Sunteți pe pagina 1din 35

SCOALA PSTLICEALA SANITARA BUCURESTI

PROIECT DE DIPLOMA
DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

CALIFICARE PROFESIONALA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ABSOLVENT: MARIANA DRAGHICI

INDRUMATOR:

BUCURESTI

2019

CUPRINS
Argument

Consideratii generale – studiu de caz

CAPITOLUL 1 – NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE

1.1 Notiuni de epidemiologie generala


1.2 Notiuni de epidemiologie stiintifice

CAPITOLUL 2 – NOTIUNI DE SEMIOLOGIE GENERALA

2.1 Varsatura

2.2 Diareea

2.3 Febra

CAPITOLUL 3 – TOXIINFECTIA ALIMENTARA

3.1 Definitie

3.2 Etiologie

3.3 Ptogenie

3.4 Epidemiologie

3.5 Forme clinice

3.6 Tablou clinic

3.7 Tablou paraclinic

3.8 Evolutie si prognostic

3.9 Tratament

CAPITOLUL 4 – PROCESUL DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI CU TOXIIFECTIE


ALIMENTARA

1
4.1 Tehnici de ingrijire a pacientului cu toxiinfectie alimentara

4.2 Tehnici specifice de ingrijire a pacientului cu toxiinfectie alimentara

4.2.1. Recoltari materii fecale

4.2.2 Administrarea medicamentelor pe cale orala

4.2.3 Ancheta epidemiologica

CONCLUZII

BIBLIOGRFIE

Argument

2
Ingrijirea pacientilor este temelia pe care a fost construita profesia de asistent
medical, a carei recunoastre stiintifica, ca si profesie sanitara, la nivel international, se
datoreaza doamnei Florence Nightingale, care a publicat in 1948 “Nursing Analitic”. Multe
dintre ipotezele, teoriile si definitiile doamnei Nightingalesunt si astazi actuale, chiar daca
in epoca noastra tehnicizarea progresiva a medicinei tinde sa automatizeze si sa
depersonalizeza tot mai mult actul medical (ce ramane totusi un act complex de gandire
si actiune in care conteaza in egala masura spiritul de analiza si capacitatea de
patrundere psihologica rezultata in contactul indelungat cu pacientul).

Am ales tratarea subiectului “toxiinfectii alimentare” deoarece acestea fac parte


din categoria unor boli care sunt foarte des intalnite la copii dar si la adulti, avand totodata
o simptomologie larga, contactandu-se usor si rapid.

Intoxicatiile, ca si stare patologica a organismului uman, for fi descrisesi analizate


in detaliu in acest proiect, la fel ca si partea dedicata a tehnicilor specifice de asistenta
medicala pentru bolnavii intoxicati.

Consideratii generale – studiu de caz

3
Rasfoind paginile orcarui ziar, ascultand un telejurnal, sau pur si simplu citind
forumurile pe internet, ne dam seama cat de frecvente sunt toxiinfectiile alimentare.

In cele ce urmeaza voi prezenta pe scurt un caz recent mediatizat.

Vacanta s-a terminat la spital pentru 11 adolescenti din Polonia, care se relaxau la
Predeal. Au fost preluati de ambulante pentru ca aveau simptome de toxiinfectie alimentara
si cum multi dintre ei erau deshidratati, au ramas internati.

Autoritatile incearca acum sa afle de la ce s-au imbolnavit tinerii: de la preparatele


de la hotel sau de la ceva ce au mancat in statiune.

Primii tineri au inceput sa se simta rau miercuri dimineata. Supraveghetorii lor au


crezut ca e doar o stare trecatoare. Au sunat insa la 112, dupa ce numarul celor bolnavi a
inceput sa creasca.

La prima vedere adolescentii prezentau urmatoarele simptome greata, febra,


voma , starea agravandu-se dupa cateva ore.

In cadrul unitatii medicale, tinerilor le-au fost administrate medicamente orale si


fluide. Au fost tinuti sub observatie urmatoarele 24 de ore, starea lor ameliorandu-se.

In urma anchetei nu s-a putut stabili exact sursa toxiinfectiei alimentare.

CAPITOLUL 1 – NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE

4
1.1 NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE GENERALA

Epidemiologia este stiinta care studiaza din punct de vedere calitativ distributia si
frecventa determinantilor problemelor de salatate si boala intr-o populatie.1 In 1983 Last
propune urmatoarea definitie: studiul distributiei si determinantilor starilor si
evenimentelor din populatii diferite, precum si aplicarea rezultatellor la controlul
problemelor de sanatate. Asadar Last adauga o componenta cu caracter aplicativ.

Obiectul preocuparilor epidemiologiei il constituie grupul populational nu individul.


Acestea pot fi populatie tinta de referinta sau un grup particular de bolnavi.

1.2 NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE SPECIFICE

Obiectivele epidemiologiei sunt descrierea distributiei bolilor sau a factorilor de risc in


functie de caracteristicile personale ale indivizilor grupului uman luat in studiu, descrierea
tendintelor sau a evolutiei temporale a bolilor sau factorilor de risc in populatie, descrierea
distributiei geografice a bolilor sau a factorilor de risc, explicarea etiologiei bolilor sau a
modului de transmitere a acestora, predictia in legatura cu numarul probabil al bolilor
dintr-o populatie data si cu caracterul distributiei bolilor in acea populatie, fundamentarea
programelor de prevenire si combatere a bolilor intr-o populatie data sau de ameliorare a
serviciilor de sanatate destinate populatiei.

Scopul epidemiologiei consta in obtinerea, interpretarea si utilizarea informatiilor


despre sanatate pentru a promova sanatatea si a reduce boale. Folosind aceasta definitie
este evident ca epidemiologia se ocupa cu populatiile nu nu mai in ceea ce priveste
moartea, boala sau incapacitatea, dar si cu starile pozitive de sanatate si cu mijloacele
prin care se imbunatateste starea de sanatate. Epidemiologia este o disciplina cruciala
pentru promovarea sanatatii publice. Ea presupune un set de propuneri, abordari si o
teorie ce permite detectarea problemelor de sanatate, asocierea intre sanatate si boala,
cuantificarea factorilor de risc, testarea interventiilor de sanatate publica si tratamentelor,
schimbarea statusului de-a lungul timpului.

1
MacMahon 1960

5
CAPITOLUL 2 – NOTIUNI DE SEMIOLOGIE GENERALA

Ce este semiologia?

Semiologia este disciplina la care viitorii medici învaţă cum să stabilească şi să


formuleze diagnosticul clinic.

Ajungerea la diagnosticul clinic presupune pentru medic nu doar cunoştinţe medicale


temeinice, ci şi o anumită concepţie faţă de boală. Aceasta a evoluat odată cu dezvoltarea
medicinii, deci se poate presupune că modelul de boală cu care operăm depinde de
nivelul nostru de cunoştinţe biomedicale, iar acesta este influentat de progresul ştiinţific.

Paradigma cu care noi operăm pentru stabilirea diagnosticului şi in predarea către


studenţi a diagnosticului clinic este aşadar dependentă de cunoştinţele medicale, dar
aceasta nu este suficient. Foarte importantă în formarea acestei paradigme este şi
concepţia generală faţă de boală, care depinde de factori culturali, ideologici sau de
modă.

Aceasta înseamnă că trebuie pus mai mult accent pe aspectele psihosomatice, puţin
cunoscute de majoritatea medicilor şi pe comunicarea medicală, foarte neglijată, mai ales
în ambulator.2

2.1 Varsatura

Expulzie pe gura a continutului stomacului. Voma, provocata de


contractia diafragmului si a muschilor abdominali, este, de asemenea, un act reflex:
orice excitatie a tractului digestiv poate determina o incitatie vomitiva transmisacentrilor
nervosi bulbari prin intermediul nervilor glosofaringian si pneumogastric.

Cauze - Acestea sunt multiple: rau de mare, afectiuni acute ale abdomenului (ocluzie
aintestinului subtire, colecistita, peritonita); boli digestive cronice (stenoza de pilor sau

2
Prof.dr. Dan L. Dumitraşcu
Şeful Disciplinei de Semiologie, Clinica Medicală II - Cluj-Napoca

6
deintestin gros); afectiuni neurologice sau otorinolaringologice (meningita, tumora
cerebrala, boala lui Meniere); tulburari metabolice sau endocrine (acidoza diabetica,
hipercalcemie); sarcina; luarea unor medicamente (antibiotice, digitalice, chimioterapie
anticanceroasa); glaucom (crestere a presiunii intraoculare); tulburari psihiatrice
(anorexie, nevroza).

Tratament - Un episod izolat de voma nu necesita, de cele mai multe ori, nici un
tratament. In caz de vome repetate, tratamentul depinde de cauza: chirurgie, suprimare
a medicamentelor responsabile etc. Tratamentul simptomelor merge de la administrarea
de sedative, de antispasmodice si/sau de antiemetice, pana la rehidratarea prin perfuzie
venoasa.

2.2 Diareea

Stare patologica manifestata prin eliminarea frecventa de materii fecale cu


consistenta moale sau apoasa. Poate fi insotita de colici abdominale, greturi si varsaturi,
febra si chiar scaune cu sange. Diareea acuta este cauzata de un agent bacterian, viral
sau parazitar, iar cea cronica este cel mai frecvent determinata de o afectiune inflamatorie
a intestinului. Cauzele bolii sunt: stresul social si psihic, unele medicamente, alimentele
alterate, apa de baut poluata, alergiile alimentare, salmoneloza, gastrita, colita,
afectiunile renale si intestinale.

Diareea acuta - Aceasta emisie de scaune lichide si frecvente este caracterizata


printr -un debut brutal si o duraia limitata. Diareele acute sunt provocate de germeni,
paraziti sau virusuri. Ele se contracteaza prin ingestia apei sau a alimentelor infectate sau
prin transmiterea fecalelor contaminate la gura prin intermediul mainilor. Unele cazuri de
diaree infectioasa, in majoritate de origine microbiana, sunt contagioase prin transmisie
orofecala directa sau indirecta; cea mai cunoscuta forma este toxiinfectia alimentara care
afecteaza mai multe persoane pornind de la un aliment contaminat. sindromul dizenteric
(scaune mucoase si sangvinolente) este o varianta severa a diareei acute. Pericolul
unei diaree acute tine, in principal, de riscul de deshidratare, indeosebi crescut
la sugari si la persoanele fragile. tratamentul consta intr-o hidratare masiva si din tratarea

7
cauzei, Adesea este util sa nu se franeze o diaree prea devreme, pentru a facilita
eliminarea germenilor.

Diareea cronica - Aceasta emisie de scaune lichide si frecvente se intinde pe o


perioada care depaseste trei saptamani. Diareea cronica poate fi legata de o leziune a
peretelui intestinal (tumora, boala inflamatorie), de un fenomen
de malabsorbtie (intoleranta la gluten), de o hiperactivitate a tranzitului
intestinal(rezultand dintr-o hipertiroidie) sau de o secretie patologica a epiteliului intestinal
(diaree secretorie). In cursul diareei cronice, riscul de subnutritie este important.
Tratamentul este intai de toate cel al cauzei. Simultan trebuie asigurata o realimentare
corecta.

2.3 Febra

Este temperatura corporala mai mare de 37 grade C, masurata in gura, sau de


37,7grade C masurata in rect.

Cauze - febra este provocata de proteinele zise pirogene eliberate in organism atunci
cand globulele albe lupta impotriva microbilor responsabili de
o infectie. Aceasta crestere a temperaturii actioneaza impotriva multiplicarii
anumitor microbi. O febra mai poate fi prezenta in absenta unei infectii (infarct de
miocard, tumora a sistemului limfatic).

Simptome si semne - O stare febrila este insotita adesea de o senzatie de frig, de


sete intensa sau de frisoane, putand merge, la copil, pana la convulsii sau delir. La adult,
o febra moderata poate sa nu fie observata sau poate antrena doar o senzatie de
indispozitie ori impresie de frig. La batran, o febra ridicata poate antrena tulburari de
comportament, simuland o meningita, de exemplu.

Tratament - Este necesara o consultatie atunci cand febra, ca unic simptom sau
asociata cu alte simptome, dureaza mai mult de 3 zile sau daca bolnavul este un sugar
sau un copil care are in antecedente convulsii febrile. Medicamentele antipiretice (contra
febrei) pot fi administrate, dar inainte de toate trebuie tratata cauza accesului febril (printr-
un tratament antiinfectios, de exmplu).

8
9
CAPITOLUL 3 – TOXIINFECTIA ALIMENTARA

3.1 Definitie

Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute, care apar sporadic sau epidemic, în urma
consumării de alimente intens contaminate cu variate bacterii sau toxinele acestora,
caracterizate clinic printr-o simptomatologie de Gastroenterocolita acută cu debut brutal
şi fenomene toxice generale.

Denumirea de “toxiinfecţie” este adecvată, deoarece se referă atât la componenta


toxică cât şi la cea infecţioasă, prezente concomitent şi în proporţii variabile în cursul
acestor boli.

3.2 Etiologie

Toxiinfecţiile alimentare sunt boli cu etiologie extrem de variată, teoretic, orice


microorganism putând produce o TIA, dacă se multiplică suficient într-un aliment.

Toxiinfecţiile alimentare sunt produse de variate specii bacteriene. În practică,


precizarea etiologiei se poate obţine numai în 40-60 % din cazuri.

Dintre speciile bacteriene implicate cel mai frecvent menţionăm: Salmonella spp,
Shigella, Bacillus cereus, Bacillus subtilis, Clostridium botulinum, Clostridium perfringens,
Proteus, E.Coli, Pseudomonas aeruginosa, Stafilococcus Aureus, Streptococcus fecalis,
Streptococcus faecium, Streptococcus viridians, Streptococcus pyogenes, Vibrio spp,
Yersinia spp, Campylobacter, etc.

-produse de bacteria care conţin endotoxine (enterobacterii) şi care s-au multiplicat


intens în alimentul contaminat; în aceste cazuri, în cadrul tabloului clinic este prezentă,
atât componenta infecţioasă cât şi cea toxică.

-produse prin ingestia toxinei preformate în aliment (enterotoxina stafilococică sau


toxina botulinică) cazuri în care domină componenta toxică.

Diverse specii din genul Salmonella deţin, între germenii etiologici, o proporţie de 30-
60 % (în ţara noastră 61,3%). Salmonella typhi murium se izolează cel mai des (61,5-70

10
%)16, urmată de S. Parathyphi, S. Cholerae suis (16,9%) şi S. Enteritidis (12,15 %).
Specii din genul Shigella provoacă de obicei dizenteria şi numai prin contaminarea
masivă a unor alimente, determină şi toxiinfecţii alimentare. Celelalte enterobacteriacee
( Proteus, E.coli, etc.) provoacă toxiinfecţii numai în cazul contaminării masive a
alimentelor (1-5 miliarde de germeni/gra de aliment).

Stafilococii enterotoxici reprezintă între 20 şi 30% din agenţii cauzali ai toxiinfecţiilor


alimentare.

Tablouri clinice particulare determină (în afara de botulism): Vibrio parahaemolyticus


(apare mai ales în legatură cu hrana de provenienţă marină), Clostridium perfringens
(diaree, cu aspect de enterită necrozantă) şi Bacillus cereus (frecvent în Europa şi Asia).

3.3. Patogenie

Tablourile clinice ale toxiinfecţiilor alimentare sunt variate, condiţionate de mai mulţi
factori:

-calităţile patogenice ale germenilor respectivi (aderenta bacteriană, invazivitatea şi


toxinogeneza)

-cantitatea de germeni şi de toxină preformată în alimentul consumat

-terenul organismului infectat (vârsta, starea de nutriţie, starea organelor vitale).

Patogenitatea diferita a tulpinilor de salmonele este în legatură cu constituţia lor


antigenică. Salmonelele posedă endotoxine, care inoculate intraperitoneal la şoareci
produc diaree şi congestie intestinală, urmate de moarte. Endotoxinele salmonelelor mai
au şi efect leucopenizant, neurotoxic şi hepatotoxic. Bacillus cereus, stafilococul şi alţi
germeni acţionează prin enterotoxine.

Factorul cel mai important în patogenia infecţiilor alimentare este doza de germeni. O
infecţie săracă determină numai o infecţie în aparenţă sau tulburări digestive minime.

Numai o infecţie masivă, cu un mare număr de germeni (106-108 germeni/gram de


aliment), deci multiplicare intensă, prealabilă în alimentul contaminat, realizează un
tablou de toxiinfecţie alimentară.

11
Condiţiile favorabile de mediu extern (căldura), pentru multiplicarea germenilor, şi
timpul scurs de la consumarea acestuia prezintă o importanţă decisivă, pentru apariţia şi
gravitatea unei toxiinfecţii alimentare.

În cazul salmonelelor, doza minimă de germeni necesară pentru a produce


manifestări morbide variază după specie: de la câteva zeci de milioane de germeni pentru
unele, la miliarde de germeni pentru altele (6 miliarde pentru S.pullorum).

În cazul altor enterobacteriacee (proteu, piocianic, coli, etc.), doza de germeni


necesara pentru a produce manifestări de toxiinfecţie alimentară ajunge sau depaseşte
1 miliard de germeni/gram de aliment(108).

Cu cât doza infectată de germeni este mai mare, cu atât incubaţia bolii este mai scurtă
şi gravitatea bolii este mai mare.

Acest lucru este valabil şi pentru toxiinfecţia stafilococică şi intoxicaţia botulinică.

Vârsta organismului infectat este un alt factor de care depinde gravitatea bolii:
toxiinfecţia alimentară este mai gravă la o varsta mică şi la vârstnici. Este probabil ca,
referitor la rezistenţa unor organisme faţă de toxiinfecţia cu salmonele, să intervină şi un
grad de imunitate eterologă, caştigată în decursul vieţii, faţă de diversele tipuri de
salmonele, cu care a fost în contact.

Modificările fiziopatologice complexe, care apar în cursul toxiinfecţiilor alimentare,


sunt produse de acţiunea directă a enterotoxinelor asupra mucoasei tubului digestiv
(dereglări hidroelecrolitice importante prin stimularea sistemului adenilciclaza / ciclic
AMP) şi acţiunea endotoxinelor resorbite în sânge, asupra sistemului nervos central şi a
organelor vitale.

Tulburările digestive apar după 6-36 de ore de la ingerarea alimentului contaminat.


Inflamaţia mucoasei gastrointestinale (edem, hemoragii, tromboze, ulceraţii, uneori false
membrane cu aspect de colită difteroidă) antrenează pierderi mari de apa si electoliţi prin
scaunele diareice frecvente şi prin vărsături.

Pierderea de apa este importantă, ducând la o deshidratare a organismului, care în


formele cele mai grave amintesc de holeră (forma holeriformă a toxiinfecţiilor alimentare

12
sau cholera nostras). Concomitent cu spolierea apoasă se pierd şi electroliţi (Na,K,Ca),
al căror deficit în organism se exprimă prin: astenie marcată, hipotensiune şi slăbiciune
musculară, ajungând chiar la aspectul de pareză (paralizie metabolică), suferinţa
miocardului (modificări pe ECG) şi tetanie.

Consecutiv insuficienţei circulatorii şi renale, apar tulburări umorale pronunţate,


hiperazotemie (300-800 mg%) şi acidoză in toxiinfecţiile alimentare grave. Pe primul plan
se situează modificări grave hemodinamice şi toxice, produse prin pătrunderea de toxină
în cantitate mare în sânge, cu realizarea tabloului de şoc endotoxinic, manifestat prin:
hipotensiune arterială, chiar până la zero, tahicardie, paloare, transpiraţii reci,
hemoconcentraţie, scăderea volumului circulant, scăderea debitului renal şi consecutiv,
insuficienţă renală acută.

În toxiinfecţiile severe, pe primul plan se situează modificările hemodinamice şi toxice


(produse datorită ajungerii unor cantităţi mari de toxină în sânge) cu instalarea tabloului
de şoc endotoxinic, manifestat prin: hipotensiune arterială (chiar colaps), tahicardie,
paloare, transpiraţii reci, hemoconcentraţie, scăderea volumului circulant şi a debitului
renal (cu insuficienţă renală acută) este agravat şi mai mult prin pierderile
hidroelectrolitice produse prin diaree şi vărsături, realizându-se în formele severe o stare
de şoc ireversibil algid (ca în holeră ).

Moartea poate surveni rapid, dacă nu se intervine corect şi imediat, pentru redresarea
tulburărilor hemodinamice şi reechilibrare hidroelectrolitică.

În formele uşoare şi medii ale toxiinfecţiilor alimentare aceste tulburări sunt, în mod
corespunzător, mai reduse.

3.4 Epidemiologie

Toxiinfecţiile alimentare apar cel mai des sub formă de focare epidemice, în familii
sau cuprinzând colectivităţi întregi de zeci sau sute de persoane, care au consumat
acelaşi aliment contaminat.

Apariţia de cazuri individuale este, de asemenea, posibilă, dar acestea trec uneori
nesesizate.

13
Pentru definirea unui focar de toxiinfecţie alimentară trebuie îndeplinite două condiţii:

-să fie implicate minim 2 persoane, având aceeaşi simptoma- tologie digestivă,
apărute într-un interval de timp de cel mult 72 ore de la consumul unui aliment comun.

-ancheta epidemiologică să încrimineze implicarea acestui aliment (prin contaminarea


sa cu un agent patogen şi/sau toxinele acestuia), ca sursă probabilă a TIA.

Rezervorul de infecţie este omul (persoane cu infecţii cutanate stafilococice, având


diaree acută infecţioasă sau purtători de germeni) şi animale bolnave.

Transmiterea se face indirect, alimentele fiind ultima verigă în transmiterea succesivă


a agentului patogen de la sursă la consumător.

Contaminarea alimentelor se poate face: direct la sursă, pe parcursul transportului


sau prelucrării, în cazul păstrării în condiţii necorespunzătoare .

14
Receptivitatea este generală. Declanşarea bolii este conditionată de ingerarea unei
anumite doze infectate (de germeni sau de toxine), dar şi de existent unor modificări ale
terenului individual.

În ultimele decenii, izbucnirile epidemice de toxiinfecţie alimentară sunt în creştere în


majoritatea tărilor.

Epidemiile au un caracter brusc şi masiv, înscriindu-se grafic cu o pantă rapid


ascendentă, care scade tot atât de rapid, deoarece nu apar cazuri secundare de contact.
Contagiunea de la om la om nu se observă în practica.

Epidemia de toxiinfecţie alimentară este deci rezultatul infectării în masa a unui grup
de oameni, care au consumat aceelaşi aliment contaminat; amploarea epidemiei depinde
de numărul consumătorilor respectivi.

Epidemii de toxiinfecţii alimentare pot apărea şi în spitale (în Anglia, între 1958 şi 1967
au fost 407 de focare epidemice în spitale) precum şi în avioane, în cursul voiajurilor
intercontinentale, după alimente servite în avion .

3.5 Forme clinice

3.5.1 Toxiinfectia cu salmonella

În afară de forma comună, se întâlnesc şi forme uşoare, ca o gastrită acută


(embarrass gastrique febril). O formă particulară este forma gripală, în care domină
simptomatologia generală (febră, dureri musculare, ameţeală, cefalee), faţă de tulburările
digestive. Uneori, toxinfecţia ia un caracter dizenteriform. Forma supraacută, simulând o
otrăvire, prezintă: hipotermie, colaps şi exitus în 24-48 de ore. Forma de tip holeriform
prezintă hipotermie, extremităţi reci, vărsături incoercibile, scaune frecvente, deshidratare
accentuată, oligurie sau anurie.

3.5.2 Toxiinfectia cu clostridium perfrigens

15
Cl perfringens determină toxiinfecţii, prin contaminarea unor alimente (carnea, etc.
ţinute în condiţii de anaerobioză. Sporii sunt termorezistenţi, fiind acei care apoi
generează şi dau formele vegetative.

3.5.3 Toxiinfectia cu baccillus cereus

Acest bacil, aerob şi sporulat, grampozitiv produce 2 enterotoxine care acţioneaza


ca şi toxina holerică şi a Esch, coli, stimulând sistemul adenilciclaza/cyclic AMP.

El produce toxiinfecţia alimentară, dacă este prezent în cantităţi mari în alimentul


respectiv (peste 10-5 de germeni/gram de aliment).

În anumite cazuri s-a constatat 3-4 miliarde de b. Cereus/ gram de aliment.

Incubaţia este de 12 ore (8-16 ore) iar simptomatologic este o gastroenterocolită


acută, cu diaree, care cedează după 20-36 de ore.

16
3.5.4 Toxiinfectia alimentara cu Staphylococcus aureus enterotoxigen

Enterotoxina este termorezistenta, rezistand pana la 30 de minute la temperatura de


100°C si mai multe luni la refrigerare. Alimentele cel mai frecvent implicate sunt cele cu
un continut bogat in proteine si glucide, laptele, preparatele din lapte (frisca, branza dulce,
branza sarata), carnea, preparatele din carne, cremele, inghetata etc. Alimentele pot fi
contaminate chiar de la sursa(laptele de la mastita vacilor) sau ulterior pe durata
prepararii si/sau manipularii, de la persoane cu leziuni cutanate stafilococice (panaritiu,

17
piodermita, furuncul) sau cu portaj nasofaringian. Incubatia este de 1 – 4 ore (30 minute
– 6 ore). Debutul brusc. Manifestarile clinice sunt dominate de greata intense si varsaturi
repetate, mai putin de scaunele diareice (pot lipsi) si durerile abdominale (de mica
intensitate). Febra este absenta sau de mica amplitudine. Evolutia este rapid favorabila,
in 24 – 48 de ore.

3.5.5 Toxiinfectia alimentara cu Clostridium perfringens

Clostridium perfringens este prezent in intestinul animalelor, dar si al omului. Poate


contamina carnea in timpul sacrificarii animalelor. Alimentele implicate in producerea
toxiinfectiei alimentare sunt carnea si preparatele din carne (sporii rezista la fierbere)
pastrate la temperatura camerei. Toxiinfectia alimentara este produsa de ingestia unei
cantitati mari de bacterii (105/gr.aliment) si/sau a enterotoxinei preformate in aliment.
Exista mai multe tipuri de Cl.perfringens care secreta enterotoxine diferite. Tipul A este
implicat cel mai frecvent in producerea toxiinfectiei alimentare. Incubatia este de 8 – 36
ore. Debutul este brusc, iar tabloul clinic dominat de greata, diaree apoasa si dureri
abdominale. Varsaturile si febra (moderata) apar rar. Evolutia este favorabila in 1 – 5 zile.

Tipurile C si mai ales F de Clostridium perfringens, mai rar implicate in toxiinfectiile


alimentare, determina o enterocolita necrozanta, hemoragica, cu evolutie
severa(“enteritis necroticans”).

3.5.6 Clostridium botulinum


18
Este un bacil sporulat, larg raspandit in natura, adesea prezent in intestinul animalelor
domestice. Este un bacil strict anaerob, mezofil, temperatura optima de dezvoltare fiind
350C. Se cunosc 7 tipuri de Clostridium botulinum – A,B,C,D,E,F,G- dintre care A,B si E
sunt specifice omului si se diferenteaza prin habitatul natural al sporilor, rezistenta la
caldura, ph-ul, temperatura minima necesara dezvoltarii si elaborarii de toxine si
concentratia de Nacl la care acesta se inhiba. Toxinele botulinice au o toxicitate ridicata
incat o doza de 1µg poate ucide o persoana de 70 de kg.Intoxicatia se produce mai ales
prin consum de peste si conserve de peste, produse vegetale, conserve insuficient
sterilizate.

Clostridium botulinum produce intoxicatii grave precum botulismul care este de trei
feluri:

botulismul” clasic” este consecinta patrunderii in organism pe cale digestiva a toxinei


botulinice.Perioada de incubatie este de 12-36 h, cu limita intre 2,3 h – 8 zile.

botulismul de ranire este mai rar si se dezvolta ca orice infectie clostridica avand
perioada de incubatie de pana la 7 zile.

19
botulismul infantil afecteaza numai copii pana la 6 luni. Acestia trebuie feriti de surse
de praf si sol intrucat ele contin spori de Costridium botulinum si de asemenea mierea de
albine este interzica fiind si ea o sursa de spori.

Simtomele bolii sunt uscaciunea gurii, viziune dubla, constipatie si poate produce
moarte pana la 68% din cazuri.

3.5.7 Streptococi

Dintre numeroasele grupuri de strptococi cunoscute ( A, B, C, D, E, F, G, H, L, M, P,


Q, R, S, T, U) se considera ca in toxiinfectiile streptococice sunt implicati streptococii
grupului D: S. faecalis, S. faecium, S. durans, S. bovis, S. equinus, care se gasesc in
fecalele omului si a animalelor. Surse de infectii cu streptococi sunt: placintele cu carne,
peste, branza, carnati de porc.

20
3.5.8 Bacillus cereus

Este un gram negativ si formeaza spori, putandu-se dezvolta si in conditii anaerobe.


Este foarte raspandit in natura, fiind gasit in sol, apa, aer si unele produse alimentare
precum orez, unele produse pe baza de orez, unele produse lactate. Bacillus
cereus poate produce doua tipuri de toxine. Astfel poate produce sindrom emetic ce se
manifesta prin stari de greata, voma si este observat dupa 1 – 5 ore de la consumul de
orez fiert sau prajit.Al doilea sindrom este cel manifestat prin stari diareice, dupa 8-16
ore, ca urmare a consumului de alimente reincalzite, preparate cu boia de ardei sau alte
condimenate ce pot contine un numar mare de spori.

21
3.5.9 Shigella

Shigella nu este un factor important in alterarea alimetelor ( 2%) dar infectiile produse
de aceasta sunt mult mai grave decat cele produse de Salmonella. Imbolnavirea
cu Shigella se caracterizeaza prin scaune hemoragice, crampe abdominale, cu sau fara
febra. Alimentele cu risc de contaminare sunt: ouale, laptele, scoici, salate, cartofi, pesti.
Infectiile sunt mai frecvente la copii cu varste cuprinde intre 1 si 4 ani.

3.5.10 Listeria monocytogenes

Produce rar listerioze ( letale in 30-50% din cazuri ). Recent s-a stabilit ca aceste
bacterii sunt foarte raspandite in apa, sol, plante, pot fi vehiculate prin alimente. Este o
bacterie psihrotrofa si creste in alimente pastrate prin refrigerare, alimente gata
preparate, consumate dupa reincalzire, in care produc listeriolizina.

22
3.5.11 Escherichia coli

Eschierichia coli (numita de asemenea si E. coli) este o bacterie ce poate cauza


infectii serioase. Mai multe sute de tipuri sau specii de E. coli traiesc in mod obisnuit in
tubul digestiv la oameni si animale. Unele specii produc o toxinaputernica care
determina diaree sanguinolenta si rar pot cauza probleme hematologice grave si
chiar insuficientarenala

Produsele alimentare cel mai des incriminate sunt: laptele, produsele lactate,carnea
si produsele din carne.

3.5.12 Yersinia enterocolitica

23
Produce enterite caracterizate prin diaree, febra si dureri abdominale in special la
copii.La batrani poate produce septicemii si complicatii precum artrite,meningite.
Purtatorii principali sunt anumalele si pasarile si aceasta bacterie incrimineaza carnea de
pasare, porc, laptele, pestele, inghetata.

Alte bacterii din categoria microorganismelor patogene de care amintim


sunt: Aeromonas, Vibrio parahemolyticus si Vibrio cholerae aceasta din urma putand
produce holera si o diaree exploziva ce poate duce la moarte in 40 % din cazuri.

3.5.13 Microorganisme strict patogene

Acestea nu se pot inmulti in alimente dar pot fi transferate de la om si animale bolnave,


prin ingerare de produse contaminate ducand la imbolnaviri specifice.

Bacteriile agenti ai toxiinfectiilor si intoxicatilor pot patrunde in organism fie pe cale


digestiva fie pe cale sanguina devenind astfel strict patogene provocand boli ca:

Furunculoze si infectii cutanate ( Staphylococcus aureus)

Colibaciloze ( Echerichia coli )

Febra tifoida ( Salmonella )

Tuberculoza ( Mycobacterium tuberculosis )

Diaree infectioasa ( Campylobacter)

Antraxul ( Bacillus anthracis )

3.6 Tablu clinic

Investigațile clinice și clinice de specialitate sunt efectuate de către medicul de familie


sau medicul specialist. Medicul de familie stabilește diagnosticul sau diagnosticul
prezumtiv iar medicul de specialitate efectuează o examinare clinică țintită pe diagnosticul
prezumtiv. Este bazat pe simptomatologia subiectivă (ceea ce descrie pacientul sau
aparținătorii) sau obiectivă (constatările făcute de examinator).

Cuprinde următoarele:

24
semne și simptome

istoricul bolii

antecedente personale fiziologice și patologice

antecedente heredo-colaterale (familiale)

mediul de viață și de muncă

examenul fizic al aparatelor și sistemelor

În afara tablourilor clinice clasice (realizate de ingestia toxinei preformate), se cunosc


încă două forme patogenice particulare:

Botulismul sugarilor, produs prin colonizarea intestinului cu bacilli proveniţi din


alimentul contaminat, urmată de producerea în intestin a toxinei botulinice

Botulism de inoculare, produs prin resorbţia locală a exotoxinei secretate de bacilii


botulinici prezenţi la nivelul unei plagi cu conditii de anaerobioză

3.7 Tablou paraclinic

Confirmarea paraclinică de certitudine a diagnosticului se face prin confirmarea


implicării toxinei botulinice şi identificarea tipului de toxină (prin proba biologică pe şoareci
albi ). Izolarea bacilului din fecale sau din alimentul incriminat, este mai dificil de obţinut
şi nu permite identificarea toxinei.

3.8 Evolutie si prognostic

...

3.9 Tratament

25
Tratamentul trebuie aplicat de urgenţă, se monitorizează permanent (până la
ameliorarea cazului): tensiunea arterial, diureza, numărul şi cantitatea scaunelor,
vărsăturilor, urmărirea restabilirii toleranţei digestive.

Tratamentul toxiinfecţiilor alimentare trebuie individualizat variind în funcţie de forma


clinică, şi anume: medicaţii simptomatice (în formele uşoare), terapie intensivă (în formele
severe).

În formele severe, aplicarea tratamentului are un caracter de extremă urgenţă.


Terapia patogenica primează asupra terapiei etiotrope (cu excepţia botulismului).

În formele uşoare şi medii, tratamentul constă din: repaus, dieta şi medicaţii


simptomatice. Dieta este hidrică în prima zi, urmată apoi de introducerea treptată de
alimente bine tolerate (orez, făinoase, brânzeturi, supe de carne, carne). Medicaţiile
simptomatice urmăresc calmarea vărsăturilor (Emetira, Clordelazin), calmarea colicilor
intestinali cu picătura de beladona sau cu spasmolitice de sinteză (Metoclopramid,
Scobutil) şi cu comprese calde pe abdomen. Compuşii de chinoleină (Mexaform etc.) nu
mai sunt în uz.

Antibioticele nu sunt indicate în toxiinfecţiile alimentare, excepţii fiind admise numai


pentru cazurile când se bănuieşte o invazie sanguină şi fenomene sistemice (septicemie),
recurgându-se la cloramfenicol, ampicilină, etc. prin diverse studii comparative şi din
practica cotidiană, s-a dovedit că antibioticele nu sunt eficiente, neavând nici timpul să
acţioneze faţă de brutalitatea evoluţiei toxiinfecţiilor alimentare.

Pe de altă parte, utilizarea antibioticelor prezintă dezavantaje importante, legate de


dismicrobismul intestinal, pe care îl creează şi de toleranţa lor locală şi generală.

Efectul cel mai separator este că prelungesc durata stării de excreţie a salmonelelor,
care determină toxiinfecţia. Aceasta persistenţă a stării de excretor se explică prin
dismicrobismul intestinal creat de antibiotic, cu lipsa un concurenţe biologice din partea
celorlalţi germeni, aspect dovedit şi experimental pe animale, prin creşterea receptivităţii
la infecţiile cu salmonele, după administrarea de antibiotic.

26
Administrarea de rutina a antibioticelor mai favorizează şi răspândirea factorului
transmisibil de rezistenţă la diferite specii microbiene.

Tratamentul dietetic.

Este util in toate cazurile. Alimentele recomandate initial sunt supa de zarzavat
strecurata, orezul fiert, sucul de morcovi, branza proaspata de vaca, pesmetul, grisinele,
biscuitii simpli. Foarte rapid (24 – 48 ore) se introduc in alimentatie carnea fiarta, branza
telemea, urda, painea.

Tratamentul simptomatic.

Greata si voma se pot combate prin administrare de antiemetice iar colicile


abdominale prin aplicarea pe abdomen de comprese calde uscate sau umede (usor
alcoolizate). Este bine sa nu folosim medicamente care incetinesc tranzitul intestinal
deoarece se incetineste si eliminarea din intestin a bacteriilor si toxinelor implicate in
producerea toxiinfectiilor alimentare.

Tratamentul etiologic.

Formele usoare si medii de toxiinfectii alimentare nu necesita tratament etiologic.


Tratamentul etiologic este indicat in formele severe si potential severe (sugari, varstnici,
persoane cu afectiuni cronice, cu terapie citostatica sau imunosupresoare,etc.).
Antibioticele indicate sunt acidul nalidixic, fluorochinolonele (ciprofloxacina), colimicina
(la sugari), in doze uzuale, timp de 3 -5 zile.

27
CAPITOLUL 4 – PROCESUL DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI CU TOXIINFECTIE
ALIMENTARA

4.1 Tehnici de ingrijire a pacientului cu toxiinfectie alimentara

Tratamentul pentru toxiinfecțiile alimentare depinde de obicei de sursa bolii, dacă este
cunoscută, și de severitatea simptomelor. Pentru majoritatea oamenilor, boala se rezolvă
fără tratament în câteva zile, deși unele tipuri de intoxicații alimentare pot dura mai mult.

Tratamentul toxiinfecțiilor alimentare poate include:

Înlocuirea lichidelor pierdute.

Fluidele și electroliții – mineralele, cum ar fi sodiul, potasiul și calciul pierdute la diaree


persistentă trebuie înlocuite. Unii copii și adulți cu diaree persistentă sau vărsături pot
necesita spitalizare, unde pot primi săruri și fluide intravenos, pentru a preveni sau trata
deshidratarea.

Antibiotice.

Medicul dumneavoastră vă poate prescrie antibiotice dacă aveți anumite tipuri de


intoxicații de cauză bacteriană și simptomele dumneavoastră sunt severe. Toxiinfecțiile
cauzate de Listeria trebuie tratate cu antibiotice intravenoase în timpul spitalizării. Cu cât
începe tratamentul mai devreme, cu atât mai bine. În timpul sarcinii, tratamentul prompt
cu antibiotice poate ajuta la tratamentul infecției fără a afecta copilul.

Antibioticele nu vor ajuta la toxiinfecția alimentară provocată de viruși. Antibioticele


pot de fapt agrava simptomele anumitor tipuri de intoxicații virale.

Medicamente pentru a reduce greața și vărsăturile.

Utilizarea medicamentelor cum ar fi loperamidă (Imodium) pentru tratarea diareei nu


este deseori recomandată deoarece poate duce la prelungirea simptomelor sau la
provocarea unor probleme suplimentare. Pacienții sunt sfătuiți să consulte medicul
înainte de a utiliza medicamentul.

28
Tratament la domiciuliu

Intoxicația alimentară se îmbunătățește adesea fără tratament timp de 48 de ore.

Majoritatea persoanelor care se intoxică cu alimente se recuperează la domiciliu și nu


au nevoie de un tratament specific.

Cele mai multe cazuri de toxiinfecții alimentare se vindecă în totalitate în câteva zile.
În acest timp, obiectivul este de a preveni deshidratarea. Deshidratarea este pierderea
de lichide și electroliți (substanțe nutritive și minerale) din corp. Produsele lactate trebuie
evitate până la dispariția vomei și diareei. Sunt recomandate alimentele ușoare, cum ar
fi biscuiții, covrigii și bananele.

Trebuie evitate alimentele picante, alimentele prăjite, produsele lactate și alimentele


bogate în grăsimi și zahăr. Este recomandată hidratarea constantă, dar sunt de evitat
laptele sau băuturile cu cofeină. De asemenea, băuturile sportive nu sunt destinate
utilizării pe durata perioadei de odihnă. Acestea nu înlocuiesc corect electroliții
organismului în mod corect pentru a preveni deshidratarea.

Soluțiile orale de rehidratare, disponibile în farmacii, sunt recomandate persoanelor


mai vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă și cele cu o stare de sănătate mai sensibilă.

4.2 Tehnici specifice de ingrijire a pacientului cu toxiinfectie alimentara

4.2.1 Recoltarea materei fecale

4.2.2 Administrarea medicamentelor pe cale orala

4.2.3 Ancheta epidemiologica

Ancheta epidemiologică este o acţiune complexă prin care, pornind de la un caz de


tuberculoză nou descoperit, denumit „caz index”, aflat în viaţă sau recent decedat, se
urmăreşte identificarea tuturor persoanelor care au fost în contact cu bolnavul. Este un
act important în combaterea tuberculozei, care trebuie să ducă la aflarea continuităţii
lanţului de infecţie şi la descoperirea de noi cazuri.

TIPURI DE ANCHETĂ

29
1. Ancheta ascendentă – de filiaţiune: se declanşează în toate cazurile de
îmbolnăvire la copii, adolescenţi şi tineri, precum şi în cazurile de tuberculoză la adulţi la
care îmbolnăvirea ar putea fi condiţionată de profesie (exemplu, personal zooveterinar).
Acest tip de anchetă se efectuează şi la copiii cu reacţie tuberculinică pozitivă pentru
stabilirea filiaţiei infecţiei. Scopul acestei anchete este depistarea sursei de îmbolnăvire
(infecţie).

2. Ancheta descendentă: este obligatorie în cazul îmbolnăvirilor la adulţi, la aceste


cazuri interesându-ne să depistăm persoanele infectate sau îmbolnăvite de cazul index.

3. Ancheta mixtă: foloseşte ambele procedee şi se începe, după cum este cazul, cu
un tip sau altul de anchetă.

ETAPELE ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE

stabilirea unor date calendaristice care privesc momentul debutului bolii (infecţiei),
momentul în care se presupune că bolnavul devenit contagios, etc;

întocmirea unor liste cu persoanele cu care pacientul a venit în contact (arealul


anchetei);

controlul stării de sănătate al tuturor persoanelor cuprinse pe această listă (MRF, IDR,
examen bacteriologic, etc);

înscrierea rezultatelor pe lista contacţilor şi evaluarea rezultatelor;

aprecierea necesităţii de a extinde ancheta sau de a o orienta în altă direcţie.

EFECTUARE ŞI RAPORTARE

Ancheta epidemiologică se declanşează în 72 de ore de la depistarea cazului index.


Primii paşi în efectuarea unei anchete revine medicilor de familie, de întreprindere şi
medicilor şcolari, deoarece aceştia cunosc cel mai bine bolnavul şi pot stabili corect
arealul anchetei. Sarcinile acestor medici sunt:

stabilirea arealului anchetei;

testarea tuberculinică a persoanelor cu vârsta între 0 şi 24 ani;

30
mobilizarea contacţilor la control la cabinetele de pneumoftiziologie.

Cabinetele de pneumoftiziologie au următoarele atribuţii:

să asigure investigaţiile tehnice radiologice, bacteriologice, etc.

să menţină legătura dintre diversele cabinete medicale care participă la efectuarea


anchetei;

să îndrume toţi factorii participanţi la anchetă şi să asigure desfăşurarea ei;

să intervină împreună cu laboratorul de epidemiologie atunci când ancheta este mai


dificilă (îmbolnăviri multiple, cazuri grave, decese, bolnavi care au circulat pe teritorii
variate, etc.)

pentru anchetele ascendente, procentul surselor descoperite este cel mai utilizat
indicator de calitate; acestea se vor aprecia în funcţie de vârsta cazului index; când este
vorba de copii 0-4 ani ancheta ar trebui să găsească sursa aproape în 100% din cazuri;
pentru copii 0-9 ani o proporţie de 80-85% de surse identificare arată o calitate bună a
anchetelor;

pentru anchetele descendente se poate analiza mărimea arealului, promptitudinea


declanşării anchetei, numărul de contacţi controlaţi, etc.

DEFICIENŢE CONSTATATE

neefectuarea anchetelor şi la bolnavii care se reîmbolnăvesc;

nu se repetă ancheta la 6-12 luni la bolnavii cronici;

imitarea anchetei numai la contacţii familiali

ROLUL ANCHETEI EPIDEMIOLOGICE

Ancheta epidemiologică duce la delimitarea focarului de tuberculoză, cu scopul de a


întrerupe lanţul infecţiei, acţionând asupra tuturor inelelor principale (sursa, căi de
transmitere, organism receptor).

Focarul de tuberculoză cuprinde:

31
bolnavul de tuberculoză;

membrii de familie ai acestuia;

persoanele cu care acesta are spaţiu locativ comun (vecini, colegi de dormitor, cămin,
etc.);

contacţii de la locul unde îşi desfăşoară bolnavul activitatea.

32
CONCLUZII

33
BIBLIOGRAFIE

Cartile profei

Surse online:

Wikipedia

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/11-adolescenti-din-polonia-veniti-in-vacanta-la-
predeal-au-ajuns-la-spital-cu-toxiinfectie-alimentara-cum-s-au-imbolnavit.html

http://www.marievranceanu.com/2014/07
https://www.academia.edu/9823764/Nursing_Lucretia_Titirca/totul-despre-toxiinfectiile-
alimentare/

http://biblioteca.terrait.ro/library/5

http://www.pneumo-iasi.ro/articole/Ghid%20tbc/ancheta%20epidem.html

https://newsmed.ro/toxiinfectia-alimentara/

https://ziarullumina.ro/societate/sanatate/toxiinfectia-alimentara-cauze-si-tratament-
65481.html

https://www.filtrum.ro/toxiinfectia-alimentara-cauze-simptome-tratament/

https://www.medlife.ro/toxiinfectii-alimentare-surse-de-contaminare-simptome-
prevenire

https://www.secom.ro/articles/cum-se-manifesta-indigestia-si-toxiinfectia-alimentara-
la-copii-ghidul-parintilor

https://www.qbebe.ro/sanatate/boli_frecvente/toxiinfectia_alimentara_la_copii

34