Sunteți pe pagina 1din 3

108 IEȘIREA

34. Iar acum mergi și du poporul 9. Iar după ce intra Moise în cort, se
acesta la locul unde ţi-am zis. Iată îngerul pogora un stâlp de nor și se oprea la in-
Meu va merge înaintea ta și în ziua cerce- trarea cortului și Domnul grăia cu Moise.
tării Mele voi pedepsi păcatul lor“. 10. Și vedea tot poporul stâlpul cel de
35. Astfel a lovit Domnul poporul, nor, care stătea la ușa cortului, și se scula
pentru viţelul ce își făcuse, pe care-l tur- tot poporul și se închina fiecare din ușa
nase Aaron. cortului său.
11. Domnul însă grăia cu Moise faţă
CAP. 33 către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul
Moise se roagă pentru popor. său. După aceea Moise se întorcea în ta-
Dorește să vadă slava Domnului. bără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui
1. Apoi a zis Domnul către Moise: Navi, nu părăsea cortul.
„Du-te de aici tu și poporul tău, pe care 12. Atunci a zis Moise către Domnul:
l-ai scos din pământul Egiptului, și „Iată, Tu îmi spui: Du pe poporul acesta,
suiţi-vă în pământul, pentru care M-am dar nu mi-ai descoperit pe cine ai să tri-
jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zi- miţi cu mine, deși mi-ai spus: Te cunosc
când: Urmașilor voștri îl voi da. pe nume și ai aflat bunăvoinţă înaintea
2. Eu voi trimite înaintea ta pe îngerul ochilor Mei.
Meu și va izgoni pe Canaanei, pe Amo- 13. Deci, de am aflat bunăvoinţă în
rei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Gherghesei, ochii Tăi, arată-Te să Te văd, ca să cunosc
pe Hevei și pe Iebusei, și să aflu bunăvoinţă în ochii Tăi și că
3. Și te voi duce în ţara unde curge acest neam e poporul Tău“.
lapte și miere. Dar Eu nu voi merge în 14. Și a zis Domnul către el: „Eu În-
mijlocul vostru, ca să nu vă pierd pe cale, sumi voi merge înaintea Ta și Te voi duce
pentru că sunteţi popor îndărătnic! la odihnă!“
4. Auzind însă acest cuvânt grozav, 15. Zis-a Moise către Domnul: „Dacă
poporul a plâns cu jale și nimeni n-a mai nu mergi Tu Însuţi cu noi, atunci să nu ne
pus pe sine podoabele sale. scoţi de aici;
5. Căci Domnul zisese lui Moise: 16. Căci prin ce se va cunoaște cu ade-
„Spune fiilor lui Israel: Voi sunteţi popor vărat că eu și poporul Tău am aflat bună-
îndărătnic. De voi merge Eu în mijlocul voinţă înaintea Ta? Au nu prin aceea ca
vostru, într-o clipeală vă voi pierde. Dez- Tu să fii însoţitorul nostru? Atunci eu și
brăcaţi acum de pe voi hainele voastre poporul Tău vom fi cei mai slăviţi dintre
cele frumoase și podoabele voastre și voi toate popoarele de pe pământ“.
vedea ce voi face cu voi“. 17. Și a zis Domnul către Moise: „Voi
face și ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat
6. Atunci fiii lui Israel au dezbrăcat de
bunăvoinţă înaintea Mea și te cunosc pe
pe ei podoabele lor și hainele cele frumoa-
tine mai mult decât pe toţi“.
se când au plecat de la Muntele Horeb.
18. Și Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!“
7. Iar Moise, luându-și cortul, l-a în-
19. Zis-a Domnul către Moise: „Eu
tins afară din tabără, departe de ea, și-l
voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea,
numi cortul adunării; și tot cel ce căuta voi rosti numele lui Iahve înaintea ta și
pe Domnul venea la cortul adunării, care pe cel ce va fi de miluit îl voi milui și cine
se afla afară din tabără. va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi
8. Și când se îndrepta Moise spre cort, îndura“.
tot poporul se scula și sta fiecare la ușa 20. Apoi a adăugat: „Faţa Mea însă
cortului său și se uita după Moise, până nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea
ce intra el în cort. omul faţa Mea și să trăiască“.
IEȘIREA 109
21. Și iarăși a zis Domnul: „Iată aici la dărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre și
Mine un loc: șezi pe stânca aceasta; păcatele și ne fă moștenirea Ta!“
22. Când va trece slava Mea, te voi as- 10. Domnul însă a zis către Moise:
cunde în scobitura stâncii și voi pune „Iată, Eu închei legământ înaintea a tot
mâna Mea peste tine până voi trece; poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum
23. Iar când voi ridica mâna Mea, tu n-au fost în tot pământul și la toate po-
vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o poarele; și tot poporul în mijlocul căruia
vei vedea!“ te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnu-
lui, căci înfricoșător va fi ceea ce voi face
CAP. 34 pentru tine.
Alte table ale legii 11. Păstrează ceea ce îţi poruncesc Eu
1. Zis-a Domnul către Moise: „Cio- acum: Iată Eu voi izgoni de la faţa ta pe
plește două table de piatră, ca cele dintâi, Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Fere-
și suie-te la Mine în munte și voi scrie pe zei, pe Hevei, pe Gherghesei și pe Iebu-
aceste table cuvintele care au fost scrise sei.
pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâ- 12. Ferește-te să intri în legătură cu lo-
mat. cuitorii ţării aceleia, în care ai să intri, ca
2. Să fii gata dis-de-dimineaţă și dimi- să nu fie ei o cursă între voi.
neaţă să te sui în Muntele Sinai și să stai 13. Jertfelnicele lor să le stricaţi, stâl-
înaintea Mea acolo pe vârful muntelui. pii lor să-i sfărâmaţi; să tăiaţi dumbrăvi-
3. Dar nimeni să nu se suie cu tine, le lor cele sfinţite și dumnezeii lor cei cio-
nici să se arate în tot muntele: nicioi, nici pliţi să-i ardeţi în foc,
vite mari să nu pască împrejurul acestui 14. Căci tu nu trebuie să te închini la
munte“. alt dumnezeu, fără numai Domnului
4. Deci a cioplit Moise două table de Dumnezeu, pentru că numele Lui este
piatră, asemenea cu cele dintâi, și, scu- „Zelosul“; Dumnezeu este zelos.
lându-se dis-de-dimineaţă, a luat Moise 15. Nu cumva să intri în legătură cu
în mâini cele două table de piatră și s-a locuitorii ţării aceleia, pentru că ei, ur-
suit în Muntele Sinai, cum îi poruncise mând după dumnezeii lor și aducând
Domnul. jertfe dumnezeilor lor, te vor pofti și pe
5. Atunci S-a pogorât Domnul în nor, tine să guști din jertfa lor.
a stat acolo și a rostit numele lui Iahve. 16. Și vei lua fetele lor soţii pentru fiii
6. Și Domnul, trecând pe dinaintea tăi și fetele tale le vei mărita după feciorii
lui, a zis: „Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubi- lor; și vor merge fetele tale după dumne-
tor da oameni, milostiv, îndelung-răbdă- zeii lor și fiii tăi vor merge după dumne-
tor, plin de îndurare și de dreptate, zeii lor.
7. Care păzește adevărul și arată milă 17. Să nu-ţi faci dumnezei turnaţi.
la mii de neamuri; Care iartă vina și răz- 18. Sărbătoarea azimelor să o păzești:
vrătirea și păcatul, dar nu lasă nepedep- șapte zile, cum ţi-am poruncit Eu, să mă-
sit pe cel ce păcătuiește; Care pentru pă- nânci azime, la vremea rânduită în luna
catele părinţilor pedepsește pe copii și pe Aviv, căci în luna Aviv ai ieșit tu din
copiii copiilor până la al treilea și al pa- Egipt.
trulea neam!“ 19. Tot întâiul născut de parte bărbă-
8. Atunci a căzut Moise îndată la pă- tească este al Meu; asemenea și tot întâiul
mânt și s-a închinat lui Dumnezeu, născut al vacii și tot întâiul născut al oii.
9. Zicând: „De am aflat bunăvoinţă în 20. Iar întâiul născut al asinei să-l răs-
ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în cumperi cu un miel, iar de nu-l vei răs-
mijlocul nostru, căci poporul acesta e în- cumpăra, să-i frângi gâtul. Toţi întâii năs-
110 IEȘIREA
cuţi din fiii tăi să-i răscumperi și nimeni 34. Când însă intra el înaintea Dom-
să nu se înfăţișeze înaintea Mea cu mâna nului, ca să vorbească cu El, atunci își ri-
goală. dica vălul până când ieșea; iar la ieșire
21. Șase zile lucrează, iar în ziua a spunea fiilor lui Israel cele ce i se porun-
șaptea să te odihnești; chiar în vremea se- ciseră de către Domnul.
mănatului și a secerișului să te odihnești. 35. Și vedeau fiii lui Israel că fata lui
22. Să ţii și sărbătoarea săptămânilor, Moise strălucea și Moise își punea iar vă-
sărbătoarea pârgei, la secerișul grâului, și lul peste faţa sa, până când intra din nou
sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârși- să vorbească cu Domnul.
tul toamnei.
23. De trei ori pe an să se înfăţișeze
CAP. 35
înaintea Domnului Dumnezeului lui Is- Păzirea zilei de odihnă. Darea de bună voie.
rael toţi cei de parte bărbătească ai tăi, Chemarea meșterilor.
24. Căci când voi goni popoarele de la 1. Atunci a adunat Moise toată obștea
faţa ta și voi lărgi hotarele tale, nimeni nu fiilor lui Israel și le-a zis: „Iată ce a porun-
va pofti ogorul tău, de te vei sui să te în- cit Domnul să faceţi:
făţișezi înaintea Domnului Dumnezeului 2. șase zile să lucraţi, iar ziua a șaptea
tău de trei ori pe an. să fie sfântă pentru voi, zi de odihnă,
25. Să nu torni sângele jertfei Mele pe odihna Domnului; tot cel ce va lucra în
pâine dospită și jertfa de la sărbătoarea ziua aceea va fi omorât.
Paștilor să nu rămână până a doua zi. 3. În ziua odihnei să nu faceţi foc în
26. Cele dintâi roade ale ţarinii tale să le toate locașurile voastre. Eu sunt Domnul!“
aduci în casa Domnului Dumnezeului tău. 4. Apoi a grăit Moise la toată obștea
Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale“. fiilor lui Israel și a zis: „Iată ce a mai po-
27. Și a mai zis Domnul către Moise: runcit Domnul să vă spun:
„Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvin- 5. Aduceţi din ale voastre, daruri Dom-
tele acestea închei Eu legământ cu tine și nului; fiecare să aducă Domnului daruri
cu Israel!“ cât îl lasă inima: aur, argint și aramă;
28. Moise a stat acolo la Domnul pa- 6. Mătase violetă, stacojie și vișinie,
truzeci de zile și patruzeci de nopţi; și vison răsucit și păr de capră;
nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. 7. Piei de berbec vopsite roșu, piei de
Și a scris Moise pe table cuvintele legă- viţel de mare și lemn de salcâm;
mântului: cele zece porunci. 8. Untdelemn pentru sfeșnic și aro-
29. Iar când se pogora Moise din Mun- mate pentru mirul de uns și pentru făcut
tele Sinai, având în mâini cele două table miresme de tămâie,
ale legii, el nu știa că faţa sa strălucea, pen- 9. Piatră de sardiu, pietre pentru
tru că grăise Dumnezeu cu el. prins la efod și la hoșen.
30. Deci Aaron și toţi fiii lui Israel, vă- 10. Tot cel cu minte înţeleaptă dintre
zând pe Moise că are faţa strălucitoare, voi să vină și să facă toate câte a poruncit
s-au temut să se apropie de el. Domnul:
31. Atunci i-a chemat Moise și au ve- 11. Cortul și acoperămintele lui, acope-
nit la el Aaron și toate căpeteniile obștei rișul lui cel de deasupra, verigile și scându-
și Moise a grăit cu ei. rile lui, pârghiile, stâlpii și postamentele lor;
32. După aceasta s-au apropiat de el 12. Chivotul legii și pârghiile lui, capa-
toţi fiii lui Israel și el le-a poruncit tot ce-i cul lui și perdeaua despărţitoare, pietre de
grăise Domnul în Muntele Sinai. smarald, tămâie și mir de ungere;
33. Iar după ce a încetat de a grăi cu 13. Masa cu pârghiile și toate uneltele
ei, Moise și-a acoperit faţa cu un văl. ei și pâinile pentru punerea înainte,

S-ar putea să vă placă și