Instituții ale Uniunii Europene

Instituțiile Uniunii Europene sunt cele șapte organe principale de decizie ale Uniunii Europene (UE).
Acestea sunt, în ordinea enumerată la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

Parlamentul European,

Consiliul European,

Consiliul Uniunii Europene,

Comisia Europeană,

Curtea de Justiție a Uniunii Europene,

Banca Centrală Europeană și

Curtea Europeană de Conturi.Instituțiile sunt distincte de agențiile Uniunii Europene.

Președintele Consiliului European

Președintele Consiliului European este președintele permanent, ales de către membrii Consiliului
European, pentru un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Această nouă
funcție a fost introdusă pentru a oferi coerență și continuitate sporite în activitatea Uniunii Europene.
Consiliul European își alege președintele cu majoritate calificată.

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare pe data de 1 decembrie 2009, astfel Consiliul European a
devenit în mod oficial o instituție cu drepturi depline; până atunci avusese un caracter informal.

Președintele Consiliului European prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European, asigură

pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu președintele Comisiei și pe
baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale, acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în
cadrul Consiliului European, prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a
Consiliului European.Președintele Consiliului European asigură, la nivelul său și în această calitate,
reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă și de securitate comună, fără a
aduce atingere atribuțiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate.
Președintele Consiliului European nu poate exercita un mandat național.

Consiliul European se reunește de obicei la Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius. Este asistat de
Secretariatul General al Consiliului.

Herman Van Rompuy este Președintele Consiliului European începând cu 1 decembrie 2009. Din luna
ianuarie 2010, Domnia Sa pregătește și prezidează reuniunile Consiliului European.

Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din
președintele său și președintele Comisiei.

La 30 august 2014, polonezul Donald Tusk a fost desemnat să-i succeadă lui Herman Van Rompuy,
începând de la 1 decembrie 2014, în funcția de președinte al Consiliului European.

Serviciul European de Acțiune Externă

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) este o nouă instituție a Uniunii Europene (UE), a cărei
înființare a fost prevăzută prin Tratatul de la Lisabona. Serviciul, lansat oficial la 1 decembrie 2010, asistă
Înaltul Reprezentant (ÎR) al UE pentru politica externă și de securitate comună în exercitarea mandatului
său.

Acesta ar urma să fie alcătuit din funcționarii serviciilor competente ale Secretariatului General al
Consiliului și Comisiei, precum și din diplomați naționali detașați de către statele membre. Componența
noului Serviciu va urmări convergența politicilor externe ale statelor membre, precum și

crearea unei culturi comune a statelor în domeniul extern. Organizarea și funcționarea SEAE vor face
obiectul unei decizii a Consiliului, decizie care va fi adoptată ulterior intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, în baza unei propuneri a Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European și
obținerea aprobării Comisiei Europene. Consiliul European din 29 - 30 octombrie 2009 a indicat că este
avută în vedere adoptarea acestei decizii de către Consiliu cel târziu până la sfârșitul lunii aprilie 2010.

Starea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană

Acest tabel studiază starea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Negocierile cu
Uniunea Europeană sunt închise definitiv, în urma summitului de iarnă al UE din 17 decembrie 2004, de
la Bruxelles.

Tratatul de fuziune

Tratatul de la Bruxelles sau Tratatul de fuziune, a fost un tratat european care a reunit cele trei organisme
executive ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), Comunității Europene a Energiei
Atomice (Euratom) și Comunității Economice Europene într-o structură instituțională unică.

Tratatul a fost semnat în Bruxelles la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Acesta a stabilit că
Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene ar trebui să înlocuiască Comisia și Consiliul Euratom,
precum și Înalta Autoritate și Consiliul CECO. Deși fiecare comunitate a rămas independentă din punct
de vedere juridic, ei au împărțit instituțiile comune (înainte de acest tratat, au făcut parte deja din
Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție) și au fost cunoscute împreună ca Comunitățile
Europene. Acest tratat este privit de unii ca fiind începutul real al Uniunii Europene moderne.

Cunoscut și sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie unică a Comunităților
Europene”, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiectiv înființarea unor structuri unice pentru cele 3
Comunități Europene: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia Europeană (organ executiv).

Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17
iulie 1997 și semnat la 2 octombrie 1997. A intrat în vigoare la 1 mai 1999.

Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Scopul lui inițial a fost
de a asigura capacitatea de acțiune a UE și după extinderea spre est. Reformarea profundă a UE a eșuat
însă, făcând necesare alte măsuri (vezi Tratatul de la Nisa și Constituția Europeană).

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă) este un tratat
internațional care amendează două tratate care constituie forma bazei constituționale a Uniunii Europene
(UE)