Sunteți pe pagina 1din 11

Paleoliticul in spatiul actual al Romaniei

INTRODUCERE ÎN STUDIUL PALEOLITICULUI.

PERIODIZAREA GEOLOGICA

CARACTERISTICI ALE MEDIULUI NATURAL

Geologia, stiinta care studiaza, printre altele, istoria pamântului, a împartit evolutia
pamântului în mai multe etape: paleozoicul sau era primara, mezozoicul sau era
secundara si neozoicul care corespunde erei tertiare si cuaternarului. Dintre aceste etape,
face obiectul interesului nostru doar ultima, respectiv cuaternarul, pentru ca la nivelul
acestei etape este semnalata apartia omului, motiv pentru care etapa se mai numeste si
perioada homozoica sau antropogena. La rândul lui, cuaternarul are doua mari
subdiviziuni: pleistocenul sau diluvium si holocenul sau actualul, care se diferentiaza net
una de alta prin caracteristicile climei. Pleistocenul se caracterizeaza prin mari variatii
climatice, iar holocenul prin stabilizarea climei. Începuturile cuaternarului, implicit ale
pleistocenului, sunt greu de stabilit, neexistând o concordanta între pareri. Cea mai
optimista cifra este de 5 milioane de ani, cea mai pesimista de 1, 8 milioane de ani.

Pleistocenul (pleistos= cel mai si kainos= vechi), din punct de vedere climatic, se
caracterizeaza printr-o succesiune de perioade glaciare, caracterizate printr-o clima foarte
rece, care se numesc stadii si perioade de usoara încalzire a climei, perioadele
interglaciare sau interstadii, per ansamblu clima ramânând rece pe întreg parcursul
pleistocenului. Fara îndoiala ca schimbarile climatice au fost urmate automat de
modificari ale faunei si florei, care, la rândul lor, au influentat in chip semnificativ
evolutia demografica.

În Muntii Alpi au fost puse in evidenta, initial, 4, mai nou 6 perioade glaciare, care au
primit, de cele mai multe ori, numele unor afluenti ai Dunarii din sudul Germaniei:

1. Biber

2. Donau

3. Günz- 1.200.000-700.000

4. Mindel- 650.000-350.000

5. Riss- 300.000-120.000
6. Würm- 80.000-15.000

urmate de Tardiglaciar- 15.000-10.000

Desi initial a existat tendinta de-a generaliza pentru tot spatiul Europei aceste stadii
glaciare, s-a dovedit ca ele au doar o relevanta stratigrafica locala, valabila doar în centrul
Europei.

Pentru zona nordica a Europei (Germania, Polonia, Pen. Scandinavica) s-au stabilit trei
stadii glaciare, care poarta denumirea unor râuri din aceasta zona:

1. Elster

2. Saale

3. Vistula

Azi exista mai multe scari geocronologice regionale care desemneaza variatiile climei.
Pentru spatiul nostru este notabila, în cuaternarul de început, modificarea reliefului prin
înaltarea arcului carpatic cu 1000 m, care are drept urmare retragerea apelor Lacului
Getic din Oltenia, sudul Moldovei, Muntenia si Câmpia Pannonica. Pe teritoriul ta|rii
noastre, se pare ca au existat doua glaciatiuni care corespund în linii mari cu
glaciatiunile Riss si Würm din Europa Centrala. Urmele acestor doua glaciatiuni sunt
morenele si circurile glaciare în care, mai apoi, au aparut lacurile glaciare din Retezat,
Parâng, Bucegi, Fagaras, Muntii Rodnei. Pentru România o încercare de schema
geocronologica de evolutie a climei, corelata cu alte zone ale Europei, a facut Marin
Cârciumaru, care are în vedere, insa, doar perioada post 120.000 (deci este post Riss ).

Studiile asupra climei din pleistocen au dus la concluzia ca, în timpul stadiilor glaciare,
pe teritoriul Romaniei de azi, temperatura medie a lunii iulie era de 8,7 grade.
Interstadiile sunt perioade de ameliorare a climei care se caracterizeaza prin peisaj
silvestru, iar stadiile glaciare sunt caracterizate de un peisaj de stepa-tundra.

PALEOLITICUL (1.400.000/1.200.000-15.000)

Pleistocenul din periodizarea geologica corespunde în linii mari cu ceea ce arheologii


numesc paleoliticul. Pentru reconstituirea primei epoci istorice din evolutia omului,
paleoliticul, arheologia are neaparata nevoie de sprijinul altor stiinte, precum:

1. paleoontologia- care studiaza organismele vegetale si animale care au populat


pamântul de-a lungul erelor geologice (ea are mai multe stiinte componente :
paleobotanica, paleozoologia, paleoantropologia, paleoecologia)

2. palinologia- are drept obiect de studiu polenul si sporii fosili si actuali, pe baza carora
se poate reconstitui flora de la un anumit moment dat. La baza acestei reconstituiri stau
diagramele polinice. Ele nu duc doar la reconstituirea florei ci si la reconstituirea climei.
3. etnografia si etnologia au o mare importanta pentru reconstituirea relatiilor interumane
si a practicilor magico-religioase.

In 1837 Christian Thomsen a folosit pentru prima data termenii de epoca a pietrei, epoca
bronzului si epoca fierului, punând bazele unei periodizari care avea în vedere materia
prima dominanta a unei epoci. Termenul de paleolitic, ca si cel de neolitic, se foloseste
din 1865, deoarece s-a facut remarca ca, în evolutia uneltelor de piatra, se pot distinge,
dupa tehnica de confectionare, doua etape distincte: a pietrei prelucrata prin cioplire,
denumita paleolitic si a pietrei slefuite, neoliticul. Deci, criteriul de definire al epocii este
materia prima folosita pentru confectionarea uneltelor (piatra) ca si tehnica de prelucrare
utilizata. Azi se admite ca aceasta epoca ar cuprinde, în linii mari , intervalul cuprins între
1.800.000/1.200. 000-15.000, deci ar corespunde pleistocenului din geologie, fara a-l
acoperi integral. Data de început nu trebuie absolutizata, deoarece paleoliticul nu a
început concomitent în toate zonele lumii, dar si pentru ca exista controverse cu privire la
momentul în care se poate vorbi de om. Raspunsurile la întrebarea ce este omul ? sunt
destul de diferite. Creatorul teoriei evolutioniste, Darwin, credea ca locul omului este în
regnul animal si ca el este supus legilor evolutiei, la fel ca si restul animlelor. Azi teoria
evolutionista, care sustinea evolutia hominidelor din primatele pongide, este în mare criza
nu numai pentru ca nu s-au gasit verigile de legatura care sa ateste evolutia neîntrerupta,
dar si pentru ca analizele moderne pe baza de ADN nu reusesc sa surprinda o filiatie
neîntrerupta nici macar între homo sapiens si hominidele care i-au premers. Hominidele,
spre desebire de primate, au unele caracteristici care le individualizeaza: dentitia redusa,
mai ales incisivii, statiune bipeda, o mai mare capacitate a cutiei craniene si a encefalului.
Se admite ca se poate numi om acel individ care-si produce intentionat, repetat si cu
anticipare de forma, în functie de utilitate, uneltele. Altii adauga acestei conditii si
aparitia graiului articulat si a unor manifestari de sensibilitate umana. Desigur ca, în
functie de raspunsul la aceaste întrebare, difera si momentul considerat a fi începutul
paleoliticului.

1. Cel mai vechi hominid este considerat a fi Australopithecul care apare sub 3 forme
diferite. Ultima, Australopithecus Robustus este chiar contemporan cu Homo habilis.

2. Homo habilis avea o capacitate craniana de 650-750 cm3 si avea zona Broca (zona 44),
unde se localizeaza functia limbajului, destul de bine dezvoltata. Nu se deosebeste de
Australopithec doar prin encefalizare ci si prin microdentitie si talia mult mai lunga. El
are o viata sociala complexa, cunoaste deja focul si face progrese notabile în preprarea
hranei. Encefalizarea se datoreaza, cel mai probabil, masticatiei mai usoare care a avut
drept consecinta schimbarea dentitiei si a scheletului facial.

3.Contemporan cu Australopthecus Robustus si homo habilis este si homo erectus care nu


este sigur ca evolueaza din homo habilis desi, dupa o perioada de contemporaneitate, îi
supravietuieste acestuia. El are un început de grai articulat, dar, pentru a se face înteles, se
completeaza cu gesturi.

4. Neanderthalul urmeaza lui Homo erectus si este inrudit cu acesta. Are un prognatism
dezvoltat, oase si articulatii masive si este destul de scund, in jur de 1,60 m. Prezenta
azotului in procente mari in oase, indica o alimentatie bazata pe carne. Se stie despre el ca
vorbeste, dar are unele deficiente: nazalizeaza si are dificultati de pronuntie a unor vocale
precum i si u. Nu se stie daca foloseste sintaxa si daca poate transmite gânduri complexe.
Neanderthalul are comportamente complexe si o sensibilitate evidenta caci practica
înmormântarile, se exprima simbolic prin folosirea culorilor, este preocupat de adunarea
unor piese exotice: scoici, pietre colorate, flori.

5. Homo sapiens s-a dovedit, prin analize de ADN, ca nu are legaturi genetice cu
Neanderthalul, dar are legaturi cu homo erectus. Cei doi au fost contemporani o vreme
pe la 40.000-34.000, dupa care Neanderthalul a disparut fara urmasi. S-a crezut initial ca
a fost exterminat de Homo sapiens. Azi se crede ca Neanderthalul a murit de moarte
buna, datorita imposibilitatii de hibridizare cu Homo sapiens si, mai ales, datorita slabei
dotari din p.d.v. biologic, mai precis datorita faptului ca avea o natalitate foarte scazuta si
un procent ridicat de mortalitate. Ca urmare, ar fi disparut în decursul a 30 de generatii,
aproximativ 1000 de ani. Avantajul biologic al lui Homo sapiens l-a facut învingator. La
acesta se adauga si avantaje de alta natura: este mult mai abil, se adapteaza mai usor, este
mai mobil, are putere de anticipare si de planificare. Are o infatisare mai placuta decat
Neanderthalul, o inaltime de 1,75-1,80 m, oase lungi si articulatii mai fine. La baza
alimentatiei sale sta in continuare carnea, la care se adauga pestele, dar si tuberculii si alte
vegetale, avand o alimentate mai variata si mai sanatoasa decat inaintasul sau.

Patria initiala a omului a fost Africa de Est si Sud, mai precis Etiopia (Valea Omo si
Hadar), Kenya si Tanzania (Oldoway). Pentru Africa, data de început a paleoliticului
trebuie împinsa spre 2.300.000. De aici a început ocuparea unui spatiu din ce în ce mai
mare, în masura în care conditiile climatice si de mediul o permiteau.

PALEOLITICUL INFERIOR (1800.000/1.200.000-120.000)

Paleoliticul a fost împartit în trei etape distincte: inferior, mijlociu si superior. Prima etapa
este si cea mai lunga, ea fiind contemporana cu glaciatiunile Biber, Donau, Günz, Mindel
si Riss.

Ce se întîmpla insa în Europa? Desi exista unelte comparabile cu cele descoperite în


Africa, nu se gasesc resturi osoase. Homo habilis apare aici mai târziu decât în Africa, pe
la 1.700.000-1.500.000. Se crede ca originea lui este e cautat în Africa. Cele mai vechi
fosile umane au fost descoperite în Spania, Franta si Italia.O mare parte a continentului
european, zona centrala si estica, este înca acoperita de ghetari si este nepopulata
deocamdata. S-au descoperit doar foarte putine urme fosile în Ungaria, Cehia si
Slovacia. Aceasta zona este mai bine populata doar începând cu paleoliticul mijlociu.
Pentru începuturile paleoliticului în Europa se vehiculeaza cifre optimiste care-l plaseaza
începând cu 1.800.000. În general, paleoliticul din România a fost aliniat la cel european,
mai ales la cel francez, asa se face ca nomenclatura culturilor a fost preluata cvasi-total.
Ca data de început a epocii, noul tratat de Istoria romanilor alege 1.400.000. Cercetarea
paleoliticului din România, din pacate, nu a ajuns la performantele înregistrate în Franta.
Au fost studiate tipologic uneltele si tehnicile de debitaj, dar sunt putine studiile care au
drept obiect întelegerea comportamentului uman. Tratatul de istorie nou aparut nu aduce
noutati mari, iar epoca în general este mai schematic tratata decât în vechiul tratat, cel
aparut în 1960.

In România exista o descoperire considerata de unii cercetatori ca fiind cea mai timpurie,
dar care a deschis o serie de discutii în contradictoriu. Descoperirea a fost facuta la
Bugiulesti, pe valea Oltetului (azi Tetoiu-jud. Vâlcea). S-au descoperit resturi osteologice
provenite de la peste 20 de specii de animale, atât ierbivore, cât si carnivore. Oasele nu s-
au gasit în conexiune anatomica, deci nu este vorba de animale sucombate si ramase pe
loc, mai mult, ele erau zdrobite, drept pentru care C-tin si Dardu Nicolaescu Plopsor s-au
grabit sa le denumeasca maciuci, strapungatoare, racloare, deci unelte, piese care poarta
interventie umana. Unele oase ar fi fost zdrobite doar pentru a se extrage din ele maduva.
Speciile respective, printre care se numara cai, maimute (primate cercopitece), cervide,
girafa, rinocer, antilopa, urs, linx caracterizeaza o etapa foarte timpurie în Franta,
villafranchianul, databila in jur de 1.800.000-1400.000 (datare pe baza de
paleomagnetism), drept pentru care s-a admis un început al paleoliticului in Romania
foarte timpuriu. Argumentatia se bazeaza pe descoperirea unor hominizi (homo erectus
sau homo habilis) în spatii apropiate României, în Georgia (databil la 1.700.000) sau în
Ungaria-la Verteszölös. Alte exemplare se cunosc de la Terra Amata din Franta, Torre in
Pietro din Italia. Totusi, descoperirea este mai mult decât discutabila, am zice dubioasa si
nu constituie nici pe departe un argument solid pentru o datare timpurie a paleoliticului în
România. Problema nu este ca la 1.400.000 nu este atestat la noi nici un hominid, ci ca
oasele nu sunt asociate cu unelte din piatra cioplita de tipul celor care caracterizeaza
etapa veche a paleoliticului in alte spatii. Este, drept urmare, mult mai probabil ca aceste
oase sa fi fost sparte de carnasiere, asa cum cred o parte dintre specialistii epocii.

Cele mai vechi unelte din piatra cunoscute pâna în prezent provin din zona cuprinsa
între Olt si Arges. Cea mai cunoscuta statiune este cea de pe Valea Dârjovului, un afluent
al Oltului. Aici, începînd cu 1954, au fost descoperite în jur de 200 de unelte din silex
si cuartit, unele unifaciale, altele bifaciale, care par a fi foarte timpurii, încadrabile în ceea
ce se numeste cultura de prund, cea mai veche cultura paleolitica. Tot de aici provin, însa,
si piese care sunt încadrabile în paleoliticul mijlociu. Cultura de prund sau a galetelor
prelucrate se dateaza, în mare, în paralel cu glaciatiunea Günz, deci in intervalul
1.200.000-700.000 (galetul este un fragment de roca rotunjit si slefuit datorita rularii lui
de catre apele râurilor). Din pacate, uneltele de pe Valea Dârjovului nu provin dintr-un
strat de cultura, ci au fost adunate din aluviuni, deci sunt în pozitie secundara sau
remaniate. Ele nu sunt asociate cu resturi de fauna care ar putea facilita o datare
corecta. Tipologic, aceste unelte par a apartine culturii de prund, adica sunt realizate prin
percutie directa, care are drept urmare desprinderea unor aschii de pe nucleu. Unealta
propriu-zisa este cea ce ramâne din nucleu.

Cultura de prund este urmata, în Europa, de abbevillian, acheulean si clactonian. A doua


jumatate a paleoliticului inferior din Romnia prezinta analogii de dezvoltare, în mare
vorbind, cu restul Europei care se caracterizeaza prin aparitia uneltelor bifaciale care sunt
folosite în paralel cu cele unifaciale. Descoperirile toate se maseaza în sudul Romaniei pe
V. Dârjovului, Oltului si Valea Oboga (jud. Olt). Cea mai importanta descoperire a fost
facuta în Pestera Liliecilor de la Gura Dobrogei, unde uneltele se aflau in situ, în asociere
cu resturi de fauna. Dupa o perioada care s-ar putea caracteriza prin conservatorism si
stagnare, spre sfârsitul paleoliticului inferior se constata diversificarea, standardizarea si
specializarea uneltelor, ca si aparitia unor noi tehnici de cioplire: bloc contra bloc (sau pe
nicovala) si tehnica Levallois. Ultima dintre tehnici este considerata a reprezenta chiar o
revolutie in materie de prelucrare a pietrei. Ea consta în prelucrarea nucleului înainte de a
se trece la desprinderea de aschii, prelucrarea nucleului tinînd seama seama de forma
dorita pentru aschie. Avem deci de-a face cu o preconcepere a formei uneltei. În fapt
preconceperea formei nu este o revolutie caci si anterior nucleul de silex expus prelucrarii
era ales în functie de unealta dorita. Elementul de noutate este doar prelucrarea prealabila
a nucleului. Important este si faptul ca, daca initial s-au folosit o serie de roci ca materii
prime, cum ar fi galetele, tuful vulcanic, jaspul, cuartitul, silexul, acum începe o selectie
riguroasa a rocilor, fiind preferate acelea care cliveaza usor si care au un clivaj controlat,
silexul în special, care prezenta si avantajul ca are o duritate destul de mare. Drept
urmare, în vecinatatea depozitelor de roci, apar ateliere sau asezari sezoniere de unde se
colecteaza si unde se prelucreaza materia prima. Uneori aceste ateliere se afla la destul de
mare distanta de asezarea de origine, deci trebuie remarcat efortul depus de omul
paleolitic pentru depistarea depozitelor de roci si procurarea materiei prime. Sunt cazuri,
în Franta de exemplu, când atelierul se gasea la 80 de km distanta de asezare.
Descoperirile tarzii din România au fost încadrate în cultura numita premusteriana.
Premusterianul este atestat la Ripiceni-Izvor, Mitoc pe Prut, Valea Lupului. Multimea
descoperirilor de pe Prut este usor explicabila: aici omul paleolitic avea la dispozitie o
mare cantitate de materie prima, de buna calitate, silexul de Prut.

OMUL IN PALEOLITICUL INFERIOR

Pentru paleoliticl inferior, sunt atestati prin descoperiri osteologice


Australopithecul si Homo habilis în Africa, pithecantropul în Asia si homo habilis în
Europa.

Homo habilis cunoaste focul de pe la 600.000-400.000, dar nu stie sa-l produca, îl


ia direct din natura. Faptul este dovedit de descoperirea unor vetre de foc la Chou Kou
Tian (China). Formele de organizare sociala sunt mai mult banuite decât cunoscute. Omul
traieste în grupuri nu foarte mari, pentru care s-a folosit initial termenul de hoarda sau
turma, ulterior cel de ceata. El este incapabil sa traiasca solitar, datorita faptului ca mediul
natural îi este destul de ostil (animale periculoase), iar el cunoaste tehnici de vânatoare
destul de rudimentare, care-i pun viata în pericol. Vânatoarea este o activitatea colectiva
bazata mult pe haituirea animalelor, foarte probabil cu foc, împingerea vânatului spre
prapastii sau locuri mlastinoase. Este posibil sa se fi folosit si capcanele.Adesea erau
alese ca victime animalele batrâne, ranite sau puii, care erau mai usor de capturat.Se evita
contactul direct cu animalul de mari dimensiuni. El este atacat doar dupa ce a devenit
inofensiv. În timp ce în vestul Europei se prefera dintre animale renul, în estul Europei si
la noi se vâneaza, mai ales, mamutul si ursul de pestera. În cautarea vânatului, aveau loc
pendulari sezoniere dictate de migratia vânatului.

Activitatile umane cele mai importante sunt vânatoarea, culesul si prelucrarea pietrei.
Vânatoarea este apanajul barbatilor, iar culesul fructelor, semintelor si tuberculilor al
femeilor, deci functioneaza diviziunea pe sexe a muncii. Este greu de stiut care este
raportul exact între vânatoare si cules. Ponderea celor doua activitati este variabila de la
o zona la alta. Este logic si foarte probabil ca, în timpul perioadelor glaciare, culesul avea
o pondere neglijabila în asigurarea subzistentei. Si la populatiile azi pimitive, în zonele
arctice, vânatoarea asigura subzistenta, în timp ce populatiile din zonele cu clima calda au
un regim alimentar în care predomina sau au o pondere nare vegetalele. Animalele vânate
erau consumate integral, fara a se face rezerve de hrana. Economia este considerata a fi
de tip pradalnic (sau ocupativ), dar nu trebuie înteleasa a fi fost fara discernamânt,
animalica. Timpul afectat muncii pare a fi destul de redus, doar de 2-4 ore zilnic, exact
atât cât era necesar pentru asigurarea hranei. Functioneaza deci legea efortului minim.
Natura pare a fi fost destul de darnica, motiv pentru care paleoliticul este adesea
considerat a fi un Paradis terestru.Probabil ca o mare parte din timpul liber era afectat
unor activitati cultice. Pentru compensarea insuccesului la vânatoare se pescuia sau se
adunau scoici, dar ele asigura în foarte mica masura subzistenta. Ca activitati adiacente,
trebuiesc enumerate culegerea rocilor de pe terase sau din albiile râurilor, depistarea unor
substante colorate, ocru spre exemplu, folosit în activitati magico-religioase, prelucrarea
pieilor, sugerata de existanta unor unelte specializate (racloare si razuitoare),
confectionarea îmbracamintii si încaltamintei. Densitatea de locuire este mica, ca urmare
comunitatiele au acces liber la resursele naturale: vânat, roci, radacini. Omul este
foarte mobil în spatiu datorita faptului ca economia de tip pradalnic duce la
epuizarea potentialului cinegetic al zonei. Însasi clima, anotimpurile, pot provoca
deplasari dintr-o zona într-alta. Nu se deplaseaza pe spatii foarte largi, ci, în general, pe
raze ce nu depasesc 20-30 km, rar 80 km. Ei revin ciclic în locurile ce le sunt prielnice.
Locuiesc atât în aer liber, cât si în pesteri. S-a facut adesea presupunerea ca pesterile au
fost accesibile doar dupa cunoasterea focului care permitea luminatul cavernelor si
alungarea animalelor care salasuiau în interior. De fapt, oamenii n-au locuit niciodata
adânc în interiorul pesterilor, ci doar în gura lor, preferându-le pe acelea cu gura expusa
spre soare. Interiorul pesterilor a fost utilizat mai ales pentru activitati ritualice sau
pentru înmormântari.Unele asezari sunt cât de cât stabile, altele sunt sezoniere, fie ca
sunt de vânatoare, fie de exploatare si prelucrare a pietrei. Se alegeau pentru asezari
cursurile de apa (pentru aprovizionarea cu apa potabila) si terenurie nisipoase care
absorbeau usor apa pluviala. În cadrul asezarii, un loc important îl detine vatra care este
fie simpla, usor adâncita în sol, fie înconjurata de pietre. În imediata ei apropiere se afla
un spatiu rezervat activitatilor domestice si depozitarii uneltelor, iar separat un spatiu de
dormit.

Domeniul relatiilor sociale este putin cunoscut, mai mult intuit. Grupurile umane erau
solidare caci tipul de economie o cerea (periculozitatea vânatorii, imperfectiunea
uneltelor). Functiona egalitarismul, iar membrii inactivi (copii, batrâni, infirmi) erau
sustinuti de grup. S-a banuit o promiscuitate a relatiilor sexuale. Morgan credea ca,
initial, sexul a fost întîmplator, dupa care s-a trecut la casatoria pe grupe. Un pas înainte
s-ar fi facut când a aparut interdictia relatiilor sexuale între parinti si copii si între frati, în
fine, mai tarziu, s-ar fi ajuns la familia pereche. Este la fel de probabil ca în cadrul
grupului sa fi existat deja familiile monogame. Orice discutie pe aceasta tema este inutila
si presupunerile nu se bazeaza pe argumente solide.
Viata spirituala este aproape necunoscuta. Sunt banuite practici magico-religioase, dar nu
prea sunt documentate. Este atestat în unele zone canibalismul- la Chou- Kou Tian-, dar
nu se poate preciza daca are scop alimentar sau ritual. Ulterior pare a deveni o practica
ritualica, legata de cultul stramosilor si al craniului.

PALEOLITICUL MIJLOCIU (120.000/100.000-35/30.000)

Este o epoca mult mai scurta decât cea anterioara, care acopera interstadiul Riss-Würm si
o mare parte a glaciatiunii Würm. Principala cultura din spatiul actual al României este
musterianul (denumirea vine de la Le Moustier - o pestera din Franta).In România exista
mai multe faciesuri musteriene:

1. Un facies caracteristic Moldovei, reprezentat prin statiunile de la Mitoc-Valea


Lupului si Ripiceni-Izvor, care are analogii cu musterianul cunoscut de pe Valea
Nistrului. Asezarile au straturi groase de cultura (5 m la Ripiceni, 12 nivele) fapt datorat
bogatiei de materii prime (roca în principal, mai precis silex de Prut). Se cunosc
complexe de locuire caracterizate prin adaposturi- paravan în forma de arc, construite
pentru protectia împotriva vânturilor de E-NE. Au avut circa 2 m în înaltime si erau
construite din oase lungi, defense de mamut si crengi, sprijinite la baza de pietre. Ele
erau acoperite de piei de animale si nu aveau acoperis. În interiorul lor au fost descoperite
vetre de foc. Paravane asemantoare se cunosc de la Molodova si Chetrosu, din Basarabia.
Uneltele sunt realizate, cum era si firesc, din silex de Prut.

2.Un facies tipic zonei Carpatice, caracterizat prin locuirea pesterilor: Nandru- Pestera
Curata si Pestera Spurcata, Ohaba Ponor-Pestera Bordu Mare, Baile Herculane-Pestera
Hotilor, Borosteni- Pestera Cioarei, Baia de Fier- Pestera Muierii. Pesterile au depuneri
groase de 1,5-2 m, semn ca au fost locuite foarte multa vreme, uneori cu întreruperi. Este
posibil ca locuirea frecventa în pesteri sa fie semnul unei raciri a climei. Se foloseste
pentru unelte mai mult cuartitul, o materie prima de mai proasta calitate, dar care este mai
frecventa în zona decât silexul.

3. Un facies tipic Dobrogei, reprezentat prin descoperirile de la Mamaia-sat, Castelu,


Nazarcea, Poarta Alba, Pestera, Ovidiu. El prezinta asemanari cu faciesul musterian
din Bulgaria.

CARACTERISTICI ALE PALEOLITICULUI MIJLOCIU

Creatorul musterianului este Neanderthalul, atestat si la noi prin descoperirea a trei


falange de la un picior în Pestera Bordu Mare de la Ohaba Ponor. Spre sfârsitul perioadei
apare si homo sapiens care vine de undeva din Africa subsahariana. Cei doi au trait o
vreme în paralel (40.000-33.000), fara a avea conflicte caci populatia era scazuta numeric
(dupa unele estimari cam 10-12.000 de indivizi în întreaga Europa). Neanderthalul nu a
progresat foarte mult din punct de vedere al uneltelor si a fost mai static. A disparut in jur
de 35.000-33.000 fara a avea urmasi. În aceasta etapa sunt atestate primele unelte din os.
Fiind mai usor de prelucrat, osul ofera o mai mare libertate de creatie, drept urmare se
diversifica si se specializeaza mult uneltele. Desigur ca cele mai multe unelte sunt, în
continuare, din piatra. Tipice acestei epoci sunt vârfurile musteriene ( care pot fi folosite
drept cutite de mâna, dar si ca vârfuri de lance), piesele denticulate si gratoarele de forma
literei D. Tehnica de confectionare cea mai raspândita este Levallois. Aparitia unor unelte
monofunctionale sugereaza ca au loc fenomene de diviziune a muncii (altele decât
diviziunea pe sexe). Probabil ca apar fenomene de calificare a unor indivizi pentru
anumite operatii. Creste randamentul la vânatoare prin folosirea lancii si sulitei, a
bolasului si a curselor. În general se evita contactul direct cu vânatul. Se vâneaza mai
ales ierbivore: mistret, mamut, cal, rinocer, cervide, mai rar ren sau antilope. Exista multe
carnivore: urs, hiena, leu, pantera, dar nu par a fi vânate. Exceptie fac doar ursii. Se
constata o specializare zonala: este vânat mamutul la Ripiceni, calul la Ohaba Ponor si
ursul în Pestera Muierii de la Baia de Fier (183 exemplare). Se crede ca specializarea
zonala este urmarea delimitarii stricte a teritoriului locuit de grupurile umane. Unii
cercetatori vorbesc chiar de aparitia triburilor la acest nivel. Fenomenul de teritorializare
a grupurilor umane este consecinta cresterii demografice si are drept urmare aparitia
faciesurilor culturale mai sus amintite, dupa o lunga perioada de timp în care cultura
materiala a fost destul de unitara. Faciesurile culturale dovedesc ca între grupele umane
apar granite, iar ideile circula pe spatii limitate. Este greu de spus daca teritoriul era într-
un fel marcat sau cu ce era marcat. Cele mai probabile par a fi fost limitele naturale
(râuri, munti, vai). Este clar ca vânatoarea selectiva (a unui anumit animal) este dictata de
potentialul faunistic al zonei, dar si de tehnicile si armele de care dispune un anumit grup
uman. În timp, apare un fel de dependenta a grupurilor de o anumita specie. Fenomenul
de teritorializare duce si la un grad mai avansat de sedentarizare decât în epoca anterioara
sau macar de micsorare a razei spatiului în care grupurile umane penduleaza. Un aport
din ce în ce mai are în asigurarea subzistentei încep a-l avea pestele si scoicile. Culesul
semintelor, fructelor si radacinilor are, în continuare, un rol neglijabil, complementar.
Acum se ajunge la producerea artificiala a focului prin frecare sau percutie, ca urmare
sunt ocupate masiv si zonele cu clima mai rece. In unele zone ale lumii, cadavrele
defunctilor nu mai sunt abandonate, apar primele morminte. In spatiul nostru ele nu sunt
inca atestate la acest nivel cronologic. Mortii sunt acoperiti cu pietre sau cu flori (la
Shanidar). Este momentul în care omul constientizeaza moartea. Ca si în epoca
anterioara, exista forme de canibalism, de aceasta data si în Europa (Bavaria). Unii
cercetatori cred ca ginta bazata pe legaturi de rudenie constituie forma de agregare
sociala a acestei epoci.

PALEOLITICUL SUPERIOR (35/30.000-15.000)

Aceasta etapa corespunde cu o parte din glaciatiunea Würm (etapa mijlocie si finala).
În spatiul actual al Romaniei evolueaza doua culturi: aurignacianul si gravettianul
oriental.

AURIGNACIANUL (35/30.000-24/23.000)

Denumirea culturii vine de la Aurignac (pestera din sudul Frantei). Cultura nu începe în
acelasi timp peste tot. Aurignacianul exista în Moldova într-o vreme în care în pesterile
carpatice mai exista un musterian tardiv. Se dezvolta pe fond local, musterian. Cele mai
importante statiuni din aurignacianul timpuriu sunt Mitoc-Malu Galben, Ripiceni -Izvor
si Ceahlau- Cetatica I, toate din Moldova. Piesele tipice sunt uneltele pe aschii: lame
denticulate, racloare, burine. Începând cu aurignacianul mijlociu creste numarul siturilor
adaugandu-se: Dârtu (in Muntii Ceahlau), Cremenea- Sita Buzaului (in Tara Bârsei),
Ciumesti si Remetea (în NV Romaniei). În faza finala apar statiuni si în sudul tarii,
la Cernica, Lapos, Giurgiu-Malu Rosu, Vadastra, Ciuperceni. Din Banat se cunosc
statiunile de la Cosava, Românesti si Tincova. În aceasta din urma zona se simte
o influenta central-europeana prin filiera austriaca (grupul Krems-Willendorf). Este vorba
de unele unelte tipice Europei Centrale, cum sunt lamele Dufour si vârfurile Krems si
Font Yves. Aurignacianul se termina mai repede în Moldova, unde este urmat de
gravettianul oriental, dar dureaza mai mult în sudul tarii, unde nu exista gravettian. În
Europa, epoca se caracterizeaza mai ales prin dezvoltarea industriei osului. La noi se
cunosc mai ales varfuri de sulita din os.

GRAVETTIANUL (24/23.000-15.000)

Este bine atestat, mai ales în în Moldova la: 1. Mitoc-Malu Galben; 2. Ceahlau-
Dârtu; 3. Bistricioara-Lutarie; 4. Cotu Miculinti. În cea din urma statiune a fost
descoperit un atelier de prelucrare a osului si a coarnelor de cerb, folosite pentru
producerea de harpoane si de ciocane- târnacop. Sunt tipice locuirile în aer liber, pesterile
fiind doar accidental locuite. Sunt atestate colibe prevazute cu vetre de foc. Pentru prima
data se constata un interes sporit pentru preocupari extraeconomice. Apar primele obiecte
de podoaba ca si obiecte ce fac obiectul artei preistorice.Cele mai vechi amulete sunt cele
de la Mitoc-Malu Galben (una din silex, alta din os). Se cunosc pandantive din canini de
lup si vulpe si din incisivi de cerb. De la Lapos se cunoaste o statueta. Europa de vest se
caracterizeaza printr-o explozie a artei rupestre. De la noi se cunoaste o singura pestera cu
peretii pictati, Pestera de la Cuciulat, de pe Valea Somesului, jud. Salaj , unde, într-o
sala (3,70 x 2,50), a fost descoperit un perete pictat pe care erau reprezentate un cal si o
felina. Atribuirea culturala, deci si datarea (în jur de 10.000) nu sunt foarte sigure pentru
ca nu s-a gasit si o depunere arheologica. Apar îndoieli si
datorita realismului reprezentarilor de la Cuciulat caci, în epoca, în vestul Europei, sunt
tipice reprezentarile foarte schematice. În restul Europei, arta este deja bine reprezentata
prin figurinele de fildes de la Vogelherd-Germania (cal) si Geißsen Klösterle (elefant,
om). Gravettianul din Moldova prezinta asemanari cu cel de pe Nistru si Ucraina de vest,
cel din Maramures si Oas cu cel din Ucraina transcarpatica si Slovacia. În Europa sunt
tipice vârfurile La Gravette.

În Banat exista si un facies local numit paleolitic cuartitic care caracterizeaza zonele
înalte, cu pesteri: Herculane- Pestera Hotilor si Climente I. Populatia acestui facies este
interesata de vanarea ursului de pestera.

OMUL ÎN PALEOLITICUL SUPERIOR


Tipic paleoliticului superior este homo sapiens-sapiens (omul de Cromagnon),
urmasul direct al lui homo sapiens. De aceasta data el este atestat si la noi, prin câteva
descoperiri de resturi fosile:

1. Baia de Fier-Pestera Muierii- craniu, mandibula de femeie de 40-45 ani

2. Giurgiu-Ostrovu Mocanu- frontal descoperit în aluviuni, deci fara context

3. Pestera Cioclovina- craniu de femeie de 30-40 ani

4. Pestera La Adam- mugure dentar al unui copil de 6 ani

5. Pestera Ciurului de la Izbuc, în Muntii Padurea Craiului- amprente de picioare: femeie,


barbat si copil, peste care s-au suprapus amprente de urs.

Daca în epocile anterioare pescuitul era o activitate ocazionala, în paleoliticul superior


creste importanta lui. Acum apare si o unealta specializata: harponul. Desigur ca se
folosesc si alte metode de pescuit: cu mâna, cu maciuca sau cu sulita. Pasarile, de
asemenea, ocupa o pondere mai mare în asigurarea subzistentei. Frecvent vânatoarea este
de tip manipulativ. Ea nu are ca scop uciderea animalului, ci capturarea lui si stocarea în
tarcuri. Un indiciu în acest sens ar fi unele picturi rupestre din Franta care indica folosirea
lassoului pentru capturarea cailor. Apar, asadar, primele forme de stocaj, în ideea ca
animalele respective sa fie consumate în perioade când lipseste vânatul. Este, în fapt, un
pas important pe drumul domesticirii animalelor, pas care a fost facut, probabil, ca
urmare a teritorializarii grupurilor umane si a îngustarii arealului de vânatoare, care se
reduce la spatiul restrâns din jurul asezarilor. Ca forma de organizare sociala, se crede ca
este indubitabila existenta tribului care are în proprietate un teritoriu strict delimitat.

Bibliografie:

1. Alexandru Paunescu- Evolutia uneltelor si armelor din piatra cioplita descoperite


pe teritoriul României, Bucuresti, 1970.

2. Florea Mogosanu- Paleoliticul din Banat, Bucuresti, 1968.


3. Alexandru Paunescu- Ripiceni-Izvor. Paleolitic si mezolitic. Studiu
monografic, Bucuresti, 1993.
4. Ligia Barzu- Paradisul pierdut, Bucuresti, 1993
5. Istoria romanilor (Academia Romana), vol. I, Bucuresti, 2001