Maitreyi – Tema și viziunea despre lume

„Maitreyi” de Mircea Eliade este un roman erotic, al experienței și exotic scris

de Mircea Eliade. A fost publicat pentru prima oară în 1933 și s-a bucurat de
popularitate în întreaga lume, fiind tradus în mai multe limbi: franceză, engleză, italiană,
etc. Proza experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate, prin utilizarea
unor elemente care ţin de realitate: jurnalul din India al scriitorului, elemente
autobiografice, scrisori etc. Formula care sintetizează problematica romanului este cea
a autenticităţii, prin confesiunea personajului-narator, relatarea la persoana I,
introspecţia, autoanliza lucidă. Caracterul exotic al romanului este dat de locul unde se
desfășoara acțiunea, și anume India, țară ce nu mai fusese prezentă pana acum in
literatura română.

Acţiunea este plasată în India, locul în care autorul a şi-a făcut studiile de
orientalistică, şi are ca punct de plecare o experienţă reală, autobiografică, după cum
mărturiseşte Eliade în Memorii:„În faţa hârtiei albe, scriind despre oameni şi întâmplări
care au avut loc în viaţa mea, mi-era peste putinţă să inventez. Am schimbat, evident,
numele personajelor, în afară de a lui Maitreyi şi al surorii ei Chabu, dar am lăsat
întocmai datele, adresele şi numerele de telefom. Schimbasem, de asemenea, meseria
lui Dasgupta şi a povestitorului şi am modificat radical finalul, ca şi cum aş fi vrut să mă
despart definitiv de Maitreyi”. Aceste însemnări pun în valoare preocuparea pentru
document, pentru faptul autentic, scriitorul propunându-şi să fie cât mai aproape de
realitatea trăită. Eliade inserează pagini de jurnal, în care sunt consemnate cele mai
importante sentimente şi trăiri ale personajului principal. Romanul este scris din două
perspective: cea a lui Allan tânăr, când scrie jurnalul, și cea a naratorului care scrie
romanul după ce trece prin filtrul gândirii tot ceea ce a consemnat in jurnal.

Tema romanului este iubirea incompatibilă. Această temă este redată cu ajutorul
conflictelor. Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia
dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar la nivel general,
incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană
şi cea asiatică. De asemenea, există şi un conflict interior. Allan trăieşe conflictul dintre
trăirea intensă a iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe
Maitreyi, Allan descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată.

Romanul este structurat în cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la

persoana I. Personajul-narator nu evocă pur şi simplu evenimentele, rememorându-le,
ci reconstituie evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la felul în
care percepuse respectivele evenimente în momentul în care le trăise, consultând în
acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce scrie romanul, viziunea lui Allan
asupra întâmplărilor trecute se modifică.

Incipitul îl prezintă pe naratorul-personaj Allan care se hotărăşte să scrie într-un

caiet întreagă poveste de dragoste trăită alături de Maitreyi, folosind jurnalul sau. Se
pare că nu-şi aminteşte exact ziua în care a întâlnit-o ci doar faptul că era într-un târg
împreună cu un prieten englez. Atunci o zăreşte pe Maitreyi în maşină tatălui sau. În
plus, în incipit este realizat şi un portret al protagonistei, atitudinea lui fiind dispreţuitoare
faţă de faţă pe care o consideră respingătoare pentru că e indianca: un foarte
surprinzător dispreţ. Cu toate acestea, întreagă descriere din român dezvăluie
amănunte stranii referitoare la frumuseţea tinerei bengaleze pe care el o compară mai
mult cu o zeiţă decât cu o fiinţă umană, de unde se poate deduce povestea ce va urmă.
 
Construit parcă într-o antiteză subtilă cu incipitul, finalul romanului reia aceeaşi
imagine a personajului-narator care, aflat la o masă într-un restaurant, conversează cu
nepotul doamnei Sen, încercând să afle poveşti despre Maitreyi şi despre evenimentele
care au urmat după despărţirea lor. Finalul deschis al romanului întreţine misterul
frumoasei Maitreyi, care va rămâne pentru europeanul raţional o enigmă. Frământările
lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi nu aduc risipirea îndoielii, lăsând atât
protagonistul cât şi cititorul într-o zona a îndoielii: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a
dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu eu? Aş vrea să privesc ochii
Maitreyiei.” De asemenea, din acest final putem deduce că Allan încă nu este capabil să
înţeleagă alegerile pe care Maitreyi le-a făcut după ce el a plecat, acest lucru dovedind
incapacitatea lui de a o înţelege de fapt pe ea.

Romanul îşi organizează subiectul în jurul cuplului format de Allan, inginer

englez, venit din Europa la Calcutta şi Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen. După
perioada de spitalizare, în convalescenţă fiind, Allan este invitat să locuiască în casa
inginerului Sen,unde se împrieteneşte cu fiica acestuia, o adolescentă de 16 ani
(Maitreyi) pe care o cunoscuse însă dinainte, de când el lucra în Wellesley Street, dar o
considera neatrăgătoare. Totuşi, după ce ajunge să o cunoască mai bine, între ei se va
înfiripa o mare iubire, încurajată aparent de familia fetei, care însă va atrage atenţia că
un mariaj între ei este imposibil, deşi Allan doreşte să se convertească la hinduism.
Acesta decide să înveţe bengaleza de la Maitreyi, iar el în schimb să ii dea lecţii de
franceză, atât în odaia lui cât şi în camera ei, crescând astfel patima şi iubirea.Totuşi,
Allan este nevoit să părăsească locuinţa, inginerul trimiţându-şi familia la Midnapur pe
timpul spitalizării sale în urma unei operaţii ; plecând la Delhi, la Simba, trece prin Naini-
Tal unde petrece majoritatea timpului, reproşându-şi iubirea pierdută şi având-o
permanent în minte pe Maitreyi, conştient fiind de faptul că nu o va putea uita niciodată.
Îndurând pedepse tiranice de la tatăl ei pentru că încălcase legile tradiţionale, Maitreyi
încearcă să forţeze norocul prin toate mijloacele; dăruindu-se vânzătorului de fructe, ea
spera ca tatăl său să o izgonească, putând astfel să se întoarcă la Allan.
Atenţia lui Allan este captată de Maitreyi, frumoasă indiană de 16 ani, prin care el
descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată. Când o vede pentru
întâia oară, Allan nu este impresionat, ba dimpotrivă, adolescenta i se pare chiar „urâtă
– cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici,
de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt.” La început, fata îi
apare asemenea unei făpturi nefireşti: „O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu
izbuteam să înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi, de mătase, în
zâmbetul timid, preliminar de panică, şi mai ales în glasul ei atât de schimbat în fiecare
clipă, un glas care parcă ar fi descoperit atunci, anumite secrete.” După ce o priveşte ca
pe o „curiozitate”, Allan o observă pe Maitreyi într-o altă postură, aceea a unei persoane
distante, protocolare, chiar dispreţuitoare. Iniţial, întâlnirea dintre cei doi nu anunţă nimic
deosebit, iar lui Allan i se pare că părinţii fetei încurajează prietenia lor în vederea unei
eventuale căsătorii. Treptat, se poate observa că Maitreyi devine pentru erou un
univers, căci el vrea să descopere tot „ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei.” Atracţia
spre Maitreyi are o serie de consecinţe: Allan începe să înveţe bengaleza şi se desparte
de grupul de prieteni europeni. Cu floarea roşie pe care i-o oferă tânărului, Maitreyi
declanşează involuntar jocul seducţiei. Din acest moment, se urmăreşte traiectoria
capricioasă a evoluţiei sentimentului erotic, de la manifestarea echivocă de la început şi
până la dezlănţuirea pătimaşă de care sunt prinşi cei doi îndrăgostiţi.
Stările interioare ale eroului încep să fie contradictorii, dovadă notaţiile din jurnal:
„Maitreyi s-a schimbat faţă de mine, a început să-mi fie dragă (notă: nu e adevărat), şi
sufăr un pic de gelozie, de singurătate. „O nouă treaptă a evoluţiei acestei iubiri este
marcată de lungile discuţii ale celor doi tineri, după cum notează Allan în jurnal: „Patima
creşte, delicios şi firesc amestec de idilă, sexualitate, prietenie, devoţie.”
Seducţia continuă cu jocul cărţilor, în bibliotecă, jocul privirilor, al mâinilor, al
atingerilor şi al picioarelor. Treptat, Allan începe să conştientizeze că sentimentele lui se
modifică şi că începe să trăiască o iubire fără precedent. Gesturi tandre, izbucniri
neaşteptate, luciditate şi tulburare, indiscreţii abil camuflate alternează în
comportamentul celor doi. Punctul maxim este atins în momentul în care Allan îşi
declară iubirea. Maitreyi reacţionează cu candoare: îşi acoperă ochii şi îi răspunde că
ea nu îl poate iubi decât ca pe un „scump prieten”. Allan, derutat de atitudinea
îngăduitoare a familiei Sen, este gata să ceară în căsătorie pe Maitreyi, dar ea îi atrage
atenţia că un asemenea mariaj nu poate fi acceptat de părinţi. Fata, deşi are premoniţia
finalului nefericit al iubirii lor, se avântă în acest vârtej pasional, asumându-şi toate
riscurile.
Diferenţa dintre cele două mentalităţi, orientală şi occidentală, este pusă în
evidenţă şi de concepţia celor doi tineri despre iubire. Maitreyi este un personaj
emblematic, ea reprezintă eternul feminin, devenind simbolul dăruirii totale în iubire.
Tânăra de numai 16 ani dovedeşte largi disponibilităţi afective. Sufletul ei pur a fost
permanent însetat de iubire. Prima sa pasiune a fost un copac numit „şapte frunze”,
asupra căruia şi-a revărsat toată afecţiunea. Apoi, a iubit ani în şir un tânăr care i-a
dăruit o coroană de flori într-un templu, pentru ca în final să se lege cu jurământ de
Tagore, modelul ei spiritual şi „guru-ul” ei, pentru care îşi dorea să fie bătrână, pentru a
fi mai aproape de el. În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar trupeşti, fără spiritualitate.
Apropierea ei de Allan este firească, iar dragostea este plină de devotament şi
naturaleţe.

Construcţia personajelor se realizează într-o perspectivă modernă, confruntându-

se două planuri, cele două civilizaţii cu principii şi valori diferite, dar şi două moduri
specifice de reacţie morală, Maitreyi asumându-şi vina pentru tot ce s-a întâmplat,
noţiunea de ispăşire fiindu-i organică, suportând umilinţe şi continuând să trăiască în
speranţa ca iubirea se va împlini. Allan, spre deosebire, refuză reintrarea în magia unei
pasiuni devastatoare, marcat fiind de individualismul intelectualului egoist, dorind doar
eliberarea din aceasta dramatică aventură, pasiunea rămânând pentru el o simplă
experienţă, o tendinţă de multiplicare a eului. Din punct de vedere al tehnicii de
caracterizare a personajelor, predomină caracterizarea directă, prin monologul liric,
autocaracterizări, introspecţie și dialog.

Roman al experientei, Maitreyi aduce ca elemente novatoare: „intelectualizarea

conflictului epic, descoperirea Indiei cu arhetipurile ei culturale si confruntarea acestui
univers cu traditiile si mentalitatile europene, introducerea elementelor de senzualitate
in roman, elaborarea unei mitologii a seductiei” (Gheorghe Glodeanu). Incercand sa
comenteze acest roman, Mihail Sebastian se arata neputincios, pentru ca Maitreyi este
„un fapt unic, fara precedent si fara urmare. Maitreyi este un miracol implinit.”