Sunteți pe pagina 1din 4

Tema nr.

Analizați modul în care dizabilitatea lui August a influențat una dintre relațiile sociale prezentate în
cartea „Minunea”- autor R.J. Palacio.

Povestea băiețelului cu cască de astronaut este, de departe, locul I în topul preferințelor mele.
Cartea „Minunea” a avut un impact deosebit asupra mea și de aceea, acum, o recomand cu toată inima
celor din jurul meu, deși, când am primit ca temă lecturarea acestei cărți -recunosc- nu am fost foarte
încântată (neștiind exact despre ce e vorba). Am regretat reacția mea după ce am citit primele 10 pagini
ale cărții. (Oricum, după primele 10 pagini, nu m-am putut opri din citit, așa că am terminat de citit
cartea în câteva ore și îmi părea rău că s-a terminat atât de repede.)

Povestea lui Auggie e specială. Suferind de o diformitate severă, Auggie este centrul atenției fie
că vrea sau nu. În carte, îl urmărim de-a lungul primului său an de școală, înconjurat de copii de toate
felurile. August trebuie sa facă față unei noi vieți, în care nu mai poate fi protejat de părinți împotriva
reacțiilor celor din jur. Cartea dovestește că unii oameni pot fi extrem de cruzi, însă, balanța se
echilibrează treptat. În realizarea acestei cărți, autoarea a păstrat un echilibru perfect între umor și
sensibilitate. Cred cu tărie că romanul lui Palacio este o metaforă a ceea ce se întămplă la nivel global,
în toate segmentele sociale, cu protagoniști de toate vârstele.

În cadrul romanului, narațiunea este la persoana I. Pe lângă Auggie, întâlnim și alți tineri
naratori ce adaugă o nouă dimensiune poveștii și imaginii lui August. Așadar, avem acces la toate
gândurile personajelor, putem privi direct în sufletul lor și putem citi toate emoțiile, fără ca acestea să
fie mascate. Împreună reușesc să descrie povestea vieții lui August, dar și a vieții lor în prajma lui. Din
această privință, August este mai degrabă un “element” important pentru evoluția celorlalte personaje.

După o perioadă lungă de gândire, analize și comparații, am ales să vorbesc despre modul în
care dizabilitatea lui August a influențat relațiile sociale ale surorii sale, Olivia (Via, cum îi spun cei
apropiați).

După ce am citit cartea, m-am decis să văd și filmul, însă, am rămas ușor dezamăgită și am
ajuns la concluzia: “CARTEA bate filmul!”. (Nu știu de ce, dar mă așteptam la această concluzie
înainte să îl văd. )

Am citit cartea de 3 ori ( și aș mai citi-o încă de 10 ori) și de fiecare dată văd ceva nou, ceva
care mi-a scăpat din vedere la citirea anterioară. Am impresia că îmi scapă câte ceva despre Via tot
timpul.

Este greu să vorbești despre un singur personaj deoarece toate se află în strănsă legătură. Când
analizez relațiile dintre personajele din această carte, văd în fața ochilor unul dintre castelele fragile pe
care le construiam în copilărie din cărțile de joc (acum că spun asta, realizez că au trecut mulți ani de
când nu am mai făcut așa ceva- promit că voi contrui unul după sesiune!) . Fiecare carte din castel
reprezintă un personaj. Dacă aș încerca să vorbesc despre unul singur, castelul s-ar prăbuși. Această
carte face imposibilă prezentarea izolată a unui personaj, lucru pe care îl admir și îmi demonstrează
(încă o dată) că această carte e uimitoare.

Olivia apare constant în paginile cărții, fiind unul dintre personajele care fac parte din viața lui
August încă de la nașterea acestuia. Voi prezenta mai jos modul în care viața Oliviei a fost influențată
de dizabilitatea lui August raportăndu-mă la relațiile acesteia cu cei din jur.

Via este primul copil al familiei Pullman. Ea este centrul Universului Pullman pâna la apariția
fratelui special, însă, nașterea lui August aduce schimbări majore în viața sa: “August este Soarele. Eu,
mama și tata suntem planetele care gravităm în jurul Soarelui”. Via era foarte mică în momentul în
care August a intrat în viața lor și acest lucru a făcut ca impactul inițial să nu fie atăt de mare. Via s-a
adaptat repede și a avut o relație empatică și protectivă cu fratele său. Deși nu spune în mod direct acest
lucru, prezența fratelui său a făcut-o să experimenteze deseori momente dificile în procesul dezvoltării
sale.

În ceea ce privește relația Viei cu August, dizabilitatea lui pare că nu există când cei doi se află
acasă, în spațiul securizat al familiei. Relația frate-soră este una normală, cu certuri și împăcări. Via își
îndeplinește rolul de soră mai mare, este protectoare și iubitoare față de fratele său. Atât Via, cât și
părinții acestora par să accepte dizabilitatea lui August fără probleme, însă, în carte, este vorba despre o
semi-acceptare. Accepatarea acestora apare, însă doar în cadrul familial, nu și în cel social, motiv
pentru care August a învățat acasă până în clasa a V-a.

Din perspectiva lui August și a părinților, Via este un sprijin extraordinar, o soră și o fiică
perfectă, care pare că a acceptat poziția secundară în cadrul familiei, conștientă că trebuie să aibă grijă
singură de ea, fratele ei fiind cel care are adevăratele nevoi. Însă, în carte, Via are și ea rolul de
povestitor. Din spusele sale putem observa cu ușurință gândirea sa matură de la această vârstă, care,
cred eu, a fost cauzată de prezența fratelui său: “Părerea mea este că am petrecut prea mult timp
încercănd să îl facem pe August să creadă că-i un copil obișnuit. Dar adevărul adevărat este că nu-I
deloc obișnuit.” Dincolo de maturitatea și independența pe care le afișează, Via este o fată sensibilă,
care are nevoie de sprijin și afecțiune din partea părinților, mult prea ocupați cu problemele lui August.

Relația Viei cu mama sa este una tensionată, fiind bazată pe afecțiune negativă (mama
intervine doar atunci când fata are probleme). Există puține momente în care cele două au o relație
normală mamă-fiică deoarece atenția mamei este îndreptată spre August în marea majoritate a timpului.
Olivia este conștientă de acest lucru și pare că trece ușor peste el, însă, în sufletul său, ea simte lipsa
afecțiunii materne: “a intrat din nou în rolul de “mama a lui August”. “Mama Viei”, așa cum fusese
pentru puțină vreme, a fost dată deoparte. Dar am înțeles-o.”.

Relația fetei cu tatăl său pare a fi mai bună decât cea pe care o are cu mama sa. Tatăl suplinește
uneori prezența mamei, este alături de Olivia, o înțelege și o susține permanent. Cu siguranță, mama
este alături de fiica ei, însă, grijile pe care le are față de August sunt mai vizibile decât cele față de
Olivia.
Odată cu apariția lui August, afecțiunea părinților este suplinită de bunica acesteia, care face tot
posibilul ca aceasta sa nu se simtă singură: “Vreau să știi că asupra ta veghez eu.”. Prezența bunicii o
ajută pe Olivia să fie ea însăși, să fie mai mult decât sora unui “băiat diform”: “a fost nemaipomenit să
mă simt dintr-o dată eliberată de toate acele lucruri care mă înfuriau atăt de tare. Nimeni nu se uita la
mine și la Buni cănd mergeam la cumpărături.” . După moartea bunicii, însă, Olivia pare să rămână
fără sprijin și caută afecțiunea în altă parte.

Până la vârsta adolescenței, Via a avut parte de momente încărcate de emoții negative. De
fiecare dată când ieșea la plimbare cu fratele său, Via simțea furie și indignare din cauza reacțiilor pe
care le aveau oamenii la vederea fratelui său. De asemenea, sentimentul de vinovăție a făcut deseori
parte din viața sa: atunci când considera că dorințele sale nesemnificative în comparație cu nevoile lui
August și în puținele momente în care se simțea jenată că are un frate special -“Pentru o fracțiune de
secundă nu l-am mai văzut ca înainte, ci așa cum îl vedeau ceilalți…mă uram în acel moment.”.

Aflată la vârsta adolescenței, Via are parte de o serie de trăiri contradictorii. Sentimentul pe care
ea îl simte în public pentru că are un astfel de frate, nu este de fapt rușine. Olivia își dorește să fie ea
însăși, să nu mai fie doar “sora fratelui cu dizabilități”: “Voi fi mereu sora unui băiat cu un defect din
naștere. Nu asta-i problema. Doar că nu vreau să fiu caracterizată mereu prin acest fapt.”.

Liceul pare a fi pentru ea o oportunitate pentru a-și găsi propria identitate: “Cel mai bun lucru
de la liceu este că aproape nimeni nu mă cunoaște deloc.”. Din dorința de a se simți “normală”,
cunoscută doar pentru ce este ea, nu pentru ceea ce are fratele său, Olivia ascunde (la început) faptul că
are un frate cu dizabilități.

Liceul aduce multe schimbări în viața Viei, ca în cazul oricărui adolescent. Relația cu Miranda
se răcește brusc, însă nu prezența lui August este cea care a influențat negativ această relație. Din
potrivă, prezența lui Auggie a contribuit la menținerea (Miranda era foarte atașată de el) și la refacerea
acesteia.

Tot la liceu Olivia îl întălnește pe Justin, cel care îi devine iubit. Ea vede în el un adevărat
sprijin, un alt suplinitor al afecțiunii din familie. Ea se simte încă de la început “ea însăși” în prezența
lui Justin, dar alege să îi ascundă pentru o perioadă faptul că are un frate cu diformitate facială de
teamă că acesta se va îndepărta de ea. Cu timpul, ea capătă încredere în el, îi povestește despre August
și îi povesteste lucruri pe care nu le-a putut povesti nimănui, dar care au avut un impact puternic asupra
sa: “Când eram mică,…, mulți copii nu mai veneau să se joace cu mine a doua oară…aveam prieteni
care nu veneau nici la ziua mea din cauză că era și el acolo”.

Justin este cel care o susține și îi arată că ea are o identitate proprie, pe care nu a putut să o
dezvăluie din cauza faptului că ea însăși se raporta la fratele său mai mult decât la propria persoană: “e
foarte creativă. îi spun că într-o zi o să devină artistă, dar ea vrea sa devină om de știință. genetician,
nici mai mult nici mai puțin. vrea să găsească leacul pentru oameni ca fratele ei, presupun.”

Tot Justin este cel care o încurajează și o face să realizeze că prezența fratelui cu diformitate
facială nu poate afecta negativ imaginea pe care ea și-a format-o în liceu, că nu contează cu adevărat
părerile negative ale oamenilor. Oamenii buni și prietenii adevărați vor îi vor fi alături pentru ceea ce e
ea cu adevărat. Astfel, Olivia recunoaște că a greșit față de familia sa când a hotărăt să nu le spună
despre piesa de teatru.

………………………………….

Îmi era teamă că nu voi reuși să ating dimensiunea minimă aeseului, dar se pare că am depășit-o
cât de mult am putut. Înainte de a începe eseul, în capul meu, cuvintele păreau pierdute într-o gaură
neagră, însă, odată cu primele rânduri scrise, acestea au început să curgă ca apa dintr-un râu. La început
mi-am propus să scriu dintr-o perspectivă obiectivă, asemenea criticilor literari, însă nu am reușit să fac
acest lucru. Sper totuși că am reușit să surprind influența pe care a avut-o dizabilitatea lui Auggie
asupra evoluției sociale a surorii sale, Olivia.