AGRICULTURA BIOLOGICĂ

In prezent agricultura biologică se constituie într-o alternativă faţă de practica obişnuită a

agriculturii moderne, de tip intensiv, o agricultură care caută să respecte legile naturii şi
ale vieţii, pornind de la următoarele concepte:
- solul este un organism viu;
- există încă multe procese biologice pe care nu le cunoaştem, iar o serie de observaţii
practice, socotite empirice, pot fi folosite cu rezultate bune;
- unele intervenţii ale omului în procesele biologice din sol, au efecte uneori pe o
perioadă lungă de timp;
- introducerea în ciclul biologic a unor substanţe chimice de sinteză, pot avea efecte
periculoase asupra ecosistemului, întrucât în natură nu există sisteme enzimatice
specifice, pentru degradarea acestora;
- unele tehnici agricole tradiţionale, cu caracter empiric nu sunt dăunătoare pentru
mediul înconjurător;
- tehnicile agricole moderne, precum chimizarea, mecanizarea şi irigarea intensă, se
constituie în intervenţii agresive.
Scopul principal al agriculturii biologice constă în realizarea de produse agroali-
mentare cu un conţinut ridicat în substanţe cu rol biologic activ, care să nu prejudicieze
sănătăţii omului şi mediului înconjurător.
Obţinerea de produse agroalimentare superioare calitativ, se realizează prin stimulare
naturală, prin stabilirea unei armonii între natură şi plantele de cultură, lucru realizabil cu
intervenţii cât mai puţine din partea omului şi mai ales a nefolosirii produselor chimice
realizate industrial.
Agricultura biologică se bazează în principiu pe ridicarea conţinutului solului în materie
organică prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale (gunoi de grajd, compost,
îngrăşăminte verzi,etc.)
Agricultura biologică nu se limitează numai la pregătirea şi folosirea composturilor, ci se
integrează şi cu alte măsuri tehnice şi anume:
- asolamentul multianual cu leguminoase;
- lucrarea solului cât mai la suprafaţă, fără întoarcerea brazdei şi cu practicarea
periodică a subsolajului;
- renunţarea la îngrăşămintele chimice obţinute pe cale industrială şi utilizarea de
forme minerale naturale greu solubile;
- reducerea sau renunţarea la combaterea chimică a buruienilor, dăunătorilor şi a
bolilor plantelor.
În unele variante ale agriculturii biologice, pe lângă măsurile tehnice se pune
accent pe acţiunea de întărire a creşterii şi dezvoltării plantelor.
In ţările Uniuniii Europene, ca şi în S.U.A. şi Canada, există un curent favorabil pentru
practicarea acestui tip de agricultură, ca şi pentru existenţa unei pieţe paralele, mai
scumpă, pentru fructele şi legumele realizate prin această variantă. În aceste ţări, au luat
fiinţă asociaţii profesionale ale acestor producători, care organizează cursuri de pregătire
şi formare profesională, pentru cei interesaţi de acest domeniu.
În ţara noastră, o activitate meritorie desfăşoară Asociaţia Bioagricultorilor din România
– BIOTERRA, cu sediul în Cluj (înfiinţată în 1997) şi Asociaţia Naţională de Agricultură
Biologică – BIOAGRIROM, (înfiinţată în 1998), cu sediul la Braşov.

Asigurarea unei alimentaţii sănătoase, normale şi îndestulătoare, a cărei principală

şi hotărâtoare sursă este agricultura, rămâne prima din necesităţile fundamentale ale
omului. Pe lista priorităţilor, agricultura nu cedează locul, deoarece hrana, constituie
izvorul vital al energiei necesare organismului uman.
Resursele biologice, au existat întotdeauna în jurul nostru, adesea ignorate sau exploatate
ori risipite de către om, dar etern durabile prin refacerea lor ciclică. Se apreciază că din

1
volumul total al acestor resurse, 3/5 reprezintă plantele, 1/5 animalele, iar ultima cincime,
este alcătuită din microorganisme. Toate aceste forme de manifestare a resurselor
biologice, sunt privite de agricultură ca resurse globale de energie şi care se pot susţine
reciproc.
Intensificarea şi modernizarea, în special prin industrializarea proceselor de producţie
agricolă, a fost însoţită însă de o creştere considerabilă a consumului de energie. Astfel,
agricultura a devenit unul dintre cei mai mari consumatori de energie, multă vreme
crezându-se că problema acestei ramuri se reduce la mecanizare, chimizare şi irigaţii.
Acest triunghi al maşinii, apei şi chimiei, care a schimbat viziunea fundamentală a
agriculturii, a constituit un concept simplist, cu influenţe negative asupra agriculturii. S-a
ajuns în unele ţări, ca numărul de calorii investite într-un hectar cultivat, să fie mult mai
mare decât numărul de calorii din recolta obţinută. Promovarea sistemului de agricultură
cunoscut sub numele de ,,agricultură intensiv chimizată”, a condus la o mare risipă de
materie anorganică şi energie, la aplicarea unor tehnologii ,,violente” la adresa mediului
ambiant, în detrimentul sănătăţii plantei şi calităţii hranei, iar orizontul activ de sol a
devenit obiectul unei poluări sistematice.
Din vocabularul curent face parte astăzi şi cuvântul ,,mediu”, care de cele mai multe ori
rămâne ,,gol de conţinutul său”, el făcând adesea obiectul unor discuţii interminabile
asupra poluării lui. Aceste discuţii au totuşi în vedere faptul că, pentru a trăi în armonie cu
natura, omul trebuie să respecte ciclurile acesteia, legile şi ritmurile sale.
Teoria agriculturii biologice îşi are începuturile în Germania, prin lucrările lui R. Steiner,
publicate în 1924, privitoare la obţinerea de recolte sănătoase, fără agresarea solului, cu o
îngrăşare organică corespunzătoare, pentru revigorarea activităţii biologice şi
îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului.
Această concepţie a fost ulterior dezvoltată şi pusă în practică de E. Pfeiffer, care în
perioada 1924-1961, a întreprins cercetări în diferite ţări (Elveţia, Germania, Japonia,
India, Olanda, SUA), în special prin prelucrarea gunoaielor menajere şi orăşeneşti.
Între timp au apărut diferite variante ale tehnologiei practicate de sistemul agriculturii
biologice: Műller (Elveţia), Boucher-Lemaire, Jean Pain (Franţa), biodinamică (Franţa),
Indore (India), Italcampo (Italia), Howard (Marea Britanie).
Toate au la bază îngrăşarea organică, prin compostarea gunoiului de grajd şi a altor resturi
vegetale şi organice, cu diferite adaosuri de alte componente (ex..plante medicinale).
Din punct de vedere evolutiv, în anul 1972 se constituie I.F.O.A.M. – Federaţia
Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică, cu sediul în Germania, care grupează
peste 670 de organizaţii şi instituţii, din peste 100 de ţări din lumea întreagă. Federaţia
este activă prin manifestări ştiinţifice, simpozioane, mese rotunde, congrese cu participare
mondială, editează lucrări ştiinţifice de popularizare.
Ca măsură decisivă, apare însă adoptarea ,,Caietului de sarcini”, ce se constituie ca bază de
referinţă în armonizarea pe plan mondial a celor patru curente alternative ale
agriculturii ,,bio”, al cărui principiu de bază este ,,a dezvolta agricultura ca un organism,
de a o considera ca un ecosistem, care se modelează în natură şi constituie o alternativă la
intensivizare, la specializare şi la dependenţă faţă de utilizarea produselor chimice”.
Comisia pentru ,,Caietul de sarcini” este dispusă să armonizeze toate alternativele ,,bio”
fundamentate pe aceleaşi principii, care au în vedere menţinerea sănătăţii pământului,
animalelor şi oamenilor. Aceste curente se recunosc şi se definesc în parametrii
alternativelor agricole biologice în toate ţările în care există legi adoptate, care arată cadrul
de practicare şi valorificare a produselor ,,bio”.
Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) recunoaşte prin votul majoritar al
Parlamentului European din 19 02 1986, existenţa agriculturii alternative, pe baza unei
rezoluţii care adoptă ,,Regulamentul C.E.E. nr. 2092/1991”. În acest regulament se
stabileşte (art. 2) denumirea tehnicilor de lucru alternative, din principalele ţări şi limbi
europene, menţionate mai jos. După directivele Consiliului Economic European,
alternativele agricole ,,bio”, au o conotaţie şi o accepţiune mai largă. Astfel, în spaniolă –
ecologică; în daneză – okolgisch; în germană – ockologisch; în engleză – organic; în
franceză – biologique; în italiană – biologica; în olandeză – biologisch; în portugheză –
biologica.

2
Rezoluţia A2-207/95 a Parlamentului European prin care se recunoaşte existenţa
agriculturii biologice, prevede la articolul 17:
a) definirea criteriilor relative la tehnicile agricole, care protejează mediul, dacă este
posibil făcându-se apel la un comitet de experţi;
b)introducerea unei sigle europene specifice, pentru comercializarea produselor
,,biologice”;
c) promovarea şi organizarea de ferme pilot, situate în regiuni geografice specifice, prin
punerea în operă a unor tehnici biologice;
d)îmbunătăţirea informării asupra agriculturii biologice, prin organizarea şi consolidarea
serviciilor de consultanţă agricolă, prin ameliorarea lor, în special în ceea ce priveşte
utilizarea de pesticide şi îngrăşăminte, a metodelor fitosanitare şi printr-o intensă
activitate de cercetare;
e) un ajutor financiar în favoarea anumitor forme de exploatare ecologică (ca exemplu,
exploatările extensive de terenuri agricole, în scopul protecţiei naturii şi mediului);
f) ajutor financiar pentru formare profesională şi pentru completarea veniturilor agricole
în timpul perioadei de reconversie la agricultura biologică.
Pe parcursul anilor, au fost formulate numeroase alte precizări şi reglementări, dintre care
o importanţă deosebită o reprezintă Regulamentul C.E.E. 1936/1995, care face precizarea
că de la 1 ianuarie 2000, agricultura biologică ,,va trebui să folosească numai material
săditor provenit din culturi biologice”. Precizarea respectivă se referă la seminţe, răsaduri,
puieţi, etc. şi implică o serie de norme privind producerea şi certificarea materialului
săditor ,,bio”.
Agricultura biologică este o alternativă la practica convenţională, care nu utilizează
produse chimice de sinteză. Trecerea de la agricultura convenţională la cea biologică, se
face conform regulamentelor menţionate, printr-o perioadă de conversie de 2-3 ani (a 3-a
sau a 4-a recoltă), perioadă care poate fi prelungită sau scurtată de organele competente.
Agricultura biologică are ca obiective speciale:
 realizarea produselor agricole cu calităţi nutritive superioare şi în cantităţi suficiente;
 dezvoltarea şi consolidarea sistemelor vii în contextul ciclurilor biologice;
 promovarea şi diversificarea ciclurilor biologice în cadrul sistemelor agrare, respectiv
microorganismele, flora şi fauna solurilor, culturile agricole, animale de producţie;
 utilizarea, atât cât este posibil a resurselor umane şi a celor reciclabile, la scară locală;
 asigurarea pentru animalele de producţie a unor condiţii de viaţă, care să nu influenţeze
negativ aspectele fundamentale ale comportamentului lor natural;
 evitarea tuturor formelor de poluare, care pot rezulta din agricultură;
 menţinerea diversităţii genetice a sistemelor agrare şi a mediului, cuprinzând în acest
caz şi protecţia plantelor şi animalelor;
 să permită o retribuire corespunzătoare agricultorilor, care să le dea satisfacţia muncii şi
să le creeze un mediu de lucru sănătos şi sigur.
Agricultura biologică porneşte de la ideea că factorii naturali care acţionează
asupra biosferei, transformă roca în sol, iar mai departe, planta şi resturile vegetale, sub
acţiunea microorganismelor, în sol fertil prin formarea şi acumularea humusului. Pentru
întreţinerea şi formarea lui, baza fertilizării o constituie îngrăşămintele organice.
Protecţia plantelor porneşte de la înţelegerea că acestea, sunt organisme supuse unor
factori de stres, ca excesul de apă, lipsa unor elemente nutritive şi atacul permanent al
unor boli şi dăunători. Astfel, se apelează la utilizarea soiurilor locale, aclimatizate sau
rezistente, libere de unele boli şi la o serie întreagă de măsuri agrotehnice. Pesticidele sunt
interzise, cu excepţia folosirii unor produse minerale, înscrise în legislaţia specifică.
Avansul produselor agricole nepoluate se reflectă pe piaţa alimentară tot mai mult. În
ţările U.E. cererea de produse biologice creşte continuu şi rapid, odată cu aceasta, cresc şi
suprafeţelor cultivate în acest mod.
Situaţia actuală din România, ne arată că urmare a aplicării legislaţiei elaborate, că până
în anul 2003 s-au înregistrat la MAPAM un număr de 129 de societăţi şi persoane fizice ca
producători în agricultura biologică şi anume: 65 în producţia vegetală, 19 în producţia
animalieră, 4 procesatori, 41 crescători de albine şi 1 importator.

3
Pentru că primele organisme de inspecţie şi certificare româneşti, abia încep să ia fiinţă, în
anul 2003, MAPAM a autorizat provizoriu, pentru a efectua inspecţia unităţilor/fermelor
biologice pe teritoriul României, un număr de 10 organisme de control şi anume: BCS
Oko, Garantie GmbH – Germania, Qcu – Germania, Associazione Italiana per
l’Agricultura Biologica (AIAB) – Italia, Biocontrol – Ungaria, Bioinspecta – Elveţia, Bios –
Italia, Iacon – Germania şi Bio Hellas Inspection for Organic Products – Grecia.
Suprafaţa cultivată după modul de producţie biologic în România, a crescut în anul 2002,
la 43.000 ha faţă de 17.000 ha cultivate în 2000. Structura pe culturi după modul de
producţie este următoarea: cereale 12.000 ha, păşuni naturale şi plante furajere 20.000
ha, oleaginoase şi proteice 10.000 ha, alte culturi 1.000 ha. De asemenea se constată şi
creşterea efectivelor de animale, de la 10.000 capete în 2000, la 30.000 capete, în 2002.
Deoarece România nu are o piaţă internă bine dezvoltată de produse biologice, cea mai
mare cantitate de produse bio obţinute, sunt exportate în Germania, Elveţia, Olanda şi
Italia. Principalele produse exportate în anul 2002 sunt: cereale, plante oleaginoase şi
proteice, fructe de pădure, plante medicinale şi alte culturi, miere de albine. Dintre
produsele animaliere s-a făcut export de brânză şi caşcaval.
În privinţa agriculturii din România, constatăm persistenţa unui proces de durată,
datorită fărâmiţării proprietăţii agricole, a lipsei de cooperare, ceea ce impune adoptarea
de forme asociative în producţie, aprovizionare şi desfacere. Considerăm imperios necesar
ca prin stimularea cercetării ştiinţifice, să eliminăm sau măcar să restrângem utilizarea
pesticidelor, să revigorăm agricultura şi să o organizăm pe baza principiilor agriculturii
biologice.
Problemele care se pun sunt legate, aşa după cum s-a subliniat, de limitele extinderii
agriculturii biologice ca alternativă, în condiţiile necesităţii intensificării agriculturii
convenţionale, pentru a face faţă cerinţelor şi exploziei demografice.
Fără a epuiza dezbaterea acestor aspecte, se poate sublinia faptul că agricultura biologică,
ca alternativă are totuşi un viitor atât în ţările cu o agricultură dezvoltată, dar mai ales în
cele în care această ramură economică are un grad mic de intensivizare. Problema
securităţii alimentare faţă de explozia demografică, nu poate influenţa expansiunea acestei
alternative agricole. În oricare situaţie, istoria civilizaţiilor a arătat că ,,micii proprietari şi
sistemul de grădinărit”, preiau o serie de responsabilităţi în rezolvarea oricăror situaţii de
asigurare a securităţii alimentare.
Oricum, populaţia nu va fi afectată dacă agricultura biologică va fi folosită la o anumită
dimensiune ca alternativă, întrucât în plan practic relaţiile cu piaţa produselor agricole
alimentare, se face pe trei nivele după cum urmează:
- un sector liberal ce va fi puţin organizat, în care produsele agricole nu sunt
diferenţiate şi ca urmare costurile de producţie vor juca un rol important;
- al doilea tip de acces de piaţă, se va face prin intermediul unui profesionalism (care
poate avea în vedere şi dezvoltarea agriculturii biologice ca alternativă);
- al treilea tip de acces a produselor agricole şi alimentare va fi dominat şi manipulat
pe filiera verticală, în jurul unor industrii.
Pe lângă aceste comentarii prezentăm ca avantaje şi unii factori de creştere a
rentabilităţii în situaţia practicării ca alternativă a agriculturii biologice, din care
menţionăm:
- adaptarea structurii producţiilor la condiţiile locale de sol, climă, piaţă, tradiţie;
- dezvoltarea zootehniei şi prelungirea duratei de exploatare a animalelor de
producţie, care produc renta exploataţiei agricole;
- folosirea maşinilor universale, care reduc costurile, întrucât au un mare grad de
adaptabilitate;
- folosirea la maximum a forţei de muncă familială;
- diversificarea activităţilor economice şi aplatizarea curbei de folosire a forţei de
muncă;
- prelucrarea primară a unor produse pe bază de tehnologii de grup familial;
- livrarea produselor şi alimentelor nepoluate se face direct, fără intermediar.

4
Având în vedere toate aceste perspective şi ţinând seama că ţara noastră beneficiază de
condiţii unice pentru extinderea agriculturii biologice (pământ, climă, tradiţie), în actuala
situaţie de criză agrară, putem cu posibilităţi minime de investiţii, să redresăm
agricultura, pentru a deveni rentabilă şi eficientă, prin practicarea agriculturii biologice.
Ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, avem
posibilitatea de a delimita perimetre ecologice nepoluate, unde putem practica tehnici
,,bio”. De asemenea, datorită calităţii solului şi a faptului că nu este poluat excesiv cu
pesticide, putem realiza produse ecobiologice.
Adăugăm la acestea şi faptul că piaţa externă şi internă pentru produsele ,,bio” este încă
liberă, fiind lipsită de concurenţă, la multe sortimente agricole.