Capitolul 1.

Aspecte privind poluarea mediului ambiant (9p)

1.1. Definitii, clasificari

Poluarea este una din cele mai importante probleme cu care se confruntă actual
omenirea, deoarece, pe parcursul dezvoltării sale, civilizaţia umană a ajuns să genereze, datorită
creşterii consumului respectiv productiei, din ce în ce mai multă poluare.
În special, perioada dezvoltării industriale s-a caracterizat printr-o creştere a poluării
simultan cu cea a producţiei de deşeuri, uneori extrem de toxice.
Pornind de la faptul că etimologic, a polua înseamnă a murdări, a degrada, a profana.
definirea noțiunii de poluare s-a făcut în diferite moduri încercând să se dea un înţeles cât mai
general şi complet acesteia.
Conform Conferinţei Mondiale a O.N.U., Stockholm, 1972, poluarea reprezintă
modificarea componentelor naturale ale mediului prin prezenţa unor componente străine, numite
poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care
se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive directe sau indirecte (prin intermediul
produselor agricole, apei sau a altor produse biologice) asupra sănătăţii omului, creează
disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii.

Fig. 1.1. Poluarea atmosferică

Deci:
• poluarea desemnează o acţiune prin care omul degradează propriul mediu de viaţă;
• termenul cuprinde acele acţiuni prin care „se produce ruperea echilibrului ecologic”
sau „pot dăuna sănătăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor” ori „pot produce pagube
economiei naţionale prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane”;
 • poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care
interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele
vii şi mediul în care trăiesc).
Chiar dacă definiţia specifică faptul că poluarea se datorează activităţii omului, trebuie
menţionat faptul că, în realitate există atât surse artificiale de poluare (care genereaza cea mai
mare parte a substantelor poluante eliberate în mediul înconjurator), cât şi surse naturale de
poluare (descompuneri naturale ale materiei organice, eruptiile vulcanice, erodarea solului,
pulberile din meteoriti etc.), care deşi în prezent au un potential redus de poluare, la scara
geologică au o mare importanţă.
Din punctul de vedere al felului surselor de poluare artificiale (produse de om) se
disting: poluarea industriala (inclusiv agricultura), poluarea casnică (inclusiv încălzirea
locuinţelor) şi poluarea datorată mijloacelor de transport (fig. 1.2.).

23%
Poluare industrială

55% Poluare casnică

22%
Poluare datorată
transporturilor

Fig. 1.2. Ponderea orientativă a diverselor surse artificiale de poluare

După natura influenţelor asupra mediului ambiant, se pot diferenţia următoarele tipuri
de poluare:
 poluarea chimică, consecinţă a dezvoltării industriale, agriculturii de tip intensiv, a
transportului şi a urbanizării;
 poluarea fizică, cu aceleaşi cauze cu cea chimică, putând fi sonoră (zgomote, vibraţii),
termică, electromagnetică şi radioactivă;
 poluarea microbiologică, care constă în diseminarea în mediul ambiant a germenilor
patogeni sau condiţionat patogeni, a elementelor infestate de către subiecţi umani sau
animale bolnave sau purtători;
  poluarea psihică şi informatică (culturală şi spirituală), consecinţă a folosirii excesive a
mass-media;
 poluarea estetică, consecinţă a degradării peisajului prin urbanizare necivilizată, prin
sistematizare conceptuală improprie, amplasarea de obiective industriale în zone virgine
sau puţin modificate de om.
Din punctul de vedere al întinderii în spaţiu a zonei pe care se manifestă acţiunea de
poluare, aceasta poate fi: poluare locală, poluare urbană sau rurală, poluare regională sau
zonală, poluare continentală şi poluare globală.
Din punctul de vedere al orizontului de timp pe care se manifestă fenomenele de
poluare, există: poluare pe termen scurt (minute, zile), poluare pe termen mediu
(săptămani, luni) şi poluare pe termen lung (ani).

1.2. Istoricul aparitiei poluarii

De-a lungul timpului, prin ocuparea extensivă a planetei, calitatea aerului şi a apei s-a
degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punând într-o stare critică întreaga planetă. Toate
acestea au dus la creşterea îngrijorării legate de deteriorarea mediului.
Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului
înconjurător au fost oamenii de ştiintă din secolul XIX care, confruntaţi cu urbanizarea şi
industrializarea galopantă au încercat să stopeze acţiunile distructive şi să educe oamenii în
domeniul ştiinţelor naturale şi a protecţiei mediului.
Din punct de vedere istoric conceptul de protectie a naturii a apărut prima oară la
mijlocul secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) şi la romantici (Wordsworth,
Emerson, Thoreau).
Prima societate de protecţie a naturii atestată a fost fondată în Anglia în 1865 sub
numele Commons Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege
antipoluare – Alkali Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863.
În 1864 Congresul Statelor Unite hotărăste că Valea Yosemite să devină o zonă
recreaţională iar în 1872 se stabilește primul parc național la Yellowstone.
Prima jumătate a secolului XX
În această perioadă continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a
agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA).
 1935 – în SUA apare Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea
eroziunii acelerate.
După 1945 se înfiinţează primele organizaţii internaţionale care se preocupă şi de
problemele mediului inconjurător:
 1945 – ONU (Organizaţia Natiunilor Unite )
 1945 – FAO (Food and Agricultural Organisation)
 1956 – Uniunea Internatională pentru conservarea Naturii şi a Resurselor
Naturale
 1961 – World Wildlife Fund
Anii 1960 – 1980
Anii 60 au fost marcaţi de impactul tehnologiilor de război (incluzând şi tehnologia
nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare. Generaţiile anilor 60
s-au format în contextul mişcărilor pacifiste şi a unor mişcări de protecţie a mediului precum
Campania pentru dezarmare nucleară, Mișcarea pentru drepturi civile (SUA) . Tot în S.U.A. apar
primele organizaţii nonguvernamentale (NGO) cu implicații și în protecția mediului (Sierre
Club).
Are loc prima celebrare a Zilei Pămantului (Earth Day) 21 martie 1970, când au avut
loc mitinguri în toată America cu implicarea oficialităţilor şi cu fonduri federale.
Începând din anul 1970, Ziua Pământului a devenit o zi internaţională.
În anii 70, miscarea ecologică s-a dezvoltat în continuare, ajungându-se la creerea
organizaţiilor Greenpeace şi Friends of the Earth.
În anii 80 se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a
apariţiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere
în calea potenţialului distructiv al unor descoperiri ştiinţifice.
În anul 1984 are loc un tragic accident în Bhopal (oraş din India Centrală), unde o
fabrică de pesticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost inregistrați mii de
morţi iar impactul asupra mediului a putut fi simțit şi 15 ani mai târziu.
În anul 1986 a avut loc un incendiu la un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice
de la Cernobâl, Ucraina, fosta Uniune Sovietică. S-au înregistrat peste 100000 morţi şi imense
degradări ale mediului.
În 1987 a fost confirmată pentru prima dată existenta unei găuri în stratul de ozon.
 În decembrie 1997, 160 de țări au participat la Kyoto la negocieri privind emisiile de
gaze de seră, negocieri finalizate prin Protocolul de la Kyoto. SUA și Australia, responsabile de
cca. 30 % din emisii n-au participat la negocieri. Ulterior Australia a ratificat protocolul, SUA
rămânând singura țară industrializată care nu l-a ratificat.
În prezent, se organizează anual Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările
Climatice, cu scopul dezbaterii problemei încălzirii globale. Ultima întîlnire a avut loc la Doha
(Quatar) în noiembrie – decembrie 2012.
Poluanţii reprezintă una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe prezente
în atmosferă în cantităţi sau pe perioade de timp care pot fi periculoase pentru om, animale sau
plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătămarea activității sau bunăstării persoanelor.
Din punctul de vedere al stabilităţii și al persistenţei în timp, materialele poluante
(poluanții) pot fi:
• poluanți biodegradabili, substanțe care se descompun rapid în proces natural (cum
ar fi apele menajere uzate). Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid
decât pot să se descompună;
• poluanți nondegradabili, materiale care nu se descompun sau se descompun foarte
lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se
îndepărteze acești poluanți din mediu.

1.3. Perceptia fenomenelor de poluare

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când
oamenii au început să utilizeze focul în diferitele activitaţi aferente agriculturii, mesteşugurilor,
încălzirii, pregătirii alimentelor.
În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII şi XIX), poluarea aerului a devenit o
problemă majoră.
Smogul.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în
general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a
combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În
timp ce smogul reacţionează cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de
picături, întreţinând ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru
sănătate.

Fig. 1.3. Fenomenul de smog.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra
oraşelor mari (cum ar fi Los Angeles în anii '30). Acest smog este cauzat de combustia în
motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi
eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi
hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă
cauciucul, atacă plantele şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se
condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Ploaia acidă.

Majoritatea poluanților pot fi "spălați" de către ploaie, zăpadă sau ceață după ce au
parcurs distanțe foarte mari, uneori chiar continente întregi. În timp ce poluanții se adună în
atmosferă, oxizii de sulf și de azot sunt transformați în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta
ploaie acidă afectează în căderea sa viața de pe planetă, putând provoca moartea unor vieţuitoare
acvatice şi terestre precum şi a plantele din zonele afectate. Practic pot fi afectate ecosisteme
întregi. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zonele industrializate, cum ar fi
Europa și estul Statelor Unite și Canadei, sunt cele mai expuse ploilor acide. Acestea pot afecta
sănătatea umană precum și obiecte create de oameni, de exemplu ele “dizolvă” lent, in timp,
opere de arta expuse in exterior precum și fațadele capodoperelor arhitecturale din marile orașe
ale lumii, ca: Roma, Atena și Londra.

Fig. 1.4. Efectul ploilor acide.

Efectul ploilor acide asupra materialelor de construcţie (calcar, marmură) a fost observant încă
din sec.XVII, iar asupra pădurilor în anul 1853, dar studii aprofundate asupra fenomenului au
fost efectuate după 1960.

Încălzirea globală.

În ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii s-a constatat un fenomen de
creştere continuă a temperaturilor medii ale atmosferei înregistrate în imediata apropiere a
solului, precum şi a apei oceanelor. Temperatura medie a aerului în apropierea solului a crescut
în ultimul secol cu 0,74 ±0,18 ° C. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală
să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100.
Dacă fenomenul de încălzire observat este cvasi-unanim acceptat de oamenii de ştiinţă
şi de factorii de decizie, există diverse explicaţii asupra cauzelor procesului. Iniţial, fenomenul a
fost asociat cu fenomenului cosmic de maximum solar, acestea alternând cu mici glaciațiuni
terestre asociate fenomenul de minimum solar. În ultima vreme, opinia dominantă este că
încălzirea se datorează activităţii umane, respectiv creșterii concentrației gazelor cu efect de seră,
de proveniență antropică, şi în special prin eliberarea de dioxid de carbon în atmosferă prin
arderea de combustibili fosili.
Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de ştiinţă şi
politicieni, existând chiar teoreticieni ai conspiraţiei care cred că totul este doar un pretext al
elitelor mondiale de a cere taxe împotriva poluării sau de a promova energetica nucleară,
compromisă în urma accidentelor de la Cernobâl şi Fukushima.
Încălzirea globală are efecte profunde în cele mai diferite domenii: afectează sănătatea
oamenilor, provoacă sau va provoca ridicarea nivelului mărilor şi oceanelor, provoacă extreme
climatice, conduce la topirea gheţarilor şi extincţia a numeroase specii de plante şi animale. Dat
fiind efectele de mai sus, în ultima vreme s-a propus înlocuirea termenului de încălzire globală
cu termenul de schimbări climatice.

Distrugerea stratului de ozon.

Producția excesivă a compușilor care conțin clor cum ar fi clorofluorocarbonații – CFC

- (compuși folosiți până acum în frigidere, aparate de aer condiționat și în fabricarea produselor
pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând și o gaură deasupra Antarcticii
care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale
Soarelui (ultraviolete UVB) a afectat viața acvatică și terestră și amenință sănătatea oamenilor
din zonele nordice și sudice ale planetei.

Bioacumularea.

Compușii nondegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretanul (DDT), dioxinele,

difenilii policrorurați (PCB) și materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de
acumulare și pot afecta lanțul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele
compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice, fără să distrugă acele plante,
însă un pește care se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un
alt pește, verigă a lanțului trofic, sau alte animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să
acumuleze o cantitate mai mare de toxine, care poate depăși limitele admise. Acest proces se
numește „bioacumulare”.
Bibliografie

1.***Action 21. Declaration de Rio sur l’environnement et le developpement, declaration de

principes relatifs aux forrets, Conference des Nations Unies sur l’environnement et le
developpement, Nations Unies, New York, 1993.
2.Auer J., Pinning hopes on renewable energies, Deutsche Bank Research, 2001.
3.***, Intelligent Energy for Europe, Programme 2003 – 20006, COM 2002.
4.Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie – Monitorul oficial al României
Partea I,Nr. 8 / 07.01.2004.
5. Directiva 2001/77/EC", din 27 septembrie 2001, privind "Promovarea energiei electrice
produsă din surse regenerabile pe piaţa unică de energie”.
6.HG nr. 443/2003 privind Promovarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile de
energie.
7.Unified Bioenergy Terminology, UBIET, FAO Forestry Department, Wood Energy
Programme, December 2004.