Patru dansuri: tango, bolero, rock & roll şi vals

de Albert Espinosa

traducere din limba spaniolă: Luminiţa Voina-Răuţ

Personaje:

Patricia

Babysitter

Fratele

Deşiratul

Vânjosul

1
Primul dans. Bolero neutru

Sufrageria unui tânăr care locuieşte într-un cartier în centrul unui mare oraş.

Se aude cântecul „El barquito chiquitito”, în timp ce scena se luminează şi apar dansând

Patricia şi fratele ei Javier, aşa cum dansau părinţii lor. Ea pleacă şi el rămâne în

sufragerie. Sună cineva la interfon.

Fratele: Alo, alo? Da? Cine e? Urcaţi că nu vă aud.

Nu se aude nimic, sunt întreruperi. Totuşi, fratele răspunde la interfon, apoi se duce la

bucătărie şi în casă intră un tânăr: un babysitter. Fratele apare cu o farfurie cu brânză.

Babysitter: Bună ziua.

Fratele: (surprins): Bună ziua, tu eşti babysitterul?

Babysitter: Da.

Fratele: Măi să fie...

Babysitter: Credeai că-s mai tânăr?

2
Fratele: Da, da, mai tânăr, dar în fine, ai referinţe foarte bune. Intră. Cei de la 4-2 mi-au

vorbit despre tine.

Babysitter: Da, familia Aimar; am grijă de copiii acestei familii.

Fratele: Da, familia Aimar mi-a zis că eşti de încredere.

Babysitter: (vorbeşte cât se poate de serios) Şi ei sunt de încredere.

Fratele: Îmi dai referinţe despre ei?

Babysitter: Şi ei au dat referinţe despre mine, nu-i aşa?

Fratele: Nu prea-mi place că te iei de ei.

Babysitter: Nu mă iau de ei, ţi-am zis că-s de încredere. Tu mi-ai zis c-ai pus întrebări

despre mine, ceea ce nu prea îmi convine. S-ar zice c-am pornit-o cu stângul, aşa-i?

Fratele: Mă iei peste picior?

Babysitter: Nu. Vrei să plec?

Se privesc unul pe celălalt în tăcere.

Fratele: Nu. În fine, asta e sufrageria. Ţi-am lăsat nişte brânză, în caz că te apucă

foamea.

Babysitter: Nu-mi place brânza.

Fratele: Mă rog, n-are importanţă, găseşti în frigider nişte macaroane şi câteva fructe.

Mai e şi apă, Coca-Cola şi apă tonică.

Babysitter: Mi-am adus mâncare şi băutură. Nu mănânc niciodată la clienţi. Nici tu n-ai

mâncat la familia Aimar, aşa-i? Tot ce-ţi cer e puţin curent pentru calculatorul meu.

(Arată spre laptop.)

3
Fratele: Ţi-ai adus laptopul?

Babysitter: Da. Prefer laptopul televizorului, radioului sau trăncănelii de unul singur.

Fratele: OK, ai o priză lângă lampă. Soră-mea doarme.

Babysitter: Sora?

Fratele: Da. Soră-mea e „specială”.

Babysitter: Retardată?

Fratele: „Specială”. E vreo problemă?

Babysitter: Nu, nici un fel de problemă. Cum o cheamă?

Fratele: Patricia.

Babysitter: Patricia. Perfect. (Tăcere penibilă.) Deja pleci?

Fratele: Da, am... (nu ştie dacă trebuie să se justifice sau nu). Am un curs de dans la care

m-am înscris azi şi care durează patru zile. Sper să mă distrez de minune...

Babysitter: (Fără să-i acorde prea multă atenţie) Foarte bine. La ce oră te întorci?

Fratele: La miezul nopţii.

Babysitter: Foarte bine. (Deschide laptopul.)

Fratele: Dacă intervine ceva...

Babysitter: Dacă se întâmplă ceva, mă descurc. Du-te liniştit. Sunt de încredere.

Fratele pleacă. Babysitterul începe să se plimbe prin sufragerie. Pune un cântec la un

pick-up vechi. Brusc pică lumina; e o pană de curent.

Babysitter: Drace! Mi-a zis unde-i brânza aia împuţită, haleala... doar de nenorocitele

alea de lumânări n-a zis nimic!

4
Babysitterul caută un chibrit, îl aprinde, dar se izbeşte tare de cineva. Se trezeşte faţă în

faţă cu persoana respectivă.

Babysitter: La naiba!

O clipă mai târziu revine lumina şi vede o fată în faţa lui, la numai câţiva centimetri de

el. Speriat, scoate un ţipăt. E o tânără, în pijama, de vreo douăzeci şi cinci de ani:

PATRICIA.

Patricia: Bună.

Babysitter: Vai, ce m-am speriat!

Patricia: Şi eu mă sperii când se ia lumina.

Babysitter: Nu, eu ziceam că „m-am speriat” fiindcă...

Patricia: Fiindcă ce?

Babysitter: (aproape zâmbind): Fiindcă nimic....

Patricia: Cine eşti tu?

Babysitter: Ah, eu sunt... Fratele tău mi-a zis să am grijă de tine...

Patricia: Tu eşti babysitterul, aşa-i? Babysitterul, nu-i aşa?

Babysitter: Da, eu sunt.

Patricia: Ca să vezi! Îmi vine să ţopăi. (Râde). Hi, hi, hi! Vreau apă.

Babysitter: Vrei apă?

Patricia: „Dza, dza, dza”, apă.

5
Babysitter: Apă... O clipă.

Babysitterul dispare. Patricia se apropie de laptop şi începe să citească.

Patricia: A fost odată ca niciodată un oraş mare, în care trăiau nişte uriaşi de 6 metri,

care aveau nişte mânuţe de 30 de centimetri. Toţi erau la fel, doar Black, micuţul Black

măsura numai...

Babysitter-ul, din prag: O vrei rece?

Patricia: Ce înălţime avea Black?

Babysitter: Stai, nu pune mâna pe nimic, ştii...

Patricia: Da, o vreau rece.

Babysitter: Ce anume?

Patricia: Apa, o vreau rece.

Babysitter: Da... (Se uită la laptop).

Patricia: „Dza, dza, dza”, rece.

Babysitterul vrea să plece, dar nu îndrăzneşte.

Patricia: N-o să-ţi stric nimic.

Babysitter: Ştiu.

Patricia: Foarte, foarte rece.

Babysitterul pleacă şi revine în cinci secunde cu un pahar cu apă: e transpirat tot. Îi

întinde Patriciei paharul.

6
Patricia: Eşti ud leoarcă. Vrei apă?

Babysitter: Nu, mulţumesc.

Patricia bea apa încet. Babysitterul stă în picioare, lângă ea.

Patricia: Cum te cheamă?

Babysitter: Carlos.

Patricia: Carlos, Carlos, babysitterul... Pe mine mă cheamă Patricia, Patricia, cea.... (se

gândeşte la un adjectiv, dar nu mai zice nimic.)

Babysitter: Ştiu, mi-a zis fratele tău.

Patricia: Dar pe frate-meu cum îl cheamă?

Babysitter: Poftim?

Patricia: Nu ştii?

Babysitter: Nu, nu ştiu, n-am vorbit prea mult.

Patricia: În numele lui e un „a”.

Babysitter: Alfonso?

Patricia: Nu.

Babysitter: Alberto?

Patricia: Nu.

Babysitter: Mă rog, am încercat să ghicesc.

Patricia: Şi mai e şi un „e”.

Babysitter: Abel.

7
Patricia: Nu.

Tăcere.

Babysitter: Alex.

Patricia: Nu.

Babysitter: Angel? Andreu?

Patricia: Nu.

Babysitter: Mă las bătut.

Patricia: Şi un „i”.

Babysitter: Al naibii norocos, are aproape toate vocalele în nume! (Tăcere.) Ţi-am zis că

mă las bătut.

Patricia: Nu-ţi spun numele, dacă nu-mi zici ce înălţime avea Black!

Babysitter: E doar o poveste.

Patricia: Tu scrii poveşti?

Babysitter: Da, poveşti pentru copii, cu asta mă ocup.

Patricia: Vreau o poveste.

Babysitter: Nu ţi-e somn?

Patricia: Spune-mi o poveste.

Babysitter: Ar fi mai bine să te culci.

Patricia: Vreau o poveste.

Babysitter: Ştii ce, am rămas în urmă... Sunt în urmă cu scrisul, trebuie să predau nişte

chestii.

Patricia: Doar una, te rog!

8
Babysitter: Bine, bine, una scurtă (îşi dă seama c-a acceptat), vreau să zic... Stai puţin,

să mă gândesc...

Patricia: Una frumoasă, nu una urâtă.

Babysitter: Fireşte, mă rog, toată lumea vrea poveşti frumoase, nimeni nu vrea să asculte

chestii urâte... Uite, o să-ţi spun povestea cu Black, dar pe urmă te duci la culcare.

Patricia se întinde pe canapea şi-l priveşte zâmbind.

Patricia: E o poveste de groază?

Babysitter: Nu, nu-i de groază.

Patricia: E o poveste hazlie?

Babysitter: Nu, nu-i nici hazlie.

Fata nu-l mai întreabă nimic; rămâne doar cu privirea aţintită asupra lui.

Patricia: Bine, acum ştiu că n-o să râd, dar nici n-o să mă sperii. Dă-i drumul,

povesteşte...

Babysitter: A fost odată ca niciodată un oraş îndepărtat, în care trăiau nişte uriaşi de 6

metri şi cu nişte mânuţe de 30 de centimetri. Toţi erau la fel, doar Black, micuţul Black

măsura numai...

Patricia a adormit imediat. Doarme adânc.

9
Babysitter: Formidabil, sunt poveşti de adormit copiii, fără îndoială. Şi editorul meu încă

se mai îndoieşte...

Babysitterul ia o pătură şi o acoperă pe Patricia. Apoi adoarme şi el în faţa laptopului.

Se întunecă uşor, Patricia se trezeşte, ia laptopul, îl acoperă pe babysitter cu pătura şi

începe să scrie la măsuţa aflată în planul doi, în timp ce babysitterul doarme pe

canapea. Patricia dispare şi soseşte fratele. Acesta îşi aruncă rucscacul pe jos cu putere,

trezindu-l pe babysitter.

Babysitter: Am adormit.

Fratele: Da.

Babysitter: E 12 noaptea?

Fratele: Da. Soră-mea?

Babysitter: M-am uitat la ea şi dormea.

Fratele: Ca să vezi, ca şi tine.

Fratele priveşte ecranul laptopului.

Fratele: Şi-ai avut timp să şi scrii, aşa-i? Mă duc după bani.

Babysitterul se uită pe ecran şi vede un text scris. E uluit. Fratele dispare o clipă; se

duce după bani. Babysitterul rămâne cu ochii în ecran, nu-i vine să-şi creadă ochilor ce

citeşte. Fratele se întoarce în cameră.

10
Fratele: Iartă-mă, mâine... Ştii, cursul durează patru zile. Ai putea veni şi mâine?

Babysitter: Cursul de dans ţine patru zile?

Fratele: Da, mâine sunt rancheras (cântece populare mexicane).

Babysitter: Nu, mâine nu pot.

Fratele: Bine, nu-i nimic, o să găsesc pe altcineva.

Babysitterul îşi ia lucrurile şi se pregăteşte să plece.

Babysitter: A, iartă-mă, cum te cheamă?

Fratele: Poftim?

Babysitter: Care-i numele tău?

Fratele: A, Javier.

Babysitter: (Zâmbeşte) Javier.

Babysitter: Poate că totuşi reuşesc să vin. La opt e bine?

Fratele: Vii? Ce bine!

Babysitter: Da, dar o să te coste dublu. Pe familia Aimar o taxez dublu atunci când mă

anunţă aşa, de pe o zi pe alta.

Fratele: Cred că altădată n-o să-i mai întreb nimic pe Aimari.

Râd amândoi.

Babysitter: Deci, ce zici, mă plăteşti dublu sau nu?

11
Fratele: S-a făcut, te plătesc dublu.

Babysitterul pleacă. Fratele pune cântecul „El barquito chiquitito” în variantă populară,

în timp ce dansează şi-şi pregăteşte lucrurile pentru a doua zi.

12
Al doilea dans: Ranchera

Urmează La Ranchera. Fratele repetă paşii de dans în mare viteză. Cineva sună la

interfon. Fratele se uită mirat la ceas. Se duce la interfon.

Fratele: Da? (Se aude doar un zgomot; răspunde la interfon)

Muzica se aude în continuare. Fratele se aşază pe canapea, extenuat de dans. Intră

babysitterul. E transpirat tot, a urcat scările în goană.

Babysitter: Bună ziua.

Fratele: Bună ziua, ai venit ceva mai devreme azi, e opt fără un sfert.

Babysitter: A, da? Nici nu mi-am dat seama. (Babysitterul intră, dar n-o vede pe

Patricia). Soră-ta unde e?

Fratele: Doarme.

Babysitter: (Decepţionat) A... Înţeleg... şi la ce oră mănâncă?

Fratele: La 19. Ascultă, ţi-am lăsat brânză.

Babysitter: Nu-mi place brânza.

Fratele: E un alt tip de brânză.

Fratele îşi pune haina şi e gata de plecare.

13
Babysitter: Mi-ai spus că soră-ta e specială. Dar ce anume are, mai exact? Că pare foarte

inteligentă, nu pare „înapoiată”.

Fratele: Nu e înapoiată. E... În fine... E o poveste lungă.

Babysitter: Da, bine... Scuză-mă... (Babysitterul deschide laptopul.)

Fratele: O să mă întorc la miezul nopţii. Ştii deja, poţi să te serveşti cu ce vrei.

Babysitter: Astea 15 minute n-o să ţi le taxez.

Fratele: A, bine. Mulţumesc.

Fratele pleacă. Babysitterul rămâne singur. Se duce o clipă să vadă ce face Patricia, dar

revine imediat în sufragerie. Pune un disc cu muzică, îl dă la maxim, încercând s-o

trezească pe fată. Nu vine nimeni.

Deodată sună cineva, babysitterul se duce la uşă, o deschide. Apar doi tipi: unul mai

tânăr, de vreo douăzeci şi ceva de ani, celălalt mai în vârstă. Numele lor: Deşiratul şi

Vânjosul.

Babysitter: Ce-i cu voi aici?

Deşiratul: Te-am căutat acasă şi ni s-a spus că te găsim aici.

Babysitter: V-am mai spus să nu mă căutaţi când lucrez.

Vânjosul: Ţi-am citit mailul, cu ultima ta poveste.

Deşiratul: Da, dar mă rog, dacă eşti ocupat, o să vorbim altă dată despre ea.

14
Babysitterul devine mai îngăduitor. Se uită în jur: să nu apară careva, să nu cumva să

vină fata.

Babysitter: Bine, haideţi, intraţi. Cum vi s-a părut povestea?

Cei doi intră în casă, fac ochii roată, sunt uluiţi.

Deşiratul: (studiază casa) Ce mai casă, nu-i rea deloc... (Mânâncă puţină brânză). Îţi

dau brânză?

Vânjosul: Mamă, ce casă!

Babysitter: Stăpânul casei e obsedat de haleală.

Vânjosul: Unde e copilul?

Babysitter: Doarme. Ei, cum vi s-a părut povestea?

Deşiratul se îndoapă cu brânză, în timp ce Vânjosul se holbează tot mai uimit la casă.

Deşiratul: E... E... E incredibilă...

Vânjosul: Mai mult de-atât, e extraordinară! În sfârşit o poveste pentru copii, fără

tâmpeniile alea cu personaje amorfe, pe planete necunoscute...

Deşiratul: E grozavă, e atât de bună încât nu-mi vine să cred c-ai scris-o tu.

Vânjosul: Nici mie.

Babysitter: De ce? Nu pot să scriu şi chestii bune?

Vânjosul: Nu-i rea brânza, ar trebui s-o guşti şi tu.

15
Babysitter: Aţi venit doar ca să-mi spuneţi că sunt prea prost ca să scriu ceva bun?

Deşiratul: Nu, am venit să-ţi spunem că mâine după-masă avem un job.

Vânjosul: Şi că-i musai să repetăm.

Babysitter: Ei drace! Acum? Aţi înnebunit?

Deşiratul: Ştii foarte bine că de o lună n-am mai lucrat nimic!

Babysitter: Mă lipsesc de jobul ăsta. Nu repet nimic.

Vânjosul: Ne plătesc bine!

Babysitter: Am zis că mă lipsesc.

Deşiratul şi Vânjosul: Nu. Trebuie să repeţi!

Babysitterul începe să ţipe, fără să vrea.

Babysitter: Mă lipsesc, am zis!

Deşiratul şi Vânjosul: Trebuie!!!

Babysitter: Mă lipsesc!!!

Brusc apare sora.

Patricia: (Îi imită) Mă lipsesc, trebuie, mă lipsesc!!!

Ea se holbează la cei doi intruşi. Deşiratul şi Vânjosul se sperie îngrozitor.

Vânjosul: Drace!

16
Deşiratul: La naiba!

Patricia: Bună seara, voi cine sunteţi?

Babysitter: Sunt doi prieteni; dar ei deja pleacă, aşa-i?

Patricia: Câte vocale au numele voastre?

Vânjosul: Poftim?

Deşiratul: Cum? Ce zice?

Patricia: Câţi de „a”?

Deşiratul: Unul singur.

Vânjosul: Unul.

Patricia: Şi câţi de „i”?

Vânjosul: Tot unul.

Deşiratul: Nici unul.

Patricia: Raul şi Javier.

Babysitter: Nu, doi de „i”, un „a” şi un „o”: Ignacio. Un „a”, un „i” şi un „o”:

Francisco, care pleacă şi el. Haideţi, valea!

Patricia: Ce trebuie să faceţi?

Deşiratul: Să exersăm.

Vânjosul: Nu plecăm fără să exersăm.

Babysitter: Terminaţi odată cu tâmpeniile! N-am chef să exersez şi punct!

Deşiratul şi vânjosul: Musai s-o faci!

Patricia: Mă lipsesc, trebuie, mă lipsesc. (Ţopăie prin casă). Haideţi să ne jucăm ceva; e

un joc tare haios!

17
Cei doi o privesc miraţi.

Patricia: Dacă pierdeţi, mă uit şi eu cum exersaţi. Dar dacă câştigaţi, nu mă uit.

Babysitter: (Cedează.) Bine, fie.

Deşiratul: Ok, îmi place ideea.

Vânjosul: Putem mânca nişte brânză în timpul ăsta?

Patricia: Da, fireşte.

Babysitter: Nu, nu puteţi.

Deşiratul şi Vânjosul îşi taie brânză. Fata va începe să atingă diverse obiecte din

sufragerie şi întreabă ce culoare au. Toate lucrurile atinse sunt albe.

Patricia: Ce culoare are cartea asta?

Toţi trei: Albă.

Patricia: Şi tavanul?

Toţi trei: Alb.

Patricia: Scrumiera?

Toţi trei: Albă.

Patricia: Chiloţii lui Ignacio, care se zăresc prin pantaloni?

Toţi trei: Albi. (Ignacio râde şi-şi bagă chiloţii în pantaloni. Francisco se amuză şi el pe

seama prietenului.)

Patricia: Dar ciorapul din piciorul stâng al lui Francisco?

Toţi trei: (Vedem că poartă ciorapi de culori diferite.) Alb.

18
Patricia: Şi brânza?

Toţi trei: Albă.

Patricia: Papucii mei?

Toţi trei: Albi.

Patricia: Ce bea vaca?

Toţi trei: Lapte.

Patricia izbucneşte în râs, râde în hohote. Cei trei nu înţeleg ce se întâmplă.

Patricia: Lapte? (Râde.) Vacile beau lapte sau apă?

Cei trei se prind şi încep să râdă. Râd toţi patru împreună.

Patricia: (Redevenind serioasă) Vreau să vă văd exersând. Am câştigat!

Babysitter: Bine. Exersăm puţin şi pe urmă o întindeţi, aţi înţeles? (către Deşirat) Aveţi

tot ce ne trebuie?

Deşiratul şi vânjosul: Bineînţeles...

Deşiratul scoate trei nasuri roşii; îşi pune unul, apoi îi dă unul Vânjosului şi altul

babysitterului.

Patricia: (Grozav de încântată) Sunteţi clovni? Bufoni? Uau! Babysitterul meu e un

clovn, e un bufon! Staţi o clipă, aşteptaţi, să nu vă mişcaţi!

19
Fata dispare iute din cameră.

Deşiratul: Cam mare copilul ăsta al tău...

Babysitter: E o fată specială.

Vânjosul: Asta se vede de la o poştă. Mă fac şi eu babysitter.

Babysitter: Nu mai fiţi idioţi! I-aţi mâncat brânza...

Deşiratul: Ascultă, venisem să-ţi mai spunem şi altceva. Te caută frate-meu, vrea să-i dai

banii!

Babysitter: La naiba, doar nu i-ai spus unde sunt?

Deşiratul: Nu, fireşte că nu, dar îşi vrea banii şi îi vrea imediat!

Babysitter: Cât ne plătesc ăia mâine?

Vânjosul: Şi dacă-ţi dau partea mea şi a lui şi tot n-o să-ţi ajungă, am calculat deja!

Oricum îţi dăm şi banii noştri.

Babysitter: Drace, fir-ar al naibii!!

Fata se întoarce cu un aparat foto Polaroid. Face fiecăruia câte o poză. Ies fotografiile.

Sora a adus un album, îl deschide la o pagină goală şi pune acolo pozele. Scrie ceva.

Toţi trei o privesc tăcuţi. Fata nu-şi dezlipeşte privirea de pe ei.

Patricia: Haideţi, exersaţi.

20
Vânjosul pune muzică veselă, de clovni... Cei trei se privesc; încep să-şi tragă scatoalce

în glumă, ca bufonii, îşi ard vreo 16 palme între ei. Apoi spectacolul se transformă într-

un moment stil Charlie Chaplin în trei părţi: un moment puternic, amuzant, interpretat

în ritm de merengue. Spectacolul se termină când babysitterul o salută pe Patricia şi

opreşte muzica.

Patricia: Mă învăţaţi şi pe mine? Vreau şi eu să trag scatoalce.

Deşiratul: Vrei să tragi şi tu scatoalce?

Patricia: Da, scatoalce zdravene! Palme adevărate!!

Vânjosul: Vino aici, că te învăţăm imediat!

Patricia arde fiecăruia câte o palmă adevărată. Deşiratului îi trage una zdravănă.

Deşiratul: Drace! La naiba! Mă doare de nu mai pot!!

Patricia râde în hohote.

Patricia: E tare amuzant.

Vânjosul: Stai, stai, că nu-i chiar aşa! Astea nu-s palme adevărate. Uite, încearcă pe

celălat obraz, dar de-astă dată...

Patricia îi mai arde o palmă zdravănă Deşiratului.

21
Deşiratul: Mamă, dar ce mână grea are!! Ştii ceva; eu îi explic şi stai tu în locul meu.

Îşi inversează rolurile.

Patricia: Nu dau bine?

Deşiratul: Nu, nu ne dăm palme adevărate, trucul constă în asta (îi arată): ridici mâna şi

te prefaci că dai, dar în vremea asta celălalt bate din palme în spate şi se aude zgomotul.

(Îi arată cum se procedează, cu încetinitorul. Patricia îi priveşte cu ochii mari.)

Patricia: Voi nu vă daţi scatoalce adevărate?

Deşiratul: Nu, dar oamenii cred că-s adevărate.

Patricia (zâmbeşte): Vai ce frumos! Haideţi să încercăm!

Vânjosul: (speriat) Sigur ai înţeles?

Patricia: „Dza”.

Vânjosul: Sigur, sigur?

Patricia: Dza, dza.

Patricia se mai uită o dată. Întinde mâna spre Vânjos, el reproduce zgomotul palmei şi

ea îi o scatoalcă falsă. Vânjosul îi întoarce palma; ea reproduce zgomotul, bătând din

palme. Îşi dau 5-6 palme false, la joc participând şi Deşiratul. Deodată fata se opreşte.

Se uită la babysitter.

22
Patricia: Acum hai şi tu.

Babysitter: Vrei să-mi arzi şi mie una?

Patricia: Da.

Babysitterul stă în faţa ei. Câteva clipe de tăcere. Se privesc în ochi.

Patricia ridică mâna, băiatul se pregăteşte să bată din palme, dar Patricia, în loc să-i

ardă una, îl sărută pe obrazul celălalt, nu pe cel ce aştepta palma. Îl sărută chiar în clipa

în care se aude zgomotul fals, de palmă. Amuţesc amândoi.

Patricia: La revedere... Noapte bună.

Nimeni nu zice nimic; fata pleacă din sufragerie. Babysitterul e năuc, nu aude nici un

cuvânt din ce-şi şuşotesc cei doi.

Deşiratul: Păi, cred că plec şi eu...

Vânjosul: Da, şi eu. Şi-aşa am exersat destul.

Babysitter: Da.

Vânjosul: Trec mâine pe la tine, pe la ora 18.

Babysitter: Bine.

Deşiratul şi Vânjosul pleacă. Babysitterul A AMUŢIT. Se uită la pozele lăsate de fată. Se

întinde pe canapea, privind fotografiile. Aţipeşte.

23
 Soseşte fratele şi-l priveşte pe babysitterul adormit pe canapea, cu o carte pe piept.

Fratele îl atinge, vrând să-l trezească.

Fratele: Bună seara.

Babysitter: Măi să fie, (zâmbeşte) Iar am aţipit...

Fratele: Da. (Fratele se uită la poze.) Ai cunoscut-o pe soră-mea.

Babysitter: Da. Soră-ta a lăsat aici albumul; voia nişte apă.

Fratele: A, da (Îi întinde nişte bancnote).

Tăcere.

Babysitter: Şi toţi oamenii ăştia, cine sunt?

Fratele: Sunt poze cu oamenii care vin pe la noi. Dacă soră-mii îi plac, le face câte o

poză şi îşi notează câte vocale au numele lor.

Babysitter: Înţeleg. (Încearcă să priceapă, dar nu reuşeşte) Oameni care vin pe aici?

Fratele se aşază lângă el.

Fratele: Da. Uită-te, vezi aici?

Babysitter: Doi de „o”?

Fratele: Da. Tono. E instalatorul nostru. Într-o zi s-a udat tot de la o ţeavă spartă. Patricia

l-a tras în chip... (Se uită pe o altă pagină). Pe ăsta îl cunoşti, aşa-i?

24
Babysitter: E domnul Aimar, dar celălalt? Scrie un „i”, un „a” şi un „o”. Pe urmă e

tăiat şi scrie doar un „i”. De ce?

Fratele: Se numea Ricardo. Ulterior şi-a americanizat numele şi i-au spus cu toţii Rick.

Babysitter: Sunt o grămadă de poze.

Fratele: Da, le face de vreo cinci ani.

Babysitter: Şi de ce face chestia asta?

Fratele: E o poveste lungă.

Babysitter: Aha...

Babysitterul se ridică; vrea să plece. Fratele stă puţin în cumpănă, după care începe să

povestească. Vorbeşte degajat, ca şi cum ar fi o poveste veche.

Fratele: Părinţii ne-au murit într-un incendiu, când Patricia era mică. Ea nu şi-i mai

aminteşte deloc. Nu avem nici o fotografie cu ei, au ars toate în incendiu. Cred că-n sinea

ei îşi închipuie că dacă-i pozează pe oamenii care îi plac, dacă o să-i piardă ulterior, de

fapt n-o să-i piardă de tot.

Tăcere. Babysitterul nu ştie ce să zică.

Babysitter: Nu mai spune... Şi nu aveţi nici o rudă ca să aibă fotografii cu părinţii voştri?

Fratele: Nu... Nu...

Se lasă din nou tăcerea.

25
Babysitter: Şi tu nu ţi-i mai aminteşti deloc? N-ai putea să-i desenezi cumva, să le faci

un portret?

Fratele: Nici eu nu mi-i mai amintesc prea bine. (Se ridică şi spune pe cu totul alt ton):

Ai putea să vii şi mâine?

Babysitter: Da. La 20?

Fratele: Da.

Babysitter: Mâine ce dansezi?

Fratele: Tango.

Tăcere. Babysitterul pleacă. Fratele pune muzică, ia un nas de clovn şi şi-l pune.

Ia o foaie de hârtie şi un creion, închide ochii şi încearcă să deseneze ceva; se vede că

face asta pentru prima oară. Încearcă să-şi aducă aminte cum arătau părinţii. Nu-i prea

convins de ceea ce desenează, mototoleşte hârtia şi o aruncă la coş. Mai încearcă o dată

şi încă o dată. Pe jos s-au adunat mai multe hârtii mototolite şi rupte. Dispare pe terasă.

Se aud acorduri de tango.

26
Al treilea dans: Tango

Se aude „El barquito chiquitito”, în ritm de tango. Fratele se plimbă nervos, uitându-se

întruna la ceas. E clar c-o să întârzie la dans. Soră-sa îl priveşte, udă plantele şi

mănâncă un iaurt.

Se aude interfonul, fratele aleargă spre interfon, dar cum acesta s-a oprit, se întoarce pe

canapea. Se aude iarăşi interfonul, de-astă dată aleargă Patricia, care deschide uşa iar

apoi se aşază la masă, continuînd să-şi mănânce iaurtul. Peste câteva clipe intră

babysitterul. Încă mai poartă costumul de clovn.

Fratele: (puţin nervos, fără să-l privească pe babysitter) Ai ajuns târziu! Să vezi că mi-

am pierdut perechea la dans! (Se uită la babysitter şi-l vede cum e îmbrăcat). Ce-i chestia

asta de pe tine?

Babysitter: A trebuit să fac pe clovnul şi n-am avut timp să mă schimb.

Fratele: Fir-ar să fie, lasă că vorbim mai târziu.

Fratele pleacă repede. Nu-şi mai ia rămas bun de la fată. Babysitterul rămâne în

picioare. Se îndreaptă spre masă şi se aşază în faţa fetei. Îşi scoate tichia de bufon de pe

cap şi o îndeasă pe capul ei.

27
Babysitter: Bună.

Patricia: Bună. V-aţi tras nişte scatoalce ca lumea?

Babysitter: Da, ne-am ars câteva, zdravene. (Zâmbeşte).

Babysitterul scoate o carte; e povestea scrisă de Patricia în scena anterioară, care a fost

deja publicată.

Babysitter: Uite, mi-au publicat o poveste... (i-o dă Patriciei). Tu ai scris-o, nu-i aşa?

Patricia: Dza.

Babysitter: E foarte bine scrisă, e bună povestea.

Patricia: Da, ştiu.

Babysitter: Te-ai putea apuca de scris.

Patricia: Da... Dar tu de ce scrii?

Babysitter: Îmi place... (Se gândeşte puţin). Îmi plăcea, mai înainte îmi plăcea...

Patricia: Şi acum nu?

Babysitter: Acum o fac mai mult pentru bani decât pentru, să zicem...

Patricia: Şi chestia cu clovnul?

Babysitter: Tot pentru bani.

Patricia: Şi pe babysitterul?

Babysitter: Ştii, mi-e cam greu să-ţi zic, fiindcă mă întrebi tu, dar tot de-aia o fac.

Patricia: Spune-mi o poveste.

Babysitter: Pe aia cu Black?

28
Patricia: Nu, una bună. Una dintr-alea de pe vremea când îţi plăcea să spui poveşti.

Babysitter: Acum nu-mi mai place.

Patricia: Gândeşte-te puţin...

Babysitter: Nu pot, şi apoi, aşa pe nepusă-masă...

Patricia: Hai, gândeşte-te un pic...

Babysitterul se gândeşte în tăcere. Cineva îl sună pe mobil, se ridică şi se plimbă prin

cameră în timp ce vorbeşte la telefon.

Babysitter: Scuză-mă (Ia mobilul) Bună... A, da, mi-au zis deja. Aproape c-am făcut rost

de bani, mâine îi am. Uite, îţi promit, mâine îţi dau banii! Da, ştiu foarte bine. Da. OK.

Mulţumesc. Mersi mult. (Închide telefonul.)

Patricia a ieşit din cameră în timp ce vorbea el la telefon.

Babysitterul începe să scotocească prin sertare şi descoperă un teanc de bancnote

împăturite. Se uită în jur, ca să nu cumva să-l vadă cineva, şi se hotărăşte să ia banii

chiar în clipa în care Patricia intră în cameră. Babysitterul nu e sigur dacă fata l-a văzut

sau nu.

Babysitter: Unde ai fost?

Sora a adus o jucărie de pluş, un delfin. I-l dă babysitterului.

29
Patricia: Ţine.

Babysitter: Mi-l dăruieşti mie?

Patricia: Nu, e al meu (îi smulge delfinul din braţe).

Babysitter: A... Păi atunci...

Patricia: Spune-i lui povestea. Poate că aşa o să-ţi fie mai uşor.

Babysitterul începe să râdă; nu se mai poate opri din râs, se amuză teribil. Patricia nu

râde deloc, îl priveşte doar. Babysitterul se opreşte din râs.

Babysitter: Nu pot.

Patricia: Te ajut eu?

Babysitter: Da, ajută-mă.

Patricia: Vorbeşte-mi de o aromă din copilăria ta, care ţi-e dragă.

Babysitter: O aromă? Asta îmi aminteşte de povestea care...

Patricia: Ştiu foarte bine de ce-ţi aminteşte. Dar vorbeşte-mi despre un miros care-ţi

trezeşte amintiri deosebite.

Babysitter: Nu ştiu, nu-mi vine în minte nici un miros.

Patricia: Hai, gândeşte-te totuşi.

Babysitter: (Aproape amuzat) Mirosul de tortilla.

Patricia: (Se uită la el, supărată, îi smulge delfinul din braţe şi vrea să plece în

dormitor). Bine, atunci mă duc să mă culc.

Babysitter: Haide, hai, nu te supăra... (Patricia se opreşte în pragul uşii. Se privesc

câteva clipe în ochi, în tăcere.) E greu, îmi vin în minte mai multe mirosuri.

30
Patricia: Spune-mi unul.

Babysitter: Ia să vedem... (Se gândeşte. Zâmbeşte.) Mirosul buiotei calde pe care mi-o

punea mama în pat noaptea, când ne duceam la o cabană din munţi. Era un miros care se

amesteca... (Devine tot mai emoţionat) Care se amesteca cu mirosul cearşafurilor şi al

pijamalei... (Îşi reaminteşte tot mai multe lucruri). Mirosul frunzelor când ard... Mirosul

ăsta îmi aduce aminte de iarna când am început iar să joc fotbal. Un miros amestecat:

treningul meu transpirat şi pielea mingii de fotbal din mâna mea. (Îşi aminteşte un miros

formidabil) Oooo!!! Parfumul verii, ăsta îmi plăcea la nebunie... Ştii, când te trezeşti

devreme de tot, când abia mijesc zorii. Şi îndată ce te scoli, simţi că miroase a vară, că

afară e un soare minunat şi c-o să ai o zi magică: înoţi şi te joci. Dar cel mai grozav e că

te simţi tânăr, înţelegi ce vreau să spun?

Patricia: (Se apropie de el fericită şi îi dă înapoi delfinul) Scrie o poveste din toate astea.

Babysitter: O poveste?

Patricia: O poveste de vară.

Babysitter: Dar aşa, tam-nisam, nu ştiu; poveştile se spun când te duci la culcare...

Patricia: (Aruncând o privire în jur) Da, fireşte... (Întinde canapeaua, care acum pare un

pat adevărat). Uite patul! (Se întinde în pat.)

Babysitterul îşi scoate haina şi se aşază pe canapeaua întinsă. Începe să-şi depene

povestea, adresându-se mai întâi jucăriei de pluş, apoi Patriciei.)

Babysitter: (Babysitterul zâmbeşte, îşi scoate pantofii şi îşi întinde picioarele pe

canapea).

31
E o poveste adevărată; totul s-a petrecut când aveam 12 ani. S-a întâmplat vara; o vară pe

care o simţi din clipa în care te trezeşti; eşti tânăr şi ştii că ai în faţa ta o zi incredibilă.

Aşadar, în prima zi de vară l-am cunoscut pe Albert. Albert era de vârsta mea şi gândeam

amândoi la fel, aşa că ne-am împrietenit pe loc.

Şi într-o seară ne-am dezvăluit unul altuia visul nostru cel mai tainic. Ştii care e cel mai

mare vis al nostru, al tuturor? Ei bine, visul acela ni l-am dezvăluit unul celuilalt.

Visam amândoi să ne crească aripi, să zburăm, să ne înălţăm în văzduh...

Şi am înţeles imediat: o să zburăm! Dacă asta voiam, dacă credeam în vise, ele se

împlineau...

Şi în fiecare zi din vara aceea călduroasă mă trezeam bine-dispus: ne căutam unul pe altul

şi primul lucru pe care-l făceam era să mergem la piscină... ne scoteam tricourile şi ne

priveam spatele reflectat în apă, aşteptând să ne crească aripile...

Dar n-aveam noroc, aripile nu apăreau. Totuşi nu ne pierdeam speranţa: ştiam că, mai

devreme sau mai târziu or să apară aripile...

Astfel că zilnic făceam acelaşi lucru: ne trezeam la 8, ne duceam la piscină, ne dădeam

jos tricoul şi ne priveam spatele oglindindu-se în apă...

32
Toata vara am făcut asta.

A fost o vară fabuloasă. Cea mai grozavă vară din viaţa mea...

Şi în ultima zi din vara aceea m-am dus la Albert, dar la el acasă obloanele erau traase...

Am sunat la uşă, dar n-a deschis nimeni. Deodată a apărut maică-sa pe stradă şi mi-a zis

că Albert făcuse un atac de cord, sau ceva de genul ăsta, şi că murise. Nu-mi venea să

cred!! Am început să plâng în faţa maică-sii şi am bocit toată ziua...

Şi m-a văzut bunicul-meu şi m-a întrebat ce-am păţit; i-am povestit totul şi el mi-a zis că

nu trebuie să plâng, fiindcă Albert îşi împlinise visul: în sfârşit avea aripi, îi crescuseră

aripi ca să zboare...

Şi atunci m-am oprit din plâns. Şi de câte ori îmi amintesc de Albert zâmbesc... Şi uneori,

când văd câte o piscină, am impresia că Albert se oglindeşte în ea: Albert cu aripile lui,

răsfăţându-mă, veghind asupra mea...

Babysitterul tace. Patricia e cu ochii plini de lacrimi. Se aşază în spatele lui, îi ridică

cămaşa, îl atinge pe spate, încet, cu multă dragoste.

Patricia: (Atingându-i spatele) În curând or să-ţi crească şi ţie.

33
Babysitterul e gata să plângă.

Babysitter: (aproape plângând) Îmi lipseşte atât de mult, mi-e aşa de dor de el.

Începe să plângă.

Patricia: Ştiu.

Patricia se întinde iar pe canapea şi îi face şi lui semn să se întindă lângă ea. El se

întinde şi o priveşte în ochi, apoi se îmbrăţişează...

SE ÎNTUNECĂ TREPTAT...

Când scena se luminează iar, se deschide brusc uşa. Intră fratele, mort de beat.

Babysitterul doarme.

Fratele ia un baston. Se duce spre babysitter şi îl loveşte uşor cu bastonul pe picior.

Fratele: Hei, omule, băiete!...

Babysitter: (doarme neîntors; în cele din urmă se trezeşte)

Fratele: Drace, măi să fie, nu dormi pe canapea, ci direct în pat!!! Am cheltuit pe băutură

toţi banii pe care ţi-i datoram, iar acum sunt cherchelit de-a binelea. (Se amuză copios).

Babysitter: Da, se vede.

34
Fratele: Ştii, i-am tras-o gagicii cu care dansam!

Babysitter: Felicitări!

Fratele: O gagică care m-a călcat pe picioare trei zile la rând, în sfârşit, i-am tras-o!

Babysitter: Felicitări...

Fratele: Ei, ce zici... un păhărel??

Babysitter: Nu, ar trebui să plec...

Fratele: Ei, pe naiba, dormi trei zile la rând şi acum nu vrei un păhărel??? De ce nu bei??

Babysitter: Bine, dar numai unul.

Fratele toarnă băutură într-un pahar din bar şi i-l întinde.

Fratele: Te amuză să faci pe babysitterul?

Babysitter: Nu prea.

Fratele: E o vocaţie de familie? (Se prăpădeşte de râs). Taică-tu era un cangur?* Sau un

măgar? (Izbucneşte iar în hohote de râs.)

Babysitter: Ce să spun, asta e o glumă nouă...

Fratele: Taică-meu era balerin, un balerin dat naibii! Ştia să danseze de toate şi le-o

trăgea tuturor fetelor cu care dansa. Mi-a zis o dată că pentru a dansa bine cu gagicile

trebuie mai întâi să le-o tragi, ca să vezi cum sunt ele pe dinăuntru.

Babysitter: (Îi răspunde oarecum politicos, dar nu prea îl bagă în seamă) Aşa care

vasăzică, şi în cazul tău se pare că-i vorba de o vocaţie de familie...

Fratele: Eu habar n-am să dansez, n-am ştiut niciodată, dar când am citit despre cursul

ăsta m-am gândit: „La naiba, de ce nu? Taică-meu ar fi fost tare încântat să-l urmez... Să
*
În limba spaniolă babysitter se spune canguro, deci cangur (n.t.)

35
dansez şi să i-o trag tipei cu care dansez” (Râde iar.) Dar ştii ceva: nu ştiu, nu mi-a plăcut

deloc. Totul a ieşit conform planului, dar mă simt ca un porc.

Babysitter: (Ceva mai îngăduitor, dar fără să-l bage prea mult în seamă). Aa... Bine...

Se face linişte. Fratele se aşază pe vine, lângă babysitterul întins pe canapea.

Fratele: Maică-mea dansa excelent, chiar dacă atunci când dansau împreună păreau două

raţe: părinţii mei erau mereu în contratimp, dansau aiurea...

Taică-meu zicea că asta se întâmpla fiindcă o iubea pe maică-mea şi nu poţi dansa bine cu

o persoană iubită: te uiţi în ochii iubitei şi te zăpăceşti: e aproape de tine, atât de aproape

încât îi simţi parfumul şi îţi pierzi capul, o ţii lipită strâns de tine; cum naiba să mai

dansezi bine? Tot ce poţi face e s-o priveşti în ochi, o dată şi încă o dată şi să simţi că eşti

cel mai fericit bărbat din lume...

Se lasă iar tăcerea. Fratele se aşază pe canapea.

Fratele: Ştii să dansezi?

Babysitter: Puţin; atât cât să nu-mi calc partenerul pe picioare.

Fratele: Asta-i bine. Ştii, Nietsche zicea că n-ar putea să creadă într-un Dumnezeu care

nu ştie să danseze.

Tăcere.

36
Fratele: Mâine e rândul „valsului”.

Babysitter: Asta-i bine, nu-i aşa?

Fratele: N-am dansat niciodată vals, cu nimeni. Taică-meu considera valsul un dans în

care se conduce. Zicea că-i un păcat să-l dansezi fără să-l simţi....

Babysitter: Drace, dar ştiu că funcţiona grozav comunicarea în casa asta!!

Amuţesc amândoi. E o tăcere lungă, o tăcere ca înaintea unei dezvăluiri. Babysitterul se

ridică; vrea să plece.

Fratele: Eu mă jucam cu chibritele, mă amuzam copios şi deodată, poc, un foc enorm...

Şi asta-i tot ce-a mai rămas din părinţii mei...

Fratele îşi ridică mâneca cămăşii şi îşi arată braţul, e ars tot.

Babysitterul nu ştie ce să zică.

Fratele: Toată lumea zice c-a fost un accident, un accident, un accident.

O nouă tăcere.

Babysitter: Dar o mai ai pe Patricia.

Tăcere. Babysitterul se aşază lângă el.

37
Babysitter: Uite, astăzi mi-au publicat o poveste, dar n-am scris-o eu. A scris-o sora ta.

Fratele nu zice nimic.

Babysitter: Da. Povestea vorbeşte despre o copilă rătăcită într-o lume în care se simte

străină, total pierdută. Şi în poveste apare şi un frate... ţi-o dăruiesc, vrei? (Arată spre

masă, unde se află cartea.)

Babysitterul pleacă. Fratele tace, se ridică se îndreaptă spre masă şi ia cartea. O citeşte

şi zâmbeşte.

Patricia apare încet; îşi priveşte fratele care n-o vede.

Patricia: Bună.

Fratele se uită la ea. Între cei doi se instalează tăcerea.

Patricia: Vrei să jucăm un joc nou?

Fratele: Da.

Patricia: Da? Chiar ai chef să te joci cu mine? E un joc foarte haios. Trebuie să exprimi

prin gesturi contrariul a ceea ce zici.

Fratele: Cum?

Patricia: Uite, îţi dau un exemplu, de acord? (Arată spre frate, care e departe). Tu eşti

foarte departe, tare departe, grozav de departe... (face un gest de apropiere).

38
Fratele: OK... Ia să vedem... Sunt foarte treaz (face gestul de somn).

Patricia: Ai băut ceva? (Face gestul de a mânca).

Fratele: Foarte mult (Face gestul de foarte puţin).

Patricia: Eu am vorbit (face gestul c-a auzit) cu un mare (face gestul de mic) cangur

(face gestul de câine).

Fratele izbucneşte în râs. Tăcere.

Fratele: Te urăsc.

Patricia: Şi gestul?

Fratele se apropie de Patricia.

Fratele: Te urăsc (O sărută pe un obraz).

Patricia: Şi eu te urăsc (Îl sărută şi ea pe obraz).

Fratele: Hai, e rândul tău acum...

Tăcere îndelungată.

Patricia: Ce s-a întâmplat cu părinţii noştri a fost doar un accident, numai şi numai un

accident!

Fratele: N-a fost un accident. (Dă din cap afirmativ).

Patricia: Ba da, a fost. (Neagă, cu capul).

39
Fratele: Ba n-a fost. (Dă din cap afirmativ).

Patricia: Ba a fost. (Neagă, cu capul).

Fratele: N-a fost (Dă din cap, afirmativ).

Patricia: A fost (Neagă, cu capul).

Sfârşesc amândoi prin a se îmbrăţişa şi a plânge.

Fratele: (Plângând) Râd în hohote.

Patricia: (Plângând) Şi eu la fel. Ce aţi dansat azi?

Fratele: Tango.

Patricia: Mă înveţi şi pe mine?

Fratele: S-a făcut.

Patricia: Hai, învaţă-mă.

Se ridică în picioare, fratele pune un disc cu un tango, se aude doar melodia.

Patricia: Îmi cânţi şi mie?

Fratele: Cântecul mamei?

Patricia: Da.

Fratele: (Râde) Îmi faci viaţa tot mai grea.

40
Încetul cu încetul, fratele o învaţă pe Patricia paşii de tango. Ea prinde repede paşii.

Dansează în mijlocul scenei, fac tot mai mulţi paşi de tango, până ce dispar încet de pe

scenă, tot dansând tango, Patricia dispare prima, urmată îndeaproape de frate.

SCENA RĂMÂNE LUMINATĂ.

41
Al patrulea dans: vals

Schimbare de lumini. Cineva sună la interfon, fratele răspunde, se aude foarte bine la

interfon.

Fratele: Da?

Babysitter: (voce de afară) Bună.

Fratele (Mirat că interfonul funcţionează.) Măi, să fie...

Babysitter: (de afară) Sunt Carlos, babysitterul, îmi deschizi?

Fratele: Carlos, azi nu era nevoie să vii. Astăzi nu mă duc la dans.

Babysitter: (de afară) Nu ai curs de dans azi?

Fratele: Nu, nu mă duc la dans. Cred c-a fost o neînţelegere ieri.

Babysitter: (de afară) Dar...

Fratele: Îmi pare rău de deranj.

Închide interfonul. Imediat sună iar.

Fratele: Îmi pare rău, ţi-am mai spus...

Babysitter: (de afară) Îmi datorezi banii de ieri.

Fratele: A, da, iartă-mă.

42
Apasă pe butonul interfonului. Fratele deschide uşa şi caută banii. Babysitterul intră

repede în casă, toată faţa i-e plină de vânătăi.

Babysitter: Bună.

Fratele: Ce-ai păţit, ce-i cu tine?

Babysitter: Nimic, m-am împiedicat şi am căzut.

Fratele: Mă rog, cum zici tu. Uite, îţi plătesc o oră şi pentru azi, pentru deranj.

Babysitter: Trebuie să te duci la dans.

Fratele: Nu, nu trebuie.

Babysitter: Le-o datorezi.

Fratele: Cui?

Babysitter: Părinţilor, Patriciei şi mai ales tipei ăleia, căreia i-ai tras-o ieri.

Fratele: Ţine (îi oferă banii).

Babysitter: Trebuie să te duci, Javier. E doar un vals, nimic altceva.

Fratele: (Îi oferă iar banii) Ţine, ia-i.

Babysitter: Care-i aroma copilăriei tale?

Tăcere.

Fratele: Lasă-mă în pace.

Babysitter: Care e?

Fratele: Ce importanţă are?

43
Babysitter: Care e?

Tăcere

Fratele: (Îi vine foarte greu; totuşi explică pe îndelete) Parfumul rochiei purtate de mama

când dansa vals. Un parfum amestecat cu apa de colonie a tatei... Câteva ore mai târziu,

când părinţii se întorceau, le auzeam glasurile, aproape nişte şoapte. Deschideau uşa de la

camera mea şi se uitau să vadă dacă dorm şi atunci inspiram aroma copilăriei: mirosul

întoarcerii acasă a părinţilor mei. Mirosul ăsta mă fermeca.

Babysitter: Nu vrei să-l simţi iar? Să simţi mirosul revenirii părinţilor acasă după vals?

Fratele: Credeam că eşti doar un babysitter.

Babysitter: Aşa credeai tu.

Fratele îşi ia haina şi se pregăteşte să plece.

Babysitter/ Fratele (Babysitterul îl imită pe frate): Serveşte-te cu ce vrei.

Fratele pleacă. Babysitterul intră în sufragerie. Se uită peste tot.

Babysitter: Patricia! Patricia!

După câteva clipe apare Patricia; poartă rochia maică-sii, rochia în care dansase vals.

44
Babysitter: E rochia mamei tale?

Patricia: „Dza”.

Patricia îi observă chipul plin de vânătăi, se apropie de el, îi atinge faţa.

Patricia: (Vorbeşte serios): V-aţi cam întrecut cu scatoalcele azi, nu-i aşa?

Babysitterul începe să râdă; râsul se transformă în zâmbet.

Babysitter: De când te-am cunoscut, viaţa mea a căpătat un sens. De azi înainte nu mai

scriu poveşti şi am aruncat toate anunţurile în care se căutau babysitteri.

Patricia: Şi joaca de-a clovnii?

Babysitter: Asta cred că-mi place. Ignacio, Francisco şi cu mine mergem în seara asta în

mai multe locuri, altoindu-ne scatoalce.

Patricia: Asta vrei să faci?

Babysitter: Ce vreau să fac, e să rămân cu tine toată viaţa. Dar cred că prietenia noastră

poate dura doar...

Patricia: Patru dansuri?

Babysitter: Patru dansuri. Suntem o pereche care dansează doar patru dansuri...

Tăcere.

Patricia: Îmi oferi ultimul dans?

45
Babysitter: Sunt un răţoi.

Patricia: Eşti un cangur.*

Râd amândoi.

Patricia: Lumea dansează prost, dar valsul îl dansează bine.

Babysitter: (O priveşte lung, cu patimă) Cine eşti tu? Pari o fiinţă deosebită într-o lume

clonată. Ce-i cu tine? De ce....?

Patricia: Crezi c-ai să mă cunoşti mai bine, dacă îmi pui toate întrebările astea??

Babysitterul se gândeşte.

Babysitter: Care-i mirosul copilăriei tale?

Patricia: Nu-l ştii?

Babysitter: (Se gândeşte) Acelaşi ca al fratelui tău, nu-i aşa? Asta căuta fata din

poveste...

Patricia: (Îi acoperă gura, îi face semn să tacă) Şşşşt.... De ce vrei tu să înţelegi tot? Eu

vreau doar să dansez.

Babysitter: Cu câţi babysitteri ai dansat?

Patricia: Eşti al şaptelea.

* *
Joc de cuvinte: babysitter în spaniolă se spune canguro, deci cangur (n.t.)

46
Babysitterul râde. Se duce la pick-up, pune un disc, se aude un vals. În timp ce se aude

valsul fără cuvinte, ea povesteşte.

Patricia: După ce trecea pe la Javier, mama venea la mine în cameră.

Tata rămânea în uşă, dar mama se aşeza lângă patul meu şi mă privea.

Eu ţineam mereu ochii deschişi.

Ea îmi zicea „dacă îţi cânt un cântec, ai să adormi”, şi eu dădeam din cap că da.

Ea îmi fredona mereu aceeaşi „Bărcuţă mititică”. Schimba doar ritmul: putea fi tango,

fox-trot, vallenato*, merengue, samba, bosanova, pasodoble, polcă, mazurcă, blues,

swing, charleston, cha cha cha... Cânta în ce ritm voiam eu...

Babysitter: În ritm de vals se poate?

Se aude valsul în continuare. Patricia începe să cânte în ritm de vals „Bărcuţa mititică”

şi cei doi dansează. Sună cineva la uşă, dar valsul nu se opreşte.

Babysitterul se duce să deschidă. Intră Deşiratul şi Vânjosul cu nişte valize. Vânjosul are

în mână în plic închis.

Deşiratul: Bună (Îşi dă seama că e un moment special). Trebuie să plecăm, frate-meu te

caută de zor!

Babysitter: Acum... Aţi adus ce v-am cerut?

Vânjosul: E aici... (Îi dă plicul.)

Babysitterul o priveşte pe Patricia.

*
Dans din nordul Columbiei (n.t.)

47
Babysitter: O să te descurci?

Patricia: „Dza”.

Babysitterul se îndreaptă spre uşă, ia valiza pe care i-o întinde Deşiratul. Scoate din ea

un aparat foto Polaroid şi îi face Patriciei o poză.

Babysitter: Nu vreau să te uit: „Doi de „i” şi doi de „a”.

Patricia zâmbeşte. Babysitterul îi dă Patriciei un pacheţel învelit; e un cdou.

Babysitter: Poate c-o să-ţi fie de folos...

Patricia ia cadoul.

Babysitter: Cere-i scuze fratelui tău din partea mea.

Patricia dă din cap afirmativ.

Patricia: Puteţi să vă ardeţi câteva scatoalce, aşa, de despărţire?

Cei trei intră imediat în joc şi îşi ard zece palme. Ea râde în hohote la fiecare scatoalcă.

Babysitter: Pot să-ţi trag o scatoalcă de despărţire?

48
Ea dă din cap afirmativ. Babysitterul trece în faţa ei, se pregăteşte să-i ardă una, dar în

clipa în care ea e gata să aplaude, el o sărută pe gură: e un sărut lung, pătimaş.

Babysitter: N-o să te uit niciodată, copila mea.

Patricia: Nici eu. Un babysitter nu se uită niciodată. Îţi aminteşti de el toată viaţa.

Cei doi se îmbrăţişează. Stau îmbrăţişaţi în tăcere.

Patricia: (Îl mângâie pe spate) În curând or să-ţi crească.

Şi el o mângâie. Se despart. Babysitterul, Deşiratul şi Vânjosul pleacă. Uşa se închide.

Ea rămâne tăcută, se aşază la masă, mănâncă brânză.

Deschide încet cadoul: e un tablou, un portret mărit al desenului făcut de fratele ei, pe

care babysitterul îl găsise aruncat, transformat într-un cocoloş de hârtie. Desenul e

înrămat; în el se văd un bărbat şi o femeie. Patricia se emoţionează la vederea lui. Se

duce la un perete, scoate tabloul de pe acel perete şi pune în locul portretul. Se aşază pe

jos şi rămâne cu ochii la portret: zâmbeşte tăcută, dar e veselă şi fredonează fals

„Bărcuţa mititică”.... Cântă încetişor, foarte, foarte încetişor...

27 februarie 2011, ora 22.47

49
50