Sunteți pe pagina 1din 7

De ziua ta, mamă!

Mamă, tu, izvorul vieţii,


Elixirul tinereţii,
Tu dai viaţă, tu pui nume,
Tu aduci copii pe lume!
Azi, de ziua ta, cântăm,
Sufletul să-ţi alinăm,
Tu să te bucuri de noi,
Mamă dragă, la nevoi!
Toate florile din lume,
Sunt azi, mamă, pentru tine!
Tânără şi zâmbitoare,
Mamă dragă, scumpă floare!
Eşti născută-n suferinţă,
Tu eşti sfântă în credinţă,
Noi te vrem nemuritoare,
Mamă scumpă, dragă floare!
Mamă, azi e ziua ta
Mamă, azi de ziua ta,
Vreau să-ţi dau în dar ceva,
Un buchet de floricele
Care să-ţi şoptească ele
Cât de mult eu te iubesc,
Mama mea, chip îngeresc.
Mamă m-ai adus pe lume
Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume.
An de an eu mare cresc
Să-ţi spun ţie te iubesc.
Bucuria vieţii tale
Sunt a florilor petale.
Eu sunt o mândră fetiţă
Scumpa ta de garofiţă.
De ziua mamei mele (poezie pentru copii)

Un surâs, o floare
E ziua mamei mele;
Rază de vis, rază de soare
Iubire, lună, stele...
Toate acestea: astăzi sunt!
Şi sunt văzute de oricine;
O mamă am, pe-acest pământ:
Şi-i mamă! Pentru mine.
Ca mama mea, nu-i nimenic:
Doar pentru mine ea trăieşte;
Iar eu, i-am dăruit pupic
Şi ştiu, că mă iubeşte.
Mama e icoana sfântă

Mama ştie rostul casei.


Este prima dimineaţa.
Mama ştie tâlcul farsei,
Ştie cum începe viaţa.
Mama-i cântecul de seară
Când pe noi ne prinde somnul.
E ziua de primăvară
Care înfloreşte pomul.
Mama-i cea care veghează
S-avem viaţă liniştită.
La greu, mama lăcrimează,
La bine e fericită.
Mama e icoana sfântă
Către care-întindem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă,
Mama-i mamă-întotdeauna.
p
De ziua mamei
Mamă dragă, de-aş putea
Să-ţi urez de ziua ta
Bucurie, sănătate,
Mult noroc şi spor în toate,
Pace şi zile senine
Să mă poţi creşte pe mine.
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când eşti departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzeşti.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potoleşti.
Când eşti acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu ştiu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
Vreau o mamă!
Am bătut din poartă-n poartă
Şi-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.
Vreau o mamă cu-mprumut
Capu'-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.
Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în braţe-odată.
Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?

S-ar putea să vă placă și