SOCIOLOGIA CULTURII

Etimologic, conceptul de cultură provine de la latinescul cultura, care însemna la romani

cultivarea pământului. Cultura este orice produs al gândirii şi activităţii umane. Din această
descriere rezultă că ea cuprinde toate produsele materiale şi nemateriale ale omului.
Daca analizam relaţia dintre societate şi cultură, se cuvine să subliniem că societatea este o
colectivitate de oameni relativ independentă care ocupă acelaşi teritoriu şi participă la o cultură
comună .
Cultura include obiceiurile unui popor iar aceste obiceiuri sunt produse de ansamblul indivizilor
din societate. Aşadar, discutăm despre o societate ca reţeaua reală de relaţii sociale aşa cum
apare ea în grupuri umane, iar cultura oferă cheia înţelegerii modului de structurare a societăţii
de către membrii care o compun.
„Cuvântul cultură sau civilizaţie, în sensul său etnografic cel mai răspândit, desemnează acel tot
complex ce cuprinde ştiinţele, credinţele, artele, morala, legile, obiceiurile şi celelalte aptitudini
şi deprinderi dobândite de om, ca membru al societăţii“. Antropologul American accentuează în
definiţia sa originea şi caracterul culturii (B. Valade, op.cit., p.532). Definim cultura ca ansamblu
de comportamente, credinţe, valori, atitudini şi idealuri învăţate şi împărtăşite de toţi membrii
unui grup sau ai unei societăţi, care îi ghidează în viaţa socială şi personală.
Cultura se referă, deci, la moştenirea socială alcătuită din modele de gândire, simţire şi acţiune
caracteristice unei populaţii sau unei societăţi, inclusiv expresia acestor modele în lucruri
concrete. Cultura este compusă din cultura nonmaterială: creaţii abstracte cum sunt valorile,
credinţele, simbolurile, normele, obiceiurile şi instituţiile, şi din cultura materială: produsele
fizice sau obiecte cum sunt vasele de argilă, computere, monezi. Cultura reflectă ideile şi orice
acţiune a omului, ceea ce reliefează existenţa unei lumi proprii fiinţei umane.
Componentele culturii.
limbajul- limbajul simbolic este cel care contribuie la diferentierea culturilor si etniilor si
permite reprezentarea lumii cu ajutorul simbolurilor. Este un sistem alcătuit din modele de
sunete-cuvinte şi propoziţii, cu înţelesuri specifice. Limba este probabil cel mai clar şi complex
produs al omului. Ea este vorbită şi este simbolică, şi din această particularitate decurg funcţiile
ei pentru om şi pentru societate. Limba este folosită pentru a exprima orice cu referire la tot ce
priveşte gândirea, trăirea, acţiunea şi viaţa umană. Limba are, deci, o funcţie fundamentală de

1
comunicare. Limbajul dă expresie posibilităţilor deosebite de comunicare ale omului. Există o
diferenţă între limbă ca sistem de sunete şi limbă ca mijloc de comunicare.
Limba creează cultură, mărturie stau creaţiile literare din toate epocile istorice, iar limbajul însuşi
este determinant al oricărei producţii culturale. Prin limbă omul edifică un mediu al său, diferit
total de cel natural.
 simbolurile- un simbol este un „semn de recunoastere” intre doua sau mai multe
persoane; intreaga viata sociala este organizata in jurul simbolurilor care au o
semnificatie abstracta; simbolul poate fi constituit sub forma unui obiect, gest, cuvant,
etc. Simbolurile sunt containerele culturii şi de aceea cultura este percepută ca un sistem
de simboluri înţelese. Ele ajută la reprezentarea obiectelor, evenimentelor şi oamenilor.
 valorile- reprezinta ceea ce un individ, grup sau societate considera ca dezirabil; exista
valori universale si valori personale. Dacă normele sunt reguli pentru un comportament
adecvat stabilităţii şi funcţionalităţii grupului sau societăţii, valorile sunt realităţi
abstracte cu privire la ceea ce este dezirabil, corect şi bun, aşa cum sunt apreciate o faptă
bună, un obiect, o acţiune, o idee etc. de către majoritatea membrilor societăţii. Valorile
furnizează modelele de judecată după care sunt evaluaţi oamenii, obiectele şi
evenimentele. Adevărul, binele, frumosul sunt repere absolute în orice colectivitate. P.
Andrei (1973, p.246) a afirmat ideea că obiectul judecăţilor de valoare îl constituie chiar
valorile, iar cultura este cea care orientează valorile.
Sociologic, valoarea este o relaţie socială, adică ea rezultă din procesul interacţiunii
oamenilor. Un sistem valoric este expresia unei comunităţi, şi se constituie ca totalitate a
valorilor unui grup sau ale unei societăţi.
 Normele - Cultura se distinge, în dimensiunea ei de existenţă eminamente umană şi
socială, prin modele acceptate sau impuse indivizilor în scopul raţionalizării
comportamentelor individuale şi sociale. Convieţuirea oamenilor într-o societate este
proiectată de cultura lor în modelele ce au caracter de normă. Normele sunt şi scopuri. Li
se atribuie calităţi şi funcţii, ele capătă caracterul unor realităţi construite şi, de aceea, ele
reprezintă standarde prin care sunt judecate acţiunile umane şi sunt sancţionate
comportamentele.
Etimologic termenul de normă are originea în cuvântul grec nomos, care înseamnă ordine.
Conceptul de normă pare să aibă şi o altă rădăcină, tot greacă, în zeiţa Nemesis, care

2
îndeplinea misiunea de a reglementa respectarea împărţirii lumii între zei. Conform unor
clasificări există următoarele categorii de norme (S. Rădulescu, 1994a, p.61): după domeniul
de activitate - profesionale, tehnice, politice, economice, ştiinţifice; în funcţie de gradul de
generalitate - generale şi particulare; în funcţie de conţinut - prescriptive, care indică ce
trebuie făcut, şi proscriptive, care stipulează ce nu trebuie făcut; din punct de vedere al
valabilităţii şi funcţionalităţii - ideale, care prescriu conduite identificate cu cele mai de
seamă valori şi idealuri, şi reale, care funcţionează ca determinante ale comportamentului;
după modul de manifestare - explicite sau implicite, intime sau colective, formale sau
informale, legitime sau ilicite; după sancţiunile cu care se asociază - sociale sau juridice,
difuze sau globale, spontane sau organizate, represive sau restrictive; după gradul de
independenţă şi libertatea de alegere acordat subiectului acţiunii - cu caracter conservator
sau liberal. Dintre toate numai normele juridice acţionează obligatoriu pentru toţi membrii
societăţii, iar restul are valabilitate parţială în raport de activitate, grupuri sociale, tipuri de
sancţiuni.
 traditii- moduri de a gandi, simti si actiona proprii unei societati; mostenirea pe care o
societate o transmite tinerilor; cultura prescrie modele de comportament, care se asociaza
totdeauna normelor sociale; cultura intervine direct in dezvoltarea polului social al
identitatii. S-a desprins din analiza culturii dimensiunea ei cumulativă, concretizată în
moştenirea culturală. Mecanismul cel mai important prin care societatea transmite acest
patrimoniu cultural îl reprezintă tradiţiile. De pildă, obiceiurile sunt o moştenire a unui
grup sau a unei societăţi preluată de cel puţin trei generaţii. Prin urmare, pentru ca un
obiect să fie integrat într-o tradiţie este necesar transferul lui de la o generaţie la alta,
adică verificarea oportunităţii lui în durată lungă de timp. Prin tradiţie se poate transmite
orice valoare, idee, comportament uman, evident, cu particularităţile fiecăruia.. Ce este
tradiţia? Este un ansamblu de valori, norme, principii, concepţii, instituţii şi acţiuni
durabile în timp, de regulă de-a lungul a cel puţin trei generaţii. Etimologic, prin termenul
de tradiţie este desemnată orice transmitere a moştenirii de la o generaţie la alta.
 Cultura populara - Conceptul de cultură populară se remarcă prin polisemia de sensuri.
Ea se interferează cu noţiunile de cultură orală, cultură vie, cultura cotidiană, identitate
culturală. Nu rareori ea este opusă culturii cultivate definită prin universalitate şi
permanenţă, pe când cultura populară ar fi neformală, efemeră şi neformulabilă.

3
 Cultura populară se structurează la fel ca orice tip de cultură. Ea este un sistem de obiecte
(opere), modele de referinţă (sisteme culturale) şi norme (criterii de valoare). Orice
cultură se înscrie în raporturile de comunicare şi de schimb unde se produc relaţiile de
opoziţie, contaminare (influenţare) şi asimilare. Cultura populară nu face excepţii şi nu
poate să evolueze altfel. Cultura populară prin comportamentele, normele simbolice,
practicile cotidiene fiinţează parallel faţă de cultura globală a societăţii.

Functiile culturii

 adaptare- la mediul geografic si climatic, oferindu-i un anasamblu de solutii pentru

rezolvarea problemelor de supravietuire;
 comunicare- presupune folosirea limbajului si simbolurilor care disting grupurile sociale
intre ele si pe acestea de animale;
 formare de comportamente- fiinta umana nu dispune de compoartamnente innascute ci
le invata pe parcursul vietii; intr-o cultura indivizii adopta comportamente similaresi au
asteptari precise fata de altii( daca este cunoscuta cultura unui popor se pot prevedea si
comportamenteleindividuale ale membrilor sai);
 favorizarea anumitor tipuri de relatii afective intre indivizii care apartin unui anumit
grup- identificarea indivizilor cu aceleasi valori, simboluri, norme si modele de conduita;
toate acestea duc la unitatea grupului.