1

Fabula

Fabula este o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care
autorul, personificând animalele, plantele, fenomenele naturii și lucrurile, satirizează anumite
năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli umane cu scopul de a le îndrepta. Ea are
următoarea structură: întamplarea propriu-zisă și morala. Înlocuirea universului uman cu cel
animalier se realizează prin alegorie și personificare, figuri de stil central în această specie.

Model

Ursul si vulpea

de Grigore Alexandrescu

„Ce bine au sa mearga trebile în padure,

Pe împaratul tigru cînd îl vom rasturna
Si noi vom guverna —
Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o sa jure
Ca nu s-a pomenit
Un timp mai fericit.“
— „Si-n ce o sa stea oare
Binele acest mare?“
Îl întreba.
„În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tîlharia avem sa le stîrpim,
Si legea criminala s-o îmbunatatim;
Caci pe vinovati tigrul întîi îi judeca
S-apoi îi sugruma.“
— „Dar voi ce-o sa le faceti?“
— „Noi o sa-i sugrumam
S-apoi sa-i judecam.“

Cutare sau cutare,

Care se cred în stare
Lumea a guverna,
Daca din întîmplare
Ar face încercare,
Tot astfel ar urma.
 2

Opera literară “Ursul și vulpea” este o fabulă deoarece are trăsăturile acestei specii: creație
epică în versuri ce satirizează defecte general-umane cu scopul de a le corecta, structură
specifică (întâmplare propriu-zisă și morală), număr mic de personaje întruchipand tipologii
umane.

În primul rând, fiind operă epică, ideile și sentimentele autorului sunt transmise în mod indirect
prin intermediul acțiunii, al personajelor și al naratorului. Acțiunea este dezvăluită în prima parte
a textului, fiind prezentată printr-o alegorie. Naratorul relatează la persoana a III-a o întâmplare
ce se petrece într-o pădure: animalele complotează pentru a-l îndepărta de la tron pe împăratul
tigru deoarece guvernarea acestuia presupune abuz, tâlhărie și lege criminală. Ursul, care
dorește să îi ia locul, îi prezintă vulpii metodele sale de a guverna, care sunt și mai drastice
decât ale predecesorului: “-Noi o să-I sugrumăm/ Și-apoi o să-I judecam”. A două secvența
concentrează morală: schimbările politice nu presupun neapărat un mod de guvernare mai bun.

În al doilea rând, defectele umane sunt satirizate prin intermediul unor personaje din lumea
animalelor, acestea fiind simbolice, în număr mic și reprezentând tipologii umane. De exemplu,
ursul este tipul omului care complotează, dorind să îl înlăture de la putere pe cel ce o deține;
una dintre trăsăturile ce îl definesc este invidia. Tigrul, ce apare în ipostaza de împărat,
reprezintă conducătorul ce guvernează în mod tiranic și permite abuzuri ca tâlhăria și legea
criminală. Vulpea este cel ce ascultă, dar și omul ce se teme de consecințele pe care le-ar
putea avea opinia sa dacă ar fi exprimată.Înlocuirea universului uman cu cel animalier se
realizează prin alegorie și personificare, figuri de stil central în această specie. De asemenea,
se remarcă predominant dialogului care conferă textului character de scenetă.

În concluzie, prin satirizarea unor defecte umane cu scopul de a le corecta, prin substituirea
lumii umane cu cea a animalelor și prin prezența unei structure specific, textul dat este o fabulă.

Leul la vȃnat
de I.Andreievici Krȋlov

“Fiind megieşi din întâmplare,

Leul, vulpea, lupul şi un câine,
S-au alcătuit toţi între sine
Să meargă la vânătoare
Şi ce va prinde fieştecare
Să puie tot la un loc, şi apoi în patru părţi
Să împartă tot vânatul, ca nişte tovarăşi drepţi.
Deci nu ştiu cum şi ce fel vulpea mai întâi au prins
Un cerb mare şi hrănit,
 3

Şi îndată la consoţii au trimis,

Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit.
S-au strâns toţi, vine şi leul şi ghearele îşi arată,
La tovarăşi slut priveşte,
Şi însuşi el se găteşte
Vânatul prins să împartă.
Deci rupând cerbul îndată,
Zice: <<Noi toţi suntem patru, apoi luaţi sama bine,
Căci după cum ne-am alcătuit,
Un pătrar mie mi se cuvine,
Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreşit;
A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare,
Iar la pătratul al patru, care laba va întinde,
Eu îi spun mai înainte
Că tot de brânca mea moare.>>

În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărăşeşte,

Căci câştigul îl răpeşte de-a pururea cel mai tare,
Iar la pagubă cel slab parte are,
Şi nici să se jeluiască îndrăzneşte.”

Raluca Nevschi

Doi raci
de Alecu Donici

„— Ei, vezi, mă rog, ce nătărău!

Tot înapoi se da.
Așa un rac pe fiul său
Odată ocara.
— O, bunul meu părinte!
Răspunse racul fiu —
Cum mergi tu înainte?
Ma iartă că nu stiu.
Si dar, te rog, mă-nvață;
Dă-mi pildă drept povață,
Și-apoi, eu după tine
Voi merge foarte bine.
 4

E grea pretenția fără exemple bune,

Să fie cineva desavârsit în lume.”

Andreea Gheorghiță
Uliul și găinile

de Grigore Alexandrescu

«Ion prinse un uliu şi, ducându-l acasă,

Îl legă cu o sfoară,
Lângă coteţ afară.
De o vecinătate aşa primejdioasă
Găini, cocoşi şi gâşte întâi se îngroziră,
Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obişnuiră,
Începură să vie cât colea să-l privească,
Încă şi să-i vorbească.

Uliul cu blândeţe le primi pe toate;

Le spuse că se crede din suflet norocit
Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit.
Dar îi pare rău foarte căci el însuşi nu poate
La dumnealor să vie,
Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.

Mai adăugă însă că dacă dumnealor

Îi vor da ajutor
Ca să poată scăpa,
El le făgăduieşte

- Şi Dumnezeu cunoaşte cum vorba şi-o păzeşte -

Că la orice primejdii va şti a le-ajuta:
Încă din înălţime, el le va da de ştire,
Când asupră-le vulpea va face năvălire.

Astă făgăduială
Nu mai lăsă-ndoială;
Şi găinile proaste, ce doreau să găsească
Pe cineva destoinic să va să le păzească,
S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară,
Şi cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară.
Uliu-şi luă zborul. Dar se întoarse-ndată
Şi răpi o găină, pe urmă două, trei,
Pe urmă câte vrei.
 5

"Ce pază este asta? strigă una cu jale,

Vorba măriei tale
Era să ne păzeşti,
Iar nu să ne jertfeşti."

- "O! eu ştiu foarte bine cuvântul ce v-am dat,

Şi ce fel m-am jurat.
Dar când mă juram astfel, eram legat, supus,
Acum însă sunt slobod şi vă vorbesc de sus".

Eu, de-aş fi fost găină, nu l-aş fi slobozit:

Dumnealor au făcut-o şi văz că s-au căit.
Uliii sunt cinstiţi,
Când sunt nenorociţi»

Vulpea în livadă

de Alexandru Donici

,,O vulpe a intrat odată

Flămândă în livadă.

Și poamele văzând, frumoase, coapte bine,

S-a bucurat prea mult în sine,
Dar bucuria ei au fost în mâini străine:
Că prunele pe crengi cam susușor era

Și nu se scutura.
Umblând ea în zadar mai bine de un ceas,
A zis aceste către prune:
— Cum v-am găsit, așa vă las,

Măcar că la privit vă arătați prea bune,

Dar verzi, în loc să folosiți,
Voi dinții strepeziți.

Un adevăr de mult văzut,

Că neavând prilej ca să ne folosim
De-un lucru ce ne e plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi găsim.’’