DREPTUL ANTI-MONOPOL

Scopul si obiectivele dreptului anti-monopol

Scopul dreptului anti-monopol il reprezinta mentinerea si protejarea libertatii de concurenta pe

pietele relevante. Din aceasta perspectiva, dreptul anti-monopol este un instrument in pastrarea unui
echilibru intre cerere si oferta pe piata relevanta.
Obiectivul dreptului anti-monopol este stabilirea unui cadru legal (grup de reguli) care
consacra limitele in care se poate duce lupta de concurenta si sanctionarea celor care incalca aceste
reguli (adica, aduc restrangeri concurentei).
Factorul economic cel mai mult utilizat in aprecierea modului in care sunt atinse scopul si
obiectivele dreptului anti-monopol este pretul produsului/ serviciului analizat.
Legea nr. 21/ 1996 (legea concurentei) nu reglementeaza toate actele care pot aduce atingere
concurentei, ci numai pe acelea care afecteaza piata in ansamblul ei. Aceste acte vor fi numite practici
restrictive de concurenta sau fapte monopoliste, spre a le deosebi de practicile de concurenta neloiala,
reglementate prin Legea nr. 11/ 1991. Ambele categorii de practici sunt contrare uzantelor comerciale
cinstite si aduc atingere concurentei normale intre agentii economici. Dar, in timp ce practicile
restrictive de concurenta aduc atingere pietei in intregul ei (adica, afecteaza un numar nedeterminat de
agenti economici de pe acea piata), practicile de concurenta neloiala sunt intotdeauna indreptate
impotriva unuia sau unor agenti economici determinati (urmaresc sa elimine un rival de pe piata prin
acapararea ilicita a clientelei acestuia).
Monopolul desemneaza acea intreprindere a carei pozitie pe piata relevanta este suficienta de
puternica, astfel incat sa isi stabileasca propriul comportament pe piata fara ca deciziile sale sa fie
conditionate de comportamentul concurentilor sau al consumatorilor de pe acea piata.
Oligopolul este o modalitate de a descrie o structura a pietei relevante, caracterizata prin
existenta unui numar redus de intreprinderi cu putere mare de piata, nici unul din ei nefiind in situatia
de a domina piata, al caror comportament pe piata este influentat de comportamentul oricareia din
marile intreprinderi concurente, dar nu este influentat de reactiile si comportamentul micilor
intreprinderi existente pe acea piata.
Monopolul de stat reprezinta o interdictie legislativa de a savarsi o activitate de natura celei
monopolizate, fara a avea autorizarea prealabila a autoritatii publice. Monopolul de stat se poate crea
numai prin lege. Din reglementarea legii nu rezulta ca o activitate constituind monopol de stat trebuie
exercitata numai de un singur agent economic, Ministerul Finantelor putand acorda licente de
exploatare a aceleiasi activitati mai multor agenti economici.

FORME DE PRACTICI MONOPOLISTE

Acestea sunt: intelegerile monopoliste, concentrarile economice excesive si abuzul de pozitie
dominanta.

1. Intelegerile monopoliste
1
 Intelegerile monopoliste afecteaza concurenta normala pe piata atunci cand cel care le
savarseste are deja o anumita putere economica. In mod exceptional, legea considera ca unele practici
sunt atat de nocive, incat ele trebuie sanctionate indiferent de puterea economica a autorilor lor .
Intelegerile monopoliste pot fi definite ca fiind acele manifestari de vointa colectiva ale unor
intreprinderi, suficient de independente unele in raport cu altele spre a putea decide autonom
comportamentul lor pe piata, manifestari de vointa care au ca obiect sau efect impiedicarea,
restrangerea sau denaturarea concurentei pe piata relevanta.
Legea clasifica intelegerile monopoliste in: acorduri propriu-zise, decizii ale asociaţiilor de
intreprinderi si practici concertate.
O alta clasificare este data de nivelul economic unde se formeaza intelegerea monopolista:
- intelegeri orizontale (pe acelasi nivel al circuitului economic, de ex. intre producatorii de
betoane; sunt in general prezumate ca fiind contrare concurentei normale, deoarece intreprinderile
participante sunt concurenti directi pe aceeasi piata relevanta) si
- intelegeri verticale (pe nivele diferite ale circuitului economic, de ex., intre o rafinarie si
distribuitorii de benzina; acestea nu sunt considerate, in principiu, nocive pentru concurenta si pentru
consumatori).
Elementele constitutive ale unei intelegeri monopoliste sunt:
1. Existenta unei manifestari de vointa colectiva
Aceasta manifestare de vointa se analizeaza la nivelul fiecarei intreprinderi (intrucat fiecare
intreprindere participa la formarea vointei colective).
Nu este necesar ca fiecare intreprindere sa participe la elaborarea intelegerii monopoliste, este
suficient daca ulterior o pune in aplicare, pentru a fi considerata parte la intelegerea respectiva.
2. Autonomia decizionala a participantilor
Fiecare participant la intelegerea monopolista trebuie sa se bucure de libertate de decizie in
ceea ce priveste comportamentul sau economic.
Este posibil ca uneori sa existe o dispozitie legala care restrange autonomia decizionala, astfel
incat intreprinderile sunt obligate sa participe la intelegerea monopolista. Dar nu orice dispozitie
legala este avuta in vedere, ci numai una 1) imperativa (care este obligatorie pentru intreprinderile
vizate), 2)care exclude libertatea marginala de decizie a intreprinderilor respective (obligatia de a
incheia intelegerea monopolista revine intregii piete pe care opereaza acele intreprinderi, nu numai
unei parti a ei) si 3)care creeaza o legatura de cauzalitate directa intre acea dispozitie legala si
intelegerea monopolista (trebuie sa existe un text de lege care sa impuna, expres sau implicit, dar fara
nici un dubiu, realizarea intelegerii monopoliste).
Daca exista un segment al pietei relevante unde intreprinderile pot concura in mod neingradit,
dar acestea extind efectele intelegerii monopoliste si asupra acelui segment, atunci pentru acel segment
devin aplicabile sanctiunile legale.
Daca exista o situatie de dependenta economica a unor participanti la intelegerea monopolista
fata de alti participanti sau fata de intreprinderile care nu participa la intelegerea monopolista, cel aflat

2
in situatie de dependenta nu va fi sanctionat pentru participarea la intelegerea monopolista, in schimb
va fi sanctionata intreprinderea care a exercitat controlul asupra sa.

Legea interzice in mod expres orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de
întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori
denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de
tranzacţionare;

b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând

astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte.

Legea nr. 21/ 1996 stabileste si exceptii de la aplicarea interdictiilor referitoare la intelegerile
monopoliste, prevăzând că această interdicţie nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri
între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor
concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:

a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea

progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător
celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;

b)impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea
acestor obiective;

c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a

pieţei produselor în cauză.

Nu orice intelegere monopolista este sanctionabila, ci numai una care afecteaza concurenta in
mod semnificativ. Legea stabileste ca afectarea este semnificativa :
a) în cazul în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţile la o înţelegere depăşeşte 10%
pe pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care
sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali, pe una dintre aceste pieţe;

b) în cazul în care cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la o înţelegere depăşeşte 15% pe
pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care nu
sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali, pe niciuna dintre aceste pieţe;

c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înţelegere între concurenţi sau
între neconcurenţi, se aplică pragul de 10%.

3
 Atunci când pe o piaţă relevantă concurenţa este restrânsă de efectul cumulativ al unor
înţelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii încheiate cu diferiţi furnizori sau distribuitori, pragurile
sunt reduse la 5%, atât pentru înţelegerile încheiate între concurenţi, cât şi pentru cele încheiate între
neconcurenţi. Prin exceptie, legea considera ca unele acorduri care contin restrictii grave sunt atat
de daunatoare, incat trebuie sanctionate indiferent de cotele de piaţă deţinute In acest sens, se au in
vedere acordurile dintre concurenţi, respective restricţiile care, în mod direct sau indirect, izolat ori în
combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect:

1. fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi;

2. limitarea producţiei sau a vânzărilor;

3. împărţirea pieţelor sau a clienţilor.

Forme de intelegeri monopoliste

(1) Acorduri propriu-zise

Reprezinta conventii bi sau multilaterale care pot imbraca o mare varietate de forme (contracte de
licenta, vanzare-cumparare, locatiune, distributie exclusiva, contracte de asociere, de specializare, de
franciza, etc.) fara a fi necesar ca respectiva conventie sa creeze legaturi de asociere intre participanti.
Prin respectivele acorduri se nasc drepturi si obligatii intre parti.
In cadrul acordurilor propriu-zise se pot include si cele privind constituirea unei filiale comune,
dar numai daca in urma acordului respectiv intreprinderile participante nu isi pierd independenta
economica (in cazul in care isi pierd independenta, este vorba de o concentrare economica).

(2)Deciziile luate de asociatiile de intreprinderi

Deciziile asociatiilor de intreprinderi sunt manifestari de vointa colectiva ale membrilor unei
grupari de intreprinderi. In cadrul asociatiei, fiecare participant isi pastreaza independenta, nu se poate
vorbi de un control comun. Nu este necesar ca asociatia sa aiba personalitate juridica.
Astfel de decizii sunt cele adoptate in cursul activitatii curente de catre organul competent al
asociatiei, decizii ce pot imbraca forma de circulare, directive, regulamente, etc. si care sunt aplicate
efectiv de asociati.

(3)Practici concertate

Presupun o comportare similara si coordonata a unor intreprinderi, realizata in mod voit, dar
fara a se baza pe un acord intre acestea, substituind cu buna stiinta riscurilor concurentei pe cele ale
cooperarii intre acele intreprinderi, cooperare ce nu se justifica tinand cont de conditiile normale ale
pietei in cauza.
Pentru existenta unei practici concertate trebuie intrunite in acelasi timp un element subiectiv
si unul obiectiv. Elementul obiectiv consta in existenta, la un moment dat, a unui comportament

4
similar si coordonat al intreprinderilor in cauza. In ce priveşte elementul subiectiv, acesta are in
vedere faptul că fiecare intreprindere se comporta in modul respectiv deoarece urmareste atingerea
unui obiectiv comun cu al celorlalti: impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei. Fiind
vorba despre un element subiectiv, acesta este mai dificil de dovedit.

Abuzul de pozitie dominanta

Titularul pozitiei dominante poate fi atat o întreprindere, cat si un grup de întreprinderi.

a) Notiunea de "pozitie dominanta"

Art. 6 alin. 3 din Legea 21/1996 prevede că se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe
întreprinderi se află în poziţie dominantă, în situaţia în care cota sau cotele cumulate pe piaţa
relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depăşesc 40%.

b) Notiunea de "abuz" de pozitie dominanta

Legea 21/ 1996 nu sanctioneaza pozitia dominanta prin ea insasi, ci numai abuzul ei.
Nu exista o definitie legala a abuzului de pozitie dominanta. In principiu, exista abuz in cazul
in care titularul pozitiei dominante recurge la practici ce au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea
concurentei pe piata relevanta.
Legea enumeră exemplificativ câteva practici abuzive, care pot consta în special în :
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare sau
a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori ori beneficiari;

b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;

c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,

provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurenţial;

d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare

care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor
contracte;

Din punct de vedere economic, este evident ca practicile monopoliste se rasfrang negativ si asupra
consumatorilor. Insa aceasta prejudiciere este numai indirecta si rezulta din atingerile aduse
concurentei dintre intreprinderi. (afectarea concurentei inseamna ca aceştia nu mai sunt capabili sa
ofere consumatorilor produse la preturi atractive sau pur si simplu se ingusteaza sfera de alegere a
consumatorilor).

Corelatia intre abuzul de pozitie dominanta si intelegerile monopoliste

5
 In principiu, se considera ca daca acelasi fapt poata fi calificat atat ca intelegere monopolista, cat
si ca abuz de pozitie dominanta, nu pot fi aplicate simultan ambele categorii de sanctiuni. Totusi,
organul de supraveghere poate aplica pe oricare din ele, in functie de caracterizarea pe care a dat-o
practicii respective.
În cazul in care o întreprindere ajunge la o pozitie dominanta pe baza unor intelegeri monopoliste
si ulterior abuzeaza de pozitia dominanta, atunci ea poate fi sanctionata atat pentru abuz de pozitie
dominanta, cat si pentru participare la intelegeri monopoliste.
De asemenea, in principiu nu este sanctionabila o intelegere intre întreprinderi concurente care,
nici la data incheierii sale si nici ulterior, nu afecteaza semnificativ concurenta si care duce in timp la
dobandirea unei pozitii dominante. Daca insa, dupa dobandirea pozitiei dominante, concurenta este
afectata semnificativ prin practicile acelor agenti economici desfasurate pe baza unei noi intelegeri
(sau a intelegerii initiale), atunci intelegerea in cauza va deveni ilicita si va sanctionata ca o intelegere
monopolista
Concentrarea economica excesiva
In cazul concentrarii economice excesive are loc o analiza a organului de supraveghere in lipsa
savarsirii unui fapt monopolist si in ideea prevenirii unui asemenea fapt in viitor. In acest caz
prevaleaza caracterul preventiv al dreptului concurentei si nu cel sanctionator, Consiliul Concurentei
urmarind sa impiedice aparitia unei pozitii dominante care afecteaza sau poate afecta semnificativ
concurenta pe piata relevanta.
Organul de supraveghere (Consiliul Concurentei) nu interzice concentrarile economice care nu sunt
excesive, acestea sunt interzise numai daca la momentul constituirii lor prezinta un caracter excesiv.
Ulterior momentului constituirii si dupa ce au fost acceptate de organul de supraveghere, acestea sunt
analizate din punct de vedere al caracterului excesiv al puterii lor numai in contextul anchetarii
abuzului de pozitie dominanta.
Notiunea de concentrare economica
Reprezinta operatiunea prin care doua sau mai multe intreprinderi se grupeaza fie intr-o singura
intreprindere, fie sub un control unic sau comun, ori prin care o persoana sau grup de persoane
dobandeste controlul asupra uneia sau mai multor intreprinderi.
Esential pentru existenta unei concentrari economice este controlul, prin care se inţelege puterea de a
determina, in mod direct sau indirect, managementul si politica de afaceri a unui comerciant. Datorita
existentei controlului, intreprinderile participante la concentrare formeaza un grup de intreprinderi. 2

6
Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare în parte ori luate
împreună şi ţinând seama de circumstanţele de fapt sau de drept, conferă posibilitatea de a exercita o
influenţă determinantă asupra unei întreprinderi, în special prin:
a) drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi din activele unei
întreprinderi;
b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra structurii întreprinderii, votului
sau deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi.
Controlul este dobândit de către persoana sau persoanele ori de către întreprinderile care:
a) sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor respective,
b) nu sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor, dar au puterea de a exercita influenţa
determinantă conferită de acestea.
Legea prevede că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului
rezultă în urma:
a) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părţi ale unor întreprinderi;
sau
b) dobândirii, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puţin o întreprindere ori
de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziţionarea de valori mobiliare sau de active, fie
prin contract ori prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor
întreprinderi sau părţi ale acestora.
În măsura în care crearea unei societăţi în comun, reprezentând o concentrare economica, are ca obiect
sau efect coordonarea comportamentului concurenţial al întreprinderilor rămase independente, o astfel
de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile prevăzute de Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene, pentru a se stabili dacă operaţiunea este sau nu compatibilă cu un mediu
concurenţial normal.
La realizarea acestei evaluări, Consiliul Concurenţei ia în considerare, în special, următoarele criterii:
a) dacă două sau mai multe societăţi-mamă reţin, într-o măsură semnificativă, activităţile de pe
aceeaşi piaţă ca şi societatea în comun ori de pe o piaţă situată în amonte sau în aval faţă de cea a
societăţii în comun ori pe o piaţă vecină aflată în strânsă legătură cu această piaţă;
b) dacă prin coordonarea care reprezintă consecinţa directă a creării societăţii în comun întreprinderile
implicate au posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor sau a
serviciilor în cauză.
Legea prevede că nu constituie operaţiuni de concentrare economică situaţiile în care:
a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre judecătorească sau
de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare
de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă procedură similară;
b) instituţiile de credit sau alte instituţii financiare ori societăţile de asigurări ale căror activităţi
obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora
deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revânzării, cu
condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a
determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză sau cu condiţia să îşi exercite aceste
drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a întreprinderii în cauză sau a
activelor acesteia ori a cesionării valorilor mobiliare în cauză şi ca cesiunea să aibă loc în termen de un
an de la data achiziţiei; Consiliul Concurenţei poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care
respectivele instituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în
termenul stabilit;
c) controlul este dobândit de o întreprindere al cărei obiect unic de activitate este de a achiziţiona
participaţii la alte întreprinderi, de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a se implica
direct sau indirect în gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere
drepturilor pe care întreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot
legate de participaţiile deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor
organelor de conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar pentru a
menţine valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau indirect,
comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;

7
d) întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de
restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.

Sunt interzise concentrările economice care pot ridica obstacole semnificative în calea concurenţei
efective pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării
unei poziţii dominante.
Nu orice concentrare economica are efecte anti-concurentiale, ci numai una excesiva. Se considera ca
subzista caracterul excesiv al operaţiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri
cumulată a întreprinderilor implicate în operaţiune depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi
când cel puţin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte,
o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculează
la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a exerciţiului
financiar din anul anterior realizării operaţiunii.
Aceste praguri valorice pot fi modificate prin hotărâre a Plenului Consiliului Concurenţei, care se pune
în aplicare prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, după obţinerea avizului Ministerului
pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice aratate trebuie notificate Consiliului
Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, după anunţarea ofertei publice
sau după preluarea pachetului de control.
Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie
notificate de către fiecare dintre părţile implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie înaintată
de către persoana, întreprinderea sau întreprinderile care dobândesc controlul asupra uneia sau mai
multor întreprinderi ori asupra unor părţi ale acestora.

Este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi
înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de
Consiliul Concurenţei

Raspunderea civila pentru faptele monopoliste

Ca si in cazul altor fapte prin care se incalca dispozitii legale, si in dreptul concurentei sanctiunile
civile cel mai frecvente sunt raspunderea civila si constatarea nulitatii actelor juridice.
Nulitatea actelor juridice prin care se incalca dispozitiile Legii nr. 21/ 1996 este o nulitate expresa,
prevăzută de lege. Nulitatile invocate in baza Legii nr. 21/ 1996 sunt nulitati absolute.
Desi obligatiile care se nasc intre agentii economici concurenti in legatura cu savarsirea unor fapte
antimonopoliste au o natura comerciala , indiferent ca sunt obligatii delictuale sau contractuale, totusi
nu exista reglementari speciale in legislatia comerciala privind raspunderea civila a comerciantilor si
nici doctrina nu a dezvoltat o teorie separata a raspunderii civile in materie comerciala, astfel ca
elementele raspunderii civile sunt cele prevazute de Codul civil, cum sunt ele analizate in cadrul
teoriei generale a obligatiilor civile.
O actiune civila in raspundere indreptata impotriva intreprinderii monopoliste poate indeplini si un
rol important in prevenirea repetarii unor fapte monopoliste.

O asemenea actiune in raspundere civila isi gaseste temeiul in textul Legii nr. 21/ 1996. Conform art.
66, persoanele care au suferit un prejudiciu ca urmare a savarsirii unei practici monopoliste au drept
la actiune pentru repararea integrala a prejudiciului, independent de sanctiunile administrative si
penale aplicate in baza Legii nr. 21/ 1996.
Prin actele sale ilicite agentul monopolist incalca un drept al fiecarui concurent al sau protejat prin
lege, dreptul la clientela. Acesta urmareste sa dobandeasca o cota mai mare din piata relevanta, ceea ce
presupune atragerea unei parti din clientela celorlalti concurenti. Sanctiunile de drept public,
administrative si penale, cuprinse in legislatia anti-monopol au drept scop restabilirea echilibrului
pietei, eliminarea barierelor in calea liberei concurente ridicate de agentul monopolist. Ele nu au ca

8
obiect acoperirea prejudiciilor suferite de intreprinderile concurente. Exista insă si posibilitatea
concurentilor lezati de a-si acoperi prejudiciile suferite datorita acestei incalcari.
O asemenea actiune este o actiune in raspundere civila.
Cel mai adesea un agent monopolist care incalca legislatia anti-monopol va raspunde delictual, fara a
exclude insa posibilitatea existentei in anumite cazuri si a unei raspunderi civile contractuale. Desi art.
66 nu reglementeaza o forma de raspundere civila derogatorie de la cea existenta in Codul civil,
datorita specificului raporturilor juridice generate de savarsirea unui fapt monopolist, raspunderea
civila in acest caz are unele particularitati fata de reglementarea generala din Codul civil, ceea ce
creeaza un regim special de raspundere.
Subiectele raportului juridic de raspundere civila in cazul faptelor monopoliste
In ceea ce priveste subiectul activ al raportului juridic, acesta este intreprinderea monopolista.
Termenul de “intreprindere monopolista” este un termen generic, prin care se desemneaza atat
detinatorul unei pozitii dominante pe piata relevanta, cat si grupul de agenti economici participanti la o
intelegere monopolista.
In ce priveşte subiectele pasive ale raportului juridic generat de faptul monopolist, aici se includ
intreprinderile concurente.
Elementele raspunderii civile in cazul in care faptul monopolist are caracter delictual
Elementele raspunderii civile a intreprinderii monopoliste pentru faptele sale delictuale savarsite
impotriva concurentilor sunt aceleasi ca in cazul raspunderii civile delictuale: existenta unui
prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si
prejudiciu si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul.

In ceea ce priveste prejudiciul, acesta poate fi actual sau viitor (un prejudiciu care nu s-a produs la
data acordarii despagubirii, dar este sigur ca se va produce). Atat prejudiciul actual, cat si cel viitor
sunt certe, asadar sunt susceptibile de evaluare. Caracterul cert al prejudiciului este o conditie
obligatorie pentru existenta raspunderii civile in dreptul comun, ceea ce exclude posibilitatea
acordarii de despagubiri atunci cand prejudiciul este eventual (acel prejudiciu a carui producere este
numai ipotetica, ceea ce face ca el sa nu fie susceptibil de evaluare atat timp cat nu s-a produs sau nu
exista elemente certe privind producerea sa in viitor).
Este aplicabil principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat printr-un fapt monopolist. Astfel,
trebuie acoperite atat prejudiciul efectiv suferit, cat si beneficiul nerealizat de victima, atat prejudiciul
previzibil, cat si cel imprevizibil la data savarsirii faptei monopoliste. Nu se repara insa decat daunele
cauzate in mod direct de fapta monopolista, nu si daunele indirecte.
In legatura cu fapta ilicita, nu sunt abordari diferite fata de cele din doctrina de drept civil.
Ca si in dreptul comun, prin fapta ilicita monopolista se incalca atat norme legale, cat si drepturi si
interese subiective ale intreprinderilor concurente.
Referitor la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, ele sunt valabile numai in cazul intelegerilor
monopoliste, fiind exclusa posibilitatea existentei lor in privinta abuzului de pozitie dominanta. In
cazul intelegerilor monopoliste, spre deosebire de dreptul comun, legitima aparare si starea de
necesitate nu pot justifica savarsirea unei practici monopoliste.
In privinta legaturii de cauzalitate intre fapta monopolista si prejudiciu, sunt valabile consideratiile din
materia teoriei generale a obligaţiilor.

In ceea ce priveşte vinovatia intreprinderii monopoliste care a cauzat prejudiciul, exista o prezumtie de
vinovatie a autorului faptei. Simpla intrunire a elementelor materiale ale faptei monopoliste este
suficienta pentru a antrena prezumtia de vinovatie a autorului faptului monopolist. Intreprinderea
monopolista se poate apara, numai prin invocarea unor vicii de consimtamant (in cazul intelegerilor
monopoliste), precum si prin invocarea exercitarii unui control economic asupra sa care il lipseste de
capacitatea de a lua decizii economice in mod autonom.

9
 FAPTELE DE CONCURENTA NELOIALA
Caracterul neloial al actiunii presupune incalcarea unor reguli de comportament economic,
independent de existenta unei forme de vinovatie.
Incalcarea regulilor de conduita economica reflecta un comportament contrar bunei-credinte.
Nu exista un drept exclusiv al comerciantului asupra propriei clientele. Atragerea acestei clientele de
catre un alt comerciant este licita atat timp cat ea nu este însoţită de acte de concurenta neloiala.
Deturnarea clientelei este pana la un punct un rezultat al jocului cererii ofertei, dar libertatea
concurentei nu poate fi fara limite.
Legea 11/ 1991 diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de gravitatea lor. Legea 11/ 1991
enumera fapte de concurenta neloiala, dar enumerarea este exemplificativa.
Pentru determinarea existentei unui fapt de concurenta neloiala trebuie pornit intodeauna de la
definitia generala a acestuia din art. 2 si anume faptul de concurenta neloiala este orice act sau fapt
contrar uzantelor “cinstite” in activitatea comerciala.
Clasificarea faptelor de concurenta neloiala
I confuzia in detrimentul concurentului lezat
II denigrarea in detrimentul concurentului lezat
III actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente
IV mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a clientelei).
I. CONFUZIA
Confuzia este una dintre cele mai vechi si mai frecvente fapte de concurenta neloiala.
În sistemul nostru cunoaste sanctiunile cele mai severe (in Legea 11/ 1991, aceste fapte sunt
considerate infractiuni).
Concurenta loiala obliga un comerciant sa isi identifice produsele, însă el nu poate utiliza mijloace de
identificare care sa creeze confuzie in randul clientelei intre intreprinderile concurente sau intre
produsele acestora.
In general, confuzia rezulta din imitarea semnelor de identificare in jurul carora se raliaza clientela
(nume comercial, emblema, publicitate) sau din imitarea produselor concurente.
Nu intotdeauna este necesara imitatia, este suficienta si o simpla asemanare pentru a avea confuzie.
Pentru a exista concurenta neloiala sub forma confuziei, este necesar ca autorul si victima sa se afle in
concurenta directa, adresandu-se aceleiasi clientele comune. Pentru a determina daca exista
confuzie, judecatorul va avea în vedere un client –standard, cu o vigilenta si atentie medii.

Prin confuzie înţelegem actul de concurenta neloiala ce consta in disimularea credibila a propriei
activitati a autorului sub aparenta unor semne distinctive fie ale concurentului lezat, fie ale unui
colectiv bine determinat de concurenti.
Are de cele mai multe ori ca obiect marcile de fabrica, comert, serviciu, dar si alte semne distinctive
care nu sunt protejate ca drepturi de proprietate industriala.
Confuzia se creeaza fie cu privire la intreprinderea comerciala a concurentului lezat, fie cu privire la
produsele sale.
Elementele definitorii ale confuziei:
a) material – consta in crearea artificiala de identitate sau de similitudine cu concurentul lezat, prin
diverse instrumente (imitatie, falsificare, alte tehnici inducere in eroare). O simpla asemanare intre
subiectul activ si cel pasiv al raportului de concurenta nu este suficienta daca asemanarea este datorata
naturii produsului/ serviciului in cauza.
b) intentional – credibilitatea confuziei in mintea clientului.
Credibilitatea este definita in functie de 4 criterii:
- un anumit standard de referinta, respectiv consumatorul cu atentie medie si cu pregatire intelectuala
medie;
- sfera consumatorilor afectati (depinde de natura produsului sau serviciului);
- criteriul procentual – se tine seama de un lot de consumatori sau clienti considerabil, incluzand si
consumatorii eventuali. In practica, se fac testari de piata ce se adreseaza la peste 50% din
consumatorii efectivi si potentiali ai produsului sau serviciului care au legatura cu intreprinderea care
face obiectul confuziei;
10
- natura semnului distinctiv sau gradul de distinctivitate. Cu cat semnul distinctiv este mai puternic, cu
atat faptele care creeaza confuzie in legatura cu el sunt mai usor de detectat si sunt sanctionate, iar cu
cat semnul distinctiv este mai slab, cu atat este mai greu de sanctionat fapta de confuzie in legatura cu
acel semn. In cazul in care marca puternică, prin folosire frecventa intra in limbajul comun (ex.
Xerox), nu mai putem vorbi de confuzie in cazul in care se foloseste ca substantiv comun, cu conditia
ca sa nu fie alaturat acest substantiv –ca denumire pentru identificare- produselor unui concurent.
Clasificari ale confuziei:
a) dupa forma
- similitudini (confuzie imitativa) – elementul material consta in imitarea sau falsificarea elementelor
de identificare a concurentului. Ex. imitarea servila a aranjamentului unei vitrine apropiate de catre un
concurent, dvd-uri “pirat”, etc.
- rataşare parazitară (confuzie relationista) – elementul material consta in exploatarea de catre autorul
confuziei a popularitatii concurentului lezat prin referire abuziva la acesta sau la produsele ori
serviciile sale. Ea dă impresia existentei unei legaturi intre cei doi concurenti.
Modalitati de ratasare (de referire la concurentul lezat):
- subiectul activ foloseste calitatea de fost salariat, fost actionar al concurentului lezat pentru a se
prezenta in fata clientelei ;

- subiectul activ prezinta produsele sale prin referire la calitatea unor produse cunoscute ale unui
concurent, fara insa a avea permisiunea acelui concurent. De ex. parfum « dupa » Guerlain, posete
“gen” Gucci.
- rataşare functionala (are in vedere destinatia produselor) – nu are intotdeauna la baza un raport de
concurenta directa intre cei doi agenţi economici. Se intalneste in materie de piese accesorii sau de
schimb (piesele respective pot fi utilizate la produsele altor firme universal cunoscute). Nu se
sancţionează daca nu conduce in eroare clientul cu privire la provenienta acelor piese (daca originea
pieselor de schimb reiese din comunicarea adresata clientilor) si daca rataşarea este absolut necesara.
Imitarea, copia servila creeaza indirect un risc de confuzie a carui gravitate rezida fie in faptul ca se
profita de notorietatea si eforturile victimei, fie ca aduce atingere reputatiei produsului imitat datorita
calitatii mediocre a produsele care imita, fie in profitul suplimentar obtinut de autor, fie in vointa
acestuia de a obtine un avantaj si a dobandi in mod fraudulos o parte din piata1.
b) dupa obiect
- imitarea sau falsificare semnelor distinctive folosite in raportul de concurenta (marci, embleme,
nume comerciale, etc.).
Prin imitarea semnelor distinctive prin fapta de confuzie, consumatorul este posibil sa se insele asupra
identitatii agentului economic caruia i se adreseaza (clientul confunda concurentii). Similitudinea
trebuie sa fie suficienta pentru a antrena un risc de confuzie.
Cat priveste imitarea emblemei, ea poate face obiectul confuziei daca denumirea este specifica si nu
generica. Din acest punct de vedere, prioritatea de folosinta asigura dreptul unui comerciant de a
impiedica alt comerciant sa foloseasca aceeasi emblema pentru un comert asemanator. In functie de
natura comertului si notorietatea emblemei, protectia se poate intinde asupra unui cartier sau oras sau
pe intreg teritoriul national. Exista concurenta neloiala numai daca utilizarea emblemei creeaza
confuzie intre doua intreprinderi de acelasi gen, adresandu-se aceleiasi categorii de clienti.
Asemanarea trebuie sa fie suficienta pentru a antrena confuzia unui client mediu. Daca emblema este
insa notorie, atunci imitarea ei poate fi sanctionata in concurenta neloiala in lipsa unei clientele
comune, insa nu pentru confuzie, ci pentru ratasare parazitara. Protectia emblemei se realizeaza numai
prin actiunea in concurenta neloiala si de regula are o raza teritoriala locala.
Cat priveste numele comercial (firma), exista unele asemanari cu marca, in sensul ca ambele sunt
semne distinctive care contribuie la ralierea clientelei unui agent economic. Insa marca desemneaza
originea unui produs sau serviciu, in timp ce firma este denumirea sub care un comerciant isi exercita
comertul. Protectia lor se realizeaza prin tehnici diferite. Incalcarea marcii se sanctioneaza prin
actiunea in contrafacere, in timp ce incalcarea firmei se sanctioneaza prin actiunea in concurenta
neloiala. Un agent economic este liber sa isi aleaga firma pentru a se individualiza, sub conditia de a
nu aduce atingere drepturilor dobandite ale altora.

11
Uzurparea sau alta atingere adusa numelui comercial se poate face prin reproducere pur si simplu sau
prin imitatie (ca modalitati concrete, ele pot consta in prin folosirea numelui altuia pe hartii
comerciale, facturi, publicitate, prospecte, camioane care livreaza marfa, etc.).

DENIGRAREA
Denigrarea reprezintă fapta de concurenta neloiala ce consta in raspandirea de catre un agent
economic, in public, de afirmatii depreciative sau comparative împotriva reputatiei pe piata agentului
economic lezat, in scop de discreditare a acestuia (discreditarea priveste reputatia agentului lezat si/sau
a produselor sale).
Critica este permisa daca este obiectiva, neutra si daca nu este facuta in scopul de a promova interesele
unui concurent in dauna concurentului criticat. Exista un drept la libera critica, ce trebuie insa exercitat
in anumite limite. Critica nu trebuie sa fie excesiva sau abuziva.
Denigrarea trebuie distinsa si de calomnie. In materie de denigrare, nu se admite proba veritatii. Astfel,
aprecierile negative asupra unui concurent, exacte fiind, pot fi considerate denigratoare, datorita lipsei
lor de obiectivitate.
Deosebirea intre denigrare si informare: informarea trebuie sa fie obiectiva, in scopul de a asigura
transparenta pietei. Informarea se realizeaza in principal sub forma testărilor de marfuri.
Testarile de marfuri au un caracter denigrator daca informarea privind rezultatele lor se face numai in
sens negativ, fara a arata si calitatile marfii descoperite in urma testarii. Pentru a nu a fi asimilate
denigrarii, testarile de marfuri trebuie sa fie facute de experti independenti, impartiali, foarte calificati,
testarea sa fie obiectiva iar metodele si rezultatele publicate sa fie exacte.
Denigrarea poate purta asupra persoanei concurentului, asupra intreprinderii sale (in practica este
dificil sa diferentiezi intre denigrarea persoanei si denigrarea intreprinderii sale), asupra produselor si
serviciilor concurente.
Cel mai frecvent este atacata reputatia concurentului lezat, prin referiri in scop de discreditare la
nationalitatea, religia sau opiniile politice ale concurentului, la (in)competenta sa profesionala sau
onorabilitatea sa, prin afirmatii pesimiste la situatia economica sau creditul comercial al concurentului.
Elementele denigrarii
a) actiunea de denigrare sa favorizeze activitatea comerciala a autorului denigrarii. Este totusi posibil
ca actiunea de denigrare sa nu favorizeze pe moment pe autorul ei, dar sa aiba potentialul de a-l
favoriza pe termen mediu sau lung;
b) agentul economic denigrat trebuie sa fie suficient individualizat (chiar daca nu este nominalizat). Se
considera ca exista suficienta individualizare si atunci cand exista un numar limitat de concurenti care
pot fi lesne delimitati de persoana care recepteaza afirmatia denigratoare. Cand denigrarea este
colectiva si vizeaza un numar mare de concurenti, nu poate fi sanctionata decat daca cuprinde o critica
excesiva si neonesta.

12
In unele cazuri este necesar sa fie individualizat si produsul criticat.
c) credibilitatea denigrarii – credibilitatea depinde de subiectul caruia ii este adresata afirmatia (se
foloseste acelasi standard al consumatorului mediu ca cel analizat la confuzie) dar este independenta
de veridicitatea continutului afirmatiei.
d) publicitatea denigrarii (afirmatia denigratoare trebuie facuta public, altfel nu avem denigrare) –
depinde de nr. de destinatari ai afirmatiei denigratoare. Important este cate persoane ar putea recepta
mesajul denigrator. Comunicarile confidentiale ale comerciantului catre subordonatii sai prin care se
refera la concurenta sunt licite chiar daca in continutul lor sunt denigratoare, cu conditia ca autorul
comunicarii sa creada in adevarul afirmatiilor sale. Daca aceste comunicari sunt dezvaluite publicului
de autorul lor, fapta este sanctionata ca un act de denigrare (fapta ar putea fi sanctionata ca denigrare,
chiar daca autorul a facut o comunicare confidentiala, dar stia sau in mod rezonabil trebuia sa stie ca
ascultatorii sai vor dezvalui aceasta comunicare in public).
Obiectul denigrarii il poate constitui nu numai o persoana (intreprindere), cat si un produsele sau
serviciile unui agent economic (acesta fiind de fapt cazul cel mai frecvent in practica). Sub pretextul
informarii sau al comparatiei, un agent economic denigreaza produsele sau serviciile altui agent
economic, concurent sau nu, pentru a-i deturna clientela. Deturnarea clientelei are insa un sens
particular, adica nu inseamna neaparat de a captura clientela victimei de catre autorul denigrarii, ci
poate consta si numai in indepartarea ei, in lipsa oricarui raport de concurenta intre victima si autor.
Informatiile denigratoare pot fi aduse la cunostinta publicului pe diverse cai, suportul cel mai des
utilizat fiind campania publicitara. Prin publicitate se intelege adresarea unui destinatar tinta, a unui
mesaj in orice forma si natura, cu scopul de a valoriza persoana sau intreprinderea in contul careia este
facuta aceasta comunicare.
Denigrarea poate fi directa sau indirecta (reclama comparativa)
Reclama comparativa este reclama destinata sa convinga clientela (actuala sau potentiala) a autorului
ei de avantajele produselor/ serviciilor acestuia fata de cele ale concurentului la care face trimitere
reclama. In cazul reclamei comparative, ceea ce este ilicit este critica adusa concurentului sub forma
discreditarii si nu efectuarea comparatiei. Daca este facuta sub forma discreditarii, trebuie ca agentul
economic lezat sa fie cel putin identificabil. Daca acesta nu este identificabil, atunci comparatia este
permisa chiar daca nu este obiectiva.
Reclama comparativa este licita daca apare ca o riposta la o agresiune din partea unui concurent, cu
conditia ca agresiunea sa fie actuala si ilicita iar riposta sa fie necesara (riposta nu este necesara daca
se poate contracara actiunea agresorului prin apelul la instanta sau la un organ administrativ).
Spre deosebire de reclama comparativa, reclama superlativa este totdeauna permisa. De asemenea,
este permisa si reclama prin care se pun in valoare progresele tehnice, comerciale, relatiile cu
publicul ale autorului reclamei, evitandu-se orice referinta inutila la un concurent.

DEZORGANIZAREA PRODUCTIEI SAU A INTREPRINDERII CONCURENTE

Contine un ansamblu de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a agentului economic lezat
este afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin asemenea fapte se
intervine in modul de functionare a intreprinderii comerciale a concurentului lezat fara permisiune
agentului lezat, ceea ce reprezinta o incalcare a libertatii comerciale a concurentului lezat.
Sunt considerate astfel de fapte deturnarea de comenzi, spionajul economic, distrugerea reclamelor
concurentului lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc.
In ceea ce priveste crearea unei intreprinderi concurente, se porneste de la premisa libertatii comertului
si a concurentei, astfel incat este licita concurenta pentru cucerirea aceleiasi clientele sau a aceleiasi
portiuni din piata. Libertatea concurentei nu este fara limite. Constituirea intreprinderii poate fi un act
de concurenta neloiala, daca ea se face in conditii susceptibile de a deturna clientela fostului patron.
Preluarea salariatilor unei intreprinderi concurente este neloiala atunci cand ofertele de munca adresate
salariatilor unui concurent sunt repetate in mod sistematic si însoţite de manevre care in mod evident
au scopul de a deghiza preluarea. Preluarea salariatilor este un mod de dezorganizare a intreprinderii,
fapt de concurenta neloiala, in masura in care personalul constituie un element esential al luptei
concurentiale, prin intermediul caruia se obtine accesul la know-how-ul intreprinderii si la relatiile
acesteia cu clientii .

13
Aproprierea know-how-ului si a secretelor de fabrica rupe egalitatea in utilizarea mijloacelor de
concurenta, dezorganizand productia unei intreprinderi. Secretele de fabrica pot fi definite ca procedee
de fabricatie care ofera un interes comercial, avand un caracter industrial si secret (dar caracterul
secret este relativ, in sensul ca nu este liber accesibil publicului, secretul de fabrica fiind un procedeu
tehnic brevetabil sau nu).
1

ACAPARAREA AGRESIVA A CLIENTELEI

Modalitatile de acaparare agresiva a clientelei sunt multiple.
- Publicitatea mincinoasa
- are drept scop inducerea in eroare a publicului pentru a crea o situatie de favoare a agentului
economic agresor in detrimentul celui lezat. In cazul publicitatii mincinoase asistam la interferenta
dintre dreptul concurentei si protectia consumatorilor, deoarece consumatorii se bucura de mijloace
speciale de protectia impotriva publicitatii mincinoase.

- Contracte ilicite
- ex. vanzarea “bulgare de zapada” si vanzarea cu premiu.
La vanzarea “bulgare de zapada”, ceea ce nu este permis este conditionarea vanzarii de aducerea unor
noi clienti de catre cumparator, dar o vanzare cu prima (cu reducere de pret) si fara alte conditionari
este permisa.
La vanzarea cu premiu, ceea ce nu se permite este inducerea in mintea cumparatorului a ideei de castig
prin hazard cu conditia sa cumpare in prealabil produsul respectiv, cu alte cuvinte cumpararea
produsului reprezinta “biletul de intrare” la loterie (daca insa cumparatorul participa la o loterie sau un
concurs unde se acorda premii in produse sau servicii, nu mai avem vanzare cu premiu deoarece
concurentul nu este “fortat” sa cumpere produsul in prealabil, ci produsul reprezinta chiar castigul
sau).
Vanzarea bulgare de zapada
Vanzarea “bulgare de zapada” consta in a propune unui cumparator o reducere a pretului pentru
produsul cumparat daca el aduce alti clienti care accepta sa cumpere produsul la acelasi pret, cu
posibiliatea de a beneficia de aceeasi reducere de pret daca aduc alti clienti. Principala critica adusa
acestei vanzari este caracterul ei inselator.
Vanzarea “buy back”
Este o forma de vanzare la francezi care consta in obligatia vanzatorului de a rascumpara bunul la
pretul de cumparare intr-un anumit termen. Vanzarea poate fi analizata ca o vanzare sub conditie
rezolutorie, deoarece cel care declanseaza operatiunea de rascumparare este consumatorul,
remitand bunul. O asemenea practica ar fi permisa numai daca oferta vanzatorului este clara si nu
contine elemente de natura a induce in eroare consumatorul iar consumatorul primeste la returnarea
produsului, un produs nou din care se scade pretul produsului vechi.

RASPUNDEREA CIVILA IN MATERIA FAPTELOR DE CONCURENTA NELOIALA

Pentru existenta acestei forme de raspundere, este necesara existenta unui raport de concurenta pe
aceeasi piata relevanta, intre agentul economic agresor si cel lezat. Ambii se adreseaza aceleasi sfere
de consumatori/ utilizatori sau desfasoara activitati identice sau similare.
Au existat şi opinii în sensul că este posibil sa fie calificat drept neloial comportamentul unui agent
economic care fie nu are o clientela comuna cu victima, fie nu are o clientela proprie. Fapta de
concurenta neloiala poate exista in afara oricarei clientele comune. Totusi, exista anumite nuantari in
functie de tipul faptei de concurenta neloiala. Astfel, cand este vorba de confuzie intre produse,
clientela trebuie sa fie comuna si imediata.
Prejudiciul
consta, in general, din indepartarea sau pierderea clientelei (nu are importanta ca aceasta clientela nu
se orienteaza catre autorul faptei de concurenta neloiala, ceea ce conteaza este indepartarea ei de
concurentul lezat).
14
In ultimii ani, s-a apreciat că nu este necesara demonstrarea unui prejudiciu direct si cert pentru a
admite actiunea in concurenta neloiala. S-a arătat că prejudiciul se deduce din actele neloiale, ceea ce
nu mai necesita demonstrarea lui. Exista astfel o asimilare a prejudiciului cu fapta de concurenta
neloiala, astfel incat este suficienta demonstrarea existentei faptei pentru a se deduce existenta
prejudiciului.
Prejudiciul are diverse forme de manifestare. O forma cea mai raspandita este deturnarea clientelei. O
alta forma consta in uzurparea unei valori economice, prin actiune parazitara si prin copii servile. In
cazul actiunii parazitare, prejudiciul consta in uzurparea valorii economice create prin eforturile altuia.
Fapta ilicita
consta in incalcarea unei obligatii de a nu face (obligatia oricarui comerciant ca in exercitarea
comertului sau sa se abtina de la folosirea de mijloace neloiale fata de concurentii sai).
Vinovăţia
trebuie sa se manifeste sub forma relei-credinte, adica sub forma intentiei de a cauza un prejudiciu.
Există şi opinia care considera ca reaua sau buna-credinta a agresorului nu are nici o relevanta in
stabilirea raspunderii civile a acestuia deoarece este un fapt normal, ca intr-un regim de piata libera,
orice comerciant sa incerce sa cucereasca clientela altuia, avand constiinta ca in acest fel isi poate
elimina concurentul de pe piata. Din perspectiva acestei ultime opinii, vina agresorului nu este un
element al raspunderii civile pentru fapte de concurenta neloial, ceea ce transforma aceasta raspundere
intr-o forma de raspundere obiectiva.
Legatura de cauzalitate

nu se cere dovedirea ei atunci cand existenta prejudiciului nu este o conditie pentru admiterea
actiunii in raspundere pentru concurenta neloiala.
Daca se cere insa si acoperirea prejudiciului, reclamantul trebuie sa demonstreze legatura de
cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu
Efectele actiunii in concurenta neloiala

Reclamantul poate obtine in urma ei atat despagubiri, cat si interzicerea acestuia de a continua actul de
concurenta neloiala, precum si publicarea hotararii de condamnare (aceste masuri pot fi luate atat
individual, cat si cumulativ). Masurile de interzicere pot fi luate in absenta oricarui prejudiciu. Daca
dupa condamnare, paratul continua actele de concurenta neloiala, acestea constituie noi acte,
generatoare de un prejudiciu distinct.

15