Noul Cod Civil și reglementarea fondului de comerț

Fondul de comerț constituie ansamblul bunurilor mobile și imobile,

corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de intervenții, vad
comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale.1
Definiția poate fi completată prin anunțarea scopului fondului de comerț și
anume atragerea clientelei, dat fiind faptul că obiectivul comerciantului va fi să
desfășoare activități comerciale pentru atragerea unui număr cât mai mare de
clienți care va atrage după sine un câștig mai mare.
Pentru că patrimoniul înglobează o sumă de drepturi și obligații sub forma
uno valori active și pasive, putem spune că fondul de comerț este alcătuit numai
din activ, adică din bunuri și drepturi. Acesta poate fi obiectul donației, vânzării,
închirierii sau gajării, satisfăcând pecuniar comerciantul. Fondul de comerț este
o instituție a dreptului comercial distintă de noțiunea de întreprindere comercială
dat fiind faptul că munca și capitalul nu fac parte din acesta. Este considerat
forma statică a întreprinderii, iar întreprindereqa reprezintă fondul de comerț în
dinamica sa.
În activitatea lor, comercianţii folosesc o multitudine de bunuri în vederea
desfăşurării activităţii comerciale. Aceste bunuri diferă în funcţie de calitatea de
persoană fizică sau persoană juridică a titularului întreprinderii economice,
precum şi de obiectul de activitate pentru care a fost autorizat. Aceste bunuri
formează o universalitate destinată desfăşurării diferitelor operaţiuni comerciale.
Pentru că această universalitate de bunuri este destinată exercitării activităţii
comerciale, legiuitorul o denumeşte „fond de comerţ'’.
Natura juridică a fondului de comerț se poate poate fi explicată prin mai
multe teorii:
 Teoria universalității: fondul de comerț este o universalitate
juridică (patrimoniu autonom cu drepturi și obligații distincte), una
de fapt (complex de bunuri create te titular pentru realizarea unui
scop). Ambele perspective au fost d4ezaprobate, deoarece fondul de
comerț nu este creat prin lege și universalitatea de fapt nu poate
explica natura juridică a fondului de comerț.
 Teoria personificării fondului de comerț susține că fondul de
comerț este o existență juridică independentă de comerciant, cu
drepturi și obligații proprii. Această teorie a fost combătută
deoarece patrimoniul nu poate fi despărțit de titularul său.
 Teoria patrimoniului de afectație: bunurile au regim juridic datorită
afectațiunii lor. Această teorie a fost combătută pe aceleași
considerente ca cea a universalității.

1
Legea nr. 11/1991
  Teoria proprietății incorporate: fondul de comerț este un drept de
proprietate incorporală – singura teorie acceptată în prezent.
Fondul de comerț conține bunuri mobile corporale de natură comercială,
dar și imobile care sunt supuse regimului juridic al dreptului comercial. Fondul
de comerţ este un bun unitar distinct de elementele care îl compun, fără să
înlăture individualitatea elementelor componente. Acesta este un bun mobil
pentru că elementele care îl compun sunt fie mobile corporale (materiale, utilaje,
mărfuri etc), fie mobile incorporate, drepturi mobiliare (dreptul la locaţie mai
ales) supuse regimului juridic al bunurilor mobile. Fondul de comerţ este un
mobil corporal de natură comercială și este un bun mobil incorporabil în
raţiunea elementelor incorporale preponderente care-1 caracterizează, clientela
mai ales.
Elementele corporale ale fondului de comerț:
 Bunuri imobile (prin natură sau prin destinație): clădirea în care
comerciantul desfășoară activități comerciale, terenul unde se
amplasează o fabrică, utilaje, instalații, etc.
 Bunuri mobile: bunuri cu o anumită stabilitate şi care servesc la
exploatarea fondului de comerţ (mobilier, stocuri de combustibil,
mărfuri, materii prime, ambalaje, utilaje, instalaţii, etc.)
Elementele necorporale ale fondului de comerţ se referă la identificarea
comerciantului şi a întreprinderii sale prin domiciliu sau sediu social, nume
comercial sau firmă, emblemă şi naţionalitate.
Clientela şi vadul comercial sunt repreyentate de persoanele fizice sau
juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de
comerţ al acestuia pentru procurarea unor mărfuri şi servicii. Clientela este
comercială, personală şi actuală.
Noul cod civil cuprinde şi el referiri la fondul de comerţ şi reglementează
legea aplicabilă raporturilor juridice cu element de extraneitate2. După ce
consacră principiul libertăţii alegerii de către părţi a legii aplicabile raporturilor
juridice de drept internaţional privat, se dispune că în lipsa alegerii, se aplică
legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă
această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul juridic a
fost încheiat. în înţelesul aceluiaşi articol se consideră că există atare legături cu
legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau, după caz, autorul
actului are, la data încheierii actului, după caz, reşedinţa obişnuită, fondul de
comerţ sau sediul social.
Fondul de comerţ ca bun unitar, precum şi elementele sale componente
pot face obiectul unor acte juridice: vânzare - cumpărare, locaţiune, gaj,
donaţie, testament, aport într-o societate comercială etc. În absenţa unei
reglementări legale speciale în Codul comercial, actele juridice privind fondul

2
Articolul 2638 din Noul Cod Civil
de comerţ sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, cu luarea în
considerare a specificului obiectului acestor acte juridice.
 Vânzarea – cumpărarea. Acest contract poate avea ca
obiect fondul de comerţ ca bun unitar sau elementele componente
ale acestuia. Trebuie aratat însa că, deşi el este un bun mobil şi
urmeaza regulile vânzării bunurilor mobile, în privinta bunurilor
imobile cuprinse în fondul de comerţ sunt aplicabile regulile
dreptului comun. Creanţele şi datoriile titularului fondului de
comerţ în lipsa unei stipulaţii contractuale, nu se transmit ca urmare
a înstrăinării fondului de comerţ. Vânzarea fondului de comerţ dă
naştere unei obligaţii speciale în sarcina vânzătorului. Este vorba de
obligaţia de a nu face concurenţă cumpărătorului. În privinţa
vânzării elementelor constitutive, modul în care acestea pot fi
înstrăinate a fost arătat la tratarea fiecăruia dintre ele. Drepturile de
proprietate industrială şi drepturile de autor pot fi înstrainate
separat, cu obligatia pentru comerciant de a face mentiune despre
acest act in registrul comertului.
 Transmiterea ca aport într-o societate comercială.
Potrivit legii, titularul poate transmite dreptul de proprietate ori
numai dreptul de folosinţă asupra fondului de comerţ. Acest act nu
comportă primirea unui preţ în schimbul fondului de comerţ
asociatul va primi părţi interes ori acţiuni, în funcţie de forma
juridică a societăţii comerciale. Aceasta transmitere este cârmuită
de forma juridică a societăţii comerciale.
 Locaţiunea. În temeiul contractului de locaţiune, în
schimbul unui preţ proprietarul fondului, în calitate de locator,
transmite locatorului folosinţa asupra fondului de comerţ sau asupra
unor elemente ale sale. Locatorul are obligaţia să respecte destinaţia
economică şi funcţională a fondului de comerţ dat de locator. În
cazul consumării, în cadrul folosinţei normale, a unor bunuri
cuprinse în fondul de comerţ locatorul este obligat să restituie
contravaloarea lor, dacă în contract nu s-a prevazut altfel, la
incetarea locatiunii ori sa aduca altele in locul lor. Ca şi vânzătorul,
locatorul are obligaţia să nu facă locatorului concurenţă, prin
desfăşurarea unui comerţ de acelaşi gen, la mică distanţă de locator.
 Gajul. În dreptul civil, o condiţie a gajului o reprezintă
remiterea lucrului către creditor. Dar pentru a stimula desfăşurarea
activităţii comerciale cu ajutorul creditului, prin legi speciale, a fost
consacrat şi gajul fără deposedare. Întrucât interesul economic
pledează pentru continuarea comerţului de către comerciantul
debitor, iar gajul fără deposedare privitor la fondul de comerţ nu a
fost consacrat nici de Codul comercial, nici de legi speciale,
doctrina şi jurisprudenţa au imaginat procedeul tehnic al remiterii
 simbolice a detenţiunii fondului de comerţ. Acest lucru se
realizează prin predarea către creditor a titlurilor şi documentelor
privind fondul de comerţ. Şi în acest caz comerciantul are obligaţia
de a înscrie în registrul comerţului o atenţiune privind gajul
fondului de comerţ.
În concluzie, fondul de comerţ reprezintă un bun unitar caracterizat prin
reunirea elementelor necorporale şi a unor elemente corporale ce aparţin unui
comerciant, permiţându-i acestuia să-şi dezvolte clientela. Este constituit în
general din elemente mobiliare, incorporale şi corporale. Elementele imobiliare
sunt excluse. Elementele incorporale sunt clientela si vadul. Elementele
corporale sunt materialele, utilajele şi amenajările ce nu au caracter de imobile
prin destinaţie, dar care au o anumita stabilitate, şi care servesc exploatării
întreprinderii (utilaje industriale, material rulant, maşini de scris, mobile de
prezentare etc.). Mărfurile nu fac parte integrantă a fondului de comerţ. În bilanţ
nu sunt înscrise decât elementele sale constitutive, cum arată prevederile Noului
Cod Civil.

Bibliografie:
 Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL, Bucureşti,
1998
 Noul Cod Civil
 Palade Constantin , Drept comercial, Editura Universităţii „Petru Maior”
Tg. Mureş, 2001
 Codul Civil