Sunteți pe pagina 1din 6

Ungureanu Elena-Oana

Clasa IC-AMG

Referat

Ochiul-instrument optic

Elev: Ungureanu Elena-Oana


Clasa: 1C-AMG
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Ochiul - instrument optic

Din punct de vedere anatomic, ochiul este, dupa cum se stie, un organ deosebit de
complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzatii
vizuale. Privind însa numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un
sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasa, cristalinul si umoarea
sticloasa (vitroasa).
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Vederea la om
Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă
numită cornee, înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele
corneei se găsește irisul, un disc colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare
individ). Între cornee și iris există un lichid numit umoare apoasă. Irisul este perforat în
centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie
deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și prin urmare,
se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se mărește. În
continuare, lumina traversează cristalinul, acesta având funcția de lentila biconvexă,
apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind proiectată pe o membrană
numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a ochilor. O membrană subțire
transparentă, denumită conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o parte din
sclerotică.

Formarea imaginii
În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru
ca razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea
de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect
situat la o distanță mai mare necesită mai puțină refracție decât unul situat la o distanță
mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de refracție are loc în cornee, restul
refracției necesare având loc în cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă și
cristalin) si formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate
transformă imaginea în impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic până la
regiunea posterioară a creierului. Acesta din urmă interpretează semnalele printr-un
mecanism complex care implică milioane de neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:
1. razele de lumină își schimbă direcția;
2. o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;
3. imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și răsturnată.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Defecte de vedere
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de vedere.
Cele mai des întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:
1. Miopia este cel mai des intalnit defect de vedere, aceasta având un caracter
patologic(apare la naștere) și ia loc atunci când globul ocular al ochiului miop este mai
mare decât cel al ochiului normal, imaginea formându-se în fața retinei. Miopia este
corectată cu ajutorul lentilelor divergente.

2. Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta însă luând loc mai
rar decât miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic decât cel al
ochiului normal, în consecință imaginea formându-se în spatele retinei. Hipermetropia
este corectata cu ajutorul lentilelor convergente.

3. Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe, acesta


comportându-se în același mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea
elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile convergente.
4. Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului ocular,
acesta fiind corectat prin exerciții de întărire a musculaturii ciliare.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

5. Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta fiind
cauzată de pierderea treptată a transparenței(opacifierea) cristalinului. În cazul
cataractei congenitale, aceasta este corectată prin secționarea unei porțiuni a irisului și a
capsulei cristaliniene ori prin extragerea cristalinului și înlocuirea acestuia cu un
cristalin artificial reprezentat de către o lentilă biconvexă.
Astigmatismul este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare a corneei care
atrage după sine o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul ocular. În cazul
astigmatismului, razele de incidenta de lumină albă ce sosesc la ochi sub formă de raze
paralele vor suferi un proces intens și inegal de refracție, și prin urmare, cu cât această
refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât astigmatismul va fi considerat mai grav.
Ungureanu Elena-Oana
Clasa IC-AMG

Bibliografie

1. Anatomie si fiziologie umana descriptiva si aplicata – M. Alexandru, C.


Marcean, V-M Mihailescu, Editura Medicala.
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ochi