BIVOLUL ŞI COŢOFANA

de George Topârceanu
-argumentarea că este fabulă-

Fabula este o creaţie epică de mică întindere, cu caracter satiric şi moralizator, în

care întâmplările narate sunt puse pe seama animalelor, a păsărilor, a unor obiecte care apar
personificate. Povestirea alegorică se termină cu o concluzie care constituie morala fabulei şi care
transmite unele învăţăminte, deoarece fabulele satirizează anumite defecte omeneşti, cu intenţia
de a le face cunoscute şi de a le îndrepta.
Poezia „Bivolul şi coţofana” este concepută ca o povestire alegorică cu trei personaje, în
care domină naraţiunea, iar dialogul devine monolog prin care bivolul şi căţelul îşi exprimă
atitudinea. Alegoria este un procedeu prin care trăsăturile de caracter şi ideile umane sunt
ascunse în spatele unor măşti de animale, plante sau obiecte personificate. Fiind o fabulă – deci o
operă epică în care sentimentele autorului sunt exprimate indirect prin acţiune şi prin personaje –
modul de expunere dominant este naraţiunea, realizată într-un ritm alert şi printr-un limbaj
concis. Pe lângă naraţiune se observă şi folosirea monologului, în exprimarea gândurilor căţelului
şi a dialogului devenit şi el monolog prin lipsa replicii interlocutorului.
Cea dintâi trăsătură specifică fabulei este aceea că „Bivolul şi coţofana” este un text
narativ, în sensul că autorul relatează, într-o succesiune de momente, o întâmplare la care iau
parte personaje: un bivol, o coţofană şi un căţel. Coţofana îşi găsise loc de plimbare pe spinarea
unui bivol „mare, negru, fioros”, fără ca acesta să fie deranjat de prezenţa păsării. Un căţel, care
tocmai trecea pe acolo, a fost atât de surprins de originala situaţie, încât s-a gândit că n-ar fi rău să
profite şi el. În consecinţă, pitindu-se la pământ şi luându-şi avânt, a ajuns în spinarea bivolului ,
tocmai când acesta se aştepta mai puţin. Mânios cât se poate, bivolul s-a scuturat de oaspetele
nepoftit, l-a luat în coarne şi l-a lepădat într-un lan de trifoi, ca pe o zdreanţă nefolositoare. Pe
urmă, l-a admonestat, explicându-şi atitudinea: pe coţofană o acceptă pentru că ea îi aduce un
folos („Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni/ Şi de alte spurcăciuni”), în timp ce căţelul
nu-i era util.
Personajele acestei opere literare întruchipează, ca în orice fabulă, tipuri umane. Astfel,
bivolul îl reprezintă pe omul puternic, dur, cu un statut social bine fixat, care-i asigură un loc de
frunte: „Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate.” El nu acceptă amestecul celor mai mici şi
nevoiaşi în treburile proprii, iar relaţiile interumane se bazează, pentru el, pe gradul de profit
obţinut din acestea. El este tolerant, concesiv cu coţofana şi intolerant, neîndurător cu căţelul
deoarece acesta nu-i aduce nici un profit. Căţelul apare mai întâi în postura omului simplu,
nevoiaş, dar îndrăzneţ, a cărui cutezanţă provine din lipsa simţului realităţii. Credulitatea lui,
imposibilitatea de a aprecia just situaţia, îi provoacă neplăceri, fiind tratat de bivol cu excesivă
brutalitate. Coţofana îi reprezintă pe oamenii obişnuiţi, a căror preocupare nu depăşeşte treburile
cotidiene, şi modeşti, care nu vor să profita de pe urma altora.
Ca în orice fabulă, şi în „Bivolul şi coţofana” autorul transmite o anumită învăţătură care,
de data aceasta, nu este formulată direct prin morală, ci se desprinde indirect, din text. Cei mari şi
puternici îi tolerază pe cei inferiori lor, atâta vreme cât pot profita de pe urma acestora, dar nu-i
acceptă atunci când aceştia, la rândul său, vor să profite. Figura de stil dominantă este
personificarea pentru că întâmplările narate sunt puse pe seama animalelor care întruchipează
tipuri umane.
Prin umorul şi ironia pe care le conţine la adresa unor defecte omeneşti, dar şi prin
învăţămintele transmise şi întâmplările puse pe seama animalelor care întruchipează tipuri
umane, opera literară discutată are toate notele caracteristice ale fabulei, specie literară pe care o
reprezintă.