VIII.1. Conceptul de metodă de instruire şi accepţiunile sale.
Funcţiile metodelor de instruire
Conceptul de metodă de instruire şi accepţiunile sale
Termenul de metoda provine din limba greacă(metha=către,spre + odos=cale,drum). Putem spune, aşadar, că metoda reprezintă un drum, o cale de urmat pe care o alege cadrul didactic în vederea atingerii unor finalităţi. Ea este un mod eficient de acţiune, o modalitate practică de lucru a profesorului cu elevii săi. De-a lungul timpului, termenului de metodă i s-au adus mai multe defniţii. Vom aminti mai jos numai câteva dintre acestea: Metoda reprezintă calea eficientă de organizare şi dirijare a învăţării elevului de către CD; M este modalitatea folosită de profesor pt a-i determina pe elevi să îşi găsească ei înşişi calea proprie de urmat, în vederea construirii cunoaşterii. M este un ansamblu organizat de procedee. George Văideanu amintea câteva trăsături ale metodei, şi anume: este selecţionată de CD şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare; se foloseşte sub forma de variante sau procedee în fct de nivelulu, interesele sau trebuinţele elevilor, având ca scop asimilarea temeinică a cunosştinţelor; aduce o mai bună cooperare cu elevii. Aceasta din urmă este una dintre cele trei accepţiuni dominante, celelalte două referindu-se la un curent pedagogic care încearcă să promoveze anumite finalităţi educative(ex: metodele tradiţionale şi metodele active) şi un tip de activitate ce permite anumite achiziţii şi dezvoltă anumite capacităţi (met proiectelor, înv programată). Pentru a alege metodele potrivite într-o anumită situaţie de învăţare, cadrul dodactic trebuie să ţină seama de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii obiectivi se referă la obiectivele educaţiei şi la logica internă a ştiinţei din cadrul căreia sunt selectate informaţiile transmise. Factorii subiectivi se referă la contextul uman şi social, personalitatea prof, psiho elevilor şi a colectivului de elevi. Totodată, trebuie menţionat şi faptul că metodele pedagogice derivă din metodele de cercetare sau cele ştiinţifice, diferenţa fiind că metodele de instruire ajută la prezentarea şi transmiterea cunoştinţelor, descoperite prin celelalte două, şi ajută elevii să le redescopere ca pe adevăruri noi, deşi ele sunt deja parte integrantă a experienţei umane.
Funcţiile metodelor de instruire
1. F cognitivă – prin care prof facilitează accesul la cunoaştere; 2. F formativ-educativă – pe baza căreia info date treb să urmărească şi formarea intelectuală , morală, a personalităţii în general; 3. F motivaţională – cu ajutorul metodei se pot transmite anumite conţinuturi: implicarea activă în activităţi creează o sursă motivaţională; 4. F instrumentală - ea însăşi este un intrument pus în slujba a ceva; intrumentul prin care prof urmăreşte atingerea finalităţilor;, 5. F normativă – metoda nu arată cum anume trb făcut ca rez sa fie optime, pt că elevii să poată atinge anumite ob, scopuri.
Tipologia proiectelor În funcţie de diverse criterii tipologia proiectelor poate fi diferită. Roland Gareis realizează următoarea clasificare a proiectelor: În funcţie de ţelurile proiectelor: o proiecte de antreprenoriat; o proiecte de marketing; o proiecte de dezvoltare organizaţională; În funcţie de gradul de implementare: o proiecte de concepţie; o proiecte de realizare;