Sunteți pe pagina 1din 3

NICULCEA ANTOANETA

CONVERSIE PIPP, ANUL II

CONSILIEREA COGNITIV – COMPORTAMENTALĂ

Există o mare varietate de abordări ale consilierii și psihoterapiei. De pe pozițiile acestor


abordări teoretice au fost elaborate diverse modele și practici de consiliere și psihoterapie. Nu se
pune problema de a distinge între abordări teoretice „bune” și abordări „rele”, întrucât fiecare
dintre ele aduce o contribuție unică sau specifică la înțelegerea comportamentului uman și are
implicații proprii pentru practica consilierii.
Abordarea cognitiv-comportamentală pune accentual pe formularea conceptelor în
termini operaționali și pe validarea empirică a rezultatelor tratamentului.
Apărută ca o antiteză față de concepția psihanalitică, această abordare neagă rolul
afectului și al inconștientului, acreditând importanță lucidității conștiinței, a judecății și
capacității subiectului de a testa realitatea.
Bazele abordării cognitiv-comportamentale au fost puse de A. T. Beck (1976), care,
fiind psihanalist în prima parte a carierei sale, a constatat că pacienții aflați în psihanaliză nu sunt
încurajați să analizeze conținutul manifest al cognițiilor lor, ei concentrându-se asupra
fantasmelor pe care le dezvoltă. Acest lucru l-a determinat pe A. T. Beck să încerce să stabilească
în conștiința subiecților cu care lucra, o legătură între formulările lor cognitive și efectele asociate
acestor cogniții, pentru a putea demonstra că la depresivi anumite asociații de idei dau naștere
unor efecte disproporționate față de conținutul lor. Pornind de la aceste premise teoretice, A. T.
Beck a elaborat o teorie structurată asupra depresiei, precum și o terapie psihologică adecvată,
care a fost apoi definitivată operațional de A. T. Rush și colaboratorii săi.
Terapia cognitiv-comportamentală pornește de la ideea că modul în care gândim
determină modul în care simțim și în care ne comportăm. Convingerile, credințele, gândurile,
motivele, scopurile sau dorințele, percepțiile, imaginile, reprezentările, evaluările noastre ne
determină reacțiile emoționale, comportamentele, gândurile și reacțiile fiziologice.
Conform terapiei cognitiv-comportamentale, pshiopatologia (bolile psihice) este
rezultatul cognițiilor (idei și convingeri) disfuncționale și/sau iraționale. Emoțiile negative,
comportamentele dezadaptative sau stările de spirit depresive sunt rezultatul unor moduri de
gândire greșite, iraționale sau disfuncționale. În loc să reacționăm la situația reală, noi reacționăm
la propriul punct de vedere, care e distorsionat. De exemplu, o persoană poate să ajungă la
concluzia că nu are valoare pentru simplul fapt că nu a trecut un examen sau a fost parasită de
prieten. Așadar, o componentă importantă a tratamentului este să-i facă pe subiecți constienți de

1
NICULCEA ANTOANETA

CONVERSIE PIPP, ANUL II


gândurile lor dezadaptative și să le schimbe. De multe ori, oamenii sunt atât de obisnuiți să aibă
gânduri negative, și aceste gânduri se declanșeaza atât de repede încât nici măcar nu sunt
conștienți că le au.
Dintre țintele importante ale terapiei cognitiv-comportamentale sunt credințele și
așteptările vizavi de propria persoană și de viitor, vizavi de alții și de lume. Din momentul în care
subiecții sunt constienți de acestea, este esențial ca ei să învețe să-și evalueze gândurile și să le
restructureze pentru a fi mai raționale și mai adaptative, în același timp fiind conștienți de faptul
că, schimbând modul de gândire, se schimbă și sentimentele și tiparele de comportament.
De exemplu un pacient care suferă de depresie poate să evite contactul social și să se
simtă nenorocit și părăsit din cauza izolării. Când este întrebat de ce, subiectul spune ca îi este
frică de respingere, de ceea ce i-ar putea spune oamenii. La o explorare mai în profunzime,
subiectul și terapeutul descoperă că teama lui reală nu este respingerea, ci ideea că este
neinteresant și nu merită să fie iubit. Terapeutul testează apoi realitatea acestei idei cerându-i
pacientului să numească prieteni și rude care îl iubesc și care se simt bine în compania lui. Prin
aceea că îi arată pacientului că alții îl apreciază, terapeutul scoate în evidență iraționalitatea
gândurilor pacientului și îi oferă un nou model de gândire pentru a schimba vechiul mod
comportamental. În acest caz persoana învață să gândească „sunt o persoană interesantă și care
merită să fie iubită, prin urmare nu ar trebui să-mi fie greu să-mi fac prieteni noi.”
O altă componentă a terapiei cognitiv-comportamentale este partea de modificări
comportamentale. Partea aceasta vizează înlocuirea comportamentelor nedorite cu tipare de
comportament mai sănătoase. Orice comportament este determinat de anumite situații și este
întărit prin consecințele sale. Dacă vrem să modificăm un comportament trebuie să acționăm la
nivelul situațiilor declanșatoare sau prin manipularea întăririlor.
În cadrul acestui tip de intervenție terapeutul nu încearcă să înțeleagă de ce se comportă
oamenii așa cum o fac, ci doar îi învață cum să schimbe acest comportament. Astfel scopul
intervenției cognitiv-comportamentale este să pună sub semnul întrebării și să schimbe cognițiile
disfuncționale și contrare sieși și să-l facă pe subiect mai productiv și mai mulțumit de viața sa.
Terapeutul pune la dispoziția subiectului strategii simple de învățat prin care acesta dobândește
abilități practice și eficiente care pot fi aplicate toată viața în organizarea vieții de zi cu zi.
Schimbarea se poate face prin tehnici cognitive și / sau comportamentale.
Intervenția cognitiv-comportamentală este eficientă pentru următoarele categorii de
probleme:
 anxietate generalizată și atac de panică;
 fobii (ex., agorafobie, fobie socială);
2
NICULCEA ANTOANETA

CONVERSIE PIPP, ANUL II


 sindromul oboselii cronice;
 depresie;
 tulburare obsesivo-compulsiva;
 tulburări alimentare;
 tulburări sexuale și de relaționare;
 tulburări specifice copilului și adolescentului;
 tulburări generale legate de sănătate;
 durere cronică;
 tulburări ale impulsului;
 dificultăți legate de furie și agresivitate;
 dependența de substanțe (droguri și alcool);
 schizofrenie și alte tulburări psihotice;
 tulburări asociate cu dificultățile de învățare;
 tulburări bipolare;
 tulburare de stres posttraumatic;
 tulburări de somn.
Scopul terapiei cognitiv-coportamentale este remiterea simptomelor așa cum se
manifestă în viața subiectului nu doar în timpul ședinței de terapie. Într-adevăr, terapia
cognitiv-comportamentală realizează o schimbare reală care înseamnă mai mult decât a te simți
mai bine pe durata terapiei, ea are efecte pe termen lung. Este la fel sau chiar mai eficientă decât
medicamentele și nu are efectele secundare ale acestora. De prea multe ori, când tratamentul cu
medicamente prescris se termină, boala reapare, și astfel psihiatrii vor sfătui pacienții să continue
tratamentul pentru încă mult timp. De multe ori terapia cognitiv-comportamentală se dovedește
superioară în tratamentul recăderilor pentru că subiecții învață auto-ajutorarea în timpul terapiei.

BIBLIOGRAFIE

 Irina Holdevici, 2009 – Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală


 Petru Lisievici, 2012 – Fundamentele psihoterapiei și consilierii
 Gheorghe Tomșa, 2011 – Abordările generale ale consilierii și consultanței școlare