Sunteți pe pagina 1din 17

CONVERSIA DE LA AGRICULTURA CONVENTIONALA

LA AGRICULTURA ECOLOGICA

1
CUPRINS:

Cap. I. AGRICULTURA CONVENTIONALA VS. AGRICULTURA ECOLOGICA….…. 3

a) Sisteme de agricultură convenţională……………………………………………..…. 4


b) Sisteme de agricultură biologic…………………………..………………..…………..6

Cap. II. AGRICULTURA ECOLOGICA……………………………………..………..………8

1. Delimitǎri conceptual……………………………………………………………….8
2. Istoricul si evolutia agriculturii ecologice…………………………………………..9
3. Principalele obiective ale agriculturii ecologice……………………..……………11

Cap. III. CONVERSIA LA AGRICULTURA ECOLOGICA………………………..………12

a) Etapa de productie……………………………………………………………..………13
b) Etapa de procesare…………………………………………………………….……….14

Cap. IV. CONCLUZII………………………………………………………………………….14

Cap. V. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..………..17

2
I. AGRICULTURA CONVENTIONALA VS. AGRICULTURA ECOLOGICA

În țările incluse în studiu s-a dovedit că agricultura organică aduce venituri egale cu cele
obținute din agricultura convențională sau chiar mai mari în unele cazuri. Asta se datorează în
mare parte subvențiilor mai mari alocate fermieritului organic. Când se iau în calcul costurile
inițiale pentru pesticide, îngrășăminte sau combustibil pentru întreținerea recoltelor, agricultura
organică își dezvăluie o parte din avantaje. Fiind o practică mai extensivă, ea nu lasă prea mult
loc pentru îngrășăminte chimice și pesticide scumpe, dar nu se diferențiază de cea convențională
la capitolul combustibil pentru munci agricole. Mecanizarea modifică practicile organice, și
acolo unde învinge eficiența, încep să apară riscurile de mediu.

Agricultura organică folosește o forță de muncă mai mare decât cea convențională. Mai
exact, e nevoie de un muncitor pentru fiecare 40 ha de cultură organică, în timp ce unul angajat
în sistemul convențional poate munci singur 46 ha. La fel e și în cazul fermelor de lapte: un
muncitor la fiecare 17 vaci crescute organic și unul la 21 de vaci crescute convențional. Costurile
intermediare pentru culturile organice sunt mai mici decât în cazul celor convenționale. În medie,
un agricultor din sistemul organic cheltuiește 860 de euro pe hectar anual, în timp ce prețul
menținerii unui hectar din sistemul convențional ajunge la 960 de euro. Aceste costuri implică
îngrășăminte, semințe și combustibilul mașinilor agricole.

Lipsa stimulentelor chimice face ca producția să fie mai mică în cazul agriculturii
organice. Fermierii recoltează între 5 și 8 tone pe hectar în sistem convențional și doar 2-3 tone
în sistem organic. La fel e și în cazul fermelor de lapte: 7 tone de lapte convențional pe an versus
5,5 tone de lapte organic. Producția scăzută din agricultura organică este compensată prin prețul
de vânzare, care este cu 90 de euro mai mare, în medie, la fiecare tonă de lapte decât cel al
produselor convenționale. Subvențiile joacă însă rolul cheie în ceea ce privește profitabilitatea
fermelor organice. Finanțările europene și subsidiile acordate de stat reprezintă 59% din
veniturile fermierilor organici din UE, procentul fiind de 54% în cazul celor convenționali.
Franța este o excepție, statul asigurând 60% din veniturile producătorilor convenționali versus
40% pentru cei din sistemul organic.

Concluzia principală a studiului este că există diferențe mici între cele două modele
agricole atunci când vine vorba de bani. În țările analizate, profitabilitatea medie per unitate de
muncă este de 28,114 euro anual în cazul fermelor organice și de 27,836 pentru cele
convenționale. În ceea ce privește fermele de legume, venitul mediu anual este de 29,097 pentru
fermele convenționale și de 28,270 pentru cele organice. În cazul laptelui, situația este diferită:
25,734 de euro pentru fermele convenționale versus 27,853 pentru cele organice. Marile
diferențe sunt vizibile atunci când atenția se mută dinspre calculele financiare înspre beneficiile
sociale și cele de mediu oferite de agricultura organic:

* Recolte mai mari pe termen lung prin investiții ieftine bazate în mare parte pe
biodiversitatea locală;

3
* Îmbunătățirea mijloacelor de trai și a siguranței alimentare;

* Reducerea riscurilor financiare prin înlocuirea inputurilor chimice scumpe cu resurse


regenerabile locale;

* Integrarea practicilor agricole tradiționale;

* Asigurarea unei rezistențe mai mari fermelor în situații climatice extreme, precum
seceta sau ploile abundente;

* Îmbunătățirea sănătății umane și maximizarea serviciilor ecologice.

Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, maşini şi agregate


tehnologice, în care solul este folosit ca principala resurse de producţie pentru culturile agricole,
pomicole, viticole, legumicole, floricole ca şi pentru creşterea animalelor. Structura sectoarelor
poate fi diferită de la o fermă la alta.

În Europa, în domeniul agricol, în funcţie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de


intensificare, specializare, de cantitatea şi calitatea biomasei, de raporturile cu mediul
înconjurător, etc. sunt practicate diferite sisteme de agricultură:

durabilă;

convenţională;

biologică;

organică;

de precizie;

extensive.

1. Tipuri de sisteme agricole

Sistemele agricole sunt strâns legate de condiţiile economice, sociale şi de mediu.


Soluţionarea acestora este cea mai importantă condiţie pentru introducerea şi promovarea
agriculturii durabile.

Alegerea sistemului de agricultură este condiţionată de nivelul dotării tehnice, nivelul de


cunoştinţe profesionale, dar şi de mentalitatea, educaţia în general, ca şi de respectul pentru
natură, pentru mediul înconjurător al tuturor care lucrează în acest domeniu. Agricultura durabilă
reprezintă pentru zonele rurale, cea mai bună perspectivă, aptă să ofere o soluţie integrată pentru
problemele economice, sociale şi de mediu.

Sisteme de agricultură convenţională

4
Agricultura convenţională - intensiv mecanizată, cu produse competitive, dar care se
bazează în mod deosebit pe concentrarea şi specializarea producţiei. Diferitele componente ale
sistemului tehnologic sunt intens aplicate. Astfel, în mod regulat afânarea solului este efectuată
doar prin arătura cu întoarcerea brazdei, fiind urmată de numeroase lucrări secundare de
pregătire a patului germinativ şi întreţinere în perioada de vegetaţie. Se practică fertilizarea
minerală cu doze mari şi foarte mari, monocultura sau cel mult rotaţii scurte de doi, trei ani,
tratamente chimice intensive pentru combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Acest tip de agricultură a fost larg răspândit în România până în 1989. Astăzi, este
unanim acceptat ca acest tip de agricultură poate afecta mediului înconjurător, mai ales dacă
diferitele componente ale sistemului tehnologic agricol sunt aplicate fără a se lua în considerare
specificul local: climat, sol, relief, condiţiile sociale şi economice, care determină nivelul de
vulnerabilitate sau de susceptibilitate faţă de diferitele procese de degradare chimice, biologice,
fizice a mediului.

Aceste sisteme sunt caracterizate prin specializarea şi intensificarea puternică a activităţii


agricole şi minimizarea costurilor de producţie. Îngrăşămintele minerale şi pesticidele sunt
folosite pe scară largă la culturile de câmp, dar şi în horticultură, viticultură, legumicultură.
Materialele organice reziduale care provin de la animale (gunoiul de grajd, nămolul de la porci
etc.) şi cele de origine vegetală trebuie aplicate, de regulă, pe terenurile agricole chiar dacă sunt o
sursă bogată de elemente nutritive pentru culturi şi în acelaşi timp de protecţie a solului
împotriva degradării.

În asolamente predomină doar anumite plante, cu precădere cele cerealiere şi tehnice, cea
mai răspândită fiind monocultura (de porumb pentru boabe) şi rotaţia de doi ani porumb şi grâu,
cu aplicarea unor doze mari de îngrăşăminte minerale şi alte substanţe chimice pentru
combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Lucrarea solului este intensivă, fiind adesea folosite maşini de mare capacitate care, mai
ales în condiţii de irigare, intensifică riscul de degradare şi poluare a mediului înconjurător. În
astfel de unităţi agricole, scopul major este cel al obţinerii unui profit maxim, fiind minimizată
protecţia resurselor mediului înconjurător. Sunt organizate ferme mari, concentrări de terenuri şi
procese de producţie, de capital şi forţă de muncă, condiţiile sociale de viaţă ale mediului rural
sunt în mare măsură neglijate.

5
Sisteme de agricultură biologică

Agricultura biologică (ecologică, organică, bioorganică, biodinamică) este considerată o


soluţie viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului şi a calităţii
produselor. În acest sistem alte substanţe organice şi minerale naturale înlocuiesc fertilizanţii
minerali, pesticidele, medicamentele şi stimulatorii de creştere. Producţia obţinută este mai
scăzută, dar se poate obţine un profit economic acceptabil prin vânzarea produselor (de calitate
superioară) la pre]uri mai mari pe o piaţă special organizată.

Agricultura biologică are trei obiective majore şi anume:

 obţinerea produselor agricole de calitate, în cantitate suficientă şi la preţuri rezonabile;


 îmbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a tuturor resurselor mediului înconjurător şi
reducerea la minimum a surselor de poluare;
 crearea cadrului general pentru producătorii de produse agroalimentare, care să asigure
cantităţile necesare dezvoltării societăţii, să garanteze securitatea mediului de lucru, să
permită creşterea veniturilor, să ofere satisfacţia muncii şi armonizarea vieţii cu natura.

Agricultura biologică creează condiţiile necesare pentru construirea ecosistemelor naturale


asigurând dezvoltarea durabilă a societăţii cu precădere în mediul rural. Pentru promovarea cu
succes a unei agriculturi biologice este necesar să se respecte anumite condiţii de către
producătorii agricoli, care se referă mai ales la rotaţia culturilor, fertilizare şi controlul
buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

6
Pierderile posibile de azot din sol sunt reduse la minimum prin fertilizarea cu îngrăşăminte
organice naturale, care sunt aplicate în doze optime în funcţie de caracteristicile specifice locale
şi cerinţele plantelor cultivate, prin utilizarea plantelor leguminoase fixatoare de azot şi prin
stimularea activităţii microorganismelor din sol. Acest scop poate fi asigurat prin tehnici de
cultură mai puţin intensive, perioade de timp corect alese pentru lucrările agricole, includerea
culturilor ascunse.

Controlul asupra buruienilor, bolilor şi dăunătorilor trebuie să fie realizat prin intermediul
unor mijloace profilactice, biologice şi mecanice. Pe cât posibil se va folosi capacitatea naturală
a culturilor de a inhiba proliferarea buruienilor.

Acest sistem de agricultură este considerat mai apropiat de ceea ce are loc în mod natural
pentru producerea de biomasă şi de aceea şi consecinţele negative asupra mediului înconjurător
sunt mult mai reduse.

Sistemele de agricultură biologică competitive se bazează pe cele mai recente rezultate ale
cercetării, în scopul obţinerii unor produse agroalimentare de calitate. În promovarea şi
dezvoltarea agriculturii biologice, pentru menţinerea volumului total al producţiei este necesar să
crească suprafaţa de teren. Pentru fermieri, procesarea şi marketingul produselor biologice, sunt
deosebit de importante, datorită nivelului limitat al producţiei.

7
Agricultura organică - se deosebeşte de cea biologică prin utilizarea exclusivă a
îngrăşămintelor organice în doze relativ ridicate, aplicate în funcţie de specificul local, cu
predilecţie în scopul fertilizării culturilor şi refacerii pe termen lung a stării structurale a
solurilor, degradate prin activităţi antropice intensive şi/sau datorită unor procese naturale.

II. AGRICULTURA ECOLOGICA

1. Delimitǎri conceptuale

Conform definitiei, data de Organizatia pentru Alimente si Agricultura FAO (Food si


Agriculture organization), si Organizatia Mondiala a Sanatatii OMS in 'Codul Alimentarius',
agricultura ecologica reprezinta un 'sistem integral de gestionare a procesului de productie, care
contribuie la sprijinirea si consolidarea rezistentei agroecosistemului, incluzand biodiversitatea,
ciclurile biologice si activitatea biologica a solului. Agricultura ecologica pune accent pe
folosirea unor practici de gestionare corespunzatoare, in loc de introducerea unor produse
fabricate afarǎ din ferma respectiva si ia in consideratie si faptul cǎ particularitǎtile fiecǎrei
regiuni in parte necesita sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza
prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice si mecanice in loc de folosire
a materialelor sintetice pentru anumite operatii in cadrul sistemului. Agricultura biologica
respecta reguli stricte, stabilite prin normele legislative.

Ca orice marca comerciala, care garanteaza o mai inalta calitate si originea produselor,
agricultura biologica este strans legata de respectarea unor reguli stricte de productie, stabilite
prin anumite norme legislative agricultura biologica trebuie controlata si certificata. In scopul a
garanta consumatorului respectarea regulilor de productie stabilite.

Agricultura ecologica este o metoda de productie care tine cont de cunostintele


traditionale ale taranilor si care integreaza progresele stiintifice in toate disciplinele agronomice,
raspunzand preocuparilor sociale fi ale mediului inconjurator, fumizandu-se consumatorilor
produse de calitate chiar si in tarile mai sarace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera si resursele


naturale ale planetei, excluzand utilizarea ingrasamintelor chimice, pesticidelor de sinteza si a
erbicideior, metodeie de prevenire jucand un rol primordial in lupta impotriva daunatorilor,
boliior si a buruienilor.

Pentru a practica o agricultura in armonie cu natura trebuie sa se tina seama de tehnicile


biologice utilizate si de conditiile locale, adaptandu-se la realitatile socio-economice dar si la
metodele traditionale, prin utilizarea optima a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor
esential pentru obtinerea unor rezultate optime si de lunga durata.

Principiile pe care este fondata agricultura ecologica sunt universale, dar tehnicile
utilizate sunt adaptate in functie de conditiile pedoclimatice, de resurse si de traditiile locale.

8
Agricultura ecologica este o metoda care necesita capacitate de observare si de reflexie.

Foloseste un potential ridicat de mana de lucru, necesitand deci locuri noi de munca, si
mentine taranii la munca campului, aspect important intr-o perioada de somaj, pe de o parte si
exod masiv din zonele rurale catre aglomerarile urbane, pe de alta parte.

2. Istoricul si evolutia agriculturii ecologice

Agricultura durabila este si o problema de educatie, in spiritul respectarii naturii si a


cunoasterii traditiilor. in conditiile acestor mosteniri de cunostinte teoretice si practice,
agricultura ecologica, in toate curentele sale, propune actualizarea metodelor traditionale
verificate timp de secole si imbinarea lor cu metodele moderne. in scopul mentinerii si cresterii
potentialului productiv natural al solului.

Au existat trei mari curente care si-au lasat amprenta in agricultura ecologica de azi:

1. 'Rudolf Steiner si agricultura bio-dinamica'

In anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lanseaza principiile
''agriculturii biodinamice'

Spre sfarsitul vietii, Rudoif Steiner isi exprima conceptele si orientarile despre si pentru
agricultura, propunand o agricultura 'subtila'' care tine cont de diversitatea 'comunitatilor
vegetale' si de ciclurile de viata ale acestora.

Este primul om care a intuit notiunea de 'ecosistem'. Sistemul preconizat de el a fost


perfectionat si completat de un discipol al sau Dr. Pfeiffer. Datorita activitatii acestuia
agricultura biodinarnica este bine reprezentata in Germania, Elvetia, Austria, Franta, Italia,
Marea Britanie, S.U.A., in tarile nordice precum si in unele tari din lumea a treia.

2. 'Sir A. Howard si agricultura organica'

Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani in India, in directia rezolvarii problemei


alimentare. El a . reevaluat sistemele agricole traditionale si a pus la punct tehnologii mai putin
costisitoare dar cu exigente in munca. Howard a incercat sa generalizeze agricultura taraneasca
in Anglia, incepand inca din anii 1940-1945, iar in conceptia sa fertilizarea organica a solului,
putin costisitoare, este singura capabila sa intretina capacitatile de productie ale solului.

A.Howard este la originea miscarii anglo-saxone de agricultura organica si a


'ASOCIATIEI SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme,
procedeul INDORE - descris in lucrarea sa 'Testament agricol' si care influenteaza cresterea
rezistentei culturilor la paraziti numai fertilizand solul cu acest compost.

3. 'RUSH-MULLER si agricultura biologica

9
In plina expansiune industriala, profesorul elvetian Rush, evalueaza caracterul limitat al
resurselor omenirii. A cautat si a gasit bazele stiintifice ale unei noi agriculturi care sa asigure
subzistenta populatie: fara a afecta potentialul productiv al agriculturii si care se bazeaza
exclusiv pe resurse reciclabile.

Pentru a mentine humusul, care este principala bogatie agricola, el propune un


compostaj de materie organica proaspata la suprafata solului care nu trebuie incorporata decat
dupa fermentare.

In 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metoda de agricultura biologica dupa
teoriile lui Rush, astfel incat in 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsa in agricultura si se
creeaza 'Cooperativa Muller''. Aceasta metoda este practicata si astazi mai ales in Elvetia si
Austria.

Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultura decat cea
intensiv industrializata practicata curent pe suprafetele cele mai mari.

Din cele prezentate s-au desprins trei notiuni, ca denumiri, respectiv:

• agricultura biodinamica - (R. Steiner) - ce presupune inlocuirea ingrasamintelor minerale


cu compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aeroba, si propune tratamente cu preparare
biodina-mizatoare care ridica nivelul fertilitatii solului, asigura recolte agricole corelate cu starea
soiului si cu climatul, mareste rezistenta plantelor la boli si daunatori si nu strica echilibrul
ecologic;

• agricultura organica (sir A. Howard) - practicata in Anglia si S.U.A.- se bazeaza pe


fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejectii animaliere sau reziduuri urbane;

• agricultura biologica - (Rush-Muller) - presupune pastrarea materiei organice la suprafata


solului,care nu trebuie incorporata decat dupa fermentare, iar cu ajutorul microorganismelor se
mentine un nivel corespunzator de humus.

Cele trei denumiri se raporteaza Ia o agricultura alternativa, care refuza in esenta


chimizarea, fiind opusa agriculturii intensiv-industriala.

Existenta numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au


dus la unele controverse si in final nu s-a stabilit inca o denumire acceptata de specialistii in
domeniu, pentru conditiile din tara noastra.

Pe baza acestor explicatii Measnicov M. a ajuns la concluzia ca este logic sa se


foloseasca notiunea de 'ecologic''care pare cea mai potrivita cu realitatea intelesului acestei
notiuni. insa termenul se refera ia calitatea produselor agricole obtinute in urma proceselor
tehnologice de cultura.

10
Gruparile respective se raporteaza ia suprafetele agricole in general, respectiv la
sectoarele agricol si horticol.

In privinta sectorului legumicol, suprafetele sunt in general de 2-5 ori mai mici (in
functie de situatie).

In final se considera ca produsele agricole vor fi „ecologice' iar sistemul de cultura


''durabil ', cu o tenta majora de protectie a mediului inconjurator, folosind tehnologii verificate,
seminte selectionate, fara manipulari genetice, incercandu-se pastrarea diversitatii vegetale.

Tipul de exploatatie va fi stabilit corect ca suprafata, regim si proprietate, conducere.


Acest lucru este necesar pentru urmatorii ani, pana cand vor evolua conceptiile agronomice,
putand fi ajustat si modificat in functie de noile realitati.

Agricultura ecologica se impune astazi ca o practica moderna, cu rezultate care au la


baza date stiintifice ce creeaza o noua conceptie despre viata, munca si agricultura, cu eficienta
sporita si care poate asigura produse in concordanta cu cerintele exigente ale consumatorilor.

3. Principalele obiective ale agriculturii ecologice

- sa realizeze produse agricole de inalta calitate nutritiva si in conditii eficiente;

- sa dezvolte si sa intareasca sistemele vii pe parcursul ciclurilor de productie;

- sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;

- sa evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricola;

- sa permita agricultorilor o remunerare justa ca satisfactie a muncii lor si un mediu de lucru


sigur si sanatos.

- sǎ promoveze si diversifice ciclurile biologice in cadrul sistemelor agrare, respectand


micro-organismele, flora si fauna solului, culturile si cresterea animalelor;

- sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solurilor pe termen lung;

- sa utilizeze atat cat se poate resursele naturale si reciclabile la nivel local;

- sa puna la punct sisteme agricole cat mai autosuficiente, in ceea ce priveste materia
organica si elemente nutritive;

- sa asigure tuturor animalelor conditii de viata cat mai putin contrarii aspectelor
fundamentale ale comporta-mentului lor natural;

- sa mentina diversitatea genetica a sistemelor agricole, a mediului lor, inclusiv protectia


plantelor si a animalelor salbatice;

11
- sa tina cont de impactul tehnicilor culturale asupra mediului si a relatiilor sociale.

III. CONVERSIA LA AGRICULTURA ECOLOGICA

Conversia la agricultura ecologica reprezinta o solutie la problemele de mediu la nivel global,


precum incalzirea globala, ploile acide, reducerea biodiversitatii si desertificarea. Agricultura
conventionala este al treilea sector emitator de gaze cu efect de sera din Uniunea Europeana.
Protoxidul de azot si metanul rezultate din practicile conventionale din agricultura vor fi
eliminate semnificativ prin adoptarea normelor din legislatia agriculturii ecologice.

De asemenea, agricultura ecologica foloseste mai putina energie atat pe hectar cat si pe
unitatea de produs in comparatie cu agricultura conventionala.

Trecerea de la agricultura conventionala la cea ecologica nu se poate face de la o zi la alta, ci


pe o perioada suficient de indelungata pentru ca solul sa devina fertil iar echilibrul ecosistemului
sa fie restabilit, conform legislatiei.

Conform agrointel.ro, pentru culturi, perioada obligatorie de conversie este de cel putin doi
ani inainte de insamantare, iar in cazul pasunilor si al furajelor perene, cel putin doi ani inainte
de utilizarea acestor produse ca furaje obtinute din agricultura ecologica. Pentru culturile perene
precum plantatiile pomicole si viticole, perioada de conversia este de cel putin trei ani inainte de
prima recolta a produselor ecologice.

Conversia de la agricultura conventionala la agricultura ecologica necesita din partea


agricultorului cunostinte privind agricultura ecologica, o puternica motivatie pentru un mod de
productie in armonie cu legile naturii, care sa protejeze mediul inconjurator si sanatatea
consumatorilor de produse agricole, dar si o exploatatie agricola care sa se preteze la agricultura
ecologica, care sa includa mai multe culturi si de preferat si un sector zootehnic.

O exploatatie agricola foarte specializata este mai greu de convertit catre agricultura
ecologica, comparativ cu o exploatatie agricola diversificata.

Motivele pentru care agricultorii trec de la agricultura conventionala la cea ecologica sunt
diverse, putandu-se enumera:

- experienta negativa determinata de aplicarea metodelor specifice agriculturii conventionale,


in special determinata de utilizarea pesticidelor si a ingrasamintelor chimice;

- contactul cu agricultorii care deja practica o agricultura ecologica sau cu persoane ce


promoveaza agricultura ecologica;

- convingerile personale cu privire la un mod de productie ce respecta mediul inconjurator si


care urmareste sa asigure sanatatea solului, a produselor agricole si a consumatorilor de produse
agricole, precum si propria sanatate a agricultorului;

12
- posibilitati de valorificare mai eficiente a produselor agricole pe piata etc.

Pentru reusita conversiei catre agricultura ecologica agricultorul trebuie sa fie pe deplin
convins ca ceea ce face este bine. La aceasta se adauga acumularea de cunostinte privind
agricultura ecologica, fie prin consultarea diferitelor carti si materiale documentare cu referire la
agricultura ecologica, fie prin urmarea unui curs de specializare in agricultura ecologica.

In Uniunea Europeana, perioada de conversie pentru culturile anuale este de 2 ani inainte de
semanat, iar in SUA este de 3 ani inainte de recoltat, cu precizarea ca de-a lungul celor 3 ani nu
este obligatoriu sa se implementeze in totalitate tehnicile de agricultura ecologica.

Dupa perioada de conversie, exploatatia agricola primeste un certificat de la institutia


autorizata la care este afiliata, urmand ca periodic sa fie inspectata pentru a se verifica daca se
respecta regulile si normele specifice agriculturii ecologice.

In Romania, producatorii agricoli care doresc sa devina producatori agricoli ecologici trebuie
sa se inregistreze la Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice (ANPE) din cadrul
Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si trebuie sa fie supusi operatiilor de inspectie
si certificare de catre institutiile acreditate de MAAP prin intermediul ANPE. Dupa obtinerea
certificatului de producator agricol ecologic, produsele agricole pot fi vandute ca „ produse
ecologice”.

Agricultura ecologica, numita si agricultura organica, are scopul de a produce hrana curata cu
ajutorul unor practici care sa se alinieze misiunii de a conserva si dezvolta mediul inconjurator.
Cu alte cuvinte, produsele agroalimentare rezultate trebuie sa fie proaspete, fara sa se intervina
asupra factorilor naturali de dezvoltare.

Prin agricultura ecologica se doreste dezvoltarea durabila a agriculturii, cresterea activitatilor


economice dar si sporirea interesului fata de dezvoltarea spatiului rural prin valorificarea
resurselor naturale valabile.

Datorita misiunii de a crea un echilibru intre industrie si biodiversitatea naturii, productia


alimentelor se desfasoara sub o serie de reguli stricte.

a) In etapa de productie, fermele nu folosesc:

-organisme modificate genetic sau derivate ale acestora

-fertilizante si pesticide sintetice

-stimulatori de crestere

-hormoni

-antibiotice.

13
b) In etapa de procesare, nu se folosesc:

-aditivi alimentari

-substante complementare ori chimice de sinteza.

Prin urmare, avand la baza obiectivele Consiliului European, trecerea de la agricultura


conventionala la cea ecologica va avea un impact pozitiv atat asupra mediului cat si a
producatorului si consumatorului. Asadar, prin eliminarea substantelor chimice, mai ales a
pesticidelor, produsele agricole vor fi supuse unui risc scazut de contaminare si vor fi mai sigure
pentru consumul uman si animal.

De asemenea, apa potabila nu va mai fi expusa riscului de contaminare cu nitrati si bacterii


iar biodiversitatea va deveni mai variata si va trece peste pericolul la care este supusa astazi.

Si fermierii vor avea de castigat in urma conversiei si a eliminarii pesticidelor chimice care
sunt deseori corelate cu aparitia cancerului, a alergiilor sau a astmului.

IV. CONCLUZII

Agricultura ecologica are o mare contributie la o dezvoltare economica de durata si joaca un


rol important in imbunatatirea conditiei mediului, prezervarea solului, imbunatatirea calitatii
apelor, biodiversificare si protejarea naturii.

Agricultura ecologica poate sa mearga inainte in economia rurala si sa o faca viabila prin
extinderea activitatilor economice cu valoare adaugata mare si prin generarea de locuri de munca
in zone rurale.

In majoritatea industriilor de procesare a alimentelor si in vinificatie exista o mare lipsa de


capacitate pentru valorificarea strugurilor, carnii si legumelor, fapt care limiteaza volumul
produselor exportabile.

Pentru a fi validate ca fiind ecologice si a fi scoase pe piata produsele alimentare trebuie sa


aiba pe etichete referinte explicite referitoare la metodele ecologice de productie a acestora si
referitor la certificarea de evaluare a calitatii emisa de o organizatie supervizoare. Fermele
ecologice reprezinta un nou sector.

Romania beneficiaza de conditii corespunzatoare pentru a promova agricultura ecologica,


cum ar fi:

■ sol fertil si productiv;

■ agricultura traditionala romaneasca se bazeaza pe abordari care nu dauneaza mediului si


exista posibilitati de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologica ar putea fi
dezvoltata;

14
In vederea dezvoltarii sectorului agro-ecologic si pentru imbunatatirea competitivitatii
produselor ecologice pe pietele de export trebuie identificate si implementate urmatoarele:

■ captarea si retinerea de mai multa valoare pe componenta nationala a lantului valoric prin
orientarea productiei si a vanzarilor catre produse primare si produse de procesare, promovarea
produselor ecologice de export romanesti;

■ acoperirea nisei de piata existenta prin identificarea de noi piete de export si consolidarea
pietelor existente;

■ implementarea legislatiei elaborate pentru acest sector pentru a consolida sistemul de


control prin masuri suplimentare menite sa supervizeze organismele de inspectie si certificare
pentru a creste calitatea produselor exportate;

■ crearea unui sistem corespunzator de productie, procesare si marketing pentru produse


ecologice, menit sa satisfaca nevoile pietelor interne si externe;

■ promovarea exporturilor produselor ecologice romanesti prin dezvoltarea activitatii de


cercetare;

■ imbunatatirea formarii profesionale a tuturor actorilor implicati in sectorul ecologic:

-crescatori,

-procesatori,

-inspectori,

-experti de la minister,

-exportatori si importatori.

■ crearea de grupuri organizate de producatori pentru extinderea productiei si a pietii.

In mod strategic obiectivul calitativ al sectorului este pozitionarea agriculturii ecologice in


centrul agriculturii nationale, ca un pivot pentru dezvoltarea de durata in mediul rural.

Principalul obiectiv al politicii agricole a UE referitor la dezvoltarea rurala este promovarea


si dezvoltarea unei relatii compatibile intre agricultura si mediu.

Obiectivul cantitativ este de a extinde zona cultivata prin metode ecologice la 150.000
hectare in 2007 si crearea unei piete interne cu produse ecologice. Romania are mari oportunitati
de promovare si dezvoltare a agriculturii ecologice datorita unei suprafete agricole de 14,8
milioane hectare si a solurilor nepoluate. Cresterea participarii producatorilor agricoli ecologici
la evenimente economice din tara sau din strainatate (BioFach 2006).

15
Prin examinarea lantului valoric si a cerintelor consumatorilor de pe piata internationala au
putut fi identificati urmatorii factori critici de succes:

■ pret;

■ sortimente;

■ ambalaj – branding;

■ disponibilitate.

Atingerea tintelor de export este legata de alte obiective (pe termen scurt, mediu si lung) care
pot contribui la imbunatatirea competitivitatii sectorului ecologic romanesc in perioada viitor:

■ cresterea numarului de operatori din acest sector care primesc sprijin financiar din partea
Programelor Guvernamentale Romanesti;

■ cresterea rolului organizatiilor non-guvernamentale (ONG) in acest sector prin programe


pentru dezvoltarea comertului cu produse ecologice;

■ cresterea numarului de exportatori implicati activ in programele pentru dezvoltarea


comertului cu produse agricole ecologice, in zone dezavantajate;

■ spijinirea exploatarilor comerciale in agricultura ecologica, pentru a fi mai des intalnite pe


piata;

■ asocierea micilor producatori din domeniul agriculturii ecologice in scopul de a coopera in


marketingul produselor ecologice;

■ cresterea numarului de organizatii municipale si regionale implicate direct in


implementarea Strategiei Nationale de Export din faza initiala;

■ cresterea numarului de unitati de procesare locala si de proiecte pentru investitii straine


directe;

■ cresterea investitiilor in activitatile inrudite exporturilor in zonele rurale;

■ cresterea numarului de angajati din unitatile exportatoare care implementeaza


reglementarile agriculturii ecologice;

■ cresterea investitiilor in activitati legate de produse agricole ecologice exportabile din zone
rurale mai putin dezvoltate;

■ cresterea volumului de productie al agriculturii ecologice;

■ cresterea numarului de noi companii implicate in activitati exportatoare de produse


agricole ecologice primare si procesate;

16
■ cresterea numarului de module de exploatare optima prin asocierea fermelor agricole si de
animale;

■ cresterea capacitatilor specifice de procesare din agricultura ecologica;

■ imbunatatirea capacitatii in termeni de produse si valoare adaugata;

■ cresterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice;

■ diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) si a gamei de produse


procesate (ex.: paine, produse de patiserie);

■ cresterea numarului de proiecte investitionale noi aprobate.

V. BIBLIOGRAFIE

1. Bonciu Elena, Agricultura ecologica si protectia ecosistemelor, ed. Universitaria,


Craiova, 2013;
2. Prof. Dr. Mihail Dumitru, Cod de bune practici, Editura Vox 2000;
3. A.Fitiu, „Ecologia si protectia mediului”, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca, 2003;
4. I.Toncea, „Ghid practic de agricultura ecologica”, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca, 2002.

17