Sunteți pe pagina 1din 3

Securitatea a trădat, după care s-a reinventat… „Pe băieţii deştepţi nu-i interesează naţiunea, ţara sau alte

prostii, ci propriul profit”

Posted by justitiarul on 28 februarie 2019

Lumea din penumbră


Omul cu care mă mai întâlnesc din când în când şi care-mi dă cam totul peste cap m-a lăsat din nou fără
cuvinte. Sunt de-a dreptul şocat, dar probabil cel mai rău mă deranjează faptul că are dreptate. Teoriile mele
merg până într-un punct, dar de-acolo intervin variabile inexplicabile. Ceea ce-mi spune el e coerent şi are sens.
O să vă descriu pe scurt ceea ce-am aflat. Dar pentru asta trebuie să ne întoarcem puţin în timp.

Singura pagină de aur a spionajului român aparţine fabulosului personaj Mihai Caraman. Între 1958 şi 1968,
folosindu-se de farmecul său personal şi de abilităţile deosebite, Mihai Caraman a reuşit să dezvolte o reţea care
efectiv a zguduit NATO din temelii. Nu vom şti probabil niciodată dacă au fost şi ruşii amestecaţi sau dacă
absolut tot ceea ce s-a făcut a fost 100% munca sa. Cert este că, asemeni marilor spioni, Mihai Caraman a reuşit
să penetreze întreg dispozitivul advers (NATO) prin cârtiţele pe care le-a amplasat cu abilitate, chiar dacă toţi
ochii erau ţintiţi pe el. Este una dintre puţinele poveşti remarcabile ale Serviciului Extern român. Imaginaţi-vă
că, pentru înlăturarea lui Caraman din interiorul SIE s-au făcut presiuni de la cel mai înalt nivel al SUA, NATO
şi al ţărilor Occidentale. Mai multe puteţi afla din fascinanta carte „Le réseau Caraman – Treize roumains ont
fait trembler l’OTAN” scrisă de de Pierre Accoce și Daniel Pouget.

Să ne întoarcem acum la personajul cu care m-am întâlnit ieri. Eram destul de scârbit de povestea cu procurorul
european. Mi-am dat seama că ceea ce avem noi în Parlament sunt adevăraţi academicieni pe lângă nulităţile şi
prostovanii care freacă menta prin Parlamentul European. Spectacolul de-a dreptul macabru, în care unei
nulităţi care minţea cum respira îi erau ridicate mingi la fileu mi s-a părut atât de grotesc încât pur şi simplu
aproape mi-a provocat voma.

Povestindu-i toate stările mele, omul a început să zâmbească, spunându-mi că ar trebui să fiu mândru. M-am
uitat cruciş la el, iar el, pe un ton imperturbabil mi-a repetat acelaşi lucru. După care a pus în contextul tabloului
general despre care mai vorbiserăm de atâtea ori, rezultând o fotografie extrem de coerentă. În mare ştiu
informaţiile la care are acces, îi ştiu trecutul şi ne leagă o prietenie solidă, în ciuda diferenţei de vârstă. Mie îmi
place modul său calm şi organizat în care pune evenimentele în context şi le leagă de informaţiile la care are
acces. Totul cu calm, detaşându-se pentru a fi cât mai obiectiv şi a-i reuşi raţionamentul. Dar, înainte de a
ajunge la concluzii vă vă spun tot tabloul său general.

Unica profitoare de pe urma Revoluţiei a fost Securitatea. De altfel, Revoluţia devenise necesară întrucât se
acumulaseră ilegal sume fabuloase de bani care nu puteau fi justificate şi care, mai rău, stăteau blocate. Acesta
a fost unul dintre motivele pentru care Securitatea a trădat, lăsând ţara „liberă la penetrare” şi tot acesta a fost
motivul pentru care s-a mers pe o lichidare rapidă a Ceauşeştilor. Astfel s-a închis gura oricui ar fi îndrăznit să
ridice puţin vălul realităţilor dureroase.

Cei care-au cucerit puterea în România au înţeles rapid că modelul de urmat e cel Occidental, cu elita financiară
ascunsă şi cu jucători de carton în politică. Astfel a început lungul drum al infiltrării partidelor politice, a
sindicatelor şi a tuturor factorilor de putere. Astfel, în spatele incompetenţilor căţăraţi pe funcţii se putea derula
lejer afacerile cele mai bănoase, se puteau învârti banii fără niciun control.

Securitatea a ştiut mereu să fie în avangardă. Următorul pas a fost infiltrarea organizaţiilor mai mult sau mai
puţin oculte. Această operaţiune le oferea nu doar pârghii în manipularea opiniei publice, dar şi acces în
eşaloanele superioare ale puterii mondiale.

Omul mi-a descris cu lux de amănunte modul în care Securitatea s-a reinventat, devenind o mega-organizaţie
necontrolată de nimeni şi cu tentacule întinse peste tot. România e rădăcina din care se adapă, însă deschiderea
ţării spre „partenerii occidentali”, i-a pus pe „stăpâni” în faţa unei noi provocări, anume aceea de a-şi menţine
privilegiile fără a deveni vulnerabili în faţa acestora. Cu toate că s-a adoptat tacit principiul „spunem ca ei, dar
facem ca noi”, au înţeles că munca de cosmetizare nu poate funcţiona la infinit, mai ales în condiţiile în care
urmau să exista interese fix în zona care li se cuvenea până atunci în mod exclusiv. Astfel au trecut la nivelul
următor care presupune nu rezistenţa, ci alierea cu duşmanul. Sunt presiuni pentru intrarea pe un anumit
domeniu? Foarte bine, omul de carton din politică se opune, în timp ce ei îşi demonstrează competenţele
deblocând totul. Pentru această „facilizare” duşmanul îl ia aliat, iar din combinaţie „mafia elitelor” are de
câştigat. Duşmanul optimizează la maxim, că doar are know how-ul în sânge, iar prada se împarte. Nu doar că
nu pierzi, dar îţi deschizi o portiţă spre un eşalon superior.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig și directorul adjunct al Agenţiei Centrale de
Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, David S. Cohen.

Moda supunerii, a stufului care se apleacă în vânt, dar nu se rupe, a funcţionat de minune. Toţi oficialii ajunşi în
România s-au crucit cât de uns pot merge treburile aici. Ordinele de-acasă se îndeplineau perfect, fără rezistenţă
şi cu ajutorul unui aparat permisiv. Mai mult, trecerea pe la Bucureşti a echivalat întotdeauna cu rotunjirea
buzunarelor. Toţi ambasadorii SUA (cu o excepţie) au fost mituiţi şi au plecat bogaţi de-aici. Gitenstein lua
într-o vreme câte 100000$/lună de la Adamescu. În fapt, banii scurşi de-aici nu sunt aruncaţi ci reprezintă
investiţii. Acesta e modul în care „cadre de nădejde” s-au strecurat prin eşaloanele transnaţionale de putere.
Astfel, organizaţiei ilegale de la noi i s-au deschis oportunităţi pe alte pieţe. Cu alte cuvinte, întreaga mafie s-a
globalizat, chiar dacă baza operaţională o reprezintă tot România.

Amicul meu susţine că practic nu există zonă de influenţă dintre cele ale partenerilor noştri care să nu fi fost
otrăvită de „băieţii deştepţi de la noi”. Arta mitei, a mânjirii de la borcanul cu miere a funcţionat excelent, astfel
încât puterea organizaţiei a crescut la un nivel greu de perceput în prezent. Privind din acest punct de vedere,
amicul meu îmi spunea că ar trebui să fiu mândru: o organizaţie din România reuşeşte să influenţeze şi să
infiltreze la vedere structurile europene. Spectacolul pare a dezavantaja România, astfel încât prostovanii se
înghesuie să apere „persoanele nevinovate care s-au rupt de naţiune în numele idealului european”. Aiurea! Pe
băieţii deştepţi nu-i interesează naţiunea, ţara sau alte prostii, ci propriul profit. De-aceea tranzacţionează aceste
noţiuni, întrucât scopul lor este să agaţe o halcă cât mai mare din tort, nu să se limiteze la prăjiturica lor, pe care
oricum o controlează.

Infiltrările pe care le reuşeşte structura ilegală autohtonă sunt de-a dreptul remarcabile, susţine amicul meu. De
la Caraman încoace nu s-a mai reuşit o asemenea infiltrare care, culmea, se face prin obedienţă şi slugărnicie.
Cu toate acestea, peste tot pe unde-au acţionează nu există oficial care să nu se fi mânjit cu „miere românească”
şi despre care să nu fie documentată mânjeala. Structura e extrem de mare şi difuză. E un avantaj şi, în acelaşi
timp, un dezavantaj. Avantajele sunt cât se poate de clare, anume capacitatea de protecţie din exterior (vezi
campaniile media şi politice) şi aceea de a-şi trage profituri din mai multe zone (cu toate că până la acest
moment nu prea s-a dovedit mare lucru). Dezavantajul constă în faptul că maşinăria devine energofagă,
atrăgând atenţia din ce în ce mai mult prin numărul lucrătorilor care-i asigură protecţia şi prin eforturile
financiare din ce în ce mai mari necesare menţinerii mecanismului.

Desigur, cât timp veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, caracatiţa funcţionează fără probleme, dar atunci
când se va trece pe minus efectele sunt discutabile întrucât fiecare va fi interesat să-şi mai salveze ce e de
salvat, iar totul se va dărâma.
Există însă şi o mare necunoscută în tot acest „succes” autohton: cine sunt cei din spatele „mecanismului
invizibil”. Aici însă e o negură extrem de mare cu foarte multe necunoscute şi, din păcate, niciuna nu ne
avantajează pe noi.

Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

http://www.justitiarul.ro/securitatea-a-tradat-dupa-care-s-a-reinventat-pe-baietii-destepti-nu-i-intereseaza-
natiunea-tara-sau-alte-prostii-ci-propriul-profit/
https://trenduri.blogspot.com/2019/02/lumea-din-penumbra.html

S-ar putea să vă placă și