
determina adoptarea unei atitudini şi luarea unei decizii de către receptorul
mesajului, prin intermediul utilizării unor tehnici, procedee, tertipuri menite să
denatureze contextul informaţional de referinţă în sensul inoculării insesizabile
în receptor a poziţiei emiţătorului.
Manipularea poate fî realizată prin comunicare directă şi prin mass-media
audiovizuale şi scrise, prin comunicare verbală şi pe calea gesturilor şi a
limbajului corpului.
Oricare ar fi motivele sale, manipularea nu se înscrie printre resursele
constructive ale conducerii democratice. Ea este utilizată pentru a induce în eroare, a
dezinforma şi a obţine un avantaj politic prin mijloace puţin acceptabile.
Manipularea nu poate aduce o contribuţie construcivă nici la identificarea
problemelor reale, nici, cu atît mai mult, la soluţionarea lor.
Un aspect destul de important al manipulării comunicaţionale este prezenţa
propagandei, ca formă de impunere a autorităţii unei sau altei idei.

2
Ion Drăgan, Opinia publică, comunicarea de masă şi propaganda, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1980
3
emiţătorul

10
 Propaganda este un instrument al politicii şi ideologiei şi, în această calitate, se
află în strînsă conexiune cu sistemul social-politic pe care îl serveşte. Asociindu-
şi mijloacele moderne de comunicare de masă, ea a devenit o forţă cu efecte
pozitive sau negative, în funcţie de scopul urmărit şi de cei care o folosesc.
Este bine cunoscut că noţiunea de propagandă desfăşurată prin mass media a
dobîndit o conotaţie negativă, identificîndu-se cu manipularea ascunsă a
conştiinţelor şi. comportamentelor, pentru „înrobirea" indivizilor prin procedee
„ilogice şi emoţionale", prin „simboluri" şi „mituri" cu intenţia declanşării unor
„reflexe condiţionate", angajării iraţionale a oamenilor într-un proces activ .4
Oricît s-ar strădui unii teoreticieni să susţină că mass media este în afara
propagandei, eforturile lor se consumă în van. Fiindcă nu se poate ocoli
adevărul că aceste mijloace sînt, în proporţii diferite de la o orînduire socială la
alta, instrumente ale acţiunii politice.5
Mulţi cercetători sunt înclinaţi să susţină ideea că "Propaganda este prin
esenţă un instrument totalitar. Ea are nevoie de un aparat monolitic şi omogen
care să conducă o societate constrânsă la tăcere. Concomitent cu consolidarea
puterii totalitare, propaganda devine o armă politică de primă importanţă".
În socialism, activitatea politică îndeplineşte rolul de optimizare a parametrilor
funcţionali ai sistemului social în ansamblu. De aici decurge şi misiunea presei,
radioului şi televiziunii, care şi-au cucerit un loc prioritar în ansamblul mijloacelor
de propagandă, difuzînd zilnic idei, informaţii, opinii, selecţionate după anumite
criterii valorice.
Într-un alt aspect de idei, comunicarea prin manipulare poate continua cu
succes atîta timp cât acest proces se desfăşoară fără conştientetizarea lui de către
obiectul manipulării: individ, grup, mase.
Odată cu dezavuarea manipulării ea poate prezenta un pericol, creînd publicului
un discopfort psihic, urmat de confruntări, care pot avea consecinţe grave aşa

4
Nestor Ignat, Consideraţii despre rolul presei în educaţia maselor, în : „Presa noastră", nr. 6/1976
5
Drăgan Ioan. Paradigme ale comunicării de masă. - Bucureşti: Şansa S.R.L., 1996. - 304 p

11
ca: panica, neîncrederea, suspiciunea, refuzul oricărei informaţii pe motiv că ar
putea fi falsă etc.
Manipularea în sens larg presupune că manipulatorul să aibă intenţia
deliberată de a produce schimbarea de opinie, utilizînd tehnici psihologice şi că
manipulatorul să fie inconştient cu privire la mecanismele şi scopurile ei, adică
determinarea unui actor să gîndească într-un mod compatibil cu interesele
iniţiatorului influenţei, prin utilizarea unor tehnici care distorsionează adevărul,
lăsînd însă impresia libertăţii de gîndire şi decizie.
Practic, prin intermediul manipulării puterea nu recurge la constrîngere. Masele
au impresia că acţionează conform voinţei lor în mod deliberativ. Caracteristic
manipulării este că se efectuează fără ştirea auditoriului, a obiectului manipulării.6
În cadrul unui stat sau a unui sistem de state se pot distinge mai multe
dezechilibre, ca efect a naturii comunicaţionale a manipulării:
1. dezechilibre în cadrul aceleiaşi ţări: între sat şi oraş, între majorităţile şi
minorităţile lingvistice sau etnice; între populaţiile prospere şi cele sărace;
2. între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce evidenţiază că
circulaţia informaţiei depinde, în special, de existenţa infrastructurilor de
comunicare proprii;
3. între ţările aparţinînd sistemelor social-politice diferite;
4. între ţările aparţinînd aceluiaşi sistem social-politic, îndeosebi între ţările
mari şi cele mici;
5. între ţările din „lumea a treia" ;
6. între „informaţiile" politice şi informaţiile referitoare la activităţile
sociale, economice şi culturale din ţările angajate în lupta contra subdezvoltării ;
7. între cei care preferă informaţii „reconfortante" şi cei care difuzează, cu
precădere, ştiri despre catastrofe, eşecuri, conflicte, dificultăţi, situaţii ridicule sau
excese ;

6
Karl W. Deutsch, Die Analyse internationaler Beziehungen. Konzeption und Probleme der Friedensforschung
(Analiza relatiilor internationale. Conceptia si problemele cercetarii pacii), Frankfurt 1968, p. 35

12
8. între informaţiile de strictă actualitate si cele de actualitate nonimediată,
ultimele ieşind de sub incidenţa accidentalului, a exigenţei cotidianului.7
În esenţa acestor afirmaţii se poate constata că orice intenţie de manipulare
presupune realizarea în sine a unui mesaj comunicaţional, care este redat sub acea
formă receptorului, astfel încît să realizeze efectul scontat al emiţătorului.
Ca efect a celor spuse mai sus putem afirma că sub orice aspect, manipularea
este realizarea scopurilor de orice ordin prin influenţa opiniei sau infiltrării
perceperilor greşite.
Natura comunicaţională a manipulării se realizeză în cel mai general mod prin
diverse tehnici investigative menite să inducă în eroare, neimplicînd impunerea
informaţiei prin forţă. Această deduce ideea în conformitate cu care informaţia este
prezentată în aşa fel încît receptorul nu poate să o refuze.

7
Ruggie V., J., G. ’’International responses to Technology’’, International Organisation, 1975

13
 § 1.2 Definiţii ale comunicării – abordări sociologice, psihologice, politice, religioase

Comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a fiinţei umane şi

exprimă universalul, spre deosebire de comunicaţie, care se referă la
instrumentele, la tehnicile şi tehnologiile ce înlesnesc şi amplifică procesul de
comunicare între indivizi şi între colectivităţi, conferindu-le, în anumite cazuri,
un caracter de masă.
Comunicarea nu se lasă prinsă uşor într-o definiţie. Cuvântul "comunicare"
descinde din latinescul communis care semnifică comun. Communis implică
referinţa la un raport, la o interacţiune.
Autorii studiului Pragmatica comunicării umane, bunăoară, notează:
"Comunicarea nu e numai transmiterea informaţiei. Ea impune în acelaşi timp un
comportament".
Menţionînd cele spuse de mai sus, putem menţiona că o formă de bază a
comunicării la general este comunicarea publică.
Comunicarea publică poate fi definită, grosso modo, ca acţiunea
comunicativă a actorilor sociali şi a publicului.
Comunicarea publică8 în totalitatea ei tipologică asigură audibilitatea şi
vizibilitatea socială, iar, în ultimă analiză, şi coeziunea societală. „Comunicarea,
opinează, cu tot temeiul, sociologul român Ioan Drăgan, este, deci, un fapt social,
ca şi limbajul: ea determină în mod semnificativ conduita zilnică a membrilor
speciei noastre şi, de asemenea, ea constituie ţesutul organizării sociale".
Comunicarea, deci, e abordată ca un proces informaţional de conexiune
interactivă. Aceasta înseamnă că transmiterea informaţiei în cazul comunicării e
bidirecţională,9 având impactul mutual. Caracteristicile fundamentale relevate

8
Comunicarea publică însumează de asemenea şi o serie de alte segmente care, deşi acţionează în alte spaţii
decăt cel public comunicaţional, au, totuşi, un impact social considerabil. E vorba de comunicarea din sfera
politică sau de comunicarea politică ca modalitate de relaţionare a actorilor politici (puterea, partidele politice,
formaţiunile social-politice, liderii de opinie) şi a publicului elector în scopul dobândirii fie a încrederii,
loialităţii şi ataşamentului reciproc, fie a docilităţii oarbe prin manipulare şi vasalizare informaţională a
publicului în beneficiile actorilor politici.
9
de la emitent la recipient şi viceversa

14
lipsesc atunci când e vorba de informare. Aceasta reprezintă un proces de
transmitere a cunoştinţelor, ideilor, datelor care, însă, e unidirecţional 10 şi
neinteractiv, prin urmare, neintegrator
Din unghiul de vedere al falosofiei, un autor defineşte comunicarea ca fiind
„procesul prin care o persoană sau un grup de persoane transmite un conţinut
conceptual unei alte persoane sau unui alt grup". Acest „conţinut conceptual"
poate fi o aserţiune, o unitate semantică care îndeamnă la o judecată de valoare —
adevărată sau falsă —, o atitudine, o stare emoţională, o dorinţă etc. înţeleasă
astfel, comunicarea deţine un loc primordial în universul uman. 11
Pentru alţi autori, comunicarea este „arta transmiterii informaţiilor, ideilor şi
atitudinilor de la o persoană la alta". Această definiţie, oarecum mai simplificată
faţă de prima, surprinde aceleaşi note caracteristice comunicării, dar introduce o
diferenţă specifică ce.trimite la un tip de comunicare specializat. La nivel comun,
difuzarea informaţiilor, ideilor, opiniilor se produce după experienţă, capacităţile
indivizilor sau grupurilor. Atunci cînd acest proces se desfăşoară după procedee
rafinate, strict delimitate, avem de-a face cu un tip specializat de comunicare şi nu
cu fenomenul general.
Pornind de la ideea că, de fapt, comunicarea începe în momentul în care
„cineva deţine o informaţie pe care destinatarul nu o posedă", Henri Wald redă
acest concept în formularea următoare : „Comunicarea este trecerea unei
informaţii de la un emiţător la un receptor». Vehicularea informaţiei între cei doi
poli presupune cu necesitate un mijloc adecvat, ceea ce a condus la ideea că
există comunicare atunci cînd o sursă de mesaje transmite „semnale prin
intermediul unui canal, la receptor", conturîndu-se astfel o paradigmă a
comunicării.

10
de la emitent spre recipient
11
Habermas Jurgen. Logique des sciences sociales et autres essais. - Paris: PUF, 1987. - 459 p.

15
 Din perspectivă sociologică,12 „comunicarea este mijlocul prin care omul îşi
organizează, stabilizează şi modifică viaţa socială, şi o trece în formele şi
sensurile sale de la o generaţie la alta’’.
Din punct de vedere al politicii, comunicarea este o "discuţie publică despre
alocarea resurselor publice ale autorităţii politice, care este învestită cu puterea de
a lua decizii legale, legislative şi executive, şi despre sancţiunile oficiale, ce statul
răsplăteşte ori penalizează.
Prezentarea comunicării politice ca fiind act de intenţionalitate este confirmată
şi de definiţia dată de Belanger: „o relaţie socială echivalentă cu influenţarea, însă
o influenţare, în primul rând, voită, transformată apoi în acţiune sau, dimpotrivă, în
absenţa acţiunii, adică în omisiune. Este întotdeauna vorba de o intervenţie
intenţionată în comportamentul potenţial al receptorului ".
O altă tendinţă în definirea comunicării politice este de a delimita aria de
acţiune şi de asociere cu astfel de termeni ca „spaţiu", „sistem". Pentru Woltron
comunicarea politică este „un spaţiu în care se relaţionează discursurile
contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima în mod public
asupra politicii: oamenii politici, jurnaliştii şi opinia publică prin intermediul
sondajelor de opinie".
În ceea ce priveşte comunicarea politică Boynton indică diferite perspective
de interpretare, subliniind rolul „conversaţiilor care decurg prin intermediul
canalelor instituţionalizate, definite de procesul de votare".
Un alt cercetător, McNair Brian, defineşte comunicarea politică drept o
„comunicare semnificativă despre politică", care include următoarele momente:
1. Toate formele de comunicare a politicienilor şi a altor actori politici cu
scopul de a realiza anumite obiective.
1. Comunicările adresate actorilor politici din partea nepoliticienilor, de
exemplu, alegătorii ori editorii.
2. Comunicările despre actorii politici şi activitatea lor. Cuprinse în buletine de
12
Comunicarea publică reprezintă un fenomen comunicativ social complex şi multidimensional, motiv din care
definirea ei devine dificilă şi mai întotdeauna incompletă.

16
 ştiri, reportaje, editoriale şi în alte forme de discursuri media.13
Din punctul de vedere al ciberneticii însă acelaşi fenomen este conceput ca „un
schimb de informaţii între sisteme dinamice complexe sau părţi ale acestor
sisteme, care sînt capabile să recepteze informaţia, să o adune, să o transforme...".
Într-un sens restrictiv, la fel ca şi în cazurile sociologiei şi ciberneticii, s-a ajuns
şi la conceperea comunicării ca fiind „procedeul, tehnica transmiterii informaţiilor
(...); atunci cînd comunicarea se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, avem de-a
face cu mass media".
Pătrunderea în intimitatea mecanismului de producere a procesului
comunicării necesită recurgerea la o serie de concepte ca : limbaj, medium sau
canal, semn, semnificant, semnificaţie, cod, mesaj, informaţie, receptare etc, pe
care ni le pun la dispoziţie unele discipline ştiinţifice angajate, într-o manieră şi cu
finalităţi proprii, în cercetarea domeniului la care ne referim.
La nivel global, comunicarea, în înţelesul de schimb de mesaje, informaţii, idei,
opinii — apelînd la coduri simbolice cunoscute de participanţii la acest schimb —
este structurată pe mai multe niveluri sau „lanţuri de comunicare".14
Lăsînd la o parte problema mijloacelor de diseminare a informaţiei — luată în
sensul ei generic —, reţinem că principalul şi cel mai complet nivel îl formează
comunicarea directă sau interpersonală. Cazul reprezentativ pentru acest tip de
comunicare este atunci cînd o persoană dialoghează prin viu grai cu o alta sau
întră în contact cu un grup restrîns de persoane. Acest mod de comunicare este
dinamizat de „nevoia crescîndă a oamenilor de a depăşi prezentul prin tatonarea
absentului, de a adăuga naturii ceea ce îi lipseşte, de a cu noaşte ceea ce încă este
necunoscut. Oamenii comunică unii cu alţii nu numai datorită plusului de
informaţie al unora, ci şi minusului de informaţie al tuturor". Interesele
economice, sociale şi culturale întreţin vitalitatea şi omniprezenţa comunicării
interpersonale.15
13
McNair B., Tehnici Comunicaţionale, Bucureşti 1999, pag. 67
14
J. Stoetzel, Theorie des oplnions, Paris, P.U.F., 1943, pag. 145
15
Iulia Moţoc ’’Teoria Relaţiilor Internaţionale. Sursele filosofiei moralei dreptului’’, Ed. Paideea-Ştiinţe Juridice,
Bucureşti, 2001, pag.46

17
 Al doilea nivel este dat tle comunicarea indirectă, colectivă sau socială. De
această dată, grupuri mari de oameni, repartizate pe întinse arii geografice, intră
în relaţii de comunicare prin intermediul comunicatorilor (lideri, ziarişti etc),
slujindu-se de mijloace tehnice adecvate pentru difuzarea informaţiei. In atare
situaţie este vorba despre comunicarea de masă, devenită astăzi intrinsecă vieţii
comunitare.
După cum se ştie, comunicarea de masă constă în transmiterea simultană a
informaţiilor, purtătoare de mesaje, de la un emiţător unic spre un receptor
format dintr-un public numeros, eterogen şi dispers. Transmiterii informaţiilor
servesc o serie de tehnologii speciale, denumite, printr-o sintagmă de împrumut,
mass media, ceea ce se traduce prin mijloace de comunicare de masă, dar care nu-i
împiedică pe unii să scrie tautologic „mijloace mass media".
Ajunşi în acest punct al demersului nostru credem că este oportun să amintim
că sistemul mass media cuprinde: presa scrisă (ziare, reviste), agenţiile de presă,
radioul, televiziunea, filmul, cartea, afişul, discurile, vi-deocasetele etc. Primele
patru, prin aria de răspîndire, capacitatea de persuasiune şi efectele determinate se
află în prim-planul fenomenului comunicare, sub semnul căruia se află lumea
contemporană.
Expansiunea comunicării în general şi mai cu seamă a celei de masă este
determinată de cerinţele informative şi cognitive ale individului, precum şi de
nevoile societăţii de autoreglare. Aceşti factori determinanţi şi-au subordonat
inovaţiile tehnice, inclusiv cele de ultimă oră, în aşa măsură, încît plasează
fenomenul comunicării de masă în prim-planul vieţii cotidiene. Tehnologiile
electronice şi microelectronice de transmitere şi redistribuire a informaţiilor au
lărgit incredibil sfera publicului, resursele de informare, documentare şi
divertisment. În acelaşi timp, ele generează efecte benefice pentru progresul
societăţii, dar şi unele consecinţe neaşteptate, care impun corectivele necesare.

18
 Din cele precizate mai sus rezultă că tehnologia a masificat comunicarea, a
socializat-o într-un grad foarte înalt, realitate pe care Marshall McLuhan o
exprimă prin „satul global".
O asemenea realitate 1-a determinat pe Georges Friedmann să afirme că : „sub
neologismul mass media se ascunde o nouă realitate, în acelaşi timp tehnică,
socială şi etică — este în cauză un nou tip uman, care vrea să se exprime şi care
într-adevăr se va naşte. Cu alte cuvinte se poate spune că semnul timpului este
tocmai timpul semnelor". Autorul conchide că multiplicarea şi accelerarea
neostoită a semnelor fac urgentă o nouă lectură.
De aceea, vom spune că în prezent, studiile şi dezbaterile se îndreaptă nu atît
spre tehnologii, infrastructurile comunicării, cît mai ales contextul politic, social
şi cultural, în care funcţionează mass media, spre conţinutul informaţiilor şi
mesajelor.16
Luînd termenul comunicare în accepţiunea sa cea mai largă, nu numai ca
schimb de informaţii şi mesaje, ci şi ca activitate individuală şi colectivă, care
include ansamblul transferului şi schimburilor de idei, fapte, date, autorii unei
prestigioase lucrări apreciază că, indiferent de sistemul social, comunicarea
îndeplineşte opt funcţii principale, după cum urmează:
 Informarea: adunarea, stocarea, tratarea şi difuzarea ştirilor,
informaţiilor ştiinţifice, faptelor, mesajelor, opiniilor şi comentariilor necesare
înţelegerii complexe a situaţiilor individuale şi colective, naţionale şi internaţionale,
şi adoptării deciziilor corespunzătoare.
 Socializarea: constituirea unui fond comun de cunoştinţe şi idei, care să
slujească fiecărui individ integrării rapide în societate, să favorizeze coeziunea
socială, formarea unei conştiinţe indispensabile participării active la viaţa
publică.
 Motivaţia: reflectarea şi urmărirea obiectivelor imediate şi a aspiraţiilor
fundamentale ale fiecărei societăţi; promovarea alegerii personale şi aspiraţiilor

16
Bougnoux Daniel. Introducere în ştiinţele comunicării. - Iaşi: Polirom, 2000.-160 p.

19
individuale; stimularea activităţilor individuale şi colective orientate spre realizarea
obiectivelor comune.
 Discuţia şi dialogul: prezentarea şi schimbul informaţiilor disponibile,
pentru a facilita acordul sau clarificarea punctelor de vedere existente cu privire la
problemele de interes public; furnizarea elementelor pertinente menite să
consolideze interesul şi participarea publicului la rezolvarea tuturor problemelor
locale, naţionale şi internaţionale.
 Educaţia: transmiterea cunoştinţelor de natură să contribuie la
dezvoltarea spirituală, modelarea caracterului, dobîndirea aptitudinilor şi
competenţelor corespunzătoare tuturor etapelor din viaţa omului.
 Promovarea culturii: difuzarea operelo artistice şi culturale pentru
conservarea moştenirii trecutului; lărgirea orizontului cultural, dezvoltarea
imaginaţiei, stimularea nevoilor estetice şi a creativităţii.
 Distracţia: difuzarea cu ajutorul semnelor, simbolurilor, sunetelor şi
imaginilor a unor activităţi recreative, individuale sau colective, cum sînt teatrul,
dansul, artele plastice, muzica, literatura, sportul şi jocurile.
 Integrarea: înlesnirea accesului tuturor persoanelor, grupurilor sau
naţiunilor la marea diversitate de mesaje de care au nevoie, pentru a se cunoaşte
şi înţelege reciproc, pentru a-şi apropia condiţiile, punctele de vedere, aspiraţiile
comune.17
Formulate şi descrise astfel, aceste funcţii au în vedere, în primul rînd,
individul şi nevoile sale de comunicare. Ele sînt incomplete dacă le raportăm la
nivel micro sau macro social. Din această perspectivă lucrarea menţionată reafirmă
adevărul potrivit căruia, în zilele noastre, „comunicarea a devenit o necesitate
vitală pentru orice organism colectiv sau comunitate.
Luată ca un întreg, nici o societate nu poate supravieţui astăzi dacă nu este
corect informată asupra problemelor politice, asupra evenimentelor locale şi
internaţionale, asupra previziunilor meteorologice etc. Cu toate acestea, sistemele de

17
Petru Pânzaru, Opinia publică, expresie a conştiinţei socialiste, în „Era socialistă", septembrie 1973, p. 40

20
informare, în multe cazuri, sînt sub nivelul cerinţelor sociale ori sînt administrate
necorespunzător. O asemenea situaţie se cere echilibrată, prevenind astfel
consecinţele negative privind perspectivele dezvoltării sociale, îndeosebi din ţările
mai puţin favorizate.
Este în afara oricărei îndoieli că funcţiile comunicării alcătuiesc un întreg, o
totalitate, în care îşi află răspuns nevoile materiale şi spirituale ale individului şi
societăţii. „Omul nu trăieşte numai cu pîine" u, ci nutreşte necontenit aspiraţia
către o viaţă îmbogăţită prin comunicare cu alţii. Desigur, el dă prioritate
satisfacerii cerinţelor vitale de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, protejarea şi
înfrumuseţarea mediului ambiant. Acestora însă fiinţa umană le adaugă, în
acelaşi timp, exigenţe tot mai înalte de ordin spiritual, urmărind să-şi ostoiască
setea permanentă de adevăr, frumos şi bine, să-şi proiecteze în afară lumina
lăuntrică, prin creaţie ca expresie a personalităţii sale. Pe fondul respectului,
autentic şi consecvent, a libertăţii şi demnităţii umane, afirmarea propriilor valori
este strîns legată de accesul nestingherit la valorile naţionale şi universale. 18
Dacă trecem de la comunicare ca sistem general la subsistemul constituit de
mass media, funcţiile acestora capătă o configuraţie specifică. Fenomen concret
istoric, comunicarea de masă îndeplineşte o sumă de funcţii, care nu sînt altceva
decît reflexul direct al nivelului atins prin dezvoltarea forţelor şi relaţiilor de
producţie, a structurilor politice şi sociale, a gradului de cultură al societăţii la un
moment dat. În acelaşi timp, comunicarea de masă este supusă unor determinări
interne derivate din specificul mesajului, al mijlocului de transmisie sau me-
dium-ului, al muncii comunicatorului, în speţă a ziaristului.19
În corelaţie cu determinările amintite, tabloul funcţiilor comunicării de masă,
aşa cum se înfăţişează în lucrările de specialitate, are diferenţe de la un autor la
altul, după cum diferite sînt şi concepţiile lor politice şi filosofice. Cunoscutul

18
Bernard Berelson, Communications and Public Opinion, în : „Mass Communications", Edition Urbana, University
of Illinois, Paris, 1961, pag. 72
19
Fireşte, între aceste determinări se includ şi cele care ţin de trăsăturile de bază ale presei : periodicitatea sau
instantaneitatea (în cazul mijloacelor electronice de comunicare), actualitatea, universalitatea şi publicitatea.

21
cercetător Harold Lasswell consideră că funcţiile comunicării în societate, şi
implicit ale comunicării de masă, sînt: observarea mediului ambiant; corelarea
dintre relaţiile anumitor părţi ale societăţii şi manifestările mediului înconjurător;
transmiterea moştenirii sociale de la o generaţie la alta.
într-o viziune asemănătoare, un alt autor, W. Schramm, este de părere că în
complexul funcţiilor comunicării de masă intră : informarea, instrucţia,
amuzamentul, convingerea. Pe aceeaşi linie se înscrie şi concepţia lui Bernard
Voyenne. Cercetătorul francez consideră că a informa, a cristaliza opinii, a recrea
alcătuiesc funcţiile comunicării de masă. Dintre acestea, primele două sînt esenţiale,
ultima fiind accesorie. După alţi autori (E. Feldman) structura funcţiilor
comunicării ar fi următoarea : „Comunicaţia informatoare", care constă în
transmiterea ştirilor, prin mijloace adecvate, cu scopul recepţionăm lor
corespunzătoare ; „comunicaţia reglatoare", exprimă atitudini critice şi contrarii
care conduc la formarea opiniei publice; „comunicaţia stimulatoare", oferă
publicului posibilităţi de distracţie şi recreere, mesaje culturale ".
Aşa cum sînt sintetizate în lucrările autorilor citaţi, funcţiile comunicării de
masă exprimă trăsăturile generale cuprinse în fenomenul analizat. Trecînd peste
rolul său la nivel mondial, comunicarea de masă este inseparabilă de un anume
tip de societate, de o anume cultură.
Admiţînd acest lucru, funcţiile comunicării de masă capătă şi ele o înfăţişare
particulară, în raport de tipul de societate, de interdependenţele existente între
statele comunităţii mondiale. Într-un studiu, cercetătoarea Cecil Blake surprinde
tocmai acest aspect şi formulează concluzii relevante. Ea analizează mass media
din lumea continentului african, unde coexistă o serie de forme specifice de
comunicare, aşa cum sînt comunicarea retorică, interculturală, interpersonală şi
rituală. Autoarea conchide că aici funcţiile comunicării de masă sînt:
1) consolidarea naţiunilor;
2) integrarea politică/naţională ;

22
 3) sursă de informaţii semnificative pentru populaţie ;
4) divertisment.20
Aceste funcţii derivă din obiectivele majore pe care societatea de tip african
îşi propune să le atingă.
Desigur, există multe puncte de vedere despre funcţiile comunicării de masă şi
ale mijloacelor chemate să le realizeze. Unii autori încearcă să acrediteze ideea că
funcţiile mass media izvorăsc din pretinsul lor caracter supranaţional; alţii, mai
realişti, nu instituie un hiatus între rolul mijloacelor de comunicare de a asigusa
publicului o informaţie de interes internaţional, şi deci general uman, şi cerinţele
naţionale cărora trebuie să le răspundă ziarul, radiodifuziunea, televiziunea, cartea
etc. Aşa după cum am afirmat mai sus, funcţiile comunicării de masă au
particularităţi individualizante în raport cu tipul de societate. Tradiţia, cultura,
organizarea politică şi natura societăţii determină configuraţia funcţiilor
comunicării de masă şi ale informaţiei.
Pornind de la specificul actual al relaţiilor sociale, autorii insistă îndeosebi
asupra evaluării ponderii deţinute de una sau alta dintre funcţiile comunicării de
masă21 şi caută să deceleze efectul lor asupra unor sectoare ale vieţii sociale ori a
societăţii în ansamblul ei. par observarea parţială a problematicii în cauză nu
poate duce decît la concluzii neconforme cu realitatea.

20
Cf. Childs Harwood, Public Opinion Nature, Formationand Role, New York, 1965, pag. 92
21
Formă specifică a activităţii spirituale, comunicarea de masă şi informaţia sînt inextricabil determinate de
baza economică a societăţii. Difuzînd zilnic o mare varietate de informaţii, idei, opinii, mass media îndeplineşte un
complex de funcţii, care au un caracter teleologic.

23
Capitolul II Manipularea în Relaţiile Internaţionale

§ 1.1 Manipularea în negocieri

Importanţa deosebită pe care o capătă tratativele în actualul moment al evoluţiei

relaţiilor internaţionale, referirile tot mai dese ale unor oameni politici, forumuri
ştiinţifice, cercuri largi ale opiniei publice la necesitatea unei soluţionări negociate a
stărilor conflictuale, demonstrează ideea că ele ocupă în prezent un loc proeminent
în sistemul mijloacelor de soluţionare paşnică a diferendelor. Negocierile constituie
principala metodă de soluţionare pe cale paşnică, politico-diplomatică, a
problemelor litigioase, indiferent de obiectul acestora (dispute politice, juridice,
economice, tehnice, teritoriale, etnice).22
Iniţial, pentru a dezvolta aspectul manipultaiv al negocierilor, socotim de
cuviinţă a prezenta pe scurt principalele momente definitorii în dezvăluirea rolului
negocierilor în desfăşurarea Relaţiilor Internaţionale.
Dar, rolul negocierilor în viaţa internaţională este mult mai larg, pentru că
negocierile constituie, în acelaşi timp, un foarte eficient mijloc de prevenire a
litigiilor şi diferendelor dintre state, precum şi principalul instrument politico-
diplomatic în relaţiile de colaborare şi cooperare pe diferite planuri în cadrul
relaţiilor internaţionale, cu finalităţi multiple.23
Rolul primordial pe care îl au astăzi tratativele în practica diplomatică, în
comparaţie cu celelalte metode, decurge din faptul că tratativele oferă, datorită
caracterului lor direct şi a contactului nemijlocit între părţile angajate în discuţie,
posibilităţi suplimentare de identificare a punctelor de vedere convergente,
permiţînd depăşire cu răbdare, tact şi înţelegere a tuturor piedicilor sau greutăţilor,
ca şi convenirea unor soluţii acceptabile tuturor părţilor interesate.24
Trebuie să valorificăm ideea în conformitate cu care, în prezent singura
alternativă a conflictului armat rămîne negociera. Aspectul primordialităţii

22
Proiectul declaraţiei de la Manila asupra reglementării paşnice a diferendelor. – Documente ONU, 33 (/36/33),
1981
23
Ion M. Anghel; Dreptul tratatelor: voi. I, Bucureşti, 1993, p. 206
24
Maliţa M. Teoria şi practica negocierilor. – Bucureşti, 1995, Op. citate

24
negocierilor ca mijloc de soluţionare paşnică este consacrată de art. 33 al "Cartei
O.N.U.", precum şi în alte documente pertinente unde ele figurează pe primul loc în
cadrul metodelor de rezolvare paşnică a diferendelor. De asemenea, potrivit
principiului primordialităţii negocierilor, părţile sunt sfătuite să recurgă mai întâi
la negocieri în vederea aplanării diferendelor, şi numai în măsura în care
tratativele directe nu au dus la rezultatul dorit să se recurgă la celelalte mijloace
de soluţionare paşnică.25
În coformitate cu cele spuse mai sus putem delimita două tipuri de negocieri
principale, care se practică deopotrivă:
 negocierile directe26 - care în raport cu celelalte metode 27 de rezolvare
paşnică a diferendelor internaţionale, se caracterizează prin supleţe şi prin
eficacitate.28 De asemenea, metoda negocierilor directe se caracterizează prin
operativitate, printr-un grad mai redus de formalism şi o mai mare capacitate de
adaptare la diversitatea situaţiilor conflictuale care apar în planul relaţiilor
internaţionale. 29 Deci, vom mai menţiona că negocierile nu au doar un rol de
preîntâmpinare a conflictelor sau de a le opri atunci când acestea au izbucnit, ci, mai
mult, oferă posibilitatea părţilor ca, în cadrul convorbirilor directe, să stabilească
singure viitoarele reglementări.
 negocierile instituţionalizate - care au un caracter de continuitate şi
durată. Ele se practică în cadrul unor organisme internaţionale. 30 Negocierile
instituţionalizate se pot grupa în trei mari categorii: 1) negocieri purtate în cadrul
organizaţiilor internaţionale ca de exemplu ONU; 2) negocieri care se poartă în
cadrul unor organizaţii şi formaţiuni regionale ca OSCE; 3) negocieri care se poartă
în cadrul unor conferinţe internaţionale stabilite în vederea soluţionării unei
probleme.31

25
Radu Economu - ,,1931: O Charta a libertatilor” – in ,,Magazin istoric”, anul XV, nr 10,Op. citate
26
Karl von Clausewitz, Despre razboi, Ed. Militara, Bucuresti, 1982, p.67
27
în viaţa internaţională statele recurg adesea la negocieri pentru rezolvarea problemelor litigioase, multe dintre
acestea fiind soluţionate pe această cale
28
Negocierile constituie singura metodă de rezolvare a diferendelor care se desfăşoară în întregime direct între state
29
Зайцева О. О методологии изучения международных организаций//Мировая экономика и международные
отношения. 1992, № 6
30
Karl von Clausewitz, Despre razboi, Op. citate, p. 67
31
Popescu D., Chebeleu T. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale, Bucureşti 1998, p. 77

25
 Spre deosebire de toate acestea, vom prelua ideea că negocierile propriuzise se
deosebesc printro notă specifică de angajare suplimentară şi chiar solemnă, această
angajare formală face ca, în fond negocierile să constituie o etapă a acordului.
Baza oricărei negocieri sau obiectul ei trebuie să fie o situaţie de fapt sau un
diferend admis de ca atare de părţi, şi care decid să o clarifice , să oamelioreze, să o
amendeze sau să o rezolve, unde condiţie de fapt a negocierilor este ca majoritatea
părţilor în cauză să accepte unele forme de negocieri drept cale posibilă- nu în mod
necesar unica sau necondiţionata – de a ajunge la o înţelegere.32 În fine, un ultim
element este acela al unui minim de obiective ireductibile ale părţilor care nu
trebuie să fie total incompatibile.
Mai trebuie menţionat faptul că negocierile nu urmăresc totdeauna cu necesitate
rezultate manifeste în direcţia unei înţelegeri.33 Adesea ele sunt purtate pentru
efectele lor colaterale. Unul din aceste efecte este nevoia de a menţine contactul cu
partea opozantă pentru cîştigarea de timp şi pentru împedicarea deteriorării situaţiei
în conflict.
O trăsătură destul de importantă după părerea noastră a negocierilor este că ele
nu pot fi desprinse de treburile interne. Acest lucru influenţează obiectivele statelor
şi tacticile întrebuinţate în cursul negocierilor. Nici o negociere externă nu începe
fără o intensă pregătire a factorului intern. Mai ales în statele care nu au o structură
omogenă din cauza împărţirii pe clase, grupuri etnice, religioase etc., care pot
manifesta divergenţe de opinii şi interese.34
Uneori în negocierile externe sun urmărite interese private ale grupurilor
dominante în interior care sunt contestate de mase şi considerate opuse interesului
naţional. În acest caz fiecare parte va căuta să exploateze aceste elemente interne ale
celeilalte părţi şi va încerca să convertească în interesul său elementele de
divergenţă manifestate la nivel naţional dininteriorul statului oponent.
În cazul unei lupte politice strînse în interiorul unei ţări, negocierile angajate de
către partidul de guvernare cu o altă ţară sunt luate drept pretext de competiţie

32
Brzezinskki, Zbigniew – A geostrategy for Eurasia, "Foreign Affairs", sept/oct. 1997. pag. 50-64
33
SHAW, Malcolm N. – International Law, 4th ed., Cambridge University Press, 1997
34
Vasile Secares, Polemologia si problemele pacii, Ed.Politica, Bucuresti, 1976, p.16

26
politică internă.35 Lupta se duce pentru cîştigarea observatorulzui asociat, şi opoziţia
nu cruţă nici o acuzaţie pentru denigrarea partidului de guvernare, chiar în riscul
vătămării poziţiei oficiale în tratativele care se desfăşoară.
Desfăşurarea procesului de negociere, indiferent dacă este vorba de negocieri
bilaterale sau multilaterale, impune necesitatea de a respecta strict principiile şi
normele dreptului internaţional, cerinţă hotărîtoare pentru convenirea unor soluţii
viabile, care să corespundă într-adevăr intereselor legitime tuturor părţilor angajate
în negocieri36.
Revenind nemijlocit la subiect vom spune că manipularea prin negocieri se
realizează prin intermediul a trei procedee, cum ar fi:
 Tactica “ostaticului”;
 Tactica “retragerii după refuz”;
 Tactica ’’intoxicării statistice’’.

1. Tactica “ostaticului”. În forme mai voalate, tactica ostaticului este întâlnită

în diverse ipostaze ale vieţii cotidiene şi, desigur, în negocierea afacerilor. Este urâtă
şi inetică, dar aceasta nu o împiedică să fie eficace. În mod obişnuit, tactica
ostaticului îmbracă haina sordidă a şantajului.
“Ostaticul” nu trebuie să fie neapărat o persoană. Poate fi un document, o
informaţie, o situaţie, un bun, o sumă de bani sau orice altceva suficient de
important pentru a forţa mâna adversarului. În comedia “O scrisoare pierdută”, de
exemplu, Caragiale ţese întreaga intrigă în jurul unui document păstrat ca “ostatic”.
Regula este simplă: ostaticul este “capturat” şi ţinut “captiv” până atunci când
adversarul plăteşte o “recompensă” sau face o “concesie” de genul celor pe care nu
le-ar putea face în condiţii normale. Recompensa sau concesia pot fi exorbitante,
dar alternativa este şi mai rea.
În afaceri, suma de bani plătită în avans devine adesea un ostatic. Livrările
făcute în avans, de asemenea. Un utilaj complex poate face obiectul unei tranzacţii
complexe. Aceasta poate fi fragmentată în acorduri parţiale, negociate separat.
35
Huntington, Samuel P – The erosion of American National Interest, "Foreign Affairs", sept/oct 1997, pag. 29-49
36
Velas P. „Droit International Public: Institutions Internationales”, Paris, 1970, p. 309.

27
Tranzacţiile parţiale se condiţionează una pe alta, astfel încât, de pe urma unei
tranzacţii deja încheiate se forţează nota în cele ulterioare. Iniţial, sunt livrate
instalaţii “la cheie”, dar lipsite de piese de schimb, asistenţă tehnică şi, mai ales, de
consumabile suficiente.
Multe firme au cumpărat, aparent convenabil, birotică şi tehnică de calcul,
însoţite de un stoc redus de consumabile şi piese de schimb. Ulterior, au fost nevoite
să negocieze în condiţii de presiune noi livrări de toner, hârtie, lămpi, celule foto
etc. Echipamentele deja cumpărate deveneau “ostaticii” prin care li se forţa mâna.
Paradoxal, ostaticul nu se află în curtea celui care exploatează situaţia, ci în a celuia
căruia i se forţează mâna. Ostaticul este situaţia ca atare. În jargon, tactica de
negociere pe bucăţi este numită a “mortului în casă”.
2. Tactica “retragerii după refuz”. Aici vom spune că a negocia, indiferent ce
şi cu cine, înseamnă şi a manipula. În fond, ceea ce se urmăreşte este influenţarea
gândirii, sentimentelor şi comportamentului adversarului.
Nu vom menţiona tehnicile de manipulare majoră, precum hipnoza (care
anulează total voinţa) sau programarea neurolingvistică şi analiza tranzacţională,
care ajută să influenţezi comportamentele umane.
La adresa acestei categorii se referă doar tehnici şi trucuri simple, de manipulare
minoră, folosită în negocieri ca şi în relaţiile interumane de zi cu zi. Una dintre ele
este denumită de psihologi “trântitul-uşii-în-nas”37, iar negociatorii îi mai spun şi
tehnica “retragerii după refuz”.38
Deşi studiată de echipe de psihologi (Robert Cialdini, de pildă, în 1975), această
tehnică de manipulare este una dintre cele mai banale şi larg folosită de oamenii
obişnuiţi, în situaţii obişnuite.
Conform acestei tehnici, pentru a creşte şansele de a obţine de la cineva o
anumită favoare, vom cere mai întâi o altă favoare mult mai importantă, dar de
aceeaşi natură, ştiind aproape sigur că vom fi refuzaţi. Abia după refuz, când ni s-a

37
Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Nemira, 1996
38
Bruno Medicina, Revista “Idei de afaceri”

28
trântit uşa în nas, revenim cu solicitarea pe care o aveam în vedere de la început.
Şansele de a obţine ce vrem cresc considerabil.39
În acest caz acţionează legea psihologică a contrastului, care face ca două lucruri
diferite să pară şi mai diferite, dacă sunt puse alături. În cazul nostru, suma mai
mică va părea şi mai mică decât este, în fapt
3. Tactica ’’intoxicării statistice’’. De cele mai multe ori, scopul practic şi
imediat al unei tactici de negociere este acela de a convinge adversarul că tu ai
dreptate, eventual, fără a-l contrazice pe el în mod direct.
Convingerile sale pot fi mai uşor de zdruncinat, dacă se apelează metodic la
surse de informaţii fără legătură expresă cu obiectul negocierilor. În acest scop, el
poate fi asediat şi bombardat, în rafale epuizante, cu fel de fel de date statistice:
studii, extrase din presă, selecţii din manuale, prospecte, broşuri, oferte, cataloage
etc., care slujesc exclusiv propriului punct de vedere. Regula este simplă: Niciodată
şi nimic în sprijinul punctului de vedere contrar.
Procedeul este relativ uşor de exersat prin trunchierea, dar nu şi prin trucarea
informaţiilor. Selecţia statisticilor autentice se face după regula eficace, dar nu şi
loială: “rămâne tot ce mă sprijină, cade tot ce mă contrazice”. Datele trebuie să fie
reale şi să provină din surse inatacabile. Cu cât sursele sunt mai autoritare şi mai
credibile, cu atât efectul de intimidare şi persuasiune este mai puternic.
Parada argumentelor provenind din surse documentare trebuie pregătită şi
condusă cu oarecare profesionalism şi talent actoricesc.
Cu puţin teatru, partenerul poate fi impresionat şi copleşit de justeţea punctului
de vedere prezentat. “Intoxicat” cu informaţia autentică şi inatacabilă, dar
trunchiată, adversarul va avea sentimentul că nu şi-a pregătit suficient lecţia şi runda
de negocieri.
Va gândi că eşti mai deştept sau, în orice caz, mai documentat decât el.
Complexat, chiar jenat uneori, va dori să se termine totul mai repede, va ceda mai

39
Un exemplu uzual este cel întâlnit atunci când dorim să împrumutăm de la cineva o sumă de, să zicem, 1ooo lei.
Pentru a creşte şansele de a obţine suma dorită, cerem de la început să ne împrumute 2ooo lei. Va părea cam mult şi,
probabil, vom fi refuzaţi. Scădem pretenţiile şi cerem doar mia. Partenerul ne va satisface dorinţa mult mai uşor decât
dacă i-am fi cerut această sumă de la început.

29
uşor. În faţa unui adversar competent, informat şi abil, tactica nu are prea mari
şanse, dar şi nu are nimic de pierdut.
Astfel vom afirma că manipularea în negocieri reprezintă dezideratul de bază în
realizarea a cît mai curîndă a intenţiilor urmate în desfăşurarea negocierilor.

30
 § 1.2 Manipularea în cadrul Relaţiilor Internaţionale

Operatiile de pace, terorismul şi conflictele de mică intensitate sunt sfidări cărora

sunt nevoite să le facă faăţ guvernele şi organismele militare ale majorităţii statelor
lumii.
O mult mai accentuată instabilitate internaţională asociată cu aceste fenomene
reprezintă o sursa de influenţare majoră – directă sau indirectă a evenimentelor şi
acţiunilor, facilitată de era informaţională.
Indivizi sau grupuri organizate pot exploata în propriul lor interes şi beneficiu o
largă varietate de factori ca de exemplu tehnicile şi procedurile de conducere şi
management a organizaţiilor. Adeseori adevăratele motive sau cauze ale unor
acţiuni, de regulă cele de influenţare sau manipulare indirectă, sunt trecute cu
vederea, neglijate sau uitate.
Victimele activităţii de manipulare pot include factorii de decizie politică care
sunt influenţaţi ori convinşi de către mass media – care influenţează de altfel şi
opinia publică – ce face presiune asupra factorilor politici pentru asistenţă ori
acţiune politică, şi chiar militară, chiar naţiunile însele, ce devin practicante ale
tehnicilor de manipulare.40
Pentru scopurile acestui demers, manipularea, în special în Relaţiile
Internaţionale constă în acţiunea de a utiliza mijloace specifice – semantice, tehnice,
psihologice sau comportamentale pentru a induce în eroare, dezinforma, înfluenţa,
convinge ori controla o persoană, grup de persoane, opinia publică internaţională în
ansamblul său, curs de acţiune, stare de fapte, gîndire sau percepţie, de obicei
pentru a obţine un avantaj. De asemenea, manipularea este şi rezultatul dintre
acţiunile mai înainte enunţate.
Aici vom afirma că agenţii de bază ai intenţiilor de manipulare pot fi piraţi ai
sistemelor informatice şi informaţionale în general, falsificatori şi „maeştrii" ai
crimei organizate şi terorismului transfrontalier, specialişti în informatică atraşi în
activităţi infracţionale, jurnalişti, ori alţi specialişti din mass media şi nu în ultimul
rînd, serviciile de informaţii ale statelor. Costurile relativ reduse în raport cu
40
Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Nemira, 1996
31
rezultatele obţinute, tehnologia din ce în ce mai performantă şi sofisticată la
îndemînă pentru practicarea manipulării a făcut ca activitatea în sine să devină mai
uşoara faţă de trecut şi i-a sporit eficacitatea.
Schimbările tehnologice rapide şi instabilitatea internaţională renăscută creează
noilor specialişti angajaţi în arta şi ştiinţa manipulării multe oportunităţi noi de a
manipula persoane şi procese,41 cu consecinţe din ce în ce mai dăunătoare. Din
aceasta pot rezulta consecinţe tactice (minore) dar şi consecinţe strategice, cu efect
devastator.
Manipularea poate fi intenţionată ori accidentală, transparenta sau ascunsă.
Capacitatea specialiştilor şi a tehnicii de astăzi de a produce imagini trucate – atît
fotografice cît şi cinematografice, sau video demonstrează că sintagma „crede ceea
ce vezi" nu mai are nici un suport real. Inducerea în eroare, iniţial prin falsificarea
fotografiilor, a fost acum extinsă la aşa zise scene reale de război transmise în direct
de pe cîmpul de luptă de catre televiziune şi chiar la imagini holografice, ce devin
din ce în ce mai mult un instrument al operaţiilor psihologice.
De aceea credem că este timpul pentru a înţelege cum trebuie reconsiderată
manipularea în cadrul internaţional, cum ar trebui înţeles un asemenea tip de
operaţii, cum ar putea fi demascate şi ţinute sub control efectele manipulării, ori
după caz, contracarate şi de ce manipulării trebuie să i se acorde atenţia cuvenită.
Contracararea manipulării poate deveni o prioritate strategică careia să i se
acorde atenţia şi resursele necesare de către factorii de decizie la nivel ştiintific şi
operaţional. Un observator calificat poate fi în măsură să deosebească o manipulare
intenţionată de o simplă stare emoţională ce influenţează logica unui reporter T.V.,
ori a unui jurnalist din presa scrisă, în direcţia denaturării realităţii. Seriozitatea
acestei probleme a fost demonstrată în timpul alegerilor din iunie 1996 din Rusia.
Candidatul comunist pentru funcţia de preşedinte al Rusiei, Ghenadi Ziuganov a
acuzat că mass media a manipulat alegătorii spre a vota pentru preşedintele Boris
Elţin. Prima acuzare se referea la numărul de ore destinate programelor electorale
pro-Elţin şi anticomuniste pe canalele de televiziune de stat şi particulare. După

41
Сергеев В.М., Сергеев К.В. 2001. Некоторые подходы к анализу языка политики на примере понятий “хаос”,
“лидер”, “свобода”. — Полис, № 5
32
alegeri, unii preşedinti au recunoscut că fuseseră manipulaţi, de fapt „intoxicaţi" cu
informaţii false. Ziuganov, la rîndul său, a înfierat întreaga mass media ca fiind o
adevarată armă informţională îndreptată împotriva sa.
El a recomandat ca „informaţiile" să devina o ramură de sine stătătoare a puterii
de stat, alături de cele legislative, executivă şi judecatorească. El a îndemnat
parlamentul Rusiei să stabilească norme interzicînd utilizarea mass media ca o armă
destinată desfaşurării războiului informaţional intern. Ziuganov a recomandat
adoptarea de norme similare prin legi internaţionale.
Manipularea, din aceasta perspectivă, poate fi considerată drept un instrument de
ducere a războiului. Cu toate acestea, înainte de a proceda la o examinare mai
detaliata a manipularii şi mecanismelor sale şi a arăta de ce aceasta evoluează spre a
fi o ameninţare serioasă, vom prezenta cîteva exemple concrete de aplicare a
manipularii în Relaţiile Internaţionale şi de consecinţe ale sale.
Generalul canadian Lewis Mackenzie scriind despre experienţa sa în calitate de
comandant al UNPROFOR (Forta de Protecţie a O.N.U. în Bosnia-Herţzegovina) în
1992, observa că percepţia realităţii este de cele mai multe ori mult mai
convingătoare decît realitatea însăşi. Generalul Mackenzie a fost confruntat cu o
multitudine de incidente pe care părţile beligerante încercau să le folosească pentru
a manipula opinia publică mondială în propriul beneficiu şi bineinteles, în
detrimentul părţii adverse, cel mai frecvent pe cheltuiala UNPROFOR. 42
Credibilitatea comandantului UNPROFOR, generalul Mackenzie, a fost în mod
frecvent pusă la indoială ca urmare a percepţiei lipsei de imparţiabilitate. Ambele
parţi adverse (sîrbii bosniaci şi respectiv forţele croato-musulmane) au folosit
fiecare prilej pentru a manipula în avantajul lor activitatea şi comportarea forţelor
de menţinere a păcii.43 În multe cazuri forţele UNPROFOR nu erau înarmate, iar
atunci cînd erau nu puteau deschide focul decît atunci cînd erau la rîndul lor atacate,
42
Bennet, Lance W. ş i Entman, Robert M. (200 ): „Mediated Politics: Communication in the Future of
Democracy”, Cambridge University Press, pag. 76
43
Dacă primele operaţiuni pentru menţinerea păcii le întâlnim în anul 1948, la decizia Consiliului de Securitate, originea
forţelor de urgenţă de menţinere a păcii o găsim ceva mai târziu, în anul 1956. În urma intervenţiei Franţei, Marii
Britanii şi a Israelului în Egipt şi pentru că voturile Franţei şi Marii Britanii paralizaseră Consiliul de Securitate,
Adunarea Generală a O.N.U., în şedinţă de urgenţă, a creat o forţă de menţinere a păcii, cu scopul retragerii forţelor de
invazie şi cu rol de tampon între Egipt şi Israel. Multă vreme, operaţiunile pentru pace nu au avut un caracter obligatoriu
şi nici nu prevedeau măsuri bazate pe constrângere, fiind doar simple misiuni de interpunere, fără dreptul de a face uz de
armă.
33
sau atunci cand erau ameninţate. Cunoscînd aceste reguli de angajare forţele aflate
în conflict au făcut tot posibilul pentru a le utiliza în avantajul propriu, uneori
ameninţînd cu utilizarea forţei împotriva UNPROFOR şi uneori luînd ostateci.
Părţile combatante aflate în conflict au utilizat pentru manipulare toate
mijloacele posibile: ştirile difuzate de mass media, asistenţa umanitară acordată de
O.N.U. şi organizaţiile neguvernamentale specializate, focul artileriei şi al altor
categorii de armament, acordurile de încetare a focului, regulile de angajare ale
UNPROFOR, misiunile, acţiunile şi chiar prezenţa UNPROFOR în sine.
Dezinformarea, inducerea în eroare, influenţarea percepţiei realităţii, ori
operaţiile psihologice au fost utilizate pentru a manipula mediatorii internaţionali şi
pentru a convinge partea opusă să întreprindă anumite acţiuni, ori de a lua anumite
decizii.44
Generalul Mackenzie menţionează un episod ce constă în aceea că înaltul
reprezentant al O.N.U. pentru refugiaţi a anunţat că mai multe camioane aflate sub
autoritatea sa erau lipsă la apel, numai că în foarte scurt timp acestea au ajuns la
destinaţie, întîrzierea fiind datorataă aşteptării la diferite baraje ale părţilor adverse,
construite pe căile de comunicaţie din zonă.
Informaţia privind lipsa camioanelor a ajuns în posesia Ministerului Apărării
Bosniac care a declarat imediat ziarului american New York Times că respectivele
camioane lipseau fiindcă au transportat militari sîrbi dîndu-le acestora libertate de
mişcare sub egida O.N.U., ceea ce era în mod evident fals. Această declaraţie acuza
în acelasi timp O.N.U. de lipsă de imparţiabilitate prin favorizarea părţii sîrbe.
Atunci cînd comandantul UNPROFOR l-a interpelat pe ministrul bosniac al apărării
Donko, spunîndu-i că de fapt camioanele ajunseseră la mult timp, acesta şi-a cerut
scuze, justificîndu-se că ar fi primit informaţii false. Cu toate acestea ştirea despre
aşa-zisa favorizare a sîrbilor a făcut înconjurul lumii, obţinîndu-se efectul scontat,
cel de manipulare a opiniei publice.
Într-o anumită situaţie un observator O.N.U. a fost confruntat cu mai mult de
100 de persoane,45 toti croaţi şi musulmani-bosniaci, care părăseau o zonă protejată
44
Norris, Pippa (2000): „A Virtous Circle. Political Communication in Post-Industrial Societies”,
Cambridge University Press
45
www.whitehouse.gov/news/releases/2001/10/20011030-2.html
34
de forţele sub mandat O.N.U. deoarece se temeau că vieţile lor ar fi în pericol dacă
ar fi rămas, presupunînd că un atac al forţelor sîrbe ar fi fost iminent. Nefiind în
măsură să-i convingă să rămînă, observatorul O.N.U. a escortat grupul de persoane
asigurîndu-le trecerea printr-un cîmp de mine. Ziua următoare presa croată a acuzat
UNPROFOR de a-i fi asistat pe sîrbi în procesul de purificare etnică, obligînd
refugiaţii sa părăsească zonele protejate şi să treacă prin cîmpul de mine.
În ziua de 27 mai 1995, ca urmare a focului executat cu aruncătoarele, 17
persoane civile au fost ucise. Preşedenţia bosniacă a acuzat forţele sîrbe pentru
această crimă, dar o serie de fapte au contrazis această acuzaţie.
Este aproape sigur că mărturiile şi rapoartele despre acest eveniment au fost
mistificate pentru a îndrepta acuzaţiile spre o anumită direcţie, spre sîrbi. Aşa cum
afirma generalul Mackenzie, care nu poate fi acuzat ca fiind un partizan al cauzei
sîrbe, o mulţime de întîmplări cel puţin ciudate s-au succedat: străzile ce ieşeau din
piaţa respectivă au fost blocate chiar inainte de incident.
Drept consecinţă logică, în momentul producerii atacului mass media a fost chiar
la locul faptei, filmînd şi fotografiind momentul masacrului. Majoritatea celor ucişi
s-ar parea că au fost de fapt sîrbi, dar acest lucru nu s-a putut stabili cu exactitate.
Singurul lucru sigur este că au fost ucişi oameni nevinovaţi. Pînă în ziua de azi
au rămas suspiciuni foarte puternice că musulmanii bosniaci au fost responsabili de
producerea şi consecinţele atacului, deşi mass media a prezentat varianta guvernului
bosniac.
De fiecare dată cand se presupunea că urmează să se incheie un acord de încetare
a focului, ceea ce ar fi stopat acţiunile militare, iar părţile beligerante ar fi trebuit să
se respecte statu quo-ul, în Bosnia, ambele părţi aflate în conflict, au făcut tot
posibilul pentru a lansa acţiuni ofensive de ultim moment, 46 în scopul obţinerii unei
poziţii avantajoase înainte de încetarea focului.
Apoi, în timpul încetării propriu zise a focului adversarii erau pregătiţi să
manipuleze situaţia creată în scopul redislocării şi repoziţionării forţelor şi
mijloacelor pe timpul pauzei operative impuse.

46
www.whitehouse.gov/news/releases/2003/01/20030128-12.html
35
 În mod evident, manipularea a fost utilizată în fiecare dintre situaţiile descrise
anterior. Ce este manipularea cu adevărat şi cum putem face distincţie dintre aceasta
şi alte concepte avînd finalitate inducerea unor convingeri, ca de exemplu,
inducerea în eroare,47 dezinformarea, managementul percepţiilor, ori operaţiile
psihologice.
Manipularea este rezultatul unui proces ce exploatează persoanele, gîndirea şi
capacitatea acestora prin afectarea modului de procesare a valorilor, interesele ori
stereotipurile specifice acestora.
O persoană, ori chiar un guvern nu sunt un mod necesar supuşi unui proces
direct de manipulare şi deci ei nu sunt ţinta primară a acestuia. Cel mai frecvent
manipularea lor este indirectă, constituind răspunsul la anumiţi stimuli exteriori, ca
de exemplu informaţii, incidente ori activităţi care afectează, ori influenţează
procesul de luare a deciziilor, ori formează numai imaginea despre un anumit
fenomen.
Manipulării îi sunt specifice chiar încercări de a influenţa ori forma atitudinile şi
opiniile populaţiei propriei ţări ori ale guvernelor şi opiniei publice aparţinînd unor
alte state, unor alianţe cărora ţara respectivă îi aparţine, organizaţiilor internaţionale
şi celor neguvernamentale.
Trebuie să menţionăm că se fac, de exemplu, încercări pentru a convinge
populaţia unui stat aliat că un stat oponent ori competitor, ori o anumită forţă
politică, ori un grup etnic este un inamic sălbatic şi neîndurator. 48
Americanii în general tind să neglijeze şi să desconsidere termenul de
manipulare cand îşi analizează propriul sistem, deoarece în S.U.A. opinia comună
asociază acest concept cu metodele utilizate de propaganda străină.
Cu toate acestea manipularea este utilizată extensiv în societatea americană, în
special în reclamele comerciale, companiile încercînd să convingă publicul să le
cumpere produsele.

47
www.policybriefs.com
48
Este arhicunoscut cazul romanului Mihaila Cofariu, agresat salbatic in contextul violentelor de strada de la Targu
Mures din martie 1990, prezentat de mass media internationala (ai carei reprezentanti se aflau concentrati ca din
intamplare exact in hotelul cel mai mare din acest oras, din preziua izbucnirii violentelor) ca fiind un membru al
minoritatii maghiare, schingiuit bestial de romanii salbatici.
36
 Am putea chiar afirma că în momentul de faţă competiţia de pe piaţa americană
este, în unele cazuri, o competiţie a imaginii unor anumite bunuri sau servicii. 49
Manipularea poate fi intîlnită şi în viaţa politică americană, extinzîndu-se pînă la
Casa Albă, al cărei personal face eforturi susţinute pentru a modela imaginea
preşedintelui în scopul atragerii de voturi şi sprijin.
Articolul din săptămînalul american „Time" referitor la „metoda Morris" – o
referire la fostul consilier politic prezidential Dick Morris – descrie procesul de
creare a imaginii preşedintelui ca un fel de joc, avînd drept rezultat o politică de
promovare a unei imagini prietenoase şi familiare a preşedintelui Clinton, în scopul
redefinirii modului în care americanii îşi percep preşedintele în exercitiu.
Metoda se bazează şi pe includerea, pentru fracţiuni de secundă, în materialele
filmate transmise pe canalele de televiziune a unor texte şi imagini destinate a
provoca un feedback favorabil celor ce vizionează respectivele programe, metoda
pe care personalul militar specializat în operaţii speciale l-ar putea numi „faza de
pretestare a unui plan".
Metode similare celei utilizate de Morris au fost şi sunt utilizate de mult timp şi
în multe ţări, de preşedinţi şi de candidaţi la diverse funcţii în vîrful ierarhiei
politice.
În zilele noastre societatea informaţională are tendinţa să exploateze avantajele
rezultînd din dezvoltarea tehnologică,50 elementele situaţiei strategice operative şi
tactice cît şi de deschiderea oferită de negocierile ce au loc în diversele sfere ale
vieţii internaţionale.
Ameninarea manipulării este intensificată de instabilitatea mediului strategic
global. Cauzată parţial de schimbările ce au avut loc la nivelul elitelor conducătoare
şi al misiunilor în beneficiul organizaţiilor internaţionale, diferendele istorice dintre
state, grupuri etnice şi adepţii deferitelor credinţe religioase.
Exploatînd această instabilitate, forţele beligerante au manipulat evenimente şi
acţiuni desfăşurate în cadrul operaţiilor de pace sub mandat O.N.U. în Bosnia-

49
Axford, Barrie (2001): „The Transformation of Politics or Anti-Politics? " în „New Media and Politics" ed.
Axford&Huggins, Sage, U.K.
50
Blumler, J. (999): „Political Communication systems all change: a response to Kees Grant”, European Journal of
Communication 1 4 (2)
37
Hertzegovina şi Somalia,51 dar şi în cadrul războiului purtat de armata rusă cu
forţele insurgente din Cecenia, avînd un succes considerabil.
Grupările teroriste au utilizat ori exploatat instabilitatea politică şi economică în
avantajul propriu.
Impactul manipulării ştirilor prezentate de mass media asupra deciziilor politice
şi militare este terifiant.
Exemplul prezentat anterior, bombardarea unei pieţe aglomerate din Sarajevo în
mai 1995, este edificator. La mai puţin de o oră dupa acest tragic eveniment, un
reprezentant al guvernului bosniac a fost intervievat de canalul de televiziune CNN,
unde a afirmat (fără a se baza pe nimic real) că reprezentantul O.N.U. are dovezi de
infăgăduit că partea sîrbă era responsabilă de acest atac.
Aşa cum s-a arătat, investigaţiile ulterioare au demonstrat că nu partea sîrbă era
vinovată. Cu toate acestea, ştirea prezentată de CNN a influenţat în mod decisiv
luarea deciziei ca NATO să execute o lovitură aeriană asupra forţelor sîrbe.
Problema pe care o ridică accesul aproape instantaneu la informaţiile de la faţa
locului producerii oricărui eveniment ce are loc pe mapamond este ca goana după
ştiri senzaţionale face ca unele ştiri să fie difuzate înainte ca veridicitatea lor să fie
verificată.
Acerba competiţie ce are loc între agenţiile de ştiri încurajează tendinţa de a
promova rapoartele şi reportajele de la faţa locului, ceea ce în multe situaţii
manipulează – în mod intenţionat sau nu – înţelegerea evenimentelor.
Un reporter de la ziarul Washington Post declara în legătură cu aceasta că o ştire
care este mai veche de 12 ore este lipsită de interes, fiind perimată, iar din punctul
de vedere al interesului de presă are aceeaşi valoare cu una veche de trei zile, adică
zero. Urmînd această logică, imediată, instantaneea chiar acoperire de presă a
oricărui eveniment este vitală pentru supravieţuirea pe piaţă a mass media.52
Această tendinţă, ce reprezintă un mod de a gîndi, este periculoasă şi
subestimează în mod grosolan timpul necesar unei minime investigaţii profesioniste
a evenimentelor şi faptelor relatate.

51
Tony Judt, Romania: Bottom of the Heap, The New York Review of Books, Nov.1,2001
52
Maliţa M. Teoria şi practica negocierilor. – Bucureşti, 1995
38
39
Capitolul III Manipularea în cadrul unui stat
§ 1 Manipularea în campania electorală (cazul Republicii Moldova)

Introducere: La modul cel mai general vorbind, trebuie să spunem că în

prezent fenomenul manipulării în cadrul Comunicării politice este răspândit în
întreaga lume. Totuşi, în ţările avansate din Occident, unde cetăţenii dispun de
numeroase surse de informare şi au un grad de educaţie mai înalt, tentativele de
manipulare nu întotdeauna reuşesc, iar pentru ca să reuşească este nevoie să fie
deosebit de sofisticate.53
În acest context trebuie să menţionăm că necătînd la gradul de dezvoltare a
asocietăţii şi neimplicînd nivelul de dezvoltare a tehnicilor informative,
manipularea în cadrul campaniilor electorale rămîne a fi o problemă destul de
stringentă atît pentru socirtăţile dezvoltate cît şi pentru cele în curs de dezvoltare.
Astfel şi în Republica Moldova, în cadrul consolidării statului de drept şi a
valorificării pluralismului de idei, manipularea în campania electorală este o
problemă destul de acută care implică consecinţe acute în interior precum şi păreri
negative în afara statului.
În Republica Moldova, unde gradul de educaţie a majorităţii populaţiei este
încă relativ scăzut, unde sursele de informare sunt puţine, iar datorită nivelului
scăzut de trai nici acestea nu sunt întotdeauna accesibile, unde este un singur post
TV autohton cu acoperirea întregii suprafeţe a ţării, există un teren propice pentru
manipularea prin mass-media audiovizuale şi cele scrise.
Mass-media au un rol foarte important în desfăşurarea campaniilor electorale ,
mai ales ţinînd cont de faptul că în cadrul alegerilor parlamentare din Republica
Moldova, de cele mai dese ori victoria a revenit acelor partide şi mişcări politice
care dispuneau de un real suport mediatic.
Vorbind pentru început despre campaniile electorale trebuie să menţionăm că
ele au „funcţia" electorală, ceea ce presupune activităţi politice inerente ori de câte
ori se încheie un ciclu de guvernare, o legislatură, la termenele prevăzute de
constituţie sau cu anticipaţie, îşi pun substanţial amprenta asupra modului în care
53
Introducere în relatii publice, Bucuresti, Editura NIM, 1998
40
partidele cuceresc" alegătorii, precondiţie a pieluării şi exercitării puterii politice’’
şi prin intermediul mass-mediei.
Aş vrea să menţionez că campania electorală este un substitut prevăzut de
perioadă electorală,54 care ar fiperioadă de timp cuprinsă între ziua aducerii la
cunoştinţă publică a datei alegerilor şi ziua în care rezultatele finale ale alegerilor
sînt confirmate de către organele competente.
În linii generale trebuie să menţionăm că fenomenul manipulării se manifestă
prin faptul că candidatul, după ce a fost prezent în emisiuni şi pe paginile ziarelor
timp de o săptămînă sau şi mai mult, se poate trece la o publicitate echilibrată, cu
un caracter de iniţiere, la o reclamă distribuită prin poştă, întîlniri cu alegătorii,
astfel consolidîndu-se priorităţile înregistrate.
Un rol important în desfăşurarea momentului manipulativ o constituie aplicarea
strategiei evenimentului, care are ca scop atragerea atenţiei mijloacelor de
informare în masă. Se presupune că "evenimentul" va determina apariţia mai
multor publicaţii consacrate candidatului şi îi va asigura o mai mare popularitate.
"Evenimentul" poate fi o conferinţă de presă a candidatului, în cadrul căreia acesta
va prezenta careva materiale demascatoare cu caracter senzaţional, care vor fi
preluate imediat de presă. De obicei, "evenimentul" trebuie "păstrat" pentru stadiul
final al campaniei electorale.
Opinia votanţilor asupra candidaţilor electorali depinde foarte mult de
informaţia oferită de mijloacele de comunicare în masă. în aşa fel ajungem la ideea
că practica mediatică reprezintă ,în mod indirect, acţiuni promoţionale electorale,
iar cantitatea mare de informaţii vine din emisiunile speciale, dezbateri electorale,
mese rotunde, tele-show-ri politice.
Conceptul acestor emisiuni rezervă spaţiu pentru o participare largă a societăţii
civile, a partidelor politice şi a instituţiilor audiovizuale, urmărindu-se realizarea
unei oferte mediatice ce vine în sprijinul depăşirii crizei de dialog direct dintre
putere, opoziţie şi cetăţeni. însă, alegerile, deseori reprezintă o comunicare
agresivă, mai ales că se recurge prin intermediul mesajelor mediatice la
subaprecierea concurentului.
54
Toffler, Alvin, Puterea in miscare, Oradea, Ed. Antet, 1995, pag. 18
41
 Fondul Internaţional pentru Sistemele Electorale, care îşi începuse activitatea în
republica noastră la sfîrşitul anului 1994, promova următorul slogan:
“Democraţiile nu cresc în copaci. Ele încep cu alegeri libere şi corecte”. Deci,
alegerile sînt una dintre premisele principale ale dezvoltării democraţiei într-un
stat.
Numeroşi experţi străini care au monitorizat alegerile în Moldova au menţionat
că, în general, ele sînt corecte şi democratice. Dar acest lucru se referea doar la
aspectul tehnologic, la crearea unor condiţii necesare pentru exprimarea votului.
Mai puţin corecte şi democratice sînt campaniile electorale şi acţiunile actorilor
electorali. Conform rezultatelor unui sondaj efectuat în cadrul Programului
“Diminuarea efectelor corupţiei politice asupra sistemului de instituţii publice în
Republica Moldova” (noiembrie 2001, Fundaţia Viitorul cu sprijinul financiar al
Fundaţiei Soros-Moldova şi COLPI/OSI), 3,9 la sută din respondenţi la prima
alegere şi 16,9% la a doua alegere consideră că manipularea alegerilor se
realizează prin mass-media de stat. Acest procent, bănuim, ar fi fost şi mai mare
dacă includea presa de partid şi cea numită independentă. Iată de ce este nespus de
important să determinăm “comportamentul” mass-media în alegeri.
În timpul campaniilor electorale se face mai simţită divizarea arealului mediatic
în presa guvernamentală, de partid şi independentă. Obiectivele ziarelor de partid
sînt determinate de interesele celor pe care-i reprezintă. Acestea reflectă interesele
liderilor partidului, considerînd acest lucru drept o “obligaţie de serviciu”. Atunci,
cînd “sponsorilor” partinici li se pare insuficient unul-două ziare de care dispun
oficial, ei fondează suplimente sau chir ediţii noi pentru perioada campaniilor
electorale.
Aceste noi ediţii nu au nici casete tehnice, cum o cere Legea presei, şi nici nu
indică tirajul, pentru a ascunde cheltuielile legate de editarea lor. Trebuie să
menţionăm că toate acestea sînt doar pe răspunderea partidelor, în realitate însă
aceste ediţii sînt realizate cu concursul ziariştilor care nu doresc sa-şi afişeze
numele.

42
 Cît despre mass-media guvernamentală, deşi este subvenţionată din banii
publici, ea este utilizată frecvent în mod abuziv de către putere. Opţiunea
jurnaliştilor din mass-media de stat de a reflecta imparţial campania electorală se
face neauzită. Promovaţi sînt cei care sînt totdeauna gata de a aservi puterea. Ca
rezultat, 61,8 % din persoanele chestionate (Sondajul privind corupţia) consideră
că Radioul şi Televiziunea Naţională nu au fost imparţiale, ci, dimpotrivă, s-au
implicat la ultimele alegeri într-o măsură mare sau foarte mare. Pentru presa
guvernamentală gradul de implicare este evaluat de 59,6 la sută.
Vorbind despre mijloace de informare independente, vom spune că ele oferă
spaţiul contra plată tuturor celor ce plătesc pentru el.
De regulă, în timpul electoralei, în presa moldovenească nu sunt întîlnite întîlni
articole de analiză privind părţile “tari” şi părţile “slabe” ale platformelor partidelor
antrenate în scrutinul electoral, şi nici a capacităţilor acestora de a le traduce în
viaţă, cu excepţia unor spoturi şi postere de publicitate socială, realizate la
comanda IFES-ului, în presă nu veţi întîlni materiale cu un conţinut motivaţional:
de ce, totuşi, alegătorul nu trebuie să rateze şansa de a-şi exprima votul.55
Campania electorală este inegală din start, odată ce numai o forţă politică
dispune de mijloace suficiente de a influenţa presa. Această situaţie se explica
parţial prin imperfecţiunea legii, parţial prin exercitarea presiunilor politice şi
economice asupra presei, parţial prin încălcarea codului deontologic profesional.
În timpul campaniilor electorale jurnaliştii substituie informaţia obiectivă
privind politica promovată de un partid sau altul prin reliefarea calităţilor şi
aptitudinilor omeneşti ale liderilor acestor formaţiuni.
În războiul informaţional, prezent în măsura culturii politice, şi în campaniile
electorale se utilizează din plin calomnia şi clevetirea la adresa contracandidaţilor.
Actorii electorali cu experienţă nu o fac ei înşişi, pentru a nu-şi ştirbi imaginea,
ci recurg la “ajutorul” condeierilor, sugerîndu-le metode nu tocmai de cea mai
înaltă probă etică şi morală.

55
Pregatire specializata in Management cultural, Managementul activitatii de Marketing, Programul “Dimensiunea
culturala a democratiei” RO 9709-01
43
 De cele mai multe ori, conştient, jurnaliştii se lasă manipulaţi în calitate de
instrumente electorale, ajungînd să se calomnieze reciproc. În electorale presa
devine atît de violentă şi intolerantă, încît unii consumatori de informaţie preferă să
nu citească, să nu asculte şi să nu privească presa tipărită şi electronică. Această
situaţie creează şi premise pentru nihilismul civic.
Pentru perioada campaniilor electorale, am putea spune, sînt trasate nişte reguli
speciale de joc. Cu toate că nu sînt puse pe hîrtie, acestea sînt urmate cu stricteţe de
“beneficiari”56 şi de realizatori.57 Aceste reguli însă exclud dreptul cetăţeanului la o
informare corectă şi obiectivă.
Începînd cu prezidenţialele de la 1996, în republică încep să prindă rădăcini
tehnologiile de manipulare electorală.
Deşi au o evoluţie cam primitivă, ele se dezvoltă mai repede decît capacitatea
electoratului de a diseca realitatea de imaginea creată.58
Cititorii, radioascultătorii şi telespectatorii trebuie să ştie că publicitatea
politică urmăreşte aceleaşi scopuri ca şi publicitatea comercială: de a implanta în
subconştient gîndul că produsul prezentat este tocmai cel de care are nevoie. La fel
ca în publicitatea comercială, în cea politică se mizează mult pe ambalajul frumos
care trebuie să influenţeze mai puternic centrul ce răspunde de emoţii decît cel ce
pune în funcţie raţiunea.
Alegătorul votează cu un candidat sau altul care, conform imaginii create de
mass-media, pare mai bun. Astfel, alegatorii, căzînd în cursa publicităţii politice o
dată, îşi au asigurate “roadele” votului lor pentru patru ani înainte sau, în cel mai
bun caz, se aleg cu o apatie politică, inconştient lăsîng să le decidă soarta cei cu
anumite interese.
În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 25 mai 2003 s-a
apelat la tehnici şi procedee de manipulare atât în mass-media guvernamentale
(TV Ml, Radio Moldova, ziarul Moldova Suverană etc), cât şi în mass-media
private (proguvernamentale: Sens ş.a.; de opoziţie: Timpul, Jurnal de Chişinău,
Accente ş.a.). în multe cazuri sa avut deaface de-a dreptul cu cazuri de
56
grupurile economic-finanţatoare
57
jurnalişti, redactori-şefi
58
În această situaţie ar fi cazul ca reprezentanţii mass-media să se ocupe de alfabetizarea electorală a populaţiei.
44
propagandă de trei tipuri: "albă" - "ce identifică sursa şi mesajul, care se
transmite şi se receptează cu conştiinţa clară a distincţiei dintre noi (cei buni) şi
ei (cei răi)"; "neagră" - "îşi propune să răspândească şi să genereze informaţii
false, să modifice realitatea, şi este orientată spre denaturarea adevărului, spre
contorsionarea realităţii"; "gri" - "menită să creeze false impresii pornind totuşi
de la o oarecare identificare a surselor"
Astfel un exemplu relevant al acestei probleme poate fi remarcat şi prin
amintirea experienţei din cadrul campaniei electorale pentru alegerile
parlamentare din Republica din 6 martie 2005.
Atît alegerile vecinelor din Est, cît şi scrutinul electoral din România, au adus
în rep. Moldova un aer electoral anticipat. Mass-media, în aceste condiţii fiind
subordonată partidelor politice a hotărît că a sosit momentul începerii campaniei
electorale cu mult timp înainte de a fi declarat startul ei, revenindu-i un rol de
„maşină electorală" ce funcţionează în regim continuu. De fapt, se pare ca exista
în mass-media de la noi o excepţie, dar şi ea confirma regula generală, potrivit
căreia independenţa editorială şi, respectiv, comportamentul profesionist în
campaniile electorale, sunt asigurate de independenţa financiar-economică.
Trebuie să menţionăm că activitatea mass media în timpul campaniei electorale
din 2005 a fost reglementată de trei acte normative principale: Art. 47 din Codul
Electoral, "Concepţia reflectării campaniei electorale pentru alegerile
parlamentare de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova"
(aprobată prin Hotărîrea CEC Nr. 608 din 6 ianuarie 2005) şi "Regulamentul
privind reflectarea campaniei electorale pentru alegerea Parlamentului în
mijloacele de informare în masă" (Hotărîrea CEC Nr. 613 din 8 ianuarie 2005),
care repetă în mare măsură prevederile Concepţiei.
Tebuie să menţionăm că posturile publice au oferit gratuit dezbateri electorale
timp de maximum două ore pe săptămînă, cu excepţia zilei de duminică.
În plus, partidele politice, blocurile electorale şi candidaţii independenţi au
avut dreptul să primească gratuit un timp de emisie fix la fiecare post public de

45
radio şi de televiziune, fapt ce apermis ca fiecare candidat să fie inclus pe fir la fel
de egal ca şi ceilalţi concurenţi.
Monitorizarea surselor mass media publice şi private desfăşurată de Misiunea
MOA/EOM a arătat că implementarea efectivă a cadrului legal ce reglementează
acoperirea mediatică a campaniei a avut ca rezultat un flux scăzut de informaţie,
în condiţiile în care unele posturi de televiziune au decis să scoată din emisie
unele talk show-uri şi emisiuni analitice pînă la încheierea alegerilor, de teama
unor posibile sancţiuni.
Astfel, TeleRadio Moldova a dat dovadă în mod clar de părtinire politică în
favoarea partidului de guvernămînt.
În cele trei săptămîni dinaintea adoptării ultimei hotărîri a CEC privind
acoperirea mediatică a campaniei, emisiunile de ştiri ale postului Moldova 1 au
dedicat 37% din timp guvernului şi 33% Preşedintelui, în context fie pozitiv, fie
neutru. În plus, PCRM a beneficiat de aproape 9%, în mare măsură neutru. BMD a
primit 13%, în context în mare parte negativ, iar PPCD 3%, din care jumătate în
context negativ. PSDM a primit doar 1%.
Între posturile private de televiziune, canalul cu acoperire naţională NIT a
prezentat o tendinţă similară cu cea a postului public: în emisiunile de ştiri,
Guvernul a primit 46% din timp, iar Preşedintele 35%, ambii într-un context în
cea mai mare parte pozitiv. PCRM a primit 9%, în context în majoritate neutru.
PPCD şi BMD au primit 5% şi respectiv 4%, aproape niciodată în context pozitiv.
La Pervii kanal, politica nu a fos reflectată decît în buletinele de ştiri şi în cea mai
mare parte pentru a reflecta activitatea Guvernului (69%) şi PCRM (10%).
Preşedintele a primit 16%, din care aproape jumătate într-un context negativ.
Buletinele de ştiri ale posturilor Pro TV şi Euro TV din Chişinău au indicat o
acoperire mai echilibrată a timpului de emisie dedicat campaniei electorale. La
ştirile Pro TV, PCRM a primit 25% din timpul de emisie, iar BMD şi PPCD cîte
18% fiecare. Euro TV a dedicat 23% din timp pentru BMD, 20% pentru PCRM, şi
11% pentru PPCD, în general în context neutru. Preşedintele a primit circa 7%, în
mare parte în context negativ.

46
 În data de 20 februarie, Moldova 1 a transmis un film de nouă minute intitulat
"Opriţi extremismul!", în care liderul PPCD Iurie Roşca era înfăţişat într-o lumină
extrem de negativă şi comparat cu Osama Bin Laden. Filmul a fost transmis ca
publicitate electorală gratuită din partea a patru candidaţi independenţi.
Deşi filmul a încălcat principiul regulilor deontologice a mijloacelor de
informare în masă, stipulat în Art. 47.1 din Codul Electoral. CEC nu l-a considerat
denigrator, deoarece în opinia sa filmul nu conţinea decît referinte la fapte.
Ca urmare a unei solicitări explicite din partea autorităţilor, timpul dedicat
instruirii alegătorilor prin programele de televiziune monitorizate a crescut
substanţial în ultimele două săptămîni ale campaniei. Din păcate, Pervii kanal nu a
transmis programe dedicate instruirii alegătorilor.
Presa scrisă a prezentat o varietate de opinii şi preferinţe politice şi a reuşit să
reflecte pe larg campania electorală. Din păcate, publicaţiile sînt de circulaţie
restrînsă, cu excepţia ziarelor de stat Moldova Suverană şi Nezavisimaia Moldova,
şi a cotidianului pro-PPCD Flux. PCRM a depus la CEC mai multe reclamaţii
împotriva concurenţilor care nu au marcat materialele electorale publicate în ziare
ca fiind publicitate electorală. În majoritatea cazurilor, CEC a îndeplinit solicitarea
şi a cerut concurenţilor electorali şi presei să respecte prevederile legale.
Sediul publicaţiei de opoziţie Moldavskie Vedomosti, afiliată Partidului
Ţărănesc Creştin Democrat, a fost vizitat de poliţie către sfîrşitul campaniei.
Alături de ziarul de opoziţie Timpul, Moldavskie Vedomosti se confruntă
actualmente cu un număr larg de procese de defăimare, iniţiate în 2004 împotriva
acestui ziar de catre persoane şi instituţii apropiate actualei puteri.
Vorbind despre cazurile de manipulare din regiunea transnistreană, putem
menţiona că presa oficială şi "societatea civilă" de la Tiraspol s-au implicat activ
în campania electorală pentru parlamentarele din 6 martie din Republica Moldova,
lansînd o masivă campanie împotriva actualului partid de guvernămînt şi, în mod
special, împotriva liderului acestuia, Preşedintele Vladimir Voronin. Astfel, în
regiune a fost creat aşa-zisul Comitet pentru susţinerea alegerilor democratice din
Moldova, în care au intrat trei dintre "cele mai importante" asociaţii obşteşti din

47
regiune - Uniunea moldovenilor, Uniunea obştilor ruseşti şi Uniunea ucrainenilor.
Acuzîndu-l pe Preşedintele Voronin de o serie de "acţiuni inumane" prin faţă de
"poporul transnistrean", precum izolarea politică şi diplomatică a Transnistriei,
blocadă economică şi paralizarea mecanismului de negocieri, Comitetul a făcut
apel, prin intermediul presei către "societatea civilă transnistreană" să sprijine
"forţele democratice din statul vecin", fără a preciza însă pe care anume.
Astfel trebuie să constatăm că cazurile de manipulare în cadrul campaniilor
electorale sunt mai frecvente cu cît posibilitatea ratării şansei de accedere la
putere este mai mare.59
Necătînd la acest fapt acest fenomen trebuie imobilizat din simplul motiv că el
defavorizează imaginea ţării, rerflectînd urmări negative ce se răsfrîng asupra
întregii societăţi.

59
Constantin Cucos :”Efectele malefice ale culturii mediatice”.Bucureşti 2001
48
 § 2 Manipularea prin mass-media

La momentul actual, fenomenul manipulării prin mass-media a căpătat nuanţe

din ce în ce mai conturate, ceea ce determină opţiunea pentru bulversarea situaţiei
existente ca una de natură politico-propagandistică. Astfel vom spune că
instrumentul de bază prin intermediul căruia se efectuează manipularea este mass-
media, predestinaţia finală a căreia este influenţarea şi formarea opiniei
publice.60
În perioada de tranziţie manipulările prin mass-media capătă o răspîndire
destul de largă, un caracter intensiv şi sistematic. 61 Actuala multitudine a forţelor
mediatice este antrenată într-o competivitate înverşunată privind influenţa asupra
opiniei publice şi comportamentului oamenilor în corespundere cu propriile
viziuni asupra problemelor societăţii şi modalităţilor de soluţionare a acestora.
Această situaţie este actuală datorită momentului care stipulează ideea că omul
primeşte informaţia prin intermediul unor intermediari, cea ce-i permite să afle
despre desfăşurarea evenimentelor din mîna a doua.
Conform opiniei specialiştilor în domeniul tehnicilor de manipulare prin
mass-media, procedeele manipulatorii ale mijloacelor de informare în masă sunt:
 difuzarea unei informaţii neutre, în care, însă, faptele sunt aranjate în
aşa mod încît să conducă auditoriul spre o anumită concluzie;
 prezentarea numai a unei părţi aflate în discuţie sau a unei explicaţii
subiective a acestuia; tăinuirea unor informaţii importante sau întârzierea
prezentării lor;
 reducerea informaţiilor, acutizîndu-le pe cele care ar putea fi dăunătoare
pentru subiect (manipulator) şi sublimîndu-le detaliat pe cele care sunt de folos;
 filtrarea informaţiilor, racordarea textului informaţiei la linia politică
promovată de redacţie;
60
Formă tipică de manifestare a conştiinţei sociale în acţiune, opinia publică, definită în diverse feluri, este
un fenomen psihosocial, care ia naştere la nivelul grupurilor, în funcţie de fapte şi evenimente, actuale, din
realitatea socială, exprimînd evaluarea acestora în funcţie de un sistem de valori, de interese şi aspiraţii
specifice grupului, colectivităţii.
61
Stromer-Galley, Jennifer; Jamieson, Kathleen Hall (200 ): „The Transformation of Political Leadership?” în
Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and Politics”, Sage, U.K.;

49
 fragmentarea informaţiilor şi prezentarea părţilor ce sunt în avantajul
manipulatorului;
 prezentarea zvonurilor ca fapte veridice;
 supraîncărcarea obiectului manipulării cu informaţii pentru a-i
reduce capacitatea de analiză critică;
 includerea unei doze de autocritică în prezentarea unor probleme
importante pentru crearea unei aparenţe de obiectivitate;
 propagarea unor informaţii ce pot fi atribuite unei surse neutre, în care
obiectul are încredere;
 „dezvăluirea" unor informaţii, considerente confidenţiale, care, în
realitate, nu sunt confidenţiale;
 o dezminţire dată ulterior nu va diminua efectul primei ştiri;
combinarea de informaţii verificabile şi subversive;
 comentariul orientat al unei informaţii adevărate; plasarea unei
informaţii adevărate, cu dovezi concrete, într-un context care-i modifică sensul; 62
 exagerarea şi desfigurarea unei informaţii adevărate pentru a-i stîrni
cititorului sentimente puternice;
 repartizarea inegală a lungimii şi calităţii informaţiei pro şi contra cu
favorizarea aspectelor care la-r orienta pe cititor;
 „învelirea" unei informaţii subversive, într-un fapt real informaţia
furnizată fără concluzie, dar în aşa mod încît cititorul să-şi fondeze de sine
stătător o concepţie, care se impune.63
În domeniul excluderii acestor referinţe, este important că pentru o democraţie,
ca mass-media şi în special, televiziunea, să furnizeze publicului o „cunoaştere
practică”, adicăinformaţii relevante pentru diferitele contexte politice, ceea c ear
exclude efecte manipulatorii
În felul acesta, „cetăţenii ar putea estima riscurile probabile ale deciziilor lor şi,
corespunz tor, beneficiile. Din acest punct de vedere, oamenii au nevoie de

62
Beciu, Camelia (2000): “Politica discursiv . Practici politice într-o campanie electorală”, Polirom, Iaşi, pag. 23
Bennet, Lance W. ş i Entman, Robert M. (200 ): „Mediated Politics: Communication in the Future of
63

Democracy”, Cambridge University Press, pag. 76

50
cunoaştere practică care să-i poată ajuta să asocieze preferinţele lor politice şi
sociale cu opţiunile disponibile”.
În acest context, ni se pare extrem de importantă remarca lui Dahlgren cu
privire la relaţia dintre media, cultura civică şi democraţie: „În principiu, toată
lumea recunoaşte importanţa mass-media pentru caracterul democratic al societăţii,
dar nefericire, puţini sunt cei care subliniază importanţa democratizării mass-
media, fapt ce aduce la o tot mai diversificare a cazurilor nu de informare ci de
manipulare’’.
Criticii mediatizării comerciale consideră însă că ne depărtăm tot mai mult de
ceea ce ar trebui să fie o „piaţă a ideilor", mass-media promovând nu atât
pluralitatea argumentelor, cât senzaţionalismul politic generat fie prin divertisment,
fie prin alăturarea a două poziţii contrare doar de dragul scandalului şi al
contradicţiei gratuite.
Atunci când mass-media sau mai nou internetul generează, totuşi, situaţii
deliberative, apare riscul ca emisiunile respective să se transforme mai mult într-o
„terapie de grup", lipsind o finalitate practică.64
Conform unui punct de vedere larg răspândit, logica mediatizării comerciale
încurajează o formă populistă de deliberare întreţinută atât de jurnalişti cât şi de
oamenii politici.
Ca efect al celor spuse mai sus vom deosebi două forme prin care are loc
manipularea prin intermediul mijloacelor de informare în masă, şi anume:
 Manipularea prin presa scrisă;
 Manipularea prin televiziune.65
Manipularea prin presa scrisă – este realizată prin aspectul propagandistico-
instructiv, ceea ce presupune că presa este un instrument al politicii şi ideologiei şi,
în această calitate, se află în strînsă conexiune cu sistemul social-politic pe care îl
serveşte. Asociindu-şi mijloacele moderne de manipulare, ea a devenit o forţă cu
efecte pozitive sau negative, în funcţie de scopul urmărit şi de cei care o folosesc.
64
Axford, Barrie (2001): „The Transformation of Politics or Anti-Politics? " în „New Media and Politics" ed.
Axford&Huggins, Sage, U.K.
65
Blumler, J. (999): „Political Communication systems all change: a response to Kees Grant”, European Journal of
Communication 1 4 (2);

51
 Presa este o armă a acelora, a căror interese le reprezintă (fie la guvernanţi, fie
la opoziţie, grup de influenţă). 66
Presa oficială este dotată cu misiuni şi sarcini precise: educarea maselor,
mobilizarea lor pentru realizarea unor obiective economice, sociale şi politice;
preamărirea realizării puterii.
Astfel activitatea manipulatorie a presei este distinsă prin exercitarea
următoarelor funcţii:
 formarea (cristalizarea) opiniilor individuale şi de grup, prin
difuzarea ştirilor;
 exprimarea si difuzarea opiniilor şi, prin aceasta, facilitatea
constituirii curentelor de opinie publică, în general a fenomenelor de opinie
publică;
 medierea influenţei opiniei publice asupra vieţii sociale şi politice, şi
exercitarea funcţiei de participare a opiniei publice la guvernarea societăţii,
luarea deciziilor sau influenţarea modului de rezolvare a treburilor publice
printr-o atitudine critică, protestatară sau constructivă — în funcţie de sistemul
social-politic; 67
 structurarea opiniilor (individuale, de grup, publică) şi modificarea
atitudinilor şi comportamentelor oamenilor (culturale, economice etc). 68
Trebuie să menţionăm că din partea presei nu există intenţia conştientă de a
deforma realitatea, însă, ea nu se mulţumeşte cu doar relatarea evenimentelor
apărute în spaţiul public, ci tinde să le comenteze.
Totodată orice comentariu este supus unui punct de vedere particular şi deci
este relativ subiectiv. Cît de insistent i s-ar reclama independenţa mass-media,
într-un anumit sens nu poate fi întrutotul liberă, depinde de anumite organizaţii şi
unităţi social-politice.69

66
Morghentau J., P. ’’Politics among nations’’, New York, 1961, pag. 45
67
Stanley Hoffman ’’Ianus şi Minerva. Eseuri asupra teoriei şi practicii politicii internaţionale’’, Ed. Fundaţiei Soros-
Moldova, Ştiinţa, 1999, pag. 67
68
Marx-Engels, Opere, voi. I, ESPLA, Bucureşti, 1975 pag. 34
69
Introducere în relatii publice, Bucuresti, Editura NIM, 1998

52
 Prezentarea şi tratarea subiectelor de pe poziţii îngust partizane, ceea ce se
întîmplă destul de frecvent, este o dovadă elocvente de angajament politic şi a
dependenţei de anumite opţiuni şi orientări.
Presa guvernamentală este concepută ca mijloc de exercitare şi legitimare a
puterii. Realizarea acestor obiective impune necesitatea controlului minuţios al
informaţiilor oficiale, exclude interpretările după bunul plac, divagaţiile libertine
ale celor, care le difuzează.
Presa adeseori pretinde că ţine în stăpînire adevărul 70 în ultima instanţă pe
care, totodată, tinde să-l prezinte într-o formă categorică pentru a nu lăsa Ioc
îndoielilor şi, cu atît mai mult, contestărilor.
Walter Cronkite îşi încheia întotdeauna publicaţiile cu următoarea formulă
„şi aşa stau lucrurile", iar sindromul ilustrează simultan autopercepţia
jurnaliştilor ca deţinători unici ai adevărului şi proiectarea asupra publicului a
unei imagini de masă incapabilă să distingă între bine şi rău. 71 Observăm că
presa autohtonă aplică şi ea pe larg sindromul Cronkite. Ca exemplu ar putea
servi un articol preluat din ziarul Comunistul din 21 mai, 2003, care se
finisează cu genericul „...şi aşa stau lucrurile cînd interesele personale ale
politicienilor prevalează asupra celor de stat’’.
Jurnaliştii sunt mult mai dependenţi de sursele oficiale de informare decît se
pare la prima vedere şi, deci, pot fi involuntar predeterminaţi la manipulări într-un
mediu sărac în surse de informare şi în care comunicarea instituţională este
centralizată şi puternic ierarhizată, libera informare, obiectivitatea mesajelor
rămîn simple doleanţe.
Vorbind despre suportul juridic cu privire la preîntîmpinarer cazurilor de
manipulare prin presa scrisă, trebuie să atenţionăm căspre deosebire de
constituţiile multor ţări europene, Constituţia Republicii Moldova nu formulează
într-un articol separat independenţa mass-media publice. Art. 34 atestă doar
următoarele concretizări: “Mijloacele de informare publică nu sînt supuse cenzurii”

70
Toffler, Alvin, Puterea in miscare, Oradea, Ed. Antet, 1995, pag. 18
71
Tony Judt, Europa Centralã tradiţia uitãrii (un dialog cu membrii grupului A Treia Europã), în Europa iluziilor,
Polirom, 2000, pp.15-130

53
(p. 5) şi “Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice” (p. 4). Constituţia Moldovei este explicită şi
oferă garanţii pentru orice fel de creaţie (Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice, art.
34 (1), nu însă şi în privinţa libertăţii presei, precum se afirmă în Legea presei.
Manipularea prin televiziune – care este cea mai folosită formă de transmitere
şi receptare a informaţiei.
Este necesar să menţionăm că spre deosebire de limbaj, oricat de bogata ar
părea el în informaţii, oricît de multe noutăţi abstracte prezintă, mesajul imaginii
este de cele mai multe ori încriptat, adică, deşi este etalat în întregime, nu se lasă
citit de oricine.72
În esenţă majoritatea posturilor de televiziune declară că sunt apolitice şi
independente însă, în realitate, aproape toate sunt dirijate. Majoritatea realizatorilor
au o bogată experienţă profesională, dar nu întotdeauna sunt obiectivi. Un foarte
bun profesionist poate fi, la un moment dat un foarte bun prestidigitator.73
Cît despre realizarea procedeelor de manipulare prin televiziune, vom adăuga
că comentariul unui reportaj este pe primul plan în ordinea importanţei de
manipulare, pentru că ştirea reprezintă conţinutul de informaţii ce îl receptăm, iar
imaginea nu este decît o ilustrare necesară confirmării celor spuse şi care, în ultima
instanţă, nu face decît să îmbogăţească mesajul auzit.
Este preferabil ca acest comentariu să fie auzit inainte de difuzarea
reportajului.74 În acest ordin de idei, prezentatorii cu experienţă vor şti cînd să
grăbească ritmul citirii, cînd sa-l încetinească, înlesnind receptarea lui de către
toată lumea, şi cînd, uneori sub acoperirea unei pauze fireşti, de respiraţie, să
nuanţeze un cuvînt esenţial, bineînţeles pentru formarea unei anumite opinii la
receptori.
Macheta emisiunii este realizată de redactorul principal, care aşează ştirea
analizată într-o anumită ordine printre celelalte materiale care vor fi difuzate.

72
Pregatire specializata in Management cultural, Managementul activitatii de Marketing, Programul “Dimensiunea
culturala a democratiei” RO 9709-01
73
Preston, Paschal (200 ): „Reshaping Communications Technology. Information and Social Change”, Sage
Publications, 200 ; Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and Politics”, Sage, U.K.;
74
Philippe Braud "Gradina deliciilor Democratiei ", Bucureşti 2002, pag. 34

54
 Acestei afirmaţii îi corespunde factorul subiectiv. Acesta poate influenţa opinia
publică, atît prin momentul în care introduce reportajul, cît şi prin repetarea sau
nerepetarea lui.
Toata această “bucatarie”75 de cunoştinte media se doreşte o pledoarie în
favoarea prezenţei absolut necesare a specialistului în relaţii publice în bibliotecă,
în contextul atît al vremurilor “economiei de piaţă” în care ne desfăşurăm
activitatea şi de care nu putem face abstracţie dacă vrem să “fim”, cît şi în vederea
creşterii vizibilităţii acestei instituţii culturale care oferă atît de mult şi primeşte atît
de puţin.76
Manipularea subliminală prin intermediul televiziunii menită să influenţeze
subconştiinţa indivizilor este interzisă în Republica Moldova prin legea cu privire
la publicitate. Articolul 12 al prezentei legi stipulează acest moment.
Politologul A. Belostecinic consideră, că în campania electorală din 2001
respectiva lege a fost în mod flagrant încălcată. Astfel, subiectul electoral PPCD
sesizează Curtea Constituţională în legătură cu faptul, că unii concurenţi electorali
- PCRM şi PDM ar folosi montajul subliminal la realizarea sporurilor electorale
difuzate de televiziune, înserînd un semicadru care reprezenta imaginea lui I.
Sturza şi sloganul său electoral.
Acelaşi procedeu îl foloseşte şi Mişcarea pentru Ordine şi Dreptate, care pe
parcursul unei emisiuni de cinci minute a inserat fotograme ce conţinea
îmbinarea de cuvinte „Jos mafia".
Manipularea subliminală se află în cîmpul de interes al psihopoliticii. 77
Psihopolitica este arta de a impune şi de a menţine dominaţia asupra gândurilor
şi credinţelor indivizilor ale ofiţerilor, funcţionarilor, ce se opun prin metoda
„însănătoşirii mintale". De aceea această tehnică de manipulare este interzisă prin
lege.
Prin manipulări masive şi permanente prin mass-media, este denaturată
conştiinţa individuală, colectivă şi socială, este depersonalizat însăşi obiectul,
75
Tony Judt, Romania: Bottom of the Heap, The New York Review of Books, Nov.1,2001
76
“Consolidarea Institutionala a Ministerului Culturii din Romania”, Sinaia, 2000
77
Norris, Pippa (2000): „A Virtous Circle. Political Communication in Post-Industrial Societies”,
Cambridge University Press, pag. 178

55
căruia îi sunt adresate acţiunile respective, îndemnîndu-l să urmăresacă scopuri
străine intereselor sale reale. 78
În asemenea condiţii, activităţile subiecţilor sociali nu pot fi coagulate în baza
unor deziderate comune, capabile să contribuie la instituirea unei ordini sociale
viabile, care la rîndul ei ar conferi, prin interacţiune, o dimensiune şi o
funcţionalitate calitativ nouă
Pentru a restrînge sfera aplicării acţiunilor manipulatorii prin mass-media
şi pentru a minimaliza impactul lor nociv asupra societăţii este necesar de eforturi
comune ale tuturor actorilor politici conştienţi de primordialitatea intereselor
naţionale faţă de cele de grup sau chiar personale.

78
Constantin Cucos :”Efectele malefice ale culturii mediatice”.Bucureşti 2001, pag. 134

56
 Concluzii

Ca efect al elucidării cu success a tematicii lucrării, vom concluziona cîteva

aspecte ale corelaţiei şi influenţei aspectelor manipulării.
Manipularea nu se înscrie printre resursele constructive ale conducerii
democratice. Ea este utilizată pentru a induce în eroare, a dezinforma şi a obţine un
avantaj politic prin mijloace puţin acceptabile. Manipularea nu poate aduce o
contribuţie construcivă nici la identificarea problemelor reale, nici, cu atît mai mult,
la soluţionarea lor.
Natura comunicaţională a manipulării se realizeză în cel mai general mod prin
diverse tehnici investigative menite să inducă în eroare, neimplicînd impunerea
informaţiei prin forţă. Această deduce ideea în conformitate cu care informaţia este
prezentată în aşa fel încît receptorul nu poate să o refuze
La momentul actual, fenomenul manipulării prin mass-media a căpătat nuanţe
din ce în ce mai conturate, ceea ce determină opţiunea pentru bulversarea situaţiei
existente ca una de natură politico-propagandistică.
În acest context, ni se pare extrem de importantă remarca lui Dahlgren cu
privire la relaţia dintre media, cultura civică şi democraţie: „În principiu, toată
lumea recunoaşte importanţa mass-media pentru caracterul democratic al societăţii,
dar nefericire, puţini sunt cei care subliniază importanţa democratizării mass-
media, fapt ce aduce la o tot mai diversificare a cazurilor nu de informare ci de
manipulare’’.
Fiecare mijloc de informare îşi promovează punctul de vedere într-o formă
foarte radicală, chiar intolerantă faţă de celelalte viziuni politice. Intransigenţa care
se citeşte în paginile ziarelor sau se ascultă la posturile de radio şi TV are un sens
dublu: pe de o parte, exprimă radicalismul din societate, pe de alta, catalizează în
continuare acest radicalism.
Alegerile din Moldova, au demonstrat ce rezultate pot fi obţinute atunci cînd
presa este angajată, iar activismul cetăţenilor este foarte redus. Atunci cînd
cetăţenilor nu le este asigurat dreptul la informaţie liberă şi corectă, apar toate

57
şansele de revenire la totalitarism. Dacă vom urmări rezultatele studiului efectuat
în decembrie 2001 de către Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice şi
Psihologice “CIVIS” vom observa că, şi în condiţiile unui control aproape total
asupra televiziunii de stat, 42% au totuşi cea mai mare încredere în posturile TV
naţionale. Potrivit altui sondaj, pentru 66 la sută televiziunea naţională este prima,
iar uneori şi singura sursă de informaţie
Criteriul principal de divizare al presei este cel lingvistic: cea mai mare parte
din presa de limbă rusă este pro-Rusia, sau în linii mai generale, pro-CSI; o bună
parte din presa de limbă română pledează pentru apropierea, pînă la unificare cu
România. Presa de centru – ziare atît de limbă rusă, cît şi de limbă română –
promovează ideea dezvoltării independente a Republicii Moldova.
Această dezmembrare a cetăţenilor şi a mass-media privează societatea de un
vector comun al mişcării şi de o conciliere civică, astfel încît conflictele interetnice
periodic cunosc fluxuri şi refluxuri. Opţiunile politice se proliferează pe fundalul
problemelor economice şi sociale şi viceversa. Alteori, ziariştii şi, respectiv,
cititorii instigaţi de primii, trec pe plan secund motivul principal al divergenţelor,
reducînd totul la relaţiile interetnice. În acest context, pentru unii şi astăzi este
dificil să determine ce fel de conflict a fost procesul CAIRO versus CCA.
Dificultăţile cu care se confruntă societatea noastră la capitolul nominalizat se
explică şi prin lipsa unei culturi politice, prin lipsa unei tradiţii de toleranţă vizavi
de alte puncte de vedere şi opţiuni (doctrina comunistă susţinea că cel ce nu e cu
noi este împotriva noastră), dar, în primul rînd, prin lipsa unei strategii clar
determinate pe plan extern a Republicii Moldova.
Programele Guvernărilor anterioare la capitolul Politică externă uneori
conţineau două obiective care se excludeau reciproc: integrarea în CSI şi,
concomitent, integrarea în Uniunea Europeană.
Debusolată în această privinţă era nu doar presa, ci şi întreaga societate. Lupta
continuă atît între partidele politice, cît şi între ziare şi jurnalişti. Presa de limbă
rusă impune cititorului sau ideea necesităţii integrării complete în CSI, sau chiar în
Uniunea Rusia–Belarus. Acum Moldova, pare-se, stă la uşa unei Uniuni aflată pe

58
cale de întemeiere... şi care-şi propune (din afirmaţiile făcute în cadrul conferinţei
de presă din 13.05.2002) să devină un partener pe potrivă al Uniunii Europene. În
acest context, rămîne în afara percepţiei obiectivul principal al noii concepţii
(aflate la momentul actual la etapa de discutare) a politicii externe a Republicii
Moldova. În ea se stipulează clar că “ în tendinţa de a răspunde sfidărilor multiple,
lumea în ansamblu şi Europa, în special, este antrenată în procese de integrare
economică şi politică, astfel încît are loc o concentrare a statelor în jurul marilor
poli de putere. În perimetrul vechiului continent, acest pol de putere îl constituie
Uniunea Europeană spre care tind ţările situate în această zonă, inclusiv, Republica
Moldova”. Iar la capitolul “Obiectivele fundamentale şi priorităţile politicii
externe” este fără ambiguităţi accentuată: integrarea europeană a RM, inclusiv,
aderarea la UE.
Aderarea Republicii Moldova la UE, opinează autorii noii concepţii, va
consolida statalitatea ţării (inclusiv, independenţa şi suveranitatea, integritatea
teritorială şi securitatea naţională, tradiţiile, limbile şi identitatea culturală); va
servi drept o motivaţie pentru a atrage investiţiile străine.
Spre regret, aceste obiective par irealizabile nu numai în viitorul apropiat, dar şi
în cel îndepărtat. Motivul constă nu doar în opţiunile unor membri ai UE de a nu se
extinde, ci şi în politica dublelor standarde promovată de partidul aflat actualmente
la putere în Republica Moldova. Atît timp, cît Moldova nu va avea un singur vector
al mişcării, nici presa nu se va solidariza în chestiuni de principiu, deci nu va
antrena societatea într-un dialog social, într-un schimb reciproc de opinii, care să se
completeze şi nu să se excludă.
În fine menţionînd despre relaţia mass-media – politica vom spune că absenţa
modificărilor în legile restrictive pentru mass-media reliefează poziţia
Guvernanţilor vizavi de presă.
În articolul 7.1 al Codului civil este prevăzut că prejudiciul moral cauzat unei
persoane în urma răspîndirii unor informaţii care lezează onoarea şi demnitatea
acesteia se repară în folosul reclamantului de cel care a răspîndit această informaţie
şi nu de cel ce a furnizat-o, fiind vorba de persoane oficiale şi lideri politici.

59
Potrivit unor completări introduse de Legislativ în 1994, mărimea compensaţiei
pentru prejudiciul moral este de la 75 pînă la 200 de salarii minime de la instituţia
mass-media şi de la 10 pînă la 100 de salarii minime de la autor.
Aceste prevederi au devenit foarte “atractive”, astfel încăt unele ziare sînt
implicate în zeci de procese judiciare concomitent, iar sancţiunile care li se impun
se răsfrîng distructiv asupra activităţii lor.

60
 Bibliografie
Materiale în limba română
Cărţi, tratate, studii:
1. Ion Drăgan, Opinia publică, comunicarea de masă şi propaganda, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1980
1. McNair B., Tehnici Comunicaţionale, Bucureşti 1999
2. Drăgan Ioan. Paradigme ale comunicării de masă. - Bucureşti: Şansa S.R.L., 1996. – 304
3. Iulia Moţoc ’’Teoria Relaţiilor Internaţionale. Sursele filosofiei moralei dreptului’’, Ed.
Paideea-Ştiinţe Juridice, Bucureşti, 2001
4. Bougnoux Daniel. Introducere în ştiinţele comunicării. - Iaşi: Polirom, 2000.-160 p.
5. Petru Pânzaru, Opinia publică, expresie a conştiinţei socialiste, în „Era socialistă",
septembrie 1973
6. Beciu, Camelia (2000): “Politica discursiv . Practici politice într-o campanie electorală”,
Polirom, Iaşi
7. Stanley Hoffman ’’Ianus şi Minerva. Eseuri asupra teoriei şi practicii politicii
internaţionale’’, Ed. Fundaţiei Soros-Moldova, Ştiinţa, 1999
8. Marx-Engels, Opere, vol. I, ESPLA, Bucureşti, 1975 pag. 34
9. Introducere în relatii publice, Bucuresti, Editura NIM, 1998
10. Toffler, Alvin, Puterea in miscare, Oradea, Ed. Antet, 1995, pag. 18
11. Tony Judt, Europa Centralã tradiţia uitãrii (un dialog cu membrii grupului A Treia
Europã), în Europa iluziilor, Polirom, 2000, pp.15-130
12. Pregatire specializata in Management cultural, Managementul activitatii de Marketing,
Programul “Dimensiunea culturala a democratiei” RO 9709-01
13. Constantin Cucos :”Efectele malefice ale culturii mediatice”.Bucureşti 2001
14. Ion M. Anghel; Dreptul tratatelor: voi. I, Bucureşti, 1993, p. 206
15. Maliţa M. Teoria şi practica negocierilor. – Bucureşti, 1995
16. Karl von Clausewitz, Despre razboi, Ed. Militara, Bucuresti, 1982
17. Popescu D., Chebeleu T. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale, Bucureşti
1998
18. SHAW, Malcolm N. – International Law, 4th ed., Cambridge University Press, 1997
19. Vasile Secares, Polemologia si problemele pacii, Ed.Politica, Bucuresti, 1976, p.16
20. Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Nemira, 1996

Articole, studii de specialitate:

61
21. Nestor Ignat, Consideraţii despre rolul presei în educaţia maselor, în : „Presa
noastră", nr. 6/1976
22. “Consolidarea Institutionala a Ministerului Culturii din Romania”, Sinaia, 2000
23. Radu Economu - ,,1931: O Charta a libertatilor” – in ,,Magazin istoric”, anul XV, nr 10
24. Brzezinskki, Zbigniew – A geostrategy for Eurasia, "Foreign Affairs", sept/oct. 1997. pag.
50-64
25. Bruno Medicina, Revista “Idei de afaceri”

Materiale în limba germană:

26. Karl W. Deutsch, Wie Konflikte zwischen Staaten entstehen (Cum apar conflictele intre
state), in lucrarea „Friedens und Konfliktforschung“ („Cercetare asupra pacii si
razboiului“), editata de Peter Imbusch si Ralf Zoll, Opladen, 1996, pp. 417-442
27. Karl W. Deutsch, Die Analyse internationaler Beziehungen. Konzeption und Probleme der
Friedensforschung (Analiza relatiilor internationale. Conceptia si problemele cercetarii
pacii), Frankfurt 1968, p. 35

Materiale în limba rusă:

28. Зайцева О. О методологии изучения международных организаций//Мировая
экономика и международные отношения. 1992, № 6
29. Мировая экономика и международные отношения. 2002. N3. C39
30. Н. Лазарева ’’Тероризм как тип политического поведения’’,СОЦИС. 1993, N8. C34
31. Поздняков Э.А. Национальные интересы: теория и практика. М (ред.) 1991
32. Сокольский С. Консерватизм, либерализм, социализм //МЭ и МО 1992. №8
33. Террорисм. Психологические корни и правовые оценки.//Госуд. и право. 1995
N4.c25
34. Казанцев А.А. 2001. Тирания, диктатура: когнитивная схема и историческая судьба
политических понятий. — Полис, № 5.
35. Петрищев Б.Е.. Заметки о терроризме. М. 2001
36. Подорога В.А. 1993. Метафизика ландшафта: Коммуникативные стратегии в
философской культуре XIX — XX вв. М.
37. Прайсман Л. 2001. Террористы и революционеры. М.
38. Сергеев В.М. 1999. Демократия как переговорный процесс. М.
39. Сергеев В.М., Сергеев К.В. 2001. Некоторые подходы к анализу языка политики на
примере понятий “хаос”, “лидер”, “свобода”. — Полис, № 5.

62
 Materiale în limba engleză:
40. Ruggie V., J., G. ’’International responses to Technology’’, International Organisation,
1975
41. Cf. Childs Harwood, Public Opinion Nature, Formationand Role, New York, 1965
42. Stromer-Galley, Jennifer; Jamieson, Kathleen Hall (200 ): „The Transformation of
Political Leadership?” în Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and
Politics”, Sage, U.K
43. Bennet, Lance W. ş i Entman, Robert M. (200 ): „Mediated Politics:
Communication in the Future of Democracy”, Cambridge University Press,
pag. 76
44. Axford, Barrie (2001): „The Transformation of Politics or Anti-Politics? " în „New Media
and Politics" ed. Axford&Huggins, Sage, U.K.
45. Blumler, J. (999): „Political Communication systems all change: a response to Kees
Grant”, European Journal of Communication 1 4 (2);
46. Morghentau J., P. ’’Politics among nations’’, New York, 1961
47. Preston, Paschal (200 ): „Reshaping Communications Technology. Information and
Social Change”, Sage
48. Publications, 200 ; Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and Politics”,
Sage, U.K.;
49. Philippe Braud "Gradina deliciilor Democratiei ", Bucureşti 2002, pag. 34
50. Tony Judt, Romania: Bottom of the Heap, The New York Review of Books, Nov.1,2001
51. Norris, Pippa (2000): „A Virtous Circle. Political Communication in Post-
Industrial Societies”, Cambridge University Press
52. Huntington, Samuel P – The erosion of American National Interest, "Foreign Affairs",
sept/oct 1997, pag. 29-49
53. Velas P. „Droit International Public: Institutions Internationales”, Paris, 1970, p. 309
54. Brown Ch. 2001. Understanding International Relations. Second Edition. N.Y.
55. Carr E.H. 1939,1946. The Twenty Years Crisis, 1919 — 1939. L.
56. Gates R.M. 1996. Preventive Diplomacy: Concept and Reality. — PacNet Newsletter, №
39, Sept. 27.

Materiale în limba franceză:

57. Habermas Jurgen. Logique des sciences sociales et autres essais. - Paris: PUF, 1987. - 459
58. J. Stoetzel, Theorie des oplnions, Paris, P.U.F., 1943

63
 Surse WEB:
59. http://www.sri.ro/biblioteca_art_rgti.html
60. http://www.rînd.org/publications/MR/MR1391
61. www.whitehouse.gov/news/releases/2001/10/20011030-2.html
62. www.disinfopedia.org/wiki.phtml?title=Foreign_Terrorist_Tracking_Task_Force
63. www.fas.org/ irp/offdocs/eo/eo- 13228.htm
64. www.fas.org/irp/agency/ttic
65. www.whitehouse.gov/news/ releases/2003/09/20030916-5.html
66. www.whitehouse.gov/news/releases/2003/01/20030128-12.html
67. www.9-11commission.gov/hearings/hearing7/witness_bucella.htm
68. www.policybriefs.com
69. www.whitehouse.gov/news/releases/2002/12

64