Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DE STAT „B.P.

HASDEU” DIN CAHUL

FACULTATEA DE ECONOMIE, INFORMATICĂ ŞI MATEMATICĂ

CATEDRA DE ECONOMIE ŞI MANAGEMENT ÎN AFACERI ŞI SERVICII

GHID
de organizare şi desfășurare a practicii de producție şi practicii de licență pentru studenții

specialitatea 363.1 Business si Administrare

Ciclul I, licenţă

Elaborat: Roșca - Sadurschi Liudmila


Lector superior
Zarișneac Natalia
Lector superior
Antohi Liudmila
Lector universitar

Cahul, 2014
I SCOPUL PRACTICII
Pentru dezvoltarea abilităților practice ale studenților specialității „Business și
Administrare” în planul de studii sunt introduse stagiile de practică de producție și de
licență, care se efectuează în baza materialului teoretic însușit pe parcursul anilor de
studii.
Atât practica de producere, cât și cea de licență are loc în conformitate cu planul
de studii şi se organizează în cadrul diferitor tipuri de întreprinderi, instituții de cercetări
științifice, bănci, în ministerele şi departamentele din Republicii Moldova.
Obiectivul general al practicii constituie familiarizarea studenților cu exigentele si cerințele
derulării unor activități realizate în cadrul întreprinderilor reale.
Obiectivele specifice:
 Folosirea unui ansamblu de metode și tehnici complexe utilizate în sfera managerială;
 Identificarea și valorificarea instrumentarului managerial specific;
 Aplicarea în practica a cunoștințelor privind procesele de management şi a funcțiilor
manageriale ale organizației;
 Identificarea particularităților constructive şi funcționale ale organizației şi mediului său
ambiant;
 Identificarea particularităților sistemului managerial al organizației şi ale componentelor
sale;
 Investigarea managementului resurselor umane şi a motivării.

II SARCINILE PRACTICII:
1. Însușirea practică a cunoștințelor obținute la disciplinele generale şi cele de
specialitate.
2. Acumularea deprinderilor de lucru pe specialitate.
3. Studierea şi analiza activității, problemelor dirijării, organizării şi planificării la
nivel tv unitate economică.
4. Acumularea deprinderilor de cercetări științifice în materie.
5. Culegerea materialului pentru teza de licență.
6. Materialul selectat în cadrul practicii poate fi folosii ulterior şi pentru prezentarea
unui referat la conferința științifică studențească.
7. În funcție de profilul activității organizației, accentul în executarea practicii se
poate plasa pe unul sau altul din capitolele programei date.

III PROGRAMUL şi DOSARUL PRACTICII


Componente Practica de producere Practica de licență
1. Informații 1. Denumirea întreprinderii
generale privind (oficială);
întreprinderile 2. Apartenența în ramură;
vizitate 3. Domeniul de activitate (producere,
comerț, servici);
4. Sortimentul produselor/ serviciilor
5. Planul operațional general (etapele
de desfășurare a procesului de
producere/ prestare de servicii)
6. Relații de colaborare (furnizorii și
clienții principali)
7. Piața de desfacere (segmentul de
piață, canalele de distribuție,
concurenții principali)
8. Analiza structurii organizatorice a
întreprinderii
2. Caracteristica 1. apartenența în ramură 1. apartenența în ramură
generală a 2. tipul întreprinderii; 2. tipul întreprinderii;
întreprinderii la 3. scurt istoric (anul înființării, 3. scurt istoric (anul înființării,
care se desfășoară fondatorii, capital statutar); fondatorii, capital statutar);
practica
Surse de documentare:
1. www.statistica.md
2. decizia/certificat de înregistrare
3. statutul întreprinderii
3. Conținutul 1. Sortimentul producţiei fabricate/ 1. Sortimentul producţiei fabricate
activității mărfurilor comercializate/ serviciilor mărfurilor comercializate/
prestate serviciilor prestate
2. Relaţii de cooperare 2. Relaţii de cooperare
(institute de cercetare,
AGEPI, AITT, etc)
Surse de documentare:
1. „Anexa la raportul de profit şi pierderi” – Raportul financiar, pag. 16;
2. Cercetare statistică anuală a produselor industriale PRODMOLD-A; contracte de
colaborare.
4. Analiza 1. planificarea(tipurile de planuri 1. planificarea(plan strategic, plan
funcțiilor practicate la întreprindere); operațional, plan financiar);
manageriale 2. organizarea(organigrama 2. organizarea(analiza structurii
întreprinderii, determinarea tipului organizatorice a întreprinderii);
structurii organizatorice și avantajele 3. coordonarea(formele de
acestora); coordonare existente la întreprindere);
3. coordonarea(formele de 4. motivarea(procedee motivaționale
coordonare existente la întreprindere); practicate la toate nivelele de
4. motivarea[formele de motivare conducere și de activitate);
financiare(recompense directe și 5. control (tipurile de control
indirecte, tipul de salariu și formula de practicate la întreprindere (pentru
calcul) și non financiare]; diferite tipuri de activități și la diferite
5. control (tipurile de control subdiviziuni). Existenta standardelor
practicate la întreprindere, ISO
secțiile/persoanele responsabile,
etapele de realizare a controlului).
Surse de documentare:
1. Planul strategic/ planul de dezvoltare a întreprinderii, planul de afaceri anual, planurile de
activitate a subdiviziunii de producere;
2. Organigrama întreprinderii/ structura organizatorică;
3. Rapoartele statistice:„Numărul şi remunerarea salariaţilor” - 1-M; „Câştigurile salariale şi
costul forţei de muncă” 3-M; „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii” – 5 C
4. Standarde de calitate existente în cadrul întreprinderii
5. Analiza 1. subsistem tehnic (analiza 1. subsistem tehnic (analiza
viabilității mijloacelor fixe: echipament, utilaje, mijloacelor fixe: echipament,
manageriale mașini etc.); utilaje, mașini etc.);
2. subsistem tehnologic 2. subsistem tehnologic (structura
(structura de producție, programul de de producție, programul de
producție, descrierea proceselor producție, descrierea proceselor
auxiliare și de deservire, metodele de auxiliare și de deservire,
lucru); metodele de lucru);
3. subsistem organizatoric 3. subsistem organizatoric
(prescripții privind repartizarea (prescripții privind repartizarea
muncii inclusiv și cultura muncii inclusiv și cultura
organizațională a întreprinderii); organizațională a întreprinderii);
4. subsistemul informațional 4. subsistemul informațional
(procesele și procedeele de transmitere a (procesele și procedeele de
informației); transmitere a informației);
5. subsistemul decizional (procesul 5. subsistemul decizional (procesul
de luare a deciziilor: tipurile de decizii, de luare a deciziilor: tipurile de
cine are autoritatea de decizie, modul de decizii, cine are autoritatea de
adoptare a deciziei ); decizie, modul de adoptare a
6. subsistemul metode şi tehnici de deciziei );
management(sisteme, metode și tehnici 6. subsistemul metode şi tehnici de
manageriale utilizate la întreprindere în management(sisteme, metode și
procesul de gestiune). tehnici manageriale utilizate la
7. subsistem financiar (analiza întreprindere în procesul de
resurselor bănești de care dispune); gestiune).
8. subsistem uman (analiza 7.subsistem financiar (analiza
personalului întreprinderii, resurselor bănești de care
specificarea echipei manageriale). dispune);
8. subsistem uman (analiza
personalului întreprinderii,
specificarea echipei manageriale).
Surse de documentare:
1. Rapoartele statistice:
 „Numărul şi remunerarea salariaţilor” - 1-M;
 „Câştigurile salariale şi costul forţei de muncă” 3-M.
 „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii” – 5 C
2. Raportul financiar
6. Analiza 1. Managementul activității de 1. Managementul activității de
viabilității marketing şi desfacere (politica de marketing şi desfacere (politica de
productive marketing aplicată, canalele de marketing aplicată, canalele de
distribuție) distribuție)
2. Organizarea şi planificarea 2. Organizarea şi planificarea pregătirii
pregătirii tehnice pentru producere tehnice pentru producere
3. Normarea resurselor de producție 3. Normarea resurselor de producție şi
şi determinarea rezervelor interne determinarea rezervelor interne de
de producție producție
4. Planificarea costurilor de 4. Managementul calității producției
producție 5. Managementul aprovizionării
tehnico - materiale a întreprinderii
6. Gestiunea economică a stocurilor
7. Planificarea costurilor de producție
Surse de documentare:
Raportul financiar
7.Analiza și aprecierea 1. Rentabilitatea; 1. Productivitatea muncii;
factorilor de influență 2. Lichiditatea; 2. Randamentul mijloacelor
asupra eficienței 3. Productivitatea muncii; fixe, etc.
activității întreprinderii 4. Capacitatea de plată, 3. Durata rotației mijloacelor
etc fixe, etc.
4. Rentabilitatea;
5. Lichiditatea;
6. Capacitatea de plată, etc.
Surse de documentare:
Raportul financiar

5. Managementul 1. Identificarea și evaluarea


riscurilor riscurilor prin metode
existente în teoria de
specialitate;
2. Analiza riscurilor.
Notă:
1. pentru practica de producere se vor utiliza rapoartele anuale și statistice pentru
ultimii 3 ani de activitate a întreprinderii, pentru practica de licență se vor utiliza
rapoartele anuale și statistice pentru ultimii 5 ani de activitate a întreprinderii
2. Pentru a se orienta în rapoartele statistice existente pe tipuri de activități
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&id=3902&idc=467

IV CERINȚE DE REDACTARE
Dosarul practicii este elaborat de un singur student, inclusiv și în cazul în care mai mulți
studenți execută practică în cadrul unei întreprinderi.
La finalizarea practicii de producere, stagiarul pregătește, în scris, conform
compartimentelor programei expuse mai sus, raportul privind realizarea programei înaintate.
Expunerea materialului trebuie să conțină observații critice, argumentate prin calcule
economice şi analiză economico-financiară şi managerială.
Raportul se prezintă în forma imprimată, pe hârtie de calitate, de formatul A-4 și trebuie
să fie euro copertate.
Textul trebuie cules în font Times New Roman, font - 12, interval - 1,5, în următorul
careu paginal: 3 cm în stânga, 1 cm în dreapta, 2,5cm – sus şi jos, aliniatul – 1,25, prezentat pe o
singură parte a hârtiei.
Numerotarea paginilor se începe de la prima și numărul paginii se indică în partea de jos
a paginii în partea dreaptă.
La toate datele folosite în cadrul elaborării dosarului practicii se fac trimiterile la sursă.
Trimiterile se includ în paranteze pătrate(inclusiv [Anexa 1] ), unde se indică numărul sursei
folosite conform locului ocupat în lista bibliografică şi numărul paginii sau a paginilor (de
exemplu: [5, pag. 13], citatul folosit se conține în lucrarea inclusă în lista bibliografică cu
numărul 5 la pagina 13).
Anexele se trec la sfârșitul dosarului practicii și se numerotează separat. Ordinea
numerotării anexelor e determinată de ordinea trimiterilor la anexele conținute în textul lucrării.
Fiecare anexă, tabel, diagramă, figură conține în mod obligatoriu sursa în baza căreia a
fost alcătuită.

V. FINALIZAREA STAGIULUI DE PRACTICĂ

Stagiul de practică se finalizează cu susţinerea unui colocviu, conform graficului aprobat de


către şeful catedrei și prodecanul facultății. La colocviu studentul va prezenta:
 Agenda stagiului de practică;
 Raportul privind stagiul de practică.
În Raportul privind stagiul de practică se vor reflecta rezultatele activităţilor realizate de către
student pe parcursul stagiului. Altfel spus, acesta va conţine o descriere a stării de lucruri în
cadrul unităţii economice conform recomandărilor prezentate în compartimentul III al Ghidului
pentru unitatea economică respectivă.
Raportul privind stagiul de practică se va elabora pe parcursul întregii perioade de
desfăşurare a stagiului, pe măsura îndeplinirii compartimentelor planului calendaristic
individual.
Raportul privind stagiul de practică va include următoarele elemente:
 Agenda practicii
 copia contractului;
 foaia de titlu (anexa 1) - trebuie să conțină obligatoriu următoarele elemente:
1. Denumirea universității;
2. Denumirea facultății;
3. Denumirea catedrei;
4. Raportul practicii de producție/de licență;
5. Denumirea întreprinderii analizate;
6. Numele şi prenumele studentului;
7. Anul elaborării practicii de producție/de licență.
 cuprinsul;
 partea textuală;
 anexele;
 bibliografia.
Partea textuală a Raportului privind stagiul de practică va avea un volum de 30-40 pagini
(fără a lua în consideraţie anexele şi bibliografia) şi va include:
 introducerea (în ea se va prezenta succint unitatea economică respectivă, vor fi formulate
obiectivele urmărite în perioada desfăşurării stagiului de practică etc.);
 conţinutul de bază (conform compartimentul III al Ghidului);
 încheierea (contribuția proprie la activitatea unității economice va conţine concluziile şi
sugestiile studentului privind organizarea şi desfăşurarea stagiului de practică, posibilităţile
de ameliorare a acesteia etc.).
Cît priveşte anexele, acestea vor cuprinde materiale concrete (copii ale acestora) referitoare la
activitatea unităţii economice şi care vor ilustra partea textuală a raportului: scheme, instrucţiuni,
contracte, documente primare şi centralizatoare, rapoarte financiare etc., iar bibliografia va
include sursele bibliografice studiate de către student în perioada stagiului de practică.
Raportul privind stagiul de practică se va întocmi în strictă conformitate cu cerinţele de
redactare (editare) prevăzute în Ghidul. Atenţionăm asupra faptului, că în cazul în care la o
unitate economică îşi desfăşoară stagiul de practică doi sau mai mulţi studenţi, nu se va accepta
prezentarea unor rapoarte identice. Nu se va admite, de asemenea, reproducerea integrală sau
parţială în Raportul privind stagiul de practică a materialelor normativ-instructive şi surselor
bibliografice, fiind necesară sistematizarea şi generalizarea acestora.
În ultima zi a stagiului de practică, Raportul privind stagiul de practică întocmit în
conformitate cu prevederile prezentului Ghid şi Agenda stagiului de practică completat în modul
corespunzător (cu semnăturile persoanelor responsabile de la unitatea economică confirmate prin
ştampila acesteia) se prezintă la catedra.
Colocviul se susţine în faţa unei comisii, constituite din cel puţin trei cadre didactice,
desemnate de către şeful catedrei. Susţinerea colocviului presupune o prezentare succintă de
către student a conţinutului Raportului privind stagiul de practică, accentul fiind pus pe propriile
concluzii privind starea de lucruri în cadrul unităţii economice şi propuneri privind ameliorarea
acesteia. Totodată, studentul va răspunde la întrebările membrilor comisiei, demonstrând
cunoaşterea problematicii prevăzute în planul calendaristic individual, dobândirea de cunoştinţe
şi competenţe relevante pentru practicarea viitoarei profesii.
Principalele criterii de evaluare a activităţii studentului în perioada stagiului de practică vor
fi:
 conţinutul şi modul de perfectare a Raportului privind stagiul de practică şi Agendei de
practică;
 evaluarea (nota) coordonatorului din partea unităţii economice;
 prezentarea făcută de către student în faţa comisiei, îndeosebi relevanţa activităţilor
desfăşurate, deprinderile şi cunoştinţele noi dobândite de către student;
 plenitudinea răspunsurilor la întrebările membrilor comisiei.
Rezultatele susţinerii colocviului se apreciază cu notă și se acordă numărul de credite ECTS
prevăzute în planul de învățământ.
Studenţii, care nu au respectat prevederile prezentului Ghid privind conţinutul stagiului de
practică, nu au îndeplinit planul calendaristic individual, au fost apreciaţi cu notă negativă de
către coordonatorul din partea unităţii economice sau nu au fost admişi spre susţinere de către
coordonatorul din partea catedrei, precum şi cei apreciaţi cu notă negativă în cadrul susţinerii
Raportului privind stagiul de practică, nu se admit la susţinerea examenelor şi tezei de licenţă.
Anexa 1.

UNIVERSITATEA DE STAT „B.P.HASDEU” DIN CAHUL


FACULTATEA DE ECONOMIE, INFORMATICĂ ŞI MATEMATICĂ
CATEDRA DE ECONOMIE ŞI MANAGEMENT ÎN AFACERI ŞI SERVICII

Raportul practicii de producție/ (de


licență)
la întreprindere

denumirea oficială a întreprinderii, localitatea

____________________________________
activitatea principală a unității economice, conform CAEM

Elaborat de: Porumbescu Andrei


Grupa BA-1101

Coordonator : Roşca - Sadurschi Liudmila

Calificativul obținut___________

CAHUL 2014

S-ar putea să vă placă și