Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL: SIBIU

DISCIPLINA: Drept Civil

TEMA DE CONTROL:
Limitele convenționale ale dreptului de proprietate

COORDONATOR: Conf. univ. dr.


Cornelia MUNTEANU

STUDENT: ANUL : II

SIBIU

1
CUPRINS

I. CONSIDERAȚII GENERALE……………………………….…………...….p3-5

II. VALABILITATEA CLAUZEI DE INALIENABILITATE…………..…......p5

III. NATURA JURIDICA A CLAUZE DE INALIENABILITATE........….…...p6-7

IV. DOMENIUL DE APLICARE AL CLAUZE……………………...…...........p8

V. EFECTELE CLAUZEI DE INALIENABILITATE………….…….……......p8-9

VI. SANCȚIUNILE PENTRU NERESPECTAREA CLAUZEI..............….…...p9

VII. BIBLIOGRAFIE………………………………..……………..…...…..….p10

2
I. Consideraţii generale
Din punct de vedere economic, proprietatea exprimă o relaţie socială de
apropiere a unor lucruri, în mod direct şi nemijlocit.
Din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate reprezintă un ansamblu de
atribute ocrotite juridic, în temeiul cărora titularul dreptului îşi poate satisface, în
mod direct şi nemijlocit, interesele sale legate de apropierea unui lucru.
Au fost formulate mai multe definiţii în doctrina de specialitate. Una dintre
definiţiile dreptului de proprietate este ,,că este acel drept subiectiv care dă expresie
apropierii unui lucru, permiţând titularului său să exercite posesia, să folosească şi
să dispună de acel lucru, în putere proprie şi în interes propriu, în cadrul şi cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Art. 552 Cod civil preia prevederile art. 136 alin. 1 din Constituţie, care
prevede că ,,proprietatea este publică sau privată”, în timp ce alin. 2 al aceluiaşi
articol din Constituţie dispune că ,,proprietatea publică aparţine statului sau
unităţilor administrativ-teritoriale”.1
Aşadar, există două forme ale dreptului de proprietate:
- dreptul de proprietate publică;
- dreptul de proprietate privată.
Dreptul de proprietate privată este definit de art. 555 Cod civil, ca fiind
dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut
şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Titular al dreptului de proprietate privată poate fi orice subiect de drept civil,
deci orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat ori de drept public,
inclusiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
Obiect al dreptului de proprietate îl poate forma orice bun mobil sau imobil,
cu excepţia bunurilor care, prin natura lor, formează obiectul exclusiv al proprietăţii
publice.
Conform Codului civil, dreptul de proprietate nu este îngrădit, ci legea
stabileşte anumite limitări (îngrădiri, restricţii), care nu sunt altceva decât expresia
îmbinării interesului individual al titularului dreptului de proprietate cu interesele
generale.
Dreptul de proprietate este garantat de Constituţie, conţinutul şi limitele
acestuia fiind stabilite de lege. ,,Dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la
respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului”. (art. 44 alin. 7 din Constituţie)

1
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 11
3
Dreptul de proprietate ca drept subiectiv este exercitat de către titularul său
în cadrul unor relaţii sociale, într-un cadru social. Astfel că este posibil să apară şi o
limită a exerciţiului dreptului, şi anume exercitarea sa în aşa fel încât, prin
exerciţiul atribuţiilor sale să nu fie aduse atingeri drepturilor subiective ce aparţin
altor persoane.
Titularul dreptului subiectiv rămâne circumscris, în ceea ce priveşte
exercitarea dreptului său în graniţele acestui drept, şi nu i s-ar putea reproşa nimic,
aceasta pentru că, într-o părere, dreptul conferă neresponsabilitatea.
Atributele dreptului de proprietate sunt recunoscute ,,în limitele stabilite de
lege”. (art. 555 Cod civil)
Art. 556 Cod civil, cu referire la limitele exercitării dreptului de proprietate
privată, stabileşte că ,,dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale
ale obiectului său”, acestea fiind ,,limitele corporale ale bunului care formează
obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege”, că ,,prin lege
poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate” şi că ,,exercitarea
dreptului de proprietate poate fi limitată şi prin voinţa proprietarului, cu excepţiile
prevăzute de lege”.2
Limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate sunt determinate de
corporalitatea lucrului ce este obiect al dreptului de proprietate. În acest sens, art.
559 Cod civil prevede că proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a
spaţiului asupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
Proprietarul poate face, deasupra şi în subsolul terenului, toate construcţiile,
plantaţiile şi lucrările pe care le găseşte de cuviinţă, în afară de excepţiile stabilite
de lege, şi poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este
ţinut să respecte, în condiţiile şi în limitele determinate de lege, drepturile terţilor
asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor
şi instalaţiilor subterane şi altora asemenea.3
Limitele juridice, sunt cele care vizează exercitarea atributelor dreptului de
proprietate, şi pot izvorî din lege, uzanţe, convenţie şi hotărâre judecătorească.
În acest sens, art. 630 Cod civil, în cazul depăşirii inconvenientelor normale
ale vecinătăţii, instanţa putând stabili anumite limite în exercitarea dreptului de
proprietate sau obligarea la despăgubiri.
Unele limite ale exercitării dreptului de proprietate sunt stabilite prin
dispoziţii legale justificate fie de un interes public, fie de un interes privat. Art. 602
alin. 1 Cod civil, prevede că, legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate
fie în interes public, fie în interes privat.

2
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 19
3
C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Ediția a 2-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015, p.64
4
Art.626 Cod civil permite instituirea de limite în exercitarea dreptului de
proprietate prin acte juridice, însă cu condiţia de a nu se încălca ordinea publică şi
bunele moravuri. Aceste limite se numesc limite convenţionale sau limite voluntare
create prin voinţa părţilor, exprimată în acte juridice şi pot avea ca obiect restricţii
privind exercitarea unuia din atributele dreptului de proprietate (cel mai adesea
dispoziţia materială sau juridică a bunului). S-a subliniat că prin această restricţie a
unuia dintre atributele dreptului de proprietate nu se constituie dezmembrăminte ale
acestui drept, întrucât dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt mai mult
decât simple restricţii, acestea fiind drepturi reale autonome.4
În operarea limitărilor pe cale convenţională se disting două feluri, după
cum limitarea proprietăţii constituie obiectul principal al contractului:
- convenţia ce are obiect însăşi îngrădirea dreptului de proprietate. Este
ipoteza stării de vecinătate, a obligaţiilor asumate de proprietarii vecini.
- convenţia ce are ca obiect transmiterea cu titlu oneros sau gratuit a
dreptului de proprietate cu privire la un bun, stabilindu-se obligaţia
cumpărătorului sau donatarului de a nu-l înstrăina sau de a nu construi.
Limitarea dreptului de proprietate transmis are un caracter secundar faţă
de obiectul principal al convenţiei.
Cea mai disputată limitare convenţională sau voluntară este clauza de
inalienabilitate, care restrânge atributul juridic, cel mai important atribut al
dreptului de proprietate respectiv atributul dispoziţiei. Deşi au creat controverse
doctrinare privind valabilitatea unei astfel de limite, se constată tendinţa doctrinei
de a o recunoaşte, faţă de împrejurarea că această clauză este tot mai des
reglementată de legiuitor cu privire la anumite categorii de bunuri.5
Art. 627-629 Cod civil, reglementează întocmai, în mod expres, clauza de
inalienabilitate. Invocarea clauzei de inalienabilitate este condiţionată de
îndeplinirea atât a condiţiilor de valabilitate, cât şi a condiţiei de opozabilitate.

II. Valabilitatea clauzei de inalienabilitate


Pentru a fi valabilă clauza de inalienabilitate, trebuie să fie:
- esenţialmente temporară (de exemplu, este considerată temporară o
clauză care este prevăzută până la ajungerea la maturitatea legală a
destinatarului ei. Dimpotrivă nu îndeplineşte această condiţie o clauză
care ar fi stipulată pe toată durata vieţii stipulantului sau destinatarului
ei);
- întemeiată pe un interes legitim şi serios (interesul poate fi al
dispunătorului, al destinatarului clauzei sau al unui terţ);

4
C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Ediția a 2-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015, p.65
5
Ibidem
5
- nu împiedică transmisiunea succesorală;
- este subînţeleasă în anumite convenţii.
Legea fixează un termen maxim de 49 de ani, în ceea ce priveşte durata
pentru care proprietarul bunului dobândit prin convenţia în care este stipulată
clauza se poate obliga să nu încheie acte de înstrăinare. Practic dispoziţiile Noului
Cod civil preiau condiţiile de validitate ale clauzei de inalienabilitate dezvoltate atât
de jurisprudenţa civilă cât şi de cea constituţională.
Interesul serios şi legitim nu este definit de lege.
Clauza de inalienabilitate este stipulată în contracte cu titlu gratuit, precum
contractul de donaţie şi în contracte cu titlu oneros, de tipul vânzării.
În toate cazurile, condiţia interesului legitim şi serios are prioritate faţă de
durata pentru care s-a stipulat inalienabilitatea. Legea permite ca dobânditorul să
fie autorizat de instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de
inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.
Stipularea inalienabilităţii nu se opune transmiterii bunului pe cale de
succesiune.
Inalienabilitatea, conform legii, ,,este subînţeleasă în convenţiile din care se
naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau
determinabilă”.

III. Natura juridică a clauzei de inalienabilitate


Clauza este inserată într-un act juridic fie în considerarea
bunului(indisponibilitate reala), fie în considerarea persoanei ( proprietarului
bunului).
Dintr-o altă perspectivă, cu referire la noţiunea indisponibilităţii reale, se înţelege
prin clauza de inalienabilitate o indisponibilitate totală şi perpetuă a bunului
(punându-se semnul identităţii între cele două noţiuni), şi astfel o consideră,
implicit ca fiind imposibilă juridiceşte ca argument, invocându-se faptul că numai
bunurile din domeniul public sunt inalienabile prin natura lor, nu şi cele care sunt în
comerţ. Faţă de aceste repere generale, se nasc următoarele comentarii.6
În primul rând, continuând linia logică a distincţiei menţionate, ar însemna
că studiul de faţă să se preocupe de interdicţia de înstrăinare, şi nu de clauza de
inalienabilitate.
În al doilea rând, nu este judicios a se subsuma noţiunea inalienabilităţii
unui bun noţiunii de indisponibilizare totală, absolută a bunului în considerarea
naturii sale (de bun aflat în domeniul public), şi care este exclusiv de apanajul
legii;

6
C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Ediția a 2-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015, p.71
6
În al treilea rând, în ipoteza acceptării tezei potrivit căreia clauza de
inalienabilitate a fost stipulată în considerarea persoanei, este necesar să se
distingă între o eventuală incapacitate a persoanei - care este exclusiv de domeniul
legii - şi o simplă obligaţie instituită, prin convenţia părţilor, în sarcina
dobânditorului bunului (fiind vorba de o obligaţie de non facere, de o condiţie
rezolutorie sau de o sarcină în cadrul unei liberalităţi).
Principalele sisteme propuse pentru explicarea naturii juridice a clauzei de
inalienabilitate sunt, pe scurt, următoarele:7
a). obligaţia de a nu face. Potrivit acestei teze, inalienabilitatea temporară
stabilită în contract s-ar manifesta ca o obligaţie de non facere în sarcina
dobânditorului bunului, a cărei încălcare ar permite intervenirea creditorului
(înstrăinătorul), în scopul desfiinţării actului de înstrăinare prohibit.
Avantajele sistemului obligaţiei de non facere sunt doar aparente, fiind
vorba mai mult de valoarea sa explicativă - doar parţială, însă- cu privire la
modalitatea de înţelegere a inalienabilităţii respective în sarcina dobânditorului; de
asemenea, ar permite justificarea acţiunii stipulantului clauzei (înstrăinătorul) de
anulare a actului subsecvent încheiat.
Criticile care pot fi aduse sunt de natură a anula avantajele aparente
menţionate şi vizează două aspecte, unul de natură principială, al doilea ţinând de
particularităţile clauzei.
Cea mai importantă critică este cea referitoare la incompatibilitatea
domeniului clauzei concepută ca obligaţie de non facere şi cel al nulităţii, ca şi
sancţiune pentru nerespecatrea clauzei.
b). incapacitate prevazută în persoana destinatarului clauzei-in personam.
Sistemul propus este lesne de înlăturat, pe motivul că incapacităţile nu pot fi
instituite prin voinţa părţilor, ci numai prin lege.
c). indisponibilitate reală-in rem. Diferenţa dintre acest sistem şi cel bazat pe
obligaţia de a nu face constă în faptul că în cazul indisponibilităţii in rem, aceasta
se transmite şi moştenitorilor destinatarului clauzei.
d). condiţie rezolutorie. Ca şi în cazul primului sistem propus, şi acesta se
remarcă prin valoarea sa explicativă, dar care trebuie pusă în acord cu chestiunea
efectelor pentru ipoteza îndeplinirii condiţiei.
e). modalitate sui-generis a actului juridic, opera jurisprudenţei. Faţă de
criticile la care sunt expuse majoritatea sistemelor oferite ca explicaţii ale clauzei
de inalienabilitate, acesta apare ca tentativă de surmontare a tuturor dificultăţilor
întâlnite, în scopul aplicării clauzei cu orice justificare, sau mai precis, dincolo de
orice justificare.

IV. Domeniul de aplicaţie al clauzei de inalienabilitate.


7
Ibidem p.72
7
Clauza de inalienabilitate are o mai largă aplicare practică în cazul actelor
juridice cu titlu gratuit (donatii, testamente) decât în cazul actelor cu titlu oneros;
explicatia este simplă, fiind de pur ordin practic: prezenţa unei asemenea clauze
într-un contract de vânzare-cumpărare ar diminua în mod evident valoarea lucrului
vândut, întrucât eventualul cumpărător nu ar fi dispus să ofere decât un preţ mult
sub nivelul pieţei pentru un bun de care nu ar putea dispune juridic.
Problematica domeniului de aplicare al clauzei este în strânsă legătură cu
natura sau regimul său juridic, influenţându-le în funcţie de felul contractului în
care se regăseşte. Astfel, în privinţa contractelor de donaţie, clauza ar îmbrăca
regimul juridic al unei sarcini, cu consecinţa revocării donaţiei pentru
neîndeplinirea sarcinii.8
În cazul înserării clauzei într-un contract de vânzare-cumpărare, am fi în
prezenţa unei condiţii rezolutorii ce antrenează desfiinţarea retroactivă a
contractului în ipoteza îndeplinirii condiţiei, şi anume, prin înstrăinarea bunului de
către destinatarul clauzei; în ambele situaţii nu se justifică din punct de vedere
juridic posibilitatea de desfiinţare a actului de înstrăinare a bunului către un terţ.

V. Efectele clauzei de inalienabilitate


Efectele clauzei de inalienabilitate sunt reprezentate de consecinţele
suportate de cei care acţionează încălcând interdicţia de înstrăinare:
Rezoluţiunea contractului poate fi cerută de înstrăinător în cazul în care
dobânditorul a încălcat clauzei de inalienabilitate. (art. 629 Cod civil) Rezoluţiunea
este definită ca fiind desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu
(dintr-o dată), la cererea uneia dintre părţi, ca urmare a faptului ca cealaltă parte nu
şi-a executat în mod culpabil obligaţiile contractuale.
În cazul în care nu au fost îndeplinite condiţiile de opozabilitate necesare
pentru interdicţia de înstrăinare şi a fost încălcată prin încheierea, de către cel ţinut
să nu înstrăineze, a unui contract prin care se transmite unui terţ proprietatea
bunului, cel care beneficiază de clauza de inalienabilitate are dreptul la despăgubiri.
În cazul în care au fost îndeplinite condiţiile de opozabilitate în privinţa
clauzei de inalienabilitate, actul încheiat cu încălcarea clauzei este anulabil.
Beneficiarul clauzei de inalienabilitate va putea introduce în justiţie o acţiune în
nulitatea relativă având ca efect revenirea bunului în patrimoniul celui gratificat.
Urmările încălcării interdicţiei de înstrăinare vor fi suportate, direct de cel care a
dobândit bunul în urm contractului încheiat în dispreţul clauzei.
Clauza de inalienabilitate este opozabilă inclusiv terţilor, în sfera cărora
includem, în primul rând, cei care ar dobândi bunul de la cel ţinut să nu înstrăineze,

8
C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Ediția a 2-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015, p.88
8
numai dacă sunt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege. (art. 628
alin 2 Cod civil)
În cazul în care inalienabilitatea a fost stipulată cu privire la un imobil, se va
proceda la o notare în partea a III-a a cărţii funciare a imobilului, notare privitoare
la existenţa acestei clauze. Dacă nu va fi făcută notarea, nu se va putea anula
contractul prin care cu, încălcarea clauzei, s-ar transmite bunul către o terţă
persoană.
În cazul în care inalienabilitatea a fost stipulată cu privire la un bun mobil,
cel care a dobândit un bun ,,grevat” de inalienabilitate nu se va putea apăra de
acţiunea în anulare, decât dacă va face dovada că a cunoscut la momentul intrării în
posesia efectivă a bunului mobil dobândit, existenţa clauzei de inalienabilitate.
Dacă, clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract cu titlu
gratuit, ea este opozabilă şi creditorilor anteriori ai dobânditorului.9
Neîndeplinirea condiţiilor de opozabilitate nu îl lipseşte pe beneficiarul
clauzei de inalienabilitate de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului
care nu se conformează acestei obligaţii.
Bunul cât timp este inalienabil potrivit stipulaţiei părţilor, nu poate fi supus
executării silite.
Dacă notarea clauzei este anterioară înscrierii ipotecii în registrele de
publicitate, interdicţia urmăririi silite poate fi opusă inclusiv creditorilor ipotecari.
În lipsa acestei legi, pentru un proprietar ţinut de obligaţia de a nu înstrăina,
i-ar fi uşor să permită executarea silită,de conivenţă cu creditorul urmăritor, pentru
a permite pierderea bunului în favoarea acestuia din urmă.

VI. Sancţiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate


În cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor,
înstrăinătorul poate cere rezoluţiunea contractului.
Atât înstrăinătorul, cât şi terţul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea
acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu
nerespectarea clauzei.
Bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, nu pot fi urmărite, cât timp
clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.

VII. BIBLIOGRAFIE

9
C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod civil, Ediția a 2-a, revizuită și
actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015, p.89
9
• Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Bogdan Nazat, Curs de drept civil.
Drepturile reale principale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013

• C.Birsan , Drept civil. Drepturile reale principale in reglementarea noului Cod


civil, Ediția a 2-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2015

• Codul Civil

• Suportul de curs

10