ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

PROIECT PREŢURI ŞI CONCURENŢĂ

Monoploy in Business History:

The United Shoe Machinery Corporation

The DuPot Cellophane and Telex-IBM Case

Profesor coordonator: Mihaela IACOB

Studenţi:

Crina GRIGORAŞ

Gabriela GRIGOREAN

Gabriela HĂRĂBOR

Grupa 1540, Seria B, FABBV, an III

Bucureşti 2014
 CUPRINS

I. Parte teoretică - Concurenţă şi monopol. Monopolul în afaceri

II. Studiu de caz (1) - The United Shoe Machinery Corporation Case

III. Studiu de caz (2) - Cazul Ceolofanului DuPont

IV. Studiu de caz (3) - Cazul Telex – IBM

Bibliografie
 I. Parte teoretică. Concurenţă şi monopol. Monopolul în afaceri
“Monopolul este o deviere de la normalitate.” (Joan Robinson)

”Monopolul este mult mai potrivit decât concurenţa pentru a genera inovaţii, mari modificări tehnice care se
materializează în apariţia noilor bunuri şi noilor metode de producţie. Ultimele, la rândul lor, condiţionează
scăderea preţului utilizat de firmă – monopol.” (Schumpeter “Capitalism, Socialism and Democracy”)

În structura oricărei economii de piaţă, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie că

acesta apare ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acestuia. Pe scurt, monopolul,
explicat ca fiind o replică la concurenţă, este întâlnit atunci când o întreprindere este unicul
producător al unui produs/serviciu omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de
cumpărători. Din această explicaţie succintă a monopolului nu putem decât să observăm
următoarele consecinţe : preţul nu mai este stabilit exogen, prin jocul liber al cererii şi al ofertei,
precum se întâmplă în cazul concurenţei perfecte, ci este unul fixat, împreună cu firma
producătoare. Prin urmare, o firmă aflată în situaţia de monopol trebuie să fie singura care oferă
produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi (naţionali sau străini), iar produsul/serviciul
oferit de aceasta să nu fie substituibil.1

Monopolul este o structură a pieţei cu următoarele caracteristici: pe piaţă există o singură

firmă, care vinde un produs unic şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă. Aceasta este o
structură ideală. În lumea reală, condiţiile monopolului pot fi doar aproximate deoarece:

 rareori se poate găsi o piaţă pe care operează o singură firmă

 rareori se poate identifica un produs pentru care nu există substituenţi
 nici o firmă nu este perfect protejată de intrarea altor firme concurente pe piaţă.

De exemplu, proprietatea asupra unui zăcământ de minerale rare reprezintă o protecţie destul
de bună, dar există posibilitatea descoperirii şi altor zăcăminte. Chiar şi atunci când
monopolul este protejat prin lege – autorităţile nu permit firmelor rivale să intre pe piaţă –
există posibilitatea ca legea să se modifice.

Altfel spus, monopolul reprezintă acea situaţie de pe piaţa unui bun a cărui ofertă este asigurată
de către o singură persoană sau firmă, produsul respectiv neavând substituienţi apropiaţi, iar

1
Dominick T. Armentano, Antitrust. The Case for Repeal, Washington D.C., 2011, Cato Institute, pag. 31
furnizorul lui dispunând de posibilitatea îngrădirii accesului altor firme în ramura sau sectorul de
activitate. Deşi nu există o piaţă care să întrunească în totalitate trăsăturile pieţei cu structură de
monopol, utilizarea unui model formal al monopolului permite înţelegerea comportamentului
firmelor care operează pe astfel de pieţe. 2

Tipuri de monopol

Apariţia monopolurilor are la bază diferite cauze. Totodată, ele pot îmbrăca mai multe
forme si pot avea roluri diferite sau funcţii în cadrul unei economii naţionale. De aceea, voi
încerca să redau o clasificare a acestora, având ca şi criterii formele monopolurilor precum şi
cauzele care au dat naştere şi au contribuit la formarea acestor tipuri de monopoluri. Insistăm pe
punere în evidenţă a cauzelor care au dus la apariţia acestor formaţiuni de monopol, deoarece ne
oferă nişte prime explicaţii cu privire la apariţia acestora, nevoia de a le menţine sau nu într-o
economie de piaţă, precum si cu privire la domeniile în care acestea apar.

Dintre diferitele forme pe care le îmbracă monopolul în cadrul economiilor de piaţă,

enumerăm:

1. Înţelegerile secrete între marile firme. Concentrarea producţiei şi capitalului prin acumulări
şi prin cumpărări şi fuziuni de întreprinderi şi firme pe linie orizontală şi pe linie verticală are ca
rezultat reducerea numărului de firme concurente. Între acestea se realizează cu mai multă
uşurinţă înţelegeri secrete pentru împărţirea pieţelor, stabilirea cotelor de producţie şi a mărimii
preţului de vânzare a produselor pe piaţă.

2. Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la scăderea

costurilor de producţie într-o masură atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus de
activitate nu ar putea ajunge la o atare performanţă. În acelaşi timp, în anumite domenii nici
tehnologic şi nici economic nu ar fi posibilă existenţa mai multor întreprinderi concurente
deoarece ar însemna cheltuieli prea mari de investiţii. Sunt exemplele clasice privind reţelele de
distribuţie a electricităţii, gazelor şi apei, reţelele de termoficare, sistemele de irigaţii, reţeaua de
căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor reţele numai din dorinţa de a exista întreprinderi
concurente ar fi iraţională din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o

2
Ibidem, pag.34
dublare sau triplare a volumului de investiţii, iar pe de altă parte, între aceste întreprinderi s-ar
putea realiza înţelegeri secrete, pentru fixarea preţurilor şi, în fond, problema restaurării
concurenţei tot nu s-ar rezolva.3

3. Monopolul legal. Sub incidenţa controlului public există numai anumite produse sau sectoare
de interes strategic (apărarea naţională) si de interes public. În această privinţă pot fi menţionate
cele aparţinând sectorului sănătăţii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de
exemplu, fabricarea şi distribuţia unor medicamente sau substanţe farmaceutice (morfina)
,producţia şi comercializarea tutunului şi alcoolui, precum şi producţia şi utilizarea uraniului, a
izotopilor radioactivi, producţia banilor, a timbrelor etc.

4. Monopolul tehnologic. Generat în special de proprietatea asupra patentului de invenţie şi a

dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului
produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17 ani pentru patente).
De altfel, orice producător de produs nou vândut pe piaţă dispune, o perioadă, de poziţia de
monopol, perioadă care va dura până când alte firme vor veni pe piaţă cu produse similare sau
substitubile. În condiţiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte răspândit datorită, pe
de o parte, sistemului în care se desfăşoară cercetările şi inovările, iar pe de altă parte,
preocupărilor de a stimula şi extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al
procesului de inovare.

5. Monopolul asupra mărcii comerciale. Cuprinde astăzi un mare număr de produse ale
industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea modelelor reînnoite la anumite
intervale de timp, şi garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care este unică,
irepetabilă si recunoscută prin investiţia făcută în reclama insistentă, prin seriozitatea şi
promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii etc.

6. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor input-uri. Cum sunt energia, unele
minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorită, în special, rarităţii acestora şi proprietăţii asupra
unor zăcăminte importante.

Producţia, preţul şi venitul marginal pentru monopol

3
Ibidem, pag. 32-33
John K. Galbraith a definit acest tip de piaţă în câteva cuvinte spunând că „(...) datorită
monopolului şi supremaţiei lui, preţurile sunt mai ridicate, iar producţia este mai scăzută decât
în cazul în care vânzătorii ar fi mai numeroşi. Prin urmare, consumatorii plătesc mai mult şi
dispun de resurse sau servicii mai puţine decât ar avea nevoie sau ar fi dorit”. Tot mai mult se
vorbeşte despre puterea monopolului de a fixa preţurile dupa voinţa sa, că monopolul poate să
dicteze preţurile, afirmaţie parţial incorectă şi incompletă. Acest lucru se poate întampla
(monopolul să deţină controlul suprem asupra preţurilor) doar în situaţia în care marfa
monopolizată ar fi, prin natura ei, complet în afara gamei altor bunuri, deci nu ar putea fi
substituită. Însă, în piaţă, tot mai rar întâlnim această formă „pură” de monopol care să nu fie
afectat de ceilalţi agenţi economici existenţi pe piaţă/ competitori. Puterea (dominaţia
monopolului) a fost criticată adesea întrucât ea duce în final la o producţie mai slabă şi la preţuri
mai ridicate decât în regimul de concurenţă. Se cuvine să ne întrebăm în acest caz dacă
monopolul antrenează într-adevăr o reducere netă a bunăstării.

Antrenează monopolul o reducere netă a bunăstării?

Întrebarea este controversată şi face să apară, în mod special, un nou conflict, şi anume,
între eficienţa alocării resurselor pe pieţe (eficienţa externă) şi reducerea costurilor în
întreprindere (eficienţa internă). Au mai fost produse şi alte estimări, mai radicale. 4 În această
perspectivă, dispariţia unei părţi din renta consumatorului nu reprezintă totalul pierderii de
bunăstare socială ce rezultă din puterea de monopol. Trebuie adăugate aici cheltuielile destinate
stabilirii sau apărării poziţiei de monopol, cum ar fi cheltuieli excesive cu publicitatea sau
diferenţierea produselor. Acestea reprezintă costuri suplimentare care nu apar în condiţii de
concurenţă, într-o maineră mai generală, s-a susţinut că, pentru firmele aflate la „adăpostul”
concurenţei, puterea de monopol se reflect mai mult în creşterea costurilor decât în cea a
profiturilor.5

Dacă întreprinderile monopoliste nu caută să-şi minimizeze costurile, diferenţa între

preţurile de concurenţă şi cele de monopol poate subestima pierderea de bunăstare. Argumentaţia
poate lua o altă întorsătură, în măsura în care o firmă mare beneficiază de economii de scară şi

4
Oana Gheorghe, Monopol şi monopol natural – concepte de bază ale mecanismelor de piaţă. Influenţa lor asupra
competitivităţii economice, Bucureşti, 2004, pag. 57 - 60
5
Tabarcea Ala, Particularităţile şi factorii formării preşurilor în condiţiile concurenţei monopoliste, Chişinău, 2002,
pag. 63-66
utilizează o tehnologie superioară, la care nu pot accede întreprinderile mai mici ce operează
într-un regim concurenţial. Astfel, profitul de monopol rezultă mai puţin dintr-un preţ mai
ridicat, ci mai curând din costurile mai reduse decât în regim de concurenţă, în plus, resursele
economiste permit creşterea producţiei în altă parte, ceea ce contribuie la surplusul colectiv
(bunăstarea socială).

Deci, nu se poate concluziona că monopolurile reduc întotdeauna bunăstarea. Pe de altă

parte, concepţia de concurenţă pe care se sprijină măsurarea pierderilor sociale datorate
monopolului a fost criticată de Şcoala Austriacă : comparată dintre diferitele structuri de piaţă, în
care echilibrul este presupus a fi realizat, este o operaţiune lipsită de sens. Concurenţa este într-
adevăr un proces dinamic, ce implică o modificare continuă a structurilor. Poziţiile monopoliste
îşi au originea în succesul produselor şi în inovaţie : dacă o firmă introduce un produs nou pe
piaţă, succesul sau eşecul său depinde de felul cum este întâmpinat de consumatori. O firmă care
evaluează corect o piaţă dobândeşte o sitaţie de monopol până în momentul în care alţi
concurenţi sunt în măsură să procedeze la fel. Nu se poate deci afirma că existenţa unei puteri de
monopol antrenează o utilizare ineficientă a resurselor productive. Dacă alte întreprinderi
penetrează piaţa, profitul acelui monopol va suferi o eroziune progresivă şi se va transforma, în
cele din urmă, în surplus pentru consumator.

Din această perspectivă, majoritatea “barierelor” la intrarea pe piaţă nu pot fi considerate

drept obstacole în calea concurenţei : diferenţierea produselor sau superioritatea în materie de
costuri pot fi evitate prin apariţia unor noi produse şi prin modificări în ceea ce priveşte metodele
de producţie şi de distribuţie.

Rothbard demonstrează că, etic, pe o piaţă liberă, monopolistului nu i se poate aduce

acuza de încălcare a drepturilor nimănui, aşadar, nu datorează restituţie nici unei victime, iar
economic, simplul fapt că este unicul ofertant al unui anumit bun nu reprezintă un motiv
suficient pentru ca preţul care se formează astfel să poată fi diferenţiat de orice alt preţ al pieţei.
Critica se derulează, orin urmare, pe doua fronturi : economic, încercând să definim preţul de
monopol pe o piaţă liberă, să-l distingem de restul preţurilor (dacă ar fi posibil) ; etic, stabilind în
ce măsură monopolistul este vinovat de încălcarea drepturilor de proprietate ale unei alte
persoane, în cazul de faţă, cumpărătorul.6

Din raţionamentul de până acum deducem că, pe o piaţă liberă (pe care statul nu se
implică în calitate de producător sau de eminent de reglementări) monopolistul nu se deosebeşte
cu nimic de ceilalţi producători : apelează la calculul economic, anticipează cererea viitoare,
ajustează cantitatea oferită în funcţie de modificarea propriei percepţii a mersului pieţei, se
supune voluntar alegerilor consumatorilor. Aşadar, nici conceptul de preţ de monopol nu poate fi
izolat, teoretic vorbind de oricare alt preţ al pieţei libere. Etic, monopolistul nu îl agresează pe
cumpărător, nu apelează la mecanisme agresive, oficiale sau private, prin care să împiedice pe
oricine altcineva să intre în branşă.

Pierderea eficienţei sociale provocată de monopol a impulsionat Statele Unite, în secolul

trecut, să stabilească reglementări comerciale pentru represiunea practicilor restrictive ale liberei
concurenţe. Acest tip de normă nu încetează să crească încorporând, inclusiv, tratatele
internaţionale de integrare economică de tipul CEE. Totuşi, practica guvernelor pare să
contrazică spiritul acestei norme. Unele monopolii oferă, de asemenea, şi o serie de avantaje,
propagă anumite efecte sociale benefice, motiv pentru care sunt acceptate şi li se face reclamă,
fiind protejate de guverne.7

Protecţia legală a monopolului patentelor industriale este o formă de a stimula cercetările

şi procesul tehnologic. Guvernul poate fi interesat să controleze unele produse, arme, de
exemplu, ceea ce este mai uşor dacă este supus monopolului legal. În alte situaţii, interesul este
doar fiscal, în anumite tipuri de loterie concesionarul monopolist activează ca un colector de
impozite. În unele industrii, costurile medii sunt descrescătoare, dar s-ar putea menţine
fragmentarea pieţei prin costurile de integrare; în acest caz poate avea loc o intervenţie în
favoarea fuziunii întreprinderilor. Nu trebuie uitat nici că ceea ce din punctul de vedere local
pare să fie o piaţă monopolistă, este în realitate de o concurenţă foarte înaltă la nivel
internaţional.

6
Alhu Crişan, Analiza microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă, Bucureşti, 2003, pag. 72
7
Op. cit., Antitrust. The Case for Repeal, pag. 44 - 45
 Statul, înainte de a interzice existenţa monopoliilor, va încerca să intervină prin
intermediul reglementărilor care îi promovează efectele sale benefice şi împiedică prejudiciile. S-
ar putea, în unele cazuri, în schimbul unei concesii, să oblige la producerea unei mai mari
cantităţi, cu anumite caracteristici determinate de calitate sau impunând un plafon limita al
preţurilor. În alte situaţii, va fi de ajuns stabilirea unui tribut special pentru beneficiile
extraordinare generate de activitatea monopolistă, pentru ca să se răspândească prin intermediul
statului în toată societatea.

Reglementarea preţurilor pe piaţa de monopol poate avea două forme : stabilirea prin lege
a preţurilor maximale pentru o serie de produse şi servicii (de obicei de primă necesitate şi de
larg consum) şi stabilirea unor preţuri minime pentru unele produse sau servicii (aşa ca stabilirea
salariului minim). Orice analiză a unei politici publice începe cu studiul scopurilor cu care este
adoptată. Astfel, stabilirea unor preţuri maximale în economie este de obicei realizată de stat în
vederea protecţiei consumatorului, iar o altă explicaţie poate fi necesitatea de a realiza doleanţele
alegătorilor.

Principala diferenţă dintre monopol şi concurenţa perfectă este aceea că monopolul nu

preia preţul pieţei. În acelaşi timp, monopolul are de satisfăcut cererea pieţei; în consecinţă,
curba cererii firmei nu mai este orizontală ca pe piaţa cu concurenţă perfectă, ci descrescătoare.
Monopolul ştie că trebuie să reducă preţul dacă vrea să vândă mai mult. Punctul de pornire în
dezvoltarea unei teorii a monopolului îl reprezintă faptul că alegerea monopolului cu privire la
nivelul producţiei afectează în mod direct preţul produsului.

Concurenţă, căutarea rentei şi limitarea preţurilor

În lumea reală nici o firmă nu este perfect protejată pe termen lung de rivali, deoarece
profitul economic obţinut de un monopol atrage alţi antreprenori, care îşi folosesc întreaga
ingeniozitate pentru a găsi modalităţi de intrare pe piaţa respectivă.8

Ce poate să facă o firmă pentru a se proteja de rivali? O posibilitate ar fi să convingă

autorităţile să interzică intrarea pe piaţa respectivă. Acesta este un exemplu de comportament
căutător de rente (rent-seeking). Căutarea, obţinerea şi păstrarea rentelor este însă o activitate

8
Idem, pag. 36-37
costisitoare pentru firme. Astfel, în cazul unui monopol, căutarea rentei determină creşterea
costului total mediu şi, prin urmare, diminuează profitul pe termen lung.

Un alt mod de a împiedica intrarea rivalilor pe piaţă constă în diminuarea voluntară a

preţului. Astfel, un monopol poate să-şi vândă produsul la un preţ mai mic decât cel care ar
permite maximizarea profitului pe termen scurt. 9

Teoria competiţiei „ortodoxe” ne subliniază faptul că, consumatorii pot fi afectaţi, în

economia de piaţă, de către organizaţii de afaceri (parteneri de afaceri/corporaţii) care deţin şi îşi
exercită puterea de monopol. Deci, se pretinde că ei sunt responsabili de pierderea bunăstării
sociale prin alocarea ineficientă a resurselor care pareau a fi optime private prin prisma
concurenţei perfecte. În cele din urma, firmele care deţin această putere de monopol, ar putea să
distrugă interesul public fie prin dezvoltarea tehnologică lentă, fie prin costuri mari investite în
politica adoptată de firmă referitoare la concurenţă non-preţ.10

Faptul că această teorie a puterii companiilor este una defectuoasă este cunoscut, teoria
fiind supusă unor controverse şi nici un comportament nu ar trebui să fie luat în considerare pe o
piaţă nereglementată. În cele ce urmează, vom analiza două cazuri clasice de monopol, dintr-o
perspectivă instrumentalistă, pentru a vedea dacă există probe incriminatorii asupra marilor
companii acuzate de „abuz” de monopol, abuz ce afectează bunăstarea societăţii. Afirmăm încă
de pe acum faptul că analiza acestor cazuri nu ne poate confirma sau infirma vreo teorie
economică.11

II. Studiu de caz (1) - The United Shoe Machinery Corporation Case

Compania “ United Shoe Machinery” a luat fiinţă în ianuarie 1899 prin fuziunea a patru
producători independenţi deechipamente şi utilaje pentru încălţăminte, iar în mai 1905 aceştia îşi
stabileau sediul centralși facilitățileesențialede producție în Beverly, Massachusetts. În 1917,
United Shoe Machinery îşi obţinuse deja poziţia fruntasă în cadrul industriei producătoare de

9
Idem, pag. 44
10
Dominick T. Armentano, Antitrust and Monopoly, United States of America, 1999, Ed. The Independent Institute,
pag. 85
11
Ibidem, pag. 85
echipamente şi utilaje pentru încălţăminte, întrucât închiria şi vindea 85% din utilajele necesare
la nivel naţional.Deşi în aceaşi perioada, pe piaţă existau cel puţin alte zece companii care
ofereau acelaşi tip de servicii si produse, United şi-a menţinut poziţia timp de 30 de ani, timp în
care a fost chemată în instanţă de două ori, în 1918,fiind acuzată de încălcarea Actului Sherman,
iar în 1922, a Secţiunii 3 a Actului Clayton. Astfel, în 1918, Guvernul dorea dizolvarea
companiei datorită faptului că domina întreaga industrie şi începuse deja să-şi extindă controlul
asupra pieţei încălţămintei prin legarea unor alianţe cu clienţii, acuzaţii resinse de Curtea
Supremă. În 1922, pe de altă parte, s-a reuşit o diminuare a „ stricteţii ” şi “a legăturilor cu
clienţii” pentru care contractele de închiriere ale United erau deja cunoscute, însă compania a
reuşit să-şi menţină poziţia dominantă pe piaţă. În 1947, se lansează o a treia acţiune antitrust
bazată pe Actul Sherman prin care se urmăreşte stoparea pretinsului “ monopol “deţinut de
United pe piaţa echipamentelor şi utilajelor pentru încălţăminteşi a practicilor de afaceri „
exclusive” promovate de aceasta.

United Shoe Machinery vs Instanţa Judecatorească

În 1953, decizia curţii, scrisă de judecătorul Wyzanski, începea cu o scurtă prezentarea a

industriei producătoare deechipamente şi utilaje pentru încălţăminte şi a poziţiei ocupate de
United Shoe Machinery pe această piaţă. În urma analizei comparative a numărului de
echipamente şi utilje împrumutate si vândute de United şi competitorii săi direcţi , Wyzanski a
estimat că United Shoe Machinery deţine 75-90% din piaţa utilajelor pentru încălţăminte, poziţie
ce se datorează ” produselor şi serviciilor superioare „ oferite de companie, dar şi a unor
anumitepractici de afaceri, observate la sistemul de leasing.

Cum de-a lungul timpului primul factor a fost îndelung investigat, relevanţa procesului s-
a bazat pe testarea eficienţei companiei, dar si a sistemului exclusiv de împrumut practicat de
aceasta. S-a urmărit în primă fază dacă prin cumpărarea altor firme a căror valoare s-a ridicat la
3,5 milioane de dolari, între anii 1916 şi 1938,United Shoe Machinery, nu a încălcat legile
antitrust, lucru ce s-a infirmat, retrăgându-se acuzaţiile guvernului ce percepea United ca o
companie anticompetitivă.
 Instanţa a început apoi cercetările asupra politicilor de împrumut ale United Shoe. Din
cele 342 de echipamente şi utilaje diferite pe care le producea în 1947, 178 puteau fi
împrumutate pe baza unui contract de leasing, 42 erau disponibile spre vânzare directă, iar
celelalte 122 puteau fi, fie închiriate, fie cumpărate, în funcţie de dorinţa clientului. Înstanţa a
fost interesată de cele 178, datorită modului în care clienţii puteau intra în posesia lor.

Cum arendarea sau închirierea utilajelor era o practică acceptată legal încă din perioada
Războiului Civil, iar principalii competitorii ai United Shoes o foloseau de asemenea, instanţa a
ţinut să sublinieze că practicarea leasingului maşinăriilor a făcut mai uşoară penetrarea pieţei
încălţămintei, iar micii producători s-au putut dezvolta rapid utilizând acest sistem, având
cheltuieli scăzute. De asemenea, curtea judecătorească a concluzionat că United şi-aîndeplinit
sarcinile excelent şi utilajele împrumutate au fost livrate de companie ” prompt, eficient şi
curtenitor”. În ceea ce priveşte United Shoe Machinery, sistemul de leasing a fost un success, cu
ajutorul acestuia compania stabilizându-şi veniturile, dar şi permiţându-i contact continuu cu
producătorii de încălţăminte şi nevoile acestora în materie de utilaje. Astfel, investiţiile United în
cercetarea şi dezvoltarea noii aparaturi erau în concordanţă cu necesitatea producătorilor,
eficientizând noile tehnologii implementate, dar şi înregistrând cheltuieli de cercetare mai
scăzute.

În concluzie, clienţii United se declarau mai mult decât multumiţi în ceea ce priveşte
modalitatea de închiriere.

Nici în ceea ce priveşte politica preţurilor practicate de United pe piaţă nu s-au înregistrat
nemulţumiri, întrucât în exemplele prezentate de instanţă, compania le-a redus în faţa
provocărilor competitive, nu a vândut niciodată sub costul de producţie, nici nu a apelat la false
tăieri ale preţurilor şi nici la alte practici de constrângere. Deci, politica preţurilor promovată de
United nu a generat monopol, practic, caştigurile firmei între anii 1925-1949 fiind de 10 % din
capitalul investit.

În continuare, instanţa judecătorească a analizat facilitatea de cercetarea a companiei şi

faptul că aceasta a explorat „fiecare ramură a stiinţei şi fiecare dispozitiv modern care putea pune
capăt problemelor întâmpinate în industria producătoare de încălţăminte”.Astfel, cercetările
fundamentale ale United s-au transformat radip în dezvoltări tehnologice şi ” nu au fost incetinite
sau reţinute… până la apariţia competitorilor sau până când cererea pentru produsele actuale s-a
diminat. Practic, nu s-a îngrădit dezvoltarea.” În cadrul procesului s-a concluzionat că nu există
probe concludente care să demonstreze că United a reprimat invenţii sau inovaţii, aceasta având
4000 de patente, sau că ar fi refuzat oferte rezonabile pentru licenţe.

Practic, la suprafaţă, nu era nimic în neregulă cu United Shoe Machinery. Preţurile

acesteia erau competitive, nondiscriminatorii şi nejecmănitoare, serviciile, excelente, cercetările
efectuate de companie erau cunoscute peste tot în lume, nu a reprimat inovaţia, iar profiturile se
încadrau în 10 % din capitalul investit. Ce este totuşi acel ceva care o încadrează drept putere
monopolistă şi constrângătoarea a comerţului?

La o analiză mai amănunţită a contractelor de închiriere s-a descoperit presupusa

constrângere.Instanţa a decis că un contract standard de leasing pe o durată de 10 ani în industria
utilajelor şi echipamentelor pentru încălţăminte este unul prea lung , deşi este avantajos din
punct de vedere economic atât pentru United Shoes, cât şi pentru clienţii săi şi prevede puţine
dificultăţi pentru părţile implicate. Cei aflaţi în dezavantaj datorită perioadei îndelungate a
contractelor de leasing erau competitorii sau potenţialii competitori ai United Shoes care ” nu
mai aveau şansa de a li se testa echipamentul în mod adecvat de către producătorii de
încălţăminte”. Curteaa luat decizia de a scurta durata contractelor de leasing pentru a creşte
competitivitatea şi nu a putut fi înduplecată nici de faptul că la un moment dat contractele se
încheiau, sau puteau fi reziliate sau de faptul că maşinăriile competiţiei puteau fi testate de alte
companii .

O altă problemă mai serioasă a contractului de leasing ce viza United Shoes este politica
prin care aceasta cere celui care închiriază utilajul să îl folosească la “capacitate maximă pentru
toate tipurile de încălţăminte” , dar şi faptul că pentru echipamentele returnate înainte de
încheierea contractului de închiriere se va plăti o taxă de returnare. Practic, utilizarea la
capacitate maximă presupune că United poate penaliza chiriaşii care contractează şi tehnologie
ce nu le aparţine lor, ci concurenţei lor directe, iar taxa de returnare variază în funcţie de
interesele viitoare ale clienţilor. Dacă aceştia aleg să înlocuiască utilajul returnat cu un altul, tot
de la United Shoes, li se va diminua suma de bani ce trebuie achitată, spre deosebire de cei care
aleg sa folosească tehnologia promovată de firmele concurente aflate pe piaţă. Instanţa
judecătorească a declarant aceste practici ca fiind discriminatorii şi niciuna nu poate fi contestată
din motive de venituri. “ Discriminarea este proiectată să opereze ca o metodă de excludere a
producătorilor de echipamente şi utilaje de încălţăminte concurenţi pe piaţă cu United Shoes
Machinery“. Teoretic, instanţa a decis că este vorba despre discriminarea concurenţei, însă
practic, dacă utilajele şi echipamentele firmelor concurente aflate pe piaţă ar fi fost de mai bună
calitate, mai ieftine, mai eficiente, ar fi fost în mod sigur contractate, indiferent de taxa de
returnare pe care un client ar datora-o către United Shoes sau de durata leasingului, ceea ce ne
determină să credem că în politica de închiriere a United nu a fost vorba despre excludere
necinstită, discriminare, sau limitatea competitorilor, ci pur şi simplu de faptul că United Shoe
Machinery a oferit experienţă superioară, servicii şi o “ linie mai diversificată de echipamente şi
tehnologie, în comparaţie cu concurenţa” . Astfel, afirmăm că United Shoe este mult mai
eficientă decât companiile concurente.

În ceea ce priveşte politica de mentenanţă şi reparaţii, United Shoe a ales să include

aceste servicii în contractual original de leasing, fără taxe suplimentare, ceea ce l-a determinat pe
judecătorul Wyzanski să considere această practică ca fiind una de excludere, deoarece este
dificil, atât pentru firmele independente ce oferă servicii de reparaţii ale utilajelor, cât şi pentru
firmele producătoare de utilaje, concurente aflate pe piaţă să ofere servicii gratuite, asemeni
United.

Un exemplu final de excludere oferit de judecători a fost sublinierea faptului că “Sistemul

de închiriere al United nu face posibilă existenţa unei pieţe second-hand pentru propriile utilaje”,
iar acest fapt exclude potenţialii concurenţi. Deşi nu poate fi considerată o afirmaţie corectă,
deoarece cel puţin 164 de utilaje din cele 342 oferite de United pot fi cumpărate şi să apară pe
piaţa second hand, judecătorul Wyzanski a condamnat United pentru că nu face mai uşor pentru
competitori, sau potenţiali competitori să concureze cu el.

Deoarece este îndoielnic faptul că instanţa a luat în considerare apariţia unei pieţe
second-hand pentru industria producătoare de utilaje şi echipamente de încălţăminte, întreaga
problemă este banală din punct de vedere economic, însă serveşte în a demonstra îngrijorarea
pentru firmele concurente.

Restul deciziei instanţei face referire la îngrijorarea faţă de presupusa tentativă a United
de a monopoliza industria şi comerţul în ceea ce priveşte proviziile fabricilor de încălţăminte.A
fost indicat faptul că United a făcut o parte substanţială a activităţii pentru unele dintre aceste
provizii, întrucât compania are contact cu peste 85% din industria producătoare de încălţăminte,
ceea ce a determinat verdictul curţii: ” Clienţii deja cunosc United, au deja relaţii cu acesta, au
încredere în companie, cred în capacitatea de selecţie sau fabricare a proviziilor potrivite şi sunt
constienţi ca United este un partener interesat de funcţionarea efectivă a maşinăriilor produse “.
Judecătorii au recunoscut astfel că United funcţionează eficient şi într-o manieră nejecmănitoare
şi în domeniul proviziilor.

Concluzii

În concluzie, instanţa judecătorească a ordonat United Shoe Machinery să aplice

următoarele clauze: durata maximă a contractului standard de leasing să fie redusă în mod
arbitrar la 5 ani, sistemele de utilizarea ale utilajelor la capacitate maxima, precum şi taxa de
returnare să fie modificate în mod nediscriminator, serviciul de reparţii al utilajului va fi taxat
diferit de cel de închiriere al acestuia, iar toate echipamentele şi utilajele oferite de United spre
închiriere trebuie să poată fi oferite şi spre vânzare. De asemeni, s-a decis ca United să ofere
permis pentru toate brevetele la rate uniforme, rezonabile şi să nu poată achiziţiona utilaje sau
echipamente pentru încălţăminte dacă tranzacţia depăşeşte 10.000 $, iar de asemeni, să nu
cumpere tehnologia second-hand, decât în scopuri experimentale. Instanţa şi-a argumentat
decizia de stabilirea a unor restricţii speciale pentru United Shoe Machinery ca fiind una
necesară pentru a smulge rădăcinile monopolului, iar aceste restricţii nu sunt nicidecum
discriminatorii, deoarece United concura doar cu el însuşi, ci sunt menite să încadreze compania
în aceeaşi clasă cu competitorii săi.

Considerând că prejudicial adus United, care în 1967 deţinea 60% din piaţă, nu a fost
unul suficient, Departamentul de Justiţie a contestat decizia la Curtea Supremă. În urma apelului
s-a decis că United trebuie să renunţe în 1968 la echipamente, tehnologii, utilaje, brevete în
valoare de 8.500.000 $.Mai mult, United a trebuit să ofere servicii şi elemente componente unui
competitor cesionat independent (Transamerican Shoe Machinery Corporation), să furnizeze
pentru licenţierea tuturor brevetelor acestuia şi nu în ultimul rând să se retragă din competiţia
directă cu echipamentele şi utilajele deţinute de compania cesionată pe o perioadă de 5 ani.

III. Studiu de caz (2) - Cazul Ceolofanului DuPont

În cel mai simplu mod, ambalajul flexibil se poate defini ca parte a acelui material, care
se poate deforma la 180 grade și apoi reveni la forma inițială fără a se deteriora sau rupe.În
prezent, ambalajele flexibile ocupa 5% din piața ambalajelor. Sectorul ambalajelor flexibile
este,în domeniul ambalajelor, cel mai complicat în materie de termeni,materiale,tehnologii și
succesiunea acestora. Aproximativ 85% din ambalajele flexibile sunt folosite în industria
alimentară.

Celofanul a inaugurat o revoluție de consum.Un ambalaj sanitar, folositor atât

producatorilor, cât și comercianților cu amănuntul pentru a afișa atractiv produsele, permițând
consumatorilor să vadă ce au cumpărat.

În anii 1900, elveţianului Jacques Brandenberger i-a venit o idee după ce a văzut un client
al unui restaurant care a vărsat vin pe faţa de masă. Brandenberger a început să se concentreze
asupra formării unui înveliş impermeabil care să se aplice pe materialele textile. De-a lungul
timpului, a realizat cercetări cu o multitudine de materiale, iar în cele din urmă a aplicat vâscoză
lichidă pe material textil. Experimentul a eşuat, în sensul că materialul a devenit prea rigid şi
totodată fragil. Cu toate acestea, Brandenberger a notat că învelişul se cojea ca o peliculă
transparentă care ar putea avea alte aplicaţii. Aşadar, cercetătorul începe să se concentreze asupra
unui nou proiect legat de aceste pelicule şi în 1908 creează o maşină care produce foi de vâscoză
transparentă numite celofan.Primul celofan comercializat a fost in 1912.Compania DuPont a
achiziționat drepturi de brevet din SUA in 1923 și a început producția în Buffalo, un an mai
târziu. Dar o problemă serioasă a apărut la scurt timp. Apa nu putea trece prin acesta, însă vaporii
puteau, făcând celofanul inutil pentru ambalarea produselor alimentare.
 Omul de știință William Hale Charch a dezvoltat un sistem de protecție al celofanului
împotriva umidității in 1927 rezolvând această problemă după mai bine de 2000 de testări. După
aceea, o serie de reduceri de preț și o campanie de marketing agresivă portretiza celofanul ca
fiind esențial pentru un stil de viață sănătos și curat. Prin 1938, vânzările de celofan au
reprezentat 25% din profitul anual al companiei DuPont.

În prezentul studiu de caz, compania DuPont este cercetata pentru monopolizarea ilegală
a pieței ambalajelor flexibile. În cadrul procesului, DuPont convinge curțile (Tribunalul Federal
si Curtea Supremă) că celofanul a fost o „interschimbare rezonabilă” cu așa zisele „materiale de
ambalaj flexibile”, produse și vândute de alte sute de companii și că nu posedă o putere de
monopol, dată fiind cota de doar 17,9% pe piața relevantă a ambalajelor flexibile,insuficientă
pentru monopolizare.

În plus, curțile au fost convinse că acțiunea DuPont de pe piață a fost de competitor și că

acesta nu deține puterea de piață pentru a exclude o serie de competitori sau de a împiedica
posibilii competitori să intre pe piață sau să își extindă afacerile. Practica adoptată de DuPont a
fost de scădere a costurilor de producție în urma cercetării intensive, de îmbunătățire a calității
produselor și de reducere treptată a prețurilor (de la 2,51 USD/kg in 1924-calitate inferioara la
0,38 USD/kg in 1940-calitate superioară). Ca urmare, vânzările de celofan rezistent la umiditate
au crescut de la 606 222 dolari in 1928 la 89 850 416 dolari in 1950.

În final, deși o minoritate a instanței curții supreme și unii economiști erau convinși că
performanța DuPont a fostun indicator de comportament rațional de monopol, majoritatea curții
supreme a respins cazul împotriva DuPont. Deși performanța economică a DuPont apare
constând într-un comportament competitiv,există însă doi factori speciali care umbresc hotărârea
judecătorească în favoarea DuPont. Unul este protectia celofanului DuPont împotriva umezelii,
protejat sub brevet intre anii 1929 si 1946, care conduce la existența unui monopol legal, fapt
admis de Tribunalul Federal, iar celălalt factor este influența celofanului DuPont în creșterea
tarifului celofanului importat de la 25% la 60% din valoare, concurența din import fiind grav
afectată chiar și după ce Tariff Act a impus o rată efectivă de 45% din valoare.

În retrospectivă,Departamentul de Justiție ar putea avea de judecat în mod corespunzător

Biroul de Brevete si Biroul Vamal,mai degrabă decât DuPont pentru monopolizare.
 În 1926, compania Du Pont a comercializat pentru prima oară celofanul, în a cărui
cercetare şi dezvoltare investise milioane de dolari. Acesta a fost primit atât de bine încât pentru
următorii douăzeci de ani preţul a fost tăiat de tot atâtea ori. Cererea a crescut şi mai mult, iar ca
răspuns DuPont a încercat să mărească producţia pe măsură. Departamentul de Justiţie a acţionat
în instanță compania pentru monopolizare ilegală, iar aceasta a fost nevoită să stopeze
expansiunea. Cererea a rămas neacoperită şi preţurile au crescut, până ce s-a găsit un alt
antreprenor gata să investească suma necesară, căruia i-au fost dăruite patentele şi know-how-ul
pentru a-şi porni afacerea. DuPont a fost forţată astfel să răstoarne barierele altora de intrare pe
piaţă oferindu-le proprietatea intelectuală deţinută şi un plan de afaceri.

Concluzii

Paradoxul celofanului, descrie un raționament incorect utilizat in metodele de

reglementare a pieței. Paradoxul apare atunci când o firmă vinde un produs cu prea puțini
înlocuitori, fapt ce duce la posibilitatea firmei de a crește prețul acelui produs. Cazul celofanului
DuPont a apărut în momentul în care omul de știință al companiei DuPont a descoperit celofanul
rezistent la umiditate, produs ce nu putea fi înlocuit la momentul respectiv. Inițial s-a considerat
că această descoperire poate fi considerată o acțiune de monopolizare ilegală a pieței,prin
stabilirea prețului pe piața materialelor de ambalaj flexibile. Ulterior, după o analiză amănunțită
s-a stabilit contrariul, însă celofanul rezistent la umiditate a rămas o reală amenințare pe piața
ambalajelor flexibile.

IV. Studiu de caz (3) - Cazul Telex – IBM

Industria calculatoarelor se poate împarții în mai multe segmente, primul fiind al
producătorilor sistemului principal, din care fac parte producătorii de unități de procesare si
componente principale. Există doar câteva mari companii din acest domeniu, ceea ce nu este
surprinzător, deoarece este necesar foarte mult timp si un capital urias pentru a dezvolta, produce
și comercializa un sistem informatic. Un alt segment al industriei este format din producători de
echipamente periferice, cum ar fi unități de disc și bandă,mașini de scris si terminale grafice și
alte dispozitive de intrare/ieșire.

IBM, acronim din engleză de la International Business Machines,

esteo corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află
la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută
prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum
IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea
în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe
arhitectura Intel x86.

Telex Communications, inițial Telex Corporation este un producător de echipamente

audio. Fondata in 1936 ca un producător de aparate auditive, a intrat pe piața produselor
periferice pentru calculatoare in 1960. A devenit Telex Communications, ca filiala a Telex
Corporation in 1970.

Telex a fost un producător independent important de procesoare și dispozitive de stocare,

concepute pentru a fi conectate la sistemele computerelor IBM. Ei au concurat pe piața pentru
prelucrarea electronică a datelor, prin oferirea de astfel de dispozitive utilizatorilor
echipamentelor IBM la tarife reduse, în consecință, compania ajungând la vanzări de 68 mil.
USD în 1973.

După ce a pierdut sume semnificative din cifra de afaceri, IBM a decis să înfrunte
competiția prin reducerea prețurilor,prin inovație în tehnologie mai sofisticată și încurajarea
utilizatorilor de aceste echipamente să semneze contracte de leasing pe termen lung la tarife
avantajoase.

în luna mai a anului 1971 IBM anunță Fixed Term Plan (FTP), iar in martie 1972
Extended Term Plan (ETP), acțiuni ce a impins compania Telex sa susțină că au fost acte de
ruinare a concurentilor, deoarece prin FTP și ETP, IBM a constituit restricțiile ilegale de comerț
si au blocat concurenți. Disputa se amplifică odată cu anunțul IBM de a crește prețul unui
procesor, pe 28 iulie 1971, Telex susținand ca aceasta crestere a fost efectuată în mod special cu
scopul de a recupera pierderile ocazionate de introducerea de FTP.
 IBM neagă aceste afirmații și susține că aceasta a anuntat planurile sale de leasing, ca
raspuns la planurile similare oferite de către aproape toți concurenții IBM, recunoscând că, fără o
formă de contract de închiriere pe termen lung ar suferi pierderi serioase și continue in afaceri
pentru producătorii de sisteme, companii de leasing si producătorii de echipamente periferice,
subliniind că acesta are în prezent trei planuri de închiriere pe termen lung, în care se oferă cea
mai mare parte a echipamentelor sale EDP.

Pe data de 21 ianuarie 1972 compania Telex depune o plangere la judecatoria Statelor

Unite impotriva IBM, plagere bazata pe incercarea de monopolizare a IBM si incercarea acesteia
de monopolizare la nivel mondial, a pietei de producere, distributie, vanzare si inchiriere a
echipamentelor de prelucrare electronica a datelor.

Cazul Telex-IBM a atras atenția prin încercarea IBM de a distruge așa numitele „prize
compatibile” , specifice Telex Corporation încălcând astfel legislația antitrust. În timp ce
judecătorul Christensen a stabilit că astfel de practici au fost de ruinare și de excludere și a
stabilit daune de 259 mil dolari, tribunalul federal a determinat, în schimb că practicile
concurențiale erau valide, susținând că definiția pieței relevante este pur și simplu prea îngustă.

Hotărârea instanței de judecată în favoarea Telex și împotriva IBM a fost inversată ca

urmare a stabilirii tribunalului că există o eroare în definirea pieței relevante, fapt ce a condus la
o concepție greșit fundamentată, afectând decizia judecătorului Christensen. Dovezile au stabilit
că acțiunile IBM au constituit practici competitive valabile, neagresive si nici interzise de actele
antitrust.O altă investigație a intanței, de această dată impotriva Telex, formulată de IBM,
constată din probe si lege , că Telex a încălcat brevetele IBM si a deturnat si piratat secrete
comerciale ale IBM. Curtea prevede daune compensatorii de 17,5 mil dolari.

Acțiunea IBM nu poate fi considerate una de ruinare sau excludere de pe piață a

competitorilor,ci mai degrabă o acțiune naturală de maximizare a profitului. Devreme ce IBM
era capabilă sa producă sisteme de calculatoare, prin cercetare si personal calificat au considerat
că pot intra pe piața pentru prelucrarea electronică a datelor cu propriile echipamente necesare
sistemelor sale, lăsând liberă decizie consumatorului de a achizitiona acele echipamente IBM sau
de la alti producatori existenți pe piață, printre care si Telex.
 Concluzii

Cazul Telex-IBM a reprezentat ulterior o sursă de inspirație pentru mai multe companii
mici care doreau sa intre pe piață. O parte din acestea au renunțat la activitatea lor inițială pentru
a se dezvolta în echipamente necesare sistemelor IBM. Anchetarea cazului a degenerate de la
poziția inițială, împotriva IBM, aducând ulterior acesteia beneficii economice substanțiale atât
din producția proprie de echipamente periferice, cât și din menținerea poziției de pe piață.
 Bibliografie
1. Dominick T. Armentano, Antitrust and Monopoly, United States of America, 1999, Ed. The
Independent Institute

2. Dominick T. Armentano, Antitrust. The Case for Repeal, Washington D.C., 2011, Cato
Institute

3. Alhu Crişan, Analiza microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă, Bucureşti,

2003, pag. 72
4. Oana Gheorghe, Monopol şi monopol natural – concepte de bază ale mecanismelor de piaţă.
Influenţa lor asupra competitivităţii economice, Bucureşti, 2004
5. Moşteanu Tatiana şi Colectivul, Preţuri şi concurenţă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000
6. Moşteanu Tatiana şi Colectivul, Preţuri şi concurenţă. Sinteze teoretice şi aplicaţii practice,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
7. Tabarcea Ala, Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile concurenţei
monopoliste, Chişinău, 2002

Surse web:

1. http://oasis.lib.harvard.edu/oasis/deliver/~law00160

2.http://en.wikisource.org/wiki/United_States_v._United_Shoe_Machinery_Company_of_New_
Jerse

3. http://www.law.cornell.edu/supremecourt/text/391/244

4. www2.dupont.com

5. www.abc-pack.com/ro

6. www-rohan.sdsu.edu/faculty/giftfire/ibm.html

7.http://www.leagle.com/decision/19751404510F2d894_11252.xml/TELEX%20CORP.%20v.%
20INTERNATIONAL%20BUSINESS%20MACH.%20CORP.