„Moş Goriot”

de Honoré de Balzac

Comentariu literar

Studentă: Apetrei Andreea-Alexandra

Specializarea: Română-Italiană, Anul I

 Honoré de Balzac a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez.
El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist,
romanului psihologic și a romanului fantastic.Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre,
G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin el a fost caracterizat drept un
autor vizionar de către Albert Béguin.

În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru
balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma
Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei
lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de
ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării.

Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din
acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte. El a
creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a
cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări
neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în
1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

În perioada 1832-1835 a scris peste 20 de lucrări, inclusiv romanele Medicul de ţară (Le
Médecin de campagne, 1833), Eugénie Grandet (1833), Ilustrul Gaudissart (L’Illustre
Gaudissart, 1833) şi Moş Goriot (Le Père Goriot, 1835), una dintre capodoperele sale. Din
acest punct de vedere „opera lui Balzac este mărturie şi muzeu viu al unui secol francez”1 (A.
Thibaudet). Genul reprezentat dintr-o serie de romane şi nuvele în care evoluează aceleaşi
personaje, permite zugrăvirea amplă a epocii şi premiselor ei. Astfel, idealurile burgheze „se
pierd în goana după înavuţire care împiedică, murdăreşte şi otrăveşte toate sentimentele
curate şi obligă omul cinstit să facă o serie de compromisuri pentru a evita pieirea”2. Pe
lângă studiile de moravuri, Balzac a scris şi numeroase studii filozofice şi analitice. De
asemenea, a încercat să se afirme şi în genul dramatic, însă fără prea mare succes.

Balzac este privit ca unul dintre creatorii romanului realist. Se acceptă, în general,
afirmaţia că Balzac a contribuit la consacrarea structurii şi caracteristicilor generale ale
romanului realist tradiţional, în care întâmplări logice sunt narate cronologic de către un
observator mereu prezent la locul acţiunii (naratorul omniscient), iar personajele sunt coerent
creionate. Balzac poseda un spirit de observaţie şi o memorie fotografică extraordinare, însă
avea şi capacitatea intuitivă şi empatică de a înţelege şi de a descrie atitudinile, sentimentele şi
motivaţiile altor oameni. S-a concentrat pe ilustrarea relaţiei dintre cauză şi efect, dintre
cadrul social şi caracterul individului. Ambiţia sa era să „intre în competiţie cu oficiul stării

1
Daniel S. Burt, „100 cei mai buni scriitori ai lumii”, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu,București, 2005, pag.
2
http://www.metaliteratura.asm.md/structura-spatiuluisocial-in-romanul-mos-goriot-de-honore-de-balzac/
civile”3, să-şi descrie cu exactitate contemporanii, cu ocupaţiile şi deosebirile de clasă dintre
ei. A reuşit să-şi atingă acest ţel, însă a mers şi mai departe, dorind ca prin eforturile sale să
arate că spiritul uman are puterea de a influenţa oameni şi locuri, ceea ce i-a adus
supranumele de „Shakespeare al romanului”.

Romanul „Moş Goriot” („Le Père Goriot”) este un roman realist, obiectiv și psihologic,
deschide spectaculos epopeea ce a primit mai târziu numele de Comedia umană. Scrisă în anul
în 1932 şi publicată pentru prima dată în decembrie 1934 în revista „Revue de Paris”, opera
marchează o nouă etapă în creaţia lui Balzac. Mai mult decât atât, acesta constituie cheia de
boltă, punctul de pornire şi de revenire în cunoaşterea artei scriitorului francez. Niciun alt
roman al lui Balzac nu adună un număr mai mare de personaje şi nu reuşeşte să pună în
lumină atâtea pături ale societăţii contemporane. Aici îşi fac apariţia cei mai importanţi actori
din creaţia scriitorului, aşa-numitele personaje „reparaissant”, pe care le întâlnim şi în alte
lucrări: Rastignac, Vautrin, contesa de Restand, bancherul Nucingen. Romanul anunţă un nod
întreg de drame, ale căror dezvăluiri vor compune subiectul romanelor următoare.

În acest roman evenimentele sunt povestite la persoana a III-a, iar naratorul este obiectiv,
omniscient și omniprezent. Ne este prezentată, așadar, o perspectivă auctorială. Naraţiunea la
persoana a treia îl absolvă de discursul didacticist, al moralei de-a gata.

Romanul poate fi privit din cel puţin patru unghiuri diferite. Din punctul de vedere al
investigaţiei particulare, poate fi perceput ca roman de moravuri. Din perspectivă psihologică,
este romanul analizei depravării unei conştiinţe. Ca roman de aventuri poate fi perceput din
perspectiva urzelilor tainice şi criminale puse la cale de ocnaşul revoltat Vautrin. O ultimă
apreciere ar fi cea filozofică, expresie conştientă a concepţiilor lui Balzac despre condiţia
umană. Toate aceste aspecte sunt organic legate şi armonios structurate conform schemei
clasice a oricărui roman balzacian. Romanul devine astfel „un tablou al descompunerii
morale a familiei ca o inevitabilă consecinţă a inumanei ordini sociale întemeiate pe puterea
şi prestigiul banului”4. Acesta este realul motiv, conştientizat de Goriot pe patul de moarte în
momentul în care conchide că în această lume adevăratele sentimente nu pot exista decât
printre oamenii fără avere.

În acest roman Balzac dezvoltă tema familiei, aşa cum am subliniat mai sus, deşi depăşeşte cu
mult cadrul acesteia, realizând în juru-i o adevărată dramă a banului în toată amploarea sa.
Motivul banului dă acestei creaţii „explicaţie şi unitate dramatică”, în contextul în care
romanul este constituit pe mai multe planuri. Acesta se deschide cu descrierea pensiunii
doamnei Vauquer, în cadrul căreia întâlnim personaje tipice, reprezentative pentru mai multe
straturi sociale, studenţi, negustori, ocnaşi, funcţionari şi femei din „înalta” societate.

Pensiunea este parte dintr-un cartier meschin, sărăcăcios, iar înfăţişarea acesteia este
degradată, sordidă şi revelează purtarea viitoare a eroilor. În acest context, dacă înfăţişarea
personajelor corespunde mediului, vor rămâne aici şi îşi vor sfârşi zilele precum au trăit

3
Honoré de Balzac, „Moș Goriot”, Editura „Litera”, anul 2000, pag. 203
4
Pierre Bourdieu, „Regulile artei. Geneza şi structura câmpului literar.”, Ed. a II-a. Traducere din limba franceză
de Laura Albulescu şi Bogdan Ghiu. Prefaţă de Mircea Martin. Bucureşti: Art, 2007, pag.
(văduva Vauquer); dacă nu corespunde, vor încerca să se dezbare de ea, în mod deosebit cei
ajutaţi de soartă (văduva Couture) şi cei care se ajută singuri (Rastignac) vor reuşi. Cei învinşi
vremelnic (Vautrin) sau definitiv (Goriot) vor fi eliminaţi de forţele umane (poliţia în cazul
primului) sau de cele naturale (moartea, în cazul celui de-al doilea).

acţiunea se deplasează în saloanele aristocratice. Pe aceste scene evoluează Eugene de

Rastignac, tânărul dintr-o familie de aristocraţi sărăciţi, venit la Paris şi purtând nostalgia
purităţii de viaţă a patriarhalei nobilimi provinciale în contrast cu „oceanul de murdărie” al
burgheziei pariziene. Sub influenţa principiilor moralei burgheze, tânărul se schimbă total şi
ajunge un adept al parvenirii făcând uz de orice mijloace, deşi iniţial a fost adeptul ascensiunii
prin muncă cinstită. În 1820 se află în situaţia obişnuită a studenţilor săraci ai epocii, dar fiind
nobil, rudă cu aristocraţii de sânge cei mai snobi, are privilegiul de a pătrunde în lumea celor
lipsiţi de titluri de nobleţe, dar care reuşesc să se strecoare în rândurile „elitei”. Vederile
tânărului se schimbă total, iar un rol important în transformarea acestuia îl are fostul ocnaş
Vautrin. Ascultând una dintre relatările doamnei de Restaud despre viaţa lui Goriot, lui
Rastignac i se dezvăluie o lume nouă, coruptă şi cinică şi dorinţa de a o călca în picioare, de a
o învinge, i se aprinde în suflet. Înseşi personajele create recunosc că lumea în care îşi duc
destinele este „ticăloasă”, că este „o mocirlă’’, rolul fiecăruia în parte fiind acela de a „rămâne
deasupra ei’’. Iar doamna de Beauseant hotărăşte să-l ajute pe vărul ei mai tânăr să-şi croiască
un drum în lume, învăţându-l să se poarte cu duritate şi cinism. Gestul ei îi trădează astfel
propria-i fire. Poate fi o prietenă şi devotată, are reacţiile unei îndrăgostite înşelate şi
dezamăgite, dar şi a unei aristocrate dispreţuitoare, întocmai ca ducesa de Langeais. Prietena
îl va ajuta pe Rastignac să pătrundă în lume, oferindu-i sprijinul numelui ei şi permiţându-i
astfel să o cucerească pe Delphine de Nucingen care devine ulterior instrumentul înălţării lui
Rastignac. Îndrăgostita înşelată lasă să se întrezărească ura ce o copleşeşte faţă de oamenii din
lumea mare care au călcat-o şi o calcă în picioare, faţă de prostia şi laşitatea care o domină.
Trufia ei aristocratică apare în aprecierile pe care le face la adresa Delphinei pe care o
dispreţuieşte ca pe o burgheză parvenită.

În ceea ce priveşte personajul central al romanului, „Moş Goriot”, „constituie şi un

exemplu de ceea ce înseamnă construcţia complexă, mecanismul, tehnica romanului
balzacian”. Ca şi în mai toate romanele lui Balzac, în Moş Goriot virtutea şi viciul merg
mână-n mână. Misterul uman este surprins în coordonatele lui profunde, contradictorii. Pentru
că, în viziunea lui, „omul nu este nici bun nici rău, el se naşte cu instincte şi aptitudini;
societatea, departe de a-l deprava, cum a pretins-o Rousseau, îl perfecţionează, îl face mai
bun; dar interesul îi dezvoltă înclinaţiile rele”5. Spre exemplu, Vautrin, ocnaş evadat,
personaj romantic prin forţa fizică şi sufletească, reprezintă personalitatea care întruneşte
curajul şi raţiunea ce eludează emoţia. „Eu cred în progresul omului asupra lui însuşi, susţine
undeva scriitorul francez. Aceia care vor să descopere la mine intenţia de a considera omul o
creatură finită se înşeală în mod straniu”.

Moş Goriot, acest "Christ al paternităţii” trăieşte drama iubirii paterne. El şi-a concentrat
întreaga viaţă afectivă în jurul unui singur sentiment, obsedant, şi anume iubirea paternă.

5
„Enciclopedia Universală Britanică”, vol. 2, A-B, Editura Litera, București, anul 2010, pag. 92
Paralel cu destinul lui Moş Goriot, Balzac ne înfăţişează şi evoluţia tânărului provincial
Eugene de Rastignac. Rastignac doreşte să reuşească în viaţă prin muncă cinstită, dar cu
timpul, sub influenţa lui Vautrin, un personaj cinic şi misterios, el ajunge la concluzia că
pentru a-şi atinge scopurile trebuie să facă uz de orice mijloace. "Educaţia" pe care Vautrin i-o
insuflă lui Rastignac presupune o adaptare perfectă la situaţia existentă, la principiile
"moralei" burgheze.

În final, Vautrin este arestat ca ocnaş evadat, iar Rastignac, pătruns în "înalta" societate
prin intermediul lui Delphi-ne de Nucingen, al cărei amant devenise, lansează Parisului
sfidarea: "Şi acum între noi doi"6.

Balzac, cu abilitățile unui pictor ce iubește culorile realismului cotidian, chiar și atunci
când acestea sunt incredibil de terne, creionează, cu răbdarea unui ceasornicar septuagenar,
întreaga complexitate a unor personaje cu calități și defecte, cu idealuri mărețe și vise
mărunte, fiind ferm convins că toate acestea contribuie din plin la grandiosul spectacol
intitulat ”Comedia umană”.

6
Honoré de Balzac, „Moș Goriot”, Editura „Litera”, anul 2000, pag. 297
 BIBLIOGRAFIE

Surse primare:
1. Honoré de Balzac, „Moș Goriot”, Editura „Litera”, anul 2000

Surse secundare:
1. Daniel S. Burt, „100 cei mai buni scriitori ai lumii”, Editura Lider, trad. Anca
Irina Ionescu,București, 2005
2. Pierre,Bourdieu, „Regulile artei. Geneza şi structura câmpului literar.”, Ed. a II-
a. Traducere din limba franceză de Laura Albulescu şi Bogdan Ghiu. Prefaţă de
Mircea Martin. Bucureşti: Art, 2007
3. „Enciclopedia Universală Britanică”, vol. 2, A-B, Editura Litera, București,
anul 2010
4. http://www.metaliteratura.asm.md/structura-spatiuluisocial-in-romanul-mos-
goriot-de-honore-de-balzac/