Titlul I

Consideratii Generale cu privire la obligatiile civile

Notiunea si structura obligatiei civile

Def. Noul cod civil defineste obligatia in textul Art. 1164 ca fiind o legatura de drept in virtutea
careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina
prestatia datorata.

Rezulta ca obligatia este intotdeauna un raport juridic care se naste si exista intre cel putin doua
persoane, alcatuit din doua laturi inseparabile:

• Una pasiva, adica un debitor si datoria sa

• Una activa, un creditor si dreptul sau de creanta

Obligatia civila a fost definita si de doctrina in felul urmator: Este raportul juridic in care
o parte numita creditor, are dreptul de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute
prestatia sau prestatiile la care este indatorat, sub sanctiunea constrangerii de stat.

Majoritatea autorilor apreciaza ca raportul de obligatii cuprinde in structura sa patru elemente

componente:

• Subiectele

• Continutul

• Obiectul

• Sanctiunea

Subiectele rap. jur. de obligatii

Pot fi subiecte ale unui raport obligational toate persoanele fizice si persoanele juridice.
Subiectul activ (creditorul) este o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul
nasterii raportului de obligatii, in schimb subiectul pasiv (debitorul) trebuie sa fie intotdeauna
persoana determinata la nasterea obligatiei. Subiectul activ se numeste creditor iar cel pasiv
debitor.

Continutul rap. jur. de obligatii

Prin continutul raportului juridic de obligatii intelegem drepturile de creanta si

indatoririle care partin subiectelor acestuia. De regula, este alcatuit din dreptul creditorului de a
pretinde si indatorarea juridica a debitorului de a executa prestatia datorata.
Din punctul de vedere al continutului, raportul de obligatii poate fi

• Simplu, in care o parte are numai drepturi, iar cealalta numai obligatii

• Bilateral, in situatia in care ambele ori toate subiectele au deopotriva si in acelasi

timp atat drepturi cat si obligatii

Continutul raportului obligational poate fi de asemenea:

• Subiectiv, deoarece este stabilit prin vointa partilor

• Obiectiv, este stabilit prin lege

În același conținut obligational trebuie inclusă o categorie aparte, așa-zisele drepturi

potestative. Dreptul potestativ este puterea conferita unei persoane de a modifica sau stinge o
situatie juridica preexistenta ori de a recrea o situatie juridica prin vointa sa unilaterala
(potestativ-o sa intalnim termenul asta mai incolo). Dintre drepturile potestative care ar putea fi
intalnite in continutul unui raport juridic de obligatii fac parte: dreptul de a alege intr-o situatie
alternativa.

Obiectul rap. jur. de obligatii

Prin obiectul raportului juridic de obligatii intelegem insasi prestatia sau conduita
concreta la care este indrituit creditorul si la care este tinut debitorul. Aceasta conduita poate
consta intr-o actiune cand prestatia este pozitiva ori intr-o inactiune sau abstentiune, caz in care
prestatia este negativa.

Obiectul nu trebuie confundat cu continutul raportului obligational. Prin continut, se

inteleg drepturile si obligatiile concrete, personale ale subiectelor, adica posibilitatile juridice de
a pretinde si indatoririle juridice de a indeplini anumite actiune sau inactiuni. Dimpotriva,
obiectul consta in insasi acele actiuni sau inactiuni pe care creditorul le poate pretinde si
debitorul este tinut sa le savarseasca sau dupa caz sa se abtina de la savarsirea lor. Obiectul
obligatiilor nu este, de asemenea, identic cu obiectul actului juridic care le-a generat.

Prestatiile sunt de doua feluri:

• Pozitive, acestea constau in actiuni, care pot fi “a da” (dare) si de “a face” (facere)

• Negative, este intotdeauna o inactiune sau abtinere si consta in “ a nu face”

(nonfacere)

Prestatia de a da inseamna a constitui sau a transmite un drept real in patrimoniul creditorului.

Prestatia de a face este orice conduita pozitiva care nu este o prestatie de a da si nici nu intra in
continutul sau structura acesteia. Fac parte din categoria prestatiilor de a face: plata chiririe,
restituirea unui bun, realizeaza unui tablou
Prestatia de a nu face este intotdeauna o abtinere a debitorului de a face ceea ce ar fi fost
indreptatit sa faca in lipsa angajamentului obligational existent intre el si creditor.

Sanctiunea obligațiilor

Def. Sanctiunea obligatiei consta, din perspectiva creditorului, in totalitatea mijloacelor

juridice ofensive si defensive pe care le poate exercita, de regula, cu ajutorul fortei de
constrangere a statului, pentru a obtine sau pastra prestatia care i se datoreaza de catre debitor,
si din perspectiva debitorului, in mijloacele juridice pe care legea le pune la indemana lui
pentru a se libera de datorie, prin executarea prestatiei datorate, atunci cand creditorul refuza
ori nu poate sa o primeasca, debitorul avand interes sa stinga raportul obligational prin
executare.

Mijloace juridice ofensive si defensive aflata la dispozitia creditorului:

• Punerea in intarziere a debitorului care consta in manifestarea unilaterala de vointa

prin care creditorul pretinde sau ii cere ferm debitorului sa execute prestatia sau
prestatiile datorate.

• Actiunea in justitie, care este actul procesual prin care creditorul il cheama pe
debitor in justitie pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie condamnat la
executarea prestatiei pe care o datoreaza.

• Daunele cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul condamnat prin

hotararea unei instante competente, sa le plateasca creditorului sau pentru fiecare zi
de intarziere sau alta unitate de timp pana la executarea prestatiei datorate. Imediat
dupa executarea prestatiei de catre debitor, creditorul este obligat sa restitie sumele de
bani incasate cu acest titlu.

• Amenzile cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul este obligat prin
hotarare judecatoreasca sa le plateasca la bugetul de stat, cu titlu de sanctiune pentru
fiecare zi de intarziere pana la momentul in care va avea conduita la care este
indatorat. Ele nu sunt supuse restituirii.

• Daunele interese moratorii. Sunt despagubiri in bani pentru repararea prejudiciului

cauzat creditorului prin intarzierea executarii prestatiei de catre debitor.

• Executarea silita. Este o procedura complexa prin care creditorul care are un titlu
executoriu obtine prestatia ce i se datoreaza cu concursul organelor de stat
competente, in cazul in care debitorul nu intelege sa o execute de bunavoie. Cu alte
cuvinte, se realizeaza creanta prin urmarirea bunurilor creditorului.

Mijloace juridice la care debitorul poate recurge pentru a se libera de datorie

Creditorul are dreptul, dar si indatorirea de a primi prestatia de la debitor, fiind obligat sa se
comporte fata de acesta cu buna-credință. Atunci cand se refuza primirea platii, debitorul are la
dispozitie prerogativa punerii in intarziere a creditorului, oferta reală de plată, urmată de
consemnațiune. Art. 1512 CC Debitorul poate consemna bunul pe cheltuiala şi riscurile
creditorului, liberându-se astfel de obligaţia sa. În acest fel, debitorul se liberează de datorie.

!!!Dacă nu vrei să te bazezi pe puterea Sfântului Duh, învață bine, ia nota 10 și te așteaptă
petrecerile din vară. Spor!!!

Clasificarea obligatiilor civile

Trasaturi comune ale obligatiilor:

• Obligatiile civile se nasc din acte juridice civile si fapte juridice civile

• Obligatiile civile sunt reglementate de normele dreptului privat

• Subiectele acestor raporturi juridice sunt persoanele fizice si persoanele juridice

• Obligatiile civile pot avea caracter oneros sau gratuit

• Subiectele raporturilor juridice de acest fel se afla pe pozitie de egalitate juridica

Doctrina a distins între obligatii nascute din acte juridice (din acte jur. unilaterale – ex. oferta
irevocabilă de a contracta, angajamentul unilateral; din contracte – ex. obligatiile rezultate din
contractele de vanzare, mandat, donatie etc.) și obligații născute din fapte juridice (din fapte jur.
licite – gestiunea de afaceri, plata nedatorată, alte fapte de care legea leagă nasterea unei
obligatii; din fapte juridice ilicite – obligatiile de reparare născute din angajarea răspunderii
delictuale).

Clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lor

Din acest punct de vedere obligatiile se clasifica in:

• Contractuale, nascute din contracte

• Cvasicontractuale, nascute din cvasicontracte precum gestiunea de afaceri si plata

nedatorata

• Delicte, izvorate din fapte ilicite si prejudiciabile

• Cvasidelictuale, care au ca etiologie fapte ilicite si prejudiciabile savarsite din

neglijenta sau imprudenta

Atentie! Noul cod civil prevede o noua clasificare…asta este considerata redundata, dar oricum e
bine de stiut:D
Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor

Este clasificarea traditionala a obligatiilor dupa obiectul sau natura prestatiei la care este
indatorat debitorul si are dreptul creditorul. Dupa acest criteriu obligatiile se impart in:

• Obligatii de a da

• Obligatii de a face

• Obligatii de a nu face

Obligatiile de a da desemnează acele obligatii care au ca obiect transmiterea sau

constituirea unui drept real asupra unui anumit bun. (ex. obligatia vanzatorului de a transfera
proprietatea, obligatia de a constitui o garantie, obligatia de a da o sumă de bani etc.)

Potrivit principiului consensualismului, transferul sau constituirea drepturilor reale se

produce de plin drept, ex lege, in momentul incheierii contractului, in cazul bunurilor certe, si in
momentul individualizarii bunurilor, in cazul celor generice. Are un continut complex, in sensul
ca fiinta ei nu se reduce doar la constituirea sau transferul dreptului real, ci cuprinde si predarea
bunului determinat si eventual conservarea lui sau dupa caz, individualizarea si predarea
bunurilor generice.

Obligatiile de a face se referă la acele obligatii care au ca obiect indatorirea debitorului

de a indeplini o prestatie care implică, in principiu, persoana debitorului. (ex. obligatiile izvorate
din contractul de antrepriza sau din contractul de muncă).

Contractul de antrepriză - contractul prin care o parte, numită antreprenor, se obligă să

execute pe riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unui preţ
care se stabileşte în raport cu rezultatul lucrării.

Obligatiile de a nu face implica indatorirea debitorului de a se abtine (ex. obligatia de

neconcurentă, obligatia de a nu negocia cu tertii pentru o perioadă determinată de timp, rezultată
dintr-un acord precontractual de negociere).

Semnficatia practică a acestei clasificări este patentă la nivelul executării voluntare și mai
ales la cel al remediilor pentru neexecutarea obligațiilor.

O alta clasificare a obligatiilor după obiectul lor este in obligatii de rezultat si obligatii de
mijloace.

• Obligatiile de rezultat (determinate)

Sunt acele raporturi juridice in care debitorul este indatorat, prin conduita sa
pozitiva sau negativa, sa obtina un anumit rezultat, determinat in favoarea creditorului
 său și garanteaza creditorului obtinerea acestui rezultat (ex. obligatia de plata a pretului
sau chiriei, obligatia de predare a bunului vandut, obligatia transportatorului de persoane
sau bunuri).

Obligatia de rezultat creeaza o veritabila garantie de executare pe care debitorul

si-o asuma expres ori legea o pune in sarcina sa, implicit sau explicit, fata de creditorul
sau. Acesta din urma are garantia sau siguranta ca va obtine fie rezultatul asteptat furnizat
de catre debitor, fie in caz contrar repararea prejudiciului care i-a fost cauzat prin
neexecutare.

In functie de gradul de intensitate a garantiei de executare pe care debitorul o datoreaza

creditorului, obligatiile de rezultat se subclasifica in

• Obligatii de rezultat absolute (atunci cand debitorul ramane indatorat chiar in cand
rezultatul promis nu se produce datorita fortei majore)

• Obligatii de rezultat relative (in cazul lor, obligatia incetează ca urmare a survenirii
forței majore)

• Obligatii de rezultat intermediare (sunt acele obligatii care trebuie executate de

debitor in anumite cazuri de fortă de majoră, determinate printr-o clauză contractuală
sau dispoziție legală)

Se considera ca intra in categ. obligatiilor de rezultat toate obligatiile de a da (in

natura sau pecuniare), o parte a obligatiilor de a face si toate obilgatiile de a nu face.

• Obligatiile de mijloace (de diligență sau prudență).

Sunt acele raporturi juridice de obligatii in care debitorul este indatorat sa

utilizeze si sa puna in valoare toate mijloacele necesare si posibile dand dovada de
diligenta si prudenta, pentru a obtine un anumit rezultat in favoarea creditorului sau
persoanei determinata de acesta. Aceasta clasificare a obligatiilor prezinta importanta
practica pe terenul raspunderii civile. In cazul obligatiilor de rezultat, neobtinerea
rezultatului la care este indatorat debitorul antreneaza raspunderea civila obiectiva, fara
vinovatie a acestuia fata de creditorul sau. Dimpotriva, in ipoteza obligatiilor de mijloace
raspunderea debitorului pentru neexecutarea prestatiei datorate este eminamente
subiectiva, intemeiata pe culpa sau vinovatia dovedita de catre creditor. Este important de
retinut ca:

• Obligatiile de a da sunt intotdeauna de rezultat

• Obligatiile de a face pot fi de rezultat sau dupa caz de mijloace

 • Obligatiile de a nu face sunt de rezultat

Exista si asa numita categorie a obligatiilor de securitate. Obligatiile de securitate sunt o specie a
obligatiilor de a face, in care o parte are indatorirea legala sau contractuala de a o garanta pe
cealalta parte si uneori, chiar terte persoane, impotriva riscurilor care le ameninta securitatea
corporala. Obligatiile contractuala de securitate sunt de mijloace sau de rezultat in functie de
faptul daca participarea victimei se afla sau nu printre circumstantele evenimentului care a avut
ca urmare vatamarea sanatatii si integritatii corporale.

Obligatii in natura si obligatii pecuniare

Este una dintre cele mai importante clasificari ale obligatiilor dupa obiectul lor.

• Obligatiile in natura sunt acele raporturi juridice obligationale care au ca obiect orice
prestatie pozitiva sau negativa, cu exceptia prestatiei de a plati o suma de bani (ex.
obligatia de predarea a unui bun cert sau a unor bunuri generice, altele decât sume de
bani; obligația de prestare a unui serviciu).

• Obligatiile pecuniare sau monetare sunt acele raporturi juridice obligationale care au
intotdeauna ca obiect prestatia de a plati sau remite o suma de bani creditorului sau
reprezentantului său (ex. obligatia de restituire a imprumului banesc, obligatia de plată a
pretului vânzării, obligatia de pltă a chiriei, obligatia de plată a rentei viagere).

Deosebiri intre aceste categorii de obligatii:

• Obligatiile pecuniare sunt intotdeauna de rezultat. Obligatiile in natura pot fi si de

mijloace

• In cazul obligatiilor pecuniare, daca debitorul intarzie sa faca plata, raspunderea se

angajeaza fara ca creditorul sa fie tinut a face dovada vinovatiei debitorului si a
intinderii prejudiciului suferit.

• Obligatiile pecuniare pot fi executate intotdeauna in natura daca debitorul este

solvabil.

Prejudiciul suferit de creditorul dintr-o obligatie pecuniara ca urmare a disproportiei

de valoare dintre prestatia sa si prestatia datorata de debitor, aparuta dupa nasterea
raportului obligational din cauza fluctuatiilor monetare se numeste impreviziune.

Datoriile de valoare si specificul obiectului acestora

 Datoriile de valoare sunt acele raporturi de obligatii care au ca obiect o valoare exprimata
intr-o suma de bani pe care debitorul o datoreaza creditorului, suma care este supusa modificarii
sau recalcularii in acele situatii in care, la momentul platii, nu mai reprezinta acea valoarea din
cauza fluctuatiilor monetare. Indiferent ca are origine contractuala sau extracontractuala, datoria
de valaore este intotdeauna o obligatie de rezultat.

Datoria de valoare are ca finalitate mentinerea in stare de echivalenta a valorii prestatie

datorate, indiferent de fluctuatiile, in crestere sau in scadere, ale banilor (ex. obligatia de reparare
a unui prejudiciu, obligatia de restituire, obligatia de intretinere etc.)

Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor.

Dupa sanctiunea lor obligatiile se clasifica in:

• Obligatii perfecte. Ele se definesc prin aceea ca subiectul activ, creditorul are la
dispozitie mijloacele juridice ofensive, la care poate recurge impotriva debitorului, pentru
a obtine realizarea dreptului sau de creanta, in cazul in care debitorul nu executa voluntar
prestatia sau prestatiile datorate.

• Obligatiile naturale - ,,datorii de constiinta”. Sunt acele raporturi juridice de obligatii a

caror sanctiune consta intr-un mijloc juridic defensiv, adica in posibilitatea creditorului
de a refuza restituirea prestatiei primite de la debitor, care a facut plata voluntar, invocand
faptul ca debitorul a executat ceea ce in realitate, datora, fara sa poata fi constans in acest
sens prin forta coercitiva a statului. Obligatiile naturale se identifica cu raporturile
obligationale pentru a caror executare creditorul nu are la dispozitie mijloace juridice
ofensive.

Obligatiile naturale pot fi subclasificate in :

• Obligatiile civile imperfecte. Sunt acele obligatii naturale care nu s-au putut naste, sau
dupa caz nu au putut supravietui ca obligatii civile perfecte, din cauza unui obstacol
juridic, prezent la momentul nasterii sau dupa caz pe durata fiintei lor.

Ele se impart la randul lor in :

• Obligatii avortate. Sunt acele obligatii care, din cauza unui obstacol juridic, s-au
nascut in viata juridica fara vitalitate, adica lipsite de dpretul creditorului de a accede
la mijloacele juriice ofensive pentru a obtine ceea ce i se datoreaza pe cale de
 constrangere (ex. obligatia nascută dintr-un contract de joc sau pariu; obligatia
contractuală asumată de un minor in apropierea varstei de majorat etc).

• Obligatii degenerate. Sunt obligatiile care s-au nascut perfecte, numai ca ulterior si-
au pierdut eficacitatea sau vitalitatea, adica dreptul la actiune in justitie, precum si
celelalte mijloace juridice ofensive care le insoteau ca efect al prescriptiei extinctive
sau ca urmare a unei hotarari judecatoresti intrata in puterea lucrului judecat.

• Obligatii naturale-datorii de constiinta, sunt obligatii care isi au originea si

suportul in resursele spirituale si morale ale fiintei umane (ex. obligatia naturala a
celui care a primit o donatie de a asigura donatorului locuintă in propria sa casa, dintr-
un sentiment de recunostintă, donatorul fiind in nevoie; obligatia unei persoane de a
presta intretinere unui copil după ce i s-a admis actiunea in tagada paternitatii)

Cu toate ca sunt lipsite de vitalitatea obligatiilor perfecte, cele naturale pot produce si ele efecte:

• Daca debitorul executa voluntar prestatia care face obiectul obligatiei naturale, el face
o plata valabila si ireversibila

• Unele obligatii naturale pot fi confirmate expres, prin vointa unilaterala a debitorului
cu efectul transformarii lor in obligatii civile perfecte

• Obligatiile naturale pot fi transformate in obligatii civile perfecte prin novatie

• Obligatiile naturale se pot transmite prin cesiune de creanta, cesiune de datorie, iar
daca sunt de origine contractuala prin cesiune de contract.

Izvoarele obligatiilor si clasificarea lor

Def. Faptele juridice sunt definite ca toate imprejurarile - actiuni omenesti si evenimente sau
fenomene naturale - carora legea le confera eficacitatea juridica, in sensul ca dau nastere
modifica sau sting raporturi juridice.

Clasificarea izvoarelor in vechiul cod civil

In vechiul cod civil izvoarele obligatiilor erau considerate a fi urmatoarele:

• Contractul. Definit ca acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau
stinge intre dansii un raport juridic
 • Cvasicontractul. Definit ca un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie catre o
alta persoana sau obligatii reciproce intre parti. (gestiunea de afaceri, plata
nedatorata)

• Delictul. Orice fapta a omuli care cauzeaza altuia un prejudiciu.

• Cvasidelictul. Atunci cand este savarsit un delict dar din culpa, adica neglijenta sau
imprudenta.

Clasificarea obligatiilor in dreptul civil dupa noul cod civil

Doctrina juridica romaneasca, alaturi de unii autori staini de prestigiu, a adoptat clasificarea
generica a izvoarelor obligatiilor in doua mari categorii:

• Actele juridice civile

• Faptele juridice civile

• Actele juridice civile.

Sunt acorduri de voitna sau manifestari unilaterale de vointa ale diferitelor persoane
facute cu respectarea sau in executarea legii, cu intentia de a produce efecte juridice , care
altfel nu s-ar putea produce. Ele se subclasifica in:

• Contractul. Este acordul de vointa intre doua sau mai multe persoane, cu
intentia de a da nastere, modifica, transforma, stramuta sau stinge raporturi
juridice, efecte care altfel nu s-ar produce

• Actul juridic unilateral. Este manifestarea de vointa a unei singure persoane,

cu intentia de a produce efecte juridice, adica a da nastere, a modifica ori
stinge raporturi juridice civile.

• Faptele juridice stricto sensu.

Sunt toate celelalte imprejurari cu exceptia acordurilor si manifestarilor unilaterale de

vointa, indiferent ca sunt sau nu sunt conduite umane, de savarsirea sau producerea
carora legea leaga nasterea, modificarea sau tingerea de raporturi juridice, in cazul nostru
de raporturi obligationale. Faptele juridice sunt de doua feluri:

• Faptele juridice conduite umane. Sunt actiuni sau inactiuni ale oamenilor licite
si ilicite, care dau nastere modifica sau sting raporturi juridice de obligatii
fiindca asa prevede legea. Pot fi la randul lor licite sau ilicite.

• Alte fapte juridice care nu sunt conduite umane. Ele constau in manifestari ale
unor energii exteriore omului, ale unui lucru sau ale unei fiinte, alta decat
fiinta umana, care potrivit legii imperative, produc efecte juridice.