Scolioza la copil şi adolescent

Prof. Dr. Mihai Jianu

Scolioza structurală este o deformare tridimensională a coloanei vertebrale produsă prin

asocierea unei deviaţii în plan frontal, cu o deviaţie în plan sagital însoţită în același timp de o deviaţie în
plan orizontal, sub forma rotaţiei vertebrale.
În 99% din cazuri existenţa gibozităţii este sinonimă cu
prezenţa scoliozei dar există totuși cazuri foarte rare de gibozitate
fără înclinare laterală, printr-o rotaţie pură în regiunea toracală,
coloana vertebrală fiind perfect rectilinie(2,pg.2).
Prezenţa deformărilor în toate cele trei planuri spaţiale
precum și rotaţia vertebrală, diferenţiază scolioza structurală de
atitudinile scoliotice(7,89).
De multe ori în practica curentă atitudinea scoliotică este
confundată cu scolioza propriu-zisă și de aici apar o serie întreagă
de greșeli terapeutice cum ar fi recomandarea de corset,
nesfârșite ședinţe de kinetoterapie total inutile, la copii fără
scolioză.
Scolioza afectează în special sexul feminin (75-80% din
cazuri în majoritatea statisticilor) și apare de regulă la vârsta
pubertăţii sau chiar cu 1-2 ani înaintea acesteia.
Fig.1
În 2-3% din cazuri, scoliozele apar încă de la naștere datorită unor
malformaţii ale vertebrelor sau coastelor (scolioze congenitale)(fig.2) iar 6-7 % se datorează altor
cauze: boli neuromusculare, neurofibromatoză(fig.3), sindrom Marfan(18,151), infirmitate motorie de
origine cerebrală.

Fig.2 Fig.3

Restul de 91-92% , scoliozele idiopatice, apar spre vârsta de 10-12 ani și au o cauză incomplet elucidată.

1|Pa ge
 Etiologie (Cauze)
Cauzele scoliozei sunt genetice și hormonale
De la început trebuie combătută ca fiind complet greșită, teoria conform căreia scolioza apare
datorită poziţiei vicioase a copilului în bancă, la birou, la calculator, a ghiozdanului prea greu,
etc.
Poziţia vicioasă nu are cu certitudine niciun rol în apariţia unei scolioze.
Aserţiunea este contrazisă de următoarele dovezi :
- nu poate explica de ce boala apare într-o proporţie atât de mare la fete ( 75-80 %) și de ce
primele semne de deformare apar exact în perioada pubertăţii și nu la vârste mult mai mici când
comportamentul copiilor, fete și băieţi, este aproape identic,
- primatele bipede nu fac scolioză.
Modul de viaţă și activitatea acestor vieţuitoare, conform prejudecăţii, ar trebui să determine
cu certitudine deformarea coloanei vertebrale.
Se confirmă în acest mod că boala scoliotică este apanajul rasei umane și nu se datorează
poziţiei vicioase.
Statul aplecat la birou, la calculator nu antrenează o deformare structurală cifotică sau scoliotică
ci o atitudine cifotică perfect reductibilă. Cu alte cuvinte, indiferent de poziţia adoptată, nu fac scolioză
decât cei care au predispoziţie genetică. Este inutil să cerem copiilor sau adolescenţilor să stea drept în
permanenţă(1, 119). Zeci de milioane de oameni adoptă poziţii incorecte la calculator, dorm în hamac,
etc.
Ghiozdanul prea greu
Un alt mit foarte răspândit din păcate chiar de către medici, este că apariţia scoliozei se
datorează ghiozdanului prea greu.

Actualmente în România în fiecare categorie de vârstă și implicit în aceiași clasă sunt aproximativ
170.000 copii care duc zilnic un ghiozdan cu greutate sensibil egală. Din aceștia foarte puţini (0,2-1,5%),
vor dezvolta o scolioză, restul nu. Zeci de ani, generaţii întregi de elevi au avut de dus ghiozdane mult
mai grele nu din materiale ușoare ca cele de azi.
Cu certitudine că dacă într-un viitor copii vor merge la școală numai cu o tabletă de 100 de
grame, incidenţa scoliozei va fi același.
Se dovedește încă odată că determinarea genetică este cea hotărâtoare iar declanșarea bolii se
produce la pubertate.
Cu toate că există foarte multe studii referitoare la etiologia scoliozei, cauza acestei boli rămâne
aproape necunoscută.
Pe primul plan rămân totuși doi factori care se detașează și sunt unanimi recunoscuţi: factorul
genetic(6,61) și factorul endocrin(7,44).

Clasificarea scoliozelor
După majoritatea autorilor, scoliozele se împart în structurale și nestructurale.
Scoliozele nestructurale se mai numesc și scolioze funcţionale sau atitudini scoliotice. Ele sunt
reprezentate de o deviaţie simplă laterală a coloanei vertebrale, reductibilă și fără rotaţia vertebrelor.
Scoliozele structurale se caracterizează prin persistenţa curburilor, a rotaţiei vertebrelor și a
deformărilor vertebrale și costale la flexia anterioară a coloanei vertebrale, în clinostatism sau la
suspendare.
Scolioze nestructurale

2|Pa ge
Cauze:
- inegalitatea membrelor inferioare,
- contractura mușchilor trunchiului (în traumatisme vertebrale, fracturi),
- asimetria articulaţiei lombosacrate,
- retracţia mușchiului sternocleidomastoidian – torticolis,
- atrofia unilaterală a unui membru superior,
- amputaţia unui membru superior,
- atitudine scoliotică fără cauze aparente,
- copii de vârstă școlară ce adoptă o poziţie defectuoasă,
- atitudinea scoliotică a tinerelor fete.

Scolioze structurale: (după Scoliosis Research Society)

Idiopatice
- infantilă(0-2 ani)
- juvenilă
- a adolescentului
Scolioze neuromusculare
- poliomielită
- amiotrofii spinale infantile
Malformaţii congenitale
Osoase
- hemivertebre
- bloc vertebral
- fuziuni costale
Neurologice
- siringomielie
 diastematomielie

Maladii osoase constituţionale de natură ecto sau mezodermică

- neurofibromatoză
- boală Marfan
- maladie Ehlers-Danlos
Alte principii de clasificare ale scoliozelor:
Orientarea concavităţii curburii:
- dextroconvexă
- dextroconcavă
Proba firului de plumb:
- scolioze echilibrate (firul cade în pliul interfesier)
- scolioze neechilibrate
Reductibilitatea scoliozei:
- reductibilă
- nereductibilă
Numărul de curburi:
- scolioză unică (o singură curbură)
- scolioză dublă

3|Pa ge
 - scolioza triplă
Evolutivitate
- scolioze evolutive
 scolioze neevolutive
Trebuie evitat diagnosticul de scolioză în „C” sau în „S” ca fiind o exprimare nemedicală atunci
când se face referire la desemnarea unei scolioze cu curbură unica(fig.4) respectiv la scolioza cu dublă
curbură(fig.5).

Fig.4 Fig.5

Se consideră în mod clasic că scoliozele neevolutive sunt acelea care la vârsta de 15-16 ani nu
depășesc 30°.
Dimpotrivă, scoliozele evolutive trec de 30° la vârste chiar mai mici, ajungând la 80-90°, uneori
chiar la 140° și chiar mai mult .
O scolioză evolutivă se agravează treptat în timp până la vârste foarte înaintate, pierzând uneori
câteva grade anual; o scolioză evolutivă netratată, va evolua până la o limită ce pare programată
genetic.

Examenul clinic
Examenul clinic începe cu examinarea copilului chiar la naștere pentru a depista formele
congenitale, cu deformări vertebro-costale și trebuie continuat de medicul de familie, medicul școlar,
dar foarte importantă este observarea copilului de către părinţi, cei care pot depista cel mai ușor orice
deformare care apare la nivelul coloanei vertebrale și a toracelui.
Prima examinare a unui pacient care prezintă o deformare vertebrală trebuie să cuprindă mai
multe etape:
- recunoașterea deviaţiei coloanei vertebrale,
- aprecierea caracterului său structural,
- atribuirea unei etiologii,
- prognostic de evoluţie,
- alegerea conduitei terapeutice.
4|Pa ge
 După ce pacientul a fost interogat asupra antecedentelor
personale, familiale și ereditare, examinarea clinică trebuie
făcută pe pacientul dezbrăcat, descălţat, în ortostatism (în
picioare). Trebuie
precizate morfotipul, starea musculară și cutanată, forma
picioarelor și a genunchilor, echilibrul bazinului, lungimea
membrelor inferioare, amplitudinea mișcărilor articulare ale
șoldurilor. Căutarea reflexelor osteotendinoase și abdomino-
cutanate face parte din examinarea neurologică sistematică.
Examenul tegumentelor are o deosebită importanţă pentru
încadrarea etiologică a scoliozei. Se notează astfel prezenţa
petelor café-au-lait, a unei pilozităţi pe linie mediană, a unui
hemangiom ceea ce face să atribuim afecţiunii o cauză
neurologică.(3,4)
Privit din spate se poate observa o eventuală deformare a
coloanei vertebrale; în mod normal coloana vertebrală
trebuie să fie perfect rectilinie.
La aplecarea spre înainte, se observă uneori o deformare
Fig.6
posterioară a toracelui,
gibozitatea costală care evidenţiază rotaţia vertebrală (fig.6).
Privit din faţă, poate fi observată deformarea cutiei toracice și o
eventuală inegalitate a umerilor sau asimetria șoldurilor.
Examenul coloanei din faţă și din spate.
Echilibrul bazinului
Bazinul este echilibrat dacă linia spinelor iliace
anterosuperioare este orizontală văzută din faţă și de
asemenea dacă linia spinelor iliace
posterosuperioare este orizontală
văzută dinspre posterior. Şanţul
interfesier trebuie să fie vertical, iar
pliurile subfesiere să fie la același
nivel.
Echilibrul umerilor Fig.7
Dacă în mod normal cei doi umeri sunt la același nivel, la
pacientul scoliotic aproape constant există un dezechilibru; totuși la
scoliozele cu două curburi inversate, umerii pot fi uneori la același
nivel.
Examenul coloanei din profil
Privită din profil coloana vertebrală prezintă trei curburi
fiziologice(3,24): o lordoză cervicală, o cifoză dorsală și o lordoză
lombară (fig.7)
Fig.8 Cifoza dorsală normală măsoară 35-40°, dar este mult crescută în
maladia Scheuermann, în anomaliile vertebrale congenitale, în morbul lui
Pott. Prin urmare termenul cifoză nu trebuie utilizat ca diagnostic de anormalitate. Peste valoarea de
35-40° se vorbește de hipercifoză (fig.8).

5|Pa ge
 Lordoză lombară fiziologică este de 45°-60° dar poate avea valori mai mari la sexul feminin
precum și la practicanţii unor sporturi (gimnastică).

Examenul radiologic
După examinarea clinică, se face o radiografie de faţă și
profil a întregii coloane vertebrale, o radiografie a crestei iliace și
o radiografie a pumnului, ultimele două în vederea aprecierii
vârstei osoase.
- radiografia de faţă trebuie făcută în ortostatism, cu
bazinul echilibrat, pe un clișeu de 30X90 cm, de la o
distanţă de 1,5 m, pentru a vizualiza în întregime rahisul, de la
baza craniului la sacru (fig.9). Nu este recomandată radiografia
obţinută din clișee segmentate.
- radiografia de profil efectuată cu braţele la
orizontală, permite analiza curburilor rahidiene de profil(1,107)
și de asemenea permite analiza bazinului osos și a extremităţii
proximale a celor două femure fiind indispensabilă analizei
balanţei pelvirahidiene.
Fig.9 De o deosebită importanţă este determinarea vertebrelor limită
superioară şi inferioară și a vertebrei „vârf”(18,152). Vertebrele limită superioară și inferioară sunt
vertebrele cele mai înclinate îi raport cu orizontala din partea superioară și inferioară a curburii
scoliotice iar vertebra vârf este vertebra cea mai îndepărtată de verticala care coboară din relieful
apofizei spinoase a vertebrei C7 (fig.10).

Vertebrele neutre sunt acele vertebre de o parte și de alta a vertebrei

„vârf”
care nu prezintă rotaţie. Există adesea un decalaj de unul sau două nivele
între vertebrele limită și vertebrele neutre de
fiecare parte a curburii.
O curbură se înscrie între două vertebre
limită, superioară și inferioară și trebuie
definită în funcţie de partea dreaptă
(dextroconvexă, respectiv dextroconcavă)
Este logică și totodată firească evitarea
definirii unei scolioze în funcţie de partea
stângă (sinistroconvexă sau sinistroconcavă).
Fig.10 Determinarea magnitudinii unei scolioze
Pe clișeul de faţă se identifică tipul de curbură în raport cu nivelul
vertebrei vârf și se măsoară unghiul Cobb(10) în modul următor: se
trasează tangentele la platoul superior al vertebrei limită inferioară, apoi
perpendicularele lor convergente care formează un unghi în concavitate
(fig.11).

Pe clișeul de profil se măsoară curburile sagitale tot prin Fig.11

intermediul metodei lui Cobb: cifoza dorsală și lordoza lombară. Unghiul
cuprins între platoul superior a lui T4 și platoul inferior al vertebrei intermediare care este cea mai
6|Pa ge
înclinată a regiunii dorso-lombare, în general T12 sau L1, măsoară cifoza dorsală (valoare unghiulară
35°-40°). Unghiul cuprins între vertebra intermediară și platoul inferior al lui L5 măsoară lordoza
lombară (valoare unghiulara 45°-60°)
Determinarea rotaţiei vertebrale
Rotaţia vertebrală este măsurată după tehnica
propusă de Nash și Moe(12,51:223-228) care clasează
în 4 grade simetria și echidistanţa pediculilor vertebrali
de marginile laterale ale corpurilor vertebrelor vârf,
adică vertebrele cele mai rotate (fig.12). Nu trebuie
neglijat faptul că vertebra neutră (vertebră fără rota'ie la
extremităţile curburii) coincide adesea, dar nu în mod
obligatoriu cu vertebra limită; câteodată mai ales în
curburile toracale lungi sau toraco-lombare, rotaţia se
continuă în curbura de compensare.
Pentru aprecierea reductibilităţii și, deci, o
posibila corecţie a curburilor scoliotice, se realizează
clișee complementare, în flexie laterală maximă
(bending test) și în suspensie; vertebrele limită rămân
întotdeauna neschimbate pentru orice măsurătoare.
Evaluarea maturităţii osoase
Fiindcă scolioza reprezintă o deformare care se
agravează permanent, numai aprecierea exactă a vârstei
osoase permite evaluarea evoluţiei curburii, pentru că
adesea vârsta osoasă nu corespunde vârstei reale. Fig.12
Evaluarea pe clișeul de faţă a
osificării crestelor iliace după
metoda lui Risser(18,152) este
testul cel mai folosit în
determinarea stadiilor de
maturare osoasă (de la 0 la 5),
dar nu întotdeauna există o
corespondenţă între test și vârsta
osoasă (fig.13).
În general, stadiul 1 apare la
vârsta osoasă de aproximativ
13,6 ani la fată, odată cu apariţia
menstruaţiei și la vârsta de 15,6
ani la băiat, însoţită de
schimbarea vocii.
În principiu Risser 1, 2, 3 și 4
Fig.13 se derulează între 13 și 15 ani
vârstă osoasă, cu o marjă în plus sau în minus de 6 luni.
Forme topografice
Scoliozele pot fi clasificate în funcţie de radiografia de faţă în mai multe forme topografice,
reperul de bază fiind vertebra „vârf”.
A.Scolioză cu curbură principală unică

7|Pa ge
 Scolioze toracale
Reprezintă 25% din totalul scoliozelor idiopatice.
Cel mai frecvent, scoliozele toracale au convexitatea spre partea dreaptă, gibozitatea este
accentuată datorită rotaţiei vertebrale importante, iar dezechilibrul umerilor este aproape constant. De
remarcat este faptul că evolutivitatea unei scolioze toracale este mare, iar afectarea aparatului
respirator și cardiac poate deveni severă.
Scolioze toraco-lombare
Reprezintă aproximativ 20% din scoliozele idiopatice. Ca și în cazul scoliozelor toracale,
convexitatea este în mod constant spre dreapta.

Linia umerilor este orizontală, iar gibozitatea este mai puţin importantă decât în curburile
toracale.
Această scolioză rămâne mult timp reductibilă, iar afectarea aparatului respirator este moderată.
Prognosticul este totuși sever din cauza dezechilibrului lateral care tinde să se agraveze spre
vârsta adultă.
Scolioze lombare
Reprezintă 25% din totalul scoliozelor idiopatice. Aproape cu regularitate scoliozele lombare au
convexitatea pe partea stângă. Această formă este considerată de obicei mai ușoară, dar în realitate
evoluţia este serioasă la vârsta adultă din cauza riscului evoluţiei la distanţă.
Scolioze cervico-toracale
Sunt foarte rare și reprezintă mai puţin de 1% din scoliozele idiopatice.
Aproape întotdeauna există un dezechilibru al umerilor cu supraridicarea părţii concave și cu
înclinarea capului și gâtului. Aspectul estetic este serios perturbat.
Curbura principală este încadrată de curburi de reechilibrare în regiunea cervicală și toracală
joasă.
B.Scolioze cu două curburi principale (scolioze duble majore)
Reprezintă 30% din scoliozele idiopatice și se definesc ca fiind scolioze care asociază două
curburi majore, structurale în sens invers, cu angulaţii aproape egale.
Scolioze duble toraco-lombare
Sunt formele cele mai frecvente, având vertebrele limită T6-T11 pentru segmentul toracal și
T11-L4 pentru sectorul lombar.
La examenul clinic, aspectul estetic nu pare afectat, cele două curburi echilibrându-se între ele și
estompând asimetria trunchiului.
Rareori se observă un dezechilibru al umerilor sau o asimetrie a pliurilor taliei, dar se poate
observa un aspect de trunchi prea scurt în raport cu lungimea membrelor inferioare.
Acest tip de scolioză este în general mai bine suportat, având o evolutivitate mai puţin severă
decât scoliozele toracale sau toraco-lombare.
În cursul creșterii este posibil ca una din curburi să se accentueze mai mult, cel mai frecvent
fiind vorba de curbura toracală cu acentuarea gibozităţii.
Scolioze duble toracale
Sunt rare, reprezentând aproximativ 1%.
Cele două curburi pot antrena repercursiuni cardiace importante.
Foarte rar, scolioza dublă toracală se poate asocia cu o curbură structurală lombară, constituind
scolioza triplă majoră.
Este impropriu și de evitat definirea unei scolioze cu curbură unică ca scolioză în C sau a unei
scolioze duble ca scolioză în S, ca fiind termeni nemedicali.

8|Pa ge
 Tratament
În scolioza, mai mult decât în orice altă boală ortopedică, există o standardizare, un protocol
terapeutic ce nu dă loc la nici un fel de interpretări.
Acest protocol a fost propus de
Stagnara, chirurg francez și este în
funcţie de magnitudinea (marimea)
curburii.curburii scoliotice (fig.14).
De la 0° la 30° - kinetoterapie
De la 30° la 50° - kinetoterapie și
tratament ortotic (corset)
Peste 50°- intervenţie chirurgicală
Tratamentul kinetoterapic
O temă mult controversată este
aceea a rolului pe care kinetoterapia îl
are în tratamentul scoliozei, rol care
de multe ori apare hipertrofiat.
Această aserţiune poate provoca
multe discuţii având în vedere că
eficacitatea kinetoterapiei în
Fig.14 tratamentul deformărilor de ax ale
coloanei vertebrale a devenit un postulat, nefiind pusă la îndoială de nimeni.
Studii recente și riguroase arată că tratamentul kinetoterapic nu are nicio eficacitate asupra
unei scolioze evolutive ca unică metodă de tratament( fără purtarea corsetului peste 30°).
Problema este că în momentul depistării precoce a bolii, nu se poate știi dacă scolioza este
evolutivă sau neevolutivă până la primul control la 6 luni, așa că recomandarea tratamentului
kinetoterapic este obligatorie.
În acest context, cu siguranţă că rezultatele bune raportate de unii după kinetoterapie se
datorează faptului că s-a adresat unei scolioze neevolutive. În absenţa oricărui tratament, o scolioză
evolutivă continuă să se agraveze până la cele mai înaintate vârste.
Concluzionând asupra acestor probleme, Carlioz și Seringe, renumiţi chirurgi ortopezi din Franţa,
spun textual: „Nu există tratament kinetoterapic al scoliozei evolutive. Nici un tratament propus nu a
făcut proba eficacităţii sale, deoarece nici un studiu nu a arătat rezultate pozitive asupra scoliozelor care
au facut proba evolutivităţii lor. În acest cadru, kinetoterapia nu este numai inutilă, dar în aceeași măsură
dăunătoare, căci explică din păcate întârzierea în adoptarea unui tratament eficace”(1,117).
Referitor la kinetoterapie, Jean Dubousset lider mondial necontestat în domeniul scoliozei spune
„personal cred că o activitate fizica și sportivă normală la un copil de vârstă școlară îl scutește de ședinţele
de reeducare care sunt costisitoare pentru familie și societate”(3,2).
În contextul celor arătate, se poate formula întrebarea: dacă kinetoterapia nu are nici o
eficacitate asupra corectării unei curburi evolutive, în ce constă atunci tratamentul unei scolioze?
Răspunsul la această întrebare se regăsește exprimat foarte concis în criteriile lui Stagnara.
Tratamentul ortotic (corset)
În cazul recomandării corsetului, trebuiesc făcute două remarci: corsetul este inutil la copiii a
căror angulaţie este sub 30°, deoarece scolioza poate fi neevolutivă, iar purtarea lui nu este lipsită de
inconveniente funcţionale și psihice. Tratamentul ortotic este considerat eficient atunci când la sfârșitul
creșterii osoase valoarea curburii este de +/- 5° din valoarea iniţială a angulaţiei, cu alte cuvinte corsetul
nu corectează curbura scoliotică ci numai previne agravarea ei(1,117) .

9|Pa ge
 După cum se observă nici tratamentul ortotic nu oferă rezultate spectaculoase, iar în acest caz
de mare importanţă este momentul când acesta este recomandat.
Este de la sine înteles că rezultatele vor fi mult mai bune când corsetul este prescris la un bolnav
cu angulaţie de 30° în comparaţie cu situaţia când se recomandă la valori de 70-80° ale scoliozei după
ani de zile de kinetoterapie.
În practica curentă, necunoașterea acestor fapte duce la situaţii când corsetul este recomandat
la copii cu o coloana absolut dreaptă, cu argumentul că e mai bine să se prevină decât să se trateze sau
situaţii când se recomandă corset după terminarea creșterii, la 18-19 ani, atunci când nu mai are nicio
utilitate.
Corsetul este o modalitate eficientă prin care poate fi stopată evoluţia unei scolioze, cu condiţia
ca acesta să fie purtat 20-22 de ore din 24 ore, orele libere fiind rezervate pentru toaleta corporală și
pentru kinetoterapie.
Orice derogare de la acest orar are drept consecinţă agravarea curburii. La noi în ţară cel mai
utilizat este corsetul Cheneau (fig.15,16).

Fig.15 Fig.16
În rare cazuri, utilizarea corectă a corsetului duce la o ameliorare moderată, cuprinsă între 10 si 20°.
Tratamentul chirurgical
Când valoarea curburii depășește 50° se impune intervenţia chirurgicală prin practicarea unei
operaţii ce vizează stabilizarea și corectarea coloanei vertebrale cu ajutorul unor implante: croșete,
șuruburi și tije imaginate de Yves Cotrel si Jean Dubousset(11.227:10-23). Rezultatele postoperatorii
sunt remarcabile(fig.17,18,19). Vârsta optimă pentru operatie este la 1-2 ani după apariţia pubertăţii,
dar în funcţie de caz se poate face la orice vârstă.

10 | P a g e
 Fig.17 Fig.18 Fig.19

Este de remarcat faptul că implantele nu limitează în mod semnificativ supleţea coloanei(fig.20)

vertebrale și teoretic nu se scot niciodată .
Soluţia chirurgicală trebuie să rămână ca ultima posibilitate terapeutică și să vizeze exclusiv
aspectul funcţional și nu cel estetic cu toate ca uneori operatia corecteaza semnificativ si aspectul
estetic al pacientului(fig.21).

Fig.20 Fig.21

Prejudecăţi legate de scolioză

1. Scolioza nu doare
Principala cauză pentru care un copil se prezintă la consult pentru o afecţiune spinală este
durerea.
Acest simptom poate fi găsit doar la 3% din scoliozele idiopatice. Mary P spune de asemenea:
"De la bun început trebuie reţinut că o scolioză idiopatică nu este dureroasă la copil. În consecinţă toate
scoliozele dureroase trebuiesc suspectate de a nu fi idiopatice"(1,109). De cele mai multe ori cauzele
durerii sunt musculare sau reflexe dureroase din cavitatea toracică, abdominală sau micul bazin.

11 | P a g e
 2. Activitatea fizică nu trebuie suprimată
De o mare importanţă în evoluţia unei scolioze este activitatea fizică indiferent care ar fi aceasta,
inclusiv sportul de performanţă. Persistă în rândul celor care nu cunosc această afecţiune, "grija" de a
nu se accentua curbura scoliotica în timpul efortului.
Dimpotrivă, sportul, mişcarea, determină o creştere a tonusului musculaturii paravertebrale şi
conferă în acelaşi timp flexibilitate coloanei. Mary P. menţionează:” nu există nicio contraindicaţie de a
face sport la un copil cu scolioză idiopatică din contră, toate activităţile fizice trebuie încurajate în funcţie
de alegerea pacientului, oricare ar fi acestea"(1,116). Acelaşi lucru este reiterat şi de Jean Dubousset. În
mod contrar, uneori, regula este de a interzice orele de educaţie fizică situaţie în care hioptonia
instalată ulterior determină accentuarea scoliozei.
3. Înotul şi kinetoterapia ca unice metode de tratament nu au nicio eficacitate într-o scolioză
evolutivă, care depăşeşte 30º
O altă prejudecată foarte larg răspândită este aceea că înotul este tratamentul cel mai indicat în
tratamentul unei scolioze. Acesta poate avea un efect benefic în contextul unei terapii complexe care să
cuprindă şedinţe de kinetoterapie si purtarea de corset după o angulaţie de 30º. Ca unică metodă de
tratament rezultatele sunt de regulă complet nefavorabile. Frecvent se prezintă la un prim consult copii
cu scolioze de 80-100º a căror părinţi sunt nemulţumiţi că după 3-4 ani de înot zilnic, scolioza nu s-a
corectat ci dimpotriva s-a accentuat foarte mult. Exista mulţi copii, înotători de performanţă, cu scolioze
grave deşi de ani de zile practică înotul 4-5 ore pe zi. Greşeala constă în faptul că mulţi consideră înotul
un panaceu, un tratament care de unul singur vindecă orice boală. De altfel, în ultimii ani înotul este
recomandat fără discernământ în platfus, genu varum, genu valgum, pectus carinatum, inegalitate de
membre, distrofii osoase, practic în orice afecţiune ortopedică şi nu numai ortopedică.
În mod paradoxal, iniţial, părinţii sunt foarte mulţumiţi de această recomandare dar ulterior
constată inutilitatea acestui"tratament". Înotul este aproape singurul sport în care piciorul nu se sprijină
pe sol și nu susţine greutatea corpului. Întrun studiu pe un lot de 802 scolioze operate (jianu)s-a
constatat că 63% aveau peste 80° singurul „tratament” efectuat fiind înotul combinat rareori cu
kinetoterapia.
De asemenea kinetoterapia practicată ca metodă unică de tratament într-o scolioză evolutivă nu
are nicio eficacitate dacă nu se asociază cu purtarea de corset după 30º.
4. Sporturile care folosesc o singură mână nu determină sau nu agravează o scolioză
Recomandarea de a interzice aceste sporturi este frecventă dar nu are nicio justificare reală.
Practicarea de sporturi care utilizează o singură mână nu determină niciodată apariţia unei scolioze ci
uneori doar o hipertrofie a musculaturii segmentului de membru toracic respectiv.
Practica infirmă această aserţiune dacă avem în vedere că zeci de mii de copii şi adolescenţi
practică de la vârste foarte mici tenisul de câmp de performanţă, pig-pong, handbal, fac atletism şi
aruncă cu discul, suliţa, greutatea etc.
Niciun studiu nu citează preponderenţa scoliozei în rândul acestor categorii de sportivi.
5. Diagnosticul frecvent de cifoscolioză este un stereotip şi nu este corect.
Frecvent pe biletele de trimitere la consultaţie se menţionează diagnosticul de cifoscolioză. De
regulă în marea majoritate a cazurilor pacienţii cu scolioză, au hipocifoză. Ceea ce se consideră a fi
cifoză este de fapt gibozitatea costală. Un pacient nu poate avea în acelaşi timp şi scolioză (deviaţie a
coloanei în plan frontal) şi cifoză(deviaţie în plan sagital).
6. Scolioza nu trebuie confundată cu atitudinea scoliotică
În practică, destul de des se face confuzie între scolioză şi atitudine scoliotică. Pentru a defini o
scolioză sunt necesare două criterii: deformare de ax a coloanei vertebrale în plan fontal şi rotaţie
vertebrală.

12 | P a g e
 În cazul atitudinii scoliotice copilul îşi poate corecta poziţia corpului şi în acelaşi timp nu are
rotaţie vertebrală. Această poziţie vicioasă nu determină niciodată apariţia unei scolioze reale la copii ce
nu au determinare genetică.
7. O altă dogmă este aceea că dormitul pe un plan dur previne agravarea scoliozei. Afirmaţia
este neadevărată, deoarece deformarea scoliotică fiind în plan frontal, suportul dur în același plan cu
scolioza, nu poate stopa în nici un fel evoluţia bolii.
În concluzie, o dată depistată o scolioză, trebuie tratată conform criterilor lui Stagnara : de la 0 la
30º kinetoterapie, 30º-50º corset asociat cu kinetoterapie, peste 50º, indicaţie chirurgicală.
Necunoașterea acestui protocol terapeutic și depistarea tardivă face ca în România să se
întâlnească cel mai mare număr de scolioze grave deși incidenţa acestei boli nu difera substanţial de la o
ţară la alta.
Bibliografie

1. Carlioz Henri, Seringe Raphaël – Orthopédie du nouveau-né á l'Adolescent – Masson,

Paris, 2002
2. Duparc J. et coll. - Ortho-Pediatrie , SOFCOT 1 – Conférences d'enseignement -Expansion
Scientifique Française, Paris, pg.2
3. Jianu Mihai – Scolioza pediatrică – Pro Editură și Tipografie, 2010, București
4. Jianu Mihai - Elemente de Patologie în Ortopedia Pediatrică, Dinasty Books Proeditură și
Tipografie, 2016, București
5. Penneçot, George-François, Mouliès Domenique - Pathologie orthopédique de l'enfant -
Elsevier Masson 2017
6. Berard J., Kohler R. - Scoliose Idiopatique – Sauramps Medical
7. Dorfmann Henry – Scoliose Idiopathique de l'enfant et de l'adulte – Elsevier, 2004;22-27,
31-35
8. Cheneau J – L'orthese de Munster. Ann Med Phys 1981: 124 : 377-391
9. J.P.Steib, P.Mary, M.Jianu, J.M.Vital, F.Vadier, O.Gill, P.Moreno, „ARGOS Spine News”, Oct.
2002, Paris. - State of the art in the in situ contouring technique: retrospective
multicenter evaluation.
10. Cobb J. - Instructional Course Lecture.Outline for study for scoliosis, Edwards J.W. ,1948,
Vol V
11. Cotrel Y., Dubousset J., Guillaumat M.- Nouvelle instrumentation pour la chirurgie du
rachis, - Clin.Orthop.1988;227:10-23
12. Dimeglio A. - Growth of the spine before the age of 5 years – J. Ped. Orthop., 1993,part
B, 102-107
13. Dubousset J., - Premier éxamen d'un enfant scoliotique, Orthopédie 1 SOFCOT
14. Duval- Beaupère G., Dubousset J., Queneau P., Grissiord A. - A unique theory on the
course of scoliosis – Presse Med. 1970;1141-1146
15. Jianu M.- Tratamentul scoliozei la copil si adolescent, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti,
2001
16. Nash C., Moe J. - A study of vertebral rotation, - J. Bone Joint Surg. 1969;51:223-228
17. Risser J.C. - Iliacapophysis, an invaluable sign management of scoliosis – Clin.
Orthop.1958,11:111-119
18. Penneçot Georges-François, Mouliès Dominique – Pathologie orthopédique de l'enfant-
Elsevier Masson, 2017

13 | P a g e