Sunteți pe pagina 1din 72

CUPRINS

Argumentul .........................................................................................................................pag. 4
CAP.I. Îngrijirea pacientului cu cancer de prostată .........................................................pag. 5
1.1. Anatomia şi fiziologia prostatei .............................................................................pag. 5
1.2. Cancerul de prostată ..............................................................................................pag. 9
1. Definiţie ................................................................................................................pag. 9
2. Etiologie ..............................................................................................................pag.
10
3. Etiopatogenie ......................................................................................................pag.
10
4. Patogenie ............................................................................................................pag. 11
5. Fiziopatogenie ....................................................................................................pag. 12
6. Diagnostic clinic .................................................................................................pag.
13
7. Diagnostic paraclinic .........................................................................................pag. 13
8. Diagnostic diferenţial .........................................................................................pag. 15
9. Evoluţie şi prognostic .........................................................................................pag. 16
10. Tratament ..........................................................................................................pag.
17
CAP.II. Îngrijiri generale și speciale ...............................................................................pag. 26
2.1. Internarea pacientului în spital ............................................................................pag. 26
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului .............................................pag. 26
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului ......................................................pag. 27
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului ..............................pag. 28
2.5. Alimentația pacientului ........................................................................................pag. 32
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului ................................pag. 33
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice ....................................................pag. 34
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecţiune .....pag. 35
2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii .........................................pag. 42
2.10. Educaţia pentru sănătate ....................................................................................pag.
45
2.11. Externarea pacientului .......................................................................................pag. 45
CAP.III. Studii de caz .......................................................................................................pag. 47
Cazul 1. Plan de îngrijire ............................................................................................pag. 47
Cazul 2. Plan de îngrijire ............................................................................................pag. 59
Cazul 3. Plan de îngrijire ............................................................................................pag. 67
CAP.IV. Concluzii ............................................................................................................pag. 78
Bibliografie ......................................................................................................................pag. 80

2
Argumentul

MOTTO: “Organismul uman este un sistem cibernetic.”


(Norbet Wiener)

Liga Română de Cancer estimează că în România sunt diagnosticate anual 177 de


cazuri noi de cancer de prostată şi că aproximativ 7,3% din bărbați mor anual din această
cauză. Cancerul de prostată reprezintă a doua cauză de deces prin cancer după cancerul
pulmonar.
Odată cu înaintarea în vârstă, după 50-60 de ani, leziunile inflamatorii se răresc, dar
încep să apară adenomul de prostată, tumora benignă, mai rar cancerul de prostată.
Geneza adenomului, ca a oricărei tumori, este necunoscută.
Adenomul de prostată se dezvoltă după vârsta de 50 de ani, mai rar la o vârstă mai
mică. Are o evoluție lentă și progresivă. Poate evolua ani întregi absolut tăcut, sau
determinând tulburări ușoare, care nu atrag atenția individului.
Complicații spontane se pot produce în evoluția adenomului ca: infecția adenomului
sau adenomita, rupturi vasculare, care provoacă hemoragii mici sau mai abundente, mai rar
cancerizarea adenomului.
În apariția adenomului nu se poate vorbi de o profilaxie, pentru că nu se cunoaște
cauza sau cauzele apariției lui. Putem însă vorbi de o profilaxie a complicațiilor pe care le
poate determina și aceasta este realizată prin urmărirea periodică a adenomului și tratamentul
chirurgical aplicat la timp.

3
CAP.I. Îngrijirea pacientului cu cancer de prostată

1.1. Anatomia şi fiziologia prostatei

Aparatul genital masculin e reprezentat de: testicul, cordonul spermatic, penis,


vezicule seminale și prostată.
Testiculul este o formațiune pereche exocrină (producător de spermatozoizi) și în
acelaşi timp o glandă endocrină (secretă testosteron). Este situat în mod normal în bursa
scrotală, de care este atașat prin ligamentul scrotal și are forma unui ovoid turtit.

Cordonul spermatic cuprinde conducte excretoare ale spermatozoizilor și lichidului


spermatic. Ele se împart în: intratesticulare (tubi drepți și rețeaua testiculară), extratesticulare
(canalele eferente, canalul epididimar, canalul deferent și canalul ejaculator).
Penisul este organul genital extern cu dublă funcție: genitală și urinară. El este
constituit din doi corpi cavernoși și corpul spongios, care înconjoară complet uretra.
Vezicula seminală este un organ pereche situat lateral de ampula canalului deferent.
Are formă ovoidală și secretă un lichid care participă la formarea lichidului spermatic
Prostata - este un organ glandular și fibromuscular.
Are forma unei ”trefle” cu baza superior și vârful inferior, are lungimea de 3-4 cm,
lățimea 4-4,4 cm, grosimea 2,6 cm și o greutate de aproximativ 20 grame. Prostata prezintă o
tunică fibromusculară periferică, cu septuri trimise interior, ce o separă în lobuli.

4
Lobulii se grupează într-un număr variabil și prin hiperplazie pot forma:
- lobul anterior, situat înaintea uretrei, dezvoltat foarte rar în hipertrofiile
adenomatoase, conține puține elemente glandulare
- lobul median, se dezvoltă în partea superioară, spre colul vezical, ceea ce determină o
întindere mai mare de țesut glandular și acționează ca o veritabilă clapetă la nivelul acestuia
- lobul posterior, situat în spatele lobului median: formează tot peretele posterior care
se palpează la tușeul rectal
- doi lobi lateral, grupând glandele periuretrale și formează o mare cantitate de țesut în
hiperplaziile de prostată care vor determina compresiunea uretrei prin apariția: hiperplaziei
benigne va produce o condensare periferică ”capsulă chirurgicală” ce reprezintă un veritabil
plan de clivaj în intervenţiile operatorii pentru adenomul de prostată.

Raporturi anatomice
Prostata este înconjurată de fascia endopelvină care, prin condensare formează capsula
prostatică. Anterior se remarcă ligamentele puboprostatice iar posterior, fascia recto-vezicală
Denonvilliers reprezentată de două foițe: una anterioară, care tapetează intim prostata și
veziculele seminale și una posterioară, rezultată din condensarea fasciei pelvine care o separă
de rect.

5
Între cele două foițe avem spațiul retroprostatic Proust, unde se pătrunde în
prostactetomia radicală. Vasele sangvine, limfaticele și nervii trec în grosimea ţesutului
conjunctiv al fasciei pelvine, între capsula prostatei și mușchii ridicători anali.
Raporturi extrinseci ale prostatei
- Baza prostatei vine în raport cu: vezica urinară, veziculele seminale, ampulele
canalelor deferente și canalele ejaculatoare.

- Vârful prostatei vine în raport cu: diafragma urogenitală, mușchiul ridicător anal și
uretra membră.
- Fața anterioară prezintă raporturi cu simfiza pubiană, separată prin spațiul
retropubian Retzius și în care se află plexul venos Santorini.
- Fața posterioară prezintă șanțul median care separă cei doi lobi și vine în raport cu
rectul, pe care este separat prin fascia lui Denonvilliers.
- Fețele infero-laterale, vin în raport cu mușchii ridicători anali, condensarea de fibre
conjunctive elastice, vase și nervi cu direcție longitudinală numită aponevroză sacro-recto-
genito-pubiană (Ombredanne).
Prostata este străbătută de uretra prostatică, având pe peretele posterior verumontanum
și deschiderea canalelor ejaculatoare.
Vascularizația
Artera prostatică principală provine din artera vezicală inferioară, ram din artera iliacă
internă. Acesta pătrunde lateral, la nivelul bazei prostatei și prezintă un ram ascendent care
merge spre colul vezical și porțiunea periuretrală, un ram descendent capsular ce se distribuie
la periferia glandei.

6
Arterele prostatice accesorii sunt mai mici, ramuri adiționale din artera hemoroidală
mijlocie și artera rușinoasă internă, distribuindu-se porțiuni inferioare a glandei.
Venele formează un plex anterior și lateral ce comunică anterior cu plexul Santorini,
cu vena dorsală a penisului și plexul rușinos.
În cancerul de prostată se stabilesc comunicări cu vena hemoroidală și reprezintă calea
unor metastaze în ficat iar comunicarea cu venele paravertebrale (plex Baston) explică
frecvența metastazelor osoase sacrate și vertebrale în aceeași afecțiune a prostatei.
Limfaticele provin de la nivelul fiecărei unități acinoase și drenează într-un plex
periprostatic. Limfaticele din porțiunea posterioară și laterală drenează ganglionii iliaci
externi, iliaci interni, obturatori, presacrați precum și cei de la bifurcația arterei iliace comune.
De la aceste grupe ganglionare drenajul limfatic se face spre ganglionii lombo-aortici.
Inervația este dată de fibre secretorii și motorii ce provin din plexul hipogastric și fibre
somatice din S1-S3 ale plexului sacrat.
Glanda bulbouretrală
Glandele bulbouretrale sunt cunoscute și sub numele de glandele Cowper. Ele sunt în
număr de două: dreaptă și stângă.

Volumul lor este variabil, putând ajunge uneori până la diametrul de 1 cm. Au culoare
albicioasă și o consistență elastică.
Glandele bulbouretrale sunt situate în unghiul dintre bulbul penisului și segmentul
membranos al uretrei și sunt conținute în diafragma urogenitală.
Raporturile glandelor bulbouretrale sunt următoarele:
- în jos, cu fascia inferioară a diafragmei urogenitale și cu bulbul penian;
- în sus cu fascia superioară a diafragmei urogenitale;
- înainte și medial cu segmentul membranos al uretrei.

7
Glandele bulbouretrale sunt înglobate între fibrele mușchiului transvers profund al
perineului, care le comprimă în timpul ejaculării, determinând expulzia conținutului.
Ductul exterior al glandei are lungimea de 3-4 cm. El se îndreaptă oblic înainte și
înăuntru; străbate fascia inferioară a diafragmei urogenitale, apoi bulbul penian și se deschide
în porțiunea incipientă a uretrei spongioase.
Structura. Glandele bulbouretrale sunt de tip acinos. Ele secretă un lichid clar, vâscos,
asemănător cu cel prostatic, care ajunge în uretră în timpul ejaculării, unde se adaugă
lichidului spermatic.
Vase și nervi. Arterele sunt ramuri ale arterei rușinoase interne. Venele străbat
mușchiul transvers profund, se strâng în plexul venos prostatic. Limfa ajunge la nodurile
iliace interne. Nervii sunt ramuri din nervul rușinos.
Bulbouretrita (Cowperita) este o inflamație de obicei gonococică. Infecția se propagă
din uretră.

1.2. Cancerul de prostată

1. Definiţie

Cancerul de prostată este o formă de cancer care se dezvoltă în prostată, o glandă


aflată la intersecția aparatului urinar cu cel genital la bărbați. Marea majoritate a cancerelor de
prostată se dezvoltă lent, cu toate acestea, există cazuri în care cancerul de prostată se
dezvoltă în mod agresiv. Celulele canceroase se pot extinde prin metastază la oase și ganglioni
limfatici.

8
2. Etiologie

În urma studiilor epidemiologice s-au sugerat următorii posibili factori cauzali în


cancerul de prostată:
a. predispoziția genetică - cancerele de prostată sunt mai frecvente la bărbații care au
în ascendența ereditară cazuri similare. Există și diferențe rasiale. Negrii au o incidență de
cancer prostatic cu 50% mai mare decât albii.
b. influențe hormonale - influența hormonilor androgeni asupra cancerului de prostată
este sugerată de câteva observații
- cancerul de prostată nu apare niciodată la eunuci
- castrarea produce o regresie dramatică a masei tumorale prostatice
Cancerul de prostată crește rapid sub influenta androgenilor. În 1941, Huggins a
demonstrat experimental că testosteronul stimulează dezvoltarea cancerului iar castrația sau
estrogenii o inhibă.
c. dietă și factori de mediu
Importanța dietei și a factorilor de mediu este sugerată de incidența diferită a
cancerului de prostată la grupuri rasiale similare care locuiesc în arii geografice diferite.

3. Etiopatogenie

Cancerul de prostată este cel mai frecvent cancer al bărbatului, depășind incidența
neoplasmelor pulmonare, colonice și rectale. Există un număr apreciabil de neoplasme fără
expresie clinică: acești pacienți vor deceda cu cancer de prostată, dar nu din cauza cancerului
de prostată. Cancerul de prostată este o boală a vârstnicului, incidența fiind foarte scăzută la
bărbatul sub 50 ani. Descoperirea precoce a cancerului de prostată implică un rol important
din partea medicului de familie care își poate aduce contribuția prin examinarea periodică a
pacienţilor peste 50 ani. Acestea cuprind:
- examenul digital rectal sistematic
- determinarea periodică a PSA
Există o paletă largă de opțiuni terapeutice pornind de la simpla supraveghere până la
ablația chirurgicală radicală a prostatei.
Opțiunile terapeutice depind de vârsta și condiția fizică a pacientului, de stadiul și
gradul cancerului și de condiţiile existente în societatea în care trăiește bolnavul.

9
4. Patogenie

În cazul aterosclerozei s-a crezut că arterele prostatei caudale fiind afectate, procesul
va avea ca urmare atrofia acesteia, în vreme ce prostata cranială, bine vascularizată, se va
dezvolta mai amplu, ducând la hipertrofie.
Mai plauzibilă este ipoteza care corelează apariția adenomului de perturbările
hormonale legate de vârstă.
În acest sens se știe că evoluția, dezvoltarea și secreția prostatei, ca și a veziculelor
seminale, sunt sub dependență hormonală hipofizo-testiculară. Hipofiza (sub dependență
neuro-hipotalamică) secretă gonadotrofinele A și B.
Gonadotrofina A, hormon foliculino-stimulant, are sub dependență tubii seminiferi
(celulele Sertoli) și determină hipertrofia prostatei craniale.
Gonadotrofina B controlează dezvoltarea și activitatea celulelor Leydig, ce stimulează
secreția androgenică.
Involuția testiculară legată de vârstă rupe echilibrul hormonal, lăsând să predomine
secreția estrogenică, ceea ce va duce la hipertrofia prostatei craniale.
Cu toate progresele și argumentele aduse în sprijinul patogeniei hormonale a
adenomului, tratamentele endocrine încercate nu au dus la nici un rezultat terapeutic valabil.

Modificări ale aparatului urinar legate de evoluția adenomului


Date fiind conexiunile strânse între prostata cranială și uretra supramontanală, aceasta
va fi cel mai mult influențată de dezvoltarea adenomului, fiind alungită de la 2-3 cm la mai
mult de 5 cm. Devierile laterale sunt legate de volumul inegal al lobilor adenomului; iar
închiderea unghiului dintre uretra anterioară și posterioară, de creșterea în înălțime a
adenomului. De aici recomandarea de a utiliza pentru cateterizarea uretrei, la acești bolnavi,
sonde cudate (Thiemann sau Mercier, Couvelaire).
Colul vezical nu mai este circular, ci ia aspectul unei fante anteroposterioare, cu o
comisură anterioară ogivală.
Pe buza posterioară se poate observa implantat lobul median, separat prin mici incizuri
de lobii laterali.
Uneori el poate constitui un mic opercul care să obstrueze orificiul colului. În alte
cazuri, una sau ambele părți laterale ale colului pot să bombeze mai mult sau mai puțin în
vezică.

10
În funcție de dezvoltarea adenomului, trigonul poate fi normal sau mai mult reliefat în
vezică, modificând raportul dintre col, bara interuretrală și orificiile uretrale.
Vezica suferă și ea modificări – mucoasa vezicală poate să-și păstreze aspectul normal
sau să devină congestivă, când adenomul se complică cu cistita sau litiaza. Musculatura, în
fața obstacolului realizat de adenom, se va hipertrofia progresiv. Hipertrofiei îi urmează
alungirea și treptat se ajunge la decompensarea fibrelor musculare. În distensiile cronice ale
vezicii urinare cu decompensare, peretele vezical este atrofic, cu fibre alungite, ineficiente.
Diverticulii vezicali sunt determinați de hernierea mucoasei vezicale prin punctele slabe ale
peretelui muscular.
Sediul orificiilor uretrale poate fi modificat în funcție de mărimea și evoluția
adenomului, astfel ele pot fi apropiate sau îndepărtate de col. Edemul mucoasei trigonale, ca
și al orificiilor uretrale, poate să devină un obstacol în progresiunea urinei.
Hiperpresiunea vezicală, în contextul distensiei, poate duce la forțarea orificiilor
determinând refluxul vezico-uretral.

5. Fiziopatogenie

Prin importanța și evoluția sa, adenomul constituie un obstacol în evacuarea urinei.


Lobul median, congestia pelvină, edemul mucoasei și submucoasei, ca și scleroza țesutului
conjunctiv din jurul colului accentuează și mai mult disectazia. Presiunea din vezică crește de
la 20-40 cc apă la 50-100 cc apă. Pentru a învinge rezistența, fibra musculară se hipertrofiază.
Peretele vezical apare îngroșat, iar conturul festonat. Expresia cistoscopică a hipertrofiei
musculare este aspectul de „celule și coloane”, iar clinic apar polakiuria, cu micțiuni
imperioase și întârzierea declanșării micțiunii.
Porțiunea intramurală a ureterelor va fi comprimată, ceea ce duce la stază cu dilatație
supraiacentă.
Cum obstacolul este același sau se accentuează progresiv, fibra musculară se
decompensează și conținutul vezical nu mai este evacuat în întregime. Apare reziduu vezical,
deci retenția cronică incompletă, polakiuria devine și diurnă și se accentuează progresiv. Staza
vezicală poate duce la forțarea orificiilor uretrale, determinând refluxul vezico-uretral.
Insuficiența renală este consecința stazei uretero-pielice, iar infecția îi agravează
evoluția.

11
6. Diagnostic clinic

Diagnosticul pozitiv se bazează pe:


• Manifestările clinice – identificate la consultul urologic:
- senzația de greutate perineală sau rectală după poziția șezând prelungită;
- dureri sacrate sau sacroiliace, dureri la nivelul glandului;
- scurgeri uretrale după defecație;
- hemospermii;
- hematurii, mai ales cu caracter inițial;
- polakiurie în a doua jumătate a nopții și care evoluează în crize;
- incontinență de urină;
- manifestări de insuficiență renală cronică;
- retenție acută de urină;
• Tușeul rectal, întotdeauna bimanual, arată:
- formațiune tumorală, bine delimitată, fără șunt median, de consistență elastică, cu
suprafața netedă, nedureroasă, ce proemină pe peretele anterior al rectului;
- peretele rectal nu aderă la formațiune;
- lobii pot avea dezvoltare inegală;
- există situații când la tactul rectal nu se percepe adenomul, cu toate că suferința
clinică este caracteristică și apare la „vârsta adenomului”.
Uretrocistoscopia și mai ales cistografia urografică pot evidenția existența lobului
median.
Diferențierea de o prostatită acută este relativ ușoară, date fiind antecedentele
infecțioase, starea febrilă, durerea și sensibilitatea glandei la tactul rectal.
Mai dificilă este problema diferențierii unor noduli de adenomită de cei canceroși.
Pentru noduli neoplazici ar pleda duritatea lemnoasă, evoluția rapidă și vârsta pacienților.
Mai greu de afirmat este natura malignă a unor noduli mai profunzi, intralobulari.
Incertitudinea și prudența vor impune întotdeauna puncția biopsică.

7. Diagnostic paraclinic

Explorări paraclinice – un examen specific este determinarea PSA-ului (antigen


specific prostatei) ale cărui valori crește în adenomul de prostată și în cancerul de prostată.

12
Examene din sânge recomandate în adenomul de prostată:
- PAP = fosfataza acidă specifică prostatei;
- PSA = antigen specific prostatei; valori normale:
• 0-3 nanograme
• între 3-9 nanograme – cancer de prostată
PAP și PSA – cresc în adenomul de prostată.
Odată precizat diagnosticul de adenom de prostată, se impun unele explorări în
vederea evaluării răsunetului obstacolului subvezical asupra aparatului urinar și a precizării
existenței unei complicații. Date fiind vârsta la care evoluează adenomul și mai ales dacă se
pune problema indicației operatorii va trebui să avem în vedere evaluarea cât mai exactă a
unor afecțiuni concomitente. Electrocardiograma, testele de coagulare, probele hepatice și
radiografia pulmonară vor permite un bilanț general sumar, pentru a evita unele surprize în
evoluția postoperatorie. În același context se înscrie controlul funcției renale prin
determinarea ureei sanguine, creatininemiei, ionogramei și diurezei, date obligatorii înaintea
efectuării urografiei.
• Urografia standard – fără compresiune, cistografia, cistouretrografia micţională, vor
permite aprecierea modificărilor uretro-pielo-renale legate de existența adenomului.
Modificările aparatului urinar superior sunt în mod normal simetrice, dat fiind obstacolul
situat subvezical. Expresia lor poate merge de la simple ectazii ureterale inferioare, cuduri
uretrale, ureterohidronefroze până la mutism renal. Asimetria funcțională și anatomică,
eventual mutismul renal unilateral, pot fi produse de: un diverticul sau calcul inclavat într-o
celulă din apropierea orificiului uretral, tumoră vezicală în sediul periorificial, neoplasm de
prostată sau afecțiuni uretero-pielo-renale preexistente sau concomitente cu evoluția
adenomului. La partea inferioară a cistografiei se poate observa imaginea adenomului
evoluând spre cavitatea vezicală și acoperită de opacitatea acesteia.
Marginea superioară a adenomului poate fi convexă sau lobii pot fi separați de o mică
scobitură (șunt) marcând limitele lor. Lateral se observă cele două uretere orizontale sau „în
cârlig de undiță”. Pe linia mediană sau pediculat pe unul din lobi, se poate observa imaginea
lacunară dată de lobul median, ceea ce poate pune problema diferențierii de imaginea dată de
o tumoră sau calcul vezical. Importanța acestor imagini va fi apreciată în funcție de volumul
și dezvoltarea adenomului spre vezică. De reținut că în cazul unui adenom cu evoluție joasă,
deformările conturului inferior al vezicii sunt nesemnificative. Conturul vezical festonat este
expresia vezicii de luptă. Diverticulii verticali apar ca imagini supraadăugate, dezvoltate mai

13
mult spre partea inferioară a vezicii. Intensitatea scăzută a opacității vezicale poate să fie
datorită diluării contrastului într-o vezică în retenție.
• Controlul radiologic al reziduului, scintigrafic sau prin ecografie, este deosebit de
util, dar nu se pot face afirmații asupra importanței acestuia. Imaginile cu peretele vezical
subțire, semnifică o vezică în retenție cu distensie cronică.
• Uretrocistografia retrogradă este justificată în contextul unor disurii la care
examenul clinic și urografic nu au dus la identificarea unor cauze obiective.
• Uretrografia de profil – arată alungirea uretrei supramontanale, închiderea unghiului
anterior și deformarea ei în „lamă de sabie”, iar imaginea din față evidențiază eventualele
devieri laterale prin dezvoltarea inegală a lobilor laterali.
Orice explorare radiologică va fi precedată de o radiografie reno-abdominală fără
substanță de contrast. Explorarea permeabilității uretrale prin cateterism trebuie făcută cu cea
mai mare prudență, datorită riscului unor leziuni traumatice și infecțioase.
• Uretroscopia – arată de asemenea alungirea uretrei posterioare, tendința ca pereții
laterali să bombeze spre lumenul uretral, precum și deformarea în fosetă a peretelui posterior
supramontanal.
• Cistoscopia – are indicații restrânse: hematurie de etiologie și origine incertă, piurie
inexplicabilă, simptomatologie de adenom fără ca examenul local să explice suferința clinică.
Se pot evidenția: prezența de calculi, tumori vezicale, leziuni ce pot scăpa la examenul
radiologic. Colul vezical nu mai apare circular și concav, ci este delimitat de o buză
posterioară, convexă și de două laterale (tot convexe, spre lumenul uretral) ce se unesc
anterior, iar în jos se întâlnesc cu extremitățile laterale ale celei inferioare dând aspectul „au
radeau de fenetre”. Orificiile uretrale se văd odată cu buza posterioară a colului vezical (semn
precoce de adenom de prostată).

8. Diagnostic diferenţial

Dat fiind că diagnosticul pozitiv de certitudine al cancerului de prostată este pus doar
de examenul histopatologic trebuie avute în vedere și alte afecțiuni:
- hipertrofia benignă a prostatei dă o simptomatologie obstructivă asemănătoare dar la
examenul digital rectal prostata este mult mai voluminoasă și are alte caracteristici, totuși
există un număr redus de cancere care determină doar hipertrofia glandei.
- tuberculoza prostatei apare în contextul tuberculozei uro-genitale (piurie acidă,
epididimită, etc.) și al antecedentelor de tuberculoză pulmonară.

14
- litiaza prostatică - la palpare calculii determină crepitații (semnul „sacului cu nuci”)
și sunt evidențiați ecografic sau radiografic
- prostatita cronică – culturile microbiene pozitive și prezența leucocitelor în secrețiile
prostatei
- în boala Paget, EDR și valorile PSA sunt normale, fosfatazele acide și alcaline au
valori serice crescute, imaginea radiologică arată o îngroșare subperiostică a corticalei.

9. Evoluţie şi prognostic

Evoluția unui adenom de prostată poate fi grevată de numeroase complicații: retenția


acută de urină, hematuria, infecția, calculoza, degenerarea malignă, insuficiența renală,
diverticuloza vezicală.
Retenția de urină
Poate surveni în oricare din fazele evolutive ale adenomului de prostată. Considerată
de unii ca un incident, retenția acută poate fi urmată de serioase consecințe ca eclatarea
vezicală și uremia acută.
Poate să apară în mod brusc sau să fie precedată de accentuarea disuriei.
Retențiile cronice incomplete de urină sunt considerate modalități și faze evolutive ale
adenomului.
Hematuria se definește ca fiind eliminarea urinei ce conține sânge provenit din
aparatul urinar situat deasupra uretrei anterioare. În practica medicală întâlnim hematurie
microscopică în care hematiile variază între 1000ml/min și 1000000ml/min și hematurie
macroscopică în care numărul de hematii sunt peste 1000000ml/min.
În general, adenomul de prostată nu sângerează prea des, ceea ce impune prudență în
interpretarea originii acesteia.
Infecția adenomului - adenomita – este un accident serios în cursul evoluției
adenomului. Poate îmbrăca aspectul unei infecții acute sau cronice. În cazul evoluției acute,
apar febra, frisoane, leucocitoză, bolnavul acuză dureri și senzație de greutate perineală cu
iradiere spre gland, disuria se accentuează ducând rapid la retenție de urină.
La tușeul rectal se remarcă sensibilitatea adenomului, care poate prezenta în unul din
lobi (mult mai rar în ambii lobi) o zonă mai bombată, de consistență mai fermă sau fluctuentă.
Evoluția formelor colectate poate fi spre închistare sau spre deschiderea în rect sau uretră.
Uneori, în cursul adenomectomiei, se pot găsi abcese închistate în jurul său în masa
adenomului.

15
Evoluția spre cronicizare poate să fie urmarea unui proces acut, insuficient tratat sau să
aibă o evoluție torpidă de la început. Adenomul devine dur și scleros, făcând dificilă
deosebirea dintre adenom și cancerul de prostată. Prostata în totalitate devine fixă și fermă.
Puncția biopsică este cea care precizează diagnosticul.
În formele acute se impune antibioterapia masivă și eventual cistotomia, urmând ca
adenomectomia să se facă în al doilea timp.
Epididimitele sunt mai frecvente. Infecția se propagă pe cale canaliculară. Apare
deseori la cei la care s-a practicat cateterism uretral dar poate apărea și spontan. Evoluția spre
abces nu este exclusă. Se impune tratament energic cu antibiotice pe cale generală sau locală.
Drenajul colecției, epididimectomia sau castrația pot deveni necesare în anumite împrejurări.
Pielonefritele pot evolua acut, subacut și cronic.
Diverticulii vezicali - sunt produși de hernierea mucoasei vezicale în cursul distensiei
cronice. Pot fi unici sau multipli, de volum variat. Sediul lor se află mai frecvent în jurul
orificiilor uretrale, pe fețele laterale și mult mai rar în partea superioară a vezicii. Micțiunea în
doi timpi este manifestarea caracteristică, dar este dificil de pus în evidență la acești bolnavi.
Litiaza vezicală - este mai puțin frecventă ca în trecut. Staza și infecția stau la originea
calculilor vezicali. Micțiunile sunt dureroase și frecvente. Durerea iradiază mai frecvent în
gland. Micțiunea poate fi întreruptă când calculul obstruează colul și se poate relua la
schimbarea poziției.
Diagnosticul se pune cu ajutorul cistoscopiei și al examenelor radiologice.

10. Tratament

Tratamentul profilactic vizează evitarea infecțiilor și, dacă acestea au apărut, tratarea
lor corectă, depistarea și tratarea în faze incipiente a afecțiunilor renale, în special a celor
bilaterale.
Tratamentul curativ: repausul va fi parțial în stadiul compensat (12-14 ore pe zi) și
total în cel decompensat.
Tratamentul medicamentos: se combate acidoza administrând alcaline sub formă de
lactat de sodiu, bicarbonat de sodiu sau Citrat de sodiu; se va avea grijă ca sodiul să nu fie dat
în exces.

16
Degenerarea malignă
În condițiile actuale se consideră că adenomul de prostată nu degenerează și că acesta
este mai degrabă invadat secundar de către cancerul dezvoltat inițial în prostata caudală.
Discuțiile contradictorii asupra acestei teme pot fi sintetizate în trei aspecte (Proca,
1977):
- procesul neoplazic se dezvoltă ca țesut prostatic hipertrofiat;
- concomitența celor două afecțiuni;
- degenerarea adenomului este excepțională.
Nodulii duri, percepuți pe suprafața adenomului trebuie priviți cu multă circumspecție.
Dozajul fosfatazelor acide, anomaliile urografice și mai ales examenele histologice vor
preciza natura lor. Prezența acestor noduli constituie o indicație majoră a adenomectomiei.
La fel vor fi interpretate accentuarea disuriei, apariția durerilor perineale și a
hematuriei cu intensitate redusă la un pacient cu adenom.
Prezența sau depistarea de structuri histologice maligne pe piesele de adenomectomie
ridică probleme terapeutice ulterioare. După Baccon-Gibod (1971) atitudinea trebuie să țină
seama de importanța invaziei:
- în cazul invaziei importante, bolnavii vor fi supuși estrogenoterapiei, după criteriile
tratamentului cancerului de prostată;
- în eventualitatea unor cancere de dimensiuni mici (cancere oculte), bolnavii vor fi
dispensarizați și numai în caz de evoluție spre cancer evident se va trece la tratamentul
hormonal adecvat.

Evoluția adenomului
În cursul evoluției unui adenom de prostată trebuie să remarcăm că:
- nu există paralelism între volumul adenomului și tulburările clinice;
- din stadiul de tulburări premonitorii tabloul clinic nu evoluează în mod obligatoriu
spre celelalte stadii;
- existența unui reziduu constant de peste 100ml trebuie să sugereze evoluția a la
longue spre insuficiență renală;
- retenția acută de urină poate să apară în oricare din stadiile evolutive ale maladiei;
- complicațiile septice sunt mai grave la cei cu retenție cronică.
* În prima fază, bolnavul urinează des în a doua jumătate a nopții și așteaptă un pic
mai mult ca să poată declanșa micțiunea.

17
În prima fază, adenomul este mic. El se dezvoltă în interiorul sfincterului neted, fiind o
tumoră benignă mică. Prin volumul său, încă nu constituie un factor obstructiv. Dar, prezența
în interiorul sfincterului constituie un factor iritativ. Și bolnavul, în a doua jumătate a nopții,
începe să se trezească, să urineze mai des.
Mai mult, urinează cu greutate, trebuie să depună un efort ca să poată urina. Totuși,
disuria este inițială. Adică bolnavul declanșează actul micțional greu, dar odată declanșat,
urinarea decurge în mod normal. În această fază adenomul dezvoltându-se în interiorul
sfincterului, atrage o hipertonie sfincterială - sfincterul își crește puterea de contractibilitate.
Odată această hipertonie învinsă, actul micțional decurge normal.
"În prima fază, simptomele sunt foarte ușor de recunoscut: bolnavul urinează des în a
doua jumătate a nopții și așteaptă un pic mai mult ca să poată declanșa micțiunea.
Declanșează cu greu urinarea".
* În a doua fază, bolnavul începe să urineze des ziua și noaptea de asemenea, urinează
cu efort de la început până la sfârșit.
În etapa a doua, când adenomul începe să crească în volum, acesta începe să fie
obstacol. Și atunci, fiind un obstacol în calea evacuării urinei, vezica începe să se adapteze.
Vezica trebuie să depună un efort mai mare ca să învingă acest obstacol - fapt ce duce la
creșterea forței de contracție a vezicii urinare.

Tratamentul medicamentos
Tratamente medicamentoase care s-au dovedit a fi eficiente în adenomul de prostată:
- Inhibitori sintetici de 5 a reductază de tip finasterid (preparatul comercial Proscar),
utilizat deja pe scară largă, cu rezultate bune. Mecanismul său de acțiune constă în blocarea
conversiei testosteronului în didrotestosteron. S-a observat scăderea cu 30% a dimensiunilor
prostatei în primele șase luni de la începerea tratamentului, cu ameliorarea simptomelor
urinare iritative și obstructive amintite anterior. Efectele adverse sunt rare, constând în
probleme de ejaculare sau impotență.
- Permixon este un medicament având aceleași mecanisme de acțiune ca și preparatul
Proscar, dar obținut din extracte de plante. Efectul său este mai slab decât al preparatului
sintetic.
- Blocanții a1 receptorilor adrenergici de la nivelul țesutului glandular și al capsulei
prostatice (Terazosin), care acționează prin scăderea tonusului musculaturii netede a
sfincterului uretral, sunt utili în cazurile cu disurie marcantă.

18
- În situațiile cu retenție urinară refractară, hematurie macroscopică persistentă sau
recurență litiază renală, tratamentul este prin excelență chirurgical.
Tratamentele medicale nu fac decât să amelioreze unele tulburări funcționale, în
contextul unor puseuri congestive pelviene care exacerbează polakiuria și disuria fără să
influențeze evoluția adenomului.
Printre cele mai cunoscute sunt băile calde pelvine, urmate de microclisme cu
Antipirină (1g Antipirină la 70g apă caldă), supozitoare (după formula: Ihtiol 0,25 g,
Papaverină 0,04 g excipient pentru un supozitor), aplicate seara, înainte de culcare.
Se mai utilizează preparate ce conțin extracte orhitice și prostatice desalbuminate
(Prostamen, Prostagut), sau extracte din produse vegetale (Pygemin africanum) sub diverse
denumiri (Tadenan, Harzol, Bazotou).
În același context se înscriu evitarea poziției şezând prelungite, a frigului, a umezelii, a
picanteriilor, a băuturilor alcoolice și a apelor minerale.
Toate aceste procedee își găsesc justificarea la bolnavii din faza de prostatism sau la
cei cu reziduu sub 50 ml, cu urini clare și fără dilatații ale aparatului urinar superior verificate
urografic.

Tratamente hormonale
Tratamentele hormonale încercate nu și-au justificat utilizarea.
Androgenoterapia determină hipertrofia prostatei și poate să biciuiască unele cancere
oculte, de aceea aplicarea lor este interzisă.
Folosirea estrogenilor, chiar în doze mici, nu-și găsește justificarea datorită tulburărilor
secundare induse (sexuale, cardiace sau hepatice).
Progestativele de sinteză (Depostal) nu au îndreptățit speranțele.
Celulele canceroase prostatice păstrează unele însușiri ancestrale, rămânând la fel ca și
cele normale, dependente de hormonul mascul, de testosteron. În lipsa testosteronului
dezvoltarea lor este încetinită sau oprită.
Chimioterapia cancerului de prostată este același ca și în alte localizări și cu aceleași
efecte secundare, medicamentele chimioterapeutice provoacă distrugerea selectivă a celulelor
canceroase pentru că acestea se multiplică mai rapid decât cele normale; dar ele lezează
țesuturile normale din măduva spinării, intestine și piele, nefiind posibilă realizarea unei
specificități anticanceroase.

19
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical constă în extracția prostatei (prostatectomie) prin uretră, fără
vreo incizie a pielii. Mai puține sunt cazurile în care este preferată prostatectomia deschisă,
printr-o incizie cutanată.
Cu toate că cele mai bune rezultate se obțin la pacienți rezistenți, cu urini clare și
uretră permeabilă, indicațiile operatorii sunt de cele mai multe ori puse în contextul unor
complicații. Cea mai acceptată sistematizare a acestor indicații este următoarea (Mihon,
1971):
a) indicații de necesitate;
b) indicații de protejare a aparatului urinar superior
c) indicații relative.
a) indicații de necesitate:
- retențiile acute de urină se repetă tot mai frecvent;
- retențiile cronice complete;
- hematuriile de origine prostatică ce antrenează retenții de urină și se stăpânesc greu;
- adenomite;
- reziduu limpede peste 100 ml;
- reziduu vezical infectat (indiferent de volum);
- adenom cu noduli duri ce ridică suspiciunea degenerării maligne sau a coexistenței
unui adenom cu cancerul de prostată.
b) indicațiile de protejare a aparatului urinar superior:
- distensia cronică a vezicii urinare;
- vezica „forțată” cu celule multiple sau diverticuli vezicali asociați unei disurii
marcate;
- litiaza vezicală asociată;
- alterarea progresivă a probelor funcționale renale;
- dilatații ale aparatului urinar superior verificate urografic.
c) indicații relative:
- importanța tulburărilor funcționale sau exacerbarea acestora la abaterea de la regimul
recomandat;
- persistența suferinței clinice cu tot tratamentul medical respectat de către pacient;
- polakiuria și micțiunile imperioase ce împiedică o viață socială normală;
- dorința bolnavului.

20
Se înțelege că indicațiile operatorii vor impune un bilanț general al stării de sănătate a
bolnavului cu accentul pe aparatul cardiovascular, respirator, ficat, sistem nervos.
Intervenția chirurgicală în doi timpi, cu toate că nu mai are frecvența de altădată, poate
fi păstrată cu indicații restrânse cum ar fi vârsta înaintată, marii infectați sau la cei cu distensie
urinară.
Cistotomiei definitive i se preferă astăzi sondele autostatice de tip Foley ce trebuie
bine întreținute și schimbate periodic.
Adenomectomia, intervenție benignă, s-a impus ca singura soluție terapeutică eficace.
Anestezia
La stabilirea indicațiilor anesteziei va trebui să se aibă în vedere vastă starea aparatului
respirator și cardiovascular, precum și statusul nutrițional al bolnavilor.
Indiferent de felul anesteziei (rahidiană, peridurală sau intubație orotraheală), va trebui
ca bolnavul să fie bine oxigenat în timpul intervenției și să se evite instabilitățile
hemodinamice, greu suportate de către vârstnici.
Căile de abord chirurgical
Căile de abord sunt numeroase: transvezicală, retropubiană, perineală, transuretrală.
Preferințele pentru una sau alta din ele sunt legate de obișnuința operatorului, tehnica
aplicată și starea bolnavului.
Calea transvezicală suprapubiană – prin incizia verticală sau transversală la tegument,
este cea mai întrebuințată.
După importanța inciziei vezicii, se descriu două categorii de adenomectomii:
- adenomectomia cu incizie vezicală minimă;
- adenomectomie cu vezica larg deschisă, în care operația și hemostaza se efectuează
sub control vezical.
Fiecare din aceste modalități au numeroase variante, adaptate fiecărui caz în parte.
Indiferent de importanța inciziei, unele recomandări trebuie respectate (Couvelaire,
1968):
- enuclearea să se efectueze într-un bun plan de clinaj și să fie completă;
- să se evite traumatizarea orificiilor uretrale;
- secțiunea uretrei să se facă astfel încât să fie respectat, pe cât posibil, verumontanum
și, în orice caz, cât mai mult din uretra posterioară;
- loja prostatică restantă să nu prezinte fragmente sau mici lambouri de capsulă, sursă
de infecții sau calcifieri;
- hemostaza să fie cât mai eficace.

21
În procedeul Freyer incizia vezicii este minimă. Pentru enuclearea adenomului se
introduce indexul mâinii stângi în rect pentru a ridica prostata. Hemostaza se obține fie printr-
un clinaj perfect, fie prin meşaj, sau prin sondă cu balonet. I se aduce obiecția că în loja
restantă, fiind controlată numai digital, ar putea să scape mici lambouri capsulare și nu ne
pune la adăpost de stenoze ale lojei și leziuni cicatriceale ale uretrei.
Cu toate criticile ce se aduc meşajului, pare să mai recunoască unele indicații, extrem
de reduse, în contextul unor loje mari, ce nu se retractă, la cei cu obezitate avansată, la
vârstnici, tarați.
În adenomectomiile cu vezica larg deschisă, după enuclearea digitală a adenomului, se
tamponează temporar loja, după care se cauterizează punctele sângerânde. Apoi se face
retrigonizarea cât mai corectă, cu intenția de a apropia mucoasa vezicală de cea uretrală și
închiderea comisurii anterioare prin 2-3 fire ce prind cât mai mult din pereții lojei. Se
instalează o sondă uretrală a demeure.
Următorii timpi sunt: controlul orificiilor uretrale, închiderea vezicii în două planuri și
spălarea vezicii cu soluție citrată.
În tehnica Hrynkschak se practică hemostaza celor două puncte posterolaterale, se
închide comisura anterioară cu 2-3 fire transversale, iar pereții lojii se suturează pe cateter cu
fire transversale de catgut. Se închide vezica în bursă.
În procedeul Hey, se procedează astfel: după enuclearea adenomului se practică
hemostaza lojei prin cauterizare; sondă uretrală a demeure; rezecția cuneiformă a buzei
posterioare a colului, închiderea vezicii. Postoperator se urmărește riguros permeabilitatea
sondei.
Zabre practică aceeași tehnică de adenomectomie ca și Hey, hemostaza lojei o face
prin diatermocauterizare completă, cu puncte transfixiante la locurile de sângerare.
În condițiile actuale, după adenomectomie și capitonajul lojei, întrebuințarea sondei cu
balonet (Delinotte) asigură o mai bună hemostază și o evoluție ulterioară simplă.
Prin serclajul lojei (Malament, Wovak) se separă cavitatea vezicală de loja prostatică,
cu scopul unei hemostaze rapide.
În afară de aceste procedee, există numeroase modificări ce nu diferă prea mult unul
de altul.
Calea retropubiană – (V. Stackem) are avantajul abordului direct al adenomului prin
secţiunea transversală a capsulei prostatice. Este dificilă la obezi și nu dă garanții pentru
efectuarea unei hemostaze, cavitatea vezicală nefiind bine expusă. Fistulele urinare sunt dificil
de tratat, iar osteitele pubiene și nevritele obturatorii pot antrena infirmități mari.

22
Calea perineală – este bine tolerată și are indicații la marii obezi și la bolnavii fragili.
Este grevată de riscul lezării rectului în timpul intervenţiei, iar tardiv, de fistulele urinare și
procentaj mare de incontinență de urină.
Rezecția endoscopică – permite ablația tumorii fără incizie hipo-gastrică sau perineală.
Fără o tehnică bine pusă la punct, metoda este grevată de mari riscuri (căi false,
hemoragie, perforație vezicală, rezecţii incomplete) și nu permite tratarea unei afecțiuni
vezicale concomitente.
Motivele expuse par să justifice reticența față de utilizarea acestui mod de rezolvare.
Ca urmări tardive se menționează: incontinența de urină și persistența polakiuriei.
În condițiile actuale, se pare că rezecția transuretrală își păstrează indicația în contextul
unor adenoame mici, disectozante.
Criochirurgia – ablația adenomului prin congelare, în ideea unor manevre de scurtă
durată, la fragili urinari, nu a îndreptățit speranțele pentru că nu totdeauna fragmentele
congelate pot fi manevrate ușor. Infecțiile urinare și mai ales eventualitatea unor intervenții
secundare, ca și unele spitalizări de lungă durată au făcut ca utilizarea acestui procedeu să fie
privită cu multă reticență.
Complicațiile postoperatorii ale adenomectomiei
În condițiile actuale se notează o mortalitate postoperatorie cuprinsă între 2 și 5% și
peste 90% vindecări, ceea ce reprezintă o bună rezolvare dacă avem în vedere că majoritatea
bolnavilor sunt operați în jurul vârstei de 70 de ani, vârstă la care sunt prezente numeroase
tare organice.
Printre cauzele de deces mai frecvente, în stadiul actual, par să fie tulburările cardiace,
cerebrale și insuficiențele respiratorii, tare pe care bolnavii le prezintă deseori în diferite grade
înainte de operație.
Complicațiile postoperatorii imediate nu sunt prea frecvente când adenomectomia se
face cu indicații judicioase, când se asigură o bună hemostază și un drenaj corect al vezicii:
• Hemoragia – complică rar evoluția imediată când hemostaza s-a făcut sub control
vizual, iar pierderile de sânge au fost bine corectate. Hemoragiile secundare datorită căderii
unor escare sau ligaturi, prin liza cheagurilor în contextul unor infecții dificil de stăpânit, au
devenit extrem de rare;
• Accidentele embolice – precedate deseori de stări de anxietate, mici croșete febrile,
meteorism abdominal, disconfort digestiv, ce apar la câteva zile de la operație, ridică

23
problema tratamentului preventiv cu anticoagulante, datorită riscului tromboembolic pe care îl
prezintă acești bolnavi;
• Infecțiile grave – pot complica evoluția postoperatorie, cu toată gama de antibiotice
existentă. Hemostaza, drenajul bun al urinilor, asepsia riguroasă și terapia cu antibiotice
aplicată sub control bacteriologic și al antibiogramei sunt precauții ce pot preveni aceste
infecții;
• Tulburările cerebrale – prin accidente vasculare sunt posibile la vârstnicii care
prezintă preoperator și alterări ale aparatului cardiovascular;
• Insuficiențele respiratorii – sunt greu de stăpânit în urmările imediate, cu atât mai
mult cu cât s-a intervenit la bolnavi cu alterări respiratorii preexistente;
• Insuficiență renală acută – după adenomectomie a devenit foarte rară, când în timpul
operației orificiile uretrale au fost bine supravegheate și pierderile sanguine sunt bine
compensate;
• Urmările imediate și tardive – la suprimarea sondei se constată uneori o scurtă
perioadă de disurie, polakiurie, micțiuni uneori imperioase și un grad redus de incontinență.
• Instilațiile vezicale, 2-3 ședințe de dilatații uretrale și tratamentul infecției, readuc
progresiv micțiunea normală, astfel că la 2-3 luni după operație un procent mare de pacienți
își recapătă micțiunea bine controlată, urinile devin sterile și vezica se evacuează complet.

24
CAP.II. Îngrijiri generale și speciale

2.1. Internarea pacientului în spital

Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru


servicii permanente. În spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi
supraveghere permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistentei medicale.
Spitalul cuprinde următoarele părţi componente funcţionale:
→ serviciul de primire unde începe pregătirea psihică a pacientului. El este primit
cu zâmbetul pe buze şi cu cuvinte de încurajare, esenţială fiind cucerirea încrederii bolnavului
în profesionalismul cadrelor sanitare. Pacienţii vor fi dezbrăcaţi şi examinaţi. La nevoie
pacientul este ajutat de asistentă şi aşezat în poziţia necesară examinării
→ prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului, după
care acesta va fi îmbrăcat în lenjerie curată şi condus pe secţia cu paturi
→ secţia cu paturi este partea componentă a spitalului înzestrată cu paturi şi sală
de tratamente, unde se asigură asistenţa corespunzătoare a bolnavilor spitalizaţi.
După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistenta completează biletul de
internare, foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări.

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

Pacientul este condus de asistentă în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul
se alege în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistenta
conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.
Pacientului i se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum
şi indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul
acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltării de produse biologice şi
patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a
crea un mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca
saloanele să aibă o capacitate de 4, maxim 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C, să fie curate,
liniştite şi bine aerisite cu aer umidificat.
Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul
alimentar, astfel noul pacient va primi alimentaţia necesară încă din prima zi de internare.
Bolnavilor li se acordă o pregătire preoperatorie şi postoperatorie în vederea asigurării
condiţiilor optime necesare intervenţiei şi a procesului de vindecare precum şi pentru evitarea
unor complicaţii grave şi nedorite.

25
Asistenta observă şi este obligată să consemneze aspectul general, înălţimea, greutatea,
vârsta, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea va
urmări necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.
Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale
pacientului precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni
pulmonare, cardiace, diabet zaharat, epilepsie, etc.).

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

a) Pregătirea patului şi accesoriului


Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât
cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită
pacientului să se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare
din pat, să poate sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie
să permită ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţie şi tratament cât mai
comod. Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de
ridicare şi la nevoie apărătoare.
Patul va fi acoperit cu un cearşaf, muşama şi aleză. Pacientului i se oferă două perne şi
o pătură din lână moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai
puţine cusături. Cearşaful trebuie să fie destul de mare pentru a intra sub saltea.
b) Asigurarea igienei generale şi corporale
Înaintea intervenţiei chirurgicale, pacientul este capabil să îşi efectueze singur igiena
corporală. În seara zilei precedente intervenţiei se face o baie generală a bolnavului şi se va
pregăti tubul digestiv pentru intervenţie prin efectuarea unei clisme evacuatoare urmată de un
duş. La pregătirea pacientului pentru actul operator se va acorda atenţie deosebită cavităţii
bucale mai ales la cei care urmează să fie intubaţi. Se pregăteşte tegumentul regiunii pe care
se va opera prin spălare cu apă şi săpun, degresare şi dezinfectare cu alcool. Dacă regiunea
prezintă pilozităţi, acestea vor fi rase cu aparatul de ras individual.

c) Observarea poziţiei bolnavului în pat


Adus de la sala de operaţie, pacientul va fi aşezat în pat şi acoperit cu pături, fără pernă
până la trezire. El va sta în decubit dorsal, cu capul întors într-o parte cu tăviţa renală lângă
cap pentru a capta eventualele vomismente.
Asistenta va supraveghea bolnavul până la completa sa trezire, trebuie să-şi dea seama
dacă operatul este prea palid, dacă e anormal agitat, dacă operatul este într-o stare gravă, dacă
prezintă transpiraţii reci sau cianoză.
d) Schimbarea poziţiei bolnavului şi mobilizarea lui
Schimbarea poziţiei poate fi activă sau pasivă, cu ajutorul asistentei. La mobilizarea
pacientului trebuie respectate unele principii:

26
- sunt necesare două asistente
- prinderea pacientului se face precis şi sigur
- exerciţiile se fac întotdeauna înainte de mese
- aceste exerciţii fizice trebuie intercalate cu exerciţii de respiraţie
- mobilizarea se începe încet şi se continuă în funcţie de răspunsul fizic al
pacientului
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului în vederea prevenirii escarelor ce pot să
apară din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei.. Mobilizarea precoce a
pacientului favorizează menţinerea mobilităţii articulare, normalizarea tonusului muscular şi
stimulează metabolismul. De asemenea favorizează circulaţia sângelui, prevenind
tromboflebitele şi pneumoniile.
Bolnavii operaţi vor fi mobilizaţi precoce şi gradat. La început se va efectua
mobilizarea activă în pat înlăturându-se astfel contractura peretelui abdominal.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

Supravegherea funcţiilor vitale în hemoragiile masive se face din oră în oră. Asistenta
supraveghează bolnavul, va înregistra dacă respiraţia este modificată, cu salturi sau dacă se
face cu dificultate. Buna desfăşurare a evoluţiei postoperatorii se urmăreşte după graficul
temperaturii, al pulsului şi prin înregistrarea tensiunii arteriale.
a) Respiraţia se măsoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind
indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat sunt: - tipul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Materiale necesare: ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură.
Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi
executată. Plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui şi numără inspiraţiile timp de
un minut.
Respiraţia se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la două
respiraţii. Valorile normale ale respiraţiei sunt:
- la nou-născut 30-50 respiraţii/minut
- la 2 ani 25-35 respiraţii/minut
- la adulţi 16-18 respiraţii/minut
- la vârstnici 15-25 respiraţii/minut
b) Orice operat poate prezenta în primele zile după operaţie o uşoară ascensiune
termică (37,5-38°C). Această curbă este în descreştere începând din a treia - a patra zi. Dacă
această descreştere nu se produce sau dimpotrivă, temperatura creşte, explicaţia constă de
obicei într-o infecţie la nivelul plăgii operatorii. Temperatura este rezultatul proceselor
oxidative din organele generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.

27
Măsurarea temperaturii în axilă: se aşează pacientul în decubit dorsal sau şezând. Se
ridică braţul bolnavului, se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului. Se aşează
termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele. Se apropie braţul pe
trunchi cu braţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Termometrul se menţine timp de
zece minute.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală: se introduce termometrul în cavitatea
bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare. Pacientul este rugat să închidă gura
şi să respire pe nas. Termometrul se menţine cinci minute.
În cazul măsurării temperaturii pe cale rectală se lubrifiază termometrul. Se aşează
pacientul în decubit lateral cu membrele inferioare în semiflexie asigurându-i intimitatea. Se
introduce bulbul termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi înaintare. Se menţine trei
minute.
După terminarea timpului de menţinere a termometrului acesta se scoate, se şterge cu
o compresă şi se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul. Se spală termometrul, se scutură şi
se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1%).
În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru
fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.
Valorile normale a temperaturii: - copil 36-37,8°C
- adult 36-37°C
- vârstnic 35-36°C
c) Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturii. Cu cât temperatura este mai mare cu
atât pulsul este mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi/minut dar dacă acest ritm se
menţine şi în zilele următoare, bolnavul trebuie ţinut sub supraveghere permanentă.
Factori care influenţează pulsul sunt: factori biologici (vârsta, înălţimea, greutatea,
somnul, alimentaţia, efortul fizic), factori psihologici (emoţiile, plânsul, mânia), factori sociali
(mediul ambiant). Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpaţiei care poate fi
comprimat pe un plan osos: radială, temporală superficială, carotidă, humerală, brahială,
femurală. În practica curentă pulsul se ia la nivelul arterei radiale.
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion sau pix roşu. La luarea pulsului, bolnavul
trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute înainte de numărătoare, întrucât un
efort sau o emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea modifica valorile
reale. Braţul bolnavului trebuie să fie sprijinit, pentru ca musculatura antebraţului să se
relaxeze. Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, dăm de un şunt
mărginit de tendoanele muşchilor flexor radial al carpului şi brahioradial în profunzimea
căruia se găseşte artera radială. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi
inelar de la mâna dreaptă. După ce s-a reperat şanţul lui, se va exercita o uşoară presiune

28
asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare, până la perceperea zvâcuiturilor pline
ale pulsului.
Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrăţişează antebraţul
la nivelul respectiv.
Notarea pulsului se face cu pix sau creion roşu, fiecare linie orizontală a foii de
temperatură corespunde la patru pulsaţii. Valorile normale a pulsului sunt:
- la nou-născut 130-140 pulsaţii/minut
- la copil mic 100-120 pulsaţii/minut
- la adult 90-100 pulsaţii/minut
- la vârstnic 80-90 pulsaţii/minut
d) Tensiunea arterială trebuie controlată la toţi bolnavii postoperator şi în special la
cei hipertensivi. Scăderea tensiunii arteriale asociată cu alte semne poate indica o complicaţie
hemoragică.
Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de
contracţie a inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Materialele necesare sunt: aparatul pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur
Riva Rocci sau cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată şi alcool pentru
dezinfectarea olivelor stetoscopului şi creion sau pix roşu pentru însemnarea valorilor în foaia
de temperatură.
Există două metode de măsurare a tensiunii arteriale: auscultatoric şi palpatoric.
Metoda auscultatorie: se explică pacientului tehnica şi i se asigură un repaus fizic
aproximativ 15 minute. Asistenta se spală pe mâini, aplică manşeta pneumatică pe braţul
pacientului sprijinit şi în extensie. Membrana stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub
marginea inferioară a manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer
în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile.
Aerul din manşetă se decomprimă uşor prin deschiderea supapei, până când se percepe primul
zgomot arterial, care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se
continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reţine valoarea
indicată de coloana de mercur sau acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,
aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă (diastolică). Se notează pe foaia de
temperatură valorile obţinute.
La metoda palpatorie determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte
stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Are dezavantajul obţinerii
unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după
reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile

29
orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. Valorile normale ale tensiunii
arteriale sunt:
- la copil între 1-3 ani 75/90-50/60 mmHg
- la copil între 4-11 ani 90/100-60/65 mmHg
- la copil şi la adolescenţi 12-15 ani 100/120-60/75 mmHg
- la adult 115/140-75/90 mmHg
- la vârstnici >150/>90 mmHg
e) Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanţului hidric. Mai ales
în cazul hemoragiilor masive este importantă rehidratarea organismului. Pentru măsurarea
diurezei urina se colectează pe 24 de ore în recipiente cilindrice, gradate, cu gât larg, spălate
şi clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină a doua
zi la aceeaşi oră. Pentru prevenirea fermentaţiei se vor adăuga la urină cristale de timol.
Diureza se notează în foaia de temperatură prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare
cantităţii de urină şi zilei respective. Spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură
corespunde la 100 ml de urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este
de aproximativ 1500 ml.

2.5. Alimentația pacientului

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea
regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui
bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic
sunt aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacienţii la masă, se invită să se spele pe
mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating
alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se
iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului
(tăviţă, scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la
masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează
pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i

30
materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat
şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze
singuri, trebuie să fie ajutaţi.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de
sinteză), transformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluţii) prescrise de
medic; sunt substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile.
Doze
Doza terapeutică, adică doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără
ca prin aceasta să se producă vreo acţiune toxică, asupra organismului.
Doza maximă, doza cea mai suportată de organism, fără să apară fenomene toxice
reacţionale.
Doza toxică, cantitatea care, introdusă în organism, provoacă o reacţie toxică,
periculoasă pentru organism.
Doza letală, doza care omoară omul.
În funcţie de caz, calea de administrare este aleasă de medic, în raport cu:
· Scopul urmărit;
· Capacitatea de absorbţie a căii respective;
· Acţiunea medicamentului asupra mucoaselor;
· Necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide;
· Starea generală a bolnavului;
· Toleranţa organismului faţă de medicament;
· Combinaţiile medicamentului cu alte medicamente administrate;
· Anumite particularităţi anatomice şi fiziologice ale organismului;
· Într-o oarecare măsură şi cu preferinţele bolnavului.
Reguli de administrare
Prin respectarea unor reguli, se evită greşelile care pot avea efecte nedorite asupra
pacientului, uneori efecte mortale.
Asistenta
· Respectă medicamentul prescris de medic;
· Identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare, culoare,
miros, consistenţă;
· Verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea, culoarea
medicamentelor solide; sedimentarea, tulburarea, opalescenţa medicamentelor sub formă de
soluţie;
· Respectă căile de administrare prescrise de medic;
· Respectă orarul şi ritmul de administrare pentru a se menţine concentraţia
constantă în sânge, având în vedere timpul şi căile de eliminare a medicamentelor;
· Respectă doza de medicament: doza unică şi doza/24h;

31
· Respectă somnul fiziologic al pacientului: organizează administrarea în afara
orelor de somn (se trezeşte pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu
ore fixe de administrare);
· Evită compatibilităţile medicamentoase datorate asocierilor unor soluţii
medicamentoase în aceeaşi seringă, în acelaşi pahar;
· Serveşte pacientul cu doză unică de medicament pentru administrarea pe cale
orală;
· Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor:
1. pe cale orală: solide, lichide;
2. injecţii;
3. ovule vaginale;
4. supozitoare;
· Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane;
· Respectă măsurile de igienă, de asepsie, pentru a preveni infecţiile
intraspitaliceşti;
· Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul
urmărit şi efectele secundare;
· Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea
medicamentelor legate de doză, calea şi tehnica de administrare;
Hidratarea se face pe cale orală sau parenterală (Ser fiziologic 9% sau Glucoză 5%).
Cantitatea de lichide consumate trebuie să fie de 2000 ml pe zi.

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează


simptomatologia bolii, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat,
semnalează apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistentă în
majoritatea cazurilor. Aceasta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile
corecte de recoltare a diferitelor produse, să completeze buletinul de analize, să eticheteze
produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori
grave.
Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării şi
comportamentul său pentru reuşita acestuia. Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă
adecvată, repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.
Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului
recoltat. Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la
laborator cât mai repede şi în starea în care au fost eliberate din organism. Există o serie de
examene de laborator efectuate înaintea tuturor intervenţiilor chirurgicale indiferent de timpul
avut la dispoziţie pentru pregătirea pacientului şi indiferent de starea sa generală cum ar fi:
- timpul de sângerare (T.S.);

32
- timpul de coagulare (T.C.);
- hematocritul (Htc);
- hemograma.

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecţiune

Efectuarea pansamentului
Pansamentul este actul chirurgical prin care se aseptizează, se tratează şi se protejează
o plagă cu scopul de a-i favoriza vindecarea, cicatrizarea.
Cerinţele unui bun pansament sunt:
- să acopere complet plaga şi astfel să o izoleze bine de mediul extern;
- să fie executat cu materiale sterile şi în condiţii de perfectă asepsie;
- să fie în funcţie de plagă:
~ hemostatic în plăgile sângerânde;
~ absorbant în plăgile supurante;
~ protector.
- să nu fie dureros;
- să fie bine fixat;
- să nu fie prea strâns ca să nu împiedice circulaţia.
Materiale necesare pentru efectuarea unui pansament:
- pense anatomice şi chirurgicale;
- pense hemostatice Pean şi Kocher;
- foarfece chirurgical;
- sondă canelată;
- stilet butonat;
- bisturiu;
- materiale moi, sterile în casolete: comprese, tifon de diferite mărimi, tampoane de
vată, meșe, vată;
- soluţii antiseptice: apă oxigenată, alcool medicinal, alcool iodat, tinctură de iod,
betadine, soluţie de cloramină, rivanol, ser fiziologic;
- unguente: oxid de zinc, cu sulfamidă, antibiotice, vaselină;
- leucoplast pentru fixarea pansamentului;
- alte materiale: mănuşi sterile, mănuşi de examinare, tăviţe renale, feşe de diferite
mărimi, recipient colector.
Tehnica de execuţie
Generalităţi despre pansamente
Pansamentele se fac în sala de pansamente. În fiecare secţie de chirurgie trebuie să
existe o sală pentru pansamente aseptice şi o sală pentru pansamente septice. Numai în cazuri
cu totul excepţionale pansamentele se vor efectua la pat (bolnavi cu contraindicaţie netă de
transport). Sala de pansamente oferă, faţă de salonul bolnavului, condiţii optime de lucru. Aici
plaga operatorie poate fi curăţată fără riscul de a se murdări lenjeria de pat, se pot face
manevrele necesare unui pansament corect, iar ceilalţi bolnavi sunt feriţi de traumatisme
psihice inutile. Deplasarea bolnavului în sala de pansamente, mai ales pe propriile picioare,
este un factor ajutător însănătoşirii lui: de aceea şi din acest motiv este recomandabil ca

33
pansamentele să se efectueze în sala de pansamente. În cazul în care bolnavul nu poate să
meargă la sala de pansamente, el va fi transportat pe brancardă sau pe un scaun cu rotile.
Medicul şi asistenta medicală vor avea însă grijă să nu lase bolnavii să aştepte la uşa sălii de
pansamente în condiţii incomode, ci îi vor programa în aşa fel, încât atunci când aceştia
sosesc (întotdeauna aduşi din camera lor de către un cadru mediu sau auxiliar), să fie introduşi
imediat în sala de pansamente.
Tot pentru a feri bolnavii de traumatisme psihice inutile, în sala de pansamente
bolnavii vor fi introduşi unul câte unul. Trebuie să se ţină seama că bolnavii în genere au o
jenă firească atunci când alţii din jurul lor asistă la efectuarea pansamentelor lor.
În timpul efectuării pansamentului, bolnavul va sta culcat pe masa de pansamente, şi
nu pe scaun, chiar atunci când este vorba de o plagă de minimă importanță, deoarece adeseori,
bolnavii cu un tonus nervos aparent bun, pot face stări lipotimice şi pot cădea de pe scaunul
pe care sunt aşezaţi. Cu atât mai mult, ei nu trebuie să stea în picioare.
Pansamentele se vor efectua numai cu ajutorul penselor şi totdeauna cu două pense.
Este absolut contraindicată ridicarea pansamentelor cu mâna, deoarece în felul acesta mâna se
va infecta cu siguranţă. Mai mult chiar, este indicat, îndeosebi pentru plăgile infectate, ca
pansamentele să fie executate cu mănuşi sterile.
În tot timpul executării pansamentului, asistenta medicală care efectuează sau ajută
medicul la executarea pansamentului trebuie să dea dovadă de foarte multă înţelegere faţă de
bolnav, mai ales pentru cei cărora li se fac pansamente ce provoacă dureri. În timpul unui
pansament manevrele trebuie să fie extrem de blânde şi să se încerce a se îndepărta atenţia
bolnavului de la actul care se execută. Nu rareori medicul poate să indice că unele pansamente
– mai ales cele care se execută la bolnavii cu plăgi întinse sau arsuri - să se facă sub anestezie
generală sau după efectuarea prealabilă a unei injecţii cu antalgic. Pentru aceasta, asistenta
medicală trebuie să aibă pregătite cele necesare, sau să se asigure că injecţia calmantă s-a
administrat cu circa 30 de minute înainte de efectuarea pansamentului.
Pentru executarea pansamentului se va proceda astfel:
- se desface fașa aplicată peste pansament, cu multă blândeţe. Este preferabil ca
această faşă să fie tăiată cu o foarfecă butonată pe partea opusă plăgii, în loc de a fi
desfăşurată. Dacă pentru fixarea pansamentului nu s-a folosit faşă, ci o compresă lipită cu
leucoplast, se va desprinde cu blândeţe.
- cu o pensă sterilă se ridică vata şi compresele care acoperă plaga. Pentru
desprinderea compreselor de pe plagă atunci când acestea sunt aderente, se foloseşte fie o
îmbibare puternică cu ser fiziologic sau apă oxigenată, care se toarnă pe plagă (după câteva
minute de aşteptare serul sau apa oxigenată desfac compresele de pe plagă) şi se aşează în
recipientul colector (conform normelor de colectare a deşeurilor cu pericol infectogen).

34
- dezinfectarea plăgii şi a zonelor din jurul plăgii se va face conform unei tehnici
extrem de stricte. Astfel, imediat după ce a fost ridicat pansamentul, cu altă pensă sterilă se
curăţă plaga cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă pornind circular şi centrifug, din
apropierea plăgii către exterior. Nu se va proceda invers deoarece există riscul de a se infecta
plaga cu germenii de pe piele, care sunt aduşi în plagă. Apoi, se aseptizează tegumentele din
jurul plăgii cu tinctură de iod diluată sau cu alcool, executându-se badijonarea de asemenea
dinspre plagă spre exterior.
- se revine apoi la plaga care este tratată în funcţie de caracterul ei, folosindu-se
soluţiile antiseptice sau alte preparate, în funcţie de necesităţi şi indicaţii.
- plaga care se pansează trebuie lăsată la sfârşitul pansamentului pe cât posibil
curată, fără secreţii şi fără sfaceluri. Pentru aceasta, se va face curăţarea cu tampoane uscate
sau îmbibate în soluţii antiseptice. La nevoie se va folosi spălarea plăgii cu un curent de
soluţie călduţă de permanganat de potasiu şi se vor extirpa sfacelurile cu foarfecele.
- în caz că plaga este drenată, se va controla dacă tuburile de dren funcţionează în
perfecte condiţii (sunt plasate în locul indicat, nu sunt astupate şi au un calibru suficient, dacă
pe ele se scurg secreţii).
- se acoperă plaga cu comprese sterile. Compresele cu care acoperim plaga trebuie
să depăşească plaga în toate direcţiile cu cel puţin câte 5-6 cm. În orele sau zilele care
urmează după pansament, trebuie să existe grija ca acesta să nu se mişte de pe plagă.
- pansamentul să fie făcut cu material suficient (comprese şi vată), pentru a reţine
toate secreţiile şi a nu risca să se îmbibe rufăria bolnavului sau cea de pat cu germeni
patogeni.
- pansamentul odată aplicat pe plagă, se fixează cu leucoplast sau faşă. Benzile de
leucoplast se lipesc uşor de piele, cu condiţia ca aceasta să fie lipsită de păr.
- ori de câte ori există cea mai mică bănuială că plaga va secreta atât de mult încât
secreţia să depăşească pansamentul şi totdeauna când plaga este drenată, peste pansament se
va aplica un cearşaf mic (o aleză), îndoit în patru. Asistenta medicală va reveni frecvent la
astfel de bolnavi şi va cerceta dacă pansamentul s-a îmbibat mult, în care caz pansamentul se
va reface. În toate aceste cazuri se va aşeza peste cearşaful care acoperă salteaua bolnavului o
muşama cauciucată, sau o foaie din material plastic, peste care se va aşterne transversal un
cearșaf-aleză. Această măsură de precauţie fereşte salteaua de a se îmbiba cu secreţii
purulente, sânge.
- materialele cu care s-au făcut pansamentele şi care se ridică de pe plagă, se aruncă
într-un recipient special, corect închis, sau într-un sac din material plastic care se închide la
gură, pe care infirmiera îl transportă la crematoriu, unde materialele sunt arse. În timpul
manevrării recipientului cu pansamente folosite, infirmiera va purta mănuşi de cauciuc. Nu

35
este permisă aruncarea materialelor cu care s-au făcut pansamentele la întâmplare prin sala de
pansamente, în recipiente de gunoi, pe săli, sau în curtea spitalului.
- în cazul când executarea pansamentului face dificilă întoarcerea pe jos a
bolnavului la pat (bolnavul a fost sub narcoză sau este într-o stare fizică precară), asistenta
medicală se va îngriji ca el să fie transportat cu brancarda.
- bolnavii care au secreţii purulente trebuie spitalizaţi separat (saloane cu specific
septic) de ceilalţi bolnavi, operaţi sau neoperați încă. Dacă în cursul spitalizării se constată că
plaga unui bolnav devine purulentă, el va fi mutat într-un salon cu plăgi septice.

Electrocardiograma = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din


cursul unui ciclu cardiac.
E.C.G. este o metodă de investigaţie extrem de preţioasă în diagnosticul unei
cardiopatii în general, în suferinţele miocardo-coronariene în special, şi totodată este o metodă
de a recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic latent, când se efectuează E.C.G.-ul de
efort.
Reţineţi: Ea este interpretată întotdeauna de medic în lumina datelor clinice.
Înregistrarea electrocardiogramei se face cu aparate speciale numite electrocardiografe, de
diferite tipuri.
Legătura între bolnav şi aparat se face printr-un "cablu bolnav". La extremitatea distală
a cablului sunt ataşate plăcuţele metalice - electrozii (în număr de 10) necesari pentru
înregistrarea a 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 precordiale (V1-V6).
Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor,
transmise la aparat prin cablu, amplificate şi înregistrate sub forma unei diagrame numită
electrocardiogramă. Înscrierea curbelor electrice se face pe hârtie specială care are imprimat
un sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul, pe verticală amplitudinea
semnalelor bioelectrice.
În practica curentă se înregistrează pe electrocardiogramă 12 derivaţii (conduceri):
• 3 derivaţii bipolare notate DI, DII, DIII,
• 3 derivaţii unipolare de membre notate: aVR, aVL, aVF,
• 6 derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6.
În majoritatea unităţilor sanitare înregistrarea electrocardiogramei se face cel mai
frecvent cu ajutorul electrocardiografului "3 NEK-1", aparat construit pe bază de
semiconductoare moderne.
Construcţia aparatului permite folosirea lui nu numai în practica clinică curentă
zilnică, ci şi pentru cercetări ştiinţifice.
· înregistrarea E.C.G. cu electrocardiograful 3 NEK-1
Pregătirea bolnavului
1. Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii
emoţionali;

36
2. Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10-15
min. înainte de înregistrare;
3. Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare;
4. Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze
musculatura.
Montarea electrozilor pe bolnav
Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale electrozilor.
Sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de electrolit
(o lingură de sare la un pahar de apă) sau pastă specială pentru electrozi. Cei 10 electrozi (4
pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor:
- montarea electrozilor pe membre:
 roşu = mâna dreaptă;
 galben = mâna stângă;
 verde = picior stâng;
 negru = picior drept.
- montarea electrozilor precordiali:
 V1= spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
 V2 = spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului;
 V3 = între V2 şi V4;
 V4 = spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex);
 V5 = la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
 V6 = la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Atenţie! Aplicarea cu foarte mare precizie a electrozilor, respectând toate indicaţiile
prescrise, garantează o înregistrare corectă şi fără artefacte.
Pregătirea aparatului: Aparatul va fi legat la priza de împământare.
Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor
Punerea în funcţiune a aparatului: Aparatul poate fi pus în funcţiune cu ajutorul clapei
3 în poziţia "Apăsat" verificându-se scala-indicator de funcţionare care trebuie să indice zona
verde a scalei instrumentului. După 3-5 minute de stabilizare a funcţionării se poate trece la
testarea aparatului.
Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon)
Înregistrarea electrocardiogramei DI, DII ,DIII
Înregistrarea derivaţiilor unipolare şi precordiale
Terminarea înregistrării: După terminarea înregistrării se scoate din funcţiune aparatul
prin trecerea clapetei 3 în poziţia neapăsat, se îndepărtează electrozii de pe pacient.
Notarea electrocardiogramei. Asistenta notează pe electrocardiogramă: numele,
prenumele pacientului, vârsta, înălţimea, greutatea; menţionează medicaţia folosită, data şi ora
înregistrării, viteza de derulare, semnătura celui care a înregistrat.
Interpretare
Pe o electrocardiogramă normală definim:
1. Unde - convenţional numite P, Q, R, S, T, U.
2. Segmente - distanţa dintre două unde (PQ), (ST).
3. Intervale - unda + segment (PQ cuprinde unda P + segmentul PQ), (QT cuprinde
unda QRS + segmentul ST + unda T), (TP - linia izoelectrică).

37
Între două cicluri cardiace se înregistrează linia zero potenţial (linia izoelectrică).
Undele situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, cele care se găsesc dedesubtul ei sunt
negative.
Intervalul PQ se măsoară de la începutul undei P şi corespunde timpului în care
stimulul străbate atriile de la nodul sinusal Keith-Flack până la nodul atrio-ventricular
(Aschoff-Tawara). Timpul de conducere a stimulului de la atriu la ventriculi (normal 0,12"-
0,21").
Unda P şi segmentul PQ reprezintă expresia electrică a activităţii atriilor. Undele QRS,
segmentul ST şi unda T reprezintă expresia electrică a activităţii ventriculare.

Examenul ultrasonor (USG) – reprezintă observarea directă pe un ecran a organelor


pline ale cavităţii abdominale (ficat, pancreas, splină, rinichi, vezică biliară, ganglioni
abdominali) pentru a le studia structura şi dimensiunile.
Pregătirea pacientului – este importantă pentru obţinerea unei examinări de calitate.
De dorit ca pacientul să nu micţioneze cu circa 8 ore înainte de examinare pentru a putea
evalua modificările pielocaliceale în condiţii pre şi postmicţionale şi pentru a putea examina
concomitent vezica urinară şi organele pelviene.
Pregătirea alimentară:
Cu 2-3-zile înaintea examinării pacientul va consuma un regim fără alimente care
balonează intestinele (lapte, varză, cartofi, pâine neagră).
Pregătirea medicamentoasă:
Cu două zile înainte de examinare se administrează pacientului per os 15-20 tinctură
valeriană de 3 ori pe zi; Carbolen 2 pastile de 3 ori pe zi.
Participarea la examen:
1. Examinarea are loc în cabinetul de ecografie.
2. Pacientul este informat despre metodă.
3. Pacientul nu mănâncă şi nu bea timp de 12 ore până la examinare.
4. I se cere pacientului să elibereze abdomenul de îmbrăcăminte, se aşează în poziţia
decubit dorsal pe masa de examinare.
5. Medicul efectuează examinarea.
6. Pe măsura desfăşurării ecografiei, medicul realizează diferite clişee ale organului
examinat şi, eventual, ale modificărilor pe care le remarcă.
7. La finele examinării se şterge pielea minuţios de gel, este ajutat să se îmbrace.
8. Se notează examenul în foaia de observaţie.

38
9. După examen reia regimul alimentar obişnuit.
10. Examenul nu este însoţit de nici un efect secundar.

2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii

Asistenta medicală este persoana care poate acorda îngrijiri calificate, cu devotament,
posedând cunoștințe tehnice necesare şi având un simţ al responsabilităţii foarte dezvoltat.
Funcţiile ei se concretizează în acordarea acestor îngrijiri competente persoanelor a
căror stare o necesită, ţinând cont de nevoile afective, spirituale şi fizice şi în observarea şi
comunicarea către ceilalţi membri ai echipei de îngrijire a condiţiilor ce exercită un efect
important asupra sănătăţii pacientului.
Înainte de orice intervenţie operatorie, pacientul trebuie să semneze consimţământul
informat, act medico-legal ce permite medicului să efectueze intervenţia. Acest act va fi
semnat de către pacient sau familia acestuia.
Rolurile asistentei medicale constau în:
- rol de îngrijire;
- promovarea igienei spitaliceşti;
- organizarea şi gestionarea îngrijirilor;
- pregătirea şi perfecţionarea elevelor asistente medicale, asistentelor medicale
debutante şi cadrelor auxiliare;
- educarea sanitară a pacienţilor şi persoanelor sănătoase, având ca scop
promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor, ajutorul vindecării şi recuperare.

A. Pregătirea preoperatorie generală


• Examenul clinic general
Asistenta medicală are obligaţia:
- să observe aspectul general al pacientului: aspectul pielii, faciesul, ţinuta, mersul,
starea de hidratare apreciată prin aspectul tegumentelor şi mucoaselor;
- să noteze datele privind starea generală a pacientului şi evaluarea bolii în foaia de
observaţie;

39
- va măsura şi nota pulsul, respiraţia, temperatura, tensiunea arterială pentru
urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, pentru a observa la timp unele modificări în starea
bolnavului;
- are grijă ca în ziua dinaintea operaţiei, bolnavul să nu consume alimente solide
după masa de prânz, în seara şi în dimineaţa intervenţiei se vor face clisme evacuatoare.
• Bilanţul paraclinic
Asistenta medicală:
- recoltează produse biologice pentru examene de laborator necesare înaintea
intervenţiei chirurgicale;
- recoltează sânge pentru grup sanguin, Rh, HLG, glicemie, uree, Ts, Tc;
- însoţeşte bolnavul la radiologie pentru MRF şi la explorări funcţionale pentru
EKG.
• Pregătirea psihică a bolnavului
Asistenta medicală:
- are obligaţia ca prin comportamentul şi atitudinea ei să înlăture starea de anxietate
în care se află pacientul;
- are obligaţia să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile, teama de intervenţie,
aceasta insuflându-i pacientului încredere în echipa operatorie;
- va informa pacientul cu date asupra intervenţiei.

B. Pregătirea preoperatorie locală


● în preziua intervenţiei
- se face pregătirea câmpului operator;
- bolnavul va face baie sau duş;
- asistenta medicală va rade pilozităţile din regiunea inghinală, apoi badijonează
regiunea cu alcool iodat.

● în ziua intervenţiei
- asistenta va însoţi bolnavul în sala de operaţie;
- va monitoriza funcțiile vitale, se obţine abord venos şi se pregăteşte câmpul
operator;
- se badijonează tegumentele cu tinctură de iod şi se pune câmp steril textil.

C. Îngrijiri postoperatorii

40
Îngrijirile postoperatorii ale pacientului încep din momentul terminării intervenţiei
chirurgicale.
• Transportul pacientului operat
Se face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbările de temperatură.
În timpul transportului, asistenta se va asigura că pacientul stă comod, în siguranţă,
având grijă să observe aspectul feţei, respiraţiei şi pulsul; mare atenţie va acorda perfuziilor,
tuburilor de dren, sondei vezicale.
• Instalarea pacientului
Se va face într-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei între 18-22 grade
Celsius.
Bolnavul va fi aşezat în pat în decubit dorsal, fără pernă dacă este operat cu
rahianestezie, cu capul flectat spre dreapta, cu tăviţa renală alături.
Asistenta medicală va informa pacientul să nu mişte capul până a doua zi. În caz de
nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeină, vitamine din complexul B (B6,
B12).
Asistenta medicală va măsura tensiunea arterială, respiraţia, pulsul la un interval de 15
minute în primele 3 ore, apoi din oră în oră, ulterior de 2 ori pe zi.
Dacă bolnavul prezintă frison, se acoperă pacientul cu o pătură, i se administrează
Algocalmin i.m. sau în perfuzie.
• Supravegherea pansamentului
Asistenta supraveghează pansamentul şi plaga operatorie, dacă pansamentul este
îmbibat cu sânge se anunţă medicul. Mobilizarea bolnavului se face cât mai precoce, gradat,
chiar din prima zi după intervenţie.
• Reluarea alimentaţiei
Se face cât mai curând posibil. În prima zi operatul trebuie să bea numai lichide
neîndulcite în cantităţi mari.
În următoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, piureuri.
În a 4-a zi de la operaţie, dacă bolnavul a avut scaun şi dacă nu varsă, alimentaţia va fi
normală. Are voie să mănânce iaurt, brânză de vaci, carne fiartă sau friptă.
• Reluarea tranzitului intestinal
Se face în mod normal la 48-72 de ore de la operaţie. Dacă tranzitul nu se reia, se va
administra amestec litic (Plegomazin – 1 fiolă + Propranolol – 1 fiolă + ser fiziologic).
• Supravegherea plăgii operatorii
Supravegherea evoluţiei plăgii operatorii se va face zilnic.

41
Dacă plaga operatorie este suplă, nedureroasă, iar pansamentul este curat, atunci
pansamentul va fi schimbat la 2 zile.
• Reechilibrarea hidroelectrolitică
Constă în restabilirea sau menţinerea volumului şi compoziţiei normale a lichidelor
organismului atunci când aparatul este insuficient.
• Pentru a preveni riscul infecţiei se vor administra antibiotice profilactic.
• Se vor respecta cu stricteţe regulile de asepsie şi antisepsie.

2.10. Educaţia pentru sănătate

Pacientul va fi ajutat să înţeleagă (asigurându-i-se intimitatea) câteva noţiuni simple de


anatomie ale părţilor afectate şi cum funcţionează acestea în sistemul urinar şi reproducător.
Asistenta va educa pacientului în ceea e priveşte pregătirea pentru anumite investigaţii
şi în ce constau ele, va descrie în mare operaţia, tipul de anestezie şi procedurile de recuperare
postoperatorie. Informațiile vor fi simple, limitate la gradul de înţelegere a pacientului şi
exprimate astfel încât să-i reducă îngrijorarea. Toate procedurile preoperatorii vor fi explicate,
se va răspunde pe cât posibil la toate întrebările şi va fi acordat sprijin psihologic.

2.11. Externarea pacientului

Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai
necesită o supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu.
Asistenta va pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării
epicrizei şi completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la
externare.
Asistenta va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea grijă
ca bolnavul să-şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să aibă o
îmbrăcăminte corespunzătoare anotimpului.
Va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire.
Asistenta va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grija aparţinătorilor.

42
43
CAP.III. Studii de caz

Cazul 1. Plan de îngrijire

CULEGEREA DATELOR
Pacient: I. C.
Vârsta: 66 ani
Sex: Masculin
Domiciliul: Urban
Perioada internării: 04-03-2016/16-03-2016
EVALUAREA PACIENTULUI
Motivele internării: Retenţie acută completă de urină
Antecedente personale patologice:
- stenoză aortică valvulară operată
- insuficienţă cardiacă clasa III NYHA
- extrasistole
- neoplasm prostatic operat
Condiții de viaţă şi muncă: Pensionar, locuinţă salubră
Comportamente: Fost fumător cronic 40 ani, 20 ţigări pe zi
Medicaţie administrată înaintea internării:
- Cordarone 1tb/zi
- Tritace 1tb/zi
- Furosemid 1tb la 2 zile
- Digoxin 1tb la 2 zile
- Spironolactonă 25mg, 1tb/zi
- Vasilip 1/2 tb/zi
Istoricul bolii
Pacient în evidenţa clinicii din 2002 cu neoplasm prostatic pentru care s-a practicat
electrorezecţia transuretrală de deblocare şi orhiectomie bilaterală, declară prezenţa unui
episod de hematurie macroscopică în urmă cu 3 luni însoţit de dezvoltarea şi accentuarea
simptomatologiei urinare joase, mixte. Este investigat în ambulatoriul clinicii prin examen
cistoscopic care a evidenţiat prezenţa unor formaţiuni tumorale în trigon şi în jurul colului
vezical (posibilă invazie prostatică). În urmă cu 24 de ore pacientul prezintă retenţie acută
completă de urină, motiv pentru care se înseră sonda uretrală a demeure.
Se internează pentru conduită diagnostică şi terapeutică.

44
Examen clinic general – obiectiv
Starea generală - relativ bună
Stare de nutriţie - bună
Stare de conştienţă – păstrată
Facies - normal conformat
Tegumente - normal colorate
Mucoase - normal colorate
Fanere - normal implantate
Ţesut conjunctiv-adipos - bine reprezentat
Sistem ganglionar - nepalpabil
Sistem muscular - normoton, normotrof
Sistem osteo-articular - aparent integru
Aparat respirator - normal clinic
Aparat cardio-vascular - şoc apexian în spaţiul V intercostal pe linia medioclaviculară,
zgomote cardiace ritmice, artere periferice pulsatile
Aparat digestiv - abdomen mărit de volum pe seama ţesutului adipos, nedureros,
dehiscenţă de drepţi abdominali la palparea superficială şi profundă; tranzit intestinal prezent
Ficat, căi biliare, splină – nepalpabile
Aparat uro-genital - rinichi drept/stâng nepalpabili, loje renale nedureroase, retenţie
completă de urină, sondă urinară a demeure, debit urinar 600ml/zi, absenţa dobândită a
testiculelor. Examen digital rectal = sfincter anal normoton, ampula rectală goală; prostata -
formaţiune tumorală pelvină care invadează peretele vezical posterior, relativ mobilă pe
planurile vecine. Consistenţă fermă, neregulată nedureroasă.
Sistemul nervos, endocrin, organe de simţ - orientat temporo-spaţial
Alte examene: EKG, 14-03-2016
Examene de specialitate:
- radiografie toracică 14-03-2016
- examen medicină internă (cord, pulmon), TA =160/90 mmHg
- insuficienţă cardiacă clasa a II-a
Alte investigaţii:
Cistoscopie - 14-03-2016
Formaţiune tumorală infiltrativă la nivelul trigonului şi de jur împrejurul colului
vezical
Ecografie reno-vezico-prostatică - 14-03-2016

45
Rinichi drept/rinichi stâng – fără distensie pielocaliceală
Vezica urinară – formațiune situată pe peretele posterior

Aplicarea procesului de nursing

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale


Manifestări de Manifestări de
Nevoia fundamentală Evaluare
independenţă dependenţă
Nevoia de a respira - Dispnee uşoară 22, Anxietate, stresul
tahicardie 94 p/min
Nevoia de a bea şi a Consum de lichide în - -
mânca funcție de nevoie
Alimentaţie conform
vârstei
Nevoia de a elimina Act fiziologic, Dificultate în a urina Durere, usturime
conştient de eliminare
a urinei
Nevoia de a se mişca Sistem osteoarticular - -
şi a avea o bună integru
postură
Nevoia de a dormi şi - Insomnie Sursa e durerea şi
de a se odihni usturimea
Nevoia de a se - Dificultate de a se Anxietate
îmbrăca şi dezbrăca îmbrăca şi dezbrăca
manifestată prin
dezinteres
Nevoia de a menţine Temperatura corporală - -
temperatura corpului 36,7oC, transpiraţie
în limite normale minimă, coloarea roz
Nevoia de a-şi Unghii curate, tăiate - -
menţine tegumentele scurt, piele pigmentată
curate şi integre normal, păr scurt,
curat, face duş zilnic
Nevoia de a evita - Riscul de complicaţii, Anxietate, durere
pericolul durere
Nevoia de a comunica Comunicare uşoară şi - -

46
cursivă
Nevoia de a comunica Asistarea la ceremonii - -
conform tradiţiei şi religioase când este
valorilor liber
Nevoia de a fi ocupat Ia hotărâri pe baza - -
şi realizat forţelor proprii
Nevoia de a se recrea Citeşte şi joacă table - -
Nevoia de a-şi păstra - Cunoştinţe insuficiente Lipsa de informare
sănătatea

Plan de îngrijire – ziua I

Intervenţii
Nevoia Diagnostic de
Problema Obiective autonome şi Evaluare
afectată nursing
delegate
Nevoia de 1. Eliminare Alterarea Pacientul să Intervenţii Pacientul
a elimina inadecvată eliminării fie hidratat autonome prezintă
- măsor şi notez
datorită urinare. corespunzător eliminări
Retenţia corect aportul şi
spitalizării şi să reducă normale.
produşilor de eliminările de
manifestată nivelul ureei.
prin oligurie, metabolism. lichide;
- în faza oligurică
transpiraţii
restricţie de lichide
moderate,
la 500ml +
retenția
eliminările zilei
produșilor de
precedente;
metabolism.
- observ apariţia
edemelor;
- în faza poliurică
cresc aportul de
lichide pentru a
compensa
pierderile;
- monitorizez
funcţiile vitale ale
pacientului;
- observ ca

47
pacientul să nu fie
hiperhidratat;
- evaluez balanţa
hidrică clinic;
- previn
deshidratarea prin
pierdere urinară;
- evaluez funcţia
cordului;
- pregătesc fizic şi
psihic pacientului
pentru examene
clinice şi
paraclinice;
Intervenţii delegate
- însoţesc medicul
la vizită.
Nevoia de 2. Risc de Pacientul să Combaterea Intervenţii În urma
a evita complicaţie şi nu prezinte posibilelor autonome tratamentului
- urmăresc şi
pericolele infecţie durere și stare complicaţii şi administrat,
apreciez corect
nosocomială, generală infecţii pacientul
potenţialul infecţios
datorită alterată. nosocomiale. prezintă o
Pacientul să al pacientului,
mediului evoluţie mult
nu mai fie receptivitatea sa şi
spitalicesc şi mai bună, nu a
agitat şi aplic măsuri de
procesului dezvoltat
anxios. izolare a surselor
inflamator, complicaţii sau
de infecţie;
manifestat prin infecţii
- aerisesc salonul în
anxietate, nosocomiale.
fiecare dimineaţă şi
durere. Durerea a
seară şi feresc
diminuat din
pacientul de
intensitate, iar
curenţii de aer, frig
temperatura a
şi umezeală;
- înlătur sursele de scăzut,
zgomot din ajungând la
saloanele vecine; valorile
- asigur un climat
normale.

48
care să favorizeze
somnul;
- îndepărtez sursele
cu miros
dezagreabil;
- asigur o
temperatură în
salon cuprinsă între
18-20oC, fără
curenţi de aer;
- asigur pacientului
o poziţie adecvată
şi pe care o schimb
la un interval de 3
ore în cursul zilei
pentru a favoriza
respiraţia;
- ţin sub control
funcţiile vitale ale
pacientului
(respiraţie, puls,
temperatură);
- am controlat şi
supravegheat
modul în care şi-a
efectuat toaleta şi i-
am explicat
importanţa unei
bune igiene asupra
stării de sănătate.
- verific zilnic
integritatea sondei
urinare şi fac
spălaturi cu ser
fiziologic
Intervenţii delegate

49
- la indicaţia
medicului am
administrat:
Vitamina C 200 3
tb/zi, Algocalmin
1fix2/zi, Proscar 1
tbx2/zi

Plan de îngrijire – zilele II-III

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome


Problema Obiective Evaluare
afectată nursing şi delegate
Nevoia 1. Dificultate Respiraţie Normalizarea Intervenţii autonome În urma
- aşez pacientul în
de a respiratorie superficială. respiraţiei şi tratamentului
poziţie semișezând;
respira datorită calmarea administrat,
- înregistrez frecvenţa
hipertermiei pacientului. pacientul are o
respiratorie şi
manifestată respiraţie
temperatura;
prin respiraţie - încurajez pacientul normală.
superficială. să respire adânc;
- observ apariţia
polipneei, bradipneei;
- asigur respiraţii
eficiente, ce facilitează
expansiunea
plămânului.
Nevoia 2. Risc de Prevenirea Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul este
- urmăresc şi notez
de a complicaţii infecţiei prezinte în siguranță.
eliminările urinare;
elimina urinare. urinare. siguranţă fizică
- monitorizez valorile
şi psihică.
vitale ale pacientului;
- aşez pacientul în
poziţie comodă şi îl

50
liniştesc;
- observ dacă este
sângerare la nivelul
sondei sau pe sondă;
- spăl cateterul cu
soluţie bacteriostatică
şi aspir la fiecare 6
ore.
Intervenţii delegate
- la indicaţia medicului
administrez endovenos
ser fiziolog 9%,
Ampiplus 1gr i.v.,
Algocalmin 1fi i.v.,
Pifalgan 1fl i.v.
Nevoia 3. Ignoranţă Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul
Durere - explic pacientului
de a fi Imposibilitatea prezinte o stare prezintă
importanţa unei igiene
curat îndeplinirii de igienă tegumente
corecte asupra stării de
rolului propriu corespunzătoare integre şi o
sănătate şi pentru
din cauza prin stimularea stare de bine.
prevenirea
durerii interesului de a-
îmbolnăvirilor;
manifestată şi face toaleta
- pregătesc materialele
prin carenţe de zilnică a
pentru baie;
igienă. tegumentelor şi - îl ajut să se îmbrace,
a cavităţii să-şi facă toaleta
bucale. cavităţii bucale şi să se
pieptene;
- pentru prevenirea
apariţiei escarelor, am
avut grijă ca lenjeria
de pat şi de corp să nu
prezinte cute, să fie
uscate şi uniform
aşezate, iar poziţia
pacientului să fie
schimbată la fiecare 2

51
ore;
- controlez şi
supraveghez modul în
care pacientul îşi
efectuează toaleta;
- încurajez pacientul
în progresele făcute.
Nevoia 4. Comunicare Durere, Pacientul să Intervenţii delegate La internare
- creez un mediu de
de a ineficace la disconfort, comunice pacientul era
siguranţă, linişte sau
comunica nivel afectiv anxietate. eficient apatic,
induc bolnavului o
începând cu necomunicativ,
stare de confort fizic şi
prima zi. iar apoi a
psihic;
început să
- conving pacientul să
colaboreze cu
comunice cu echipa de
echipa de
îngrijire şi să fie
îngrijire şi cu
sociabil cu ceilalţi
anturajul.
pacienţi din salon;
- iau legătura cu
familia şi cu prietenii
sfătuindu-i să îl
viziteze;
- dau posibilitatea
pacientului să îşi
exprime nevoile,
sentimentele şi
dorinţele sale;
- pun în valoare
capacităţile, talentele
şi realizările anterioare
ale pacientului
- dau posibilitatea să ia
singur decizii;
- îl ajut să-şi identifice
posibilităţile sale de a
asculta.

Nevoia 5. Dificultate Durere şi Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul se

52
de a se de a se prezenţa se îmbrace şi să - identific capacitatea îmbracă şi se
îmbrăca îmbrăca/ cateterului. se dezbrace şi limitele fizice ale dezbracă cu
şi dezbrăca singur. pacientului; ajutor şi apoi
- recomand, dacă
dezbrăca datorită singur.
ameţeşte, să se
constrângerilor
îmbrace în poziţie
fizice
şezând;
manifestată
- ajut pacientul în caz
prin durere.
de solicitare
- se evită
îmbrăcămintea
strâmtă, care poate
produce disconfort.

Plan de îngrijire – zilele IV-V

Nevoia Diagnostic Intervenţii autonome şi


Problema Obiective Evaluare
afectată de nursing delegate
Nevoia de a 1. Imobilitate Durere şi Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul
se deplaseze - ajut pacientul să se ridice
se mișca tranzitorie frică. se
singur.
datorată din pat, îl sprijin, îl ajut să
deplasează
durerii meargă;
cu ajutor.
manifestată - îi explic importanţa
prin mobilizării;
- ajut pacientul să-şi
dificultate de
schimbe poziţia în pat în
a merge
funcţie de necesitate;
- fac masaj pentru evitarea
trombozei.

Nevoia de a 2. Dezinteres Lipsa de Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul


capete - explorez gusturile şi este
se recrea în efectuarea interes,
interes interesul pacientului interesat şi
de activităţi anxietate.
recreative din pentru pentru activităţi recreative, relaxat
cauza durerii anumite pentru petrecerea timpului psihic.
activităţi.
manifestată liber;
- planific activităţi
prin lipsa de

53
interes. recreative împreună cu
pacientul;
- facilitez întâlnirea cu
membrii familiei.

Explorări paraclinice

Analize de laborator Valori reale Explorări funcţionale


Uree 80 mg% Examen ecografic al abdomenului
Glicemie 75 mg% RX Pulmonar
Hemoglobină 12 g%
Creatinină 3,90 mg %
Acid uric 6,5 mg %
Leucocite 10.000/mm3
Hematocrit 36%
VSH 20 mm/h

Se externează cu recomandările:
- evitarea eforturilor fizice şi a frigului;
- urmarea tratamentului medicamentos, conform indicaţiilor medicului curant, cu
dezinfectante urinare, antiinflamatorii, analgetice;
- control medical la fiecare 2 luni.

Cazul 2. Plan de îngrijire

Culegerea datelor
Sursa de date:
- pacientul;
- familia;
- echipa de îngrijire;
- foaia de observaţie.
Date relativ stabile:
- numele şi prenumele: T.G.;
- vârsta: 67 de ani;
- sex: masculin;
- starea civilă: căsătorit;
- domiciliul: urban;
- ocupaţia: pensionar;
- naţionalitate: român;
- religie: ateu;
- condiţii de viaţă: locuieşte împreună cu familia la casă în condiţii salubre.
Elemente bio-umorale:
- RH pozitiv;
- grupă sangvină: AB IV.
Date antropometrice:

54
- greutate: 63 kg;
- înălţime: 178 cm.
Elemente biografice legate de sănătate:
- A.H.C.: fără importanţă; nu se ştie alergic;
- A.F.P.: fără importantă;
- A.P.P.: apendicectomie la 2 ani, colecistectomie la 23 de ani.
Motivele internării:
- disurie;
- polachiurie;
- pseudoincontinenţă;
- nicturie;
- jet urinar cu presiune scăzută;
- tulburări ale stimei de sine.
Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 67 de ani, cu antecedente de infecţii urinare în 2010, afirmă că
prezintă jenă la urinare, oboseală determinată de urinări dese pe parcursul nopţii, polachiurie,
jet urinar cu presiune scăzută. Se internează pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
Diagnostic medical la internare: Hiperplazia malignă a prostatei, IRA
Perioada internării: 11.04.2016 - 20.04.2016.

Aplicarea procesului de nursing

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale


Manifestări de Manifestări de
Nevoia fundamentală Evaluare
independenţă dependenţă
Nevoia de a respira Respiraţie normală de - -
tip costal
Nevoia de a bea şi a Consum de lichide în - -
mânca funcție de nevoie
Alimentaţie conform
vârstei
Nevoia de a elimina Act fiziologic, Dificultate în a urina Durere, usturime
conştient de eliminare
a urinei
Nevoia de a se mişca Sistem osteoarticular - -
şi a avea o bună integru
postură
Nevoia de a dormi şi - Insomnie Sursa e durerea şi
de a se odihni usturimea
Nevoia de a se - Dificultate de a se Anxietate
îmbrăca şi dezbrăca îmbrăca şi dezbrăca

55
manifestată prin
dezinteres

Nevoia de a menţine Temperatura corporală


temperatura corpului 36,7oC, transpiraţie
în limite normale minimă, coloarea roz
Nevoia de a-şi - Carenţe de igienă Durere, anxietate
menţine tegumentele
curate şi integre
Nevoia de a evita - Riscul de complicaţii, Anxietate, durere
pericolul durere
Nevoia de a comunica Comunicare uşoară şi - -
cursivă
Nevoia de a comunica Asistarea la ceremonii - -
conform tradiţiei şi religioase când este
valorilor liber
Nevoia de a fi ocupat Ia hotărâri pe baza - -
şi realizat forţelor proprii
Nevoia de a se recrea - Dificultate de a se Tristeţe, anxietate
recrea
Nevoia de a-şi păstra - Cunoştinţe insuficiente Lipsa de informare
sănătatea

Plan de îngrijire - zilele I-II

Nevoia Diagnostic Intervenţii autonome şi


Problema Obiective Evaluare
afectată de nursing delegate
Nevoia de Alterarea Polachiurie Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul

56
a elimina eliminărilor prezinte - asigur îmbrăcăminte prezintă
din cauza urinări curată urinări
- educ pacientul să menţină
prezenţei fiziologice fiziologice
igiena riguroasă a zonei
tumorii
perineale
- asigur un aport hidric în
funcţie de eliminări - 2000
ml pe zi
- asigur un regim alimentar
normocaloric, fără alimente
iritante pentru vezică
(alcool, cofeină, citrice)
- aşez pacientul în pat, în
decubit dorsal
Intervenţii delegate
- recoltez sânge pentru
analize (VSH, Hb, K, Na,
uree, etc.)
- recoltez urină pentru
sumar urină
- administrez Tadenan 2
cp/zi una seara şi una
dimineaţa; Prostamol Uno
1cp/zi
Nevoia de Deficit de Nicturie Pacientul să Intervenţii autonome Pacientul
- asigur un mediu
a dormi odihnă prezinte un prezintă un
favorizant somnului, reduc
determinat somn somn liniştit
zgomotele
de odihnitor fără
- aerisesc salonul
întreruperea neîntrerupt - pregătesc psihic pacientul întreruperi
frecventă a de urinări pentru sondaj vezical
- asigur toaleta organelor
somnului pe frecvente
genitale
timpul
- pregătesc materialele
nopţii
necesare sondajului
manifestată - dezinfectez meatul urinar
- efectuez anestezia uretrală
prin nicturie
- lubrefiez şi introduc sonda
uşor, până apare urină pe

57
sondă, umflu balonaşul
sondei cu ser fiziologic
- ataşez punga urinară
Intervenţii delegate
- la indicația medicului
administrez: Xanax 1 cp/zi
Nevoia de Risc de Alterarea Pacientul să Intervenţii autonome În urma
- asigur pacientului o
a evita infecţii eliminărilor nu prezinte tratamentului
alimentaţie bogată în
pericolele urinare urinare infecţii aplicat
vitamine, lichide
favorizate urinare pacientul nu
- am recoltat urină pentru
de prezenţa prezintă
examenul bacteriologic
reziduului - am asigurat o atmosferă infecţii
vezical liniştită şi caldă urinare
- efectuez băi calde de
datorat
şezut
neeliminării
- am învăţat pacientul
în totalitate
poziţia corectă pentru
a urinei
uşurarea micţiunii şi golirea
completă a vezicii urinare
(şezând aplecat în faţă)
Intervenţii delegate
- administrez la indicaţia
medicului: Urinal 1 tb/zi,
Norfloxacin 2tb/zi

Plan de îngrijire – ziua a III-a

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome


Problema Obiective Evaluare
afectată nursing şi delegate
Nevoia de Neparticiparea la Izolare Pacientul Intervenţii autonome Pacientul
- explorez gusturile şi
a se recrea activităţi recreative socială să nu fie participă la
interesul pacientului
din cauza lipsei izolat activităţi
pentru activităţi
bunei dispoziţii social, să recreative
recreative, pentru
manifestată prin nu prezinte
petrecerea timpului
pseudoincontinenţă urinări dese
liber
urinară
- planific activităţi
recreative împreună cu

58
pacientul şi se asigură
condiţiile necesare
- încurajez pacientul în
progresele făcute
Nevoia de Tulburări Eliminări Pacientul Intervenţii autonome În urma
- pregătesc bolnavul
a elimina micţionale din defectuoase să prezinte tratamentului
psihic pentru explorări:
cauza îngreunării un jet efectuat
examen de laborator,
eliminării urinei urinar tulburările
radiologie
prin uretră nemodificat urinare se
- testez pacientul la
manifestat prin jet diminuează
substanţa de contrast
urinar modificat - conduc pacientul la
serviciul de radiologie
- aşez pacientul în
poziţia cerută de medic
- conduc pacientul în
salon şi îl supraveghez
- asigur lenjerie curată
- educ pacientul să
folosească urinarul
pentru a urina
- educ pacientul să
efectueze igiena
corectă a zonei intime
ori de câte ori este
nevoie
- fac bilanţul ingesta-
excreta
Nevoia Stare generală Durere Pacientul Intervenţii autonome Pacientul se
- asigur confortul
dea evita alterată să simte
pacientului (poziţie
pericolele manifestată prin beneficieze confortabil şi
antialgică, întinderea şi
facies crispat, de un nu prezintă
îndepărtarea resturilor
gemete, disconfort mediu de risc de
alimentare de pe
siguranţă complicaţii
cearşaf, aerisirea
fără
salonului)
accidente şi
- ajut pacientul în
infecţii
descrierea corectă a
Pacientul

59
să fie durerii şi să sesizeze
echilibrat momentele de
psihic exacerbare sau
ameliorare
- manifest compasiune
pentru suferinţa
pacientului
- îndepărtez sursele cu
miros dezagreabil
(bazinete, ploscă)
- mă asigur că
pacientul nu devine o
sursă de infecţii
nosocomiale
- respect măsurile de
asepsie

Plan de îngrijire – zilele IV-V

Nevoia
Diagnostic Intervenţii autonome şi
fundamental Problema Obiective Evaluare
de nursing delegate
ă
Nevoia de a Cunoştinţe Refuz de Acumularea Intervenţii autonome Pacientul
- explorez nevoile de
învăța insuficiente cunoaştere de noi şi-a însuşit
cunoaştere ale pacientului
din cauza cunoştinţe noţiunile
- explorez obiective de
neînţelegerii primare
studiu cu pacientul
de - informez pacientul cu
informaţii privire la mijloacele şi
resursele pe care le pot
asigura: broşuri, cărţi
- verific cu pacientul
cunoştinţele acumulate

60
Explorări paraclinice

Analize de laborator Valori reale Explorări funcţionale


Uree 50,3 mg% Examen ecografic al abdomenului
Glicemie 80 mg% RX Pulmonar
Hemoglobină 12 g% Urografie
Creatinină 1,33 mg%
PSP 6,1 ng/mL
Acid uric 7,59 mg%
Leucocite 10.000/mm3
Hematocrit 37%
VSH 13 mm/h
Na 172 mEq/l
K 5,7 mEq/l

Se externează cu recomandările:
- evitarea eforturilor fizice şi a frigului;
- urmarea tratamentului medicamentos, conform indicaţiilor medicului curant, cu
dezinfectante urinare, antiinflamatorii, analgetice;
- control medical la fiecare 2 luni.

Cazul 3. Plan de îngrijire

Culegerea datelor
Date fixe
Nume: A
Prenume: I
Vârsta: 73 de ani
Înălţime: 1,69 cm
Greutate: 64 Kg
Date variabile
Localitatea: Rural
Ocupaţia: Pensionar
Data internării: 11.05.2016
Data externării: 19.05.2016
Antecedente heredo-colaterale: mama decedată de cancer uterin.
Antecedente personale: bolile infecţioase ale copilăriei: varicelă, oreion.

61
Istoricul bolii: pacient cu acuze urinare joase de tip obstructiv şi iritativ aproximativ
de un an şi jumătate, diagnostic clinic şi paraclinic cu adenom de prostată. Se internează în
clinica noastră pentru tratament de specialitate.
Diagnostic de internare: Adenom de prostată.
Motivele internării: disurie, polakiurie nocturnă.
Problemele pacientului preoperator: jenă la micţiune, disurie, polakiurie nocturnă.

Aplicarea procesului de nursing

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale


Manifestări de Manifestări de
Nevoia fundamentală Evaluare
independență dependenţă
Nevoia de a respira - Dispnee şi tahicardie Postoperator
Nevoia de a bea şi a Consum de lichide în - -
mânca funcţie de nevoie
Alimentaţie conform
vârstei
Nevoia de a elimina Act fiziologic, Jenă la urinare Durere
conştient de eliminare
a urinei
Nevoia de a se mişca Sistem osteoarticular Mobilitate tranzitorie Intervenţia
şi a avea o bună integru chirurgicală
postură
Nevoia de a dormi şi - Insomnie Sursa e durerea şi
de a se odihni usturimea
Nevoia de a se - Dificultate de a se Anxietate
îmbrăca şi dezbrăca îmbrăca şi dezbrăca Intervenţia
manifestată prin chirurgicală
dezinteres
Nevoia de a menţine Temperatura corporală - -
temperatura corpului 36,7oC, transpiraţie
în limite normale minimă, culoarea roz
Nevoia de a-şi - Carențe de igienă Durere, anxietate
menţine tegumentele
curate şi integre

62
Nevoia de a evita - Riscul de complicaţii, Anxietate, durere
pericolul durere
Nevoia de a comunica Comunicare uşoară şi - -
cursivă
Nevoia de a comunica Asistarea la ceremonii - -
conform tradiţiei şi religioase când este
valorilor liber
Nevoia de a fi ocupat Ia hotărâri pe baza - -
şi realizat forţelor proprii
Nevoia de a se recrea - Dificultate de a se Tristeţe, anxietate
recrea
Nevoia de a-şi păstra - Cunoştinţe insuficiente Lipsa de informare
sănătatea

Aplicarea planului de îngrijire


(preoperator 11.05.2016)

Nevoia
Diagnostic de Intervenţii autonome şi
fundamental Obiective Evaluare
nursing delegate
ă
Nevoia de a - respiraţie - înlăturarea Intervenţii autonome - pacientul
respira superficială dispneei - asigur repausul absolut prezintă
cauzată de - asigurarea unei la pat respiraţie
durere, respiraţii normale în - aerisesc camera, asigur normală şi
manifestată timp de 24 ore temperatura adecvată durerea a

63
prin dispnee - măsor şi notez valorile scăzut în
funcţiilor vitale intensitate
- calmez pacientul
- explic pacientului în ce
constă intervenţia şi îi
obţin consimţământul
conştient
- se face clisma
evacuatoare
- după ora 6 seara
pacientul nu mai are voie
să mănânce
Intervenţii delegate
- la indicaţia medicului
administrez Tramadol 1 fi
Nevoia de a - dificultate de - pacientul să se Intervenţii autonome - pacientul se
se mobiliza a se mobiliza poată deplasa - explic pacientului că mişcă doar
din cauza starea sa este trecătoare ajutat
durerii - îl pregătesc pentru
investigaţii
- suprim alimentaţia
perorală
- ajut pacientul să se
mobilizeze şi îl suplinesc
în satisfacerea celorlalte
nevoi
Intervenţii delegate
- prind o linie venoasă şi
administrez la indicaţia
medicului Glucoză şi KCl
Nevoia de a fi - incapacitate - pregătesc - ajut pacientul să facă o - tegumentele
curat de a se îngriji pacientul din punct baie cu apă şi săpun sunt curate
singur, cauzată de vedere fizic şi - ajut pacientul să - pacientului i
de dureri mari, psihic îmbrace lenjeria de spital s-a realizat o

64
manifestată - îi explic - regiunea unde urmează bună pregătire
prin astenie, necesitatea actului să se efectueze intervenţia preoperatorie
oboseală operator chirurgicală este spălată, fizică şi psihică
- pregătesc câmpul rasă, degresată,
operator în timp de dezinfectată şi apoi
24h acoperită cu un câmp
steril
Nevoia de a - insomnie dată - pacientul să aibă Intervenţii autonome - pacientul
se odihni de frica de somn liniştit şi - asigur condiţii de doarme 7 ore
intervenţia odihnitor microclimat (cameră pe noapte
chirurgicală aerisită, linişte,
semiobscuritate)
- rog pacientul să urineze
înainte de culcare
Intervenţii delegate
- la indicaţia medicului
administrez Romergan 1
cp/zi

Aplicarea planului de îngrijire


(postoperator 12.05.2016)

Nevoia
Diagnostic de Intervenţii autonome şi
fundamental Obiective Evaluare
nursing delegate
ă
Nevoia de a se - incapacitatea - transportarea Intervenţii autonome - pacientul
mişca de a se mişca bolnavului cu targa - pacientul este adus de la acuză
datorită de la sala de sala de operaţie în salon slăbiciune şi
efectuării operaţie în salon şi protejat de un cearşaf, şi senzaţia de
anestezicului şi instalarea lui în pat este instalat în pat în ameţeală la

65
operaţiei poziţie d-d fără pernă sub ridicare
manifestată cap şi este supravegheat
prin ameţeli, continuu, urmărindu-i
somnolenţă funcţiile vitale, puls, TA,
respiraţie, diureză
- supraveghez tuburile de
dren şi schimb pungile ori
de câte ori este nevoie
- fac cu pacientul exerciţii
pasive la pat
- fac masaj la nivelul
membrelor inferioare
pentru staza venoasă
Nevoia de a - durere acută - pacientul să Intervenţii autonome - pacientul
evita cauzată de prezinte o stare de - efectuez psihoterapie prezintă uşoară
pericolele intervenţia bună dispoziţie fără - îi calmez durerea prin ameliorare a
chirurgicală dureri în 24-48 ore, administrare de calmante durerilor
manifestată să-şi recapete - asigur un climat
prin nelinişte, încrederea în forţele odihnitor, pat comod,
agitaţie proprii timp de 2-3 cameră aerisită,
zile temperatură adecvată
- calmarea durerii - schimb poziţia
pacientului ori de câte ori
este nevoie pentru a evita
apariţia escarelor
- explic pacientului că
starea sa este trecătoare
Nevoia de a - modificări ale - supravegherea Intervenţii autonome Frecvenţa
respira amplitudinii ritmului respirator - asigur cameră aerisită şi respiratorie =
respiraţiei, - combaterea o temperatură adecvată 17 resp./min.
cauzată de dispneei în 4-12 ore - măsor şi notez valorile Puls = 98
anestezie, funcţiilor vitale, puls, băt./min
manifestată respiraţie, TA TA = 120-70
prin dispnee Intervenţii delegate mm Hg

66
- administrez oxigen pe
mască la indicaţia
medicului

Aplicarea planului de îngrijire


(postoperator 13-15.05.2016)

Nevoia
Diagnostic de Intervenţii autonome şi
fundamental Obiective Evaluare
nursing delegate
ă
Nevoia de a - risc de - prevenirea Intervenţii autonome - tegumentele
evita complicaţii complicaţiilor - aerisesc salonul câte 15 sunt uşor
pericolele imediate imediate şi minute pe zi palide
postoperatorii tromboembolice - monitorizez respiraţia - funcţiile
- disconfort pacientului vitale se
legat de - aşez pacientul într-o menţin în
durerea de la poziţie confortabilă limitele
nivelul plăgii - fac exerciţii de normale, nu
postoperatorii respiraţie împreună cu apar
pacientul complicaţii
- respect circuitele din imediate
spital postoperatorii
- urmăresc faciesul - durerea se
pacientului ameliorează în
- schimb poziţia aproximativ
pacientului din 2 în 2 ore 20-30 min.
- efectuez un masaj şi
tapotaj pacientului
- îndepărtez cutele de pe
cearceaf
- mă asigur că pacientul
nu devine sursă de
infecţie nosocomială

67
- monitorizez funcţiile
vitale:
TA = 105/58 mmHg
P = 110/min
- explic pacientului că
durerea este fiziologică
postoperator şi va ceda în
următoarele zile
- sugerez să solicite
calmant în caz de durere
- îl educ să-şi comprime
plaga cu palma în cazul în
care tuşeşte
Intervenţii delegate
- administrez la indicaţia
medicului: Mialgin fl.
i.m., Cefalexin 1cpsx4/zi,
Emetostop 1cp/zi
Nevoia de a - alterarea - pacientul să Intervenţii autonome - în urma
elimina eliminării înţeleagă rolul - comunic pacientului aspiraţiei
manifestate sondei nazogastrice, necesitatea menţinerii secreţiilor
prin vărsătură să nu mai verse sondei gastrice şi al
- supraveghez pacientul exerciţiilor
pentru a-i asigura respiratorii,
condiţiile în momentul dispare
vărsăturii senzaţia de
- sugerez pacientului să greaţă
inspire adânc în
momentul în care are stări
de greaţă
- urmăresc şi notez
cantitatea de aspiraţie din
recipientul colector
- verific permeabilitatea

68
sondei, aspir secreţiile
gastrice cu ajutorul unei
seringi ataşată la capătul
sondei de aspiraţie
Nevoia de a - tulburări ale - pacientul să aibă Intervenţii autonome - după
dormi somnului un somn odihnitor, - creez un climat de efectuarea
fără treziri sau linişte în salon, asigur tehnicilor
insomnie pacientului o poziţie pacientul
comodă adoarme
- aerisesc salonul
- reglez patul şi aşez
pacientul astfel încât
acesta să aibă o poziţie
confortabilă pentru somn
- identific factorii care îl
împiedică să aibă un
somn odihnitor, prin
discuţii cu acesta
Intervenţii delegate
- la indicaţia medicului
administrez Diazepam fl.
i.m. seara
Nevoia de a fi - dificultatea în - pacientul să Intervenţii autonome - pacientul
curat acordarea prezinte tegumente - ajut pacientul să îşi prezintă
îngrijirilor în stare curată satisfacă nevoile tegumente
igienice - am grijă ca tegumentele integre
şi mucoasele sale să fie
păstrate în stare curată
- efectuez toaleta pe
regiuni
- schimb lenjeria de pat şi
corp zilnic sau la nevoie
- toaletez mucoasa nazală
cu ser fiziologic de 4 ori

69
pe zi până la îndepărtarea
sondei

Explorări paraclinice

Analize de laborator Valori reale Explorări funcţionale


Uree 43,3 mg% Examen ecografic al abdomenului
Glicemie 80 mg% RX Pulmonar
Hemoglobină 12,9 g% Urografie
Creatinină 0,8 mg%
PSP 11,1 ng/mL
Acid uric 7,49 mg%
Leucocite 10.000/mm3
Hematocrit 37%
VSH 16 mm/h
Na 172 mEq/l
K 5,7 mEq/l

Se externează cu recomandările:
- urmarea tratamentului medicamentos, conform indicaţiilor medicului curant, cu
dezinfectante urinare, antiinflamatorii, analgetice;
- să urmeze regimul alimentar;
- să evite să ridice greutăţi;
- control medical la 30 de zile.

70
CAP.IV. Concluzii

În stagiile de practică susținute în secțiile de urologie și chirurgie am întâlnit multe


cazuri de bolnavi cu adenom de prostată. Lucrând în sala de operație din secția de Chirurgie
am avut, de asemenea, ocazia să mă întâlnesc cu astfel de cazuri.
M-au impresionat simptomele, formele clinice de manifestare precum și formele de
exteriorizare care duceau bolnavul într-o stare de monotonie și neacceptare a stării de boală.
În cele 3 cazuri am avut ocazia să testez bolnavii fizic și psihic, să le dau indicațiile
necesare, să-i ajut să treacă peste perioadele de crize și să aibă încredere în ei și în personalul
medical.
Astfel am ajuns la concluzia că rol important în vindecarea bolnavilor îl reprezintă
asistenta medicală care trebuie să îl cunoască îndeaproape pe bolnav, să stabilească raporturi
sănătoase şi de încredere reciprocă, trebuie să ţină seama că fie şi numai internarea poate
constitui o situație stresantă.
Momentul internării, primul contact al bolnavului cu spitalul şi cu personalul medical,
contactul cu ceilalţi bolnavi şi felul în care este primit au o importanță deosebită pentru
evoluția ulterioară a procesului patologic.
Pentru o evoluție favorabilă a pacienţilor operaţi este necesară o pregătire
preoperatorie atât fizică cât şi psihică a pacientului informându-l în legătură cu tehnicile
necesare a-i fi efectuate explicându-i că de o bună pregătire fizică şi psihică depinde reuşita
intervenţiei chirurgicale, evitând complicaţiile.
Asistenta medicală, o verigă importantă a corpului medical, va conştientiza pacientul
asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea, în procesul de vindecare având un rol
important stabilirea unor obiective precise, a unui plan de educație şi îngrijire precum şi
comunicarea asistentei cu pacientul şi familia acestuia.
Asistenta este cadrul care se află în permanenţă lângă bolnav, ea este legătura directă şi
cea mai calificată dintre medic şi omul suferind. Rămânând mai mult timp decât medicul
lângă bolnav, îngrijindu-l, asistând la felul cum acesta se alimentează sau ajutându-l să
mănânce, administrându-i medicaţia zilnică, controlându-i temperatura şi pulsul, tensiunea
arterială, observând cantitatea de urină pe care acesta o elimină, caracteristicile urinei şi ale
scaunelor, felul cum bolnavul umblă, cum se odihneşte, cum vorbeşte sau raţionează, asistenta
medicală poate să-şi facă o imagine foarte exactă asupra evoluţiei bolii care, împărtăşită

71
medicului chirurg, poate ajuta în mod deosebit la stabilirea unui diagnostic exact sau a
tratamentului de urmat.

72
Bibliografie

 „Urgențe medico-chirurgicale” - Lucreţia Titircă, Editura Medicală, 2007;


 „Ghid de nursing” - Lucreţia Titircă, Editura Viața Medicală Românească, 2008;
 „Îndreptar de chirurgie” - P. Simici, Editura Didactică și Pedagogică, Buc, 1986;
 „Chirurgie pentru cadre medii” - Mihai Mihăilescu, Editura Medicală, 2009;
 „Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali” - Lucreţia Titircă,
Editura Viața Medicală Românească, 2006;
 „Chirurgie de urgență” - Prof. Dr. C. Caloghera, Editura Literă, 1980;
 „Manual de medicină internă pentru cadre medii” - C. Borundel, București, 1986;
 „Tehnici speciale de îngrijire a bolnavului” - G. Baltă, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980;
 „Ghid de manevre medicale” - M. Beuran, Scripta, București, 2002;
 „Tratat de patologie medicală” - E. Proca, Editura Medicală, 1998;
 „Îngrijirea specială a bolnavilor” - C. Mozes, Editura Media Sud, București, 2004;
 „Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului” - V. Henderson, Copenhaga,
2001;
 „Patologie chirurgicală” - TH. Burghele, București, 1977;
 „Tehnici de îngrijire generală a bolnavului” - Baltă Georgeta, Editura Didactică și
Pedagogică, Buc, 1999;
 „Anatomia și fiziologia omului” - Carmancu P., Niculescu C., Corint, 2007;
 „Patologie și nursing chirurgical” - Nicolae Angelescu, Editura Medicală
București, 1998.

73