ORGANOLOGIE POMICOLĂ

Pomii şi arbuştii fructiferi reprezintă biosisteme formate din două subsisteme,

condiţionate biologic:
- subsistemul rădăcină sau bioelementele hipogee;
- subsistemul tulpină sau bioelementele epigee.
Pomii cultivaţi sunt simbionţi proveniţi din asocierea prin altoire a doi parteneri
compatibili, care fiziologic se influenţează reciproc:
- portaltoiul (hipobiontul) = rădăcina;
- altoiul (epibiontul) = tulpina.
În lipsă de compatibilitate între altoi şi portaltoi se interpune intermediarul
(mezobiontul).
În cultură se întâlnesc pomi si în special arbuşti fructiferi pe rădăcini proprii (nealtoiţi).
Aceştia pot fi obţinuţi direct din sămânţă sau pe cale vegetativă (marcote, butaşi, drajoni,
microînmulţire).

BIOELEMENTELE HIPOGEE (RĂDĂCINA)

Bioelementele hipogee ale pomilor şi arbuştilor fructiferi sunt situate sub nivelul solului
şi alcătuiesc rădăcina sau subsistemul radicular.
Aceste se clasifică după mai multe criterii:

1. În funcţie de origine - rădăcini embrionare, provin din radicula embrionului seminal

- rădăcini adventive, rezultate din periciclul tulpinii sau
rădăcinii (întâlnite la plantele înmulţite vegetativ: marcotaj, butăşire, microînmulţire, portaltoi
vegetativi, arbuşti fructiferi, unele soiuri de vişin şi prun).

2. După dimensiuni, funcţii, longevitate:

a) rădăcini de schelet şi semischelet - ramificaţii groase de ordinul I, II, III, au grosime de
3 mm - 20 cm şi o lungime de 3 cm - 8 m, iar durata de viaţă aproape egală cu a pomului, având
ca funcţii ancorarea în sol, conducerea sevei şi depozitarea substanţelor de rezervă.
b) rădăcini fibroase sau de garnisire - ramificaţii de ordinele IV, V, VI ale rădăcinilor de
schelet. Sunt scurte, de câţiva mm sau cm, iar diametrul sub 3 mm. Au o durată de viaţă scurtă
până la 1 an.După structură şi funcţii rădăcinile fibroase se clasifică în:
- rădăcini axiale - terminaţiile rădăcinilor de schelet şi semischelet cărora le asigură
creşterea şi ramificarea. Au lungimea de 10-25 mm, culoare albă, structură primară, prezintă un
chimiotropism accentuat. Se formează în număr mare la pomii tineri şi evoluează în răd.
intermediare şi răd. conducătoare.
- rădăcini absorbante sau active - sunt subţiri 0,3-1mm, scurte 0,1-4mm, de culoare albă,
suculente, au structură primară, poartă numeroşi perişori absorbanţi şi la unele specii pot forma
asociaţii simbiotice cu ciuperci micoritice (nuc, alun, castan, gutui, măr, păr, vişin, prun). Au
funcţia de absorbţie din sol a apei şi a substanţelor minerale. Au o durată de viaţă scurtă, 15-25
zile şi sunt într-un proces contiuu de reînoire.
- rădăcini intermediare - fac trecerea de la răd. absorbante la cele conducătoare, au
dimensiuni reduse, culoare gri.
- rădăcini conducătoare provin din cele intermediare, au culoare brună sau brună închis
şi se transformă în răd. de semischelet şi schelet.

3. După direcţia de creştere:

- rădăcini orizontale - cresc aproape de suprafaţă, au unghiul geotropic mare = 60-90o, se
situează prioritar la adâncimea de 20-80 cm şi reprezintă 80-90% din totalul răd.
1
 - rădăcini oblice - au unghiul geotropic de 30-60o, sunt situate în sol până la 0,5-3 m,
reprezintă 10-15% din total.
- rădăcini verticale - au unghiul geotropic de 30o, adâncimea în sol până la 5-10 m,
reprezintă 5-15% din total.

BIOELEMENTELE EPIGEE (TULPINA)

Bioelementele epigee ale plantelor pomicole sunt cele situate deasupra nivelului solului şi
alcătuiesc tulpina. Speciile pomicole prezintă vigoare diferită şi pot forma una sau mai multe
tulpini astfel, după aspectul generalde creştere (habitus) acestea se clasifică:
- pomi propriu-zişi, cu o tulpină longevivă de vigoare variabilă;
- arbustoizi, au 2-4 tulpini de grosime şi înălţime diferită;
- arbuşti, au numeroase tulpini subţiri, slab ramificate;
- semiarbuşti, au numeroase tulpini semilemnoase care trăiesc numai 2 ani;
- plante semierboase, au tulpina scurtă, parţial îngropată în sol.
Tulpina pomilor este formată din trunchi şi coroană.

TRUNCHIUL - porţiunea bazală, neramificată a tulpinii. În funcţie de sistemul de

cultură a pomilor poate avea dimensiuni diferite:
30 - 40 cm, trunchi pitic, plantaţii superintensive;
40 - 60 cm, trunchi mijlociu, plantaţii intensive;
60 - 100 cm, trunchi supramijlociu, plantaţii clasice;
100 - 180 cm, trunchi înalt, plantaţii de aliniament.

COROANA reprezintă totalitatea ramificaţiilor tulpini:

- bioelementele permanente - cu durată lungă de viaţă;
- bioelementele semipermanente - cu durată medie de viaţă;
- bioelementele cu durată scurtă de viaţă.

1. Bioelementele permanente sunt reprezentate de scheletul coroanei. Acestea trăiesc

cât şi pomul şi au rolul de a susţine toate celelalte organe ale coroanei. Scheletul este format din
axul coroanei şi ramurile de schelet de ordinul I (şarpantele)şi ordinul II (subşarpantele).
Axul asigură creşterea în înălţime a pomului şi este reprezentat de ramura centrală a
coroanei care creşte în prelungirea trunchiului pomului. Prelungirea anuală a axului = săgeata.
Prin ramificare laterală formează ramurile de schelet ale coroanei. Se întâlneşte la formele de
coroană globuloasă cu volum mare (piramide) sau de volum redus (fus), cât şi la cele aplatizate
(palmete).
Ramurile de schelet de ordinul I (şarpante, braţe), se formează prin ramificarea directă a
axului. După modul de inserţie pe ax: - grupate câte 2-3 etaje (piramide, palmete)
- în spirală la distanţe variabile (piramida neetajată).
Ramurile de schelet de ordinul II (subşarpante) se formează prin ramificarea celor de
ordinul I şi dispuse la majoritatea formelor de coroană bilateral-altern-extern.
Unghiul de ramificare sau de creştere este unghiul format între ramura analizată şi linia
verticală, imaginară ce trece prin punctul ei de inserţie.
Unghiul de divergenţă sau de deschidere se referă la unghiul format, în plan orizontal,
între două şarpante alăturate din cadrul aceluiaşi etaj.

2. Bioelementele semipermanente, se înlocuiesc periodic.

Ramurile de semischelet sunt ramificaţii de ordin superior (III-V), suportul de susţinere a
ramurilor de rod, muguri, lăstari, flori, fructe. Au dimensiuni reduse 10-100 cm lungime şi 1-2

2
cm diametru. Se intervine asupra lor prin scurtare pentru revitalitalizare sau suprimare a celor
îmbătrânite care îndesesc coroana.
Ramurile de rod se formează pe ramurile de semischelet sau chiar pe cele de schelet în
funcţie de specificul de fructificare.

3. Bioelementele cu durată scurtă de viaţă: muguri, lăstari, frunze, flori, fructe, au

durata de viaţă de câteva zile (florile) sau 2-3 ani muguri dorminzi.
Mugurii - sunt biolemente de creştere şi rodire care se formează anual pe lăstari, în axila
frunzelor sau chiar pe rădăcini. După poziţia pe ramură mugurii pot fi: terminali, axilari,
dorminzi, adventivi.
- Mug. terminali au poziţie apicală pe ramurile de 1 an, dominanţă apicală asupra
celorlalţi muguri. Pot fi vegetativi, la lăstarul terminal de prelungire sau de rod (mixti), la
pomacee.
- Mug. laterali (axilari) situaţi la nodurile meritalelor. Pot fi solitari (măr, păr, cireş, vişin)
sau grupaţi câte 2-6 astfel: 1 mugur principal restul fiind mug. stipelari suplimentari colaterali
sau seriali.
- Mug. dorminzi situaţi axilar la baza ramurilor anuale sau multianuale. Pornesc în
vegetaţie în cazul tăierilor puternice, a mutilării accidentale sau în cazul pomilor bătrâni dând
naştere la lăstari lacomi.
- Mug. adventivi au poziţie nedeterminată, situaţi pe ramuri şi pe rădăcini.
După funcţiile pe care le îndeplinesc mugurii pot fi:
- Mug. vegetativi, asigură creşterea şi ramificarea tulpinii şi înmulţirea prin altoire. În
alcătuirea lor se distinge un con de creştere, primordii foliare şi solzii protectori.
- Mug. de rod provin din mugurii vegetativi prin inducţia antogenă şi diferenţiere
ulterioară. Şi aceştia pot fi:- floriferi, alcătuiţi din: 1 floare la cais, piersic, migdal
1-2 flori la prun
inflorescenţă la cireş şi vişin
- mixti alcătuiţi dintr-o rozetă de frunze şi o inflorescenţă (măr şi păr)
lăstar fertil cu o floare terminală (gutui)
lăstar fertil cu inflorescenţe axiale (arbuşti)
Lăstarii sunt organe de creştere care provin din evoluţia mugurilor vegetativi. Pot avea
lungimea de 1-150 cm, culoare verde, sunt formaţi din noduri şi internoduri, poartă frunze în
axila cărora se formează noi muguri. Pot fi lăstari terminali, laterali, concurenţi, anticipaţi,
lacomi, fertili. Lăstarii la sfârşitul perioadei de vegetaţie, după căderea frunzelor, devin ramuri
anuale.
Frunzele sunt organe vegetative care se formează pe lăstarii proveniţi din mugurii
vegetativi şi mixti.
Florile
Fructele

CLASIFICAREA SPECIILOR POMICOLE

După caracterele frunzelor:- cu frunze simple:- cu limb întreg

- cu limb lobat
- cu frunze compuse:- palmate
- imparipenate
După felul fructelor:- pomacee sau seminţoase (măr, păr, gutui, moşmon, scoruş)
- drupacee sau sâmburoase (cireş, vişin, prun, piersic, cais etc.)
- nucifere (nuc, alun, castan, migdal)
- bacifere (afin, soc, căpsun, frag, mur, măcieş, agriş, cătină etc.)
- specii subtropicale (lămâi, portocal, mandarin, portocal, smochin,
rodie, kiwi, curmal).
3
 Formaţiunile de rod la măr şi păr
La măr şi păr se cunosc următoarele formaţiuni de rod: pintenul, ţepuşa, smiceaua,
nuieluşa, mlădiţa, bursa şi vatra de rod.
Pintenul - este o formaţiune prefloriferă scurtă (0,5-5 cm), cu un mugure vegetativ
terminal iar axial este lipsit de muguri sau are uneori 2-3 muguri vegetativi slab dezvoltaţi.
El se formează din muguri terminali sau laterali ai ramurilor vegetative sau de rod, în anii
cu o încărcătură mare de fructe şi în perioada de declin a pomilor.
Pintenul evoluează prin mugurele terminal în ţepuşă sau tot în pinten.
Ţepuşa - este o ramură de rod scurtă (0,5-5 cm), care se deosebeşte de pinten, prin aceea
că mugurele terminal este mixt. Se întâlneşte la toate soiurile de măr şi păr, fiind predominantă la
cele de tip "spur".
Ţepuşa evoluează prin mugurele terminal într-o formaţiune fructiferă numită bursă.
Smiceaua - conţine de asemenea, o ramură anuală prefloriferă de vigoare slabă, lungă de
10-30 cm, cu mugurele terminal şi cei laterali vegetativi.
Smiceaua evoluează prin mugurele terminal şi cei laterali în nuieluşe (cel mai întâlnit caz),
mlădiţe, smicele, ţepuşe sau pinteni, în funcţie de încărcătura de rod, vigoare şi poziţia în
coroana pomului.
Nuieluşa - este o formaţiune de rod, care se aseamănă după formă şi lungime cu smiceaua,
deosebindu-se, prin aceea că mugurele terminal este mixt.
Ea evoluează într-o ramură de semischelet, care prezintă terminal o bursă iar lateral din
mugurii vegetativi se formează mlădiţe, nuieluşe, smicele, ţepuşe sau pinteni.
Mlădiţa - reprezintă o formaţiune de rod de 10-40 cm lungime care are în poziţie terminală
şi subterminală (2-5) muguri micşti, restul mugurilor fiind vegetativi.
Evoluează într-o ramură de semischelet care prezintă în poziţie terminală şi subterminală
burse iar lateral ţepuşe, pinteni.
Bursa - sau puntea de rod reprezintă o formaţiune bienală scurtă, care provine din
mugurele mixt terminal al ţepuşei, nuieluşei sau mlădiţei. În condiţii favorabile de nutriţie, bursa
asigură dezvoltarea normală a fructelor, dar şi formează ţepuşe, pinteni, smicele, nuieluşe sau
mlădiţe.
Vatra de rod - sau ramificaţia fructiferă este o formaţiune de rod multianuală formată din
două sau mai multe burse. Ele se dezvoltă numai prin evoluţia ţepuşelor.
La păr, ramurile de rod sunt viguroase decât la măr, glabre, cu muguri mari, conici, cu
vârful ascuţit şi depărtat de ramură.

Fig. 1. - Ramurile de rod la măr şi păr

1- pinten; 2- ţepuşă; 3- smicea; 4- nuieluşă; 5- mlădiţă; 6- bursă ; 7- vatră de rod
(după Cepoiu N., 2001)

1
 Formaţiunile de rod la gutui
Gutuiul fructifică pe ramuri lungi, măciulii şi coarne de melc.
Ramura mixtă este o creştere anuală de 20-60 cm lungime, care prezintă 5-20 muguri
micşti în treimea superioară şi mediană şi câţiva muguri vegetativi slab dezvoltaţi în partea
bazală. Uneori mugurii vegetativi pot alterna axial cu cei micşti.
Din mugurii micşti se formează lăstari fertili de 5-12 cm, care poartă în vârf o floare şi mai
târziu un fruct şi devin măciulii la sfârşitul perioadei de vegetaţie.
Ramura lungă evoluează într-o ramură de semischelet, garnisită cu măciulii, a căror
vigoare descreşte de la vârf spre baza ei.
Măciulia reprezintă o ramură de rod scurtă (5-12 cm) cu vârful îngroşat şi o cicatrice pe el,
rezultată în urma desprinderii fructului de pe lăstar. Pe partea terminală îngroşată se formează
câte 1-3 muguri micşti, iar lateral 3-7 muguri vegetativi.
Măciulia evoluează în formaţiunea coarne de melc, astfel, din muguri micşti se formează
lăstari fertili, care se îngroaşă terminal transformându-se în noi măciulii. Măciuliile mai puţin
viguroase, de cele mai multe ori se usucă sau formează o singură măciulie.
Coarnele de melc constituie o formaţiune de rod multianuală ce cuprinde două măciulii de
un an situate pe una de doi ani.

Fig. 2. - Ramurile de rod la gutui şi moşmon

Ramura mixtă (1) şi evoluţia ei în ramură de semischelet garnisită cu măciulii
(2), iar în anul următor formează coarne de melc (3); evoluţia mugurilor micşti
în lăstari fertili (a,b). (după Mary -Ann Drobotă, 1996)

2
 Formaţiunile de rod la prun şi cais

La prun şi cais se disting următoarele formaţiuni fructifere: spinul, pintenul şi smiceaua care sunt
preflorifere, ramura buchet, ramura mixtă şi ramura anticipată care rodesc.
Spinul este o creştere anuală scurtă (2 - 10 cm), la care mugurele terminal s-a transformat în
ghimpe. Lateral are muguri vegetativi slab dezvoltaţi. Se întâlneşte la zarzăr, corcoduş, unele biotipuri
locale de prun, dar în special la soiul Tuleu gras.
Spinul evoluează prin muguri vegetativi laterali, formând pinteni sau buchete de mai, în funcţie de
încărcătura de rod. După 2 - 3 ani de rodire, ghimpele terminal se usucă şi cade, spinul căpătând aspectul
unei ramificaţii fructifere.
Pintenul are lungimea de lungimea de 0,5 - 2,5 cm, terminal poartă un mugure vegetativ care-i
asigură creşterea în lungime, iar lateral are tot muguri vegetativi, slab dezvoltaţi.
Pintenul se formează din mugurii laterali ai ramurilor anuale de vigoare mică şi mijlocie şi
evoluează în general monoaxial în ramuri buchet scurte.
Smiceaua este o formaţiune prefloriferă subţire (2 - 4 mm), de 15 - 40 cm lungime, care prezintă
atât terminal cât şi lateral numai muguri vegetativi. Apare la unele soiuri de prun (Tuleu gras) la începutul
perioadei de rodire.
Evoluează într-o ramură de semischelet care prezintă în partea superioară smicele şi ramuri buchet
iar în treimea mijlocie şi inferioară numai pinteni.
Ramura buchet sau buchetul de mai este o formaţiune scurtă de 2 - 5 cm lungime, cu un mugure
terminal vegetativ care-i asigură creşterea, iar lateral sunt inserate 3 - 5 grupuri de muguri a câte 2 - 3
muguri, din care unul vegetativ şi ceilalţi floriferi.
Evoluează prin mugurii vegetativi în pinteni şi buchete de mai formând ramificaţii fructifere. La
soiul de prun Stanley se întâlnesc cele mai viguroase şi ramificate buchete de mai (Drobotă Gh. şi
colab.,1991).
Ramura mixtă este o creştere anuală de 15 - 60 cm, care prezintă terminal un mugure vegetativ.
Lateral sunt inseraţi muguri vegetativi şi floriferi, care pot fi dispuşi solitar, dar în general sunt grupaţi
câte 2 - 3 la prun şi 2 - 8 la cais, predominante fiind grupurile formate de un mugur vegetativ şi unul
florifer sau doi floriferi şi unul vegetativ.
Evoluează într-o ramură de semischelet, garnisită în partea terminală cu noi ramuri mixte, iar în
zona mediană şi bazală cu buchete şi pinteni.
Ramura anticipată este o formaţiune întâlnită îndeosebi la cais, care prezintă o organizare
morfologică asemănătoare cu a ramurii mixte, purtând lateral grupe de muguri vegetativi şi floriferi.
Deoarece, mugurii floriferi de pe aceste ramuri sunt mai rezistenţi la ger, în anii mai friguroşi ele pot
contribui la salvarea recoltei.

Fig. 1. - Ramurile de rod la prun şi cais

Ramură de prun cu spini (1); spinul (2a) şi evoluţia lui (2b); ramură mixtă anuală (3) şi evoluţia ei în
ramură de semischelet (4); pinten (5); buchet de mai simplu (6) şi evoluţia lui în buchet ramificat (7);
buchet ramificat, multianual la soiul de prun Stanley (8). (după Mary -Ann Drobotă, 1996)

3
 FORMAŢIUNILE DE ROD LA CIREŞ ŞI VIŞIN

Cireşul şi vişinul fructifică pe ramuri buchet (buchete de mai), mijlocii, lungi şi

ramuri plete, iar ca ramură prefloriferă este pintenul.
Pintenul are aceeaşi organizare morfologică ca la pomacee. La pomii tineri pintenul
evoluează în pinteni sau buchete de mai. Pintenii formaţi pe ramurile cu o poziţie
favorabilă în coroană evoluează în ramuri mijlocii sau plete.
Ramura buchet (buchet de mai) este o formaţiune scurtă (1 - 5 cm) care prezintă
central un mugur vegetativ, iar lateral sunt inseraţi într-o spirală strânsă 4 - 6 muguri
floriferi.
Buchetul de mai evoluează prin mugurii vegetativi, în funcţie de condiţiile de
nutriţie, în buchete, ramuri mixte , plete, iar în ultimii ani de vegetaţie în pinteni.
Ramura mijlocie are lungimea de 10 - 30 cm. Terminal şi în partea superioară
prezintă muguri vegetativi. În partea bazală prezintă numai muguri floriferi. Uneori
mugurii de rod pot alterna cu cei vegetativi pe toată lungimea ramurii.
Ramura mijlocie evoluează într-o ramură de semischelet care prezintă terminal
ramuri mijlocii, buchete de mai sau pinteni iar lateral buchete şi pinteni.
Ramura lungă reprezintă, în general, prelungirea unei şarpante sau subşarpante la
pomii tineri, are lungimea peste 40 cm şi o organizare morfologică ca ramura mijlocie.
Evoluează într-o ramură de semischelet care prezintă terminal şi în poziţie
subterminală ramuri mijlocii iar lateral buchete de mai şi pinteni.
Ramura pleată este caracteristică vişinului (soiurile Nana, Dropia, Crişana,
Schattenmorelle) şi mai rar întâlnită la cireş la unele soiuri (Ramon Oliva).
Este o creştere anuală cu lungimea de 15 - 30 cm, care prezintă un mugur vegetativ
terminal şi lateral 10 - 15 muguri floriferi dispuşi solitar.
Ramura pleată evoluează prin mugurele vegetativ terminal în plete viguroase la
început, apoi în plete mici, ramuri buchet sau pinteni în ultimii ani de viaţă. După 5 - 6
ani de fructificare ele se usucă.

Fig. 1 - Ramurile de rod la cireş şi vişin

Ramura mijlocie şi evoluţia ei (1a; 1b); ramura lungă şi evoluţia ei (2a; 2b); ramura pleată de un an (3a) şi evoluţia ei
în anii următori (3b); pintenul (4a) şi evoluţia lui tot în pinten (4b)sau în buchet de mai (5a); buchet de mai simplu (5b)
şi alungit (5c).
(după Mary -Ann Drobotă, 1996)

4
 Formaţiunile de rod la piersic şi migdal
Piersicul şi migdalul fructifică pe ramura buchet, ramura salbă, ramura mixtă, ramura
anticipată şi au ca ramură prefloriferă pintenul.
Pintenul este asemănător cu cel de la alte specii şi se formează la începutul rodirii pomilor,
pe ramurile de schelet. El evoluează în buchete la pomii tineri, iar în perioada de maximă rodire
în pinteni slab dezvoltaţi, care foarte des degeră în timpul iernii.
Buchetul de mai este o formaţiune de 1 - 5 cm lungime, care prezintă terminal un mugure
vegetativ iar axial câţiva muguri floriferi (2 - 4 la piersic şi 2 - 8 la migdal).
Evoluează prin mugurele vegetativ terminal în buchete de mai, pinteni, salbe.
Ramura salbă sau şifon este o creştere anuală subţire, cu lungimea de 10 - 20 cm, care
prezintă terminal un mugure vegetativ iar lateral 10 - 12 muguri floriferi dispuşi solitar, mai rar
grupaţi câte 2.
Salbele se formează în special la pomii bătrâni şi slabi.
Poate evolua monoaxial în salbe şi buchete la pomii cu încărcătură normală sau în pinteni
la pomii supraîncărcaţi cu rod.
Ramura mixtă este o creştere anuală, de 20 - 80 cm lungime şi poartă atât muguri
vegetativi cât şi floriferi. Mugurele terminal este vegetativ iar în zona bazală, de asemenea,
poartă 2 - 4 muguri vegetativi.
Axial poartă muguri floriferi şi vegetativi dispuşi solitar dar de regulă grupaţi câte 2 - 3,
cea mai frecventă grupare fiind formată din 3 muguri, din care unul vegetativ aşezat central şi 2
floriferi colaterali.
Ramura mixtă evoluează într-o ramură de semischelet, care prezintă terminal o nouă
ramură mixtă de vigoare slabă şi lateral salbe, buchete şi pinteni.
Ramura anticipată se formează din muguri axilari de pe ramurile mixte mai viguroase, în
cel de-al II-lea val de creştere. Are o lungime de 10 - 50 cm şi 3 - 5 mm grosime. Ca organizare
morfologică se aseamănă cu ramura salbă sau ramura mixtă.

Fig. 1 - Ramurile de rod la piersic şi migdal

1. pinten; 2. Ramura buchet, 3. Ramura salbă; 4,5 ramura mixtă: 6. Ramura anticipată
- diferite posibilităţi de dispunere şi grupare a mugurilor vegetativi şi floriferi
pe ramura mixtă. (după Cepoiu N., 2001)

5
 Forme de coroană

La pomii cultivaţi se întâlnesc mai multe forme de coroană, care se deosebesc printr-o serie de
elemente cum ar fi: intervenţia sau neintervenţia omului în formarea lor, prezenţa sau absenţa
macrostructurii vegetative, prezenţa sau absenţa axului central, proiecţia pe sol, poziţia şi dispunerea
elementelor macrostructurii, prezenţa sau absenţa mijloacelor de susţinere etc.

Clasificarea formelor de coroană

1. După intervenţia sau neintervenţia omului:
a.- coroane naturale;
b.- coroane artificiale;
2. După conturul proiecţiei pe sol:
a.- globuloase; (piramidele, fus-tufă, tufă, vas.)
b.- aplatizate; (palmetele)
3. După prezenţa sau absenţa axului:
a.- coroane cu ax central (piramide, palmete etc).
b.- coroane fără ax central (formele de vas).
4. După dispunerea şi înserarea elementelor macrostructurii:
a.- coroane etajate;
b.- coroane neetajate;
c.- coroane mixte;
5. După habitus:
a.- coroane cu volum mare;
b.- coroane cu volum mic.

I. Coroanele globuloase:
a. cu ax central şi volum mare: -piramida etajată,
- piramida neetajată modificată,
- piramida mixtă.
b. cu ax central şi volum redus: - fusul subţire (Slender Spindel),
- fusul tufă ameliorat (Spindelbush),
- cordonul Pillar,
- cordonul vertical ameliorat.
c. fără ax central: - vasul clasic,
- vasul ameliorat,
- vasul întarziat.
II Coroane aplatizate
- palmeta etajată cu braţe oblice,
- palmeta neetajată cu braţe oblice,
- palmeta liber aplatizată,
- palmeta simplă,
- gardul belgian,
- vasul aplatizat,
- drapel Marchand,
- tripla încrucişare Delbard,
- gard cu schelet arcuit,
- coroana Lepage.
III. Coroane artistice palisate:
a. cordoane: - cordon vertical
- cordon oblic simplu, etajat,
- cordon orizontal: simplu, dublu, etajat.
b. palmete - palmeta Verrier cu 3-4-5 braţe,
- U simplu, U dublu,
- candelabre.
c. piramide: - aripate,
- simple.

1
 FORMELE DE COROANĂ - PIRAMIDE
Piramida etajată rărită modificată
Caracteristici. Trunchi de 70-80 cm; ax central dezvoltat; 2-3 etaje cu câte 3-4 şarpante dispuse în
spirală şi înclinate la 50-55°, formând unghiuri de divergenţă de 90-120°. Fiecare şarpantă are 3-4
subşarpante, distanţate la 50-70 cm şi dispuse bilateral - altern - extern, care se subordonează şarpantei şi
între ele. Axul se suprimă deasupra ultimului etaj (figura 1); înălţimea totală: 3,5-5 m. Se recomandă pentru
plantaţiile extensive la majoritatea speciilor şi soiurilor cu creştere viguroasă.
Tehnica formării coroanei. Pomii plantaţi din toamnă, sub formă de vergi, se scurtează la înălţimea
de 100-120 cm pentru proiectarea coroanei şi se elimină eventualele ramuri anticipate de pe trunchi (80-90
cm).
În perioada de vegetaţie, când lăstarii au 25 cm, se aleg 4 lăstari bine distribuiţi spaţial, unul pentru
formarea axului şi 3 pentru şarpantele primului etaj. Ceilalţi lăstari se elimină sau se ciupesc la 4-5 frunze.
În anul al II-lea, înainte de pornirea în vegetaţie, se corectează unghiul celor 3 ramuri care vor forma
etajul I, prin palisare sau dresare. Se scurtează ramurile în acelaşi plan orizontal, la nivelul celei mai puţin
viguroase . Axul se taie cu 20-25 cm mai sus decât nivelul de scurtare al ramurilor din primul etaj. În timpul
perioadei de vegetaţie se efectuează lucrări în verde pentru a suprima lăstarii cu poziţie verticală şi cei
concurenţi.
În anul III, la începutul perioadei de vegetaţie se face o analiză a coroanei şi se aleg ramurile anuale
de prelungire a şarpantelor şi a axului, corectându-se unghiurile de ramificare.
În funcţie de vigoarea pomilor se scurtează şarpantele la 70-90 cm, la nivelul unui mugur plasat către
exteriorul coroanei. Axul se scurtează la 80-120 cm, pentru proiectarea etajului III.
În timpul verii (când lăstarii au lungimea de 25 cm), se aleg pe ax 3 lăstari care vor forma şarpantele
din etajul II, cât şi un lăstar care va prelungi axul. Pe şarpantele din etajul I se aleg lăstarii de prelungire şi
cei care vor forma primele subşarpante. Lăstarii vericali, viguroşi şi cei concurenţi se suprimă la inel.
În anul IV se continuă lucrările după acelaşi principiu, pentru formarea etajului superior şi a ramurilor
de ordinul II. Săgeata pomului se scurtează la 80-100 cm, pentru proiectarea etajului III. Se taie deasemeni
şarpantele din etajul I la 60-70 cm faţă de prima subşarpantă pentru proiectarea celei de-a II-a subşarpante.
Şarpantele din etajul II se înclină la 50-55o şi se scurtează la 60-80 cm, pentru realizarea primei subşarpante.
În perioada de vegetaţie se aleg lăstarii de prelungire ale şarpantelor şi subşarpantelor din cele două
etaje cât şi lăstarii rămaşi pentru formarea etajului III. Lăstarii cu poziţie verticală de pe ramurile de schelet
se suprimă.
În anul V se scurtează şarpantele şi subşarpantele din etajele inferioare. După consolidarea ultimei
şarpante din etajul III, la un unghi de 50-55o se suprimă axul. În perioada de vegetaţie se fac lucrări în verde.

Fig. 1. Piramida etajata rărită modificată

a-pom întreg; b-şarpantă cu subşarpante dispuse bilateral altern extern (II/1-prima ramificaţie, II/2-a doua ramificaţie,
II/3-a treia ramificaţie, II/4-a patra ramificaţie

2
 Piramida neetajată modificată (leaderul modificat)
Caracteristici: Trunchi de 60 cm; ax central de 120-160 cm; înălţimea totală 3-4,5 m; 5- 6 şarpante
dispuse în spirală la 35-40 cm una de alta; primele două şarpante au câte 3 subşarpante; şarpantele 3-4 au
câte două subşarpante, iar a cincia şi a şasea şarpantă câte o subşarpantă (Fig. 2.). Prezintă avantajul că
formează o macrostructură solidă, bine luminată. Se recomandă la soiurile viguroase de măr, păr, prun, cireş
şi vişin cu creştere puternică a axului.

Piramida mixtă
Este o combinaţie între piramida etajată şi cea neetajată. Se foloseşte în cultura extensivă a pomilor, la
soiuri de măr, păr şi prun, cu vigoare mare şi mijlocie (fig. 3).
Caracteristici: Trunchi 0,8-1 m; înălţimea totală 3-4,5 m; primele trei şarpante formează un etaj, iar
următoarele 3-4 sunt inserate uniform în jurul axului la 35-40 cm una de alta; distanţa de la ultima şarpantă
din etaj la prima şarpantă solitară este de 80 cm. Şarpantele din etaj au câte trei subşarpante, iar cele solitare
câte 1-2 subşarpante; axul se suprimă deasupra ultimei şarpante.
Tehnica formării coroanei. Formarea coroanei se realizează în 4-5 ani. Normele şi principiile după
care se realizează, în primii 2 ani sunt cele meţionate la formarea piramidei etajate modificată iar în
următorii ani, cele prezentate la piramida neetajată modificată.
În anul III, primăvara se scurtează prelungirile şarpantelor la 60-80 cm, pentru proiectarea primelor
subşarpante. Axul pomului se taie la 80-90 cm pentru obţinerea primei şarpante solitare. În perioada de
vegetaţie se aleg pe ax 2 lăstari, unul care va continua creşterea acestuia, iar altul la 70-80 cm de la primul
etaj, care va constitui prima şarpantă situată deasupra etajului. De asemeni, pe fiecare din ramurile etajate se
aleg 2 lăstari, unul de prelungire iar celălalt cu poziţie laterală, pentru formarea primei subşarpante.
În anul IV se efectuează scurtarea axului la 40-50 cm pentru proiectarea celei de a doua şarpantă
solitară. Prelungirea anuală a ramurilor din etaj se face prin tăierea la 60-70 cm şi vizează obţinerea celei de
a doua subşarpante.
În primăvara anului V de la plantare, se alege cea de a treia şarpantă solitară pe ax cât şi subşarpantele
ramurilor din etaj. Axul se scurtează la 40-50 cm pentru formarea unei noi şarpante solitare. Vara (iunie), se
alege pe ax un lăstar ce va constitui ultima şarpantă. Lăstarii care cresc cu poziţie verticală şi îndesesc
coroana se elimină.
Axul se suprimă în anul următor, după consolidarea celei de a treia şarpante solitare, limitându-se
astfel înălţimea pomului.

Fig. 2. Schema piramidei neetajate: Fig. 3. Schema piramidei mixte:

a-trunchi; b-distanţa dintre şarpante pe ax a-trunchi; b-distanţa între ramurile etajului
c-distanţa dintre şarpantele solitare

Tufa
Se pretează în special pentru speciile alun, gutui, corn şi vişin şi numai în cazuri rare pentru cireş şi
piersic.
Caracteristici. Trunchiul-25-30 cm; 5-8 şarpante foarte apropiate una de alta; înălţimea totală a
pomului este de 3-4 m; şarpantele se ramifică în subşarpante pe care se inseră microstructura roditoare. De
regulă, această coroană se îndeseşte puternic cu consecinţe negative asupra fructificării şi calităţii fructelor.

3
 FORMELE DE COROANĂ VAS
Coroanele în formă de vas nu au ax central şi pot fi globuloase sau aplatizate. Ele permit buna
iluminare a coroanei şi se folosesc pentru speciile pretenţioase la lumină.
După caractristicile bioconstructive, coroanele vas pot fi: vas clasic, vas ameliorat, vas întârziat şi vas
aplatizat.
Vasul clasic
Se utilizează pentru speciile pretenţioase faţă de lumină şi cu tendinţă naturală de a forma ax de
vigoare scăzută: cais, piersic, prun.
Caracteristici. Trunchi de 60-80 cm; înălţime totală 2,5-3 m; coroana are 3-5 şarpante ramificate prin
bifurcare; axul se suprimă deasupra ultimei şarpante.

Vasul ameliorat
Se utilizează pentru specii şi soiuri de vigoare mică sau mijlocie: piersic, prun, cais (fig. 4).
Caracteristici: Trunchi de 60 cm; înălţimea totală a pomului 2,5-3 m; coroana are un singur etaj format din
trei şarpante distanţate la 12-15 cm, şi sub un unghi de 50-60°; şarpantele poartă ramificaţii de ordinul II
dispuse bilateral altern-extern.
Tehnica formării coroanei. Ca material săditor se pot folosi pomi sub formă de vargă sau pomi cu coroana
formată din ramuri anticipate.
După plantare, vergile se scurtează la 80-100 cm. În timpul perioadei de vegetaţie, în luna mai, se aleg
3 lăstari care vor forma viitoarele şarpante. Aceştia trebuie să fie distanţaţi pe ax la 12-15 cm unul de altul şi
să aibă unghiul de divergenţă de 120o. Ceilalţi lăstari se suprimă.
La pomii cu coroana formată din lăstarii anticipaţi, primăvara se aleg 3 ramuri distanţate pe ax la 12-15 cm şi
repartizate uniform în jurul trunchiului. Se elimină la inel celelalte ramuri. Cele 3 ramuri alese se scurtează la lungimea
de 30-40 cm, deasupra unui mugur orientat spre exteriorul şi situat în acelaşi plan orizontal.
În anul II şi următorii (III-V), primăvara se aleg ramurile de prelungire a şarpantelor şi câte o ramură
laterală pentru formarea subşarpantelor. Acestea vor fi inserate pe şarpante după sistemul bilateral-altern-
extern şi distanţate la 40-60 cm. Ramificaţiile viguroase, concurente se elimină de la inel.
Se scurtează şarpantele, în acelaşi plan orizontal, la nivelul unui mugur cu poziţie exterioară, la lungimea de 70-100
cm de la locul de inserţie. Subşarpantele se subordonează cu 20-25 cm, atât intre ele cât şi faţă de şarpantele pe care sunt
situate.
În următorii ani se scurtează ramurile de prelungire ale şarpantelor la 60-80 cm şi se formează noi
subşarpante ce se vor subordona în plan vertical.
De remarcat că, datorită vigorii mari de creştere a pomilor în primii ani după plantare, ramurile de
shelet se taie la lungimi mai mari, până în anul 4-5, după care se scurtează mai puternic.

Fig. 4. Vasul ameliorat a -trunchi, b- distanţa dintre şarpante

Vasul aplatizat
Prezintă avantajele palmetei şi ale vasului.
Caracteristici: Trunchi de 40-60 cm; înălţimea totală a pomului de 2,5-3 m; coroana este alcătuită din 3-4 şarpante
distanţate la 25-30 cm. Prima şarpantă se orientează pe direcţia rândului, iar următoarele două se dirijează opus, puţin
oblic faţă de rând. Ultima şarpantă, în caz că există, se suprapune pe direcţia primei. Şarpantele sunt dirijate sub
unghiuri de 45-50° faţă de verticală. Se pretează pentru speciile prun, cireş, vişin, nuc, măr şi păr.

4
 Vasul întârziat (piramida întreruptă).
Se recomandă pentru plantaţii clasice la speciile măr, păr, prun şi cais, soiuri viguroase altoite pe portaltoi
viguroşi.
Caracteristici. Trunchi de 60 cm; înălţimea totală a pomului 2,5-4 m; coroana are 4-5 şarpante
distanţate la 25-35 cm, inserate în spirală pe un ax de 60-90 cm.

FORMELE DE COROANĂ DE TIP PALMETĂ

Palmeta etajată cu braţe oblice

Se utilizează pentru plantaţiile intensive de măr, păr, piersic, prun , cais şi vişin.
Caracteristici. Trunchi de 50-60 cm sau 30-40 cm (la piersic); ax central pe care sunt inserate trei
etaje distanţate la 60-120 cm; fiecare etaj are câte două şarpante distanţate la 8-12 cm, înclinate la 45-60o
funcţie de vigoarea speciei sau soiului. La piersic, pe şarpantele primului etaj există câte două subşarpante
distanţate la 20 cm una de alta, iar la celelalte specii câte patru subşarpante distanţate la 50 cm şi conduse
orizontal la bază şi uşor ascendent la vârf. Înălţimea totală a gardului fructifer este de 3-4 m, grosimea de
1,5-2 m la bază şi 1,25-1,50 m la vârf (figura 5.).
Tehnica formării coroanei. Formarea coroanei durează 4-5 ani şi se realizează prin tăieri efectuate în
perioada de repaus, completată cu lucrări în verde.
În anul I, pomii sub formă de vargă, se scurtează primăvara devreme, la 60-80 cm de la nivelul
solului. Ramurile anticipate de pe trunchi se elimină la inel, iar cele din zona coroanei se scurtează la 2-3
muguri.
Primăvara, când lăstarii au 4-5 cm, se suprimă cei apăruţi pe trunchi (50-70 cm) şi încă 2-3 situaţi sub
lăstarul de prelungire a axului. Când lăstarii au 20-25 cm, se aleg doi care vor forma primul etaj de ramuri şi
unul care va prelungi axul. Distanţa dintre lăstari, cât şi poziţia lor pe vargă va fi cea precizată la
caracterizarea formei de coroană. Pentru speciile drupacee, care au lăstari fragili, se reţine un lăstar în plus
(de rezervă), amplasat spre interiorul rândului. Pe o porţiune de 10 cm, în jurul punctelor de inserţie a
lăstarilor aleşi, se înlătură toţi ceilalţi lăstari.
În perioada de vegetaţie se echilibrează creşterea lăstarilor, prin dresare sau palisare. La piersic, se vor
palisa în septembrie cele două şarpante din etajul I sub un unghi de inserţie de 45-55o.
În anul II, primăvara, se scurtează axul pomului la 70-130 cm, în funcţie de vigoarea soiului şi a
portaltoiului, pentru proiectarea etajului II. Se palisează şarpantele etajului I în poziţie definitivă, la 45-55o.
În cazul că o şarpantă este mai slab dezvoltată se va dresa prin aducerea temporară spre verticală sau se va
face o crestătură pe ax, deasupra acesteia, pentru stimularea creşterii.
În timpul vegetaţiei, când lăstarii au 3-5 cm, se elimină cei situaţi pe partea superioară a şarpantelor
din etajul I. Se înlătură 2-3 lăstari subterminali, care concurează lăstarii de prelungire a şarpantelor şi a
axului, pentru favorizarea acestora în creştere.
A doua intervenţie se face când lăstarii au 25-30 cm şi constă în alegerea lăstarilor care vor forma
primele subşarpante din etajul I, cât şi lăstarii care vor forma primele subşarpante din etajul II, cât şi a celui
de prelungire a axului.
Se vor alege lăstarii de prelungire a şarpantelor din etajul I, cât şi lăstarii care vor forma primele
subşarpante (la 50-60 cm de punctul de inserţie). Se elimină lăstarii situaţi pe partea superioară a şarpantelor
(cei prea viguroşi), iar ceilalţi se palisează la orizontală.
În anul III, primăvara devreme se palisează şarpantele, subşarpantele şi axul prin legare pe spalier. Se
scurtează axul la 70-130 cm, faţă de nivelul etajului II, în vederea proiectării etajului superior.
Se efectuează lucrări în verde după aceleaşi principii aplicate în anul II. Când lăstarii au 20-30 cm se
aleg lăstari de prelungire a şarpantelor, subşarpantelor şi axului, cei care vor alcătui etajul III, cât şi lăstarii
necesari pentru noile subşarpante.
Ramurile care vor forma semischeletul se înclină la un unghi de 60-80o, faţă de verticală.
Ramurile cu poziţie verticală şi viguroase se torsionează sau se frâng, în vederea favorizării apariţiei
ramurilor de rod.
Toamna, lăstarii lăsaţi pentru formarea etajului III se palisează la un unghi de 55-60o faţă de verticală.
În anul IV se formează şarpantele etajului IV, iar la cele inferioare se mai asigură câte o subşarpantă.
În timpul vegetaţiei se execută aceleaşi lucrări în verde ca în anul II şi III.
În anul V se suprimă axul deasupra etajului IV, pentru limitarea înălţimii coroanei.
Formarea palmetei etajate cu braţe oblice, în condiţiile de creştere corespunzătoare, se încheie în anul
IV la sâmburoase şi în anul V la seminţoase.
Pentru reuşita formării palmetei etajate cu braţe oblice se impun următoarele precizări:
5
 - unghiul de ramificare a şarpantelor creşte de la etajele inferioare spre cele superioare cu 5 o pentru
fiecare etaj.
- tăierile din periada de repaus trebuie completate cu lucrări în verde care se execută în două etape.
Prima etapă, când lăstarii au 3-5 cm, se înlătură toţi cei crescuţi pe partea superioară a şarpantelor şi
subşarpantelor cât şi 2-3 lăstari aflaţi sub lăstarii de prelungire a ramurilor de schelet.
A 2a etapă se efectuează când lăstarii au 25-30 cm şi constă în:
- se alege în fiecare an câte un lăstar pentru continuarea creşterii axului şi doi lăstari pentru formarea
unui nou etaj. Aceştia se vor echilibra în creştere, prin palisare sau dresare.
- se răresc la 20 cm lăstarii crescuţi între etaje, păstrându-se numai cei de vigoare mijlocie şi
orientaţi pe direcţia rândului
- se aleg lăstarii de prelungire a tuturor şarpantelor şi subşarpantelor
- pe fiecare şarpantă, anual se va alege un lăstar pentru formarea unei noi subşarpante. Ei vor fi
plasaţi pe partea opusă subşarpantei anterioare şi la distanţa de 40-60 cm de aceasta.

Fig. 5. Palmeta etajată cu braţe oblice

a-trunchi; b-distanţa dintr şarpantele din etaj; c-distanţa dintre etaje.

Palmeta neetajată cu braţe oblice

Se utilizează la pomi cu vigoare mijlocie sau mică.
Caracteristici: Trunchiul de 30-50 cm; înălţimea totală 2,5-3 m; ax central cu 8 -10 şarpante
neramificate, dispuse altern pe direcţia rândului, la 30-40 cm una de alta şi o înclinare de 50-55° faţă de
verticală. Pe şarpante sunt prinse direct ramuri de semischelet şi de rod. Grosimea medie a gardului fructifer
este de 1,25-1,50 m. (figura 6.).
Tehnica formării coroanei. Primăvara devreme, se scurtează varga la 60-90 cm deasupra solului.
Dacă pe vargă se află ramuri anticipate, acestea se taie sever, la 2-3 muguri.
În perioada de vegetaţie se fac două intervenţii. La prima, se înlătură lăstarii pe o porţiune de 30-40
cm de la sol şi 1-3 lăstari subterminali care concurează lăstarul de prelungire a axului. A 2a lucrare în verde
se efectuează când lăastarii au lungimea de 20-30 cm şi constă în alegerea lăstarului de prelungire a axului şi
a celor doi care vor forma primele şarpante, orientate pe direcţia rândului şi distanţate la 30 cm. Restul
lăstarilor din zona de formare a coroanei şi de pe trunchi se suprimă.
În următorii ani (II-V), se formează pe ax încă 6-8 şarpante. În acest scop, primăvara, înainte de
pornirea în vegetaţie, se scurtează în fiecare an axul la 50-70 cm deasupra ultimei şarpante formate în anul
precedent. În timpul vegetaţiei, se vor alege lăstarii de prelungire a şarpantelor existente şi cei care vor
forma noile şarpante şi axul.
După formarea celei de a 8-a şarpantă, axul se suprimă pentru limitarea înălţimii pomului.

6
 Fig. 6. Palmeta neetajata cu braţe oblice:
a-trunchi; b-distanţa dintre şarpantele opuse; c-distanţa dintre două
şarpantede pe aceeaşi parte a axului

Palmeta simplă
Se utilizează în culturi intensive, în principal la piersic. Nu necesită sistem de susţinere.
Caracteristici: Trunchi de 60 cm; înălţime totală 2,5-3,5 m; macrostructura este formată dintr-un ax şi
două şarpante bazale conduse pe direcţia rândului şi înclinate la 45-55o. Pe această structură se prind
ramurile de semischelet şi de rod.
Tehnica formării coroanei. În anul I, se scurtează varga la 60-70 cm înălţime. În perioada de
vegetaţie, când lăstarii au lungimea de 20-25 cm se alege unul pentru formarea axului şi 2 pentru şarpante
(distanţaţi la 8-12 cm unul de altul şi pe direcţia rândului). Restul lăstarilor se elimină de la inel.
În timpul vegetaţiei se intervine pentru echilibrarea creşterii lăstarilor. Spre sfârşitul perioadei se
vegetaţie (sept) se palisează cele douî şarpante la 50-60o faţă de ax. Axul se va dirija vertical, legându-se de
un tutor sau şipcă.
În anul II şi următorii (III-IV) se aleg lăstarii de prelungire a şarpantelor şi a axului, se dirijează
pentru echilibrarea creşterii şi se palisează în poziţie definitivă spre sfârşitul perioadei de vegetaţie. Lăstarii
mai viguroşi, formaţi pe şarpante, se înclină spre orizontală.
Se va avea în vedere ca pe ax şi şarpante să se formeze ramuri de semischelet uniform repartizate (la
20-25 cm). Acestea, după 2-3 ani de rodire, se înlocuiesc cu altele tinere, formate direct pe şarpante.

Palmeta liber-aplatizată
Nu necesită sistem de susţinere. Aplatizarea se realizează din tăieri.
Caracteristici: Trunchi de 40-50 cm; ax şi 9-10 şarpante solitare sau etajate natural orientate pe
direcţia rândului.

7
 COROANE CU VOLUM MIC

Fusul tufă ameliorat (Spindle Bush)

Este utilizat pentru plantaţii intensive la speciile măr şi păr altoite pe portaltoi de vigoare slabă.
Caracteristici. Trunchi de 60 cm, înălţimea totală de 2,5-3,5 m; coroana are 10-16 ramuri principale,
care au mai multe ramificaţii de schelet; ramurile principale sunt inserate la 10-30 cm distanţă unele de
altele, în spirală şi conduse oblic la 65-70°. Baza coroanei are un diametru de 1,8-2 m.

Fusul subţire (Slender Spindle)

Se utilizează pentru plantaţiile superintensive, pentru pomii de vigoare mică şi mijlocie.
Caracteristici. Axul este condus în zig-zag, obţinut prin transferul său anual pe o ramură laterală;
trunchiul are 40 cm; înălţimea totală 2,5-3 m. Pe ax sunt inserate 4-5 şarpante la bază şi 15-20 ramuri de
semischelet către partea mediană şi la vârf. Acestea se înlocuiesc după 3-4 ani de fructificare. Coroana are la
bază diametrul de 0,9-1,4 m, iar la vârf de 0,4-0,6 m. (figura 7.)
Tehnica formării coroanei. Primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, varga se scurtează la 70-80
cm. Dacă prezintă ramuri anticipate, acestea se taie de la inel, pe porţiunea rezervată trunchiului, iar în zona
de proiectare a coroanei, se scurtează la 3-5 muguri.
În perioada de vegetaţie, când lăstarii au 20-25 cm lungime, se aleg 3-4 lăstari distanţaţi pe ax la 15-
20 cm. Aceştia vor constitui etajul bazal al coroanei. De asemeni, se alege un lăstar care va prelungi axul şi
se va palisa în poziţie verticală. Lăstarii de la baza coroanei se aduc cu ajutorul agrafelor de sârmă sau prin
palisare cu sfoară, la unghiuri de 60-90o faţă de ax. Restul lăstarilor se ciupesc sau dacă sunt prea viguroşi se
suprimă.
În anul al II-lea, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie se suprimă săgeata, tăindu-se axul la 60-80
cm deasupra unei creşteri subterminale (transferarea creşterii axului pe laterală). Toate celelalte ramuri se
lasă intregi.
În cursul perioadei de vegetaţie se recomandă temperarea creşterii lăstarilor din partea superioară a
coroanei, prin înclinare şi prindere cu agrafe sau prin ciupiri repetate, după ce depăşesc lungimea de 20-25
cm.
La măr, soiurile precoce încep să fructifice, fapt ce temperează creşterea pomilor.
În anul III şi IV tăierea se reduce la substituirea săgeţii, prin transferare, în scopul diminuării vigorii
pomului, a temperării creşterilor din zona terminală şi a favorizării lăstarilor laterali şi din zona bazală. După
4 ani, coroana se consideră formată.
Începând din anul V, pomii ajung la parametrii caracteristici formei de coroană şi începe tăierea de
întreţinere a coroanei care constă în reînnoirea periodică a semischeletului, epuizat datorită rodirii,
suprimarea ramurilor laterale care îndesesc coroana, scurtarea ramurilor atârnânde, normarea producţiei de
fructe prin intervenţii aplicate atât pe ramurile de semischelet cât şi pe cele de rod, îmbătrânite. O atenţie
deosebităse acordă eliminării ramurilor anuale viguroase situate spre vârful axului.
Prin lucrările de formare şi întreţinere a coroanei se urmăreşte obţinerea unor garduri fructifere cu
grosimea de 1-1,2 m, înălţimea de 2,5-3 m, iar zona fructiferă să înceapă de la 25-30 cm de la nivelul
solului, realizându-se astfel, un volum de 10 000-14 000 mc/ha coroană productivă.

8
 Fig. 7. Fusul subţire

Tufa-vas
Este o coroană globuloasă fără ax, creată la Universitatea Agronomică Bucureşti, de către . N. Cepoiu,
şi este destinată soiurilor de vişin, care fructifică în special, pe ramuri plete.
Caracteristici: Trunchi de 10-20 cm; 5-6 şarpante, fiecare cu câte 7-8 ramuri de semischelet, dispuse
altern la 20-25 cm, care se reduc la 40-50 cm, pentru stimularea mugurilor dorminzi şi formarea de noi plete
roditoare. Prin ciupirea lăstarilor la 10 -15 cm se obţin ramuri bifuncţionale (cu plete anticipate şi pinteni),
care măresc volumul util al coroanei. Înălţimea totală a pomului este de 1,6-1,8 m şi diametrul coroanei de
2-2,5 m.

Palmeta de Fălticeni
A fost concepută în anul 1990 la S.C.P.P. Fălticeni şi reprezintă un "hibrid" între palmeta italiană cu
braţe oblice şi palmeta Haag (fig. 8.)
Pomul condus sub această formă de coroană are un trunchi de 70 cm şi un ax pe care sunt inserate 4
etaje la distanţa de 60 cm unul de altul, cu şarpantele înclinate sub un unghi de 75-80° faţă de verticală.
Între etaje pe ax se lasă 2 -3 ramuri de garnisire, care se conduc în poziţie suborizontală, pentru a nu
concura în creştere şarpantele din etaje.
Palmeta atinge o înălţime de cca. 2,70 m şi o grosime (privită pe rândul de pomi) de cca. 1,2 m.
Realizarea palmetei "de Fălticeni" presupune instalarea unui sistem de susţinere, cu spalier, pe care se
fixează trei sârme, la distanţă de 80 cm una de alta.
Această formă de coroană se realizează uşor în 3-4 ani prin tăieri în verde şi uscat.
Prezintă avantajul unei bune consolidări a şarpantelor din etaje, cât şi crearea unui regim optim al
luminii în coroana pomului, ceea ce conferă, obţinerea unei producţii de fructe de foarte bună calitate.
Palmeta de Fălticeni se realizează foarte bine la distanţe de plantare de 4/2 m ; 4/2,5 m şi 4/3 m cu
portaltoii: M9, M26, M27 şi MM106 la toate soiurile de măr existente la ora actuală în sortimentul din zona
de nord a Moldovei.

9
 Fig. 8. Palmeta de Fălticeni

Cordonul tufă
Este o coroană cu volum redus care se utilizează pentru plantaţii superintensive (3 x 1 m).
Caracteristici: Scheletul este alcătuit dintr-un trunchi de 30 cm şi două şarpante orizontalizate, pe
care se inseră 3 -4 ramuri de semischelet în vârstă de 3-5 ani şi alte 3-4 ramuri de rod de 1-2 ani. Înălţimea
totală a pomului este de 2-2,5 m şi lăţimea de 1 m.

Cordonul vertical
Se utilizează pentru plantaţii superintensive şi pentru culturi ornamentale de măr şi păr.
Caracteristici: Trunchi de 40 cm; înălţimea totală a pomului de 2-2,5 m; ax vertical garnisit cu ramuri
de semischelet şi de rod. (Figura 9).
Tehnica formării coroanei. La plantare, varga se scurtează la 70 – 80 cm de la nivelul solului. Primii
40 cm de la sol reprezintă trunchiul, pe care nu se lasă nici o ramură. În anul lantării nu se fac operaţii în
verde, pomii crescând liber (natural). În primăvara anului al doilea, prelungirea anuală a axului se scurtează
la 60 – 80 cm. Dacă această porţiune este bine garnisită cu ramuri anticipate şi nu are o lungime mai mare de
80 – 85 cm se lasă întreagă. Scurtarea prelungirii axului se repetă şi în următorii 2 ani, cu scopul de a slăbi
creşterea pomului în înălţime şi de a menţine tulpina (axul vertical) bine garnisită cu ramuri de rod. Dacă
prelungirea tulpinii este prea viguroasă, se recurge la transferul axului pe o ramură laterală, ca la fusul
subţire. Înălţimea pomilor se limitează la 2,5 – 3 m. Distanţele de plantare sunt de 2,5-3 m între rânduri şi
0,6 – 0,8 m între pomi pe rând .
Cordonul vertical se recomandă la soiurile de măr şi păr de tip spur, precum şi la piersic. Datorită
precocităţii accentuate, tipurile spur de măr şi păr formează ţepuşe în anul plantării, direct pe axul principal
al tulpinii. Pe aceste ţepuşe, în anul următor se obţin primele fructe şi burse, pe care se formează noi burse.
Ca atare, de-a lungul axului, de regulă, nu se formează lăstari viguroşi. Dacă totuşi aceştia apar, ei se
apleacă cu ajutorul agrafelor, pentru a le încetini creşterea şi a le grăbi fructificarea.
Cordonul vertical se deosebeşte de fusul subţire prin următoarele:
- coroana are formă cilindrică, nu fusiformă.
- axul principal al tulpinii nu este cotit, ci drept.
- în coroană nu se lasă nici o ramură principală de schelet (permanentă), pe când la fusul subţire se pot
lăsa ramuri de schelet spre baza coroanei.
- coroanele fiind mai înguste, pomii necesită distanţe de plantare mai mici decât la fusul subţire.

10
Fig. 9. Cordonul vertical

Palmeta de Fălticeni

11
 INMULŢIREA PRIN ALTOIRE

Altoirea este o metodă de înmulţire vegetativă a pomilor care constă în operaţiunea de unire
a două părţi de plante (altoi şi portaltoi), din a căror concreştere va rezulta un singur individ (plantă).
Unirea celor doi simbionţi: altoiul (epibiontul) şi portaltoiul (hipobiontul) în scopul obţinerii
unui nou individ (pom altoit) are loc ca urmare, a fenomenului de calusare, sudare şi vascularizare a
ţesuturilor din zona de altoire. Între cei doi parteneri trebuie să existe compatibilitate.
Compabilitate = asemănarea sub-raport anatomic, fiziologic şi biochimic între altoi şi
portaltoi, care asigură, prinderea bună la altoire, creşterea şi dezvoltarea normală a pomilor în
pepinieră şi la locul definitiv în plantaţie.
În cazul în care nu există compatibilitate între altoi şi portaltoi, pentru reuşita combinaţiei se
introduce un al treilea partener numit intermediar (mezobiont).
În prezent se cunosc peste 200 de metode de altoire, dintre care 10-15 sunt utilizate cu
precădere în practica pomicolă.
Metodele de altoire se clasifică în trei sisteme:
-sistemul de altoire cu mugure detaşat;
-sistemul de altoire cu ramură detaşată;
-sistemul de altoire prin alipire

UNELTE ŞI MATERIALE NECESARE PENTRU EFECTUAREA ALTOIRII:

Unelte: -briceagul de altoit: -oculator Materiale: -rafie, folie pentru legat;
-copulator -mastic sau ceară de altoit;
-universal
-cosoare;
-foarfeci de tăiat pomi;
-ferăstrău;
- despicator;
-ciocan de lemn;
-gresii;
-sobiţă şi căzănel pentru prepararea masticului;
-maşina de altoit M.A 2.

REŢETE PENTRU MASTIC LA CALD

1. 750 g sacâz + 100 g ceară de albine +140 g seu de vită +10 g ocru.
2. 1250 g răşină -+- 750 g parafină + 250 g seu de vită + 50 g ocru.
3. 200 g parafină + 600 g răşină + 100 g seu de vită + 100 g ocru
4. 2,5 kg răşină -+- 350 g ceară de albine + 1,4 1 ulei de in + 30 g negru de fum.
5. 700 g smoală + 100 g parafină -+-100 g ceară de albine + 50 g ocru;

1
 REŢETE DE MASTIC LA RECE:
1. 750 g sacâz + 75 g seu de vită + 75 g ceară de albine + 120 g alcool;
2. 1000 g răşină + 1000 g seu de vită + 1000 g ceară de albine + 50 g alcool;
3. 250 g parafină + 250 g smoală + 250 g seu de vită + 10 g ceară de albine + 140 g alcool
tehnic + 100 g ocru;

RECOLTAREA, FASONAREA ŞI PĂSTRAREA RAMURILOR ALTOI

Ramurile şi lăstarii altoi se recoltează din plantaţia mamă de ramuri altoi.

Lăstarii altoi se folosesc pentru altoirile cu mugure detaşat care se efectuează la sfârşitul
verii şi au lungimea de 50-70 cm şi grosimea de 5-7 mm.
Recoltarea se face în ziua efectuării altoirii sau cu maximum 1-2 zile înainte.
Fasonarea lăstarilor altoi se realizează imediat după desprinderea de pe planta mamă şi
constă în îndepărtarea cu foarfeca a 5-10 cm din zona bazală şi vârf a lăstarului şi se elimină
frunzele, lăsându-se o porţiune de peţiol de 0,5-1 cm la bază.
După fasonare lăstarii altoi se leagă în pachete de 25- 50 buc. se etichetează, se aşează în
lădiţe, învelite în cârpe umede şi se transportă la locul altoirii.
Ramurile altoi se folosesc pentru altoirele cu ramură detaşată care se execută primăvara cât
şi pentru unele altoirii cu mugure crescând.
Ramurile altoi sunt creşteri anuale de 50-70 cm şi groase de 8-10 mm, bine lemnificate, cu
muguri normal dezvoltaţi.
Epoca de recoltare a ramurilor altoi este toamna, după căderea frunzelor până la începutul
iernii.
Ramurile se recoltează prin tăiere cu foarfeca, după care se fasonează îndepărtându-se baza
şi vârful, zone în care muguri sunt slab dezvoltaţi. Se leagă în pachete de 50 buc. şi se eticheteazâ.
Păstrarea ramurilor altoi se face în şanţuri, pivniţe răcoroase, prin stratificare în nisip
umed sau în camere frigorifice, ambalate în pungi de polietilenă şi parafinate la capete. Păstrarea în
şanţuri de straficare este cea mai utilizată metodă, fiind uşoară şi economică. Şanţurile de stratificare
au adâncimea de 1,2-1,5 m şi lăţimea de 1 m. Stratificarea se face în nisip de râu, aşezându-se
pachetele de ramuri altoi în poziţie orizontalâ, între rânduri stratul de nisip are grosimea de 10-15
cm. Deasupra se aşterne un strat de nisip de 10 cm peste care se face un bilon de pâmânt înalt de 40
cm. Nisipul şi ramurile altoi se dezinfecteazâ în prealabil cu Topsin 70 în conc. 0,07 % sau Dithane
M 45 în conc. 0,2 %.

2
 METODE DE ALTOIRE CU MUGURE DETAŞAT
După forma şi mărimea altoiului se cunosc mai multe metode de altoire, dintre care cele mai
des utilizate sunt:
-altoirea în “'T” cu mugure dormind;
-altoirea în "T" cu mugure crescând;
-altoirea în fluier sau cu inel;
-altoirea în ferăstruică;
-altoirea în placaj.

ALTOIREA ÎN “T” CU MUGURE DORMIND.

Este cea mai utilizată metodă pentu altoirea portaltoilor în câmpul I al şcolii de pomi.
Altoiul este un mugure vegetativ detaşat de pe lăstarul altoi împreunâ cu un disc de scoarţă
(lung de 2,5-3 cm, lat de 4-6mm) şi un strat subţire de lemn (0,2-0,5 mm grosime).
Portaltoii sunt puieţi, marcote sau butaşi înrădăcinaţi.
Perioada optimă de altoire este cuprinsă între 20 iulie - 10 septembrie, condiţia esenţială
fiind ca scoarţa să se desprindă-uşor.
Ordinea la altoire a speciilor este urmâtoarea: cireş, vişin, păr (franc), prun, piersic, migdal,
zarzăr, mahaleb, corcoduş, măr (franc), măr şi gutui vegetativ.
Pregatirea portaltoilor constă în :
-irigare în caz de secetă.
-desfacerea biloanelor şi nivelarea solului;
-tăierea la inel a lăstarilor bazali pe o porţiune de 10-14 cm de la sol;
-curăţirea zonei de altoire prin ştergerea cu o cârpă de bumbac.
Înălţimea de altoire este în funcţie de felul portaltoiului şi anume: la portaltoii generativi
altoirea se face în zona coletului ( 5-6 cm deasupra solului) iar la portaltoii vegetativi la 10-15 cm de
la sol.
Tehnica de altoire impune executarea cu îndemnare şi rapiditate a următoarelor operaţii:
efectuarea inciziei în formă de “T” pe portaltoi şi desprinderea scoarţei; extragerea mugurelui altoi
de pe lăstarul altoi; introducerea altoiului sub scoarţa portaltoiului; legarea cu rafie a zonei de
altoire.
Pe portaltoi se efectuează o incizie în scoarţă în formă de “T” (lungimea secţiunii
longitudinale 2-3 cm şi secţiunea transversală de 0,8-1 cm), iar după aceasta cu spatula bricegului de
altoit se desprinde scoarţa cu atenţie.
De pe lăstarul altoi se prevalează mugurele altoi care trebuie să fie însoţit de un disc de scoarţă şi
lemn lung de 2,5 -3 cm.
Introducerea altoiului în locaşul de pe portaltoi se face direct de pe lama briceagului sau
se prinde cu mâna stângă de peţiol şi se introduce altoiul prin împingere uşoară de sus în jos, astfel
încât mugurele altoi să se situeze la 0,5-0,7 cm sub secţiunea transversală a “T”. Altoiul se centrează
atent iar portiunea de scoarţă a scutului altoiului care depăşeşte linia orinzontală a secţiunii “T” se
retează cu briceagul.
Legarea zonei de altoire se face imediat după oculaţie şi are scopul de a realiza un contact
intim între zonele generatoare ale celor doi parteneri, de-a împedica pătrunderea aerului şi apei cât şi
de a evita deshidratarea altoiului.
Se cunosc diferite metode de legare, toate la fel de bune dacă se efectuează corect, cea mai folosită
şi rapidă fiind legătura simplă fară nod.
3
 ALTOIREA ÎN FLUIER SAU CU INEL
Această metodă se foloseşte pentru nuc şi castan, specii la care concreşterea dintre altoi şi
portaltoi se desfaşoară mai lent şi necesită suprafeţe de contact mai mari.
Perioada optimă de altoire este între 15 iulie - 15 august.
Pentru efectuarea altoirii se utilizează un briceag special, cu două lame paralele, depărtate
între ele la 3 cm una de alta.
Grosimea portaltoiului în zona de altoire trebuie să fie egală sau puţin mai mică decât a
altoiului şi anume 1,5-2 cm.
Altoiul este reprezentat printr-un mugure însoţit de o porţiune tubulară de scoarţă, detaşată
sub formă de inel.

ALTOIREA ÎN FERĂSTRUICĂ SAU ÎN DREPTUNGHI

Se foloseşte la altoire nucului şi a castanului şi prezintă avantajul că rana de pe portaltoi este
mai mică şi se cicatrizează uşor.
Perioada optimă de altoire este iulie- august, când seva circulă intens şi scoarţa se desprinde
uşor.
Portaltoiul trebuie să aibă grosimea de 1,5-4,0 cm în zona de altoire. Cu ajutorul bricegului
dublu se fac două incizii paralele, lungi de 10-15 mm şi paralele pe axa longitudinală a portaltoiului.
Capetele inciziilor transversale se unesc prin alte două incizii longitudinale, apoi dreptunghiul de
scoarţă rezultat este scos şi îndepărtat.
Altoiul este un mugure vegetativ însoţit de o porţiune de peţiol şi un scut dreptunghiular de
scoarţă.

ALTOIRE ÎN PLACAJ CU MUGURE

Aceasta metodă se foloseşte fie în epoca de altoire cu mugure dormind (august- septembrie),
fie în epoca de altoire cu mugure crescând (începutul lunii mai) şi anume la portaltoii la care scoarţa
nu se desprinde cu uşurinţă.
Pe portaltoi în zona de altoire se taie o fâşie de scoarţă de aceeaşi lăţime cu cea a mugurelui
altoi. Tăierea se face de sus în jos imprimând briceagului o mişcare de tăiere printre lemn şi scoarţă
pe o lungime de 3 cm. Fâşia de scoarţă nu se înlătură total ci se scurtează cu briceagul la o distanţă
de 5-10 mm de la baza ei.
Mugurele altoi se scoate la fel ca la altoirea în mugure dormind.

ALTOIREA ÎN MUGURE CU SCUTIŞOR (CHIP BUDDING)

Se foloseşte la altoirea puieţilor portaltoi în luna august cu mugure dormind cât şi primăvara
după pornirea în vegetaţie a portaltoilor cu mugure crescând, folosind ramuri altoi păstrate prin
stratificare peste iarnă.
Metoda dă rezultate mai bune decât altoirea “T”, mai ales când circulaţia sevei la portaltoi este slabă.
Pregătirea portaltoiului.
Se practică o tăietură oblică la 20 faţă de orizontală şi îndreaptată în jos, cu o adâncime de
cel puţin 3mm. De la înălţimea de aproximativ 3 cm deasupra celei orizontale se începe a doua
tăietură. Aceasta va fi condusă astfel încât să ajungă la adâncimea primei tăieturi.
De pe ramura altoi prin două tăieturi asemănătoare se scoate mugurele altoi însoţit de un scut
de scoarţă şi lemn cu lungimea de 2,5 – 3 cm. Se introduce altoiul în secţiunea de pe portaltoi,
urmează legarea cu rafie.

4
 Altoirea în "T" cu mugure dormind

Altoirea în mugure cu scutişor (Chip budding)

Altoirea cu mugure în inel Altoirea cu mugure în dreptunghi

Altoirea dublă cu scutişor (intermediar)

5
 METODE DE ALTOIRE CU RAMURĂ DETAŞATĂ
După ţesutul în care se grefează altoiul pe portaltoi, altoirile cu ramură detaşată se
clasifică în două subgrupe şi anume:
A. Altoiri în lemn: altoirea în copulaţie; altoirea în triangulaţie; altoirea în despicătură.
Aceste metode de altoire se efectuează după 20 februarie şi în luna martie, cu puţin timp
înaintea pornirii în vegetaţie a portaltoilor. Momentul optim este atunci când cornul sau arbustul
ornamental Forsythia sunt înfloriţi.
B. Altoiri sub scoarţă: altoirea sub scoarţă terminală; altoirea sub scoarţă laterală.
Epoca de executare a acestor metode de altoire este în perioada aprilie- mai, după
începerea circulaţiei sevei, când scoarţa se desprinde uşor de pe portaltoi.
Scopul lucrării: realtoirea portaltoilor în câmpul II al şcolii de pomi; altoirea cu
intermediar în câmpul III al şcoli ide pomi.
Fasonatul ramurilor altoi. Ramurile altoi se scot de la stratificare în ziua altoirii, se
spală, se zvântă, se controlează viabilitatea mugurilor, apoi se fasonează în segmente de 2-3
muguri. Secţiunea la partea superioară se face la 2-3 mm deasupra mugurelui iar cea inferioară la
1,5-3 cm sub al 2 sau 3 mugure. Altoii fasonaţi se transportă la locul altoirii în cutii de lemn.
Pentru altoirile cu ramură detaşată se fac succesiv următoarele operaţii:
- pregătirea portaltoiului;
- fasonarea altoiului;
- îmbinarea celor doi simbionţi,
- legarea cu rafie a zonei de altoire;
- ungerea cu mastic a zonei de altoire cât şi a secţiunii din partea superioară a
portaltoiului şi a altoiului.

ALTOIREA ÎN COPULAŢIE
Această metodă de altoire se foloseşte în cazul portaltoilor care au grosimea în zona de
altoire de 6-15 mm. Altoiul şi portaltoiul trebuie să aibă aceiaşi grosime.
După felul penei de altoire, altoirea în copulaţie poate fi: simplă şi pefecţionată.
Altoirea în copulaţie simplă.
Portaltoiul se scurtează la înălţimea de altoire, într-o zonă cu scoarţa netedă. Apoi se
secţionează sub formă de pană simplă, printr-o tăietură oblică sub un unghi de 15-20 °, secţiunea
trebuie să fie perfect plană şi să aibă lungimea de 3-4 ori mai mare decât grosimea portaltoiului.
Altoiul se fasonează sub forma unei pene identice, efectuată pe partea opusă mugurelui
bazal.
Urmează suprapunerea zonelor generatoare de la cei doi simbionţi, se leagă cu rafie zona
de altoire şi se unge cu mastic pentru izolarea rănilor.
Altoirea în copulaţie perfecţionată.
Atât la portaltoi cât şi la altoi pe suprafeţele secţionate oblic (ca la altoirea în copulaţie
simplă), se mai efectuează câte o pană suplimentară care are lungimea de 1/3 din secţiunea
oblică iniţială.
Se îmbină cei doi parteneri, se leagă cu rafie şi se unge cu mastic zona de altoire şi
secţiunea de la partea superioară a altoiului.
Această metoda se foloseşte pentru altoirea la masă a puieţilor, marcotelor şi butaşilor
înrădăcinaţi.

6
 ALTOIREA MECANIZATĂ.
Reprezintă o variantă a altoirii în copulaţie perfecţionată, care se efectuează cu diferite
maşini, care execută secţionarea şi chiar îmbinarea celor doi parteneri.
-Maşina TP-2 efectuează pene de îmbinare după sistemul nuth şi feder sau scăriţă cu
unul sau doi dinţi. Productivitatea muncii este de 150-200 buc./oră.
- Maşina MA-2 este folosită pentru altoirea nucului şi relizează secţiuni de îmbinare sub
forma literei greceşti omega. Productivitate maşinii este de 300-370 buc. /oră şi relizează
simultan şi îmbinarea celor doi parteneri.

ALTOIREA IN COPULAŢIE LATERALĂ (SEMICOPULAŢIE)

Această metodă de altoire se foloseşte atunci când portaltoiul este de 2-3 ori mai gros
decât altoiul.
După felul penei de îmbinare ea poate fi: simplă şi perfecţionată.
Altoiul se fasonează ca şi în cazul altoirii în copulaţie simplă sau perfecţionată.
Portaltoiul după scurtarea cu foarfecul la înălţimea de altoire, se secţioneză sub forma
unei pene lungi, egală cu cea a altoiului şi lăţimea la partera superioară egală cu grosimea
altoiului.
După îmbinarea celor doi parteneri, se leagă cu rafie zona de altoire, se unge cu mastic
atât zona de altoire cât şi partea superioară a portaltoiuluişi a altoiului.

ALTOIREA ÎN TRIANGULAŢIE
Se foloseşte pentru altoirea portaltoilor cu diametrul în zona de altoire de 2-5 cm la
sâmburoase şi 2-8 cm la seminţoase.
Portaltoiul se scurtează cu ferăstrăul la înălţimea de altoire apoi se netezeşte suprafaţa
secţiunii cu ajutorul cosorului. Cu briceagul sau cu daltă specială în formă de V se detaşează o
pană de lemn sub forma unei piramide triedrice cu vârful în jos, care are lungimea de 3-3,5 cm şi
latura bazei de 5-6 mm.
Altoiul se fasonează la bază sub forma unei pene triunghiulare, de aceleaşi dimensiuni cu
cea de la portaltoi, efectuată pe partea opusă mugurelui bazal.
Se introduce altoiul în locaşul de pe portaltoi, se leagă cu rafie şi se unge cu mastic zona
de altoire şi partea superioară a portaltoiului şi a altoiului.

ALTOIREA ÎN DESPICĂTURĂ
Se foloseşte pentru altoirea portaltoilor cu grosimea în zona de altoire de 2-6 cm la
sâmburoase şi 2-8 cm la seminţoase.
Portaltoiul se retează orizontal cu ferăstrăul într-o zonă cu scoarţa netedă, după care
secţiunea se netezeşte cu ajutorul cosorului.
Cu despicatorului se despică longitudinal capătul de altoire în două părţi egale, secţiunea având
lungimea de 5-6 cm.
Altoiul se fasonează în zona bazală sub formă de pană dublă, lungă de 3-4 cm, mai lată
pe partea cu mugur. În cazul altoaielor prea groase, pana dublă se fasonează cu scaun (umăr de
sprijin).
Pentru introducerea altoiului în despicătură, aceasta se lărgeşte uşor cu o daltă specială
sau cu ciocul despicatorului. Altoiul se introduce prin presare uşoară de sus în jos cu mugurul
bazal spre exterior, astfel încât zonele generatoare să se suprapună perfect. Apoi se leagă cu rafie
şi se unge cu mastic.

7
 Altoirea în copulaţie simplă

Altoirea în copulaţie perfecţionată

Altoirea în semicopulaţie Altoirea în triangulaţie

8
 ALTOIREA SUB SCOARŢĂ TERMINALĂ
Se foloseşte pentru altoirea portaltoilor cu diametrul de 2-6 cm uneori chiar 10 cm. Prezintă
avantajul că procentul de prindere este mai mare decât la metodele de altoire în lemn, dar are şi
dezavantajul că altoii pot fi uşor dezbinaţi.
Epoca de altoire este în a doua jumătate a lunii aprilie şi începutul lunii mai, când circulaţia sevei este
bună. Ramurile altoi folosite sunt recoltate din toamnă şi păstrate prin stratificare la temperaturi de 1-4 °C.
Pregătirea portaltoiului. Se stabileşte înălţimea de altoire, fie pe trunchi la 60-120 cm dacă
diametrul nu depăşeşte 6-8 cm, fie în ramurile primului etaj al coroanei.
Portaltoiul se retează într-o zonă cu scoarţa netedă şi fără ramificaţii, după care se netezeşte
suprafaţa secţiunii cu ajutorul cosorului. În capul de altoire astfel pregătit, se pun 2-3 altoi în funcţie
de grosimea portaltoiului.
- grosimea de 2-6 cm, se pun 2 altoi , faţă în faţă.
- grosimea de peste 6 cm , se pun 3 altoi la distanţe egale.
Pentru fiecare altoi se face câte un locaş. În acest scop se efectuează cu briceagul de altoit în
scoarţă o incizie longitudinală cu lungimea de 4-5 cm, de jos în sus, iar în momentul când se
termină incizia se mişcă puţin lama briceagului prin răsucire, pentru a dezlipi colţurile scoarţei. De-
alungul secţiunii scoarţa rămâne o perioadă nedezlipită, până la pregătirea altoiului, cu scopul de a
preveni ofilirea ţesuturilor.
Altoiul se fasonează bazal sub formă de pană simplă ca la altoirea în copulaţie, lungimea
acesteia fiind de 4-5 cm. Secţiunea se execută dintr-o singură mişcare, pentru a fi perfect plană iar
apoi ramura altoi se scurtează la 2-3 mm deasupra celui da al treilea mugur.
După pregătirea altoiului se dezlipeşte scoarţa de pe portaltoi cu ajutorul spatulei
briceagului, prin alunecare până la jumătatea inciziei, în vederea introducerii altoiului.
Se introduce altoiul, se leagă cu rafie , începând de la capătul superior, având grijă să se
ocolească mugurul.
Altoiul se poate fasona şi sub formă de pană perfecţionată. Deosebirea constă în faptul, că
după executarea secţiunii oblice, se înlătură cu briceagul o porţiune subţire şi îngustă de scoarţă, de
pe partea superioară apenei altoiului, de oparte şi de alta a marginilor.
Se introduce altoiul sub scoarţa portaltoiului, astfel încât, să fie bine centrat, se leagă zona
de altoire şi se unge cu mastic atât zona de altoire cât şi partea superioară de la portaltoi şi altoi.
Scoarţa de la portaltoi se mai poate desprinde şi sub forma unui limb (plăcuţă), efectuat prin
două incizii paralele şi egale ca lungime.
Altoiul se fasonează sub formă de pană simplă iar pe partea superioară în zona mediană, se
înlătură o fâşie de scoarţă, pentru a rămâne cambiul descoperit.

ALTOIREA SUB SCOARŢĂ LATERALĂ

Se utilizează în livadă, pentru garnisirea ramurilor, în cazul realtoirii pomilor maturi, cu
păstrarea scheletului.
Ramurile pe care se vor grefa altoii, pot să aibă diametrul de 4-10 cm sau chiar 20 cm.
În funcţie de forma inciziei de pe ramura portaltoi, altoirea sub scoarţă laterală poate fi: în
“T”; în “L” întors; în “D” sau în “D” inversat.
Incizia pe portaltoi se efectuează cu briceagul, într-o zonă în care scoarţa este netedă. După
secţionare, cu vârful copulator al briceagului sau cu o daltă specială se desprinde scoarţa cu atenţie,
ca să nu se rupă.
Altoiul se fasonează sub formă de pană simplă, ca la altoirea sub scoarţă terminală sau pană
dublă ca la altoirea în despicătură.
Altoiul se introduce forţat sub scoarţă, pentru a avea stabilitate mai mare.
La altoirile în”D” şi în “L”, altoiul se poate fixa, prin baterea unui cui cu floarea mare. Toate
rănile seung cu mastic.
Pe o ramură se pot pune mai mulţi altoi, distanţaţi la 30-50 cm unul de altul şi amplasaţi
bilateral-altern- extern.
9
 Altoirea în despicătură

Altoirea sub scoarţă terminală Altoirea sub scoarţă laterală

10
 SORTIMENTUL DE MĂR CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Malus domestica Borkh., fam Rosaceae, subfam. Pomoideae

● La măr sortimentul actual admis la înmulţire în ţara noastră, conform Catalogului Oficial
de Soiuri din 2008, este alcătuit din 58 de soiuri şi se remarcă prin următoarele caracteristici:
 asigură consumul de fructe proaspete timp de 10-12 luni, respectiv din luna iulie, până în
aprilie-mai;
 după perioada de maturare a fructelor, cuprinde: 9 soiuri de vară; 27 soiuri de toamnă şi
22 soiuri de iarnă
 după origine, din sortiment fac parte 45 soiuri româneşti, create în ultimele decenii şi 13
soiuri străine (SUA, Anglia, Canada, Japonia, Germania, Australia);
 cuprinde numeroase soiuri imune sau rezistente genetic la principalele boli (rapăn -
Venturia inaequallis (Cooke) Wint. şi făinare - Podosphera leucotricha (Ellis & Everh.) E.S.
Salmon) şi anume: Generos, Pionier, Poiana, Romus 1, Romus 2, Romus 3, Remus, Redix, Iris,
Luca, Jonaprim, Goldprim, Starkprim, create în România, precum şi soiurile străine Prima,
Liberty (SUA) şi Florina (Franţa). Ţara noastră ocupă locul 3 în lume, ca număr de soiuri
rezistente create (după SUA şi Canada) şi ocupă locul 4 ca dată de omologare a primului soi cu
rezistenţă genetică (SUA-1970; Canada, Franţa-1974; România-1983, soiurile Pionier şi
Generos);
 include soiuri cu însuşiri tehnologice şi biologice superioare: intrare timpurie pe rod;
capacitate productivă mare şi relativ constantă; fructe superioare din punct de vedere calitativ,
rezistente la transport şi păstrare ş.a.
● După specificul de fructificare soiurile de măr se clasifică în 4 tipuri:
 tipul I columnar: Wijcik, Wolz, Bolero, Trajan, Nicol, Colmar, Colonade ş.a.
 tipul II sau "spur": Starkrimson, Wellspur, Golden spur, Yellow spur, Wagener premiat
ş.a.
 tipul III sau "standard": Golden Delicious, Mutsu, Idared, Jonathan, Red Melba, James
Grieve, Prima, T-120 ş.a.
 tipul IV: Granny Smith, Florina, Rubra precoce Brevilieri ş.a.

Fig. 1. - Tipuri de fructificare la măr

(după Y. Lesspinasse, 1992, citat de V. Cociu, 1999)

A. Soiuri de vară: Remus, Romus 1, Aromat de vară, Auriu de Cluj, Estival, Precoce de
Ardeal, Romus 3, Saruman, Sauron. Fructele ajung la maturitate în lunile iulie-august, se
recoltează la maturitatea de consum sau cu 4-5 zile mai devreme, au o perioadă scurtă de
păstrare, respectiv 1-2 saptămâni în condiţii obişnuite de temperatură şi 30 de zile în condiţii
frigorifice. Acumulează cantităţi mici de substanţă uscată, zahăr, aciditate; se valorifică în
special ca fructe de masă, dar pot fi utilizate şi pentru industrializare.

B. Soiuri de toamnă: Romus 4, Iris, Colmar, Prima, Irisem, Romus 5, Luca, Alex,
Pomona, Voinea, Ardelean, Aura, Goldprim, Pionier, Colonade, Real, Nicol, Bistriţean,
1
Chindia, Auriu de Bistriţa, Dany, Fălticeni, Frumos de Voineşti, Gloria, Ionaprim, Salva,
Starkprim. Fructele se recoltează la sfârşitul lunii august şi în septembrie, la maturitatea de
recoltare, respectiv înainte de consum şi se pot păstra 20-30 de zile în condiţii obişnuite de
temperatură şi până la 60-90 de zile în condiţii frigorifice.

C. Soiuri de iarnă: Rebra, Redix, Doina, Productiv de Cluj, Rustic, Kaltherer Böhmer,
Starkrimson, Generos, Ciprian, Golden delicious, Goldspur, Jonagold, Liberty, Mutsu,
Delicios de Voineşti, Delia, Florina, Rădăşeni, Granny Smith, Jonathan, Idared, Wagener
premiat. Fructele acestor soiuri se recoltează în septembrie-octombrie, maturitatea de consum se
realiză în timpul păstrării prin perfectarea culorii şi a calităţilor gustative; se păstrează timp de 3-
5 luni (merele mai mult decât perele), iar uneori soiurile de măr pot fi păstrate până în primăvară
sau chiar până la recolta anului următor (în depozite cu atmosferă controlată).

 În afară de soiurile admise în prezent la înmulţire, în plantaţiile mai vechi se întâlnesc

şi alte soiuri din sortimentele anterioare, precum: Red Melba, James Grieve, Close, Clar alb,
Parmen auriu, Borovinka, Astrahan roşu, Stark Earliest, Frumos de Boskoop, Kidd ’s
Orange Red, Cox Orange, sau autohtone: Creţesc, Pătul, Şovari, Poinic, Domnesc şi
numeroase alte soiuri locale care dau rezultate bune în zonele înalte (500-900 m altitudine).
Soiuri de perspectivă neincluse în prezent în lista oficială: Elstar, Gala, Gala Galaxy,
Braeburn, Hillwell, Mariri Red, Gloster, Elista, Baujade, Fuji, Kiku, Raku Raku, Aztec,
Williams Pride, Hillwel, Summerfree, Summerred, Galmac, Gravestein, Rubens, Golden Lasa,
Golden Orange, Pinova, Jonagored, Honey Crunch, Topaz, Kanzi, Diwa, Mairac, Leratess,
Reinders, Chelenger, Goldrush, Crimson Crisp, Choupette, Antares, Ariane, Enterprise ş.a.

2
 SORTIMENTUL DE PĂR CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Pyrus sativa Lam., fam. Rosaceae, subfam. Pomoideae

● Sortimentul actual de păr este format din 36 de soiuri, dintre care 26 româneşti şi 10
străine, obţinute în Franţa, SUA şi Anglia.
● Consumul de fructe proaspete este asigurat pe o perioadă de 240 – 260 de zile, respectiv
din luna iulie, până în martie-aprilie.
● După perioada de recoltare şi maturare a fructelor, sortimentul cuprinde:
 13 soiuri de vară;
 15 soiuri de toamnă;
 8 soiuri de iarnă.
● Sunt promovate soiurile rezistente genetic la principalele boli şi dăunători: Erwinia
amylovora Burill (arsura bacteriană), Venturia pirina Aderh. (rapănul) şi Psylla sp. (păduchele
melifer), care afectează din ce în ce mai mult plantaţiile în ultima perioadă.
Astfel, în România au fost omologate soiurile Euras, imun la rapăn, rezistent la Psylla sp.
şi Ervina rezistent la arsura bacteriană, tolerant la Psylla sp., iar în SUA soiurile Dawn şi
Mongolow, rezistente la arsura bacteriană.
● În ultima perioadă s-au introdus în cultură soiurile cu fructe intens colorate în roşu,
deoarece au un impact comercial mult mai intens. De exemplu soiurile Williams roşu, Ina
Estival, Roşioară de Cluj.
● După gradul de compatibilitate cu gutuiul vegetativ, soiurile de păr se clasifică astfel:
- soiuri compatibile, care au afinitate bună cu gutuiul: Trivale, Daciana, Untoasă precoce
Morettini, Ina Estival, Argessis, Napoca, Doina, Untoasă Hardy, Untoasă de Geoagiu, Highland,
Aniversarea, Conference, Abatele Fetel, Jeanne d’Arc, Curé, Passe Crassane, Olivier de Serres.
- soiuri incompatibile cu gutuiul sau cu afinitate slabă, care necesită altoirea cu
intermediar: Bella di giugno, Triumf, Timpurii de Dâmboviţa, Favorita lui Clapp, Williams,
Williams roşu, Untoasă Bosc, Republica ş.a.
- soiuri folosite ca intermediar: Curé, Untoasă Hardy, Harbuzeşti.

● După specificul de fructificare al pomilor în perioada de mare producţie, soiurile de păr

pot fi de tip spur sau standard.
 soiuri de tip spur rodesc preponderent pe ramuri de rod scurte: Passe Crassane,
Untoasă Bosc, Abatele Fetel, Trivale, Timpurii de Dâmboviţa, Favorita lui Clapp, Napoca,
Williams ş.a.
 soiuri de tip standard rodesc preponderent pe ramuri de rod lungi: Curé, Triumf,
Carpica, Untoasă precoce Morettini ş.a.
● După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor, sortimentul cuprinde:
 soiuri autosterile: majoritatea şi necesită polenizatori;
 soiuri parţial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana;
 soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres;
 soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana;
 combinaţii intersterile: Bella di giugno x Curé, Williams x Bella di giugno, Williams x
Williams roşu, Passe Crassane x Williams.

 Din vechiul sortiment se mai întâlnesc în cultură soiurile: Bella di Giugno, Untoasă
precoce Morettini, Passe Crassane, Jeanne d’Arc, Untoasă Giffard, Untoasă Clairgeau,
Ducesa de Angoulême, Untoasă Diel, Decana Comisiei, Joseffina de Malines sau dintre cele
autohtone: Păstrăvioare, Busuioace, Sîntilieşti, Popeşti, Harbuzeşti, Văratice, Alămâi,
Mălăieţe ş.a.

3
 A. Soiuri de vară: Triumf, Daciana, Roşioară de Cluj, Aromată de Bistriţa, Argessis,
Carpica, Favorita lui Clapp, Timpurii de Dâmboviţa, Getica, Ina Estival, Jubileu 50, Napoca,
Williams. Fructele ajung la maturitate în lunile iulie-august, se recoltează la maturitatea de
consum sau cu 4-5 zile mai devreme, au o perioadă scurtă de păstrare, respectiv 1-2 saptămâni în
condiţii obişnuite de temperatură şi 30 de zile în condiţii frigorifice. Acumulează cantităţi mici
de substanţă uscată, zahăr şi aciditate; se valorifică în special pentru fructe de masă, dar pot fi şi
industrializate.

B. Soiuri de toamnă: Williams roşu, Doina, Paramis, Haydeea, Arvena, Corina,

Untoasă Hardy, Untoasă de Geoagiu, Untoasă Bosc, Highland, Tudor, Aniversarea,
Conference, Monica, Ervinia. Fructele se recoltează la sfârşitul lunii august şi în septembrie, la
maturitatea de recoltare, respectiv înainte de consum şi se pot păstra 20-30 de zile în condiţii
obişnuite de temperatură, iar în condiţii frigorifice 2-3 luni.

C. Soiuri de iarnă: Curé, Orizont, Contesa de Paris, Olivier de Serres, Republica,

Milenium, Virgiliu Hibernal, Euras. Fructele acestor soiuri se recoltează în septembrie-
octombrie, maturitatea de consum se realiză în timpul păstrării prin perfectarea culorii şi a
calităţilor gustative; se păstrează timp de 3 - 5 luni.

4
 SORTIMENTUL DE GUTUI CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Cydonia oblonga Mill., fam Rosaceae, subfam. Pomoideae

● La gutui sortimentul este relativ restrâns, fiind format din 8 soiuri. În zonele favorabile
de cultură se întâlnesc numeroase biotipuri locale, care dau rezultate foarte bune.
● Sortimentul actual asigură consumul de fructe timp de 140 – 160 de zile, din septembrie
până în ianuarie-februarie.
● Soiurile cultivate provin din 3 varietăţi botanice ale speciei Cydonia oblonga şi anume:
 Cydonia oblonga var. maliformis Mill C.K. Schein, cu fructe globuloase,
maliforme: De Constantinopol, De Huşi, Moldoveneşti, Leskowatz ş.a.

 Cydonia oblonga var. piriformis Kirchn, cu fructe piriforme, fără coaste: De

Portugalia, Champion, De Moşna ş.a.

 Cydonia oblonga var. lusitanica Mill C.K. Schein, cu fructe piriforme şi coaste
proeminente: Bereczki, Aromate, Aurii ş.a.

Alte varietăţi ale speciei Cydonia oblonga sunt var. piramidalis şi var. marmorata, dar
sunt mai puţin importante pentru pomicultură.
● Comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor: soiurile de gutui sunt
autofertile sau parţial autofertile.
● Specificul de fructificare: principala ramură de rod este măciulia. Alte ramuri de rod
sunt: ramura mixtă, coarne de melc şi ramificaţia fructiferă.

 Alte soiuri din vechiul sortiment: străine: De Lescowatz, De Vranja, Smyrna, De

Bourgeaut; autohtone: De Moşna, Tălpăşeşti 63, Târzii de Deltă, Mălăieţe, De Ploieşti, De
Afumaţi, Gâtuite, Fala Deltei etc.

În fondul de germoplasmă organizat în România există cca. 70 genotipuri de gutui,

reprezentate de soiuri şi selecţii autohtone şi străine. Dintre acestea, în lista oficială pentru anul
2008 sunt propuse la înmulţire 8 soiuri, care aparţin speciei Cydonia oblonga şi se încadrează în
primele trei varietăţi (var. maliformis, piriformis, lusitanica).

5
 SORTIMENTUL DE PRUN CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Prunus domestica L., fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

● Sortimentul la prun este alcătuit din 38 de soiuri, dintre care 6 străine (Stanley, Anna
Späth, Rivers timpuriu, Renclod Althan, D'Agen, Vinete de Italia) şi 32 autohtone (Diana,
Vâlcean, Carpatin, Piteştean, Tita, Flora, Doina, Tuleu timpuriu, Roman, Romaner, Alina,
Centenar, Iulia, Ivan, Sarmatic, Andreea, Dani, Geta, Dâmboviţa, Jubileu 50, Pescăruş,
Ialomiţa, Tuleu gras, Agent, Zamfira, Albatros, Elena, Gras ameliorat, Delia, Matilda,
Record, Gras românesc).

● Noile soiuri româneşti se remarcă prin:

- productivitate ridicată (25 – 30 t/ha);
- constanţă în fructificare;
- calitate superioară a fructelor;
- toleranţă faţă de infecţiile virotice (în special Plum-pox).

Sortimentul actual asigură consumul de fructe proaspete pe o perioadă de 90 – 100 de zile,

în intervalul iulie-octombrie.

● După perioada de maturare a fructelor, soiurile se clasifică în 3 grupe:

 Soiuri cu maturare timpurie (Rivers timpuriu, Diana, Ialomiţa, Renclod de Caransebeş,
Vâlcean, Bărăgan, Carpatin, Piteştean, Renclod Althan, Tita, Flora, Doina, Tuleu timpuriu,
Roman, Romaner), având perioada de maturare începând cu luna iulie, până la 15 august;
 Soiuri cu maturare mijlocie (Alina, Centenar, Sarmatic, Ivan, Iulia, Andreea, Dani,
Geta, Dâmboviţa, Jubileu 50, Pescăruş, Tuleu gras, Stanley, Agent, Zamfira, D'Agen, Albatros,
Elena), având perioada de maturare intervalul cuprins între 15 august – 15 septembrie;
 Soiuri cu maturare târzie (Anna Späth, Gras ameliorat, Delia, Matilda, Vinete de Italia,
Record, Gras românesc), cu perioada de maturare după 15 septembrie.

● După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor, soiurile pot fi:

 autofertile: Rivers timpuriu, Renclod Althan, Stanley, Anna Späth, Vinete de Italia, Vinete
româneşti, Gras ameliorat, Gras românesc, Matilda, Ialomiţa;
 parţial autofertile: D'Agen, Andreea, Agent, Renclod de Caransebeş, Zamfira, Delia,
Diana;
 autosterile: Record, Pescăruş, Bărăgan 17, Vâlcean, Silvia, Minerva ş.a., care necesită
fecundare alogamă, încrucişată, cu polen de la alte soiuri bune polenizatoare;
 androsterile: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Flora, Tita, Centenar, Sarmatic, Superb,
Albatros, Piteştean, Carpatin, Dâmboviţa, Elena, Geta, Dani, Ivan, Alina, Doina, Jubileu 50,
Roman, Romaner ş.a. Androsterilitatea se datorează atrofierii staminelor, care sunt lipsite de
polen. Aceste soiuri necesită obligatoriu 2-3 soiuri polenizatoare şi intercompatibile;
 combinaţii intersterile sunt puţine şi constituie excepţii: Ialomiţa x Vision, Pescăruş x
Vision.

● După specificul de fructificare soiurile de prun se clasifică astfel:

 soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai ramificate: Stanley, Anna Späth,
D'Agen, Carpatin, Centenar, Minerva, Silvia, Record, Pescăruş ş.a.
 soiuri care rodesc predominant pe ramuri mixte mijlocii şi lungi: Renclod Althan, Tuleu
gras, Pescăruş, Albatros, Piteştean, Ialomiţa, Carpatin ş.a.

6
 ● După vigoarea pomilor, soiurile de prun se clasifică astfel:
 vigoare mare: Rivers timpuriu, Renclod Althan, Vinete româneşti, Gras românesc, Gras
ameliorat, Albatros, Record, Flora, Dani, Tuleu gras, Romaner, Dâmboviţa;
 vigoare mijlocie: D'Agen, Anna Späth, Silvia, Centenar, Pescăruş, Diana, Ialomiţa,
Minerva, Piteştean, Carpatin, Doina, Tuleu timpuriu, Roman, Stanley, Matilda, Iulia, Geta,
Agent, Zamfira;
 vigoare submijlocie: Andreea, Alina, Tita, Bărăgan 17, Vinete de Italia, Valor.

● După modul de utilizare a fructelor sortimentul cuprinde:

 soiuri de masă: Rivers timpuriu, Silvia, Centenar, Tuleu timpuriu;
 soiuri cu utilizări multiple (masă, industrializare): Tuleu gras, Vinete de Italia, Vinete
româneşti, Stanley;
 soiuri pentru deshidratare şi industrializare: D'Agen, Superb, Albatros, Gras ameliorat;
 soiuri pentru compoturi: Renclod Althan, Pescăruş ş.a.

 În livezile existente se mai întâlnesc următoarele soiuri din vechiul sortiment:

autohtone: Tuleu dulce, Renclod violet, Renclod verde, De Bistriţa, Vinete Româneşti,
Minerva, Albatros; străne: Peche, Wilhemina Späth, Valor, Montfort ş. a.
Soiuri de prun de perspectivă, neincluse în sortiment: Regina precoce, Blue Free,
Iroquois, President, Edwards, Blue Bell, Verity, Vision ş.a.

A. Soiuri cu maturare timpurie (Rivers timpuriu, Diana, Ialomiţa, Vâlcean, Carpatin,

Piteştean, Renclod Althan, Tita, Flora, Doina, Tuleu timpuriu, Roman, Romaner), perioada
de maturare se eşalonează începând cu luna iulie, până la 15 august.

B. Soiuri cu maturare mijlocie (Alina, Centenar, Sarmatic, Ivan, Iulia, Andreea,

Dani, Geta, Dâmboviţa, Jubileu 50, Pescăruş, Tuleu gras, Stanley, Agent, Zamfira, D'Agen,
Albatros, Elena) având perioada de maturare intervalul cuprins între 15 august – 15 septembrie.

C. Soiuri cu maturare târzie (Anna Späth, Gras ameliorat, Delia, Matilda, Vinete de
Italia, Record, Gras românesc) cu perioada de maturare după 15 septembrie.

7
 SORTIMENTUL DE CIREŞ CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Cerasus avium L. Monch, fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

● Sortimentul actual este alcătuit din 43 de soiuri, dintre care 37 soiuri româneşti
(Ponoare, Sublim, Roşii de Bistriţa, Superb, Iva, Golia, Cătălina, Ana, Ştefan, Tentant,
Lucia, Izverna, Iaşirom, Tereza, Radu, Clasic, Colina, Bucium, Cetăţuia, Cerna, Oana,
Simbol, Severin, Roze, Maria, Jubileu-30, Boambe de Cotnari, Someşan, Marina, Splendid,
Rubin, Daria, George; 4 soiuri cu fructe amare Amar de Galata, Silva, Amara, Amar de
Maxut) şi 6 străine (Rivan, Scorospelka, Van, Stella, Germersdorf, Hedelfinger).

● Pe plan mondial se cultivă numeroase soiuri de cireş, frecvente fiind cele cosmopolite, cu
plasticitate ecologică mare şi valoare economică ridicată (Van, Stella, Bing, Sam, Ulster, Napoleon
ş. a.). În sortiment sunt predominante soiurile cu fructe tip “Bigarreau” (pietroase), destinate
consumului în stare proaspătă şi cele de tip “Napoleon”, pentru prelucrare sub diferite forme
(compot, gem, dulceaţă, suc etc). Tot mai mult sunt solicitate soiurile cu fructe mari, roşii-
strălucitoare, renunţându-se treptat la cele puternic colorate în roşu-închis.

● Se remarcă includerea în sortiment a soiurilor cu fructe amare, folosite pentru

industrializare: Silva, Amara, Roz de Mărculeşti, precum şi Amar de Maxut şi Amar de
Galata, ultimele două fiind obţinute la S.C.D.P. Iaşi de către Petre L. şi Rominger E.

● Maturarea fructelor, în funcţie de soi, se eşalonează pe o perioadă de 60 – 70 zile, din

a doua decadă a lunii mai, până la mijlocul lunii iulie.

● Sortimentul se diferenţiază pe zone de cultură, în funcţie de condiţiile ecologice

specifice. Astfel, în zona dealurilor înalte altitudinal se recomandă numai soiurile cu maturare
mijlocie şi târzie a fructelor şi nu cele timpurii, la care fructele rămân mici, slab colorate, cu
pulpa subţire şi fadă.

● După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor, soiurile se clasifică

astfel:
 autofertile: Stella, Compact Stella, Maria;
 autosterile: toate celelalte soiuri din sortiment. Foarte frecvent întâlnit la cireş este
fenomenul de intersterilitate, fapt pentru care, în fiecare parcelă se plantează 3 – 4 soiuri,
consultându-se în prealabil lista de polenizatori.

● Specificul fructificării. Ramurile de rod ale cireşului sunt:

 buchetul de mai, formaţiune floriferă de bază, care are longevitatea de 10 – 12 ani şi
asigură până la 70 % din producţie (Stella, Bing, Van, Germersdorf, Ulster, Bigarreau Burlat,
Cerna ş. a.);
 ramura mixtă mijlocie, cu lungimea de 10 – 30 cm (Hedelfinger, Boambe de Cotnari,
Jubileu-30, Roşii de Bistriţa, Someşan, Roze ş. a.);
 ramura mixtă lungă (30 – 50 cm) întâlnită în special la pomii tineri;
 ramura pleată existentă numai la puţine soiuri (Ramon Oliva).

● După consistenţa mezocarpului soiurile se clasifică în:

 Soiuri cu pulpa moale: Amar de Galata, Roz de Mărculeşti, Silva, Amara, Amar de
Maxut, cât şi soiurile de masă Cea mai timpurie şi Timpurie de mai, care au fost excluse din
actualul sortiment. Toate provin din Cerasus avium var. silvestris şi Cerasus avium var. juliana;
8
  Soiuri cu pulpa semipietroasă: Rivan, Scorospelka, Ponoare, Roşii de Bistriţa, Negre de
Bistriţa, Iva, Roze, Someşan ş. a;
 Soiuri cu pulpa piertroasă (bigarreau): sunt majoritare în sortiment şi provin din
Cerasus avium var. duracina.

● Longevitatea economică a plantaţiilor de cireş este mare, respectiv 30 – 40 de ani.

 În livezile existente se mai întâlnesc următoarele soiuri din vechiul sortiment:

autohtone: Cea mai timpurie, Timpurie de mai, Negre de Bistriţa, Uriaşe de Bistriţa,
Băşicate, Drăgănele de Piteşti, Crăieşti, Negre zaharoase, Pietroase negre mari, Vârtoase
negre, Roşii de Dobra, Mari de Trăinei, Pietroase negre Piţ, Pietroase de Leordeni ş.a;
străine: Ramon Oliva, Bigarreau Moreau, Bigarreau Burlat, Ulster, Bing, Sam, Pietroase
Napoleon, Pietroase galbene Dönissen, Compact Lambert, Compact Stella, Lapins ş. a.

Soiuri de cireş de perspectivă, neincluse în sortiment: Sunburst, Summit, Nero 3, Stark

Hardy Giant, Kordia, Regina, Ferovia, Duroni 3, Vista, Diana ş.a.

A. Soiurile cu maturare timpurie: Rivan, Scorospelka, Ponoare, Cetăţuia, Sublim.

Fructele se maturează începând cu a doua decadă a lunii mai, până în prima decadă a lunii
iunie.

B. Soiurile cu maturare mijlocie: Roşii de Bistriţa, Superb, Iva, Golia, Cătălina, Ana,
Ştefan, Tentant, Lucia, Izverna, Iaşirom, Tereza, Radu, Clasic, Colina, Bucium, Cerna,
Oana, Simbol, Severin, Roze, Maria, Jubileu-30, Stella, Van, Boambe de Cotnari, Someşan.
Maturitatea de recoltare se eşalonează pe întreaga perioadă a lunii iunie.

C. Soiuri cu maturare târzie: Marina, Splendid, Germersdorf, Hedelfinger, Rubin,

Daria, George. Maturitatea de recoltare se realizează din ultima decadă a lunii iunie, până în a
doua decadă a lunii iulie.

9
 SORTIMENTUL DE VIŞIN CULTIVAE ÎN ŢARA NOASTRĂ

Cerasus vulgaris Mill., fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

● Sortimentul actual de vişin este alcătuit din 21 de soiuri, care după origine se clasifică
astfel:
 17 soiuri româneşti (Timpuriu de Osoi, Timpurii de Piteşti, Ţarina, Sătmărean, Rival,
Timpurii de Cluj, De Botoşani, Crişane 2, Ilva, Dropia, Scuturător, Amada, Mocăneşti 16,
Vrâncean, Bucovina, Pitic de Iaşi)
 4 soiuri străine (Engleze timpurii, Schattenmorelle, Nefris, Northstar).

● Perioada de maturare a fructelor este eşalonată pe o perioadă de 60 – 70 de zile, din

prima decadă a lunii iunie, până la mijlocul lunii august. Prelungirea sezonului de consum a
fructelor cu 20 – 25 zile, faţă de vechiul sortiment, a fost posibilă prin crearea de soiuri
autohtone timpurii, extratimpurii (Timpuriu de Osoi) şi foarte târzii (Pitic de Iaşi).

● După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor, soiurile de vişin pot

fi:
 autofertile: Ilva, Nana, Schattenmorelle, Oblacinska, Nefris, Meteor, Vrâncean,
Northstar, Bucovina, Sătmărean, Pitic de Iaşi;
 parţial autofertile: Timpuriu de Osoi, Scuturător, Dropia, Rival;
 autosterile: Timpurii de Cluj, Timpurii de Piteşti, Engleze timpurii, Mocăneşti 16,
Crişana 2, Amada;
 perechi intersterile: Crişana x Mocăneşti, Crişana x Josika Gabor ş.a.

La vişin, polenizarea trebuie să aibă loc în primele 48 ore de la deschiderea florilor,

deoarece stigmatul se ofileşte repede şi devine nereceptiv pentru polen.

● Specificul de fructificare. Vişinul rodeşte pe buchete de mai, care au longevitatea de 4 – 5

ani; ramuri plete ce trăiesc 5 – 7 ani, degarnisindu-se anual în zona de fructificare şi ramuri mixte
mijlocii şi lungi, care evoluează în elemente de semischelet. După specificul de fructificare soiurile
se pot clasifica astfel:
 soiuri cu fructificare predominantă pe buchete de mai: Timpuriu de Osoi, Engleze
timpurii, Timpurii de Cluj, Mocăneşti, Ţarina, De Botoşani, Meteor, Bucovina;
 soiuri cu fructificare pe ramuri mixte şi buchete de mai: Sătmărean, Scuturător,
Northstar;
 soiuri cu fructificare predominantă pe ramuri plete: Nana, Dropia, Crişana,
Schattenmorelle, Pitic de Iaşi.

● După vigoarea pomilor soiurile se pot clasifica astfel:

 cu vigoare mare: Timpuriu de Osoi, Timpurii de Piteşti, Crişana 2;
 cu vigoare mijlocie: Ţarina, Timpurii de Cluj, Scuturător, De Botoşani, Mocăneşti 16,
Nefris, Meteor, Northstar, Sătmărean, Dropia;
 cu vigoare mică: Nana (1 000 pomi/ha), Ilva (800 – 1 200 pomi/ha), Pitic de Iaşi (2 350
pomi/ha), Bucovina, Schattenmorelle.

● După direcţiile de valorificare soiurile se casifică în soiuri pentru:

 suc: Timpuriu de Osoi, Oblacinska, Ilva, Dropia, Nefris, Schattenmorelle, Northstar,
Pitic de Iaşi;
 compot: Nana, Ilva, Crişana, Dropia;

10
  gem: Oblacinska, Nana, Crişana, Ilva, Dropia, Schattenmorelle, Meteor, Timpurii de
Cluj, Pitic de Iaşi, Sătmărean;
 consum în stare proaspătă: Timpuriu de Piteşti, Engleze timpurii, Ţarina, Crişana,
Timpuriu de Osoi, Sătmărean ş.a.

● Soiuri care permit recoltarea mecanizată a fructelor, prin scuturare: Scuturător,

Vrâncean.

 În livezile existente se mai întâlnesc următoarele soiuri din vechiul sortiment:

autohtone: Mari Timpurii, Timpurii de Tg. Jiu, Crişana, Mocăneşti, Nana; străne:
Oblacinska, Meteor, Spaniole, Turceşti, Hortensia, Josika Gabor ş. a.
A. Soiurile cu maturare timpurie: Timpuriu de Osoi, Timpurii de Piteşti, Ţarina,
Engleze timpurii, Sătmărean, Rival, Timpurii de Cluj, De Botoşani, Crişana 2. Perioada de
maturare: prima decadă a lunii iunie, până la sfârşitul lunii iunie.

B. Soiurile cu maturare mijlocie: Schattenmorelle, Ilva, Dropia, Scuturător, Amada,

Mocăneşti 16, Nefris. Perioada de maturare: sfârşitul lunii iunie, până în a doua decadă a lunii
iulie.

C. Soiurile cu maturare târzie: Vrâncean, Northstar, Bucovina, Pitic de Iaşi. Perioada

de maturare: sfârşitul lunii iulie, a doua decadă a lunii august.

11
 SORTIMENTUL DE CAIS CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ
Armeniaca vulgaris Lam., fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

 Sortimentul actual de cais este alcătuit din 47 de soiuri, care după origine se clasifică
astfel:
 40 soiuri româneşti, create în ultimele decenii şi în funcţie de cerinţele ecologice sunt
repartizate pe diferite zone de cultură;
 7 soiuri străine, majoritatea se regăsesc în sortimentul mondial, fructele având maturare
timpurie şi extratimpurie (NJA 42, NJA 19, CR 2-63, Goldrich, Dana, Harcot şi Umberto).
Sortimentul la cais este intr-o dinamică continuă, din vechiul sortiment păstrându-se numai
soiurile Cea mai bună de Ungaria şi Umberto.
 Maturarea fructelor, în funcţie de soi, se eşalonează pe o perioadă de 50 – 60 de zile,
respectiv din prima decadă a lunii iunie, până la mijlocul lunii august, asigurându-se un sezon
lung de consum şi prelucrare. Astfel, după perioada de maturare soiurile de cais se calasifică în:
 soiuri cu maturare extratimpurie (7): NJA 42, NJA 19, Rareş, Valeria, Auraş, Traian,
CR 2-63.
 soiuri cu marurare timpurie (17): Harcot, Fortuna, Cristal, Danubiu, Carmela, Amiral,
Ceres, Tudor, Viorica, Dana, Orizont, Dacia, Neptun, Andrei, Alexandru, Nicuşor, Goldrich.
 soiuri cu maturare mijlocie (13): Saturn, Ioana, Monica, Bihoreana, Callatis, Cea mai
bună de Ungaria, Sulina, Excelsior, Roşii de Băneasa, Mamaia, Umberto, Augustin, Favorit.
 soiuri cu maturare târzie (10): Selena, Sirena, Silvana, Sulmona, Histria, Adina, Euxin,
Olimp, Comandor, Litoral.

 Particularităţile soiurilor incluse în actualul sortiment sunt:

- calitatea superioară a fructelor sub raport comercial, gustativ şi tehnologic, fiind mari, cu
aspect atrăgător, având un conţinut ridicat în zahăr (15 %), proteine (1,1 %), vitamine şi
substanţă uscată (6 – 15 %);
- asigurarea unor producţii mari şi constante (15 – 20 tha);
- rezistenţă mai mare a pomilor la temperaturile scăzute din timpul iernii (-28C) şi a mugurilor
floriferi faţă de gerurile de revenire din primăvară şi brumele târzii;
- diminuarea fenomenului de pieire prematură a pomilor (moartea prin apoplexie), datorată
plasticităţii ecologice ridicate a unor soiuri;
- toleranţa la principalele boli: monilioză (Monilinia laxa), ciuruirea frunzelor şi pătarea
fructelor (Stigmina carpophilla).

 După comportarea în procesul polenizării şi fecundării, soiurile de cais pot fi:

 autofertile: majoritatea soiurilor din sortiment, coeficientul de fertilitate fiind cuprins
între 30 - 40 %;
 parţial autofertile: Goldrich, Mamaia, Olimp, care fructifică mai bine în cazul
polenizării cu amestec de polen străin;
 autosterile: NJA 19, NJA 42 şi Tudor care necesită ca polenizatori soiurile CR 2-63 şi
Sulmona.

 Specificul de fructificare. Caisul fructifică pe buchete de mai simple şi ramificate, care

au longevitate de 3-4 ani; ramuri mixte lungi de 30-70 cm; ramuri anticipate viguroase, lungi de
30-40 cm. Se remarcă soiurile “tip spur” care fructifică predominant pe buchete de mai: Calatis,
Silvana, Olimp şi Dana.
12
  Vigoarea pomilor se diferenţiază în funcţie de soi şi poate fi:
 mare: NJA 19, NJA 42, CR 2-63, Harcot, Tudor, Goldrich, Auraş;
 mijlocie: Dacia, Mamaia, Roşii de Băneasa, Umberto, Sulina, Sirena, Excelsior,
Comandor, Litoral etc.
 mică: Traian, Neptun, Saturn, Venus, Olimp, Callatis, Silvana, Dana, Valeria, Rareş.

 În livezile existente se mai întâlnesc următoarele soiuri din vechiul sortiment:

autohtone: Târzii de Bucureşti, Timpurii de Arad; străine: Manitoba, Viceroy, Vivagold,
Paviot, Royale, Luizet ş.a.

A. Soiurile cu maturare extratimpurie: NJA 42, NJA 19, Rareş, Valeria, Auraş,
Traian, CR 2-63. Maturarea fructelor se realizează începând cu prima decadă a lunii iunie,
până la sfârşitul acestei luni. În general vigoarea pomilor este mare, (Traian, Valeria şi Rareş
având vigoare mică) şi înflorirea timpurie, aceste soiuri având o bună rezistenţă la gerurile de
revenire din primăvară, fiind recomandate pentru zonele de S, S-E şi S-V ale ţării, produc mult şi
constant (15-20 tha). Fructele pot fi mijlocii (65-70 g: NJA 19, NJA 42, CR 2-63, Rareş,
Valeria) sau mici (40-45 g: Traian şi Auraş), au formă ovoidală, culoare portocalie, acoperite cu
roşu carmin pe partea însorită, pulpa consistentă, plăcută la gust.

B. Soiurile cu maturare timpurie: Harcot, Fortuna, Cristal, Danubiu, Carmela,

Amiral, Ceres, Tudor, Viorica, Dana, Orizont, Dacia, Neptun, Andrei, Alexandru, Nicuşor,
Goldrich. Maturarea are loc începând cu ultima decadă a lunii iunie, eşalonându-se până în
prima şi a doua decadă a lunii iulie. Pomii au în general vigoare mare, mai puţin soiurile Dana,
Andrei şi Neptun, care sunt de vigoare mică; mugurii floriferi au rezistenţă bună la ger. Fructele
au formă sferic-globuloasă (Neptun, Dacia, Dana, Tudor, Fortuna, Andrei, Alexandru, Nicuşor)
sau oblong-eliptică (Goldrich, Danubiu, Cristal, Carmela, Orizont), culoare portocaliu-aurie, cu
roşu-sângeriu pe partea însorită. Pulpa este fermă, suculentă, aromată, de culoare portocalie,
sâmburele neaderent. În ceea ce priveşte mărimea fructelor, Dacia, Harcot, Nicuşor, Alexandru,
Andrei, Carmela, Amiral, Viorica şi Goldrich intră în categoria soiurilor cu fructe mari (70 – 90
g), în timp ce soiurile Tudor, Dana, Cristal, Danubiu, Ceres, Orizont şi Neptun au fructele de
mărime mică (40 – 60 g).

C. Soiurile cu maturare mijlocie: Saturn, Ioana, Monica, Bihoreana, Callatis, Cea

mai bună de Ungaria, Sulina, Excelsior, Roşii de Băneasa, Mamaia, Umberto, Augustin,
Favorit. Maturarea acestor soiuri se eşalonează din a doua decadă a lunii iulie, până în prima
parte a lunii august. Vigoarea pomilor poate fi mare (Ioana, Monica, Augustin), mijlocie (Roşii
de Băneasa, Mamaia, Cea mai bună de Ungaria, Umberto, Bihoreana, Favorit) sau mică (Saturn,
Venus, Sulina, Calatis, Excelsior, Callatis). Mărimea fructelor este mijlocie spre mare (65 – 85
g), forma globulos-turtită, uşor asimetrice (Venus, Saturn, Cea mai bună de Ungaria, Ioana,
Monica, Bihorena) sau ovoidală (Roşii de Băneasa, Mamaia, Calatis, Excelsior, Umberto), de
culoare galben-aurie. Calitatea fructelor este bună, cu un aspect comercial superior, pulpa este
consistentă, fină, de culoare limonie, aromată.

D. Soiurile cu maturare târzie: Selena, Sirena, Silvana, Sulmona, Histria, Adina,

Euxin, Olimp, Litoral, Comandor. Maturarea soiurilor din această categorie se eşalonează pe
toată perioada lunii august şi se caracterizează printr-o vigoare a pomilor mică sau submijlocie,
precocitate şi rezistenţă ridicată la ger. Fructele sunt mijlocii (Selena, Silvana, Sulmona, Litoral
şi Olimp) sau mari (Adina, Euxin, Comandor), aspectuoase, galben-portocalii, cu pete şi puncte
de culoare roşie pe partea însorită. Pulpa poate fi galbenă sau portocaliu-deschis, consistentă,
dulce şi plăcut aromată.

13
 SORTIMENTUL DE PIERSIC CULTIVAT ÎN ŢARA NOASTRĂ

Persica vulgaris Mill., fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

● Pe plan mondial se cunosc peste 5 000 soiuri de piersic, sortimentul modificându-se

continuu, în funcţie de cerinţele pieţii.
● Sortimentul actual în ţara noastră este alcătuit din 62 de soiuri, care se clasifică astfel:
 după origine: 42 soiuri româneşti şi 20 străine.
 după modul de valorificare:  32 soiuri de piersic propriu-zis, pentru consum în stare
proaspătă (Alexia, Springold, Springcrest, Cardinal, Collins, Jerseyland, Raluca, Amalia,
Antonia, Redhaven, Oradea 19, Oradea 21, Oradea 40, Oradea 55, Oradea 34, Eugen, Splendid,
Southland, Crăiţa, Dida, Oradea 18, Congres, Suncrest, Jerseyglo, Puiu, Triumf, Cecilia,
Vasilică, Victoria, Redskin, Flacăra şi Superbă de toamnă);
 20 soiuri de nectarine, cu utilizare mixtă (Cora, Delta,
Romamer-2, Costin, Crimsongold, Tina, Nectared-2, Marina, Independence, Nectared-4, Liana,
Flavortop, Mihaela, Creola, Oradea 11, Valerica, Melania, Năică, Liviu şi Fantasia);
 10 soiuri de pavii, pentru industrializare (N.J.C.108, Florin,
Filip, Loring, Monica, Catherine sel 1, Vesuvio, Alex, Herăstrău şi Veteran).
● Maturarea fructelor se eşalonează pe o perioadă de 80 – 90 zile, începând cu mijlocul
lunii iunie şi până în a doua decadă a lunii septembrie.
● După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor soiurile pot fi:
 autofertile: toate soiurile de piersic din actualul sortiment sortiment, dar la înfiinţarea culturii
se recomandă plantarea întercalată a 2 - 3 soiuri, fapt ce duce la mărirea procentului de legare a
fructelor.
 autosterile: J.H. Halle, Hal Berta Giant, din vechiul sortiment.
● După felul florilor soiurile se clasifică în două categorii:
 soiuri cu flori de tip rozaceu, cu petale mari, roz-vineţii: Springold, Springcrest, Southland,
Congres, Suncrest, Redskin, Nectared-4, Independence, Flavortop, Fantasia, Alexia, Amalia,
Oradea 40, Eugen, Dida, Puiu, Cecilia ş.a.
 soiuri cu flori de tip campanulat, cu petale mici, roz-vineţii: Cardinal, Collins, Jerseyland,
Redhaven, Splendid, Triumf, Victoria, Flacăra, Superbă de toamnă, Raluca, Oradea 19, Oradea
34 ş.a., sunt predominante în sortiment, în comparaţie cu cele de tip rozaceu.
● După culoarea mezocarpului soiurile de piersic se pot clasifica astfel:
 cu pulpa albă: Puiu, Alexia, Amalia, Antonia, iar din vechiul sortiment Madeleine Pouyet,
Springtime, May Flower, John Rivers, Silver Lode ş.a.;
 cu pulpa galbenă: toate celelalte soiuri din sortiment, acestea având o rezistenţă mai mare la
transport.
● După particularităţile morfologice ale fructelor şi modul de valorificare, soiurile se
clasifică în 4 mari grupe, doar primele 3 fiind incluse în sortimentul românesc:
 piersici propriu-zise: fructe fin pubescente, cu sâmburele neaderent la mezocarp (excepţie fac
soiurile timpurii), textură fermă, sunt suculente, aromate, plăcute la gust; sunt valorificate
prioritar pentru consum în stare proaspătă;
 piersici nectarine: fructe glabre, intens colorate, cu exocarpul lucios, sâmburele neaderent; pot
fi folosite atât pentru consum în stare proaspătă, cât şi pentru industrializare;
 piersici pavii: fructe pubescente, sâmburele aderent; se prelucrează sub formă de gem,
compot, pastă, suc, nectar etc., fapt pentru care trebuie să aibă pieliţa monocoloră sau foarte
puţin colorată şi uşor detaşabilă.
 piersici brugnone: fructele sunt glabre, cu mezocarpul aderent la sâmbure, folosite pentru
industrializare. Nu se cultivă în ţara noastră.
 Vigoarea pomilor se diferenţiază în funcţie de soi şi poate fi:
 mare: Springold, Springcrest, Redhaven, Southland, Eugen, Dida, Suncrest, Cora, Delta, Tina,
Nectared 2, Nectared 4, Independence, Flavortop;

14
 mijlocie: Alexia, Cardinal, Collins, Jerseyland, Amalia, Antonia, Oradea 18, Oradea 19,
Oradea 21, Congres, Jerseyglo, Triumf, Victoria, Redskin, Flacăra, Superbă de toamnă,
Romamer 2, Costin;
 mică (dwarf): Cecilia, Crăiţa, Oradea 34, Oradea 40, Oradea 55, Puiu, Vasilică, Liviu,
Melania, Năică, Oradea 11, Valerica, Monica.

 Se remarcă prezenţa în noul sortiment a soiurilor cu rezistenţă genetică la principalele

boli: Amalia, Eugen, Dida, Tina, Mihaela, Alex.

 În livezi se mai întâlnesc următoarele soiuri din vechiul sortiment: autohtone: Frumos
de Băneasa, Mioriţa, Bucureşti, Delicios; străine: Madeleine Pouyet, Springtime, May
Flower, John Rivers, Silver Lode, Elberta, Sunbeam, J.H. Halle, Amsden, Babygold,
Dixired, Blazing gold ş. a.

SOIURI DE PIERSIC PROPRIU-ZIS:

A. Soiurile cu maturare timpurie: Alexia, Springold, Springcrest, Cardinal, Collins,

Jerseyland, Raluca, Amalia, Antonia. Perioada de maturare: a doua decadă a lunii iunii - a
doua decadă a lunii iulie.

B. Soiurile cu maturare mijlocie: Redhaven, Oradea 19, Oradea 21, Oradea 40,
Oradea 55, Oradea 34, Eugen, Splendid, Southland, Crăiţa, Dida, Oradea 18, Congres,
Suncrest, Jerseyglo, Puiu. Perioada de maturare: a doua decadă a lunii iulie - prima decadă a
lunii august.

C. Soiurile cu maturare târzie: Triumf, Cecilia, Vasilică, Victoria, Redskin, Flacăra,

Superbă de toamnă. Perioada de maturare: începutul lunii august - mijlocul lunii septembrie.

SOIURI DE NECTARINE:
Cora, Delta, Romamer-2, Costin, Crimsongold, Tina, Nectared-2, Marina,
Independence, Nectared-4, Flavortop, Mihaela, Creola, Oradea 11, Valerica, Melania,
Năică, Liviu, Fantasia.

SOIURI DE PAVII:
N.J.C. 108, Florin, Filip, Loring, Monica, Catherine sel. 1, Vesuvio, Alex, Herăstrău şi
Veteran.

15
 SORTIMENTUL DE MIGDAL CULTIVAE ÎN ŢARA NOASTRĂ

Amigdalus communis L., fam Rosaceae, subfam. Prunoideae

Particularităţi pomologice
● Fructul la migdal este o drupă cu exocarpul pubescent, mezocarpul verde, necomestibil,
subţire, fibros, care la maturitate devine coriaceu (se usucă) şi dehiscent, fisurându-se
longitudinal, pe linia de sudură a carpelelor punând în libertate sâmburele, de la care se consumă
sămânţa propriu-zisă, numită migdală.
● Sâmburii, în funcţie de soi, au greutatea de 2 – 6 g, formă ovoidală, elipsoidală,
lanceolată sau semilunară, sunt aplatizaţi sau bombaţi, cu vârful ascuţit, rotunjit, drept sau
curbat. Şanţul dorsal este discontinuu, iar sudura marginilor placentare este sub formă de creastă
ventrală, dreaptă sau sinuoasă, ascuţită sau teşită, caracter foarte important în determinarea
soiurilor.
● Endocarpul este subţire sau gros (1 – 4 mm), lucios, cafeniu cu diferite nuanţe, rezistent
la spargere sau fragil, fiind alcătuit din trei straturi suprapuse:
 stratul exterior, lucios, subţire, dens şi rezistent sau spongios şi fragil, prevăzut cu
numeroase orificii transversale prin care pătrund fasciculele libero-lemnoase;
 stratul median poate fi dens sau sfărâmicios şi străbătut de canale longitudinale subţiri
sau grosiere;
 startul interior este subţire, compact, dens, rezistent, lucios spre interior şi fără orificii
sau canale.
● Sămânţa reprezintă 30 - 50% din greutatea sâmburelui, are tegumentul subţire,
membranos, cafeniu, neted sau zbârcit, iar miezul alb, cu gust caracteristic, dulce sau amar,
conţine 37 – 60% lipide, 14 – 37% substanţe proteice ş.a.

Caracterizarea sortimentului:
● Sortimentul actual este aclătuit din 7 soiuri, dintre care 5 sunt româneşti (Sandi, Viola,
Sabina, Ana, April) şi 2 străine (Texas şi YXL), migdalul având în ţara noastră un areal limitat
de cultură.
● Maturarea fructelor are loc în perioada: sfârşitul lunii august – începutul lunii
octombrie, în funcţie de soi.

● Endocarpul fructelor, la toate soiurile din sortimentul actual este fragil şi permite
extragerea uşoară a seminţei. Soiurile cu endocarpul gros şi rezistent au fost excluse din
sortiment (Sudak, Meteor, Lovrin, Mari de stepă ş.a.).
● Comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor: toate soiurile din sortiment
sunt autosterile dar interfertile, cu polenizare entomofilă, fapt pentru care, într-o plantaţie se
cultivă 3 - 4 soiuri.
● Specificul de fructificare: soiurile de migdal rodesc prioritar pe buchete de mai
monoaxiale, cu longevitatea de 1-3 ani şi pe ramuri anuale mixte, lungi de 30-70 cm. La fel ca şi
piersicul, migdalul mai poate fructifica pe ramuri salbe şi ramuri anticipate.
● Producţia obţinută variază între 1500 – 4500 kg/ha migdale în endocarp, cele mai
productive fiind soiurile Texas, YXL, Sandi, Sabina, Nikitski şi Primorski.

 Alte soiuri existente în cultură: autohtone: Mărculeşti, Felix, Cu coaja moale;

străine: Primorski, Preanîi, Retsou, Pomorie, Ferragnes, Nikitski, Burbank, Budateteny,
Sudak, Nec plus ultra, Non pareille, De Persia-17, Daghestan-2661, Prinţesa ş.a.

16