Satul romanesc si lumea pe care el o circumscrie a cunoscut un proces de mitizare in contextul impunerii

agresive de sus a civilizației moderne dupa 1850. El a fost investit cu atributele binelui in raport cu
formele occidentalizarii Romaniei, regasibile mai ales in mediul urban.
Ideologic, literar, dar si politic, satul era vazut ca locul unde s-a nascut „vesnicia”, ca matrice a
civilizatiei romane, ca spatiu predilect al istoriei romanilor si al specificului rational. Aceasta imagine
a fost potentata de suprapunerea de planuri existente in spatiul romanesc etnic, politic si cultural orasul
aparea ca drept cosmopolit, deschis imprumuturilor, locul unor practici straine (cele de natura
economica: sistemul bancar), dar in acelasi timp orasul era simbolul autorității celorlalti:maghiari, rusi,
germani
Satul era valorificat astfel ca un loc al rezistentei romanesti al permității lor. Finalmente, romanismul
supravietuise in regiunile din imperii la nivelul satului. Acest imaginar in raport cu lumea rurala
romaneasca a fost consolidat prin cercetarile folcloristice care au indus ideea unitatii romanesti la acest
nivel. Folclorul a exceptionalizat muzica, portul rural, datinile care au inclus civilizatia romaneasca intre
cele europene ca una cu precadere rurala, chiar daca exotica. Strainii au descoperit o populatie arhaica,
refractara lanou si care traia dupa tipare vechi ancestrale. Razboiul unirea din 1918 si procesul de unire
au consolidat imaginea taranului ca efigie a natiunii. Puterea de rezistenta a taranului, capacitatea de a
depasi prin vointa, cumintenie, circumstantele favorabile .
Aceasta ipostaza a taranului soldat a fost dublata de cea necesara a taranului care trebuia sa devina
cetatean. Razboiul insemnase socializarea politica pentru tarani. Luarea de contact cu idealurile
romanesti, constientizarea unui rol pe care il jucasera mai ales in razboi si pe care urmau sa il detina in
noul stat. Finalmente taranul a fost rasplatit dupa 1918 prin acordarea de drepturi politice si economice.
Reforma agrara si cea electorala l-au transformat pe taran in proprietar si alegator insa foarte putini la
nivelul elitelor politice vizualizau consecintele acestor masuri.
Pe de alta parte, Unirea a insemnat o descoperire a taranului roman din regiunile romanesti aflate in
componeta imperiilor vecine. Spre deosebire de romanii din mediul urban mult mai adaptabil si dispusi
sa se asimileze culturilor dominante, taranul fusese cel care pastrase credinta obiceiurile si neamul.
Preponderenta acordata taranului dupa 1918 la nivelul discursului public si al deciziilor administrative
a descentrat dezbaterea cu privire la viitorul Romaniei. In majoritatea lor intelectuali, economisti,
oameni politici considerau satul drept spatiul esential prin care societatea romaneasca se putea dezvolta
organic in ansamblul ei. Vazut drept numitorul comun al nationalitatii in toate regiunile romanesti,
taranul trebuia sa fie subiectul disponibilitatii tuturor de a-l scoate din subdezvoltare, de a-l educa pentru
a realiza propasirea Romaniei in ansamblu. In luarile de pozitii mediat postbelice, unificarea societatii
romanesti din punct de vedere politic, economic si social trebuia sa se faca sub semnul satului. Aceasta
parea sa fie viziunea unei generatii dar formele implicarii statului in lumea rurala au generat o mare
dezbatere care se suprapune peste marea dezbatere a modernitatii romanesti cu privire la calea de
evoluție.
Pentru Virgil Madgearu, dupa 1918 conservarea traditiilor satului romanesc era esentialul. Dezvoltarea
satului si a societatii trebuia realizata prin emanciparea economica a taranului plecand de la mica
proprietate. Virgil Madgearu se inspira de la cazul danez, Danemarca fiind o tara agricola care cunostea
o mare prosperitate economica. Pentru Madgearu consolidarea gospodariei taranesti avea menirea sa
realizeze echilibrul societatii si sa asigure supravietuirea Romaniei prin pastrarea fundamentului istoric.
Randamentul scazut al micii proprietati in lipsa inventarului agricol era combatut printr-un sistem
corporatist care presupunea utilizarea in comun a utilajelor, a unor pamanturi, accesul la credite ieftine
si accesul la piata.
Perspectiva politica si economica a lui Virgil Madgearu a fost intarita de abordarea filosofica a lui
Constantin Radulescu Motru care definea lumea rurala in psihologia poporului roman.
Pentru Radulescu Motru, taranul roman era lipsit de spiritul de intreprinzator economic gasit la
burghezia oraselor. Traind in lumea sa, taranul dadea proeminenta grupului muncii colective transmise
generational. Dupa Motru, satul reprezenta o unitate organica in care membrii colectivitatii depindeau
unii de altii pentru a putea supravietui. Filosoful bucurestean critica interventionismul statal cu
perspective moderne in lumea satului. Organismul viu rural in dorinta prezervarii traditiilor respinsese
atat scoala cat si economia capitalista. Aceste idei au fost extinse de Motru intr-o alta lucrare intitulata
”Personalismul energetic”.
Satul era infatisat drept o constructie imobila, indivizibila, imuna la influentele exterioare si
antemporala. Taranul era aistoric, lipsindu-i personalitatea energetica capabila sa creeze impotriva
naturii.
In opozitie cu abordarile agrariene enuntate mai sus, occidentalistii nu au respins importanta satului, dar
au subliniat nevoia schimbarii lui. Pentru Stefan Zeletin, evoluția economică a satului era intr-o
independenta cu dezvoltarea burgheziei romanesti. Iesirea din subdezvoltarea taranului nu era posibila
fara prefacerea industriala a societatii omenesti in ansamblu. Aceasta dezbatere cu
societatii romanesti lasa lumea rurala ca un concept imprecis. Finalmente, acest concept trimite la taran
si la activitatile si viata lui in interiorul satului. Sub raport sociologic, taranul poate fi definit drept un
individ legat de bun in timp ce burghezul este legat de bani. Dupa Constantin Noica, taranul roman traia
cu valorile sale minore respectând cultura venita din oras, dar neurmand-o. Chestiunea taraneasca in
Romania interbelica depasea problema economica. Ea nu este legata doar de impartirea pamantului ci
priveste viata rurala, educatia taranului, nivelul de trai, condițiile de locuire, alimentatia, igiena,
reprezentarea politica si integrarea in noua comunitate. Din aceasta perspectiva chestiunea taraneasca in
Romania interbelica este strans legata de depasirea subdezvoltarii. Cei care in perioada il plaseaza pe
taran doar in stransa legatura cu valorile spirituale s-au autoamagit. Cel mai adesea nedepasirea
conditiei, neparasirea lumii rurale nu reprezenta o alegere constienta, rationala.
Intre cele doua razboaie taranul nu refuza lumea burgheza, dimpotrivă, confrutat cu ispitele acestei lumi
mult mai stralucitoare si mai dinamice, el va fi dornic sa renunte la propria conditie.
2. Realitatile lumii rurale interbelice
Conform recensamantului din 1930, 80% din populatie(14,5 mil.) locuiau in mediul rural. Cele mai
rurale regiuni erau: Basarabia (87% din populatie era la sat), urmata de Dobrogea, Moldova(76%) iar
Muntenia(72,5%). Romania avea 15 000 de sate cu 950 locuitori/sat. Exista si sate mai mari pe langa
marele orase dar in acelasi timp si in zonele transilvanene/Banat. Ca si in cazul oraselor, satele cunosc
diferente regionale semnificative. Satele din Transilvania, din Banat dar si unele din sudul Basarabiei si
Dobrogea sunt alcatuite dupa planuri precise avand case mari din caramida/piatra, cu strazi pietruite, cu
ateliere, cu tarani care cultivau pamantul intr-o maniera moderna-un sat mai asezat. In general satul
romanesc se grupeaza in jurul cladirilor nesimnicative, fie ca este vorba de cladiri
administrative(primaria, scoala) la care se mai adauga uneori dispensarul si caminul cultural. Starea
materiala si morala a lumii materiale a parut sa se imbunatateasca ca urmarea a reformelor de dupa
razboi. Mutarea centrului politic dinspre sat a generat anumite lucrari edilitare si tentative de a
imbunatati conditiile de trai, iar reforma agrara din 1921 chiar neinsotita de masuri agrare, inventar
agricol, tehnici de lucrare a pamantului sau de practici financiare, a generat multe sperante de scoatere
a satului din subdezvoltare. Taranul lucra pamantul intr-o maniera primitiva cu mijloace rudimentare(4
600 de tractoare in toata tara), cultivau cerealele cu o productivitate redusa. Lipsa unor spatii de
depozitare adecvata il determina pe taran sa-si vanda recolta repede si ieftin. Taranul traia sub spaima
statului, a obligatiilor impuse pentru achitarea pamantului dobandit prin reforma, platirea
impozitelor, a impunerilor de tot felul școlare, dar si politice. O mare problema in anii 20, adancindu-se
pe timpul crizei, a fost pretul agricol. Intre 1937-1938/1939 au scazut cu 60%. Taranul cunoaste
”foarfeca preturilor”( pretul produselor agricole coboara). In 1939, taranul vinde de 2,4 ori mai ieftin
pentru a-si cumpara produse industriale. In termenii lui Manoilescu, realitate economica rurala era
urmatoarea: pamant bogat, utilaj sarac, munca rau platita. Saracia taranului a fost accentuata de practicile
traditionale cu privire la pamant, cu frag. excesivă a loturilor din cadrul gospodariei taranesti. S-a produs
fenomenul de ”suprapopulatie agricola”.
Lumea satului era afectata si de o anumita inertie a taranului, care se implinea f. putin in act.
complementare aducatoare de venituri. Taranul roman muncea foarte putin in raport cu alti actori pol.
si foarte sincopat pe cicluri. El muncea cam 123 de zile pe an si in timpul liber stateau pe langa casa ,
cu animalele.
Taranul in anii 20 a cunoscut o scadere a nivelului de trai si a nivelului economic. In lipsa unui sistem
de credite eficient, fenomenul de camatarie a luat amploare. DE asemenea, taranul incepe sa-si vanda
pamantul ca o forma de supravietuire-revenirea la un sistem al învoielilor nemediat, lucrator agricol.
In anii crizei eco. in satul roman se acumulase o criza sociala care a facut obligatorie interventia statului.
Nu foarte coerent, guvernele au incercat sa adopte masuri de indreptare economica a realitatii.
In 1928, legea de standardizare a cerealelor si a constituirii silozurilor, in 1929, Legea Mihalache (legea
pentru libera circulație a pamanturilor dobandite prin improprietarire) si mai ales Legile de reconversie
a datoriilor agricole initiate in 1934 si adaptate in 1934.
Esecul lumii rurale romanesti in perioada interbelica nu poate fi restrans doar la aspectul economic.
Gospodaria taraneasca avea un caracter tot mai inchis, taranul producand pentru subzistenta si incercand
sa realizeze acasa toate bunurile necesare traiului . In acelasi timp exista o problema de locuire.
In Romania interbelica, casele sunt realizate din caramida, lemn, dar cele mai multe sunt din pamant,
din lut. Exista circa 40 000 de bordeie (1,31% din totalul locuintelor). Majoritatea au 2 camere, peste
50%, doar 27% avand 3 camere, restul nu aveau ferestre. Încălzirea era o problema, acoperisul la fel,
71% nu aveau podea, 15 mil de locuinte nu aveau WC in curte.
Alimentatia este deficitara, taranul manca mult si prost. Porumbul era baza in Moldova si Muntenia(70-
80%). Multi copii erau subnutriți, sufereau de rahitism.
Starea de sanatate arata un taran bolnav, macinat de boli, lipsit de educatie sanitara, un taran care nu stia
de microbi, locuia cu bolnavii, refuza doctorul (circa 1500 de medici rurali). Difteria, febra tifoida,
encefalita erau prezente. Romania e tara cu cea mai mare mortalitate din Europa, chiar si infantila. Bolile
erau favorizate de mizerie.
Alcoolismul era o problema. Carciuma era un loc esential pentru socializare. Timpul liber se imparte
intre carciuma, biserica si calatoriile la targuri.
Aceasta imagine negativa trebuie nuantata chiar daca ea este confirmata statistic. Satul cum si o alta
realitate sociala, a preotului, a invatatorului, a notarului, a agentului sanitar, cei care cumulau
p.+salariile. Apar si taranii instariti, putini, dar care locuiau mai bine, au terenuri mai bine lucrate, mai
multe utilaje agricole. Ei mobilizeaza satul, sunt indrumatorii com. rurale si sunt mediatori cu statul.
Avem si o alta categorie profesionala: inginerul agronom(1000 in toata Romania), care urma sa
constituie ferme model pentru tarani.
3.Mutatii interbelice in lumea rurala
Lumea satului e strabatuta de nou, urmare a razboiului, a participarii la viata politica, taranul devine
cetatean, actor politic, interesat de mersul social prin intermediul radioului, a presei. Avem si un alt
factor: statul romanesc. Chiar daca nu a actionat foarte coerent, a investit in sat, mai ales in ceea ce
priveste educatia. Avem o ofensiva impotriva analfabetismului. S-au construit circa 7000 de scoli. A
intervenit si în mediul agricol(1937: legea agrara, impunandu-se anumite munci obligatorii +utilizarea
unor seminte selectionate). Pentru reducerea inapoirii satului, elita politica a incercat sa instituie
serviciul social pentru studenti, prin care absolventii sa fie obligati sa practice 2 ani in mediul rural.
Statul a incercat sa construiasca satul model, bazat pe principii edilitare+ servicii
moderne(apa+electrificare). Guvernele au vrut sa satul.
Un al treilea factor:migratia catre oras. In perioada interbelica vorbim despre un flux semnificativ
dinspre sat spre oras. Pentru multi rurali, idealul devine sa se angajeze la oras pentru un numar de ani si
sa se reintoarca cu bani pentru a cumpara pamant si a-si face o gospodarie. Foarte putini s-au mai intors,
dar vorbeau despre un dublu transfer, mai ales de practicile urbane care vin la sat. Taranul tinde sa piarda
portul popular, incepe sa nu mai accepte hainele din casa si incepe sa poarte haine nemtesti.
Se schimba muzica, desi e provenita din mahala.
Multi intelectuali clameaza o pierdere a identitatii taranului, o desfiintare a taranescului, o ”ispita” a
taranului de a iesi din casa sa. Orasul devine o experienta formativa care-l scoate pe taran din ” somn si
vegetativ”.
Concluzii:
Desi discursul public si unele masuri ale statului au vizat cu precadere lumea rurala, dupa 1918 vorbeau
despre o decadere a satului romanesc, o accentuare a decalajului fata de oras. Acest fapt a contribuit la
inertia lumii rurale dar si elitele care au exploatat prin buget satul in detrimentul orasului.
Statul romanesc nu a fost capabil in perioadă sa realizeze politicirurale coerente. In mare masura,
actionarii din lumea satului au fost afectate de politicianism, de functionarism agricolsi lipsa de
continuitate.