Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței sub nr.

XXX, petentul JTM

în contradictoriu cu intimatul I. DE POLIȚIE JUDEȚEAN T. a formulat plângere împotriva
procesului verbal de contravenție nr. xxxxxx/2017 solicitând anularea Procesului Verbal de
contraventie.
In motivare arata ca in realitate nu este vinovat de cele consemnate in procesul verbal de
contraventie, deoarece pe sensul sau de mers nu se aflau angajati in traversare pietoni, si pe
_____ benzi pe sens.
In drept, își întemeiază plângerea pe prevederile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar documentatia care a stat la baza
intocmirii procesului verbal de contraventie.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele dosarului instanța constată următoarele: S-a retinut in sarcina petentului
ca la data de 06.02.2017, în jurul orei 20.20 petentul, conducand autoturismul marca Audi, pe
________________ nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa
______________________ de pietoni semnalizata corespunzator.
Astfel că s-a încheiat procesul-verbal __________ nr. xxxxxxx, agentul de politie
stabilind sanctiunea de 4 puncte amenda in suma de 580 lei si suspendarea exercitarii dreptului
de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile.
În soluționarea plângerii contravenționale, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 34 din
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora instanța sesizată cu
soluționarea unei plângeri verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, scop în care ascultă
petentul și celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe
prevăzute de lege.
Având în vedere că, în materie contravențională, analiza formei procesului-verbal
primează față de analiza fondului, instanța, examinând mai întâi acest act sub aspectul legalității
întocmirii, constată că au fost respectate toate condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, în cauză nu se poate reține niciunul din motivele de nulitate absolută a procesului-
verbal prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul constatator fiind încheiat cu respectarea
prevederilor legale.
Referitor la procesul-verbal, instanta retine ca, in genere, fiind intocmit de un agent al statului
aflat în exercițiul functiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatarii
starii de fapt, cu atat mai mult cu cat in speta, organul constatator a constatat personal savarsirea
contraventiei retinuta in sarcina petentului, asa cum reiese din cuprinsul procesului verbal, starea
de fapt retinuta in cuprinsul procesului verbal de contraventie fiind sustinuta si de documentatia
depusa la dosar de catre organul constatator.
Instanta retine ca petentul nu a facut dovada contrara celor retinute in cuprinsul
procesului verbal de contraventie, inscrisurile depuse la dosar de catre petent nefiind concludente
in acest sens.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentului, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 34
alin. 1 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul că sancțiunea aplicată trebuie să
fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările
în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea
produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Legiuitorul a considerat ca o astfel de faptă contravențională cum este cea reținută prin
procesul verbal contestat este necesar a fi sancționată cu amenda, întărind in același timp o
atitudine disciplinată a cetățenilor care ar fi descurajați să încalce dispozițiile legale, si avand in
vedere ca fapta petentului este o contraventie rutiera ce nu prezinta un grad de pericol redus,
instanta apreciaza ca in speta nu se impune aplicarea unui avertisment. Astfel că respinge
plângerea contravențională.
Analizați soluția instanței și temeinicia actului contestat atât prin prisma legislației
interne în vigoare, cât și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
C.E.D.O. a statuat in cauza “Ozturk vs. Germania” ca o eventuala distinctie intre
contraventii si infractiuni in legislatia interna a statelelor semnatare ale Conventiei, nu poate avea
ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care
garanteaza dreptul unui individ la un proces echitabil. Deci, contravenientul se bucura de
prezumtia de nevinovatie.
Curtea Constitutionala, in Decizia nr. 146/2008, statueaza ca, potrivit art. 33 din O.G. nr.
2/2001, inclusiv organul care a aplicat sanctiunea administreaza orice alte probe prevazute de
lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal. Rezulta deci ca
simpla constatare (uneori pretinsa constatare) a agentului constatator nu este suficienta pentru ca
instanta sa stabileasca vinovatia unei persoane pe numele careia s-a intocmit un proces-verbal
contraventional [5]. In alti termeni, atat timp cat asupra faptelor descrise in continutul actului –
neconfirmate prin alte mijloace de proba – pot plana o serie de dubii, apreciem ca isi gaseste
aplicare un alt principiu de drept, si anume principiul in dubio pro reo.
Intr-o alta cauza, instanta de recurs a avut in vedere ca, in raport de jurisprudenta CEDO,
contraventiile intra in sfera acuzatiilor in materie penala, astfel ca petentului ii sunt recunoscute
si garantiile prevazute la art. 6 din Conventie, care face parte din dreptul intern si are prioritate,
potrivit art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei
In ceea ce priveste jurisprudenta constanta a instantelor de judecata romane in materie
contraventionala, s-au consacrat urmatoarele:
- Contraventia este subsumata notiunii de acuzatie in materie penala;
- Sarcina probatiunii incumba partii care a aplicat sanctiunea contraventionala,
contravenientul bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie, care nu poate fi rasturnata in lipsa
unor probe certe de vinovatie;
- Mentiunile agentului constatator inserate in procesul verbal nu constituie singure o proba,
ci dimpotriva, acestuia ii revine sarcina de a dovedi temeinicia si legalitatea procesului verbal.
Asadar, notiunea de “contravenient” in dreptul administrativ folosita de legiuitor nu are
semnificatia unei infrangeri a prezumtiei de nevinovatiei, sarcina probei revenind celui care
acuza.
Conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr.2/2001, “Instanţa competentă să soluţioneze
plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o
şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe
prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal…”
Din cele expuse mai sus rezulta ca procesul verbal, in lipsa altor probe cu care sa se
coroboreze (martori, inregistrari vide, fotografii), nu este de natura a dovedi existenta faptei
intrucat intr-o asemenea situatie, s-ar inversa sarcina probei ceea ce ar determina incalcarea
prezumtiei de nevinovatie si implicit incalcarea art. 6 CEDO. Asadar, petentul nu trebuie sa faca
dovada contrara celor retinute in cuprinsul procesului verbal de contraventie, ci agentul
constatator trebuie sa vina cu probe in sprijinul celor constatate in procesul verbal, in lipsa
carora, procesul verbal fiind netemeinic, ceea ce ar trebui sa atraga admiterea plangerii in speta
de fata.
Prin urmare, atat actul contestat cat si solutia instantei sunt netemeinice si nelegale.