Scoala de la Frankfurt

Istoria comunicarii
Noiembrie 2016
 Considerente introductive (I)

• reuneste un grup de filosofi, sociologi, economisti etc. de

sorginte marxista, care-si propun o regandire a acestei
teorii in spiritul epocii in care traiau;
• baza institutionala a orientarii - Institutul de Cercetare
Sociala de la Frankfurt, creat in 1923 ca fundatie privata
pentru dezvoltarea cercetarilor marxiste interdisciplinare;
• 1930 – conducerea Institutului e preluata de Max
Horkheimer, care inaugureaza o directie distincta privind
“teoria critica”;
• Dupa ce Hitler vine la putere, Institutul se muta la Geneva, Paris,
SUA (Univ. Columbia, apoi Santa Monica – California)
 Considerente introductive (II)
• valul studiilor și monografiilor ce i se consacră nu scade odată
cu trecerea timpului:
- valoarea creatiei;
- diversitatea domeniilor in care au creat reprezentantii ei (filosofie,
sociologie, politologie, critica literara);
- activitate de peste o jumatate de secol;
- contributia in domeniul comunicarii – inaugureaza o directie de analiza
- cercetarea critica
• Andrei Marga - cea mai ampla examinare consacrată în România
vestitei școli, Filosofia critică a „școlii de la Frankfurt” (2014);
• Christian Fuchs (2016), Critical Theory of Communication: New
Readings of Lukács, Adorno, Marcuse, Honneth and Habermas in the
Age of the Internet.
 Importanta Scolii de la Frankfurt

• apartia si dezvoltarea sa – una dintre putinele situatii cand

o interpretare de relief din domeniul comunicarii se naste
ca un raspuns la ceea ce exista anterior; reactie la
orientarea empirica;
• Adorno (atasat filiatiei teoretice si critice) protesteaza
impotriva reducerii faptului de cultura la simple
masuratori si evaluari empirice (polemica sa cu
Lazarsfeld);
• inaugureaza cercetarea critica in toate domeniile analizate
(societatea moderna, cultura contemporana), nu doar in
sfera comunicarii;
 Etape/ generatii

Reprezentanti: Max Horkheimer, Theodor Adorno,

Erich Fromm, Herbert Marcuse, Wilhelm Reich, Walter
Benjamin, Jurgen Habermas;

6 decenii de activitate

• Prima varsta: generatia reprezentata de

Horkheimer si Adorno
• Moment de trecere: Herbert Marcuse
• A doua varsta: Jurgen Habermas
 Polemica Lazarsfeld – Adorno (I)

• Context social: inainte de izbucnirea celui de-al

doilea RM – dezbaterea privind viitorul
comunicarii de masa si directiile sale de inaintare
– emergenta;
• 2 viziuni care se infrunta – problema modului de
cercetare a comunicarii;

Metode cercetare Metode de cercetare

stiintifice, riguroase – specifice disciplinelor
rezultate clare, umaniste, teoriei literare si
masurabile, neechivoce esteticii
(cercetare obiectiva) (cercetare interpretativa)
 Polemica Lazarsfeld – Adorno (II)

• Ambii autori provin din mediul academic german;

• Dupa emigrarea in SUA – trasee diferite;
• 1938: Lazarsfeld il invita pe Adorno sa se alature
echipei de la Biroul de Cercetare a Radioului (de
la Univ. Princeton);
• Lazarsfeld – “cucerit” de studiile lui Adorno asupra
radioului, muzicii pop si modificarilor pe care le sufera
receptarea muzicii clasice odata intrata pe traseul difuzarii
de masa;
– sa “il faca pe Adorno sa-si sustina ideile
prin cercetari empirice”;
 Polemica Lazarsfeld – Adorno (III)

• Lazarsfeld ii cere lui Adorno un raport de

cercetare => memorandum asupra fenomenului
de fetisizare in industria muzicala moderna =>
Lazarsfeld critica lipsa dovezilor empirice =>
Adorno pleaca;
• Max Horkheimer: dedica un numar al revistei
Studies in Philosophy and Social Sciences –
comunicarii de masa in societatea moderna (1941).
• Lazarsfeld – articol – distinctia cercetare
administrativa/ cercetare critica
Cercetarea administrativa (obiectiva)

• Cine sunt cei care sunt expusi mesajelor media?

• Care le sunt preferintele?
• Care sunt efectele asupra lor, ca urmare a unor
modalitati diferite de prezentare a mesajului?
• Cum pot fi demonstrate stiintific si masurate
aceste efecte?

► utilizeaza metode cantitative, testeaza audienta, masoara impactul/

efectele com de masa, cauta sa ofere raspunsuri precise;
► a triumfat pe pamant american si continua sa reprezinte si astazi
modalitatea cvasi-exclusiva de cercetare a comunicarii;
 Cercetarea critica (interpretativa)

• Cum sunt organizate si controlate institutiile media?

• Care sunt consecintele presiunii exercitate asupra
institutiilor media, ca urmare a tendintei spre centralizare,
standardizare si comercializare?
• Constituie aceste tendinte, chiar daca „mascate”, o
amenintare la adresa valorilor umaniste?
• Cum este modelat procesul de comunicare de catre
factorii de natura politica, legislativa, economica si
institutionala?
► utilizeaza metode calitative, studiul simbolurilor, limbajelor si
discursurilor (analiza textuala, studiile etnografice);
► apel la teorie/ interpretari anterioare pt a intelege modul in care
oamenii confera inteles lucrurilor;
 Asadar…

• pozitiile celor 2 – ireconciliabile;

• Adorno refuza sa considere ca punct de plecare al
analizei “reactiile subiectilor”, insistand pe importanta
analizei stimulului, a continutului obiectiv la care
reactioneaza consumatorii: “Consider ca obiectivul de
cercetare pe care mi l-am asumat este acela de a interpreta
fenomenele, nu de a identifica, sorta si clasifica faptele si, apoi, de a
le prezenta drept informatie”;
• tendintele prefigurate in aceasta disputa ►
“specializare” la nivel continental in ceea ce
priveste studiul comunicarii!
 O noua polemica: rolul artei in epoca
productiei de masa

- dialog intra-doctrinar: Benjamin vs. Adorno;

- Benjamin: prin natura preocuparilor si viziunea
impartasita – afiliat Scolii de la Frankfurt;
- Walter Benjamin: The Work of Art in the Age of
Mechanical Reproduction (1936): text fundamental,
contributie la o dezbatere aprinsa – soarta operei de arta in noua
epoca a “culturii de masa”;
- premisa autorului: arta si-a pierdut „aura”
specifica, exprimata prin 2 caracteristici esentiale
unicitatea si distanta (contribuie la fascinatia pe care o
exercita asupra noastra) => multiplicarea le suspenda;
 Walter Benjamin

- in momentul in care se reproduce, autenticitatea/ aura

operei de arta dispare - ia forma unui fenomen de masa;
- in trecut – receptarea operei avea o functie ritualica,
solemna (vizitarea unui muzeu lua forma unei solemnitati) – unicitatea
consumului (opera unica si aflata la distanta);
- in prezent – receptarea ca divertisment (fata de receptarea
ca forma de concentrare); totusi: o persoana isi poate
forma deprinderi, poate examina ceea ce vede/ aude;
• o noua relatie (mai cooperanta, aproape simetrica) intre
autori, produse si audienta: “autorul coboara de pe
piedestal, se integreaza audientei, ii preia opiniile si le
exprima in operele sale”;
 Replica lui Adorno

• Art. “On the Fetish Character in Music and the Regression

of Listening” = raspuns polemic la adresa art. “The work
of Art in the Age of Mechanical Reproduction”;
• Adorno: cultura de masa = o forma mai rafinata de
reproducere a raporturilor sociale existente;

• problema nu este de a transa intre cele 2 perspective, ci

vizeaza relevarea complexitatii rolului social si politic al
artei in conditiile productiei de masa – raspunsul la
aceasta problema apare in cap. “Enligthment as Mass
Deception” (Dialectic of Enlightment);
 Ideologie, hegemonie, dominatie,
consens
• intelegerea acestor notiuni – fundamentala pt
intelegerea creatiei scolii de la Frankfurt;
• reprezentantii acestei scoli – foarte critici fată de
ordinea socială existenta; ei supun unei analize
severe teoria marxista in general, cu precadere
“marxismul ortodox”;
• modelul explicativ marxist al evolutiei si
transformarii societatii capitaliste – foarte
schematic (accent pe conflictul dintre burghezie si clasa
muncitoare, pe conflictul dintre ideologiile lor);
 Ideologia in viziune marxista

Ideologia desemneaza, in sens larg, ideile si reprezentarile

dominante ale unui moment istoric (exp: in ep. feudala: “onoare”,
“bravura”, “cavalerism”; in ep. burgheza – noi idei dominante:
“individualism”, “profit”, “piata”);

Marxismul => reliefarea continutului social si politic al

ideologiilor (care nu sunt considerate neutre, ci contribuie la legitimarea
unui sistem, la reproducerea ierarhiilor de putere existente);
!!! Grupurile conducatoare folosesc productia culturala si pe
reprezentantii ei (scriitori, ziaristi, profesori) pt a promova modurile
de viata instituite, pentru a sustine valorile clasei conducatoare.
- ideologia = parte componenta a domeniului ideilor, a suprastructurii
(fiind determinata de nivelul dezvoltarii, de baza economica a societatii);
= creatie legata de interesele, valorile, optiunile claselor;
 Antonio Gramsci, ganditor marxist
italian
- sesizeaza schematismul acestei reprezentari si isi propune
sa examineze modul in care o societate produce idei
dominante si sa nuanteze pozitia conform careia aceste
idei trebuie neaparat sa apartina clasei dominante;
- 2 notiuni: dominatie (forta) si hegemonie (consensul „in
cadrul lidership-ului intelectual si moral”);
Notiunea de hegemonie se refera la o forma speciala de
dominatie (care nu mai este bazata doar pe forta, pe
instrumentele de constrangere intelectuala si morala).
Cele 2 cls fundamentale ale societatii isi mentin pozitiile antagonice,
dar cls aflata “la putere” isi prezinta propria politica incat sa obtina
acordul cls. dominate, “ascultarea celor condusi si guvernati”;
 Gramsci (continuare)…
• Atunci cand clasa dominanta apeleaza la instrumentele puterii
propriu-zise (politia, armata) sau cand impune cu forta
consimtamantul maselor (ca in razboi) ea cunoaste o criza
hegemonica (o criza de autoritate);
• Legatura organica dintre activitatea intelectualilor si
infaptuirea hegemoniei (intelectualii = intruchipeaza ideile, cultura,
contribuie decisiv la asigurarea dominatiei de tip hegemonic);

• Conceptul de hegemonie – mai complex si ofera posibilitatea

unei examinari mai nuantate a societatii capitaliste;
• Raporturile de dominatie propriu-zise – NU neglijate CI reponderate!
(In prim-plan apar modalitatile de realizare a consensului = mult mai
importante decat cele ale recurgerii la forta);
 Hegemonia (concluzii)

• - nu poate fi inteleasa sau exercitata in absenta

mijloacelor de comunicare moderne (care asigura circulatia
ideilor, stimuleaza dezbaterea publica si consacra interpretarile
dominante);
• - Gramsci a ajuns la acest concept pentru ca a sesizat
importanta ideilor, a culturii in conducerea societatii;
• - nu este suficient sa detii puterea propriu-zisa, ci trebuie
sa intrunesti o anumita acceptare din partea populatiei!!!
• !!! in viziunea reprezentantilor Sc de la Frankfurt, cultura si
comunicarea de masa – contributia majora la cultivarea
consensului si acceptarii;
 Adorno & Horkheimer, Dialectic of
Enlightenment
• - fundamenteaza teoria critica in domeniul comunicarii;
• - a inceput sa fie elaborata din 1942, ca o introducere la
teoria societatii si istoriei;
• - apare prima data in 1944 sub titlul Philosophische
Fragmente ;
• - a doua versiune a lucrarii este publicata in 1947, la
Amsterdam cu titlul Dialektik der Aufklarung;
• tema centrala a cartii (conform autorilor) =
“autodistrugerea ratiunii”, recaderea ratiunii in mitologie,
proces asociat cu “teama de adevar”, cu regresul libertatii
(vezi curs, pp. 188-189)!
 Triumful ratiunii instrumentale

• Ratiunea luminata (definita de Iluminism drept un mijloc pentru

dezvoltarea personalitatii umane, un instrument destinat sa serveasca
libertatea si fericirea omului)/ ratiunea instrumentala (preface
radical relatia cu particularul, caruia ii suprima specificitatea proprie,
il standardizeaza si-l inseriaza);
• Triumful ratiunii instrumentale = triumful proiectiei
subiective a omului asupra unei realitati date!
• Organizarea societatii capitaliste – menita sa asigure
implinirea ratiunii instrumentale (intreaga productie
destinata pietei, bunuri produse nu pentru a raspunde unor nevoi
precis identificate, ci de dragul profitului – nevoia creata pt a
corespunde produsului –, proprietatile intrinseci ale lucrurilor sunt
sacrificate, indivizii devin produsele aparatelor);
 “Enlightenment as Mass Deception”
(Iluminismul ca amagire de masa)

• schimbare de directie teoretica (o noua perspectiva de

intelegere a fenomenului cultural si comunicational);
• una dintre primele analize ale culturii si com. de masa;
• noutatea interpretarii (note de radicalism fata de alte viziuni
care identificau in noua cultura de masa note pozitive, elemente de
emancipare);
• precizarea de fond, care anunta o schimbare de directie:

“Astazi cultura imbiba totul cu standardizarea. Filmul, radioul si publicatiile

periodice formeaza un sistem. Unanimitatea caracterizeaza fiecare ramura a
culturii si cultura in ansamblu”
 Industria culturala (I)

• termen lansat de Horkheimer si Adorno pentru a ilustra

procesul de industrializare a culturii ► imperative
comerciale;
• principala achizitie teoretica a Sc. critice in perioada de
inceput;
• in draft-ul cap. – folosit termenul de „cultura de masa” =>
inlocuit pentru a exclude interpretarea: “forma de cultura
care ia nastere in mod spontan chiar din randul maselor”;
• “industria culturala” = alternativa Sc. critice la
realitatea desemnata de “comunicarea de masa” sau
“cultura de masa” (formule inselatoare pentru ca poarta in
denumirea lor cuvantul “masa”, ceea ce ar putea sugera un tip de
comunicare adaptata nevoilor, cerintelor si preferintelor maselor);
 Industria culturala (II)
• Ori, in realitatea pe care o exprima industria culturala,
“masele” nu au rolul principal, ele nu reprezinta subiectul, ci
obiectul industriei culturale;
• una dintre marile vulnerabilitati ale com de masa =
standardizarea - se explica prin aria de adresabilitate
foarte larga (nevoile consumatorilor prezenti in locuri diferite
impun produsele standard);
• rationalitatea tehnica (prin intermediul careia se realizeaza
standardizarea) = rationalitatea dominatiei (care
permanentizeaza samburele inegalitar al societatii)!
• rationalizarea (consumul dirijat) si tehnica nu sunt
contestate in sine, ci in premisele si scopurile lor
(unificarea sistemelor, egalizarea consumatorilor in fata productiei
standardizate);
 Industria culturala (III)
• Instrumentele de comunicare proprii industriei culturale
nu dezvolta niciun mecanism de replica, nu permit
manifestari de spontaneitate din partea audientei. In cazul
in care apar, ele sunt absorbite si integrate in sistem prin
diversificarea ofertei;
• Urmarea => schematizarea publicului (identificarea,
clasificarea, organizarea consumatorilor care sunt ulterior bombardati
cu produse si mesaje percepute ca raspunzand nevoilor lor); in
realitate, nevoile sunt induse;
• Schematismul – primul serviciu catre client (diferentiere
mecanica a publicului) => dispare efortul de intelegere: a
particularitatilor, a autenticitatii subiectilor (inseriati de catre
aparatele de productie); a semnificatiei, a intelesului adanc al unei
creatii (propriu “consumului cultural autentic”);
 Asadar…
• cultura de masa faciliteaza un consum “fara efort”;
• consumul cultural autentic exerseaza mintea, consumul
culturii de masa (“infrangerea reflectiei”) mijloceste o
experienta care nu se cumuleaza, ci regreseaza;
• produsele prefabricate raspund “comoditatii” noastre;
• actul de alegere e construit de producatori, el nu-i mai
apartine consumatorului;
• societatea capitalista = “total administrata” prin
intermediul abundentei de bunuri, a birocratiei si a
industriei culturale;
• timpul liber – reduta strategica a industriei culturale;
 Colonizarea timpului liber de catre
industria culturala
• Reprezentantii Sc. critice => consecintele emergente la
intalnirea dintre timpul liber si industria culturala;
Timpul liber ≠ liber, ci programat, controlat, influentat!
= vazut si organizat prin prisma ideii de afacere;
= centrat pe enterteinment (control soft, imperceptibil –
“distractia” pare neutra si fara putere de influentare/ manipulare);
= beneficiind de prezenta mijloacelor de comunicare in
masa, acesta se transforma intr-un mijloc de socializare foarte
important, un adevarat “mediator” al realitatilor politice;
= perioada in care se plamadesc convingeri, se
modeleaza optiuni;

• Fara colonizarea timpului liber, industria culturala nu

ar fi nici pe departe asa de puternica cum este astazi!!!
 Pretul masificarii operei de arta (I)

• distinctia clasica in domeniul cultural: high art (adevarata,

autentica, adresata elitelor culturale, nivel de cunoastere ridicat)/
low art (sfera larga de adresabilitate, accesibilitate);
• industria culturala a pus capat dihotomiei high art/ low art
(ambele se subsumeaza scopului);

• prin reproducere, opera de arta pare ca se apropie de

consumator (distanta se elimina, opera devine accesibila); in
realitate, ea devine o banala „marfa”, un simplu bun de
consum (momentul sublimarii, al “iesirii din sine” si al identificarii
cu opera de arta – fundamentale pentru intelegerea acesteia si pentru
imbogatirea spirituala a subiectului – se suspenda astfel)
administrat total de industria culturala;
 Pretul masificarii operei de arta (II)

• Adorno: “Atitudinea contemporana fata de arta este

una regresiva”!
• contemplatorul nu mai cauta in arta inefabilul ei, ci
“desfatarea de ordin secundar”;
• Functia emancipatoare a artei (asociata cu autonomia ei)
dispare in momentul in care opera de arta se
“acomodeaza” la consumator; aceasta acomodare are un
pret: arta veritabila = alungata din viata consumatorului
obisnuit;
• Sub forma divertismentului, arta legitimeaza si
participa la reproducerea raporturilor sociale!!!
 Meritele si slabiciunile conceptului de
“industrie culturala”
• Horkheimer si Adorno descopera tema industriei culturale in
analiza lor privind posibilitatile de schimbare sociala;
• Ce fel de potential are noul fenomen? Poate contribui la schimbare sau
la conservarea si consolidarea structurilor existente? Poate contribui la
promovarea sau, dimpotriva, la blocarea “libertatii integrale”?

• nemultumirea principala a reprezentantilor Sc. de la Frankfurt

=> industriile culturale subjuga intr-un mod placut, instaurand un tip
de dominatie silentios si nesesizat (entertainment, distractie);
• niciun efect pozitiv al culturii de masa (discrepanta dintre
idealul iluminist si realitatea culturii de masa)!
• Concluzia autorilor – noul fenomen al culturii si comunicarii de
masa – aceeasi dominatie ca ideologia clasica a capitalismului, dar
intr-o maniera soft!
 Jurgen Habermas
- asistentul lui Adorno, cel mai proeminent reprezentant al Scolii
de la Frankfurt in ultima parte a sec. trecut;
- 2 carti fundamentale: Sfera publica si transformarea ei
structurala (1962); Teoria actiunii comunicative (1981);
- in anii „60, gandirea critica intrase in impas (teoria lui Adorno si
Horkheimer – situatie paradoxala, note ideologice vizibile, aer de
pesimism greu de disimulat);
- pe acest fundal apare Habermas care, desi nu se indeparteaza
de spiritul teoriei critice, renunta la subiectele clasice ale
gandirii critice (actori istorici, misiune transformatoare, manipulare,
ideologie alternativa), schimba temele, stilul…
- in anii „70 – co-director al Institutului Max Plank, Stanberg,
Bavaria => cotitura lingvistica
 Sfera publica si transformarea ei
structurala
• Cartea: o monografie a opiniei publice
• Sfera publica burgheza: ia nastere la sf. Sec XVII si de-a lungul celui
de-al XVIII – Franta, Anglia, Germania – cafenele, saloane (o retea
de comunicare publica) – o patura de intelectuali (preoti, profesori,
medici, jurnalisti etc.) care dezbat -> spiritul critic
• Sfera publica si publicul ei nu aveau instrumente institutionalizate =>
presa si opinia publica => nu mai putea fi ignorata de institutiile
statului
• Sfera publica s-a constituit ca o contrapondere la puterea statului
• Formarea publicului specific sferei publice burgheze => largire a
tematicii dezbaterii publice => o recuperare a domeniului politic
• Publicul devine permeabil la largire, la imbogatire si diversificare
 Sfera publica sau sfere publice?

• O sfera publica unica sau sfere publice aflate in

concurenta?
• Prefata din 1989 a Sferei publice… Habermas: sfera
publica “plebee” poate fi considerata atat o varianta a
sferei publice burheze – pentru ca modelul acesteia s-a
impus si a dominat societatea timpului – dar, in acelasi
timp, ea furnizeaza elemente de emancipare a categoriei
sociale pe care o reprezenta si, intr-un asemenea context,
poate fi considerata o sfera publica de tip alternativ.
• Internetul? Ce se schimba?
 Transformarile opiniei publice

• degradarea opiniei publice

• sfera publica a capitalismului tarziu -> publicul
se dezintegreaza, nu mai este critic, nu mai este
responsabil; orientat spre consum
• opinia publica nu mai este rezultatul unui proces
de dezbatere, ci “un produs al procesului de
comunicare cu masele”
• presa devine un gen de usa prin care intra in
spatiul public “interese private privilegiate”
 Actiunea comunicativa

Limba indeplineste 3 functii:

1. a reproducerii culturale sau a prezentualizarii
traditiilor
2. a integrarii sociale sau a coordonarii planurilor a
diferiti actori in interactiunea sociala (teoria actiunii
comunicative)
3. a socializarii sau a interpretarii culturale a nevoilor

Actiunea comunicativa = actiunea cooperanta a

indivizilor bazata pe deliberare si argumentare
 Actiunea comunicativa

„Conceptul de actiune comunicativa se refera la

interactiunea dintre cel putin doi subiecti capabili sa
vorbeasca si sa actioneze, care stabilesc relatii
interpersonale (fie prin mijloace verbale sau nonverbale).
Actorii cauta sa ajunga la o intelegere privitoare la
contextul actiunii si planurile lor de actiune, pentru a-si
coordona initiativele prin consens. Conceptul central, cel
al interpretarii, se refera in primul rand la negocierea
definitiilor situatiei, care fac posibil consensul. Cum vom
vedea, limba joaca un rol proeminent in cadrul acestui
model”
Orientarea pe intelegere versus orientarea
pe success

• Actiunea sociala:
– Bazata pe succes
• Succesul celui care a initiat-o; scopuri egoiste;
dezavantajeaza partenerii; acceptata in lipsa de
alternative mai bune => side effects

– Bazata pe intelegere (actiune comunicativa)

• Implica o colaborare; parteneri egali, acord
neconstrans; acte care urmaresc intelegerea
 Pretentii de validitate

Actiunea comunicativa – intelegere rationala =>

pretentii de validitate (validity claims):
1. ca declaratia facuta este adevarata (sau ca
presupozitiile existentiale ale continutului propozitional
mentionat sunt, in fapt, satisfacute) (de adevar);
2. ca actul de vorbire este corect raportat la un
context normativ existent (sau ca respectivul context
normativ pe care trebuie sa-l respecte este el insusi
legitim) (de legitimitate);
3. ca intentia declarata de vorbitor este sincera,
urmareste ceea ce afirma (de sinceritate);
 Intrebari

• Despre “industria culturala”?

• Despre “sfera publica”?

• Despre “actiunea comunicativa”?