CAP 2.

1) Modelarea metoda de baza a ciberneticii.

Modelul M al unui sistem S poate fi definit ca fiind ca un cvintuplu format din elementele (multimile):

•S – sistemul modelat;

•H – observatori;

•U – universul reprezentărilor posibile;

•T – tehnici de modelare;

•D – destinatarii modelului.

Condiţii ca M să fie model: M este un model al lui S dacă şi numai dacă:

i) M şi S sunt amândouă sisteme;

ii) Pentru orice element (subsistem) Si exista cel mult un element (submodel) Mi ;
iii) Pentru orice relaţie rij dintre elementele lui S există cel mult o relaţie corespondentă mij;
iv) Pentru orice mulţime de elemente (submodele) legate printr-o relaţie mij în M există o
mulţime corespondentă de elemente (subsisteme) din S, legată printr-o relaţie
corespondentă rij.

2)Proprietati generale ale modelelor

a) Non-simetria​ : dacă A modelează B atunci B poate să nu modeleze A;

b) Reflexivitatea​ : orice sistem este un model al lui însuşi;
c) Tranzitivitatea​: dacă A este un model al lui B şi B este un model al lui C atunci A este un
model al lui C;

d) Non-transferabilitatea​: două modele ale aceluiaşi sistem nu sunt în mod necesar

echivalente. Altfel spus, putem reprezenta un sistem în mai multe moduri, asociindu-le modele care nu
au relaţii între ele; e) Reducerea complexităţii: dacă A modelează B atunci A este cel mult la fel de
complicat ca B. Se spune, în acest caz, că A este mai simplu decât B;
f) Non-partiţionarea​ : un model al unui subsistem nu este în mod necesar model al
întregului sistem;

g) Irelevanţa​ : un model al întregului sistem este irelevant pentru un subsistem al sistemului

respectiv.

3)Principalele etape ale procesului de modelare:

1. Observarea sistemului
- este, de regulă, etapa iniţială a procesului de modelare. În cadrul acestei etape, pornind de
la o teorie sau metodologie elaborată anterior, se culeg date şi informaţii despre sistemul
care urmează a fi modelat şi/sau mediul său înconjurător.

2. Analiza şi interpretarea informaţiei

- urmează imediat după etapa de observare. Informaţiile culese pot fi, de multe ori, foarte
diverse sau într-un volum extrem de mare (big data). Aceste informaţii sunt clasificate,
ordonate, separate de informaţiile irelevante sau redundante, rămânând în final doar
informaţia relevantă, care va fi utilizată efectiv în elaborarea modelului. De regulă, această
etapă utilizează diferite metode statistice, econometrice sau de data mining care cresc
eficienţa şi precizia informaţiilor astfel obţinute.

3. Analiza sistemului

- are drept obiectiv principal obţinerea de informaţii relevante despre sistem prin studiul
proprietăţuilor acestuia care pot fi evidenţiate fără utilizarea unui anumit model. Analiza de
sistem se face pe baza unor percepte teoretice şi practice riguroase şi a unor metodologii de
analiză de sistem. Se stabilesc în cadrul acestei etape principalele subsisteme ale sistemului
analizat, variabilele şi parametrii care definesc sistemul respectiv, interdependenţele dintre
acestea, factorii care determină schimbări de comportament în sistem şi modul în care
mediul înconjurător influenţează sistemul modelat. Metodele de analiză de sistem utilizate
 în cibernetică sunt foarte diverse şi multe dintre ele se efectuează cu ajutorul calculatoarelor
şi a unor software-uri foarte dezvoltate.

4. Elaborarea propriu-zisă a modelului

- reprezintă etapa centrală a întregului proces de modelare. Ea are drept principal obiectiv
obţinerea unui model al sistemului într-o formă anterior stabilită (matematică, grafică, etc,).
În cadrul acestei etape sunt stabilite principalele relaţii dintre variabilele şi parametrii
sistemului și sunt structurate principalele blocuri ale modelului şi conexiunile dintre acestea.
În cadrul modelului elaborat se specifică datele şi informaţiile necesare pentru ca el să poată
fi rezolvat utilizând o anumită metodă de rezolvare.

5. Validarea modelului

- reprezintă etapa finală a procesului de modelare în cadrul căreia modelul obţinut este testat,
iar soluţia acestuia este comparată cu proprietăţile sistemului modelat. Validarea modelului
poate conduce la anumite modificări ale acestuia, astfel încât să răspundă mai bine
obiectivelor urmărite. Uneori validarea poate conduce la concluzia că întregul proces de
modelare trebuie reluat, astfel încât să se îmbunătăţească în mod semnificativ
performanţele modelului elaborat.

4)Tipologia (clasificarea) agenţilor

A) În raport cu proprietăţile pe care le au agenţii :

1. agenţi autonomi​ : agenţi proactivi, orientaţi către un scop şi acţionând conform acestuia,
fără să fie necesară intervenţia utilizatorului, confirmarea şi acordul acestuia;
2. agenţi adaptivi :​ agenţi care se adaptează dinamic şi învaţă despre şi din mediul lor
înconjurător. Deci aceşti agenţi se adaptează la incertitudine şi schimbare;
3. agenţi reactivi​ : agenţi care sunt activaţi de evenimente şi senzitivi la conjunctura din
domeniul realităţii înconjurătoare. Aceşti agenţi sunt capabili să simtă şi să acţioneze;
4. agenţi mobili​ : agenţi care se deplasează unde este nevoie, posibil urmând un itinerar.
Deplasarea se poate face într-un spaţiu real sau virtual;
5. agenţi interactivi ​: agenţi care interacţionează cu oamenii, alţi agenţi, sisteme legale şi surse
informaţionale;
6. agenţi cooperativi​ : agenţi care îşi coordonează acţiunile şi negociază pentru a atinge
obiective comune;
7. agenţi sociali​ : agenţi care colaborează cu alţi agenţi şi/sau oameni pentru a atinge scopuri
comune;
8. agenţi cu personalitate​ : agenţi având caracteristici de personalitate umane cum ar fi
emoţii, intenţii, convingeri, răspunderi ş.a.;
9. agenţi inteligenţi​ : agenţi care încorporează caracteristici ce definesc inteligenţa umană cum
sunt introspecţia, învăţarea, adaptarea, ş.a.

B) După funcţiile realizate:

1. agenţi informaţionali​ : agenţi care colectează informaţie din surse multiple eterogene şi
trimit informaţie către surse multiple;
2. agenţi interfaţă utilizator​ : agenţi care comunică cu oamenii utilizând diferite tipuri de
interfeţe, inclusiv limbajul natural;
3. agenţi reactivi (actori)​ : agenţi care execută anumite operaţii în mod autonom şi în timp
real ca urmare a apariţiei anumitor evenimente sau mesaje în mediul înconjurător;
4. agenţi mediatori​ : agenţi care mijlocesc alocarea resurselor de orice fel între oameni şi/sau
alte categorii
 5)Pasii necesari realizarii unui model bazat pe agenti
Conceperea unui MBA poate fi acum definit ca fiind procesul în care se rezolvă următoarele probleme:

1) Care este arhitectura agentului, ştiind că comportamentul său depinde de această funcţie. Se
poate introduce o concepţie generală care să permită legarea comportamentului de aceste
satisfacţii? Vom denumi această problemă ca fiind problema agentului şi a relaţiei acestuia cu
mediul înconjurător.

2) Care sunt tipurile de interacţiune, adică succesiunea de influenţe reciproce care permite mai
multor agenţi să-şi optimizeze fiecare în parte satisfacţia. Această problemă revine la cea a
coordonării acţiunilor agenţilor, la cooperare şi negocierea dintre agenţi. De aceea, ea se mai
numeşte problema interacţiunilor agenţilor în cadrul MBA.

3) Cum poate fi făcut să evolueze comportamentul agenţilor astfel încât ei să înveţe din experienţa
trecută şi care sunt consecinţele asupra comportamentului colectiv al sistemului multiagent care
decurge din aceasta. Problema aceasta se mai numeşte şi problema adaptării şi învăţării în MBA
(inteligenţei agenţilor) .

4) Cum se realizează practic astfel de sisteme, care sunt programele software necesare, ce limbaje
de modelare se pot folosi pentru a descrie agenţii şi sistemele multiagent. Aceasta este numită
problema proiectării şi realizării modelului bazat pe agenţi.

Avantajele principale ale modelării bazate pe agenţi (MBA)

•(1) MBA surprinde fenomene emergente;

•(2) MBA constituie o descriere naturală a sistemului modelat;

•(3) MBA este flexibilă.

6)Aplicaţii şi exemple de modele bazate pe agenţi în
economie

1) Fluxuri​ : fluxul de cumpărători din magazine, rețele de transport, supply chain management;
2) Pieţe​ : piaţa de capital, piaţa valutară, diferite pieţe ale bunurilor, agenţi shopbot şi pricebot,
simularea funcţionării mecanismelor de piaţă;
3) Organizaţii​ : proiectarea organizaţiilor virtuale; simularea organizatiilor complexe; riscul
operaţional; diferite reţele organizaţionale cum ar fi rețele de întreprinderi;
4) Procese de difuzie din economie şi societate​ : difuzia inovaţiilor și noilor
tehnologii, dinamica adaptivă a sistemelor în raport cu mediul înconjurător, influența
modificărilor climaterice etc.