CAPITOLUL 3

UTILIZAREA TEHNICILOR INOVATIVE

ÎN CONSILIEREA COPIILOR ȘI A ADOLESCENȚILOR

Maria vine la consiliere și doar stă. În ciuda multiplelor încercări ale consilierului, ea
rămâne tăcută. Jose vine la consiliere și îi spune repede consilierului: „Nu-mi place
consilierea!”. Martha vine la consiliere și îi spune consilierului că nu are nici o problemă. De
fapt, Martha spune că adevărata ei problemă este familia ei. John vine la consiliere și spune
„Fă-mă bine dacă poți!”
Ce anume au în comun acești patru clienți? Faptul că nu vor să participe la consiliere.
În ciuda tehnicilor verbale folosite de consilier, în aceste cazuri este nevoie de ceva mai mult
decât acestea. În esență, clienții au venit la consiliere cu atitudinea că nu vor să fie prezenți
acolo și că nu au de gând să-l ajute pe consilier să reușească. Maria, Jose, Martha și John nu
sunt cazuri unice. Majoritatea consilierilor au avut de consiliat copii și adolescenți care nu-și
doreau consiliere. Chiar dacă tehnicile verbale sunt importante, mulți copii și adolescenți au
nevoie de alte tipuri de intervenție. Acest capitol se referă la tehnicile inovative, creative din
consiliere.
Profesiile care aveau drept obiectiv ajutorarea persoanelor au utilizat tehnici ce
implicau muzica, desenul și literatura timp de mai multe secole (Frostig&Essex, 1998;
Pardeck, 1995). Romanii au folosit poezia ca mijloc de a calma persoanele cu probleme, iar
egiptenii antici au cântat și au ascultat muzică pentru a trata tulburările mentale (Gladding,
1999). Consilierii din zilele noastre au devenit din ce în ce mai interesați de tehnicile
inovative, expresive care includ arta și muzica deoarece aceste metode facilitează înțelegerea
și comunicarea din procesul de consiliere. Tehnicile expresive încurajează originalitatea și
permite libertatea de expresie, care, în schimb, facilitează identificarea sentimentelor și
încurajează auto-conștientizarea (Jensen, 2001). Muzica, desenul, povestirea și dramatizarea
face clientul capabil să își exprime sentimentele și gândurile care în alte condiții ar rămâne
neidentificate.
Referitor la metoda de abordare a consilierii sau teoria utilizată, consilierii se
întâmpină dificultăți atunci când lucrează cu tinerii, parțial deoarece nivelele de dezvoltare a
copiilor și adolescenților limitează capacitatea lor de a se exprima verbal. Frecvent când vin la
consiliere, copiii nu au atins nivelul de dezvoltare cognitivă care să le permită introspecția
spontană sau capacitatea de a se exprima. Mai mult, atenția lor este limitată, astfel încât se
plictisesc ușor sau sunt distrași. Din aceste motive, este critică utilizarea unor metode de
intervenție corespunzătoare nivelului de dezvoltare.
Acest capitol descrie intervențiile de consiliere aplicabile la copii și adolescenți: arta,
biblioterapia, imageria ghidată, jocurile, muzica, păpușile, jocul de rol și dramatizarea,
narațiunea, metaforele, scrierea terapeutică. În plus, sunt sugerate intervențiile pentru

1
probleme specifice comune la copii și adolescenți, precum stima de sine, furia și agresivitatea,
durerea și pierderea, stresul și anxietatea.

ARTA
Copiii au dificultăți de a-și comunica verbal nevoile, deoarece nu și-au dezvoltat încă
îndemânarea și mecanismele de coping ale adulților (Webb, 1999). Tehnicile de terapie prin
artă facilitează exprimarea copiilor și adolescenților, permite clienților să exprime furia și
ostilitatea cu mai puțină vină și să se perceapă pe ei înșiși și pe cei din jur mai bine
(Kwiatkowska, 2001). Tehnicile de terapie prin artă permit de asemenea consilierului să
examineze limbajul interior al clientului, astfel terapeutul și clientul ajungând mai ușor la
insight (Lev-Wiesel & Daphna-Tekoha, 2000).
Gladding (1995) a descris tehnicile de terapie prin artă care au fost utilizate pe diverse
populații și a ajuns la concluzia că aceste tehnici pot trece peste granițele culturale. Tehnicile
de terapie prin artă sunt în mod special utile în tratarea unei varietăți de probleme ale
copiilor/adolescenților inclusiv traume, durere, depresie, stres și stimă de sine scăzută
(Chapman, Morabito, Ladakakos, Schreier & Knudson, 2001; Webb, 1999). Arta este
relaxantă și calmantă. Mai mult, arta facilitează manipularea diferitelor mijloace și poate
ușura comunicarea verbală a gândurilor și sentimentelor (Rubin, 1988). Rubin a afirmat că
„arta, la fel ca și vorbirea, este pur și simplu o modalitate de cunoaștere a celuilalt, o alt mod
de comunicare” (p.181). În utilizarea artei, consilierii ar trebui să permită clienților să
selecteze mijloacele pe care doresc să le folosească și sugestiile consilierilor ar trebui să se
limiteze la tehnicile utilizate.
Mijloacele artistice ar trebui să nu fie limitate la desen. Alte metode eficiente implică
sculptura utilizând argilă, săpun etc. Colajele ce folosesc hârtia sau imaginile din reviste sunt
de asemenea eficiente. La sfârșitul fiecărei ședințe în care sunt folosite tehnicile de terapie
prin artă, consilierii ar trebui să asigure timpul necesar clienților de a descrie și de a discuta
despre opera lor (Sontag, 2001). Deoarece unii copii sunt îngrijorați că produselor lor artistice
nu vor fi suficient de bune, consilierii ar trebui să acorde importanță progresului și nu
produsului sau talentului artistic (Dalley, 1990).
Consilierii trebuie să fie conștienți de importanța etică unică a utilizării tehnicilor de
terapie prin artă. Opera de artă a unui client trebuie să fie privită ca un „limbaj simbolic” și
trebuie să i se acorde aceeași importanță ca și oricărei alte forme de limbaj (Hammond &
Gantt, 1998). În consecință, operei de artă produse de către client ar trebui să i se acorde
aceeași protecție și importanță ca și oricărei alte modalități de comunicare. Așa cum se
întâmplă în orice relație terapeutică, drepturile clientului la intimitate și confidențialitate ar
trebui să fie observate și protejate.
În continuare vor fi descrise câteva intervenții prin artă specifice. În funcție de vârsta
clientului și a nivelului de dezvoltare, trebuie realizate anumite adaptări.

2
Colorează-ți viața (O Connor, 1983)
Obiectiv: identificarea sentimentelor asociate vieții
Materiale: o coală mare de hârtie albă și orice tip de instrumente de colorat (acuarele,
creioane, cretă, carioci); culorile disponibile ar trebui să includă: galben, verde, albastru,
negru, roșu, violet, maro și gri.
Procedură:
1. Cere clientului să dea fiecărei emoții sau sentiment o culoare. Dacă clientul pare că
are dificultăți, consilierul trebuie să îi ofere un ajutor: „Care sentiment s-ar
potrivi culorii roșu?”
2. Lasă-l pe client să asocieze emoțiilor culori. Cele mai des întâlnite asocieri sunt:
roșu/supărare, violet/furie, albastru/tristețe, negru/tristețe foarte mare,
verde/gelozie, maro/plictiseală, gri/singurătate, galben/veselie. Copilul poate să
asocieze portocaliul cu entuziasmul, roz cu feminitatea, albastru-verzui cu
masculinitatea. Combinațiile sunt limitate doar de cunoștințele și sentimentele
clientului, culori, imaginație și originalitate. De obicei, tutuși, consilierul ar
trebui să limiteze asocierile la un număr de 8-9 perechi.
3. Odată stabilite perechile, dă-i clientului o coală de hârtie albă. Cere-i să umple hârtia
cu culori pentru a arăta sentimentele pe care le-a avut pe parcursul vieții.
Consilierul ar putea să-l întrebe: „Cât din viața ta a fost veselă? Colorează tot
atât de mult cu culoarea galbenă pe hârtie!”
4. Explică-i că poate colora hârtia în orice model dorește până este complet acoperită
de culori. Încurajează-l să verbalize gândurile și sentimentele din timpul
activității.

Liniile sentimentelor (Gladding, 1995)

Obiectiv: câștigarea insightului legat de afect, prin reprezentarea nonverbală a emoțiilor
Materiale: hârtie albă și creioane colorate
Procedură:
1. Intruiește clientul să identifice câteva sentimente pe care le-a avut în legătură cu un
eveniment sau pe parcursul unei anumite perioade importante. Apoi, cere-i să
utilizeze linii colorate pe o bucată de hârtie pentru a descrie aceste emoții. De
pildă, o linie subțire albastră ar putea reprezenta calm, iar o linie în zig-zag
roșie ar putea fi un sentiment de furie.
2. Discută cu clientul ce reprezintă liniile în relație cu emoțiile sale și ce alte linii ar
putea desena pentru a reprezenta diferite emoții.

3
Ferestrele (Gladding, 1995)
Obiectiv: sprijinirea clientului în examinarea lucrurilor asupra cărora se concentrează
Materiale: hârtie albă și creion
Procedură:
1. Instruiește clientul să deseneze o fereastră pe o coală de hârtie albă
2. Explică-i că aceasta este o fereastră spre viața sa. Cere-i să „privească” pe aceasta și
să deseneze ce vede. (Unii clienți vor privi înafară, alții înăuntru; aceasta nu e
important)
3. După ce desenul este gata, explorează lucrurile asupra cărora este concentrat în
prezent și ceea ce el dorește să vadă în viitor.

Tehnica desenului serial (Allan, 1988)

Obiectiv: discutarea și prelucrarea sentimentelor legate de anumite probleme
Materiale: o coală de hârtie albă și creion fără radieră
Procedură:
Această tehnică poate să fie: nondirectivă, directivă sau parțial directivă, în funcție de
capacitatea clientului de a se angaja în proces.
1. Cere-i clientului să deseneze pe o coală de hârtie albă un desen legat de ceea ce îl
deranjează (nondirectiv). Dacă clientul pare incapabil să aibă inițiativă,
sugerează-i un subiect bazat pe evaluarea ta asupra problemei sale (directiv).
2. După ce clientul a terminat desenul, întreabă-l dacă desenul spune o poveste.
Întreabă-l de asemenea despre orice remarcă făcută de el în timpul desenării.
3. Dacă clientul demonstrează că un anumit simbol are o importanță deosebită
pentru el, cere-i să redeseneze același lucru la fiecare 4-6 ședințe, permițând să
treacă un timp suficient pentru client pentru a experimenta schimbări în atitudine
sau relaționări.

Jocul de desenat bucle (Nickerson, 1983)

Obiectiv: încurajarea creativității și exprimării de sine
Materiale: o coală de hârtie albă și creion
Procedură:
1. Desenează o buclă pe o bucată de hârtie albă cu un stilou cu vârf și dă hârtia
clientului.
2. Cere-i să includă bucla într-o imagine.

4
 3. Când desenul este gata, cere-i clientului să spună o poveste legată de desen. Această
tehnică este adesea utilizată cu copiii ezitanți și opozanți.

BIBLIOTERAPIA
Literatura a fost integrată în cadrul consilierii de mulți ani și într-o multitudine de
modalități. A fost utilizată pentru a stabili relația cu clienții, pentru a le explora stilurile de
viață, pentru a le promova insight-ul și pentru a-i educa și reorienta (Jackson, 2000).
Biblioterapia a fost creată pentru a ajuta indivizii să-și rezolve problemele și pentru a se
înțelege mai bine prin intermediul lecturii (Pardeck, 1995). Tehnicile de biblioterapie pot
ajuta copiii și adolescenții într-o multitudine de modalități (Gladding, 1999, Pardeck, 1995).
De exemplu, chiar dacă clienții mai tineri nu sunt capabili să verbalizeze gândurile și
sentimentele, adesea ei reușesc să ajungă la un insight odată ce se identifică cu anumite
personaje sau teme prezentate în literatură. Tehnicile de biblioterapie pot fi de asemenea
utilizate pentru a explora relațiile, pentru a face față unor lucruri neterminate, pentru a ușura
depresia și pentru a crește performanțele școlare (Nugent, 2000, Quackenbush, 1991).
Tehnicile de biblioterapie sunt utilizate foarte bine pentru a promova interacțiunea și
explorarea unor probleme importante atâta timp cât furnizează oportunități ample de feed-
back (Schumacher, Wantz & Taricone, 1995). Clienții tineri pot să se accepte așa cum acceptă
personaje fictive. Sau ar putea fi invers: ficțiunea ar putea produce anxietate, caz în care
copiii condamnă și resping personajele. Prin urmare, consilierul ar trebui să fie precaut atunci
când pune în aplicare aceste tehnici, folosind intervențiile potrivite care vor facilita
comunicarea pozitivă și intervențiile terapeutice.
Consilierii școlari ar putea să dorească să se consulte cu bibliotecarul școlii pentru a
selecta cărțile și să păstreze alături noile cărți disponibile care tratează problemele elevilor.
Lanțurile de librării au, de asemenea, selecții de cărți utile pentru biblioterapie.

Utilizarea cărților de povești

Obiectiv: încurajarea clientului să discute și să facă legătura cu temele poveștilor
Materiale: cărți potrivite și povești legate de problema clientului (de exemplu, Cea mai rea zi
din viața mea, de Bill Cosby)
Procedură:
1. Permite-i clientului să aleagă o carte sau poveste dintr-o listă de cărți pregătită dinainte
sau fă-i disponbilie cărțile sau poveștile pentru a le vedea.
2. Dă-i clientului suficient timp să citească cartea sau povestea pe care a ales-o sau
citește-i-o, în funcție de vârsta sa sau de mărimea selecției.
3. Concentrează-te pe literatură. Cere-i clientului să spună o poveste, acordând o atenție
specială personajelor și acțiunii.

5
 4. Întreabă despre modul în care clientul percepe comportamentul și sentimentele
personajelor. Ajută clientul să identifice alternative ale poveștii, precum și consecințe.
5. Concentrează-te pe realitatea clientului. Încurajează-l să personalizeze și să se
raporteze la temele poveștii.
6. Împreună cu clientul, evaluează eficacitatea comportamentelor personajelor și
discutați despre modul în care clientul ar putea aplica comportamente eficiente în
situația sa.

Eroi de superacțiune
Eroi de superacțiune este adaptată după lucrarea lui Jackson (2000).
Instrucțiuni:
Utilizând cărțile comice preferate ale clientului, faceți o listă de eroi de acțiune (de exemplu
Superman, Omul Păianjen, Batman, Wonderwoman). Cere-i clientului să scrie cel puțin 3
caracteristici care ar descrie acești „supereroi”. După ce clientul a identificat aceste
caracteristici, pune-i următoarele întrebări:
1. Spune o persoană care în viața ta te-a influențat în mod pozitiv! De ce?
2. Numește câteva persoane pe care le admiri și spune-mi de ce!
3. Ce anume îl face pe cineva să fie supererou?
4. Pe cine ai considera ca fiind un erou „al vieții reale”?
5. Cât de greu este să spui ce trăsături pozitive are cineva?
6. Ce este un model de rol?
7. Ce impact au modelele de rol asupra vieților noastre?
8. Cum ar trebui să alegi modelele de rol?
9. Ai putea fi eroul cuiva? De ce sau de ce nu?

Brian, un copil de 11 ani a venit să o vadă de dna Peary, consilierul școlar, deoarece e
gata să rămână corigent la 2 discipline. Brian este de obicei un elev bun, dar în ultimul timp
nu își mai îndeplinește sarcinile. Când Brian ajunge în cabinet, se așează pe scaunul de partea
cealaltă a sălii și pare închis în sine. După ce Brian s-a așezat, dna Peary îl întreabă ce dorește
să discute cu ea, dar el nu-i răspunde. După câteva minute, îl întreabă dacă îi place să citească
cărți amuzante. Îi spune lui Brian că ține câteva cărți comice în cabinet, inclusiv Superman,
Wonderwoman și Omul păianjen. Brian răspundecă îi place să citească cărți amuzante, mai
ales Superman. „Superman este tare” spune el.
Dna Peary îi arată lui Brian o carte comică cu Superman și îi spune că pot citi cartea
împreună pe parcursul ședinței de consiliere. În timp ce citește, dna Peary îi atrage atenția că
Superman întotdeauna ajută oamenii și face mult bine pentru ceilalți. Brian e de acord și
spune că Superman face ce e bine pentru că are kriptonită, un material special care îl face
6
capabil să facă lucruri supranaturale. Dna Peary e de acord și îl întreabă pe Brian ce ar face
dacă ar dispune de kriptonită. El spune că ar ajuta-o pe bunica sa care e mai bolnavă în
ultimul timp. „Aș folosi materialul pentru a o ajuta pe bunica să se simtă mai bine ca să iasă
din spital.”
Brian continuă spunând că a fost foarte îngrijorat de bunica sa și din cauza acestei
îngrijorări nu a reușit să învețe pentru școală. Dna Peary sugerează faptul că, chiar dacă
kriptonita nu este la îndemână, Brian tot poate să-și ajute bunica în timp ce e în spital. Ea îl
invită pe Brian să se gândească la ce lucruri poate face și el identifică câteva, inclusiv să-i
trimită felicitări pentru a ști că el se gândește la ea, să o sune la spital, să o viziteze după
școală. Brian se decide că ar vrea să-i scrie felicitarea mai întâi, astfel că dna Peary îi spune că
poate lucra la ea în timpul ședinței de consiliere. După ce Brian pleacă din cabinet, spune că
deja se simte mai bine doar știind că poate să facă ceva pentru a o veseli pe bunică cât e
bolnavă.
După ce Brian pleacă, dna Peary reflectează asupra ședinței și își dă seama că cartea
comică a reprezentat un catalizator important pentru a-l ajuta pe Brian să împărtășească
îngrijorarea pe care o are față de bunică. În schimb, ea înțelege acum de ce notele lui Brian au
scăzut. După ce ea prelucrează ce s-a întâmplat în timpul ședinței, ajunge la concluzia că dacă
nu ar fi adus vorba de cartea comică, Brian probabil că nu ar fi împărtășit îngrijorarea pe care
o are pentru bunică.

IMAGERIA GHIDATĂ
Imageria ghidată este o activitate structurată, direcționată creată pentru a crește
exprimarea, conștientizarea de sine și concentrarea prin inducerea și prelucrarea imaginilor
familiare (Myrick & Myrick, 1993). Myrick și Myrick au observat că clienții sunt familiarizați
cu imageria deoarece o folosesc în viața de zi cu zi. De exemplu, fiecare poate visa cu ochii
deschiși și vizualiza rezultate care pot fi pozitive sau negative. Atunci când sunt consiliați
adolescenții, imageria ghidată poate fi utilizată pentru a clarifica problemele emoționale și
blocajele, poate reduce anxietatea și frica, poate produce schimbări comportamentale și poate
intensifica conceptul de sine (Omizo, Omizo & Kitaoka, 1998). Imageria ghidată permite
copiilor să experimenteze evenimente din viață într-un cadru terapeutic. Imageria poate fi
folosită în rezolvarea de probleme, reexperimentarea și rezolvarea situațiilor trecute sau în
fantazarea referitoare la posibilități viitoare (Withmer & Young, 1987). Prin intermediul
imaginilor mintale, indivizii pot explora situații și exersa deprinderi necesare pentru a
soluționa problemele din „viața reală”.
Imageria ghidată, numită uneori fantezie ghidată, implică inducerea relaxării,
imaginarea sau experimentarea fanteziei actuale, precum și prelucrarea fanteziei (Skovholt,
Morgan & Negron-Cunningham, 1989). Când este utilizată imageria ghidată, consilierul
evocă trei tipuri de imagini (Witmer & Young, 1985):
1. Imagini spontane cum sunt visarea cu ochii deschiși, fanteziile, gândirea creativă și
contemplarea, în care consilierul dă indicații privind conținutul.

7
 2. Imagini direcționate, în care consilierul dă clientului imaginea specifică către care să
se concentreze clientul sau la care să reacționeze.
3. Imageria ghidată, care combină imaginile spontane cu cele direcționate dându-i
clientului un punct de start și permițându-i să completeze acțiunile sau situațiile
ambigui.
Consilierul ar trebui să fie precaut atunci când utilizează tehnicile imageriei ghidate.
Chiar dacă imageria este o tehnică importantă, unele școli și legi ale statului interzic utilizarea
acesteia de către consilieri. Prin urmare, consilierii sunt încurajați să verifice legile și
procedurile care se referă la această tehnică.
Myrick și Myrick (1993) sugerează o procedură pentru utilizarea imageriei ghidate.
Primul pas pe care trebuie să-l facă consilierul este să creeze un scenariu. În creerea unui
scenariu, consilierul selectează cuvintele care evocă o anumită dispoziție. De exemplu, el ar
putea să-l întrebe pe client care loc i se pare lui a fi „liniștitor” și „calm”. Obținând această
informație, consilierul scrie un scenariu evocând locul și descriind scenele relaționate cu ceea
ce clientul a descris anterior. Scenariile nu trebuie să fie lungi sau extrem de detaliate, deși
trebuie să fie descriptive.
Scenariul este scris înainte de sosirea clientului la ședință. În timpul acesteia,
consilierul stabilește starea sufletească a clientului prin introducerea activității și ajutând
clientul să se relaxeze. După ce clientul se relaxează, consilierul vorbește rar, fără poticniri, cu
pauzele corespunzătoare, permițându-i clientului să creeze imaginile mentale. După ce acesta
a creeat imaginile mentale, consilierul îi cere clientului să observe detaliile imaginilor create
astfel încât acesta să și le poată reaminti mai târziu. Consilierul închide experiența prin găsirea
unui loc de oprire care nu modifică starea sufletească. La sfârșitul ședinței, consilierul discută
cu clientul experiența și îi cere să descrie atât imaginile cât și sentimentele care i le-a trezit.
Tehnica pas cu pas este următoarea:
1. Consilierul asigură liniștea din încăpere și scaunul confortabil sau o carpetă moale
pe care se poate întinde clientul. Consilierul ar trebui să utilizeze o voce calmă,
liniștitoare tot timpul, accentuând faptul că clientul este cel care controlează
procesul.
2. Consilierul începe tehnica de imagerie ghidată de bază ajutând clientul să se
relaxeze, poate sugerându-i să închidă ochii și să respire încet și profund.
Consilierul ar putea spune: „Concentrează-te pe respirația ta ... înăuntru ... afară
... înăuntru ... afară ... Simte cum tensiunea zboară afară din corp.” Dacă
clientul întâmpină dificultăți în a se relaxa, consilierul ar putea încerca câteva
exerciții de tensionare/relaxare.
3. Când clientul s-a relaxat, consilierul începe imageria ghidată. Exercițiile ar trebui să
fie simple la început. Consilierul poate sugera ca clientul să permită minții sale
să se golească, ca un ecran gol.
În pasul al treilea, consilierul ar putea să ceară clientului să-și imagineze un singur
obiect – ceva familiar, cum e portocala. Clientul ar putea să își imagineze cum arată, cum se
simte, sum miroase, cum curge sucul atunci când e tăiată. Obiectul nu trebuie să fie periculos

8
clientului. Imaginile unor animale neamenințătoare sunt adesea utile în procesul imageriei.
Henderson (1999) a sugerat o tehnică în care clientul utilizează imageria animală asociată cu
fotografiile unor animale sălbatice. În această tehnică, consilierul îi cere clientului să
privească imaginile unor animale și apoi să închidă ochii și să-și imagineze sentimentele
asociate cu aceste animale. După ce clientul identifică sentimentele asociate fotografiilor cu
animale sălbatice, consilierul îl întreabă cum s-a simțit în timpul exercițiului și cum a fost
pentru el această experiență.

JOCURILE
Jocurile au o varietate de funcții în consiliere. Friedberg (1986) a observat faptul că
jocurile „sunt intervenții potrivite într-o varietate de probleme ale copiilor” (p.12) și că sunt
utile în confruntarea cu tulburări externalizatoare (agresiune, impulsivitate, tulburări ale
atenției) și cu tulburări internalizatoare (depresie, anxietate) După Friedberg, jocurile sunt
utile în mod special la copiii care au rezistențe, cei cu tulburări de limbaj, copiii care neagă
problemele și cei anxioși și inhibați. Jocurile pot fi utilizate pentru a-i învăța noi
comportamente, facilitează verbalizarea și caută să rezolve preocupările pe care copilul sau
adolescentul încearcă să le rezolve. De exemplu, un client care are dificultăți în a rezolva
probleme va avea un câștig dacă se joacă Cine a știut că rezolvarea de probleme poate fi atât
de distractivă? (Childswork, Childsplay, 1998) și un tânăr adolescent care are conflicte în
relaționare și în probleme legate de sexualitate ar putea avea un câștig jucând Crossroads: A
game on Teenage Sexuality and Relationship (Childswork, Childsplay, 1998).
Consilierii sunt încurajați să fie creativi și să inventeze propriile lor jocuri. Un simplu
joc pentru a ajuta clienții tineri să-și exprime sentimentele poate fi dezvoltat capsând 4 bucăți
de hârtie la mijlocul unei coli mari de hârtie. Pe o hârtie desenează o față veselă și pune un
punct galben lângă ea. Pe o altă hârtie desenează o față furioasă și pune un punct roșu lângă
ea. Pe a treia hârtie – o față tristă și pune un punct albastru lângă ea. Pe ultima hârtie
desenează o față îngrijorată și pune un punct verde lângă ea. În continuare, pune un rând de
20-25 puncte colorate (roșu, albastru, verde și galben, într-o ordine aleatoare) în jurul
chenarului colii. Clientul și consilierul fac cu schimbul în a arunca zarul și mută un semn un
număr de puncte corespunzător. Când un jucător ajunge la un punct, el vorbește despre
momentul în care a experimentat sentimentul corespunzător culorii punctului (de exemplu
roșu/furios) (Vernon, 2002).
Friedberg (1986) a sugerat faptul că jocurile sunt mai eficiente atunci când sunt
incorporate în ședințele de consiliere mai degrabă decât atunci când sunt prezentate la
începutul sau la sfârșitul ședinței. Friedberg a observat de asemenea faptul că jocurile sunt
mai eficiente atunci când sunt ajustate după problemele particulare. Nickerson și O Laughlin
(1983) au identificat următoarele repere pentru selectarea jocurilor care să fie utilizate în
consiliere:
1. Jocul trebuie să fie familiar sau ușor de învățat.
2. Jocul trebuie să fie potrivit vârstei și nivelului de dezvoltare a clientului.
3. Jocul trebuie să aibă proprietăți clare, relaționate cu obiectivele terapeutice.

9
Frey (1986) a discutat despre trei categorii de jocuri:
1. Jocuri de comunicare interpersonală
2. Jocuri pentru populații specifice
3. Jocuri cu orientare teoretică specifică

Jocurile au și avantaje și dezavantaje în procesul consilierii. Jocurile reprezintă ceva

familiar și sunt neamenințătoare, prin urmare ele sunt eficiente în stabilirea relației cu copiii și
adolescenții. Mai mult chiar, jocurile au o valoare diagnostică deoarece consilierul poate
observa o varietate de comportamente, gânduri și sentimente pe parcursul acestora. În plus,
jocurile pot intensifica ego-urile clienților permițându-le să primească feedback pozitiv, să
câștige simțul controlului și să i se facă pe plac printr-o experiență plăcută. Jocurile permit de
asemenea clienților să testeze realitatea jucând diferite roluri și selectând soluții într-un mediu
sigur. În sfârșit, jocurile permit clienților să ajungă la o înțelegere cu obiectele și oamenii și să
învețe să lucreze într-un sistem de reguli și limite (Frey, 1986; Friedberg, 1996; Nickerson &
O Laughlin, 1983).
Friedberg (1986) a identificat unele dezavantaje ale utilizării jocurilor în consiliere.
Dacă jocurile sunt folosite într-o manieră artificială și pretențioasă, ele nu intensifică procesul
consilierii. De asemenea, jocurile inflexibile deconectate de problemele clientului sunt
ineficiente și pot reflecta evitarea dificultăților și a temelor dureroase. Jocurile complicate cu
prea multe reguli pot să fie contraproductive deoarece pot creea confuzie. Copiii mai mari și
adolescenții pot găsi jocurile prea puerile. Prin urmare, consilierii trebuie să fie atenți să
potrivească jocul la nivelul de dezvoltare astfel încât să fie util.
Așa cum s-a menționat, consilierii pot creea propriile lor jocuri. Pot fi utilizate afișiere
ca și table de joc și cartonașe și jucării mici ca și semne. Jocurile create pentru comerț pot fi
găsite în cataloage speciale precum Childwork/Childsplay. În plus, jocuri sunt disponibile la
conferințe profesionale. Următoarele jocuri „Și Eu” și „Borcanele” pot fi jucate cu elemente
care pot fi obținute ușor și ieftin.

ȘI EU
Acest joc poate fi folosit ca și tehnică individuală sau de grup. Individual, consilierul
scrie afirmații pe cartonașe separate care sunt legate de problemele identificate. De exemplu,
dacă un copil are probleme cu părinții săi, subiectele pentru cartonașe pot include afirmații ca
și: „Uneori mă simt trist când îl văd pe tata.” „Uneori mă simt furios când o văd pe mama.”
Dacă clientul e de acord cu fiecare afirmație de pe cartonașe, el trebuie să spună: „Și eu”.
Apoi, consilierul îl ajută pe client să judece și să prelucreze aceste afirmații.
O variație a acestui joc poate fi utilizată în grup. Consilierul explică jocul spunând:
„Când auzi pe cineva spunând ceva cu care te identifici, spune „Și eu!” De exemplu, un
membru al grupului ar putea spune: „Numele meu este Amanda și disciplina mea preferată
este matematica!” Oricare din grup care este de acord cu preferința pentru disciplină se ridică

10
și spune „Și eu!” Acest joc este un bun exercițiu de spargere a gheții, mai ales pentru noii
membrii ai grupului.

Borcanele
Pentru această activitate vei avea nevoie de mai multe borcane curate fără etichete. În
locul etichetelor, consilierul va pune o imagine reprezentând un membru al familiei. Imaginea
poate fi desenată sau poate fi decupată dintr-o revistă. De exemplu, dacă clientul vine dintr-o
familie formată din mamă, tată și frate, sunt necesare 3 borcane pentru a reprezenta fiecare
membru al familiei.
Consilierul explică clientului că vor juca un joc care implică borcane, jetoane și câteva
întrebări. Consilierul formulează aproximativ 10-12 întrebări individualizate care se referă la
problema clientului. De exemplu, dacă copilul se simte neglijat, consilierul poate pune
întrebări legate de a aparține sau de a fi inclus într-un grup, ca și: „Cu cine ți-ar place să
petreci mai mult timp? Dacă ai putea merge la filmul tău preferat, cu care membru al familiei
ai alege să mergi?” Dacă clientul răspunde: „Aș vrea să petrec mai mult timp cu mama”,
clientul este instruit să pună un jeton înăuntrul borcanului cu figura mamei pe el. Acest joc
continuă până când toate întrebările au fost puse și toate jetoanele au fost puse în borcane.
Consilierul trebuie să aibă întrebările scrise în prealabil ședinței și fiecare jeton trebuie
să fie notat cu numărul corespunzător întrebării. Astfel, după ce întrebările au fost puse,
consilierul poate potrivi numărul jetonului cu întrebarea respectivă. Acest joc poate fi
revelator prin evidențierea membrilor familiei cu care clientul vrea să petreacă timpul și de
asemenea membrii pe care clientul vrea să-i evite.
Dacă, de exemplu, copilul se simte izolat de prietenii de la școală, imaginile de pe
borcane pot reprezenta colegii. Întrebările pot fi puse pentru a stabili de ce copilul se simte
izolat la activitățile pe perechi.

Cărţi cu activităţi și fişe de lucru

Notele de lucru preluate sunt o resursă valoroasă pentru consilieri datorită faptului că
acestea oferă un format care este adaptabil, flexibil şi nu reprezintă nici o ameninţare. Cărţile
cu activităţi sunt uşor de găsit şi uşor de obţinut. In plus tehnicile din cărţile cu activităţi pot
fii adaptate in folosul copiilor ce prezintă o varietate a nivelurilor de dezvoltare si o varitate
de vârste (Schumacher, Wantz,Tariacone, 1995). Scopul cărţilor de activitate este de a oferii
consilierilor tabele terapeutice pe care clienţii le pot completa în timpul unei şedinţe de
consiliere sau in afara acesteia ca o temă de casă. Aceste tabele, fişe de lucru oferă copilului
sau adolescentului o mai bună înţelegere a problemelor şi subiectelor întâlnite în timpul
consilierii.
Unele cărţi de activităţi, cum ar fii “Student’s Workbook for Exploring the Spritual
Journey “ (Atkinson, 2001), dezbate domenii specifice cum ar fii spiritualitatea. Alte cărţi de
activitate oferă subiecte mai largi de dezbatere. De exemplu: The passport Series: A Journey
through Emotional, Social, Cognitive, and Selef-Development (Vernon, 1998a, d, c), constă

11
în tabele de lucru cu multe subiecte incluzând mangentul furiei, afectivitate, stima de sine,
abilităţi sociale, dezvoltarea cognitivă. Alte cărţi de activitate pe care consilierii le consideră
folositoare sunt: Getting Along With Others (Jakson, Jakson and Monroe, 2002) şi Thinking,
Feeling and Beleving for Children (Vernon, 1989). Un exemplu de tabel de activitate din
Passport Series: A Journey through Emotional (O călătorie printre emoţii), Social, Cognitive,
and Selef-Development (Auto-dezvoltarea socială şi cognitivă), (Vernon, 1998a, pp.217-219)
este oferită mai jos.

Soluţii pentru sentimentele negative

Soluţiile pentru sentimentele negative sunt des folosite in lucrul cu copii din clasa a I a
până in clasa a IV a şi este făcute pentru a ajuta copiii să găsească soluţii mai bune de a trata
cu sentimentele negative sau triste. Primul pas in aceasta activitate de grup este de a divide
participanţii in doua perechi. Consilierul urmează sa dea fiecărei perechi de copii câte o fişă
de lucru. Consilierul le explică copiilor că in fiecare fişă de lucru este cineva care se află într-
o situaţie tristă iar rolul lor este de a incerca să gasească o solutie prin care copiii sa nu mai
fie trişti. După citirea primei situaţii, consilierul le permite perechilor sa se gândească la
soluţii care sa-i ajute pe copii să depăşească situaţiile triste. Copii pot să scrie ideile pe fişele
de lucru sau pot pur şi simplu să le discute. Perchile participante sunt rugate apoi să
împartăşească ideiile lor cu întregul grup. Câteva exemple de situaţii descrise in aceste fişe de
lucru sunt:
 câinele lui Carlos de 8 ani, tocmai a fost călcat de o maşină. Ce aţi sugera pentru a-l ajuta pe
Carlos sa se simtă mai puţin trist?
 bunica lui Annie a picat şi şi-a rupt un picior. Bunica este in spital. Ce aţi sugera să o ajutaţi
pe Annie să nu mai fie atât de tristă?
 cea mai bună prietenă a Teresei se mută intr-un alt oraş. Ce credeţi că ar putea să o facă te
Teresa sa se simtă mai puţin tristă?
Cărţile de activităţi de asemenea conţin şi intrebări generale care pot fii folosite în
discuţii şi întrebări personalizate care facilitează participanţii să auto-conştientizeze şi să
încurajeze aplicaţiile personale in activităţi. Exemple de întrebări generale (legate de o fişă de
lucru) sunt: “Crezi că toată lumea se simte tristă din cauza aceloraşi lucruri? Ai fost surprins
de numărul de idei diferite la care te-ai gândit pentru a soluţiona problemele? Crezi că este
posibil să te simţi mai puţin trist faţă de situaţii triste dacă găseşti nişte soluţii bune care sa te
ajute să le faci faţă?”.
Exemple de intrebări personalizate sunt: “Ai incercat vreo idee din cele propuse azi?
Dacă da, care din ele crezi ca a funcţionat la tine? Din ideile prezentate de tine azi, pe care ai
vrea sa le încerci data viitoare când te vei simţii trist?”

12
MUZICA
Adolescenţii petrec apoximativ 3 ore pe zi ascultând muzică (Glading 1999; Jensen,
2001). Muzica accelerează sentimentele depresive, anxioase, de singurătate şi de durere şi
ajută la clarificarea problemelor de dezvoltare şi de identitate. Muzica joacă un rol important
în cultivarea şi vindecarae problemelor şi este considerată un realmente ajutor în consilierea
copiilor şi a adolescenţilor (Newcomb, 1994). De exemplu muzica este folosită in consiliere
pentru a creşte conştiinţa afectivităţii, intensifică înţelegerea, reduce anxietatea şi creşte
aptitudinile verbale (Jensen, 2001). Glading (1992) descrie muzica ca fiind „terapia prin
abordări verbale in consiliere”(p.14), şi Newcomb (1994) sugerează că muzica este o abordare
ideală pentru clienţii care au dificultăţi in exprimarea verbală.
Consilierii pot folosii exerciţii prin ascultatrea-muzicii acestea ajutând la reducerea
depresiei şi ajută la creşterea încrederii în sine (Hendricks, 2000). Muzica este des folosită in
conjucţie cu alte tehnici de smulgere a amintirilor, fanteziilor şi a imaginilor vizuale.
Cântecele îi ajută pe copii să înveţe despre sentimente, să facă faţă temerilor lor şi să
dobândească auto-înţelegere. Deşii multe tehnici care implică muzica sunt făcute pentru
terapia în grup acestea pot fii adaptate şi pentru terapia individuală (Hendrics, 2000;
Hendrics, Bradley , Robinson, Davis, 1997). În plus consilierii au descoperit că muzica, ca
fundal in consiliere induce o stare de spirit pozitivă, ajută la auto-dezvăluire şi la scaderea
vorbirii auto-negative (la scăderea vorbirii despre sine intr-un mod negativ), (Jensen, 2001).
Aşadar muzica este considerată de consilieri ca fiind terapeutică. Sugestii pentru folosirea
muzicii în consiliere sunt oferite în următoarele paragrafe.

Ascultarea muzicii
In „ascultarea muzicii” consilierul roagă clientul să-şi aleagă un cântec care are o
puternică semnificaţie pentru acesta. Împreună consilierul şi clientul ascultă muzica. După
care consilierul îi pune clientului întrebări cu privire la sentimentele şi gândurile pe care
cântecul le provoacă acestuia şi modurile prin care sentimentele şi gândurile contribuie în
funcţionarea vieţii clientului. De exemplu un cântec în care se vorbeşte despre prietenie ar
pute provoca clientului sentiment de confort şi plăcere. Clientul va urma să identifice
modalităţi prin care aceste sentimente să fie folositoare în combaterea stresului şi anxietăţii, în
ceea ce priveşte prietenia sau orice altă situaţie. Această tehnică oferă o perspectivă atât
clientului cât şi consilierului despre viaţa clientului situatia, trecutul şi funcţionarea vieţii
acestuia.

Reformularea
Prin reformulare, terapeutul si pacientul generează noi perspective pozitive si
cognitive. De exemplu, un client care are dificultăţi să inţeleagă o situatie ce-i generează o
stare tensionata, ar putea reformula aceasta sub forma ingrijorării părintești pentru siguranta
copiilor.

13
 Urmând indicatiile, clientul este rugat sa găsească o bucaţică de cantec scris sau
înregistrat care sa descrie cateva din sentimentele care au fost identificate in procesul
reformulării. Dupa care, clientul impreună cu consilierul asculta melodia. Următorul pas este
al clientului de a exprima de ce a ales aceasta muzică şi ce sentimente a evocat aceasta.

Cantecul meu propriu

Pentru tehnica „cantecul meu” clienţii tineri pot inventa un cântec scurt despre ceea
ce-i deranjează sau despre ceea ce se întâmplă în vieţile lor. Prin crearea cântecelor creşte
auto-cunoaşterea şi eliberarea emoţională şi de asemenea facilitează rezolvarea de probleme şi
aptitudinile de scriere.

Cântecele ca şi lecţie
În folosirea cântecelor ca şi lecţie consilierul selectează un cântec cu un mesaj pozitiv.
Cântecul poate să fie unul foarte popular prin rândurile tinerilor sau poate să fie unul scris
special pentru copii, cum ar fii: „Am o multime de sentimente şi sunt bune” (Bowman1985).
După ce copiii au învaţat cântecul, consilierul invită copii sa stea şi să cânte cântecul.
Mişcările şi gesturile sunt incorporate să meargă cu versurile. De exemplu
În cântecul lui Bowman copiii pot sării când în cântec se spune „sari”sau ridică
degetul mare in sus şi arata semnul ok atunci cand in cantec „ei sunt ok”. După ce copii căntă
cântecul, consilierul duce discuţia inspre sentimentele identificate in cântec.

Colaj muzical
În colajul muzical consilierul oferă clientului acces la un reportofon şi îi cere acestuia
să înregistreze segmente de cântece (5-20 de secunde) care să aibă o semnificaţie personală
pentru a crea un colaj muzical de 3-5 minute. Când colajul este terminat, consilierul începe o
discuţie despre cât de bine sunt evocate sentimentele în muzică. Această activitate este foaret
eficientă la adolescenţi.

Muzica şi culorile
În activitatea terapeutică „muzica şi culorile” clientului i se cere să asculte o bucată
dintr-o melodie care să aibă semnificaţie personală pentru acesta. Apoi clientului i se cere să
vizualizeze culori pe care să le asocieze cu muzica. După ce acesta a identificat culorile
clientului i se cere sa discute depre culori şi despre ce ar putea reprezenta aceste culori.

Melinda este o fată de 15 ani in clasa a IX a. Până de curând aceasta a fost o elevă
eminentă. În prezent aceasta a rămas corigentă la două materii, iar domnul Jonson, consilierul
şcolii este îngrijorat. Acesta îi cere Melidei să se întalnească pentru consilere iar ea acceptă
fără tragere de inimă. În timpul sedinţei Melinda este retrasă si tăcută. Pentru ca să

14
întocmească raportul domnul Jonson o întreabă pe Melida dacă îi place muzica. Melinda
spune că îi place să asculte muzică şi descrie melodia ei preferată iar domnul Jonson o roagă
sa aducă acea melodie la următoarea şedinţă. La următoarea şedinţă Melinda aduce o
înregistrare a melodiei „O schimbare îţi va face bine” ( A Change Wold Do You Good –
Sheryl Crow). Melinda pune melodia intr-un CD-player şi ascultă melodia împreună cu
domnul Jonson. După ce s-a terminat melodia domnul Jonson o roagă pe Melinda să-i descrie
ce înseamnă acest cântec pentru ea. Curând Melinda îi descrie versurile animată. Versurile se
referă la aspectele pozitive ale schimbării şi la modurile în care rutina poate să fie stopată.
Melinda începe să vorbească despre rutina ei şi despre cât este de plictistă majoritatea
timpului. Ea susţine că o schimbare i-ar face bine. Când domnul Jonson o întreabă despre
şcoală aceasta îi spune că şcoala este plictisitoare şi că profesorii ar trebuii sa-şi schimbe
metodele de predare. In mod special spune că la ora de biologie nu se distrează deloc şi că
profesorul ar trebuii să facă ora mai interesantă.
Domnul Jonson o întreabă pe Melinda ce crede ea că ar face ora de biologie mai
interesantă pentru ea, iar ea răspunde ca i-ar face plăcere să studieze fluturii sau moliile.
Domniul Jonson o încurajează pe Melinda să vorbească cu domnul Teeter, dar înainte o roagă
pe Melinda sa incerce un joc de rol despre cum să facă asta în mod efectiv.
În acest moment Melinda incepe să vorbească emoţionată despre despre modurile în
care ar putea aduna informaii pentru proiect şi să-si prezinte proiectul în clasă. Cu mândrie
spune ca ar putea să fie „experta in insecte” din clasa ei. Domnul Jonson o vede pentru prima
dată pe Melinda emoţionată cu privire la şcoală şi entuziastă in ceea ce priveşte realizarea
unui proiect. La următoarea şedinţă Melinda îi spune consilerului că a vorbit cu domnul
Teeter care a afirmat ă un proiect cu fluturi ar fii „exact lucrul de care ar avea clasa nevoie” şi
că Melinda ar putea să fie liderul acestui proiect care va implica întreaga clasă.
Pe măsură ce domnul Jonson şi Melinda au început să stabilească noi obiective
entuziasmul Melindei pentru şcoală începea să crească. Pentru siguranţă, domnul Jonson o
roagă pe Melinda să mai asculte odată melodia pe care aceasta a adus-o la inceputul şedinţelor
de consiliere. Pe măsură ce ascultă cântecul pentru a doua oară Melinda spune cu mândrie că,
acest cantec a devenit al ei şi este convinsă ca „ o schimbare iti poate face bine”.

Marionetele
Marionetele sunt eficiente în consilierea copiilor şi sunt deosebit de importante in
stabilirea încrederii şi raportului (Carter, 1998). Jocul cu marionetelele oferă tinerilor clienţi
posibilitatea de a transpune sentimentele lor cu privire la alţii în păpuşi (Brofield, 1995). Prin
această transpunere marionetele oferă o siguranţă atât fizică cât şi psihică care facilitează
autoexprimarea cu privire la situaţii şi evenimente problematice. Asadar copiii pot proiecta
asupra marionetelor sentimentele pe care le consideră inacceptabile pentru ei înşişi, sau pot
folosii pentru a obţine măiestrie pentru situaţiile unde ei consideră că nu au control.
Consilierii care folosesc marionetele trebuie să aibă aptitudini in manipularea si
operarea acestora. Indiferent dacă consilierul foloseste marionete de material sau designuri
mai elaborate, operarea cu marionete cere o anumită dexteritate fizică si multă practică.

15
Aşadar este nevoie de o oarecare pregătire. Selecţia marionetelor depinde de cât de uşor pot
fii mânuite şi de nevoile clientului (carter, 1998).
In timpul jocului cu marionetele, consilierul trebuie să evalueze anxietetatea clientului
si să observe semnificţia a ceea ce se întâmplă (Bromfield, 1995). Clientului trebuie ă ii se dea
voie să stabilească pacea în jocul cu marionetele şi la fel de important, este şi faptul că jocul
cu marionetele trebuie să fie adaptat la nivelul de dezvoltare al clientului (Jonson, 1997).
Teatrul de păpuşi ilustrează modul de folosire al marionetelor.

Teatrul de păpuşi (Irwin, 1991)

Materiale: 15-20 de marionete (făcute de mână sau achiziţionate) pentru a stimula interesul
copiilor şi pentru a oferii o şansă reală, etapa marionete
Categorii: familia realistă (tată, mamă,soră, frate-negru şi alb), regalităţi (rege, regina,
cavaler, domniţă, prinţ, prinţesă), ocupaţii ( poliţist, asistentă, invăţător, pompier, cowboy,
poştaş), animale ( de casă si sălbatice), monştrii (diavol, vrăjitoare, căpcăun, schelet).
Proceduri:
1. Introducere: intrebaţi copilul dacă doreşte sa spună o poveste folosind marionetele
ca şi personaje. A se evidenţia faptul ca fiecare copil ar trebuii să decidă
dacă acesta vrea sa se joace si ca povestea poate sa fie oricare işi doreşte
acesta.
2. Selecţia: invitaţi copilul sa-si aleagă marioneta pe care vrea sa o folosească.
3. Incălzirea: invitaţi copilul să ia marioneta pe care acesta a ales-o in zona din
spatele scenei si introduceţi personajele pentru show. Introducând
marionetele copilul este ajutat sa se pregătească pentru poveste. Dacă,
copilul pare sa aiba probleme să inceapă povestea, puneţi copilului intrebări
deschise si inchise despre personaje, cum ar fii: “şi aceasta este…”, sau
“acesta pare să fie un cowboi, povesteşte-mi despre el”.
4. Jocul: după introducere spuneţi: “şi acum povestea”, majoritatea copiilor vor fii
suficient de intrigaţi pentru a incepe propria lor poveste. Observaţi complotul
si acţiunea. Dacă copilul pare sa se fii blocat la un moment dat, comentaţi cu
cele 5 intrebari constructive (cine, ce, unde, cand, de ce).
5. Post-joaca, interviu cu personajele: vorbiţi direct cu păpuşile. Acest interviu va va
ajuta sa clarificaţi complotul si temele povestirii – ce s-a intamplat sau ce nu
s-a inatamplat, sensurile sau motivaţiile. Concentrarea asupra marionetelor
este de a extinde jocul.
6. Interviul post-joacă: invitaţi copilul sa vorbească direct despre experienţă. Despre
ce a stimulat alegerea ei sau a lui a marionetelor sau a poveştii si dacă ceva
similar s-a intamplat in viata reală. Acest interviu ii oferă consilierului
posibilitatea de a evalua capacitatea de auto-observaţie, apărare, putere,
slăbiciune şi mecanismelor de copiere.

16
Jocul de rol
Folosirea dramei in consiliere implică spontanietate si o improvizare personalizată
ridicată. Clienţii pot alege un rol care sa-i reprezinte pe ei inşişi, viaţa altora, sau caractere
simbolice. Consilierul adună informaţii din modul in care clientul işi joacă rolul. Drama
incurajează exprimarea sigură, sentimentele puternice, atât cele pozitive cât şi cele negative şi
îi oferă clientului posibiltatea de a învaţa din experientele externe. In plus jocul de rol
incurajează interacţiunea socială, invaţarea, conştientizarea, creativitatea si spontaneitatea
(Edwards & Springate, 1995). In acelaşi timp aceste tehnici functionează ca un mediu pentru
dialog si naraţiune (Chesner & Hahn, 2002). La grupuri, drama este folositoare in facilitarea
interacţiunii intre membrii grupului şi are multe utilităţi in stabilirea si menţinerea raportului.
(Cattanach, 1997). Consilierii pot folosii costume pentru a facilita jocul de rol si pentru a ajuta
copii in schimbarea rolurilor (de la pasiv la agresiv, de la puternic la slab, de la bun la rau).
Jocul de rol oferă clienţilor odată cu posibiltatea e a repeta noile abiltăţi si de a exersa
situatii stresante fară prezenţa stresului (Thompson, 1996). Jocul de rol poate fii iniţiat in mai
multe feluri. Consilierul poate sa-i ofere clientului o problemă şi să-i ceară acestuia să o
rezolve. Situaţia poate sa fie una pe care clientul a experimentat-o sau nu, sau o situaţie faţă
de care clientul să prezinte anxietate. De exemplu, consilierul ar putea sugera o situaţie in care
un adolescent are un conflict cu unul dintre părinţi. In aceasta situaţie, adolescentul poate juca
un rol in care sa inceapă o conversaţie conflictuală cu părintele. Adolescentul poate sa joace
ambele roluri atât al sau cat si al părintelui ca mijloace de perspicacitate. Acest tip de joc de
rol îi oferă clientului oportunitatea de a practica strategii şi de a-şi creşte abilităţile de imitare
(Akande, Akande, & Odewale, 1994).
O alta formă de joc de rol este inversarea rolurilor. Copilul sau adolescentul poate sa
fie rugat sa joace rolul unei persoane semnificante din viaţa acestuia (părinte, rudă, profesor )
cu care clientul are dificultati. In mod similar, Hackney si Cormier (1996) au sugerat un joc
de rol in care tânarul client sa joace doua roluri: cel de sinele public si cel de sine interior.
Acest tip de joc de rol incurajeaza clienţii să se confrunte cu diferite aspecte ale personalităţii
lor si ale comportamentului acestora.

Dialogarea cu scaunul gol

Dialogarea cu scaunul gol, inflenţată de constructele terapiei Gestalt, este un exemplu
al modului in care drama si jocul de rol pot fi integrate intr-o relaţie de consiliere. Acest tip de
joc de rol este foarte valoros in ajutarea copiilor si adolescentilor in confruntrea cu situatii
conflictuale.

Materiale: doua scaune

Procedura: clientul vorbeste cu un scaun gol ca si cum ar fii cineva din viata lui (părinte,
rudă, prieten, profesor). Daca un copil are dificultăţi in vorbirea cu un scaun gol consilierul
poate sa-i cera clientuli să incerce să vorbească cu un animal impăiat.

17
 Antonio este este un copil de clasa a VIII a, care este nou in şcoală. Câţiva din
profesorii săi au observat ca Antonio nu işi face prieteni si evită să se implice in activităţi
şcolare. Consilierul şcolii, domnul DeBrito, este ingrijorat ca Antonio se simte străin faţă de
ceilalţi elevi şi îi cere acestuia să vină in biroul său. Dupa ce a vorbit cu Antonio depre şcoala
in care fusese inainte, domnul DeBrito a observat că Antonio a fost şi in cealaltă şcoală la fel
de timid. Il intreaba pe Antonio “dacă lucrurile in această şcoală ar putea sa fie diferite, ce ai
schimba?”Antonio se gândeste puţin după care răspunde “aş fii unul dintre băieţii…. implicaţi
in sport si alte activitati şcolare”. “Ce crezi că te opreşte să fii aşa?”intreabă domnul DeBrito.
Antonio se uita in jos spre podea şi spune, “nu ştiu ce sa spun sau ce să fac. Mi se leagă limba
şi ma fac de râs. Aşa ca este mai uşor să nu zic nimic.”
Domnul DeBrito işi asigură clientul ca mulţi adolescenţi sunt sfiosi şi mai adaugă
faptul ca timiditatea lui Antonio ii stă in cale. Consilierul ia o bucată de hârtie şi o imparte in
trei coloane. La inceputul primei coloane scrie: “activitate”. La cea de a doua coloana scrie:
“rezultate pozitive” iar la cea de a treia coloana scrie “rezultate negative”. Îi dă hârtia lui
Antonio şi îi spune: “aş vrea să scrii in rubrica de activităţi cel putin cinci lucruri pe care ti-ar
place sa le faci. Apoi in urmatoarea coloana sa scrii cel putin trei rezultate pozitive posibile
din fiecare activitate si trei rezultate negative posibile. Sa aduci inapoi acesat hârtie la
urmatoarea noastra întâlnire.”
La urmatoarea şedinţă, Antonio ii arată consilierului lista. Lista lui de activitati include
alaturarea lui la un club de calculatoare şi vorbirea cu un alt student. Domnul DeBrito
intreabă, “Antonio dacă ar fii să vorbeşti cu un alt student pe care l-ai alege, si ce ţi-ar place
sa-i spui?”. Antonio se gândeşte pentru o cateva secunde după care spune ca i-ar place sa
vorbescă cu Tom care este in clasa de istorie şi in echipa de fotbal.
“Antonio poti să pretinzi ca Tom stă in acest scaun gol si să-ţi imaginezi ca-i spui
ceva?”intreabă domnul DeBrito. Continuă şi îi explică, ca uneori cand oamenii au dificultăţi
in a vorbii cu cineva, pot sa o facă mai uşor in realiatate dacă inainte au exersat. Antonio pare
putin suspect dar acceptă până la urma să incerce. Se uită la scaunul gol şi spune, “Bună Tom,
numele meu este Antonio si tocmai m-am mutat aici. Am fost ieri la meci şi cred ca ai jucat
foarte bine.“
Cand a terminat de vorbit, Domnul DeBrito îi spune ca e un bun inceput şi îl
incurajează sa continue sa vorbească. Antonio se uita la scaunul gol din nou si incepe sa
vorbească iar despre joc. Urmatoarele cateva şedinte au repetat aceste dialoguri cu scaunul
gol, indreptânduse si către alţi elevi despre care Antonio spunea ca ar vrea sa-i cunoască şi
stabilesc obiective pentru el care să le practice in viaţa reală. Câteva săptămâni mai târziu,
domnul DeBrito observă că Antonio işi petrece timpul in cantină cu un mic grup de elevi. La
putin timp după aceasta Antonio se opreşte in biroul domnului DeBrito şi îi spune acestuia ca
se inţelege bine cu colegii săi de şcoală şi că s-a şi alăturat clubului de calculatoare.

Povestirile
Povestirile sunt folosite ca mijloc de comunicare de secole, oferă o modalitate
indivizilor de a-şi exprima identitatea (Miles, 1993). Povestirile sunt un puternic mijloc de

18
explorare a experienţelor dureroase şi pot fii folosite in mod eficient cu copiii si tinerii
adolescenti pentru ai ajuta sa câştige înţelegere personală şi auto-acceptare. Poveştile pot fii
despre nenumarate subiecte: clientul, familia clientului, caractere fictive din cărţi, desene
animate, televiziune sau filme, sau alte personaje pe care copilul să le inventeze. Singura
limita in tematica poveştii este imaginaţia clientului sau a consilierului.

Tehnica povestirilor mutuale -reciproce

Tehnica povestirilor reciproce, descrisă de Gardner (1979), a fost folosită efectiv la
copii depresivi şi suicidali şi este foarte potrivită pentru copii cu vârste cuprinse intre 9 si 14
ani (Kottman & Skyles, 1990).
Materiale: reportofon
Procedura:
1. Întrebaţi copilul dacă vrea să lucreze cu dumneavoastră să faceţi o casetă cu o
poveste la tv sau la radio in care copilul să fie oaspetele de onoare.
2. Porniti reportofonul şi faceţi câteva scurte afirmaţiide introducere. Pentru a-l ajuta
pe copil să-şi intre mai bine in rol, cereţii copilului să-şi spună numele,
vârsta, şcoala şi clasa.
3. Apoi cereti copilului să spună o poveste. Majoritatea copiilor vor incepe cât de
repede, dar unii au nevoie de puţin timp de gândire sau au nevoie de ajutor
să inceapă. Dacă copilul are nevoie de ajutor intrebaţi-l despre pasiunile lui,
hobby, familie, ş.a.
4. Cât timp copilul spune povestea luaţi notiţe cu continutul poveştii şi posibilele
sensuri.
5. După ce copilul a terminat povestea intrebaţi dacă povestea are o morală. De
asemenea cereţi mai multe detalii si intrebaţi şi dacă exsistă itemi specifici.
6. Comentaţi povestea, cât de bună a fost (emoţionantă, interesantă, neobisnuită, etc).
7. Opriţi reportofonul şi comentaţi povestea copilului impreună cu el pentru a obţine
informaţiile de care aveţi nevoie pentru a vă pregătii varianta dumneavoastra
de poveste. Puneţi copilul sa decidă care personaje din poveste l-au
reprezentat pe el şi care au reprezentat personaje importante din viaţa lui, ce
simboluri foloseşte copilul şi ce crede in general despre atmosfera din
poveste. Să luaţi in considerare si reacţiile emoţionale pe care le-a avut
copilul in timpul povestirii. Foslositi moralitatea poveştii pe care copilul a
ales-o, găsiţi solutii mai bune decat cele din poveste.
8. Porniţi reportofonul si spuneţi povestea voastră, care ar trebuii să conţină aceleaşi
personaje şi situaţii ca şi in povestea initială dar să aveţi o rezolvare mai
bună la conflict. In poveste identificaţi alternative la probleme si indicaţi
faptul că, comportamentul se poate schimba. Povestea ar trebuii să
accentueze adaptări mai sănatoase.

19
 9. Opriţi reportofonul si intrebaţi clientul dacă ar vrea sa asculte povestea intreagă.

Metaforele
Consilierii folosesc in mod frecvent la copii şi adolescenţi metaforele adaugă bogăţie
la descriere si oferă simboluri memeorabile pentru copil (Bowman, 1995). Metaforele sunt
des folosite pentru descrierea caracteristicilor induviduale sau de grup, procesate si realizate
in termeni familiari copilului. In plus metaforele ajută clientul să inteleagă experienţe care nu
sunt uşor de descris. Metaforele sunt abundente in literatura copiilor, in povestile cu zâne,
desenele animate si emisiunile televizate pentru copii care conţin lectii (invăţăminte) sociale
si emoţionale. Metaforele sunt de mare ajutor in înţelegerea empatică a unei probleme (cum ar
fii timiditatea), prezentarea unui feedback (folosirea unui obiect pentru a complimenta
aspectele pozitive ale comportamentului şi de a confrunta aspectele negative ale
comportamenului ), şi oferind afirmaţii accentuand puterea mai degrabă decât
comportamentele specifice) (Bowman, 1995).

1. Determinarea preferinţelor clientului (desenele preferate, jocuri, hobby-uri,

animale, etc.)
2. Din consilierile anterioare, se determină aria de probleme a clientului provocările
şi puterea personală. Evaluarea primelor simţuri învaţate (vizuale, auditive,
kinestezice).
3. Construiţi o poveste care intevine in informaţie. Păstraţi povestea scurtă şi la
obiect.
4. Nu interpretaţi sau explicati povestea clientului. Ajutati clientul să exploreze noi
posibilitati (finaluri diferite, etc.) prin aducerea poveştii la realitate.

Filmele şi metaforele
Filmele oferă o bogaţie de ilustratii metaforice. Multe filme care sunt familiare
copiilor si adolescenţilor pot fi selectate. Datorita poveştii Vrajitorul din Oz care este
familiară pentru majoritatea adolescenţilor, poate ilustra metafore cu privire la abuzul de
droguri. Dacă Vrajitorul din Oz, Dorothy are trei prieteni Leul, Sperietoarea de Ciori şi Omul
de Tinichea. Aceşti prieteni pot reprezenta Rugaciunea Seninatatii. In Rugaciunea Seninatatii
participantii pot cere “seninatatea de a accepta lucrurile care nu pot fii schimbate” (Omul de
Tinichea), “curajul de a schimba lucrurile care pot fii schimbate”(Leul) şi “puterea
inţelepciunii de a cunoaste diferenţa” (Sperietoarea de Ciori) după ce inţelesul metaforic este
iduntificat, consilerul poate cere clienţilor dacă ei pot accepta lucrurile care nu pot fii
schimbate. Cum ar fii de exemplu faptul ca părintii divorţează sau ca unul dintre bunici a
murit. Consilierul poate intreba clientul şi dacă acesta poate accepta sau nu schimbarea.
Un alt exemplu de metaforă are loc cand Toto o muşcă pe Elmira Gulch, care mai
târziu devine Vrajitoarea cea Rea. Acest incident o conduce pe Dorothy la probleme cu legea.

20
Consilierul poate folosii acest exemplu (muşcătura câinelui) pentru a spune că lucrurile
mărunte pot duce la problemem mari. Clientul ar putea fii intrebat dacă au existat probleme
mici care au dus la probleme mai mari in viaţa clientului. Consilierul poate intreba de
asemenea clientul dacă acesta sau alţi membrii ai familiei au avut probleme cu legea. Mai
târziu in poveste, Vrajitoarea cea Rea o urmareşte pe Dorothy neobosită. Acesta poate
simboliza modul in care dependenţa poate urmarii pe cineva. În timpul urmăririi maimuţele
zburatoare se ataşează de Dorothy ilustrând proverbul Alcoliciilor Anonimi de “a avea o
maimuta in spate”. Consilierul îl poate intreba pe client dacă a avut vreodată o “maimuţă in
spate”. Dacă clientul spune da, consilierul poate să exploreze mai departe.
Cu privire la rolurile in familie, fam Munchkins poate exemplifica organizatia care
credea greşit că Dorothy are puteri speciale. Ca şi multe alte organizatii fam. Munchkins
spune “nu face asta si nu face aia” dar nu vin niciodată cu un exemplu specific şi concret. In
plus Vrăjitorul poate ilustra rolul sponsorului care ajută, dând un sens Rugaciunii Seninatăţii
prin găsirea calităţilor pozitive existente în prietenii lui Dorothy şi prin incurajarea lor ca
aceste calităţi să poată fi vazute. Vrăjitoarea cea bună de asemenea ilustrează rolul
sponsorului arătându-i lui Dorothy că răspunsul la întrebările pe care le are sunt in ea insăşi, şi
că in final nu este nici un loc, ca şi acasă. Sponsorul poate sa ajute dependenţii sa vadă că
răspunsurile la intrebările lor se afla desigur “acasă” ceea ce reprezintă o stare de spirit, in
ceea ce priveşte a te simţii bine cu tine insuşi. In sfârşit consilierul poate intreba clientul unde
se regăseşte mai mult, in Sperietoarea de Ciori, in Leu, sau in Omult de Tinichea (Alison,
comunicare personala, Februarie7, 2002).
Vrăjitorul din Oz nu este singurul film care are mesaje sub forma de metafore. Alte
exemple de filme bogate in metafore sunt: Războiul Stelelor, Omul Păianjen, Lilo şi Stich, şi
Mulan. Aceste filme şi altele pot fii folosite efectiv de consilieri pentru a ilustra multe puncte
de vedere şi in asistarea clientilor la clarifiacrea problemelor.

Terapiile scrise
Scrisul a fost folosit de decenii pentru a ajuta individualităţile să-şi dezvolte
perspectivele. În consiliere scrisul sporeşte conștientizarea, ajutând clienţii în organizarea
gândurilor şi sentimentelor furnizând eliberare catartic emoţională şi contribuind la integrarea
personală şi a siguranţei personale.
Scrisul este în particular benefic pentru adulţi şi ceilalţi copii mai mari. De asemenea
consilierii adesea găsesc , că scrisul poate fi folosit cu copii tineri între 3 -5 ani, consilierul
putând folosi aceasta ca o înregistrare.
Exemplele scrisului terapeutic includ:
- corespondenţa: este folosită când clientul nu este capabil să susţină un
dialog verbal cu o altă persoană
- jurnalul scris: poate fi o tendinţă a consilierii structurată în oarecare fel
- scrisul creativ, proză sau poezie. este folosit pentru a clarifica
proiecţiile , pentru a cerceta problemele şi soluţiile sau pentru imaginaţie

21
 - scrisul structurat: include alcătuirea de liste, scrierea de ilustraţii ,
răspunsuri la întrebări închise / deschise sau sentimente în afara
întrebărilor sau intervenţiilor
În orice tehnică a scrisului clientul ar trebui să spună care gramatică , stil, pronunţie,
punctuaţie nu sunt importante.

Autobiografia
Autobiografiile pot să descrie un aspect specific al vieţii cuiva sau pot să acopere
întreaga durată a vieţii. Autobiografiile ajută clienţii să-şi exprime sentimentele , să-şi
clarifice preocupările şi să lucreze pentru rezolvarea problemelor.
În dezvoltarea unei autobiografii consilierul poate să sugereze că tânărul client încearcă
să-şi organizeze propria viaţă în interval de 2 ani şi să scrie despre asta. Pentru alţi copii
intervalul poate fi între 3-4 ani. De asemenea consilierul nu trebuie să întrerupă activitatea cu
copii tineri pentru că orice demers de consiliere poate fi util. Consilierul poate începe
sugerând clienţilor să spună unde şi când s-au născut şi orice pot să-şi amintească din primii
2 ani din viaţa lor.

Linia vieţii
Pentru tehnica liniei vieţii , consilierul îi cere clientului să deseneze o linie lungă de-a
lungul unei coli întinse de hârtie şi să pună un simbol de copil la unul dintre capetele liniei
pentru a indica naşterea. Clientul este rugat să pună simboluri deasupra (evenimente bune) sau
dedesupt (evenimente probleme) liniei .Clientul este rugat să scrie/ descrie aceste evenimente
dedesupt cu ajutorul unor simboluri. Consilierul discută cu clientul evenimentele variate care
s-au întâmplat în propria viaţă.
Exerciţiile exterioare/interioare
Pentru acest tip de exerciţii consilierul îl roagă pe client să deseneze o linie în josul
mijlocului unei coli de hârtie făcând 2 coloane , apoi etichete pentru coloane cu „exterior şi
interior.”
Coloana exterioară reprezintă evenimentele memorabile care s-au întâmplat la un
mement dat în timp.
Coloana interioară reprezintă sentimentele clientului în relaţie cu aceste evenimente.
Clientul trebuie să completeze coloanele care servesc ca stimul pentru discuţie. De exemplu
dacă clientul spune că el/ea s-a schimbat , a progresat la un moment dat înseamnă că trebuie
să meargă în coloana exteroară. Sentimentele pe care clientul le asociază cu schimbarea ar
trebui să fie în coloana interioară. Consilierul ar trebui să-l ajute pe client să prelucreze
sentimentele asociate cu cuvinte în coloane.

22
Scrierea neîntreruptă, susţinută şi silenţioasă (tăcută)
Pentru această tehnică de scriere consilierul ar trebui să îi ceară clientului să scrie jos
orice începe să-i treacă prin minte până când consilierul îi spune să se oprească. O perioadă
tipică este între 3 şi 5 minute. La sfârşitul acestui exerciţiu consilierul şi clientul discută
despre ce s-a scris. De exemplu dacă clientul scrie cuvinte care redau sentimente negative (
tristeţe, supărare , frică,) consilierul poate să analizeze cu clientul de ce el sau ea au aceste
sentimente şi să încerce să fixeze ţintele (scopurile) permiţând clientului să scrie aceste
sentimente. Dacă clientul descrie sentimente pozitive consilierul poate vorbi cu clientul de
unde vin aceste sentimente şi crează strategii pentru a le susţine.

Tehnici multiculturale
Copiii şi adolescenţii care sunt conştienţi de originile multiculturale sunt mai toleranţi
şi mai puţini critici la adresa altora . Ei mai puţin probabil vor crea o stereotipie negativă şi
vor fi mai mult capabili să tolereze diferenţele dintre persoane. Tehnicile următoare pot fi
folosite pentru a crea şi pentru a spori conştiiţa multiculturală la copiii şi adolescenţi.

Ce este un nume?
„ Ce este un nume?” poate fi folosit în fiecare grup individual sau de consiliere. Este
un exerciţiu simplu în care clienţii spun cum au primit primul lor nume. De exmplu un client
poate să spună „Eu sunt David şi am fost numit David pentru că personajul biblic favorit al
tatălui meu a fost David.” Un alt client poate să spună că ea a fost numită Maria pentru că
familia are o tradiţie din a numi cea mai mare fată Maria. Acest exerciţiu poate fi folositor
pentru a identifica dinamici importante în cadrul familiei precum : religia , valorile, tradiţiile,
istoriile de familie şi conştiinţe culturale.

Diversity Bingo
Obiective: să încurajăm clienţii să devină mai conştienţi de diversitate
Tipuri de activitate: grupul
Instrumente: creion , hârtie şi cărţi bingo cu 25 de pătrate
Instrucţiuni de lucru: în jocul bingo prima persoană care completează toate pătratele câştigă.
Jucând „Diversity Bingo”consilierul îi cere clientului să găsească pe cineva în grup care
îndeplineşte una dintre următoarele criterii şi scrie numele acelei persoane în căsuţă. Astfel cu
orice joc bingo primul client care completează toate pătratele câştigă jocul.
Primul pătrat este un pătrat gol , deci clientul potriveşte cele 24 pătrăţele bingo rămase
care au întrebări precum:
Cine din grupul acesta:1. A fost născut înainte de 1995?
2. Are părinţi sau bunici care trăiesc în afara SUA?

23
 3. A întâlnit pe cineva care este american nativ?
4. A întâlnit pe cineva care este american -african?
5. A întâlnit pe cineva care este american- spaniol?
6. A întâlnit pe cineva care este american- asiatic?
7. Cunoaşte pe cineva care a fost născut în afara SUA?
8. Ştie pe cineva care este mai învârstă de 75 de ani?
9. A vizitat o ţară din afara SUA?
10. Ştie pe cineva care are o tulburare psihică?
Aceste întrebări însoţesc sau susţin exemplele. Consilierul trebuie să alcătuiască
întrebările pentru a satisface nevoile clienţilor.

Visul Catcher
Visurile fac parte integrantă din lumea copiilor şi a adolescenţilor.Tehnica „Dream
Catcher” este împrumutată din cultura americană nativă, care subliniază că visele pot fi bune
sau rele.Americanii nativi au o tradiţie a păstrării unui vis „catcher” în propria casă, de obicei
în dormitor astfel că în timpul nopţii visul Catcher poate cuprinde atât vise bune, cât şi vise
rele.Urmând tradiţia, visele bune ştiu cum să doarmă în afara plase i visului catcher şi să iasă
pe un plan secundar fără a se ataşa de visul catcher.În contrast, visele rele nu ştiu cum să iasă
în afara „plasei”, deci ele rămân prinse „în plasă”, până dimineaţa următoare când dispar la
prima lumină a zorilor.
Tehnica visului catcher oferă o oportunitate pentru clienti pentru a discuta despre
visele lor.Consilierii pot folosi aceasta tehnica pentru a extrage atat sentimentele bune cât şi
cele rele şi pe deasupra liniştesc temerile asociate cu visele.Pe deasupra, această tehnică oferă
o bună oportunitate pentru a implica şi părinţii în procesul de consiliete.
Obiectiv: să identifice sentimentele asociate cu visele
Materiale: pipete de curăţat (de obicei două), destul de largi pentru a face un cerc cu
un diametru de 2-4 inch.Sfoară sau aţă destul de lungă între 1-3 inch pentru a face o plasă
(ţesătură) înăuntrul pipei de curăţat.Sfori (aţe colorate), pipe de curăţat şi pene care să atragă
copii.
Clientul să descrie un vis pe care l-a avut.Consilierul îi cere clientului să asocieze o
emoţie sau un sentiment cu un vis.Consilierul vorbeşte cu clientul despre rolul visului catcher
în prinderea viselor rele sau în eliberarea viselor bune şi totodată fixează realitatea visului.
Cu clientul vorbeşte despre cum să aibă un vis catcher în propria cameră, care ar putea
fi folositor.Urmăreşte rolul visului catcher în următoarele şedinţe de consiliere.

24
Cercul multicultural
Cercurile multiculturale pot fi folosite în oricare consiliere individuală sau de grup.
Consilierul dă nume de anumite subiecte / pribleme iar clientul se mută în centrul
cercului dacă se identifică cu subiectul sau problema respectivă.De exemplu consilierul poate
să spună: „Te rog mută în centrul cercului dacă:
1.Esti american nativ.
2.Ai un membru al familiei care este spaniol.
3.Ai locuit într-o altă ţară decât S.U.A.
4.Ai părinţi cu tulburări psihice.
5.Eşti mai mic de 10 ani.
6.Eşti mai mare de 10 ani.
7.Ai părinţi divorţaţi.
După fiecare item, consilierul spune „Dacă eşti un american nativ, te rog mută în
centrul cercului”.Consilierul acordă suficient timp când cere fiecărei persoane să pună în afara
centrului înainte de a continua cu itemul 2.
Procedura continuă până la itemul 7.Când consilierul ajută participanţii înţelege
gândurile şi sentimentele evocate din propria lui experienţă.
De obicei acest exerciţiu este dirijat cel mai adesea în cadrul grupului, dar poate fi
folosit şi individual cu clienţii.De asemenea schimbările pot fi conduse către subiecte
variate.De exemplu, dacă consilierul lucrează supărat pe management, întrebările ar trebui să
se centreze pe furie.Consilierul poate spune: „Dacă încerci să loveşti pe cineva când eşti
supărat, te rog pune în centrul cercului”.Itemul 2 poate fi „Dacă numeri până la 10 când eşti
supărat, te rog mută în centrul cercului”.Indiferent de subiect, această tehnică este eficace în
ajutarea clienţilor pentru a vedea cu ce şi pe cine identifică ei şi asociază.

„Tu eşti cel care împarte influenţa în viaţă”

Obiectiv: pentru a spori cunoştinţele despre diversitate şi despre tulburările stereotipe pe care
clienţii le pot avea.
Materiale:2 punţi de cărţi împărţite împreună, o punte roşie şi una albastră
Procedura: această tehnică poate fi folosită individual sau cu grupurile şi este efectiv
specializată cu adolescenţii.Consilierul împarte 4 cărţi la întâmplare fiecărui client şi le cere
să păstreze cărţile cu faţa în jos.Fiecare dintre cărţi are o conotaţie multiculturală, oricum
clientul nu spune interpretarea până când cărţile nu au fost împărţite.
După ce clienţii primesc cărţile, consilierul explică că acele cărţi crează un profil al
clientului bazat pe combinarea cărţilor împărţite.Cartea împărţită prima dată, se referă la gen.
De exemplu dacă prima carte împărţită clientului este roşie, clientul este o femeie, iar dacă
cartea este albastră, clientul este bărbat. A doua carte se referă la înălţime. Dacă a doua carte

25
împărţită este o treflă, clientul este mai înalt de 6”6”. Dacă a doua carte este inimă, clientul
este înalt de 6”. Un diamant indică înălţimea clientului de 5”2” şi o sapă ne spune despre
client că este mai mic de 5”2”. A treia carte indică vârsta.Aceasta este determinată de
totalitatea valorilor de pe faţa cărţilor. De exemplu 1 as=1 punct, 1 rege=10p., 1 regină=10 p.,
1 valet=10 p.Dacă cartea este de 2, 3, 4-10, valoarea este dată de valoarea de pe faţa cărţii
(2=2p.,9=9p.).Dacă totalul de puncte este un nr. impar, clientul are 39 de ani sau mai
tânăr.Dacă totalul este un nr.par, clientul este de 40 de ani sau mai bătrân.
A patra categorie în alcătuirea profilului este aceea a tulburărilor psihice.Dacă cea de-a
patra carte împărţită clientului este un as, rege sau regină, persoana are o boală de debilitate
foarte serioasă pe termen lung, cauzată de o slăbire psihică, de scleroze multiple sau paralizie
cerebrală.Dacă valoarea cărţii este valet sau 10, clientul are o origine importantă.Dacă
valoarea cărţilor este 9,8 sau 7, clientul are o înfăţişare psihică cu probleme.Dacă valoare
cărţilor este 6, 5 sau 4, clientul are o problemă de comportament.
Consilierul discută profilele.De exemplu, după ce profilul este obţinut din cărţile care
au fost împărţite, consilierul poate cere clientului să urmeze întrebările.Dacă clientului i se
potriveşte profilul:
1.Ce crezi despre profilul pe care l-ai obţinut?
2.Bazându-te pe profil care crezi că este cel mai pozitiv aspect din viaţa ta?
3.Care este cel mai puţin pozitiv aspect din viaţa ta?
4.Care este marea ta speranţă pentru lume?
5.Dacă ai putea să schimbi una dintre cărţile care au fost împărţite, care carte ar fi
aceea?Explică.

Intervenţii în probleme specifice

 Stima de sine
Stima de sine scăzută este o problemă răspândită la copii şi adolescenţi. În mediul
copiilor stima de sine scăzută poate fi debilitantă, fiindcă contribuie la violenţă, performanţe
academice scăzute, abuz de substanţe şi sarcini nedorite în rândul fetelor adolescente. În plus,
stima de sine scăzută este un factor de risc pentru suicid, care este al doilea în lista cauzelor
mortalităţii în adolescenţă (după accidente). (Bracken, 1996)
Părinţii şi ceilalţi adulţi deseori greşesc neintenţionat “ajutând” la scăderea stimei de sine prin
exagerarea importanţei performanţelor şcolare sau a relaţiilor cu covârstnici. Sunt mulţi
tehnici, ca următorii, care ajută la construirea stimei de sine .

Realizări -Accomplishments
Consilierul cere clientului să facă o listă cu realizările proprii din ziua respectivă. În
primul rând trece pe listă itemii importanţi, apoi pe cei cu o importanţă medie şi la urmă

26
itemii cei mai neînsemnaţi. Consilierul trebuie să ajute clientul, aratându-i ce a realizat, şi
înştiinţând clientul că aceste realizări sunt succese. (Carter-Scott, 1989)

Cum să fii, cum să nu fii-How To Be, How Not To Be

Consilierul cere clientului să completeze o hârtie cu titlul “Cum să fim” şi una cu titlul
“Cum să nu fim”. Clientul are 10 minute să scrie pe hârtie tot de ce se aminteşte că adulţii
semnificativi din viaţa lui (părinţi, profesori) i-au spus despre reguli comportamentale. Când
clientul a terminat lista, consilierul discută cu el / ea despre ceea ce a învăţat, să determine
dacă copilul este axat pe greşeli şi pe negativ. Consilierul discută părţile pozitive şi succesele
de pe listă şi subliniază că trebuie să punem mai multă energie pe succese şi nu pe eşecuri.
(Frey & Carlock, 1989).

Cutia magică-Magic box

În acest joc consilierul cere clientului să pună o oglindă într-o cutie, astfel cine se uită
în cutie este reflectat în oglindă. Consilierul spune clientului: „ Am o cutie magică! Cine se
uită în cutie, poate să vadă cea mai importantă persoană din viaţa lui.” Apoi întreabă clientul
cine poate să fie cea mai importantă persoană în lume pentru el/ea. Clientul se uită în cutie .
Reacţia clientului va fi comentat de consilier. Clientul spune ce a gândit când s-a văzut în
oglindă. Consilierul explică valoarea cutiei, care constă în faptul că arată clientului că este o
persoană specială (Canfield & Wells, 1976).

USA-USA
Pentru această tehnică consilierul aduce un sac de hârtie cu inscripţia „USA”, şi lasă în
sac 5 bucăţi de hârtie, pe fiecare scrie unul dintre următorii termeni: performanţa şcolară,
relaţii cu covârstnici, sporturi, muzică/dramă, loc de muncă sau muncă acasă, fiu sau
fiică.Când clientul discută despre problemele sale cu consilier, primeşte acest sac de hârtie.
Consilierul introduce noţiunea de acceptarea de sine necondiţionată, care înseamnă acceptarea
de sine ca o persoană utilă, fără a se eticheta ca „ bun în toate” sau „în totalite rău”. Clientul
este invitat să deschide sacul, să ia pe rând fiecare bucată de hârtie, şi să îşi acorde puncte în
fiecare domeniu (de la 1 la 5 , 1 = scăzut, 5 = ridicat). Consilierul încurajează clientul să se
gândească la aceste domenii, în loc să se concentreze doar pe unele incidente izolate. Clientul
împarte cu consilier evaluările făcute, care subliniază că fiecare dintre aceste dimensiuni face
parte din persoană, şi dacă într-un domeniu nu este atât de bun, asta nu înseamnă că este o
persoană rea. Fiecare om are părţile sale bune şi rele, este important doar faptul să ne
acceptăm cu punctele noastre tari şi punctele slabe (Vernon, 2002).

Mantra pozitivă-Positive Mantra

Clientul închide ochii şi repetă următoarea teză: „Orice ai zice sau ai face, sunt o
persoană utilă.” Chiar dacă acest exerciţiu se pare simplu, poate avea efecte profunde dacă îl

27
repetăm. De fiecare dată când clientul începe exerciţiul, consilierul îi cere să se amintească de
o persoană din trecut care vroia să-l ( să o) blameze. Clientul este instructat să repete cu
bărbia în afară, cu voce tare şi convingătoare propoziţia învăţată. Când clientul s-a obişnuit cu
metoda şi se simte comfortabil, consilierul intervine cu enunţuri ca „ Eşti prost...urât...leneş...”
(ce a zis clientul este direcţionat spre el/ea), la care clientul răspunde „Orice ai zice sau ai
face, sunt o persoană utilă.” (Canfield & Wells, 1976).

Barcă de salvare-Lifeboat
Jocul se poate utiliza atât în consiliere individuală, cât şi în consiliere de grup. Clientul
îşi imaginează că este pe o barcă de salvare, care nu poate fi manipulată dacă se află multe
persoane în ea. Pentru a evita scufundarea cineva trebuie să părăsească barca. Consilierul
cere clientului să justifice prin talentele sale unice de ce ar trebui ca el / ea să rămâne pe
barcă. Exerciţiul are valoarea în a ajuta clientul să recunoască contribuţiile sale unice şi în a
ridica stima de sine, în special la copii mai mari şi la adolescenţi.

Linia mândriei- Pride Line

În această activitate consilierul face o afirmaţie pozitivă despre o arie specifică a
comportamentului clientului. De exemplu poate să spună „ Mi-ar place să-mi povesteşti
despre timpul tău liber, de care eşti mândru.” După asta consilierul învaţă clientul să spună
„Sunt mândru/ă de...” Pot fi evidenţiate domenii ca: teme de casă, munca în şcoală, sport,
muzică, ceva specific clientului, un obicei bun, o realizare, sau ceva ce a făcut clientul pentru
altcineva. De exemplu: clientul povesteşte că merge în fiecare zi la antrenament de baschet.
Consilierul subliniază că asta este un succes, deci trebuie să fie mândru/ă pentru asta.

Ce ar fi-What If
Consilierul pune clientului întrebări de tip „ce ar fi...”. Exemplu: „Ce ar fi dacă
bicicleta ta ar ştie să vorbească? Ce ar spune despre tine?” „Itemul vorbitor” poate să fie o
periuţă de dinţi, un pat, un câine, un televizor, o bancă din şcoală, o haină, sau orice ce poate
fi cunoscut pentru un copil. O tehnică alternativă este înlocuirea persoanelor din viaţa
clientului cu obiecte. Această alternativă poate fi folosită doar dacă clientul are încredere în
consilier, este deschis, şi relaţia terapeutică este bună.

 Furie şi agresiune
Copii şi adolescenţii au foarte des probleme cu modul de exprimare a emoţiilor
negative. Exprimarea nepotrivită a furiei deseori rezultă probleme disciplinare şi dificultăţi în
relaţii interpersonale. Următoarele tehnici vă ajută în munca cu copiii şi adolescenţii care au
probleme cu furia şi agresivitatea.

28
Rupe-l-Tear It Up
Consilierul dă clientului lucruri pe care poate să le rupe, cum ar fi o agendă veche,
reviste, ziare. Clientul este încurajat să-şi verbalizeze furia, emoţiile şi gândurile în timp ce
rupe obiectele. De exemplu verbalizează furia cauzată de conflictul cu o persoană importantă
din viaţa lui /ei, în timp ce rupe agenda.

Bile Nerf1-Nerf Balls

Consilierul dă clientului câteva bile să le arunce prin cameră. Poate fi substituit cu
obiecte mici ( figurine din plastic, săculeşe cu fasole, bile de cauciuc), care nu fac daune.
Exerciţiul permite clientului să-şi externalizeze furia încondiţii sigure, şi în aceeaşi timp
ataşează o acţiune fizică la emoţie. Clientul poate să se gândească la mai multe lucruri care îl/
o supără şi apoi aruncă bila în cameră sau în curte.

Dă-i un pumn-Punch It Out

Clientul îşi canalizează furia şi agresiunea prin apăsarea, lovirea unei perne, sau unei
saci de box. Metoda prevede un mod acceptabil de eliberare de furia autostăpânirii. Ajută să
subliniem clienţilor că fiind furioşi, deseori avem „gânduri fierbinţi”(gânduri care
declanşează furia). După ce se calmează, consilierul le ajută să identifice „gândurile reci”
(care nu duc la furie). Consilierul trebuie să înveţe clientul să gândească rece în situaţiile în
care începe să devină furios.

Paralel cu animale-Parallels with Animals

Această activitate este folositoare la copii mici care nu-şi pot exprima furia.
Consilierul poate întreba de exemplu: „Cum face un câinie furios?” Apoi consilierul începe să
morăie şi să latre ca un câine şi cere copilului să participe şi el la joc. Alte animale care pot fi
amintite: ursul, tigrul, leul şi pisica. Această tehnică poate fi folosită şi la alte emoţii, cum ar fi
fericirea, tristeţea, singurătatea.

Reformulare-Reframing
Când un client spune “O urăsc pe mama mea, fiindcă nu mă lasă să fac lucruri care îmi
plac”, cereţi clientului să reformuleze propoziţia în “Îmi place…”, cum ar fi “Îmi place mama
mea, fiindcă are grijă de mine să nu trec peste limite.” Reformularea poate fi aplicată şi la
afirmaţiile despre sine. De exemplu: “Sunt prea leneş să-mi fac temele de casă.” se poate
transforma în “ Sunt aşa de implicat în chestii interesante, încât uneori uit de temele de casă.”

 Stres şi anxietate

1
Este o nume de marcă pentru jucării care sunt concepute pentru joaca în cameră.

29
 Stresul este declanşat de surse variate, cele mai frecvente fiind probleme de şcoală,
probleme în familie, probleme personale. Pentru a ajuta clientul în reducerea stresului,
consilierul trebuie să identifice ariile care cauzează anxietatea. Odată ce stresorii sunt
identificate, exerciţiile de relaxare şi tehnicile paradoxale pot ajuta în reducerea stresului şi
anxietăţii. Iată câteva din tehnicile de relaxare şi paradoxale.

Relaxarea de bază-Basic Relaxation

Consilierul spune clientului să-şi închidă ochii. Apoi spune: “Începi să te relaxezi prin
a respire adânc şi lent. Gândeşte-te la picioarele tale. Simte cum picioarele tale sunt relaxate.
Ignoră orice supărare, frică sau orice gând care încearcă să îţi vine în minte. Concentrează-te
pe respiraţie, să fie adânc şi lent. Acuma gândeşte-te la corpul tău. Este relaxat.” Exerciţiul se
continuă cu spatele, mâinii, gâtul şi capul. După 10 minute de relaxare consilierul îl/o aduce
pe client înapoi la realitate cu următoarea propoziţie: “Acum te-ai relaxat, stai în linişte un
minut. Acum deschide-ţi ochii.”Această tehnică poate fi folosită în inducerea meditaţiei prin
repetarea unui cuvânt fără sens de către client (Thompson, 1996).

Relaxare într-un loc special-Special Place Relaxation

Consilierul cere clientului să-şi imagineze un loc special, care aparţine numai lui/ei.
Consilierul spune: “ Imaginează-ţi că eşti în locul tău special. Uită-te prin jur. Ce vezi?”
Clientul descrie locul imaginat, după care este întrebat ce simte faţă de acest loc. Apoi
consilierul explică cum acest loc imaginar poate ajuta clientul în relaxare, şi că acest loc poate
fi folosit în situaţiile în care stresul ajunge să fie insuportabil pentru client. Dacă clientului îi
este greu să-şi imagineze un loc special, consilierul poate sugera un lac liniştit, munţii sau
plutirea pe nori (St. Denis, Orlick, McCaffrey, 1996).

Intervenţie paradoxală (adaptat de Thompson, 1996)-Paradoxical Intervention

Consilierul poate utiliza tehnica exagerării cu clienţii care sunt excesiv de îngrijoraţi.
Consilierul cere clientului să exagereze un gând sau un comportament dezorganizat şi îl/o
instruieşte să ia din fiecare zi o perioadă specifică de timp în care se îngrijorează pentru toate
problemele. De exemplu consilierul poate să dea clientului sarcina de a scrie în fiecare zi în
jurnal îngrijorările, supărările zilnice, care vor fi revizuite şi reapar la ora 5:00 după masă în
fiecare zi. Deseori la ora 5:00 după masă deja aceste probleme îşi pierd importanţa. La clienţii
cărora le este frică să vorbească în clasă, cereţi să stea în fundul camerei şi să nu spună nimic.
Prin exagerarea comportamentului clienţii sunt confruntaţi cu reacţiile lor în situaţiile
respective şi cu consecinţele propriilor comportamente.

 Durere şi pierdere
Când o persoană importantă din viaţa noastră moare sau trăim experienţa de a o pierde,
ca şi în cazul divorţului, mutării, copii şi adolescenţii se pot simţi abandonaţi, furioşi, trişti,

30
sau vinovaţi. Pentru cei mai mulţi aceste sentimente sunt confuze şi disturbante. Pentru a ajuta
clienţii care au aceste sentimente, consilierul le ajută să-şi identifice sentimentele şi să încerce
să le confrunte cu acestea. Intervenţiile care sunt cele mai folositoare conţin biblioterapie,
muzică, artă, scris de poezii, şi identificarea şi rezolvarea problemelor neterminate cu ajutorul
jurnalului. Tehnicile suplimentare includ următoarele:

A lua rămas bun-Saying Good-Bye

Consilierul întreabă pe client dacă vrea să mai zică ceva persoanei care a plecat. Dacă
clientul nu-şi aminteşte de nimic ceea ce ar vrea să spună, putem să acceptăm şi o povestire
scurtă despre cel decedat (divorţat, mutat). Dacă clientul nu poate verbaliza ce simte, putem
folosi tehnica scaunului gol, care va fi descris în acest capitol ( Thompson, 1996).

Scrisoare-Letter Writing
Clientul este invitat să scrie o scrisoare către persoana decedată sau plecată, descriind
de ce îi este dor de persoana respectivă şi cum este viaţa fără el/ea. Clientul decide dacă vrea
să arate scrisoarea consilierului sau altor persoane sau nu (Thompson, 1996).

Creare de casetă-Creating a Tape

Consilierul oferă clientului să concepe o casetă cu cântece care au o semnificaţie
deosebită pentru persoana plecată sau decedată, sau cu piese care după opinia clientului
i-ar fi plăcut persoanei respective. Dacă de exemplu moare bunica unui copil, copilul poate să
creeze o casetă cu muzică din vremea bunicii. Consilierul discută cu clientul ce a însemnat
sau ce ar însemna aceste cântece pentru bunica. Clientul are alegerea de a arăta sau de a nu
arăta caseta (Schoen, comunicare personală, 18. martie, 1998).

Realizarea unui colaj-Making a Collage

Consilierul încurajează pe client să colecteze poze sau mici suveniruri care reprezintă
persoana plecată sau decedată, folosind materialele pentru realizarea unui colaj (Vernon,
1997). De exemplu, dacă un copil se aminteşte că a fost dus de unchiul la circ, copilul poate
să facă un colaj de poze care descriu circul. Consilierul discută cu client cum vizita la circ i-a
făcut fericit, şi cum aceste amintiri îi dă un sentiment de comfort pentru el/ea.

SUMAR
Consilierul poate folosi cu referire la spectrul larg al tehnicilor terapeutice şi al
intervenţiilor în domenii precum: arta, biblioterapia, imagini călăuzitoare, muzică, păpuşi, joc
de rol, dramă, poveşti şi scrisul terapeutic.Pe deasupra intervenţiile pot fi folosite în aria
problemelor specifice, incluzând stima de sine scăzută, furia şi agresivitatea, stresul şi
anxietatea, supărarea şi pierderile.De asemenea tehnicile şi intervenţiile discutate aici se

31
adresează direct copiilor şi adolescenţilor în consilierea individuală, multe putând fi adaptate
pentru folosirea în cadrul grupului.
Familiarizarea cu o varietate a intervenţiilor şi tehnicilor, îi permite consilierului să
selecteze cea mai apropiată metodă pentru nivelul copiilor sau a adolescenţilor.În munca lor
cu copiii, consilierii trebuie să ţină seama de intervenţiile sau tehnicile care sunt prea dificile
sau prea complexe pentru grupul cu care lucrează.Invers, folosind tehnici prea apropiate
pentru vârsta copiilor, adolescenţii se vor plictisi.Intervenţiile sau tehnicile care depind de
scris sau de abilităţile verbale pot fi prea complexe pentru copiii tineri şi totodată confuze.Pe
de altă parte, jocurile pot să nu fie apropiate pentru unii dintre adolescenţi.
Consilierii trebuie să recunoască că unii copii răspund şedintelor de consiliere, iar alţii
sunt ostili şi neîcăpăţânat.Unele tehnici inovative cerute, care aduc un înţeles adânc, şi sporesc
cunoştinţele afective şi câştigă interiorul clientului, cuvântul personal al consilierului.

32