PETRU GHERVAN

HANDBAL:
REPERE
CONCEPTUALE

EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ

BUCUREŞTI 2014
Referenzi științifici:
Prof. univ. dr. Alexandru Păcuraru – Universitatea Dunărea de
Jos, Galați
Conf. univ. dr. Vasile Triboi – Universitatea Națională de
Educație Fizică și Sport, Chișinău

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

GHERVAN, PETRU
Handbal: repere conceptuale / Ghervan Petru. -
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-973-30-3655-5

796.322

CUPRINS

CUPRINS..............................................................................................................3
2
CAPITOLUL I. CARACTERISTICILE ȘI TENDINȚELE DE EVOLUȚIE A
JOCULUI DE HANDBAL...................................................................................5
I.1. Caracteristicile generale ale jocului de handbal....................................5
I.2. Caracteristici ale pregătirii în handbal..................................................8
I.3. Tendințe de evoluție și dezvoltare a handbalului modern...................11
I.4. Tendințe de evoluție a însușirilor jucătorilor de handbal....................13
I.4.1. Tendințe de evoluție a însușirilor somatice ale jucătorilor de handbal
.....................................................................................................................13
I.4.2. Tendințe de evoluție a însușirilor motrice ale jucătorilor de handbal 14
I.4.3. Tendințe de evoluție a însușirilor tehnico-tacice ale jucătorilor de
handbal........................................................................................................20
I.5. Cerinţe privind perfecţionarea jocului................................................25
CAPITOLUL II. CONCEPŢIA DE JOC............................................................39
III.1. Concepţia de joc în atac..................................................................40
III.2. Concepţia de joc în apărare.............................................................49
III.3. Reconsiderări privind concepția de joc...........................................53
II.3.1. Îmbunătățiri conceptuale pentru jocul în apărare.............................53
II.3.2. Îmbunătățiri conceptuale pentru jocul în atac..................................60
III.4. Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc......................67
II.4.1. Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc în apărare......67
II.4.2. Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc în atac............71
CAPITOLUL III. CONCEPȚIA DE PREGĂTIRE ȘI ANTRENAMENT.........77
IV.1. Concepția de pregătire.....................................................................80
IV.2. Principii și cerințe fundamentale ale antrenamentului în handbal. .81
III.2.1. Principiul modelării.........................................................................81
III.2.2. Principiul continuității.....................................................................82
III.2.3. Principiul eforturilor maxime..........................................................83
III.2.4. Principiul pregătirii prin repetări.....................................................84
III.2.5. Principiul pregătirii prin întrecere...................................................84
III.2.6. Principiul individualizării................................................................85
III.2.7. Principiul evaluării/măsurării..........................................................85
III.2.8. Principul planificării și evidenței....................................................86
III.2.9. Principiul obiectivelor maximale....................................................87
III.2.10. Principiul modelului competițional...............................................87
IV.3. Conținutul tehnico-tactic al jocului pe posturi................................88
III.3.1. Conținutul tehnico-tactic al jocului pe posturi în atac....................88
IV.4. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi..................................95
IV.5. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi în apărare.................96
IV.6. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi de atac....................100
IV.7. Orientări conceptuale privind eficientizarea activității în handbalul
de performanță..............................................................................................108
III.7.1. Criterii generale pentru stabilirea relaței club-jucător..................108
III.7.2. Alcătuirea echipei..........................................................................114
III.7.3. Structura de echipă........................................................................120

3
 IV.8. Modalități de perfecționare și modernizare a pregătirii în handbal
123
III.8.1. Planificarea pregătirii și adaptarea tipului de efort la noile condiții
ale competiției...........................................................................................123
III.8.2. Utilizarea extinsă a antrenamentului de individualizare /individual/
individualizat.............................................................................................127
III.8.3. Selecționarea celor mai moderne și mai eficiemte metode și
mijloace ....................................................................................................128
III.8.4. Limitarea volumului de antrenament și diversificarea formelor de
antrenament...............................................................................................129
III.8.5. Utilizarea mijloacelor nespecifice (trenajoarele)..........................129
III.8.6. Evaluarea, aprecierea și autoaprecierea (calificative) periodică a
următoarelor aspecte:................................................................................130
III.8.7. Pregătirea teoretică prin mijloace moderne...................................132
CAPITOLUL IV. COMPETIȚIA SPORTIVĂ ÎN HANDBAL........................133
IV.1. Caracteritici generale ale competiției sportive..............................133
IV.1.1. Definiție.........................................................................................133
IV.1.2. Funcții............................................................................................134
IV.1.3. Raportul antrenament-competiție, în handbal...............................137
IV.2. Sisteme de disputare a competițiilor de handbal...........................140
IV.2.1. Variante consacrate de organizare și desfășurare a competițiilor
sportive......................................................................................................140
IV.3. Sistemul competițiilor de handbal din România...........................144
IV.3.1. Caracteristici generale...................................................................144
IV.4. Competiții interne..........................................................................149
IV.5. Optimizrea sistemului competițional intern..................................162
IV.5.1. Campionat național de tineret........................................................163
CAPITOLUL V. SISTEMUL DE EVALUARE ȘI CONTROL ÎN HANDBAL
...........................................................................................................................169
V.1. Teste utilizate pe scară largă în practica sportivă a handbalului.......171
V.1.1. Modalităţi de evaluare a potenţialului bio-psiho-motric...........171

4
 CAPITOLUL I. CARACTERISTICILE ȘI TENDINȚELE DE
EVOLUȚIE A JOCULUI DE HANDBAL

I.1. Caracteristicile generale ale jocului de handbal.

Jocul de handbal poate fi considerat o sinteză fericită a

deprinderilor motrice de bază ale omului ca: alergarea, săritura,
prinderea şi aruncarea, ceea ce îi conferă, pe lângă caracteristicile
sale de joc de echipă practicat în competiţii şi calitatea de mijloc al
educaţiei fizice şi de sport complementar, cu influenţe pozitive
asupra pregătirii fizice a sportivilor din alte ramuri.
Handbalul este un joc sportiv colectiv cu un pronunţat caracter
dinamic pentru că se desfăşoară în mişcare, de cele mai multe ori , în
alergare de viteză.
Accesibilitatea este una dintre cele mai importante
caracteristici ale jocului de handbal şi se datorează, în primul rând,
faptului că majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mâna şi
pot fi însuşite cu uşurinţă chiar şi de indivizi fără o pregătire
specială. De aceea, handbalul poate fi organizat şi practicat în
întreprinderi şi instituţii, în unităţi militare, facultăţi şi mai ales, în
şcoli. Tehnica relativ simplă conferă handbalului posibilitatea de a fi
practicat în sfera sportului pentru toţi, în scop recreativ sau ca mijloc
al educaţiei fizice, fiind accesibil tuturor: copii şi tineri de ambele
sexe, bărbaţi şi femei şi chiar de oameni ceva mai în vârstă.
Regulamentul de joc cuprinde reguli puţine, simple şi uşor de
înţeles şi de aplicat.

5
 Materialele, echipamentul şi instalaţiile necesare sunt simple
şi nu prea costisitoare.
Chiar dacă handbalul permite contactul fizic dintre adversari,
pericolul de accidente este destul de redus, dacă se respectă regulile
de joc şi partenerul de întrecere.
Pe lângă mişcările simple, naturale, mai apar şi mişcări
complexe cum sunt schimbările de direcţie, fentele sau deplasările
specifice jocului în apărare care au o influenţă semnificativă asupra
motricităţii şi contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă.
Jocul modern, avansat, se desfăşoară în plină viteză, în ritm
susţinut, ceea ce presupune eforturi fizice foarte mari. Calităţile
motrice prezente în jocul de handbal sunt reprezentate de combinaţii
ale diferitelor calităţi motrice de bază . Astfel, întâlnim:
- viteză de execuţie, de deplasare, de reacţie;
- rezistenţa fizică specifică;
- forţa de aruncare (explozivă) la nivelul braţelor şi de
desprindere verticală şi -orizontală la nivelul picioarelor, precum şi
forţa generală necesară în lupta directă cu adversarii;
- îndemânarea (coordonare, precizie, echilibru,
ambilateralitate);
- mobilitate şi supleţe.
Efortul în jocul de handbal se caracterizează printr-o puternică
solicitare a sferei neuropsihice, a celei metabolice şi a sistemului
neuro-muscular. Aprecierea corectă a efortului suportat de jucători în
timpul unui meci reprezintă o condiţie de bază pentru orientarea

6
procesului de pregătire. Cantitatea de efort solicitată şi adaptarea
fiecărui jucător, determină cantitatea şi varietatea mijloacelor şi
metodelor de pregătire.
Jucătorii de handbal execută o gamă largă de mişcări şi
gesture tehnice, cu şi fără minge, executate alternând mereu viteza şi
forţa, în condiţii simultane de colaborare cu coechipierii şi de
opoziţie a adversarilor. Practica handbalului, mai ales cea de la
nivelul înaltei performanţe necesită un efort specific şi susţinut.
Durata şi intensitatea acestui efort ca şi complexitatea mişcărilor şi
gesturilor tehnice condiţionează orientarea pregătirii în diferite
perioade.
Factorii pregătirii în handbal sunt:
- pregătirea fizică - generală şi specifică;
- pregătirea tehnică - învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea
elementelor tehnice;
- pregătirea tactică - executarea elementelor tehnice în condiţii
de colaborare cu coechipierii şi de opoziţie a adversarilor, în scopul
obţinerii unui randament superior;
- pregătirea psihologică – abordarea întrecerii în condiţii
psihice optime;
- pregătirea teoretico-metodică – însuşirea de cunoştinţe şi
informaţii specifice privind regulamentul de joc, organizarea de
competiţii, istoria jocului de handbal, igiena efortului, refacerea după
efort.

7
 Aceşti factori care se influenţează reciproc, sunt în raport
direct cu gradul de pregătire şi cu nivelul fiecărei echipe.
Cercetările efectuate în domeniul efortului fizic specific
demonstrează că, în timpul unui joc, handbaliştii sunt supuşi la
eforturi de intensitate maximală, alternate cu eforturi de intensitate
submaximală sau de alte intensităţi (moderată, mică), în funcţie de
situaţiile de joc.
Adaptarea organismului la efortul specific jocului de handbal
depinde de corecta interpretare a variaţiilor de volum, intensitate şi
complexitate a solicitărilor în timpul pregătirii. Prezenţi în orice efort
fizic, dar în proporţii diferite, aceşti trei parametrii oscilează de la un
moment la altul al jocului.

I.2. Caracteristici ale pregătirii în handbal.

Negulescu I. (1998), consideră că „În ultimii ani, constatăm o

intensificare deosebită a tempoului de joc. Acest lucru se exprimă
printr-o mobilitate continuă a handbalistului în timpul jocului, în
creşterea vitezei de deplasare şi de efectuare a procedeelor cu
mingea, în îmbunătăţirea jocului fără minge, într-o luptă deosebit de
încordată a fiecărui sportiv în tot timpul jocului. Prin dinamismul şi
complexitatea lui, jocul de handbal, solicită un efort de natură fizică
şi psihică cu totul deosebit. Handbalul de înaltă performanţă, solicită
la cel mai înalt nivel, capacităţile motrice şi funcţionale ale
jucătorilor ca şi calităţile psihice. Această componentă psihică
reprezintă pâna la urmă, motivul întregii activităţi, deoarece ea

8
activează şi regularizează funcţiile superioare ale organismului,
creează un teren fertil de manifestare superioară a motricităţii şi
măiestriei tehnico-tactice”.
O bună pregătire rezultă din armonizarea acestor parametrii şi
adaptarea lor la efortul specific jocului şi la particularităţile echipei.
Teoria şi practica antrenamentului sportiv ne arată că:
- învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea elementelor tehnice
se realizează cu u volum mare de activitate;
- intensitatea efortului este factorul care favorizează adaptarea
organismului la solicitările fizice specifice;
- complexitatea mijloacelor utilizate contribuie la pregătirea
specifică a jucătorilor care se realizează prin transpunerea acestora în
condiţii cât mai apropiate de cele de joc.
Între volumul de efort, refacere, şi adaptarea organismului la
solicitări, există relaţii directe de care trebuie să se ţină seama în
permanenţă (N. Firan – Pratique du hand-ball, Paris, 1980)
Numeroşi autori din diferite ţări ale lumii, au manifestat
preocupări serioase pentru optimizarea pregătirii în handbal. Aceste
preocupări duc la concluzia că este necesară o orientare cât mai justă
din punct de vedere metodologic, psiho-pedagogic şi didactic pentru
practicarea handbalului, indiferent de scop şi de nivelul de
practicare.
După criteriul vârstei practicanţilor, majoritatea specialiştilor
acceptă împărţirea în următoarele categorii:
- handbalul la copii – minihandbalul – până la 11 ani;

9
 - handbalul elementar – în şcoli şi licee sau în cadrul bazei de
masă a sportului de performanţă – 11-18 ani;
- handbalul la adulţi – ca sport de masă sau de performanţă.
Iată câteva precizări (după Janus Czerwinski şi Frantisek
Taborski – E.H.F.):
- modelul de pregătire la minihandbal şi la handbalul de bază
(elementar) nu trebuie să fie un model redus al handbalului adulţilor,
ci trebuie să aibă obiective, conţinut şi metode specifice vârstelor şi
capacităţilor categoriilor vizate;
- la vârstele mici, mobilitatea şi coordonarea sunt calităţi
fundamentale pentru formarea deprinderilor specifice jocului;
- respectarea şi dezvoltarea calităţilor individuale ale
practicanţilor ca principiu de bază al antrenamentului sportiv
(individualizarea) trebuie să aibă la bază câteva considerente privind
calităţile psiho-motrice raportate la diferite vârste;
- dezvoltarea capacităţii de reacţie eficientă: 7-9 ani;
- dezvoltarea percepţiei ritmului: 8-11 ani;
- dezvoltarea simţului echilibrului: 9-12 ani;
- dezvoltarea capacităţii de diferenţiere: 9-12 ani.
Aceste precizări vizează condiţiile primare pentru o carieră
promiţătoare în handbal. Pentru această categorie de vârstă se
consideră că este o greşeală a antrenorilor orientarea către o
specializare timpurie (P. Ghervan, 2003).

10
I.3. Tendințe de evoluție și dezvoltare a handbalului modern.

Tendinţele de evoluţie ale jocului de handbal sunt relevate

prin analizele făcute de specialişti şi cercetători la Campionatele
Mondiale şi la Jocurile Olimpice. Cunoaşterea stadiului de
dezvoltare a jocului precum şi a tendinţelor sale de evoluţie
determină concepţia de joc şi de pregătire. Practicarea handbalului
de performanţă determină apariţia unor tendinţe pozitive, dar şi
negative.
Tendinţe pozitive:
- îmbunătăţirea tehnicii până la nivel de măiestrie la un număr
tot mai mare de jucători şi scăderea numărului de greşeli de tehnică;
- creşterea evidentă a vitezei de joc care, însoţită de o bună
stăpânire a tehnicii şi tacticii, conferă un grad sporit de
spectaculozitate;
- contraatacul şi contraatacul susţinut sunt mijloace de bază
pentru majoritate echipelor;
- tot mai mulţi jucători şi-au însuşit procedee tehnice noi şi
spectaculoase (plonjoane sărite, acţiuni aeriene ale mai multor
jucători) care sunt accesibile tuturor jucătorilor prin adaptarea
metodicii de învăţare a handbalului la elementele noi-apărute;
- jocul de apărare a devenit tot mai atletic, bărbătesc, cu un
angajament fizic total, astfel că sunt tot mai căutaţi jucători masivi,
puternici, capabili să execute procedeele tehnico-tactice în condiţiile
acestei adversităţi;

11
 - acţiunile individuale sunt tot mai mult subordonate jocului
colectiv prin tacticizarea evidentă la cele mai multe echipe;
- toate echipele de top pe plan mondial folosesc cu măiestrie,
precizie şi siguranţă mijloacele tacticii colective ca: încrucişările,
blocajul şi plecarea din blocaj, paravanul, învăluirile;
- pregătirea jocului de apărare tot mai atentă şi mai riguroasă
dă posibilitatea unor echipe să preia iniţiativa în joc deşi nu se află în
posesia mingii, obligându-i pe atacanţi să paseze într-o anume
direcţie sau să piardă mingea fără aruncare la poartă;
- specializarea pe posturi, atât în atac, cât şi în apărare, este o
tendinţă tot mai evidentă şi efecte pozitive eficienţei şi
spectaculozităţii evoluţiilor acestora;
- toate cuceririle jocului de handbal îi obligă pe jucători să
judece fiecare moment al jocului în funcţie de tot mai mulţi factori,
solicitându-le toate calităţile gândirii.
Tendinţe negative:
- jocul neregulamentar al apărătorilor practicat în mod
intenţionat şi premeditat;
- faulturile intenţionate (îmbrăţişări, împingeri, ţineri,
îmbrânciri)
- jocul pasiv şi întârzierea reluării jocului;
- atacarea brutală şi intenţionată a posesorului mingii cu scop
vădit de lovire, rănire şi intimidare a acestuia;
- ostilitatea manifestată tot mai pregnant în comportamentul
unor oficiali ai cluburilor gazdă ale competițiilor, care se manifestă

12
și în comportamentul suporterilor, apariția manifestărilor (încă rare)
lipsite de fair-play;
- atitudinea dezechilibrată a unor arbitrii față de echipele din
teren, uneori, chiar vicierea rezultatelor, lasând loc pentru discuții în
ce privește existența unor interese de grup, altele decât cele
cunoscute pentru dezvoltarea jocului de handbal.
Tot mai mulţi tehnicieni consideră că, pentru a înlătura
tendinţele care frânează dezvoltarea calitativă a jocului şi strică
spectacolul sportiv, este necesară modificarea regulamentului de joc.

I.4. Tendințe de evoluție a însușirilor jucătorilor de handbal.

I.4.1.Tendințe de evoluție a însușirilor somatice ale jucătorilor de

handbal
În jocul de handbal de înaltă performanţă, tendinţele trebuiesc
privite şi analizate din punct de vedere somatic, motric şi tehnico-
tactic.
Încă de la început trebuie subliniat faptul, că echipele au în
componenţă jucători de talie mare, iar la echipele de valoare aceştia
au şi calităţi motrice deosebite, precum şi un bagaj tehnico-tactic
remarcabil. În acelaşi timp nu trebuie negat faptul că există şi
jucători de talie mai mică, care pot aduce o contribuţie însemnată la
ridicarea calitativă a jocului, dar aceştia compensează printr-o
motricitate de excepţie şi o tehnică desăvârşită.

13
 Astfel, din punct de vedere somatic jucătorii de handbal sunt
caracterizaţi astfel pe posturile pe care sunt specializaţi în cadrul
echipei:
- portarul, talia 182-192cm, greutatea 82-90kg, deschiderea
palmei 23-24cm, 198-207cm, diametrul biacromial 43cm, diametrul
bitrohanterian 34-36cm;
- extrema, talia 180-190cm, greutatea 80-85kg, deschiderea
palmei 22-24cm, anvergura 194-198cm, diametrul biacromial 41cm,
diametrul bitrohanterian 34-35cm;
- pivotul, talia 185-200cm, greutatea 85-90kg, deschiderea
palmei 23-24cm, anvergura 188-192cm, diametrul biacromial 43cm,
diametrul bitrohanterian 34-35cm;
- interul, talia 190-200cm, greutatea 90-95kg, deschiderea
palmei 24-25cm, anvergura 202-207cm, diametrul biacromial 43cm,
diametrul bitrohanterian 35-37cm;
- centrul, 185-190cm, greutatea 80-85kg, deschiderea palmei
23-24cm, anvergura 196-199cm, diametrul biacromial 42cm,
diametrul bitrohanterian 34-35cm.

I.4.2.Tendințe de evoluție a însușirilor motrice ale jucătorilor de

handbal
Din punct de vedere motric, în jocul de handbal masculin, se
constată o intensificare deosebită a tempoului de joc. Acest aspect,
este caracterizat printr-o mobilitate continuă a jucătorilor în timpul
jocului, prin creşterea vitezei de deplasare şi de executare a
procedeelor tehnice cu mingea, prin îmbunătăţirea jocului fără

14
minge, printr-o luptă deosebit de încordată a fiecărui sportiv pe tot
parcursul jocului.
Prin dinamismul şi complexitatea lui, jocul de handbal
presupune un efort de natură fizică şi psihică cu totul deosebit.
Handbalul de înaltă performanţă, solicită la cel mai înalt nivel,
capacităţile motrice şi funcţionale ale jucătorilor, precum şi calităţile
psihice. Bota, I. (1984: 79), consideră că „limitele posibilităţilor
umane în practicarea handbalului, nu sunt determinate numai de
forma optimă, a dezvoltării fizice, a perfecţiunii funcţionale a
organelor şi ţesuturilor, ci şi de calitatea însuşirii de bază a fiinţei
umane, de psihicul omului. Această componentă psihică, reprezintă
până la urmă, motivul întregii activităţi, deoarece ea activează şi
regularizează funcţiile superioare ale organismului, crează un teren
fertil, de manifestare superioară a motricităţii şi măiestriei tehnico-
tactice”.
Werner, V. (1995: 172), consideră că „ handbalul ca joc
sportiv, reprezintă un sistem de acţiuni complexe, care reuneşte nişte
funcţii cu elemente de joc şi unde jucătorul are comportament
raţional, cu mingea, cu cu spaţiul, cu timpul, cu coechipierii şi cu
adversarii”.
Negulescu I. (200: 24), afirmă că „ Handbalul a fost, este şi va
fi un joc sportiv care solicită jucătorul, motric, funcţional şi psihic”.
Pe durata unui joc de handbal, de două reprize a câte 30 de minute,
se depune un efort considerabil. Astfel, într-un joc oficial de la
nivelul performanţei, s-au marii performanţe, un jucător parcurge

15
distanţa de 4500-7000m, executând în jur de 55 de sprinturi şi
accelerări pe 25-30m, ceea ce reprezintă aproape un sfert din distanţa
totală parcursă.
Caracteristicile calitative ale componentelor activităţii
motrice, ale jucătorilor specializaţi pe posturi, nu sunt identice.
Astfel, în apărare, handbaliştii se deplasează cu sprinturi scurte, sau
mai lungi, cu paşi adăugaţi lateral, înainte şi înapoi, aproximativ 730
de metri. Pe posturi, această deplasare în poziţie fundamentală ne
arată că apărătorul central parcurge în medie 730 de metri, iar
apărătorul lateral parcurge în medie 400 de metri.
Deosebiri de solicitare, în funcţie de postul din atac, se
remarcă şi în folosirea procedeelor de prindere şi pasare a mingii,
conducătorul de joc şi interul stânga şi dreapta, pasează dublu sau
triplu, faţă de jucătorul extremă şi cam de 7-8 ori mai mult decât
pivotul.
Datorită alternanţei rapide a fazelor în cadrul momentelor de
joc în atac şi apărare, solicitarea cea mai mare se observă la jucătorii
specializaţi pe postul de extremă, stânga sau dreapta.
Privind solicitarea jucătorilor pe parcursul jocului, în
ansamblu, se pot face unele deosebiri, între modul în care se trece la
jocul organizat în apărarea în sistem, când este posibil, ca jucătorii
solicitaţi în apărare cel mai mult, să fie mai puţin solicitaţi pe
posturile pe care joacă în atac şi invers.
De asemenea, se poate observa că păstrând limitele
regulamentare, o echipă aflată în atac, reglează viteza de joc, în aşa

16
fel încât apărătorii să nu poată avea iniţiativa în acţiune. Dar, un
sistem de apărare bine instruit tehnico-tactic şi fizic, reuşeşte totuşi
să regleze acest dezechilibru. Apărătorii centrali şi apărătorii laterali,
beneficiază de o refacere relativă, în timpul apărării, respectiv
atacului, atunci când jocul permite.
De asemenea, schimbările frecvente, realizate conştient, ajută
la economisirea energiei jucătorilor, permiţându-le să aibă o mai
bună intensitate de joc.
Toţi jucătorii, cu excepţia portarului, efectuează aproximativ
20 de sărituri în fiecare joc, pentru a executa procedeele de pasare
sau aruncare la poartă din săritură.
În ceea ce priveşte dinamica efortului, pe parcursul unei
partide oficiale, acesta este variabil, alternând perioade de efort
mediu şi maximal, iar în momentele de întrerupere a jocului apărând
şi scurte momente de refacere relativă.
Alternarea momentelor de acest tip în activitatea motrică a
jucătorilor, se realizează în general, la intervale cuprinse între 5 şi 20
de secunde.
Momentele de efort mediu şi maximal, apar în timpul
deplasărilor pe contraatac şi în repliere, la intrarea în posesia mingii,
în timpul luptei nemijlocite cu adversarul direct, iar momentele de
efort mai puţin intens, apar în cazul deplasărilor fără minge, cu
tempo mai lent şi în timpul opririlor de scurtă durată.

17
 Analiza eforturilor depuse de jucători în competitie, arată că la
fiecare 10 secunde, frecvenţa cardiacă se modifică cu 1-3 pulsaţii,
ilustrând activitatea fluctuantă a jucătorului în competiţie.
De asemenea, frecvenţa cardiacă în timpul fazelor de atac, este
mai mare decât în cele de apărare, consumurile energetice fiind
dependente şi de postul ocupat în echipă, precum şi de sarcinile
tactice.
Frecvența cardiacă este variabilă, în funcție de solicitarea din
diferite mmente ale jocului, însumând 10 000-11 000 de pulsații, în
timpul celor de 60 de minute, (Caracaș, V., 2013).
Perioada de revenire în timpul pauzei între reprize, cât
handbalistul se află pe banca de schimb, sau după încheierea jocului,
se caracterizează printr-o scădere bruscă a frecvenţei cardiace în
primele două minute, până la 115-120 bătăi/minut, în continuare
observându-se o oarecare oscilaţie, iar după cinci minute, pulsul se
stabilizează la 84-96 bătăi/minut, scăzând apoi treptat, până la
nivelul iniţial, caracteristic fiecărui jucător.
Consumul energetic este de asemenea, direct proporţional cu
intensitatea efortului, astfel că în timpul efortului continuu şi intens,
concentraţia sanguină de lactat este sensibil mai mare, decât în
timpul unui efort muscular intermitent.
Caracteristicile psihomotrice principale ale jucătorilor, sunt
determinate de viteza de deplasare, de reacţie şi de execuţie, precum
şi de capacitatea de a percepe rapid o situaţie de joc imprevizibilă.
Precizia mişcărilor fiecărui jucător, poate fi maximă numai atunci

18
când viteza cu care se realizează aceasta, este cât mai apropiată de
valoarea maximă cerută de condiţiile reale impuse de joc.
De asemenea, pentru fiecare jucător care participă la un joc
oficial, sunt necesare 25-30 de minute pentru acomodare cu efortul
(încălzire).
Modelul motric al jucătorului de handbal prevede următoarele
caracteristici:
- forţă generală, pentru a fi competitiv în contact fizic direct cu
adversarul;
- forța explozivă (detentă), atât la nivelul membrelor inferioare
(sărituri, opriri/porniri rapide) cât și la nivelul membrelor superioare
(forţă de aruncare);
- viteză de reacţie şi de deplasare, pentru susținerea unui ritm
susținut de joc;
- viteză de execuţie, atât a procedeelor tehnice cât și a
orientării tactice;
- rezistenţa generală, cu ajutorul căreia să corespudă
solicitărilor de pe parcursul întregii partide, cu aceeași eficiență;
- forţă şi viteză în regim de rezistenţă, ca să reziste acţiunilor
repetate cu încărcătură fizică mare;
- mobilitate, care stă la baz însuşirii procedeelor tehnice ;
- îndemânare generală - coordonarea mişcărilor în scopul
rezolvării diferitelor situaţii de joc;
- îndemânare specială, care să-i permită să folosească în mod
variat deprinderile sale tehnice.

19
 În cadrul pregătirii fizice, trebuie deosebite pregătirea fizică
generală de pregătirea fizică specifică, care este orientată pntru
structurile de mişcări specifice handbalului.
În structurarea şi periodizarea antrenamentului, trebuie să se
aibă în vedere, ca pregătirea să fie realizată cu mingea, precum şi cu
adversar, în condiţii cât mai apropiate de joc. Acest fapt, nu exclude
folosirea în cadrul pregătirii fizice a unor aparate şi instalaţii din
centrele de antrenament.
Pentru realizarea acestor obiective, pe lângă antrenamentul
colectiv sau pe grupe, se va folosi şi un antrenament individualizat,
care va fi dozat şi structurat corespunzător cerinţelor individuale.

I.4.3.Tendințe de evoluție a însușirilor tehnico-tacice ale jucătorilor

de handbal
Pentru a atinge vârfurile performenţei sportive, o echipă
trebuie să fie optim pregătită din punct de vedere tehnico-tactic.
Prin tehnica jocului de handbal, se înţelege totalitatea deprinderilor
motrice specifice, care ţin cont de regulile specifice şi mişcările
jucătorului, folosite cu scopul de a atinge eficienţa maximă în joc.
Kunst-Ghermănecu I., Gogâltan V.,Jianu E. şi Negulescu I.,
1983, definesc „tehnica jocului de handbal reprezintă un ansamblu
de deprinderi motrice specifice în formă şi conţinut, care se referă la
manevrarea mingii, precum şi la deplasările jucătorilor în vederea
acestei manevrări, care se desfăşoară după legile activităţii nervoase
superioare şi ale biomecanicii, în scopul realizării randamentului
maxim în joc”.

20
 Tactica jocului însemnă dirijarea forţelor proprii, în scopul
realizării succesului. A acţiona tactic, presupune să acţionezi gândit,
să recunoşti situaţiile de joc, să analizezi, să anticipezi, să apreciezi
corect posibilităţile de acţionare şi forţele adversarului, să împiedici
dezvoltarea forţelor adversarului şi printr-o folosire raţională a
forţelor proprii să determini obţinerea succesului.
Kunst-Ghermănescu I. ,Gogâltan V. ,Jianu E. ,Negulescu I.,
1983, consideră că „Tactica jocului de handbal constă în organizarea
şi coordonarea acţiunilor jucătorilor în vederea realizării succesului,
prin folosirea conştientă în limitele regulamentului şi moralei
sportive a celor mai corespunzătoare complexe de procedee,
valorificând calităţile şi particularităţile jucătorilor proprii, precum şi
lipsurile în pregătire ale adversarului”.

Atacul

Ţinând cont de cele enunţate şi analizând manifestarea

tehnico-tactică a componenţilor echipelor de înaltă performanţă, că
şi această dimensiune a evoluat foarte mult. Astfel, putem spune că
tehnica este cunocută şi însuşită de către toţi, aproape la acelaşi
nivel. Ceea ce face diferenţa, este rapiditatea cu care se execută şi
spaţiile din care se execută. Precizia paselor şi viteza de executare a
acestora fac posibilă trecerea din apărare în atac, foarte rapid, de
multe ori ajungându-se în situaţii de finalizare din una sau două pase.
Procedeele folosite în exprimarea tehnică, au ajuns la un nivel de
măiestrie tehnică. Acestea permit succederea foarte rapidă a fazelor
jocului în atac, finalizarea realizându-se după prima fază sau a doua
21
ale atacului. Pasele precise şi subtile permit angajarea jucătorilor
infiltraţi la semicerc, iar aceştia prin procedeele insuşite, încearcă să
finalizeze în condiţii dure de luptă cu apărătorii, fără menajament şi
de multe ori cu sacrificiu.
Nivelul ridicat de însuşire al procedeelor tehnice tehnice,
permit finalizarea foarte rapidă, din spatii aproape imposibile în
cazul extremelor şi de la distanţă mare foarte de poartă în cazul
jucătorilor din linia de la 9m. Toţi jucătorii posedă procedee, care le
permit să finalizeze de pe ori ce post, acest aspect conducând la
surprinderea adversarului. Fentele şi schimbările rapide de direcţie
sunt determinante în demarcarea jucătorilor, sau în crearea
superiorităţii numerice, ori în depăşirea adversarilor.
Aruncările la poartă dela distanţă, ori de la semicerc, din
alergare, din sprijin pe sol, cu elan de unul, doi sau trei paşi, din
saritura, cu boltă peste portar sau cu efecte speciale fac jocul foarte
spectaculos, dar şi eficient în acelaşi timp.
În majoritatea echipelor există cel putin un jucător de excepţie,
care prin calitatea tehnicii sale îşi asumă responsabilitatea în
momentele decisive ale jocului şi reuşeşte să încline rezultatul în
favoarea propriei echipe.
În acelaşi timp, se constată că încă se păstreză specializarea pe
posturi, iar echipele beneficiază de jucători de rezervă, care atunci
când sunt introduşi în teren, dau dovadă de aceeaşi eficienţă ca şi
titularii.

22
 Replierea din atac în apărare este foarte rapidă, încercându-se
oprirea declanşării contraatacului. Tehnica de deplasare şi rapiditatea
mişcărilor executate, permit numeroase intercepţii şi oferă
posibilitatea realizării unor contraatacuri foarte eficiente. Poziţia
fundamentală din apărare corect executată, săriturile pentru blocarea
aruncărilor la poartă şi intervenţiile rapide, împiedică crearea
culuarelor de pătrundere ori de aruncare la poartă.
În ceea ce priveşte tactica, de asemenea, se observă că
acţiunile tactice individuale şi colective, care au ca scop aducerea
unui jucător în situaţia de a putea finaliza, se desfăşoară în cea mai
mare viteză. În primul rând, se remarcă tendinţa de a surprinde
adversarul pe contraatac. Dacă acesta nu s-a putut realiza, se trece
rapid la faza a II-a, contraatacul susţinut. Organizarea jocului pentru
aşezarea în sistem, este realizată foarte repede. Demarcajul este
principala acţiune tactică individuală a atacului, dar la echipele cele
mai performante acesta este realizat foarte rapid, astfel încât
apărătorul să nu aibă timp pentru a reveni și a opri finalizarea
atcului.
Construcţia atacului, indiferent de sistemul sau forma de joc
folosite, se bazează peacţiuni îndividuale , dar şi colective.
Încrucişarea simplă, încrucişarea dublă, blocajul şi învăluirea,
executate în viteză, sunt cele mai eficiente acţiuni care
dezorganizează sistemul de apărare advers, şi crează superioritate
numerică într-o anumită zonă a spaţiului de atac. Pasele rapide şi
repetate, ajută la desfăşurarea atacului pe un front cât mai larg,

23
creînd astfel culuare de pătrundere spre poartă şi de aruncare la
poartă. Alternanţa sistemelor de joc cu unul sau doi pivoţi, precum şi
alternanţa formelor de atac poziţional sau în circulaţie, determină
ritmul susţinut şi tempoul variat al jocului. Paravanul fix la
aruncările libere de la 9m, sau realizat din deplasare, ajută la punerea
în valoare a aruncătorilor de exceptie de la distanţă.

Apărarea

Echipele cunosc şi stăpânesc cu eficienţă, toate formele şi

sistemele de joc. În funcţie de capacitatea adversarului, sau de
intenţiile tactice de atac ale acestuia, în funcţie de scorul la un
moment dat, echipele alternează formele de apărare pe zonă, om la
om sau combinat. Sistemele 6:0, 5:1, 3:2:1, ori 3:2:1 cu libero, sunt
folosite în funcţie de capacitatea echipei adverse, ori în funcţie de
scorul și de pe tabela de scor. Tactica individuală este determinantă
si în apărare. Asezarea corectă pe post în poziţie fundamantală,
atacarea permanentă a adversarului aflat în posesia mingii şi lupta cu
acesta după regulile apărării om la om, până când acesta este
deposedat sau obligat să paseze, scot în evidenţă lupta dusă până la
sacrificiu de către jucătorii combativi.
Mişcarea continuă în apărare, acţiunile colective de preluare –
predare a pivotului sau a altui atacant infiltrat la semicerc, arată
pregătirea punctului principal al apărării, acolo unde adversarul are
„centrul său de greutate”, unde este cel mai periculos.
Ordonarea în spţiu şi timp a echipei, varierea formelor şi
modurilor de apărare, pregătirea punctului principal al apărării,
24
comportamentul individual în superioritate ori inferioritate numerică,
precum şi comportamentul la aruncările libere, de la 7m, sau de la
colţ, sunt decisive în obţinerea performantelor maxime, mai ales
atunci când echipele sunt apropiate valoric.

I.5. Cerinţe privind perfecţionarea jocului.

- concepţia să fie una modernă, care să ţină seama de noutăţile

ce apar pe plan intern sau internaţional;
- planificarea să fie riguros ştiinţifică şi să asigure însuşirea
concepţiei de joc precum şi aplicarea acesteia în practică.
- asigurarea unui calendar competiţional corespunzător;
- îmbunătăţirea pregătirii fizice generale şi specifice prin
creşterea volumului, intensităţii şi complexităţii eforturilor;
- realizarea unui nivel superior de însuşire a elementelor
tehnico-tactice;
- abordarea relativ simultană a factorilor antrenamentului, în
funcţie de etapele şi perioadele de pregătire, în vederea accelerării
procesului de formare a jucătorilor;
- creşterea ponderii lucrului pentru jocul de apărare;
- specializarea mai accentuată a jucătorilor pe posturi pe
fondul unei pregătiri multilaterale şi creşterea numărului de
antrenamente de specializare;
- asigurarea unei pregătiri teoretice care să le permită
jucătorilor practicarea unui joc cerebral;

25
 - intensificarea muncii de educaţie a jucătorilor pentru lărgirea
orizontului intelectual, cultural şi moral;
- intensificarea procesului de popularizare a handbalului
însoţită de instruirea, educarea şi cultivarea gustului spectatorilor
pentru vizionarea jocurilor de calitate;
- îmbunătăţirea arbitrajului (P. Ghervan, 2003).
Prin impactul spectacolului sportiv handbalistic, precum și
prin numărul mare de practicanți pe care i-l conferă accesibilitatea
sa, jocul de handbal capătă o importanță tot mai mare, iar resursele
material-financiare și umane pentru cercetare științifică și pentru
dezvoltarea acestui sport la nivel internațional, devin tot mai
consistente.
Se poate observa că la aproape toate aspectele jocului și ale
antrenamentului, apar multe elemente de progres, noutăti mai mult
sau mai puțin recente, dar și multe reactualizări și adaptări la
parametrii superiori, impuși de nivelul competiției..
Concurența la vârf este acerbă și fiecare competitor cercetează
atent mijloace și soluții de perfecționare a jocului și a procesului de
antrenament, încercand să-i depășească și să-i surprindă pe ceilalti.
De aceea, este necesară o permanentă conectare la tot ce se
întâmplă în handbalul de înaltă performanță, aceste aspecte de
progres, soluțiile și ideile novatoare, trebuind mereu studiate și
analizate cu promptitudine, pentru a le utiliza/îmbunătăți sau, dacă
este cazul, a le contracara.

26
 În acest sens, pornind de la analiza jocului echipelor
participante la campionatele mondiale și alte competitii
internationale, cuprizând aici și echipele valoroase de juniori si
tineret, FRH (P. Popesu, R. Drăgănescu, B. Macovei, L. Rîșniță, Gh.
Goran) a realizat o sinteză a principalelor direcții și tendințe de
dezvoltare a handbalului modern, după cum urmează:

1. Viteza tot mai crescută a jocului.

1.1. Viteza de execuție crește datorită unor jucători care dispun

de această aptitudine, precum și datorită pregătirii speciale în acest
scop, manifestându-se în exprimarea tehnico-tactică, ca o tendință
dominantă în toate acțiunile individuale ale jucătorilor, determinând
implicit, o creștere vizibilă a ritmului și tempoului de joc.
1.2. Atacul rapid (contraatacul, faza a II-a, repunerea rapidă
dupa gol sau după intrarea în posesia mingii) a devenit pentru toate
echipele de valoare o preocupare constantă . Date statistice arată că
echipele finaliste la J.O. si C.M., au înscris 20-30 % (minim 18% și
maxim 40%) din goluri din astfel de acțiuni.
1.3. Trecerea din apărare în atac, se realizează cu mare
rapiditate, în aproape toate ocaziile de recuperare a mingii,
încercându-se permanent și insistent surprinderea apărării, încă
neorganizată.
1.4. Reducerea la maxim, sau chiar eliminarea fazei de
organizare, cu momentele ei de pauză (asezarea în sistem, mai ales la

27
echipele care fac schimbări atac-apărare) este acum evidentă la toate
echipele.
Atacul exercită o presiune continuă asupra apărării, prin
trecerea rapidă dintr-o acțiune tactică, în alta.
Însă, în aceste condiții, nu trebuie gândit atacul ca un “iures”
continuu, în permanență la viteză maxima. Și pe mai departe,
diversele momente tactice sau de strategie vor dicta variațiile de
ritm, în atac.
Se impune ca o certitudine concluzia că astăzi, toate acțiunile
sunt mai rapide, iar ritmul si tempoul de joc, în continuă creștere.

2. Tehnica individuală în viteză și sub presiunea adversarilor, tinde

spre perfecțiune și eficiență maximă.
2.1. Măiestria tehnico-tactică individuală a jucătorilor este în
evidentă creștere și în plină concordanță cu viteza tot mai crescuta a
jocului.
Imperativul creşterii tempoului cere în mod firesc, o tehnică
perfectă și completă, atât în manevrarea mingii, cât și în procedeele
de mișcare în teren, atât în atac, cât și în apărare. Obținerea unui
randament ridicat prin mărirea vitezei de joc, nu este posibilă decât
în condițiile unui nivel de tehnicitate ridicat, altfel, acesta poate
produce cotrarezultate (nu putem juca mai rapid decât ne permite
nivelul de tehnicitate).
2.2. Creșterea vitezei de acționare, necesitatea de a pune
adversarul sub o presiune continuă și de a surprinde cu ceva nou și

28
neașteptat, au dus la apariția unor procedee noi sau la unele
reconsiderări și readaptări la conditiile impuse de joc, atât în atac, cât
și în apărare, după cum urmează:.
Pasarea
- din alergare (și de pe piciorul brațului de aruncare)
- împinsă (fără ridicarea brațului)
- cu pământul (cu ricoșeu din sol)
- cu mâna stângă și dreaptă, cu același randament
- cu prindere și pasare din aceeași săritură (aeriană)
- voleibalată cu o mână și cu două mâini.

Aruncarea (de pe sol sau din deplasare):

- din sprijin pe piciorul din partea brațului de aruncare
- din săritură cu bătaie pe ambele picioare
- din săritură cu bătaie pe piciorul din partea brațului de
aruncare
- din săritură, cu bataie pe pasul 1 sau 2.
Este necesar să subliniem că procedeele clasice, elementare
ale handbalului rămân în continuare, la baza pregatirii tehnice și
numai după însușirea lor corectă, prin învățare, consolidare și
perfecționare, se vor folosi eficient și aceste noi procedee, precum și
altele care vor apărea, în mod inevitabil, ca urmare a dezvoltării
handbalului.

29
3. Aprofundarea specializării pe post, în paralel cu creșterea ariei de
acțiune și a capacității de a activa eficient pe alte 2-3 posturi.
3.1. Toate posturile din echipă au cunoscut în permanență. o
creștere considerabilă a conținutului tehnico-tactic.
3.2. Totodată, se constată că fiecare jucător acționează eficient
și pe alte 2-3 posturi. Deși pare contradictoriu, specializarea
profundă, până la măiestrie pe un post, se împletește organic cu
capacitatea și necesitatea de a acționa și pe alte posturi.
Creșterea mobilității jucătorilor pe posturi a apărut ca o
cerință a jocului în viteză și a dezideratului de a fi permanent
periculos pentru poarta adversă, oriunde te-ai afla în teren, dar mai
ales pentru a surprinde mereu adversarul.

Pivotul

Rolul si sarcinile pivotului au devenit tot mai numeroase și

mai complexe în orgnizarea jocului.
Adesea, el este inițiator al combinațiilor de atac, poate fi chiar
un conducator de joc și, în același timp, un apărător important.
Raza lui de acțiune s-a mărit considerabil și, implicit,
ansamblul tehnico-tactic.
Pivotul fix, într-un anumit punct la 6m, nu mai este de
actualitate. Datorită apărărilor avansate, care le creeaza spații mai
mari de mișcare, pivotii ies foarte adesea pana la 9-10m, pentru a
intra alternativ în combinatie de cupluri (cu interii sau centrul), apoi
revin pe semicerc, în alte zone.

30
 Nu de puține ori întâlim acțiunea lor de a arunca de la 8-9m,
ieșind la învăluire specifică.
Astăzi, în jocul fiecărei echipe de valoare, apare sistematic un
al 2-lea pivot temporar (mobil). El poate fi oricare din jucătorii de la
9m, sau mai adesea, centrul sau extremele. Este așa numitul pivot-
mobil, iar apariția lui tot mai frecventă la finalizare, i-a determinat
pe specialiști să-i acorde rubrici speciale, în graficele statistice.

Extremele

De remarcat mărirea considerabilă a eficacității pe acest post,

acum și din jocul în sistem.
Extremele de valoare cunosc și execută foarte bine, pe lângă
procedeele de aruncare așa- zise clasice și unele specifice:
- aruncarea cu mărirea foarte mult a unghiului și aterizare spre
centrul semicercului, pe piciorul de bătaie;
- aruncările cu boltă, peste portar;
- aruncarea cu pământul și efect de ocolire;
- aruncări liftate;
- aruncările aeriene (prinderea și aruncarea din aceeași
săritură, deasupra semicercului).
Mai trebuie arătat că majoritatea jucătorilor de pe extremă vin
la învăluire și aruncă de la 9-10m, pătrunzând și acționând ca
veritabili interi. De asemenea, extremele și-au perfecționat jocul fără
minge, mai ales prin pătrunderi surpriză (fără minge) în spațiul

31
dintre apărătorii laterali și intermediari sau dintre apărătorii
intermediari și centrali.
Rămâne ca o prioritate pentru ambele extreme, sarcina
rezolvării contraatacului direct și participarea activă la desfășurarea
atacului rapid.

Interul

Rolul, sarcinile și mai ales, raza de acțiune s-au mărit

considerabil.
De la interii exclusiv tunari de la distanță, fix de pe postul lor,
s-a ajuns astăzi la jucătorul polivalent, care cunoaște și execută
depășirea cu pătrundere și aruncare din plonjon, de la 6m, sau care se
infiltrează pe semicerc și acționează ca un veritabil pivot.
Totuși, rolul lui inițial de a arunca de la distanță rămâne o
sarcină principală, dar o face mai adesea din diverse puncte ale
terenului, ajungând de multe ori, chiar până la postul de inter opus.
Există tendința formării și utilizării jucătorului polivalent pe
toată linia de 9m și care în plus, acționează eficace și ca pivot
temporar sau chiar ca extremă.
Viteza de joc crescută și mai ales, presiunea activă a
apărătorului, au determinat apariția unor aruncări speciale:
- din sprijin pe piciorul brațului de aruncare;
- din sprijin cu evitare, urmată de plonjon;
- cu săritură de pe ambele picioare;
- din săritură și aruncare pe la șold.

32
Centrul

Rolul lui principal este de conducător de joc, sau, așa-zisul

antrenor din teren. Remarcăm tendința tot mai prezentă a jucătorului
din centru de a acționa temporar, cu mare eficiență, pe alte posturi.
El se transformă adesea, în pivot mobil și poate juca tot atât de bine,
pe oricare parte, și ca inter. Astfel, raza lui de acțiune este foarte mult
marită, în mod firesc, și bagajul de cunostinte tehnico-tactice este în
creștere, la nivelul celor 3-4 posturi pe care le abordează temporar.
Conducătorii de joc se valorifică și pe ei înșiși, uneori cu un
număr de goluri la nivelul interilor, fără a-și neglija însa, sarcina
principală, de a conduce și organiza echipa în atac.

Portarul

Rolul si importanța acestui post este în creștere, în directă

corelație cu numărul mare de aruncări spre poarta sa și cu profilul
tactic al echipei în ce privește atacul rapid, în care portarul are un rol
decisiv.
Perfecționarea jocului atacanților a impus și pentru portari, o
creștere a măiestriei tehnico-tactice și a suportului pregătirii fizice, în
special detenta (brațe și picioare) și viteza sub toate formele.
Se remarcă o mai mare implicare a portarului în jocul echipei
în apărare prin colaborarea permanentă cu toți coechipierii, și, în
atac, prin asigurarea posesiei mingii (demarcaj) în atacul rapid și, în
unele cazuri, chiar în faze și combinații la poarta adversă.

33
 Este tot mai evidentă tendința (tentația) unor antrenori de a
utiliza portarul în momente speciale, ca jucător de câmp,
considerând aceasta ca o oportunitate și o resursă încă insuficient
exploatată.

4. Varietatea și mobilitatea sistemelor de joc.

4.1. O mare varietate a sistemelor de joc, atât în atac, cât și în

apărăre, se remarca la o primă observare a jocului echipelor finaliste
la J.O. si C.M.
În realitate, nu este vorba de sisteme noi, ci de aplicarea
practică și concretăa a celor clasice, cunoscute de toți – în foarte
diverse variante specifice diverselor situații de joc.
De aici, o diversficare pronunțată a sistemelor de joc, mai ales
ca variante specifice ale celor clasice.
4.2. Folosirea mai multor sisteme de joc, în alternanță, pe
parcursul unui meci sau chiar în aceeasi fază de joc, este un element
ceva mai nou si merita sa fie studiat.
Imaginația creatoare a antrenorilor și chiar a jucătorilor este
tot mai activă și se pare că ne îndreptăm spre o strategie globală, ca o
sumă alternativă a mai multor sisteme de joc.

Atacul

În construirea atacului, se remarcă o oarecare simplificare

aparentă a jocului, izvorâtă în mod practice, dintr-o eficientă

34
organizare și adaptare la apărările tot mai avansate si agresive care se
practică astăzi de majoritatea echipelor.
Aproape indiferent de varietatea abordărilor tactice (circulații,
combinații), în faza de prefinalizare și mai ales, în faza de finalizare,
un rol determinant îl au următoarele situații:
- raportul unu la unu (1-1), în care depășirea ca sumă a
componentelor tehnico-tactice individuale, dar și pshiho-fizice, are
rol decisiv;
- colaborarea în relația 2-2 și 3-3, apreciate ca nucleu
fundamental al oricărei acțiuni tactice în care blocajul și derivatele
lui (plecarea din blocaj, paravanul, un-doi) sunt de asemenea,
componente fundamentale ale jocului;
- jocul fără minge, crește acum considerabil ca importanță, fie
în acțiunea de favorizare a coechipierilor pentru valorificarea
raportului 1-1, 2-2, dar mai ales, în exploatarea spațiilor temporar
lăsate libere de jocul avansat al apărării (pătrunderea fără minge).
Astfel, rezultă aparenta simplificare a jocului în atac, în care
finalizarea pare a fi numai rezultatul rezolvării raportului 1-1 sau 2-
2.
La nivel înalt, mijloacele moderne de informare și procesare a
datelor favorizează cunoașterea amanunțită a adversarului care azi,
este un element principal de strategie.
De aici, o preocupare continuă de identificare a tacticilor
speciale de atac și mai ales, sarcina de a căuta permanent și a pune
în fața fiecărui adversar noi surprise, mereu altele.

35
Apărarea

Sistemele de apărare avansate-ofensive-agresive, domină la

ora actuală handbalul modern, și sunt în mod cert, în preocuparea
tuturor echipelor de valoare, indiferent de așezarea tactică în teren.
Majoritatea echipelor pleacă de la sistemul de apărare 3-2-1,
pe care îl adaptează și aplică în funcție de adversar, la specificul și
posibilitățile proprii, dar și de obiectivul urmărit (calificare, scor),
sau în funcție de diverse momente tactice.
Multe echipe de top folosesc cu success clasicul 6-0 sau 5+1
(folosit ceva mai des de către echipele feminine) care au devenit
însă, mai ofensive prin acțiunea apărătorilor centrali și mai ales a
celor intermediari care ies mai des și întrerup jocul, ori de câte ori
pot.
Nu se poate spune că au aparut sisteme noi de apărare, poate
doar variante adaptate, însă, ceea ce diferă astăzi este modalitatea de
aplicare a lor:
- cu un pronunțat caracter ofensiv-agresiv-avansat, atât în
sistem și în ansamblul echipei, cât și în toate acțiunile tehnico-tactice
individuale ale fiecărui jucător;
- tendința permanentă de a ataca adversarul, împiedicând orice
acțiune de construcție a jocului, inclusiv declanșarea contraatacului;
- caracterul tot mai elaborat și precis al mecanismului
sistemelor de apărare;

36
 - accentul mai mare spre participarea intelectuală și de
anticipare;
- folosirea mai multor sisteme sau variante de apărare în
același joc sau chiar, în aceeași fază de joc, ca element de surpriză.
În aceste conditii, trebuie sa remarcăm urmatoarele:
- suprafața de acțiune și de mișcare a fiecărui apărător s-a
mărit considerabil;
- contactul direct cu adversarul este aproape permanent și
suficient de aspru și în forță;
- apărătorul se află în permanentă mișcare și luptă, aproape
fără momente de pauză, fiind permanent solicitat fizic și psihic la
cote maxime;
- bagajul de cunostințe tehnico-tactice a crescut foarte mult,
iar capacitatea motrică și pregatirea psiho-motrică sunt solicitate la
maxim.
5. Pregătirea psiho-motrică atletică și specială la nivel înalt, în
scopul menținerii vitezei acțiunilor în regim de forță.
5.1. O excelentă pregătire fizică și o perfecționare a calităților
motrice la cote maxime este astăzi, o condiție absolută pentru un
jucător și o echipă de valoare.
La baza reușitei oricarei acțiuni tehnico-tactice, stă o foarte
bună pregătire fizică și psiho-motrică.
5.2. În procesul de pregătire, în prim plan apare găsirea
proporțiilor optime între rezistență/ viteză / forță/ îndemânare.

37
 5.3. Antrenamentele (sau părți mari din acestea) speciale de
pregatire fizică (fără minge) se fac astazi frecvent la majoritatea
echipelor de elită, fiind conduse de preparatori fizici calificați, cu
conținut tot mai individualizat față de particularitățile fiecărui
jucător.

38
 CAPITOLUL II. CONCEPŢIA DE JOC

Şcoala românească de handbal a fost printre primele din lume

care au conceput şi aplicat un sistem coerent de idei şi măsuri menite
să asigure premizele practicării jocului de handbal, sistem preluat şi
aplicat şi de alte şcoli de handbal, pe plan mondial.
Rezultatele superioare obţinute de alte ţări precum şi raportul
valoric constatat la diferite competiţii internaţionale din ultimii ani,
demonstrează necesitatea unor clarificări de ordin conceptual care să
permită apoi, elaborarea modelelor şi metodologiilor de pregătire la
toate nivelele de practicare, în mod unitar şi în interesul reprezentării
handbalului românesc pe plan internaţional.
Întrebări:
- cum arată jocul practicat de reprezentativele ţărilor cu
handbalul cel mai dezvoltat ? (sisteme de apărare şi suportul fizic şi
tehnic al acestora, trecerea din apărare în atac – contraatac, faza II şi
repunerea rapidă, tactica fazei III, sisteme de joc şi tactica în atacul
poziţional, structura echipei (nr. de jucători pe post, vârsta şi
experienţa) şi ritmul de joc, etc.).
- cum este gândit jocul (filosofia) reprezentativelor cele mai
puternice din ultimii cinci ani ? (studiul documentelor (la care avem
acces) privind concepţia de joc, analiza pe plan organizatoric şi
administrativ a celor mai performante sisteme de practicare a
handbalului din lume, dar şi a celor cu context social-economic
similar cu condiţiile din România - hestionar, interviu, ancheta).

39
 Se impune:
- analiză critică a documentelor oficiale (FRH) şi a
materialelor ştiinţifice şi publicistice referitoare la concepţia de joc
românească.
- lansarea unei dezbateri în mediile de specialitate ( tehnicieni
şi profesori de la loturile naţionale, centre de excelenţă, cluburi,
FEFS, etc.) privind actualizarea concepţiei de joc, conform cu
noutăţile apărute şi cu tendinţele de evoluţie a jocului.
Concepţia de joc reprezintă „modul de aplicare a tacticii de
către o echipă” ( Leon Teodorescu – 1975).
Se consideră că o echipă este în atac atunci când un jucător al
ei se află în posesia mingii sau urmează să intre cu certitudine în
posesia acesteia.
Situaţia contrară defineşte o echipă aflată în apărare.

III.1. Concepţia de joc în atac

Atacul rapid: - (contraatac, faza a II-a si valul al III-lea) a

devenit pentru toate echipele de valoare, o preocupare constantă şi
una din principalele soluţii de înscriere a golurilor.
Nu trebuie sa tragem concluzia ca atacul va fi un fel de "iureş"
continuu, în viteză maxima, iar apărarea "va lupta" pe tot terenul.
Diverse momente tactice sau de interese si strategie vor dicta
variaţiile de ritm ale jocului.

40
 Faza a-I-a. Odată cu trecerea unei echipe din situaţie de
apărare în situaţie de atac, prima preocupare a jucătorilor săi trebuie
să fie declanşarea cât mai rapidă a contraatacului sau a repunerii
rapide de la centru. Acestea trebuiesc efectuate în maximum de
viteză şi ori de câte ori se întrevede o şansă de reuşită. Plecarea
vârfurilor de contraatac se poate face şi prin anticiparea acţiunii de
finalizare a adversarului, asigurându-se acoperirea zonelor de
apărare respective de către coechipierii cei mai apropiaţi, învederea
recuperării mingii.
Jucătorii care se apără în zonele laterale ale apărării (mai puţin
favorabile atacanţilor) sau cei care ocupă poziţii avansate (sunt mai
aproape de poarta adversă) aleargă în viteză ca vârfuri de contraatac,
cât mai aproape de liniile de margine în jumătatea proprie, iar după
ce intră în posesia mingii trebuie să caute traseul cel mai scurt
posibil către poarta adversă. În acest timp, jucătorii din zonele
centrale se preocupă de recuperarea mingii şi apoi se demarcă în
zonele laterale (unde nu se repliază echipa adversă).
În funcţie de situaţie, echipa trebuie să stăpânească toate
variantele de contraatac: cu un vârf, cu două vârfuri, cu pasă directă
de la primul posesor al mingii (portar) sau de la un intermediar.
Faza a II-a (valul II şi III) . Atunci când mingea nu poate fi
pasată vârfurilor de contraatac din cauza marcajului efectuat de
apărătorii care se repliază, jucătorii rămaşi în jumătatea proprie -
valul al II-lea - după ce s-au demarcat lateral, vor pleca şi ei spre
poarta adversă. În această fază, mingea va fi transportată prin pase

41
scurte în mare viteză, pe trasee cunoscute şi repetate în prealabil sau
imprevizibile şi derutante, fructificând calităţile şi procedeele
specifice, precum şi experienţa jucătorilor, creând astfel o situaţie
favorabilă pentru aruncare la poartă sau pentru angajarea unui
jucător infiltrat la semicerc. În timpul contraatacului susţinut
jucătorii de la semicerc (vârfurile de contraatac) au sarcina de a se
demarca şi de a face blocaje pentru pătrunderile jucătorilor din valul
doi.
Valul al III-lea reprezintă continuarea valului al II-lea,
transformat direct şi în mare viteză într-o combinaţie prestabilită sau
spontană.
Repunerea rapidă după primirea unui gol este o formă a
atacului rapid, având o pondere tot mai mare mare în rezultatul
final. Aceasta se derulează după reguli clare şi cu sarcini foarte
precise pentru fiecare jucător care participă la situaţia tactică de
apărare, urmărindu-se ca şi în valul al II-lea şi al III-lea, surprinderea
adversarilor nerepliaţi sau insuficient organizaţi pentru a contracara
această acţiune tactică. Pentru ca repunerea rapidă să fie eficientă, se
impune scurtarea timpului de la primirea golului pâna în momentul
repunerii acesteia de la centru. În acest sens, jucătorul cel mai
avansat din cadrul sistemului de aparare (sau care are viteza cea mai
mare), în momentul primirii golului, va sprinta spre centrul terenului
şi va pune piciorul pe linie, odată cu întoarcerea spre propriul portar
pentru a primi mingea. Portarul trebuie să recupereze mingea cât mai
rapid şi să o lanseze spre jucătorul de la centru, numai după ce

42
acesta s-a întors cu faţa spre minge. De aici, se pot concepe şi exersa
diverse combinaţii a căror principală caracteristică trebuie să fie
viteza de deplasare şi de pătrundere printre apărătorii care se
repliază.
Faza a III-a Dacă se apreciază că atât contraatacul,
contraatacul susţinut cât şi valul al III-lea nu mai au şanse de reuşită
şi că prin încercările făcute nu s-a reuşit crearea unei situaţii
favorabile – superioritate numerică sau avantaj de poziţie, se dă
semnalul (vizual sau sonor) de organizare a atacului – ocuparea
posturilor de atac conform specializării fiecărui jucător, avându-se în
vedere mai întâi asigurarea posesiei mingii. Se impune însă,
reducerea la maxim sau chiar eliminarea fazei lente de organizare
(cu momentele ei de pauza), menţinând o presiune continuă şi
constantă asupra apărării, prin trecerea rapida si permanent
periculoasa (pe poarta) dintr-o acţiune tactică în alta de finalizare,
împiedicând astfel şi evetualele schimbări de jucători prestabilite de
adversari.
Faza a IV-a. În funcţie de diferite sisteme de apărare se va
acţiona cu unul sau cu doi pivoţi, în circulaţie sau poziţional.
Acţiunile trebuie să fie cunoscute de către toţi jucătorii, coordonate
cu inteligenţă şi responsabilitate pentru a obţine randament maxim în
execuţia procedeelor tehnice.
Un rol important în cadrul atacului organizat îl au acţiunile
individuale (relaţia 1-1) care trebuie executate cu hotărâre, viteză şi
forţă, cu precădere când acestea apar la finalul acţiunilor colective de

43
atac. Prin pase rapide combinate cu fente şi pase de angajare
atacanţii vor încerca să atace culoarele dintre apărători încât, la
fiecare atacant cu minge, să fie atraşi doi apărători alăturaţi. Se va
crea superioritate numerică sau se va obţine o poziţie favorabilă de
aruncare pentru un jucător capabil să înscrie de la distanţă.
Relaţia 2-2 şi relaţia 3-3 presupun acţiuni tactice simple,
bazate pe tehnica în regimul pregatirii fizice a jucătorlor
(încrucişările, blocajul cu plecare din blocaj, un-doi-ul, paravanul,
etc) şi au rolul de a destabiliza apărarea adversă.
Jocul fără minge este de foarte mare importanţă, favorizând
coechipierii pentru valorificarea raportului 1:1 sau 2:2, și mai ales, la
exploatarea spațiilor temporar lăsate libere de jocul avansat al
apărărilor. De aici, rezultă o aparentă simplificare a jocului de atac,
în care finalizarea pare a fi rezolvarea raportului 1-1, 2-2 sau a
pătrunderilor fără minge. Rămâne valabilă şi necesitatea obţinerii
superiorităţii numerice într-o zonă sau punct al terenului, precum şi
avantajul de poziţie.
În cazul performanței de vârf, cunoaşterea amănunţita a
adversarului constituie un element important al strategiei jocului. De
aici şi necesitatea găsirii unor elemente noi, de surpriză pentru
fiecare adversar.
În handbalul modern, o mare importană o au:
- tehnica individuală dusă spre perfecţiune, în viteză, cu
mare eficienţă şi sub presiunea adversarului
Ex: pasarea - au apărut o serie de procedee noi:

44
 - din alergare continua (pe piciorul braţului de aruncare);
- impinsa;
- cu prindere si pasare din săritura;
- voleibalata cu o mână și cu doua mâini;
- de angajare cu pământul.
aruncarea :
- din sprijin pe piciorul braţului de aruncare;
- din săritura cu bătaie pe doua picioare;
- din săritura cu bătaie pe piciorul braţului de aruncare).
- varietatea şi mobilitatea sistemelor de joc. Există o
mare varietate de sisteme de joc, iar aceasta se concretizaeză prin:
- specificul "şcolii naţionale";
- valoarea şi pregătirea propriilor jucători;
- adaptarea tacticii în funcţie de adversar;
- cerinţe de strategie si tactică.
Folosirea mai multor sisteme de joc, în alternanţă sau nu, pe
parcursul unui joc sau chiar pe parcursul aceleeaşi faze de joc este,
putem spune, un element ceva mai nou.
- perfecţionarea maximă a specializării pe post:
- s-a dezvoltat şi perfecţionat un bagaj tehnico-tactic
considerabil pentru toate posturile din echipă si el este în continuă
creştere;
- fiecare jucător acţionează eficient şi pe alte 2-3 posturi;
- rolul şi sarcinile ca şi raza de acţiune a fiecărui post s-a mărit
evident.

45
Pivotul:

- sarcinile şi rolul pivotului, în condiţiile apărării avansate,

sunt mult mai numeroase;
- raza de acţionare este mai mare;
- pivotul iese la combinaţii cu centrul, interul şi revine pe
semicerc, în alte zone;
- uneori, poate să arunce de la 8-9 m;
- apare şi un al doilea pivot temporar (mobil).

Extremele:

Se remarcă mărimea considerabilă a eficacităţii pe acest post

şi din jocul în sistem.
Extremele de valoare cunosc si execută foarte bine, pe langa
procedeele de aruncare aşa zise, clasice şi unele specifice:
- aruncarea cu mărirea foarte mult a unghiului şi
aterizarea spre centrul semicercului pe piciorul de bătaie;
- aruncarea cu boltă peste portar;
- aruncarea cu pământul şi efect de ocolire;
- aruncarea cu plutire mare şi fenta;
- aruncări liftate (elan de aruncare foarte puternic şi
mingea se duce relativ uşor);
- aruncări aeriene - deasupra semicercului;
- aruncări prin învăluire;
- aruncări de pe semicerc (ca veritabil pivot).

46
Interii:

Astăzi interul este un jucător polivalent. Rolul şi sarcinile

interului modern s-au mărit considerabil:
- depăşirea, pătrunderea si aruncare din plonjon;
- pătrunde si combină ca un veritabil pivot;
- eficienţă pe toata zona centrala (centru, inter stâng,
inter drept);
- tendinţa jocului polivalent - centru - conducător de joc
- inter;
- sarcina lui principală este aruncarea si înscrierea
golurilor de la distanţă.
Trebuie să menţionăm apariţia unor aruncări relativ noi:
- cu sprijin pe piciorul de pe partea braţului de aruncare;
- cu sprijin cu evitare;
- din săritura si aruncare de la sold;
- cu săritura cu bătaie pe ambele picioare.

Centrul:

Rolul lui principal rămane de coordonator de joc. De remarcat

tendinţa tot mai mare la jucătorii din centru, de a acţiona cu eficienţă
şi pe alte posturi.
El se transformă în pivot (mobil), dar poate juca şi pe post de
inter. Conducătorii de joc nu se rezumă numai la sarcina exclusivă de
a coordona jocul, ci şi la aceea de a-şi valorifica şi propria capacitate
de finalizare.

47
Portarul:

Marile competiţii de handbal au demonstrat, daca mai era

nevoie, că echipele clasate pe primele locuri au, în mod obligatoriu
şi portari de excepţie.
Perfecţionarea tehnico-tactica a jucătorilor, în general, a impus
si pentru portari aceeaşi preocupare. Au apărut situaţii tactice noi
prin necesitatea repunerii rapide, a schimbării cu un jucător de câmp
în situaţii speciale, etc., ceea ce impune creşteri importante atat ale
potenţialului fizic de viteză, detentă la braţe si picioare, precum si
rezistenţă fizică şi psihică.
Jocul în sistem (faza a IV-a) se realizează prin pătrunderi,
circulaţia rapidă a mingii şi/sau a jucătorilor, având la bază concepţia
de pregătire al cărei rezultat nemijlocit este.
Atât atacul poziţional cât şi atacul în circulaţie, presupun
ocuparea întregului front de atac (de la o linie de margine la
cealaltă), dar şi o bună utilizare a terenului în adâncime, ceea ce
permite un elan corespunzător şi ameninţarea porţii adverse de către
fiecare jucător, precum şi circulaţia jucătorilor în adâncime (ieşirea
pivotului la joc, transformarea unui alt jucător, în al doilea pivot,
etc.).
Sistemul de joc în atac (cu unul sau cu doi jucători pivoţi) va
fi ales în funcţie de valoarea şi caracteristicile jucătorilor proprii
precum şi de cele ale jucătorilor adverşi. Oricare ar fi sistemul
adoptat, atacul trebuie să se desfăşoare cu variaţii ale ritmului şi
mijloacelor tactice utilizate.

48
III.2. Concepţia de joc în apărare

Cea dintâi şi mai importantă preocupare a jucătorilor unei

echipe după pierderea mingii o constituie replierea în apărare.
Aceasta trebuie realizată în maximum de viteză pentru a realiza în
timp util, o unitate defensivă, capabilă să respingă prin mijloace
regulamentare încercarea de finalizare a adversarului.
Replierea se face prin alergare de viteză cu faţa spre poarta
proprie până când se trece de vârfurile de contraatac, după care
apărătorul se întoarce cu faţa spre locul unde se află mingea. În
timpul replierii jucătorii au obligaţia de a alerga pe drumul cel mai
scurt spre semicercul propriu având ca prim scop plasarea între
vârful de contraatac şi poarta proprie, iar în secundar, dacă este
posibil, intercepţia mingii.
Întârzierea lansării contraatacului se va face de către jucătorul
care se află în imediata apropiere a semicercului advers, acţionând în
faţa portarului advers, întârziind acţiunea de lansare a mingii şi
oferind coechipierilor răgazul necesar pentru a se replia. Dacă
lansarea contraatacului se face de către un jucător de câmp,
apărătorul aflat în apropierea sa va acţiona asemănător, după care se
va replia şi el în timpul cel mai scurt spre propriul semicerc.
Dacă totuşi contraatacul a fost lansat şi apărătorii nu s-au
repliat în totalitate, se acţionează în zona temporară. Aceasta
presupune doi, trei sau patru apărători care se opun atacanţilor
adverşi pentru a întârzia înscrierea golului apărând cu predilecţie
zonele centrale. Când s-au repliat şi ultimii jucători aceştia vor ocupa

49
zonele libere (laterale) până la prima întrerupere de joc când fiecare
apărător îşi va ocupa postul specific. Acest lucru se poate face şi în
timpul jocului între doi apărători alăturaţi, dacă nu este pericol ca
adversarul să înscrie şi constituie organizarea apărării.
Pentru a se opune cu succes atacului organizat al adversarilor
apărătorii trebuie să acţioneze în sistem, să cunoască atât apărarea în
zonă cât şi pe cea om la om sau combinată.
Indiferent de sistemul folosit, apărarea trebuie să fie în același
timp:
- elastică;
- mobilă;
- ermetică;
- aglomerată (supranumerică) pe partea mingii.
Fiecare apărător răspunde ferm de un atacant pe care îl
marchează cu toată atenţia şi vigilenţa, fiind dublat de cel puţin un
coechipier învecinat. Aceasta contribuie la realizarea unui joc
colectiv şi eficient.
Însuşirea deprinderii de joc în permanentă mişcare, orientat
spre poartă, cu pătrundere pe culoarul dintre doi apărători si
replasarea pe o nouă poziţie de pătrundere presupune însuşirea
mijloacelor corespunzătoare pentru contracararea acestora de către
apărători. Acestea se caracterizează prin fermitate, joc agresiv, dar
tehnic, regulamentar, în permanentă mişcare şi cu multă iniţiativă,
creativitate dar şi cu rigoare şi disciplină prin :

50
 - capacitate de deplasare în teren, timp îndelungat şi într-
un ritm susţinut, până la intrarea în posesia mingii;
- capacitate de anticipare a acţiunilor adversarului,
provocând greşeli în jocul acestuia.
Mijloace tehnico-tactice de realizare a acţiunii în raportul 1:1:
- plasament între advarsarul cu minge şi poarta proprie
printr-o rapidă mişcare în teren;
- atacarea braţului cu minge – atacantul cu minge nu
trebuie sa aibă posibilitatea: să arunce/să angajeze/ să depăşească;
- scoaterea mingii din dribling;
Mijloace tehnico-tactice de realizare a acţiunii în raportul 2:2:
- schimbul de oameni (predare-preluare);
- marcajul sub toate formele;
- apărare contra următoarelor acţiuni de colaborare din atac:
a) încrucişarea simpla sau dubla;
b) acţiunea inter-centru;
c) blocaj-plecare din blocaj;
d) "dă si du-te" (un-doi).
Aceste mijloace tehnico-tactice se vor exersa la nivelul
posturilor de:
- apărător lateral - apărător intermediar;
- apărător intermediar - apărător central (avansat sau retras).
Apărarea are un pronunţat caracter agresiv, atât în sistem ca
ansamblu, cât şi în toate acţiunile tehnico-tactice individuale.
Se manifestă:

51
 - tendinţa permanenta de a "sufoca" atacantul simultan cu
prinderea mingii, împiedicând permanent orice acţiune de
construcţie a jocului sau de declanşare a atacului rapid;
- caracterul tot mai elaborat si exact, pus la punct, al
mecanismelor sistemelor de apărare;
- se pune accentul mai mult pe participarea gândita a
fiecărui jucător si pe capacitatea de anticipare;
- se poate folosi ca element de "surpriză" adoptarea în
alternanţă a mai multor sisteme sau variante de apărare, în aceeaşi
fază sau într-o anumita fază de joc, ca şi schimbarea sistemului de
apărare, la time-out-ul solicitat de echipa adversă;
- suprafaţa de acţionare şi mişcare a fiecărui apărător a
crescut considerabil;
- contactul direct cu adversarul este aproape permanent şi
în creştere ca asprime si forţă de angajare;
- toti jucătorii se află în permanentă mişcare (braţe si
picioare) și luptă fară pauză, cu o solicitare fizică şi psihică, la cote
maxime;
- bagajul de cunoştinţe tehnico-tactice ale apărătorilor a
crescut foarte mult.
Concepţia de joc este într-o continuă evoluţie, modificându-se
periodic în funcţie de noutăţile tehnico-tactice care apar la cele mai
bune echipe de handbal care constituie un model pentru celelalte.

52
III.3. Reconsiderări privind concepția de joc

Concepția de joc evidențiază modul de organizare si

desfașurare a tuturor acțiunilor individuale si colective spre care
trebuie să se orienteze jocul și pregatirea echipelor de handbal.
Concepția de joc trebuie văzută însă, în continuă evoluție și în
mod obligatoriu, reactualizată periodic, în raport cu următoarele
aspecte:
- tendințele si direcțiile fundamentale de dezvoltare a
handbalului, pe plan mondial;
- studiu privind evoluția școlilor de handbal din lume și
reflectarea concretă a acesteia în jocul echipelor naționale;
- analize, aprecieri și concluzii asupra activității echipelor
reprezentative la marile competiții;
- analiza campionatelor interne și în special, a orientării
jocului tuturor echipelor noastre de juniori și de seniori.

II.3.1.Îmbunătățiri conceptuale pentru jocul în apărare

În apărare se va urmari respectarea unor principii și cerințe de
bază, prin care să se asigure o mai mare eficiență a sistemelor de
apărare folosite. Astfel, se va urmari:
- realizarea raportului supranumeric, în zona mingii,;
- creșterea agresivității individuale, în cadrul cuplurilor de
posturi și implicit a întregului sistem de apărare, oricare ar fi acesta.
Pentru realizarea acestor două cerințe, trebuiesc perfecționate:
53
 - atacarea adversarului cu minge;
- dublarea, ca formă obligtorie de colaborare între apărători;
- marcajul (sub toate formele sale), în funcție de sistemul de
apărare practiat;
- procedeele de marcaj al pivotului, responsabilitatea privind
jocul pivotului, urmărirea pivotului.
Toate aceste elemente tehnico-tactice au la bază o mult mai
mare capacitate de mobilitate, atât ca spațiu acoperit, cât și ca timp
utilizat, pentru aceste deplasări fiind necesare, viteza de deplasare,
rezistența specifică, forța specifică, anticipatie, etc.
Se va urmări respectarea cu strictețe a tuturor principiilor și
regulilor de bază, în vederea funcționării sistemului de apărare ca
întreg, dar și a funcționalității cuplurilor de posturi din cadrul
acestuia.
Replierea va fi asigurată în timp util, având la bază startul și
marcajul vârfurilor de contraatac, atât în zona centralaă, cât și în
zonele laterale ale terenului. Se vor stabili sarcini individuale pentru
anihilarea celor mai periculoși jucători adverși folosiți ca vârfuri de
cotraatac (apărători laterali sau avansați) sau marcajul strâns, alternat
cu marcaj de supravaghere spre centrul terenului, asigurând
posibilitatea realizării zonei temporare, ca fază urmatoare a apararii.
Zona temporară va trebui sa rezolve atât întreruperea fazei a
II-a a atacului advers, cât și faza de inițiere a atacului rapid
organizat.

54
 Se va pune accent pe împarțirea zonelor, pe atacarea
adversarului cu minge și pe întreruperea circulației de minge și de
jucători sau, ca ultimă variantă, posbilitatea finalizării din ughiurile
laterale.
Se va accentua și revenirea foarte rapidă în sistem, după
marcarea unui gol, pentru a nu fi surprinși de repunerile rapide de la
centru.
În condițiile jocului actual, se recomandă ca echipa să nu
primească mai mult de 20% din goluri, pe contraatac și atac rapid.
Apărarea în sistem va avea la bază sistemul 6:0 zonă
agresiv, iar ca variantă a acestuia, sistemul 5+1 zonă, cu unul din
aparatorii intermediari avansati la interul advers cel mai periculos.
Sistemul secundar utilizat va fi 5+1 zonă clasic, cu apărătorii
intermediari avansați pe partea mingii sau, ca variantă, cu
intermediarul la marcaj la intercepție în partea opusă mingii. În
situații speciale, va fi folosit și sistemul 5+1 combinat, cu
posibilitatea de a trece în 5:5 sau 6:6.
Apărătorii laterali vor avea ca adversar direct extremele
adverse și vor fi specializați pentru aces post. În cadrul sistemului
6:0 zonă, apărătorii laterali vor folosi cu precădere marcajul strâns,
alternat cu marcajul la intercepție și de supraveghere, în funcție de
valoarea adversarului și de situația tactică specifică.
La intenția extremei de pătrundere la semicerc și transformare
în pivot, prima sarcină a apărătorului lateral este de a intirzia
patrunderea, în timp ce comunică aceasta apărătorului intermediar,

55
iar în faza următoare, va efectua schimbul de oameni cu aparatorul
intermediar, preluând cu marcaj strâns, interul și predând extrema
intermediarului.
Se va pune un accent deosebit pe dublarea intermediarului,
mișcarea permanentă în teren și pregatirea pentru intercepția paselor
peste semicerc (extremă-extremă) sau inter opus-extremă.
Apărătorii intermediari au ca adversar direct interii adverși și
pentru acest post vor fi specializati jucatorii cu calități fizice și
motrice la un nivel corespunzător,
În cadrul sistemului 6:0 zona, vor efectua marcaj de
supraveghere la interi, urmând ca în momentul prinderii mingii, să-i
atace pentru a împiedica aruncarea la poartă, depășirea sau pasarea
în condiții optime.
În raportul de 1 la 1, apărătorii intermediari vor insoti
deplasarea interului, până în momentul în care acesta nu mai este în
posesia mingii sau nu mai este periculos pentru poartă. El va fi
dublat spre exterior, de către apărătorul lateral și spre centru de către
apărătorul central, urmând ca, la rândul lui, să-i dubleze pe aceștia.
Schimbul de oameni se va efectua în urmatoarele situații:
încrucișare inter-centru sau cenrtu-inter, blocaj cu plecare din blocaj
(pivot-inter), învăluire interioară (extrema) sau învăluire exterioară
(interul), pivotul este plasat între apărătorul lateral și cel intermediar.
Apărătorii centrali au ca adversari direcți centrul și pivotul
echipei adverse, dar și interii, când aceștia pătrund în zona centrală a
apărării.

56
 Repartizarea adversarilor la nivelul zonei centrale se va face în
funcție de plasamentul pivotului, apărătorul central din acea zona,
efectuând marcaj strâns la pivot, celalalt apărător central avansând și
executând marcaj de supraveghere la atacantul centru.
În situația în care pivotul este plasat între apărătorii centrali,
principul de bază va fi ca atacantul centru sa fie marcat de aparatorul
central din partea opusa din care vine mingea, iar apărătorul central
de pe partea mingii, să asigure marcajul pivotului.
Apărătorii centrali sunt cei care trebuie sa dubleze apărăatorii
intermediari și să se dubleze unul pe celălat. Vor face schimb de
oameni în urmatoarele situații: încrucișare centru-inter sau inter-
centru, blocaj-plecare (pivot-centru sau pivot-inter), pivotul se
deplasează în zona centrală opusă sau când pivotul se plasează între
apărătorii lateral si intermediar.
În funcție de deplasarea pivotului se va alterna marcajul strâns
cu cel la intercepție.
Sistemul de apărare 5+1 zonă va fi folosit ca al II-lea sistem
de bază, iar pentru realizarea lui, pentru postul de apărător central
avansat (+1), va fi specializat un jucător cu o capacitate motrică de
excepție (viteză de reacție și de deplasare, tehnică de apărare
desăvârșită, anticipație, etc..)
Apărătorii laterali vor avea o zonă mult mai largă de acțiune,
în detrimentul adâncimii, cu obligativtatea dublării apărătorilor
intermediari și a deplasării întregii zone de apărare spre partea
mingii.

57
 Apărătorii intermediari vor fi dublați permanent de catre +1,
dar la rândul lor, vor trebui să dubleze apărătorul central retras și
central avansat ( +1).
Apărătorul central retras va avea ca adversar direct pivotul
(plasat în toata zona centrală), dar va trebui sa dubleze intermediarii
și +1. În momentul în care pivotul se plasează între apărătorul lateral
și cel intermediar, centralul retras preia interul și intermedarul
marcheaza pivotul.
Se va acorda mare atentie schimbului de oameni intre +1 si
intermediari la incrucisari si intre central si intermediari la blocajul-
plecare pivot-inter. In toate situatiile in care echipa adversa joaca cu
doi pivoti (specializati sau prin transformare), +1 va marca strâns
centrul sau interul de pe partea mingii, transformând sistemul în 5+1
combinat.
În funcție de situatiile concrete din teren, vor fi folosite cele
doua variante de sistem 5+1 zonă:
a. atacarea interului aflat în posesia mingii (cu +1 care se va
retrage si va dubla intermediarul respectiv, iar lateralul si
intermediarul de pe partea opusă, retrași și deplasând/translând toată
zona pentru asigurarea superiorității numerice, pe partea mingii);
b. marcajul de supraveghere la interul cu minge (daca este mai
putin periculos) și marcaj la intercepție, la interul și extrema opusă
(+1 mai mult sau mai puțin avansat, în funțtie de jocul centrului
advers).

58
 Sistemul de apărare 5+1 combinat va fi folosit atât ca
variante din sistemele 5+1 zonă si 6:0 zonă, dar si ca sistem de bază,
în anumite jocuri, faze de joc sau situații de joc.
Este necesar să sa se realizeze foarte bine schimbul de oameni
între +1 și apărătorul central sau intermediar, al cărui adversar
încearcă blocaj pentru demarcarea atacantului marcat strict, dar, în
acelasi timp, se va perfecționa și varianta jocului 5 la 5.
Situațiile speciale vor fi tratate în functțe de adversar, rezultat
și timpul de joc, în superioritate, inferioritate numerică sau finaluri
de repriza și de joc.
În superioritate numerică, va fi folosit sistemul 5+1 combinat,
alternat cu 6:0 zonă, agresiv sau retras, în functie de situația concretă
din teren.
În inferioritate numerică, se va incerca realizarea egalității
numerice pe partea unde se află mingea, prin deplasarea apărătorului
lateral din partea opusă, la nivelul interului, (extrema opusa nefiind
marcata); se vor evita blocajele pivotului, mai ales în zona centrală și
se va încerca întreruperea circulației mingii, mai ales la nivelul
jucatorilor de la linia de 9m.
Finalurile de reprize sau de joc vor fi tratate în funcție de
rezultat, fie prin încercarea de intercepție a mingii, fie prin
împiedicarea finalizării, prin faulturi de joc repetate.
Alte sarcini
- marcajul la intercepție, la nivelul aparatorilor laterali (oprirea
patrunderilor extremelor);

59
 - colaborarea portarului cu apărătorii;
- marcajul strâns la nivelul interului, în momentul
transformarii sistemului în atac cu doi pivoți;
- recuperarea aruncărilor respinse de portar sau revenite din
bară;
- perfecționarea tehnicii individuale de blocare aruncărilor la
poartă, ca ultim procedeu.

II.3.2.Îmbunătățiri conceptuale pentru jocul în atac

Atacul rapid

Atacul rapid va fi folosit prin:

- contraatac direct;
- faza a II-a clasică;
- atacul rapid organizat (repunerea rapidă a mingii după
primirea unui gol, urmată de combinații rapide (ex.: transformarea în
al doilea pivot a extremei/ învăluire interioară a extremei, etc).
Se va pune accent pe startul la contraatac, în primul rând, la
nivelul extremelor și în al doilea rând, la nivelul liniei de 9m care va
trebui să avanseze în adancime, în terenul advers, în momentul
intrării în posesia mingii. În același timp, în cazul atacului rapid, se
va utiliza transformarea interului în al doilea pivot (cu sau fară
încrucișare centru-inter sau inter-inter).

Atacul în sistem
60
 Ca sistem de bază, va fi utilizat atacul cu un pivot, urmând ca
variantă, transformarea acestuia în atac cu doi pivoți, prin
transformarea extremei sau centrului. Acțiunile tehnico-tactice de
bază vor urmări realizarea superioritătii numerice prin atacarea în
pătrundere succesivă, începută de la conducatorul de joc sau de la
extremă.
Jucătorii din linia de 9m vor acționa prin:
- depășire cu trecerea brațului peste apărător (rotare de braț);
- depășire cu schimbare de direcție stânga și plecare spre
dreapta (pas sarit în lateral);
- fentă de aruncare din saritura;
- dribling, pătrundere sau aruncare;
- fentă de pasă – pătrundere – aruncare;
- fentă de aruncare cu pași încrucișați și pătrundere spre
stânga.

Extremele vor acționa în funcție de poziționarea în teren:

- poziționate cu fața spre poartă - schimbare de directie spre
interior - plecare spre exterior, schimbare de direcție spre exterior -
plecare spre interior - pivotare spre exterior;
- poziționate cu urmărul opus spre poartă (demarcare foarte
rapidă din colțul terenului): prim-plan – plecare spre exterior – prim-
plan, pivotare spre exterior.

61
Pivoții vor acționa într-o zonă mai largă atât în adâncime cât și în
lărgime, asigurând crearea raportului supranumeric prin obținerea
prlim-plan-ului, mai ales în zona centrală.
Se va accentua angajarea extremelor și pivotului cu pasă cu
pământul. Jucătorii de la nivelul liniei de 9m vor finaliza prin
aruncări cu sprijin pe sol (pas adaugat sau incrucisat, aruncarea din
alergare).
Contraatacul, faza a II-a, atacul rapid, vor trebui să ajungă la
nivelul a 30% din totalul golurilor (cel putin 80% eficacitate). Pentru
realizarea acestui obiectiv va trebui crescută viteza de recuperare si
de repunere a mingii de către portar.
Se va pune accent pe mobilitatea în teren a jucătorilor de la
linia de 9m (mărirea zonei de acțiune a jucătorilor cu minge, dar si
deplasarea fără minge, în teren).
Trebuie să se aibă în vedere perfectionarea prinderii si pasăarii
mingii pentru diminuarea greselilor tehnice și pentru cresterea
tempoului de joc.
Perfecționarea preciziei aruncărilor, plasate mai ales, “sus si
intors”, va trebui sa fie unul din obiectivele principale pentru
finalizarea atacului.

Acțiunile tehnico-tactice colective împotriva sistemului de apărare

6:0 zonă vor fi:
- atac succesiv – atac succesiv și retur (schimbarea sensului de
transmitere a mingii), cu pivotul între apăaătorul intermediar („AI‟)
și apărătorul central („AC‟);

62
 - învăluire interioară de extrema, din atac succesiv (cu retur,
cu atac succesiv continuat, cu încrucișare inter-inter);
- schimb de locuri centru-inter fără minge, din atac succesiv,
continuă cu încrucișare inter-inter sau cu atac succesiv;
- încrucișare inter-centru, cu pivotul între AI si AC, continuată
cu încrucișare inter-inter sau cu atac succesiv;
- încrucișare inter-inter, cu pivotul între AI si AC;
- încrucișare centru pivot: directă, “falsa” (simulare de pasă),
“falsa”, urmată de pasă la centru;
- transformarea extremei în al doilea pivot,prin infiltrarea fără
minge (cu încrucișare cu pivotul) și cu minge.
- transformarea interului în al doilea pivot, prin plecare de
inter cu sau fără minge (cu încrucișare inter-inter).;
- dublu paravan centru-pivot sau centru-extremă, cu sau fără
încrucișare inter-inter.

Împotriva apărării 5+1 zonă sau combinată vor fi folosite

urmatoarele combinatii tehnico-tactce colective:
- transformarea centrului în al doilea pivot, cu sau fără minge;
- transformarea extremei în al doilea pivot, cu minge, din
învăluire;
- transformare de inter în al doilea pivot cu minge;
- blocaj-plecare centru cu pivot, precedat de încrucișare dintre
centru și interul de pe aceeași parte cu blocajul pivotului;
- extrema în blocaj la plus 1” (pas la centru si depășire
exterioară);

63
 - pivotul blocaj fără minge, interul angajat de catre centru;
- centru blocaj fără minge, interul opus angajeaza interul iesit
din blocaj;
- învăluire interioară de extremă, cu pivotul în blocaj fără
minge. la plus 1, (cu si fără încrucișare inter-inter);
- schimb de posturi inter-centru, fără minge, pe pasă de la
interul opus.

Situatii speciale

Superioritate numerica:
- atac succesiv cu finalizare în zona centrală;
- încrucișare centru-inter, fără minge, continuată cu atac
succesiv;
- învăluire interioara de extremă;
- încrucișare inter-centru, cu sau fără retur inter/inter;
- centru pe lângă pivot (încrucișare inter-centru cu un-doi
(voleibalare spre centru), cu pivotul blocaj la apărătorul central);
- încrucișare inter-centru, cu pivotul între AI și AC, continuată
cu încrucișare inter-inter sau cu atac succesiv;
- încrucișare inter-inter cu pivotul între AI și AC;
- încrucișare centru pivot: directă, “falsă”, “falsă” cu păsă la
centru;
- transformarea extremei în al doilea pivot (încrucișând cu
pivotul), cu/fără minge.

64
 - transformarea interului în al doilea pivot, prin plecare de
inter, cu sau fără minge (cu încrucișare inter-inter) sau varianta
franceză;
- dublu paravan realizat de centru-pivot sau centru-extremă, cu
sau fără încrucișare inter-inter.
Împotriva apărării 5+1 zonă sau 5+1combinată vor fi folosite
următoarele combinații tehnico-tactce colective:
- transformarea centrului în al doilea pivot, cu minge sau fără;
- transformarea extremei în al doilea pivot cu minge, din
învăluire;
- transformare de inter în al doilea pivot, cu minge;
- blocaj-plecare realizat de centru – pivot, cu centru la
încrucișare cu interul de pe aceeași parte cu blocajul pivotului;
- extrema în blocaj la plus ,,1” (pas la centru și depășire
exterioară);
- pivotul blocaj fără minge la plus 1, interul angajat de către
centru;
- centru blocaj fără minge la plus 1, interul opus angajează
interul ieșit din marcaj;
- învăluire interioară de extremă cu pivotul blocaj fără minge
la plus 1 (cu și fără încrucișare inter-inter);
- schimb de posturi inter-centru, fără minge, pe pasă de la
interul opus.

65
Situații speciale

Superioritate numerică:

- atac succesiv cu finalizare în zonă centrală;

- încrucișare centru-inter fără minge, continuată cu atac
succesiv;
- învăluire interioară de extremă;
- încrucișare inter centru, cu sau fără retur inter/inter;
- centru pe lângă pivot (încrucișare inter - centru cu ,,un-doi,
pivotul realizând blocaj la apărătorul central);
- angajarea extremei de către interul opus.
Inferioritate numerică
- învăluire interioară de extremă, cu retur;
- încrucișare extremă-extremă, finalizare cu aruncare aeriană,
cu pasă deasupra semicercului;
- încrucișare inter-centru, continuată cu atac succesiv.
Alte situații speciale:
- 9m organizat (lateral și central);
- 9m direct;
- finaluri de repriză sau de joc;
- 6:4 sau 4:6 (utilizarea depășirilor individuale);
- repunere rapidă a mingii de la centru după primirea unui gol
(atac succesiv cu blocaj al pivotului în zona centrală);
- 7:6 (utilizarea jocului cu doi pivoți și centru, prin folosirea
portarului ca jucător de câmp).

66
III.4. Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc

II.4.1.Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc în

apărare
Jocul echipelor noastre în apărare, trebuie să fie în concept și
organizare, tot mai avansat, ofensiv și agresiv cu o și mai mare
mobilitate de mișcare a jucătorilor, atacând în permanență insistent și
anticipat, acționând omogen în cadrul unor mecanisme de sisteme
precis elaborate.
1.1 Avansat-ofensiv-agresiv: sunt caracteristici de bază care trebuie
să domine orientarea jocului în apărare, atât în ansamblul echipei, cât
și individual, renunțând la maniera de joc pasiv, retras cu călcâiele la
semicerc, în așteptarea eventualelor greșeli ale adversarilor.
- fiecare apararator în parte și echipă în ansamblu, trebuie să
supună atacul advers, unei presiuni permanente, stânjenindu-l în
fiecare moment, atât în organizarea jocului, cât și mânuirea balonului
împiedicând derularea circulațiilor și a combinațiilor.
- aceasta presiune trebuie să fie sufocantă și prezentă în orice
moment, încă din prima clipă după pierderea mingii, prin
împiedicarea imediată sau frânarea declanșării contraatacului advers,
în zona de inițiere (portar sau intermediar). În caz de nereușită,
presiunea apărării trebuie continuată activ asupra derulării
contraatacului/fazei a II-a în zona centrală a terenului sau în cea de
prefinalizare.

67
 - atacarea adversarului cu mingea trebuie executată de fiecare
data energic, pe brațul de aruncare anticipativ - dacă este posibil și
simultan cu intrarea în posesia mingii de către atacant.
- contactul corporal este din ce în ce mai aspru, dar corect și
are loc la distanțe tot mai mari de propriu semicerc, în zonele de
prefinalizare, la 9-12m de poartă.
- odată intrat în contact cu atacantul, aflat în posesia mingii,
apărătorul continuă lupta până scoaterea lui totală din joc, sau până
ce acesta pasează - încercând și în această fază împiedicarea
transmiterii eficiente a mingii la un coechipier.
- față de aceste cerințe, trebuie mult mărit și perfecționat
bagajul individual al apărătorului în sfera cunoștințelor tehnico-
tactice și la nivelul indicelor de pregătire psiho-fizică. În acest sens,
trebuie reînvățat și perfecționat întreg ABC-ul tehnico-tactic specific
apărătorului și pus accent pe tot ceea ce asigură rezolvarea în
favoarea lui, a raportului “1 la 1”, din ce ce mai frecvent și decisiv în
joc.

1.2. Mobilă și elastică.

- Jocul în apărare al echipelor noastră trebuie să fie mult mai

mobil și elastic. Este necesar ca apărătorii să fie în permanență
mișcare, acoperind total în fiecare clipă o arie largă de acționare între
semicercul propriu și până peste linia de 9m.
- Triunghiul sau patrulaterul imaginar pe care se mișcă un
apărător, are în handbalul modern de astăzi, latura de 4-5m, și de

68
fapt, este un zig-zag și un dute-vino continuu, cu contacte aspre și
luptă acerbă, în în fiecare punct din teren. Jocul de picioare și jocul
de brațe trebuie să fie o constantă preocupare în fiecare moment al
apărării, ca și colaborarea verbală.
- Principiul realizării superiorității numerice în zona de atac cu
mingea rămâne perfect valabil. În consecință, dublarea și sprijinul
apărătorului angajat în luptă cu atacantul, trebuie să fie o preocupare
permanentă a fiecărui apărător, în parte și a echipei, în ansamblu.
- În același timp, trebuie acordată o mai mare preocupare în
jocul de apărare asupra atacanților fără minge, împiedicându-le
constant mișcarea, oprind intrarea lor în combinație, închizând
prompt eventualele culoare de pătrundere și acționare.
- În timpul jocului, aceste 3 direcții de acționare ale
apărătorului:
- atacarea adversarului cu mingea:
- dublarea coechipierului în acțiunea de atacare a adversarului
cu mingea,
- supravegherea și împiedicarea atacanților fără minge, se
derulează succesiv, în fracțiuni de secundă, solicitând o mare
mobilitate de mișcare a apărătorilor și o elasticitate deosebită a
întregului sistem.

69
1.3. Jocul în sistem

- Jocul echipelor noastre în apărare trebuie să fie mai bine

gândit și elaborat, neapărat asamblat colectiv, în cadrul unor sisteme
precis stabilite.
- Capacitatea deosebită de angajament și luptă, risipă mare de
efort și o mobilitate psihică deosebită, rămân caracteristicile unei
apărări bune, dar nu și suficiente în handbalul modern.
- Apărarea presupune acțiuni riguroase, cu principii și reguli
clare și exacte în care mecanismul de funcționare al sistemelor este
foarte bine stabilit și respectat.
- În apărare nu este loc pentru fantezie și nici pentru o luptă
oarbă și disperată.
Jocul trebuie mai rațional gândit și aici aportul intelectual al
fiecărui jucător, acea gândire tactică și știința jocului sunt necesități
absolute care trebuie să se evidențieze.
Pornind de la ideea că orice sistem de apărare este teoretic,
foarte bun, dar în mod practic, este atât de bun cât de bine este
pregătit și aplicat, nu intenționăm să impunem unul anume. Trebuie
să constatăm însă, că majoritatea echipelor de valoare folosesc
sisteme avansate și preponderent, în sistemul 3-2-1, cu variante.
Recomandăm echipelor noastre să se alinieze acestor tentințe,
pregătind cu deosebire, din sistemul 3-2-1, mai întâi cu mecanismul
“clasic”, adaptandu-l dacă este cazul, unor condiții specifice
jucătorilor respectivi sau anumitor condiții de strategie și tactică.

70
 În acest timp, este absolut necesar ca echipele și jucătorii
noștri să cunoască bine cel puțin 3 sisteme de apărare (6-0, 5-1, 3-2-
1) cu variantele lor, pentru a le putea folosi cu aceeași eficacitate,
oricând situația tactică o impune.
O echipă de valoare trebuie să fie capabilă să-și schimbe
sistemul de apărare cu ușurință, pe parcursul unui joc, uneori chiar în
aceeași fază de joc.

II.4.2.Cerințe speciale privind realizarea concepției de joc în atac

Jocul echipelor noastre în atac, trebuie să se dezvolte spre un
tempou mai susținut, cu o rapiditate tot mai crescută a acțiunilor
tehnico-tactice individuale și colective, cu o organizare mai exactă în
sistem, având la bază relația de cuplu de (2-2) și 3-3, cu un mai
pronunțat caracter ofensiv-periculos în fiecare fază și moment.
Contraatacul trebuie să fie și mai vizibil, o preocupare
principală a echipelor noastre, acționând perseverent pentru sporirea
numărului și eficacității lor.
Trecerea din apărare în atac, trebuie să se realizeze cu o mai
mare rapiditate, și de fiecare dată când se recuperează mingea,
încercându-se permanent și insistent surprinderea apărării, încă în
curs de repliere și organizare, până la oprirea oricărei șanse de gol.
Atacul rapid declanșat și susținut în 3 valuri, asigură la echipele de
valoare între 13-25% din totalul golurilor, dar uneori chiar până la
30%, ceea ce categoric, poate hotărâ soarta unui joc.
Atacul rapid (faza a II a , repunerea rapidă) trebuiesc
pregătite și antrenate sistematic, stabilindu-se trasee precise (minge

71
și jucător) cu 3-5 variante care se perfecționează permanent, chiar
dacă în joc se rezolvă spontan și în alte forme.
Valul al III-lea, care este de fapt o prelungire a fazei a II-a,
mai bine zis, o transformare directă a acestuia în atac organizat, prin
intrarea imediată după trecerea liniei de centru, în combinații de
finalizare prestabilite sau spontane insistând peste o apărare chiar
completă numeric, dar încă în curs de organizare (mai ales împotriva
echipelor care fac schimbări apărare-atac).
Eliminarea pe cât posibil, a driblingului și înlocuirea lui cu
pase scurte și rapide devine o necessitate.
Faza a III a de organizare și reorganizare a jocului trebuie și
ea neapărat regândită în spiritul creșterii vitezei de joc și a menținerii
unei presiuni permanente asupra apărătorilor.
Reducerea la maxim sau chiar eliminarea momentelor de joc
de așteptare, renunțând la jocul cu pase lente executate de pe loc sau
din alergare și a driblingului, trebuie să fie o preocupare constantă
echipelor noastre.
Modelul ideal de organizare a atacului presupune astăzi,
trecerea directă dintr-o acțiune de amenințare a porții, în alta și mai
periculoasă, toate, cu intenții vădite de finalizare.
Desigur, nu trebuie gândit că atacul va fi un iureș în maximă
viteză de la un cap la celălalt al jocului. În continuare, diverse
momente tactice, de interese sau strategii vor dicta anumite variații
de ritm și tempou.

72
 Atacul în sistem (faza a IV-a) trebuie să urmărească o mai
atentă organizare și disciplinare tactică, mai ales în momentele de
prefinalizare, lăsând jucătorilor inițiativa și spontaneitatea în
finalizare.
În construirea atacului, se remarcă o tendință de simplificare a
jocului, izvorâtă în mod practic dintr-o mai eficientă organizare și
adaptare la apărările tot mai avansate și agresive pe care le practică
astăzi majoritatea echipelor
Aproape indiferent de varietatea acțiunilor tactice colective
(combinații, circulații), în faza de prefinalizare și finalizare, în prin
plan apar:
- raportul “unu la unu” (1-1), în care depășirea ca sumă a
componentelor tehnico-tactice individuale, dar și psiho-fizice, apare
ca o determinantă a jocului;
- relația de colaborare în cuplu sau de maxim 3 jucători,
apreciată ca nucleu fundamental al acțiunilor tactice în care blocajul
și plecarea din blocaj, paravanul, un-doi-ul constituie elemente
fundamentale;
- jocul fără minge, crește considerabil în importanță,
exploatând(prin pătrunderea fără minge) spațiile temporar lăsate
libere de apărările avansate, dar și în acțiunile de favorizare a
coechipierilor pentru valorificarea raportului 1-1 sau 2-2;
- mărirea mobilității jucătorilor în teren și acționarea eficace
pe mai multe posturi, a apărut ca o dorință a jocului în viteză, în
condițiile unor apărări avansate și a imperativului de a fi mereu

73
periculos, oriunde s-ar afla în teren, surprinzând permanent
adversarul;
- rolul și sarcinile fiecărui jucător pe post, aria lor de acțiune s-
a mărit considerabil, în paralel cu o specializare aprofundată;
- pivotul acționează adesea ca un inițiator al combinațiilor
ieșind până la 8-9m (la blocaje sau la primirea paselor), circulând
apoi pe semicerc până la extreme;
- extremele și-au perfecționat procedeele specifice cu aruncări
(inclusiv aeriene), din unghiuri foarte mici, dar se infiltrează și pe
semicerc, acționând ca veritabili pivoți;
- interii și-au mărit și ei raza de acționare la fel de eficace și pe
stânga și pe dreapta; mai mult, se infiltrează pe semicerc, ca pivoți
mobili;
- centrii de mare valoare, în afara sarcinilor de bază de
conducător de joc, acționează eficace pe inter stânga sau dreapta și
foarte adesea, ca pivot;
- se remarcă tendința spre un jucător, dacă nu complet
polivalent, acționând degajat și eficace, pe mai multe posturi;
- vremea jucătorului fixat pe un post, cu trasee de acționare
precise și sarcini precise și limitate la cele ale postului respectiv, a
trecut.
Mobilitatea de acționare pe post sau pe mai multe posturi, dar
mai ales, viteza tot mai crescută de acționare în joc, precum și
presiunea asupra apărătorului, au determinat apariția unor procedee
noi sau reconsiderate și perfecționate.

74
 Pasarea
- din alergare continuă;
- împinsă;
- cu prindere (și cu o mână) și pasare din aceeași săritură;
- voleibalată cu o mână și cu două mâini.
Aruncarea.
- cu sprijin pe piciorul brațului de aruncare;
- din săritură de pe anbele picioare;
- din săritură și aruncare pe lângă șold;
- în pământ, cu efect de ocolire;
- cu prindere (cu o mână sau două) și aruncare din săritură sau
plonjon.
Sistemele de joc în atac, aplicate de echipele noastre trebuie să
aibă o mai mare varietate și mai ales capacitatea de adaptare, în
funcție de apărarea adversă.
Prin simplificare, sistemele de atac rămân tot cele de bază,
respectiv cu un pivot sau cu doi pivoți.
Tendința generală la echipele noastre de valoare, este însă, de
a infiltra temporar, cel de-al 2-lea pivot, care poate fi centrul, o
extremă sau un inter.
Din acest motiv, în terminologia handbalului mondial, a apărut
denumirea de “pivot mobil” care se impune tocmai datorită nevoii
da a utiliza din ce mai des acest termen.
Capitol realizat prin contribuția membrilor comisiei tehnico-
metodice și ai departamentului tehnic al Federației Române de

75
Handbal: B. Macovei, C. Popescu, R. Drăgănescu, Gh. Goran, P.
Mihăilă, S. Toacsen.

76
 CAPITOLUL III. CONCEPȚIA DE PREGĂTIRE ȘI
ANTRENAMENT.

Teoria și practica antrenamentului sportive este srâns

conectată la fluxul de informații și abordări din aria activităților
pedagogoce care nu pot rămâne limitate la tradiție și rutină.
Mișcările ce apar în practică duc la modificări în plan conceptual, iar
acestea se regăsesc în căutări , reanalizări, reconsiderări ale unor
reguli esențiale, a unor norme și idei noi, absolut necesare în
abordarea sistemică și cu maximă eficiență a procesului de
antrenament sportiv.
Antrenamentul sportiv este definit de mai mulți autori, pe
parcursul existenței și evoluției sale.
În literatura de specialitate din România, cele mai numeroase
definiții recurg la elementele prezentate în Dicționarul terminologic
(București, 1974) care definește antrenamentul sportive drept
“proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu, gradat, de
adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice,tehnico-tactice
și psihice intense, în scopul obținerii de rezultate înalte într-una din
formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice”.
Antrenamentul sportiv al handbaliștilor, ca noțiune,
subordonează din punct de vedere conceptual, alte noțiuni
fundamentale ale domeniului de activitate:
- bazele antrenamentului în handbal – ansamblu de legi și
principii care fundamentează și condiționează antrenamentul sportiv,
în general și în handbal, în mod special;

77
 - teoria antrenamentului de handbal – elemente conceptuale și
axiologice care structurează antrenamentul jucătorilor de handbal;
- metodica antrenamentului – ansamblu de metode și
metodologii, mijloace;
- practica antrenamentului de handbal;
- cercetarea științifcă specifică antrenamentului handbaliștilor;
- istoria antrenamentului de handbal – datele și informațiile
acumulate de toate celelalte componente, de-a lungul timpului.
În acest sens, anterenamentul handbaliștulor are mai multe
componente:
- pedagogică, având la bază procesul didactic de pregătire
sportivă;
- biologică prin efectele funcționale și de adaptare a
organismului la cerințele impuse de joc;
- psihologică, prin implicațiile în planul dezvoltării
personalității, emoțional, caracterial, etc.;
- sociologică, prin raporturile și relațiile sociale pe care le
presupune, precum și prin modul de integrare socială a sportivului,
în calitate de component al echipei, de adversar, etc.;
- igienică, datorită ncesității de asigurare a condițiilor speifice
de alimentație, odihnă, confort și mediu ambient pentru antrenament
și refacere;
- etică, prin imperativul unei angajări totale și oneste a
jucătorului, în pregătire și concurs, idealul de fair-play, etc.;

78
 - estetică, datorită rafinamentului și frumuseții execuțiilor
tehnice ale jucătorilor, armonia și complexitatea acțiunilor, precum și
de fascinația pe care o produce spectacolul sportiv.
În sensul celor de mai sus, putem enumera câteva caracteristici
ale antrenamentului sportiv, valabile și în handbal, într-o sinteză a
opiniilor mai multori autori preocupați de această prolematică
( Matveev, L.P., Novikov, A.D., Alexe, N., Harre, D.):
- este complex, multidisciplinar și multifactorial pentru că în
afara cuplului de bază sportive-antrenor, participant la antrenamentul
sportiv, mai participă din ce în ce mai mulți specialiști (cercetători,
medici, informaticieni, psihologi, etc.), pentru a fructifica efficient
toate resursele de care dispunem;
- are caracter organizat, fiind planificat și condus după reguli
și principii condiționate de componenta biologică, cea psihologică și
socială a antrenamentului, adresându-se ființei umane ca ansamblu
unitar, integral și urmărind atât dezvoltarea capacității în plan motric,
cât și a valențelor inelectuale și afective;
- urmărește maximizarea performanțelor sportive și
menținerea capacității de performanță timp cât mai îndelungat;
- are cracter practic (praxiologic), întreaga activitate a celor
implicați fiind orientată spre obținerea marilor performanțe sportive;
- caracter educativ, prin conținutul și profilul său, procesul
pedagogic de antrenament sportiv, modelând și conștiința
individului;

79
 - are caracter selectiv deoarece se adresează în primul rând,
tinerilor cu aptitudini deosebite pentru sportul de performanță;
- caracter diferențiat pentru că are niveluri diferite, în funcție
de vârstă, sex, nivel de pregătire, etc.;
- caracter integrativ pentru că, deși urmărește creșterea
capactății de performanță, rămâne subordonat dezvoltării integrale a
personalității umane.

IV.1. Concepția de pregătire

Concepția de pregătire reprezintă maniera privind

transpunerea în pratică și realizarea concepției de joc.
În mod concret, ea cuprinde un ansamblu de legi, reguli,
direcții și tendințe care guvernează procesul de pregatire și
antrenamentul ca verigă fundamentală a acestui proces cu principiile,
metodele si mijloacele lui specifice (Mihăilă, P.).
În elaborarea și realizarea concretă a concepției de pregătire și
antrenament, este necesară parcurgerea urmatoarelor etape:
- asimilarea și înțelegerea profundă a conceptiei de joc, în
sensul și opțiunea ei;
- selecționarea unor principii și metode fundamentale care
definesc principalele direcții de acționare;
- stabilirea modelului de joc la înalta performanță, pentru
echipă și pentru fiecare post;
- stabilirea modelului de joc al propriei echipe;

80
 - stabilirea modelului de joc (individual, pe post) al propriei
echipe;
- elaborarea modelului de pregătire.

IV.2. Principii și cerințe fundamentale ale antrenamentului în

handbal

Orice antrenor își formează propria concepție de pregătire,

pornind de la anumite reguli de bază pe care le va respecta pe tot
parcursul activității sale. Acestea reprezintă rodul experienței
îndelungate în practica jocului de handbal, la nivel înalt, cu rezultate
importante pe plan național și internațional.

III.2.1.Principiul modelării
Modelul este rezultatul al unei construcţii artificiale, bazate pe
raţionamente de analogie, pe un efort de gândire deductivă (I.
Cerghit, în 1980, pag 180). Specific educaţiei fizice şi sportului este
marea varietate de modele de mişcare, dar şi de posibilităţi de
elaborare a modelelor de pregătire/ instruire/ dezvoltare/educare.
Indiferent de modelul folosit, acesta trebuie să reproducă/imite
originalul, într-o formă simplificată care să scoată în evidenţă
trăsăturile esenţiale.
Ncecesitatea elaborării modelelor este de mare actualitate, deși
acestea sunt utilizate ca instrument de lucru în toate ramurile de
sport și domeniile vieții economico-sociale.
Pentru a cunoaște metodologia de obținere a modelului de
antrenament în handbal, trebuie să precizăm că este nevoie de o

81
analiză temeinică a concursului, în scopul de a surprinde acele
aspecte care reprezintă esența exprimării jucătorilor în competiție.
În handbalul actual din România, în urma unei astfel de
analize, atât la seniori, cât și la juniori, am surprins următoarele
aspecte:
1. Nu există o viziune unitară la nivel de sistem, cu privire la
conținutul și metodologia antrenamentului la fiecare nivel de
practicare, arsenalul tehnic și calitatea motrică domiantă;
2. Evidența pregătirii nu reprezintă o prioritate, iar acolo unde,
totuși, se ralizează, nu este completată cu date obiective, pe factori,
număr de repetări, volume, nivel de intensitate, etc. Lipsa acestor
date face imposibilă compararea și confruntarea datelor menite să
confirme sau să infirme valoarea procesului de antrenament prin
componentele pregătirii, nu numai prin rezultatul obținut;
3. Se apelează de cele mai multe ori, la improvizație și la
flerul antrenorului, având ca bază experiența acestuia, fără a se
cunoaște și utiliza analiza volumului și intensității, distribuirea
structurilor de mijloace folosite în funcție de scopul urmărit și în
raport cu parametrii efortului;
4. La baza elaborării modelelor în handbal, trebuie așezat
principiul priorității efortului specific competițional.

III.2.2.Principiul continuității
Preocupările specialiștilor din ultma vreme, au ca temă și acest
aspect. În lucrarea de față, am considerat că decalajul valoric dintre
handbaliștii români și cei din țările cu handbal performant la nivel de

82
seniori, se datoarează pregătirii de lungă durată, modului în care au
fost parcurse stadiile pregătirii sportive de la inițiere, până la marea
performanță.
Continuitatea pregătirii sportive reprezintă un principiu valabil
pentru orice disciplină/ramură sportivă sau chiar activitate umană.
Sistematizarea conținutului pregătirii pe sisteme tematice de
antrenament, reprezintă un lanț organic ce trebuie respectat și aplicat
cu strictețe, ca o condiție fundamentală a realizării formei sportive și
implicit, a performanțelor superioare.

III.2.3.Principiul eforturilor maxime

Principiul solicitărilor intense și maxime, aplicat științific, prin
acumularea unei cantități mari de muncă, spre limita posibilităților
jucătorilor, a stat la baza succeselor handbalului românesc. Se
impune constatarea că rolul decisiv în execuția procedeelor tehnico-
tactice și implicit, în creșterea valorii sportivului, îl au numărul
repetărilor eficiente, numind astfel numai acele execuții cu un grad
înalt de implicare afectivă a sportivului. Acestea lasă efecte vizibile
în privința exprimării în joc și structuri de joc.
Acest principiu rămâne valabil, corelat metodic cu cele din
aceeasi familie:
- principiul solicitârilor optime și a cresterii în trepte a
efortului;
- principiul alternării și gradării efortului.

83
III.2.4.Principiul pregătirii prin repetări
Unii jucători sunt utilizați cu precădere în situația tactică de
apărare, ceea ce duce la o bună rată de progres pe aceste procedee,
dar duce în același timp, la stagnare sau chiar regres în ce privește
procedeele tehnico-tactice din atac, deși în antrenamente ei execută
aproximativ același număr de repetări ca ceilalți sportivi de pe
același post. Este atăt de important numărul de repetări pe care îl
cumulează un jucător în atac, participând la joc?
Este evident ca ‘’rata de progres’’ nu se poate realiza, fără un
număr mare de repetări ale fiecărui procedeu, prin cele mai eficiente
mijloace sau a fiecărei componente a antrenamentului. Formarea
deprinderilor, automatismele si virtuozitățile jocului, nu se pot
realiza, decât prin repetarea continuă a fiecarui procedeu tehnico-
tactic.

III.2.5.Principiul pregătirii prin întrecere

Afectivitatea are funcție evaluativă: trăirea relației cu
realitatea determină o anumită atitudine față de aceasta. Întotdeauna,
procesele afective au, ca și forța, în fizică, direcție și sens, reprezintă
latura dinamică a psihicului. De aceea, ele sunt foarte importante în
orice activitate umană, fie că activitatea este joc, învățare , muncă
sau este creație.
Fiecare exercițiu în parte și antrenamentul, în ansamblu,
trebuie să încorporeze aceasta idee de luptă, de întrecere, în primul
rând cu tine însuți, cu coechipierii, cu adversarii direcți și indirecți,
cu echipa adversă.

84
III.2.6.Principiul individualizării
Creșterea volumului de lucru cu echipa, în ansamblul său,
duce în mod inevitabil, la o criză de timp pentru a rezolva lipsurile în
pregătire ale unor sportivi, de altefel, importanți sau valoroși, pentru
moment sau în prespectivă. Individualizarea în pregătire și
antrenament, cu toate metodele și mijloacele specifice, rămane o
cerință fundamentală a progresului și reușitei, pe ansamblul echipei.
De aceea, metodologia antrenamntului trebuie să se adapteze la
cerințele actuale ale jocului și să utilizeze mai judicios resursa timp,
mai ales, dacă ținem seama de faptul că, la un volum mai mare de
antrenament, trebuie să alocăm un volum de timp corespunzător,
pentru refacere.
Este absolut necesar să se reanalizeze acest principiu al
antrenamentului sportiv, pentru o mai bună adaptare la condițiile
actuale de antrenament și competiție.

III.2.7.Principiul evaluării/măsurării
Pentru o cât mai judicioasă programare a pregătirii, dar mai
ales pentru a verifica eficiența pregătirii aplicate, este absolută
nevoie de cunoașterea capacităților propriilor sportivi, în fiecare
etapă. În antrenamentul modern, condus științific, totul trebuie
măsurat și analizat.
Fiecare mijloc, simplu sau complex, precum și programul de
pregătire în ansamblul său, dar mai ales evoluția în joc, trebuie
masurată pentru a avea datele necesare obținerii unor concluzii

85
realiste cu privire la rata de progres a fiecărui sportiv și a echipei, în
ansamblu.
De altfel, măsurarea și evaluarea reprezintă sursa esențiala a
modelării și programării antrenamentului și a jocului.
Modalitatea cea mai folosită în practică, este evaluarea prin probe și
norme de control.

III.2.8.Principul planificării și evidenței

Proiectarea activităţilor sportive, reprezintă „activitatea de
anticipare şi pregătire a tuturor demersurilor pe care le implică
procesul instructiv şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui
proces” (Sorin Cristea). Rol determinant în reuşita procesului
instructiv – educativ, îl are: proiectarea instruirii, sistemul de
mijloace folosit, precum şi evidenţa şi evaluarea corectă, dar şi
simulativă, organizarea unui proces de învăţare realizat pe principiul
ofertei antrenorului şi opţiunilor individuale ale sportivilor.
Programarea antrenamentului în micro-, mezzo- și
macrocicluri, respectiv, documentarea și planificarea, reprezintă
principalul instrument de lucru al antrenorului.
Proiectarea activității trebuie să se subordoneze aceluiași scop
fundamental: creșterea potențialului de performanță a sportivului. De
aceea, este necesară o evidență strictă și permanentă, care să se
regăsească în concluzii realiste și să confere flexibilitae procesului
de planificare prin adaptările impuse de rezultatele obținute, prin
evidența activității.

86
III.2.9.Principiul obiectivelor maximale
Stabilirea obiectivelor de performanță reprezintă un punct
esențial în strategia oricărui proiect de performanță sportivă.
Acestea trebuie să fie dimensionate la posibilitățile maxime în
perspectivă, ale sportivilor sau echipei și să reprezinte un reper
pentru nivelul de efort în pregătire, calibrarea volumului general de
muncă, dar și a condițiilor de antrenament și refacere.
Prognoza optimistă a performanței în competiții, a formei
sportive, pe etape, reprezintă un element stimulativ de bază, al
conceperii procesului de pregătire.
De aceea, obiectivele cele mai înalte, nu numai că nu trebuiesc
evitate, ci trebuie să fie principalul reper al activității, de ele
depinzând de cele mai multe ori, nivelul finanțării precum și
impactul social al activității sportive respective.

III.2.10.Principiul modelului competițional

Pornind de la concepția de joc pe plan național, fiecare
antrenor are propria viziune asupra felului în care ar trebui să joace
propria echipă, dacă ar face-o la modul ideal. Acesta reprezintă
modelul de joc, după care se elaborează atât strategia de selecție și
de pregătire, precum și celelalte activități conexe.
Modelul de joc al echipei trebuie să se contureze pe baza
studiului privind evoluția echipelor și jucătorilor de mare valoare, la
marile competiții internaționale ( jocuri olimpice, campionate
mondiale, continentale).

87
IV.3. Conținutul tehnico-tactic al jocului pe posturi

III.3.1.Conținutul tehnico-tactic al jocului pe posturi în atac

Extrema

Faza a I-a

1. Startul rapid (anticipat) și alergarea în mare viteză;

2. Prinderea mingii venită din spate și din lateral;
3. Driblingul simplu și multiplu;
4. Pasarea din mare viteză;
5. Aruncarea la poartă:
- din săritură (cu și fără plonjon);
- din alergare.
Faza a II-a

1. Alergare accelerată cu schimbări de direcție și ritm;

2. Infiltrarea la semicerc și acționarea ca pivot;
3. Aruncarea la poartă:
- din plonjon sărit;
- din alergare;
- din săritură.
4. Efectuarea de paravane, blocaje și plecări din blocaj.
Faza a III-a

1. Ocuparea postului și plasamentul cât mai lateral, în funcție

de circulația mingii și de sistemul de joc practicat;
2. Ieșirea la minge, acționarea ofensivă și pasarea;

88
 3. Deplasarea permanentă spre colțulterenului, la linia de 9m
și la nivelul apărătorului intermediar;
Faza a IV-a

1. Aruncarea la poartă:
- din săritură, cu mărirea unghiului și ducerea brațului lateral;
- din săritură, cu bătaie pe piciorul drept sau stâng;
- din săritură, cu aterizare pe piciorul din partea brațului de
aruncare;
- din plonjon sărit cu evitare;
- din învăluire cu aruncare de la 8-9m;
- aruncare cu boltă peste portar (din săritură cu și fără
plonjon);
- cu prindere și aruncare din săritură deasupra semicercului;
- din sprijin pe sol.
2. Pasarea mingii:
- în pătrundere succesivă, azvârlită sau din pronație;
- peste semicerc, la pivot sau la extrema opusă;
- angajarea pivotului la acțiuni de învăluire.
3. Acțiuni individuale de depășire a apărătorului direct:
- spre interior;
- spre exterior.
4. Circulația pe semicerc:
- acționarea directă ca pivot;
- paravane;
- blocaje si plecari din blocaj.

89
Pivotul

Faza a I-a

1. Startul rapid și alergarea de viteză;

2. Pasarea mingii în viteză, în toate direcțiile;
3. Aruncarea la poarta din alergare, din saritura sau plonjon.
Faza a II-a

1. Prinderea mingiilor pasate puternic de la distanță;

2. Aruncarea din plonjon;
3. Paravanul pentru aruncarea din zonele centrale și blocajul
pentru pătrundere.
Faza a III-a

1. Deplasarea în fața apărării, în poziție fundamentală, în

funcție de deplasarea mingii și de sistem;
2. Ieșirea în intampinarea mingii, pasarea și reluarea locului
în dispozitivul de atac.
Faza a IV-a

1. Demarcajul permanent prin deplasări rapide în

pozitie fundamentală și ocuparea primului plan;
2. Paravanul pentru favorizarea aruncărilor de la
distanță din zonele centrale;
3. Blocajul, pentru favorizarea pătrunderilor sau a
aruncărilor și pentru demarcarea unui jucător din linia de 9m, urmat
de plecarea în culoar;

90
 4. Aruncarea la poartă din plonjon sau plonjon sărit,
precedată de pașii pivotului;
5. Aruncarea din pasă de angajare deasupra
semicercului;
6. Aruncarea pe la spate.

Interul

Faza I-a

1. Lansarea contraatacului în calitate de intermediar:

- demarcaj;
- intrarea în posesia mingii;
- pasarea spre vârful de contraatac.
Faza a II-a

1. Alergarea de viteză (accelerată);

2. Lansarea atacului prin pase scurte și medii în viteză;
3. Aruncarea la poartă
- din saritură;
- din alergare;
- cu elan de pași încrucișați sau pas săltat;
4. Pasa de angajare:
- din săritură;
- din pronație;
- directă/cu pământul;
5. Depășirea adversarului cu schimbări de direcție, în mare
viteză.
91
Faza a III-a

1. Pasele în pătrundere succesivă:

- azvârlită de deasupra umărului;
- din pronație;
- împinsă, cu pamantul.
Faza a IV-a

1. Aruncarea la poartă:
Din săritură:
- clasică, cu brațul de sus, de deasupra umărului;
- cu evitare înaltă;
- pe lângă șold (elan scurt de 1 sau 2 pași);
Din sprijin pe sol
- cu pas încrucișat;
- cu pas săltat;
- cu pas adăugat;
- cu sprijin pe piciorul brațului de aruncare;
- din alergare;
- pe lângă șold sau pe lângă genunchi;
- cu evitare din sprijin sau săritură.
Pasele de angajare: directe; din pronație; pe la spate; cu
pământul; din săritură.
Mișcări înșelătoare:
- schimbare simplă și dublă de direcție (pe 1 si 2 picioare);
- fentă de aruncare la poartă, urmată de depășire sau pasă –
eventual angajare;

92
 - fentă de pasare urmată de depășire, aruncare, pasare sau
angajare;
2. Actiuni tactice:
- încrucișarea simplă sau dublă;
- intrarea în paravan, blocaj și plecarea din blocaj;
- intrarea temporară pe pivot;
- învăluiri scurte și lungi, chiar până la extremă.

Centrul

Faza I-a

1. Lansarea contraatacului în calitate de intermediar:

demarcaj; intrarea în posesia mingii; pasa la vârful de contraatac.

Faza a II-a

1. Alergarea de viteză – accelerată.

2. Lansarea mingii în atac prin pase în viteză.
3. Aruncarea la poarta: din săritură; din alergare.
4. Pasa de angajare: directă - puternică; din săritură; din
pronație; cu pământul.
5. Depășirea adversarului direct, cu schimbări de direcție.

Faza a III-a

1. Pasarea rapidă a mingii (sau temporizat), în toate direcțiile

de atac: azvârlită, pronație.

Faza a IV-a

93
 1. Pasarea mingii în pătrundere succesivă, executată cu
măiestrie.
2. Pasele de angajare: directe; din pronație; pe la spate; pe la
ceafă; pe sub picior; cu pământul; din săritură.
3. Pase speciale de legatură între jucătorii în circulație:oferite;
lansate; pe sub axilă; pe la spate; cu pământul.
4. Aruncarea la poartă:
- aruncarea din sprijin pe sol; clasică; cu sprijin pe piciorul
brațului de aruncare; pe la șold cu și fără plonjon.
- din săritură: peste adversar; cu evitare sau pe la sold.
- din plonjon sau plonjon sărit.
- din alergare.
5. Mișcări înșelătoare:
- fenta de pasare urmată de: depășire; aruncare; pasare.
- fenta de pasare urmată de: angajare; aruncare; pasare;
depășire.
- depășire individuală cu schimbări de direcție: simple; duble;
pe 1 sau pe ambele picioare.
6. Acțiuni tactice de bază: încrucișarea; blocajul; paravanul;
plecarea din blocaj.
7. Acționarea eficientă pe alt post: infiltrarea pe semicerc ca
pivot tepmorar; acționare pe post de inter; învăluire până la extremă.
Portarul

Faza I-a.

94
1. Recuperarea cât mai rapidă a mingii și lansarea sigură a
contraatacului;

Faza a II-a

1. Pasarea rapidă la cel mai apropiat coechipier demarcat, ieșind din

semicerc pentru a asigura mingea.

Faza a III-a

1. Urmăreste de la propria linie de 9m, desfășurarea jocului, fiind

pregătit pentru a împiedica lansarea contraatacului advers.
Faza a IV – a
1. Deplasarea în poartă, permanent în poziție fundamentală
specifică și asigurarea plasamentului optim, în funcție de unghiul de
aruncare și procedeul atacantului.
2. Prinderea mingiilor aruncate spre poartă.
3. Respingerea mingii cu brațul și piciorul precedată de
deplasarea cu pași adăugați.
4. Dirijarea și colaborarea cu apărătorii proprii.

IV.4. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi

Sarcinile fiecărui jucător decurg parametrii stabiliți prin

modelul de joc, precum si din carcteristicile și particularitățile
sistemelui de joc adoptat.
Prin eforturile unor specialiști, s-a determinat conținutul
tehnico-tactic și structura antrenamentelor. Acest important capitol al

95
concepției de joc și pregătire vine să ordoneze gândirea tactică a
sportivilor, subliniind și accectuând responsabilitatea lor pe post și în
angrenajul echipei.

IV.5. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi în apărare

Apărarea reprezintă situația de joc pe care cele mai

performante echipe se bazează pentru obținerea victoriei. Pregătirea
pentru perfecționarea procedeelor tehnico-tactice din apărare, ocupă
o pondere semnificativă în volumul antrenamentului, iar
specializarea pe post apare acum, ca strict necesară, cu conditia
asigurării unei pregătiri de bază, pntru toate posturile și a integrării
și angrenării armonioase a acțiunilor individuale, în mecanismul de
joc colectiv, specific sistemelor de apărare aplicate.
1.1 Apărătorul lateral - are ca adversar principal extrema.
a. trebuie să joace cât mai avansat și agresiv la extrema sa,
îimpiedicând-o să participe la organizarea și inițierea atacului și mai
ales, să stopeze pătrunderea ei spre poarta pentru a arunca.
b. când mingea este la centru sau pe partea opusă, iese cu fața
la extremă, executand marcaj la intercepție și supraveghere.
c. când mingea este la interul de pe partea sa, se retrage oblic
spre apărătorul intermediar, pe care-l dublează, dar supraveghează
permanent extrema.

96
 d. dacă interul dă pasă la extremă, atacă agresiv, oprindu-i
ferm acțiunea; daca nu mai are timp, se retrage pe semicerc
închizându-i pătrunderea, in extremis, ‘’oferindu-i’’ un unghi cât mai
mic, de aruncare.
e. când interul încearcă depășirea între apărătorul lateral și cel
intermediar, închide culoarul de pătrundere, oprindu-l și făcând
imposibilă pasa la extremă.
f. preîntâmpină pătrunderea extremei prin spatele apărătorului
intermediar, o îinsoțește și o predă în fața acestuia și preia interul sau
alt atacant, venit pe extremă.
g. în cazul în care extrema a pătrus totuși, prin spatele
apărătorului intermediar și mingea este pe partea sa, însoțește
extrema și o predă apărătorului central, preluând dupa caz, pivotul
sau interul respectiv.
h. în cazul în care pivotul venit în fața apărătorului lateral,
împiedică categoric angajarea lui de către extremaă și îl oprește
energic, dacă primeste mingea, ca să nu mai poată pasa la extremă.
i. răspunde de recuperarea mingiilor respinse de către portar
sau venite din bară,spre extremă, inclusiv la 7m.

1.2 Apărătorul intermediar - are ca adversar direct interul.

a. supraveghează și stânjenește permanent jocul interului din
fața sa, în faza de organizare și prefinalizare, schițând intenții de
intercepție.

97
 b. atacă în momentul prinderii mingii, împiedicând adversarul
direct să recepționeze mingea și să joace în bune condițiuni.
c. dacă adversarul se îndreaptă spre poartă pentru aruncare,
atunci îl atacă ferm la minge (pe braț), oprind categoric o eventuală
depășire, iar în caz că întârzie în toate aceste acțiuni, caută să
blocheze cu orice preț, aruncarea.
d. dacă interul în posesia mingii se deplasează spre centru sau
spre extremă, îl însoțește până când face schimb de oameni, sau
până dă pas, împiedicându-l pe acesta, să finalizeze.
e. dacă mingea este la extrema de pe partea sa, se deplasează
oblic spre apărătorul lateral, pe care-l dublează, închizând ferm
eventuala pătrundere, prin spate.
f. dacă mingea este la centru sau la interul opus, se retrage
oblic spre centru, cu fața la minge, dublând apărătorul central și
împiedicându-l să pasesze la pivot.
g. efectuează schimb de oameni numai când:
- pivotul se află între apărătorul intermediar și cel
lateral: preia pivotul și predă interul apărătorului central (retras).
- centrul îincrucișează la interul pe care-l marchează,
preia centrul și predaă interul apărătorului central (avansat).
- pivotul iese la blocaj (plecare) spre inter și reușește
aceasta: preia pivotul și predă interul apărătorului central.
h. trebuie să recupereze mingile respinse de portar sau revenite
din bară, în zona sa sau a apărătorului lateral, dacă acesta a plecat pe
contraatac.

98
1.3. Apărătorul central avansat - are ca principal adversar, centrul.
Denumit vârf, în cadrul sistemului 3-2-1 și zburător, în cazul
sistemului 5+1.
a. supraveghează permanent, acțiunile centrului,
împiedicându-l să organizeze și să dirijeze jocul, iar atunci când
acționează direct spre poartă, îl atacă sever, oprind pătrunderea sau
aruncarea la poartă.
b. prin marcaj la supraveghere și la intercepție, stânjenește
mult circulația jucătorilor și a mingii în zona centrală și caută să
acopere pivotul, preîntâmpinând o pasă la acesta.
c. atacă interii care au scapat spre poartă în zona centrală,
împiedicându-i să arunce sau să angajeze pivotul.
d. închide ferm culoarul lângă apărătorii intermediari, când
interii (sau centrul) încearcă pătrunderea spre centru sau îi depășesc
pe aceștia.
e. în cazul pătrunderii sau plasării unui al 2-lea pivot, se
retrage să-l acopere sau iasă la unul din interii rămași la distanță, în
funcție de sistem și opțiuni tactice de moment.

1.4. Apărătorul central retras - are ca adversar principal pivotul. Un

singur jucător în sistemul 3-2-1 sau 5+1 și doi în sistemul 6-0.
a. marchează pivotul din fața sa, la supraveghere, în toată zona
centrală, atunci când nu are mingea și foarte sever, din spate, atunci
când o prinde.

99
 b. dacă se aruncă de la distanță – interul, centru sau oricine
vine spre zona centrală, trebuie să blocheze, chiar dacă în acel
moment, marchează pivotal.
c. închide îin final, pătrunderea oricărui atacant scăpat în zona
centrală, cu riscul pasării spre pivot.
Face schimb de oameni numai când:
1. Pivotul se deplasează spre extreme, în spatele apărătorului
lateral: îl preda acestuia și preia interul.
2. Pivotul iese la blocaj (plecare) spre inter: îl predă
apărătorului lateral și preia interul.
3. Pivotul iese la blocaj spre apărătorul cental avansat: îl predă
apărătorului central avansat și preia centrul.
4. Centrul reușește o depășire.
5. Face schimb de oameni cu celalat apărător central (în
sistemul 6-0), când pivotul se deplasează pe cealaltă jumatate de
teren: predă pivotul celuilalt apărător central și preia centru.

IV.6. Principalele sarcini ale jucătorilor pe posturi de atac

Solicită din ce în ce mai mult, o supra specializare pe post,

dar, în același timp, o acționare eficientă pe cel puțin alte două, trei
posturi.
Se observă în jocul modern, că:
- portarul respinge, recuperează și transmite mingea foarte
precis și rapid;

100
 - centrul se infiltrează ca pivot sau se deplasează pe postul de
inter, pe orice parte;
- pivotul este oricând, un centru conducator de joc;
- interii actionează aruncând la poartă și de pe partea opusă,
uneori chiar și de pe extremă;
- extremele pătrund spre centru, prin spatele apărătorilor, unde
devin veritabili pivoti sau prin fața apărătorilor, acțonând ca interi.
1.Extrema

- în momentul în care adversarul pierde posesia mingii, trebuie

să plece pe contraatac, de fiecare dată, în mare viteză, chiar daca nu i
se pasează.
- dacă nu a primit mingea, se oprește la linia de la 9m, cât mai
aproape de marginea terenului. Apoi, poate pătrunde pe semicerc,
numai dacă apărătorul lateral nu s-a repliat sau a ieșit la interul de pe
partea sa; de asemenea, mai pătrunde și se demarcă pe semicerc,
când apărarea este dezorganizată, sau zona temporară se desfășoară
pe opziție foarte avansată.
- în faza de organizare a jocului, stă larg (spre exterior), iar în
atacul cu pase successive, inițiază pătrunderea și amenințarea porții
între primii doi apărători, pasând foarte rapid.
- în atacul în circulație, pătrunde printre apărători, până în
zona centrală și uneori, dincolo de ea, transformându-se în pivot
temporar; execută paravane și blocaje pentru linia de 9m, dar și
pentru pivot, eventual, finalizând de pe acest post, cu procedee

101
specifice, după care revine pe post sau circulă până la extrema
opusă.
- pe post, în faza a IV a, are o permanentă tendință de a
acționa ofensiv, schițând depășiri și presând mereu apărătorul lateral.
- în cazul situației „unu la unu”, în unghi favorabil, efectuează
cu hotărâre, depășirea apărătorului, fie spre exterior, fie spre interior.
- finalizează, în general, cu plonjon sărit, mărindu-și cât mai
mult unghiul, spre centrul semicercului.
- trebuie să cunoască și să execute bine, urmatoarele
combinații tactice:
- paravan simplu și dublu, cu pivotul sau centrul – la
interul de pe partea sa sau de pe partea opusă;
- toate combinațiile în trei jucători, pe extremă, cu
interul și pivotul plasat pe partea sa;
- combinații cu centru și interul opus, paravanul, blocaje
simple sau duble, blocaj – plecare din blocaj;
- cel puțin 2-3 combinații în doi, cu interul, cu pivotul
sau cu centrul.

Interul

- în momentul în care echipa sa intră în posesia mingii, se

demarcă lateral, în zona de la 9-10m de poarta sa, pentru a primi
mingea și a lansa ca intermediary, contraatacul spre varfuri, cu pase
precise, numai dacă acestea sunt, în mod clar, bine demarcate și nu
există pericol de interceptie;

102
 - pleacă în viteză, pe faza a II-a, folosind pasele scurte de
urcare rapidă în atac, totul în viteză și deplină siguranță;
- insistă în continuarea fazei a II-a, dacă adversarul nu s-a
organizat încă, prin combinatii simple de „un – doi” sau execută o
încrucișare simplă cu centrul sau cu celalat inter.
- în faza de organizare, la atacul cu pase succesive, pătrunde
între al doilea și al treilea apărător, pe pasa de la extremă și între
ultimii 2 apărători, pe pasa de la centru.
- este în permanență ofensiv, mișcându-se activ pe picioare,
lansându-se direct spre poartă și pasând mingea în mișcare, după
care, cât mai rapid, încearcă fie, o aruncare la poarta, execută
depășire individuală rapidă și în foră sau pasează eficient, punând în
poziție de aruncare un alt coechipier.
- este în permanent contact visual și încearcă o angajare
eficientă a extremei sale sau a pivotului, dar numai în mare
siguranță.
- trebuie să arunce puternic, precis și derutant de la distanță și
semidistanță, surprinzând adversarul prin procedee variate, executate
rapid.
Interul trebuie să cunoască urmatoarele combinații tactice de
bază:
- încrucișarea cu centrul urmată de aruncare sau pas la interul
opus;
- încrucișarea dublă cu centrul și interul opus;

103
 - blocaj-plecare cu pivotul sau centrul, toate combinatiile în
doi, cu extrema de pe partea sa și în trei, cu pivotul și extrema.
- trebuie să cunoască și să se încadreze perfect în circulațiile și
combinatiile specifice echipei, sistemului de joc aplicat sau în cele
rezultate din analiza așezării și tacticii de joc a apărătorilor adverși.
- trebuie să știe perfect ce are de făcut în situații de
superioritate sau inferioritate numerică, la aruncările libere de la
9m,din diferite poziții față de poartă, în cazul în care este marcat om
la om.
- în superioritate numerică, nu forțează aruncarea de la
distanță, ci asigură posesia mingii în atac succesiv riguros, util
pentru aruncări din extreme sau o angajare la pivot, dacă este bine
demarcat, pătrunde pe un culoar liber numai dacă are sanse sigure de
a înscrie.
- în cazul în care apărarea este avansată, se recomandă să
opteze pentru depășiri, angajări la semicerc, combinații cu
extremele.
- în cazul în care este marcat „om la om”, interul inițiază
acțiuni de demarcaj și depașire, intră în combinație cu centrul sau
pivotul pentru blocaj, eventual continuă cu blocaj-plecare.
- când mingea este pe extrema opusă, se retrage puțin, pentru a
asigura echilibrul defensiv, cu o atenție specială pentru plecarea
apărătorului lateral pe contraatac sau apărătorului intermediar, pe
faza a II-a.

104
Centrul

- imediat ce echipa a intrat în posesia mingii, se demarcă

lateral – central, la 9-10m de poarta proprie, pentru a primi mingea și
a lansa ca intermediary, contraatacul spre vârfuri, cu pase lungi și
precise.
- pleacă pe faza a II-a, în viteză, prin pase scurte și sigure cu
interii, în special, iar dacă nu gasește coechipieri demarcați, execută
dribling în pătrundere pe locul unui apărător avansat, sau așteaptă
demarcarea altor coechipieri.
- principala sa sarcină este de a conduce și organiza jocul în
atac, fără a neglija însa, sarcina de a înscrie gol.
- stopează faza a II-a, dacă nu mai sunt șanse de a înscrie și
organizeazăa echipa în teren, cere executarea paselor rapide în atac
pozițional sau direct în atac cu pătrunderi succesive.
- inițiază circulații și combinații specifice, luând mereu
măsuri de reluare a atacului, în caz de nereușită.
- intervine și ordonează atacul la momente fixe.
- în cazul aruncărilor de la 9m, face paravan cu pivotul și
sugerează combinații.
- în caz de superioritate sau inferioritate numerică, liniștește
jocul și comandă o combinație sau circulație cunoscută și adecvată.
- nu lasă echipa să joace haotic, trebuie să cunoască acțiunile
cele mai potrivite în fața oricărui sistem de apărare, iclusiv variantele
posibile ale acestora, în situații speciale, de scor, timp, obiectivul

105
jocului, să sesizeze din timp toate manevrele și acțiunile
adversarului, mai ales punctele slabe și cele forte.
- pentru a conduce jocul echipei în atac trebuie să cunoască
sarcinile și acțiunile preferate ale fiecarui coechipier, pe toate
posturile, să manifeste hotărâre și spontaneitate în decizii și să aiba
autoritatea pentru a se impune coechipierilor, să-și păstreze calmul și
luciditatea tot timpul și în special, în momentele grele, când susține
moral și prin acțiunile proprii, întreaga echipă. De asemenea, centrul
trebuie să cunoască bine sarcinile și acțiunile specifice altor posturi,
în special, de inter sau pivot, unde, în orice clipă, poate acționa
efficient, ca un veritanbil specialist pe aceste posturi.
- este în permanenta legătură cu antrenorul pentru a transmite
echipei, indicațiile acestuia.

Pivotul

- aleargă pe contraatac în viteză, direct spre semicercul advers,

foarte atent la eventualele pase scurte de „urcare” pe faza a II-a;
- în finalul fazei a II-a, este plasat pe semicerc, în zona
centrală, gata să fie angajat, sau să se angajeze în combinații
spontane, în special, în un-doi-uri, paravane sau blocaje, cu interul și
centrul venit din urmă.
- în jocul organizat, se plasează fie central, fie pe al doilea
apărător, la solicitarea/semnalul conducatorului de joc, după cum o
cer combinațiile specifice echipei sau spontan, în funcție de sistemul
de apărare folosit de adversar.

106
 - trebuie să cunoască și să aplice în joc, în primul rând
blocajul și paravanul, plecarea din blocaj și pătrunderea sau
infiltrarea la semicerc, după paravan.
- trebuie să cunoască și să utilizeze la momentul oportun, toate
mijloacele de colaborare în doi, cu:
- extrema: blocaj la apărătorul 2 pentru pătrundere, paravan,
aparatorul 2 sau 3, pentru aruncare din îinvăluire, apariție pe
apărătorul 2, pentru a fi angajat;
- cu interul: paravan simplu și dublu cu extrema sau centrul,
ieșirea la încrucișare continuată cu paravan, bocajul pentru
patrundere sau culuoar de aruncare, blocaj cu plecare;
- cu centrul: este în permanent contact vizual și de colaborare
(capul sus), centrul conduce jocul și este cel care-l va angaja cel mai
mult, execută la comandă sau spontan, blocaj la centru, blocaj-
plecare, „urmarirea” centrului și toate combinațiile de ansamblu ale
echipei, în care are permanent, un rol clar stabilit.
În cazul situațiilor speciale:
- la 9m se așează foarte repede în zid/paravan;
- recuperează mingea, pasează sigur la aruncător.
- în superioritate numerică, blochează/întârzie deplasarea
apărării în centrul sistemului dfensiv sau la nivelul apărătorul lateral.
- în inferioritate numerică, iese în circulație la 9m, eventual în
centru, realizând legatura între jucători.
- răspunde de recuperarea mingiilor respinse de portar sau
revenite din bară, în toată zona centrală.

107
 - în cazul în care echipa sa pierde posesia mingii, încearcă să
întârzie lansarea contraatacului sau a fazei a II-a, cu toate mijloacele
tehnico-tactice permise și aceasta, numai în primele secunde, după
care se repliază în mare viteză.

IV.7. Orientări conceptuale privind eficientizarea activității în

handbalul de performanță

III.7.1.Criterii generale pentru stabilirea relaței club-jucător

O problemă fundamentală în activitatea secțiilor de handbal
care revine în sarcina antrenorului, directorului tehnic sau/și
directorului de club este aceea de a alcătui un lot de jucători cu care
să îndeplinească următoarele sarcini principale:
1. Să îndeplinească obiectivele de performanță trasate de
conducerea clubului care devin oficiale, numai după ce au fost
cunoscute, acceptate și asumate de antrenori și sportivi;
2. Să asigure premisele pentru continuitatea activității la
nivelul stabilit/asumat pentru perspectiva sezonului următor sau pe o
perioadă mai lungă de timp;
3. Să promoveze handbalul la nivelul comunității pe care o
reprezintă și să determine creștrea numărului de practicanți,
suporteri, spectatori, etc;
4. Prin întreaga activitate, precum și prin relația cu mass-
media, să realizeze serviciile de imagine pe care le presupun relațiile
cu structurile de susținere financiară, sponsorii, etc.

108
 În funcție de strategia clubului în stabilirea priorităților, în
raport cu situația financiară, întâlnim echipe care pot aborda an de
an, obiective de performanță la același nivel sau echipe în
reconstrucție care după o perioadă cu rezultate superioare, sacrifică
nivelul performanței, în favoarea construirii unui colectiv capabil ca
peste o perioadă de timp, să obțină rezultatele dorite. De altefel, se
conoaște că fiecare echipă, după o perioadă (mai lungă sau mai
scută) de performanțe supriore, cunoaște și perioade de scădere a
valorii rezultatelor, chiar dacă valoarea bugtelor multianuale nu
scade ci, dimpotrivă, uneori crește considerabil. Astfel, regula
conform căreia bugetele mari aduc performanțe mari, nu mai este
valabilă, dacă nu se planifică termene raționale de realizare a
obiectivelor privind însușirea concepției de joc, de omogenizare a
relațiilor de grup, consolidare a relațiilor de joc, toate aceste fiind
realizabile într-o perioadă determinată și în raport direct cu măiestria
antrenorului, climatul general din club și particularitățile individuale
ale sportivilor.
Exprimându-se cu privire la factorii ce contribuie la obținerea
rezultatelor superioare, cei mai mulți practicieni, simplificând,
afirmă cu certitudine că decisivi sunt:
- valoarea lotului de jucători, în cadrul căreia experința
competițională la nivel înalt este un parametru determinant;
- entuziasmul și dăruirea sportivilor, în dependență de
măiestria antrenorului (coach-ului) și capacitățile sale de a-i
mobiliza, de climatul din echipă, dar și de paticularitățile jucătorilor.

109
 Valoarea lotului de jucători ca grup, conține cele două
elemente ca și componente de bază, dar nu reprezintă suma
aritmetică a valorii individuale a jucătorilor. Totuși, în construcția
unei echipe, orice club trebuie să pornească de la antrenor/director
tehnic, care acceptând obiectivele și bugetul stabilit, solicită jucător
cu jucător, un lot cu care, într-un termen asumat, să confirme
valabilitatea proiectului.
Valoarea individuală a fiecărui jucător este un termen cu
caracter subiectiv, depinzând de perspectiva din care se face analiza
și evaluarea acestuia. Încercarea de a obține o ierarhie a primilor
cinci jucători pe fiecare post, la nivelul comisiei tehnice a FRH, a
dus la opinii relative diferite, uneori, chiar contradictorii. De aceea,
este nevoie de o grilă obiectivă care să cuprindă parametrii și indici
cuantificabili, pe baza cărora să se poată stabili cât mai corect,
valoarea unui handbalist, rezultând astfel, ierarhii cu un rol
consultativ, dar foarte important în stabilirea strategiilor de
transferări și în general, de alcătuire lotului. Acest lucru este
important în scopul constituirii lotului, dar poate mult mai important
în activitatea ulterioară, pentru menținerea unui climat stimulativ, de
încredere în principiile promovate de club.
Dacă un jucător este cotat superior valorii sale reale, se va
situa și la un nivel superior de venituri bănești și de alte avantaje,
ceea ce poate crea un climat de încordare, suspiciune și conflicte, cu
efecte de necontrolat asupra exprimării în joc și a rezultatelor
echipei.

110
 Și mai grav este ca un jucător să fie subevaluat, iar acest lucru
să se reflecte în drepturile financiare de care beneficiază. Consecința
menținerii îndelungate a acestei stări, este demobilizarea jucătorului,
lipsa de motivație, reacții neadecvate la cerințele de disciplină de
grup și de joc, etc., care se pot amplifica până la conflicte deschise,
apoi sancțiuni, ambele părți – club și jucător – având doar de pierdut.
O modalitate de stabilire a valorii sportive a unui jucător de
handbal, aplicată la o echipă din primul eșalon de seniori, are în
vedere următoarele criterii:
1. Valoarea sportivă actuală
Cotarea valorii fiecărui jucător în funcţie de nivelul la care a
jucat până în prezent în raport de vârstă :
Competiţii internaţionale ale cluburilor
Liga Campionilor 25 puncte x nr jocuri
Cupa EHF 20 puncte x nr jocuri
Cupa Challenge 15 puncte x nr jocuri
Competiţii cu echipa naţională de seniori

Amicale 30 puncte x nr jocuri

Oficiale 35 puncte x nr jocuri
Numărul de participări la acţiunile echipei naţionale

tineret 5 puncte x nr. acţiuni

juniori 3 puncte x nr. acţiuni
Competiţii interne

eşalonul I 5 puncte x nr. ani

eşalonul II 2 puncte x nr. ani
juniori 1 punct x nr. ani

111
2. Perspective
- îndeplinirea cerinţelor modelului pentru postul pe care joacă;
- capacitatea motrică (nivel de însuşire a deprinderilor
specifice handbalului, aptitudini psihomotrice – viteză, tehnicitate,
forţă, rezistenţă, forţă explozivă);
- dezvoltarea fizică (talie, indicele de masă corporală, indicele
de grăsime, probele fiziologice de efort), raportate la vârstă:
(CM x DF) / NR. ANI
unde
CM =capacitatea motrică şi se exprimă în puncte în funcţie de rezultatele
probelor de control specifice
DF= dezvoltarea fizică şi se exprimă în puncte în funcţie de rezultatele
măsurătorilor şi investigaţiilor specifice

- numărul anilor de contract rămaşi/dorinţa de a continua

activitatea sportivă la echipă, exprimată în scris, semnată şi vizată de
Federaţia Română de Handbal
NR. ANI x punctaj criteriul 1

3. Nivel de necesitate şi eficienţă

- rezolvă sarcinile specifice postului şi la nivelul obiectivelor

echipei, după cum urmează:
80-100% atac şi apărare 10 puncte
60-80% atac şi apărare 8 puncte
40-60% atac şi apărare 6 puncte
80-100% numai 5 puncte

112
 atac/apărare
numai
60-80% 4 puncte
atac/apărare
numai
40-60% 3 puncte
atac/apărare

- cum se situează în cadrul concurenței pe post (ierarhia

postului în propria echipă – evaluat de antrenor – I, II, III, IV).
4. Starea de sănătate
- sănătate foarte bună, fără antecedente de natură să afecteze
capacitatea de performanţă.
S1= 20 puncte
- antecedente privind starea de sănătate a aparatului locomotor
(entorse, fracturi, traumatisme, etc.) care nu afectează pe moment,
capacitatea de performanţă sportivă
S2= 16 puncte – (2 puncte x nr. de afecţiuni)
- antecedente privind starea de sănătate a organelor interne
(sistemul cardio-respirator, digestiv, endocrin, etc), fără ca acestea să
afecteze grav capacitatea de performanţă
S3= 12 puncte – (3puncte x nr. de afecţiuni)
- boli cronice de orice fel, (cardio-vasculare, reumatice,
digestive, etc.)
S4= - 4 puncte x nr de afecţiuni
Valoarea (financiară) a jucătorului va fi stabilită alocându-se o
valoare n pentru cel mai înalt eșalon, și, proporțional mai mică
pentru eșalonul inferior, în care activează jucătorul:

113
 Eşalonul I Suma = nr. puncte x n lei
Eşalonul II Suma = nr. puncte x n lei
2
Juniori Suma = nr. puncte x n lei
4
III.7.2.Alcătuirea echipei
Varianta I – club care are obiectivul de performanță, ca
obiectiv prioritar.

Structura de echipă

Număr de jucători: minim 18 jucători, iar dacă echipa

participă și în cupe europene – minim 22 de jucători.
Vârsta medie: 27 - 29 ani, dintre care:
- maxim cinci jucători sub 22 de ani
- maxim patru jucători peste 32 de ani.
Structura pe posturi:
1.Portar

O echipă are nevoie de trei portari, de preferat cu profil

somatic diferit între ei, ceea ce implică și tehnică adaptată tipului
somatic:
- un portar înalt (188-198 cm), cu tehnica adaptată acoperirii
spațiului porții, în funcție de colaborarea cu apărătorii;
- un portar de talie mai joasă (peste 183 cm), cu procedeele
tehnice bazate pe reflexe și reacții foarte bune;
- un portar tânăr, sub 22 de ani, cu calități deosebite (peste
190cm), care se antrenează împreună cu cei doi sportiv mai
114
experimentați și mai valoroși, dar joacă la echipa a doua a clubului,
săptămână de săptămână, pe tot parcursul sezonului competițional,
cu excepția etapelor când participă la jocurile primei echipei, iar
programarea acestora nu mai permite sa fie inclus și în lotul echipei
a II a.
2.Extreme

Cinci-șase jucători extreme, câte trei pe fiecare parte. Este

recomandabil ca doi dintre aceștia, să fie jucători tineri. Pe fiecare
post de extremă, se recomandă să existe:
- maxim câte un jucător de talie relativ mică (sub 183 cm)
care, în afara procedelor de aruncare specifice unghiului de extremă,
corespunde foarte bine sarcinilor de contraatac și acțiunii individuale
de depășire de pe post. Acesta este tipul de jucător care poate rezolva
acțiunile de atac de unul singur, în relația 1-1 cu apărătorul direct.
- cel puțin un jucător cu talie înaltă pentru acest post (peste
189 cm) cu procedee sigure din unghiul specific, cu o bună viteză de
deplasare pentru realizarea contraatacului, dar și cu capacitatea de a
înscrie sau de a fi periculos la acțiunile de învăluire interioară.
Dacă pe postul unei extreme apare o indisponibilitate
(accidentare, boală, descalificare, eliminare etc.), este nevoie ca un
jucător de pe alt post (centru, inter, pivot sau chiar extrema opusă) să
fie luat în calcul, ca o posibilă soluție, în caz de nevoie. De regulă,
atunci când lotul echipei cuprinde jucători cu o bogată experiență,
unii dintre aceștia pot rezolva temporar și punctual, anumite sarcini
pe acest post, dar trebuie luată în considerare și pregătirea lor

115
specială pentru aceste momente, cu deosebire, în antrenamentele de
individualizare sau în antrenamentele cu conținut dominant tactic.
3. Pivot

Trei-patru jucători pe postul de pivot, aceștia putând să

participle la joc și câte doi, în același timp, dacă se adoptă sistemul
de atac cu doi pivoți. De asemenea, practica ne aratăcă cel puțin unul
dintre pivoții unei echipe, este folosit ca apărător specializat pe
posturile cheie ale sistemului defensiv. Dacă este folosit în apărare,
acest jucător are în mod necesar și sarcini specifice contraatacului și
fazei a II a, ceea ce presupune un efort prelungit și de mare
intensitate, având ca urmare firească, nevoia de schimbare la
intervale mai scurte de timp, iar înlocuitorul său trebuie să fie un alt
jucător specializat pe postul de pivot, de valoare apropiată cu cel pe
care îl înlocuiește. De asemenea, trebuie menționat și faptul că pe
postul de pivot, poate ajunge oricare dintre jucătorii aflați pe teren,
inclusiv portarul (în situații speciale). De aceea, pregătirea pentru
tehnica specifică acestui post, este recomandată tuturor jucătorilor, în
masura posibilităților și nevoilor de completare a lotului și de
păstrare a echilibrului între posturi.
Așa cum ne arată practica la nivelul Ligii Naționale, echipele
noastre atacă diferite sisteme de apărare prin combinații ce presupun
transformarea unui jucător în pivot temporar (mobil), ceea ce are ca
scop principal, degajarea unor zone pe care să la utilizeze
coechipierii în relația 1-1. Însă, jucătorul care devine al doilea pivot,
fie nu se plasează corespunzător, fie nu mai este activ, după ce a

116
ocupat postul de pivot, rămânând “ascuns” în spatele apărătorului la
care se plasează, conform combinației tactice prestabilite.
4. Inter

Șase/șapte jucători, trei pe o parte și trei/patru pe cealaltă

parte, cu recomandarea ca măcar unul dintre aceștia, să fie jucător
sub 22 de ani, reprezintă necesarul pentru acest post. Fiind postul cu
cea mai mare solicitare, este mai prezentă nevoia de schimbare
pentru a păstra un ritm de joc susținut. Conform statisticilor, de pe
postul de inter se înscriu cele mai multe goluri, în atacul pozițional.
De aceea, jucătorii de pe acest post sunt și cei mai vizați de acțiunile
apărătorilor cu care vin în contact, așa încât, accidentările sunt mai
dese și nevoia de a face schimbări mai stringentă.
5. Centrul

Trei jucători specializați pe acest post pot acoperi nevoile unei

echipe care participă și în cupe europene. Profilul acestui post
presupune un jucător puternic și rapid, cu un bagaj tehnico-tactic
complet și cu execuții de mare măiestrie pentru două/trei procedee
tehice de pătrundere/ angajare/aruncare.
Jucătorul centru este cu atât mai valoros, cu cât execuțiile
tehnice care pun în valoare coechipierii, dar și cele care îi permit să
finalizeze pe cont propriu acțiunile de atac, sunt mai variate și mai
frecvente în joc. Având în vedere varietatea sistemelor de apărare pe
care le înfruntă pe parcursul unui întreg sezon competițional, este de
dorit ca o echipă să aibă un centru creativ, rapid, care pune în valoare
coechipierii (de obicei, un jucător cu experiență), dar și un jucător

117
care are o bună capacitate de a finaliza cu aruncare la poartă
(aruncări surprinzătoare, rapide) acțiunile proprii de atac.

Varianta a II a – echipă aflată în proces de reconstrucție

O echipă care are ca obiectiv creșterea în valoare a jucătorilor
tineri și consolidarea grupului ca nucleu pentru o echipă solidă în
perspectivă, nu poate neglija în totalitate rezultatele. Dezavantajele
pe care le-ar presupune un șir prelungit de înfrângeri, vizează atât
imaginea echipei (deci și finanțarea), cât și moralul jucătorilor care
riscă să-și piardă încrederea în ei, în coechipieri, în antrenor și în
programul acestuia de pregătire.
Din aceste motive, o echipă în construcție/reconstrucție are
nevoie de cel puțin 4-5 jucători cu experiență (peste 29 de ani), la un
lot de minim 18 jucători (22 de jucători, dacă echipa participă și în
competiție europeană). O foarte mare importanță, în această situație,
o are valoarea și profilul de sportiv al celor 4-5 jucători
experimentați: atitudinea față de pregătire, capacitatea și
angajamentul la efort, atașament față de echipă și club. În același
timp, jucătorii tineri trebuie să aibă calități certe și o valoare
sportivă confirmată în competițiile la care au participat sau/și prin
apartenența la echipele naționale de juniori sau de tineret.
Toate echipele aflate în acest proces își doresc să traverseze
cât mai repede perioada de tranziție. Gestionarea corectă a acestui
stadiu nu este foarte simplă, întrucât este necesară o strategie special

118
stabilită pentru acest moment din viața echipei, care să facă parte din
strategia generală a clubului (pe 10- 15 ani).
Aceasta cuprinde mai multe cerințe/condiții care trebuiesc
îndeplinite și care sunt în sarcina conducerii superioare a clubului:
- lotul de jucători să cuprindă în proporție 1/3 jucători cu
experiență, de valoare, repartizați uniform pe 4-5 posturi (de
preferat, să nu fie doi pe același post);
- liderul/liderii echipei vor fi dintre acești jucători, cărora
antrenorul le va conferi autoritatea corespunzătoare, iar ei, în strânsă
colaborare cu antrenorul, trebuie să contribuie la punerea în practică
a concepției de joc și de pregătire a acestuia. De regulă, cel puțin
doi-trei dintre acești jucători au fost pentru o perioadă mai lungă de
timp, componenți ai echipelor pregătite de același antrenor.
- antrenorul echipei aflate în tranziție, trebuie să îndeplinească
cerințele unui model profesional care să îmbine capacitatea de a
gestiona valorile pe care la are la dispoziție – coach – cu cele de
amplificare a valorii jucătorilor tineri, cunoscând particularitățile
procesului de antrenament la juniori și tineret, fiind dotat cu răbdarea
și capacitățile de comunicare specifice. Dacă nu sunt întrunite
ambele cerințe de aceeași persoană, este necesară numirea a două
persoane: coach și un antrenor, iar aceștia vor fi coordonați de un
director tehnic.
- programele de pregătire vor fi diferențiate în proporție de 20-
25% pentru jucătorii peste 30 de ani față de ceilalți jucători, aceștia
primind sarcini de inițiere în activitatea de instructori/antrenori la

119
echipele de copii și juniori, de promovare a handbalului cu prilejul
diferitelor evenimente, întâlniri cu sponsorii, cu suprterii, conferințe
de presă,etc.. În acest sens, pregătirea fizică a acestora se va realiza
în programe individualizate, pentru a se evita epuizarea lor în
antrenamente comune cu echipa, știut fiind faptul că refacerea, după
30 de ani, este mai lentă. În cadrul programului săptățmânal de
activități, acești sportivi vor avea două ședințe de refacere, iar zilele
de luni și marți vor fi afectate activităților menționate mai sus,
completate cu antrenamente de menținere a capacității de efort, prin
antrenamente individualizate. În funcție de calendarul competițional,
precum și de starea de oboseală a acestor sportivi, din cele patru
antrenamente cu echipa, organizate în primele două zile ale ciclului
săptămânal, acești sportivi vor participa doar la un singur
antreament.

III.7.3.Structura de echipă
1. Portar

Cel puțin trei jucători dintre care unul cu experiență și valoare

superioară celorlați doi portari. La echipele în curs de
reconstrucție, unul dintre jucătorii experimentați trebuie să fie portar,
acest post fiind decisiv, atât din perspectiva importanței în economia
jocului, dar și din perspectiva asigurării unei stări de încredere și
siguranță pentru întreaga echipă.

2. Centrul
120
 Al doilea post de mare importanță pentru o echipă tânără este
cel de centrul - conducător de joc. În cele mai grele momente ale
jocului, acesta decide ce ritm și ce soluții sunt oportune pentru a
valorifica potențialul propriilor jucători. De aceea, este bine ca pe
acest post să existe trei jucători specializați, dar unul dintre ei să aibă
experiență, valoare și autoritatea necesară.
O echipă tânără trebuie să se remarce în primul rând, printr-un
ritm crescut de joc, ritm care poate concura împotriva rezultatului
echipei, datorită greșelilor frecvente care se constată atunci când
viteza de joc este crescută. Posturile care decid viteza cu care se
poartă acțiunile pe faza a I a și a II a sunt extremele și centrul, iar în
atacul pozițional, centrul. Pentru postul de extremă, este de dorit să
fie cel puțin un jucător cu experiență care se remarcă prin siguranța
procedeelor de finalizare atît pe contraatac, cât și din sistem de atac
pozițional. Trebuie menționat faptul că postul cel mai ușor de
suplinit de un jucător tânăr, este tocmai cel de extremă, tocmai
datorită necesității de dinamism și viteză pe care o reclamă acesta.
Dar, deși un jucător tânăr rezolvă foarte bine problema
contraatacului sau a vitezei în atacul pozițional, nu întotdeauna
randamentul său este cel așteptat din cauza inconstanței la finalizare
ce caracterizează în general, jucătorii fără experiență.

Pivotul

121
 Postul cel mai sensibil în ce privește alcătuirea unei echipe în
creștere de potențial, este cel de pivot. Echipele adverse, cunoscând
tinerețea și lipsa de experiență, vor adopta ca primă măsură,
practicarea unui joc mai bărbătesc, cu contacte fizice mai ferme și
mai aspre care dezavantajează sportivii mai tineri și mai fragili.
Postul de pivot este cel care îl expune cel mai mult pe sportiv, la
contact fizic. În această situație, unul dintre jucătorii cu experiență
și cu forța necesară în lupta directă cu apărătorii adverși trebuie să
joace pe acest post. Dacă mai adăugăm și faptul că de cele mai multe
ori, jucătorul folosit pe postul de pivot este și cel mai folosit în
apărare, pe posturi cheie ale sistemului defensiv, vom avea încă un
argument pentru a distribui pe acest post, un jucător valoros,
puternic, bun cunoscător al tehnicii, dar și al trucurilor specifice
postului de pivot.
Este la fel de important cum își planifică antrenorul
schimbările, ținând seama că trebuie să acorde atenția cuvenită și
celorlalți (2-3) jucători tineri de pe acest post. Acest lucru trebuie
făcut în funcție de adversr, momentul de joc (timp, scor,
inferioritate/superioritate, eliminare temporară de 2 min., etc.),
capacitatea de efort a pivotului titular, nivelul valoric și încrederea
pe care o prezintă pivoții tineri.

Interul.

122
 În condițiile existenței unui jucător centru cu experiență, pe
posturile de inter stânga și dreapta, poate fi folosit cel puțin un
jucător tânăr, dar cu calități de bun aruncător de la distanță. Pentru
apărările care trebuiesc atacate prin acțiuni de pătrundere și angajare,
este nevoie ca în fiecare moment să se afle pe teren, cel puțin un
inter cu experiență și cu procedee sigure atât pentru finalizare,cât și
pentru a-i pune în valoare pe ceilalți coechipieri.

IV.8. Modalități de perfecționare și modernizare a pregătirii în

handbal

III.8.1.Planificarea pregătirii și adaptarea tipului de efort la noile

condiții ale competiției.
În handbalul de mare performanță, se constată o creștere
semnificativă a numărului de competiții majore, cu mare impact
social și foarte atractive pentru iubitorii sportului. Acest fapt este
intercondiționat de participarea la aceste competiții, a celor mai
valoroși jucători, ceea ce duce la un calendarfoarte aglomerat al
acestora, creând reale dificultăți în ce privește programarea efortului
și a formei sportive în planurile de pregătire. Un jucător, component
al echipei naționale, este angrenat simultan, în patru competiții:
competițiile echipei naționale, cupa europeană cu echipa de club,
campionatul intern – liga națională și Cupa României.
În aceste condiții, sportivul este foarte intens solicitat, atât de
exigențele pregătirii și participării la jocuri, cât și de perioadele
îndelungate de absență din famile, ceea ce poate produce perturbări

123
serioase la nivelul motivației și a atitudinii ce se așteaptă de la el.
Programarea întregii activități trebuie să țină seama de aceste
aspecte, îcercând să menținem un echilibru permanent între factorii
care contribuie decisiv la realizarea performanței, printre aceștia cei
mai sensibili fiind volumul și calitatea antrenamentului, pe de o parte
și confortul psihic și starea motivațională, pe de altă parte.
Relaţia antrenor - sportiv, trebuie reglementată prin prevederi
precis exprimate (sau anexate) în Regulamentul intern al echipei,
având la bază :
- obiectivele asumate (pentru etapa/perioada/campania
respectivă);
- analiza valorii şi capacităţii de performanţă a sportivilor;
- resursele materiale şi financiare de care dispunem (baza
sportivă şi materialele, echipamentele, medicaţia şi condiţiile de
refacere, tehnică informatică, etc.;
- condiţiile resursei umane (sportivii): vârstă, stare de
oboseală, calendarul de la club, particularităţi individuale, etc;
Orice regulament intern al echipelor naţionale trebuie să
statueze drepturile şi obligaţiile celor care participă la acţiunile
lotului, concretizate într-un program zilnic/săptămânal, afişat la
loc vizibil, cunoscut de toţi cei vizaţi (antrenori, sportivi, personal
medical, informatician, psiholog, etc).
Acest program trebuie conceput de antrenorul principal,
elaborat împreună cu secundul/secunzii săi, discutat cu ceilalţi
membrii ai staff-ului şi neapărat cu sportivii sau cu cei mai

124
reprezentativi dintre aceştia (căpitanul de echipă, liderul
formal/informal, cel/cei mai experimentaţi sportivi, etc.), înainte de
afişarea lui. După ce se cunosc toate poziţiile celor menţionaţi,
antrenorul principal (sau directorul tehnic) decide forma finală a
acestui program pe care şi-l asumă personal.
Nu trebuie să uităm că performanţa depinde în mare măsură,
de confortul psihic care determină mobilizarea necesară confruntării
sportive, dar mai ales, de potenţialul dobândit prin pregătire şi jocuri
de fiecare sportiv. Ştim acum, că din cauza timpului scurt, la lot nu
se poate compensa eventuala lipsă de pregătire a sportivului, deci
rolul selecţionerului (pe parcursul convocării) este de a asigura un
conţinut al pregătirii, precum şi un program de activitate prin care să
obţină maximum de potenţial al sportivilor, la ora jocului, în raport
cu nivelul de pregătire cu care vine de la club. Astfel, după modul în
care concepe programul de activităţi, făcându-i pe toţi cei implicaţi
să îl accepte, luând în calcul toate argumentele şi poziţiile exprimate,
în interesul rezultatului comun, antrenorul principal poate realiza un
climat favorabil performanţei, un nivel corespunzător al disciplinei
de grup, el fiind primul care se raportează la programul
elaborat/asumat/afişat.
Acest lucru este valabil pentru întreg staff-ul, sportivi,
personal administrativ (de cazare, masă, refacere, etc.), iar
nerespectarea lui trebuie să fie taxată unitar, prin sancţiuni anunţate
odată cu regulamentul (pot fi parte integrantă a acestuia).
Programul săptămânal astfel conceput, va cuprinde:

125
 Nr.
Activitate Timp
crt.
1 Probe de control 50 min
650-770
2 Antrenament (comun)
min
150-180
3 Antrenament (individualizare)
min
120-160
4 Pregătire teoretică şi video (comun)
min
150-170
5 Pregătire teoretică şi video (individuală)
min
120-180
6 Refacere/tratamente/medicaţie specifică
min
7 Joc (oficial/de pregătire/verificare/şcoală) 130-150min
Discuţii indiv. antrenor-sportiv sau antrenor+psiholog-
8 360min
sportiv
1730’ – 2020’(29-34 ore)
9 Activităţi administrative 300 min
10 Activităţi cultural-recreative 120-150min
11 Masa 560 min
12 Odihnă 70-77 ore
Timp liber (program individual/grup la alegerea
13 14-17 ore
sportivilor)
6020’- 6650’ (100-110 ore)
Total activităţi = 129 – 144 ore

SĂPTĂMÂNA 8 – 14 octombrie 2009 (etapa 5, săptamână 15)

ZIUA Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
Official game

DURATA
Probe de control 50’
antrenament
100’ 120’ 100’ 90’ 120’ 120
(comun)
antrenament
30’ 40’ 40
(individualizare)
pregătire teoretică şi
30’ 30’ 30’ 30’
video (comun)
35’
pregătire teoretică şi
50’ 50’ 50’
video (individuală)
refacere/tratamente
30’ 120’ 30’
/medicaţie specifică
Joc (oficial/depreg./
30’ 100’
verif./şcoală)
discuţii individ.le 3x20’ 3x20’ 3x20’ 3x20’ 3x20’ 3x20.
antr.-sportiv sau
antr+psih-sportiv

126
 activităţi cultural-
120’
recreative
activităţi
30’ 30’ 30’ 30’ 30’ 30’ 30’ 30’ 30’
administrative
Masa 80’ 80’ 80’ 80’ 80’
Odihnă 11h 11h 11h 11h 11h
Timp liber
(individual/
90’ 90’ 180’ 90’ 90’
grup la alegere
sport.)

Repartizarea timpului săptămânal din perioada competițională

7 zile x 24 ore/zi = 168 ore
Diferenţa de 39-24 ore (3-5 ore/zi) poate flexibiliza
programul în funcţie de starea de oboseală, starea psihică, nevoile de
pregătire nou-apărute, etc. şi nu va fi alocată pregătirii (activităţile 1-
8).
În opinia mea, această diferenţă trebuie să fie singura resursă
în exclusivitate la decizia antrenorului principal, de modul cum o
gestionează, depinzând întreaga activitate.

III.8.2.Utilizarea extinsă a antrenamentului de individualizare

/individual/ individualizat
O analiza simplă a conținutului antrenamentelor comune ale
jucătorilor de handbal, relevă cu certitudine că nu toate mijloacele
utilizate sunt la fel de eficiente pentru întreaga echipă și, mai ales,
pentru fiecare jucător, în parte.
Aceasta se datorează caracterului relativ eterogen al
componenților echipei în ce privește vârsta, nivelul de dezvoltare
fizică, capacitatea de efort, nivelul pregătirii tehnico-tactice. Nevoile
de completare a pregătirii sunt diferite de la un jucător la altul, iar
timpul pe care îl avem la dispoziție este același, ceea ce conduce la
127
necesitatea de a analiza și cunoaște foarte bine caracteristicile
propriilor jucători pentru a alege numai acele mijloace care se
adresează nevoilor tuturor componenților echipei.
Individualizarea ca ,,activitate metodică specială de tratare
diferențiată a sportivilor în funcție de particularitățile individuale și
de cerințele specifice ale ramurii de sport” (Mircescu, L., Cojocaru,
V.), vine în întâmpinarea acestui deziderat al antrenamentului. Mai
mult, unii autori (Teodorescu, L., Bota, I.) consideră că este de dorit
„adaptarea tehnicii de joc și a antrenamentului la particularităților
propriilor sportivi”.
În cadrul pregătirii individualizate, mijloacele și metodele de
pregătire comune, sunt puse în practică în mod diferit de la un
sportiv, la altul, prin selecționarea, adaptarea și aplicarea acestora în
mod adecvat fiecărui sportiv.

III.8.3.Selecționarea celor mai moderne și mai eficiemte metode și

mijloace .
Trebuie să remarcăm că principala problemă cu care se
confruntă antrenamentul sportiv modern este aceea a utilizării cu
maximă eficiență a resursei timp (de antrenament, de refacere,
transport la distanțe mari, odihnă,etc.). De aceea, nu se mai poate
continua cu metode și mijloace aproximative, a căror eficiență nu
este pe deplin demonstrată și confirmată la propria echipă.
(pregătirea fizică adecvată perioadei de pregătire, utilizând metode și
mijloace de maximă eficiență - folosirea preparatorului fizic,
pregătirea tehnico-tactică să fie utilă în același timp, tuturor

128
posturilor și jucătorilor). Individualizarea antrenamentului rezolvă în
mare măsură acest deziderat, dar să nu uităm că pe măsură ce
jucătorul beneficiază de un timp relativ constant și limitat de
pregătire, echilibrând astfel programul său general, clubul trebuie să
pună în joc resurse mult mai importante privind: timpul de lucru al
staff-ului tehnic, baza sportivă, etc.

III.8.4.Limitarea volumului de antrenament și diversificarea

formelor de antrenament.
Pentru a evita supraantrenarea cu consecințele ei, dar mai ales
pentru a evita un climat tensionat, însoțit de o permanentă stare de
submotivare sau apatie, este foarte important să se stabilească
volumul de timp afectat fiecărei activități din planul de pregătire,
inclusiv timpul liber al sportivului la care se va face referire în
regulamentul intern al clubului.

III.8.5.Utilizarea mijloacelor nespecifice (trenajoarele).

Folosirea unor mijloace și materiale ca adjuvanți în
antrenamentul handbaliștilor are scopul de a obține maximum de
rezultat din orice împrejurare competițională sau de pregătire. Sunt
binecunoscute materialele și dispozitivele special construite pentru a
sprijini procesul de însușire a unor deprinderi specifice, precum și
pentru scurtarea timpului necesar acestui proces.
În competiții, sunt utilizate pe scară largă mijloacele
electronice de înregistrare și interpreare statistică a datelor, furnizând
informații foarte utile despre propria echipă sau dspre echipa

129
adversă, în timp util, facilitând luarea celor mai potrivite decizii.
Folosirea unora dintre acestea necesită completarea regulamentului
cu prevederi exprese. Ex: la jocurile televizate, unele echipe
utilizează mijloace pentru a intercepta indicațiile primite latime-out
și a le transmite echipei proprii.

III.8.6.Evaluarea, aprecierea și autoaprecierea (calificative)

periodică a următoarelor aspecte:
- eficiența metodologiei aplicate;
- nivelului de antrenare:
- nivelul motivațional și starea de oboseală.
Exemplu de procedură pentru evaluarea activității săptămânale
a sportivilor:

PROCEDURA PRIVIND EVALUAREA SĂPTĂMÂNALĂ A

SPORTIVILOR DE LA SECȚIA HANDBAL

În conformitate cu Regulamentul intern al secţiei handbal,

sportivii pot primi drepturi băneşti pentru perioada de pregatire
sportivă și de participare in competitii, conform prevederilor legale
în vigoare.
Drepturile băneşti se acordă lunar, in raport de implicarea in
pregatire, randamentul din competitii, precum și de serviciile de
imagine aduse de fiecare jucator, conform contractului încheiat între
cele două părţi.

130
 Documentul intern care stă la baza acordarii și stabilirii
cuantumului acestor drepturi este raportul de evaluare săptămânală,
prezentat de antrenorul principal. Acesta se va referi în mod
obligatoriu, la urmatoarele aspecte:
1. Frecventa la pregatire (document atașat raportului);
2. Îndeplinirea sarcinilor de pregatire pentru fiecare
antrenament- calificativ: (fb, b, s, ns);
3. Gradul de implicare si interesul manifestat – calificativ;
4. Nivelul de disciplina - calificativ;
5. Atitudinea față de grup și nivelul de creativitate -
calificativ;
6. Comportamentul general și serviciile de imagine aduse
clubului (20% din totalul drepturilor bănești).
Fiecare din criteriile de mai sus va fi explicitat si adus la
cunostinta jucatorilor, conform cu Regulamentul intern.
Raportul va fi transmis directorului tehnic care il avizează și
întocmește un un referat pe care il transmite compartimentului
administrativ-financiar. Acesta va aviza din punct de vedere legal,
solicitarea și va calcula sumele ce trebuiesc disponibilizate, apoi va
înainta referatul catre director, pentru aprobare.

FIŞA DE EVALUARE A SPORTIVILOR

SĂPTĂMÂNA:_____________________

Nr Nume si Crit Crit. Crit.III Crit. Crit. Crit. Calif.

131
crt prenume . I II IV V. VI săptamânal
20%
1. A. F. Fb fb b s b Da/nu b
2.

III.8.7.Pregătirea teoretică prin mijloace moderne

Pregătirea teoretică prin mijloace moderne de vizionare și

analiză a adversarilor, ca și a propriilor evoluții din joc și
antrenament, are un rol important atât în pregătire, unde poate duce
la corectarea unor neajunsuri ale propriilor jucători, cât și în
competiții. Astfel, utilizarea înregistrărilor adversarilor la cele mai
recente jocuri, este de notorietate și cine nu folosește aceste
informații, practic se bazează numai pe capacitatea propriei echipe,
fără să țină seama de capacitatea adversarilor de a contracara unele
puncte tari ale echipei. Antrenorii cei ma experimentați cunosc până
detaliu echipele cu care se confruntă (concepția de joc și de pregătire
a antrenorului, condițiile de pregătire, starea achitării drepturilor
contractuale, moralul după ultimul joc, jucători
accidentați/suspendați, etc.).

132
 CAPITOLUL IV. COMPETIȚIA SPORTIVĂ ÎN HANDBAL

IV.1. Caracteritici generale ale competiției sportive

IV.1.1.Definiție
Competiția este specifică celor mai multe forme de activitate
umană, ea făcând parte din însăși natura omului manifestată prin
dorința de a fi învingător, de a-și exprima calitățile și vituțile
personale.
Sportul de performanță nu poate fi conceput în afara
competiției, pierzându-și practic sensul, dacă ar lipsi întrecerea.
Competiția reprezintă esența și centrul de greutate a întregului
fenomen complex, numit sport (Dragnea, A.).
Competiția sportivă permite manifestarea posibilităților
sportivilor, în raport cu regulile și modul de desfășurare a
concursului, în diferite ramuri și probe sportive.
În același timp, concursul, competiția reprezintă un mijloc de
selecție și de pregătire a sportivilor, de cunoaștere a resurselor și a
potențialului intelectual, fizic, somato-motric, psihic și de
personalitate.
A. Dragnea, sintetizând opiniilor mai multor autori, se rezumă
la următoarele carac- teristici ale competiției:
- reprezintă o formă stimulativă de pregătire a sportivilor,
reprezentând momentul și locul în care aceștia trebuie să
demonstreze nivelul de valoare atins și chiar să se autodepășească;

133
 - în competiție, apar solicitările tuturor factorilor
antrenamentului, dezvoltând astfel, capacitatea integrală de
performanță și permițând analiza realistă prin comparație cu
obiectivele stabilite și cu alți adversari;
- este o ocazie de a se obție și schimba informații necesare
(premisă pentru reglarea activității de antrenament ulterioare), între
diferitele categorii de participanți la competițiile sportive:
conducători, antrenori, jucători (părinți), spectatori, presa sportivă,
etc., dând posibilitatea adaptării și echilibrării pozițiilor tuturor, în
raport cu realitatea fenomenului handbalistic;
- marile competiții poartă o puternică amprentă economică,
beneficiind de resurse financiare considerabile și, urmărind obținerea
de profit;
- au un puternic impact social, fiind considerate adevărate
evenimente social-culturale, datorită valorilor pe care le
promovează.

IV.1.2.Funcții
Competiția poate îndeplini funcții în mai multe planuri:
biologic și al capacității de mișcare, psiho-social, cultural, economic
și politic (Dragnea, A.).
1. Funcția de valorificare a capacității de performanță, în
acest sens existând regulamente, tipuri de competiție, personal
specializat, bază materială, etc.
De asemenea, competiția reprezintă o metodă și un mijloc
foarte important de antrenament. În planurile de pregătire, sunt

134
prevăzute pe parcursul anului competițional, jocuri care au drept
scop verificarea nivelului de pregătire atins la un moment dat,
precum și creșterea capacității de performanță prin stimularea
implicării afective a sportivilor.
2. Funcția de pregătire psihologică și favorizare a integrării
sociale. În competițiie de handbal, psihicul uman este solicitat foarte
intens, fie că este vorba de sportivi, antrenori sau spectatori. Astfel,
sunt greu încercate: capacitatea perceptivă, atenția, memoria,
procesele afective, volitive, motivaționale, aptitudinile, caracterul,
etc., așa încât talentul și calitățile unor jucători poate fi depășit de
dorința de victorie și încrederea în sine a adversarilor lor.
Grandoarea și festivismul marilor spectacole sportive produc
trăiri care contribuie la creșterea motivației jucătorilor, după cum
recunoaștrea prin valorii și recompesele pe care le acordă
organizatorii la competiții reprezintă un stimulent important pentru
celalți practicanți.
Relațiile specifice dintre sportivii unei echipe de handbal
dezvoltă sentimentul apartenenței la grup, capacitatea de colaborare,
capacitatea de evaluare și autoevaluare, etc..
3. Funcția culturală. Marile evenimente sportive, prin modul
de organizare și impactul social din ce în ce mai mare, au devenit
implict, evenimente culturale îndrăgite și solicitate de categorii tot
mai mari de populație. Deși competiția are ca rol esențial
evidențierea performanței, nu trebuie uitată latura estetică a
execuțiilor de excepție ale unor jucători, amplitudinea săriturii,

135
viteza și virtuozitatea execuției, contactul fizic de mare forță și
angajament, iteligența soluțiilor tehnico-tactice, etc. Pierre de
Coubertain spunea că ,,sportul produce frumusețe pentru că implică
omul care este o sculptură vie,, (Ddragnea, A.).
4. Funcția economică. Prin amploarea și interesul imens
manifestat pentru marile întreceri continentale, mondiale sau jocuri
olimpice, handbalul a devenit un produs comercial deosebit de
eficient, iar obținerea dreptului de organizare a acestor competiții
reprezintă adevărate competiții în sine, generatoare de sentimente
puternice la nivelul comunităților implicate.
Marile competiții reprezintă și mari afaceri în care se investesc
sume enorme și se urmărește obținerea de profituri pe măsură, atât
în domeniul producției de materiale și echipamente specifice
handbalului, cât și pe linia marketingului sau a industriei de servicii.
5. Funcția politică. Handbalul ca joc sportiv, este sau se
dorește a fi o activiate apolitică prin promovarea principiilor
olimpice, specifice activități sportive.
În realitate, implicarea factorului politic în sport, în general ca
și în handbal, este tot mai evidentă, indiferent de culoare politică
sau ideologie. Societățile sunt guvernate în baza politicilor elaborate
pentru diferitele domenii ale vieții sociale. Astfel, și handbalul ca
activitate socială, este tratat în funcție de viziunea și strategiile în
domeniul sportului a factorului politic.

136
IV.1.3.Raportul antrenament-competiție, în handbal
Antrenamentul în handbal, este un proces complex și proiectat
în scopul creșterii capacității de performanță a handbaliștilor. În timp
ce antrenamentul presupune obiective, strategii didactice (metode,
mijloace), resurse, evaluare, competiția asigură locul și cadrul de
manifestare a capacității de performanță, în condiții de întrecere.
Practic, nu poate exista competiție și performanță sportivă,
fără o pregătire adecvată, după cum pregătirea este lipsită de sens, în
lipsa competiției.
În accepțiunea mai multor autori contemporani, făcând referire
la jocurile sportive, în general, cele două forme de organizare
definesc două activități diferite:
- training (antrenoriatul) – pregătirea sportivă a jucătorilor
pentru capacitarea lor, în vederea realizării de performanțe; aici
facem referire expresă la sarcina de a doza corect efortul pentru
obținerea efectului de adaptare adecvat;
- coaching – conducerea echipei în competiție și realizarea
performanței, conceperea strategiilor metodice adecvate și asistența
psihologică a jucătorilor, astfel încât, aceștia să transforme în
performanțe superioare pregătirea efectuată în antrenament.
,,Coach-ul este persoana care răspunde nemijlocit înainte, în
timpul și după terminarea competiției, de problemele psihologice și
de tactică, urmănind în permanență valorificarea maximă a
capacității de performanță a sportivilor” (A. Dragnea).

137
 În aceste condiții, coaching-ul ca activitate metodică,
psihologică, de selecție, de studiu al adversarului, în afara unei
instruiri bogate și diverse, presupune un cumul de calități speciale
care pot fi cuprinse în noțiunea de talent.
Între cele două activități există o intercondiționare evidentă.
Coaching-ul este susținut tot de antrenori, dar la nivelul cel mai înalt
al handbalului actual, s-a impus conceptul echipelor
multidisciplinare alcătuite din directori tehnici, coach (numit și
manager sportiv, la alte sporturi), antrenori, preparator fizic, medic,
fizioterapeut, psiholog, informatician, etc.
În handbalul românesc, se află la început de drum cooptarea în
staff-ul tehnic a preparatorului fizic, în timp ce fizioterapeutul
(kinetoterapeut) și medicul se regăsesc la aproape toate echipele de
seniori. În ce privește coaching-ul, aceasta este fără excepție
atribuția antrenorului, cele două sarcini, de pregătire și de gestionare
a factorilor performanței sportive, fiind îndeplinite de aceeași
persoană, la toate nivelurile.
Apariția rolului de coach nu este întâmplătoare. Ultimele
studii și cercetări arată că valoarea sportivului este determinată de
mai mulți factori, între care un rol decisiv îl are mobilizarea din
timpul jocului, starea emoțională favorabilă care este greu de
gestionat de aceeași persoană care zi de zi, încearcă să crească
potnțialul individual și de grup prin solictări fizice și psihice
specifice. Un coach de succes, trebuie să realizeze următoarele
condiții:

138
 - să beneficieze de încrederea totală a propriilor jucători;
- să determine o perfectă înțelegere de către jucător a
sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească;
- să cunoască în detaliu, profilul psihic al jucătorului;
- să utilizeze informațiile cu care poate fi cât mai convingător
pentru mobilzarea resurselor jucătorului;
- să aibă o bună capacitate de comunicare;
- să cunoască potențialul de performanță al fiecărui jucător, în
urma analizelor de la ultimele antrenamente și jocuri (oficiale sau
neoficiale) de dinaintea următorului joc;
- reglarea parametrilor efortului în zilele de dinaintea jocului,
în funcție de factorii sinergici sau antagocici pe care îi preconizează:
adversar, public, arbitrii, condițiile terenului de joc, vestiare,
transport, cazare, etc;
- să fie pregătit cu soluții la eventualele situații de blocaj
psihic a unor jucători sau a întregii echipe, să aplice soluțiile
eficiente pentru a depăși aceste momente, fapt imposibil dacă nu
cunoaște foarte bine însușirile (pozitive și negative) ale propriilor
jucători;
- să gestioneze corect atmosfera și sitațiile din zilele
premergătoare jocului: rezultatul ultimului joc (eșec sau succes),
atmosfera din presă, evenimente din afara activităților clubului, etc.);
- să evite și să controleze tensiunile latente între jucători, între
jucători și antrenori, între jucători și conducerea clubului, mai ales în
perioada de dinaintea jocului;

139
 - să manifeste echilibru și tact în ce privește așteptările
suporterilor și ale susținătorilor (finanțatorilor), fără a supradiensiona
obiective în raport cu posibilitățile echipei, chiar dacă asta aduce o
notorietate publică pe termen scurt, pentru că, în caz de nereușită,
poate crea dezamagire și critici cu consecințe dintre cele mai grave
pentru întreaga structură și activitate.

IV.2. Sisteme de disputare a competițiilor de handbal

IV.2.1.Variante consacrate de organizare și desfășurare a

competițiilor sportive
Competițiile de handbal se organizează în toate variantele de
sisteme de desfășurare, în funcție de necesitățile și condițiile
concrete alefiecărui eșalon și în interesul general al dezvoltării
jocului de handbal din România.
Astefel, de la copii și juniori, până la cel mai înalt nivel de
practicare, întâlnim tote formele de desfășurare a competițiilor:
- sistemul eliminatoriu;
- sistemul turneu;
- sistemul mixt.
Sistemul eliminatoriu este definit de faptul că echipa care a
pierdut este eliminată din cursa pentru obținerea performanței
maxime (titlu, trofeu, calificare, etc.). Jocurile se organizează în baza
unui tabel (tablou) în care sunt trecute toate echipele participante. În
funcție de prioritățile organizatorului, pot fi stabilite drept capi de
tabel (serie), echipele care au o anumită poziție în ierarhia

140
respectivă, prin rezultatele obținute anterior. Tabelul se completează
prin tragere la sorți, astfel încât, fiecare echpă să-și cunoască
adversarul din primul tur. Dacă numărul echipelor înscr ise în
competițe nu este unul egal cu doi la o putere oarecare, tot prin
tragere la sorți, vor fi stabilite echipele care nu joacă în turul
respectiv, deci se califică direct în turul următor.

Turul I Turul II Turul III

1______________
_semifinala I
2______________
___finala____
3______________
_semifinala II
4______________

În cazul în care numărul echipelor (a) este multiplu de 2, dar

nu este egal cu 2 la o putere oarecare (n), echipele care vor intra în
competiție din primul tur, vor fi stabilite după formula: (a – 2ⁿ) 2 =
x, în care a este numărul echipelor participante, iar n este puterea la
care se ridică numărul 2 pentru a obține numărul mai mic, cel mai
apropiat de a (nr. echipelor participante). Ex: la un număr de
participanți a = 10, cel mai apropiat număr 2 la puterea n va fi 2³ = 8.
Aplicând formula (a - 2³) 2x, rezultă (10 – 8)2 = 2x 2 = 4. Deci,
numărul echipelor care vor juca primul tur este patru. Ele pot fi

141
stabilite printragere la sorți sau dacă există diferențe certe de valoare
între echipele participante, cele cu valoare superioară vor nu vor juca
în turul I.
Principalul avantaj al acestei forme de desfășurare a
competițiilor este acela că într-un timp scurt se poate desfășura o
competiție cu un număr mare de echipe, dar prezintă dzavantajul că
nu se poate întocmi un clasament al echipelor participante.
În cazul sistemului eliminatoriu, jocurile nu se pot încheia cu
rezultat egal, astfel că regulmentul competiției trebuie să prevadă, în
mod obligatoriu, criteriile de departajare.

1_____
2_____-----------------------------------
3____________________--------------------------------
4_____________________ ------------------------------------------
---------------------------------
5____________________
--------------------------------
6_____________________
7_____________________--------------------------------
8_____________________ -------------------------------------------
9________ --------------------------------
1________ -------------------------------

Tabloul unei competiții cu zece echipe, în sistem eliminatoriu

Sistemul turneu sau "fiecare cu fiecare" reprezintă forma de

organizare a competiției în care fiecare echipă se întâlnește cu toate
celelalte. Pentru fiecare rezultat – victorie, egal, înfrângere –
echipele primesc un punctaj care va sta la baza clasamentului,
142
conform cu anumite criterii stabilite anterior. Se poate opta pentru
diferite variant de punctaj pentru rezultatele obținute:
- 2 puncte pentru victorie, 1punct pentru joc egal, 0 puncte
pentru înfrângere;
- 3 puncte pentru victorie, 1punct pentru joc egal, 0 puncte
pentru înfrângere;
- 3 puncte pentru victorie, 2 puncte pentru joc egal, 1 punct
pentru înfrângere;

Sistmul turneu se folosește în următoarele variante:

- sistemul clasic, tur-retur;
- tur, turnee de sală, retur;
- tur, alcătuirea de grupe valorice, sistem turneu în cadrul
fiecărei grupe;
- tur-retur cu play-off și play-out. Prin caracteristicile sale,
această variantă are avantajul că oferă condiții egale de disputare
pentru toate echipele, iar clasamentul general reflectă valoarea
echipelor.
Pentru a conoaște numărul jocurilor din grupele ce rezultă din
clasamentul după tur-retur, aplicăm formula: a(a-1)/2 . Dacă avem
câte 4 echipe în fiecare grupă, rezultă:
nr. jocuri = 4(4-1): 2 = 6.

143
Jocurile se vor disputa în trei etape:
I II III
1-4 1-2 1–3
2-3 4–3 2-4

Pentru competițiile cu cinci echipe înscrise , jocurile se

desfășoară după tabela Berger:

I II III IV V
4 3 2 1 5 4 3 2 1 5
5 2 3 5 1 3 4 1 2 4
1 4 2 5 3

Sistemul mixt rezultă din utilizarea celor două sistme,

eliminatoriu și turneu, în cadrul aleași competiții. Se apelează la
acest gen de desfășurare a competiției, atunci când numărul de
echipe este mare.

IV.3. Sistemul competițiilor de handbal din România

IV.3.1.Caracteristici generale
Sistemul competițional este reprezentat de totalitatea
competițiilor planificate și desfășurate în activitatea handbalistică
într-un interval definit de timp, în baza regulamentelor special
elaborate în acest scop.

144
 Obiectivele fundamentale urmărite de adoptarea unui sistem
competițional sunt:
- creștrea nivelului performanței sportive a echipelor
românești de handbal;
- atragerea unui număr cât mai mare de practicanți,
cuprinzând toate categoriile de sportivi.
Eficiența sistemului de handbal românesc depinde de
următorii factori (Dragnea, A.):
- cu cât numărul practicanților este mai mare, trebuie să
crească numărul categoriilor de practicanți și de competiții;
- calendarul competițional intern se subordonează
calendarului competițiilor internaționale, așa încât acetea să nu se
suprapună și să se asigure o reprezentare cât mai bună a handbalului
românesc pe plan internațional;
- precizarea datelor și a locurilor de desfășurare a
competițiilor pentru a se putea asigura organizarea și finanțarea
acțiunilor, în condiții optime, pe de o parte și pentru a se planifica
intrarea atingerea nivelului de formă sportivă dorită, pe de altă parte;
- să se evite perioadele cu activitate profesională intensă în
programarea jocurilor pentru nivelele de elevi și studenți (teze,
examene,etc.);
- în atribuirea organizării competițiilor, se va acorda prioritate
acelor localități care dispun de baza materială corespunzătoare
nivelului respectiv, precum și acelora care reprezintă centre
tradiționale ale handbalului românesc;

145
 - sistemul competițional intern va fi în acord cu sistemul
competițional internațional, astfel încât handbaliștii români să nu
aibă nevoie de o perioadă de adaptare îndelungată la ritmul și
densitaea jocurilor, precum și a intervalelor existente pentru refacere.
Organismul care reglementează activitatea de handbal din
România este Federația Română de Handbal care organizează
competițiile proprii în baza Regulamentului de Organizare și
Desfășurare a Activității Handbalistice din România și a
regulamentelor anuale, pe nivele de practicare.
Pe plan internațional, pentru dezvoltarea jocului de handbal,
numărul competițiilor și mai ales al jocurilor, a crescut în mod
constant. Dacă până la J.O. de la Munchen (1976), exista doar
Campionatul Mondial, din patru în patru ani, atât la masculin cât și
la feminin, începând cu 1976, handbalul a devenit sport olimpic.
Din 1994, s-a înființat și Campionatul European, iar ritmicitatea lui
este din doi, în doi ani.
Sistemul național de handbal este caracterizat prin următoarele
atribute:
- are o bogată tradiție prin rezultatele de excepție obținute cu
mai multe decenii în urmă, beneficiind încă, de o mare popularitate;
- condițiile de bază materială sunt încă sub nivelul celor mai
dezvoltate țări din Europa, dar permit o adaptare corespunzătoare la
nevoile generate de condițiile sociale și geo-climatice de la noi;
- resursele financiare pentru practicarea și dezvoltarea
hanbalului sunt insuficiente și repartizate fără o viziune unitară, în

146
perspectivă, ceea ce face ca la nivelele de bază ale sistemului,
acestea reprezintă o problemă sringentă, care, nerezolvată pe o
perioadă lungă de timp, duce la diminuarea numărului și a calității
practicanților;
- există structuri de conducere bine organizate, atât la nivelul
FRH, cât și în teritoriu (AJH), a căror eficiență depinde în primul
rând, de profesionalismul și calitatea resursei umane, la rândul lor,
aflate în raport direct cu resursa financiară (insuficientă)
disponibilizată pentru cheltuielile de personal.
- perfecționarea specialiștilor a devenit o necesitate, este
reorganizată din 2011, pe nivele de practicare și are nevoie de mai
mulți ani pentru a recupera o perioadă de timp în care a fost
neglijată.
Sistemul competițional se reflectă direct în calendarul
competițional pe care îl întocmește fiecare antrenor, echipă, secție și
care trebuie aprobat de conducerea clubului. Metodologia întocmirii
calendarului competițional presupune următoarele etape:
- cunoașterea calendarului oficial pe plan internațional (dacă
este cazul) și național;
- stabilirea obiectivelor de performanță și de joc pentru
sezonul respectiv;
- alegerea adversarilor adecvați pentru jocurile de pregătire, în
funcție de etapa de pregătire și obiectivele urmărite;
- stabilirea obiectivelor intermediare și a termeelor la care se
vor prezenta rapoartele cu privire la desfășurarea acțiunilor

147
prevăzute și ajustarea programului de pregătire (dacă este cazul), în
vederea îndeplinirii obiectivelor finale;
- asigurarea resurselor financiare necesare realizării acțiunilor
cuprinse în calendarul competițional, în caz contrar, calendarul
trebuie redimensionat, putând fi puse în discuție obiectivele de joc și
de performanță;
Handbalul intern are un sistem competițional menit să asigure
în primul rând, un climat propice exprimării nivelului de pregătire și
valorii jucătorilor pentru stabilirea ierarhiilor interne pe nivele de
vârstă și valoare. Totodată, sistemul competițional trebuie să asigure
circumstanțe cât mai favorabile pregătitrii și creșterii în valoare
sportivă a tuturor jucătorilor, progresului individual și de grup, în
vederea selecționării și participării lor cu echipa națională la
întrecerile internaționale.
De asemenea, organizarea competiției interne trebuie să țină
seama de componenta de imagine și impact social a jocului de
handbal, dând posibilitatea și stimulând chiar, realizarea
spectacolului sportiv, conform principiilor de marketing. Acesta este
principalul mjloc de promovare a jocului, de aplicarea lui depinzând
numărul de practicanți legitimați, obținerea de resurse financiare,
numărul de spectatori și de suporteri, reflectarea în presă, etc.
În România, la data obținerii datelor de față, exista un număr
de sportivi legitimați. Aceștia participă atât la competițiile oficiale
organizate de Federația Română de Handbal, cât și la competițiile de
pregătire pe care le organizează propriile cluburi sau la care sunt

148
invitați să participe. Alegerea adversarilor pentru aceste jocuri are în
vedere mai multe elemente, prezumate de antrenor:
- valoarea adversarului raportată la necesitățile și exigențele
perioadei de pregătire sau la planificarea formei sportive;
- previzionarea atitudinii sportivilor în jocul de pregătire;
- standardul (nivelul calitativ) și condițiile organizatorice
(calitatea bazei sportive, arbitrii, importanța/interesul și impactul
media al competiției;
- condițiile de organizare a deplasării (timp nefavorabil,mijloc
de transport), de cazare, masă, refacere, etc.

IV.4. Competiții interne

Cea mai importantă însă, este componenta oficială a sistemul

competițional, cea elaborată de Federația Română de Handbal, căreia
i se subordonează tot programul echipelor afiliate și participante în
competițiile naționale.
În funcție de criteriul vârstei, avem competiții de:
- copii și juniori;
- seniori.
La rândul lor, competițiile de copii și juniori cuprind
următoarele categorii de vârstă:
Minihandbal, pentru copii cu vârsta sub 11 ani; echipele se
înscriu la AJH respectiv, AMH București și se joacă turneu/turnee
pentru stabilirea campioanei județene.

149
 Participarea se face pe bază de înscriere a cluburilor,
asociațiilor sportive, structurilor sportive, școli afiliate la
F.R.Handbal sau la A.J.H. / A.M.H.
Legitimarea sportivilor se va face pe baza de copie a
certificatului de naștere cu fotografia, viza medicală si viza
anuală.dată de către A.J.H. / A.M.H sau legitimație de sportiv
eliberată de A.J.H. / A.M.H. (cu fotografie, viza medicală si viza
anuală).
La fazele superioare (pe euroregiuni, semifinale si finale)
echipele calificate pot selectiona, pe bază de înțelegere scrisă, de la
echipele necalificate, până la 4 sportivi/e. Dacă sportivii provin din
județe diferite, înțelegerea trebuie vizată de ambele Asociații
Județene de Handbal.
Regulamentul de joc:
Timpul de joc: este de 2 reprize x 15 minute, cu pauză de 5
minute;
Eliminarea: 1 minut. Se recomanda ca sportivii / ele care sunt
înscriși pe raportul de joc, să participe efectiv la joc.
Pe raportul de joc (formular tip FRH) pot fi înscriși până la 16
jucatori/e.
Arbitrajul poate fi asigurat de unul/ doi arbitri principali (la
centru), și un arbitru secund (la foaie); Se recomandă ca arbitrajul să
fie asigurat de către arbitri tineri, arbitri elevi sau juniori, precum și
sau de către profesor/antrenor .și cu rol de explicare și îndrumare)

150
 Clasamentul se alcătuiește conform Regulamentului de de
organizare si desfasurare a competițiilor naționale de handball
(R.O.D.A.H.), iar omologarea rezultatelor pentru toate fazele
competiției este în responsabilitatea A.J.H. organizatoare.
Toate cheltuielile aferente bunei desfășurări a competiției sunt
suportate de fiecare echipă participantă sau conform cu
regulamentul echipei organizatoare.
Faza pe localitate/județ se desfășoară la datele stabilite de
către A.J.H. / A.M.H., la această fază fiind invitate echipe din
sate/commune/orase/municipiu/ judet.
Fiecare A.J.H/A.M.H. poate califica la etapa următoare
maximum trei echipe.
Faza pe euroregiuni (zonă)
Se atribuie de către FRH organizarea ei către una dintre
A.J.H-urile din euroregiunea geogratica respectivă care va stabili
locul de desfășurare, în una din localitățile din teritoriul respectiv.
Din faza pe cele 8 euroregiuni, se califică în faza semifinală,
câte cel mult 4 echipe.
Din fiecare grupă semifinală de câte 8 echipe, se califică
pentru faza finală câte 3 echipe, care vor juca în două grupe de câte
șase echipe, fiecare cu fiecarîn grupă, apoi eliminatoriu, în fazele
finale (conf. www.frh.ro).

Juniori IV, cu vârste sub 12 ani, la fazele superioare ale

competiției (euroregiuni, semifinale si finale), echipele calificate pot

151
selecționa, pe bază de înțelegere scrisă, de la echipele necalificate,
până la 4 sportivi, ca și la minihandbal.
Timpul de joc este de două reprize a câte 20 minute, cu pauză
de 5 minute, iar eliminarea, un minut.
Și la acest nivel, pot fi înscrisi pe raportul de joc, până la 16
jucători, dar numai trei dintre aceștia, pot să aibă sub 10 ani.
Nespectarea cerințelor de vârstă se sanctioneaza cu joc pierdut cu 0-
10 și scăderea unui punct din clasamentul general, conform
regulamentelor FRH.
Arbitrajul poate fi asigurat în aceleași condiții ca la
minihandbal (unu / doi arbitri principali, și un arbitru secund). La fel
ca la eșalonul de minihandbal, vor avea loc fazele: pe
localitate/județ, de unde se califică la faza pe euroregiuni, câte 3
echipe. Din fiecare din cele 8 serii, se califică maxim câte 4 echipe
pentru faza semifinală, iar din fiecare grupă semifinală, se califică
pentru faza finală, câte 3 echipe.

Juniori III
La juniori III, au drept de joc sportivii cu vârsta sub 14 ani.
Echipele înscrise la această categorie competițională, sunt
repartizate, pe criteriul geografic, in serii a câte 5–6 echipe.
Jocurile se dispută numai în sală, pe durata a două reprize de
25 de minute, cu 10 minute pauză, fiind impuse cerințe de vârstă, de
talie și participare la joc.

152
 Toate jocurile din serii, turnee semifinale și turneul final, sunt
conduse de arbitrii neutri. Competiția se desfășoară în modul
următor:
Turnee lunare, organizate de fiecare echipă din serie (sezon
regulat);
1. Turneu semifinal;
2. Turneu final.
Între două jocuri din aceeași zi, pauza trebuie să fie de
minimum 3 ore.
În raportul de joc, pot fi înscriși 16 sportivi, dintre care
maximum 3 sportivi juniori IV .
Și pentru această categorie de vârstă, sunt impuse cerințe de
talie:
- un portar care va avea inscripționat pe tricou nr. 1, 12 sau 16,
înscris în raportul de joc și care trebuie să joace 25 de minute
(176cm la masculin și 172cm, la feminin;
- trei jucători de câmp (178cm –m și 173cm - f), înscriși în
raportul de joc și prezenți la teren, dintre care doi trebuie să joace
câte 25 de minute;
- un sportiv de talie specială (2T) este asimilat cu 2 sportivi de
talie, iar timpul jucat de acesta se dublează;
Nerespectarea cerintelor de talie se sanctionează cu scăderea
unui punct în clasament.
Nerespectarea cerințelor de vârstă se sancționează conform
ROAH (0-10 și un punct penalizare).

153
 Echipele clasate pe primele două locuri, după terminarea
ultimului turneu, se vor califica la turneul semifinal, unde vor fi
repartizate în patru grupe, iar în cadrul fiecarei grupe se joacă în
sistem turneu. Echipele clasate pe primele două locuri din cele 4
grupe ale turneului semifinal, se vor califica la turneul final, unde,
cele opt echipe vor fi repartizate în două serii, în cadrul fiecăreia,
jucându-se sistem turneu.

Juniori II
Au drept de joc sportivii sub 16 ani. Echipele înscrise sunt
repartizate, pe criteriul geografic, în serii a câte 5–6 echipe. Jocurile
se dispută numai în sală, cu cerințe de vârstă și talie (cu timp impus
de participare la joc).
Competiția se desfașoară după un sistem similar cu cel de la
juniori IIl : turnee lunare (sezon regulat), organizat pe rând, de
fiecare echipă înscrisă, turneu semifinal și turneu final.
Intervalul dintre două jocuri disputate în aceeași zi, va fi de
minimum 3 ore.
În cazul în care un club nu își mai înscrie echipa de juniori II
în campionat, sportivii se pot transfera la o altă echipă, fără nici o
condiție impusă de clubul posesor.
Pentru a se înscrie în campionatul de juniori II, fiecare echipă
trebuie să depună la FRH, următoarele documente obligatorii:
1. Cerere de înscriere în competiție, model F.R. Handbal;

154
 2. Tabel nominal cu sportivii aflați sub contract, inclusiv cei
împrumutați;
3. Trei exemplare ale contractelor nou încheiate sau ale
anexelor la contractele în
derulare.
4. Tabel nominal cu lotul de sportivi pentru efectuarea vizelor
anuale, atât la F.R.H. cat si la A.J.H./A.M.H.(obligatoriu și în format
electronic);
5. Adresa din partea clubului pentru eliberarea / vizarea
carnetelor oficialilor echipei;
6. Câte o fotografie tip buletin pentru carnetele oficialilor.
În raportul de joc, pot fi înscriși 16 sportivi, dintre care
maximum 3 sportivi juniori III.
Cerințe de talie:
- un portar ( 185cm –m și 173cm - f), care va avea
inscripționat pe tricou nr. 1, 12 sau 16 care trebuie să joace minim 25
de minute, la fazele semifinale și finale;
- doi jucători de câmp (187cm – m și 175cm -f), înscriși în
raportul de joc și prezenți la teren care trebuie să joace cel puțin 25
de minute;
Un sportiv de talie specialâ (2T) este asimilat cu 2 sportivi de
talie, iar timpul jucat de acesta se dublează;
Măsurarea sportivilor de talie este facută, în mod obligatoriu,
o singură dată, la primul turneu din campionat, precum și la cererea
cluburilor, dacă sportivul nu a mai fost măsurat.

155
 Răspunderea pentru corecta măsurare a sportivilor revine în
exclusivitate, delegatului federal, arbitrilor delegați și antrenorilor
tuturor echipelor participante la turneu, care vor semna tabelele cu
sportivii măsurați.
Sportivii de talie selectionați la Centrele .Naționale de
Excelență (Rm. Valcea la feminin și Sighișoara la masculin), sunt
considerați ca prezenți la teren și vor conta ca sportivi de talie, la
jocurile echipelor posesoare, nefiind necesară înscrierea lor în
raportul de joc.
Sportivii de talie au obligația să participe efectiv la joc, astfel:
- un jucător portar, 25 de minute (173cm – f și 185cm – m);
- doi jucători de câmp (175cm - f și 187cm – m), dintre care
unul, să joace 25 de minute;
- dublă talie este jucătorul de 180cm – f și 190cm – m.
Dacă o echipă are mai mulți jucători de talie, unul dintre
aceștia trebuie să joace minimum 25 minute. În cazul în care portarul
de talie este în imposibilitatea de a participa la joc 25 de minute,
datorită accidentării, descalificării, etc., acesta poate fi înlocuit cu un
jucător de câmp, pentru completarea timpului de joc rămas de jucat,
dacă acesta are talie corespunzătoare pentru portar, păstrând numărul
cu care a fost înscris în raportul de joc, iar culoarea tricoului sau a
maieului, să fie identică cu cea a tricourilor de portar.
La turneele lunare (sezon regulat), cuplurile de arbitri vor fi
propuse de către Asociațiile Judetene de Handbal din județele

156
participante, și avizate de Comisia Centrala de Arbitri. Toate jocurile
din turneul semifinal și turneul final, vor fi conduse de arbitrii neutri.
Echipele clasate pe primele două locuri, după terminarea ultimului
turneu, se vor califica la trneul semifinal, unde vor fi repartizate în
patru grupe, în cadrul fiecareia, jucându-se sistem turneu.
Echipele clasate pe locurile 1 si 2 în cele 4 grupe ale turneului
semifinal, se vor califica la turneul final, unde, cele opt echipe vor fi
împărțite în două serii, în cadrul fiecareia, jucându-se sistem turneu,
primele două locuri disputându-și semifinalele, iar învingătoarele,
finala.

Juniori I.
Sistemul de desfășurare a competiției este similar cu cel de la
juniori II, având drept de participare sportivi sub 18 ani, în anul de
începere a competiției, precum și maximum șase sportivi juniori II.
Cerințele de talie:
- 1 jucător portar de 190cm care trebuie să joace 30 min. la
turneele semifinale si finale;
- 2 jucători x 192cm cate 30 min. fiecare la turneele semifinale
si finale;
- 2T = 195cm
În cazul în care portarul de talie este în imposibilitatea de a
participa la joc 30 de minute (accidentare, descalificare s.a.), acesta
poate fi înlocuit cu un jucător de câmp pentru completarea timpului

157
de joc rămas de jucat, în condiții similare cu cele prevăzute în
reglementările de la juniori II.
Echipele clasate pe primele patru locuri la terminarea
returului, se vor califica la turneul semifinal I, unde vor fi repartizate
în patru grupe, în cadrul fiecăreia, jucându-se sistem turneu.
Echipele clasate pe primele patru locuri în fiecare serie, se vor
califica la turneul semifinal II, unde, cele 16 echipe vor fi repartizate
în patru serii, în cadrul fiecăreia, jucându-se sistem turneu. Primele
două echipe din fiecare grupă, se califică la turneul final, unde se
joacă după sistemul similar celui de la juniori II.

Competițiile seniorilor sunt organizate pe următoarele nivele

valorice:
- Divizia B;
- Divizia A;
- Liga naționlă
- Cupa României.

Divizia B, eșalonul de la baza handbalului de seniori, a fost

înființat din 2012, ca urmare a necesității de a mări numărul de
competiții și de sportivi practicanți ai handbalului. Este organizată pe
șase serii geografice și se joacă fiecare cu fiecare, două tururi și două
retururi, câștigătoarele fiecărei serii, participând la un turneu de
baraj, primele două clasate, urmâd să promoveze în divizia A.

158
 Divizia A reprezintă al doilea eșalon vaoric de seniori și este
organizat în câte două serii a câte 12-14 echipe care joacă fiecare cu
fiecare, tur-retur, prima clasată din fiecare serie urmând să
promoveze direct în liga națională, locurile II participă la un turneu
de baraj, primele clasate în ordinea locului ocupat, având dreptul de
a se înscrie în liga națională, în cazul retragerii eventuale a unor
echipe din acest eșalon. Ultimele două echipe din fiecare serie a
diviziei A, retrogradează în divizia B.
Liga națională, primul eșalon handbalistic din România,
cuprinde un număr de 12 echipe care până în anul 2013, jucau tur-
retur, iar după cele 22 de etape, se cunoștea echipa campioană care
avea dreptul să participe în Liga Campionilor și cele trei echipe
participante în Cupa EHF, respectiv Cupa Challenge. De asemenea,
se stabileau și ultimele două clasate care retrogradau în divizia A.
Începând cu ediția 2013-2014, din nevoia stringentă de a
crește numărul de jocuri cu adversari puternici, s-a trecut la
completarea compeiției cu play-off și play-out, în felul următor:
Turul I care cuprinde cele 22 de etape din tur și retur pentru a
stabili echipele clasate pe locurile I- VI care vor juca în play-off, iar
echipele clasate pe locurile VII-XII care vor juca în play-out, urmând
ca cele din play-off să lupte pentru titlul de campioană națională și
pentru locurile de cupe europene, iar cele din play-out, pentru
stabilirea echipelor retrogradate.

159
Turul II play-out locul I – loculVI
locul II – loculV
locul III – locul IV,

play-off locul VII – locul XII

locul VIII – locul XI
locul IX – locul X,

Turul II al ligii naționale se va disputa după sistemul “două

victorii din trei jocuri”, cu primul joc organizat pe terenul echipei
mai slab clasate, iar următoarele două, pe terenul echipei mai bine
clasate.
Turul III. Echipele învingătoare din turul II, play-off ,
formează o grupă de trei echipe, disputându-și după sistemul
“fiecare cu fiecare”, tur-retur, titlul de campioană și locurile de cupe
europene. Echipele învinse formează o altă grupă de trei și după
același sistem, vor ocupa locurile IV-VI, locul IV fiind unul care
pote duce în Cupa Challenge, în funcție de punctajul de țară în
competițiile europene, din anul anterior.
La fel se procedează și cu echipele învingătoare respectiv,
învinse din play-out, cu precizarea că echipele învinse alcătuiesc o
grupă de trei dintre care, în urma jocurilor din turul III, două echipe
vor retrograda în divizia A.

160
Cupa României
Rolul acestei competiții este acela de a asigura un grad mai
bun de popularizare pentru jocul de handbal, dând posibilitatea mai
multor echipe de nivel inferior să se înfrunte în jocuri directe cu
echipe de top ale momentului. Până în anul 2013, din rațiuni ce țin
de programul echipelor participante în competiții internaționale, la
Cupa României au participat doar primele opt echipe din primul
eșalon, jucând după sistemul din figura:
Din anul 2011, când Federația Europeană de Handbal a
renunțat la organizarea Cupei Cupelor, învingătoarea din Cupa
României are dreptul să se înscrie în Cupa EHF sau în Cupa
Challenge.

locul I – locul VIII ------------------

-------------------------
locul IV – locul V-------------------
---------------------
locul II – locul VII -----------------
------------------------
locul III – locul VI -----------------

Fig. 5 Sistemul de desfășurare a Cupei României, până în anul 2013.

Începând cu sezonul competițional 2013-2014, F.R.H.

organizează Cupa României cu participarea echipelor din Liga

161
Națională și a primelor trei echipe din fiecare serie a Diviziei A,
jucând în felul următor:
A1 – B3; A2 – B2; A3 – B1.
Acestea joacă un tur preliminar, calificându-se în turul
următor, patru echipe: trei învingătoare în jocul direct și cea cu
punctajul cel ma bun dintre învinse.
Faza superioară a Cupei României cuprinde cele 12 echipe din
Liga Națională și cele patru calificate din turul preliminar, urmând să
joace 1/8 finală, ¼ finală, semifinala și finala, cu o zi de pauză între
¼ finală și semifinală, în cadrul unui turneu organizat de FRH, într-o
localitate și o perioadă stabilită din timp.

IV.5. Optimizrea sistemului competițional intern

Necesitatea de a asigura calitatea resursei umane de

perspectivă a handbalului, impune optimizarea sistemului
competițional. Acest lucru a fost și rămâne o preocupare de bază a
conducerii FRH și s-a manifestat în încercările de ameliorare din
ultimii ani. Ex: în raport cu schimbările legislative, strategia și
direcțiile de dezvoltare elaborate, s-a trecut de la denumirea de
divizia A a primului eșalon, la denumirea de Liga Națională, de la 12
echipe în primul eșalon, la 14 echipe, apoi, din nou 12 echipe.

162
IV.5.1.Campionat național de tineret
Cel mai fragil moment al evoluției jucătorilor de handbal, îl
reprezintă trecerea de la juniori, la seniori, când concurența limitată
la sportivii de aceeași vârstă se extinde la concurența cu toți jucătorii
de valoare, moment pe care nu toți handbaliștii îl suportă în același
mod, iar unii nici nu mai depășesc acest moment, renunțând la
cariera sportivă, după mai mulți ani de muncă și resurse consumate.
Astfel, este evientă necesitatea înființării unei competiții care să
ofere cadrul organizatoric de manifestare a calităților unor jucători
tineri, argumentată după cum urmează:
1. Strategia FRH vizează cu prioritate, creşterea numărului de
jucători şi creşterea numărului de echipe, pentru lărgirea ariei de
selecţie în echipele naţionale;
2. Unele rezultate bune obţinute la juniori şi tineret (locul IV
CM - generaţia 1982, locul VI- CE la generaţia 1984) nu au fost
confirmate la seniori, ceea ce denotă că la trecerea de la juniori la
seniori, activitatea sportivă nu este corespunzătoare şi necesită
masuri de ameliorare.
3. Toţi antrenorii loturilor naţionale de tineret invocă lipsa de
jocuri a componenţilor echipei naţionale, ca principală cauză a
rezultatelor mediocre din ultimii ani (echipe naţionale formate din
rezerve de la cluburi şi care uneori, nu au mai participat nici un
minut la un joc oficial, până la jocurile de la lot).
4. Majoritatea echipelor din Liga Naţională au în componenţă
19 -20 de jucători, dintre care 16 sunt trecuţi pe raportul de joc, iar

163
dintre aceştia doar 9-10 participă la joc în mod cosistent. Aceasta
face ca ceilalţi 10-11 jucători să piardă din formă şi valoare sportivă,
în scurt timp nu mai reprezintă o concurenţă reală pentru „titulari”,
devenind „balastul” la care clubul va renunţa pentru a aduce alţii, cu
care se va întâmpla la fel.
5. Sportivii aflaţi la final de juniorat sunt cei mai expuşi
pentru că, dacă au anumite calităţi care îi recomandă ca viitori
performeri, optează pentru echipe mai puternice (cu un buget mai
generos), însă nu reuşesc să adune într-un întreg campionat, nici
minutele unei reprize, ca participare la joc. Astfel de expemple se
întîlnesc în fiecare an, la fiecare generaţie, jucători proveniţi chiar
din Centrul de excelenţă, nemairegăsindu-se la nici o echipă după un
an sau doi.
6. Costurile medii/jucător (masă, cazare, medicaţie,
echipamente) sunt de min. 1 500 lei/lună, indiferent de valoarea şi
contribuţia la rezultatele echipei. Dacă aceştia nu joacă, se pierde la
7 jucători, suma de 10 500 lei/lună şi 126 000 lei/an, fără să mai
luăm în calcul salariul fiecăruia.. Evident că nici un club nu poate
rămâne doar cu sportivii care joacă efectiv, datorită accidentărilor,
nevoii de concurenţă pe posturi, etc. Singura măsură rezonabilă
este crearea unui climat organizatoric pentru ca şi cei care nu
participă la jocurile primelor echipe, să poate juca, pentru a
menţine ritmul evoluției sportive proprii şi a reprezenta soluţii
valabile, în caz de nevoie.

164
 7. Pe lângă jucătorii proprii, mai pot fi luaţi în considerare şi
juniorii cu dublă legitimare, asigurând efectivul echipei de tineret
(10), în caz de accidentări, îmbolnăviri, etc. Pentru aceştia,
participarea alături de echpa mare în competiţii poate însemna un
câştig imens, un progres mai rapid, ataşament faţă de propriul club,
dorinţa de a imta jucăturii preferaţi (modele), obligând conducătorii
de club şi antrenorii la instaurarea unui climat de disciplină adecvat.
8. Din echipa de tineret-rezerve mai pot face parte şi un
număr de jucători peste limita stabilită (23 de ani) care revin după
accidentări şi reintră progresiv în formă sportivă şi capacitate de
efort sau jucători care nu se implică în pregătire sau nu respectă
disciplina de echipă, iar sancţiunea primită nu îl scoate în afara
competiţiei,dându-i posibilitatea să se reabiliteze.
9. Antrenorul secund care se ocupă de echipa de tineret se
formează profesional, la rândul lui, prin responsabilizarea faţă de
rezultatul echipei, pregătirea fiecărui jucător, sub controlul direct al
antrenorului principal care se informează în mod direct, la faţa
locului, asupra evoluţiei jucătorilor de la echipa de tineret.
10. Pe lângă cei 4 jucatori de la echipa I care au drept de
participare la ambele jocuri, mai este nevoie de 6 jucători pentru a
realiza nr. minim de sportivi (10) pentru echipa de tineret-rezerve.
11. Cheltuielile suplimentare nu sunt semnificative:
- transportul împreună cu echipa I 0 lei
Pentru echipele care se deplasează cu microbuz de 20-25
locuri, pot fi 18 sportivi în microbuz şi un autoturism cu 4 sportivi

165
 800 km x 6 etape = 2 340 lei şi 1400 km x 5 etape = 3 412 lei
5 752 lei
- masa oricum este asigurată şi acasă (0 lei), iar cazarea se
poate face în condiţii de confort inferioare echipei I sau în condiţii
de reciprocitate.
Dacă s-ar plăti toate cheltuielile de masă şi cazare la o
medie de
120 lei om/zi x 6 juc. x 2 zile =1 440 lei x 11 deplasări = 15 840 lei
- arbitrajele pot fi asigurate de arbitrii locali (în primă
instanţă):
100 lei x 11 jocuri = 1 100 lei.
Totalul cheltuielilor supimentare cumulate se estimează la 22
692 lei/an (1 891 lei/lună) petru o echipă care nu se deplasează cu
autocar şi nu apelează la reciprocitatea chetuielilor de cazare şi
masă. La această estimare trebuie să luăm în considerare un procent
de 15%, costuri suplimentare neprevăzute care ar duce la costuri
suplimentare totale de 26 095 lei/an.
Dacă raportăm aceste costuri suplimentare la pierderile pe
toate planurile generate de cheltuielile cu sportivii care nu joacă
(minim 126 000 lei/an, fără salarii), putem spune că eficienţa
sumelor cheltuiete va creşte prin înfiinţarea Campionatului naţional
de tineret.
12. Jocurile echipelor de tineret trebuie sa aibă loc (de regula),
după jocul echipelor I, pentru a permite includerea în lot a jucătorilor
care nu au participat sau au prticipat foarte puţin, la primul joc.

166
REGULAMENT (propunere)
Fiecare echipă participantă în Liga Naţională (M) are
obligaţia de a participa cu o echipă în Campionatul Naţional de
tineret-rezerve care se va desfăşura în cadrul cate unei serii cu 12
echipe, după acelaşi program cu Liga Naţională.
Jocurile din cadrul Campionatul Naţional de tineret-rezerve
vor fi programate în aceeaşi zi, înainte sau după jocurile echipelor de
seniori, în funcţie de posibilităţile organizatorilor.
Echipa clasata pe locul I la terminarea competiţiei, va fi
declarată Campioana României de tineret-rezerve.
Echipele care retrogradează din Liga Naţională pierd dreptul
de a mai participa cu echipă în Campionatul Naţional de tineret-
rezerve.
Cerinţe de participare
Pot fi înscrişi pe raportul de joc:
- minim 10 sportivi;
- maxim 3 sportivi proprii care au peste 23 de ani şi care pot
juca numai la echipa de tineret;
- maxim 5 juniori cu dublă legitimare care au cel puţin 16 ani
în anul în care se face înscrierea în competiţie şi care pot participa la
un singur joc, în aceeaşi zi;
- maxim 6 sportivi proprii, sub 23 de ani care pot participa atât
la jocul echipei de seniori, cât şi la jocul echipei de tineret-rezerve;
- în campionatul de tineret-rezerve, nu pot participa sportivi
străini;

167
 Nerespectarea acestor cerinţe atrage după sine penalizarea
echipei de seniori cu 1 punct/joc. Propunerea a fost depusă la FRH în
anul 2013 și urmează să fie aplicată în ediția următoare a ligii
naționale (P., Ghervan, 2013).
5.2. Eliminarea temporară a crințelor de talie și participare la joc a
unor sportivi, pentru a crește numărul de echipe și de jucători de
handball, mai ales la vârstele mici.
Este știut faptul că orice măsuri restrictive, îngrădiri și
condiționări, duc la diminuarea amplitudinii unei activități. Pe lângă
renunțarea temporară la aceste cerințe, este nevoie de:
5.3.Programe de stimulare a practicării handbalului în comunitățile
locale prin înființarea de școli private pentru inițiere și practicare a
handbalului (transmiterea de formulare tipizate, exemple de statut,
act constitutiv și alte documente necesare, plan de afacere), în care
sportivii aflați la final de carieră, să continue activitatea
handbalistică în calitate de antrenori;
5.4 Revitalizarea programelor sportive din școli și a campionatelor
școlare la toate nivelele (relația cu autoritățile locale, inspectoratele
școlare, mass-media locală, conducerile școlilor, etc.);
5.5 Organizarea de evenimente și folosirea jucătorilor consacrați
pentru promovarea acestor evenimente;
5.6 Atragerea părinților ca voluntari, la competițiile de orice nivel,
etc.

168
 CAPITOLUL V. SISTEMUL DE EVALUARE ȘI CONTROL
ÎN HANDBAL

Valoarea sistemului de pregătire este apreciată prin eficienţa

înregistrată de către jucători în competiții. Această eficienţă este
subliniată prin verificarea şi aprecierea activităţii depuse. Evaluarea
rezultatelor muncii de pregătire diferă de la o vârstă, la alta, de la
băieţi, la fete etc.
Conform concepţiei lui Stoica, A., (Evaluarea curentă şi
examenele") evaluarea se realizează prin:
- metode tradiţionale, în care intră aprecierea verbală şi
scrisă prin calificative, puncte sau notece are la bază testele: orale,
scrise şi practice;
- metode complementare, în care intră: observaţia
sistematică a activităţii şi comportării elevilor, investigaţia, proiectul,
portofoliu şi autoevaluarea.
Aprecierea verbală este metoda de evaluare a rezultatelor
şcolare prin cuvânt, care poate să fie pozitivă, când subliniază
aspectele pozitive ale evoluţiei comportamentale ale elevilor, dar şi
negativă, când evidenţiază aspectele negative ale activității
sportivilor (greşeli de execuţie, de înţelegere, nerespectării
indicaţiilor şi cerinţelor desfăşurării acţiunilor) în scopul eliminării
acestora.
Aprecierea verbală se foloseşte după: o execuţie, la sfârşitul
antrenamentului sau cu ocazia analizei unei întreceri (ştafetă, joc
dinamic, joc școală, joc de antrenament, etc). În cadrul acestei forme

169
de apreciere se recomandă, pe cât posibil, înlăturarea
subiectivismului. O atenţie deosebită, trebuie acordată sportivilot
tineri, cu calități foarte bune în perspectivă, dar care pe moment, se
încadrează mai greu în cerințele modelului și care progresează mai
greu, având nevoie de încurajări.
Aprecierea cu puncte (note) este metoda folosită ca şi în
educaţia fizică şcolară, şi în alte jocuri și discipline sportive.
Atribuirea de puncte sau note în cadrul sistemului de evaluare are
menirea de a aduce clarificări în ce privește calitatea
antrenamentului și a muncii depuse și de a produce ierarhii pe cele
mai semnificative cerințe ale modelului de joc.
Notarea este metoda de departajare valorică a indivizilor după
rezultatele înregistrate şi presupune cantificarea acestora prin
echivalarea cu note de la 1 la 10 sau cu calificative de la insuficient
= echivalentul notei 3-4, la suficient = echivalentul notei 5-6, la bine
= echivalentul notelor 7-8 şi foarte bine = echivalentul notelor 9-10.
Pentru rezultate deosebite se foloseşte şi calificativul excelent.
Aprecierea activităţii desfăşurate, de pregătire sau în
competiție, are rol de stimulare a activităţii de instruire a jucătorilor
şi presupune verificarea. Verificarea în handbal, se realizează prin
intermediul testelor de evaluare, adică a probelor de control. Acestea,
conform cu „Dicționarul enciclopedic al educaţiei fizice şi sportului
din România” (1996), reprezintă probe standardizate la care este
supus subiectul (elev, sportiv) pentru a i se stabili nivelul, în raport
cu o scală etalon". Testele și probele de evaluare oferă informaţii

170
asupra gradului de dezvoltare fizică, asupra aptitudinilor
psihomotrice, asupra personalităţii, asupra adaptării fiziologice etc.
Observaţia sistematică a activităţii şi comportării sportivilor,
investigaţia, proiectul, portofoliul şi autoevaluarea sunt metode mai
noi folosite în sport.

V.1. Teste utilizate pe scară largă în practica sportivă a

handbalului

V.1.1. Modalităţi de evaluare a potenţialului bio-psiho-motric

Studierea modului în care cerințele specifice ale practicării
handbalului solicită sistemele, organele și funcțiile organismului
sportivilor ne oferă posibilitatea stabilirii calităților morfo-
funcționale dominante, favorabile pentru obținerea performanței.
Acestea sunt determinate în primul rând, de caracteristicile tehnico-
tactice, de regulamentul jocului, condițiile de desfășurare a
competiției, iar în al doilea rând, de modul de eliberare a energiei
necesare efortului fizic și psihic în jocul de handbal.
Rezultatele obținute de către sportivi la probele de control
privind capacitatea motrică, corelate cu reacțiile funcționale ale
organismului la cerințele efortului din handball, ne oferă indicii
importante asupra potențialului pe care-l au sportivii. Astfel putem
prognoza în anumite limite, rezultatele pe care aceștia le-ar putea
obține în condițiile desfășurării unei bune pregătiri sportive.
Capacitatea unui efort anaerob alactacid excepțional, a unui
efort anaerob lactacid bun si efort aerob bun sau foarte bun, vor

171
asigura condițiile unui potențial biologic ridicat pentru practicarea
handbalului. Mișcările efectuate de om sunt posibile datorită
faptului că mușchiul funcționează ca un transformator de energie,
convertind energia chimică în energie mecanică. Energia chimică
poate fi eliberată pe cale anaerobă, prin procese în care nu intervine
O2 sau pe cale aerobă, prin reacții chimice în care oxigenul este
indispensabil.
Efortul anaerob alactacid este efort de intensitate maximă în
care energia provine din descompunerea acidului adenozintrifosforic
(ATP) și a fosfocreatinei (CP). Durata acestuia este foarte scurtă
aproximativ 7 sec., mușchiul poate efectua doar câteva contracții la
intensitate maximă. Sunt eforturi de putere iar în handbal pot fi
considerate mișcările scurte și intense de 120 aruncare la poartă,
lupta de aparare cu un atacant, alergările pe contraatac sau pe
repliere, săriturile, plonjoanelec. Pentru obţinerea performanţelor
structura mușchiului are de asemenea o mare importanță în funcţie
de natura efortului caracteristic pentru o anume ramură sportivă se
preferă fibrele albe sau fibrele roşii. În eforturile de putere
rezultatele bune sunt date de „predominanța fibrelor albe și creșterea
activității miochinazei și creatinfosfochinazei, enzime cu rol
hotărâtor în descompunerea și resinteza ATP și CP (Nicu, A., 1993).
„Maturizarea deplină a sistemului neuromuscular se poate
aprecia pe baza evoluției maxime anaerobe. La persoanele
neantrenate, în vârstă de 7-21 ani, valoarea absolută a puterii
anaerobe maxime crește continuu - la băieți pînă la 18 ani,

172
menținându-se apoi la acest nivel, iar la fete până la 15 ani,
rămânând constantă până la 17 ani, pentru ca ulterior să înceapă să
scadă”(Demeter, A., 1992).
Efortul anaerob lactacid cuprinde mișcări de intensitate
submaximală, poate avea o durată între 7-60 de secunde și permite
40-60 de contracții musculare. Energia este eliberată prin
descompunerea glicogenului, iar în urma glicolizei anaerobe rezultă
acid lactic care se acumulează în mușchi și este principalul factor
perturbator influențând negativ efortul. Capacitatea organismului în
special a sistemului nervos de a-și menține un nivel funcțional înalt,
în condițiile datoriei de oxygen, poate constitui un potential bun
pentru practicarea jocului de handbal.
Efortul aerob cuprinde mișcări de lungă durată și o
intensitate medie, constantă. Energia este asigurată prin degradarea
glucozei, a acizilor grași și a unor aminoacizi cu participarea
oxigenului. Dacă intensitatea efortului nu depășește 50% din VO2
maxim al sportivului se poate realiza un echilibru între oxigenul
consumat și necesarul de oxigen pentru efortul prestat.
Refacerea potențialului energetic al sistemului aerob se
realizează în două faze, o fază de durată mai scurtă și alta de durată
mai lungă. Prima fază depinde de cantitatea suplimentară de oxigen
care trebuie introdusă în organism după terminarea efortului pentru a
restabili echilibrele metabolice și funcționale de repaus. „Refacerea
de lungă durată privește restabilirea stocului de glicogen muscular.
Ca principală sursă energetică, glicogenul face oficiul de substrat

173
atât în glicoliza anaerobă cât și în cea aerobă. Refacerea sa durează
ore sau zile, în funcție de aportul de glucide sau lipide alimentare,
fiind mai rapidă în cazul unui regim bogat în hidrocarbonate”
(Epuran, M., 2005)
Refacerea bună, rapidă a capacității de efort și a potențialului
energetic la nivelul musculaturii conferă sportivului o calitate în plus
pentru obținerea performanței. Măsurarea parametrilor se realizează
diferit, la intervale variate de timp în funcţie de rapiditatea efectelor
cunoscute care se instalează. Talia, greutatea, diferite perimetre,
diametre suferă modificări într-un interval mai îndelungat de timp,
iar altele precum pulsul, frecvenţa respiratorie, tensiunea arterială se
pot modifica mult mai repede. ( Hăulică, I., 1996).
a. Parametrii fiziologici ne oferă indicii asupra potențialului
de funcționalitate al organismului sportivului în condițiile unei
structuri morfologice existente. Rezultatele nu sunt la fel la toate
persoanele în cazul acelorași indici morfologici, diferența poate fi
făcută de capacitatea funcțională a sportivilor. În cadrul
determinărilor fiziologice, sunt utilizați indicatori privind frecvența
cardiacă, tensiunea arterială, capacitatea vitală, capacitatea de efort.
or grupe musculare.
Metode de determinare a capacităţii de efort, efortul aerob
după modificările frecvenţei cardiace şi ale tensiunii arteriale în
perioada de revenire după efort: testul Ruffier. Proba Ruffier se
bazează pe reacţia FC în repaus (poziţie şezând), după efort (30 de

174
genuflexiuni în 45 sec.) şi în revenire după un minut de la terminarea
efortului (şezând). Se aplică formula IR= (P1+P2+P3-200)/10.
b. Probe somatice:
Înălţimea constituie principalul indicator al creşterii somatice
şi este condiţionată genetic, în mare măsură. Se măsoară cu ajutorul
taliometrului.
Greutatea corporală se măsoară cu ajutorul cântarului
medical şi este exprimată în kilograme.
Raportul (Talie–100)/Greutate. Acest indice folosit în
aprecierea robusteţei handbaliştilor trebuie să fie ≥1, iar pentru o
dezvoltare optimă trebuie săfie cuprins în intervalul 1,06-1,07. 170.
Anvergura. Este o dimensiune a membrelor superioare,
apreciată în jocul de handball, atât pentru specializarea pe unele
posturi (portar, pivot, inter), cât şi pentru jocul în apărare (blocarea
aruncărilor la poartă). Se măsoară cu ajutorul unei tije rigide
gradate în centimetri, aşezatăe între vârful degetelor mijlocii ale
celor două mâini, sportivii fiind în stand, cu membrele superioare la
orizontală şi cu toate articulaţiile în extensie. Aprecierea se face în
centimetri.
Deschiderea palmei, indicator important pentru jocul de
handbal, facilitează prinderea şi manevrarea mingii. Se măsoară cu o
riglă gradată, în centimetri, din punctul distal al degetului medius
până la baza articulaţiei palmare.

175
 c. Probe pentru testarea motricităţii generale, dar cu
orientare către motricitatea necesară iniţierii în jocul de
handbal:

Pregătirea fizică generală

Aprecierea nivelului de pregătire fizică, reflectat în gradul de

dezvoltare a calităţilor motrice, se poate realiza prin următoarele
probe:
Alergarea de viteză pe 30m. Proba se efectuează cu start din
picioare, se înregistrează timpul realizat de la prima mişcare şi până
la finalul celor 30m.
Alergarea de rezistenţă, testul Cooper. Se aleargă pe
parcursul a 12 min. și se masoară distanța parcursă în metri.
Săritura pe verticală de pe loc se poate efectua în felul
următor: iniţial se notează valoarea în centimetri realizată de sportivi
din poziţia stând pe pingea, cu braţul îndemânatic întins la verticală,
pe un suport gradat. Permiţându-se o singură pendulare de braţe
pentru élan, se efectuează o săritură cu atingerea în punctul maxim
de înălţare a suportului gradat, după care se notează valoarea
realizată. Diferenţa dintre valoarea finală şi cea iniţială reprezintă
performanţa realizată.
d. Probe pentru testarea motricităţii specifice:

Alergarea de viteză pe 30m cu dribling. Proba se efectuează

cu start din picioare, se cronometează timpul realizat de la prima
mişcare şi până la finalul celor 30 m. Rezultatul se înregistrează în
secunde şi zecimi de secundă.
176
 Săritura în lungime de pe loc. Proba se execută de pe loc,
permiţându-se o singură pendulare de braţe pentru elan. Se pot
acorda două încercări, înregistrându-se performanţa cea mai bună.
Aruncarea mingii de handbal cu elan de 3 paşi. Se execută
cu elan de trei paşi , cu o minge regulamentară pentru nivelul de
vârstăi, acordându-se fiecărui sportive, două încercări.
Deplasare laterală în triunghi, 3 trasee. Un traseu este
reprezentat de cele trei laturi ale unui triunghi isoscel, cu baza şi
înălţimea de 3 m, parcurs dus şi întors prin deplasare laterală cu faţa
spre vârful triunghiului. Este obligatorie atingerea vârfurilor
triunghiului la fiecare trecere. Se cronometrează în secunde şi zecimi
de secundă, timpul parcurs în efectuarea celor 3 trasee (3x 6 laturi).
e. Probe pentru testarea aptitudinilor coordinative:
- capacitatea de echilibru;
- capacitatea de coordonare segmentară;
- capacitatea de coordonare generală;
- mobilitatea dinamică;
- capacitatea de orientare spaţială;
- capacitatea de diferenţiere chinestezică;
- capacitatea de transformare a mişcărilor.
f. Probe pentru evaluarea conţinutului tehnico-tactic
însuşit, dar şi capacitatea de a opera cu acesta în jocul bilateral:

- nivelul de însuşire a tehnicii şi tacticii jocului de handbal;

- capacitatea de a se deplasa în spaţiul de joc general şi al
echipei;

177
 - capacitatea de a se angrena în timp optim în acţiunile de joc;
- capacitatea de încadrare corectă în sistemul de joc;
- capacitatea de reacţie în funcţie de posesia mingii;
- capacitatea de combinare eficientă a elementelor tehnice.
Probe pentru testarea dezvoltării psihice. Potenţialul
dezvoltării psihice se poate evalua cu ajutorul unor teste de atenţie
concentrată şi teste de memorie. Dezvoltarea nu trebuie privită doar
din punct de vedere al stimulării organice, ea trebuie privită și prin
mobilizarea superioară a întregii personalităţi.
Metoda memorării cifrelor. Subiecţilor le este prezentată o
planşă pe care sunt scrise, într-o ordine oarecare, cifrele de la 0 la 9
sau, în funcție de vârstă, dela0 la 20 . Planşa este expusă timp de 10
secunde, după care subiecţii au drept sarcină, să reproducă în scris,
numerele, în ordinea în care acestea au fost prezentate pe planşă.
Timpul maxim de gândire este de 60 de secunde.
Metoda memorării de cuvinte se poate evalua cu ajutorul
testului de memorie auditivă a cuvintelor (Testul Băncilă), care
constă în prezentarea unei liste de 30 de cuvinte. Cele 30 de cuvinte
alese din vocabularul uzual și întâlnite relativ frecvent în limbajul
current, sunt aranjate astfel încât, în succesiunea lor, să nu aibă nici o
legătură aparentă. Cuvintele sunt citite cu voce tare de către
evaluator, la un interval de 2 secunde. La sfârşitul lecturii, sportivilor
li se va cere să reproducă în scris, cât mai multe dintre cuvinte, în
ordinea pe care ei şi-o amintesc. Timpul de lucru este de 90 de
secunde.

178
 Testul de concentrare a atenţiei constă în capacitatea
portivilor de a bara cât mai multe vocale/consoane regăsite în diferite
cuvinte, scrise pe hârtie, într-un interval de 60 de secunde.

5.2 Probe de control obligatorii stabilite de FRH pentru echipele

din Liga Națională și juniori I (m și f)

Proba 1. Alergare de viteză 30m; câte două încercări, notându-

se cea mai bună (de preferat ca locul de start să fie de la linia de 4 m,
iar sosirea la 6m opus.
Proba 2. Alergare cu mingea în dribling, slalom printre
jaloane 30m. Primul jalon plasat la 6m de linia de start, celelalte 6
jaloane, la 3m unul de altul, iar sosirea obligatorie cu mingea sub
control (câte două încercări, notându-se cea mai bună).Proba este
susținută numai de către jucătorii de câmp.
Proba 3. Alergare 10x30m (gen “naveta”) – cu obligativitatea
atingerii cu piciorul a marcajelor (start/sosire).
Proba 4. Săritură în lungime de pe două picioare, cu aterizare
pe doua picioare - cate două încercări, notându-se cea mai bună).
Proba 5. Aruncarea mingii de handbal la distanță, cu elan de
trei pași (câte două încercări, notându-se cea mai bună).
Proba 6. Deplasare în triunghi (3 trasee complete conform
schiței) – este obligatorie atingerea cercurilor cu diametru de 30 cm,
din colțurile triunghiului.Se execută câte două încercări, notându-se
cea mai bună).

179
 Proba 7. pentru portari. “Plicul”. Deplasare în poartă, de la
bara din dreapta portarului - stânga sus- dreapta sus - stanga jos -
dreapta jos. Traseul se repetă de 3 ori. La colțurile de sus, se vor
atinge ambele bare (vinclul portii), iar jos, se va atinge ultimul
segment colorat al barei verticale. Se execută câte două încercări,
notându-se cea mai bună).

BIBLOGRAFIE

180
1. AXINTE, AL., Handbal. Fundamente teoretice, Editura Performantica,
Iași, 2007
2. AXINTE, AL., EFTENE, AL., Handbal, de la inițiere la marea
performanță, Editura Media, Bacău, 2000
3. ALEXE, N., Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București,
1993
4. ALEXE, N., coordonator, Enciclopedia educației fizice și sportului din
România, vol. IV, editura ARMIS, București, 2002
5. ALEXE, N., și colab., Terminologia educației fizice și sportului, Editura
Stadion, București, 1973
6. ARDELEAN, D., Teza de doctorat - Contribuții privind rolul jocului de
handbal asupra dezvoltării bio-psiho-motrice a copiilor la vârsta de 8-10 ani,
UNEFS București, 2014
7. BAROGA, L., Forța în sportul de performanță, Editura Sport- Turism,
1974
8. BOMPA, T., Performanța în jocurile sportive.Teoria și metodologia
antrenamentului, Editura Ex Ponto, București, 2003
9. BOTA, I., MACOVEI, B., Handbal. Modele de joc și de prgătire, Editura
Sport-Turism, 1983
10. BOTA, I., Antrenamentul individual în pregătirea handbaliștilor, Cursul
Național de perfecționare a profesorilor și antrenorilor din România, cu
specializarea handbal
11. CARACAȘ, F., V., Teza de doctorat - Rolul aptitudinilor coordinative în
prgătirea de bază a jucătorilor de handbal UNEFS, București, 2013
12. CÎRSTEA, GH., Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului, Editura
AN-DA, București, 2000
13. CERCEL, P., Handbal, antrenamentul echipelor masculine, Editura Sport-
Turism, București, 1983
14. CERVAR, L., La Pallamano secondo me, CONI-Scola dello sport, Roma,
1998
181
15. CIOCOIU, FL., Capacitatea de adaptare la effort anaerob și aerob a
handbaliștilor, Cursul Național de perfecționare a profesorilor și antreorilor din
românia, cu specializarea handbal, Clij-Napoca, 2002
16. COJOCARU, V., Pregătirea juniorilor pentru fotbalul de înaltă
performanță, Editura AXIS MUNDI, București, 2000
17. COLIBABA, EVULEȚ, D., MIHĂILĂ, P., Regândirea și reactualizarea
conceptului de antrenament individual în pregătirea echipelor de jocuri sportive
colective, Conferința internațională de comunicări științifice “2004 – anul
european al educației prin sport”, Editura Fundației Universitare “Dunărea de
Jos”, Galați, 2004
18. COMETTI, G., Musculation et handball, Centre d’expertise de la
Performance, UFR STAPS, Dijon, 2004
19. CONSTANTINI, D., Entrainement, Approches du hadball, Paris, 1994
20. CZERVINSKI, J., Bazele științifice ale antrenamentului în handbal,
CNEFS, București, 1979
21. CZERVINSKI, J., TABORSKI, F., Basic Handball,
Methods/Tactics/Technics, Gutheil-Scroder-Gasse, Viena, 1997
22. DEMETER, A., Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor
motrice, Editura Sport-Turism, București, 1982
23. Dicționar enciclopedic, volumul II, editura Enciclopedică, București,
1996
24. DRAGNEA, .A., Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Editura
Sport-Turism, București, 1984
25. Dicționar explicativ al limbii române, editura Univers Enciclpoedic,
București, 1998â
26. DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv. Teorie și metodologie, Editura
A.N.E.F.S., București, 1993
27. DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996

182
28. DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activităților motrice, Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1999
29. DRĂGAN, I., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism,
București, 1990
30. EPURAN, M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism,
București, 1990
31. EPURAN, M., Metodologia cercetării activitătior corporale, FEST,
Bucureşti, 2005
32. GAGEA, A., Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport,
Editura Fundației România de Mâine, București, 2000
33. GHERMĂNESCU, I., K., GOGÎLTAN, V., JIANU, E., NEGULESCU,
I., Teoria și metodica handbalului, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1993
34. HAHN, E., , Antrenamentul sportiv la copii, M.T.S.C.C.P.S., București,
1996
35. HĂULICĂ, I., Fiziologie Umană, Editura Medicală, București,1996
36. HANTĂU, C., Handbal. Jocul în apărare, Editura Printech, București,
2002
37. HARRE, D., Teoria antrenamentului, Editura Stadion, București, 1973
38. IFRIM, M., Selecția și orientarea medico-sportivă, Editura Sport-Turism,
București, 1989
39. IGOROV, BOSI, M., Handbal. Metodica antrenamentului, curs
universitar, Editura ANEFS, București, 2009
40. MANNO,R., Les base de l’antrenaiment Sportif, S.D.P., București, 1996
(traducere)
41. MARTIN, TORRES C., MOLINA INIESTA J.,A., La formacion del
educator deportivo en balonmano, Editorial Deportiva Wanceulen, Sevilla, 2009
42. MARTINET, J., PAGES, J., L., Handball, edition Vigot, Paris, 2007

183
43. MIHĂILĂ, I., Handbal, optimizarea pregătirii fizice la echipele de juniori,
editura Universitaria, Craiova, 2006
44. MIHĂILĂ, I., Evaluarea în selecția și pregătirea handbaliștilor de
performanță, editura Universitaria, Craiova, 2006
45. MIRCESCU, L., COJOCARU, V. ,Individualizarea antrenamentului
sportiv, CNEFS București, 1970
46. NEGULESCU, I., Argument pentru un debut timpuriu, Editura
Universitas Company, București, 1998
47. NEGULESCU, I., Manual de handbal, Editura Cartea Universitară,
București, 2005
48. NICULESCU, M., Elemente de psihologie a sportului de performanță și
mare performanță, Editura didactică și Pedagogică, București, 1999
49. ORȚĂNESCU, C., Handbal, antrenament și competiție, Editura
Universitaria, Craiova, 2007
50. ORȚĂNESCU, C., POPESCU, C., Handbal. Teoria și metodoca jocului,
Editura Universitaria, Craiova,2011
51. OZOLIN, N.,G., Metodica antrenamentului sportiv, Editura Stadion,
București, 1972
52. PĂCURARU, AL., TRIBOI, V., Teoria și metodica antrenamentului
sportiv, Chișinău, 2013
53. POKRAJAC. B., Evoluția handbalului, CNEFS, Buletin informativ –
Sportul de performanță, Nr. 295-296, București, 1989
54. POPESCU, D., C., Handbal. Instruirea în stadiile formative primare,
Editura Universitaria, Craiova, 2007
55. POPESCU-NEVEANU, P., Dicționar de psihologie, Editura Albatros,
București, 1978
56. PRADET, M., La preparation physique, Collection Entrainement, INSEP
Publication, Paris, 1996
57. RAȚĂ, G., Didactica educației fizice și sportului,

184
58. RIZESCU, C., Handbal. Selecția și pregătirea tehnică a începătorilor,
Editura University Press, Constanța, 2011
59. ROHOZNEANU, D., M., Teza de doctorat – Strategii privind optimizara
capacitățiide forță la handbaliștii juniori, Universitatea din Pitști, 2013
60. STOICA, A., Evaluarea curentă și examenele
61. ȘICLOVAN, I., Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Editura
CNEFS, București, 1984
62. TEODORESCU, L., Probleme de teorie și metodică a jocurilor sportive,
Editura Sport-Turism, București, 1975
63. TEODORESCU, S., Antrenament și competiție, Editura Alpha MDN,
Bucurști, 2009
64. TEODORESCU, S., Periodizare și planificare în sportul de performanță,
Editura Alpha MDN, Bucurști, 2009
65. TROFIN, E., Handbaliștii români și tactica jocului, Editura CNEFS,
Bucurști, 1969
66. WEINECK, J., Entrenamiento total, Editorial pidotribo, Barcelona, 2005
67. ZAȚIORSKI, V., M., Știința și practica antrenamentului de forță, MTS-
INCPS, Sportul de performanță, nr. 444-446, București, 2002
68. www.//ihf.com
69. www.ehf.com
70. www.frh.ro
71. eurosport.com/handbal

185