Aspecte practice privind realizarea educației pentru protecția mediului

înconjurător
Onu Ana Dorina
Liceul Tehnologic Telciu
Telciu, jud.Bistrița-Năsăud

Starea mediului înconjurător, pe an ce trece este din ce în ce mai îngrijorătoare: spaţiile

împădurite se reduc, deşerturile se extind, solurile agricole se degradează, gradul de poluare
este mai ridicat şi astfel stratul de ozon se subţiază, efectul de seră de accentuează şi numeroase
specii de plante şi animale sunt pe cale de dispariţie. Se poate generaliza că, ţările dezvoltate
produc mari cantităti de deşeuri şi poluanţi, consumă cantităţi mari de energie şi de resurse
naturale. Impactul pe care aceste ţări îl au asupra mediului înconjurător este puternic distructiv.
Există o proporţionalitate inversă între nivelul industrializării şi starea mediului înconjurător.
Pentru că viaţa nu poate fi separată de mediul ambiant, întreaga educaţie ar trebui îndreptată în
direcţia protecţiei mediului înconjurător. Societatea umana trebuie sa fie în interrelaţie şi să
cunoască faptul că, fiecare acţiune a sa, va produce o reacţie care în complexul sistemelor vii
este deseori imprevizibilă. Când resursele naturale vor fi epuizate pe scară largă şi mediul
ambiant va fi poluat, nu numai acesta este cel care va suferi, ci şi sanătatea oamenilor va fi
afectată. Aceasta din urmă, nu poate fi menţinută respirând aer poluat, consumând alimente şi
apă contaminate cu pesticide şi alte substanţe chimice. Ce este sanătos pentru natură, de regulă
este sănătos şi pentru vieţuitoarele sale. Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru impactul
pe care viaţa lui îl are asupra vieţii planetei.
Educaţia pentr mediu, trebuie să înceapă, din frageda copilărie. Aceasta contribuie la formarea
unei conştiinţe şi a gândirii ecologice despre natură, dar şi a formării unei comportări atente şi
corecte faţă de ea. Nu este suficientă o simplă informare cu privire la mediul înconjurător, ci
este important ca elevii să-şi poată exprima idei personale şi să manifeste o atitudine legată de
responsabilitatea pe care şi-o asumă în privinţa mediului în care trăiesc. Trebuie să fie capabili
să înţeleaga relaţiile existente între anumite situaţii şi să analizeze, să sintetizeze şi generalizeze
informaţiile. Este importantă rezolvarea cauzelor care au dus la o anumită situaţie şi nu a
efectelor acesteia.
Educaţia pentru mediu este un mod de viaţă şi problemele acestuia nu vor fi rezolvate doar prin
soluţii tehnice, ci prin înţelegerea profunda a legăturii existente între fiinţa umană - natură -
mediu de viaţă şi atitudinea individuală şi comună faţă de aceste probleme.
Educaţia privind protecţia mediului înconjurător se adresează atât minţii cât şi sufletului
elevilor. Un rol deosebit îl prezintă stimularea interesului şi entuziasmului acestora.
Şcoala joacă un rol major in educaţia privind mediul înconjurător, deoarece tinerii petrec o mare
parte din timp aici şi pentru că este locul unde sunt transmise cunoştinţe care au menirea de a
dezvolta atitudinea pozitivă a elevilor faţă de problemele mediului înconjurător.
În general, majoritatea elevilor din România nu au formată o educaţie ecologică - pungi,
ambalaje, cutii de plastic etc. aruncate în curtea şcolii sau pe stradă, stau mărturie lipsei de
educaţie ce ar trebui să provină din familie şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ.
Educaţia pentru mediu se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară, activităţi ştiinţifice,
artistice, practice, sportive sau religioase. Din multitudinea formelor de manifestare
menţionăm: observaţii în natură, experimente, povestiri ştiintifice, desene, plimbări, drumeţii,
excursii, vizionare de diapozitive sau expuneri power point, jocuri de mişcare instructiv -
distractive, labirinturi ecologice, vizitarea muzeelor, expozitii, spectacole, vizionari de emisiuni
TV cu specific educaţional, concursuri. Tematicile care pot fi parcurse sunt stabilite în funcţie
de subiectul propus: "Să ocrotim natura", "Poluarea în diferite anotimpuri", "Ce se întamplă
iarna cu plantele şi animalele?", "Ce ştim despre pădure?" "Natura se trezeşte la viaţă", "Copac
tânăr, copac bătrân", "Ce ne învaţa natura?", "S.O.S. natura...", "Culorile şi sănătatea",
"Aspectul cartierului meu, satului meu", "Curiozitati ecologice", "Pământul, planeta vie",
"Măşti şi costume ecologice", etc.
Specialiştii în teoria şi practica educaţională definesc metoda de predare ca fiind „modalităţi de
acţiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului îşi însuşesc cunoştinţe, îşi
formează priceperi, deprinderi, îşi dezvoltă aptitudini şi iau atitutdini„. Realizarea acestor
acţiuni este asigurată de baza teoretică structurată a metodelor şi mijloacelor de învăţare, de
strategii privind organizarea procesului predării-învăţării materializate în comunicarea dintre
profesor şi elev. Procesul de învăţare este susţinut de materiale didactice variate, mijloacele
audio-vizuale, aplicaţii de teren, utilizate în practica educaţiei ecologice.
Educaţia ecologică se poate realiza prin cele trei forme ale educaţiei prezentate în figura de mai
jos:
– educaţia formală (realizată în unităţile de învăţământ);
– educaţia informală (realizată prin organizaţii neguvernamentale, mass media, anturaj,
familie),
–educaţia nonformală (realizată prin activităţi extraşcolare, centre de educaţie permanentă,
cluburi, etc.).
Educaţia pentru mediu este o educaţie a solidarizării acţionale. Strategiile transferului şi
evaluării educaţiei ecologice acţionează între aceşti poli: observ, constat, analizez, iau măsuri.
A şti trebuie să însemne şi a şti să acţionezi: sesizând, antrenând la faptă ecologică.
Educația pentru mediu contestă convingerea în superioritatea umană asupra altor forme de
viață şi preconizează atitudini de respect şi grijă față de natură. Fără implicarea sentimentelor,
educația pentru mediu îşi pierde scopul şi eficiența. Educația pentru mediu îi pune pe elevi în
contact direct cu natura, pentru a le dezvolta dragostea față de toate formele de viață. Din
perspectiva obiectivelor de educație pentru mediu, tindem să menținem şi să îmbunătățim
calitatea mediului, să prevenim problemele mediului în viitor; la nivel şcolar, educația de mediu
înseamnă informarea şi sporirea cunoştințelor elevilor despre mediul înconjurător. Elevii învață
despre încălzirea globală, despre deşeurile solide şi alte probleme ale mediului, despre ecologie
şi cum „funcționează” pământul, despre urmările degradării mediului şi care este rolul lor în
crearea şi prevenirea problemelor mediului. Din altă perspectivă, educația pentru mediu
sporeşte conştientizarea problemelor şi înțelegerea valorilor personale prin „descoperirea”
atitudinii şi înțelegerii, ajutându-i pe elevi să-şi evalueze şi să-şi clarifice sentimentele în ceea
ce priveşte mediul şi cum contribuie la soluționarea problemelor acestuia. Educația pentru
mediu ajută fiecare persoană să înțeleagă faptul că oamenii au valori diferite, iar conflictele
dintre acestea trebuie abordate pentru a preveni şi rezolva, în final, problemele de mediu.
Sumând aceste perspective, constatăm că educația pentru mediu este şi practică, în sensul
învățării unor lucruri cum ar fi plantarea unui copac, reducerea consumului sau cum să trăim
producând un impact negativ cât mai mic asupra mediului. Şi, în final, educația pentru mediu
accentuează abilitățile de a acționa ca cetățean – de la elaborarea reușită a unei scrisori până la
influențarea consiliilor locale sau a oamenilor politici de stat şi a instituțiilor internaționale. În
mod specific, educația pentru mediu relevă următoarele cinci obiective :
 Conştientizarea ajută elevii să capete înțelegere şi sensibilitate față de întreg
mediul şi problemele lui; le dezvoltă abilitatea de a pricepe şi de a deosebi stimulentele, de a
procesa, rafina şi extinde aceste percepŝii; contribuie la folosirea acestor noi abilități în mai
multe contexte.
  Cunoaşterea ajută elevii să capete o înțelegere de bază privind funcționarea
mediului, interacțiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate
problemele legate de mediu.
 Atitudinea ajută elevii să capete un set de valori şi sentimente de grijă pentru
mediu, motivația şi devotamentul de a participa la menținerea calității mediului.
 Deprinderile ajută elevii să capete abilitățile necesare pentru identificarea şi
investigarea problemelor mediului şi să contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.
 Participarea ajută elevii să capete experiență în utilizarea cunoştințelor şi
abilităților dobândite, în vederea unor acțiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la
rezolvarea problemelor mediului. În baza cercetărilor recente, am constatat că educația pentru
mediu are legături nu numai cu planul de învățământ al obiectului Ştiințe; aceasta se
intersectează cu toate celelalte obiecte de studiu, prin recunoaşterea scopului educației de
mediu: de a crește oameni cu o conştiință ecologică, adică oameni care posedă sensibilitate față
de întregul mediu înconjurător; de a crea o diversitate de experienŝe şi o înțelegere de bază a
problemelor de mediu, un set de valori ecologice şi un sentiment de preocupare pentru mediu,
motivația şi dispoziția să participe activ la îmbunătățirea şi protejarea mediului, abilități pentru
identificarea, cercetarea şi rezolvarea problemelor mediului.
Disciplina Ştiinţe le poate forma elevilor deprinderi legate de ocrotirea calității mediului
înconjurător. Regulile de comportare corectă față de natură trebuie să fie respectate de toți. Ori,
totul porneşte de la deprinderile simple. Hârtiile, ambalajele alimentelor, sticlele şi alte deşeuri
nu se aruncă la întâmplare, pentru a împânzi dezagreabil împrejurimile şcolii, ci se depozitează
ordonat în containere speciale. Grupurile sanitare trebuie păstrate curate şi igienizate
permanent. Substanțele chimice din grupurile sanitare nu se aruncă pe sol, pentru ca acesta să
nu se degradeze. Loturile agricole şcolare, spațiile verzi, cu flori şi copaci, trebuie curățate şi,
prin grija micilor ecologişti ai şcolii, se pot organiza acțiuni periodice de ecologizare, de
colectare de sticle, pungi de plastic, cutii metalice ruginite. În cadrul lecțiilor de ştiințe, elevul
dobândeşte organizat cunoştințe cu privire la plantele şi animalele din natură şi mediul
înconjurător, informații despre conviețuirea organismelor vii în mediul înconjurător, la poluare
şi consecințele acesteia. Prin urmare, valențele educative ale lecțiilor de ştiințe pot fi puse în
valoare prin: plantarea şi îngrijirea plantelor în grădina şcolii, în clasă, vizite la grădina
zoologică, la grădina botanică, participarea elevilor la acțiuni de protecție a mediului; drumeții
în pădure şi construire de căsuțe pentru păsările sedentare; fotografierea vietăților din mediul
înconjurător (animale şi plante); organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice.
Bibliografie:
1. Dumitru, G., Cunoaşterea mediului. Lumea în care trăim. Ghidul cadrului didactic. Nivelul III,
Bucureşti, Ministerul Educaŝiei şi Cercetării, Proiect Phare „Acces la educaŝie pentru grupuri
dezavantajate”, Programul „A doua şansă”, 2006.
2. Fabian, A., Onaca, R., Ecologia aplicată: Cine se teme de ECOLOGIE?, Cluj-Napoca, SARMIS, 1999.
3. Momanu, M., Introducere în teoria educației, Iași, Polirom, 2002.
4. Ursu, L. (coord.), Educația ecologică în clasele primare. Centrare pe competențe: monografie
colectivă, Chișinău, UPSC „Ion Creangă”, 2010.