Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Muzică și Teatru

Specializarea: Interpretare Muzicală - instrumente

Mitul lui Don Juan în artă

Profesor: Student:

C.D.A. Dr. Mihaela Silvia Roșca Vicleanu Evelina

Anul IV
Cuprins

I. Originile și evoluția mitului Don Juan ................................................. 2

II. Proiecții ale mitului lui Don Juan în artă ........................................... 3


II.1. Reprezentarea mitului lui Don Juan în literatură ............................. 3
II.2. Reprezentarea mitului lui Don Juan (Don Giovanni) în muzică ...... 5
II.3. Reprezentarea mitului lui Don Juan în pictură ................................ 6

Bibliografie .................................................................................................. 7

1
I. Originile și evoluția mitului Don Juan

Don Juan rămâne și astăzi arhetipul individului senzual, cameleonic și tulburător, prototipul

căutătorului neobosit, aflat în căutarea comuniunii totale cu propriul sine. Cu sau fără voie, el nu

poate fi sustras mediului în care a apărut, a trăit și a dat naștere unor fapte ce tind spre sfera mitologică.

Don Juan este un personaj de legendă a cărui poveste o întâlnim în diferite țări ale Europei.

El a fost amintit pentru prima dată în literatură de către Tirso de Molina în piesa El Burlador de

Sevilla y comidado de Pietra (1630). Se spune ca Don Juan ar fi frecventat câteva curți nobiliare

spaniole, că un alt Don Juan Tenorrio ar fi trăit in Sevilla și că odată cu cei doi ar fi luat naștere mitul

lui Don Juan. Don Juan este un tip al seducătorului universal întâlnit la toate popoarele europene. În

România poate fi asemănat cu celebrul mit al Zburătorului, scris de Ion Heliade Rădulescu. Ramiro

de Maeztu consideră că Don Juan poate fi împărțit în două entități: un Don Juan al popoarelor nordice

și al Italiei, un romantic egoist de o vanitate nemărginită, un îndrăgostit și un suflet curajos, care

colindă lumea căutând zadarnic iubirea ideală și un Don Juan al Spaniei, tipul seducătorului, care nu

caută fericirea ci doar plăcerea clipei, nu este îndrăgostit ci arogant și senzual. Orgoliul lui Don Juan

se împletește cu virtutea curajului și cu senzualitatea, fiind gata oricând să scoată spada din teacă

pentru a lupta, dintr-un simplu capriciu. El greșește pentru că nu își pune vitejia în slujba idealurilor

superioare așa cum i-o cere datoria, ci în slujba dorinței și senzualității sale, fiind modelul opus

cavalerului cinstit.

2
II. Proiecții ale mitului lui Don Juan în artă
II.1. Reprezentarea mitului lui Don Juan în literatură

Tirso de Molina a rămas definitiv în concepția posterității datorită piesei de teatru care l-a
făcut celebru. El este considerat primul creator al lui Don Juan, o dată cu apariția piesei sale (1630)
sub numele de Seducătorul din Sevilla și oaspetele de piatră. Adept al naturalului în artă, al
spontaneității, încercând, fără a reuși întotdeauna, să elimine artificiile retorice și excesul de
“literaturizare”, Molina a fost asociat, de la bun început, cu acel spirit popular necanonic ce i-a
consacrat statutul de corifeu al „artei noi de a face comedie”. El burlador de Sevilla ( povestea scenică
a unui nobil legendar, controversatul și, din acest moment, polivalentul Don Juan Tenorrio), a fost
proiectată ca o operă bufă cu un pronunțat caracter moralizator, în totală disonanță cu viziunea epocii
romantice care l-a idealizat și i-a conferit valoare de simbol. Tirso de Molina nu și-a imaginat în
protagonistul său un veritabil tip uman, un șablon universal valabil ci „viciul”. El tulbură ordinea
prestabilită mai mult pentru a-și satisface orgoliul de cuceritor. E o alternanță permanentă a scenelor,
o continuă dedublare a unui personaj care trăiește prin și pentru complicitățile, vicleniile și
comploturile ce-l fac atât de original. Sfârșitul piesei restituie ordinea firească, dezechilibrată de Don
Juan. Senzația de real și macabru fantastic e evidentă mai ales în final, când statuia Comandorului
este invitată la cina care premerge actul final. Cina din capela întunecoasă cu vipere, scorpioni și
tocăniță de unghii, fiere și oțet, pare un fel de exorcism inversat, care în loc să alunge duhurile rele le
invită, împlinind astfel justiția divină. Împletită din elemente medievale și renascentiste, piesa lui
Molina consfințește, în plină perioadă de dominație a barocului, împlinirea justiției divine și
pedepsirea exemplară a individului uman, care-și transformă viața și semenii în realități bune doar
pentru a satisface o natură îngâmfată și egoistă. Prin deznodământul ei, lucrarea se circumscrie
moralei canonice rigide a Evului Mediu. Lucrarea de față ne înfățișează un Don Juan privit diferit de
către femei și bărbați. Femeile văd in el un bărbat seducător, galant, irezistibil, atrăgător și elegant,
sigur pe el. Conștient că atrage privirile feminine, Don Juan este tipul care caută insistent contactul
vizual al viitoarei victime, femeia frumoasă, tânără sau bogată dar naivă, care îl privește pe furiș,
trădând o emoție puternică de dorință și jenă în același timp, lucru ce-i conferă siguranța unei posibile
relații secrete. Pe de altă parte, bărbații văd în el un om periculos, o amenințare la adresa siguranței
propriei familii, un posibil provocator la duel. Privirile lor sunt dure, reci, pătrunzătoare, și îi transmit
lui Don Juan că nu-l doresc în apropierea lor și a femeilor pe care le protejează. Mesajul lor fiind unul
de respingere și ușoară invidie, singurul lucru care îi face pe toți să-și păstreze aparențele este faptul
că nu au dovezi palpabile legate de bănuielile care îi macină.

3
În anul 1665, marele autor francez de comedii, Molière, a publicat una dintre cunoscutele sale
comedii: Don Juan sau Ospățul de piatră. Tema este aceeași, a nobilului rău famat, a fanfaronului
curtean cu pretenții raționaliste. Scriitorul francez păstrează firul evolutiv al evenimentelor lui
Molina, naufragiului suferit de erou sau confruntarea cu statuia justițiară a dramei. Molière, el însuși
o personalitate controversată a epocii sale, un critic virulent, chiar dacă tehnica lui tine mai mult de
registrul comicului, al falsului cotidian indus de convențiile sociale, morale și religioase, a creat un
personaj căruia i-a conferit și o altă dimensiune: acea dispoziție spre revoltă, răzvrătire și eludarea
convențiilor logos-ului. Ținta devine, în mod tacit, pasiunea cunoașterii vieții și a trăirii ei la cote pe
care cotidianul limitat și reducționist nu le poate cuprinde. În fond, „victimele” lui Don Juan nu sunt
altceva decât niște auto-condamnați, proprii lor prizonieri. Cu toate acestea, autorul nu vrea să-și
ispășească protagonistul; el rămâne în continuare un erou distructiv, dar și un erou al distrugerii
falsului social. Don Juan al lui Moliere rămâne un ahtiat al poftei de a trăi, un iubitor al vieții
consumate până la epuizare, până la confruntarea cu moartea. Molière aşează în duplicitarul și
înșelătorul Don Juan toate „armele” pe care societatea vremii sale le-a inventat pentru a parveni și a
trăda. Personajul însuși mărturisește că plăcerea lui supremă nu constă în a învinge sau a poseda
femeile, ci în a înțelege mecanismul prin care ele cad la picioarele sale, urmărind farmecul dragostei
și al schimbării ei perpetue. În comedia lui Molière întâlnim un Don Juan asemănător celui lui
Molina, privirile pe care le reîntâlnim de această dată au, poate, o mai mare îngăduință sugerată de
către autor, care îi sustrage acestuia tragismul dispariției și, dintr-un personaj ce întruchipa odată
categoriile maleficului și ale degradării umane, scriitorul francez generează o re-înnoire. Pedepsit în
final, dar cu o altfel de pedeapsă, una ce se diluează încet și cedează locul prim unei simbolistici
superioare ce tinde să facă din Don Juan modelul de forță supremă a descoperirii valorilor vieții pe
cont propriu, independent de experiență acumulată de societate și transmisă prin intermediul
strămoșilor.

4
II.2. Reprezentarea mitului lui Don Juan (Don Giovanni) în
muzică

Textul lui Lorenzo da Ponte și muzica lui W.A. Mozart constituie trecerea de la vorbit la
cântat a mitului Don Giovanni, un orizont în care dragostea și moartea se întretaie în mod tragic. în
Uvertura Il dissoluto di pietra ossia il Don Giovanni, Don Giovanni este un personaj isteț, pe care o
densitate tragică și enigmatică il transformă într-un om fără scrupule. Mozart a încercat să restituie
forța mitului dând muzicii delicata funcție de a contrazice sistematic scriitura, introducând disonanțe
și dezechilibre. Această operă se poate pune pe același plan cu tragediile grecești al cărui obiectiv
catarhic, duce la a vedea statuia comandorului de natură divină, ca transmițător al justiției morale.
Astfel se poate explica continuarea titlului Il dissoluto di Pietra.

Uvertura folosește tonalitatea re minor, o tonalitate metafizică care se găsește și în recviemul


compus de Mozart patru ani mai târziu. Tempoul de Andante, îmbinat cu ritmul trohaic, duce cu
gândul la legea naturală și la corolarul ei - apariția iminentă a morții – cu care protagonistul se luptă
sfârșind tragic. Mozart il ridică pe Don Giovanni considerându-l un simbol al iubirii fără îngrădire,
fără teamă de convenție, al libertății totale a individului. Portretul lui Don Giovanni este o sinteză a
tuturor celorlalte portrete existente până atunci, un chip puternic caracterizat nu doar prin propriile
sale acțiuni ci și prin reacțiile unui grup de personaje care există și trăiesc in jurul eroului. Primul
moment al serenadei care îi dă lui Don Giovanni imaginea de sincer îndrăgostit pentru câteva clipe
iar al doilea moment accentuează trăsătura pătimașă de a trăi.

Don Giovanni e tipul libertinului care nu gândește, o ființă a cărei existență este strâns
determinată de simțuri. Seducția sa e un instrument de putere fiind mai mult decât o simplă păcăleala,
un declin. Don Giovanni ajunge victima greșelii pe care o comite: refuzul de a se schimba. Este
seducătorul senzual, care face o autentică transformare a temporalității, care nu va înceta niciodată să
seducă. Nici o femeie nu îl mulțumește deplin pe Don Giovanni.

Imaginea seducătorului Don Giovanni este personajul care, cu masca lui, reușește să se
adapteze la sensibilitatea oricărei epoci. Când aceasta mască fascinantă întâlnește muzicalitatea
geniului lui Mozart, explodează o alchimie unică, capabilă să transforme cele mai mici gânduri în
sentimente umane.

5
II.3. Reprezentarea mitului lui Don Juan în pictură

Pictorul impresionist Max Slevogt, de origine germană, a făcut design-urile spectacolului


Don Giovanni a lui Mozart, pus in scenă la Dresden in anul 1924. Cu acest prilej, Slevogt a pictat
mai multe tablouri în care l-a reprezentat pe Don Giovanni. Eroul imortalizat este un bărbat trecut de
prima tinerețe, chipeș, atractiv, sigur pe el și semeț. Elegant, în ținută de epocă, purtând de fiecare
dată pălărie, este surprins mereu gesticulând. Poartă mustață și barbă, iar pe chipul său se poate vedea
schițat un zâmbet care sporește impresia siguranței de sine.

În fiecare tablou, capul este înclinat ușor într-o parte, dar privirea pare ațintită undeva în față,
dând impresia unui bărbat care flirtează cu o femeie care răspunde ochiadelor sale. Pictorul reușește
să transmită stereotipul reprezentat de Don Juan, cel al bărbatului irezistibil, amănuntul dorit de
majoritatea femeilor care încă nu au trecut prin brațele sale și regretat de către cele care l-au cunoscut,
invidiat de șoți și tați pentru care prezența lui reprezintă un potențial pericol.

Privirea eroului joacă un rol important și stă la baza prejudecăților care susțin idea că un astfel
de bărbat nu caută o relație stabilă, nu are intenții serioase, singurul lui scop fiind acela de a cuceri
toate femeile din jurul lui pentru a-și satisface orgoliul nemărginit de mare cuceritor.

Don Juan n-a fost doar un seducător de profesie. El poate fi întâlnit și în afara aventurilor
erotice care i-au adus gloria, departe de cele peste o mie de femei care au devenit victimele sale
legendare sau chiar departe de dragoste. Don Juan a fost poet, filosof, pictor. Nici o muză n-a fost
insensibilă la farmecele lui. A trecut, probabil, prin toate profesiile, iar soarta i-a surâs adeseori.
Așadar Don Juan e un mod de a fi, un mod de a dori și, mai ales, un mod de a obține ceea ce dorești.

6
Bibliografie

 Mihai Moroianu, Marii damnați: variațiuni pe trei teme mitice, Ed. Muzicală,
București, 1983
 http://revistarespiro.ro/diverse/ochii-E28093-oglinda-sufletului/26.05.2019
 http://www.revistanoinu.com/Don-Juan-un-mit-un-avatar-o-legenda.html/26.05.2019
 http://stud.euro.ubbcluj.ro/~ma2834/mitul.html/26.05.2019
 http://lett.ubbcluj.ro/~phantasma/caiete/caiete/caiete6/20.html/25.05.2019
 http://www.cinemagia.ro/filme/don-juan-demarco-763/25.05.2019
 http://mirceadumitrescu.trei.ro/donjuandemarco.htm/26.05.2019
 http://stud.euro.ubbcluj.ro/~ma2834/mitul.html/26.05.2019