Departamentul III Ştiinţe Funcţionale, Disciplina de Fiziologie

Fiziologia
aparatului respirator

Cursul 6
Reglarea respiratiei
 Cuprins

1. Centrii nervosi cu rol in reglarea respiratiei

2. Receptorii cu rol in controlul neuro-reflex al respiratiei
3. Controlul neuro-umoral al respiratiei
4. Reglarea tonusului bronhomotor
 Obiective

• Descrierea rolului centrilor respiratori primari (bulbari) în controlul

ventilaţiei de repaus
• Cunoasterea rolul centrilor auxiliari (pontini) în adaptarea ventilaţiei
• Descrierea rolului centrilor integratori supraiacenţi (hipotalamus,
sistem limbic şi neocortex) şi spinali în adaptarea ventilaţiei
• Discutarea rolului receptorilor pulmonari şi extrapulmonari în
controlul neuro-reflex a respiraţiei
• Discutarea rolului receptorilor mecanici de distensie în reglarea
neuro-reflexă a ventilaţiei (reflexul Hering – Breuer)
• Definirea rolului chemoreceptorilor centrali şi periferici în controlul
neuro-umoral al ventilaţiei
• Cunoasterea răspunsului ventilator la modificările PO2, PCO2 şi pH
• Descrierea mecanismele nervoase si a factorilor umorali cu rol în
reglarea tonusului căilor respiratorii
 Reglarea respiratiei

• Reglarea nervoasă - asigură:

– activitatea ventilatorie ritmică, automată
– ajustarea ventilației pe cale reflexă, prin multiple circuite de
retroacţiune cu punct de plecare receptorii periferici
– structurile implicate:
- structurile subcorticale - participă la adaptarea respiraţiei în
diverse situaţii
- scoarţa cerebrală - asigură controlul voluntar al acesteia
• Reglarea umorală
– adaptează respiraţia în funcție de compoziţia chimică a sângelui
(PCO2, H+, PO2)
– modifică excitabilitatea centrilor nervoşi şi a altor structuri
nervoase implicate în controlul respiraţiei
 1. Centrii nervosi cu rol in reglarea respiratiei

1. Centrii primari bulbari

2. Centrii auxiliari pontini
3. Centrii integratori medulari
4. Centrii integratori superiori
 1.1. Centrii respiratori primari

• situaţi în bulbul rahidian

• întreţin activitatea ventilatorie
bazală
• nu pot asigura adaptarea adecvată
a respiraţiei la solicitări
• centrii vitali
• 2 populaţii neuronale (neuroni
inspiratori “I” şi expiratori “E”)
interconectate funcţional:
– grup respirator dorsal
→ neuroni inspiratori “I”
– grup respirator ventral
→ neuroni expiratori “E”
 1.1. Centrii respiratori primari

• Grupul dorsal
– format din neuroni “I”
– in 1/3 inferioară a bulbului
(include şi nucleul tractului
solitar)
– primește aferențe de la:
- chemoreceptorii periferici şi
centrali, stimulati de ↓pO2
si
pCO2
- căile respiratorii (n. X)
- zone reflexogene
cardiovasculare (n.IX si X)
– trimite impulsuri spre
- nerv frenic
- m. intercostali externi. ⇒ Declanseaza inspirul
 1.1. Centrii respiratori primari

• Grupul ventral
– format din neuroni “E”
– o arie ce cuprinde nucleul
ambiguu şi retroambiguu
– este inactiv în condiţii de repaus
– se activează în ventilatia de
efort pe baza aferenţelor vagale
– primeste aferente de la:
- mecanoreceptorii pulmonari
(n. X)
– inhiba neuronii “I”
⇒ Declanseaza expirul
 1.1. Centrii respiratori primari

Proprietatile centrilor respiratori primari

• Activitate spontană (automată) a
neuronilor respiratori bulbari →
atribuită unor modificări metabolice
ritmice care au loc în aceste celule,
dotate cu proprietăţi de pacemaker
• Activitate oscilatorie = neuronii “I”
devin activi în timpul inspirului iar
neuronii “E” în timpul expirului, într-un
mod ritmic oscilant. Grupul neuronal
activat va inhiba celălalt grup:
⇒în timpul inspirului:
neuronii “I” = activi și cei “E” = inactivi
⇒ în timpul expirului:
neuronii “E” = activi și cei “I” = inactivi
• Activitatea neuronilor “I” este periodic
inhibată de neuronii “E”, care primesc
aferenţe vagale pulmonare
1.1. Centrii respiratori primari
 1.2. Centrii respiratori auxiliari

• localizaţi în punte
• rol reglator ⇒ influenţează
tonusul şi activitatea ritmică a
centrilor respiratori bulbari
• nu prezintă automatism
• nu sunt vitali
• funcţionează pe baza
aferenţelor vagale de la:
– mecanoreceptorii
pulmonari
– căile respiratorii
• denumire:
– centrul pneumotaxic
– centrul apneustic
 1.2. Centrii respiratori auxiliari

• Centrul pneumotaxic
– situat în 1/3 superioară a punţii
– stimulat de aferente de la
mecanoreceptorii pulmonari
– asigură trecerea de la inspiraţie la
expiraţie prin inhibarea:
- centrului apneustic
- neuronilor “I” bulbari
• Centrul apneustic
– situat în 1/3 inferioară a punţii
– stimuleaza neuronii “I” bulbari
daca influenţa centrului
pneumotaxic este suprimată
 Efectele sectiunilor exterimentale bulbo-pontine

a. secţiunea deasupra punţii

⇒ nu modifică respiraţia
b. secţiunea deasupra punţii + dubla
vagotomie a

⇒ respiraţii mai ample şi cu b

frecvenţă redusă c
c. secţiunea în porţiunea mijlocie a punţii
⇒ respiraţie tip apneusis (inspiraţii d

ample, prelungite, întrerupte de scurte

expiraţii)
d. secţiunea la limita dintre punte şi bulb e

⇒ respiraţie mai frecventă, de

amplitudine mai redusă, dificilă,
suspinoasă = “gasping respiration”
e. secţiunea între bulb şi măduva spinării
⇒ oprirea respiraţiei
 1.3. Centrii integratori medulari

• motoneuronii din coarnele ante-

rioare ale măduvei spinării (C-T) →
asigură inervaţia muşchilor
respiratori prin:
- nervul frenic (C2-C4),
- nervii intercostali (T1-T7) şi
- nervi abdominali (T7-T12)
• rol: “execută” alternanţa dintre
inspir şi expir conform “modelului
respirator” impus de centrii bulbo-
pontini şi modulat de centrii
superiori
 1.3. Centrii integratori medulari

Mecanism de actiune
• în inspir: grupul inspirator bulbar
trimite stimuli către maduva
spinării ⇒ excită motoneuronii
spinali inspiratori ⇒ stimularea
mușchilor inspiratori ⇒ inspirul
• în expirul de repaus: pasiv, pe baza
forțelor elastice pulmonare
• în expirul forțat: grupul expirator
bulbar trimite stimuli către maduva
spinării ⇒ excită motoneuronii
spinali expiratori ⇒ stimularea
mușchilor expiratori ⇒ expirul
forțat
 1.4. Centrii integratori superiori

1. Neocortexul
• asigură reglarea voluntară a respiraţiei:
– apnee voluntara (zeci de secunde-minute → la antrenaţi)
– polipnee (tahipnee)
– bradipnee
• permite adaptarea ventilaţiei în realizarea unor acte specific umane:
vorbit, citit, râs, fluierat, cântat vocal sau cu instrumente de suflat,
tuse, suspin şi strănut voluntar
• intervine şi prin elaborarea unor reflexe condiţionate:
– hiperventilaţia premergătoare startului din întrecerile sportive
– prelungirea apneei voluntare prin antrenament pentru imersiuni
• Controlul voluntar → limitat de modificarea PO2 si PCO2
– Hipoventilaţia şi apneea pot avea loc pana cand
- PCO2 ↑ la 50 mmHg
- PO2 ↓ la 70 mmHg
 1.4. Centrii integratori superiori

2. Sistemul limbic – induce modificări respiratorii asociate stărilor

afectiv-emoţionale
– emoţii pozitive: hiperventilaţie precedată de o scurtă apnee
– frica şi furia: cresc frecvenţa respiratorie
– teama, groaza şi atenţia încordată: oprirea respiraţiei

3. Hipotalamusul – induce modificări respiratorii în funcţie de

temperatura mediului ambiant
– in hipotalamusul anterior este localizat centrul termolitic care
determină polipneea termică in caz de:
- febra
- încălzirea pasivă a organismului
- hipertermie asociată efortului fizic de lungă durată
 1.5. Influente intre centrii respiratori bulbo-pontini si
alti centrii situati la acelasi nivel

• Centrul vomei → oprirea respiraţiei

• Centrii vasomotori bulbari:
– Reflexele depresoare sunt asociate cu reducerea amplitudinii
şi frecvenţei respiraţiilor
– Reflexele presoare sunt asociate cu modificări ventilatorii
opuse.
• Centrii respiratori bulbari mai stabilesc conexiuni cu
- nucleul motor al n. VII (musculatura narinelor)
- nucleul dorsal al vagului (musculatura bronhiilor)
- nucleul ambiguu (musculatura laringiană)
⇒ explică modificările cailor respiratorii superioare asociate în
mod normal cu ventilaţia.

• Centrul respirator influenţează activitatea centrilor CV → aritmie

respiratorie (in inspir ↑ FC, in expir ↓ FC)
 2. Receptorii cu rol in controlul nervos al respiratiei

• Sistemul de control nervos al

respiraţiei are la bază aferenţe
provenite de la un număr
mare de receptori pulmonari
şi extrapulmonari:
1. Mecanoreceptori
pulmonari (distensie)
2. Receptori de iritaţie din
caile respiratorii
3. Receptori juxtacapilari J
4. Receptori din caile
respiratorii superioare
5. Propriorecetori
6. Baroreceptori vasculari
7. Exteroreceptori
 2.1. Mecanoreceptorii pulmonari (de distensie)

• Localizare: ţesutul elastic pulmonar,

subpleural şi peribronhial
• Stimulaţi de: distensia plămânului =
“receptori de inflaţie”
• Impulsurile ajung la centrii bulbari prin
fibre vagale :
– stimuleaza neuronii “E”
– stimuleaza centrul pneumotaxic
⇒încetarea inspirului şi declanşarea
expirului
= reflexul de inflaţie Hering-Breuer
• Reflexul de inflaţie Hering-Breuer este
declanşat când VT depăşeşte 1 litru →
reflex de prevenire a distensiei
pulmonare exagerate
 2.1. Mecanoreceptorii pulmonari (de distensie)

• Colabarea bruscă a ţesutului

pulmonar, la sfârşitul expiraţiei,
determină producerea inspirului prin
reflexul de deflaţie Hering-Breuer sau
reflexul Hering-Breuer inversat
– mai puţin important
– acţionează în condiţii patologice de
deflaţie pulmonară forţată
(ex. pneumotorax)

• Rol: reflexele Hering-Breuer evita

distensia şi colabarea exagerată a
plămânilor.
 2.2. Receptorii de iritatie din caile respiratorii

• sunt situaţi între celulele epiteliale de la nivelul căilor

respiratorii, fiind reprezentaţi de terminatii ale fibrelor vagale
• stimulii:
– diverşi agenţi exogeni (gazele toxice, fumul de ţigară,
particule de praf inhalate, aerul rece)
– agenţi endogeni (histamina şi PG)
– hiperinflaţia pulmonară
• efectul:
– tahipnee
– bronhoconstricţie
– tuse
– hipersecreţie de mucus
• rol: în modificările respiratorii asociate cu reacţii inflamatorii
locale, embolii, edem pulmonar, astm, etc.
 2.3. Receptorii juxtacapilari “J”

• sunt situaţi juxtacapilar în vecinătatea peretelui

alveolar.
• Stimulii:
– substanţele exogene şi endogene care ajung
în circulaţia pulmonară (bradikinina,
serotonina, capsaicina)
– hiperinflaţia pulmonară
• Stimularea acestor receptori ⇒
– apneea iniţială urmată de tahipnee
– bronhoconstricţie,
– hipersecreţie de mucus,
– bradicardie şi hipotensiune
• Rol: este asociat cu situaţii patologice, cum ar fi
embolia şi congestia pulmonară
 2.4. Receptorii din caile respiratorii superioare

• situaţi la nivelul cavităţii nazale, a nazo-faringelui,

laringelui, traheei şi bronhiilor mari
• stimulii: mecanici şi chimici
• raspunsuri:
– tracţiunea limbii ⇒ stimulare reflexă a
respiraţiei
– stimularea regiunii supraglotice ⇒ inhibiţia
respiraţiei (poate fi o cauză a morţii subite)
– stimularea regiunii subglotice ⇒ accelerarea
respiraţiei.
– iritarea mecanică a laringelui ⇒ spasmul
laringian → oprirea reflexă a respiraţiei.
– iritarea mucoasei rino-faringiene şi laringo-
traheale ⇒ reflexe respiratorii de apărare (tuse,
strănut).
 2.5. Proprioreceptorii

• situaţi la nivelul muşchilor, tendoanelor şi

capsulelor articulare
• reprezentaţi de fusurile neuro-musculare şi de
corpusculii tendinoşi Golgi.
• stimulează respiraţia în cursul mişcărilor active
şi pasive ale diverselor grupe musculare
scheletice

• Un rol important în activarea respiraţiei revine

reflexelor cu punct de plecare proprioceptorii
situaţi în musculatura respiratorie în special la
nivelul diafragmului şi a muşchilor intercostali
care întreţin excitabilitatea centrilor respiratori
 2.6. Baroreceptorii vasculari

• sunt localizaţi la nivel sinusului

carotidian şi a arcului aortic
• activaţi de modificările presiunii
intravasculare
– creşterea moderată a TA ⇒
⇒ ↓ frecventa respiratiilor
– creşterea accentuată a TA ⇒
⇒ oprirea respiraţiei
- injectarea de adrenalină poate
produce “apneea adrenalinică”
prin ↑ bruscă a TA.
– scăderea TA, indusă de hemoragii
sau medicaţie vasodilatatoare ⇒
hiperventilaţie
 2.7. Exteroreceptorii

• tactili, termici şi dureroşi

• pot determina modificări ale respiraţiei prin colateralele căilor
sensibilităţii exteroceptive care ajung la formaţia reticulată din bulb,
iar în cazul feţei prin nervul trigemen

• flagelaţia feţei la cei cu alterări ale stării de conştienţă, stimuleaza

centrii respiratori
• alternanţa de băi reci şi calde la nou-născutul în apnee, stimulează
respiraţia.
• temperatura crescută a mediului intensifică respiratia

• duşul rece inhibă respiraţia

• stimularea puternică şi bruscă, tactilă, termică şi dureroasă a
tegumentului feţei, în teritoriul inervat de trigemen, determină
oprirea respiraţiei
 3. Controlul umoral al respiratiei
• timp de reacţie mai crescut, necesar acţiunii factorilor umorali asupra
chemoreceptorilor centrali şi periferici
• excitabilitatea centrilor respiratori poate fi influenţată de:
– pO2
– pCO2
– [H+]
– catecolamine
- in doze mici au un efect stimulator
- in doze mari determină oprirea respiraţiei - prin acţiunea TA
crescute asupra baroreceptorilor sino-carotidieni
– ionii de Ca2+
- scăderea Ca2+ plasmatic determină creşterea excitabilităţii
centrilor respiratori – apare in:
- alcaloze - fixarea fracţiunii ionizate pe proteine
- insuficienţa paratiroidiană
 3.1. Chemoreceptorii centrali

• neuroni plasaţi în regiunea

ventro-laterală a bulbului, în
imediata vecinătate a centrilor
respiratori.
• sensibili la variaţiile concentraţiei
de [H+] din lichidul extracelular
• LCR este separat de sânge prin
bariera hemato-encefalică (BHE)
relativ impermeabilă pentru H+ şi
HCO3-, dar traversată cu uşurinţă
de CO2
 3.1. Chemoreceptorii centrali

• ↑ PCO2 în sângele arterial ⇒

difuziune CO2 prin BHE în LCR şi
lichidul interstiţial
⇓
• CO2 se hidratează rapid şi disociază
instantaneu, eliberând H+ şi HCO3-
⇓
• Creşterea concentraţiei H+ în LCR şi
lichidul interstiţial stimulează
chemoreceptorii centrali prin
modificarea pH-ului
⇓
• Hiperventilaţia de durată
normalizare pH → după 24-48h
 3.2. Chemoreceptorii periferici

• sunt situaţi în corpusculul carotidian si la

nivelul crosei aortei
• Scăderea PO2 în sângele arterial ⇒
stimularea chemoreceptorilor periferici
⇒ hiperventilaţie.
• ! Expunerea prelungită la hipoxie ⇒
↓ sensibilităţii chemoreceptorilor ⇒
dispariţia hiperventilaţiei
→ apare in adaptarea respiraţiei la
altitudine

• Sunt stimulaţi în mai mică măsură de:

– creşterea PCO2
– cresterea H+ (scaderea pH-ului)
 3.3. Raspunsul ventilator la modificarile pCO2

• principalul tip de răspuns în cadrul

reglarii neuro-umorale
• acţiunea CO2 este mai puternică în
comparaţie cu O2
– creşterea cu 0,2% a concentraţiei
CO2 în aerul alveolar = cresterea
cu 0,5 mmHg a PCO2 în sângele
arterial determină dublarea
debitului ventilator
– Până la o concentraţie de 15%
CO2 în aerul inspirat ⇒ acţiune
stimulatoare progresiva
– la concentraţii > 20% ⇒ narcoza
– la concentraţii de 40% ⇒ moarte
 3.3. Raspunsul ventilator la modificarile pCO2

Mecanism de actiune
• CO2 acţionează si pe
chemoreceptorii centrali şi
periferici, fie direct, fie prin
intermediul H+
• Raspunsul la ↑ CO2:
– rapid (≈ 4 sec) - excitarea
chemoreceptorilor periferici
– lent (20-40 sec) - excitarea
chemoreceptorilor centrali
• ! Intervenţia chemoreceptorilor
centrali este mai lentă, dar
activarea acestora este esenţială
pentru respiraţie
 3.3. Raspunsul ventilator la modificarile pCO2

• O proporţie de 100% O2 în aerul

inspirat diminuă ventilaţia cu
10-20% (centrii respiratori nu mai
sufera influentele PCO2)
⇒ Pentru a întreţine activitatea
centrului respirator este necesară
prezenţa CO2 în aerul inspirat
- pentru oxigenoterapie se
utilizeaza O295% + CO25%
 3.4. Raspunsul ventilator la modificarile pH

• similar cu cel indus de PCO2 → CO2

determină modificări ale [H+] la nivelul
chemoreceptorilor centrali şi periferici.
• Răspunsul la ↓ pH sanguin diferă în
funcţie de mecanismul acidozei:
– În acidoza respiratorie ventilaţia
este stimulată rapid şi intens prin
difuziunea CO2 în LCR ⇒
⇒ H+ stimulează chemoreceptorii
centrali
– În acidoza metabolică (acumularea
acizilor nevolatili) ventilatia este
stimulata lent prin excitarea
chemoreceptorilor periferici (H+
din sânge nu trece prin BHE)
 3.5. Raspunsul ventilator la modificarile pO2

• mai puţin exprimat în cadrul reglarii neuro-

umorale
• chemoreceptorii periferici:
– stimulaţi la scaderea PO2 sub 70 mmHg
– stimularea maximă la PO2 = 40-50 mmHg
– PO2< 30 mmHg ⇒ efect inhibitor direct
al hipoxiei asupra centrilor respiratori

• raspunsul ventilator la anemie depinde de:

– gradul de desaturare a Hb din sângele venos
– oxigenul dizolvat fizic
⇒ în repaus, anemia nu induce hiperventilaţie→ cantitatea de
O2 dizolvată fizic este normală, iar creşterea DC, a vitezei de
circulaţie a sângelui şi redistribuirea fluxului sanguin asigură o
bună oxigenare a ţesuturilor
⇒ în efort, aceste mecanisme compensatorii sunt depăşite ⇒
hiperventilatie
3. Controlul umoral al respiratiei
 Principalele mecanisme de reglare a respiratiei
1. Centrii respiratori bulbari sunt vitali şi asigură ventilaţia bazală
ritmică şi automată
2. Centrii pontini modulează activitatea centrilor bulbari pe baza
informaţiilor primite de la receptorii de distensie alveolari
3. Centrii bulbo-pontini în corelaţie cu centrii nervoşi superiori asigură
adaptarea ventilaţiei la condiţii de solicitare
4. Receptorii de distensie alveolari asigură protecţia împotriva
supradistensiei sau colabării alveolare (reflex Hering-Breuer)
5. CO2 este principalul factor umoral de reglare a respiraţiei (hormon
respirator) acţionând pe chemoreceptori atât direct cât şi prin H+
Principalele mecanisme de reglare a respiratiei
 4. Reglarea tonusului cailor respiratorii

• În condiţii fiziologice există o stare de tonus uşor, permanent al

musculaturii netede din pereţii bronşici, rezultat al echilibrului
dintre factorii constrictori şi cei dilatatori
• Reglarea tonusului:
1. Nervoasa
- Sistem nervos colinergic
- Sistem nervos adrenergoc
- Sistem non-adrenergic non-colinergic (NANC)
2. Umorala
 4.1. Reglarea nervoasa a tonusului cailor respiratorii

1. Rolul sistemului nervos colinergic (SNVP)

• Inervaţia parasimpatică colinergică → nervul vag
• Mediator chimic: acetilcolina cu acțiune pe receptori muscarinici
• Efect: bronhoconstricţie (tonusul vagal predomină nocturn)
2. Rolul sistemului nervos adrenergic
• cu acțiune pe receptori β-adrenergici (β2→70%, β1→30%)
→ receptorii β1: reglaţi de nervii simpatici
- SNVP are rol mai important fața de SNVS!!!
→ receptorii β2: activaţi mai ales de adrenalina circulantă
- adrenalina circulantă are rol mai important ca SNVS
- receptorii β2 mediază relaxarea fibrelor musculare
netede din peretele traheo-bronșic
 4.1. Reglarea nervoasa a tonusului cailor respiratorii

3. Rolul sistemului nervos nonadrenergic noncolinergic excitator

(NANCe)
• fibrele C senzitive eliberează neuropeptide numite şi tahikinine
(substanţa P şi neurokinina A) ⇒ bronhoconstricţie
• în condiţii fiziologice tahikininele sunt rapid degradate de enzime
localizate în epiteliul bronşic
• patologic, în astm: descuamarea epiteliului bronşic ⇒ amplificare
a efectelor tahikininelor
• infecţiile virale ale căilor respiratorii, substanţele oxidante şi fumul
de ţigară au aceleaşi efecte

4. Rolul sistemului nervos nonadrenergic noncolinergic inhibitor

(NANCi)
• eliberează factori cu efect bronhodilatator:
– VIP
– NO
 4.2. Reglarea umorala a tonusului cailor respiratorii

1. Adrenalina
– produce bronhodilataţie prin acţiune pe receptorii β2 adrenergici
– agoniştii receptorilor β2 (salbutamolul, izoprenalina) au efecte
bronhodilatatoare

2. Histamina
– stocată în mastocitele tisulare şi în bazofile
– două subtipuri de receptori
- H1 - mediază bronhoconstricţia, contracţia vaselor pulmonare,
creşterea permeabilităţii venulelor postcapilare şi induce un
reflex colinergic bronhoconstrictor
- H2 - mediază vasodilataţia şi creşterea secreţiei de mucus
 4.2. Reglarea umorala a tonusului cailor respiratorii

3. Produşii de oxidare ai acidului

arahidonic
• rezultă prin metabolizarea acidului
arahidonic din fosfolipidele
membranare, sub acţiunea
fosfolipazei A2
• acidul arahidonic poate fi metabolizat
pe calea ciclooxigenazei sau a
lipooxigenazei
• se obtin:
– leucotrienele, tromboxan, PGD,
PGF2α - cu efect bronhoconstrictor
– prostaciclinele şi PGE2 – cu efect
bronhodilatator