Cap1.

Introducere în Prelucrarea Numerică a Semnalelor

(Digital Signal Processing DSP)

DSP este una dintre cele mai puternice tehnologii care influenţează ştiinţa şi ingineria în
sec.XXI. Modificări drastice au fost făcute deja într-o varietate de domenii (comunicaţii,
prelucrarea imaginilor medicale, radar, sonar, reproducerea cu fidelitate a muzicii, prospectările
geologice). În fiecare dintre acestea a fost implicată mai mult sau mai puţin tehnologia DSP, cu
algoritmii săi, matematica şi tehnicile speciale. Educaţia în domeniul DSP implică două sarcini:
▪ învăţarea conceptelor generale care se aplică domeniului ca un întreg;
▪ învăţarea tehnicilor specializate pentru domeniul particular de interest.

1.1. Originile DSP

DSP se distinge de celelalte domenii în aria calculatoarelor datorită unicului tip de date implicat,
şi anume semnalul. În cele mai multe cazuri, semnalele se obţin de la senzori care transmit
informaţia din lumea înconjurătoare (vibraţii seismice, imagini vizuale, unde sonore etc.).
DSP - procesarea numerică a semnalelor - este instrumentul matematic, sunt algoritmii şi
tehnicile utilizate pentru manipularea semnalelor după ce ele au fost convertite într-o formă
numerică. Această tehnică este folosită într-o seamă de operaţii ca:
▪ sporirea calităţii imaginilor
▪ recunoaşterea şi generarea vorbirii
▪ compresia datelor pentru transmisie şi stocare
▪ identificarea sistemelor
▪ conducerea proceselor

Originile DSP se află în anii 1960 si 1970 când au fost disponibile primele calculatoare
numerice. Datorită preţului uriaş al calculatoarelor din acea perioadă şi a performanţelor
modeste, tehnica DSP era limitată la câteva aplicaţii critice:
▪ radar şi sonar care implicau securitate naţională
▪ explorări petroliere - legate de interes comercial
▪ explorarea spaţiului - unde datele erau irecuperabile
▪ imagini medicale - unde implicau viaţa pacienţilor

1
Revoluţia calculatoarelor din anii 1980 şi 1990 a determinat o explozie în domeniul DSP.
Trecând de domeniul militar şi guvernamental, DSP au fost determinate de domeniul comercial -
telefonie celulară, prelucrare de sunete etc. DSP poate fi privit similar cu revoluţia tehnologică în
electronică. Aşa cum astăzi orice inginer şi cercetător trebuie să aibă cunoştinţe în electronică,
aşa va trebui să le aibă şi în prelucrarea numerică a semnalelor. În fig.1.1.1. sunt prezentate
aplicaţiile din domeniile în care DSP a realizat schimbări radicale.

Fig.1.1.1. Aplicaţii ale utilizării DSP

În figura 1.1.2 sunt prezentate domeniile unde DSP a generat modificări revoluţionare. De
asemenea DSP este un domeniu interdisciplinar, bazându-se pe date din o serie de domenii
adiacente. Graniţele dintre domenii (ca în fig.1.1.2.) sunt neclare.

2
Fig.1.1.2. DSP are graniţe neclare cu celelalte domenii, ele suprapunându-se într-o măsură
mai mare sau mai mică

1.2. Aplicaţiile DSP

1.2.1. Telecomunicaţii
Telecomunicaţiile se referă la transferul informaţiilor dintr-o locaţie în alta. Informaţiile pot fi:
▪ conversaţii telefonice
▪ semnale de televiziune
▪ fişiere de calculator
▪ alte tipuri de date.

Pentru a transfera informaţii este necesar un canal între cele două locaţii. Acesta poate fi o
pereche de fire de cupru, canal radio sau fibră optică. Cum companiile de telecomunicaţii sunt
plătite pentru cantitatea de informaţii transmisă, în schimb ele plătesc pentru canalul pe care îl
folosesc, este evident că ele sunt interesate să transmită cât mai multă informaţie pe cât mai
puţine canale. DSP a revoluţionat industria telecomunicaţiilor în multe zone: generarea şi
detecţia semnalului de ton, deplasarea benzii de frecvenţă, filtrarea şi eliminarea zgomotelor, etc.
Se prezintă în continuare trei exemple de aplicaţii ale DSP în reţeau de telefonie.
Multiplexarea. În lume există aproximativ 1 miliard de telefoane. Reţeaua permite
conectarea oricărui telefon la oricare altul în daor câteva secunde. Manipularea datelor
pentru a realiza acest deziderat este covârşitoare. Până în anii 1960, o conexiune între

3
două telefoane se realiza printr-o pereche de fire şi o serie de comutatoare electro-
mecanice şi amplificatoare. În comparaţie, DSP converteşte semnalul audio într-un şir
serial de date numerice. Deoarece biţii pot fi cu uşurinţa intercalaţi şi apoi separaţi, se pot
transmite pe un singur canal mai multe convorbiri telefonice. De exemplu, un standard
de comunicaţie numit T-carrier permite transmiterea a 24 de semnale de voce pe un
canal. Fiecare semnal este eşantionat de 8000 de ori într-o secundă utilizând un convertor
analog-numeric cu cod compactat pe 8 biţi. Aceasta înseamna pentru un canal 64000
biţi/sec, iar pentru toate 24 semnale 1,5444 Mbiţi/sec. Aceste semnale pot fi transmise
aproximativ 2Km pe o pereche de fire de cupru obişnuită. Se econiomisesc fire şi o serie
de comutatoare, avantajul fiind enorm.

Compresia. Dacă un semnal de voce este eşantionat cu 8000 de eşantioane/sec. , o serie

de date sunt reduntante. Adică informaţia dintr-un eşantion este conţinută şi într-o serie
de eşantioane vecine. S-au dezvoltat în acest scop algoritmi DSP care să convertească
semnalele de voce digitizate (convertite în numeric) în şiruri de date care să necesite mai
puţini biţi/sec. Aceştia sunt denumiţi algoritmi de compresie de date. Algoritmi de
decompresie corespunzători au menirea să refacă semnalul la forma originală. Algoritmii
variază în raport cu cantitatea compresării şi cu calitatea semnalului rezultat. În general,
reducerea ratei de date de la 64 kbiţi/sec la 32 kbiţi/sec nu afectează calitatea sunetului. O
compresie la 8kbiţi/sec. afectează notabil sunetul, dar încă el este valid pentru transmisia
de convorbiri telefonice. Cea mai înaltă compresie este la 2kbiţi/sec, cu un semnal
puternic distorsionat, dar disponibil pentru diverse aplicaţii (de regulă militare) unde
viteza este primordială.

Controlul ecoului. Ecourile reprezintă o problemă majoră pe liniile de comunicaţii la

mare distanţă. dacă se vorbeşte la un telefon, semnalul ce reprezintă vocea vorbitorului
traversează canalul de comunicaţie până la destinatar, unde o fracţiune se reîntoarce ca
ecou. Dacă distanţa este de ordinul câtorva km., timpul până la revenirea ecoului este de
câteva milisecunde, fapt ce nu îl deranjează pe vorbitor deoarece urechea umană este
obişnuită cu astfel de ecouri. Dacă distanţa devine mult mai mare, ecourile devin notabile
şi deranjante. Întârzierea poate ajunge la sute de milisecunde pentru convorbiri
intercontinentale. DSP rezolvă această problemă prin măsurarea ecoului şi generarea unui
anti-semnal de anulare. Aceeaşi tehnică este folosită şi în cazul anulării zgomotului
mediului înconjurător, antisemnalul purtând numele de antizgomot.
4
1.2.2. Procesarea semnalului audio
Două dintre principalele simţuri umane sunt auzul şi văzul. În consecinţă, multe dintre aplicaţiile
DSP sunt legate de acestea. Sunetele ascultate sunt în marea lor majoritate muzica şi vorbirea.
DSP a realizat o serie de modificări revoluţionare legate de aceste domenii.

Muzica
Calea urmată de sunet de la microfonul muzicianului la difuzorul ascultătorului este
destul de lungă. Reprezentarea numerică a datelor este importantă pentru prevenirea
degradării sunetului în cazul manipulării sau stocării. (comparaţi calitatea sunetului
înregistrat pe casetă sau pe un CD). Într-o succesiune clasică, muzica este înregistrată în
studio, în general, separat partea instrumentală şi cea vocală, pentru a permite
specialistului să prelucreze înainte de mixare şi de obţinerea unui produs final. DSP poate
furniza instrumente utile în aceste prelucrări ca:
▪ filtrare
▪ însumări sau scăderi de semnale
▪ editări de semnal
▪ reverberaţie, etc.
Referitor la reverberaţie, DSP permite adunarea semnalului cu el însuşi întârziat (ecou). Dacă
întârzierea este de sute de milisecunde se crează ambientul unei catedrale, dacă este de 10-20
milisecunde, ambientul este acela al unei camere de audiţie modestă.

Generator de voce
Generarea vocii şi recunoaşterea vorbirii sunt utilizate pentru comunicarea om-maşină,
fiind un mod mai eficient de comunicare în cazul în care mâinile şi privirea sunt ocupate
(condusul maşinii, realizarea unei operaţii chirurgicale, etc). Sunt utilizate două
instrumente pentru generarea vocii, şi anume înregistrarea numerică şi simularea
tractului vocal.

În cazul înregistrării numerice, vocea unui vorbitor este înregistrată, convertită în semnal
numeric, compresată şi înregistrată pe un suport. La redare, semnalul numeric este
decompresat şi convertit înapoi în semnal sonor. O oră de semnal vorbit necesită doar 3
Mocteţi de memorie.

5
 Simulatoarele de tract vocal sunt mai complicate, încercând să mimeze mecanismele
fizice prin care omul crează sunetul vorbit. Tractul vocal uman este o cavitate acustică
cu frecvenţe de rezonanţă determinate de dimensiunea şi forma incintelor acustice.
Simulatoarele de tract vocal generează semnale numerice de forma celor formate în
tractul vocal de către corzile vocale şi de către zgomotul aerului în spaţii înguste (buze ,
dinţi).

Recunoaşterea vorbirii
Recunoaşterea vorbirii este mult mai dificilă decât generarea vocii. Este un exemplu
foarte bun de operaţie pe care creierul uman o realizează foarte bine, însă calculatorul o
face cu performanţe modeste. Calculatoarele nu sunt foarte performante când au de-a face
cu prelucrarea datelor brute.

DSP realizează recunoaşterea vorbirii în doi paşi:

▪ extragerea caracteristicilor din semnalul achiziţionat
▪ compararea caracteristicilor cu modele înregistrate

Fiecare cuvânt din semnalul audio înregistrat este izolat şi analizat pentru identificarea
tipului excitaţiei şi a frecvenţei de rezonanţă. Aceşti parametri sunt comparaţi cu
parametri ai semnalelor înregistrate anterior pentru a găsi potrivirea cea mai bună. De
cele mai multe ori, numărul de cuvinte care pot fi recunoscute este foarte mic (câteva
sute), iar ele trebuie înregistrate de la acelaşi vorbitor.

1.2.3. Eco locaţia

O metodă comună de obţinere a informaţiilor despre un obiect aflat la distanţă este a face să
ricoşeze o undă din el. de exemplu, radarul transmite impulsuri de unde radio şi examinează
semnalul recepţionat din ecou. În cazul sonarului, undele sonore sunt transmise în apă pentru a
detecta submarine şi alte obiecte scufundate.

Radarul

Radar este un acronim de la RAdio Detection And Ranging. Ca principiu, un transmiţător

radio produce un impuls de unde radio de câteva microsecunde pe care îl trimite printr-o
6
antenă foarte direcţională; se obţine o undă radio care se deplasează către destinaţie cu
viteza luminii. Obiectele din calea acestei unde vor reflecta o parte din energie înapoi
către antena de recepţie, situată lângă antena de emisie. Distanţa la obiectul vizat este
calculată după timpul scurs de la emisia undei până la recepţionarea ei. De asemenea este
determinată şi direcţia unde se află obiectul.

Domeniul de lucru (distanţa măsurată) al unui sistem radar este determinat de doi
parametri:
▪ energia din impulsul iniţial
▪ nivelul zgomotului din semnalul de radio recepţionat
Dacă creşte energia impulsului, acesta va deveni mai lung, lucru ce determină scăderea
acurateţii măsurării parametrilor undei reflectate.

DSP a revoluţionat radarul în trei direcţii:

1. DSP poate compresa impulsul după recepţie rezultând o mai mare precizie de
măsurare a distanţei fără scăderea domeniului de lucru
2. DSP poate filtra semnalul recepţionat pentru scăderea nivelului de zgomot,
rezultând de asemenea creşterea domeniului de lucru
3. DSP poate selecta cu mare viteză forma şi lungimea impulsului emis ce
determină optimizarea impulsului pentru o problemă specifică de măsurare.

Sonarul

Sonarul este un acronim pentru SOund NAvigation and Ranging. Este divizat în două
categorii:
▪ activ
▪ pasiv

La Sonarul activ impulsurile sonore, între 2kHz şi 40kHz sunt transmise în apă, iar ecoul
rezultat este detecta şi analizat. Este utilizat la detecţia şi localizarea corpurilor
scufundate, epave, a formelor de relief ale fundului mării. Domeniul de lucru tipic este de
10-100km.

7
 Sonarul pasiv “ascultă” sunetele provenite din adâncul apelor (turbulenţe marine, viaţă
submarină, sunete mecanice de la submarine sau alte vase de suprafaţă). Este util la
detectarea unui obiect fără ca subiectul să fie detectat.

Implicaţiile DSP în radar şi sonar sunt în generarea şi compresia impulsurilor generate şi

filtrarea semnalelor recepţionate. De asemenea, în cazul în care sonarul este eficientizat
prin dirijarea unei reţele de emiţătoare către obiectiv, prin DSP se manipulează şi
prelucrează cantitatea mare de date recepţionate.

Analiza seismologică prin reflecţie

Din anii 1920, geofizicienii că structura scoarţei terestre poate fi determinată prin sunete.
Prospectorii au generat o explozie şi au înregistrat ecourile provenite de la diverse nivele
ale scoarţei de până la 10 km adâncime. Seismogramele obţinute de la ecou au fost
interpretate brut, iar pe baza lor a fost întocmită o hartă a adâncurilor pământului. De
interes au fost zăcămintele de petrol şi de minerale.

În cazul ideal, un impuls sonor transmis în adânc produce un singur ecou de la fiecare
strat prin care trece. În cazul real însă situaţia nu este atât de simplă, deoarece fiecare
ecou se reflectă din nou, obţinându-se un ecou al ecoului, şi asta pentru fiecare strat,
informaţia ce ajunge la suprafaţă fiind o sumă a undelor reflectate de mai multe ori. Acest
rezultat este, evident, foarte greu de interpretat. Din 1960 de când este utilizat, DSP a
rezolvat această problemă prin izolarea formei primare a ecoului de celalte forme.
Aceasta a permis investigarea unor zone mai greu accesibile cu seismograful (de exemplu
zonele marine).

1.2.4. Procesarea imaginilor

Imaginile sunt semnale cu caracteristici speciale.

▪ În primul rând, ele sunt o măsură a parametrilor în spaţiu, pe cînd celelalte semnale sunt o
măsură a parametrilor în timp.
▪ În al doilea rând, conţin o cantitate enormă de informaţie. De exemplu, o secundă de
transmisie TV necesită peste 10 Mocteţi de memorie pentru a o înregistra. Acestea consumă
de 1000 de ori mai multă memorie decât pentru un semnal audio de aceeaşi lungime.
8
▪ În al treilea rând, caracterizarea finală a calităţii unui semnal video este mai mult subiectivă
decât obiectivă.

Procesarea imaginilor în medicină

În 1895 Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit că razele X pot trece prin materia solidă.
Medicina a fost revoluţionată prin posibilitatea de a investiga interiorul corpului omenensc.
Sistemele de raze X medicale s-au răspândit cu repeziciune în câţiva ani. Deşi au avut un
imens succes, imaginile cu raze X au fost limitate datorită a patru considerente:
▪ structurile aşezate una în faţa celeilalte în corpul uman le pot ascunde pe cele din spatele
lor (porţiuni din inimă nu pot fi văzute din cauza coastelor, etc),
▪ nu este totdeauna posibil să se discearnă între ţesuturi similare (se disting foarte uşor
ţesuturile osoase de cele moi, însă imaginea ficatului este foarte apropiată de cea a unei
tumore),
▪ imaginile obţinute prin raze X indică doar anatomia, structura corpului, nu şi fiziologia,
adică modul lui de acţiune (imaginile unui corp viu arată la fel cu cele lae unui cadavru)
▪ razele X pot produce leziuni corpului investigat.

Aceste probleme au fost rezolvate odată cu introducerea DSP, în anii 1970. Problema
structurilor ascunse a fost rezolvată prin introducerea scannerului computerului tomograf.
Tomografia este un exemplu clasic de de utilizare a DSP. Razele X sunt trimise către corpul
de investigat din mai multe direcţii, semnalele rezultate fiind convertite în semnal numeric şi
înregistrate. Ele sunt apoi utilizate pentru a calcula imagini ale unei “felii” din corp. Prin
repetarea operaţiei pentru întreg corpul pot fi detectate toate detaliile de interes.

Ultimele trei probleme ale investigării cu raze X s-au rezolvat prin utilizarea unei alte forme
de energie decât razele X, şi anume unde radio sau sonore. De exemplu, imaginile obţinute
prin Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) sunt generate de DSP prin utilizarea câmpului
magnetic în conjuncţie cu unde radio pentru investigarea interiorului corpului omenesc.

Produse video comerciale

Marea cantitate de date ce conţin imagini este o problemă pentru sisteme destinate vânzării în
masă publicului. Sistemele comerciale trebuie să fie ieftine , iar aceasta se poate realiza doar
9
 dacă se reduce cantitatea de date, deci dimensiunea memoriei, şi a vitezei de transfer a
datelor. O soluţie pentru această problemă este compresia de imagine , similară cu compresia
sunetului prezentată anterior, şi se realizează cu DSP.

1.2.5. Conducerea numerică a proceselor

În cazul conducerii proceselor complexe cu calculatorul, problemele ce apar nu pot fi rezolvate

prin metode clasice, cu un regulator obişnuit. Volumul mare de date necesită utilizarea DSP
pentru interpretarea şi prelucrarea acestora (sisteme de reglare în mai multe puncte, sisteme
adaptive, sisteme de conducere inteligente). Dacă aceste cerinţe sunt impuse simultan cu o
prelucrare foarte rapidă, soluţionarea este mai complicată. De asemenea DSP este folosită în
cazul filtrării adaptive a semnalelor achiziţionate.

10