Aceste specificaţii nu se referă la niciun produs, în mod particular, care este furnizat sau oferit spre vânzare. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica detaliile, inclusiv culorile modelelor, cu sau fără notificare prealabilă, la momentul pe care el îl
considerã potrivit. Pot fi incluse modificări majore sau minore. Sunt depuse toate eforturile pentru a asigura exactitatea informatiilor prezentate în acest catalog. Prezenta publicaţie nu va constitui în nicio situaţie, indiferent care va fi aceasta, o ofertă
a Societăţii. Toate vânzările sunt efectuate prin dealer în conformitate cu Condiţiile de Vânzare şi de Garanţie oferite de către reprezentant, copii ale acestor condiţii putând fi obţinute la cerere. Se depun eforturi pentru a ne asigura că detaliile sunt
corecte, dar broşurile sunt pregătite şi produse cu câteva luni înainte de a fi distribuite şi, prin urmare, nu pot reflecta imediat modificările specificaţiilor sau, în cazuri izolate, a caracteristicilor unei anumite dotări. Clienţii vor fi întotdeauna sfătuiţi să
discute specificaţiile cu reprezentantul dealerului, dacă modelul avut în vedere are una din specificaţiile descrise în prezentul catalog.
Honda Trading România, Soseaua Bucuresti-Nord, nr. 10, cladirea 021 - GLOBAL CITY BUSINESS PARK, etaj 9
Localitatea Voluntari, Judetul llfov, 077190; www.hondatrading.ro
CONŢINUT
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl.
03 :DESIGN EXTERIOR
ÎNDRĂZNEŢ ŞI DISTINS
DESIGN DINAMIC
Modelul CR-V are o formă reală, puternică şi contemporană ce este scoasă în evidenţă de grila îndrăzneaţă
şi dinamică, de farurile aerodinamice şi integrate, precum şi de jantele aero din aliaj. Aşadar, indiferent de
locurile în care ajungeţi, pe drumuri de munte sau pe autostradă, vă veţi încadra întotdeauna în peisaj.
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl, cu dotare opţională Honda SENSING.
DESIGN EXTERIOR : 06
AVANSAT
STILIZAT
Liniile fluide ale noului CR-V au fost gândite cu
atenţie pentru a accentua designul şi pentru a
pune în valoare performanţele, rezultatul fiind un
aspect aerodinamic şi dinamic ce direcţionează
aerul în mod eficient pentru a îmbunătăţi
consumul de combustibil.
Detalii de design precum ornamentele cromate şi
ornamentele barei de protecţie conferă noului CR-V
personalitate şi importanţă. Marginile curbate ale
oglinzilor retrovizoare sunt în armonie cu designul
general, reducând, de asemenea, punctele moarte din
jurul autovehiculului. Designul dramatic al geamurilor
oferă vizibilitate completă, permiţându-vă nu doar să
vedeţi în exterior, dar oferind şi plăcerea de a fi văzuţi.
HAYON CU ACŢIONARE
ELECTRICĂ
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl.
E C H I PA M E N T E I N T E R I O R : 0 8
BINE ECHIPAT
ŞI BINE GÂNDIT
Desenat în mod rafinat, spaţios şi intuitiv.
Habitaclul modelului CR-V se asigură că fiecare funcţie este
poziţionată exact acolo unde aveţi nevoie, pentru ca şoferul
să deţină în permanenţă controlul. Planşa de bord elegantă
foloseşte cea mai avansată tehnologie expusă în cele mai
simple moduri, poziționând informaţiile esenţiale chiar la
vedere, pentru a fi uşor de citit.
Acest avantaj se continuă cu intelligent-Multi Information
Display (i-MID) ce vă oferă informaţii utile despre călătoria
dumneavoastră, poate fi acţionat instinctiv prin intermediul
butoanelor de pe volanul din piele*. Toate acestea, împreună
cu noul sistem Honda CONNECT, vă oferă controlul total.
CONECTAȚI ÎN PERMANENȚĂ
DESTINŞI ÎN PERMANENŢĂ
Am dezvoltat tehnologii inovative şi inteligente ce intensifică fiecare deplasare.
Noul CR-V este echipat cu noul sistem informatic şi audio Honda CONNECT ce vă menţine
conectaţi la toate lucrurile pe care le iubiţi precum muzica şi prietenii dumneavoastră, toate
prin intermediul unui ecran tactil ce poate fi controlat prin acţiuni similare unui smartphone.
Honda CONNECT oferă o excelentă conectivitate pentru a fi informaţi în permanenţă atunci
ECRAN DE ÎNTÂMPINARE PERSONALIZAT
când sunteţi pe drum, prin intermediul Wifi tethering* sau Mobile Wifi Router. Ecranul de 7”
al sistemului Honda CONNECT poate fi personalizat cu fotografiile dumneavoastră favorite.
Personalizaţi sistemul Honda CONNECT prin setarea fotografiei preferate
De asemenea, este foarte uşor să selectaţi, prin intermediul AhaTM radio, coloana sonoră
ca imagine de fundal. Ecranul poate fi personalizat pentru a se potrivi
stilului dumneavoastră.
a călătoriei dumneavoastră. Puteţi asculta, pe internet, muzica favorită şi programele radio
de pe întreg mapamondul inclusiv ştiri, ştiri privind vremea, ştiri sportive, podcasts şi cărţi
AHA™*
Aplicaţia Aha™ vă permite să vă conectaţi
lainternet radio, să accesaţi conturile
Facebook™ şi Twitter™ şi să găsiţi
hotelurile şi restaurantele din apropiere.
SISTEM NAVIGAŢIE GARMIN†
Garmin PhotoReal™ afişează următoarele intersecţii prin intermediul unor
imagini foto realiste ale intersecţiilor şi ale ieşirilor cu indicarea benzii
pentru a oferi informaţii foarte clare. Sistemul include şi rute predictive,
informaţii în timp real pentru evitarea traficului, afişarea limitelor de viteză,
clădirilor 3D, vizualizarea terenului şi multe altele.
11 : CONFORT INTERIOR
CONFORTUL
CONSTĂ ÎN DETALIU
Bine aţi venit în refugiul dumneavoastră după o zi obositoare. Spaţiul
interior al modelului CR-V a fost desenat pentru a crea un mediu liniştit, rafinat
şi relaxat. Este un spaţiu extrem de plăcut pentru a călători, fie că sunteţi şofer
sau pasager.
Materialele delicate alese pentru panourile portierelor şi pentru planşa de
bord conferă un plus de calitate, în timp ce alegerea materialelor pentru
tapiţeria scaunelor, inclusiv cea din piele de culoare neagră sau bej, conferă
cu adevărat un confort sporit. Suportul lombar acţionat electric ce dotează
scaunul şoferului şi al pasagerului poate fi reglat pentru a oferi un confort
total în timp ce conduceţi, în timp ce scaunul şofer cu funcţie de memorare a
poziţiei* permite douăsetări programabile.
* Pentru detalii suplimentare referitoare versiunile pe care sunt disponibile aceste dotări opţionale, vă rugăm să consultaţi
specificaţiile de la paginile 43-46.
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive cu tapiţerie din piele de culoare bej.
S PAȚ I U I N T E R I O R : 1 4
BANCHETA SPATE
RABATABILĂ
BUCURAȚI-VĂ DE
FLEXIBILITATE
Dezvoltat având în minte confortul si tuturor pasagerilor să ajungă odihniţi la destinaţie indiferent
adaptabilitatea, modelul CR-V este proiectat pentru de durata călătoriei.
a oferi spaţiu maxim şi flexibilitate. Inginerii noştri au Scaunele inovatoare cu rabatare dintr-o singură mişcare
început din partea frontală, creând mai mult loc pentru creează mai mult spaţiu dintr-o singură mişcare. Prin
picioarele şoferului şi pasagerului şi o vizibilitate mai simpla acţionare a manetei din spate sau a mânerului
bună, făcându-vă să vă simţiţi confortabil şi încrezători din partea laterală a scaunului pasagerului, scaunele
atunci când conduceţi. posterioare se rabatează creând instantaneu o bază netedă,
Bancheta posterioară, împreună cu spătarul rabatabil deschizând un spaţiu în portbagaj de 1146 litri*.
şi liniile curbate ale portierelor, creează mai mult spaţiu Bancheta posterioara divizată 60:40 se rabatează pentru a
pentru ca pasagerii să se poată relaxa. Rezultatul final oferi un spaţiu de depozitare mai mare şi flexibilitatea de a
este un spaţiu deschis şi extrem de adaptabil ce permite transporta o gamă diversă de obiecte.
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive cu tapiţerie din piele de culoare bej.
TEHNOLOGIE AVANSATĂ
EFICIENŢĂ ADEVĂRATĂ
Modelul CR-V este plin de idei şi tehnologii inovatoare ce conlucrează
pentru a spori eficienţa.
Spre exemplu, inovatorul motor 1.6 i-DTEC disponibil pe modelul CR-V cu
tracţiune integrală, ce dezvoltă 160 CP, un cuplu de 350 Nm şi un nivel al
emisiilor CO2 de doar 129 g/km pentru transmisia manuală şi 134 g/km pentru
transmisia automată. O putere mai mare şi un cuplu mărit ce vă stă la dispoziţie
oricând aveţi nevoie fără a compromite consumul de combustibil.
O altă tehnologie este sistemul 4WD controlat electronic. Având în vedere că
tracţiunea anterioară este modalitatea standard pentru condiţii obişnuite de
deplasare, sistemul 4WD al noului CR-V intră în acţiune atunci când se pierde
tracţiunea datorită suprafeţelor ude, cu gheaţă sau alunecoase. Ţinând cont
de faptul că acest sistem îmbunătăţit monitorizează în permanenţă suprafaţa
carosabilului, acesta se asigură că puterea este oferită doar atunci când roţile au
nevoie de acest lucru, consumând puţin combustibil şi, în acelaşi timp, oferind
aderenţă şi stabilitate.
Dezvoltarea lină de putere nu este responsabilitatea motorului şi a sistemului
4WD. Iată de ce am introdus posibilitatea de alege noua transmisie automată
în 9 trepte de viteză pentru avansatul motor diesel 1.6 litri. Nouă trepte de
viteză înseamnă că raportul adecvat este disponibil în permanenţă, accelerarea
şi decelerarea fiind line, îmbunătăţind răspunsul motorului şi consumul de
combustibil şi reducând nivelul de emisii.
TRANSMISIE AUTOMATĂ ÎN 9
TREPTE DE VITEZĂ
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl, cu dotare opţională Honda SENSING.
P E R F O R M A N ȚĂ : 1 8
ÎNCERCATĂ ŞI TESTATĂ
PERFORMANȚĂ
La Honda, luăm un motor şi îl lăsam să funcţioneze
la putere maximă. Nu timp de câteva ore, ci zile
întregi. Apoi le răcim, şi le încălzim. Iar şi iar.
Apoi, îl demontăm şi verificăm în detaliu fiecare componentă
pentru a verifica dacă funcţionează cum ar trebui. Absurzi?
Posibil. Obsesivi? Cu siguranţă. Dar rezultatele vorbesc de
la sine. Motorul pe benzină 2.0 i-VTEC 155 CP este echipat
cu Variable Timing and Lift Electronic Control pentru a oferi
puterea maximă la turaţii ridicate şi un consum redus de
combustibil la turaţii reduse. Este disponibil cu transmisie
automată în 5 trepte de viteză cu tracţiune integrală sau cu
transmisie manuală în 6 trepte de viteză, cu tren de rulare
2WD sau 4WD.
Inovativul motor diesel 1.6 i-DTEC vă oferă un echilibru
perfect între performanţă şi eficienţă, este disponibil în
versiunea 120 CP 2WD şi în versiunea 160 CP 4WD, acesta
oferă senzaţii mai plăcute la condus şi o agilitate mai mare
decât cea oferită de alte motoare diesel, dezvoltând un cuplu
de 350 Nm şi având un nivel de emisii de doar 115 g/km.
Transmisia automată în 9 trepte de viteză este disponibilă
cu tehnologia noastră avansată 4WD, în timp ce transmisia
manuală în 6 trepte de viteză este oferită atât pe modelele
2WD cât şi pe cele 4WD. Credem că motorul 1.6 i-DTEC
poate reprezenta viitorul motoarelor diesel; îl numim Earth
Dreams Technology (tehnologie Earth Dreams).
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl cu dotare opţională Honda SENSING.
1 9 : E F I C I E N ȚĂ
BUTON ECON
Vă rugăm să reţineţi că imaginea are doar scop ilustrativ şi poate diferi în funcţie de motorizare, transmisie şi tehnologii opţionale existente pentru fiecare
versiune.
SAFETY : 22
SUNTEM HOTĂRÂTI SĂ
FIŢI ÎN SIGURANŢĂ
MOTION ADAPTIVE - ELECTRIC POWER STEERING
TEMPORIZARE LUMINI O multitudine de tehnologii conlucrează la noul CR-V,
Motion Adaptive-Electric Power Steering (MA-EPS) este o tehnologie nouă ce oferindu-vă siguranţă dumneavoastră şi pasagerilor.
funcţionează împreună cu sistemul Vehicle Stability Assist (VSA – controlul stabilităţii Cunoscute uneori sub numele lumini de
întâmpinare, acest sistem vă permite să lăsaţi
Honda este decisă să construiască cele mai bune sisteme de
şi tracţiunii) (pagina 24); în cazul supravirării (de obicei pe zăpadă sau pe suprafeţe siguranţă, majoritatea dintre ele fiind dotări standard pe întreaga
cu gheaţă), măreşte efortul necesar pentru a vira spre interiorul curbei şi uşurează farurile aprinse timp de până la 60 secunde după
oprirea motorului, luminându-vă drumul. gamă de modele, aşa cum este atestat şi de către cele 5 stele Euro
efortul contravirării in direcţia opusă, aplicând în acelaşi timp forţă de frânare doar pe
NCAP obţinute de modelul CR-V, clasificarea maximă disponibilă în
roţile exterioare. Cu alte cuvinte, vă ajută să conduceţi in mod corect şi, desigur, în
control complet. cadrul acestor teste de impact independente. Tehnologia inteligentă
funcţionează ori de câte ori conduceţi noul CR-V şi, de cele mai
ACTIVE CORNERING LIGHTS∆
multe ori, nici nu veţi şti că este acolo, chiar şi atunci când o utilizaţi.
Cu cât vedeţi mai repede schimbările de pe Este vorba despre control cooperativ, fiecare sistem de siguranţă
SCAUNE ANTERIOARE CU FUNCŢIE DE REDUCERE A
carosabil, cu atât mai repede puteţi reacţiona, în conlucrând cu celelalte pentru a oferi şoferului un suport constant.
IMPACTULUI
special pe drumurile întunecate sau cu lumină
slabă. Funcţia Active Cornering Light luminează
virajul pe care urmează să îl luaţi, din momentul
în care semnalizaţi sau rotiţi volanul.
A treia etapă:
Lane Departure Warning(avertizare Este aplicată o forţă uşoară de frânare, şi, dacă un accident este în continuare
depăşire bandă de circulaţie) iminent, sistemul Collision Mitigation Braking aplică o forţă mai mare de
frânare.
Blind Spot Information (avertizare Atunci când liniile de delimitare bandă de
unghi mort) circulaţie sunt detectate şi autovehiculul
deviază de la banda de circulaţie fără
Această inovaţie vă avertizează atunci când a semnaliza, sistemul Lane Departure
sunt detectate autovehicule în unghiul mort Warning vă avertizează prin intermediul
pentru ca schimbarea benzii de circulaţie alertelor sonore şi vizuale.
sau depăşirea să fie mai sigure.
Highbeam Support System Cross Traffic Monitor
Acest sistem evaluează condiţiile de A patra etapă:
Forward Collision Warning (avertizare Atunci când este cuplat marşarierul,
deplasare din jurul dumneavoastră şi Sistemul de frânare activează şi sistemul de pretensionare ce va
coliziune frontală) sistemul Cross Traffic Monitor poate detecta acţiona centurile de siguranţă cu o forţă suficientă pentru a vă reţine
comută automat între luminile de drum şi autovehiculele ce se apropie din orice pe dumneavoastră şi pasagerul anterior pe scaune şi pentru a reduce
În cazul în care camera detectează un vehicul în faţă, luminile de întâlnire parte şi avertizează şoferul despre pericolul * Pentru detalii suplimentare referitoare versiunile pe care sunt disponibile aceste impactul.
sistemul avertizează producerea unei posibile coliziuni
iminent. Avertizarea apare pe ecranul i-MID. dotări opţionale, vă rugăm să consultaţi specificaţiile de la paginile 43-46.
†Sistemul City-Brake Active funcţionează la o viteză cuprinsă între 5km/h – 32km/h frontale, oferind şoferului timp suficient pentru a acţiona.
CUM ARATĂ
AUTOVEHICULUL
DUMNEAVOASTRĂ CR-V?
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC Executive, culoare Passion Red Pearl cu dotare opţională Honda SENSING.
27 : GAMA DE MODELE
Versiunea Lifestyle
Bare plafon Geamuri fumurii
1.6 i-DTEC 160CP 4WD Aspectuoase şi practice, la fel Geamurile fumurii
ca şi modelul CR-V. oferă un spaţiu privat
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză şi reduc cantitatea de
Transmisie automată în 9 trepte de viteză Active Cornering lumină ce pătrunde în
Lights interiorul autovehiculului
1.6 i-DTEC 120CP 2WD dumneavoastră CR-V.
Vă ajută să vedeţi
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză
drumul din faţă prin
luminarea virajului pe
2.0 i-VTEC 155CP 4WD care urmează să îl
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză abordaţi din momentul
Transmisie automată în 5 trepte de viteză în care semnalizaţi sau
Faruri HID rotiţi volanul.
Jante aliaj 18”
Oferă o lumină puternică
Airbag şofer i-SRS, airbag pasager SRS, airbag
pentru a facilita condusul
lateral (faţă) şi airbaguri laterale tip cortină
pe timp de noapte şi
Sistem Anti-Lock Braking (ABS) şi Brake Assist
creează un aspect
(BA)
emblematic şi individual
Sistem City-Brake Active
pentru autovehiculul
Sistem de alarmă and imobilizator electronic
dumneavoastră CR-V.
pornire motor
Bare plafon
Faruri HID cu orientare automată şi spălător faruri
Lumini de întâmpinare (funcţie coming home/
leaving home)
Lumini de zi (LED)
Highbeam Support System
Active Cornering Lights (ACL)
Proiectoare ceaţă
Faruri cu aprindere automată Trailer Stability Assist (TSA - controlul stabilităţii la
Ştergătoare parbriz cu senzor ploaie tractare) Dotări opţionale:
Oglindă retrovizoare interioară electrocromată Hill Start Assist (HSA - sistem de asistenţă la pornirea Honda cusistem navigaţie Garmin & CD player
Geamuri fumurii din rampă)
Oglinzi retrovizoare exterioare, acţionate electric Hill Descent Control (HDC - sistem de asistenţă la
şi rabatabile cu funcţie înclinare coborâre)Δ Pachet Advanced Driver Assistance (ADAS), ce include:
Senzori parcare anteriori şi posteriori Padele schimbare trepte vitezăΔ • Forward Collision Warning (avertizare coliziune
Volan multifuncţional din piele, reglabil pe Sistem Idle Stop■ ( Nu este disponibil pe 2.05AT ) frontală)
înălţime şi adâncime Sistem Cruise Control cu limitator de viteză
• Sistem Traffic Sign Recognition (sistem recunoaştere
Tapiţerie piele/Alcantara, cu scaune anterioare Honda CONNECT cu ecran tactil 7” cu: tuner AM/FM/
încălzite DAB, internet radio, integrare aplicaţie Aha™ *, navigare semne rutiere)
Banchetă posterioară divizată 60/40 rabatabilă pe internet* • Lane Departure Warning (avertizare depăşire bandă Lumină ambientală
Scaun şofer & pasager cu reglare manuală pe Sistem Bluetooth™ Hands Free Telephone (HFT)* de circulaţie) Sistem audio în portieră şi în zona
înălţime Sistem audio performant cu 6 difuzoare Blind Spot Information (avertizare unghi mort) picioarelor
Suport lombar acţionat electric scaun şofer şi 2 x USB Jack/HDMI Jack performant
pasager Prize accesorii tablou de bord, consolă centrală şi Cross Traffic Monitor Lumină slabă, de culoare
Lumină ambientală portieră şi zonă picioare portbagaj Bucuraţi-vă de un sunet albastră, ce iluminează zona
şofer/pasager Highbeam Support System de calitate prin intermediul compartimentului portierei precum
SCAUNE ALCANTARA performantului sistem audio
Sistem climatizare cu două zone şi zona picioarelor.
intelligent-Multi Information Display (i-MID)
**Conectivitatea pentru aplicaţia AhaTM (inclusiv internet radio) şi pentru navigarea pe internet este făcută prin Wifi tethering sau Mobile Wifi Router. Prin utilizarea
aplicaţiilor Honda pot exista costuri suplimentare privind utilizarea datelor şi serviciilor de roaming pe Honda CONNECT. Vă recomandăm să verificaţi abonamentul IMAGE BEING CREATED
de 320W.
dumneavoastră de telefonie mobilă. Funcţia de navigare pe internet poate fi utilizată doar atunci când autovehiculul staţionează. Notă: Honda CONNECT este activată
Cameră video pentru deplasarea în marşarier MirrorLink (această funcţie este disponibilă doar dacă telefonul mobil al utilizatorului este compatibil cu Honda CONNECT MirrorLink). 2WS2012029KG
Vehicle Stability Assist (VSA - controlul stabilităţii *Pentru lista completă a telefoanelor compatibile, consultaţi pagina www.hondahandsfree.com. † Folosiţi întotdeauna dispozitivele USB recomandate. Este posibil ca Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Lifestyle culoarea Polished Metal Metallic.
anumite dispozitive USB să nu funcţioneze cu acest sistem audio.
şi tracţiunii) Δ Doar pentru transmisia automată. ■ Doar pentru transmisia manuală. Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Lifestyle, culoare Polished Metal Metallic.
31 : GAMA DE MODELE
Versiunea Elegance
1.6 i-DTEC 160CP 4WD
Ştergătoare parbriz cu
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză
senzor ploaie Volan din piele Senzori de parcare
Transmisie automată în 9 trepte de viteză Senzorii de parcare,
Ştergătoarele parbriz cu Oferă modelului dumneavoastră
faţă şi spate, facilitează
1.6 i-DTEC 120CP 2WD senzor ploaie se activează CR-V o notă de lux. parcarea în spaţii
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză atunci când este detectată strâmte. Un sunet ciclic
devine din ce în ce mai
umiditate pe parbriz şi insistent pe măsură
2.0 i-VTEC 155CP 2WD/4WD
reglează automat viteza ce vă apropiaţi de un
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză obiect.
de funcţionare, dacă este
Transmisie automată în 5 trepte de viteză (doar Honda CONNECT
4WD) necesar.
Sistem infotainment intuitive
Jante aliaj 17” cu touchscreen.
Airbag şofer i-SRS, airbag pasager SRS, airbag
lateral (faţă) şi airbaguri laterale tip cortină
Sistem Anti-Lock Braking (ABS) şi Brake Assist
(BA)
Sistem City-Brake Active
Sistem de alarmă and imobilizator electronic
pornire motor
Lumini de întâmpinare (funcţie coming home/
leaving home)
Lumini de zi (LED)
Faruri cu halogen şi spălător de faruri
Proiectoare ceaţă
Faruri cu aprindere automată
Hill Start Assist (HSA - sistem de asistenţă la pornirea din Optional:
Ştergătoare parbriz cu senzor ploaie
rampă) Honda cusistem navigaţie Garmin & CD player
Oglinzi retrovizoare exterioare, acţionate electric
Sistem Idle Stop (nu este disponibil pe versiunea 5AT
şi rabatabile cu funcţie înclinare
benzină) Pachet Advanced Driver Assistance (ADAS), ce include:
Senzori parcare anteriori şi posteriori
Hill Descent Control (HDC - sistem de asistenţă la coborâre) • Forward Collision Warning (avertizare coliziune
Volan multifuncţional din piele, reglabil pe
Δ frontală)
înălţime şi adâncime
Padele schimbare trepte vitezăΔ • Sistem Traffic Sign Recognition (sistem recunoaştere
Tapiţerie scaune din material textil, cu scaune
Sistem Cruise Control cu limitator de viteză semne rutiere)
anterioare încălzite
Honda CONNECT cu ecran tactil 7” cu: tuner AM/FM/DAB, • Lane Departure Warning (avertizare depăşire bandă
Scaun şofer cu reglare manuală pe înălţime
internet radio, integrare aplicaţie Aha™ *, navigare pe de circulaţie) Faruri cu aprindere
Suport lombar acţionat electric scaun şofer şi
pasager
internet* • Blind Spot Information (avertizare unghi mort) automată
Patru difuzoare • Cross Traffic Monitor Proiectoare ceaţă
Banchetă posterioară divizată 60/40 rabatabilă Luminile se aprind automat
Sistem Bluetooth™ Hands Free Telephone (HFT)*
Sistem climatizare cu două zone CAMERĂ VIDEO PENTRU MERS ÎNAPOI Oferă lumină atunci când luminozitatea
2 x USB Jack/HDMI Jack scade semnificativ.
intelligent-Multi Information Display (i-MID) suplimentară în situaţii
Prize accesorii tablou de bord, consolă centrală şi portbagaj
Cameră video pentru deplasarea în marşarier de vizibilitate scăzută,
Vehicle Stability Assist (VSA - controlul stabilităţii şofatul devenind astfel
**Conectivitatea pentru aplicaţia AhaTM (inclusiv internet radio) şi pentru navigarea pe internet este făcută prin Wifi tethering sau Mobile Wifi Router. Prin utilizarea aplicaţiilor Honda
şi tracţiunii) pot exista costuri suplimentare privind utilizarea datelor şi serviciilor de roaming pe Honda CONNECT. Vă recomandăm să verificaţi abonamentul dumneavoastră de telefonie mobilă. mult mai uşor şi mai
Funcţia de navigare pe internet poate fi utilizată doar atunci când autovehiculul staţionează. Notă: Honda CONNECT este activată MirrorLink (această funcţie este disponibilă doar sigur.
Trailer Stability Assist (TSA - controlul stabilităţii dacă telefonul mobil al utilizatorului este compatibil cu Honda CONNECT MirrorLink).
*Pentru lista completă a telefoanelor compatibile, consultaţi pagina www.hondahandsfree.com. † Folosiţi întotdeauna dispozitivele USB recomandate. Este posibil ca anumite Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 2WD Elegance culoarea Golden Brown Metallic cu jante de aliaj de 17”.
la tractare) dispozitive USB să nu funcţioneze cu acest sistem audio.
Δ Doar pentru transmisia automată. ■ Doar pentru transmisia manuală. Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 2WD Elegance, culoare Golden Brown Metallic, cu jante aliaj 17".
33 : GAMA DE MODELE
Suport lombar şi
suport lateral, acţionat
Versiunea Comfort Scaune încălzite electric, scaun şofer
Atât scaunul şoferului cât şi cel al Suportul lombar şi suportul
pasagerului includ două etape de lateral al scaunului şofer pot
Sistem automat climatizare fi reglate pentru a oferi un
1.6 i-DTEC 120cp 2WD încălzire.
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză Sistemul va menţine, în nivel ridicat de confort şi de
mod automat, habitaclul la o suport.
2.0 i-VTEC 155cp 2WD/4WD
temperatură setată.
Transmisie manuală în 6 trepte de viteză
TAPIŢERIE
SIMŢITI-VĂ BINE ÎN INTERIOR
Indiferent de culoare pe care o alegeţi pentru
autovehiculul dumneavoastră CR-V, puteţi fi
sigur că tapiţeria de cea mai bună calitate o va
complementa perfect.
Lifestyle - • - -
Elegance • - - -
Comfort • - - -
O viaţă colorată
Culoarea autovehiculului dumneavoastră este
importantă pentru dumneavoastră, prin urmare este
importantă şi pentru noi.
Preferaţi Crystal Black sau White Orchid? Passion Red Pearl
sau Urban Titanium? Dispunând de o gamă variată de culori
să puteţi alege, există întotdeauna o culoare care să se Polished Metal Metallic Crystal Black Pearl White Orchid Pearl
potrivească stilului şi caracterului dumneavoastră.
Modelele prezentate sunt 1.6 i-DTEC 4WD Executive cu dotare opţională Honda SENSING.
39 : P
O AP CT IHOENT SE Ș I D O T Ă R I O P Ț I O N A L E
OPTIONS
în evidenţă noul model prin siguranţă, securitate şi durabilitate. PACHETUL CONȚINE:
• Organizator portbagaj Premium
PACHET AERO
Pentru un aspect sofisticat și o
imagine impunătoare.
PACHETUL CONȚINE:
• Bara fata Aero
• Eleronhayon
• Treptelaterale
Pentru a vedea toate accesoriile disponibile descărcați aplicația de pe iTunes™ and Google Play™ ➞
4 1 : PA C H E T E Ș I D OTĂ R I O P Ț I O N A L E
1. 17” CORVUS
2. 18” HYDRA
3. 19” CURSA
4. 19” SIRIUS
5. 19” VEGA
6. 19” ORION
4. 5. 6.
PACHET CONVENIENCE
Pachetul Convenience însumează o lista de accesorii
menită să vă protejeze mașina împotriva zgârieturilor,
a noroiului și nisipului.
PACHETUL CONȚINE:
• Ornamente de protecție laterale
• Tavă portbagaj
• Portbagaj plafon
CÂRLIG REMORCARE
SUPORT TABLETĂ Cârligul de remorcare vă permite sa tractați o rulotă sau o remorcă
HONDA 3D SOUND TREPTE LATERALE
Vizionați filme, verificați emailul, jucați jocuri pe tabletă sau pe iPad Cu toții ne dorim ca sistemul audio al mașinii noastre sa reproducă fidel Pentru a urca și a coborî mai ușor din masinș am conceput treptele laterale
având o capacitate maximă de tractare de 2000 kg în funcție de
de diferite dimensiuni folosind un suport stilat de prindere a tabletei muzica pe care o ascultăm fie că vorbim de melodii înregistrate în studio integrate care conferă nu doar funcționalitate, dar și stil.
motorul și transmisia autovehiculului dumneavostră. Capacitatea
poziționat la nivelul ochilor și atașat în spatele tetierelor față. Suportul sau de melodii înregistrate în concerte live. Prin adăugarea unui sistem de
maximă de încărcare pe vertical este de 100kg. EXISTĂ DOUĂ TIPURI DISPONIBILE:
poate fi folosit atât în poziție landscape cât și portrait și poate fi rotit procesare digitală a sunetului la sistemul audio standard, puteți îmbunătăți
• Stylish (asimetrice)
EXISTĂ TREI TIPURI DE CÂRLIGE DE TRACTARE: experiența audio la cea pe care o aveți întro sală de concert.
sau înclinat pentru a obține o poziție convenabilă. • Full (simetrice)
• Fix • Detașabil • Retractabil Pentru a vedea toate accesoriile disponibile descărcați aplicația de pe iTunes™ and Google Play™ ➞
4 3 : S P E C I F I C AȚ I I
1685 mm
Scaun pasager cu suport lombar ● ● ● ● ● ● ● ●
Scaune fata incalzite ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
Bancheta spate pliabila 60/40 dintr-o
singura miscare ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
URMEAZĂ-ŢI
VISELE
Visele pot fi puternice, vă determină să obţineţi mai mult, să exploraţi idei şi tehnologii noi, şi
să descoperiţi noi modalităţi de a soluţiona problemele. Ele pot reprezenta o inspiraţie pentru
proiectarea şi construirea unui adevărat supercar precum dramaticul nou model NSX sau pentru
dorinţa de a crea sportivul model Civic.
Dorinţa de a oferi o viaţă mai bună persoanelor le-a oferit robotul umanoid numit ASIMO, aeronava
HondaJet şi a creat unele dintre cele mai populare motociclete de pe planetă. Cunoştinţele pe
care le-am dobândit din lucrurile pe care le-am făcut şi le-am învăţat, este prezentă în tot ceea ce
facem, inclusiv în modelul CR-V.
Modelele prezentate sunt Civic 5 uşi Sport, culoare Brilliant Sporty Blue Metallic şi conceptul NSX.
Modelul prezentat este 1.6 i-DTEC 4WD Executive, culoare Passion Red Pearl.