Sunteți pe pagina 1din 44

Cuprins

Argument

Capitolul 1. Scurta prezentare a judeţului Caraş – Severin.................................3


Capitolul 2. Clima Turistica.................................................................................8
Capitolul 3. Turistic hidrogeografic...................................................................14
Capitolul 4.Turistic biogeografic........................................................................23
Capitolul 5. Turistic cultural – istoric................................................................28
Capitolul 6.Tturistic, etnografic şi folcloric.......................................................32
6.1.Baza materială turistică......................................................................36
6.2.Potenţial de comunicaţie....................................................................40

Bibliografie
ARGUMENT
În decursul îndelungatei sale istorii, Caraş – Severinul, străveche vatră de permanenţă şi
continuitate românească, s-a impus prin frumuseţea şi bogăţia locurilor, prin hărnicia şi priceperea
oamenilor, dintotdeauna statornici aici, ce cu abnegaţie, dragoste şi pasiune au contribuit la dezvoltarea
sa în timp, spre prosperitate şi progres.
Judeţul Caraş-Severin este al treilea că mãrime din România, având 65% din suprafaţa sã zona
muntoasã, este un judeţ cu un potenţial turistic remarcabil la nivel regional şi naţional de mare valoare
şi atractivitate, acest potenţial este datorat cadrului natural, dat de relieful muntos, dar şi de resursele
antropice, resursele balneare, monumentele istorice şi de artã, precum şi bogãţiei tradiției folclorice.
Acest potenţial este pus în valoare de poziţia favorabilã a judeţului, la graniţa cu Serbia, pe douã
coridoare europene de transport,şi anume Coridorul IV şi VII (Dunãrea). Resursele naturale se bazeazã
pe relieful predominant muntos, reprezentat de Munţii Banatului în ansamblu şi parţial de grupă
Retezat-Godeanu ai Carpaţilor Meridionali, pe importantele şi extinsele arii naturale protejate dintre
care 4 au stãtut de parc naţional (Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, Parcul Naţional Cheile
Nerei-Beuşniţa, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, Parcul Naţional Retezat), iar unul de parc
natural (Parcul Natural Porţile de Fier), pe izvoarele termale şi minerale (Staţiunea Bãile Herculane) şi
pe staţiunile de schi (Semenic, Muntele Mic).
Potenţialul turistic antropic este bine reprezentat de siturile arheologice ale unor cetãţi geto-
dacice (Bocşa, Colţan, Ocna de Fier, Oraviţa, Sasca Montanã, etc), castre romane (Vãrãdia, Mehadia,
Teregova, Moldova Veche, etc), cetãţi medievale (Caraşova, Mehadia, Coronini, Caransebeş, etc),
monumente istorice şi de artã, de facturã religioasã (mãnãstiri, biserici de zid şi biserici de lemn),
monumente istorice şi de artã, de facturã civilã, ansambluri arhitecturale (Caransebeş, Oraviţa, Bãile
Herculane, Bocşa şi Anină), muzee şi case memoriale (Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Vãrãdia, Ocna de
Fier, Anină, Moldova Nouã), etnografie şi folclor (arhitecturã popularã, tehnicã popularã şi instalaţii,
ţesãturi, cusãturi, costume populare, ceramicã popularã, muzee etno-folclorice, manifestãri populare
tradiţionale, etc).

2
Capitolul 1. Scurta prezentare a judeţului Caraş – Severin
Limitele judeţului Caraş – Severin

Limita nordică, spre judeţul Timiş, se întinde de la culmea Blăuca şi până la izvoarele văii
Cinca, străbate culmea principală a dealurilor Sacoş - Zăgujeni. La Scăiuş, limita se îndreaptă brusc
spre nord, revenind apoi la direcţia iniţială pe care o păstrează până la localitatea Zorile, unde se abate
din nou spre nord pentru ca să traverseze, în continuare valea Timisului şi să urce în Dealu Pocainului
(622 m) din munţii Poiana Ruscă. De aici limita primeşte o direcţie sud-est pâna la regiunea de izvoare
a văii Vârciova, de unde se îndreaptă spre nord-est până la Vf.Padeş ( 1374 m), apoi spre est până la
Vf.Rusca (1355 m), unde începe limita cu judeţul Hunedoara.
Limita estică coboară din Vf. Ruscă spre sud-est, trecând peste Vf. Fagul (1041 m) şi ajungând
la Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), părăseşte Munţii Poiana Ruscă, îndreptându-se spre sud.Urcă
culmea principală a Munţilor Ţarcu, trecând prin Vf. Petreanu (1895 m) şi Vf. Pietrii (2192 m), străbate
valea Râului Şes şi ajunge în Munţii Godeanu, unde trece prin Vf. Branu (2026 m) şi Vf. Gugu (2291
m). La sud de Vf. Gugu începe limita cu judeţul Gorj se îndreaptă spre sud-est, trecând peste Vf.
Godeanu, apoi taie din nou valea Râului Şes şi ajunge în Vf.Dobrii (1928 m) din M.Cernei. Mai apoi
limita se îndreaptă spre sud-est, urmând un traseu pe culmea dintre văile Olanu Mare şi Craiova până la
locul numit ,,La Schit”, unde începe hotarul cu judeţul Mehedinţi.
Limita sudică poate fi urmărită din Valea Cernei către Munţii Almăjului, până la Vf. Cherbelezu
(1102 m), arcuindu-se apoi spre Dunăre şi urmând culmea pe care se află Vârfurile Omeniscu Mare
(897 m) şi Urzica (873 m), ajunge la Dunăre în aval de Cozla.

Stuctura geologică şi relieful


Aproape întreg teritoriul judeţului Caraş - Severin aparţine ca şi structură geologică orogenului
Carpaţilor Meridionali, care este constituit din două unutăţi geotectonice principale: Autohtonul
Danubian şi Cristalinul Getic care suportă cuverturi sedimentare.
Autohtonul Danubian se întâlneşte în partea sudică şi sud-estică a judeţului, reprezentând unul
dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. El suportă către partea superioară trei zone principale de
sedimentare: zona Drencova, zona Svinecea - Sviniţa şi zona Presacina.
Cristalinul Getic se întâlneşte în zona nordică, centrală şi nord-estică a judeţului, fiind constituit
din două serii cristaline: seria mezocatazonală de Semenic şi seria epizonală de Locva -Poiana Ruscă.
Zona Reşiţa - Moldova Nouă orientată NNE - SSV, este constituită în special din calcare
jurasice şi cretacic inferior, iar în carbonifer şi liasic sunt cantonate importante zăcăminte de huilă.
3
Magmatismul laramic, de vârstă paleocenă, este reprezentat prin banatite- întâlnite la Ocna de Fier ,
Dognecea, Surduc, Oraviţa, Ciclova, Ilidia, Sasca Montană şi Moldova Nouă.
În ceea ce priveşte relieful judeţului Caraş-Severin, acesta se caracterizează printr-o mare
diversitate: 65,4% din suprafaţă o constituie relieful muntos, 16,5% relieful depresionar, 10,8%
dealurile şi 7,3% câmpiile.

Munţii
Această treaptă de relief este reprezentată prin Munţii Banatului, partea vestică a Carpaţilor
Meridionali ( M.Ţarcu, M.Godeanu, M.Cernei şi M.Mehedinţi) şi prin M. Poiana Ruscă- sectorul de
sud al acestora- ce aparţin, de fapt, Munţilor Apuseni.
Masivul Poiana Ruscă se înalţă sub forma unui bloc deasupra zonelor depresinare învecinate. În
teritoriul Caraş-Severinului sunt situate doar culmile sud-vestice ale masivului, în care predomină
şisturi cristaline, dar se întâlnesc şi suprafeţe ocupate de calcare şi dolomite cristaline sau sedimente
cretacice (gresii, marne).In partea centrală a masivului se găsesc vârfurile Padeş(1374 m) şi Ruscă
(1355 m) din care pornesc radiar, spre periferie, culmi prelungi şi netede.
Munţii Ţarcu, situaţi în partea vestică a Carpaţilor Meridionali, sunt delimitaţi de culuarul
Timişului la vest, culoarul Bistrei şi depresiunea Haţegului, la sud,văile Hidec, râul Şes şi Râul Mare la
sud-est. În aceşti munţi se pot separa trei subunităţi: Masivul Petreanu - cu înălţimea maximă în Vf.
Pietrii (2192 m); Masivul Ţarcu - care culminează în Vf. Ţarcu (2190 m) şi masivul Muntele Mic cu
înălţimea de 1802 m în vârful cu acelasi nume. Masivul Petreanu alcătuit din şisturi cristaline şi granit,
prezintă două culmi principale perpendiculare, culmea orientată SV – NE având cele mai mari înălţimi
în vârfurile Custurii (2093 m), Blojul (2165 m), Pietrii (2192 m), şi Petreanu (1895 m). Din Vf. Pietrii
se îndreaptă spre NV o altă culme principală cu vârfurile Cununii ( 2105 m), Murgani (1964 m), Sturu
(1823 m) şi Zănoaga (1595 m). Masivul Ţarcu, alcătuit din şisturi cristaline, granite şi roci sedimentare
prezintă mai multe culmi care se desprind din Vf. Ţarcu, spre NE există o culme pe care se găsesc vf.
Căleanu (2190 m), Mătania (2160 m) şi Baicu (2123 m), iar spre NV porneşte culmea Jigorei care face
legătura cu Muntele Mic, printr-o ramificaţie cu culmea Pleşa ( 1413 m). Pe Pârâul Lung şi Hideg s-au
format depresiunile Poiana Plopului şi Poiana Ruscă.
Masivul Muntele Mic, alcătuit din şisturi cristaline, străpunse de granite atinge înălţimea
maximă în Vf. Muntelui Mic (1802 m) din care se desprind culmi împădurite. La confluenţa Bistrei-
Mărului cu Şucu se dezvoltă depresiunea Poiana Mărului în care se găseşte staţiunea cu acelaşi
nume.Pentru Munţii Ţarcului este caracteristică prezenţa circurilor glaciare în regiunea de izvoare a
Bistrei Boului, a Văii Pietrei şi a Văii Peceneaga sau din partea înltă a masivului( Groapa Căleanului,
4
Căldarea Şuculeţului, Căldarea Izvorului, Căldarea Mutătoarea).
Munţii Godeanu sunt alcătuiţi din şisturi cristaline puternic metamorfozate peste care se găsesc
roci sedimentare. Pe teritoriul judeţului Caraş-Severi se găseşte numai partea estică a acestora cu
Vf.Olanu ( 1991 m), din care pornesc culmi radiare. În zona de nord a Vf.Godeanu ( 2229 m) s-au
format văi glaciare (Gropiţa, Cârnea), iar spre sud, circuri glaciare (Godeanu, Balmoşu). Din Muntele
Moraru se desprinde culmea Moraru –Gugu, care atinge înălţimea maximă în Vf.Gugu (2291 m) şi se
termină spre Branu( 2026 m).
Munţii Cernei sunt limitaţi de depresiunea Mehadica, Valea Hidegului, Valea Cernei şi Valea
Olanului şi sunt alcatuiţi dintr-o culme principală paralelă cu Cerna şi alta secundară, care are direcţia
Nord- Sud. Pe culmea principală sunt dispuse Vf. Dobrii (1928 m), Cailor (1856 m), Baldoveni (1800
m), Vlaşcu Mare( 1608 m), Vlaşcu Mic(1734 m), Arjana(1513 m);înălţimile scad în general spre
sud.Spre est se găseşte depresiunea Cornereva care se continuă spre nord cu depresiunea Rusca.Munţii
Cernei sunt alcătuiţi din şisturi cristaline care dau de altfel, cele mai mari înălţimi, apoi din
conglomerate, gresii şi calcare.
Munţii Mehedinţi desfăşuraţi parţial pe teritoriul judeţului- au ca înălţimi proeminente Colţul
Pietrei ( 1229 m) şi Domogledul ( 1105 m). Diversitatea alcătuirii lor petrografice se evidenţiază şi în
relief, remarcându-se prezenţa şisturilor cristaline cărora le corespunde Culmea Cernei, cu înălţimi în
jur de 1100 m. Crestele Ciucevelor şi Geanţurilor fiind formate din calcare râurile de aici dând naştere
la chei adânci şi sălbatice (Cheile Corcoaiei). De la Valea Arşasca spre sud vest apar calcare,
marnocalcare, gresii şi conglomerate care au dat naştere la martori de eroziuni (Piatra Cloşanilor, Vf.lui
Stan).
Munţii Almăjului sunt alcătuiţi, în cea mai mare parte din filite, cuarţite, gnaise, aparţinând
Cristalinului Danubian, stăpunse de granite şi granodiorite; în unele regiuni apar şi roci sedimentare
(conglomerate şi calcare). Prezintă mai multe culmi principale între care cea mai importantă este acea
cu direcţia nord sud marcată de Vf.Cârşa Mare(1167 m), Cherbelezu (1102 m), Omeniscu Mare (897
m) şi Urzica (873 m).Din Vf. Cherbelezu se desprinde spre vest o altă culme în cadru căreia întâlnim
Vf.Svinecea Mare (1224 m), Curmătura Băniei (1069 m) şi Tâlva Blidarului (898 m). În cuprinsul
acestor munţi apar sectoare de chei- pe Sirina, Putna Si Rudăria.
Munţii Semenicului, care culminează în Vf. Piatra Goznei (1447 m) reprezintă un important
nod orohidrografic. În ceea ce priveşte constituţia lor geologică, aici pot fi separate două serii
cristaline: seria de Miniş şi seria de Sebeş. Relieful coboară la nord de Vf. Semenic până spre Vf.
Nemanu Mare (1122 m). În regiunea izvoarelor Timişului se găseşte depresiunea Gărâna formată prin

5
eroziune diferenţială. În Munţii Semenic nu se întâlnesc urme glaciare, ci doar efectele modelării
periglaciare (depresiunii vale, vălurii, şi vârfuri piramidale).
Munţii Dognecei situaţi în partea de nord vest a Munţii Banatului, sunt alcătuiţi din şisturi
cristaline străpunse de banatite. De la Ezeriş, pe direcţia NE - SV se dezvoltă un sinclinal de calcare şi
gresii. Munţii au o direcţie NE –SV fiind tăiaţi în partea centrală de râul Bârzava în sudul căruia se
găsesc două culmi paralele separate de valea Dognecei. În vestul văii se atinge înălţimea maximă de
617 m în Vf. Culmea Mare. La nord de valea Bârzavei se găsesc Munţiii Areniş fragmentaţi de văi
adânci, cu înălţimea maximă în Vf. Cula Arenişului (549m).
Munţii Aninei, cuprinşi între valea Bîrzavei la nord, Cheile Nerei la sud, dealurile Bozovicului,
văile Poneasca şi Bîrzava la est, Dealurile Oraviţei şi Depresiunea Lupacului la vest sunt situaţi în
partea centrală şi nordică a sinclinalului Reşiţa-Moldova Nouă, unde predomină calcarele jurasice şi
cretacice. La nord de Caraş se găseşte Culmea Ponor (808 m) şi Dealul Bucitu (622 m) din care se
desprind o serie de ramificaţii. Podişul carstical Iabalcei se dezvoltă pe dreapta Caraşului .Între Caraş şi
Miniş se găsesc o serie de culmi : Culmea Dobrii (635 m) - Tîlva Simion (899 m), Culmea Moghila
(680 m) – Polom (821 m) , Culmea Porcaru - Rolu Nou (988 m), iar între Miniş şi Nera se evidenţiază
culmile Cununa (1046 m), Groharu Mare (1044 m), Leordiş (1160 m), Pleşiva (1144 m). În aceşti
munţi se găsesc Cheile Nerei (18 km), Cheile Caraşului (19 km), Cheile Gârliştei (9km), Cheile
Buhuiului (8 km), izbucurile Caraşului şi Bigărului, precum şi peşterile Comarnic, Plopa, Buhui.
Munţii Locvei sunt situaţi în vestul munţilor Banatului şi culminează în Vf. Corhanu Mare (735
m), fiind alcătuiţi din şisturi cristaline în vest, iar în est din calcare triasice, jurasice şi cretacice,
străpunse de banatite. În zonele ocupate de calcare înălţimile depăşesc rar 700 m, între formele de relief
carstic dezvoltat aici predominând dolinele; se întâlnesc şi peşteri.
Defileul Dunării de la Porţile de Fier (130 km lungime), este localizat într-o zonă cu o
constitiţie petrografică complexă. De la confluenţa Nerei cu Dunărea şi până la Baziaş valea este largă,
după care se îngustează, pentru ca să se lărgească din nou în depresiunea Moldova Veche. Între Pescari
- Alibeg albia are o lăţime de doar 300-400 m pentru a se lărgi în Depresiunea Liubcova după care
urmează strâmtura Berzasca - Greben caracterizată prin versantul românesc abrupt. Valea se lărgeşte
din nou în aval de Greben, iar apoi se îngustează în sectorul Cazanele Dunării după care se desfăşoară
Depresiunea Ogradena - Orşova, în aval de care urmează Porţile de Fier.

6
Depresiunile
Relieful depresionar este reprezentat prin Depresiunea Caransebeş – Mehadica, a cărei
conformaţie este cea a unui graben.
Depresiunea Caransebeş are un relief colinar, fiind separată de depresiunea Mehadica prin pasul
Domaşnea (Partea Orientală).
Depresiunea Almăjului (depresiunea Bozovici) prezintă altitudini de 400-450 m în est şi 300-
350 m în vest. În cuprinsul depresiunii se întâlnesc şapte nivele de terase, mai dezvoltate în partea
stângă a Nerei.
Depresiunea Ezeriş este situată pe locul ocupat de un fost braţ al Mării Panonice. În cuprinsul ei
se remarcă bazinetele de la Brebu, Ezeriş şi Câlnic.

Dealurile
Au o răspândire relativ limitată în cadrul judeţului. Unităţile mai importante sunt: Dealurile
Bozoviciului - alcătuite din roci eruptive şi şisturi cristaline, având aspectul unor culmi prelungi, cu
altitudini între 500-800 m, dealurile piemontane ale Oraviţei, formate din şisturi cristaline, gresii
permiene şi calcare jurasice străpunse de banatite, cu înălţimi ce scad spre Câmpia Caraşului; dealurile
Doclinului reprezentând un piemont de acumulare şi fiind alcătuite din roci Pliocene, cu înălţimi în jur
de 200 m, dealurile Sacoş - Şagujeni prezintă depozite Pliocene străpunse de şisturi cristaline (Culmea
Blăuca şi Măgura Poenii).

7
Capitolul 2. Clima Turistica
Judeţul Caraş Severin este o zonă foarte apreciată, oferind condiţii optime pentru odihnă şi
sporturi de iarnă. Cuprinde masivele Muntele Mic, Ţarcu, Godeanu, precum şi Culoarele Timiş şi
Bistra. Funcţia turistică este destul de complexă, fiind reprezentată prin: turismul montan (drumeţie,
cunoaştere, alpinism), sporturi de iarnă (Muntele Mic), odihnă şi recreere (în toţi munţii şi îndeosebi pe
Bistra Mărului, cu lacul şi Complexul Scorillo), vânătoare şi pescuit sportiv, turism itinerant cu valenţe
culturale, agroturism (satul Marga). Această zonă este accesibilă de pe E70 cu telescaunul (Muntele
Mic), din culoarul Bistrei sau de pe Valea Cernei (Munţii Godeanu).
Zonele montane, îndeosebi Munţii Semenicului şi Muntele Mic, oferă satisfacţii turiştilor, în
toate anotimpurile. Semenicul este unul dintre puţinele locuri din ţară în care zăpada persistă 5-6 luni
pe an (din noiembrie până în aprilie), de aceea aici se pot practica sporturile de iarnă, în special schiul.
În împrejurimile Semenicului, alte staţiuni precum Crivaia, Trei Ape, satele turistice Garana şi Brebu
Nou sunt mult căutate de turişti.
1. Munţii Semenicului fac parte din grupa sudică a Carpaţilor Occidentali, culminând cu
vârful Piatra Goznei (1447 m) şi vârful Semenic (1445 m) şi reprezintă un important nod hidrografic –
„castelul de apă al Banatului” – din care izvorăsc Timişul, Nera, Bârzava etc. Alături de Munţii
Semenicului, în aceeaşi grupă, se mai găsesc şi Munţii Aninei şi ai Dognecei, formând nucleul Munţilor
Banatului. Întreg acest ansamblu montan formează o zonă turistică importantă, unde se poate practica
un turism complex. În acest areal se află rezervaţiile naturale Semenic - Cheile Caraşului şi Cheile
Nerei - Beuşniţa, de o mare valoare şi frumuseţe. Complexul
turistic Semenic se găseşte la peste 1400 m altitudine, între vârfurile Piatra Goznei şi Semenic, situat
într-un cadru natural atractiv, beneficiind de amenajări pentru sporturi de iarnă şi căi de acces
lesnicioase. În afara unui teleferic, există drumuri de acces din Reşiţa - Văliug şi Slatina Timiş - Trei
Ape - Gărâna. Acest al doilea drum face legătura cu linia ferată Timişoara - Bucureşti prin Slatina-
Timiş, de unde pe şoseaua E 70 sunt circa 20 km până la Caransebeş. Zona
Semenic are avantajul unei lungi perioade de zăpadă, ca şi pe Muntele Mic. Sunt destul de puţine
locuri în ţară în care zăpada să persiste, chiar şi 6 luni pe an . Turiştii găsesc aici un schilift şi mai multe
pârtii, iar în ceea ce priveşte cazarea, staţiunea Semenic dispune de peste 400 locuri de cazare în
principal în cabanele Gozna, Nedeea şi Semenic, ca şi în vilele din zonă. În apropiere se află subzona

8
turistică Breazova - Crivaia, care cuprinde două lacuri de acumulare, Văliug şi Breazova şi bazele
turistice şi sportive de pe malurile lacurilor sau din apropiere. În
nord - estul staţiunii de vârf, pe drumul Slatina Timiş - Semenic, se mai găseşte o altă grupă de cabane,
la Trei Ape şi Gărâna, unde se pot practica şi sporturi nautice de vară în jurul lacului de acumulare.
Satele
Gărâna (Wolfsberg) şi Brebu Nou (Weidental) au reuşit, încă de mult, să-şi afirme funcţionalitatea lor
turistică, în special în aşa-zisul turism montan, deoarece locuitorii de origine germană din zonă
închiriau, cu mulţi ani în urmă, camere pentru turiştii ce veneau acolo, ei fiind primii ce au practicat
turismul rural cu esenţă montană din Banat. Există acolo numeroase pensiuni care oferă servicii
turistice de calitate. Anual se organizează diverse manifestări, printre care un apreciat festival de jazz.
Deşi
legate mai mult de Reşiţa, Centrul Semenic şi Gărâna - Brebu - Trei Ape, prin punerea la punct a
şoselei de acces din Slatina-Timiş, ar constitui un nucleu turistic cu drumuri bune de acces, cu zone
frumoase şi amenajări sportive, care împreună cu celelalte zone din judeţ, ar putea rivaliza cu multe
staţiuni din ţară sau străinătate.

2. Staţiunea Muntele Mic


La circa 22 km de Caransebeş, spre est, pitoreasca şosea DJ 608A, ce trece prin satele Zerveşti,
Turnu-Ruieni şi Borlova, ajunge la staţia de teleferic din Valea Craiu (altitudine 773 m), de unde un
mijloc de transport pe cablu, tip telescaun, cu o lungime de 3492 m (cel mai lung traseu din ţară) şi o
diferenţă de nivel de 799 m, permite o urcare rapidă pe Muntele Mic. De aici, accesul în staţiune poate
fi făcut şi pe un drum recent asfaltat (octombrie 2006) de circa 13 km.
Pârtiile de schi - pârtia Valea Soarelui (lungime aproximativ 1600m), pârtia de sub teleschi
(lungime aproximativ 700-800m), pârtia nordică (lungime aproximativ 1300m) au grade diferite de
dificultate, instalaţiile de cablu, nocturna, oferă turiştilor o vacanţă de neuitat. Dacă nu sunteţi un

9
amator de schi şi veniţi în staţiune în sezonul estival nu veţi regreta timpul petrecut aici. Puteţi alege
drumeţiile montane , alpinismul, pescuitul sau vânătoarea, plimbări călare, ture cu maşini de teren sau
ATV-uri, zboruri cu parapanta, cicloturism, organizarea de teambuilding, vizitarea obiectivelor din
zonă.
Obiective turistice: lacul de acumulare şi Poiana Narciselor de la Zerveşti (unde are loc anual,
în luna mai, o frumoasă serbare câmpenească) şi ruinele turnului de la Ruieni ( Turnul lui Ovid ), care,
în Evul Mediu, constituia o fortificaţie de apărare şi un punct de supraveghere, în acelaşi timp, Crucea
de pe Muntele Mic, Cascadele Sucului, Schitul Sf. Ilie .
Împrejurimi: Staţiunea Muntele Mic se află la altitudinea de 1525 m şi de aici, în patru ore, se
poate ajunge pe Căleanu sau Ţarcu (unde există o importantă staţie meteorologică), în circa trei ore, se
ajunge pe Cuntu (există şi aici o staţie meteorologică) şi în patru ore, în staţiunea Poiana Mărului, care
se află la altitudinea de 680 m. Un rol important al acestor staţiuni îl joacă altitudinea, aerul curat cu
influenţele mediteraneene ale climei, flora şi fauna, izvoarele reci şi priveliştile superbe.

10
În turism, în general, o importanţă deosebită o are starea vremii, care poate „alunga” sau atrage
potenţialii turişti. Din acest punct de vedere, zona Muntele Mic este privilegiată, fiind una din zonele
din ţară unde zăpada ţine chiar şi 6 luni pe an. Precipitaţiile masive venite din nord-vest, precum şi
temperaturile scăzute, înregistrate pe timp de iarnă, fac posibilă practicarea sporturilor de iarnă, din
luna noiembrie până în luna mai. Grosimea stratului de zăpadă, iarna, este în medie de 1 metru. Pârtiile
de schi au pante, atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi.

Zona este bogată din punct de vedere al vegetaţiei, predominante fiind pădurile de fag, molid şi
amestecate. Pădurile reprezintă locul de odihnă şi drumeţie preferate de majoritatea turiştilor veniţi aici.
Pe traseele turistice străbătute în golurile alpine de către turişti, se pot admira păşunile pe care cresc
plante cu flori cum sunt genţienele (care colorează peisajul cu un albastru-mov specific acestei specii
de flori), smârdarul, care pe lângă calitatea sa de plantă medicinală, oferă turiştilor un peisaj magnific
prin culoarea sa roşu puternic. Cele mai numeroase specii faunistice sunt legate de pădure. Aici trăiesc
ursul, lupul, căprioara, mistreţul, veveriţa, cocoşul de munte, capra neagră (zona masivului Ţarcu). Cele
mai atractive specii sunt cele care alcătuiesc fondul de vânătoare, bogat reprezentat în aceasta zonă.
Amatorii de vânătoare din ţară şi străinătate sunt interesaţi de această zonă, dar nu există o bază
11
materială suficient de dezvoltată pentru organizarea de vânători. Atât apele curgătoare, cât şi lacurile
glaciare şi artificiale, reprezintă o atracţie pentru această zonă. În râurile repezi, predominant, găsim
păstrăvul indigen. Lacurile nou construite, odată cu amenajarea hidroelectrică Bistra - Poiana Mărului,
constituie o alternativă pentru turiştii dornici de pescuit sau practicarea sporturilor nautice.
Începuturile oficiale ale activităţii de turism în zona masivului Muntele Mic datează din anul
1936. În manuscrisul editat de Asociaţia Funcţionarilor Municipiului Timişoara “Muntele
Mic”(AMIC), deviza staţiunii Muntele Mic era „cea mai înaltă staţiune bănăţeană de recreaţie şi
sporturi de iarnă”. Manuscrisul a fost editat cu ocazia inaugurării, pe data de 12 iulie 1936, a
construcţiilor de pe Muntele Mic, executate sub patronajul municipiului Timişoara. Apropierea acestei
zone de centrele urbane bănăţene, precum şi altitudinea, a stârnit interesul pentru turism, schi şi
recreaţie în zona alpină.

Potenţialul turistic: zona turistică Valea-Cernei prezintă un interes deosebit prin potenţialul
turistic şi balneoclimatic de care dispune. Zona prezintă un traseu turistic linear de la Băile Herculane,
care constituie baza de plecare în lungul văii râului Cerna. Diferenţa mare de nivel de la izvoarele

12
Cernei până la confluenţa cu râul Belonca a imprimat râului un curs rapid care a săpat adânc în
masivele stâncoase pe care le străbate. Puncte de interes turistic: Şapte Izvoare, Crucea Ghizelei,
Izvoarele Cernei şi circa 40 de peşteri. Această valoare turistică ar putea creşte prin crearea unei baze
materiale adecvate, în prezent vizitarea ei fiind dificilă.
3. Staţiunea Băile-Herculane - situată în sud-vestul ţării, în vecinătatea Văii Cernei, este cea
mai veche staţiune balneară din România chiar una dintre cele mai vechi din lume, atestată documentar
încă din anul 153 D.C.
Afecţiuni ce se tratează la Băile Herculane: Reumatisme degenerative, spondiloze, artroza,
poliartroze, reumatisme articulare (tendinoze, periartrita scapulofemurală), redori articulare post
traumatice, recuperare postoperatorie (după fracturi, entorse, luxaţii), pareze, paralizii, diabet zaharat,
hiperlipemii, boli respiratorii, cardiovasculare, boli profesionale (silicoze), boli ginecologice, ORL, boli
dermatologice, afecţiuni oculare.
Căi de acces Băile Herculane: Accesul în staţiune se face cu trenul până la staţia C.F.R. Băile
Herculane situată pe linia Bucureşti - Timişoara. Pe şosea se poate ajunge pe DN 25, Turnu Severin -
Timişoara, cu o deviaţie pe DN 67D.

13
Capitolul 3. Turistic hidrogeografic
Judeţul Caraş Severin, cu un relief predominant muntos, prezintă o reţea de ape curgătoare, ape
subterane şi lacuri, bine conturate. Reţeaua hidrografică, cuprinzând mare parte din bazinul râurilor
Timiş, Caraş, Nera, Cerna şi ale afluenţilor Dunării în zona defileului - are aspect radiar, axându-si
obârşia în nordul orohidrografic al Munţilor Banatului; excepţie fac apele din bazinul Cerna, afluenţii
de pe dreapta Timişului, cu izvoarele în munţii Ţarcu-Godeanu şi Poiana Ruscă.
Râurile
Principalul colector al apelor din judeţ, râul Timiş, îşi aduna apele de pe o suprafaţa de 5.248
km2, în cadrul căreia relieful prezintă cele mai variate forme. Lungimea sa însumează 87 km, debitul
mediu multianual ajungând la 35,96 m2/s la ieşirea din judeţul Caraş-Severin. Izvoarele sunt în zona
platoului Munţilor Semenic unde are loc îngemănarea mai multor pâraie şi ogaşe, dintre care mai
importante sunt Semenicul, Grădiştea şi Brebu. După ce scapă din încătuşarea barajului de la “Trei
Ape”, pe o direcţie NV-SE îşi sapă o vale îngustă şi adânca în şisturile cristaline ale Munţilor Semenic,
cursul sau având un pronunţat caracter torenţial, cu pante de scurgere mari (20 - 25 m/km ). în dreptul
localităţii Teregova îşi schimbă direcţia de curgere spre nord, tăindu-şi un sector scurt de chei până în
amonte de Armeniş, unde primeşte apele bogate ale Hidegului (Râul Rece) ce-şi are izvoarele în Ţarcu
- Godeanu. în aval, albia Timişului începe să se lărgească traversând culoarul depresionar al
Caransebeşului, unde primeşte pe dreapta o serie de afluenţi care fac să sporească considerabil debitul
său; este vorba de Feneş si Sebeş, ape cu caracter tipic montan ce drenează versanţii vestici ai
sistemului muntos Ţarcu - Godeanu - Muntele Mic. În aval de oraşul Caransebeş, Timişul primeşte pe
cel mai mare afluent al său, râul Bistra. Bistra îşi adună apele din zona circurilor glaciare ale Munţilor
Ţarcu şi până la confluenţa cu Timişul curge printr-un culoar tectonic, pe o lungime de 46 km, drenând
un bazin de recepţie de 908 km2, alcătuit din versanţii nordici ai sistemului Godeanu - Ţarcu - Muntele
Mic şi cei sudici ai masivului Poiana Ruscă.
Afluenţii de pe stânga Timişului ce vin din Munţii Semenic şi prelungirile acestora spre nord
sunt pâraie scurte şi de mică importanţă. La nord de localitatea Sacu, Timişul iese din judeţul Caraş-
Severin.
Un alt afluent al Timişului cu obârşia în judeţul Caraş-Severin este Pogănişul cu care îşi uneşte
apele în judeţul Timiş. Pogănişul izvorăşte din culmile mai joase din nordul Munţilor Semenic,
străbătând de-a lungul celor 65 km dealurile Sacoş - Zăgujeni, depresiunea Ezeriş şi câmpia Şipotului,
unde meandrează puternic ieşind din judeţ în aval de localitatea Vermeş. Suprafaţa bazinului său este de
696 km2, altitudinea medie a acestuia fiind de 230 m, iar panta medie bazinală de 90 m/km. Igăzăul şi
14
Tăul sunt afluenţii săi mai însemnaţi. Timişul
primeşte pe ultimul sau mare afluent, Bârzava, pe teritoriul Serbiei, râu care îşi adună apele de pe o
suprafaţă de 971 km2. Râul Bârzava, cu obârşia în zona versantului vestic al Semenicului, captează în
cursul superior prin canalul Semenic pâraiele ce drenează o suprafaţă bazinală de 30 km 2 (25 km2 în
bazinul de recepţie al Timişului superior şi 5 km 2 în bazinul Nerei), iar prin canalul Zănoaga preia din
bazinul Nerei superioare apele de pe o suprafaţă de recepţie de aproape 13 km 2. Acest surplus de ape a
fost necesar pentru acoperirea cerinţelor de apă potabilă şi industrială ale municipiului Reşiţa, în care
scop s-au construit barajele de acumulare Gozna, Văliug şi Secu pe Bârzava si Trei Ape pe Timişul
superior. După ce traversează municipiul Reşiţa, Bârzava taie transversal Munţii Dognecei, iar de la
Bocşa, unde înregistrează un debit mediu multianual de 4,14 m3/s, intră în Câmpia Moraviţei, lărgindu-
şi tot mai mult albia care prezintă un curs meandrat şi divagări. În aval de localitatea Şoşdea, Bârzava
iese de pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. Caraşul îşi are
obârşia în izbucul Caraş, apele acestuia provenind din pâraiele care străbat şisturile cristaline ale
Culmii Certej, Puşcaşu Mare (Munţii Aninei) şi se pierd apoi în peticul calcaros de la Cârneala, după ce
străbate 76 km pe teritoriul ţării noastre, Caraşul vărsându-şi apele în Dunăre, pe teritoriul Serbiei.
Suprafaţa bazinului său de recepţie este de 1.118 km2, în cadrul căreia relieful are altitudini şi pante
medii cu valori de 10 m/km, respectiv 26m/km. Pe parcursul
celor 85 km, aspectul văii se modifică în funcţie de tipul de relief străbătut. În cursul superior unde
confluează cu Comarnicul şi Buhuiul, valea Caraşului are aspectul unei văi tipic montane cu sectoare
de chei, lărgindu-se treptat în cursul mijlociu în zona colinară, unde-şi dezvoltă o albie majoră cu lăţimi
de 1 km pentru ca în final, la ieşirea din câmpia piemontană a Caraşului, să se despletească în
numeroase braţe cu puternice meandre, într-o luncă cu lăţimi de până la 3 km. Debitul său şi al
afluenţilor de pe stânga este puternic influenţat de prezenţa calcarului din Munţii Aninei, unde îşi au
izvoarele. Dintre
afluenţii primiţi de pe stânga, mai importanţi sunt: Gârlişte, Jitin, Lişava, Ciclova şi Vicinic, iar pe
dreapta pâraiele cu izvoarele în Munţii Dognecei îi sporesc volumul apelor ce ajung, la Vărădia, la un
debit mediu multianual de 6,35 m3/s. Dintre acestea, mai însemnate sunt: Dognecea şi Ciornovăţ.
Nera îşi are
izvoarele sub vârful Piatra Goznei din zona golului montan al Semenicului, unde este cunoscut sub
numele de Nergana;de aici îşi poartă apele spre sud, tăindu-şi o vale îngustă în cristalinul Semenicului,
pe o distanţă de 26 km, în care primeşte aportul unor afluenţi cu un debit bogat: Nergâniţa, Coşava si
Helişag. De la Pătaş, Nera îşi

15
schimbă cursul spre sud-vest, pentru a pătrunde în depresiunea Almajului unde îşi domoleşte apele într-
o albie larga. Aici colectează apele celor mai importanţi afluenţi, de pe dreapta (venind din Munţii
Aninei): Minişul, Lăpuşnicul, Mocerişul şi Ducinul - râuri scurte cu pante mari de scurgere şi cu debite
bogate, iar de pe stângă (izvorând din Munţii Almajului): Prigorul, Rudăria, Bănia şi Sopot. De la
Şopotul Nou şi până la Sasca Montană, pe o lungime de 22 km Nera traversează platourile calcaroase
Liciovacea - Cărbunari, tăindu-şi unele dintre cele mai lungi, mai sălbatice şi mai frumoase chei din
ţară, prelungite şi pe afluentul său din acest sector: Beiul. De la ieşirea din chei şi până la vărsarea în
Dunăre, Nera primeşte pâraiele mici din Munţii Locvei, lărgindu-şi tot mai mult albia.
Cursul Nerei are o lungime
de 131 km, o suprafaţă a bazinului de 1.360 km2, cu altitudine medie de 550 m şi o pantă medie de 30
m/km, în sectorul său inferior înregistrând (la Sasca) un debit mediu multianual de 13,2 m3/s.
Cerna îşi are izvoarele pe versantul
sud-estic al Munţilor Godeanu şi, pe întregul său traseu de 84 km, prezintă caracteristicile unui râu de
munte cu o vale puternic adâncită, cu numeroase sectoare de chei, patul de calcare pe care curge în
amonte de Băile - Herculane şi panta mare de scurgere (30 m/km) influenţează în mare măsură regimul
său hidrologic. Cerna intra în judeţul Caraş-Severin la punctul de confluenta cu pârâul Craiova, după ce
a parcurs 24 km pe teritoriul judeţului Gorj. Cursul său urmăreşte fidel traseul unui sistem longitudinal
de falii cu direcţia NE -SV, flancat pe stânga de Munţii Mehedinţi (judeţul Mehedinţi), iar la dreapta de
Munţii Cernei. Până la Băile Herculane debitează în Cerna şi numeroase izbucuri (rezultate ale „văilor
oarbe din zona calcaroasa”) şi izvoare termominerale, debitul ei mediu multianual ajungând aici la 15,8
m3/s. În aval de oraşul Băile Herculane, Cerna confluează cu râul
Belareca, schimbându-şi direcţia de curgere spre sud, iar dincolo de Topleţ intră în judeţul Mehedinţi
după ce a parcurs 49 km, pe teritoriul judeţului nostru vărsându-se în Dunăre, la Orşova, în lacul de
acumulare de la Porţile de Fier. Belareca, cel mai important afluent al Cernei, cu o
suprafaţă bazinală de 706 km2 şi o lungime de 35 km, îşi adună izvoarele de pe versantul sud-vestic al
Munţilor Cernei, primind în cursul superior o serie de pâraie mici: Ranica, Studena, Ciumerna. Abia
după ce pătrunde în depresiunea Mehadica colectează afluenţi mai mari: Valea Bolvaşniţa (cu izvoarele
în Munţii Cernei), Mehadica (cu izvoarele în Munţii Semenic, adunând şi apele pâraielor: Belentin,
Luncaviţa, Domaşnea şi Globu) şi Sverindin (cu izvoare în Munţii Almajului). Înainte de confluenta cu
Cerna, debitul mediu multianual al Belarecăi este de 6,6 m 3/s, iar altitudinea şi panta medie a bazinului
de recepţie este de 400 m/km si respectiv 18 m/km.
Dunărea mărgineşte la sud judeţul, pe o lungime de 60

16
km. De la confluenta cu râul Nera şi până în aval de localitatea Cozla, străbate unul dintre cele mai
frumoase defilee din Europa, traseul sau prezentând numeroase sectoare înguste cu lăţimi de 200-300
m, sau bazinete unde lăţimea albiei atinge deseori 1,5 km, lăţimea maxima de 5 km înregistrându-se în
zona ostrovului Moldova Veche. Prin construirea barajului hidroenergetic de la Porţile de Fier si
prin ridicarea nivelului apelor, albia Dunării si-a modificat configuraţia.
Afluenţii pe care îi primeşte sunt râuri scurte, cu pante
mari de scurgere si debite relativ bogate, antrenând un volum mare de aluviuni si material dislocat din
albie. De pe versanţii sudici ai Munţilor Almajului, Dunărea colectează apele râurilor: Radimna,
Boşneag (care traversează oraşul Moldova Nouă), Liborajdea, Sicheviţa, Oreviţa, Berzasca şi Sirinia.
Caracterul specific al regimului hidrologic al râurilor din
judeţul Caraş-Severin este determinat de specificul climatic al Banatului sudic, rezultat al suprapunerii
maselor de aer atlantic cu aerul mediteranean şi adriatic, ceea ce generează caracterul moderat al
temperaturilor, perioadele de încălzire din timpul iernii, începerea timpurie a primăverii, precum şi
cantităţile medii plurianuale de precipitaţii relativ ridicate (800 – 1.400 mm).
La definirea caracterului regimului hidrologic
concură în egală măsură şi relieful, întrucât exista un raport strâns de interdependenţă între altitudinea,
gradul de împădurire, panta de scurgere, densitatea reţelei, constituţia petrografică şi valorile scurgerii.
Relieful înalt constituie un baraj în calea maselor de aer umed, pe versantul expus înregistrându-se
valori maxime ale precipitaţiilor medii anuale care, la rândul lor, imprimă valori ridicate scurgerii
medii. Fenomenul se poate observa bine pe versantul vestic al Munţilor Ţarcu şi Godeanu, unde se
înregistrează cea mai ridicată medie a precipitaţiilor, ceea ce influenţează valorile ridicate ale scurgerii
pentru Cerna, Hideg şi Bistra. În sectoarele înalte montane sunt identificate şi valori ridicate ale
densităţii reţelei hidrografice de 0,7 – 0,9 km/km 2, faţă de 0,3 – 0,5 km/km 2, valori întâlnite în
sectoarele joase de câmpie, unde şi pantele de scurgere sunt reduse, în aceste condiţii, scurgerea medie
multianuală înregistrându-se în zona înaltă Godeanu – Ţarcu 40 l/s/km 2, în Semenic 20 l/s/km 2, iar în
zona câmpiei piemontane a Carasului 3 l/s/km2. Sectoare ale bazinelor Nera, Cerna şi Caraş instalate pe
calcare suferă puternice modificări ale scurgerilor fie datorită pierderilor de apă, fie prin aportul apelor
provenite pe cale subterană din izbucuri. Pentru reţeaua hidrografică din partea de sud a Banatului este
caracteristică scurgerea celui mai mare volum de ape primăvara, în lunile martie – mai, iar cea mai
redusă cantitate este înregistrată în lunile de toamnă, septembrie – decembrie.
Datorită succesiunii unor ani ploioşi şi încălzirilor
bruşte survenite primăvara în Munţii Banatului, cantităţilor excepţionale ale precipitaţiilor care se

17
suprapun perioadei topirii zăpezilor (stratul de zăpadă înregistrează grosimea medie multianuala cea
mai mare din tara în Semenic), sunt generate viituri cu efecte catastrofale pe majoritatea râurilor din
judeţ. Asemenea viituri s-au observat în anii: 1910 – 1912, 1938 – 1939, 1942, 1955, 1966, 1970, 1975,
1978 – când apele Nerei au atins cota de 616 cm, apropiata de inundaţia istorica din 1910 când a fost
distrusa localitatea Sopotu Nou de către apele Nerei.
În vederea reducerii efectelor distrugătoare ale apelor, s-au
executat deja lucrări de regularizare şi îndiguire a albiilor pe râurile Miniş, Bistra, Cerna si Bârzava,
elaborându-se un vast program de amenajare complexa a râurilor, ce va asigura apărarea tuturor
localităţilor şi obiectivelor economice amplasate de-a lungul principalelor cursuri de apa din judeţ.
Variaţia temperaturii apei urmează îndeaproape variaţia
temperaturii aerului şi, în funcţie de individualitatea proprie a fiecărui bazin, media anuală a
temperaturii apei oscilează de la un bazin la altul, astfel: 7,6 °C pe Timiş; 12,3 °C pe Bârzava; 9,9 °C
pe Caraş; 8,8 °C pe Nera; 8,7 °C pe Cerna. Fenomenele de iarnă pe râuri apar rar, fiind mai evidente
pe tronsoanele din treapta montană. În chimismul apelor, se constată predominanţa bicarbonaţilor cu
conţinut bogat de oxigen, cu un pH mediu şi slab alcalin (6,8 – 7,4). Conţinutul de oxigen dizolvat
variază în funcţie de relief, menţinându-se în toate râurile din treapta montană la peste 10 mg/l şi
scăzând la 9,3 mg/l doar în Caraş, în zona de câmpie unde pantele mici de scurgere nu mai permit o
bună aerare a apei. Substanţele organice sunt în general de origine alohtonă, dar în sectoarele
inferioare ale unor râuri din câmpie apar de origine autohtona, generate de dezvoltarea zoo- şi
fitoplanctonului. Cantitativ, substanţele organice oscilează între 5,4 mg/l si 7,7 mg/l.
Mineralizarea apei este mică în sectorul montan şi submontan, iar în cel de câmpie este medie,
atingând valori de 176 mg/l în Timişul superior în zona montană şi de 381 mg/l în Caraşul inferior în
zona de câmpie; mineralizare medie în cursul superior au râurile care traversează zona de calcar: 297
mg/l pe Caraşul superior.
Lacurile ocupă un loc important în hidrografia judeţului, predominând cele de natură antropică,
efect al dezvoltării economico-sociale a aşezărilor, al necesarului tot mai sporit de apă potabilă şi
industrială, al adăugării funcţiei de agrement unora dintre lacuri.
Lacurile naturale ocupă suprafeţe restrânse, cele mai însemnate şi care au stat în atenţia
specialiştilor fiind lacurile carstice.
„Lacul Dracului” provine din bararea gurii unei peşteri de către aluviunile Nerei şi prin
prăbuşirea bolţii peşterii în zona intrării. Apa din lac provine din Nera prin intermediul fisurilor
carstice. Suprafaţa lacului este de 700 m2, adâncimea maximă de 9,3 m, iar volumul total este de 3.197

18
m3. La nivelele ridicate, suprafaţa lacului se măreşte cu aproximativ 50 m 2, iar volumul creşte la peste
3.900 m3.
Lacul „Ochiul Beiului” este instalat într-o dolină formată deasupra unui izvor vaucluzian.
Morfometric, lacul se prezintă cu o suprafaţă de 284 m 2, adâncimea maximă de 3,6 m şi un volum de
313 m3. Debitul bogat al izvorului submers face ca lacul să trimită un emisar cu debit de 0,3 m 3 care,
după confluenţa cu pârâul Beuşniţa, poartă denumirea de pârâul Bei. Apa lacului, având în permanenţă
temperatura scazută, dizolvă o mare cantitate de oxigen (peste 10 mg/l), ceea ce favorizează abundenţa
păstrăvului indigen.
Ambele lacuri constituie puncte de mare atracţie turistică încadrate peisajului mirific al
Rezervaţiei Naturale „Cheile Nerei - Beuşniţa”.
Lacul crionival „Baia Vulturilor”, de mică întindere, din platoul Semenic şi câteva mici lacuri
glaciare completează reţeaua de lacuri din judeţ. Acestea din urmă şi-au cantonat apele în clădirile
glaciare de mici dimensiuni din Munţii Ţarcu – Godeanu: Iezerul de sub Baicu, Iezerul Ţarcu, Taurile
Pietrei.
Lacurile antropice (de baraj) au apărut odată cu dezvoltarea industrială a judeţului şi, ulterior,
pentru producerea energiei electrice, alimentarea cu apă potabilă şi industrială a municipiului Reşiţa şi
a altor centre, folosinţe piscicole şi atenuarea undei de viitură.
La Oraviţa, intensificarea în trecut a exploatării minereurilor neferoase şi a prelucrării lor,
consumul tot mai mare de apă a generat apariţia celor două lacuri de pe Valea Oraviţei, lacuri care s-au
păstrat până astăzi. Sunt lacuri mici aflate într-un avansat stadiu de colmatare, cu suprafeţe de 8,8 ha
(Lacul Mare) şi 2,2 ha (Lacul Mic) şi cu volumele de cca. 11.000 m 3 (Lacul Mare) şi 420 m3 (Lacul
Mic), utilizate astăzi în scop piscicol, Lacul Mare şi pentru agrement.
Sunt construite baraje şi pe Valea Dognecei, tot pentru alimentarea cu apă a exploatărilor
miniere. Lacurile sunt astăzi colmatate şi prezintă suprafeţe de 5,8 ha (Lacul Mare) şi 3,1 ha (Lacul
Mic) şi volume de cca. 450.000 m3 şi respectiv 156.400 m3, fiind folosite în prezent pentru piscicultură.
Lacul Mic, cunoscut şi sub numele de „Lacul cu nuferi”, constituie un plăcut loc de agrement.
Pentru asigurarea debitului de apă necesar industriei din bazinul carbonifer Anina, a fost
amenajat în anul 1884 un mic lac subteran prin bararea cursului pârâului Buhui, la ieşirea din peştera
Buhui. Ulterior, în amonte de sectorul subteran al acestui pârâu, s-a construit un baraj lung de 60 m
care a adunat în spatele lui un volum de ape de 500.000 m3, lacul actual având o suprafaţă de 9,8 ha.
Lacul serveşte şi în prezent la alimentarea cu apă a oraşului Anina.
Tot pe cursul pârâului Buhui, a fost amenajat în anul 1940 Lacul Mărghitaş, cu un volum de apă

19
de cca. 200.000 m3 şi o suprafaţă de aproximativ 4 ha, iniţial fiind utilizat pentru o microcentrală.
Astăzi acesta acumulează şi funcţiile de agrement şi alimentare cu apa a complexului turistic de aici.
Cele mai importante lacuri rămân însă cele din cadrul amenajărilor hidrotehnice de pe cursurile
Bârzavei ţi Timişului superior, legate între ele prin sistemul de derivaţii şi canale colectoare ale tuturor
apelor din Munţii Semenicului. Funcţiile acestor lacuri sunt multiple: alimentarea cu apă potabilă şi
industrială a municipiului Reşiţa, producerea de energie electrică (în salbă de centrale hidroelectrice:
Breazova – Crăinicel, Grebla), agrement, piscicultura ăi atenuarea undelor de viitură.
Pe Bârzava se succed, din amonte de localitatea Văliug până în apropierea Reşiţei, lacurile
Gozna, Văliug şi Secu. Denumirile lacurilor care se succed pe Bârzava sunt folosite în unele lucrări şi
de către localnici ca: Văliug, Breazova, Secu, iar în evidenţa Cadastrului Apelor Române şi în hârtiile
topografice 1:50 000, sunt date denumirile de: Gozna, Văliug şi Secu.
Lacul de acumulare Gozna, pus în funcţiune în anul 1953, are o suprafaţă de 66,2 ha şi un
volum de apă de 11.997.000 mc, fiind folosit pentru hidrocentrale Crăinicel şi Grebla şi ca bazin
piscicol în cadrul complexului turistic Crivaia.
Lacul de acumulare Văliug funcţionează din anul 1909 în scop hidroenergetic şi pentru
alimentare cu apă. Are o suprafaţă de 12,6 ha şi un volum de 1.130.000 m3.
Lacul de acumulare Secu construit în anul 1963, cu o suprafaţă de 105,67 ha şi un volum de
15.132.000 m3, serveşte la alimentarea cu apă, apărarea municipiului Reşiţa împotriva inundaţiilor,
având şi rol de agrement în cadrul staţiunii turistice Secu.
Pe cursul superior al Timişului s-a construit în anul 1970 lacul de acumulare „Trei Ape”, cu o
suprafaţă de 52.612 ha şi un volum de 6.340.000 m 3. Punerea în valoare a acumulării „Trei Ape” se
face prin pomparea apei în derivaţia „Semenic” de unde, prin lanţul de hidrocentrale, ajunge în
instalaţiile industriale din Reşiţa.
Lacurile antropice de dimensiuni mici, destinate industriei şi cu funcţii de agrement, mai există
în vecinătatea oraşului Bocşa: lacurile Hârtoape şi Medreş. Lacuri de interes piscicol sunt: păstrăvăriile
de la Poiana Mărului (0,13 ha) pe râul Bistra, de la Semenic (0,65 ha) pe Bârzava superioară şi
crescătoriile de crap de la Greoni (7,3 ha) pe pârâul Lisava şi cea de la Petrilova. Ar mai fi de amintit
acumularea Porţilor de Fier care se prelungeşte şi în judeţul Caras-Severin, sau şirul de bălti din
defileul Dunării care, prin amenajări corespunzătoare de scoatere de sub revărsările Dunării la ape
mari, ar putea fi transformate în excelente crescătorii de peşte.
Programul naţional de amenajare a cursurilor de apă prevede construirea pe teritoriul judeţului
Caras-Severin a noi lacuri de acumulare pe râurile : Timiş, Bistra – Poiana Mărului, Bârzava, Poneasca,

20
Miniş, Cerna şi Belareca. Prin acestea se vor asigura valorificarea potenţialului hidroenergetic,
necesităţile de apă potabilă şi industrială, se vor reglementa debitele la ape mari înlăturându-se efectele
distructive ale apei la inundaţii şi se vor pune în valoare noi zone de agrement în cadrul unora dintre
cele mai pitoreşti locuri ale Munţilor Banatului.
Apele subterane
Modul de manifestare a apelor subterane în judeţul Caraş-Severin este o rezultantă a condiţiilor
climatice, morfologice, hidrologice şi, în special, a condiţiilor litologice, ceea ce explică dinamica
apelor freatice şi valorile principalilor parametri hidrologici – mai mare spre rama montană şi mai mică
spre zonele joase .
Aceasta explică şi direcţia principală de scurgere a apelor freatice, orientate dinspre rama
montana spre zone joase. În perioadele de alimentare a orizontului acvifer freatic (cu predilecţie
primăvara), în zonele înalte se acumulează un volum mare de apă în subteran, care se drenează repede
spre zonele mai joase şi spre principalele râuri. În aval viteza apelor scade datorită permeabilităţii
reduse a straturilor acvifere , drenajul se face greu, în anumite condiţii apele se ridică şi băltesc la
suprafaţa terenului.
În general, mineralizarea lor creşte dinspre rama montană spre zona de câmpie sau
depresionară, dar este puternic influenţată şi de litologia pe care o străbate. Nivelele hidrostatice medii
se situează la adâncimi cuprinse între 2 - 5 m în zonele joase şi peste 5 m în zonele înalte. Amplitudinea
de variaţie anuală a nivelului hidrostatic atinge uneori valori mari (3 - 4 m), dar în general are valori
cuprinse între 1 - 3 m. În luncile râurilor,
freaticul este cantonat în aluviuni de diferite granulometrii, fiind alimentat cu apă din precipitaţii şi din
infiltraţiile provenite din râuri, direcţia de curgere a apei freatice fiind suprapusă direcţiei de curgere a
râurilor. Pe terasele râurilor,
principala sursă de alimentare cu apă a freaticului o constituie infiltraţiile venite de pe versanţii
munţilor, infiltraţii rezultate din precipitaţii şi din apele de şiroire. În zona de contact a regiunilor joase
cu ramă montană sau a munţilor apar straturi acvifere sub presiune ce debitează artezian, puse în
evidenţă prin foraje de alimentare cu apă în zona Bozovici, Oraviţa şi Zorlenţu Mare.
Un regim deosebit au apele
subterane cantonate în calcare mezozoice din banda Reşiţa-Moldova Nouţ şi Munţii Cernei. Acestea
provin din apa meteorică care circulă prin reţeaua fisurocarstică, reapărând la zi la nivelele inferioare
sub forma de izbucuri, cu debite bogate care ridica mult volumul debitelor râurilor ce străbat sectoare
de chei: Caras, Nera, Cerna, Miniş, Gârlişte, Vicinic, Bei.

21
În zonele de fractură de la contactul dintre
formaţiunile eruptive şi calcar, care alcătuiesc substratul pe care curge Cerna, există o intensă circulaţie
a apelor subterane provenite din infiltraţii – fracturile având o extindere foarte mare în profunzime,
până la aproximativ 1.200 m. De aici, apele infiltrate reapar pe malurile Cernei sub forma de izvoare
termo-minerale ascendente de-a lungul faliilor.
Toate izvoarele manifestă la suprafaţă un regim
artezian generat de diferenţa de nivel dintre punctul de infiltraţie a apei şi cel de apariţie. Aceasta
diferenţă de nivel are o valoare de aproximativ 1.200 m, considerând altitudinea afluenţilor şi izvoarele
Cernei la 1.800 m şi cea a staţiunii la 160 m. Izvoarele din grupa sudica a staţiunii au o presiune
arteziană ce poate ridica apa până la 50 m deasupra solului.
Originea apelor termo-minerale de la Băile
Herculane a fost stabilită ca fiind în principal vadoasă. Ceea ce este caracteristic izvoarelor termale este
constanţa debitului, cu excepţia izvorului Hercules I, al cărui debit suferă variaţii sezoniere.
Mineralizarea lor este cuprinsă între 3 – 6 g substanţe dizolvate/litru şi este caracterizată prin prezenţa
NaCl (1,7 - 3,5 g/l) si a H 2S, hiposulfitului şi sulfhidrat de sodiu, care le imprima caracterul sărat şi
sulfuros. Temperatura izvoarelor principale variază între 40 - 54 °C, iar apele la locul numit „Şapte
izvoare calde” sunt dintre cele mai radioactive ape din ţară.

22
Capitolul 4.Turistic biogeografic

Caracteristicile reliefului, dispunerea unităţilor acestuia în trepte de la vest spre est au influenţat
etajarea vegetaţiei. Zonarea pe verticală a acesteia este condiţionată de altitudine, climă, sol, la care se
adaugă orientarea culmilor, particularităţile topoclimatice, constituţia geologică, precum şi influenţa
exercitată de om asupra peisajului.
Zona pădurilor este bine reprezentată şi diferenţiat etajată.
Etajul quercinelor este alcătuit din cer, gârniţă, tei, stejar pufos, răspândite în Dealurile Vestice,
la Moldova Nouă, în împrejurimile localităţilor Reşiţa, Bocşa, Caransebeş, etc. .
Etajul fagului. Fagul constituie specia principală care determină aspectul general al pădurilor
din Munţii Banatului şi are o extindere altitudinală neobişnuit de largă. În Defileul Dunării, fagul are
punctul cel mai coborât din ţară (52 m). Tot fagul formează limita pădurii spre golul Semenicului, la
1435 m altitudine. Fagul este prezent în amestec cu ulmul de munte (Ulmus montana), paltinul (Acer
pseudoplatanus), iar în partea superioară se amestecă cu bradul (Abies alba) şi molidul (Picea escelsa).
Bradul are o mare extindere în partea nordică a Munţilor Banatului şi în Ţarcu – Godeanu. Brădetele
sunt foarte pure şi cu un procent de amestec de foioase neînsemnat (cu fagul sau cu alte foioase). Ca şi
fagul, bradul coboară la altitudini surprinzător de mici faţă de condiţiile climatice generale ale regiunii.
Ca exemple de astfel de brădete sunt arborete amestecate în partea estică a Oraviţei, unde bradul se
întâlneşte în proporţie mare la altitudinea de 375 m, brădet pur pe valea Marilei şi pe platoul Brădet de
lângă Anina. Gorunul, cu o răspândire mai mare decât a bradului, pătrunde în interiorul masivului,
alcătuind arborete pure alături de făgete pe versanţii însoriţi. Gorunul se întâlneşte în jurul
Caransebeşului, apoi pe latura vestică a culoarului Timiş – Cerna, în jurul Reşiţei, pe versanţii însoriţi
ai Munţilor Almăjului şi Locvei.
Zona alpină este formată din două etaje: subalpin şi alpin.
Etajul subalpin, cuprins între 1800 – 1700 m şi limita superioară a pădurilor, se caracterizează
prin asociaţii de graminee între care predomină pajiştile de iarba câmpului, păiuş roşu, ţepoşică, păiuş,
firuţă. Se mai întâlnesc şi plante cu flori viu colorate, între care garofiţele de munte, clopoţei alpini,
ghinţura, smirdarul, ienupăr în căldările glaciare din Ţarcu – Godeanu, apoi tufe de afin. La altitudinea
de 1700 – 1800 m se remarcă prezenţa jnepenişului.
Etajul alpin propriu – zis este caracterizat prin prezenţa asociaţiilor de graminee, pajişti de iarba
vântului, păruşcă, coarnă; plante lemnoase ca sălciile pitice şi azalea.

23
Fauna
Prin varietatea, bogăţia şi originalitatea ei, aceasta nu rămâne cu nimic în urma florei. Viaţa
freamătă aici peste tot prin mii de specii de animale. Şi pentru faună, acest ţinut, cu un climat aparte,
reprezintă limita nordică a arealului de răspândire a multor specii. Păsările: privighetoarea, mierla,
cucul, sturzul abundă în regiune în toate anotimpurile.
Lumea animală este bine reprezentată prin numeroasele exemplare de reptile, dintre care unele
se află pe cale de dispariţie. Tipurile reprezentative sunt: vipera cu corn - întâlnită în regiunile
calcaroase de la Dunăre, cheile Nerei, cheile Minişului şi până în cheile Caraşului – şi scorpionul, din
zona Băile Herculane. Alte specii sunt şarpele lui Esculap ce se întâlneşte pe valea Cernei, fiind adus de
romani. Numai în jurul oraşului Băile Herculane îşi au microstaţiunile peste 1600 de specii de
lepidoptere, formând aici unul dintre cele mai importante areale din Europa care constituie limita
nordică pentru câteva zeci de specii cu caracter pontico – mediteranean.
Dintre animalele specifice pădurilor de foioase, frecvente sunt lupul, şoarecele gulerat, veveriţa,
pârşul, jderul de pădure, mistreţul, căprioara, iepurele, cocoşul de munte, ierunca.
Reţeaua de ape care brăzdează judeţul Caraş – Severin este bogată, iar numărul speciilor de
peşti cunoaşte cea mai mare varietate faţă de toate regiunile ţării. Râurile de munte sunt bogate în
păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, zlăvoaca, lipan (în râurile Timiş, Bistra şi Cerna), mreana de munte.
În regiunile care străbat câmpia se găsesc scobarul, cleanul, mreana, iar în Dunăre se află cega, nisetrul,
păstruga, morunul.
Rezervaţii
Marea varietate a cadrului natural, bogăţia florei şi faunei cu multe elemente sudice al căror
areal îşi găseşte limita nordică în judeţul Caraş – Severin au creat posibilitatea ca întinse teritorii să
primească statut de monument al naturii, rezervaţie naturală sau parc naţional.
Rezervaţia naturală Domogled este printre primele rezervaţii naturale din ţara noastră cu acest
statut, fiind o rezervaţie complexă. În cadrul acesteia se întâlnesc specii de plante superioare, arbori şi
arbuşti. Domogledul, situat în vecinătatea staţiunii Băile Herculane, este considerat printre rezervaţiile
cele mai bogate în specii de plante din Europa. Bogate şi variate sunt elementele faunistice: scorpionul
carpatin, vipera cu corn, peste 1300 specii de fluturi.
Rezervaţia naturală Izvoarele Nerei se întinde pe versantul sudic al masivului Semenic, la
obârşiile bazinelor Nera şi Nergăniţa cu altitudinea cuprinsă între 620 şi 1410 m. Rezervaţia este
importantă prin vegetaţia forestieră de făgete; vârsta arborilor este de peste 350 ani, înălţimea de peste

24
40 m. Prin frumuseţea exemplarelor de făgete, această rezervaţie poate fi considerată unică în Europa,
constituind un adevărat laborator natural.
Rezervaţia naturală Cheile Nerei – Beuşniţa (3368 ha). Între localităţile Şopotu Nou şi Sasca
Română, Nera străbate cel mai pitoresc traseu, un defileu unic în ţară ca frumuseţe, sălbăticie (destul de
dificil de străbătut), a cărui lungime totală depăşeşte 20 km. Relieful, foarte fragmentat, se face pe
alocuri remarcat prin turnuri ca: Turnul Mare al Begului (de circa 200 m), Turnul Mic al Begului,
singurele trasee pentru alpinişti de gradul V. Trăsătura principală a acestei regiuni este bogăţia de specii
floristice sudice care, amestecându-se cu elementele eurasiatice, europene, continentale, pontice,
atlantice, etc. Se etajează în mod complicat alcătuind fitocenoze complexe.
Pe lângă flora şi fauna cu populaţii relicte, aici sunt ocrotite şi fenomenele carstice: ponoare,
izbucuri, peşteri, cascade de un mare interes turistic. Cele mai spectaculoase fenomene carstice sunt
cele trei cascade în zona de tuf calcaros – ale Beuşniţei, lacurile Ochiul Beiului şi Dracului.
Rezervaţia naturală a cheilor Caraşului (894 ha). Cheile Caraşului constituie fenomenul cel
mai de seamă din munţii calcaroşi ai Banatului. Suprafaţa platformei este sculptată aproape în
întregime în formaţiuni calcaroase, cu predominarea fenomenelor carstice între care cele mai dezvoltate
– alături de peşteri şi avene – sunt dolinele şi lapiezurile, constituind unul dintre marile platouri carstice
din Banat – „Câmpul” de doline de la Iabalcea, numite de localnici „vârcane”. Ca rezultat direct al
varietăţii factorilor ecologici, în sectoarele de chei, vegetaţia este foarte variată. Morfologia versanţilor
cu expoziţii şi înclinaţii extrem de diferite imprimă vegetaţiei o serie de elemente specifice.
Rezervaţia naturală Valea Mare. Situată la 3 km de Moldova Veche, rezervaţia de întinde pe o
suprafaţă de 488 ha sub vârful Gorganul Mic. Vegetaţia arborescentă este formată din frasin, stejar, fag,
în amestec cu carpen. În poienile pădurii de fag, creşte o specie mediteraneană de arbust – iederă albă.
Alături de acest arbust, în această „oază” bine adăpostită se găsesc şi alte plante de origine sudică:
mojdreanul, paltinul de munte, scumpia, liliacul, teiul alb, cărpiniţa, iar dintre plantele ierboase, lucerna
arăbească.
Rezervaţia naturală valea Ciclovei – Oraviţa. Această rezervaţie botanică cuprinde zona
Muntelui Rol, cu Valea Călugărului, Corcana şi o parte din Muntele Simion. Are o suprafaţă de 218,9
ha. Zona face parte din sinclinoriul Reşiţa – Moldova Nouă, Muntele Simion constituit din calcarele de
Marila (jurasice) aparţinând anticlinoriului Polom, iar masivul Rol format din calcare recifale de Plopa
(cretacice), sinclinalului Brădet.
Flora se remarcă prin câteva plante rare ca: tisa, ghimpele, bujorul bănăţean şi câteva specii de
orhidee. Rezervaţia

25
paleontologică de la Soceni. Punctele fosiliere se află situate în izlazul satului Soceni, pe văile
Turislavului şi Poliţioana şi cuprind depozite de faună de vârstă sarmatică şi ponţiană, cu peste 2500
specii de gasteropode şi lamelibranhiate.
Peştera Comarnic, declarată rezervaţie speologică, este una din cele mai lungi din ţară. Apele
de infiltraţie au creat în golul subteran formaţiuni stalagmitice şi stalactitice nebănuit de stranii.
Peştera Popovăţ, declarată rezervaţie speologică, reprezintă unul dintre cele mai impresionante
goluri subterane prin valoarea formaţiunilor concreţionare.
Pe teritoriul judeţului Caraş – Severin s-a proiectat şi înfiinţarea a trei parcuri naţionale:
Domogled – Valea Cernei (63.580 ha), cheile Nerei – Beuşniţa (45.561 ha) şi Semenic – cheile
Caraşului (37.035 ha).
Cadrul natural al judeţului Caraş – Severin trebuie păstrat şi conservat cu toată grija, iar
problema ocrotirii naturii este, cu precădere, o problemă de interes vital, dat fiind faptul că judeţul
dispune de o puternică industrie a cărei dezvoltare trebuie astfel proiectată, încât să nu afecteze
echilibrul şi pitorescul peisajului natural caraş – severinean.

26
27
Capitolul 5. Turistic cultural – istoric

Diversitatea şi bogăţia zonelor şi subzonelor turistice de valoare peisagistică se completează cu


numeroase alte surse de interes, între care vestigiile istorice ocupă un loc aparte, fiind mărturii ale
vechimii locuirii acestui teritoriu şi ale civilizaţiei dezvoltate aici.
În perimetrul staţiunii Băile Herculane se află „Grota Haiducilor” cu locuiri din paleolitic până
în epoca feudală. Tot în staţiune se impun monumentele de arhitectură care formează complexul
balnear din secolele XVIII-XIX, aparţinând stilurilor arhitectonice: neoclasic (monumentele din jurul
pieţii „Hercules”), empire (Pavilionul nr.4), baroc-vienez (între hotelul „Cerna” şi podul de piatră de
peste râu).
Pe teritoriul comunei Mehadia, la circa 5 km spre nord de localitate, în punctul „La Zidine” se
află vestigiile castrului roman Praetorium, fortificaţie cu incintă de piatră, construită în secolul al II-lea
e.n. şi refăcută în secolul al IV-lea, aparţinând cohortei III Delmatorum. Pe dealul Parcani se găsesc
ruinele cetăţii feudale Mehadia, atestată documentar din secolul al XIII-lea.
În hotarul localităţii Cuptoare (comuna Cornea), pe panta de sud-est a dealului Sfogea, pe
drumul dintre Cuptoare si Mehadia, se află un puţ eneolitic construit în timpul purtătorilor culturii
Sălcuţa II B.
La 2 km spre nord de comuna Teregova, în locul numit „La Hideg”, confluenţa Timişului cu
Hidegul, se află vestigiile castrului roman Ad-Pannonius.
Pe dealul Stârminiţa, la hotarul comunei Turnu Ruieni, se găsesc vestigiile unui donjon
medieval zidit din piatră de carieră, legată cu mortar. Construit în jurul anului 1330, se pare că a
aparţinut nobililor români din Mâtnic. Prima menţiune documentară a donjonului datează din anul
1467.
În apropierea satului Jupa, în locul „Peste ziduri”, pe malul stâng al Timişului, dăinuie ruinele
castrului şi aşezării civile romane Tibiscum.

28
În hotarul localităţii Cornuleţ-Banat, pe Dealul Cozlar întâlnim ruinele castrului roman Capul
Bubali.
La punctul „Ogăşele”, în vatra municipiului Reşiţa, în apropierea Ateneului tineretului, se află
ruinele fundaţiilor de piatră ale une biserici-sală, datată din perioada feudalismului dezvoltat.
În apropierea oraşului Bocşa, pe colina numită „Buza turcului” se înalţă cetatea Bocşa (castrum
Bokcha) atestată documentar în anul 1534, când aparţinea unei familii de nobili români.
Comuna Berzovia păstrează, la marginea pădurii Ciclău, ruinele unei construcţii civile din
epoca romană care, se pare, a avut o perioadă îndelungată de folosinţă.
Pe teritoriul localităţii Surduc-Banat, comuna Forotic, la locul Valea Ciornovăţului, se află
vestigiile castrului roman „Centum Putei”.
La Ilidia, comuna Ciclova Română, pe dealul Obliţa, se găsesc vestigiile unui complex de
arhitectură feudală timpurie. Încadrate cronologic între secolele XII-XIV, monumentele de la Obliţa au
aparţinut cnejilor români din districul privilegiat al Ilidiei, care îşi avea sediul în localitatea cu acelşi
nume, atestată documentar în anul 1223.
Aproape de Obliţa, la intrarea în sat, se află ruinele unei biserici-sală din piatră şi cărămidă, cu
un val de pământ, şanţ şi palisadă, datând din secolele XIII-XIV. Tot în zonă, la aproximativ 3 km spre
est de Ilidia, la locul numit „La turci”, au fost identificate picturi rupestre, executate cu ocru şi redând
scene de bătălie.
Pe înălţimea Goruia-Cetăţuia, la intrarea în rezervaţia naturală Cheile Nerei-Beuşniţa, se află
ruinele unei fortificaţii feudale. Probabil este vorba de cetatea regală Ilidia atestată documentar în anul
1352.
În hotarul comunei Pojejena, pe locul numit „Sitarniţa”, sau „Via Bojdonovici”, a fost
descoperit un castru roman care făcea parte din sistemul de apărare al provinciei Dacia şi aparţinea
cohortei V Gallorom.

29
Pe teritoriul comunei Pescari, la punctul „Culă”, se află o fortificaţie feudală cu două incinte de
piartă ridicată pe vechi construcţii dacice.
În locul „Căuniţa de Sus”, în satul Gornea, comuna Sicheviţa, se găsesc vestigiile unei Villae
Rustica,monument de epocă romană, dezvelit şi conservat în urma săpăturilor arheologice din Clisura
Dunării.
În comuna Dognecea, satul Calina, se află biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului. Este
un monument de arhitectură, cu navă şi altar poligonal, adăpostind icoane pictate pe lemn, datînd din
secolul al XVII-lea si obiecte de artă din aceeaşi perioadă.
În hotarul comunei Socol, satul Baziaş, se află biserica mănăstirii Baziaş, monument de
arhitectură din perioada feudală timpurie, refăcut în secolul al XVIII-lea.
În oraşul Caransebeş, se află biserica Sf. Gheorghe, monument de arhitectură datat în secolul al
XV-lea. Pictura a fost executată de pictorul Dimitrie Turcu din Oraviţa, la mijlocul secolului al XIX-
lea.
În comuna Ciclova Română, localitatea Ilidia, se păstrează o biserică ridicată în secolul al
XVIII-lea, în stil baroc-vienez, pictată în întregime de pictorul bănăţean Ion Zaicu, în anul 1904.
Muzeul de istorie al judeţului Caraş-Severin, cu sediul în municipiul Reşiţa (str. 6 Martie,
nr.27), deţine importante colecţii de arheologie, artă plastică, carte veche şi colecţii de istorie a tehnicii,
paleontologie-mineralogie, minerit, metalurgie şi construcţoo de maşini.
În Reşiţa, a fost amenajat, în aer liber, unic în felul lui, Muzeul locomotivelor, situat între noul
cartier Lunca Bârzavei şi vatra veche a municipiului.
Muzeul judeţean de istorie din Reşiţa are expoziţii permanente şi secţii în localităţile:
La Oraviţa, strada Mihai Eminescu nr.8, în clădirea celui mai vechi teatru din ţară. Sunt
adăpostite aici colecţii valoroase de istorie a culturii cărăşene, a farmaciei şi etnografiei. Construcţia, în
stil baroc-vienez, a fost ridicată în anul 1817 şi este monument de arhitectură.
La Anina există o expoziţie permanentă de istorie a mineritului carbonifer şi a mişcării
muncitoreşti. Deţine colecţii de mineralogie şi eşantioane de cărbuni, măturii ale tehnicii miniere,
fotografii originale şi documente referitoare la mişcarea muncitorească şi la viaţa culturală a oraşului.
Moldova Nouă găzduieşte o expoziţie permanentă de istorie şi minerit, care cuprinde colecţii de
arheologie şi de istorie a tehnicii miniere, de mineralogie şi etnografie.
La Băile Herculane există un muzeu, organizat în „sasa de argint” a Cazinoului băilor, el însuşi
monument de arhitectură în stil baroc-vienez din secolul al XIX.lea. se găsesc aici colecţii de

30
arheologie-istorie şi piese de lapdariu, care ilustrează dezvolatrea societăţii omeneşti din paleolitic până
în epoca modernă, continuitatea existenţei omeneşti pe această vatră românească.
La Gornea, comuna Sicheviţa, muzeul sătesc organizat în căminul cultural prezintă bogate
colecţii de arheologie şi etnografie.
Muzeul judeţean de etnografie şi istorie locală din Caransebeş, cu sediul în strada Bistrei nr.2, la
parterul clădirii fostei Comunităţi de avere a regimentului 13 de grăniceri, cuprinde, la rândul său,
colecţii valoroase de etnografie (port popular, unelte, textile şi ceramică), numismatică, arheologie şi
istorie.
În comuna Mehadica, în cadrul căminului cultural, a fost amenajat un interesant muzeu sătesc,
cu numeroase şi variate exponate de etnografie, piese de istorie şi arheologie.

31
Capitolul 6.Tturistic, etnografic şi folcloric

Aşezările rurale au o mulare evidentă pe treptele de relief ale judeţului Caraş-Severin. Satele de
câmpie prezintă un sistem stradal rectangular. Se remarcă tendinţa de tipizare şi densitatea mai mare a
construcţiilor, textura orientată a edificiilor. Sunt localităţi cu accentuat profil agricol, cu o dezvoltată
bază economică (Berzovia, Grădinari, Răcăşdia, Sacu, Măureni, Constantin Daicoviciu, Pojejena,
Socol, Obreja, Glimboca, etc.). Satele din zonele colinare sunt dispuse, de regulă, în lungul cursurilor
de ape, într-un peisaj geografic în care elementele geomorfologice nu permit o geometrizare rigidă.
Dispoziţia edificiilor în raport cu o zonă centrală desemnată arbitrar este condiţionată de relief, care
impune direcţionarea zonelor funcţionale, a căilor de comunicaţie, etc., rezultând o formă liniară,
uneori cu tentacule. Aşezările rurale din această categorie sunt caracterizate de construcţii simple,
lipsite de rafinament artistic, care conţin în fizionomia lor austeră elemente practice de o evidentă
funcţionalitate.
Satele de munte dispuse pe versanţii occidentali ai catenei montane Ţarcu-Godeanu (mai rar în
munţii Semenicului, în depresiunea Almăjului şi munţii Almăjului) au un grad ridicat de împrăştiere a
gospodăriilor pe alveole mari, în jurul unui centru mai dens populat (comunele Cornereva, Şopotu Nou,
Sicheviţa). În realizarea construcţiilor, datorită necesităţii de adaptare la condiţiile topoclimatice ale
zonei de munte, s-au adoptat soluţii eteroclite de modulare pe teren, ceea ce conferă aşezărilor o linie
originală şi un certificat interesant de personalitate. Consecinţă a poziţiei lor geografice în peisajele
montane, în preajma unor lacuri de acumulare sau pe culoare montane, cu pitoresc inedit, mai multe
sate capătă, pe lângă atributul lor economic tradiţional de crescătoare de vite şi productoare de fructe,
funcţii climaterice şi turistice, îndeletniciri noi, care pun în valoare frumuseţea şi farmecul peisajului
montan al judeţului Caraş-Severin (Poiana Mărului, Gărâna, Brebu Nou, Văliug, etc.).
Gospodăria, cu structuri şi funcţiuni dependente de plasarea ei în vatra satului sau în hotar,
cuprinde spaţiul de locuit, adăposturile pentru animale şi alte construcţii anexe plasate în aria curţii
(„voreţ”, „avlie”, „ocol”), dintre ale cărei forme diverse remarcăm – mai ales la sălaşe – ocolul „întărit
prin plasarea construcţiilor în jurul curţii, sub acoperiş continuu, formă importantă nu numai prin
vechime, care dovedeşte continuitatea poporului român pe aceste meleaguri, ci şi prin variantele tot mai
numeroase pe care le dezvoltă în contemporaneitate. Locuinţa arhaică, cu o singură încăpere, este tot
mai rară, păstrată mai ales la „sălaş”. Nu se mai construiesc azi nici case cu o cameră („sobă”) şi
bucătărie („la foc”, „cuină”), cu sau fără gang („târnaţ”, „colidor”) la faţa casei dinspre curte, şi nici
chiar tipul tricelular, care-şi adaugă cămara pentru alimente („clet”, „şpais”). În satele cu „sălaşe”
32
(„colibe”) se practică sistemul cu două gospodării, una în vatra satului şi alta în hotar („sălaş”,
„colibă”), aceasta din urmă locuită temporar sau în tot timpul anului.
Instalaţiile de tehnică populară, acţionate îndeosebi hidraulic, constituie o categorie
importantă a construcţiilor anexe, bogat reprezentată pe teritoriul judeţului. Azi sunt tot mai rare
văialele („văiugile”, „ştezele”, „stupele”) şi vâltorile pentru prelucrarea postavului, gaterul („firizul”)
acţionat de apă, presa de ulei şi „targa” pentru uscat prune. Se întâlnesc în schimb numeroase „cazane
de fiert ţuică („răchie”), mai mult sau mai puţin evoluate faţă de tipul tradiţional, o caracteristică a lor
constituind-o răcirea continuă, cu apă obţinută prin aducţiune sau cu ajutorul roţii verticale. O instalaţie
populară încă larg răspândită în judeţ este moara de apă cu roata orizontală („cu ciutură”), „cel mai
vechi tip de moară apărut pe teritoriul patriei noastre. Răspândită în zona submontană a judeţului, ea
este folosită uneori cu rândul (de către „rândaşi”) după principiul proprietăţii colective, fiecare familie
dispunând „de o cotă parte din timpul propice pentru măcinat” (Godea, I.).
Meşteşugurile, practicate ca ocupaţii anexe sau ca sursă principală de venituri, nu s-au ilustrat
în centre vestite de meşteri populari, deşi nu lipsesc nici piesele de cojocărie şi nici obiectele de lemn
ornamentate; turtarii din Caransebeş erau cunoscuţi în tot Banatul, iar leagănul de lemn pentru purtat
copiii în spate poate fi considerat pe drept cuvânt una dintre cele mai interesante şi mai frumoase creaţii
ale meşterilor din valea Nerei atât pentru forma sa, cât şi pentru rafinamentul motivelor ornamentale. În
condiţii naturale şi economice similare pe tot cuprinsul teritoriului, nu era necesară specializarea unor
localităţi sau categorii de locuitori pentru anumite meserii, majoritatea satelor avându-şi meşterii
proprii. O altă explicaţie a acestui fenomen constă şi în caracterul simplu, lipsit de diversitate al
mobilierului popular, ca şi în ornamentica sobră a unor piese de port, care în alte zone ale ţării presupun
un înalt grad de specializare profesională.
Printre meşteşugurile răspândite altădată, dar întâlnite acum în mai mică măsură, este şi olăritul.
Prezentă azi doar la Biniş şi Sasca Montană, roata olarului se învârtea şi la Caransebeş, Socolari, Potoc,
Lăpuşnicu Mare, Caraşova, Lupac şi Doclin, localităţi în care prezenţa lutului cu un proces sporit de
caolin a permis dezvoltarea producţiei ceramice. Ceramica de Biniş, cea mai cunoscută azi, este de
obicei nesmălţuită, cu forme proporţionate estetic la vasele de capacitate (oale, „cârcege” – ulcioare) şi
o decoraţie realizată direct pe roată sau cu pensula, în culori puţin diversificate. Ornamentica sobră a
ceramicii provine şi din funcţia ei exclusiv utilitară, mai puţin decorativă, în cadrul gospodăriei
ţărăneşti.
Fondul forestier situează judeţul Caraş-Severin pe locul al doilea pe ţară sub raportul
suprafeţelor împădurite accesibile exploatării prin culoarele largi şi adânci create de văi. În bazinele

33
râurilor Cerna şi Nera, cu mari rezerve de masă lemnoasă, au fost construite sute de km de drumuri
forestiere, în vederea valorificării pădurilor.
Principalele zone de producţie a masei lemnoase se află în partea de răsărit a judeţului (Rusca
Montană, Zăvoi, Caransebeş, Teregova, Armeniş), în vestul acestuia (Anina, Oraviţa, Herculane,
Cruşovăţ), adică în zona muntoasă. Anual se dirijează spre unităţile prelucrătoare locale şi către
întreprinderile de celuloză şi fabricile de tananţi importante cantităţi de lemn de fag, de stejar şi mai
puţin de răşinoase, făgetele ocupând primul loc atât în structura pe esenţe cât şi în aceea a masei
lemnoase exploatate.
Producţia de cherestea ocupă un loc important, intrând ca semiprodus în circuitul valorificării
superioare – panele, mobilă – a masei lemnoase. Prin unităţile mai importante de la Zăvoi, Anina,
Drencova, Caransebeş, etc., se asigură primul loc sortimentului de fag, urmat de cel de răşinoase şi de
stejar. Această structură a producţiei de cherestea reflectă structura pe esenţe a pădurilor, dominate, ca
urmare a particularităţilor geomorfologice şi pedoclimatice, de făgete.
Complexul industrial Balta Sărată de la Caransebeş produce furnire pentru mobilă şi furnire
tehnice, panele, mobilă curbată, cu funcţii şi destinaţii diferite, plăci din particule aglomerate.
În ramura prelucrătoare se mai confecţionează butoaie de stejar, lăzi de fructe, lăzi placaj. O
parte din produsele acestei ramuri, îndeosebi mobila, contribuie la acoperirea nevoilor de export.
Manifestaţii folclorice
Atracţiilor turistice ale peisajului caraş – severinean, monumentelor istorice, li se adaugă şi alte
valori ale spiritualităţii care oferă un grad sporit de interes pentru vizitatorul ocazional sau pentru
specialistul avizat. De un larg interes turistic se bucură subzonele etno-folclorice Valea Almăjului,
Valea Bistrei, Valea Caraşului. Între manifestările de mare frumuseţe amintim, pentru început, alaiurile
de nuntă şi horele organizate în aer liber, cu ocazia nedeilor, care au loc în toate satele, de cum dă
primăvara şi până în târziul toamnei.
La sfârşitul lunii aprilie, sau începutul lunii mai, în funcţie de dezvoltarea vegetaţiei, în fiecare
an în satele din zonele folclorice montane are loc măsuratul oilor, obicei pastoral cu accentuat caracter
practic – tradiţional, dar şi prilej de petrecere populară.
Desfăşurându-se la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii februarie, strigările peste sat sunt
organizate de tineri care, în jurul focurilor, de pe dealurile din preajma satelor (pe valea Bistrei şi valea
Almăjului) strigă ceea ce în anul precedent a constituit abatere de la normele de convieţuire în viaţa
colectivităţii.

34
La sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie, în satele din valea Almăjului, în jurul
oraşelor Moldova Nouă şi Reşiţa, în unele localităţi din valea Timişului şi Clisura Dunării se întâlnesc
alaiurile de măşti, cu caracter eterogen sau tematic (parodia nunţii, a înmormântării), care satirizează
lenea, lăcomia, necinstea unora dintre concetăţeni. „Cornii”, „Făşancii”, „Ripii” sunt astfel de obiceiuri.
Alte trasee turistice pe urmele culturii populare din Caraş-Severin ar putea urmări morile cu
ciutură de pe valea Rudăricăi (comuna Eftimie Murgu), din Cheia Globului (în drum spre Globul
Craiovei) de pe valea Bistrei (Măru, Marga), sau de la Caraşova, la intrarea în cheile Prolasului, ori
ansamblul celor 15 mori din comuna Topleţ.
În aceeaşi sferă de interes cultural-turistic se înscriu şi văiegele de prelucrat postavul (în Şopotu
Nou şi Putna), porţile şi ferestrele sculptate din Ciuchici, complexul de artă naivă din gospodăria lui
Gheorghe Bulgăr, de la Berzovia.
În afara manifestărilor spontane, acţiunile organizate, cu caracter complex, de mare afluenţă,
constituie minunate prilejuri de practicare a turismului. Sărbătoarea liliacului, organizată în peisajul
pitoresc din preajma Cheilor Caraşului, la Caraşova sau în apropierea comunei Eftimie Murgu, pe valea
Rudăricăi şi la Ciclova Montană, valorifică, la începutul lunii mai, nu numai frumuseţea locurilor, ci şi
comorile artei populare.
La Zerveşti, în apropierea oraşului Caransebeş, are loc, la vremea când înfloresc „unguronşile”,
sărbătoarea narciselor, iar la Reşiţa, se desfăşoară alaiul primăverii, care reuneşte alaiurile de măşti şi
ansambluri folclorice de pe cuprinsul întregului judeţ.
Festivalul „Hercules”, din luna iunie a fiecărui an, organizat la Băile Herculane, cuprinde: un
salon de fotografii, un festival de filme şi diapozitive pe teme de etnografie şi turism, o expoziţie de
artă populară, spectacole ale ansamblurilor folclorice de cântece şi dansuri din mai multe judeţe ale
ţării.
Şi „Zilele culturii”, organizat în diferite oraşe caraş-severinene, constituie prilejuri de
manifestări spirituale care pot înlesni turistului o cunoaştere a tradiţiilor, artei şi culturii tot mai
înfloritoare pe aceste meleaguri.

35
6.1.Baza materială turistică

La nivel general, judeţul Caraş-Severin prezintă un potenţial turistic ridicat, în ciuda faptului că
anumite domenii turistice nu sunt exploatate la capacitatea maximă. Băile Herculane şi vârful Semenic
reprezintă doar câteva dintre destinaţiile preferate de turiştii români, dar şi de cei străini.

Baza de cazare
În mod normal, orice turist doreşte să afle în prealabil cât mai multe informaţii despre destinaţia
şi locurile de cazare disponibile în această zonă.
Cele mai frecvente locuri de cazare le reprezintă hotelurile. Staţiunile Băile Herculane şi
Semenic oferă cele mai bune condiţii de cazare, alături de reşedinţa judeţului, Reşiţa. Gradul de 4 stele
acordat hotelului Ferdinand din Reşiţa conferă oricărui turist siguranţă si confort, ridicându-se la
nivelul cerinţelor celui mai exigent turist. Hotelul Claudia si hotelul Sara’s Sons din Băile Herculane,
dar şi Hotelul Armando din staţiunea Semenic, având gradul de 3 stele fiecare, oferă turiştilor condiţii
la standarde înalte, cum ar fi: apartamente si camere duble, mic dejun inclus în tariful de cazare,
păstrarea valorilor la recepţie, spălătorie, parcare auto păzită (cu camere video), servicii de alarm-clock,
servicii de secretariat (fax, fotocopiere, etc.), programe de excursii, magazin cu obiecte de strictă
utilitate ş.a.

36
Hotel Ferdinand, Băile Herculane
Turiştii pot lua în considerare atât vilele, cât şi pensiunile puse la dispoziţie (în special in zona
montană Semenic – Vila “Complex”, Cabana Centrală şi Cabana “Andra”). Popasurile turistice şi
bungalow-urile pot fi o altă alternativă de cazare (Popasul Turistic “Austria”, Popasul “El Plazza”,
Bungalow-ul “Trei Ape”). În cazul in care toate locurile sunt ocupate, doritorii pot apela la persoane
fizice în vederea cazării (gazde).

Pensiunea El Plazza, Băile Herculane


37
Organizaţia ANTREC Caraş-Severin se ocupă de domeniul agroturismului din judeţ.
Aceasta este organizată pe reprezentanţe în cele mai importante zone turistice ale judeţului: Muntele
Mic – Poiana Mărului, Semenic – Brebu Nou – Văliug, Zona Băile Herculane, Valea Almăjului, Clisura
Dunării.

Baza de alimentaţie publică


De asemenea, există şi hanuri şi restaurante în care turiştii se pot delecta cu mâncăruri
tradiţionale româneşti, dar şi cu preparate şi specialităţi din gastronomia internaţională (Hanul “La
Răscruce”, restaurantele “Blue Eurohouse”, “Casa Lorabella”, “Crama Trei Haiduci”,
“Anotimpurile” şi “Ramira”). Pentru împătimiţi sunt disponibile cofetării şi patiserii (“Excelent” şi
“Woow”) unde se pot degusta dulciuri si prăjituri specifice zonei. Totodată, cantinele reprezintă o
parte integrantă a alimentaţiei judeţului Caraş-Severin. Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa deţine
la ora actuală cea mai mare cantină din judeţ. În acelaşi timp, există si cantine sociale (în Băile
Herculane, Bocşa, Oţelu Roşu şi Caransebeş).

Restaurant „Anotimpurile”, Reşiţa

Baza terapeutică
Băile Herculane este cea mai veche staţiune din România (şi una dintre cele mai vechi din
lume), atestată documentar în 153 e.n. Puterea tămăduitoare a izvoarelor termale de aici, descoperită
38
încă de pe vremea când romanii construiau primele castre în Dacia, este renumită astăzi în toată lumea,
(închinată de romani zeului Hercule). Este străjuită la est de Munţii Mehedinţi şi la vest de Munţii
Cernei, şi are un climat de tranziţie de la cel continental la cel mediteranean, cu influenţe ale curenţilor
din Marea Adriatică şi Marea Mediteraneană. O caracteristică a climatului de aici este aeroionozarea
negativă ridicată (specifică unei altitudini de 3.000 m) care măreşte rezistenţa organismului la bolile
infecţioase şi reglează funcţionalitatea glandelor endocrine. Instalaţiile de tratament de care beneficiază
staţiunea sunt: instalaţii pentru băi cu ape minerale termale sulfuroase şi cu ape minerale termale
clorurosodice atât în vane cat şi în bazine, cu posibilitaţi de kinetoterapie, bazine cu ape minerale
termale în aer liber; instalaţii de aerosoli şi instalaţii cu ape minerale, instalaţii pentru electro şi
hidroterapie; săli de gimnastică medicală, cabinete pentru aplicarea de tratament cu Gerovital
(cosmetică geriatrică), Pell Amar. Tot aici se pot vizita ruinele staţiunii termale romane (apeducte, băi).

Baza de agrement şi spaţii verzi


În cadrul acestei diviziuni se regăsesc sălile de sport, sălile polivalente, piscinele/ştrandurile.
Cele mai mari săli sportive din Caraş-Severin sunt Sala Polivalentă din Reşiţa şi sala de sport a
Universităţii “Eftimie Murgu”. Baza sportivă din cadrul clubului CSM Reşiţa include stadionul
municipal “Mircea Chivu”, cu o capacitate de 12.000 de locuri. Reşiţa găzduieşte de asemenea
Bazinul Olimpic, Ştrandul Titanic si Complexul Atlantic.

Stadionul „Mircea Chivu”, Reşiţa

39
Amenajări pentru sporturi de iarnă
În judeţul Caraş-Severin se află două dintre cele mai mari pârtii de schi din România, cea de
pe vârful Semenic şi cea de la Straja, care sunt frecventate de turiştii străini, în special cei din ţările
învecinate Serbia şi Bulgaria.

Pârtia de la Semenic

6.2Potenţial de comunicaţie
Poziţia geografică a judeţului, condiţiile sale specifice de dezvoltare istorică, dispoziţia
reliefului muntos şi a reţelei hidrografice conferă căilor de comunicaţii ale judeţului trăsături
particulare: acestea urmăresc aliniamentul principalelor cursuri de ape, ocolesc munţii Semenicului,
Retezat, Muntele Mic, gravitează spre principalele centre economice. Hotarâtoare în asigurarea
legăturilor de transport sunt căile terestre care măsoară 2377 km.
Prima linie de cale ferată de pe teritoriul patriei noastre a fost construită aici, în 1854 – 1856,
între Oraviţa şi Baziaş. Judeţul are o densitate medie a liniilor de cale ferată, însă are si câteva noduri
de cale ferată deosebit de active: Caransebeş, Reşiţa-Nord şi Oraviţa.

40
41
42
43
Bibliografie

1. * * * - Judeţele patriei, Caraş – Severin – Monografie, Editura Sport – Turism, Bucureşti,


1981, pag. 11 – 311.
2. V. Sencu, I. Băcănaru – Judeţul Caraş – Severin, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti, 1976, pag. 80 – 164.
3. Internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Cara%C5%9F-Severin
http://www.rotravel.com
http://www.e-calauza.ro
http://www.pensiuneturistica.ro
http://www.wikipedia.org

44

S-ar putea să vă placă și