ANALIZA ŞI PREVIZIUNEA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Prof. univ. dr. ec. Stancu Dumitra, UTCB

Sef lucr. univ. dr. ing. Köber Marina, UTCB
Drd. ing. ec. Ana-Maria Nica, UTCB

Rezumat: Analiza fluxurilor de trezorerie este utilă pentru: corelarea profitului (pierderii)
cu numerarul; separarea activităţilor care implică numerar de cele care nu implică numerar;
evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; evaluarea fluxurilor de
numerar pentru activităţile viitoare (cash-flow strategic).
Utilitatea analizei fluxului financiar este dată de faptul că variaţia globală a trezoreriei este
reliefată prin soldul de trezorerie, rezultat din gestiunea activelor reale (din activitatea de
exploatare) şi prin cel rezultat din operaţiunile de capital care privesc investiţiile şi finanţările.
Astfel, pentru asigurarea performanței întreprinderii și previzionarea activităților viitoare ale
acesteia este esențială analiza fluxurilor de trezorerie și previziunea bugetului de trezorie, elemente
definite și detaliate în prezenta lucrare.

I. INTRODUCERE

Trezoreria evidenţiază rezultatul întregii activităţi a întreprinderii şi modul de respectare a

cerinţelor echilibrului financiar. Aceasta este un element esenţial şi, totodată, principala restricţie
agestiunii financiare a întreprinderii. Nu întotdeauna o întreprindere care încheie exerciţiul cu profit
are şio trezorerie pozitivă (disponibilităţi în bancă şi în casă). Şi aceasta datorită decalajului dintre
înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi,
decalajcare poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii. Din evidenţele statistice
rezultă că partea cea mai mare a falimentelor se datorează slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei.
Trezoreria unei întreprinderi ocupă locul central în cadrul sistemului informaţional
economic, întrucât toate operaţiunile aferente ciclurilor de finanţare, investiţii şi exploatare se
exprimă valoric, prin încasări şi plăţi (figura de mai jos):

Operații de investiții
(ciclul de investiții) Operații de trezorerie Operații de finanțare
(ciclul de trezorerie) (ciclul de finanțare)
Operații de exploatare
(ciclul de exploatare)

Figura 1- Locul trezoreriei în cadrul activității economice

 După cum se observă, trezoreria întreprinderii reprezintă puntea de legătură între cele trei
activităţi delimitate mai sus şi joacă rolul unui filtru de reglare a fluxurilor în cadrul relaţiei
fundamentale: bani - marfă- bani.
În literatura de specialitate, la baza grupării fluxurilor stau, în principal, două criterii:
 Criteriul patrimonial, care defineşte fluxurile ca fiind drepturi şi obligaţii ce nu au în mod
obligatoriu impact asupra disponibilităţilor; conform acestui criteriu există:
 fluxuri patrimoniale reale, care se concretizează în intrări şi ieşiri de bunuri şi servicii în
cadrul tranzacţiilor economice;
 fluxuri patrimoniale financiare, ce pot reprezenta echivalentul fluxurilor reale, de sens opus
sau autonome (fără contrapartidă fizică: plata obligaţiilor fiscale, sociale, a dobânzii etc.):
- fluxuri monetare (de trezorerie), sub forma încasărilor şi plăţilor efective;
- fluxuri decalate (amânate), sub forma încasărilor şi plăţilor viitoare, datorate existenţei
creditelor comerciale şi financiare;

 fluxuri patrimoniale de rectificare (neutre), fără influenţe asupra trezoreriei, dar care au
rolul de a reflecta valoarea reală a patrimoniului (evaluarea stocurilor, delimitarea
cheltuielilor şi veniturilor, amortizări, provizioane şi reevaluări etc.);

 Criteriul funcţional, corespunzător celor trei tipuri de activităţi specifice unei întreprinderi,
conform căruia există:
 fluxuri de trezorerie din activitatea de exploatare (FTF), calculate pe baza relaţiei:

FTE = Venituri încasate - Cheltuieli plătite ± Variaţia decalajelor de trezorerie

 fluxuri de trezorerie din activitatea de investiţii (FTI), determinate pe baza relaţiei:

FTI = Vânzări de imobilizări - Achiziţii de imobilizări ± Variaţia decalajelor de trezorerie

 fluxuri de trezorerie din activitatea de finanţare (FTF), stabilite prin relaţia:

FTF = Creşteri de capital - Rambursări de capital + împrumuturi contractate -

Rambursări de împrumuturi ± Variaţia decalajelor de trezorerie

În literatura de specialitate fluxul de trezorerie poate fi identificat și sub forma variaţiei de

cash. Cash-ul efectiv se referă la disponibilităţile băneşti în conturile bancare curente şi în casa.
Cash-ul echivalent se referă la disponibilităţi cvasilichide, cum ar fi valorile mobiliare de
plasament, respectiv titlurile financiare (acţiuni, obligaţiuni, derivative etc.) şi titlurile monetare
(certificate de depozit bancar, certificate de trezorerie etc.) cumpărate pentru valorificarea
temporară a excedentului de trezorerie. Spre deosebire de imobilizările financiare (participaţii
directe de capital, pachete de acţiuni pentru poziţii semnificative etc.), care sunt alocări de capital pe
termen lung şi deci mai puţin lichide, valorile mobiliare de plasament sunt reputate ca având o piaţă
secundară activă şi deci o bună lichiditate. Un deficit de cash efectiv ar putea să fie rapid acoperit
prin lichidarea în compensare a unui cash echivalent.

CASH CASH-FLOW CASH-FLOW DISPONIBIL

EFECTIV ANGLO-SAXON DE GESTIUNE

Disponibilitati CFoper+CFinv+CFfin PN + Amo (+Dob)

ECHIVALENT FRANCEZ DE INVESTITII

Valori mobiliare FR - NFR Imo + ACRnete
de plasament

Tabelul 1- Noțiunile de cash, cash-flow şi cash flow disponibil

Cash-flow-ul (CF) este variaţia (fluxul) trezoreriei nete (TN) de la începutul până la
sfârşitul exerciţiului financiar. Ca şi cash-ul (trezoreria netă), şi cash-flow-ul sintetizează
variaţiunile rezultate din toate operaţiunile de gestiune şi cele de capital ale întreprinderii. În
condiţii de creştere economică zero, cu reconstituirea, în aceeaşi mărime a capitalurilor (fixe şi
circulante, proprii şi împrumutate), cash-flow-ul are ca explicaţie originară profitul net (CF = PN)
sau profitul net şi amortizarea (CF = PN + Amo), atunci când amortizarea nu se reinvesteşte, ci se
acumulează sub formă bănească.
În condiţii diferite faţă de creşterea zero, cash-flow-ul are o determinare complexă, alături de
operaţiunile de gestiune îşi aduc contribuţia la formarea lui şi operaţiunile de capital, respectiv de
investiţii şi de finanţare (a se vedea figura nr.1). Există două curente teoretice de explicare a cash-
flow-ului: anglo-saxon şi francez. Curentul anglo-saxon explică variaţia trezoreriei nete, a cash-
flow-ul, pe seama variaţiunilor de cash datorate operaţiunilor de gestiune (operaţionale), inclusiv
variaţia nevoii de fond de rulment (NFR), datorate operaţiunilor de investiţii (numai în active fixe,
imobilizări) şi datorate operaţiunilor de finanţare (prin capitaluri proprii şi prin capitaluri
împrumutate):
CF = TN = CFgest. + CFinv + CFfin
Includerea variaţiei nevoii de fond de rulment în cash-flow-ul de gestiune şi nu în cel de
investiţii este puţin controversată. Dacă avem în vedere că investiţia de capital pentru creşterea
economică se referă în mod egal la achiziţia de active fixe (imobilizări) şi de active circulante
(creşterea stocurilor şi a creanţelor), atunci pare legitimă includerea NFR în cash-flow-ul de
investiţii (CFinv). Dacă avem în vedere că între cifra vânzărilor (de afaceri) şi volumul stocurilor şi
creanţelor există o corelaţie strânsă şi că variaţia cifrei de afaceri explică în mare parte NFR,
atunci pare legitimă includerea NFR în cash-flow-ul de gestiune (CFgest).
Curentul francez explică aceeaşi variaţie a cash-ului (TN) pe seama interacţiunii dintre
echilibrul pe termen lung şi echilibrul pe termen scurt, respectiv pe seama variaţiei fondului de
rulment (FR) şi a variaţiei nevoii de fond de rulment (NFR).
CF = TN = FR – NFR

Figura 2- Formarea cash-flow-ului întreprinderii pe seama operaţiunilor

de gestiune şi a operaţiunilor de capital

II. ELABORAREA SITUAȚIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE

Standardele internaţionale de contabilitate, în speţă „IAS 7 Cash Flow Statements“,

recomandă construcţia situaţiei fluxurilor de trezorerie în completarea documentelor contabile de
sinteză: bilanţ, cont de profit şi pierdere, şi anexa la bilanţ. A supravieţui pe o piaţă din ce în ce mai
concurenţială înseamnă capacitate de a genera cash pentru plata la termen a obligaţiilor faţă de
partenerii de afaceri.
Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă cash-flow-urile (variaţia trezoreriei nete) în cursul
exerciţiului financiar generate de activităţile de gestiune (operaţionale), de investiţii (în active fixe
corporale, necorporale şi financiare) şi de finanţare (cu capitaluri proprii şi împrumutate). Nu se
includ în situaţia fluxurilor de trezorerie încasările/plăţile ce rezultă din conversia cash-ului efectiv
(disponibilităţi în bancă şi cassa) în cash-echivalent (valori mobiliare de plasament) şi invers. Cele
două componente ale trezoreriei nete se analizează ca un tot unitar în ceea ce priveşte modificarea
(variaţia) trezoreriei.

CASH-FLOW CASH-FLOW CASH-FLOW

operational de investitii de finantare
PN + Amo - NFR Imo CPR + DAT
  
NFR = Imo = CPR = CPR1 – CPR0
NFR1 - NFR0 Imo1 – Imo0 + Amo1 DAT = DAT1 - DAT0

Tabelul 2- Tipuri de cash-flow

 Cash-flow-ul operaţional (CFgest) poate fi explicat pe baza veniturilor încasabile şi a

cheltuielilor plătibile din contul de profit şi pierdere corectate cu variaţia nevoii de fond de
rulment (DNFR).
Se folosesc două metode pentru determinarea CFgest:
 directă, cu evidenţierea tuturor încasărilor şi a plăţilor, precum şi a creşterilor şi scăderilor
de solduri finale ale stocurilor, creanţelor şi datoriilor de exploatare în raport cu soldurile lor
iniţiale;
 indirectă, ce porneşte de la profitul net şi de la amortizare, şi care se corectează cu variaţia
nevoii de fond de rulment.

Metoda directă
 Încasări din activitatea de gestiune:
 încasări din vânzări de bunuri și servicii din anul curent (CA1)
 soldul inițial (SV0)
 soldul final (SV1)
 încasări din drepturi de autor etc.

Încasări CA = CA1 + SV0 – SV1

 Plăţile din activităţile de gestiune sunt:

 pentru aprovizionările de materii prime şi materiale din anul curent (Mat1) minus soldul
iniţial (Sm0) plus soldul final (Sm1) de materiale plus soldul iniţial (Sf0) minus soldul final
(Sf1) al furnizorilor de materiale:

Plăţi Mat = Mat1 – Sm0 + Sm1 + Sf0 – Sf1

 pentru salarii şi cheltuieli sociale din anul curent (Sal1) plus soldul iniţial (Ss0) minus soldul
 final (Ss1) al salariilor neridicate:

Plăţi Sal = Sal1 + Ss0 – Ss1

 pentru dobânzi, care în general nu prezintă sold al datoriilor de plătit;

 pentru impozite şi taxe, de asemenea, în general fără sold rămas de plătit.

Metoda indirectă
Operează cu informaţiile deja prelucrate: profitul net, amortizări şi provizioane nete de
reluările asupra lor, variaţia nevoii de fond de rulment etc. Cash-flow-ul de gestiune se obţine
corectând potenţialitatea contabilă de încasări viitoare corespunzătoare profitului net (PN),
amortizărilor şi provizioanelor nete cu variaţia nevoii de fond de rulment (NFR), în fapt cu variaţia
decalajelor nefavorabile de încasări (prin creşterea stocurilor şi creanţelor de încasat) în raport cu
decalajele favorabile de plăţi (prin creşterea datoriilor de exploatare):
CFgest = PN + Amo. şi proviz. nete – Venituri fin – (NFR)
Veniturile financiare s-au scăzut, deoarece sunt asociate cash-flow-ului de investiţii.

 Cash-flow-ul din activităţi de investiţii sunt în general plăţi pentru achiziţia de active fixe
noi;
 necorporale, respectiv proprietăţi asupra terenurilor şi construcţiilor, maşini şi echipamente,
inclusiv prin autodotare;
 necorporale, respectiv licenţe, brevete, mărci;
 financiare, respectiv participaţii directe, cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni emise de alte
întreprinderi, acordarea de avansuri financiare către filiale.
Cash-flow-ul din investiţii (CFinv) se poate obţine şi prin metoda indirectă în care se
compară imobilizările de la sfârşitul anului cu cele de la începutul anului. Din imobilizările finale
(Imo1) se scad imobilizările iniţiale (Imo0) şi se adaugă amortizările şi provizioanele nete de
reluările asupra lor. În continuare, se scad veniturile financiare:

CFinv = Imo1 – Imo0 + Amo. şi proviz. nete – Ven. fin.

 Cash-flow-ul din activităţile de finanţare cu capitaluri externe (proprii şi împrumutate) sunt

generate de majorările de capital social (prin emisiune de acţiuni noi) şi/sau de majorările de
datorii financiare (prin contractarea de noi împrumuturi sau prin emisiunea de obligaţiuni ale
întreprinderii).
Cash -flow-ul de finanţare apar cel mai adesea sub forma rambursărilor de împrumuturi pe
termen lung şi mediu, şi, mai rar, sub forma răscumpărării (din profit) a propriilor acţiuni de pe
piaţa bursieră sau extrabursieră.
Indirect, cash-flow-ul de finanţare (CFfin) poate fi determinat prin compararea soldurilor
finale cu cele iniţiale ale capitalurilor proprii (exclusiv profitul net al anului curent) şi ale datoriilor
financiare.
Cash-flow-ul total al întreprinderii este deci suma celor trei cash-flow-uri ale activităţilor
de gestiune, de investiţii şi de finanţare, şi va verifica (şi va explica), astfel, variaţia trezoreriei nete
de la începutul până la sfârşitul anului:

CF = CFgest + CFinv + CFfin = TN1 – TN0

III. BUGETUL DE TREZORERIE

Având în vedere că atât trezoreria pozitivă, cât şi cea negativă antrenează costuri de gestiune
(de oportunitate, prin nefructificarea excedentului de trezorerie şi costuri de finanţare, prin credite
noi, a deficitului de trezorerie), funcţia de trezorerie este una dintre cele mai responsabile pentru
soarta întreprinderii. Cel mai adesea, această funcţie este îndeplinită de vicepreşedintele financiar,
de directorul financiar sau de către managerul de trezorerie. Indiferent care este acea persoană, ea
trebuie să aibă întregul concurs al conducerii întreprinderii pentru a dezvolta activ şi operativ o
gestiune eficientă a trezoreriei, ca premisă pentru prosperitatea întreprinderii.
Între obiectivele gestiunii de trezorerie cuprindem, în primul rând, următoarele:
 evitarea pierderilor, în zilele de decontare, la încasările şi plăţile prin bancă ale între-
prinderii;
 creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii, fără a afecta politica faţă de clienţi;
 eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor obligaţiilor de plată ale întreprinderii;
 obţinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real al acestuia;
 asigurarea unui sold „0“ al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanţare şi nici de
oportunitate;
 optimizarea utilizării excedentului de trezorerie, prin cea mai bună plasare a lichi-dităţilor,
care să asigure rentabilitatea, siguranţa şi lichiditatea optime.
Bugetul de trezorerie are ca funcţiune previziunea încasărilor şi a plăţilor, pornind de la de la
planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (respectiv producţia stocată,
vânzările pe credit etc.) şi planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi
amortizările şi provizioanele calculate).
Încasările cuprind:
 vânzările cu plata imediată;
 încasarea vânzărilor pe credit (din perioada anterioară);
  vânzările de valori mobiliare;
 vânzările de imobilizări;
 obţinerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;
 încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor şi a altor venituri.
Plăţile cuprind achitarea previzibilă a următoarelor datorii:
 plata cumpărărilor la vedere şi pe credit (din perioada anterioară);
 plata salariilor şi a cheltuielilor sociale;
 plata cheltuielilor de exploatare, de administraţie şi de desfacere;
 vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul statului;
 achiziţiile de imobilizări;
 plata dobânzilor şi a ratelor scadente la creditele anterioare;
 răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;
 vărsarea dividendelor către acţionari.
Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a întreprinderii,
iar trezoreria va fi, în mod firesc, rezultanta previziunilor din celelalte bugete: al vânzărilor, al
aprovizionărilor, al cheltuielilor de personal, al investiţiilor, al administraţiei etc. Totodată,
echilibrul trezoreriei dintre încasări şi plăţi este obligatoriu şi determină ajustări necesare în
prevederile celorlalte bugete.
Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existenţa a trei documente de evidenţă şi
previziune: bilanţul de deschidere al perioadei de gestiune (respectiv, bilanţul exerciţiului încheiat),
contul previzional de profit şi pierdere, planul de investiţii şi de finanţare, şi bilanţul previzional.
Trezoreria este, de altfel, determinată de fluxurile de trezorerie ale perioadei de gestiune,
determinate la rândul lor de veniturile şi cheltuielile perioadei şi de modificarea soldurilor
creanţelor şi datoriilor de la începutul şi sfârşitul perioadei:

Încasările = S0 + Venituri planificate – S1

perioadei (creanţe iniţiale) ale perioadei (creanţe finale)

Plăţile S0 Cheltuielile planificate S1

perioadei = (datorii iniţiale) + ale perioadei – (datorii finale)

Bugetul de Bilanţul de Contul previzional de Bilanţul

trezorerie deschidere rezultate. previzional
Planul de investiţii
şi de finanţare

În elaborarea bugetului de trezorerie, două sunt fazele mai importante:

1. Previziunile încasărilor şi plăţilor, presupune parcurgerea următoarelor operații:

 determinarea soldurilor de trezorerie şi a soldului minim permanent de cash înainte de
 acoperire;
 acoperirea, prin credite, a deficitului de trezorerie sau plasarea pe piaţa financiară a
excedentului de trezorerie;
 elaborarea bugetului definitiv de trezorerie.

2. Determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din compararea încasărilor

cu plăţile.
Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit, în funcţie de obiectivele urmărite de
gestiunea financiară şi în funcţie de scadenţele încasărilor şi plăţilor întreprinderii. Astfel, un buget
de trezorerie poate fi încheiat:
 pe un an, dacă se urmăreşte profitul anual al trezoreriei sau dacă întreprinderea este de talie
mică şi are scadenţe, la încasări şi la plăţi, trimestriale sau mai mari de 90 de zile.
 pe câteva luni (4-6 luni), dacă se urmăreşte optimizarea finanţării pe termen scurt sau dacă
scadenţele sunt lunare şi mai mari de 30 de zile.
 de la o zi la o lună, în care se urmăreşte graficul zilnic al încasărilor şi plăţilor, cu scadenţe
chenzinale, decadale şi semidecadale.
O previziune pertinentă a trezoreriei se face la nivel anual, cu defalcare pe luni şi cu o
detaliere pe săptămână pentru primele două sau trei luni ale anului de plan. Previziunea va fi
revizuită permanent în tot cursul anului şi detaliată după necesităţi. În mod concret, construcţia unui
buget de trezorerie urmăreşte succesiv, pe fiecare perioadă de previziune (lună, trimestru, semestru),
fazele enunţate mai sus.
În funcţie de ramura economică, între momentul vânzărilor şi cel al încasărilor corespun-
zătoare există un decalaj semnificativ de la 30 la 90 de zile. Previziunea încasărilor trebuie să ţină
cont, în continuare, de modificările ce vor avea loc în structura vânzărilor şi în gradul de
solvabilitate al clienţilor întreprinderii, care vor influenţa decalajul între datele livrărilor şi cele ale
încasărilor.

Faze Simbol Operaţii

A SOLDUL INIŢIAL AL TREZORERIEI (S0)

B (+) Încasări din activitatea de exploatare:

 încasări din activitatea de bază
Previziunea  vânzări din alte activităţi
încasărilor şi plăţilor  subvenţii de exploatare
 alte încasări din exploatare
C (–) Plăţi pentru activitatea de exploatare:
 cumpărări materii prime şi materiale
 impozite şi taxe
 cheltuieli de personal
 alte cheltuieli de exploatare
 D EXCEDENTUL TREZORERIEI DE EXPLOATARE (ETE = B – C)

E Alte încasări:
 venituri financiare (dobânzi, dividende de încasat)
 creşteri de capital
 creşterea creditelor pe termen lung
 subvenţii pentru investiţii
 vânzări de active imobilizate (mij. fixe)
 alte încasări
F Alte plăţi:
 cheltuieli financiare (dobânzi, comisioane de plătit)
 rambursarea creditelor pe termen lung
 achiziţii de active fixe
 impozitul pe profit
 dividende
 alte plăţi
G SOLD DIN OPERAŢIUNI DE CAPITAL ŞI DIN ACTIVITATEA
FINANCIARĂ ŞI EXCEPŢIONALĂ (G = E – F)
Determinarea
soldului de H SOLD DE ACOPERIRE ÎNAINTE DE ACOPERIRE H = A ± D ± G
trezorerie, înainte de
acoperire
Acoperirea I Concursuri bancare:
soldurilor  soldul creditor al contului curent
de trezorerie  credite (noi) de trezorerie
 credite (noi) de scont
J Costul creditelor
K Active de trezorerie
 plasamente
 lichidităţi
L Încasări din plasamente de trezorerie
Determinarea sol-
dului final de M SOLD FINAL DE TREZORERIE (S1)
trezorerie M = A ± D ± G – J(+L)

Tabelul 3- Faze pentru determinarea bugetului de trezorerie

IV. CONCLUZII

Fluxul de trezorerie din exploatare, reprezintă o informaţie complementară rezultatului

furnizat de în principal diferenţa dintre încasările de la clienţi şi contabilitatea de angajamente, fiind
un bun indicator plăţile faţă de furnizori şi salariaţi, şi oferă investitorilor pentru măsurarea
performanţei întreprinderii. Metoda directă este dorită de investitori deoarece permite stabilirea
valorii întreprinderii pe baza previziunilor lichidităţilor. Metoda indirectă, în schimb, este preferată
de manageri deoarece ascunde utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii, precum şi de contabili, datorită metodei de calcul mai apropiate de
formatul raportărilor contabile.
Spre deosebire de cerinţele de prezentare pentru fluxurile de exploatare, fluxurile din
investiţii şi finanţare trebuie prezentate prin metoda directă, fără a se face referiri la metoda
indirectă.
 Eliminând efectele regulilor şi tratamentelor contabile pentru evenimente şi tranzacţii
similare, dar care diferă de la o întreprindere la alta, prezentarea fluxurilor de trezorerie
îmbunătăţeşte comparabilitatea performanţelor operaţionale ale diferitelor întreprinderi.
Elaborarea bugetului de trezorerie validează întregul proces de bugetare a întreprinderii.
Asigurarea echilibrului dintre încasări şi plăţi este obligatoriu şi pentru aceasta se fac ajustări
necesare în prevederile celorlalte bugete.

BIBLIOGRAFIE

1. Baumol, W.J., The Transactions Demand for Cash: An Inventory Theoretic Approach,
Quarterly Journal of Economics, 66, November 1952, pp. 545-556
2. de la Bruslerie, Hubert, Trésorerie d’entreprise, Editions Dalloz, Paris, 2003
3. Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Editura
Economică, 2003
4. Stancu, Dumitra, Contabilitate și finanțe pentru ingineri, Editura Economică, 2004
5. Stancu, I., Finanţe, Editura Economică, 2007
6. IASB, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), incluzând Standardele
Internaţionale de Contabilitate (IAS) şi Interpretările lor la I ianuarie 2007, traducere
realizată de CECCAR, Editura CECCAR, 2007.