Urechea medie

Urechea medie este alcătuită

dintr-o cavitate centrală, casa
timpanului si anexele acesteia:
celulele mastoidiene si trompa
lui Eustachio

Casa timpanului de forma unei lentile biconcave are următoarele dimensiuni:

• lungime: 13-15 mm.
• înăltime: 15 mm. posterior si 7 mm. anterior
• lătimea: 5 mm. superior si 1,5-2 mm. la nivelul promontoriului

Peretii casei timpanului:

I. Peretele extern, în raport cu conductul auditiv extern prezintă două portiuni:
1. superioară osoasă, denumită “zidul atical”
2. inferioară, denumită membrana timpanică.

Membrana timpanică
Pozitia timpanului este la nou născut practic orizontală si odată cu cresterea se
verticalizează, ajungând la adult la un unghi de 35-45 grade cu verticală, fiind
pozitionat oblic de sus în jos si din afară-înăuntru.

Privit din exterior timpanul apare conic-concav, cu vârful în umbo.

Timpanul închide conductul auditiv extern, insertia membranei în cadrul osos
făcându-se prin ligamentul lui Gerlach care în regiunea superioară se răsfrânge pe
timpan, inserându-se pe mica apofiză a ciocanului si formând astfel două ligamente
timpano-maleolare, anterior si posterior. Timpanul este divizat de ligamentele
timpano-maleolare în două regiuni: deasupra ligamentelor se află epitimpanul, pars
flaccida sau membrana lui Schrapnell, care reprezintă 1/5 din suprafata timpanului, iar
inferior ligamentelor se află mezotimpanul sau pars tensa, care reprezintă 4/5 din
suprafata timpanului.

Pars tensa cu o grosime de 0,1 mm. este alcătuită din trei straturi:
1. strat extern, continuarea tegumentului conductului auditiv extern
2. strat intern, continuarea mucoasei casei
3. strat intermediar, conjunctiv fibros format din fibre circulare si radiare, asigurând
rezistenta si calitătile vibratorii ale membranei timpanice.

Pe suprafata timpanului sunt următoarele repere:

• scurta apofiză a ciocanului
• ligamentele timpano-maleare, anterior si posterior
• mânerul ciocanului dispus între scurta apofiză si umbo
• triunghiul luminos al lui Politzer, format prin reflectarea luminii pe suprafata
timpanului si care are vârful în umbo si apoi o orientare oblică anterior si inferior.

II. Peretele intern sau labirintic prezintă central o proeminentă numită promontoriu,
care corespunde primului tur de spiră a cohleei.
Posterior si dispusă deasupra promontoriului este plasată fereastra ovală sau
vestibulară, iar dedesuptul lui si tot posterior se află fereastra rotundă sau cohleară.
Fereastra ovală este închisă de talpa scăritei iar fereastra rotundă este obturată de o
membrană elastică, care se mai numeste si timpan secundar.
Tot pe peretele labirintic este proiectată si portiunea a doua a canalului nervului facial,
dispusă deasupra ferestrei ovale si relieful canalului semicircular extern
Dispus înapoia ferestrelor se află sinus timpani, depresiune corespunzătoare ampulei
canalului semicircular posterior.

III. Peretele superior sau tegmen timpani este în raport cu fosa cerebrală mijlocie si nu
de putine ori această lamă osoasă subtire poate fii dehiscentă astfel explicându-se
posibilitatea aparitiei complicatiilor endocraniene ale supuratiilor auriculare.

IV. Peretele inferior este în raport cu golful venei jugulare

V. Peretele anterior sau tubocarotidian este în raport superior cu orificiul timpanic al

trompei lui Eustachio, iar inferior printr-o lamelă osoasă casa timpanului este separată
de canalul arterei carotide interne.

VI. Peretele posterior sau mastoidian prezintă superior un meat de formă

triunghiulară, orificiul de comunicare al casei cu antrul (celula mastoidiană cea mai
mare si mai constantă), numit aditus ad antrum.
Topografic casa timpanului este divizată în trei etaje:
1. superior, atica sau epitimpanul
2. mijlociu, atrium sau mezotimpanul
3. inferior, hipotimpanul

Continutul casei este reprezentat de cele trei oscioare: ciocanul (malleus), nicovala
(incus) si scărita (stapes), articulate între ele, acoperite de mucoasă si dispuse în
această ordine din afară înăuntru.
Ciocanul este format din cap, gât si mâner, acesta din urmă fiind încorporat în
structura membranei timpanice. Muschiul tensor al ciocanului este inervat de nervul
trigemen.
Nicovala este osciorul cel mai greu (25 mg.) si prezintă un corp si două apofize: una
scurtă, superioară sau orizontală si una lungă, inferioară sau verticală prin care
nicovala se articulează cu capul scăritei.
Scărita, osul cel mai usor al organismului (2 mg.), are forma unei scări de cavalerie si
i se descriu: cap, gât, două brate si o talpă (platina). Capul prezintă suprafata
articulară cu nicovala, gâtul este insertie pentru muschiul scăritei, inervat de nervul
facial, iar bratele inegale, cel posterior mai lung se fixează pe platină, care se
articulează elastic în fereastra ovală.

Vascularizatia arterială a casei timpanului, dependentă atât de carotida internă cât si

de cea externă, este asigurată de ramuri din:
• artera timpanică anterioară, ram din artera maxilară internă
• artera timpanică superioară, ram din artera meningee mijlocie
• artera caroticotimpanică, ram din carotida internă etc.
Vascularizatia venoasă, parcurge traiectul celei arteriale si drenează în golful jugularei
si în sinusul petros superior.

Limfa drenează în ganglionii: parotidieni, subparotidieni posteriori, mastoidieni,

retrofaringieni si carotidieni.
Inervatia:
• inervatia motorie, descrisă este asigurată de nervul trigemen pentru muschiul
ciocanului si nervul facial pentru muschiul scăritei.
• inervatia senzitivă si vegetativă parasimpatică este asigurată de nervul timpanic
Jacobson, ram din nervul glosofaringian.
• inervatia simpatică este asigurată de un ram din plexul simpatic pericarotidian si
anume ramul carotico-timpanic.

Trompa lui Eustachio sau tuba auditivă este un conduct osteo-fibro-cartilaginos care
se întinde de la casa timpanului la faringe.
Forma trompei este dată de două trunchiuri de con unite prin vârfurile lor la nivelul
istmului tubar, primul fiind osos dispus spre casa timpanului, al doilea fibro-
cartilaginos fiind dispus spre faringe.
Lungimea trompei este între 32 si 43 mm., din care portiunea osoasă reprezintă doar
10 mm. La nou-născut trompa este scurtă (15 mm.), orizontală, practic fără istm sau
sinuozităti, astfel explicându-se frecventa afectiunilor urechii medii la această vârstă.

Portiunea fibro-cartilaginoasă este alcătuită din cartilajul tubar, lama fibroasă tubară si
este mansonată de aparatul motor al trompei, alcătuit din muschiul peristafilin extern
(tensor al vălului palatin) si muschiul peristafilin intern (ridicător al vălului palatin),
ambii cu rol în dinamica trompei.

Apofiza mastoidă, bloc osos dispus înapoia conductului auditiv extern, are o formă
piramidală si contine în structura sa cavităti aeriene care constituie sistemul celular
mastoidian.
Celula mastoidiană constantă, prezentă încă de la nastere este antrul, care este legat
prin aditus ad antrum de casa timpanului si respectiv cu tot sistemul celular
mastoidian.
Gradul de dezvoltare a sistemului celular mastoidian, diferentiază mastoidele
structural în: pneumatizate, diploice, pneumodiploice si eburnate (este prezent numai
antrul).

Celulele mastoidiene sunt dispuse în două planuri, unul superficial si altul profund,
limita dintre ele fiind un plan tangent la fata internă a vârfului mastoidei.

Raporturile mastoidei sunt importante si anume:

• în sus cu fosa cerebrală medie
• înăuntru cu sinusul venos lateral si fosa cerebeloasă
• în jos, oferă insertie muschiului digastric si sternocleidomastoidian
• anterior se învecinează cu conductul auditiv extern, în grosimea acestei fete aflându-
se traiectul nervului facial
• in afară, fata externă este acoperită de tegument si reprezintă zona de acces
chirurgical
Vascularizatia arterială a mastoidei este asigurată de:
• ramuri din artera auriculară posterioară
• artera occipitală
• artera stilomastoidiană
• artera meningee mijlocie
- ertera labirintica
Venele drenează în: sinusul lateral, sinusul pietros superior prin vena emisară
mastoidiană. O altă retea venoasă superficială drenează în vena auriculară posterioară
si vena occipitală.
Limfaticele drenează în ganglionii subdigastrici si occipitali
Inervatia senzitivă si simpatică este comună cu cea a casei timpanice.