PINUL ROŞU şi PINUL NEGRU

PINUL ROŞU şi PINUL NEGRU

Foto: Dreamstime - 3

LEACURILE PĂDURII

Puţine peisaje se pot compara ca frumuseţe cu cel al pădurii de pin, iarna. Priviţi un pâlc de
pini într-o dimineaţă de iarnă senină. Verdele acelor, zăpada aşternută pe ramuri şi albastrul
profund al cerului dau un contrast de o frumuseţe care vă va tăia respiraţia. Pe drept cu-
vânt, pinul este considerat unul dintre cei mai frumoşi şi mai generoşi copaci din lume. Da,
aţi citit bine: cei mai generoşi. Cum poate fi un copac generos? În primul rând, prin puterea
curativă a frunzelor, scoarţei, răşinii, mugurilor şi fructelor sale. În al doilea rând, prin
energia pe care o emană, pentru că dincolo de aparenţa fizică, fiecare fiinţă are şi o tainică
energie pe care o iradiază în jur. Or, pinul este un adevărat generator de energie. Sanatoriile
cele mai bune din Franţa, din Elveţia ori din Anglia sunt plasate în vecinătatea unor vaste pă-
duri de pin. S-a constatat că pacienţii care se plimbă zilnic printre pâlcurile de arbori devin
mai optimişti, au un tonus fizic mult mai ridicat, iar viteza de vindecare le creşte simţitor. În
rândul radiesteziştilor (radiestezia este disciplina care se ocupă cu măsurarea bioenergiei),
pinul este cotat cu cea mai puternică emanaţie de energie vitală, dintre toate plantele din
flora europeană.

La noi cresc multe specii de pin, dar cel mai frecvent întâlnite sunt două: pinul roşu şi pinul
negru. Pinul roşu (numit şi silvestru - Pinus sylvestris) este un "văr" de-al bradului,
remarcându-se prin scoarţa sa cu nuanţe roşiatice şi prin acele sale grupate câte două într-o
teacă, mult mai lungi decât cele ale bradului şi extrem de înţepătoare. Pinul negru (Pinus
nigra) a fost adus în Transilvania din Austria şi Germania şi este foarte asemănător cu cel
silvestru autohton, doar că are scoarţa neagră şi acele ceva mai lungi şi la fel de înţepătoare.
Ambii pini au aceleaşi proprietăţi terapeutice, dintre care vi le prezentăm pe cele mai
valoroase.

Preparate pe bază de pin

PINUL ROŞU şi PINUL NEGRU

1
Sirop de pin

Răşina şi plămădeala de răşină în alcool

Răşina de pin se recoltează prin desprinderea cu cuţitul de pe arbore, ea fiind întâlnită în

toate tăieturile scoarţei (pentru arbore, răşina joacă rolul de antiseptic şi cicatrizant). Ea
poate fi consumată ca atare sau, pentru a proteja dantura (substanţele din răşină atacă
smalţul dinţilor), poate fi preparată cu alcool. Plămădeala de răşină se obţine foarte simplu:
într-un pahar cu alcool alimentar de minimum 80° (altfel răşina nu se dizolvă), se adaugă 3-4
linguri de răşină de pin, amestecând foarte bine, aşa încât să se dizolve perfect. După ce s-a
dizolvat foarte bine, se mai lasă 24 de ore ca să se decanteze, după care se filtrează şi se
trage în sticluţe mici, închise la culoare.

Siropul de pin

De pe ramurile de pin proaspăt culese (de câteva ore, pentru a nu avea timp uleiul aromatic
să se evapore), se rup numai acele, care se zdrobesc apoi pe o planşetă de lemn cât mai
bine, cu ajutorul unui tocător. Apoi, într-un borcan de sticlă cu capac şi cu gura largă, se pu-
ne un strat gros de un deget de miere, după care se adaugă un strat subţire şi uniform de
ace de pin apoi un nou strat de miere ş.a.m.d. În final, deasupra ultimului strat de ace de pin
se pune un strat gros de 2-3 degete de miere, după care se închide borcanul ermetic, cu
capacul. Se lasă acest amestec în cămară 2-4 săptămâni, apoi se filtrează, rezultând un sirop
parfumat şi cu efecte tămăduitoare deosebite. Siropul se face şi primăvara, din muguri, dar
cel din ace culese în luna ianuarie este cel mai bogat în uleiuri volatile şi, ca atare, are efec-
tele tămăduitoare cele mai puternice în bolile respiratorii şi în unele boli endocrine.

Băile cu cetini de pin

Se pun 2-3 mâini de ramuri tinere de pin cu tot cu ace, tocate bine, în jumătate de căldare
de apă şi se lasă să macereze de seara până dimineaţa, când se filtrează. După filtrare,
maceratul se lasă deoparte, iar cetinile sunt puse să dea în clocot în încă 3-4 litri de apă,
după care se lasă la răcit şi se filtrează. În final, se amestecă decoctul astfel obţinut cu
maceratul la rece filtrat anterior. Preparatul obţinut se toarnă în apa de baie. O baie cu
extract de cetini de pin durează 15-20 de minute, iar apa trebuie încălzită progresiv, aşa
încât prin porii pielii să fie absorbite cât mai multe substanţe active.

2
Alifia de răşină de pin

Alifia de răşină de pin se obţine în casă, cu unt şi cu ceară de albine. Se pune un pachet de
unt (trebuie să fie cât mai gras) într-o oală şi se fierbe pe foc de intensitate medie,
înlăturându-se spuma din când în când. După 15-20 de minute, nişte sedimente închise la
culoare se depun pe fundul cratiţei, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc şi se
trece untul încins, limpede (fără vreun sediment de pe fund) într-o altă oală curată, în care
se adaugă şi un bob de ceară de albine, de mărimea unei alune (se găseşte în piaţă la
apicultori), şi se amestecă bine. Atunci când amestecul de unt limpezit şi ceară este omo-
gen, se adaugă 2-3 linguri de răşină de pin. În Ardeal şi Bucovina, femeile meştere mai
puneau în compoziţie şi puţină tămâie curată (vreo 2-3 bobiţe), care-i dădeau unsorii o
aromă şi o putere tămăduitoare aparte. După ce se amestecă bine componentele, alifia se
pune într-un borcan să se răcească şi se va păstra la rece.

Boli care se vindecă prin tratament cu pin

PINUL ROŞU şi PINUL NEGRU

* Tuse, tuse iritativă, broşnită, astm, pneumonii (ca adjuvant) - se iau zilnic 3-4 linguri de
sirop de ace de pin. Preparatul se înghite nediluat, încet, lăsându-l să alunece pe gât. Supli-
mentar, se fac băi cu cetini de pin sau masaj cu un unguent (poate fi luat din comerţ) în care
s-au adăugat câteva picături de ulei de pin şi aceeaşi cantitate de mentă (ambele uleiuri se
găsesc la Plafar).

* Traheită, traheobronşită, tuse uscată, iritativă - se face gargară cu o linguriţă de plămă-

deală de răşină în alcool, diluată în jumătate de pahar de apă. La 10 minute după gargară,
este foarte bine să se înghită lent o linguriţă de miere lichidă sau, şi mai bine, o linguriţă de
sirop de ace obţinut în miere.

* Infecţii reno-urinare grave, care nu răspund la alte forme de tratament, cistită cu sân-
gerări, hematurie (urină în sânge) - o jumătate sau o lingură de plămădeală de răşină de pin
în alcool se dizolvă într-o jumătate de cană de apă şi se bea imediat, pe stomacul gol. Acest
remediu limpezeşte urina, cicatrizează traiectul reno-urinar şi alină durerea. Plămădeala de
răşină de pin în alcool, combinată cu tinctură de ienupăr şi administrată după aceeaşi
metodă, este un elixir infailibil în toate cazurile de nefrită, cistită şi uretrită. Se iau trei doze
pe zi, în cazul bolilor cronice, şi până la şase doze, în cazul celor acute.

* Hipofuncţie a glandelor cortico-suprarenale, impotenţă şi sterilitate masculină - se con-

sumă 4-8 linguri de sirop de pin pe zi, pe stomacul gol. Efectele apar în timp (minimum 2
luni), dar sunt foarte stabile. După bolile care provoacă sterilitate secundară este foarte
important să se facă o cură cu acest sirop cu efecte foarte puternice asupra gonadelor. De

3
asemenea, problemele care pot apărea din cauza disfuncţiilor glandelor suprarenale: ecze-
me şi boli de piele, boli autoimune, uscări ale mucoaselor, este recomandată cura cu sirop
de ace de pin.

* Bulimie (tendinţa de a mânca necontrolat) - atunci când apare reflexul necontrolat de a

mânca, se mestecă 3-4 ace de pin verzi. De asemenea, înainte de masă, este indicat să se
mestece ace de pin, pentru a reduce astfel spontan cantitatea de hrană consumată. Seva
acelor de pin are efecte miraculoase în reglarea apetitului.

* Răceli frecvente, cistite recidivante, sistem imunitar slăbit - se consumă de trei ori pe zi
câte 2 linguriţe de sirop de ace de pin, preparat cu miere.

Utilizări externe

PINUL ROŞU şi PINUL NEGRU

Alifie de raşină de pin

* Răni, răni infectate - se aplică plămădeala de pin în alcool cu un tampon de vată. Pre-
paratul se pune din abundenţă, astfel încât să formeze o crustă pe locul afectat. Cicatrizarea
şi vindecarea sunt rapide şi nu lasă urme. În cazul rănilor adânci sau făcute cu obiecte foarte
murdare, se face o curăţare foarte bună cu un tampon de vată înmuiat în tinctură, înainte
de a lăsa rana să se cicatrizeze, sub acţiunea răşinii de pin.

* Astenie, convalescenţă, dureri musculare - se fac băi generale cu extract de cetini de pin,
după care se fac şi fricţionări uşoare cu alifie de răşină de pin pe tălpi, pe genunchi (în
scobitura aflată la două degete şi jumătate sub rotulă), pe umeri.

* Reumatism - se fac băi fierbinţi cu cetini locurilor dureroase (baia durează 20 de minute),
după care se ung cu răşină. Atunci când este frig afară sau când vremea este umedă, se fac
două aplicaţii cu alifie de răşină pe zi, pe articulaţiile dureroase.

* Hemoroizi - se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi, alifia de răşină, al cărei mod de
preparare a fost descris mai sus. Cu alifia ceva mai tare (se pune mai multă ceară) se fac mici
supozitoare cu rol cicatrizant şi antiinflamator.

* Paraziţi ai pielii (scabie) - se pune o mână de scoarţă de pin tocată mărunt într-un litru de
apă şi se fierbe la foc mic, adăugând apă din când în când, vreme de 3-4 ore, până când ră-
mâne pe fundul vasului o pastă uniformă, uşor lipicioasă. Cu această pastă se ung zonele
afectate. În prealabil, este bine să se facă o pensulare cu plămădeală de răşină de pin în al-

4
cool.

* Psoriazis - se ung zonele afectate, alternativ, cu alifie de răşină de pin şi cu pastă din
scoarţă de pin, al cărei mod de preparare a fost descris anterior.